Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: IF
INVESTIGAŢIE CRIMINALISTICĂ
- SINTEZĂ -
TITULAR DISCIPLINĂ:
CONFERENŢIAR UNIVERSITAR
DR. GHEORGHE ALECU
E-mail:
ghalecu@yahoo.com
SALA S : 301
2
INTRODUCERE
SCOPUL CURSULUI
Identificarea criminalistică
Cercetarea criminalistică a urmelor lăsate de corpul uman
Procedee tehnice criminalistice pentru descoperirea falsului în documentele de
identitate, timbre şi alte documente cu caracter financiar
Particularităţi metodologice ale investigării omorului în funcţie de mijloacele şi
procedeele folosite de autori
Aspecte criminalistice privind identificarea şi înregistrarea penală în ţara noastră
Particularităţile cercetării la faţa locului în cazul infracţiunilor de omor
Particularităţi metodologice privind investigaţia criminalistică a infracţiunilor din
domeniul traficului de droguri
Tehnici de ascultare a învinuitului şi inculpatului. Metode de înregist rare a
comportamentului simulat
Investigarea biocriminalistică a urmelor de sânge
4
CURSUL NR. 1
Demers introductiv
IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ
1. Noţiune – Identificarea criminalistică reprezintă procesul de stabilire a identităţii
unor persoane, obiecte, fenomene, aflate în legătură cu fapta ilicită, prin metode
criminalistice, în scopul aflării adevărului, în procesul penal.
2. Principiile identificării criminalistice
3. Fazele identificării criminalistice
4. Metodica identificării criminalistice – constă în examinarea comparativă a
elementelor caracteristice generale şi particulare, exterioare şi de conţinut ce le posedă
urma descoperită la faţa locului, în comparaţie cu elementele caracteristice ale părţilor şi
obiectelor care sunt suspecte.
criminalistică
În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administative :
Institutul de Criminalistică de pe lângă I. G. P. R.
Serviciile de Criminalistică în cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie
Birourile de criminalistică din cadrul poliţiei municipale şi din marile oraşe
4. Dispunerea constatării tehnico-ştiinţifice şi a expertizei criminalistice
Reguli tactice:
o oportunitatea expertizei
o stabilirea obiectului expertizei
o formularea întrebărilor
o asigurarea calităţii materialelor
8
CURSURILE NR. 2 şi 3
2. Trusele criminalistice
- Trusa universalǎ
- Laboratoarele criminalistice mobile
- Mijloace tehnico-ştiinţifice utilizate în cercetarea criminalistică de laborator:
Rolul şi avantajele:
Fotografia judiciară reprezintă un ansamblu de procedee tehnico -ştiinţifice necesare
investigării, fixării şi redării rezultatelor cercetărilor criminalistice sub forma
imaginii fotografice.
o fotografia de ilustrare
o fotografia de comparare
o fotografia de umbre
o fotografia de reflexie
o fotografia separatoare de culori
o fotografia de contrast
10
CURSUL NR. 4
Aspecte introductive
Prin urmă a infracţiunii se înţelege orice modificare intervenită în condiţiile
săvârşirii unei infracţiuni, iar domeniul criminalisticii care se ocupă de
cercetarea urmelor infracţiunii poartă denumirea de traseologie.
o Urmele olfactive
Categorii de mirosuri: - mirosul specific de bază sau individual
- mirosul profesional
- mirosul ocazional
INTREBARI:
1. Definiţi noţiunea de urmă şi traseologia
2. Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini
3. Proprietăţile desenului papilar
4. Cercetarea şi interpretarea urmelor de mâini la faţa locului
5. Prin ce se fixează urmele de mâini
6. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini
7. Cercetarea urmelor lăsate de picioare
8. Cercetarea urmelor de dinţi şi de buze
14
CURSUL NR. 5
Mini-compozitorul
Sintetizatorul fotografic
Fotografia computerizată
2. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute:
- metoda supraproiecţiei
- reconstituirea fizionomiei după craniu
- identificarea după resturile de oase
16
Înregistrarea penală
1. Înregistrarea în cazierul judiciar
Înregistrarea nominală sau alfabetică pe baza unor fişe de cazier
judiciar
Înregistrarea dactiloscopică, care se păstrează în cartoteci
INTREBARI:
13.Metode criminalistice de identificare a persoanelor după semnalmentele
exterioare
14.Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute Proprietăţile
desenului papilar
15.Identificarea persoanelor după voce şi vorbire
16.Prin ce se fixează urmele de mâini
17.Modalităţi criminalistice de înregistrare penală
17
CURSURILE NR. 6 şi 7
BALISTICA JUDICIARĂ
INTREBARI:
18.Cercetarea urmelor obiectelor şi a urmelor formate din resturi de obiecte
19.Cercetarea urmelor mijloacelor de transport
20.Cercetarea urmelor de incendii, explozii şi a altor urme de accidente
21.Noţiuni despre armele de foc şi cercetare urmelor acestora
22.Balistica criminalistică a armelor de foc şi a urmelor acestora
23.Expertiza criminalistică a scrisului
24.Procedee de realizare a falsurilor
21
CURSURILE NR. 8 şi 9
consideră cercetarea la faţa locului „ partea cea mai importantă a cercetării cauzei penale ”.
94
Mihail Gheorghiţă Tactica cercetării la faţa locului, Ed.Arc, Chişină u 2004, pp.23-37.
95
C.E.O`hara, Principiile debază ale cercetării penale, Ed.Ch.Thomas, Ilinois USA, 1976, p.45.
22
imagini asupra naturii faptei şi modului în care s -ar fi putut desfăşura. Fixarea rezultatelor
cercetării la faţa locului se realizează prin procesul -verbal, schiţa locului faptei, fotografiile şi
înregistrările video judicare. Principalele obiective ale etapei statice a cercetării la faţa locului
sunt:
Este cea mai complexă etapă şi implică antrenarea integrală a mijloacelor tehnice aflate la
dispoziţia echipei. În această etapă este permisă mişcarea sau deplasarea obiectelor pentru a se
asigura o examinare optimă a acestora. Alături de căutarea, descoperirea, fixarea şi ridicarea
urmelor, a microurmelor sau a altor mijloace materiale de probă, se execută fotografii de
detaliu sau fotografii la scară. Toate rezultatele cercetării se vor consemna în procesul -verbal
de cercetare la faţa locului.
23
într-o cauză sau alta. Cea mai importantă sarcină este aflarea adevărului cu privire la
faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Privit sub rapor tul conţinutului, planul de cercetare al oricărei cauze, fie ea
complicată sau aparent simplă, va trebui să cuprindă întotdeauna aceleaşi elemente,
adică va avea acelaşi conţinut. Acest conţinut se poate materializa în planuri diferite,
deoarece experienţa de cercetare nu impune şi nici nu recomandă o formă unică de
plan pentru cercetarea oricărei cauze.
Această importantă activitate judiciară se desfăşoară într -un cadru legal fiind
reglementată de dispoziţiile C.Pr.Pen., care la art.78 precizează că „ martorul este
persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau o împrejurare de natură să
servească la aflarea adevărului în procesul penal ”
Procesul psihologoc de formare a mărturiei judiciare
Martorul de bună-credinţă este un „preţios auxiliar al justiţiei” 97 ,prin faptul că
relatările sale furnizează elemente pentru stabilirea adevărului material necesar pentru
rezolvarea cauzei penale.
100
Al. Roşca, Psihologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.237
101
Aurel Ciopraga, op. cit., p.16
102
Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi , Op. cit., p.149
103
ibidem
26
audibilitatea;
durata percepţiei;
disimularea înfăţişării;
Factorii de natură subiectivă includ:
calitatea organelor de simţ ;
gradul de instruire (de cultură) şi personalitatea individului;
vârsta şi inteligenţa persoanei;
nivelul de mobilitate al proceselor de gândire şi temperamentul;
stările de oboseală precum şi consecinţele provocate de acţiunea unor agenţi
chimici ;
stările afective;
atenţia;
tipul perceptiv.
Prelucrar ea (decodarea) informaţiilor
Aparatul senzorial uman nu receptează imaginea lucrurilor şi a fenomenelor, ci doar
lumini, sunete, mirosuri etc., care numai la nivel cortical, în scoarţa cerebrală, vor fi
sintetizate, integrate în ansambluri şi, totodată, vo r fi prelucrate si decodate.
Dintre factorii care influenţează nemijlocit calitatea prelucrării informaţiilor, cei mai
importanţi se consideră a fi experienţa de viaţă a martorului, gradul său de cultură,
profesia acestuia, capacitatea de apreciere a spaţiului, timpului sau vitezei şi de a da
semnificaţii celor percepute 107.
Stocarea memorială
Ordonarea, în conştiinţa subiectului a informaţiilor percepute şi decodate ulterior,
marchează momentul memorării. Acest proces psihic din conştiinţa subiectu lui nu
trebuie privit ca o simplă stocare de secvenţe ale unui fenomen perceput anterior şi
107
Emilian Stancu, Op. cit., p.368.
27
reproduse cândva în viitor, fără o participare critică a subiectului la prelucrarea lor. Prin
urmare, memorarea se realizează printr-o participare si mai activă a personalităţii
subiectului faţă de momentul perceperii 108.
Procesele de memorare se realizează în trei etape: 109 achiziţia (este modul de
incertitudine subiectivă. Aceasta din urmă nu este însă în toate cazurile declarată de
martor, ce adesea se manifestă în tendinţe de completare logică a informaţiilor lacunare,
care, în mod cert, afectează veridicitatea mărturiei.
Elemente de tactică criminalistică
a.) Pregătirea ascultării martorilor;
b.) Reguli şi procedee aplicate în ascultarea propriu -zisă a martorilor:
108
Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.262.
109
Emilian Stancu, Op. cit., p.369// Tiberiu Bogdan, Op. cit., p.p.162-163.
28
CURSUL NR. 10
110
Ion Mircea, Op.cit.,p.273.
111
I. Mircea, „ Posibilitatea cunoaşterii personalităţii făptuitorului prin unele activităţi tactice, în Anale”, vol. III, Editura
Augusta, Timişoara, 1998, p.10.
30
răspunsurile sale.
c) Consemnarea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului
Potrivit art.73 C.Pr.Pen. consemnarea declaraţiilor se face numai în scris, prima
declaraţie o scrie personal învinuitul sau inculpatul şi apoi se consemnează declaraţiile
112
A. Ciopraga şi I. Iacobuţ ,“Criminalistică”, Ed. Chemarea Iaşi 1992, p. 279.
31
Organizarea confruntării
După studierea materialului cauzei, stabilirea problemelor de clarificat, după
cunoaşterea şi ascultarea prealabilă a persoanelor care vor fi confruntate, organul
…………………………………………………………………………………………
..judiciar procedează la organizarea confruntării ceea ce presupune: alegerea locului
şi momentului tactic cel mai potrivit de desfăşurare, a ordinei în care persoanele vor
fi chemate la confruntare; evitarea unor posibile înţelegeri între cei confruntaţi;
stabilirea succesiunii întrebărilor sau a problemelor care urmează să fie clarificate
prin confruntare.
INTREBARI :
CURSUL NR. 11
Una din regulile tactice de bază după care se conduce prezentarea pentru recunoaştere
prevede că persoana va fi mai întâi invitată să facă o descriere, ceva mai limitată, a persoanei
sau obiectului pe care l-a observat iniţial şi numai după aceea să se procedeze la prezentar ea
pentru recunoaştere117.
116
Emilian Stancu, “Tratat de criminalistică” , Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2002, p. 399.
117
A. Ciopraga şi I. Iacobuţă, “ Criminalistică”, Ed. Chemarea, Iaşi, 1992, p. 159.
35
118
Emilian Stancu, Op.cit.,p.482.
119
Em. Stancu, “Tratat de criminalistică”, Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p.
483.
36
120
Cu privire la organizarea pregătirii pentru recunoaştere A se v edea C. Suciu, Op.cit., p. 444-445.
121
Ibid.
37
122
Em. Stancu, „Tratat de criminalistică” , Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p.
485.
38
123
- cercetarea la faţa locului, expertiza, prezentarea pentru recunoaştere .
Deşi, aşa cum s -a precizat, sfera şi natura împrejurărilor, ce pot fi verificate prin
mijlocirea reconstituirii sunt extrem de variate, convenţional, privite sub raportul
conţinutului, acestea ar putea fi incluse în una din următo arele categorii:
- într-o prima categorie se cuprind toate acele fapte, fenomene, împrejurări, legate
de modul şi condiţiile de realizare a activităţii materiale, prin care se săvârşeşte
infracţiunea sau fapte şi fenomene aflate într -o strânsă legătură cu primele, a căror
reproducere oferă posibilitatea verificării experimentale a diverselor activităţi întreprinse
de făptuitor, anterior, concomitent şi ulterior săvârşirii faptei;
- cea de a doua categorie cuprinde verificarea experimentală a tuturor împrejurări lor
ce reflectă modul în care fenomenele, situaţiile legate de condiţiile producerii faptelor, în
primul rând, activitatea ce constituie elementul material al infracţiunii au fost percepute
de cei care, într -un fel sau altul au participat la producerea faptei - învinuit sau inculpat,
martori oculari, persoana vătămată.
Fără a epuiza situaţiile obiectiv posibile ce pot fi reproduse experimental, în
practica organelor judiciare, cel mai adesea se recurge la următoarele categorii de
124
reconstituiri :
124
Emilian Stancu, Op.cit., p.492.
40
………………………………………………………………………………….-
reconstituirea destinată verificării posibilităţilor de săvârşire a anumitor acţiuni în
condiţiile date.
Activităţi ce se desfăşoară la locul reconstituirii înainte de î nceperea acesteia.
Printre activităţile premergătoare care se desfăşoară la locul reconstituirii reţinem:
- invitarea martorilor asistenţi şi a reprezentantului unităţii în incinta ori pe
teritoriul căreia se desfăşoară reconstituirea;
- organizarea fotografierii locului reconstituirii;
Dispunerea reconstituirii
Potrivit prevederilor art. 130 Cod Procedură Penală, reconstituirea poate fi dispusă
motivat de către organul de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată, dacă
acesta consideră necesar să verifice ori să precizeze o serie de date ce prezintă
importanţă pentru soluţionarea cauzei şi care nu au fost clarificate prin alte mijloace
de probă.
Referitor la modalitatea de dispunere, amintim că aceasta se face în faza de
urmărire penala, printr-o rezoluţie motivată a organului judiciar, după începerea
urmăririi penală. În faza de judecată, reconstituirea este dispusă de către instanţă, printr -
o încheiere, după începerea cercetării judecătoreşti.
Organizarea reconstituirii
A se vedea Emilian Stancu, Op.cit., pp.493-495//N.Volonciu, Tratat de procedură penală , Ed.Paideia, Bucureşti 1998,
125
p.280//Gr.Theodoru, L.Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1976, p.144//G.Antoniu
ş.a., Dicţionar de procedură penală, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1988, p.297.
42
Condiţiile de loc;
Condiţiile de timp;
Condiţiile atmosferice;
Alte condiţii.
Reguli tactice de efectuare a reconstituirii
O regulă tactică a carei observare e impusă de puternice raţiuni este cea potrivit
căreia reconstituirea trebuie efectuată în condiţii similare sau cât mai apropiate de cele
existente în momentul producerii faptului sau fenomenului ori se presupune că s -a
petrecut.
126
Emilian Stancu, Op.cit., p.496.
44
reconstituirii, pe de o parte şi conc luziile certe sau probabile la care se poate ajunge pe
baza acestora, pe de altă parte.
INTREBǍRI:
59. In ce consta pregatirea prezentarii pentru recunoastere?
CURSUL NR. 12
127
Emilian Stancu, Op.cit.,p.441.
46
- existã un înscris sau obiect care intereseazã urmãrirea penalã sau judecata şi
care se aflã în posesia unei persoane;
- organul judiciar a solicitat acel obiect sau înscris care poate servi ca mijloc
de probã;
de probã ;
- persoana fizicã tãgãduieşte existenţa ori deţinerea lui.
Percheziţia poate fi dispusã doar dacã aceste condiţii sunt îndeplinite cumulativ.
b) În a doua situaţie percheziţia corporalã poate fi dispusã sau efectuatã dacã
actul procedural este necesar pentru descoperirea şi strângerea probelor. În
raport de calitatea persoanei ce urmeazã a fi percheziţionatã, legislaţia în
vigoare prevede şi alte condiţii, ce reprezintã mãsuri suplimentare de protecţie,
instituite în scopul evitãrii unor acţiuni judiciare şicanatorii.
47
Tipologia percheziţiei
131
Unii autori de specialitate , considerã cã deşi clasificarea percheziţiilor din punct
de vedere al legii procesual penale se face în percheziţie domiciliarã şi corporalã, privite
Astfel:
INTREBARI:
71. Care sunt regulile tactice referitoare la deplasarea la locul perchezitiei şi intrarea
la locul vizat?
72. Cum se cerceteaza o cladire supusa perchezitionarii?
73. In ce baza se efectueaza perchezitia?
74. Care sunt mijloacele de fixare a perchezitiei?
132
Emilian Stancu, Op.cit.,p.455.
133
Emilian Stancu, Op.cit.,p.456.
50
CURSUL NR. 13
1
E.Stancu, op.cit., pp.503- 504//L.Cârjan, “ Cele şapte întrebări fundamentale ale investigării omorului”, Volum: Realităţi şi perspective
în criminalistică, Ed.Little Star, Bucureşti 2003, p p.25 -49.
52
(complici, instigatori, tăinuitori), este una dintre problemele centrale ale cercetării, de ea
depinzând atât desfăşurarea normală a procesului penal, cât şi încadrarea corectă a
faptei.
F. Identificarea victimei.
Această problemă are, la rândul ei, o importanţă particulară pentru anchetă, întrucât,
odată stabilită identitatea, este posibilă determinarea cercului de suspecţi, ca şi a
încadrării faptei în funcţie de calitatea subiectului pasiv al infracţiunii.
G. Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la săvârşirea infracţiunii.
2
V.Greblea, “ Prelegeri la cursurile de speciali zare a procurorilor criminal işti”, Volum: Documentar al Parchetului General de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie, apud E.Stancu, op.cit., p.506.
54
3
E.Stancu, op.cit., pp.507-508.
55
Organele de urmărire penală pot lua cunoştinţă despre săvârşirea unui omor, potrivit
prevederilor art. 221 C.pr.pen. prin plângere, denunţ ori sesizându-se din oficiu când
află pe orice cale despre săvârşirea unei omucideri sau a unei morţi suspecte. În
practică, aceasta presupune fie descoperirea unui cadavru, prezentând semne de
moarte violentă, fie descoperirea unor fragmente sau resturi de cadavru, inclusiv părţi
4
de schelet .
Măsuri luate de organul de poliţie sosit primul la faţa locului . La faţa locului
soseşte primul poliţistul sesizat, în condiţiile arătate, sau alt organ judiciar care,
indiferent de competenţă, informează dispeceratul de poliţie, de aici parchetul şi
serviciul medico-legal.
Tot el este obligat ca, până la sosirea echipei de cercetare să întreprindă cu maximă
urgenţă următoarele:
Stabilirea faptului dacă victima mai este sau nu în viaţă, pentru un eventual
prim-ajutor şi transportarea sa imediată la spital.
Determinarea locului săvârşirii faptei, punerea lui sub pază şi protejarea
urmelor, inclusiv a zonelor adiacente.
Fixarea tuturor împrejurărilor care, pe parcurs, se pot modifica sau dispărea,
chiar şi a acelora care trebuie înlăturate, întrucât prezintă pericol.
4
I.Braşoveanu, “Consideraţii cu privire la cercetarea pluridisciplinară a infracţiunilor de omor cu dezmembrări sau mutilări ale
cadavrului şi corpului uman”, Seminar de perfecţionare profesională a procurorilor criminalişti, Sinaia 20 -24.11.2000, pp.118-120.
57
5
E.Stancu, op.cit., p.510.
58
6
Gh.Alecu, op.cit., pp.58-59.
59
trusa criminalistică universală, care va trebui să aibă instrumen tarul complet din
compartimentele pentru executarea măsurătorilor şi marcajelor, pentru
descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor, pentru executarea desenelor şi schiţelor.
trusa foto, va dispune de aparate, obiective şi materiale fotosensibile, inclusiv de
Investigarea ca atare a locului faptei, în ipoteza unei morţi violente, va debuta cu:
Constatarea morţii victimei, efectuată de către medicul legist, în prezenţa
procurorului.
Examinarea generală a locului faptei pentru ca procurorul să -şi formeze o
imagine de ansamblu asupra câmpului infracţional.
Obţinerea unor date referitoare la victimă, la faptă şi la persoanele care au
cunoştinţă despre omor şi autorul acestuia, interesând mai ales martorii oculari.
7
E.Stancu, op.cit., pp.511-516//N.Văduva, op.cit., pp.187 -192.
60
primari sau complementari ai împuşcării. După aceleaşi criterii urmează să fie descrise
urmele prezente (biologice sau nebiologice).
Examenul extern al cadavrului se face după dezbrăcarea completă a acestuia.
Medicul legist va descrie: semnele morţii reale, leziunile de violenţă, urmele biologice şi
nebiologice, semnele externe ale diferitelor boli, semnele particulare şi cele consecutive
procedurilor terapeutice. În măsura posibilului, acest examen trebuie să furnizeze date
necesare pentru diagnosticul orientativ între leziunile de violenţă, modificările
postmortem şi eventualele acţiuni distructive ale animalelor.
După fotografierea cadavrului şi a urmelor are loc prelevarea, ambalarea şi
trimiterea urmelor şi corpurilor delicte în vederea examenelor de laborator.
Se întocmeşte procesul-verbal de cercetare semnat de membrii echipei de
intervenţie.
Semnele morţii reale. Semnele morţii reale constau din modificări fizico -chimice
ale cadavrului datorate încetării funcţiilor vitale şi acţiunii factorilor de mediu asupra
acestuia.
Principalele semne care servesc la stabilirea morţii 9sunt:
a. Semnele precoce, cum sunt absenţa respiraţiei, încetarea activităţii cardiace şi
lipsa reflexelor la anumiţi stimuli;
b. Semnele semitardive, permit stabilirea cu certitudine a morţii, ele constând în
răcirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverică, instalarea
lividităţilor şi petelor cadaverice;
c. Semnele tardive, constau în apariţia fenomenelor de putrefacţie şi a celor de
mumifiere, adipoceară, congelare etc. semne datorate timpului scurs de la
data decesului, dar şi de condiţiile în care s -a aflat cadavrul.
Examinarea propriu-zisă a cadavrului. După constatarea morţii, medicul legist şi
procurorul vor trece la examinarea cadavrului care, evident, nu poate fi executată în
condiţiile oferite de o sală de autopsie. Ea trebuie efectuată cu maximă atenţie şi
8
Gh.Scripcaru, M.Terbancea, op.cit., pp.59-62.
9
Ibidem.
63
CURSUL NR. 14
– obiecte înţepătoare.
a. Leziunile produse de obiecte tăioase pot fi situate în orice regiune a corpului,
lungimea lor fiind în funcţie de distanţa parcursă de lama obiectului pe suprafaţa
corpului victimei. Marginile plăgii sunt netede, având un aspect liniar, semicircular sau
în unghiuri. Adâncimea rănii depinde de rezistenţa ţesutului şi de forţa loviturii 10;
10
V.Beliş, “ Traumatologie mecanică în practica medico-legală şi judiciară”, Ed.Academiei R.S.R., Bucureşti 19 85, pp.144-153.
64
La locul faptei, urmele de sânge specifice omorului săvârşit cu obiecte tăioase apar
fie sub formă de împroşcare, în cazul plăgilor arteriale, fie sub formă de bălţi, la plăgile
venoase.
b. Leziunile produse de obiecte înţepătoare sau înţepător -tăioase (cuţit cu vârf
margine, atunci când lama obiectului vulnerant nu este suficient de ascuţită, se produc
mici contuzii şi răni zdrobite, frecvent cu fracturi.
d. Identificarea armelor albe este relativă, determinarea caracteristicilor de grup ale
obiectului vulnerant realizându -se după lungimea şi adâncimea plăgii, care, însă, nu
concordă întotdeauna cu lungimea lamei.
Plăgile tăiat -înţepate şi înţepate prezintă un orificiu şi un canal. La orificiul plăgii
este necesar a se examina şi consemna forma, mărimea, numărul orificiilor, aspectul
marginilor sau unghiurilor şi înclinaţia orificiului. Cercetarea stereomicro -scopică
permite identificarea obiectului prin suprapunerea imaginii plăgii (zimţuril or sale) cu
cele ale cuţitului 11.
e. Diferenţierea omuciderii de sinucidere este posibilă prin interpretarea modului în
care se prezintă aceste leziuni. De regulă, sinucigaşii preferă zona gâtului, a toracelui,
arterele radiale sau venele de la încheietura mâinii. Plăgile sunt perpendiculare pe axa
gâtului sau mâinii şi, frecvent, sinucigaşul execută mai multe tăieturi paralele până când
11
Gh.Scripcaru, M.Terbancea, op.cit., pp. 203-204.
65
reuşeşte să execute tăietura fatală, tăieturi mai adânci în punctul de plecare şi mai
superficiale la sfârşit.
Rănile gâtului interesează în mod particular practica medico -legală, pentru a stabili
diagnosticul diferenţial al celor produse în scop de sinucidere faţă de cele produse în
scop criminal. În sinucideri, sângele se scurge pe părţile anterioare ale corpului, rana
este asimetrică, mai adâncă în partea dreaptă a gâtului la dreptaci sau invers la stângaci,
transversală şi coincide cu o motivaţie de suicid afirmată sau constatată (scrisori etc.).
În omucideri, la locul faptei, sângele apare împrăştiat, plaga apare simetrică, unică,
pe veşminte încheiate.
2. Omorul săvârşit prin asfixii. Moartea violentă săvârşită prin asfixie mecanică,
cunoscută în practica medicală şi sub denumirea de „anoxie acută de tip ventilator” 12,
este o modalitate frecventă de omucidere, dar şi de sinucidere, de aici rezultând o serie
de probleme ce se cer rezolvate, din cauza diversităţii modurilor în care se realizează:
spânzurare, ştrangulare, astuparea (ocluzia) căilor respiratorii, comprimarea toraco -
abdominală şi înecare. Spânzurarea se poate produce şi în mod accidental, întâlnită mai
ales la copii mici, dar şi la adulţi, de exemplu, la alpiniştii ce cad în coarde.
Principalele semne clinice externe sunt cianozarea (învineţirea) feţei şi a degetelor
mâinii, hemoragiile punctiforme pe conjuctiva palpebrală (pleoape), lividităţile
cadaverice accentuate, de culoare albastru închis, dilatarea pupilei, emisia de urină,
fecale şi spermă.
Spânzurarea se produce prin strângerea gâtului într -un laţ care va comprima vasele
acestuia, mai ales artera carotidă şi căile respiratorii superioare (traheea), oprind
alimentarea cu sânge oxigenat a creierului. Pentru strângerea laţului nu este nevoie de
întreaga greutate a corpului, lucru demonstrat în practică de cele mai diverse poziţii în
care pot fi găsiţi cei spânzuraţi, unele având caracter atipic (spânzurare de clanţa uşii,
sub pat).
12
V.Beliş, ş.a., “ Medicină legală”, Ed.Juridică, Ediţia a III -a, Bucureşti 2000, pp.105-110.
66
Tipic pentru acest gen de asfixie este şanţul de spânzurare ce ia o formă oblică
ascendentă spre locul nodului. Şanţul va fi mai accentuat în partea opusă nodului şi va
avea o lăţime egală cu cea a laţului, uneori reproducând exact forma acestuia (forma
frânghiei, găurile de la curea etc.. sub acţiunea greutăţii corpului, laţul poate aluneca de -
a lungul gâtului, formând mai multe şanţuri, atât în cazul unui omor, dar şi al unei
sinucideri. Acelaşi lucru este posibil şi în ipoteza unor încercări de autolezare prin alte
mijloace (tăierea venelor, otrăvire), rămase fără rezultat, ceea ce determină pe sinucigaşi
să recurgă la spânzurare.
Diferenţierea omuciderii de sinucidere se face pe baza interpretării modului de
dispunere a petelor cadaverice, a datelor obţinute în urma examenului anatomo -
patologic, precum şi a urmelor descoperite în câmpul infracţional.
Strangularea se face prin strângerea gâtului cu un laţ sau cu mâinile (sugrumare ).
Strangularea cu laţul se întâlneşte, de regulă, în cazul omuciderii. Nu trebuie însă
exclusă nici posibilitatea sinuciderii.
În ceea ce priveşte sugrumarea cu mâinile, aceasta nu poate fi decât consecinţa
exclusivă a omorului, fiind imposibilă o acţiune de autolezare, din cauza tulburărilor
anoxice care provoacă reducerea forţei persoanei, până la anularea ei.
Semnele asfixiei prin strangulare cu laţul sunt aceleaşi ca şi în cazul spânzurării. La
sugrumarea cu mâinile apar echimoze, escoriaţii, determinate de acţiunea degetelor, a
unghiilor. Într-o astfel de ipoteză, nu trebuie pierdut din vedere să se încerce o eventuală
ridicare a urmelor papilare de pe pielea din zona gâtului şi a feţei cadavrului.
Sufocarea şi ocluzia orificiilor respiratorii (gura şi nasul) se poate face cu mâna, cu
obiecte moi (perne, plapumă), cu pungi de plastic, prin presarea feţei pe o suprafaţă dură
sau pământ, în nisip ş.a. Sufocarea este rezultatul unor acţiuni violente, cum ar fi, de
exemplu, împiedicarea victimei să ţipe, situaţii întâlnite frecvent în cazul tâlhăriilor sau
violurilor, după cum poate fi şi consecinţa unei intenţii directe de a provoca moartea. În
67
ipoteza sufocării cu mâna sau cu corpuri dure, vor apărea echimoze şi escoriaţii
specifice.
Ocluzia căilor respiratorii se face prin astuparea căilor respiratorii (gura, faringe,
laringe) cu diverse obiecte ori materiale de genul cârpelor, hârtiei, pământului etc.,
13
Gh.Scripcaru, M.Terbancea, op.cit., p. 260.
68
La ieşirea din ţeavă, glonţul este înconjurat de gazele rezultate din combustia
pulberii ca şi de pulberea arsă sau nearsă, care formează un adevărat „proiectil
secundar”.
Distanţa de tragere (cu excepţia tragerii cu ţeava lipită) nu influenţează, în general,
forma orificiului de intrare. Viteza va influenţa însă această formă, deoarece, cu cât ea
este mai mică, cu atât glonţul va face un unghi mai oblic cu tangenta traiectoriei sale şi
prin bascularea sa, va atinge ţesuturile în mod mai oblic.
În scopul determinării naturii morţii prin împuşcare, se vor cerceta, sub raport
medico-legal şi criminalistic, urmele principale ale tragerii (orificiul de intrare, canalul
şi orificiul de ieşire, dacă există), precum şi urmele secundare (rupturile provocate de
gaze, arsurile, tatuajul etc.
Examinarea are drept scop stabilirea distanţei şi direcţiei din care s -a tras, a
posibilităţii de autolezare în condiţiile în care a fost găsită victima.
4. Moartea prin otrăvire. Omorul prin otrăvire sau intoxicare acută, cunoscută şi
sub denumirea de moarte violentă prin agenţi chimici, este relativ rar întâlnită în practica
de specialitate sub formă de omucidere, fiind frecvent consecinţa unor accidente, în care
ponderea o deţin accidentele de muncă şi cele casnice.
Investigarea morţii prin otrăvire va avea drept obiect stabilirea faptului dacă decesul
s-a datorat sau nu intoxicării acute, tipului de substanţă toxică şi cantităţii care a pătruns
14
A se v edea Gh.Scripcaru, M.Terbancea, op.cit., pp.82-83//V.Beliş, op.cit., pp.87 -88//E.Stancu, op.cit., pp.522-523.
70
pod sau schelă, aruncarea pe fereastra unui bloc, nu lasă urme evidente dacă, mai
înainte, nu a avut loc o luptă între victimă şi agresor, creându -se aparenţa de crimă
perfectă.
Moartea prin agenţi chimici. Precizarea naturii morţii, în ipoteza intoxicaţiilor
acute, reclamă aceeaşi strânsă cooperare între procurorul criminalist, medicul legist şi
toxicolog. Fără datele obţinute prin cercetarea atentă a locului faptei, în scopul găs irii
urmelor de otravă (în mâncare, lichide, diverse urme biologice, seringi, fiole), fără
15
D,Ceacanica, I.Sântea, op.cit., p .172.
72
şi aici destul de dificil, îndeosebi în situaţii cum ar fi, de pildă, pr ovocarea unor incendii
care au ca scop mascarea omorului. Fireşte că, în ipoteza arderii cadavrului, se cere
rezolvată şi problema dificilă a identificării lui.
B. Dispunerea expertizelor criminalistice. În majoritatea cazurilor în care ancheta
penală are ca obiect omuciderea, pe lângă constatarea şi expertiza medico -legală
(obligatorie în condiţiile prevăzute de art. 117 C.pr.pen.) se dispune frecvent efectuarea
de expertize criminalistice sau de constatări tehnico -ştiinţifice care, alături de celelalte
expertize judiciare, să servească la stabilirea adevărului.
Dintre problemele curente la a căror rezolvare concură direct examinarea
criminalistică a mijloacelor materiale de probă (corpuri delicte, microurme ş.a.) se
menţionează:
Identificarea autorului şi a celorlalţi participanţi la săvârşirea omuciderii.
Identificarea instrumentelor şi substanţelor vulnerante, a altor obiecte în
comiterea infracţiunii.
Stabilirea împrejurărilor în care a avut loc agresiunea, a modului în care a fost
suprimată viaţa victimei, precum şi a eventualilor martori.
a. Expertiza urmelor lăsate de corpul uman
1.Expertiza dactiloscopică serveşte, în primul rând, la identificarea autorului
omorului după urmele digitale lăsate la locul faptei, inclusiv pe corpul victimei.
2.Expertiza urmelor de picioare (urme plantare şi de încălţăminte) permite
identificarea creatorului urmei, pe baza detaliilor prezentate fie de crestele papilare ale
plantei piciorului, fie ale ciorapului sau încălţămintei, după cum urma a fost formată de
73
referitoare la faptă sau chiar la persoana autorului, exemplu tipic fiind cel al scrisorilor
de ameninţare.
Expertiza grafologică este indispensabilă şi în ipoteza răpirii de persoane, când
trebuie stabilită autenticitatea scrisului victimei, la care se poate adăuga chiar descifrarea
Pot fi martori care se tem de autorul omorului, sau care încearcă să -l acopere,
împrejurare ce face necesară confruntarea lor cu martorii de bună -credinţă sau cu însuşi
învinuitul, în această ultimă ipoteză impunându -se o pregătire deosebit de atentă a
20
actului procedural preconizat .
d. Efectuarea de percheziţii . Percheziţia este necesară în multe dintre cazurile de
omor, obiectivele ei fiind multiple, începând cu însăşi căutarea cadavrului, a mijloacelor
materiale de probă, la domiciliul persoanei bănuite, a altor dovezi care să ateste natura
relaţiilor dintre victimă şi agresor, a interesului celui din urmă de a suprime viaţa
celuilalt.
e. Efectuarea de reconstituiri. Reconstituirea serveşte la precizarea afirmaţiilor
învinuitului sau inculpatului, cu privire la posibilitatea săvârşirii unor anumite activităţi,
în anumite condiţii concrete de timp şi de loc, fără ajutorul altor persoane, cum ar fi, de
pildă, spânzurarea victimei la o înălţime la care aceasta nu putea fi ridicată decât cu
ajutorul unui complice.
INTREBǍRI:
75. Care sunt principalele probleme care trebuie clarificate prin investigarea mortii
violente?
76. Care sunt regulile aplicate in investigarea omorului?
77. Care sunt primele masuri luate de o.u.p. in cercetarea omorului?
20
T.C.Medeleanu, “ Aspecte practice privind efectuarea re constituirii în cazul infracţiunilor de omor”, în Revista Probleme de
criminalistică şi de criminologie, nr.3 -4/1987, p.82.
77
BIBLIOGRAFIE
1. Gh. Alecu, Criminalistică. Elemente Introductive , Editura Ex Ponto, Constanţa,
2001.
2. Gh Alecu, Criminalistică. Curs universitar, Ovidius University Press, Constanţa,
2004.
3. Gh. Alecu, Criminalistică. Noţiuni teoretice şi practice , Editura Europolis,
Constanţa, 2004 ( Caiet de seminar).
4. Gh. Alecu, Criminalistică. Noţiuni teoretice şi practice , Ediţia a II-a, Editura
Europolis, Constanta, 2006.
5. Gh. Alecu, Criminalistică, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008 .
6. Gh. Alecu, Criminalistică, ediţia a II -a, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009 .
7. Em. Stancu, Tratat de criminalistică , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014.
8. L. Cârjan, Compendiu de criminalistică , Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2004 .
9. L. Cârjan, Criminalistică. Tratat , Ed. Pinguin Book, Bucureşti, 2005.