TEMA 1:

1. Noțiunea, obiectul și sarcinile criminalisticii.

Criminalistica s-a format ca o ştiinţă judiciară la sfârşitul secolului al XIX-lea, fondatorul ei fiind recunoscut
de cei mai mulţi specialişti, cunoscutul judecător de instrucţie austriac şi profesor de drept penal, Hans Gross. Acesta a
folosit pentru prima dată în literatura juridică termenul de criminalistică în anul 1893, prin editarea Manualului
judecătorului de instrucţie, care a fost reeditat în scurt timp sub denumirea Manualul judecătorului de instrucţie în
sistemul criminalisticii.
Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de
cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării faptelor
antisociale, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor, precum şi prevenirea pregătirii şi desfăşurării unor
asemenea fapte.
Criminalistica a mai fost denumită în literatura de specialitate ca fiind „ştiinţa contra crimei” , aceasta având o
structură complexă, formată din trei ramuri distincte dar strâns legate între ele:
a. Tehnica criminalistică cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnicoştiinţifice destinate
descoperirii, fixării, ridicării şi examinării urmelor sau mijloacelor materiale de probă.
b. Tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de procedee şi reguli specifice destinate desfăşurării
activităţilor de urmărire penală şi de judecată, cum ar fi cercetarea la faţa locului, reconstituirea, identificarea autorului
şi a victimei, ascultarea inculpatului şi a altor persoane (persoana vătămată, martori), efectuarea percheziţiilor,
ridicarea de obiecte şi înscrisuri etc.
c. Metodologia criminalistică vizează cercetarea unor categorii de infracţiuni cum sunt infracţiunile
împotriva vieţii, sustragerile din avutul public sau personal, accidentele rutiere, navale sau aeriene etc. Astfel
metodologia criminalistică stabileşte care sunt activităţile procedurale care trebuie desfăşurate cu ocazia investigării
criminalistice a unei anumite infracţiuni, precum şi ordinea logică în care acestea vor fi întreprinse, constituind un
ghid ştiinţific al investigării unei infracţiuni determinate.

Obiectul Criminalisticii.
Obiectul propriu al ştiinţei Criminalisticii prezintă importanţă pe două planuri distincte: pe de o parte,
remarcă aportul său particular în aflarea adevărului, iar pe de altă parte, evidenţiază unicitatea şi autonomia sa faţă de
celelalte ştiinţe juridice şi nejuridice (medicina legală, psihologia judiciară, fizica, chimia, biologia judiciară), dar
aflate în slujba justiţiei.
Sub raport ştiinţific, principalele direcţii de acţiune ale criminalisticii sunt următoarele:
1. Elaborarea şi folosirea de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice destinate descoperirii şi cercetării
urmelor infracţiunilor, începând cu urmele specifice omului şi continuând cu cele ale armelor sau instrumentelor,
mijloacelor de transport, ale fenomenelor fizico-chimice, în scopul identificării persoanelor sau obiectelor.
2. Adaptarea de metode aparţinând ştiinţelor exacte la necesităţile proprii Criminalisticii, a unor metode
din alte domenii ale ştiinţei, cum sunt cele proprii fizicii, chimiei, biologiei, matematicii, în scopul aplicării lor la
specificul activităţii de prevenire şi de combatere a infracţiunilor.
3. Elaborarea de reguli şi procedee tactice destinate efectuării unor acte de urmărire penală, precum şi
creşterii eficienţei acestora, prin asigurarea unui fundament ştiinţific investigării.
4. Studierea practicii judiciare, în scopul valorificării ştiinţifice şi generalizării experienţei pozitive
rezultate din activitatea organelor de urmărire penală pe linia investigării infracţiunilor.
5. Analiza evoluţiei modului de săvârşire a faptelor penale, pentru stabilirea celor mai adecvate procedee
de combatere şi de prevenire a lor, inclusiv de identificare a autorilor acestora.
6. Perfecţionarea modului de cercetare a diverselor categorii de infracţiuni, în special a acelora care aduc
atingere unor valori sociale deosebite, a acelora care sunt săvârşite cu violenţă şi, în general, a faptelor penale care
prezintă dificultăţi de investigare.
7. Elaborarea de metode şi prefigurarea de măsuri destinate prevenirii infracţiunilor sau altor fapte cu
caracter antisocial.

Sarcinile criminalisticii.
În prezent, atât sub aspect teoretic, cât şi sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale ştiinţei
criminalistice:
- Studierea practicii infracţionale;
- Studierea legităţilor creării urmelor infracţiunilor şi elaborarea, în baza cunoaşterii acestor legităţi, a
mijloacelor şi metodelor adecvate de cercetare criminalistică;

1
 - Studierea şi adaptarea la necesităţile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor ştiinţe, cu
preponderenţă a celor naturale - fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc, metodele cărora reprezintă
fundamentul ştiinţific a multor recomandări şi mijloace de cercetare criminalistică;
- Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de
organizare şi efectuare a acţiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal;
- Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire
şi curmare a infracţiunilor;
- Elaborarea mijloacelor tehnice şi a principiilor şi tehnologiilor efectuării expertizelor criminalistice şi a
constatărilor tehnico-ştiinţifice;
- Comunicarea prin instruire şi publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum şi
a practicii înaintate în domeniul investigaţiei infracţiunilor.

După părerea savantului S.Doraș sunt atribuite și funcții științei criminalistice:

1.Funcția cognitivă – presupune un cerc larg de cercetări științifice, generalizări și de analize să contribuie la
cunoașterea legităților după care se desfășoară activitatea criminal și potrivit căruia funcționează mecanismul
colectării informației probatoriei. A contribuit la întemeerea concepției doctrinal privind identificarea criminalistică..
2.Funcția constructivă- este inerentă oricărui domeniu științific, deoarece știința este chemată nu numai să
cunoască realitatea obiectivă, dar și să transforme această realitate în folosul și spre binele acestuia. Criminalistica a
elaborate metode, procedee și mijloace pentru administrarea probelor infracțiunii…
3.Funcția comunicativă – constă în acumularea și sistematizarea cunoștinților cu privire la mijloacele și
metodele de cercetare penală prin procesul de instruire și publicitate în practica cotidiană a celor ce înfăptuiesc justiția.
Prin comunicarea realizărilor științelor natural și a ramurilor tehnice în activitatea criminalistică…

2. Sistemul și principiile fundamentale ale criminalisticii.

Criminalistica este împărţită în trei mari părţi, fiecare cu specificul său, anume: - Tehnica
criminalistică; - Tactica criminalistică; - Metodologia (metodica) criminalistică.
Actualmente criminalistica se prezintă ca un sistem de metode tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodice,
întrunite în compartimentele enunţate, anticipate de anumite elemente introductive şi de metodologie criminalistică.
Tehnica criminalistică, după cum arată şi numele, studiază mijloacele tehnice folosite de organele judiciare
în căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor, în analiza şi interpretarea acestora la faţa locului sau
în laborator.
Tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de reguli, de metode tactice utilizate de organele judiciare în
efectuarea unor acte procedurale în vederea obţinerii maximului de rezultate – în limitele legii – din efectuarea
acestora. Astfel există reguli tactice pentru ascultarea persoanelor participante în procesul penal (persoana vătămată,
învinuitul / inculpatul, martorul), dar, în egală măsură, pentru efectuarea altor acte procesual penale: prezentarea
pentru recunoaştere, confruntarea, cercetarea la faţa locului, percheziţia, reconstituirea ş.a.
Metodologia criminalistică îşi propune ca, pe baza mijloacelor tehnice şi a regulilor tactice generale, să
surprindă specificul investigării diferitelor tipuri de infracţiuni contribuind la specializarea organelor de cercetare
penală în soluţionarea anumitor categorii de fapte. Astfel, există o metodologie a investigării accidentelor de trafic
rutier, există o metodologie a investigării faptelor cauzatoare de moarte violentă, a accidentelor de muncă, a
infracţiunilor la regimul bancar, vamal ş.a.
Principiile fundamentale:
De relevat că fiind subordonată procesului penal şi contribuind la realizarea sarcinilor acestuia,
criminalistica se bazează pe principiile dreptului procesual penal. Prin urmare, sistemul principiilor fundamentale ale
criminalisticii include principii de drept procesual penal interpretate în accepţiunea criminalistică, dar şi unele
principii proprii acestei discipline, ca, spre exemplu, principiul operativităţii, al planificării activităţilor criminalistice,
al celui privind aplicarea formei deductive şi inductive de cercetare a faptelor penale.
1.Principiul legalităţii – este prevăzut de art.2 al Codul penal şi art.2 al Codului de procedură penală.
Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a infracţiunilor se desfăşoară cu stricta respectare a
prevederilor legale.
2.Principiul aflării adevărului științific - este prevăzut de art. 3 al Coduli de procedură penală. Concluziile
desprinse de către organele judiciare prin intermeniul probelor trebuie să reflecte cu exactitate realitatea obiectivă.
3.Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal este
prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.
4.Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate ilicită a omului produce transformări şi
modificări produse la locul faptei sub forma urmelor.
5.Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice se află identificarea persoanelor, obiectelor
sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate prin legea penală.
6.Principiul operativităţii în efectuarea urmăririi penale…..
2
 7.Principiul organizării și planificării activităţilor criminalistice - presupune constatarea la timp şi în mod
complet a faptelor prevăzute de legea penală, şi idetnificarea infractorilor.
8.Principiul conspirativității (M.Gheorghiță) – trebuie de asigurat secretul activităților de urmărire penală
sau expertiză ce urmează a fi effectuate, precum și a datelor obținute în rezultatul măsurilor de investigații…
Persoanele cointeresate să nu se eschiveze sau să întreprindă anumite contramăsuri.
9.Principiul necesității și oportunității (M.Gheorghiță) – organelle de drept trebuie în mod obligatoriu să
reacționeze la fapta prejudiciabilă săvîrșită, să întreprindă toate măsurile în scopul soluționării cazului
conformlegislației. Stabilirea momentului oportun de desfășurare a acțiunilor criminalistice pentru administrarea
probelor, cercetarea completă a cazului …

3. Metodologia criminalisticii.
Datorită obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite metode de cunoaştere,
unele dintre ele tipice ştiinţei respective, altele comune mai multor ştiinţe, dar aplicate într-un mod particular, potrivit
obiectului său.
Noţiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acţiuni, operaţii şi mijloace,
inerente însuşirii realităţii obiective, privind cercetarea infracţiunilor. La nivel practic, metodele criminalistice se
prezintă în forma unor măsuri, operaţii şi mijloace tehnico-ştiinţifice, aplicarea cărora asigură eficienţa activităţii
organelor judiciare în vederea investigării şi prevenirii faptelor penale.
Savantul autohton, Igor Dolea, subliniază că în tot scenariul judiciar nucleul în jurul căruia se realizează
activitatea procesuală este demnitatea uman.
De pe această poziâie trebuie apreciată corectitudinea metodelor criminalistice. Nu pot fi admise ca fiind
amorale şi deci nelegitime metodele bazate pe violenţă inclusiv psihică, înşelăciune, ameninţare şi şantaj. Unii autori
clasifică metodele discutate în două-trei, alţii în şapte-opt categorii.
Unul şi acelaşi fenomen, de exemplu, studierea şi generalizarea experienţei judiciar-penale, e prezentat
diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii, fie ca metodă criminalistică de investigare ,
fie ca sursă informativă. Totodată, o asemenea analiză a opiniilor demonstrează, aceasta confirmându-se şi în practica
judiciară, că atât la nivel teoretic, cât şi la cel utilitar, se folosesc trei categorii de metode: general ştiinţifice, particular
ştiinţifice şi speciale.
1)- Metodele general ştiinţifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu
prisosinţă in cercetările criminalistice. Acestea sunt:
1) Metoda observaţiei; 2) Metoda măsurării; 3) Metoda experimentală; 4) Metoda modelării; 5) Metoda
comparatiei; 6) Metoda descrierii.
Categoria a doua de metode, frecvent aplicate în criminalistică, constituie cele
2)-Particular ştiinţifice. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul
cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale ştiinţelor naturale, metodele din această categorie sunt atestate sub
diverse denumiri, de exemplu «metode fizice» , «metode de ramură» , «metode adaptate la specificul criminalisticii»,
«metode ştiinţifice şi tehnice».
In toate cazurile însă se au în vedere, în primul rând, metodele fizice sau fizico-chimice, matematice şi
antropologice.
1. Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice şi fizico-chimice uzuale în cercetările
criminalistice menţionăm următoarele: - Metoda optică; - Metoda palpării; - Metoda efectului de luminiscenţă; -
Metoda convertizării electrono-optice; - Metoda difuzo-copiativă prin contact;
2. Metode matematice;
3. Metode antropologice.
3)-Categoria a treia constituie, după cum anticipam, metode speciale criminalistice, denumite de unii
autori «metode de examinare proprii criminalisticii», care pot fi încadrate în patru subgrupuri, după cum urmează:
a) metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării şi ridicării urmelor materiale ale
infracţiunii, desfăşurării evidenţei criminalistice şi măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca,
spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de
relevare şi ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc,
cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante etc11;
b) metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, trâseologice, balistice )şi a acitivităţii specialiştilor
abilitaţi să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice.
c) metodele tactice de organizare şi desfăşurare a acţiunilor procesuale, a cercetării la faţa locului
percheziţiei etc. metodele de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni cunoscute şi sub denumirea de metodici
particulare de cercetare penală.
Metodele speciale criminalistice se subdivid în cele aplicate în cercetările ştiinţifice, cum ar fi
generalizarea practicii înaintate, studierea şi adaptarea realizărilor altor ştiinţe la specificul activităţilor criminalistice,
analiza şi evidenţa modalităţilor de săvârşire a actelor antisociale şi cele destinate să deservească practica judiciară etc.
3
 Opinia savanților români.
4. Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atât pe baza generalizării
experienţei organelor judiciare, cât şi prin adaptarea unor elemente de cunoaştere aparţinând psihologiei.
5. Metode tehnice de prevenire a infracţiunilor, cum ar fi de exemplu, cele care se referă la prevenirea
falsurilor, a furturilor în dauna avutului public sau particular. În literatura de specialitate au fost exprimate şi opinii
menite să confere o notă şi mai pronunţată de specificitate ansamblului metodelor de investigare criminalistică. Un
astfel de exemplu este teoria autorului Charles E. O'Hara care consideră că metodologia anchetei penale se
fundamentează pe regula celor trei I: informaţia, interogatoriul şi instrumentarea1 . Această opinie reprezintă esenţa
modului de a se proceda în dovedirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane. Alţi autori, precum prof. univ. dr.
Camil Suciu, îmbrăţişează un criteriu bipartit de clasificare a metodelor de investigare criminalistică, clasificându-le în
metode tehnico-ştiinţifice şi tactice2 . Un alt autor precum Pierre Fernand Ceccaldi, consideră că metodele
Criminalisticii sunt matematice, fotografice, microscopice etc.3 Prin urmare, toate aceste opinii nu reprezintă în fond
decât preocupări de evidenţiere a caracterului ştiinţific al Criminalisticii, prin evidenţierea elementelor ce conferă un
contur propriu metodologiei sale, precum şi a contribuţiei pe care o are în stabilirea adevărului.

4. Locul criminalisticii în sistemul ştiinţelor juridice, judiciare, tehnice şi naturale.

Ştiinţa criminalisticii are strânse legături atât cu ştiinţele juridice (penale) cât şi cu cele nejuridice, fie că
vorbim de ştiinţe exacte (matematică, fizică, chimie ş.a.) ori de ştiinţe umaniste (psihologie, logică ş.a.).
Conexiunea criminalisticii cu dreptul penal; dreptul procesual penal; criminologia; medicină legală;
psihologia judiciară; fizica; cu chimia; biologia şi anatomia.

TEMA II. IDENTIFICĂREA CRIMINALISTlCĂ.

1. Noțiunea și premisele științifice ale identificării criminalistice.

2.Obiectele și genurile identificării criminalistice.
3.Procesul și etapele identificării criminalistice.

1. Noțiunea și premisele științifice ale identificării criminalistice.

Identificarea reprezintă activitatea de cercetare a obiectelor, fiinţelor sau fenomenelor prin care se stabilesc
însuşirile comune ale acestora dar şi deosebirile dintre ele, pe baza acestor trăsături fiind împărţite în tipuri, grupe şi
subgrupe, scopul fiind acela de a stabili pentru fiecare entitate în parte elementele de specificitate.
Premisele ştiinţifice ale identificării criminalistice
În accepţie dialectică, identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual,
de a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent, deosebirea de tot ce le
înconjoară. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică, identitatea «concentrează în sine toate proprietăţile şi
însuşirile unui obiect, fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect, fenomen sau fiinţă».
Identitatea obiectelor materiale nu este contradictorie conceptului dialectic despre mişcarea universală şi
continuă a materiei, evoluţiei inerente a tuturor lucrurilor, fiinţelor sau a fenomenelor reale. Dialectica afirmă sistemul
universal de echilibru, potrivit căruia schimbările lente cantitative nu afectează considerabil proprietăţile calitative ale
obiectelor materiale, acestea, păstrându-şi caracteristicile individuale, rămîn relativ stabile.
Principiile identificării criminalistice
Principiul identităţii. În stabilirea identităţii se va avea în vedere atât identitatea cu sine cât şi deosebirea
de orice este altul, stabilindu-se atât identitatea cât şi neidentitatea.
Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop şi obiecte mijloc al
identificării. Obiectul scop al identificării este un obiect material care se află în legătură cauzală ci fapta ilicită.
Obiectul mijloc de identificare îl reprezintă urmele obiectului scop, precum şi modelele de comparaţie.
Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare.Identitatea unei persoane sau a unui
obiect poate fi determinată în măsura în care urmele create în câmpul infracţional reflectă caracteristicile sale esnţiale.
Principiul dinamicii caracteristicilor de identificare şi a interdependenţei cauzale. Realitatea obiectivă
este reprezentată de dinamicitatea sistemelor materiale care se află în continuă interacţiune, schimbare şi tranformare.

2.Obiectele și genurile identificării criminalistice.

4
 După cum s-a menţionat, identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect
material cauzal legate de acţiunea ilicită. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă caracteristici
ce îl deosebesc de celelalte, îl individualizează.
Rezultă deci că obiectele propriu-zise, pe de o parte, şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă
individualitatea, pe de altă parte, constituie elemente de bază ale identificării criminalistice.
De asemenea, nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. Acestea reprezintă
calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare - individualizează obiectul şi, totodată, îl
deosebeşte de altele.
Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare, putem afirma că obiectele
identificării criminalistice sunt:
a) persoanele participante sau implicate în activitatea infracţională;
b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora;
c) lucrurile, uneltele, utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei;
d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal;
e) animalele.

Cu excepţia cazurilor reconstituirii unui întreg după părţile componente, identificarea criminalistică
presupune întotdeauna prezenţa a patru categorii de obiecte:
1.Obiecte de identificat pot fi persoanele vii, cadavrele, animalele şi tot felul de obiecte inanimate,
caracteristicile cărora se examinează în vederea identificării lor. Deoarece determinarea obiectelor menţionate
constituie scopul cercetării, acestea se numesc şi obiecte-scop.
2.Obiecte identificatoare sunt reflectările obiectelor de identificat sub forma reflectărilor memoriale sau
material-fixate (urme, înscrieri, imprimări, amprente etc), care reproduc caracteristicile obiectului de identificat şi pe
baza cărora se realizează identificarea. Având în vedere rolul acestor obiecte de a servi la identificarea obiectelor de
identificat, ele se numesc şi obiecte-mijloc. Apariţia obiectelor identificatoare este, de regulă, legată cauzal de fapta
săvârşită şi deci ele se înscriu în cadrul obiectelor-probe materiale.
3.Obiecte de verificat sunt cele presupuse a fi creat reflectări materiale, printre care se află şi obiectul de
identificat. De exemplu, în cazul când la locul comiterii faptei au fost descoperite urme de spargere, instrumentul care
s-a folosit în acest scop va fi obiectul de identificat; urmele depistate servesc la identificarea acestuia şi deci se vor
manifesta ca obiecte identificatoare, iar instrumentele ridicate prin percheziţie sau alte acţiuni procesuale fiind doar
prezumate a fi utilizate de făptuitor, constituie obiecte de verificat.
4.Dacă obiectele de verificat nu pot fi examinate nemijlocit din cauza imposibilităţii sau a iraţionalităţii
prezentării acestora, se apelează la modele de comparaţie (reflectări de obiecte verificate) prelevate de organul judiciar
în ordinea prevăzută de legislaţia în vigoare (art.154-156 Cod.proc.pen.), dar şi conform anumitor reguli tactice.

Genurile identificării criminalistice

După caracterul obiectelor identificate, distingem următoarele genuri de identificare:
1)-identificarea după imaginea păstrată în memoria omului și reflectările senzoriale;
2)-identificarea după reflectările material-fixate;
3)-identificarea unui obiect pe baza fragmentelor acestuia.

3.Procesul și etapele identificării criminalistice.

Identificarea este o activitate complexă care are drept scop stabilirea identităţii. Ea este realizată de regulă de
către expertul criminalist (într-o expertiză criminalistică) or de către specialistul poliţiei judiciare (în cuprinsul unui
Raport de constatare tehnică). Procesul de identificare prin relevarea acelor trăsături generale şi particulare ale
obiectului căutat (obiectul de identificat) se face de la general la particular şi presupune în principal examinarea
urmelor lăsate de aceste obiecte.
Însuşi procesul de cercetare în vederea identificării criminalistice se realizează în patru etape.
Etapa întâi este cea de examinare prealabilă a materialelor prezentate, fiind consacrată însuşirii de către
expert a problemelor ce necesită soluţionare prin intermediul expertizei, verificării stării şi suficienţei materialelor
propuse spre examinare, împrejurările cauzei cu prilejul cercetării căreia s-a dispus expertiza. În acest scop, expertul ia
cunoştinţă de ordonanţa organului de urmărire penală sau de decizia instanţei judiciare privind dispunerea expertizei,
efectuează un studiu general al tuturor materialelor prezentate.
În toate celelalte cazuri el va determina necesităţile tehnice de examinare, urmând să procedeze la următoarea
etapă (a doua) examinarea intrinsecă sau separată a obiectelor identificării criminalistice, care constă în studierea
separată a materialului în litigiu şi a celui de comparaţie în scopul evidenţierii caracteristicilor identificatoare proprii
fiecăruia. Metoda de bază folosită în acest caz este analiza prin care se depistează şi descrie caracteristicile obiectului,

5
începând cu cele generale şi continuând cu cele individuale. Se iau în considerare, fireşte, caracteristicile
identificatoare, adică cele esenţiale, constante şi specifice ale obiectelor supuse studiului.
Examinarea comparativă constă în confruntarea obiectelor în litigiu, fie direct cu obiectele de verificat, fie cu
modelele acestora, în vederea stabilirii coincidenţei sau deosebirii caracteristicilor evidenţiate.
Examinarea comparativă se realizează prin juxtapunere, când obiectele sau reflectările lor fotografice se
analizează fiind introduse într-un câmp vizual unic, sau prin suprapunerea imaginilor fotografice a obiectelor
comparate în vederea determinării concordanţei caracteristicilor morfologice. în practica expertizei criminalistice se
folosesc diverse varietăţi ale procedeelor menţionate, cum ar fi: îmbinarea caracteristicilor liniare, proiectarea
concomitentă pe acelaşi ecran a imaginilor obiectelor comparate ş.a.
La etapa finală expertul apreciază rezultatele examinării comparative şi formulează concluziile. Pentru a
decide identitatea sau absenţa acesteia este obligatorie verificarea elementelor caracteristice coincidente, de asemenea
şi a celor care diferă.

Conţinutul raportului de expertiză

La finalul operaţiunii de identificare specialistul poate formula trei categorii de concluzii:
- concluzii de certitudine;
- concluzii de probabilitate;
- concluzii de imposibilitate.

Tema 3. TEHNICA CRIMINALISTICĂ.

1. Noţiunea, sarcinile și clasificarea tehnicii criminalistice.

2.Mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la descoperirea, fixarea, examinarea și ridicarea probelor
materiale.
3.Mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la efectuarea expertizelor criminalistice.
4.Mijloacele tehnico-criminalistice de prevenire a infracțiunilor.

1. Noţiunea, sarcinile și clasificarea tehnicii criminalistice.

Tehnica criminalistică – este un compartiment al științei criminalistice și prezintă un sistem argumentat
științific de metode, procedee și mijloace tehnice privind utilizarea lor de către organele împuternicite prin lege, în
vederea depistării, fixării, examinării și ridicării urmelor materiale ale infracțiunilor și infractorilor în scopul
cercetării, descoperiii și prevenirii actelor prejudiciabile.

Sarcinile tehnicii criminalistice derivă din sarcinile generale și cele special ale științei criminalistice.
Principalele dintre ele sunt:
a) Contribuția activă la combaterea fenomenului infracțional cu metodele, procedeele și mijloacele tehnice
perfomante:
b) Elaborarea noilor și perfecționarea actualelor procedee, metode și mijloace de descoperire, fixare, ridicare și
examinare a materialelor de probă:
c) Elaborarea și perfecționarea bazelor teoretice, tactice și metodice ale utilizării mijloacelor tehnice
criminalistice:
d) Elaborarea și perfecționarea mijloacelor tehnico-criminalistice de prevenire a infrcațiunilor:
e) Elaborarea și perfecționarea metodicilor de efectuare a constatărilor tehnico-științifice și expertizelor
judiciare.

Clasificarea.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii.
După provenienţa lor, se deosebesc mijloace şi metode fizice, chimice, biologice;
după natura lor – aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale;
după destinaţia funcțională – fotografice, acustice mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare
a obiectelor ascunse sau greu perceptibile;
auxiliare – instrumente, rechizite pentru sens, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc.
După scopul preconizat prin folosirea lor mijloacele tehnico-ştiinţifice în discuţie se împart în 3 categorii:
 de prevenire a faptelor ilicite;
 folosite în activitatea de urmărire penală în vederea descoperirii, fixării şi ridicării probelor;
 ale expertizei criminalistice.
6
 2. Mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la descoperirea, fixarea, examinarea și ridicarea
probelor materiale.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice
portative, complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile.
Trusele portabile se împart în:
- universale, destinate cercetării la faţa locului şi efectuării altor acţiuni procesuale, în special, a percheziţiei,
prezentării pentru recunoaştere, experimentului şi reconstituirea faptei; şi,
- specializate pentru efectuarea unor operaţii tehnico-ştiinţifice aparte.
Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinaţie specială cum ar fi, spre exemplu, cele destinate
testării substanţelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. în atare formă se prezintă
trusele fotografice, completul de substanţe necesare relevării amprentelor digitale ş.a.
Trusele criminalistice universale dispun de un instrumentar divers împărțite în mai multe compartimente,
cum ar fi:
1)-Compartimentul traseologic – destinat descoperirii, fixării și ridicării urmelor de mîini, de picioare, de
dinți, de instrumentele de spargere, etc.., fac parte substanțe pulverulente, pensule din păr de veveriță, pensula
magnetic, pulverizatorul cu iod, pentru urmele latent, foile adezive, material pentru mulajul urmelor, etc…
2)-Compartimentul pentru executarea măsurărilor și marcarea obiectelor principale – ruletă,bandă metrică
îmărțită în segmente cite 10 cm,colorate alb negru, jetoane numerotate 1-10, cretă forestieră, etc…
3)-Compartimentul necesar executării desenelor și schiței – rigla gradată, busola, hîrtie gradată, etc..,creioane
colorate, șablon tip pentru lucru pe hartă, etc..
Trusele criminalistice specializate, sunt de maimmulte destinații:
1)-trusa pentru testarea stupifiantelor, în care se regăsesc tuburi cu reactivi ce permit identificarea unor
substanțe stupefiante, printer xare hașiș, marijuana, ametaminilor, etc..
2)- Trusa pentru marcarea unor obiecte cu substanțe fluorescente sau chimice în scopul prevenirii sau
descoperirii unor infracțiuni. Frecvent în descoperirea sustragerilor. De asemenea, poate fi folosită în surprinderea în
flagrant de genul luării de mită, șantajul, etc…Trusa conține flacoane cu substanță de marcare (sub formă de prafuri,
de lichide), și instrumente – pensule. Majorul de porțelan, pulverizatorul, mănușile chirurgicale, detector cu radiații
ultraviolet.
3)-Trusa pentru prelevarea urmelor papilare lente cu radiații de tip laser, portabilă și astfel concepută încît
asigură atît descoperirea cît și fixarea lor fotografică.
4)-Alte categorii de truse cu destinații speciale. Pentru cercetarea accidentelor rutiere, cercetării exploziilor și
incediilor, pentru examinarea cadavrelor neidentificate, pentru cercetarea falsurilor în înscrisuri, etc…
Laboratoarele criminalistice mobile – pentru efectuarea unor investigaţii complete la faţa locului, mai
ales în cazul unor fapte cu pericol social ridicat, este nevoie de o gamă mai largă de mijloace tehnice criminalistice.
Unităţile de poliţie şi ale procuraturii au la dispoziţie laboratoare criminalistice mobile, instalate pe
autovehicule de diverse tipuri. În ipoteza necesităţii efectuării unor cercetări în locuri greu accesibile (munţi, păduri,
lacuri, sau în raza acestora etc.), laboratoarele criminalistice mobile pot fi instalate pe elicoptere, nave ori şalupe.

3. Mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la efectuarea expertizelor criminalistice.

La înfăptuirea justiției penale, un rol deosebit îi aparține expertizei judiciare, în special celei criminalistice,
ea fiind prevăzută de legislația în vigoare ca principalul mijloc de obținere a datelor probante prin examinarea diferitor
obiecte material descoperite la fața locului sau ridicate în cadrul efectuării altor acțiuni procesuale.
1)- Metode de examinare microscopic.
Examinarea optică – marea majoritate a investigaţiilor criminalistice de laborator impun folosirea de metode
sau mijloace tehnico-ştiinţifice necesare atât vizualizării sau revelării unor detalii caracteristice, pe baza cărora se
poate desfăşura procesul de identificare a persoanelor şi obiectelor, cât şi efectuării determinărilor calitative şi
cantitative.
Lupa este cel mai simplu instrument optic de mărit care nu trebuie să lipsească din nici o trusă sau laborator
de criminalistică. Principalele categorii de lupe utilizate în criminalistică sunt: lupele simple, formate dintr-o singură
lentilă convergentă şi lupele compuse, alcătuite dintr-un sistem convergent de lentile ş.a.
Microscopul este un instrument optic, de cercetare, fără de care nu poate fi concepută examinarea urmelor şi
nici desfăşurarea procesului de identificare.
Stereomicroscopul – alături de microscopul clasic de cercetare, stereomicroscopul are o largă utilizate în
examinarea optică a mijloacelor materiale de probă, el permiţând examinarea în relief a suprafeţei obiectului.
Microscoapele electronice – aprofundarea investigaţiilor destinate relevării unor detalii sau elemente
caracteristice deosebit de fine, practic invizibile prin microscopia optică, a făcut necesară introducerea şi în
7
criminalistică a tehnicilor moderne de vizualizare, de tipul microscoapelor electronice. Dintre acestea, în cercetările
criminalistice de laborator cel mai adesea sunt folosite microscoapele electronice prin transmisie – microscoapele din
această categorie permit vizualizarea structurilor interne, prin intermediul electronilor transmişi prin structuri subţiri
ale probelor.

2)-Metode de analiză spectrală.

Investigarea criminalistică de laborator reclamă frecvente examinări destinate determinării calitative şi
cantitative a elementelor chimice ce intră în compoziţia unor probe materiale sau urme de diverse materii, descoperite
în câmpul faptei, în vederea identificării ori stabilirii provenienţei lor.
Avantajele analizelor spectrale, în diversele lor variante, aşa cum se folosesc în cercetările criminalistice, sunt
multiple. În esenţă, trebuie reţinute următoarele:
a. Analiza spectrochimică se caracterizează prin precizie, sensibilitate şi rapiditate.
b. Pentru efectuarea ei nu sunt necesare cantităţi mari de substanţă, uneori fiind suficiente cantităţi infime,
de genul celor întâlnite în microurme.
c. Analiza spectrală este indispensabilă în numeroase domenii ale criminalisticii, cum ar fi cercetarea
urmelor-materie (organică sau anorganică) sau a resturilor de materiale întâlnite, spre pildă, în incendii, accidente de
circulaţie, în cercetarea urmelor tragerilor cu armele de foc, a falsurilor, etc.
Analiza spectrală prin emisie serveşte la determinările calitative ce presupun identificarea unuia sau mai
multor elemente chimice aflate în amestec. În ceea ce priveşte determinările cantitative, acestea sunt destinate stabilirii
concentraţiei unui element dintr-o probă, în funcţie de intensitatea radiaţiei spectrale emise de atomii lui.
Analiza spectrală prin absorbţie este o metodă caracterizată printr-un înalt grad de sensibilitate, deseori
superior analizei spectrale prin emisie şi indispensabilă în analiza lichidelor (organice sau anorganice), a corpurilor
amorfe, a cristalelor sau a unor probe ce conţin peste trei elemente chimice care se manifestă în aceeaşi regiune a
spectrului.
3)-Metode cromatografice – Printre metodele fizico-chimice moderne analitice, adaptate necesităţilor de
examinare criminalistică a urmelor sau mijloacelor materiale de probă, un loc important îl deţin, în prezent, şi
metodele cromatografice.
Metodele analitice destinate unor determinări de ordin calitativ şi cantitativ beneficiază de avantajele
cromatografiei, în sensul că aceasta permite separarea sau fracţionarea unor amestecuri complexe.
Cromatografia în strat subţire – această metodă constă în separarea amestecului pe o placă de sticlă,
acoperită cu un strat subţire de absorbant (silicagel, alumină, silice ş.a.), care absoarbe prin capilaritate componenţii
probei, transportaţi de solvenţi (faza mobilă) şi repartizaţi direct pe suprafaţa fazei staţionare.
Cromatografia în fază gazoasă (gazcromatografia) – este una dintre cele mai moderne şi valoroase
metode de separare întâlnite în practica laboratoarelor de specialitate. Procedeul este destul de laborios, el
presupunând transformarea componentelor probei în gaze sau vapori, care sunt transportaţi de un gaz inert printr-o
coloană cromatografică.
4)-Alte metode fizico-chimice de examinare.
Analiza prin luminescenţă – examinarea prin luminescenţă se înscrie printre metodele utilizate curent în
cercetările criminalistice, uneori chiar la faţa locului, datorită simplităţii, rapidităţii şi sensibilităţii sale. Utilitatea
metodei rezidă şi în faptul că necesită cantităţi sau concentraţii foarte mici de substanţă.
Analiza prin activare cu neutroni – analiza prin activare face parte dintre cele mai moderne metode de
cercetare, fiind caracterizată atât printr-o sensibilitate deosebită, cât şi printr-o precizie superioară altor metode
analitice. În plus, ea are avantajul de a fi o metodă nedistructivă, la fel ca şi în cazul difracţiei de raze X.
5)-Metode combinate moderne de analiză – trendul ascendent al criminalităţii din ultimele decenii şi,
mai ales, gradul deosebit de periculozitate al unor infracţiuni de genul traficului de droguri sau al terorismului a
impus găsirea unor metode tehnice performante de analiză a urmelor acestor fapte. În special laboratoarele din Statele
Unite şi din Europa de Vest au în început, după anul 2000, să aplice frecvent aceste tehnici.
Dintre tehnicile combinate moderne aplicate în investigaţiile criminalistice menţionăm:
- Accelerator circular de particule (cyclotron) masspectrometric (ICR-MS). -
Gazcromatograf – masspectrometrul miniatural (GC-MS). Sistemul permite detectarea şi analiza de
microurme, indiferent de starea de agregare (solidă, lichidă sau gazoasă).
6)-Sisteme moderne de detectare şi identificare a agenţilor biochimici – având în vedere că în prezent
toate ţările democrate, în primul rând SUA, nu îşi pun întrebarea „dacă va avea loc un nou atac terorist împotriva lor”,
ci când şi unde se va produce acesta, laboratoarele de specialitate cum sunt „Sandia” şi „Livermore” din Statele Unite
lucrează în ritm accelerat pentru a pune la punct noi tehnologii de prevenire şi combatere a acţiunilor teroriste.
Microlaboratorul chimic pentru detectarea gazelor – folosirea roboticii şi a sistemelor inteligente.
Sistemul este destinat detectării explozibililor (inclusiv a celor plasaţi sub apă), a narcoticelor şi agenţilor biochimici,
precum şi neutralizării acestora;

8
 Dezvoltările nano-tehnologiei – sunt destinate, în primul rând, combaterii actelor teroriste, tehnicile sau
sistemele menţionate asigură, pe lângă o precizie mare în determinările biochimice şi o reducere semnificativă a
timpului în care pot fi realizate investigaţiile de laborator necesare în multe cauze penale.
Analiza prin activare cu neutroni – analiza prin activare face parte dintre cele mai moderne metode de
cercetare, fiind caracterizată atât printr-o sensibilitate deosebită, cât şi printr-o precizie superioară altor metode
analitice. În plus, ea are avantajul de a fi o metodă nedistructivă, la fel ca şi în cazul difracţiei de raze X.
Metode combinate moderne de analiză – trendul ascendent al criminalităţii din ultimele decenii şi, mai
ales, gradul deosebit de periculozitate al unor infracţiuni de genul traficului de droguri sau

4. Mijloacele tehnico-criminalistice de prevenire a infracțiunilor.

Mijloacele tehnice utilizate în acest scop se împart în două categorii:
1) de semnalizare – sunt predestinate să împiedice săvârşirea unor acțiuni (deplasarea într-o direcţie sau în
apropierea unui obiect, forţarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcţie), semnalizând tentativa.
Ele se stabilesc de conducerea unităţilor economice, a instituţiilor de învaţamant şi cultură, a societăţilor de producere
şi comerciale cu acordul şi sprijinul tehnic de specialitate al subdiviziunilor de pază ale MAI cărora le revin atribuţii
doar privind amplasarea şi exploatarea sistemelor;
2) cu efect de cursă, cunoscute sub denumirea de capcane criminalistice – sunt menite să înregistreze
acţiunile săvârşite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la faţa locului sau în alte împrejurări ce
interesează cauza. Reprezentând procedee de lucru ale persoanelor din zona serviciilor de investigații operative,
capcanele criminalistice, cunoscute şi sub denumirea de marcări tehnico-criminalistice, se instalează în mod
confidenţial în locuri determinate în legătură cu care se deţin informaţii că se va săvârşi o infracţiune, având în vedere
obţinerea de probe necesare pentru dovedirea infracţiunii, identificării şi tragerii la răspundere a celor ce au comis-o.
Capcanele criminalistice, constituind activităţi tehnico-ştiinţifice de mare importanţă pentru prevenirea
faptelor penale, reprezintă concomitent forme specifice de administrare a probelor. Procesul-verbal întocmit în urma
realizării unei capcane criminalistice, completat de alte probe depistate în cadrul cercetării la faţa locului de un raport
de expertiză dactiloscopică sau traseologică ori de o constatare tehnico-științifică de profil poate conduce la
demascarea (identificarea şi dovedirea vinovăţiei) autorilor actelor de corupere, şantaj, escrocherie ş.a.
După mijloacele şi materialele utilizate, capcanele se împart în două categorii:
a) fizice;
b) chimice.
Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanţe pulverulente de natura sa adere la corpul,
îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns in încăperea sau spaţiul interzis. Substanţele
pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urmează a veni m
contact sau în formă de construcţii cu efect explozibil.
Substanţele folosite sunt destul de variate, toate însă trebuie sa concorde cu două cerinţe:
 să fie invizibile în condiţii obişnuite;
 uşor de evidenţiat prin mijloace tehnice accesibile organelor de urmărire penală şi judiciare.
Capcanele chimice constau în folosirea substanţelor apte, prin reacţie, să provoace, pe obiectul cu care au
contactat (corpul uman, îmbrăcămintea, diverse obiecte), urme sub formă de pete invizibile în condiţii obişnuite şi
identificabile prin proprietăţile lor fluorescente.
Ca şi capcanele fizice, substanţele cu rol de capcane chimice sunt foarte diverse, fiind folosite prin depunerea
lor pe suprafeţele şi obiectele de eventual contact, în cazul apariţiei unei persoane în zona obiectelor aparate de
atentări infracţionale.
Obiectele cu valoare socială sporită, cum ar fi băncile, casele de economii ş.a. sunt protejate de sisteme
tehnice sofisticate, bazate pe realizările contemporane ale ştiinţei, inclusiv prin folosirea ultrasunetelor, foto şi
videosistemelor de autoimagine, autoradiografice etc.
În literatura didactică criminalistică curentă metodele tehnice de prevenire a infracţiunilor sunt pe deplin
evitate sau, din aceleaşi motive de confidenţialitate, reduse la cele vizând prevenirea falsificării documentelor,
activitatea privind înlăturarea factorilor determinanţi sau favorizatori ai infracţiunilor săvârşite, îmbunătăţirea
condiţiilor de circulaţie a mijloace or de transport, a situaţiei materiale a cetăţenilor, ceea ce nu asigură elucidarea
problemei.

9
 TEMA 4. FOTOGRFIA JUDICIARĂ ȘI AUDIO-VIDEOÎNREGISTRAREA CRIMINALISTICĂ.
1. Noțiunea, rolul și sistemul fotografiei judiciare.
2. Fotografia judiciară operativă. (metodele fotografiei criminalistice operative).
3.Procedeele de fotografiat la fața locului.
4.Fotografia judiciară de examinare.
5.Aplicarea înregistrării audio sau video, fotografiile la efectuarea acţiunilor de urmărire penală.

1. Noțiunea, rolul și sistemul fotografiei judiciare.

Fotografia judiciară – este o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin
adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea și examinarea probelor materiale ale infracțiunilor, în scopul
descoperirii și curmării faptelor penale.
Obiectele fotografiei judiciare sunt orice corpuri material aflate în cîmpul infracțional: urme infracționale;
probe material; stările de fapt și elemente componente ale ambianței faptei, ș.a.
Mijloacele fotografice – sunt complete de aparate și instalații folosite în procesul de fotografiere,
fotoaccesorii, fotomateriale, ș.a., folosite în aceste procese.
Metoda fotografică judiciară – prezintă un ansamblu de reguli și recomandări orientate spre alegerea
mijloacelor fotografice, a condițiilor de fotografiere și prelucrare a materialelor fotografice în scopul obținerii
imaginilor de fixare și cercetare a probelor.
Procedeu fotografic judiciar – prezintă un mod de executare a unor operații de fixare a circumstanțelor,
împrejurărilor, obiectelor și urmelor infracțiunii.
După sfera de activitate și subiecții utilizării fotografiei judiciare, ea este divizată în două categorii:
fotografia operativă (de fixare), și fotografia de examinare (expertizare).
Subiecții ai fotografiei operative sunt; procurorii, ofițerii de urmărire penală, specialiștii criminaliști.
Subiecți ai fotografiei de examinare devin doar specialiștii și experții.

2. Fotografia judiciară operativă. (metodele fotografiei criminalistice operative).

Fotografia judiciară operativă – reprezintă un ansamblu de metode și procedee privind aplicarea
mijloacelor fotografice în procesul de cercetare la locul faptei și de efectuare a diverselor acte de urmărire penală,
pentru fixarea obiectelor examinate, înregistrarea, redarea unor secvențe și a rezultatelor obținute.
Ea se înscrie printre metodele tehnico-științifice utilizate cel mai des de însuși organul judiciar la fixarea
urmelor infracțiunii, a tuturor probelor material descoperite în timpul actelor procesuale (cercetarea locului faptei,
reconstituire, experimental, percheziția, etc…). Sunt utilizate următoarele 5 metode:
1)-Panoramică; 2)- Metrică sau de măsurare; 3)-De reproducere; 4)- Signalitică (sau de recunoaștere);
5)-Stereoscopică.
Metoda panoramică – se aplică în cazul cînd un spațiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat, din cauza
dimensiunilor mari nu poate fi cuprins într-o fotografie. Ea constă în executarea succesivă a fotografiei obiectului prin
porțiuni, imaginile-părți fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă.
Se execută în două metode: a)- paralel liniei frontale a spațiului: b)- circular.
La fel în dependență de obiectul de fixare; - orinzontală; - verticală.
Regulile respectarea cărora este obligatorie.
1)-În cazul panoramei liniare, se cere fixarea aparatului la aceeași distanță de linia frontal, și prin pporțiuni și
înălțimi egale de la planul solului.
2)-Se cere ca în cîmpul porțiunii fotografiate în continuare să fie cuprinsă o parte (10-15 cm) din fotografia
anterioară, asigurînd tăierea fotografiei după anumite puncte de reper și asamblarea lor într-o fotografie.
3)-Timpul, diafragma, alte condiții de expunere, prelucrarea ulterioară trebuie să fie identice.
Metoda metrică sau de măsurare- este utilizată în activitatea de urmărire penală, cînd se impune fixarea
obiectului sau a unui element spațial prin redarea caracteristecelor dimensionale. Este cea mai folosită și important
metodă…..
În dependență de scopul fixării, se utilizează 2 variante: a)- fotografia la scară, se folosește rigla gradată
( pentru a reda dimensiunile obiectului).. b)- fotografierea în adîncime, cu ajutorul panglicii gradate ( anumite spații;
coridorul, teren întins, etc..). Regulile; -aparatul se instalează în așa mod ca axa obiectivului să fie strict perpendicular
centrului obiectului (sau paralelă suprafeței de fotografiat); - lumina să fie clară; - rigla gradată; - banda gradată strict
sub central optic al obiectivului.

10
 Metoda de reproducere – constă în obținerea pe cale fotografică a copiilor de acte, desene, schițe, ..alte
imagini plate. Două metode: a) – cu ajutorul unei mese special, cu surse de lumină din două părți laterale și un
dispozitiv de fixare a aparatului, …. b) – prin reproducere reflex, cu ajutorul unei hîrtii special cu sensibilitate redusă
se suprapune obiectului și se expune la lumină…..
Metoda signalitică sau de recunoaștere. Constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea fotografiei la
fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viață și ale cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor
ulterioare.(ulterior se folosește la evidența criminalistică a persoanelor…).
Persoanele supuse acestei metode se fotografiază bust de două ori: - din față și din profilul drept. Profilul
sting se v-a fotografia dacă sunt prezente careva semne caracteristice (cicatrice, tatuaj, etc..), dacă este destinată
evidenței criminlistice. Dacă urmează prezentarea spre recunoaștere ca scop, se fotografiază: -profilul drept, celui
sting, a unui semiprofil și a ținutei întregului corp. Regulile: -persoana cu capul descoperit, bărbierită, pieptenată, cu
urechea descoperită; cu și fără ochelari dacă-I poartă; - ținuta corpului trebuie să fie dreaptă; -axa obiectivului cade pe
rădăcina nasului; - iluminarea din două părți; - fotografia se execută 1/7 din mărimea naturală; - rigla gradată.
Fotografia cadavrelor se execută respetîndu-se regulile de fixare a persoanelor vii. Particularitățile se referă
la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat, se recurge la „toaleta cadavrului”, redarea aspectului apropiat celui
avut în viață…..
Metoda stereoscopică – constă în utilizarea unor aparate și dispositive care permit obținerea unei imagini
spațiale a locului faptei, al unui nod al acestuia, a unor obiecte, urme sau elemente caracteristice lor. Stereografia se
bazează pe principiul vederii binuculare umane. (intervalul dintre ochi reproduce obiectul din diferite unghiuri de
proiecție. Se execută din două poziții îndepărtate la distanța de 65 mm, se obțin două stereografii cu dimensiunile de
42-63 mm fiecare, și se studiază cu un dispizitiv special stereoscop). Se execută cu ajutorul unui aparat special,
prevăzut cu două obiective sincronizate, care permit formarea concomitentă a celor două negative. Sau cu aparat
obișnuit, folosindu-se o șină, care permite fixarea aparatului în două poziții aflate la distanța sus menționată. Se
asigură perceperea a treia dimesiune- profunzimea.

3.Procedeele de fotografiat la fața locului.

Locul faptei, - spațiul, în perimetrul căruia s-au desfășurat acțiunile infracționale sau unde s-au manifestat
consecințele acestor acțiuni, care conține diverse material de probă (urme ale acțiunilor-modifăci material produse în
timpul comiterii faptei ilicite)…… Cea mai important acțiune de urmărire penală, este inițială, imediată….
În conformitate cu regulile tactice, formulate în baza practice, se execută 4 tipuri de fotografii: - de
orientare; - de schiță; - de nod, - de detaliu.
Fotografia de orientare- servește la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare, unde
s-a produs infracțiunea cu împrejurările acestuia. Are scop fixarea întregului loc al faptei cu elementele respective
(construcții, drumuri, poduri, copaci, stîlpi, etc..), ca să permit identificarea ulterioară a zonei în care s-a comis
infracțiunea. Ea poate fi unitară sau prin metoda panoramică…..
Fotografia-schiță – este destinată fixării doar a locului faptei în întregime, fără împrejurări. Ca și fotografia
de orientare, fotografia-schiță se execută la faza static a cercetării locului faptei, cu tot ce este mai important pentru
cauza cercetată. Poate fi unitară, sau panoramic. Poate fi contrară sau încrucișată constatînd în reproducerea locului
faptei din două sau patru poziții diametral opuse.
Fotografia nodală – reprezintă fixarea unor obiecte ca fiind principale datorită faptului implicării lor în
activitatea infracțională sau care reprezintă consecințele infracțiunii. Pot fi considerate cadavrul în caz de omor,
mijloacele de transport avariate, ușa forțată, armele și instrumentele folosite, ș.a. scopul acestei fotografii este de a fixa
locul, poziția și starea obiectelor depistate la fața locului. Se execută în faza statică a cercetării, … - după metoda
metrică (cu o riglă gradată)..
Fotgrafia de detaliu – în scopul fixării unor detalii ale obiectelor principale, urmele infracțiunii. Scopul
este de a fixa și a demonstra prezența la fața locului a unor urme anumite (de mîini, de picioare, de instrumente, etc…)
sau a unor obiecte (o armă, un tub de cartuș, etc…), de areda caracteristicile generale și individuale ale urmelor și
obiectelor corpuri delicte. Se execută în faza dinamică a cercetării locului faptei, cînd este permisă modificarea
poziției și ridicarea obiectelor. Acest procedeu prezintă o deosebită importanță cînd urmele nu pot fi ridicate de la
locul faptei (de spargere, de forțare a lacătului, etc…). Toate obiectele și urmele depistate se fotografiază la locul
depistării lor.
Unele particularități există la fotografierea cadavrului în cazurile de omor, sinucidere, etc… în vederea
redării poziției corpului, a stării îmbrăcămintei, leziunilor, a distanței de alte obiecte. Regula generală; -să fie
fotografiat cadavrul în poziția și starea în care a fost găsit, ne fiind permisă nici o modificare; - Se fotografiază din 3
părți, - de sus; - din părțile laterale, în așa mod ca să conțină fixarea întregului corp.

4.Fotografia judiciară de examinare.

11
 Fotografia de examinare reprezintă un sistem de metode și procedee tehnice privind aplicarea mijloacelor
fotografice în procesul examinării de laborator a mijloacelor materiale de probă pentru îndeplinirea sarcinilor și
demonstrarea rezultatelor expertizei criminalistice.
În funcție de natura procedeelor tehnice folosite și potrivit scopurilor urmărite, fotografia de examinare se
clasifică în:
1)- fotografia de examinare în radiații vizibile cuprinde (-fotografia de ilustrare;- de comparație;- de
umbre;- de reflexe; de contrast; -de separare a culorilor; microfotografia)
Fotografia de ilustrare – prima din categoria metodelor fotografice aplicate în examinările de laborator
este fotografia de ilustrare. Scopul său constă în fixarea imaginii iniţiale a obiectului ce urmează a fi examinat, a
caracteristicilor şi dimensiunilor sale. Acest procedeu se aplică în mod obligatoriu mijloacelor materiale de probă care
vor suferi modificări prin examinare.
Domeniile în care se aplică frecvent procedeul fotografiei de ilustrare sunt: cercetarea tehnică a înscrisurilor
presupuse a fi falsificate sau contrafăcute ş.a.
Fotografia de comparare – este una dintre metodele cele mai importante şi mai frecvent întrebuinţate în
examinările de laborator, îndeosebi în traseologie, în balistica judiciară, în expertiza înscrisurilor şi, în general, în
orice împrejurare care solicită efectuarea unui examen comparativ, de natură optică.
Fotografia de umbre – este destinată scoaterii în evidenţă a caracteristicilor de relief. Ea se aplică
inclusiv în fotografiile de detaliu executate la faţa locului, de exemplu în cazul urmelor de adâncime de mâini şi de
picioare ori al urmelor unor instrumente de spargere. Acelaşi procedeu se foloseşte şi în cazul refacerii unui text scris
cu creionul sau cu stiloul cu bilă.

2)-Fotografia judiciară de examinare în radiaţii invizibile

Radiaţiile electromagnetice invizibile, de tipul ultravioletelor, infraroşiilor, radiaţiilor X şi gamma, au
devenit indispensabile examinării ştiinţifice a probelor materiale, a urmelor în general, în momentul de faţă neexistând
practic nici un domeniu important al criminalisticii care să nu beneficieze de posibilităţile de investigare oferite de
aceste radiaţii.
Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete. Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete (U.V.)
face parte dintre metodele ştiinţifice de investigare folosite curent în laboratoarele criminalistice, dar şi în cercetările
întreprinse la faţa locului, cum ar fi, de exemplu, descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice, inclusiv în scop
tactic-operativ. Principalele domenii din cercetarea criminalistică în care se recurge la acest tip de radiaţii sunt, în
esenţă, următoarele:
a. Traseologia, respectiv revelarea şi cercetarea urmelor, printre care mai importante sunt urmele de mâini,
urmele biologice, alte urme organice.
b. Balistica judiciară…
c. Cercetarea tehnică a înscrisurilor, radiaţia ultravioletă având un rol particular în descoperirea falsului prin
înlăturare de text, în descoperirea unor falsuri în documente cu caracter financiar ş.a.
Fotografia de examinare în radiaţii infraroşii. Utilizarea radiaţiilor electromagnetice infraroşii în
criminalistică, datorită proprietăţilor lor, a lărgit considerabil posibilităţile de investigare ştiinţifică, în prezent de
neconceput fără apelarea la acest tip de radiaţie. Astfel, radiaţiile infraroşii îşi găsesc numeroase aplicaţii în cadrul
cercetării infracţiunilor.
Domeniile de folosire a radiaţiilor infraroşii în Criminalistică. Radiaţiile infraroşii îşi găsesc o utilizare
frecventă în multe direcţii ale investigaţiilor criminalistice, cum sunt, de exemplu: cercetarea falsului în înscrisuri şi
opere de artă şi descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu arma de foc.
Fotografia de examinare în radiaţii röentgen, gamma, beta şi neutronice . Cele trei categorii de
radiaţii electromagnetice îşi găsesc şi ele utilizări diverse în examinările criminalistice, datorită, printre altele şi
proprietăţii lor de penetrare a corpurilor, în funcţie de anumite caracteristici. Avem în vedere obţinerea unor date
privind interiorul corpurilor şi nu analizele spectrale, la care ne-am referit mai înainte.

12