Cuprins

Consideraţii generale.................................................................................................2

Primele amprente.......................................................................................................3

Noţiunea de dactiloscopie.........................................................................................3

Dactiloscopia – ramură a tehnicii criminalistice.......................................................4

Urmele de mîini.........................................................................................................4

Clasificarea desenelor papilare..................................................................................5

Întrebările la care trebuie să răspundă expertul.......................................................10

Sistemele automate de identificare a amprentelor și urmelor digitale....................10

Cadrul legal.............................................................................................................14

Concluzii.................................................................................................................16

Bibliografie..............................................................................................................17

1
 Consideraţii generale
Evoluţia permanentă a societăţii nu ocoleşte factorul infracţional, deoarece şi criminalitatea este un fenomen
social. Criminalii utilizeză metode, tehnici şi mijloace din ce în ce mai avansate care le permit să nu fie
identificaţi. În pofida acestui factor criminaliștilor le vine tot mai greu să descopere infracţiunile, de aceea
societatea este pusă în pericol. Pentru a eficientiza descoperirea infracţiunilor atenţia trebuie îndreptată către
domeniile revoluţionare ale criminalisticii, care oferă noi posibilităţii şi avantaje, precum ar fi: Odorologia,
Biometria, Poligrafia şi Amprentarea sau Dactiloscopia.
Descoperirile ştiinţifice din domeniul medicinei şi biologiei au marcat profund istoria justiţiei de-a lungul
timpului. Pînă la aplicarea Dactiloscopierii, identitatea infractorilor era verificată prin metode care pe parcursul
dezvoltării criminalisticii s-au dovedit a fi unele necorespunzătoare, ca de exemplu utilizarea metodei
”portretului vorbit” prin descrierea aspectului exterior - iniţiată încă de primul şef al poliţiei franceze E.
Vidocq, însă aceasta prezenta multe inexactităţi şi, deseori, se solda cu eschivarea făptuitorilor de la
răspunderea penală. [6, p. 22] O altă metodă folosită estea cea a înregistrării, evidenţei şi identifcării
ulterioare a infractorilor după datele lor antropometrice - propusă ( în anul 1879) și aplicată în practică
( la 20 februarie 1883) de către colaboratorul Siguranţei franceze Alphonse Bertillon [6, p. 22]. Metodă care a
fost numită ”bertillonaj” – sistem care a a devenit unul dintre primele contribuţii ale ştiinţei sec. XIX în
activitatea profesională de urmărire penală. Însă nici această metodă nu a fost una complet perfectă. În
schimbul acesteaia a venit dactiloscopierea ca metodă de identificare a persoanei. Depistarea părintelui acestea
poartă un caracter vag, deoarece de cercetarea acesteia au fost preocupați mai mulți savanți renumiți ca
William Herschelle, Henry Faulds ș.a., care au contribuit nemijlogit la dezvoltarea acesteaia și au introdus
clarități esențiale în privința aplicării ei. Problema conferirii titlului de ”părinte” este generat de faptul că
cercetările acestor figuri iluminate au devansat în același timp. Oricum, pentru noi este evident că ambii autori
au ajuns la o idee comună de a folosi impresiunile digitale în combaterea criminalităţii – unul la nivel poate
mai mult teoretic, iar altul la nivel mai practic. Însă, dincolo de această dispută, activităţile acestor pionieri ai
criminalisticii sau completat în mod perfect, dând naştere ulterior unor cercetări valoroase în ramura
dactiloscopiei.
În ceea ce priveşte prioritatea, cunoscutul criminalist francez Ed. Locard menţiona, pe bună dreptate, că nu
există descoperiri care să fe cu certitudine fapta exclusivă a unui om. Descoperirea este întotdeauna un produs
realizat cu concursul a multor sute, poatechiar şi mii de minţi omeneşti. [6, p. 25] Dacă ne racordăm la
spusele lui Ed. Locard nu putem lăsa neevidențiat faptul că chiar literatura de specialitate spune că perioada
remarcării și acumulării primelor cunoștințe referitoare la amprentă datează cu 1684 prin tratatele de anatomie
a lui Grew, Bidloo – 1685, Malpighi – 1686, Purkinje – 1823, Galton -1892. [2, p. 9]

2
 Însă, în ultimul timp, ponderea amprentelor papilare a scăzut prin purtarea mănuşilor sau afectarea
epidemului falangetei. Urmele biologice (ţesuturi, fluide corporale, sînge, celule epiteliale, fire de păr, spermă,
salivă, etc.) constituiau probe insuficient exploatate şi nu permiteau identificarea persoanelor care le-a creat.
[13, p. 45] Aplicarea în practică a testelor ADN reprezintă o metodă revoluţionară a criminalisticii, deoarece
una din trăsăturile fundamentale ale fiinţelor vii este unicitatea lor biologică. Problema scăderii ponderii
amprentelor papilare este generată de numeroși factori – ceea ce ține neapărat de Republica Moldova, unul
dintre ei fiind nivelul scăzut al investițiilor în domeniul asistenței tehnico-criminalistice. Însă aceasta reprezintă
o problemă de alt gen care merită elucidată în alte lucrări.

Primele amprente
Aceste reliefuri particulare cunoscute și sub denumirile de modele, desene sau amprente papilare au fost
remarcate din timpuri străvechi. Ele apar pe pereții unui dolmen neolitic, pe sigilii chinezești din sec. al III-a î.
Chr., pe amfore grecești cam din aceeași perioadă. Una din cele mai găitorare dovezi este o sculptură indiană cu
o vechime de multe sute de ani găsită în Canada, la marginea lacului Kejimkoojik.[2, p. 18]

Noţiunea de dactiloscopie
Termenul dactiloscopie derivă din cuvintele greceşti dactilos care înseamnă deget şi scopia ce desemnează
metoda prin care se poate privi, cerceta.
DEX-ul limbii române ne oferă lămurire elocventă a lexemului dactiloscopie:
 Procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie
și în medicina judiciară;
 Metodă de identificare a persoanelor pe baza examinării amprentelor digitale, aplicată, mai
ales, în criminalistică;
 Procedeu de identificare cu ajutorul amprentelor digitale. [4, p. 87]

Dactiloscopia este o parte a științei criminalistice care are ca obiect examinarea amprentelor
digitale, palmare și plantare în scopul identificării persoanei. [12, p. 39]
Dicționarul juridic definește dactiloscopia în felul următor:
Dactiloscopia – procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale, este
folosit în activitatea de urmărire și descoperire a infractorilor, contribuie la identificarea operativă a
persoanelor înregistrate în cazierul judicia și la cunoașterea situației lor judiciare. [7, p. 41]
În urma celor menționate vom da noțiune prorpie lexemului dactiloscopie. Astfel, putem defini
dactiloscopia ca ramură a criminalisticii care se ocupă cu studierea, examinarea și clasificarea desenelor
papilare, avînd drept scop identificarea persoanelor .

3
 O definiție mai sintetică prezentată în literatura de specialitate este cea de ”ştiinţa privind studiul desenelor
papilare”.

Dactiloscopia – ramură a tehnicii criminalistice

După noțiunea dată de Gheorghe Golubenco, tehnica criminalistică reprezintă un sistem de teze teoretice,
principii de elaborare și recomandații de aplicare a mijloacelor și metodelor tehnico-criminalistice în procesul
de cercetare și prevenire a infracțiunilor. Astfel, reieșind din noțiunea dată putem depista legătura strînsă dintre
tehnica criminalistică și dactiloscopia care este un compartiment al acesteia. Aceasta se demonstrează însăși
prin obiectul de studiu al dactiloscopiei care cuprinde:
 elaborarea procedeelor și stabilirea mijloacelor de descoperire, fixare, ridicare și examinare a urmelor
desenelor papilare lăsate în diferite locuri de persoane;
 elaborarea procedeelor de amprentare a persoanelor;
 elaborarea regulilor de codificare a amprentelor papilare în vederea organizării cartotecilor și a
cazierului, dactiloscopice;
 elaborarea metodologiei de realizare a expertizei dactiloscopice pentru identificarea persoanei. [12,
p.159 ]
Pentru a analiza rolul dactiloscopiei în activitatea de urmărire penală avem nevoie să atingem un șir imens
de subiecte la această temă. Astfel, vom încerca să elucidăm unele aspecte ce țin nemijlocit de importanța
dactiloscopiei în activitatea de urmărire penală.

Urmele de mîini
Urmele de pe mîini, descoperite la locul infracțiunii, fac parte din categoria probelor indirecte, care confirmă
doar prezența persoanei respective la locul cercetat.
Din marea varietate de urme descoperite la locul săvîrșirii infracțiunii, urmele de pe mîini sunt cele mai
frecvente, deoarece rămîn mult mai ușor pe diferite obiecte cu care infractorul a contactat. Aceste urme pot fi
depistate fie ca urme ale palmei întregi (partea neutrală) fie ca urme ale unor degete de pe obiectele folosite de
infractor. Urmele de mîini (desenele papilare) au unele proprietăți esențiale. Acestea sunt:
Unicitatea sau individualitatea desenului papilar – cercetătorii în materie de dactiloscopie, pe baza
studiilor efectuate și a experienței practice în acest domeniu, au ajuns la o concluzie certă că este imposibil a se
întîlni două persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie unică
neexistînd două degete cu desene identice, chiar la aceeași persoană.
Fixitatea desenului papilar – desenul papilar apare în luna a treia a vieții intrauterine a fătului și primește
forma definitivă în luna a șasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin procesul
putrefacției țesuturilor.

4
 Restabilirea desenului papilar – constă în capacitatea epidermului de a se regenera în urma diverselor
deteriorări ( tăieturi, arsuri etc.). În cazul afectării dermului se crează diverse cicatrice care predau o
individualitate și mai sporită desenului papilar. [15, p. 244] Distrugerea desenelor papilare poate fi obţinută
numai prin transplantare sau prin alt mod de afectare a pielii, însoţită de vătămarea papilelor, în caz
contrar, acestea vor restaura crestele şi desenele papilare în structura lor iniţială. [ 5, p. 121]
Aderența sau adeziunea desenului papilar – este specifică desenului papilar din motivul că suprafața fielii
de pe falangetă elimină substanță sudorală care copie întocmai structura desenului papilar pe obiectele
primitoare de urmă. [ 15, p. 244]

Clasificarea desenelor papilare

Pe suprafaţa palmei mâinilor deosebim două regiuni anatomice cu desene papilare, care, la rândul lor, prin
şanţurile flexorice se subîmpart fiecare în câte trei zone. Prima este regiunea digitală cu zonele falangei,
falanginei şi falangetei, a doua, cea palmară, cu zonele digito-palmară, tenară şi hipotenară. (fig. 1)

Fig. 1
A- regiunea digitală cu zonele: 1 – falangei, 2 – falanginei, 3 – falangetei;
B- regiunea palmară cu zonele: a – digito-palmară, b – tenară, c – hipotenară.

În orice zonă s-ar găsi un desen papilar, fiind reflectat într-o urmă de mâini, poate avea valoare
identificatoare. Şi totuşi o însemnătate vădit majorată au desenele de pe suprafaţa falangetelor. Aceasta se
datoreşte atât frecvenţei lor la locul faptei, cât şi volumului caracteristicilor de structură, care se reflectă în urme.
Practica demonstrează că urmele formate de celelalte zone ale palmei în raport cu cele ale falangetelor se
întâlnesc rar şi, ca regulă, oferă un material informativ relativ redus. Iată de ce clasificarea

5
 desenelor papilare în criminalistică se face pe baza desenelor zonei falangetelor. La etapa actuală se cunosc
trei tipuri de desene papilare: în arc, în laţ şi în cerc.
Desenele papilare în arc - sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care îşi iau începutul de la o
latură a falangetei şi, curbîndu-se în centrul ei, pleacă spre latura opusă. Desenele în arc sunt simple şi în şatră.
Primele au curbura crestelor lină, uşor descrescînd de la vîrful degetului spre baza falangetei. Ultimele,
dimpotrivă, se prezintă prin curbura bruscă, avînd în centru una sau mai multe creste în poziţie verticală, (fig. 2)

Fig. 2. Desene papilare în arc

a – simple; b – în șatră.
Desenele papilare în laţ - variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente, forma şi
direcţia acestora. Se disting vădit desene simple in laţ, sub aspect general de rachetă, în care braţele laţurilor
se concentrează în centru şi curbe, în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată, (fig. 3).
Fig.3

a -simple b - rachetă c – curbe

Desenele papilare în cerc - crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc, spirală sau oval. (fig. 4)

6
 Fig. 4

a –în formă de cerc, b – în formă de oval, c – în formă de spirală

Deja cunoaștem că urmele se clasifică în:

 de adîncime
 de suprafață vizibile
 de suprafață greu sesizabile sau invizibile
În lucrarea dată vom atrage atenția asupra urmelor de suprafață greu sesizabile / invizibile deoarece
descoperirea acestora este interdependentă cu rezultatul activității de urmărire penală.
Dactiloscopia cunoaște două metode de evidențiere a acestora: metoda de prăfuire sau metoda fizică [ 14,
p. 68 ]și cea chimică.
Metoda de prăfuire
Pe tot parcursul dezvoltării dactiloscopiei, criminaliștii diferitor țări au propus o multitudine de prafuri și
amestecurile acestora care permit detectarea reușită a urmelor de mîini. Însă practica limitează utilizarea
acestora.
Conform criminaliștilor suedezi A. Svensson și O. Vendel, fiecare criminalist respectuos, se folosește de
propriile amestecuri de prafuri fiind plin de certitudine în eficacitatea acestora. [14, p.70 ]. Aceasta este
demonstrat de practica criminaliștilor ruși care s-au deprins să utilizeze propriile amestecuri cu ajutorul cărora
ei obțineau rezultate cît se poate de optime. În baza datelor experimentale și experiențelor obținute în urma
folosirii diverselor prafuri pentru detectarea amprentelor papilare pe diverse suprafețe au fost elaborate
recomandații în privința folosirii acestor prafuri și amestecuri. Oricum, trebuie să atragem atenția și la așa
factori ca temperatura și umiditatea aerului, timpul scurs de la momentul în care urma a fost lăsată, prăfuirii cu
colb a acesteia și multe alte condiții. În acest sens vom prezenta un tabel rezumativ asupra acestor date. ( fig. 5)
Fig. 5. Detectarea amprentelor papilare cu ajutorul prafurilor

7
 Prafuri dactiloscopice

Metale Oxizi Sulfați, carbonați, săruri

(argentorat) Aluminiu

Peroxid de mangan
Suprafața Timpul

Plumb sulfurat
Oxid de plumb
Oxid de cupru

Fier carbonil
Oxid de zinc
expirat

Cupru

Bronz

Cretă

Gips
Fier
Pînă la 24
ore
+ + + + + + + + + + + +
Sticlă

Pînă la 5 zile + + + + + + + + +
Pînă la o
lună
+ + + +
Pînă la 24
Porțelan
ore
+ + + + + + + + + + + +
Faianță Pînă la 5 zile + + + + + +
Pînă la o
Țiglă
lună
+ +
Pînă la 24
+ + + + + + +
Marmură

ore

Pînă la 4 zile + + +
Pînă la 24
ore
+ + + + + + + + +
Plastic

Pînă la 5 zile + + + + +
Pînă la 14
zile
+

*Analizînd tabelul dat observăm eficacitatea prafurilor aplicate pe anumite suprafețe prezentate în raport
cu ”vîrsta amprentei papilare”.

Depistarea amprentelor papilare cu ajurorul metodei de prăfuire se efectuiază prin următoarele operațiuni:
aplicarea prafului pe suprafață, prelucrarea cu prafuri și îndepărtarea resturilor prafului. Aplicarea prafurilor pe
suprafață se efectuiază se efectuiază în următoarele moduri: cu o perie de păr, perie magnetizată, cu diverși
pulverizatori, prin metoda rostogolirii pe această suprafață
Substanța sudorală este compusă din bile diametrul cărora este de 2 – 100 microni. Localizarea substanței
sudorale, posibilitatea transmiterii celor mai mici detalii ale liniilor papilare în mare măsură depinde de
particularitățile suprafeței pe care ele au fost lăsate. [ 14, p. 80] De aceea, înainte de a începe lucrările pentru
depistarea urmelor, mulți specialiști efectuează controlul eficacității prafului. Pentru aceasta, se alege o
suprafață cît de posibil asemănătoare celei pe care au fost depuse amprentele. Dacă praful nu se lipește sau
rămîne în cantități mici pe această suprafață atunci se poate de început neapărat lucrările pentru detectarea
amprentelor papilare de pe suprafața inițială. [ 14, p. 80 ] Suprafețele umede sau lipicioase nu se pot prelucra cu

8
praf, pentru aceasta este nevoie de uscat aceste suprafețe în condoții de laborator la o temperatură care să nu
depășească 25 grade Celsius. În cazul amprentelor vechi, acestea se pot puțin umezi cu ajutorul respirației.

Metoda chimică
Aceasta este folosită neapărat în cadrul expertizei propriu-zisă. Detectarea amprentelor papilare greu
sesizabile sau invizibile se produce datorită reacției în care intră componentele urmei cu componentele speciale.
Vom prezenta unele din ele:
Soluție apoasă de nitrat de argint – intră în reacție cu clorurile conținute în substanța sudorală, colorînd
liniile papilare. Procesul poartă un caracter fotochimic. De regulă se folosește soluție de 5% pentru suprafețe
din hîrtie, carton. faneră, lemn. Se aplică cu ajutorul tamponului de bumbac, apoi suprafața se usucă și se
supune razelor de soare sau razelor UV care accelerează reacția. Însă utilizarea acestei soluții exclude pe viitor
orice cercetare medico-biologică a urmei. De exemplu după o astfel de prelucrare este imposil de a efectua
orice cercetare tehnico-criminalistică a documentelor, deoarece pe suprafața hîrtiei apar pete întunecate. De
remarcat este faptul că această metodă poate depista urmele care au ”vîrsta” pînă la șase luni.

Soluție de ninhidrină în acetonă – se deosebește prin faptul că se bucură de o sensibilitate înaltă.

Aminoacizii și proteinele amprentei papilare intrînd în reacție cu ninhidrina nu pătrund în materia suprafeței pe
care au fost depistate. De aceea sunt prezente toate condițiile pentru detectarea amprentelor papilare lasate de la
cîteva luni pînă la cîțiva ani în urmă. Sunt dovezi că cu ajutorul ninhidrinei au fost depistate liniile papilare care
au avut o ”vîrstă” de 30-32 ani. [ 14, p.84 ] Cu ajutorul ninhidrinei sunt depistate amprente digitale pe suprafața
diferitor soiuri de hîrtie, în afară de cele care conțin cleiuri organice. Suprafețele de bază pe care se depistează
ușor urmele cu ajutorul ninhidrinei sunt hîrtia, fanera, cartonul și lemn geluit. Prin prelucrarea suprafeței cu
ninhidrină, urmele mai vechi se evidențiază mai bine decît cele proaspete. Soluția de ninhidrină, de obicei 0,2
- ; 0,8 - ; 1 - ; 2 - ; 5- procente, se aplică cu ajutorul tamponului de bambuc, periuței sau pulverizatorului pe
suprafața unde se presupune că se află urmele. Procesul depistării acestora depinde de un șir de factori, în
primul rînd temperatura. De regulă acesta începe peste 3 – 4 ore și se termină peste 5 – 6 ore. În unele cazuri
această procedură s-a prelungit pînă la 72 ore și mai mult. Pentru accelerarea reacției, obiectul purtător de urmă
este încălzit cu ajutorul fierului de călcat. În urma încălzirii liniile papilare se depistează peste cîteva minute.
Autorul N.A. Kornienko prezintă și așa numita metodă fizico-chimică[ 14, p. 86 ]
Prelucrare cu aburii de iod - se utilizează la depistarea urmelor invizibile care nu se pot depista cu ajutorul
prafurilor. Aburii de iod sunt utilizați în dactiloscopie practic de la începutul dezvoltării acesteia și deja în 1889
sunt recomandați pentru depistarea liniilor papilare. Pulverizarea suprafeței purtătoare de urme permite
colorarea ultimelor, astfel făcînd posibilă depistarea lor. Urmele repede pierd particulele de iod, acel fapt care le
face invizibile din nou. Principala trăsătură a acestei metode este că aburii de iod nu modifică nici într-un fel
suprafața sau însăși urma, ceea ce permite ulterior efectuarea cercetărilor tehnico-criminalistice fără careva

9
deficiențe. Cel mai des prelucrarea cu aburi de iod se aplică pe suprafețe de carton, lemn geluit, plastic,
obiectelor care au pe suprafața sa vopsea de ulei. Trebuie de remarcat faptul că toate dispozitivele pentru
prelucrare cu aburi de iod sunt incomfortabile în exploatare. Cel mai răspîndit dispozitiv este tubul de sticlă în
care se pun cristale de iod. Tubul este unit cu un furtun de cauciuc cu pulverizatorul manual. La capetele
tubului, care se încălzește de la temperatura corpului (mîinii) sau altei surse de căldură se pune fibră de sticlă
(vată) care nu se distruge sub acțiunea iodului ( ca vata din bumbac). Aceasta împiedică eliminarea particulelor
de iod la suflarea acestuia cu pulverizatorul. Pentru împiedicare răsuflării iodului în timpul neexploatării,
orificiul tubului se închide cu plastilină și acesta se pune în containerul de masă plastică. Furtunul și
pulverizatorul se păstrează separat pentru a evita distrugerea acestora de către iod.
Cu ajutorul aburilor de iod se depistează urme lăsate cu 7 – 90 de zile în urmă. Suprafața unde se presupune
aflarea acestora, preliminar se recomandă a fi prelucrată cu aburi de apă. Pentru fixarea urmelor se utilizează
pfraful de fier.
Acestea sunt unele momente interesante ale metodelor de evidențiere a amprentelor papilare care au meritat
atenția noastră.

Întrebările la care trebuie să răspundă expertul [ 11, p. 38]

1. Există ori nu pe obiectele prezentate spre cercetare urme de mîini valabile pentru identificare?
2. De care mînă și de care deget sunt lăsate urmele?
3. Care este mecanismul de formare a urmelor pe obiect (prin strangulare, presare etc.) ?
4. Care sunt particularitățile individuale de structură ale mîinilor subiectului care a lăsat urmele ( lipsa
degetelor, existența calozităților, cicatricelor etc.) ?
5. Cui aparțin urmele mîinilor din mostrele care sunt prezentate spre examinare?
6. Aparțin urmele mîinilor, ridicate de la diverse locuri ale incidentelor, uneia și aceleiași persoane sau nu?
7. Aparțin sau nu amprentele digitale de pe fișele dactiloscopice uneia și aceleaiași persoane?

Sistemele automate de identificare a amprentelor și urmelor digitale

De-a lungul anilor, fișierele (cartotecile) poliției din toate țările lumii au acumulat un număr mare de fișe
deca și monodactilare. În aceste condiții preocuparea pentru aplicarea ultimelor descoperiri tehnice din
domeniul calculatoarelor electronice la examinarea amprentelor papilare avansează tot mai mult.
În țările dezvoltate ale lumii, ca Japonia, S.U.A., Franța, Germania, Anglia etc., au fost puse la punct mai
multe sisteme de prelucrare automată a amprentelor bazate pe tehnica recunoașterii formelor cu ajutorul
computerulu.
Sistemele folosite diferă de la o țară la alta. Însă se observă o tendință de generalizare a 2 – 3 sisteme de
mare eficiență ce satisfac pretențiile tuturor specialiștilor în dactiloscopie.
10
 În continuare vom prezenta unul dintre aceste dispozitive:
Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale folosit în Japonia
După zece ani de cercetări, Poliția Națională Japoneză a adoptat în octombrie 1982 un sistem automat de
identificare a amprentelor digitale.
În acest sistem, ordinatorul detectează în mod automat particularitățile (capetele și bifurcațiile crestelor
papilare) din imaginea unei amprente digitale, le introduce în memorie și le compară.
Computerul stabilește apoi raporurile care leagă între ele particularitățile definind numărul de creste care le
separă. Poziția, direcția particularităților și raporturile lor reciproce sunt traduse în date numerice pe care
calculatorul le introduce în memorie. Procesul este realizat pentru ansamblul întregii amprente, mașina
detectează în medi 100 particularități pe imaginea unui unui deget. (fig. 6)

Fig. 6
Detectarea detaliilor caracteristice a poziției, direcției și a relațiilor dintre ele. Liniile albe indică relațiile
detectare

Sistemul are două funcții principale: înregistrarea și compararea.

a) Funcția de înregistrare
Amprentele (cele de pe fișele dactiloscopice ale infractorilor) sau urmele (relevate la locul săvîrșiriii
infracțiunii) fac obiectul unei citiri automate.
Există o primă bază de date pentru identificarea amprentelor rulate (cele de pe fișele dactiloscopice), o a
doua pentru identificarea urmelor latente ( relevate la fața locului ) și o a treia conținînd amprentele rămase
anonime.
Viteza de înregistrare este în jur de 1,5 secunde pentru un deget, 15 secunde pentru o fișă decatactilară și 6
secunde pentru o urmă digitală.
b) Funcția de comparare
Identitatea unui suspect este verificată după ce i se iau amprentele pe fișe, iar identificarea sa se face după
urmele găsite la locul faptei.
Viteza de compararea este de 1,3 milisecunde pentru o comparație deget cu deget.
11
 Configurația sistemului
Așa cum indică fig. 7, instalația se compune dintr-un subsistem de înregistrare și un subsistem de gestiune
și de comparare.
Fig. 7 – Organizarea sistemului de identificare a amprentelor

Principalele aparate ce compun fiecare subsistem și funcțiile lor sunt:

Cititorul de fișe decadactilare și de urme papilare
Aparatul detectează automat particularitățile fiecărei amprente de pe fișa decadactilară. Particularitățile
urmei sunt citite după ce aceasta a fost mărită și transferată pe o hîrtie specială (fig. 8).

Fig. 8 – Urmă digitală latentă transferată pe hîrtie de calculator specială

12
 Comparatorul de amprente
Aparatul compară particularitățile amprentelor stocate în fiecare bază de date cu cele ale amprentelor de
identificat și furnizează rezultatul acestei comparații sub forma unui document imprimat
Procedura de comparare se face după următoarea schemă:

Amprenta
(urma de identificat)
Amprenta din memorie

Selectarea particularităților pe hîrtie

Compararea coordonatelor

Calculul gradelor de concordanță

Decizia asupra gradelor de concordanță

Mai precis, aparatul compară poziția, direcția și relațiile particularităților amprentei relevate (urmei) cu cele
care se găsesc în memorie și cînd constată similitudini, selecționează ”perechile” de particularități identice.
Atunci cînd numărul particularităților reperabile sub formă de ”perechi” depășește un număr prescris,
procesorul crează o stare conform celei pe care o are în memorie și face să se întoarcă sau să se deplaseze axele
de coordonare ale amprentei extrase, apoi calculează gradul de similitudine între partcularitățile celor două
amprente de comparat și decide, în acest mod, gradul de concordanță între cele două desene papilare.

13
 Sistemul prezentat a fost pus în funcțiune începînd cu octombrie 1982 cînd au fost introduse în memorie
toate amprentele de pe fișele deja cartate în fișierele manuale, care reprezentau în jur de 6 milioane de persoane.
Identificarea urmelor digitale ridicate de la locul infracțiunilor a debutat în octombrie 1983, iar munca de
comparare cu fișele dactiloscopice a început în octombrie 1984.
Efectele aplicării sistemului
 compararea tuturor amprentelor ce figurează în fișierele Serviciului Național al Poliției Japoneze cu
urmele ridicate de la locul infracțiunilor a devenit posibilă;
 a devenit, de asemenea, posibilă compararea cu urmele digitale chiar fragmentate;
 toate urmele digitale rămase de la cazurile cu autori neidentificați au fost introduse în memorie și
comparate automat cu amprentele prelevate în momentul arestării unui delicvent, de unde o economie de
manoperă considerabilp;
 posibilitatea de comparare a urmelor digitale între ele a permis să se verifice dacă toate au fost lăsate de
același autor la locul comiterii diferitor infracțiuni;
 a crescut considerabil numărul cazurilor de identificare a urmelor ridicate de la fața locului.

Cadrul legal
Evidența unică a persoanelor
Încontextul dat trebuie să ne întrebăm dacă are eficiență evidența persoanelor care au săvîrșit infracțiuni
anterior. răspunsul este unul pozitiv, deoarece în afara acestor persoane se iau la evidență și alte categorii de
persoane conform legislației în vigoare.
Categoriile de persoane luate la evidenţa centralizată [ 9 ]
În cadrul Sistemului se iau la evidenţă centralizată următoarele categorii de persoane:
1) persoanele care au săvîrşit infracţiuni:
a) condamnate pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriile altor state;
b) puse sub învinuire;
c) absolvite de răspundere penală: în legătură cu expirarea termenului de prescripţie; ca urmare a unui act de
amnistie, dacă prin acesta a fost anulată aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvîrşită; dacă persoana a fost
graţiată; în caz de deces; în legătură cu schimbarea situaţiei;
d) aflîndu-se în stare de iresponsabilitate;
e) date în urmărire generală de către organele de urmărire penală ale Republicii Moldova sau ale altor state;
f) reţinute şi arestate pe teritoriul Republicii Moldova cu scopul extrădării;
g) reţinute ca fiind bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni;
2) persoanele luate la evidenţă specială în scopul profilaxiei infracţionalităţii.
Pe lîngă aceasta legea menționează tipurile înregistrării dactiloscopice: [8]

14
 a) benevolă
b) obligatorie.
Nimeni nu poate fi supus înregistrării dactiloscopice obligatorii. Însă legea prevede de asemenea că sunt
supuse înregistrării dactiloscopice obligatorii următoarele categorii de persoane:
1) cetăţenii Republicii Moldova care îşi fac serviciul în:
a) Ministerul Afacerilor Interne;
b) Ministerul Apărării;
c) Serviciul de Informaţii şi Securitate;
d) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat;
f) Departamentul instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei;
g) Procuratură;
h) Centrul Naţional Anticorupţie;
i) Serviciul Vamal;
j) Serviciul Fiscal de Stat;
2) membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din Republica Moldova;
3) conducătorii de mijloace de transport auto;
4) cetăţenii Republicii Moldova care pleacă la munci peste hotare;
5) cetăţenii Republicii Moldova şi străinii care, din motive de sănătate ori de vîrstă, sînt incapabili să
comunice date privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi obţinute în o altă modalitate;
6) cetăţenii Republicii Moldova, şi străinii care se află sub urmărire penală, care sînt învinuiţi sau
condamnaţi pentru infracţiuni ori supuşi arestului contravenţional;
7) străinii sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic
ori un alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat.
De asemenea înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse toate cadavrele neidentificate. [ 9 ]
Un exemplu elocvent al eficacității cadrului legal în privința dactiloscopierii este cel al României, deoarece
aceasta a aderat la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei,
Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos și Republica Autria privind
aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalității
transfrontaliere și migrației ilegale [ 10 ] Tratatul are ca obiectiv intensificarea cooperării între statele
semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, prin intermediul
schimbului de date privind datele genetice (ADN), amprentele digitale, înmatriculările de vehicule şi alte date
cu caracter personal. Tratatul prevede, de asemenea, constituirea de patrule comune şi alte forme
de intervenţie (însoţitori de securitate la bordul aeronavelor, asistenţă comună la evenimente de
mare anvergură, etc.). [ 10 ]

15
 Concluzii
În concluzie putem spune că realizările ştiinţifice şi tehnice actuale permit utilizarea dactiloscopierii în
practica judiciară, chiar și în cele mai diverse situații [ 1, p. 13 ] Aceasta oferă noi soluţii şi posibilităţi mari
pentru descoperirea şi individualizarea infractorilor. Principalul avantaj constă în faptul că dactiloscopia
contribuie esențial la reducerea infracţionaliţăţii, în special la reducerea numărului recidivelor. Cu toate că există
și erori în comparațiile dactiloscopice, un exemplu relevant în acest sens este “cazul Mayfield” apărut în urma
atacului terorist de la Madrid din data de 11 martie 2004, [ 3, p. 34 ] importanța dactiloscopiei în activitatea de
urmărire penală este una majoră, ceea ce și am demonstrat în lucrarea dată. Studiile empirice și testele
credibile de eficacitate demonstrează că dactiloscopia este ”standardul de aur” al criminalisticii.

Bibliografie
1. Argeșanu Ion. Criminalistica și criminologia în acțiune. Lumina Lex, 2001. – 338 p.
2. Cotruțu Lidia. Dermatoglifele în practica medicală și judiciară. Iași: Editura PsihOmnia,
1998. -215 p.
3. Cornoiu Dănuț, Calciu Diana. Fațete juridice ale societății românești actuale. Craiova:
Editura SITECH, 2008. - 474 p.
4. Dicționarul explicativ al limbii române. București: Editia a III-a revazută și adăugită, 2009.
- 1192 p.
5. Doraş S. Criminalistica. Vol. 1. Tehnica criminalistică. Chişinău: Ştiinţa, 1996. – 268 p.
16
6. Golubenco Gheorghe. Criminalistică: obiect, sistem, istorie. Studiu monografic. Chișinău,
2008. - 213 p.
7. Hanga Vladimir. Dicționar juridic. Editura Lumina Lex, 2007. - 207 p.
8. Legea RM “Cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat” nr. 1549XV din 19.12.2002.
Monitorul Ofcial al R. Moldova nr. 1417 din 07.02.2003.
9. Legea RM “Cu privire la sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a
infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni” nr. 216XV din 29
mai 2003. Monitorul Ofcial al R. Moldova nr. 170172 din 08.08.2003.
10. Lege nr. 146 din 10 iulie 2008 pentru aderarea României la Tratatul de la Prum în vederea
combaterii terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale semnat la 27 mai 2005.
11. Ministerul Justiției al Republicii Moldova. Institutul Republican de Expertiză judiciară și
criminalistică. Ghid de expertize judiciare. Chișinău 2005. – 70 p.
12. Pășescu Gh., Ion R. Constantin. Secretele amprentelor papilare. Editura Național, 1996. –
355 p.
13. Văduva Nicolae. Valoarea probantă a expertizei amprentelor genetice. Revista de drept penal
nr. 4 din 2004. – 130 p.
14. Корниенко Н. А. Следы человека в криминалистике. Санкт – Петербург, 2001. – 292 p.
15. Криминалистика. Учебник для студентов высших учебных заведений. Под ред.
доктора юридических наук, проф. Н.П. Яблокова. 3е изд., перераб. и доп.: Издательство
Юристъ, 2005. – 781 с.

17