Sunteți pe pagina 1din 95

1

Noţiuni generale

A. PROCESUL DE FORMARE A URMELOR DE MÂINI

Criminalistica – ştiinţa investigaţiei penale 1 a fost o consecinţă firească a nevoii reale de perfecţionare, de modernizare a actului de justiţie şi prin introducerea de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, inclusiv procedee tactice de anchetă, în scopul descoperirii infracţiunilor, a identificării făptuitorilor şi aflării adevărului în cauzele cercetate de cei care îşi desfăşoară activitatea în domeniul judiciar.

Prin caracterul său pluridisciplinar, criminalistica, a fost una dintre primele ştiinţe de graniţă care s-a dezvoltat în strânsă legătură cu progresul realizat în sferele cunoaşterii umane. Această dezvoltare a fost impusă de găsirea unor metode şi mijloace noi, menite să răspundă cu promptitudine necesităţii de combatere eficientă şi de prevenire a criminalităţii, care, de a sfârşitul secolului trecut şi până astăzi, a crescut continuu, atât sub aspectul sporirii numerice a infracţiunilor, dar şi în ceea ce priveşte perfecţionarea modurilor de operare şi a mijloacelor tehnice folosite de către delicvenţi. De exemplu, tehnica de calcul a oferit unor infractori posibilitatea de a realiza falsuri de documente care se apropie de perfecţiune, de a sparge codurile unor bănci etc. De asemenea, progresele din domeniul chirurgiei estetice au făcut posibil ca unii răufăcători să-şi schimbe chiar fizionomia pentru a nu fi descoperiţi. Nimeni nu poate nega că multe cuceriri ale ştiinţei au fost folosite mai întâi de infractori şi mai apoi de poliţie sau justiţie. Specialiştii care s-au dedicat justiţiei, dar şi din alte domenii de activitate, au căutat să ţină în permanenţă pasul cu asemenea „progrese” din sfera criminalităţii, punând la punct o sumedenie de metode şi procedee specifice, eficiente, pentru combaterea faptelor penale. Este suficient să amintim aici diferite tehnici de examinare a urmelor şi a corpurilor delicte în diferite radiaţii, din spectrul vizibil şi invizibil, sau microscopia electronică, identificarea pe baza ADN-ului, diferite aplicaţii ale tehnicii de calcul în identificarea după urmele papilare, după portretul robot şi modus operandi, ca şi folosirea tehnicii poligraf în cercetarea infracţiunilor pentru verificarea sincerităţii făptuitorilor. Desigur, asemenea cercetări ştiinţifice sunt în permanenţă derulate în toate ţările şi au menirea de a găsi noi soluţii salutare pentru cazurile tot mai complexe care apar în procesul judiciar.

1 Păşescu, Gheorghe, Constantin, R. Ion Secretele amprentelor papilare Ed. Naţional 1996

2

Nu trebuie omise, de asemenea, regulile tactice şi metodologice criminalistice după care se desfăşoară urmărirea penală. Astăzi , este unanim cunoscut că ştiinţa Criminalisticii 2 are un obiect propriu de cercetare, precum şi metode proprii. La dezvoltarea sa, de-a lungul anilor, şi- au adus contribuţia multe personalităţi ale ştiinţei, ale dreptului din diferite ţări, inclusiv România. Unele lucrări româneşti conţinând elemente de pionierat în criminalistică. De această realitate trebuie să fim mândri toţi slujitorii justiţiei. Amintim aici, cu profund respect pe fraţii Minovici, Andrei Ionescu, Valentin Sava, Henry Stahl, Constantin Ţurai şi mulţi alţii care, prin lucrările şi activitatea lor, au creat o adevărată şcoală a criminalisticii româneşti. Este totodată evident că, pentru aplicarea în practică, ca şi pentru perfecţionarea metodelor, tehnicilor moderne de investigare, acestea trebuie însuşite de toţi cei antrenaţi în actul de anchetă penală şi de judecată. Desigur, acest lucru se poate realiza prin organizarea, alături de învăţământul superior de profil, şi a unor sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, conferinţe etc. fireşte că aceasta este o întreprindere mai costisitoare şi mai anevoioasă, la care nu pot participa chiar toţi specialiştii din domeniu.

Din marea varietate de urme descoperite la locul săvârşirii faptei, urmele de mâini sunt cele mai frecvente, deoarece se formează mult mai uşor, pe diferite obiecte cu care mâna infractorului a venit în contact, decât urmele de picioare, de exemplu, care deşi mai des în contact cu locul faptei, nu formează în toate cazurile urme. Prin urmele mâinilor, în sens criminalistic, se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului mâinilor făptuitorului şi victimei cu acestea în procesul săvârşirii infracţiunii. Ele produc conturul şi relieful, fie al palmei ( faţa neutrală), fie al dosului acesteia ( faţa dorsală). În unele cazuri se pot reproduce în aceste urme, concomitent, atât conturul degetelor şi al palmei, cât şi relieful crestelor papilare sau al încreţiturilor. În procesul identificării criminalistice, urmele de mâini ocupă un loc important, deoarece fac parte din categoria urmelor ce se întâlnesc frecvent la faţa locului şi oferă numeroase elemente de comparaţie ce duc la identificarea certă şi rapidă a persoanei care le -a creat. Importanţa cunoaşterii metodelor de descoperire şi ridicare a urmelor de mâini se datoreşte nu numai marii lor frecvenţe la locul săvârşirii faptei, ci şi valorii lor deosebite în procesul de identificare a persoanei, prin caracteristicile specifice de structură a desenelor papilare. Ramura criminalisticii care se ocupă cu studiul şi clasificarea desenelor papilare, precum şi cu identificarea persoanelor după desenul papilar este

2 Mircea, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

3

„DACTILOSCOPIA”. Termenul de dactiloscopie s-a născut din combinarea cuvintelor greceşti „ daktylos”, care înseamnă deget şi „ skopein” care se traduce prin: a examina, a privi. Semnificaţia termenului: metoda de identificare a persoanelor prin examinarea amprentelor digitale. Apariţia şi dezvoltarea dactiloscopiei au fost favorizate atât de nevoia de a găsi o metodă precisă, sigură şi uşoară pentru înregistrarea infractorilor, cât şi erorile şi eşecurile antropometriei. Antropometria a început încet, încet, să lase locul dactiloscopiei. Bertillon a fost şi va rămâne omul care a netezit calea ideilor ştiinţifice în criminalistică. El a fost şi a rămas un pionier al fotografiei criminalistice, a fost şi a rămas fondatorul primului laborator tehnico-criminalistic din lume, dar dactiloscopia depăşea cu mult „bertillonajul”. Începând cu anul 1902 Elveţia, Spania, Danemarca, Austria, Ungaria, apoi statele sud americane au introdus sistemul dactiloscopic inventat de Eduard Henry, astfel că foarte repede antropometria a fost scoasă din arsenalul poliţiştilor. Dactiloscopia prezintă avantajul că rezolvă pe lângă problema înregistrării penale precisă şi sigură a recidiviştilor şi pe aceea a identificării autorilor faptelor penale după urmele lăsate la locul faptei. Descoperitori 3 ai metodei dactiloscopice de identificare a persoanei sunt consideraţi pe buna dreptate mulţi autori deoarece toţi, fără a şti unul de altul, în acelaşi timp şi în locuri diferite ale globului terestru, erau preocupaţi de cercetări şi experimente care priveau identificarea persoanelor după desenele formate de liniile ce se găsesc pe faţa internă a degetelor şi a palmei. Începând cu anul 1877 William Herschel în India, dr. Henry Faulds în Japonia, sir Francis Galton şi Edward Henry în Anglia, dr. Wilhelm Eber în Prusia, Juan Vucetich în Argentina, Joseph Faurot în SUA, au avut, toţi laolaltă şi fiecare în parte, un rol covârşitor în naşterea şi afirmarea dactiloscopiei. Dintre aceştia un mare rol îi revine lui sir Francis Galton, el fiind primul care a publicat o carte despre dactiloscopie în vederea identificării persoanei (în anul 1892 „FINGERPRINTS”) şi a militat pentru introducerea acestei metode în practica SCOTLAND-YARD-ului şi deci pentru prima oară în practica unei poliţii; precum şi Edward Henry, cel care a descoperit sistemul de clasificare a amprentelor digitale şi organizarea lor în cartoteci. Cu toate acestea, nu-i lipsit de interes să se arate că, în cartea sa, Galton îl considera pe William Herschel ca adevăratul descoperitor al dactiloscopiei. Deşi România a fost printre primele ţări care au introdus sistemul antropometric de identificare, ea a renunţat printre ultimele la această metodă, cu to ate că se demonstrase demult avantajele dactiloscopiei. Profesorul Nicolae Minovici, medic legist de reputaţie europeană, deşi la început a fost adeptul antropometriei, tot el a fost printre promotorii aplicării în ţara noastră a dactiloscopiei. Pentru a d emonstra

3 CHERRILL, F.R. The fingerprint system at Scotland Yard. (Sistemul de amprentare al Scotland Yard-ului).Stationary Office, London 1954

4

superioritatea dactiloscopiei faţă de antropometrie cu ocazia unei vizite ştiinţifice în Europa şi Africa de Nord, dr. Nicolae Minovici a solicitat tuturor poliţiştilor din ţările pe unde a trecut să i se întocmească câte o fişă antropometrică. La întoarcerea în ţară, el a constatat că fişele ce i se întocmiseră nu aveau aceleaşi înregistrări antropometrice, că existau diferenţe în funcţie de pregătirea poliţiştilor care le-au efectuat, de starea de uzură a instrumentelor de măsurat sau de alţi factori. Convingându-se prin propria-i experienţă de şubrezenia antropometriei, el devine un adept înflăcărat al dactiloscopiei şi în mod deosebit al metodei Vucetich. „Sunt un mare admirator al sistemului dumneavoastră de identificare şi voi fi unul dintre cei mai entuziaşti susţinători ai săi” , declara dr. Nicolae Minovici într-o scrisoare adresată lui Vucetich, scrisoare publicată în „Revista de policia” din Uruguay, Montevideo, numărul din 15 aprilie 1906. În anul 1896, dr. Nicolae Minovici obţine primele succese româneşti în identificarea infractorilor cu ajutorul urmelor papilare. În cazul unui furt dintr-o tipografie, la faţa locului a fost găsită o urmă digitală imprimată pe o hârtie dintr-o condică, pe baza căreia autorul a fost identificat. Al doilea caz de identificare cu ajutorul dactiloscopiei, înregistrat de dr. Nicolae Minovici, priveşte furtul unui cauciuc de pe roata proaspăt vopsită, a unei trăsuri, autorul fiind identificat în persoana unui vecin al păgubaşului. Totuşi meritul pentru introducerea dactiloscopiei în ţara noastră revine dr. Andrei Ionescu, care, ca şef a Serviciului Antropometric şi-a reorganizat serviciul după această nouă metodă. Studiile referitoare la folosirea dactiloscopiei au fost continuate de dr. Valentin Sava, medic legist, fost şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar în anul 1925 şi şef al Serviciului Central de Identificare Judiciară pe bază de dactiloscopie al Ministerului Justiţiei. În prima etapă dactiloscopia a avut importanţă mai mult pentru înregistrarea penală a infractorilor prin evenimente de cazier astfel ca cei ce purtau nume false nu se mai puteau ascunde. În ţara noastră organizarea unei evidenţe prin înregistrarea penală a infractorilor, în baza fişelor dactiloscopice pe care se luau impresiunile digitale şi palmare, a purtat şi poartă denumirea de „cazier judiciar”.

Cartotecile dactiloscopice au funcţionat la organele de poliţie şi paralel, pe lângă fiecare tribunal judeţean, la parchetul respectiv, sub denumirea generică de „Birou de cazier şi identificare judiciară”. Practica a dovedit că cele două caziere, independent unul faţă de celălalt nu permitea o cunoaştere totală a antecedentelor penale ale infractorilor, astfel că în anul 1952 s-a creat o evidenţă unică care cuprindea date începând de la punerea sub învinuire până la executarea pedepsei. Totodată s -a stabilit că acest cazier să fie organizat pe lângă organele de miliţie. În perioada interbelică, paralel cu organizarea înregistrării penale, procedeele elaborate de dactiloscopie au început să fie folosite din ce în ce mai mult de poliţie. În acest scop au luat fiinţă şcolile de poliţie tehnico -ştiinţifică, care urmăreau

5

însuşirea cunoştinţelor şi metodelor pe linie de dactiloscopie. Odată cu înfiinţarea primului serviciu de poliţie tehnico-ştiinţifică în 1929 s-au intensificat preocupările pentru a se da un caracter organizat şi activităţii de identificare a urmelor digitale ridicate de la faţa locului, ca una din laturile principale care se afirmau, ale dactiloscopiei. După un studiu aprofundat şi susţinut – efectuat vreme de câţiva ani în străinătate, în special în Germania, unde dactiloscopia, datorită lui Robert Heinde, ajunsese la un grad înalt de perfecţionare s -a născut interesul pentru organizarea în România a cartotecii monodactilare, expresie a unei trepte superioare de utilizare a dactiloscopiei pentru identificarea autorilor după urmele lăsate la faţa locului. Dr. Constantin Ţurai 4 a fost promotorul acestei idei, iar după o susţinută documentare şi studii îndelungate a organizat, în anul 1937, prima cartotecă dactiloscopică monodactilară care avea să dea multe roade în viitorii ani. În această perioadă în ţara noastră s-au confecţionat şi câteva modele de truse dactiloscopice pentru agenţii de poliţie. Dezvo ltarea dactiloscopiei în România nu poate fi însă separată de societatea şi ordinea de drept în care ea a apărut. Începând cu anul 1931 s-au confecţionat câteva truse dactiloscopice şi s -au procurat un număr restrâns de trepiede cu cap mobil, necesare la adaptarea aparatelor fotografice pentru fixarea urmelor papilare rămase pe casele de bani şi alte obiecte netransportabile. De asemenea s-a început pregătirea celor repartizaţi Biroului de Identificare, care după câteva luni au fost capabili să înceapă căutarea urmelor papilare la diverse infracţiuni. Din anul 1932, la locul crimelor şi spargerilor se deplasa împreună cu organele de cercetare judiciară şi un cadru de la Biroul de Identificare. Aceste măsuri au făcut să sporească numărul descoperirilor de infractori prin valorificarea urmelor papilare lăsate de ei la locul faptei, ceea ce a permis ca în anul 1935 să se propună înfiinţarea unui fişier monodactilar. Începând cu anul 1943 iau fiinţă Serviciul Tehnico-Ştiinţific şi Laboratorul de Criminalistică. În cadrul acestui serviciu se organizează un cazier monodactilar şi palmar şi un cazier decadactilar al infractorilor din capitală. Serviciul ia o deosebită amploare după anul 1944 când încep să fie descoperiţi primii infractori (neidentificaţi) prin mijloace dactiloscopice. Pe baza fişelor dactiloscopice mono şi decadactilare încep să fie identificaţi spărgători şi criminali care până atunci au lucrat sub identităţi multiple şi au reuşit să scape din plasa justiţiei. În anul 1947 este tipărită lucrarea „Elemente de criminalistică şi tehnică criminală – poliţie ştiinţifică” autor dr. Constantin Ţurai. Această lucrare a servit drept curs de tehnică criminalistică, ce a fost predat de autor la şcolile de pregătire profesională a cadrelor de comisari şi agenţi. În anii care au urmat criminalistica

4 Mircea, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

6

românească a făcut progrese mari, reuşind să dea o deosebită pregătire ştiinţifică în acest domeniu cadrelor de ofiţeri şi subofiţeri, prin şcolile special înfiinţate, să creeze experţi criminalişti pentru toate unităţile teritoriale din ţară. Prin înfiinţarea Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Miliţiei şi dotarea acestuia cu aparatură şi cadre bine pregătite, drumul ascendent al criminalisticii româneşti a fost asigurat. De asemenea Procuratura Generală a reuşit în ultimii 20 ani să dea o temeinică pregătire criminalistică procurorilor, să creeze pentru organele centrale cadre de criminalistică, criminalişti, capabili să rezolve cu succes multiplele probleme pe care le ridică procesul penal. Laboratoarele de criminalistică aparţinând Ministerului Justiţiei, în frunte cu Laboratorul central de criminalistică a realizat de asemenea, progrese importante în toate sectoarele expertizei. Dotarea tehnică continuă a laboratoarelor criminalistice aparţinând Ministerului de Interne, precum şi Ministerului de Justiţie, nivelul superior de pregătire şi specializare a cadrelor sunt o chezăşie a faptului că în criminalistica românească avem la ora actuală întrunite roate condiţiile pentru dezvoltarea la cel mai înalt nivel a tuturor problemelor de specialitate ce interesează organele de urmărire penală şi de justiţie.

B. STRUCTURA PIELII ŞI FORMAREA CRESTELOR PAPILARE

Pielea 5 este învelişul care îmbracă întreaga suprafaţă a corpului uman. Ea este formată din trei straturi : epidermul, dermul şi hipodermul. Epidermul este partea exterioară a pielii fiind alcătuit din mai multe straturi de celule epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte şi formează un strat cornos relativ dur, care face din epiderm un înveliş protector al pielii. Dermul, sau pielea propriu-zisă, este un ţesut fibros, viu, conjunctiv şi elastic. El conţine vasele capilare, vasele arteriale şi venoase, precum şi terminaţiile a numeroşi nervi senzitivi. Hipodermul este stratul cel mai profund, situat sub derm, care face legătura între piele şi organele interioare. La punctul de contact cu epidermul, la partea sa superioară, dermul prezintă o serie de proeminenţe, cu ridicături conice, care se numesc papile. În vârful papilelor, ce sunt fiecare străbătute de un canal, se află porii, prin care se elimină

5 Păşescu, Gheorghe, Constantin, R. Ion Secretele amprentelor papilare Ed. Naţional 1996

7

transpiraţia. Papilele dermice sunt înşiruite liniar, unele lângă altele. Rândurilor de papile le corespund rândurile de creste papilare situate la suprafaţa dermului. Crestele papilare care se formează la suprafaţa dermului au o înălţime ce variază între 0,1 – 0,4 mm şi o lăţime între 0,2 – 0,7 mm. Ele sunt despărţite de nişte şănţuleţe numite „ şanţuri papilare”, ce au aceleaşi dimensiuni cu al crestelor pe care le separă. Forma crestelor papilare de la sup rafaţa dermului este reprodusă identic de stratul epidermic, ceea ce face ca în exterior epidermul să prezinte aceleaşi caracteristici ca şi dermul.

Sudoarea excretată de glandele sudoripare şi substanţele grase (sebum) secretate de glandele sebacee formează la suprafaţa epidermului un strat de săruri şi grăsimi care la contactul cu un obiect se depun pe aceasta şi redau întocmai forma crestelor papilare. De asemenea, crestele papilare sunt legate de simţul tactil datorită

terminaţiilor senzitive care sunt

numeroase,

multitudinea de creste papilare existente pe suprafaţa interioară a mâinilor şi

localizate în derm şi cu cât papilele sunt

Prin

mai

cu atât simţul tactil este mai dezvoltat.

aceasta se explică şi

picioarelor. Crestele papilare existente pe suprafaţa pielii de pe interiorul mâinilor şi picioarelor, formează desenul papilar, un desen pe cât de complicat, pe atât de util în identificarea fizică a unei persoane. Din desenele papilare sunt considerate ca făcând parte şi încreţiturile pielii care străbat transversal crestele papilare denumite şi linii albe, precum şi liniile ce se formează pe epiderm în zona şanţurilor flexorale.

ce se formează pe epiderm în zona şanţurilor flexorale. Foto . Desen papila r : a).

Foto. Desen papilar : a). creste papilare, b). linii albe, c). linii ale şanţurilor flexoare.

8

Desenele papilare

imprimate pe suprafaţa unor obiecte cunoscute în

criminalistică şi sub denumirea de „dactilograme”, sunt de două feluri:

- dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate

voluntar. În limbajul de specialitate acestea sunt denumite impresiuni sau amprente de comparat;

- dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate

involuntar pe un obiect oarecare, denumite urme papilare sau amprente î n litigiu.

În funcţie de locul unde se află situat pe suprafaţa pielii, desenul papilar, impresiunile şi urmele pot fi :

Digitale – când ele reprezintă crestele papilare de pe suprafaţa interioară a degetului; Palmare – când reprezintă crestele papilare de pe întreaga suprafaţă interioară a palmei; Plantare – când reprezintă crestele papilare de pe talpa picioarelor.

C. DEFINIŢIA DACTILOSCOPIEI

Dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca obiect examinarea amprentelor digitale, palmare şi plantare, în scopul identificării persoanei 6 .

Prin dactiloscopie, criminalistica rezolvă următoarele probleme:

- elaborarea procedeelor şi stabilirea mijloacelor de descoperire,

fixare, ridicare şi examinare a urmelor, desenelor papilare lăsate de persoane în diferite locuri;

- elaborarea procedeelor de amprentare a persoanelor:

- elaborarea regulilor de codificare a amprentelor papilare în vederea organizării cartotecilor şi cazierului dactiloscopic;

- elaborarea metodologiei de realizare a expertizei dactiloscopice pentru identificarea persoanei.

6 GOLUNSKI,S.A. – Criminalistica . Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1964

9

Cap. II.

CERCETAREA URMELOR DE MÂINI

A. CONSIDERAŢII PRELIMINARII PRIVIND DESENELE PAPILARE

Urmele de mâini 7 se creează în momentul atingerii cu degetele şi cu suprafaţa palmei a obiectelor din mediul înconjurător. Dacă obiectele cu care mâna vine în contact au o suprafaţă netedă, urmele de mâini se formează indiferent de existenţa sau inexistenţa pe suprafaţa pe suprafaţa obiectului primitor, a unor substanţe străine ca : praf, noroi, sânge cerneală, grăsimi, etc. Formarea urmelor de mâini se explică prin existenţa permanentă pe suprafaţa palmei şi degetelor a substanţei secretate de piele, substanţă formată din compuşi organici şi anorganici, care nu se evaporă prin trecerea timpului. Identificarea persoanelor după urmele de mâini se bazează pe varietatea desenului papilar de pe partea anterioară a palmei şi a degetelor, ce se prezintă sub

7 Păşescu, Gheorghe, Constantin, R. Ion Secretele amprentelor papilare Ed. Naţional 1996

10

formă de ridicături şi adâncituri. Ridicăturile acestui desen, sub formă de creste paralele, se numesc linii sau creste papilare, iar adânciturile, şanţuri interpapilare. Urmele lăsate de mâinile infractorului se pot prezenta ca urme ale palmei întregi sau numai ale degetelor. În majoritatea cazurilor, atât urmele degetelor cât şi urmele palmei sunt numai fragmentare, indicând partea de contact. Urmele cele mai frecvent întâlnite sunt urmele digitale formate de falangete, ele venind mai d es în contact cu diferitele obiecte atinse sau folosite de infractor. Urma palmară este întâlnită foarte rar şi mai mult în cazurile în care infractorul a fost nevoit să se sprijine în palma mâinii şi, în aceste situaţii, din întreaga regiune palmară propriu-zisă se imprimă regiunea tenară sau hipotenară. Urmele palmei întregi interesează, în primul rând, ca formă şi contur, apoi ca elemente de microrelief. Sub aspectul microreliefului zonele palmare propriu -zise prezintă un interes mai mic decât regiunea digitală, pentru că au o construcţie mai simplă a desenelor papilare, formate mai mult din şiruri de creste papilare paralele şi cu mai puţine caracteristici specifice de detaliu. Desenele papilare au o construcţie foarte variată şi complexă, îndeosebi în regiunea falangetelor. Cu toată marea lor varietate, ele sunt repartizate într-o anumită ordine, formând o serie de combinaţii pe care le putem grupa în anumite regiuni şi zone, atât în cadrul palmei întregi cât şi în regiunea falangetelor. Repartizarea regiunilor şi a zonelor palmei este următoarea:

- regiunea digitală, cuprinzând sub împărţirea în falange, falangine,

falangete;

- regiunea digito-palmară, situată în partea superioară a palmei, imediat sub baza degetelor;

- regiunea tenară, situată între baza degetului mare şi centrul palmei;

- regiunea hipotenară, situată în partea cubitală a palmei.

Regiunea falangelor care este cea mai importantă din punctul de vedere al înregistrării şi identificării dactiloscopice se împarte la rândul ei, în mai multe zone şi anume:

- zona centrală sau nucleară formată din liniile desenului central, în formă de

cercuri, arcuri, spirale, laţuri, etc., constituind partea cea mai importantă din punctul de

vedere al identificării dactiloscopice; - zona marginală sau exterioară, formată din creste papilare în formă de arcuri care iau forma conturului falangetei, zona situată pe marginea desenului papilar şi a impresiunii digitale;

- zona bazală , formată din linii drepte sau curbate convex la centrul desenului,

situată între desenul central şi cuta interfalangică. Zona marginală şi zona bazală formează împreună zona cadru a desenului papilar al falangetei. În locurile în care se întâlnesc cele trei zone ale desenului papilar

11

şi al falangetelor se formează o figură geometrică triunghiulară, numită „deltă”, după asemănarea cu această literă din alfabetul grecesc. Urmele degetelor descoperite la locul faptei poartă denumirea de urme digitale, cele luate experimental se numesc impresiuni digitale, iar fotografiile desenului papilar supuse examinării poartă denumirea de dactilograme.

B. PROPRIETĂŢILE DESENULUI PAPILAR

Impunerea desenului papilar printre cele mai importante şi valoroase elemente de identificare ale persoanei se datorează următoarelor proprietăţi:

longevitatea, fixitatea, unicitatea, inalterabilitatea. Longevitatea desenului papilar constă în faptul că el se formează înainte de naştere, definitivat prin luna a şasea din faza intrauterină a fătului şi continuă să existe până la descompunerea pielii în procesul putrefacţiei. Fixitatea desenului papilar este proprietatea care constă în menţinerea formei şi detaliilor caracteristice ale desenului de la formarea, în luna a şasea de viaţă intrauterină şi până la moartea persoanei. Singura modificare, fără implicaţii în procesul identificării, o reprezintă creşterea în dimensiuni a amprentelor, pe măsura dezvoltării corpului. Această proprietate nu trebuie interpretată într-o manieră fixistă, întrucât nu se exclude posibilitatea apariţiei unei anumite modificări, cum ar fi, de exemplu, apariţia sau dispariţia unui detaliu, fără nici o intervenţie mecanică, chimică sau chirurgicală, modificare ce nu este de natură să determine o diferenţă calitativă între desenele papilare ale aceleaşi persoane. Unicitatea desenului papilar trebuie înţeleasă că fiecare deget, fiecare suprafaţă palmară a omului are desenul său propriu. Desenele papilare se deosebesc între ele prim forma şi detalii caracteristice, al căror număr şi varietate fac practic imposibilă întâlnirea a două amprente identice. Astfel, s -a stabilit, pornindu-se de la un număr de patru caracteristici că posibilitatea repetării a două desene papilare cu aceleaşi puncte coincidente, ar exista numai la 64 miliarde de amprente. Dacă numărul detaliilor caracteristice se măreşte, rezultatul calculu lui ajunge la cifre astronomice, ceea ce confirmă principiul potrivit căruia fiecare lucru este identic numai cu sine însuşi şu se deosebeşte de toate celelalte. Inalterabilitatea desenului papilar rezidă în faptul că, în mod normal, un desen papilar nu poate fi modificat sau înlăturat. Numai rănile adânci, care afectează în adâncime stratul dermic, distrugând papilele, precum şi unele boli, de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntară a desenului. Cercetările întreprinse de specialişti, dintre care unii au demonstrat că nici arderea cu fierul încins, cu ulei sau cu apă fiartă nu este

12

capabilă să distrugă amprentele. În fapt, existenţa unei cicatrici este de natură să ofere un detaliu preţios de identificare. Practica judiciară a demonstrat că încercările unor infractori de a-şi şterge desenul papilar prin frecare de o suprafaţă abrazivă sau prin folosirea unei substanţe chimice corosive, rămân fără rezultat dacă nu sunt afectate papilele. Cu toate acestea, îndeosebi în perioada prohibiţiei din S.U.A., au existat încercări de transplant sau de înlăturare chirurgicală a stratului superior al dermei, puţine la număr şi fără efecte pe plan juridic, intervenţia fiind depistată şi dovedită.

C. CLASIFICAREA DESENULUI PAPILAR

Deşi desenele papilare sunt caracterizate de forme variate, împărţirea lor pe categorii, grupe sau tipuri, este impusă de necesitatea realizării unui sistem suplu şi eficace de înregistrare, în vederea identificării lor ulterioare. În primul rând desenele se împart după regiunea corpului pe care o ocupă: digitale, palmare sau plantare. Întrucât, în secţiunea de faţă ne ocupăm numai de urmele de mâini, vom analiza desenul papilar specific acestora, îndeosebi pe cel al regiunii digitale. Desenele papilare ale mâinii sunt structurate după cum urmează 8 :

- regiunea digitală cu zonele falangetei,

despărţite de şanţurile flexoare;

falanginei şi falangei,

- regiunea palmară cu zonele digito-palmară, tenară şi hipotenară;

8 FIELD,A.J. Fingerprint handbook. (Manual de amprente digitale). Thomas Spingfield, Illinois,

1959.

13

13 Foto . Regiunile desenului papilar al palmei: a) degetul mare, b) degetul arătător, c) degetul

Foto. Regiunile desenului papilar al palmei: a) degetul mare, b) degetul arătător, c) degetul mijlociu, d) degetul inelar; e) degetul mic; f) regiunea digito -palmară; g) regiunea tenară; h) regiunea hipotenară; i) şanţul de flexiune digito-palmar; j) şanţul de flexiune hipotenar. Indiferent de regiunea sau zona în care se găsesc, desenele papilare au o importanţă aproape egală cu identificarea. Dintre acestea se disting totuşi desenele de pe falangete, ale căror urme rămân cel mai frecvent la faţa locului. Totodată, datorită particularităţilor de structură, aceste desene sunt singurele folosite în înregistrări dactiloscopice. Crestele papilare ce intră în structura desenului falangei formează, de regulă, trei zone:

- zona bazală, dispusă între şanţul flexoral şi centrul desenului;

- zona centrală sau nucleară, zona ce deţine ponderea cea mai mare în

clasificare;

- zona marginală, alcătuită din crestele aflate la exteriorul desenului.

14

14 Foto . Regiunile diferitelor forme ale desenului papilar al falangetei – a. Regiunea marginală; b.

Foto. Regiunile diferitelor forme ale desenului papilar al falangetei a. Regiunea marginală; b. Regiunea centrală; c. Regiunea bazală. (L.s.- limita superioară; L.i. – limita inferioară) Locul de întâlnire al celor trei zone mai sus menţionate poartă denumirea convenţională de „deltă”. După forma lor deltele se pot clasifica astfel: 1. deltă albă; 2. deltă neagră; 3. deltă închisă; 4. deltă deschisă.

15

15 Foto . Deltă albă Foto . deltă neagră Deltele prezintă o deosebită importanţă în dactiloscopie,

Foto. Deltă albă

15 Foto . Deltă albă Foto . deltă neagră Deltele prezintă o deosebită importanţă în dactiloscopie,

Foto. deltă neagră

Deltele prezintă o deosebită importanţă în dactiloscopie, deoarece de existenţa sau inexistenţa lor, de numărul şi poziţia lor în desenul papilar va depinde forma de clasificare a acestor desene, în majoritatea sistemelor dactiloscopice. Prima clasificare a desenelor papilare a fost făcută de către Jan

Evangheliste Purkinje

în lucrarea sa „Comentatio de examine psiologicao organi

visus et systematis cutanei”, publicată la Breslau în 1823, unde a apărut şi enumerarea

tipurilor. În urma studiului efectuat asupra dermatogrifelor umane Purkinje a definit nouă tipuri şi anume:

1. flesurae transverse

2. centralis longitudinalis

3. stria obliqa

4. sinus obliquus

stria

5. amigdalus

6. spirula

7. elipsis

8. circulus

9. vortex duplicatus

- tipul arc; - tipul arc piniform; - tipul buzunar lateral; - tipul bucleiform; - tipul buzunar central; - tipul bideltic în spirale - tipul eliptoidal; - tipul bideltic în cerc - tipul în laţuri gemene.

16

Din examinarea acestor nouă tipuri rezultă că Purkinje a avut o viziune foarte clară asupra structurilor desenelor papilare. Analizând desenele papilare din zona falangetei, Purkinje a sesizat importanţa pe care o prezintă deltele în clasificarea tipurilor. El şi-a dat seama în acelaşi timp, că tipul cel mai comun întâlnit la oameni este

tipul în bucle, respectiv monodelticele sinistro şi dextrodeltice. Purkinje a observat că desenele papilare ale maimuţelor cele mai apropiate de om se disting prin absenţa deltelor şi prin prezenţa liniilor verticale în centrul figurii. În anul 1883 Kolloman adaugă la nomenclatura lui Purkinje, respectiv la cele nouă tipuri definite de acesta, un al zecelea tip, aşa numitul „ Simianden-typus” compus din drepte verticale conturate de linii marginale eliptice. Acest al zecelea tip este descris şi de Fere în anul 1891; este numit tipul „Simian”, descris de Alix, Kolloman şi Fere, este de fapt un tip foarte asemănător aceluia pe care îl prezintă la degetele sale gorila şi care este întâlnit extrem de rar la om, şi atunci numai la degeneraţii şi deficienţii mintali. Sistemul de clasificare al desenelor papilare aplicat în România începând cu anul 1923 şi valabil şi în ziua de azi, este opera Dr. Andrei Ionescu. La baza sistemului de clasificare primară practicat în România a sta metoda lui Vucetich, de împărţire a dactilogramelor digitale în patru tipuri. Pentru denumirea fiecărui tip s-a avut însă în vedere sistemul deltic preconizat de Oloriz şi anume: arc, dextrodeltic, sinistrodeltic şi bideltic. Ca urmare a descoperirii unor noi forme ale desenelor papilare şi a îmbunătăţirilor aduse sistemului de clasificare, în raport cu volumul şi frecvenţa tipurilor de desene papilare, formula primară dactiloscopică decadactilară care se foloseşte în prezent în România, codifică toate tipurile şi subtipurile de dactilograme în simboluri. Tipurile, sunt grupe mari de desene papilare împărţite după forma generală a crestelor care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu, toate desenele se împart

în cinci tipuri fundamentale

9

:

1. tipul arc (adeltic)

2. tipul laţ (monodeltic)

3. tipul cerc (bideltic)

4. tipul combinat (polideltic)

5. tipul amorf

Cele cinci tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă la rândul lor, multiple particularităţi, care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu uşurinţă de altele, deşi ca formă generală sunt de acelaşi tip. Luându-se în considerare şi alte criterii, ca nucleul, poziţia sau numărul deltelor, fiecare tip se divide la rândul său în grupe mai mici, numite subtipuri şi varietăţi.

9 Mircea, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

17

17 Foto. Desene papilare în formă adeltică – adeltice simple Foto . Desene papilare în formă
17 Foto. Desene papilare în formă adeltică – adeltice simple Foto . Desene papilare în formă

Foto. Desene papilare în formă adeltică – adeltice simple

Desene papilare în formă adeltică – adeltice simple Foto . Desene papilare în formă adeltică –
Desene papilare în formă adeltică – adeltice simple Foto . Desene papilare în formă adeltică –

Foto. Desene papilare în formă adeltică – adeltice piniforme

papilare în formă adeltică – adeltice piniforme Foto . Desen papilar în formă monodeltică –
papilare în formă adeltică – adeltice piniforme Foto . Desen papilar în formă monodeltică –

Foto. Desen papilar în formă monodeltică – dextrodeltic, sinistrodeltic

18

18 Foto . Desene papila re de formă bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică
18 Foto . Desene papila re de formă bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică
18 Foto . Desene papila re de formă bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică

Foto. Desene papilare de formă bideltică.

18 Foto . Desene papila re de formă bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică
18 Foto . Desene papila re de formă bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică
18 Foto . Desene papila re de formă bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică

Foto. Desene papilare în formă bideltică

bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică Foto . Desen papilar în formă combinat –
bideltică. Foto . Desene papilare în formă bideltică Foto . Desen papilar în formă combinat –

Foto. Desen papilar în formă combinat – trideltic şi quatrodeltic

19

19 Foto . Desene papilare de tip amorf – danteliform Foto . Desene papilare de tip
19 Foto . Desene papilare de tip amorf – danteliform Foto . Desene papilare de tip

Foto. Desene papilare de tip amorf danteliform

19 Foto . Desene papilare de tip amorf – danteliform Foto . Desene papilare de tip
19 Foto . Desene papilare de tip amorf – danteliform Foto . Desene papilare de tip

Foto. Desene papilare de tip nedefinit

20

Cap. III DETALIILE CARACTERISTICE ALE DESENULUI PAPILAR

A. ELEMENTELE CARE STAU LA BAZA APRECIERII IDENTITĂŢII DINTRE O URMĂ PAPILARĂ ŞI O IMPRESIUNE PAPILARĂ

Spre deosebire de forma desenelor papilare, a cărei contribuţie în procesul identificării se reduce la stabilirea genului sau grupului din care face parte degetul unei persoane, amprenta papilară conţine şi o serie de caracteristici de natură să permită identificarea certă a individului. Potrivit teoriei şi practicii criminalistice dactiloscopice, atât în ţara noastră cât şi în străinătate au fost stabilite un număr de aproximativ 20 tipuri de detalii. Dactiloscopia ca şi celelalte ramuri ale criminalisticii care folosesc examinările comparative în scopul identificării, utilizează anumite puncte caracteristice sau elemente individuale ce aparţin amprentelor care fac obiectul examinărilor. În practica dactiloscopică din ţara noastră, aceste puncte sau elemente sunt numite detalii caracteristice ale desenelor papilare. Detaliile caracteristice 10 care se caută în câmpul papilar al unei dactilograme se referă la :

- traseul crestelor papilare;

- forma porilor

- elementele adiacente desenelor papilare.

Examinarea detaliilor caracteristice descoperite la desenele papilare în cauză, se face din punctul de vedere al plasamentului, formei şi dimensiunii. Când se face referire la plasament se are în vedere ca un detaliu caracteristic descoperit atât la amprenta de comparat, cât şi la cea în litigiu să se găsească la aceeaşi distanţă şi în aceeaşi direcţie faţă de alt punct comun. De exemplu, un cerc cu punct din nucleul unui desen bideltic incriminat, care se găseşte la o distanţă de nouă creste papilare faţă de delta din stânga şi pe direcţia oblic spre dreapta, faţă de deltă, trebuie să se găsească la aceeaşi parametrii şi în desenul papilar comparat.

Cu privire la forma detaliului se urmăreşte ca aspectul sau morfologia să reflecte absolut fidel în ambele amprente. Aşa de exemplu, dacă într-o amprentă incriminată se găseşte o creastă care se bifurcă şi-şi continuă braţele paralel până la sfârşit, fiind plasată la o distanţă de două creste în sus faţă de nucleu, este necesar ca aceeaşi formă a crestei să se găsească în acelaşi loc şi la amprenta de comparat. Dacă în

10 ARIAS,R.L.Curso de dactiloscopia (Curs de dactiloscopie). Ed. Vol. 1., Vol.2. ediţia 1956

La

Habana

21

cea de comparat, după un anumit drum cele două ramuri ale bifurcaţiei se unesc într-o singură creastă papilară este evident că nu există coincidenţă din punct de vedere al formei.

Prin dimensiunea detaliilor se înţelege că ele trebuie să corespundă perfect din punct de vedere al mărimii liniare. Un fragment de creastă papilară plasat între alte două creste mari, trebuie să aibă aceeaşi lungime în ambele desene care se compară, în cazul că se conchide spre identitate. Dimpotrivă, diferenţele ce se constată în lungimea lor demonstrează lipsa de identitate, adică faptul că nu sunt create de acelaşi deget, palmă sau plantă.

B. TRASEUL CRESTELOR PAPILARE

Detaliile care coincid se numesc puncte de coincidenţă. Când se găsesc aceleaşi detalii caracteristice în două amprente care se compară între ele, întotdeauna se caută a se stabili dacă sunt la fel ca formă, dimensiune şi plasament. Dacă din acest punct de vedere sunt la fel se conchide că detaliile coincid. În stabilirea identităţii, un principiu fundamental statuează că nu este suficient să se descopere un număr oarecare de puncte coincidente, ci în acelaşi timp, este obligatoriu să nu existe nici un detaliu necoincident. Traseul caracteristic pe care îl poate urma o creastă papilară constituie una din categorii le de detalii din care se caută şi punctele de coincidenţă necesare pentru identificarea persoanei pe cale dactiloscopică. În practica dactiloscopică din România 11 s-au stabilit următoarele denumiri ale detaliilor caracteristice:

a. început de creastă papilară (capăt de creastă papilară) este numit locul unde ea îşi începe traseul;

b. sfârşit de creastă papilară (capăt de creastă papilară) este

considerat punctul terminus al traseului acesteia;

c. bifurcaţie se numeşte punctul unde o creastă papilară se

desparte în două trasee;

d. trifurcaţia este considerată punctul în care o creastă papilară

se desparte în trei trasee distincte;

e. ramificaţia se numeşte acel detaliu întâlnit în câmpul papilar

al unei dactilograme în care o creastă se divide în două creste cu trasee separate, apoi,

11 Păşescu, Gheorghe, Constantin, R. Ion Secretele amprentelor papilare Ed. Naţional 1996

22

după un drum de câţiva milimetri, una din ele se desparte iar în două creste şi aşa mai departe (întreagă figură descrisă are aspectul unei ramuri);

f. contopirea se formează în punctul de pe dactilogramă, unde două creste papilare se unesc;

g. contopirea triplă se formează în punctul în care trei creste

papilare îşi unesc traseele într-unul singur;

h. fragmentul este o creastă papilară foarte scurtă, a cărei

lungime depăşeşte doar de câteva ori grosimea sa şi este situată între cele două creste

papilare de lungimi mai mari;

i. butoniera este forma pe care o capătă o creastă papilară care se

bifurcă după un drum foarte scurt cele două ramuri ale acesteia se unesc din nou, având în continuare un singur traseu. Construcţia papilară respectivă are forma unui oval

alungit care se aseamănă cu o butonieră;

j. inelul este la fel ca butoniera, cu deosebirea că este circular;

k. inelul punctat este un cerc care are în centru un punct papilar;

l. depăşire se consideră locul unde sfârşitul unei creste papilare

depăşeşte cu doi, trei milimetri începutul alteia care îşi are traseul alăturat;

m. creastă aderentă sau cârligul este un fragment lipit cu unul

din capete de o creastă mai lungă;

n. întreruperea se consideră locul în care o creastă papilară îşi

întrerupe traseul şi apoi, după doi, trei milimetri reapare şi îşi continuă traseul;

o. punctul papilar este o creastă papilară cu forma asemănătoare

unui punct şi de obicei este situat fie într-o întrerupere de creastă, fie în deltă sau între

două creste;

p. grupul de creste papilare este detaliul format din mai multe

puncte papilare, înşiruite în linie sau într-o altă configuraţie;

r. triunghiul capetelor de creste se formează în locul unde un

sfârşit sau început de creste papilare este faţă în faţă cu două capete de creste papilare, care pot fi sfârşituri sau începuturi de creste;

s. anastomoza este o creastă scurtă care face legătura între alte

două creste, ea se mai numeşte şi creastă transversală sau podeţ;

t. devierea se formează când două creste care vin una în

întâmpinarea celeilalte, cu puţin înainte de a se întâlni se încovoaie brusc şi se sfârşesc;

u. creste alternative se consideră detaliul care ia naştere în locul

unde două creste paralele ce se află învecinate îşi schimbă poziţiile astfel: una se întrerupe şi deviază uşor de pe traseul său, iar cealaltă îi ia locul trecând prin

întrerupere;

v. intersecţia este locul unde o creastă papilară se încrucişează

cu alta;

23

x. reîntoarcerea este creasta care după ce a parcurs un drum din

traseul ei se îndoaie formând o buclă şi se întoarce în sensul din care a venit;

y. cicatricea este un detaliu caracteristic care mai poate fi luat în

considerare.

caracteristic care mai poate fi luat în considerare. Foto . Detalii caracteristice ale crestelor papilare în

Foto. Detalii caracteristice ale crestelor papilare în ordinea numerotării de mai sus.

Detaliile caracteristice sunt macroscopice şi de aceea pot fi distinse cu ochiul liber sau cu lupa, care măreşte de trei, patru ori. Ele au fost descrise în ordinea frecvenţei lor de apariţie: la început au fost trecute cel care se întâlnesc foarte des în comparaţiile dactiloscopice, iar către sfârşitul descrierii sunt menţionate cele care apar mai rar sau foarte rar. Detaliile caracteristice dintr -o dactilogramă digitală de la falangetă se citesc circular, în sensul acelor de ceasornic, iar axul acestor ace este considerat centrul nucleului dactilogramei date. La fragmentele de urme sau la dactilogramele palmare ori plantare la care nu se poate stabili tipul de desen palmar, ele se citesc de la stânga la dreapta şi de sus în jos, adică:

24

- o creastă papilară care merge de la stânga la dreapta şi se despart în două, este bifurcare, iar în sens invers este contopire; - dacă o creastă papilară este dirijată de sus în jos şi se desparte în două, este bifurcare, iar în sens invers este contopire.

C. FORMELE PORILOR ( poroscopia) SI FORMELE MARGINILOR CRESTELOR ( crestoscopia)

Detaliile caracteristice ale desenelor papilare, pot fi exploatate cu succes în identificarea criminalistică numai dacă sunt prezente într -un număr suficient sau reflectate în condiţiile bune de urmă. Sunt însă frecvente cazurile în care la faţa locului, urmele digitale se prezintă sub forma unor fragmente de creste papilare. Şi în aceste cazuri identificarea este posibilă prin examinarea formei porilor şi a marginilor crestelor papilare mai bine redate în urmă. Acest gen de examinare este însă destul de laborios, implicând folosirea nu numai a aparatelor optice de mărit, în special metode mai complexe, mai fine, de relevare a urmei. Cu toată stăruinţa expertului la asemenea fragmente, de cele mai multe ori, nu se pot descoperi nici cel puţin 6 -8 detalii caracteristice macroscopice, care se demonstrează pe baza frecvenţei lor, că urma a fost lăsată de un anumit deget, palmă, sau plantă. Luându-se în considerare faptul că nu se poate renunţa la urma în cauză, a fragmentului de desen papilar, în continuare se vor folosi şi alte tehnici de lucru, cum ar

fi o mărire fotografică sau prin microfotografiere. Prin acestea se pot scoate în evidenţă

microdetalii, cum sunt, de pildă, formele artificiilor porilor, care se găsesc pe traseul

crestelor papilare, ce fac obiectul examinării. Orice creastă papilară care este privită cu

o lupă puternică, ce măreşte de 10-12 ori, sau cu un microscop de mic grosisment, se va

vedea ca o linie întreruptă, datorită orificiilor porilor situaţi în vârful papilelor dermice. Ca şi traseul crestelor, orificiile papilelor au forme, dimensiuni şi plasamente deosebite şi de aceea indicarea lor pe un raport de expertiză, poate co nstitui, un element de identificare. Faţă de creste, la pori se mai poate reţine şi numărul lor pe unitate de măsură în lungime. Practica arată că este indicat să nu se efectueze expertiza poroscopică separată, ci să se aleagă două-trei creste papilare mai clar imprimate, care în cadrul aceleaşi expertize dactiloscopice, vor fi examinate şi din punctul de vedere al

25

caracteristicilor porilor. Examinarea comparativă poroscopică 12 , va constitui o completare a punctelor caracteristice coincidente indicate la traseul crestelor, în cadrul expertizei în cauză şi ea va fi trecută într-un capitol aparte în aceeaşi lucrare. Pentru ilustrarea caracteristicilor porilor în raportul de expertiză, crestele papilare vor fi mărite de 10-20 ori, prin macrofotografiere sau microfotografiere, direct pe placa fotografică negativă. Examinarea punctelor caracteristice coincidente ale porilor se va face în felul următor:

- se va lua în considerare, în primul rând, forma caracteristică a

porilor, care din acest punct de vedere pot fi: circulari, ovali, în formă de şa, în formă de semilună, franjuraţi, etc.

- se vor studia şi reţine ca elemente de comparare plasamentul

porului faţă de altul, precum şi distanţa şi poziţia lui pe creastă: central, aproape

marginal, pe marginea crestei,

mărimea porului în unităţi absolute,sau în

comparaţie c u cei vecini (diametrul porilor variază de la 80 la 250 microni), - se va lua în considerare numărul porilor fie ca o unitate de lungime, dintr-o creastă, fie pe un fragment determinant sau pe braţul unei bifurcări care de asemenea, are o lungime determinată; cifra variază între 9-18 pori pe milimetru. Partea din dactiloscopie care are drept obiect elaborarea metodelor de examinare şi expertiză a orificiilor porilor de pe crestele papilare poartă denumirea de poroscopie. Porii aşezaţi pe muchiile crestelor au forma deosebită faţă de cei aşezaţi în cuprinsul crestelor, pentru că aceştia nu se reproduc total în urmă ci doar parţial. Unii criminalişti au opinat pentru constituirea unui capitol aparte din examinarea formei marginilor crestelor papilare, numind acest gen de examinare „ crestoscopie” sau „mucheoscopie”. Compararea „crestoscopică”, se efectuează tot cu ocazia examinării poroscopice. Variabilitatea laturilor crestelor papilare, dă naştere unei diversităţi extrem de mari de forme, caracteristice marginilor acestor creste care apar franjurate sau dantelate marginal. Detaliile caracteristice ce sunt descoperite pe cele două margini ale unei creste papilare apar sub aspectul general de scobituri sau golfuleţe, care p ot avea forme variate, astfel: dreaptă, convexă, de dinte, de masă, de buzunar, concavă, de unghi neregulat (când se prezintă sub orice altă formă). Aşadar, prin dubla lor proprietate, ca şi a crestelor papilare – fixitatea şi unicitatea, orificiile sudoripare constituie un elemente de prin rang în efectuarea identificărilor. În practică, poroscopia oferă posibilitatea utilizării fragmentelor de urmă care nu depăşesc câteva creste papilare. Ea permite să se răspundă cu certitudine în

- se

va

aprecia

12 Mircea, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

26

numeroase cazuri în care numărul de puncte caracteristice coincidente ale crestelor papilare este insuficient. Caracteristicile desenului porilor sunt influenţate atât de presiunea degetului când se lasă urma sau impresiunea, cât şi de calitatea de substanţă cu care se iau impresiunile.

D. ELEMENTE ADIACENTE ALE DESENELOR PAPILARE

Pentru identificarea dactilogramelor 13 , atunci când sunt detalii puţine, se vor folosi, în vederea întregirii lor şi alte elemente, care, deşi nu sunt construite din

creste papilare, fac parte totuşi, tangenţial, din desenele papilare respective. Acestea se numesc elemente adiacente desenelor papilare. Desenele care intră în categoria menţionată sunt următoarele:

- cicatricea , care apare la degetele rănite sau la suprafaţa palmei ori

pe talpa piciorului; - liniile albe, ce se găsesc situate în câmpul papilar datorită încreţiturilor pielii. În acest loc nu se mai imprimă desenul crestelor, ci se vor găsi spaţii albe;

- liniile şanţurilor de flexiune ce se găsesc reproduse în desenul

papilar tot sub formă de spaţii albe, dar de lungimi mult mai mari şi locuri specifice care

corespund articulaţiilor palmei sau plantei; - negii sau alte malformaţii, ce apar în relief pe piele şi se reproduc

fidel în amprentă. Examinarea comparativă a acestei categorii de detalii se realizează avându- se în vedere aceleaşi puncte de referinţă ca şi traseul crestelor papilare: forma, dimensiunea şi plasamentul. De menţionat că diversele forme pe care la iau liniile albe pot fi indicate sub aceleaşi denumiri, care se folosesc şi la crestele papilare: capete, bifurcaţii, anastomoze, etc.

13 MIDLO,C- Fingerprints, palms and soles. (Amprente de degete, palme şi tălpi) Dover, Publicationes, Inc., New York, 1966

27

O particularitate a elementelor adiacente o constituie faptul că nu au stabilitate absolută a crestelor papilare, putându-se modifica la intervale diferite de timp. De exemplu: negul poate fi operat, liniile albe ori cele care alcătuiesc şanţul de flexiune se pot lungi sau înmulţi, datorită bătrâneţii, ori unor boli, etc. totuşi când se compară ca două dactilograme obţinute la intervale scurte de timp, elementele adiacente pot constitui un indiciu de bază al identităţii.

CAP. IV

MECANISMUL DE FORMARE AL URMELOR DE MÂINI

Prin atingerea unor suprafeţe se creează urme ale crestelor papilare, datorită depunerii de substanţe de pe degete pe obiecte, sau prin detaşare de substanţe, de pe suprafaţa obiectelor, ori prin mularea crestelor în materii care prezintă oarecare plasticitate. După plasticitatea materiei pe care se creează, urmele digitale, palmare sau plantare, pot fi de suprafaţă sau de adâncime. Urmele de suprafaţă pot fi, la rândul lor, vizibile şi invizibile 14 . Urmele vizibile, care se mai numesc şi colorate, sunt lăsate de degetele murdărite cu substanţe colorate, cum ar fi: sânge, vopsea, noroi, praf, ciment, funingine, var, etc. În unele cazuri, urmele digitale colorate rămase pe obiecte, nu reţin, în condiţii perfecte caracteristicile desenului papilar, fiind simple mânjituri, datorită îmbibării cu substanţă a şanţurilor ce despart crestele papilare. În funcţie de gradul de îmbâcsire a crestelor papilare cu substanţă colorată, urmele papilare vizibile, pot avea aspect diferit. Astfel, degetele murdărite cu sânge sau vopsea şi aplicate în mod repetat pe diferite obiecte, vor lăsa la început urme digitale sub formă de mânjituri, iar mai apoi urmele crestelor vor fi albe iar cele ale şanţurilor, colorate. Explicaţia este următoarea: la început datorită cantităţii mari de substanţe colorate, şanţurile sunt îmbibate cu substanţa respectivă şi de aceea, urmele crestelor nu se disting de cele ale şanţurilor, având aspectul unor

14 Mircea, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

28

mânjituri. Prin atingerea repetată a diferitelor obiecte, substanţa colorată aflată pe crestele papilare, care sunt în relief, se subţiază din ce în ce, până se şterge. Când pe creste nu se mai află materie colorantă, se vor reproduce urmele papilare, prin depunerea substanţei, care se afla în şanţurile din crestele papilare. În această situaţie urmele apar ca un negativ al desenelor papilare. Reţinându-se această particularitate a mecanismului de formare a urmelor papilare colorate, este de subliniat faptul că se pot produce erori prin aceea că în procesul de comparare se consideră ca fiind şanţuri crestele rămase albe, iar şanţurile drept creste papilare. În cazul unei astfel de erori, identific area nu mai este posibilă, concluziile unui expert fiind totdeauna negative. De aici se poate conchide că ori de câte ori se descoperă şi se ridică o urmă colorată (cu sânge, praf, noroi, vopsea, cerneală,etc.), este indicat ca aceasta să se compare aşa cum se găseşte, dar să se procedeze şi la inversarea sa fotografică, pentru a se compara şi în acest mod, în scopul de a se verifica dacă urma nu reproduce şanţurile. Urmele papilare invizibile ( care se mai numesc şi latente), rămân prin depunerea sudorii şi a grăsimii umane de pe piele, ca urmare a atingerii cu mâna sau planta, voluntar sau involuntar, a anumitor obiecte, de exemplu, când infractorul a pus mâna pe borcanul găsit pe fereastră, pe diferite cărţi, acte sau s-a sprijinit cu mâna pe mobila din încăpere, a băut dintr- un pahar sau sticlă, etc. la crearea acestui gen de urme pot să concure şi alte substanţe, deoarece vârfurile degetelor în anumite situaţii sunt murdărite cu o largă varietate de substanţe invizibile, susceptibile transferului, cum sunt, mai ales grăsimile (ulei), unsorile de pe piesele metalice, produsele petrolifere, cremele şi vaselinele incolore, sărurile de uraţi, etc. Prin urme invizibile nu se înţeleg numai cele menţionate, ci şi acelea care sunt vizibile într-o oarecare măsură, însă pentru a fi examinate corespunzător este necesar să fie relevate. Urmele papilare de adâncime rămân prin imprimarea profilului crestelor papilare în diverse materii plastice, ca : argila proaspătă, chitul şi vopseaua proaspete de la geamuri sau de pe diferite obiecte chituite sau vopsite, ceara, anumite alimente (ciocolată, unt, etc.), în praf, lapte praf, etc. Urmele papilare de adâncime se pot crea şi pe suprafeţele uşor prăfuite prin detaşare de pe acestea a unui strat de praf, care se depune pe degete. De exemplu, pe diverse obiecte din sticlă aflate pe birouri, pe dulapuri, pe pervazurile ferestrelor.

29

Foto. Urme papilare de adâncime.

CAP.V CĂUTAREA ŞI DESCOPERIREA URMELOR PAPILARE LA FAŢA LOCULUI

Urmele digitale se caută cu multă atenţie pentru că sunt de dimensiuni mici, uneori reproducând doar fragmente ale desenelor papilare, care abia se pot observa. La căutarea urmelor este necesară o precauţie deosebită pentru a nu se lăsa propriile urme sau, din neatenţie, să se şteargă cele care aparţin infractorului. În acest scop vor fi ridicate numai cu penseta sau mâna înmănuşată şi se vor prinde de locurile unde nu pot rămâne urme digitale. Se impune stabilirea locurilor de acces al autorului şi a drumului parcurs – iter criminis – de acesta în câmpul infracţiunii, atât în scopul de a delimita locul unde pot fi găsite urmele lăsate, cât şi pentru ca ele să poată fi descoperite organizat şi rapid. Într-un mare restaurant unde s-a comis o infracţiune nu se poate admite să se caute urme pe sutele de sticle, pahare şi farfurii la întâmplare, ci ele se vor căuta numai pe „iter criminis” 15 .

15 LERICH,L.

– La police scientifique. (Poliţia ştiinţifică). Paris,1949.

30

Dacă este spartă o uşă, urmele papilare trebuie căutate, începând cu broasca, pe mânerele uşii sau în imediata apropiere şi în orice alt loc prin care ar fi putut pătrunde infractorul. Când este spartă o fereastră, se vo r căuta cu atenţie deosebită bucăţile de geam sparte. Infractorul pătrunde, uneori, prin fereastră în felul următor: în geam se face o mică spărtură, atât cât este necesar a se ajunge cu mâna la zăvorul ferestrei. Pe bucăţile de geam, aproape întotdeauna, rămân urmele papilare ale infractorului.

Bucăţile de geam nu se găsesc întotdeauna pe pervaz, ci sunt ascunse, aruncate departe, rezemate de zid, aruncate înăuntrul încăperii. De aceea ele trebuie căutate şi examinate pentru a stabili dacă provin de la f ereastra în cauză şi dacă au urme papilare pe ele. Pe sticlă şi pe porţelan, de obicei, rămân urme papilare clare. Dacă infractorul a consumat băuturi alcoolice în câmpul infracţiunii, cercetările pot, de asemenea, să dea rezultate satisfăcătoare chiar şi în acele cazuri în care infractorul a operat la început cu mâinile înmănuşate, pentru ca, îmbătându-se, treptat uită de măsurile de precauţie şi îşi scoate mănuşile. În astfel de cazuri urmele papilare se caută, în primul rând pe sticla de băutură alcoolică folosită de autor, pe vase, pe căni de sticlă, pe pahare folosite de infractor în care şi-a turnat băutura. Dacă există lumină electrică, este necesar să se cerceteze întrerupătoarele, pereţii din jurul acestora, becurile care au fost deşurubate parţial sau total de autori. De asemenea, la faţa locului se mai pot descoperi urme papilare şi pe obiectele pe care infractorul le -a adus şi le-a abandonat în câmpul infracţiunii sau în imediata apropiere, de exemplu, pe hârtia în care au fost ambalate uneltele folosite pentru comiterea faptei, pe bateria veche a unei lanterne electrice pe care a schimbat-o autorul şi mai apoi a abandonat-o la faţa locului, etc. În condiţii favorabile, urmele papilare pot fi descoperite şi pe suprafeţe aspre, pe gulere de îmbrăcăminte, pe rufăria scrobită, pe ţesături fine, pe manşete ziare, pe pielea umană,etc. La examinarea mobilei nu trebuie să se piardă din vedere locurile în care infractorul le-a putut atinge prin scoaterea sertarelor, prin mutarea mobilei. Chiar şi în cazurile când infractorul operează cu mâinile înmănuşate, la faţa locului pot rămâne urmele sale papilare, şi anume, atunci când în timpul mutării obiectelor grele din interior, mănuşile pot să alunece, să se rupă sau pot fi atât de deschise la locul de încheiere pe mâini, încât prin deschizătură rămâne fragmentul unei părţi de palmă. Acest fapt atestă că nu trebuie să se renunţe la căutarea urmelor papilare, chiar şi atunci când s -a ajuns la concluzia că infractorul a operat cu mănuşi. În această situaţie trebuie să intervină imaginaţia, fantezia şi experienţa celor care au misiunea de a efectua cercetarea la faţa locului. Spre exemplu, dacă infracţiunea s -a comis într-o vreme călduroasă, este greu de presupus că autorul a venit pe stradă cu mâinile înmănuşate, de aceea se impune ca urmele papilare să fie căutate la intrare, pe uşă, etc

31

de asemenea, ele vor fi căutate în cabina W.C.-ului, pe mânerul de apă, pe robinet, dacă sunt indicii că infractorul a folosit cabina respectivă. Când s-a scotocit prin plicuri sau în biblioteca, este de presupus că infractorul şi-a scos mănuşile, iar urmele papilare trebuie căutate pe hârtia plicului, a cărţilor, etc. Dacă s-au folosit mănuşi din cauciuc, mănuşi chirurgicale sau mănuşi din material plastic, care au fost abandonate la faţa locului, acestea se ridică cu penseta şi vor fi căutate amprentele infractorului pe ele. Urmele vor fi căutate atât în exterior cât şi în interior, tăindu-se cu atenţie mănuşa respectivă, până la capătul degetelor. Unii criminalişti citează cazuri când infractorii au lăsat la faţa locului urme papilare prin mănuşi de nailon, sau din ţesătură de ciorapi de nailon. Din cauza unor idei preconcepute că pe obiectele cu suprafaţa mică, cum sunt butonii de la cămaşă sau mănuşi, nasturii de la haine, bijuterii, etc., sau pe fructe şi legume, ori pe obiectele cu suprafeţe poroase (cu rugozitate mare), scânduri, pereţi, nu pot rămâne urme papilare, se evită căutarea acestora pe astfel de suprafeţe. Este semnificativ cazul unui furt din Bucureşti, în care infractorul a lăsat la faţa locului, pe o pătlăgea roşie, o urmă digitală. Aceasta fiind descoperită şi relevată de criminalist a permis identificarea autorului în cauză. În literatura de specialitate se citează, de asemenea, un caz în care s-a relevat la o spargere urma papilară a infractorului lăsată pe o banană. În concluzie se impune ca la cercetarea la faţa locului să se examineze cu atenţie toate suprafeţele relativ netede pe care ar fi posibil să rămână urme. Dintre acestea sunt arătate exemplificativ unele obiecte pe care pot rămâne urme papilare. Acestea obiecte pot fi:

- sticlă ( pahare, sticle, geamuri, cristale, călimări, becuri,

scrumiere, oglinzi, etc.),

- porţelan ( farfurii, căni, bibelouri, ceşti, faianţe de bucătărie,

băi, etc.),

 

- ebonită sau bachelită ( întrerupătoare, prize, mufe, telefon,

cutii, etc.),

 

-

lemn lustruit ( mobilă, radio, televizor, rame de tablouri,

cuiere, etc.),

- material plastic ( carcasele unor aparate electrocasnice, cordoane, pelerine de ploaie, etc.),

- os, fildeş ( bibelouri, nasuri),

- obiecte metalice cromate sau nichelate,

- obiecte metalice vopsite cu vopsea „duco” sau email,

- obiecte metalice laminate.

De asemenea, urmele mai pot fi lăsate şi pe alte obiecte cum ar fi:

- talpa sau încălţăminte nouă,

32

- ţesături fine, dense şi apretate ca: gulere, manşete, feţe de pernă,

cearceafuri, etc.

- ambalaje şi pungi din celofan ( pentru ţigări, dulciuri, etc.),

- documente, pachete de ţigări, etichete de la cutiile de conserve,

hârtie de ambalaj, cartoane, ziare, etc.,

- unele fructe şi legume ( banane, boabe de struguri, pătlăgele roşii,

pepene verde, etc.). în procesul căutării urmelor de mâini la faţa locului se ţine seama de natura obiectelor din perimetrul acestuia, precum şi de posibilitatea formării lor. Astfel, nu trebuie pierdut din vedere că :

- urmele de mâini de adâncime se formează pe substanţe plastice, cum ar fi untul, marmelada, săpunul, vopseaua proaspătă, plastilina, chitul,

substanţele pulverulente de granulaţie foarte fină, ca făina de grâu, pudra de talc, etc.,

- urmele de suprafaţă create prin destratificare, se pot întâlni

pe obiecte acoperite cu praf sau cu o substanţă semivâscoasă,

- urmele de suprafaţă, formate prin stratificare, în contrast cu

obiectul primitor, sunt utile cercetării criminalistice dacă se află pe obiecte cu suprafaţă

netedă. În caz contrar ajută doar la stabilirea modului şi procesului comiterii infracţiunii,

- urmele de suprafaţă latente pot fi descoperite pe obiecte cu

suprafaţă netedă, indiferent de culoarea acestora. Întrucât nu se văd uşor cu ochiul liber, infractorul nu le observă şi astfel nu le distruge. De aceea, la faţa locului nu se atinge nici un obiect înainte de a fi examinat cu deosebită atenţie, utilizând mijloace recomandate de criminalistică. Pentru descoperirea urmelor latente ne vom servi de o sursă de lumină în condiţii de reflectare sau transparenţă. Obiectele care se pot manipula s e plimbă prin faţa sursei de lumină artificială sau în faţa ferestrei şi urma se va diferenţia datorită diferenţei de reflectare a luminii. Suprafaţa lucioasă a obiectului reflectă lumina într -un fascicul aproape dirijat, pe când partea acoperită de urmă, datorită resturilor de sudoare şi grăsimi, va reflecta lumina difuză împrăştiind-o neregulat. Obiectele de un anumit volum sau care printr-o manipulare s-ar distruge, sunt lăsate pe locul lor, iar în încăperea întunecată se plimbă o lanternă de buzunar s ub

unghi de 45 de grade faţă de suprafaţa obiectului purtător de urmă. În lipsa lanternei descoperirea urmelor se poate face la lumina unei lumânări. Urmele latente pot fi descoperite într-o încăpere şi cu ajutorul unei lămpi portabile, cu radiaţii ultraviolete. Folosirea luminii în transparenţă constă în plimbarea obiectului purtător de urmă în faţa unei surse de lumină, şi prin schimbarea unghiului de lumină, vom obţine tot un fenomen de diferenţiere prin difuzia luminii în părţile purtând urma.

33

Urmele latente de mâini pot fi descoperite şi cu ajutorul luminolului, care se pulverizează într-un amestec de apă distilată şi alcal. Încăperea trebuie camuflată, amprentele digitale ieşind în evidenţă pentru puţin timp sub incidenţa razelor ultraviolete emise de o sursă, pentru scurt timp într-o luminiscenţă albastru-violet. Evidenţierea cu luminol nu stânjeneşte folosirea ulterioară a substanţelor menite să evidenţieze urma.

CAP. VI. MIJLOACE ŞI METODE DE RELEVARE A URMELOR

Relevarea urmelor este operaţia tehnico-criminalistică prin care urmele invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor substanţe sau procedee fizice ori chimice. De regulă, urmele papilare latente se relevă cu ajutorul coloranţilor. Aceştia acţionează prin aderenţa faţă de grăsime şi transpiraţie, conţinută de urmele lăsate de degete sau palme, ori pot intra în reacţie cu unele săruri sau aminoacizi ce există în transpiraţia din urme. Înainte de a se trece la relevarea urmelor papilare late nte, este necesar să se studieze suportul şi urma descoperită pe acesta, în scopul determinării celui mai indicat procedeu de lucru. Dacă obiectele pe care se pot găsi amprente papilare se află în aer liber – în gheaţă sau zăpadă – ele vor fi dezgheţate încet, aşezându-se într-un vas în aşa fel încât apa murdară provenită din topire să nu se scurgă peste urmă şi să o distrugă;

34

totodată, înainte de a se introduce obiectul într-o încăpere încălzită se va răzui de pe el cu cea mai mare precauţiune, cât mai multă zăpadă sau gheaţă. Urma se relevă numai atunci când obiectul este uscat în întregime. Un obiect umed se usucă prin acţiunea aerului la temperatura obişnuită a camerei. Ca o regulă generală, nici într-un caz nu trebuie examinat un obiect rece şi nu trebuie relevată o urmă pe un asemenea obiect. Când urmele se găsesc pe obiecte aflate într-o încăpere rece, pentru examinarea lor acestea vor fi în prealabil încălzite, dar nu prea repede, căci există pericolul ca obiectele purtătoare să se aburească. Pentru relevarea urmelor papilare se folosesc mai multe metode şi anume :

metode fizice şi metode chimice. Evidenţierea urmelor papilare, în general, se realizează prin următoarele

procedee:

1.

Prăfuirea

2.

Afumarea directă

3.

Vaporizarea

4.

Tratare cu reactivi chimici

5.

Alte metode

1.

PRĂFUIREA ( PUDRAREA)

Procedeul cel mai răspândit este acela de a răsturna obiectele mobile mici, astfel ca suprafaţa lor să fie orizontală şi de a întinde uşor o cantitate mică de praf de relevat peste urmă, folosind o pensulă foarte fină, confecţionată din păr de veveriţă sau puf de struţ. Pensula se ca mişca în direcţia crestelor papilare, pentru a nu strica urmele şi curăţa praful suplimentar dintre creste. Substanţele întrebuinţate la relevarea urmelor digitale prin pudrare sunt numeroase. Orice substanţă folosită pentru pudrare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : să fie aderente, să fie uscată, să fie o pulbere foarte fină (pudră). Pudrarea unei urme invizibile se face cu o anumită substanţă, în funcţie de culoarea şi natura obiectului pe care se găseşte urma. Se alege întotdeauna pudra ce are o culoare care să fie în contrast cu cea a obiectului în cauză. Pudrarea cu pensula poate fi efectuată mai ales când suprafaţa purtătoare de urme nu este orizontală şi obiectul nu poate fi răsturnat din cauza volumului, a

35

destinaţiei sau a greutăţii sale ( un automobil, o sobă de teracotă, un dulap, etc.), atunci este indicat ca pudrarea să se efectueze cu ajutorul pulverizatorului dup ă care curăţirea urmei de surplusul de colorant să se efectueze cu pensula. Urmele proaspete, lăsate pe hârtie, pot fi uneori relevate prin pudrare, dar fără pensulă. Ca excepţie se foloseşte pensula magnetică, dar numai în cazul utilizării pulberilor magnetice. În cazul celorlalte pudre, hârtia se prinde cu multă precauţie cu penseta de margini, pentru a nu se crea urme noi şi se mişcă în aşa fel încât pudra, care s-a presărat pe deasupra, să se plimbe pe toată suprafaţa hârtiei. În afară de hârtie mai sunt şi alte obiecte în cazul cărora nu se poate folosi pensula dactiloscopică obişnuită (obiecte de cauciuc, lemn şi piele, pereţi,etc.). Prin pensulare obişnuită se colorează atât fondul cât şi urmele, astfel că nu se mai pot deosebi. În asemenea situaţii se foloseşte pensula magnetică. Ea este formată dintr -un magnet cilindric fixat într-un mâner. Pensula se introduce într-o pulbere fină de fier redus cu hidrogen. Plimbată pe suprafaţa cu urme papilare, pulberea aderă doar la urmele lăsate de crestele papilare, fondul rămânând curat în majoritatea cazurilor. Pensula magnetică nu poate fi folosită pentru relevarea urmelor pe suprafeţele cu grăsime şi pe obiectele feromagnetice ( fier, oţel, fontă).

cu grăsime şi pe obiectele feromagnetice ( fier, oţel, fontă). Foto. Trusă criminalistică pe ntru relevat

Foto. Trusă criminalistică pentru relevat urme

36

36 Foto. Trusă criminalistică pentru relevat şi ridicat urme papilare Foto. Lanternă cu lupă pentru punerea

Foto. Trusă criminalistică pentru relevat şi ridicat urme papilare

criminalistică pentru relevat şi ridicat urme papilare Foto. Lanternă cu lupă pentru punerea în evidenţă a

Foto. Lanternă cu lupă pentru punerea în evidenţă a urmelor latente

37

37 Foto. Set de pensule din păr de veveriţă pentr u relevat urme papilare Foto. Set

Foto. Set de pensule din păr de veveriţă pentru relevat urme papilare

pensule din păr de veveriţă pentr u relevat urme papilare Foto. Set de pensule din fibră

Foto. Set de pensule din fibră de sticlă pentru relevat urme papilare

38

38 Foto. Pensule pentru relevat urme Ţinând seama de necesitatea contrastului de culoare între substanţa folosită

Foto. Pensule pentru relevat urme

Ţinând seama de necesitatea contrastului de culoare între substanţa folosită în prăfuire şi culoarea obiectului purtător de urmă, precum şi faptul că aderarea prafului trebuie să rămână selectivă, numai pentru resturile de sudoare şi grăsime, fără să îmbâcsească suportul, nu se foloseşte o singură substanţă pentru evidenţierea urmelor latente, ci substanţe variate, pentru a corespunde tuturor condiţiilor concrete în care este necesar să se evidenţieze urma. Dintre aceste substanţe menţionăm pe cele mai frecvent folosite.

39

39 Foto Prafuri pentru relevat urme papilare Ceruza sau carbonatul bazic d e plumb, este un

Foto Prafuri pentru relevat urme papilare

Ceruza sau carbonatul bazic de plumb, este un praf de culoare albă, cu mare putere de aderare la resturile de sudoare şi grăsime. Se poate folosi la relevarea urmelor latente de pe orice suprafeţe, în afara hârtiei şi a obiectelor de culoare albă. Ceruza dă rezultate foarte bune la ev idenţierea urmelor formate pe sticlă, metale, obiecte de bachelită, alte materiale plastice, piele prelucrată, etc. Sudanul roşu III – este un mineral colorat ce conţine oxizi de fier. Se foloseşte atât în stare de pulbere, cât mai ales în soluţie alcoolică diluată pentru evidenţierea urmelor latente formate pe obiecte de porţelan, sticlă, hârtie, materiale plastice.

Argentoratul sau praful de aluminiu – de culoare argintie, se foloseşte la evidenţierea urmelor de pe suprafeţele foarte lucioase şi dure, ca : sticla, porţelanul, mobila lustruită, etc. Praful de aluminiu nu se poate folosi pe suprafeţe neregulate, aspre sau poroase, datorită marii puteri de aderare, ce determină îmbâcsirea urmei. Pentru a putea fi folosit în bune condiţii se amestecă cu licopodiu în proporţie de 1/25, astfel putându-se folosi şi pe materiale plastice, hârtie, celofan.

40

Foto. Sticlă purtătoare de urme relevate cu argentorat

Bronzul – dă culori diferite după metalele pe care s-a format aliajul de cupru. Se foloseşte pentru evidenţierea urmelor latente pe suprafeţe lucioase, cum sunt obiectele nichelate. Negrul de fum – este un revelator universal, dar trebuie să fie curat şi să conţină cât mai puţine grăsimi, pentru a nu adera foarte mult la supo rtul urmei. Se foloseşte pentru evidenţierea urmelor pe hârtie lucioasă şi mijlocie, purtătoare de urme, şi deci pentru a fi mai selectiv la resturile de sudoare, se foloseşte amestecat cu licopodiu în proporţie de ¼.

41

Foto. Coperta din material plastic pe care s-au relevat urme papilare cu negru de fum în amestec cu licopodiu

Grafitul este o pulbere foarte fină de culoare neagră. Se foloseşte pentru evidenţierea urmelor pe hârtia de calitate superioară, pe sticlă, iar în amestec cu pilitura de fier se poate folosi ca revelator universal. Negrul de antimoniu – se foloseşte la evidenţierea urmelor pe obiecte de sticlă, porţelan şi mase plastice. Dă rezultate bune amestecat cu ceruza. Oxidul de cupru – dă rezultate foarte bune la evidenţierea urmelor latente pe obiecte de sticlă, porţelan, ceramică, celofan, linoleum, lemn vopsit şi lustruit şi pe diferite mase plastice. Este superior negrului de fum, atât ca aderare selectivă cât şi ca fixare mai rezistentă la urmă. Oxidul galben de mercur, miniul de plumb, oxidul de zinc, oxidul de cobalt, etc. – sunt substanţe care în stare pulverulentă servesc în bune condiţii la relevarea urmelor latente de pe diferite obiecte. Pulberea de iod amestecată cu pulbere de amidon în raport de 1/10, dă urme foarte clare pe diferite suprafeţe, dar evidenţierea nu durează mult, trebuind fotografiată sau acoperită cu celofan. Clorura de plumb – se utilizează la relevarea urmelor papilare de pe suprafeţele unsuroase sau grase. De exemplu, în cazul incendiilor provocate se vor prăfui cu pulbere de clorură de plumb, suprafeţele recipientelor sau sticlelor cu lichide inflamabile abandonate la faţa locului. În cazul furturilor de piese de maşini se poate folosi cu succes această substanţă la relevarea urmelor papilare create prin depunere de

42

ulei sau vaselină. Rezultate bune au dat şi în cazul în care s -a încercat relevarea urmelor papilare create pe obiecte de bachelită, obiecte din piele (haine genţi) sau bidoane cu ulei ori petrol şi chiar ambalajele unor alimente grase sau uleioase cum ar fi : unt, margarină, halva, etc. În timpul utilizării clorura de plumb trebuie manipulată cu mare atenţie deoarece este extrem de toxică pentru organismul uman, putând crea intoxicaţii cronice chiar şi în doze mici. Din această cauză utilizarea clorurii de plumb se va face numai sub nişa prevăzută cu sistem de ventilaţie mecanic. Relevarea urmelor papilare cu clorură de plumb se efectuează astfel:

substanţa bine uscată se majorează până la obţinerea unei pulberi foarte fine, apoi pudra astfel obţinută se introduce într-un pulverizator. Duza pulverizatorului se ţine la aproximativ 10-15 cm de suprafaţa obiectului sub un unghi de 45 de grade. Se va avea în vedere ca jetul de pudră să treacă aproape razant peste vârfurile crestelor papilare a urmei care se relevă (care reprezintă şanţurile).

a urmei care se relevă (care reprezintă şanţurile). Foto. Pulverizator folosit pentru pulverizarea pulberilor de

Foto. Pulverizator folosit pentru pulverizarea pulberilor de relevat urme

Praful relevant acţionează asupra crestelor papilare din stratul de grăsime sau ulei, pe care le face rezistente, iar procesul consolidării desenului continuă şi după terminarea relevării. După evidenţierea urmelor, suporturile respective vor fi lăsate la temperatura camerei o perioadă de 24 ore, timp în care urma desenului papilar se

43

consolidează şi în acest stadiu poate fi fotografiată. După o perioadă de 10 zile, urma se solidifică atât de puternic, încât factorii externi, ca : praful, umezeala, căldura, etc., nu o mai pot distruge. Dacă urmele se găsesc pe o suprafaţă multicoloră, pe un ambalaj de ţigări, pe un tablou în culori, pe o revistă sau o bancnotă, pe obiecte din mase plastice, este necesar să se utilizeze pentru relevare substanţe fluorescente. Urmele relevat cu astfel de pulberi devin vizibile la examinarea sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete. În afară de pudra galbenă fluorescentă despre care s-a amintit, dintre pulberile care devin fluorescente sub acţiunea razelor ultraviolete, se mai recomandă: antracenul, sulfura de zinc, ortisilicatul de zinc, oxina plus pudra de talc 50 %, salicilatul de sodă cu amoniu, oxidul de zinc cu colofoniu. În practică, amestecul cel mai des utilizat este amestecul format din 75 % pudră de clorură de plumb şi 25% pigment galben fluorescent.

Relevarea urmelor latente cu pudre fluorescente

Pentru evidenţierea urmelor latente formate pe suprafaţa unor obiecte multicolore, când, datorită lipsei de uniformita te a fondului nu se poate realiza un contrast de culoare, pe întreaga suprafaţă a urmei, se recurge la unele substanţe intens fluorescente, urme latentă urmând să fie evidenţiată sub radiaţii ultraviolete. În cazul urmelor latente ce urmează a fi evidenţiate prin fenomenul de fluorescenţă, depunerea substanţei pulverulente se face cu ajutorul unei pensule foarte fine, sau cu ajutorul pulverizatorului, urma urmând să fie curăţată de excesul de pulbere prin pensulări uşoare pentru a se evita îmbâcsirea urmei şi implicit distrugerea ei. Dintre substanţele care îmbină o fină pulverizare, cu o aderare selectivă la urma latentă şi cu o intensă fluorescenţă menţionăm : lumogenul galben, antracenul, oxina, zincul sulfuros, ortosilicatul zincos, acidul betaoxinaftoic, etc. Lumogenul galben, făcând parte din familia răşinilor melanoformaldehidice (lumirom), dă rezultate foarte bune la evidenţierea urmelor latente, atât pentru lumina zilei, cât şi în radiaţii ultraviolete. Lumogenul galben prezintă dezavantajul de a fi prea aderent la suprafaţa obiectelor purtătoare de urme şi în consecinţă de a îmbâcsi urma, dar în amestec cu ceruza sau cu pilitura de fier dă imagini clare. Amestecul format din lumogen galben cu ceruză în proporţie de 95/5 se foloseşte la scoaterea în evidenţă a urmelor aflate pe suprafeţe metalice nelustruite şi pe suprafeţe mate cum ar fi : carton, mase plastice, scândură brută. Amestecul lumogenului cu pilitura de fier se face în proporţie de 5 până la 25 lumogen galben, iar restul până la 100 fier. Acest amestec se aplică pe obiectele purtătoare de urme cu ajutorul pensulei magnetice. Acest procedeu de relevare a urmelor latente constă în formarea unui câmp

44

magnetic prin care, fiind atrasă o cantitate de pilitură de fier în amestecul lumogen, acesta acţionează ca o pensulă, depunând pe resturile de sudoare şi grăsime o parte din conţinutul ei.

Aşa numita „ pensulă magnetică” este formată dintr-un tub metalic sau din material plastic în care culisează o vergea metalică (magnet), ce va determina fo rmarea unui câmp magnetic a cărui durată este legată de prezenţa tijei metalice în interiorul cilindrului. Pentru formarea câmpului magnetic, tija metalică este împinsă spre extremitatea de jos, magnetizând această parte a învelişului tubular. Odată câmpul magnetic format, dispozitivul se introduce într-unul din borcanele conţinând pilitura de fier în amestecul lumogen sau cu altă substanţă în stare pulverulentă. În practică se folosesc mai multe variante, dintre care voi enumera pe cele mai reprezentative. Astfel, se foloseşte amestecul de pilitură de fier cu oxid de cupru, rezultând un praf de culoare închisă, sau amestecul de pilitură de fier cu argentorat, din care rezultă un praf de culoare gri închis.

din care rezultă un praf de culoare gri închis. Foto. Pensula ma gnetică (magna – brush)

Foto. Pensula magnetică (magna –brush)

Fiecare amestec de pilitură de fier cu un colorant este folosit pentru anumite obiecte purtătoare de urme latente, dar din toate sorturile menţionate mai sus, cel cu aplicarea cea mai generală este amestecul de pilitură de fier cu praf de aluminiu,

45

care dă rezultate foarte bune atât pe suprafeţele de culoare închisă, cât şi pe cele de culoare deschisă, pe suprafeţele netede sau poroase, chiar şi pe cele din piele

neprelucrată. Pensula magnetică având la extremitatea de jos reţinută o cantitate de pilitură de fier, se plimbă deasupra locului unde se presupune a fi urma latentă. O parte din pilitura de fier se fixează de substanţele din urma latentă, iar restul de pilitură de fier este îndepărtat tot cu ajutorul câmpului magnetic al pensulei şi apoi recuperată.

2. AFUMAREA DIRECTĂ

Această metodă de relevare a urmelor dă rezultate foarte bune, chiar şi în cazurile în care prăfuirea obişnuită nu duce la obţinerea de rezultate satisfăcătoare. Dintre substanţele producătoare de funingine, prin afumare directă menţionăm :

camforul, magneziul, poliesterul expandat şi într-o formă mai redusă dopul de plută. Afumarea cu camfor. Funinginea de camfor se obţine prin arderea într-o capsulă de porţelan a unei mici cantităţi de camfor. Prin fumul creat se trec obiectele purtătoare de urme cu predilecţie cele cromate sau nichelate. Surplusul de funingine se îndepărtează cu o pensulă foarte fină. Afumarea cu magneziu metalic produce „funinginea albă”, selectiv aderentă la urmele latente de mâini create pe obiecte metalice lustruite sau polizate. Afumarea cu aşchii de polistiren. Metoda afumării cu fum rezultat din arderea polistirenului are avantajul că poate fi folosită atât cu ocazia cercetării la faţa locului, cât şi ulterior, în condiţii de laborator. Fumul de polistiren se utilizează îndeosebi în relevarea urmelor digitale lăsate pe obiecte metalice sau lucioase, geamuri, celuloid, ebonită, porţelan, pe suprafeţe vopsite sau pe diverse pelicule colorate în culori deschise dând rezultate superioare celorlalte metode utilizate. Aceasta se explică prin fineţea deosebită pe care o au particulele de funingine ce aderă la urmă.

46

3. VAPORIZAREA ( ABURIREA)

Aburirea cu vapori de iod. Metoda este bazată pe aceea că vaporii de iod aderă repede pe unele substanţe organice. În practică se foloseşte mai ales termenul de „aburire”. Conform Micului dicţionar enciclopedic, aburirea reprezintă rezultatul acoperirii cu picături fine de apă provenite din condensarea aburului. Substanţele organice, existente pe suprafaţa pielii, implicit şi a crestelor papilare, se colorează deosebit de intens cu iod. Această metodă se foloseşte de obicei la relevarea urmelor lăsate pe hârtie, pereţi văruiţi cu var, humă, vinarom. Dezavantajul relevăr ii cu iod a urmelor constă în faptul că ele dispar destul de repede, uneori de abia se reuşeşte fotografierea lor. Pentru a nu mai dispare urma relevată cu iod va fi tratată cu o pastă de dextrină, care se întinde uşor peste urma proaspăt relevată cu vapori de iod. Urma astfel acoperită ca căpăta o culoare puternic albastră-violet şi va deveni durabilă în timp. Hârtia astfel tratată nu poate fi frecată, îndoită sau umezită deoarece urma relevată se va distruge prin desprinderea crustei de protecţie. Protejarea urmei proaspăt relevate cu vapori de iod se poate face aplicând peste ea o peliculă fină de lac fixativ de păr prin pulverizare de la distanţă.

Foto . Urme papilare relevate cu iod pe hârtie.

47

Aburirea cu vapori de acid fluorhidric. Procedeul se aplică numai urmelor papilare create pe obiecte din sticlă şi se bazează pe acţiunea corozivă a acidului fluorhidric asupra sticlei conform reacţiei chimice :

SiO 2 +6HF = (SiF 6 )H 2 + 2H 2 O

În regiunile unde există crestele impresiunii digitale, care sunt de fapt urme de grăsime lăsate pe geam de către acestea, sticla este protejată, neputând a fi atacată de acidul fluorhidric, în timp ce spaţiile dintre creste sunt atacate, sticla devenind mată. Aburirea se realizează dacă se menţine porţiunea de sticlă pe care este imprimată urma papilară deasupra unui vas dintr-un material plastic în care s-a introdus acid clorhidric concentrat, astfel ca vaporii ce se degajă să vină în contact direct cu sticla. Timpul necesar pentru fixarea urmei papilare este de maximum 5 minute. După aceasta sticla se spală cu apă din abundenţă, iar apoi se usucă cu hârtie de filtru sau cu o cârpă. În caz că nu se dispune de acid clorhidric concentrat , în vasul de material plastic se introduc două-trei grame de fluorură de sodiu sau fluorură de calciu peste care se toarnă 5 -10 grame de acid sulfuric concentrat. Urma papilară astfel pusă în evidenţă se fixează în condiţii calitative deosebite, putându-se păstra timp îndelungat şi permiţând efectuarea examinărilor poroscopice. Aburirea cu acid osmic serveşte la evidenţierea urmelor latente formate prin depunerea unor substanţe uleioase sau grase. Obiectul purtător de urmă se expune unui aflux de vapori de acid osmic, un timp foarte scurt, timp în care are loc o reacţie chimică de reducere a grăsimilor care capătă o culoare închisă. Folosirea vaporilor de acid osmic trebuie făcută cu grijă deoarece substanţa este foarte toxică.

4. TRATAREA CU REACTIV CHIMIC

În cazul când la faţa locului se găsesc urme digitale pe diferite obiecte mici, ca : sticle, pahare, cioburi de geam, oglinzi, etc., şi care, datorită vechimii lor, nu se mai pot scoate în evidenţă prin tratarea suprafeţelor obiectelor cu diferite soluţii chimice. În acest sens, se cunosc mai multe metode de lucru şi reţete. Relevarea cu soluţie de roşu de Sudan III. Într-o tavă sau alt vas se aşează obiectul purtător de urme pe două suporturi din lemn. Peste obiectul purtător de urme se toarnă soluţia de roşu de Sudan III până ce obiectul se acoperă în întregime. Tava cu obiectul acoperit de soluţie se introduce într -o etuvă unde se ţine timp de 24 ore la

48

temperatura constantă de 40 0 C. Soluţia astfel obţinută se răceşte, se filtrează şi se utilizează după metoda descrisă mai sus. Relevarea cu soluţie de azotat de argint. Această metodă se utilizează la relevarea urmelor papilare vechi, pe suporturi din hârtie. Într-o soluţie de 5 l azotat de argint se introduc obiectele purtătoare de urme sau bucăţile de carton ori hârtie. Prin tratarea cu azotat de argint a urmei create prin transpiraţie ce conţine multe săruri, printre care şi clorura de sodiu (NaCl), se formează săruri solubile şi insolubile, dintre care interesează clorura de argint. Sarea de argint insolubilă în apă (clorura de argint) este sensibilă la acţiunea luminii, de aceea toată operaţia se desfăşoară la lumina roşie din camera obscură. Apoi obiectul se spală şi se expune la lumină, urmele apărând negre. După relevarea suficientă, obiectul se introduce în fixator fotografic. Relevarea cu soluţie de ninhidrină. Un reactiv folosit cu rezultate foarte bune, dar prezentând dezavantajul de a fi nociv, este ninhidrina. Acest reactiv este o tricetonă care reacţionează printr-o colorare intensă în roşu violet cu aminoacizii din sudoarea depusă în urma latentă. Reacţia cu ninhidrină pentru relevarea urmelor latente lăsate de mâini, se poate realiza prin mai multe procedee :

a) în 6ml de apă distilată se dizolvă 75 mg clorur ă de cadmiu; după dizolvare se adaugă 0,3 ml acid acetic concentrat şi 100 ml acetonă. Înainte de folosire, fiindcă se alterează foarte repede se adaugă 2 gr. de ninhidrină. b) în 140 ml eter etilic sau într-un amestec de eter etilic şi alcool se dizolvă 1 gr de ninhidrină. Evaporarea rapidă a eterului împiedică distrugerea urmei de

către soluţie. c) în 100 ml acetonă se dizolvă 0,8 gr ninhidrină. Reactivul trebuie aplicat imediat. Reactivii conţinând ninhidrina se aplică pe obiectul purtător de urm ă cu un tampon de vată înfăşurat în jurul unei vergele de sticlă. Se recomandă utilizarea pulverizatorului, deoarece ninhidrină este foarte toxică pentru organismul uman. Obiectul acoperit cu reactiv se ţine la căldură potrivită lângă un reşou sau bec de 100W, dar colorarea se poate produce chiar şi la temperatura camerei încălzite. Cu cât căldura este mai mare cu atât imaginea apare mai repede, cu atât riscăm ca detaliile să se piardă. Pentru obţinerea unei impresiuni digitale sau palmare cât mai complete, este recomandabil ca materialul să se expună la o temperatură moderată, deci la temperatura camerei încălzite. Intervalul de tip necesar pentru apariţia imaginii urmei latente în urma reacţiei cu ninhidrina depinde nu numai de intensitatea sursei de căldură, ci şi de vechimea pe care o are urma. Urmele recente apar după o oră, dar intensitatea lor creşte şi după aceea un timp oarecare. Urmele mai vechi apar cu mare întârziere în raport cu vechimea lor. Aceasta poate să se prelungească două-trei zile. Indiferent de intervalul de apariţie a imaginii primare a urmei, ea devine complet

49

vizibilă şi contrastantă abia în câteva zile, deci exprimarea ei în caz de dubiu asupra unor detalii este bine să fie amânată până la completa ei claritate. Claritatea imaginii urmei relevate cu ninhidrină este şi în funcţie de calitatea hârtiei, şi anume creşte odată cu calitatea acesteia. Totuşi, la hârtiile încleiate pe bază de substanţe aminice, întreaga suprafaţă a hârtiei va primi o nuanţă purpurie. Urmele latente evidenţiate cu ninhidrină durează mai multe luni, reacţia neinfluenţând textul scris în cerneală sau creion. Dezavantajul metodei constă în toxicitatea substanţei şi în intervalul lung de timp de care are nevoie formarea imaginii. Pentru acest din urmă considerent metoda nu se poate aplica în timpul cercetării locului faptei, ci doar în cadrul unui laborator. În practica Institutului de Criminalistică s -au relevat urme vechi, pe hârtie sau carton, după următoarele reţete:

de apă distilată la care

se adaugă 0,3 cm 3 de acid acetic glacial şi 100 cm 3 acetonă. În această soluţie se dizolvă

ninhidrina. În soluţia astfel obţinută se introduc bucăţile de carton sau hârtie purtătoare de urme papilare latente. Soluţia se mai poate aplica prin tamponare sau pulverizare.

- se dizolvă 75gr. clorură de cadmiu în 6 cm

3

- soluţie de ninhidrină 5 î

n alcool etilic de 96 0 . Soluţia se pulverizează sau tamponează cu vată pe suprafaţa documentului. Hârtia astfel tratată se pune la uscat timp de câteva zile, până la trei săptămâni. Această metodă se foloseşte în special la relevarea urmelor vechi pe hârtie sau carton.

Foto. Urme papilare relevate pe hârtie cu soluţie alcoolică de ninhidrină.

50

Relevarea cu soluţie de rodamină. Rodamina B este întrebuinţată în soluţie alcoolică diluată şi se aplică pe obiectul purtător de urme cu ajutorul unui tampon de vată. Reacţia cu sărurile din sudoare nu este vizibilă cu ochiul liber, dar apare foarte intensă sub radiaţiile ultraviolete, dând o fluorescenţă portocalie. Relevarea urmelor cu soluţie de benzidină. În numeroase cazuri, infractorul are mâinile pline de sânge, dintr -o rană proprie sau de la victimă. Urmele de mâini formate prin depunerea unui strat de sânge lipit nu poate fi folosit pentru identificarea persoanei, sângele îmbâcsind urma şi acoperind detaliile. După uscarea stratului de sânge pe mâinile infractorului, obiectele care vor fi atinse sau prinse cu mâna vor purta urme latente de sânge, datorite unui strat foarte subţire depus de mâinile infractorului. Aceste urme sunt valoroase pentru că reproduc detaliile caracteristice ale desenului papilar.

Relevarea urmelor de sânge se poate face cu orice reactiv care îl scoate în evidenţă, dar numai în anumite condiţii, ca stratul de sânge să nu fie dizolvat şi astfel să distrugem urma. Pentru relevarea urmelor se pot folosi soluţii preparate după multe reţete. Câteva dintre acestea sunt:

- soluţie de benzidină bazică în eter (70ml) cu câteva picături de acid acetic glacial. Urma colorează în albastru, iar suportul urmei maro.

- un alt reactiv care dă rezultate mult mai bune este leuco -verde-

malahitul din care se dizolvă un gram în 70 ml eter, la care se adaugă 10 picături de acid acetic glacial şi înainte de folosire, câteva picături de apă oxigenată. Reactivul se aplică pe urma latentă cu ajutorul unei micropipete, care se plimbă atent pe întreaga suprafaţă. În tot acest timp se suflă peste soluţia întinsă pe urmă, accelerând evaporarea, pentru a

nu i se lăsa timp să se dizolve sângele şi astfel să distrugă detaliile urmei. Imaginea

urmei latente se colorează în verde, dar trebuie fotografiată, pentru că nu durează prea

mult timp. Metoda de relevare descrisă poate fi aplicată la orice fel de suprafeţe, netede sau poroase, chiar şi pe pielea cadavrelor.

- se dizolvă 1 gram de benzidină în 10 ml acid acetic glacial, după

care se lasă câteva minute la temperatura camerei; se ia apoi 1 ml din soluţia de mai sus şi se toarnă în 20 ml de soluţie de colodiu 2,5% în eter etilic; la aceasta se adaugă 0,01

ml de peroxid de hidrogen 30% (perhidrol). Reactivul este pulverizat peste urmă care

apare în albastru închis. Dacă este necesar să fie conservată pe un timp îndelungat, după

relevare, peste urmă se toarnă o soluţie de 5% colodiu în eter et ilic şi după uscare se acoperă cu bandă transparentă adezivă şi se ridică.

- se prepară o soluţie de 50% pudră de benzidină în alcool etilic de

70 0 . La două părţi din aceasta se adaugă o parte de hidrogen peroxid de 3% (apă

oxigenată). Prin pulverizare sau prin cufundarea obiectului, urma apare albastră. Developarea se opreşte prin clătirea cu apă rece, obiectul fiind apoi uscat.

51

Relevarea urmelor papilare de pe pielea umană. În prezent acest lucru este posibil şi se datorează tot unor reacţii chimice, metoda aplicându-se cu succes. Această metodă se aplică cu rezultate bune şi în ţara noastră, putând fi folosită fără restricţii la descoperirea urmelor de mâini pe pielea umană, de către organele judiciare. Tehnica de relevare constă în aplicarea pe pielea umană a unui strat foarte fin de silicagel de granulaţie foarte fină, depus pe o folie de aluminiu. Folia de aluminiu se aplică cu partea acoperită de silicagel (faţa albă) pe locurile de pe corpul victimei pe care se presupune că există urme papilare create de către autorul infracţiunii (genunchi şi faţa interioară a genunchilor, zona gâtului, sânii, mâini, partea superioară a palmei, etc.), în funcţie de natura infracţiunii. După aplicarea pe pielea victimei, folia de aluminiu este ridicată cu penseta şi se pulverizează vapori de iod pe suprafaţa cu silicagel. Urma papilară va apărea colorată brun-roşcat, imaginea urmei persistă puţin timp, motiv

pentru care ea trebuie imediat fotografiată sau protejată aplicând peste ea

pulverizare un strat fin de lac fixativ de păr. Un alt procedeu de relevare a urmei latente cu o soluţie de acid sulfuric 30% după care folia se încălzeşte într-o etuvă sau direct pe un reşou electric la temperatura de 120- 140 0 C, timp de 5-15 minute în funcţie de cantitatea de căldură generată de sursa folosită. De regulă încălzirea se face până ce urmele papilare care apar în culoare neagră pe fon alb, capătă o intensitate maximă. Pentru a evita deteriorarea urmelor relevate, este recomandabil ca acestea să fie fixate prin fotografiere. Din experimentările efectuate a rezultat că dacă victima este în viaţă, urmele papilare ( ale făptuitorului sau ale victimei) nu rezistă pe pielea umană mai mult de 30-60 minute. În cazul în care victima a decedat în timpul infracţiunii, urmele papilare se pot păstra pe pielea umană 24-48 ore.

prin

52

52 Foto. Folie din aluminiu acoperită cu silicagel, utilizată la ridicarea urmelor de pe piele. 5.

Foto. Folie din aluminiu acoperită cu silicagel, utilizată la ridicarea urmelor de pe piele.

5. ALTE METODE DE RELVARE A URMELOR PAPILARE LATENTE

A). Un procedeu model de relevare a urmelor latente, îndeosebi a celor dispuse pe hârtie, constă în metalizarea acestora într-o cameră de vid. Acest procedeu, destul de laborios şi costisitor ( este nevoie de puţin aur care prin evaporare în vid se depune pe urmă) a dat rezultate foarte bune, inclusiv pe suprafeţe cu asperităţi de genul cărămizilor.

B). O altă metodă ce serveşte atât la relevarea urmelor de mâini, cât şi la relevarea urmelor de buze, de mănuşi, a urmelor de încălţăminte pe materiale textile sau plastice, are la bază un d ispozitiv cu câmp electric de frecvenţă mare. C). Un procedeu de îmbunătăţire a calităţii fragmentelor urmelor digitale, elaborat de specialiştii români îl reprezintă prelucrarea imaginii urmei prin intermediul unei instalaţii electronice, denumită „Optimoscop”. D). Relevarea urmelor latente cu ajutorul izotopilor radioactivi. Folosirea izotopilor radioactivi la relevarea urmelor latente lăsate de mâini a fost stabilită de nişte cercetători japonezi, care folosesc sistemul de marcare a proteinelor din s udoarea

53

depusă şi apoi evidenţierea acesteia prin autoradiografie. Pentru marcare se foloseşte izotopul de carbon radioactiv 14, în formă de aldehidă formică sau soluţie de acid stearic în benzol. Obiectele purtătoare de urme se marchează într-o instalaţie specială. Apoi se spală şi se usucă. Pentru audioradiografiere obiectele purtătoare de urme latente marcate se aşează într-o cameră obscură fotografică strâns lipite de emulsia fotografică

a unui film Roentgen, timp de 24-48 ore, în raport de vechimea urmei. Proteinele din

sudoare reţinând marcarea prin carbon 14, emit radiaţii beta care vor impresiona emulsia fotografică reproducând structura desenului papilar. Metoda izopopilor radioactivi serveşte la relevarea urmelor latente de pe materii textile şi în condiţii în care nu se pot aplica alte metode. Pentru relevarea urmelor latente de pe alte obiecte procedeul nu rentează, fiind prea costisitor şi greoi. E). Relevarea prin metode optice se constituie ca un ansamblu de metode

noi în materie, bazate pe tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii urmelor papilare. Dintre acestea un loc prioritar îl deţine folosirea laserului.

Fireşte, aceste procedee sunt de natură fizică, însă le prezentăm separat, datorită nu atât caracterului lor de noutate, cât particularităţii lor tehnico-ştiinţifice. Radiaţia de tip laser (laser de argon) este proiectarea lateral-oblic, sub un unghi de circa 40 0 , determinând apariţia unei fluorescenţe specifice anumitor substanţe secretate de glandele sebacee (riboflavină). La nevoie fluorescenţa poate fi întărită prin tratare cu ninhidrină. De remarcat că procedeul nu este distructiv (se foloseşte o radiaţie laser de joasă putere), putând fi reluat de mai multe ori. Procedeul pus la punct de specialiştii canadieni, a permis relevări de urme cu o vechime de 9 ani, aflate pe filele unei cărţi. O altă metodă de relevare optică o constituie dispersia luminoasă a unei raze de lumină incidentă, proiectată pe suprafeţele purtătoare de urme. Imaginea urmei se obţine prin intermediul unor filtre electrice. Procedeul prezintă un dublu avantaj: nu este distructiv şi permite fixarea imediat, prin fotografiere sau pe banda videomagnetică

a urmei.

54

CAP.VII

FIXAREA ŞI RIDICAREA URMELOR DE MÂINI

A doua etapă importantă a cercetării urmelor de mâini, după descoperirea

şi relevarea lor, ca, de altfel, a întregii categorii de urme descoperite la faţa locului, este

destinată fixării şi ridicării lor.

A. SUB RAPORT PROCEDURAL

Principalul mijloc de fixare a urmelor îl reprezintă procesul verbal. Fixarea

în procesul verbal presupune consemnarea exactă şi detaliată a urmelor şi metodelor de

relevare întrebuinţate, a locului în care au fost descoperite şi a raportului de poziţie faţă de obiectele principale. Totodată, sunt făcute menţiuni privind fotografiile executate,

transferarea pe pelicule adezive sau prin mulaje, inclusiv ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini (pahare, vase, scrumiere). Referitor la modul de redactare, la stilul procesului ver bal, acesta trebuie să

fie caracterizat de claritate, precizie şi concizie, nefiind permise formulări sau menţiuni ambigue, echivoce de natură să determine confuzii, neînţelegeri, false interpretări. Fixarea urmelor papilare şi a obiectelor purtătoare de urme se face prin descrierea lor textuală în procesul verbal conform art.131 din C.P.P. 16 , făcându-se şi fotografii care se anexează la acesta. Apoi, obiectele purtătoare de urme se ambalează.

În procesul verbal se consemnează modul în care a decurs cercet area la faţa locului, se

trec amănunţit toate operaţiile întreprinse, toate substanţele folosite la relevarea urmelor papilare. De exemplu, în cazul furtului comis prin forţarea geamului la un turism spart

în municipiul Arad, descrierea în procesul verbal încheiat la cercetarea la faţa locului s -

a făcut astfel : … Turismul marca „Volvo”, de culoare verde, cu numărul de

înmatriculare SV 098945, parcat pe str. Oituz, în faţa imobilului cu numărul 324, a fost găsit cu ambele portiere de pe partea stângă deschise. Uşa din faţă are geamul forţat şi clemele de susţinere a geamului îndoite. Geamul a fost scos şi aşezat în poziţie orizontală, iar urmele papilare latente au fost relevate cu carbonat bazic de plumb prin metoda prăfuirii cu pensula din păr de veveriţă . S-au relevat un număr de 4 (patru) urme papilare care au fost fotografiate la faţa locului după care au fost transferate pe folio negru. Urmele papilare latente de pe rama cromată a uşii au fost relevate prin afumare cu funingine de camfor. În urma afumă rii au fost puse în evidenţă 2 (două) urme papilare care au fost fotografiate la faţa locului, după care au fost transferate pe folio alb.

16 Nistoreanu, Gheorghe, Tulbure, A. Ştefan, Apetrei, Mihai, Nae, Laurenţiu Manual de drept procesual penal Ed. Europa Nova Bucureşti, 1999

55

Sigilarea obiectelor purtătoare de urme precum şi a foliilor pe care au fost transferate urmele se face pentru a nu schimba, sustrage sau falsifica obiectul ori urma ce constituie proba materială în cauză. Sigilarea se face prin aplicarea sigiliului pe ambalajele obiectelor purtătoare de urme, precum şi a plicurilor în care au fost introduse foliile purtătoare de urme. Totodată se menţionează data şi locul de unde s-a făcut sigilarea precum şi despre conţinutul ambalajelor sau a plicurilor sigilate.

B. SUB RAPORT TEHNIC CRIMINALISTIC

Fixarea 17 presupune în primul rând fotografierea urmelor atât în cadrul ambianţei generale a locului faptei, cât şi calitatea lor de obiecte principale, insistându- se asupra redării cu claritate a detaliilor caracteristice, potrivit prevederilor art. 131 C.P.P., fotografiile vor însoţi procesul verbal, organele de urmărire penală ş i instanţele de judecată fiind chemate să verifice, printre altele, dacă afirmaţiile din procesul verbal corespund cu imaginile fotografice. Fotografiile 18 se execută după relevarea urmelor latente, câteodată chiar şi înainte, dacă există pericolul degradării şi este posibilă aplicarea procedeului de fotografiere prin reflexie. În principiu se efectuează o fotografie a grupului de urme digitale sau a întregii palme, după care se insistă asupra porţiunilor sau amprentelor cu detaliile cele mai valoroase pentru identificare. Fotografia se execută de la distanţa de sub 15 cm, prin ataşarea de inele intermediare la obiectivul aparatului, folosindu -se materiale fotosensibile cu o granulaţie fină şi o iluminare laterală sub un unghi de 45 0 . Urma pe oglindă se fotografiază prin dispunerea în dreptul obiectivului a unui ecran negru cu un orificiu în centru, astfel încât să asigure fondul întunecat al imaginii şi să prevină reflectarea aparatului în oglindă. Urmele create prin prinderea cu degetele a unei bucăţi de geam sau a unui alt obiect transparent, urme dispuse faţă în faţă, se relevă diferit, cu substanţe de contrast de culoare ; de exemplu : ceruza şi roşu de Sudan III). La fotografierea urmei relevate în alb, se montează în spatele geamului un ecran roşu, pentru estomparea culorii urmei relevate cu roşu de Sudan III, iar pentru fotografierea urmei roşii se montează un ecran alb. Fotografia de reflexe, procedeu aplicat mai ales când există pericolul distrugerii urmei prin mijloace curente de relevare fizică sau chimică pe un obiect

17 Nistoreanu, Gheorghe, Tulbure, A. Şte fan, Apetrei, Mihai, Nae, Laurenţiu Manual de drept procesual penal Ed. Europa Nova Bucureşti, 1999

18 I.G.M.

– Institutul de criminalistică – Tratat practic de criminalistică Vol.1 Cercetarea la faţa locului 1976

56

transparent, se realizează în felul următor : urma este izolată de restul suprafeţei cu o hârtie de culoare închisă. În spatele obiectului se montează un ecran negru. Tot în spate se instalează şi sursa de lumină. Urmele nerelevate mai pot fi fotografiate pe baza aceluiaşi principiu : reflectarea sau difracţia diferită a luminii în zona de dispunere a urmei, cu ajutorul unor dispozitive speciale. Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numără schiţele şi desenele întocmit e la faţa locului şi care se anexează procesului verbal. Ele nu servesc însă, decât la stabilirea locului în care au fost găsite şi a raportului lor de poziţie cu alte obiecte, neputând fi utilizate în cercetarea de identificare.

CAP.VII RIDICAREA URMELOR PAPILARE

Prin ridicarea urmelor papilare 19 se înţelege luarea lor sau a obiectului purtător de urme din câmpul infracţiunii cu scopul de a le transporta la laborator pentru

a fi studiate sau de a fi anexate la dosarul cauzei. În raport cu situaţ iile ivite la locul faptei şi cu obiectul purtător al urmei papilare, se va aplica una din metodele de ridicare elaborate de criminalistică :

- prin fotografiere;

- prin transfer pe pelicule adezive;

- prin mulaj;

- prin ridicarea obiectelor purtătoare de urme.

A. RIDICAREA URMELOR PAPILARE PRIN FOTOGRAFIERE

Fotografierea este metoda principală de ridicare a oricăror feluri de urme şi în special a celor de suprafaţă. Prin această metodă urmele nu sunt influenţate cu nimic,

19 Suciu, C., Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, 1972

57

existând posibilitatea ca apoi să se aplice şi alte metode de ridicare. În principiu, urmele papilare se fotografiază în laborator, unde sunt condiţii optime. Urmele papilare se fotografiază la faţa locului numai când obiectul pe care se găsesc nu poate fi transportat la laborator. Sunt fotografiate atât urmele de adâncime, cât şi cele de suprafaţă. Urmele papilare invizibile sunt fotografiate numai după ce au fost relevate prin una din metodele descrise. La fotografiere se luminează ambele părţi pentru a apărea toate detaliile şi a se forma contrast între urmă şi fond în condiţii speciale, urmele se vor fotografia direct, fără a fi relevate, pentru a se obţine fotografia porilor sau a muchiilor crestelor papilare care este primul pas în expertiza poroscopică. Este recomandabil ca ori de câte ori se va face o fotografie a urmelor la locul faptei, pe obiectele mari ( vitrină, sobă, etc.), urma să fie acoperită cu hârtie ce se lipeşte la colţuri şi se sigilează şi care se păstrează până ce se developează fil mul. În caz că fotografierea nu a reuşit se va repeta, iar dacă s -a realizat în bune condiţiuni se va proceda la ridicarea urmelor şi cu pelicule adezive.

B. RIDICAREA URMELOR PRIN TRANSFERARE PE PELICULĂ ADEZIVĂ (FOLIO)

În diferite situaţii se pot găsi urme digitale la care nu se poate realiza ridicarea lor pe cale fotografică, datorită convexităţii mari a obiectului purtător de urme, ca : becuri electrice, stilouri, eprubete, etc. De aceea, după relevare astfel de urme se transferă pe peliculă adezivă. La fel se procedează şi cu urmele existente pe obiecte care din cauza poziţiei lor sau a spaţiului strâmt nu permit întrebuinţarea aparatului fotografic.

Pentru ridicarea urmei cu ajutorul peliculei adezive este necesar ca urma să fie bine relevată numai cu una din pudrele colorate (şi nu prin alte metode); după aceea se taie o peliculă de culoare contrară prafului întrebuinţat la relevare (neagră pentru prafurile albe şi albe pentru prafurile negre sau roşii). Se ia apoi pelicula şi după ce se desprinde folia de protecţie se aplică peste urmă, apăsându-se bine cu degetul dintr-o margine în alta, pentru a se elimina aerul. Se va avea grijă să nu se mişte pelicula peste urmă pentru ca aceasta să nu fie stricată. Apoi, pelicu la se ridică, urma fiind transferată şi peste ea se aşează bucata de celuloid ca protecţie. În cazul utilizării peliculelor adezive, când aceasta nu s -a făcut cu suficientă atenţie, la prelucrarea şi examinarea lor în laborator se pot comite erori, care împiedică identificarea urmei. Trebuie să se ţină seama de faptul că prin transferare urma se inversează; ceea ce este în dreapta apare în stânga şi invers (imagine în oglindă). De asemenea, urmele relevate cu pudre albe sau culori deschise vor avea

58

şanţurile negre şi crestele albe, ceea ce reclamă inversarea lor pe cale fotografică (diapozitivare), urmând apoi ca pozitivul să fie comparat din nou cu urma reală pentru a se verifica dacă nu s -a strecurat vreo greşeală, care poate crea mari greutăţi la elucid area cazului.

care poate crea mari greutăţi la elucid area cazului. Foto. Pelicule adezive de tip „folio” pentru

Foto. Pelicule adezive de tip „folio” pentru ridicat urme papilare.

59

C. RIDICAREA URMELOR PAPILARE DE ADÂNCIME PRIN MULAJ

Urmele papilare de adâncime 20 , în funcţie de natura obiectului pe care au rămas, pot fi ridicate cu ajutorul mulajelor de atearină, parafină, ceară sau ceară cu oxid de zinc, algilnat şi latex. Urmele de adâncime ce se ridică prin mulaj se creează când infractorul a pus degetele, mâna sau planta pe chitul proaspăt al geamului, pe obiecte proaspăt vopsite, pe unt, ciocolată, plastilină de sigiliu, pe lumânările care s -au utilizat în diverse activităţi infracţionale, etc. După ce au fost descoperite şi fotografiate, urmele sunt pregătite în vederea ridicării lor cu ajutorul mulajelor. Pregătirea constă în curăţirea de obiecte sau de particule străine ce au căzut în urmă după formarea sa. Particulele de praf, nisip, bucăţile de sticlă, vopsea uscată, se îndepărtează fie printr-un curent de aer, fie cu ajutorul unei pensete. După curăţirea sa, urma se împrejmuieşte cu plastilină. Astfel ca mulajul să aibă o grosime suficientă pentru a nu se sparge uşor. După pregătirea urmei se prepară pasta pentru turnarea mulajului. În general, când obiectul primitor este dintr-o materie care se topeşte uşor (ceara, săpun, untură, etc.), pasta se prepară din ghips avându-se în vedere că praful de ghips să fie mai întâi cernut cu o sită deasă pentru a fi cât mai fin, lucru necesar unei reproduceri cât mai exacte a construcţiei desenelor papilare. În cazul când materia în care este formată urma rezistă la temperatură ridicată, se poate executa mulajul cu ajutorul parafinei sau din ceară 75% şi oxid de zinc 25% . În ultima vreme a intrat în practică confecţionarea mulajelor dintr -un material foarte fin alginat. De reţinut că acest mulaj reproduce mai bine detaliile fine ale desenelor papilare. Tehnica de lucru este următoarea: înainte de prepararea pastei se omogenizează pulberea de alginat; se dozează amestecul de pulbere şi apă cu ajutorul unor măsuri speciale, care se găsesc în trusele furnizate de fabrica ce a produs alginatul,

utilizându-se o măsură de pudră şi trei de apă la temperatura de 16 – 20

C; se amestecă

într-un vas de cauciuc cu ajutorul unei spatule rigide timp de 1 minut, evitându-se formarea bulelor de aer şi se aplică imediat. Priza este completă după câteva minute. Acest mulaj poate fi folosit numai la urmele aflate pe obiecte consistente : chit, lumânări, argilă, etc. Se mai poate folosi pasta de mulaj care se livrează laboratoarelor uzinale, dotate cu profilografe pentru măsurarea rugozităţii pieselor fine (profilografie de tipul talysurf ori perth o’meter) sau mulajul de latex. Mulajele obţinute se vor unge cu tuş foarte fin şu se vor mula pe hârtie, reproducându-se astfel urma desenului papilar ce va fi apoi fotografiată. Se mai poate

0

20 Suciu, C., Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, 1972

60

rula mulajul fără tuş într-o suprafaţă presărată cu praf fin, după care se va fotografia urma creată în praf, sub un unghi de lumină. Dacă urma de praf nu este suficient de reuşită se curăţă mulajul cu o pensulă fină şi se face o altă urmă.

D. RIDICAREA ŞI AMBALAREA OBIECTELOR PURTĂTOARE DE URME

În cazul când urmele invizibile sau vizibile 21 se descoperă pe obiectele ce se pot ridica de la faţa locului (sticle, bucăţi de geam, bibelouri,e tc.), acestea se iau avându-se grijă să fie mânuite cu multă precauţie (apucându-se de părţile pe care nu pot rămâne urme digitale). De pildă, dacă pe o sticlă se găsesc urme digitale, aceasta va fi prinsă prin introducerea degetului în gâtul sticlei, urmând ca degetul arătător de la cealaltă mână să fie plasat pe muchia fundului sticlei. În acest mod, urmele digitale rămase prin apucarea sticlei de către infractor nu vor fi şterse. Când trebuie ridicat un pahar, el va fi apucat între degetul mare şi arătător sau mijlociu de aşa natură încât un deget să fie plasat pe buza paharului, iar celălalt în partea opusă pe muchia fundului acestuia. Cuţitele vor fi ridicate înfingându- le un dop în vârf şi sprijinindu-se mânerul cu un deget sau cu podul palmei ori între degete. Cioburile de geam vor fi prinse marginal între degetul mare şi cel mijlociu, iar când sunt mari vor fi ridicate cu ajutorul ambelor mâini, fără să se atingă suprafaţa lor. Hârtiile se apucă cu penseta. Când obiectele purtătoare de urme digitale trebuie transportate la distanţe mari, vor fi împachetate în aşa fel încât să nu se strice urmele. Împachetarea se va realiza cu grijă, pentru a se preîntâmpina spargerea sau frecarea de pereţii ambalajului a obiectului purtător de urme. Nu există reţete general valabile, dar se pot arăta câteva exemple edificatoare. Astfel, se recomandă împachetarea cioburilor de sticlă cu urme digitale, folosindu-se plastilina sau chit, care se modelează în formă de sul şi se înfige

21 Suciu, C., Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, 1972

61

marginal pe ciob, pentru a ţine ambalajul depărtat de sticlă prin grosimea plastilinei sau chitului. Deasupra se va înfăşura un material de ambalaj şi se leagă pentru a nu se desface. Sticla sau paharul purtător de urme se ambalează între câteva şipculiţe aşezate de-a lungul său, iar în capete se pun plăcuţe de lemn găsindu-se apoi o metodă oarecare prin care să se fixeze de asemenea manieră obiectul, încât să nu se mişte pe timpul transportului.

Foto. Metode de prindere şi transportare a obiectelor purtătoare de urme

62

CAP.IX. INTERPRETAREA LA FAŢA LOCULUI A URMELOR DE MÂINI

Interpretarea urmelor din punct de vedere criminalistic presupune examinarea lor amănunţită atât ca entităţi individuale, cât şi în corelare cu alte elemente ale ambianţei locului cercetat, în vederea explicării mecanismului formării acestora şi obţinerii unor date despre factorul creator şi alte împrejurări ale săvârşirii infracţiunii. Prin interpretarea urmelor la faţa locului este necesar să se stabilească legătura dintre urma examinată şi activitatea infracţională în cadrul căreia s-a creat.

A. INTERPRETAREA URMELOR REFERITOR LA UNELE ACŢIUNI ALE FĂPTUITORULUI ÎN CÂMPUL INFRACŢIUNII

Pe baza unei oarecare experienţe şi dându-se dovadă de atenţie şi răbdare, urmele pot fi interpretate la faţa locului, furnizând date importante. În funcţie de faptul că sunt îmbibate cu praf din pereţii casei de bani, cu sânge, cu noroi, grăsime sau alte alimente, unsoare de maşini, vopsea, se deduce pe unde a umblat autorul, ce a făcut aces ta la locul faptei, sau se poate stabili eventual profesia sa (în cazul când a avut mâinile murdare cu substanţe specifice). Uneori urmele rămase pe suprafeţe fine, ca sticla, porţelanul, se poate vedea dacă este o mână aspră sau una îngrijită, care oferă un desen papilar clar. După mărimea urmelor se poate aprecia că ar putea fi lăsate de copii sau de adolescenţi, ori de către persoane adulte. Înălţimea la care s -au creat urmele poate furniza indicii referitoare la talia persoanei, după cum şi locul de u nde a apucat unele obiecte sau mobila, poate atesta obişnuinţa sau stângăcia faţă de astfel de manevre.

63

B.DETERMINAREA DEGETULUI, A MÂINII SAU A REGIUNII DE LA CARE PROVINE URMA

Urma palmară 22 rămâne în foarte rare cazuri imprimată în totalitatea ei la faţa locului. Cel mai frecvent se întâlnesc urme lăsate de anumite regiuni ale palmei. De aceea, a se determina cărei mâini şi regiuni din ea îi aparţine urma găsită prezintă o deosebită importanţă în identificarea autorului. Cunoscându-se însă structura desenului papilar palmar, determinarea mâinii şi a regiunii nu mai constituie o problemă. La urmele lăsate de mâna dreaptă, şanţul de flexiune a degetului mare care porneşte de la baza desenului papilar, urmează o curbă ascendentă spre stânga, delimitând astfel, regiunea, regiunea tenară, iar şanţul flexiunii metacarpiene, care porneşte de sub degetul mic, se curbează spre stânga sus în direcţia degetului arătător. Şanţurile de flexiune care despart cele trei regiuni palmare sunt cute ale pielii, fără creste papilare, iar urmele acestora sunt reprezentate de linii albe. La urmele lăsate de mâna stângă, şanţul de flexiune a degetului mare se îndreaptă spre dreapta, ca de altfel şi şanţul flexiunii metacarpiene. Rezultă deci, că inversul direcţiei în care sunt dirijate şanţurile de flexiune ale unei dactilograme palmare indică mâna care a lăsat urma la locul faptei. Deosebit de caracteristic se prezintă desenul în regiunea digito-palmară, unde se găsesc, de regulă, delte la baza fiecărui deget, iar arcurile care se formează aici sunt concave şi orientate cu deschizătura în dreapta la mâna dreaptă şi cu deschizătura în stânga la mâna stângă. Fiecare din celelalte regiuni ale palmei, au creste papilare de formă şi structură caracteristice , ceea ce, conjugat cu urmele lăsate de şanţurile de flexiune ajută să se stabilească care este regiunea ce a creat urmele la faţa locului. Acest fapt are importanţa sa în examinarea comparativă criminalistică, deoarece, în cazul descoperirii unor urme fragmentare – şi acesta este cazul cel mai frecvent – specialistul compară urmele respective în primul rând cu regiunile din care este cel mai probabil ca ele să provină. Studiul efectuat pe mii şi zeci de mii de amprente papilare a relevat că, în general, se întâlnesc următoarele forme de creste în regiunile papilare ale palmei:

- arcuri, laţuri, cercuri, spirale şi delte, în regiunile falangetei, digito-

palmară, tenară;

în

- arcuri şi creste papilare paralele orizontale sau înclinate, regiunile falanginei, falangei, hipotenară;

22 MIRCEA, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

64

linii albe care reproduc încreţiturile pielii, mici şi în poziţie verticală la falangine şi falange, foarte dese şi neregulate mai ales în regiunea tenară. După modul de formare al urmei şi după felul cum a fost prins obiectul se pot stabili mâna şi chiar degetul care au creat -o. De regulă, o sticlă, un ciob de geam sau alt obiect asemănător este prins cu cele patru degete de o parte şi cu policele în partea opusă la acelaşi nivel. După modul de formare, în cazul mâinii drepte, urma arătătorului va fi mai jos decât nivelul degetului mijlociu şi plasată în stânga acestuia, iar în dreapta se va afla urma inelarului care este mai jos decât a mijlociului, dar ceva mai sus decât a arătătorului şi plasată în partea dreaptă a grupului de urme. Pentru mâna stângă situaţia este inversă.

Când se găsesc urme de sprijin la sărirea ferestrelor sau urme papilare produse datorită mutării unor obiecte, studiindu-se poziţia în care autorul putea acţiona se poate deduce ce mână s-a folosit. În situaţia când se deschide o uşă de fişet sau de dulap ori de şifonier şi ea se apucă de partea de sus cu mâna, este mai comod ca partea din stânga a acesteia să se prindă cu mâna stângă şi cea din dreapta cu mâna dreaptă. În general. Prin studierea urmei la locul unde a fost găsită, se poate determina mâna ce a lăsat-o. Concluziile specialistului privind această operaţie se consemnează într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică. Din studiile efectuate în ţara noastră privind frecvenţa pe degete (regiune a falangetei) a unor tipuri de desene papilare la mâna dreaptă sau stângă, se desprind următoarele concluzii :

- în general, la tipul arc, direcţia înclinării crestelor sau pinului indică mâna de la care provin;

- frecvenţa este foarte mare a dextrodelticelor la mâna stângă şi a

sinistrodelticelor la mâna dreaptă; - la bideltice : laţuri gemene dreapta, spirale duble dreapta, elipsoidele înclinate dreapta provin aproape întotdeauna de la degetele mâinii drepte, iar cele spre stânga de al mâna stângă. Spiralele simple dreapta, cercurile legate de spirale dreapta, laţurile spirale dreapta provin aproape întotdeauna de la mâna stângă şi invers.

C. PERSISTENŢA URMELOR DE MÂINI ŞI ATABILIREA VECHIMII LOR

Una din problemele destul de greu de rezolvat în condiţiile actuale ale

tehnicii criminalistice este stabilirea cu exactitate a vechimii urmelor

mâinile infractorului. Cunoaşterea exactă a timpului când s-a format o urmă papilară

23

formate de

23 MIRCEA, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

65

prezintă o deosebită importanţă, mai ales în cazurile când data la care s -a săvârşit infracţiunea nu se cunoaşte prin alte împrejurări. Vechimea urmei papilare se stabileşte cu oarecare aproximaţie, ţinând seama de modificările survenite în substanţa obiectului în care s-a format urma şi în substanţa depusă pe obiect în procesul de formare a urmei. Pentru stabilirea vechimii urmelor formate în adâncime se va ţine seama de gradul de uscare a obiectului purtător de urme, în raport de natura lui şi condiţiile de mediu. Pe lângă aprecierea gradului de pierdere a plasticităţii, cum este cazul chitului, vopselelor, alimentelor, etc., se va ţine seama şi de gradul de prăfuire a acestei urme şi de natura prafului depus, dacă suntem informaţi că locul respectiv a suportat o anumită prăfuire specifică într-un anumit interval de timp. Gradul de prăfuire şi natura acestuia va fi criteriul de stabilire a vechimii urmelor de mâini de suprafaţă formate prin destratificare. În cazul urmelor vizibile de destratificare se va analiza procesul de oxidare şi de descompunere a substanţei depuse, prin contact cu aerul, umiditatea, lumina şi substanţa obiectului pe care s-a depus. Din substanţele depuse în mod frecvent de mâinile infractorului, sângele îşi schimbă în mod simţitor starea iniţială, în funcţie de factorii amintiţi. Pentru stabilirea vechimii urmelor latente lăsate de mâinile infractorului se va ţine seama, pe lângă modificările de ordin fizic şi chimic ale sudorii şi ale grăsimilor depuse, şi felul de reacţie al suportului, căci urma se va păstra cu atât mai bine cu cât suportul va fi impenetrabil, permiţând stratului de sudoare şi grăsime să se dilueze în masa lui.

Un criteriu de natură fizică în stabilirea vechimii urmei latente este după gradul de evaporare a apei din urma depusă. În primele ore după formarea ei urma latentă este atât de umedă încât evidenţierea ei prin prăfuire se face în condiţii nefavorabile, praful îmbâcsind urma şi acoperind detaliile. După trei – patru ore urma îşi pierde din umiditate şi poate fi prăfuită în bune condiţii, timp de mai multe zile şi de mai multe săptămâni, în raport de suportul pe care s-a format şi de condiţiile de mediu. Din toate obiectele purtătoare de urme latente de mâini, cele de sticlă le păstrează cel mai bine, apoi urmează obiectele de porţelan şi de metal. Ordinea se continuă cu obiectele din materiale plastice, de lemn lustruit, de piele prelucrată şi în ultimul rând hârtie, care este cea mai rea păstrătoare de urme latente. Şi în cazul hârtiei putem stabili unele variaţii, în funcţie de calitatea ei. Astfel, cu cât stratul respectiv de hârtie este mai bine prelucrat şi hârtia mai încleiată, cu atât urmele latente de mâini vor fi mai bine păstrate. Pe hârtia satinată, urmele latente de mâini vor putea fi scoase în evidenţă prin prăfuire, uneori timp de 20 – 30 zile, pe hârtia velină maximum 10 zile, pe hârtia concept 24 ore, iar pe hârtia de ziar abia câteva ore. Pentru termenele aproximative stabilite mai sus, pentru diferitele sorturi de hârtie, un factor hotărâtor îl constituie proporţia de grăsimi depuse în urmele latente. Dincolo însă, de limitele maxime a acestor termene, în cele mai multe cazuri, urmele latente de mâini mai pot fi

66

evidenţiate numai cu reactivi chimici sau izotopi radioactivi. Pentru a stabili vârsta unei urme latente lăsate de mâini, cele mai bune rezultate se obţin, în cazul urmelor pe hârtie, prin constatarea degradării treptate a urmei în procesul de difuziune al ionilor de clor în masa hârtiei. Şi în aceste cazuri însă se va putea stabili mai mult vârsta relativă a urmei latente, adică ordinea formării lor, pe când vârsta absolută a urmei nu se va putea stabili.

Stabilirea vârstei unei urme latente pe baza migrării ionilor de clor se face în felul următor : în sudoarea depusă, aproximativ 0,1 – 0,4 % este formată din NaCl. Urmele latente sunt evidenţiate prin folosirea nitratului de argint, determinând transformarea clorurii de sodiu din urme în clorură de argint, care sub acţiunea luminii este redusă în argint metalic. Argintul metalic ia astfel locul ionilor de clor incolori, evidenţiind urma invizibilă. Clorurile depuse pe hârtie odată cu stratul de sudoare nu rămân la suprafaţa hârtiei, ci migrează în toate direcţiile în masa celulozei, îndeosebi cu tendinţa de a o traversa. Acest proces de migrare al ionilor de clor durează luni şi ani de zile, ajutând la stabilirea vârstei amprentei lăsate de mâna infractorului. Datorită acestui fenomen de difuziune se formează mai multe imagini ale urmei latente, una mai intensă la suprafaţa urmei şi alta în adâncime, sau chiar pe verso -ul hârtiei. Ac est proces de migrare al ionilor de clor nu constituie un criteriu absolut al stabilirii vechimii, fiindcă procesul poate fi grăbit sau întârziat de o serie de factori din afară, ca : umiditatea locului unde se păstrează hârtia, gradul higroscopic al hârtiei (capilaritatea acesteia), grosimea foii de hârtie, gradul de încleiere al ei, etc. Unele urme nu pot fi relevate cu nitrat de argint decât în primele zile ale formării lor, datorită cantităţii foarte mici de cloruri din sudoarea unor persoane. În cazurile acestea se va merge pe evidenţierea urmelor pe baza aminoacizilor pe care îi conţin.

Relevarea urmelor latente formate pe hârtie şi având o vechime de câteva luni se face după următorul procedeu: partea hârtiei purtând urma latentă se introduce timp de o oră într-o soluţie formată din 1% nitrat de argint şi 1% acid citric. Apoi urma se spală cu apă distilată, iar excesul de clorură din urmă este înlăturat, ţinând hârtia timp de două minute într-o soluţie de 50% acid azotic. Urmează o spălare cu apă distilată şi introducerea într-o soluţie de relevare formată din o parte formaldehidă de 40% la zece părţi sodă caustică de 2%. La apariţia imaginii urmei latente se scoate din baie, se spală cu apă distilată, continuând spălarea 15 minute la apă curgătoare . Întreaga operaţiune se execută în camera fotografică la o lumină roşie slabă. În legătură cu rezistenţa urmelor latente în condiţii vitrege de păstrare, se cunosc cazuri din practica de urmărire penală în care s -au evidenţiat urmele latente depuse pe cioburi de sticlă ca au stat timp îndelungat îngropate în zăpadă, sau urme relevate pe obiecte de sticlă păstrate în locuri uscate, după mai mulţi ani de la formarea lor.

67

Obiectele aflate la o temperatură scăzută, acoperite de zăpadă sau umede, nu sunt supuse procesului de identificare a urmelor latente decât după ce s -au uscat şi încălzit treptat la temperatura camerei. În situaţia aceasta se pot găsi diferite obiecte de metal lăsate de infractor în afara locuinţei, cioburile de geam căzute la spargerea ferestrei, automobile furate, care pot purta urme latente de mâini atât pe caroserie cât şi pe geamurile laterale sau pe parbriz. Aprecierea vechimii urmei se mai poate face şi pe baza examinării amănunţite a aspectului ei înainte de relevare, a suportului acesteia şi a modului cum reacţionează urma în timpul relevării şi ulterior acestei operaţiuni. Această operaţiune impune, uneori, pentru a se putea face legătura între faptă şi urmă. Dintr-un tabel citat de dr. C. Ţurai, rezultă următoarele caracterist ici ale vechimii urmelor :

URME DE SÂNGE PE HÂRTIE

Vechimea urmei

Suportul urmei

Aspectul coloraţiei urmei

1

3 ore

Hârtie velină

Crestele roşu cărămiziu

3

10 ore

Hârtie velină

Crestele roşu cărămiziu cu nuanţe gălbui

10 24 ore

Hârtie velină

Crestele roşu cărămiziu cu nuanţe gălbui iar şanţurile mai accentuat gălbui

1

5 zile

Hârtie velină

Crestele cărămiziu maro iar şanţurile gălbui

5 15 zile

Hârtie velină

Crestele maro gălbui, şanţurile accentuat gălbui

15 30 zile

Hârtie velină

maro, maro gălbui

Crestele

şanţurile

6

luni

Hârtie velină

Crestele maro negricios, şanţurile maro închis

68

URME LATENTE PE STICLĂ

Vechimea urmelor

Aspectul urmei după colorare cu carbonat bazic de plumb (ceruză)

 

1 -6 ore

Coloraţia crestelor – alb clar: crestele bine conturate, şanţuri clare

6

-12 ore

Acelaşi aspect: şanţurile uşor prăfuite

 

12 ore 5 zile

Creste clare, şanţurile cu aspect prăfuit

5

15 zile

Coloraţia crestelor clară şi definită:

 

şanţurile îmbibate cu praf, culoare ştearsă

15 30 zile

Crestele încă bine definite dar puţin lăţite în şanţuri : şanţurile îmbibate de praf, cu aspect confuz

1 2 luni

Coloraţia crestelor slabă, crestele puţin definite: şanţurile îmbibate de praf, confundându-se pe alocuri cu crestele

 

3 luni

Coloraţia crestelor foarte puţin definită, confuzie între şanţuri şi creste :

 

întrebuinţarea prafului relevant poate distruge complet urma

69

D. CAMULFLAREA ŞI FALSIFICAREA URMELOR DE MÂINI

O parte din infractori vor căuta să nu lase urme de mâini pe obiectele pe

care le-au atins, fie ştergând aceste urme după fiecare contact cu mâna, fie având mâinile protejate de mănuşi 24 . Folosirea mănuşilor va crea urme indicând felul de apucare, mâna care a creat urmele şi eventualele malformaţii ale degetelor. Urmele lăsate de mănuşi vor indica detalii din ţesătura acestora, elemente de uzură şi uneori, prin părţile descusute sau prin rupturi, fragmente din desenele papilare. Mănuşile din piele sau ţesături textile

se poartă cu mai multă uşurinţă dar sunt stânjenitoare la activităţile care cer fineţe tactilă, deseori în aceste momente ele fiind scoase de infractori, care vor lăsa o serie de urme latente în aceste locuri mai dificile. În toate cazurile când urmele infractorului indică folosirea mănuşilor, se va urmări treptat desfăşurarea activităţii sale, căutându-se împrejurările care necesitau o deosebită abilitate a mâinilor, pentru a descoperi urmele de mâini, în perioada de scoatere a mănuşilor.

O categorie foarte restrânsă de infractori folosesc mănuşi chirurgicale de

cauciuc subţire, care asigură în suficientă măsură fineţea pipăitului, dar sunt greu de

suportat de persoane care nu sunt obişnuite profesional cu purtarea lor.

A treia categorie de mănuşi folosite de infractori sunt mănuşile subţiri de

aţe sau material plastic în formă de reţea. Aceste mănuşi pot fi suportate în timpul activităţii infractorului, asigurând un anumit contact tactil al mâinii cu obiectele manipulate, fără ca desenul papilar să ia contact direct cu suprafaţa acestora, decât cel mult în forme extrem de fragmentare inutilizabile în procesul identif icării. Aceste mănuşi aerisite nu sufocă mâinile şi pot fi păstrate tot timpul activităţii la locul faptei,

atât de infractor cât şi de organele de urmărire penală, în amândouă cazurile pentru a evita formarea urmelor. Un alt sistem de înlăturare a urme lor desenelor papilare, constă în distrugerea temporară a acestor urme prin tratarea mâinilor ce acetonă, sau frecarea feţei degetelor de o piatră fină de polizor. Uneori infractorul îşi introduce mâinile în parafină topită îmbrăcându-le pe acestea cu un strat subţire ce acoperă relieful crestelor papilare.

24 MIRCEA, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

70

Resturile de parafină şi pe alocuri fragmentele de creste papilare indică folosirea acestor mănuşi de protecţie. Se cunosc cazuri foarte rare, când infractorii şi-au făcut operaţii de transplantare de piele din regiunea coastelor pentru a nu -şi lăsa desenele papilare la locul faptei.

Sunt cazuri în care infractorul nu se mulţumeşte cu ştergerea sau camuflarea desenelor papilare proprii, ci încearcă inducerea în eroare o organelor de urmărire penală, lăs ând la locul faptei obiecte purtând urmele papilare ale altor persoane: instrumente, pahare, oglinzi de buzunar, etc., aduse la locul faptei şi purtând urmele mâinilor unei alte persoane sau îmbrăcând mănuşi din material plastic cu reproducerea unor desene papilare străine. În cazurile în care s-au folosit mănuşi şi au fost ridicate urmele acestora ca având anumite caracteristici individuale, impresiunile luate de pe mănuşile persoanelor bănuite se vor lua numai pe sticlă, fiind cea mai bună reproducătoare a detaliilor iar înainte de luarea impresiunilor se va sufla pe fiecare deget de mănuşă vapori calzi din gură. În nici un caz mănuşile nu se gresează sau se acoperă cu cerneală tipografică înainte de luarea impresiunilor, fiindcă aceste substanţe ar putea acoperi unele mici detalii de uzură. Sunt cazuri când infractorii îşi protejează mâinile cu diferite obiecte ca:

batiste, ciorapi sau chiar bucăţi de materiale textile. În aceste cazuri, urmele mâinilor nu pot fi identificate.

Cap. X. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE MÂINI

Legea procesual penală 25 prevede pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată, posibilitatea de a folosi cunoştinţele unor specialişti, tehnicieni sau experţi, în vederea lămuririi a anumitor fapte sau împrejurări ce au legătură cu o cauză penală. Operaţiunile de identificare a unei persoane pe baza amprentelor papilare, contribuie în numeroase cazuri la lămurirea împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele penale şi de aceea constituie obiect al co nstatărilor tehnico- ştiinţifice sau expertizelor dispuse pe parcursul desfăşurării procesului penal. În Codul de Procedură Penală al României se prevede că atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi

25 MINISTERUL JUSTIŢIEI–Laboratorul central de expertiză criminalistică – 20 de ani de expertiză criminalistică. Lucrările sesiunii de referate şi comunicări din 15-16 decembrie 1978, Ed. Bucureşti 1979

71

este necesară lămurirea de urgenţă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune să se efectueze o constatare tehnico-ştiinţifică, iar în alte cazuri (art.116 şi următoarele) organul de urmărire penală sau in stanţa de judecată poate dispune efectuarea unei expertize. În conformitate cu art. 203, combinat cu art.113 şi 118 Cod de Procedură Penală 26 , organele de urmărire penală dispun efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau a expertizelor prin rezoluţie motivată în care se stabileşte obiectul acestora, se formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi se precizează termenul de executare a lucrării. Spre deosebire de efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice (care poate fi dispusă numai de organul de urmărire penală), refacerea sau completarea acesteia se poate dispune atât de organul de urmărire penală, cât şi de instanţa de judecată, atunci când raportul de constatare tehnico -ştiinţifică nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise (art.115 Cod de Procedură Penală). Pentru dispunerea constatării tehnico-ştiinţifice din oficiu sau la cerere, se cer întrunite următoarele condiţii :

a) prin efectuarea activităţii dispuse să se facă o anume constatare

b) constatarea să presupună cunoştinţele unui specialist sau tehnician

în domeniu;

c) să existe pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de

schimbare a unor situaţii de fapt cu privire la împrejurările supuse constatării;

d) lămurirea faptelor sau împrejurărilor să reclame urgenţă;

în ceea ce priveşte expertiza (în speţă, expertiza criminalistică dactiloscopică), organul de urmărire penală sau instanţa de judecată o dispun când este necesară lămurirea, de către expert, a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului (art.116 Codul de Procedură Penală), nefiind supusă imperativului urgenţei, implicit fiind asigurată posibilitatea unei cercetări mai aprofundate şi mai complete a unor mijloace materiale de probă. Din cele prezentate în mod schematic cu privire la dispunerea efectuării şi la obiectul constatării tehnico -ştiinţifice şi ale expertizei, se poate concluziona :

a) constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune de regulă de organul de urmărire penală, iar instanţa de judecată (dar şi organul de urmărire penală) poate dispune refacerea sau completarea acesteia, trimiţând -o procurorului şi nu celui

care a efectuat-o;

- expertiza şi noua expertiză se dispun atât de către organul de urmărire penală, cât şi de către instanţa de judecată;

26 NISTOREANU, Gh., TULBURE, A. Ştefan, APETREI, Mihai, NAE, Laurenţiu Manual de drept procesual penal Ed. Europa Nova Bucureşti, 1999

72

b) obiectul constatării tehnico-ştiinţifice este diferit de cel al expertizei, întrucât legea prevede, pentru prima, existenţa unui pericol de dispariţie şi a necesităţii lămuririi urgente a unor situaţii; c) obiectul expertizei îl constituie necesitatea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei cu ajutorul cunoştinţelor unui expert fără a mai impune existenţa pericolului de schimbare şi a urgenţei, doar în scopul aflării adevărului. Cele de mai sus au menirea, printre altele, să arate că ceea ce diferenţiază în esenţă constatările tehnico-ştiinţifice de expertize este obiectul lor, şi nu – aşa cum greşit mai consideră unii practicieni din organele judiciare sau criminalişti – organele care sunt însărcinate cu efectuarea acestora. Expertiza dactiloscopică reprezintă etapa finală a procesului de clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de mâini la faţa locului, de obţinerea de informaţii privind obiectul creator precum şi precizarea raportului dintre urmă şi activitatea infracţională. Cu alte cuvinte se încheie un proces ale cărui limite se situează între descoperirea urmelor de mâini şi identificarea autorului. Posibilităţile ştiinţifice oferite de expertizele dactiloscopice în examinarea urmelor de mâini sunt multiple. Astfel, dacă expertului i se prezintă numai obiectul purtător de urmă sau numai urma ridicată de la faţa locului, acesta este în măsură să stabilească, printre altele, de la ce mână provine (dreapta sau stânga), regiunea sau degetul care a format-o, ce fel de substanţe există pe crestele papilare în momentul contactului cu obiectul primitor de urme, care este vechimea urmei şi dacă aceasta conţine suficiente elemente de identificare. În măsura în care expertului i se prezintă şi impresiunile digitale luate persoanei suspecte, se poate stabili, pe baza punctelor coincidente, dacă urma şi impresiunea sunt create de acelaşi deget, deci de aceeaşi persoană. Cu privire la termenii de urmă şi impresiune, reamintim că deşi exprimă în esenţă acelaşi lucru – reflectarea desenului papilar cu ce are el mai caracteristic folosirea lor s-a impus în practica şi literatura de specialitate, îndeosebi pentru a delimita urma formată în activitatea infracţională de urma obţinută experimental, în scop de examinare comparativă. Un aspect particular al identificării pe baza amprentelor digitale, îl reprezintă posibilitatea identificării unor cadavre necunoscute prin compararea dermatoglifelor acestuia cu cele ale presupuselor rude apropiate (mama, tata, copii). Datorită cercetărilor ştiinţifice întreprinse în ultima perioadă, în cadrul expertizei dactiloscopice se conturează un domeniu relativ distinct : expertiza urmelor de mâini lăsate pe corpul uman, deosebit de utilă în clarificarea unor împrejurări privind săvârşirea infracţiunilor p rin violenţă (omor, viol, tâlhărie). Prin datele pe care le poate oferi în plus acest gen de expertiză se găsesc cele referitoare la sex, vârstă, forţă musculară şi talia aproximativă a autorului. Urmele de mâini pe corpul uman pot face obiectul mai multor genuri de expertize cum sunt, de pildă : expertiza antropometrică, antropologică, de anatomie comparată, radiologică. De aceea apreciem că sub raport

73

criminalistic expertiza urmelor de mâini pe corpul omenesc se rezumă numai la aspectele de ordin dactiloscopic, celelalte probleme fiind de natură medico-legală sau specifice unei expertize complexe. Dispunerea, efectuarea, aprecierea şi valorificarea concluziilor expertizei urmelor de mâini se face potrivit cerinţelor şi regulilor procedurale. Scopul princ ipal al expertizei dactiloscopice este acela al identificării persoanei ce a lăsat urme în câmpul infracţional, identificare fundamentată ştiinţific prin proprietăţile desenului papilar, unicitate, fixitate şi inalterabilitate. Pentru aceasta expertul trebuie să dispună de impresiunile persoanelor suspecte, a altor persoane ce au pătruns la locul faptei, uneori chiar a persoanelor care au efectuat cercetarea şi care din neatenţie sau neglijenţă au creat urme.

Examinarea urmelor de mâini parcurge patru etape:

- examinarea separată;

- examinarea comparativă;

- demonstraţia;

- formularea concluziei.

Examinarea separată vizează clarificarea unor probleme, cum ar fi:

dacă urma prezentată pentru examinare este aptă pentru

- identificare, deci dacă este suficient de clar imprimată;

- forma nucleului, tipul, subtipul şi varietatea desenelor papilare;

- care este formula palmară a urmei;

- care este formula secundară şi formulele monodactilare probabile.

Pentru a uşura comparaţiile între urma papilară şi amprenta model de comparaţie se recurge la mărirea fotografică, la aceeaşi scară. De regulă, mărirea fotografică se face de 4 ori. Mărirea urmei în litigiu şi a amprentei model de comparaţie

se realizează astfel: - se obţine pozitivul urmei în litigiu la aparatul de mărit, la scara optimă, de aşa manieră încât toate detaliile caracteristice din urmă să fie clare;

- se măsoară distanţa dintre două elemente mai depărtate din urmă,

cu ajutorul compasului; - sunt căutate elemente le între care s -a făcut măsurarea – în impresiunea model de comparaţie; - se ridică pelicula, până când braţele compasului se sprijină pe

elementele corespondente celor din urmă;

- se expune zona din impresiune care corespunde zonei din urma în

litigiu.

Pentru reuşita examinării se impune aducerea crestelor papilare la acelaşi nivel de intensitate, îndeplinirea acestei cerinţe având drept scop evitarea erorilor de

interpretare. În examinarea comparativă se porneşte, de regulă, de la un elem ent caracteristic ce are o poziţie stabilită cu certitudine, fie în nucleul desenului papilar, fie

74

în deltă. Acelaşi element caracteristic este apoi căutat în zona corespunzătoare şi la impresiunea model de comparaţie, procesul comparării continuând creastă cu creastă – fie ascendent, fie descendent -, în raport cu calitatea urmei. Este imperios necesar ca elementele care se compară să fie simetric plasate în aceeaşi zonă digitală. Cu alte cuvinte, nu se poate compara, de exemplu, o bifurcaţie din deltă cu o bifurcaţie din nucleu. Examinarea comparativă presupune şi compararea alăturată a fotogramelor amprentelor supuse examinării. Prin examinarea comparativă a caracteristicilor coincidente ale porilor se urmăreşte, în principal, elucidarea următoarelor pro bleme:

- forma caracteristică a porilor;

- plasamentul porilor, unul în raport cu celălalt, inclusiv distanţa şi poziţia lor de creastă;

- mărimea porului comparativ cu alţi pori sau în unităţi absolute;

- numărul porilor pe o unitate de lungime dintr-o creastă papilară.

Pentru a demonstra rezultatele obţinute prin examinările efectuate se pot

folosi mai multe procedee, dintre care amintim:

- stabilirea continuităţii liniare – acest procedeu constă în segmentarea a

două ori mai multor părţi ale fotogramelor amprentelor analizate. Părţile segmentate se lipesc apoi invers, adică segmentele din urma în litigiu se lipesc la impresiune, iar cele din impresiune la urmă. În felul acesta se poate constata dacă desenele papilare îşi schimbă sau nu as pectul morfologic, condiţia fiind ca cele două fotograme să fie la aceeaşi scară. - diagrama punctelor de coincidenţă – procedeul este cunoscut şi sub numele de „tehnica poligonului” fiind folosit în expertiza dactiloscopică din S.U.A., Germania, Japonia, Australia,etc. El se realizează astfel: se creează o fotogramă a urmei în litigiu şi una a impresiunii model de comparaţie, la aceeaşi scară, şi se lipesc pe o coală de hârtie. Sub planşa astfel obţinută se aşează o altă coală de hârtie, fixată pentru a nu se mişca; această coală va constitui suportul pentru realizarea diagramei. Cele două fotograme se înţeapă cu un ac în acelaşi loc, în aşa fel încât să fie străpunsă uşor şi coala de hârtie de sub planşă. Punctele astfel obţinute se unesc prin linii drep te, realizându-se cele două diagrame. - procedeul coordonatelor rectangulare – acest procedeu constă în aşezarea

unui model în pătrate peste urma în litigiu şi impresiunea model de comparaţie, demonstrându-se poziţia fiecărei caracteristici în parte.

- reprezentarea prin rapoarte şi proporţii pe hârtie milimetrică – acest

procedeu este uşor de realizat, acesta constă în trasarea fiecărui segment de dreaptă ce ia

naştere între un punct fix de pe amprentă şi fiecare din punctele de coincidenţă trasate şi numerotate anterior. După numerotarea segmentelor, acestea se reproduc grafic pe hârtie milimetrică cu ajutorul compasului.

75

Trebuie arătat faptul că figurile geometrice obţinute nu vor fi niciodată perfect identice, datorită mecanismului de formare a ur mei în litigiu şi a impresiunii model de comparaţie, total diferite. Mecanismul de formare a urmei şi a impresiunii model de comparaţie, sunt influenţate de o serie de factori, cum ar fi: suportul diferit al urmei şi impresiunii, direcţia şi modul de rulare al degetului, gradul de apăsare al acestuia, imprimarea incompletă a unor caracteristici ale urmei în litigiu, etc. Atunci când se ilustrează caracteristicile porilor se va proceda la microfotografierea sau macrofotografierea crestelor papilare direct pe peliculă fotografică negativă, crestele fiind mărite de 15 – 20 ori. Expertul criminalist poate formula următoarele concluzii 27 :

- cert pozitivă – o astfel de concluzie poate fi formulată în

următoarea manieră : „ Fragmentul de urma digitală ridicat …, în litigiu, a fost creată de

degetul mare de la mâna stângă a numitului V.M.”

- cert negativă – „ Fragmentul de urma digitală ridicat …, în litigiu, nu a fost creată de către numitul D.G.”

- de probabilitate – de genul : „Fragmentul de urmă digitală

ridicat …, în litigiu, a fost probabil creat de degetul arătător de la măna stângă a

numitului N.M.”

- de imposibilitate – concluzie ce poate fi formulată astfel :

„Fragmentul de urmă papilară ridicat …, în litigiu, nu conţine suficiente detalii caracteristice necesare identificării persoanei care l-a creat”. Atunci când se dispune efectuarea unei expertize – sau constatări tehnico- ştiinţifice – dactiloscopice, expertul sau specialistul criminalist va fi solicitat să răspundă la următoarele întrebări :

Când se prezintă pentru examinare numai urma în litigiu :

- dacă urma este digitală sau palmară;

- regiunea palmară şi mâna de la care provine urma;

- falangeta, mâna şi degetul care au creat urma;

- tipul, subtipul şi varietatea urmei;

- numărul şi valoarea de identificare a caracteristicilor individuale;

- mecanismul de formare;

- vechimea urmei.

Când se prezintă atât urma în litigiu, cât şi modelele de comparaţie:

- dacă urma în litigiu a fost sau nu creată de persoana de la care s-au prelevat impresiunile pentru comparaţie; - urma şi degetul care au creat urma în litigiu.

27 NISTOREANU, Gh., TULBURE, A. Ştefan, APETREI, Mihai, NAE, Laurenţiu Manual de drept procesual penal Ed. Europa Nova Bucureşti, 1999

76

OBŢINEREA MODELELOR PENTRU COMPARAŢIE

Aceste modele pentru comparaţie reprezintă urmele create experimental ori preexistente, realizate cu factorul presupus a fi creatorul lor, care servesc ca exemplare de referinţă în procesul identificării criminalistice. Pentru a fi apte de comparări dactiloscopice, modelele pentru comparaţie trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii: - să se cunoască în mod cert persoana sau obiectul de la care provin;

- să fie obţinute în condiţii cât mai apropiate de cele în care s-a

format urma, iar în cazul în care aceste condiţii nu se cunosc, să fie realizate în variante

şi modele diferite;

- să reproducă cât mai multe elemente caracteristice ale factorului

creator de urme;

- modelele de comparaţie obţinute de la obiecte să fie create cu

părţile cu care se presupune că au fost create urmele. Modelele de comparaţie poartă denumirea de amprente sau impresiuni de control. Aşa cum subliniază literatura de specialitate, amprentarea persoanelor sau cadavrelor trebuie făcută în aşa fel încât amprentele obţinute să fie clare şi să reproducă în totalitate atât desenul papilar, cât şi regiunile papilare care prezintă interes în cauza aflată în instrumentare. Luarea amprentelor atât digitale cât şi palmare, se realizează în următoarele cazuri:

- atunci când se impune compararea amprentelor papilare ale persoanelor cercetate învinuiţi sau inculpaţi – cu urmele ridicate de la locul faptei, atât în cauza ce formează obiectul dosarului de urmărire penală, cât şi în cauzele rămase cu autori neidentificaţi;

- când este necesară compararea, amprentelor papilare ale victimei sau

ale altor persoane care au avut acces în câmpul infracţional, în scopul eliminării (excluderii) urmelor create de acestea din grupul urmelor descoperite şi ridicate cu ocazia cercetării locului faptei;

- în situaţia în care se găseşte un cadavru cu id entitate necunoscută,

sau persoană cu identitate necunoscută, atât pentru identificarea sa, cât şi pentru compararea cu urmele papilare ridicate în cazurile rămase cu autori neidentificaţi. Ridicarea impresiunilor digitale sau amprentarea persoanelor se face după mai multe metode şi cu respectarea unor reguli cu aplicabilitate generală indiferent de procedeul folosit. Metoda cea mai utilizată în prezent constă în ridicare impresiunilor cu tuş tipografic. Pe o placă de sticlă sau metal se întinde, cu ajutorul unui rulou de cauciuc, un strat subţire şi uniform de tuş diluat cu terebentină. Amprentarea se realizează prin rularea regiunii falangei, în care va fi inclus şu şanţul flexoral, pe placa de tuş, după care degetul se va rula pe fişa dactiloscopică. Un alt procedeu, constă în

77

amprentarea chimică şi prezintă două avantaje importante : este mai uşor de aplicat şi nu murdăreşte mâinile. Pentru amprentare se foloseşte o tuşieră obişnuită impregnată cu un reactiv incolor, pe care se va rula degetul şi o coală specială de hârtie sau folie, tratate chimic cu o substanţă ce va intra în reacţie cu soluţia din tuşieră. În ipoteza ridicării de impresiuni care să servească examinărilor poroscopice, amprentarea este mai laborioasă, necesitând drept material de amprentat un amestec pe bază de ceară, răşină grecească şi spermantet, iar ca suport o placă de sticlă sau hârtie lucioasă de foarte bună calitate. Pentru ridicarea corectă a impresiunilor digitale mai ales dacă acestea vor fi introduse în memoria unui calculator, se respectă următoarele reguli :

- degetele persoanei amprentate trebuie să fie curate, iar mâna

relaxată;

- rularea degetului se face de la o margine a unghiei spre cealaltă;

- atât pe placă sau tuşieră, cât şi pe fişă, nu se execută decât o

singură mişcare de rotaţie, fără a se mai reveni sau apăsa. Dificultăţile în ridicarea impresiunilor se întâlnesc la amprentarea cadavrelor, datorită putrefacţiei, rigidităţii cadaverice, mumificării şi deshidratării. Posibilităţile de obţinere a unor impresiuni satisfăcătoare sunt insuficiente. De exemplu, în situaţii normale pe fiecare deget se aplică cu un rulou special cerneala de amprentare, după care pe deget se apasă hârtia susţinută de o spatulă de o formă apropiată de limba de pantof. La degetele deshidratate sau cu îmbibaţie hidrică accentuată se poate injecta sub piele glicerină, ulei de parafină sau pudrarea fiecărui deget urmată de transferarea pe o folie fină. Pentru efectuarea examenului comparativ al urmelor şi impresiunilor se foloseşte o aparatură diversă, de tipul lupei dactiloscopice cu picior, a lupei binoculare de cap, a aparatelor de proiecţie de tip „Faurot” sau „Karl Zeiss”, a stereoscoapelor, etc. Examinarea propriu-zisă nu se face direct pe urma ridicată de la locul fapte i şi pe impresiunea preluată de la persoana suspectă, ci pe fotograme sau pe dactilograme. Precizăm , de asemenea că examinarea comparativă se efectuează după o prealabilă examinare separată a urmelor, în vederea stabilirii tipului, subtipului şi varietăţii desenului papilar, în scopul restrângerii numărului de impresiuni cercetate, pe baza formulei dactiloscopice mono sau decadactilare. Pentru stabilirea identităţii, examenul comparativ, este necesar să scoată în evidenţă un număr minim de detalii sau punc te caracteristice, capabil să conducă la o concluzie certă de identificare. Cu toate că nu există regulă generală privind numărul acestor detalii, ele variind pe plan mondial între 8 şi 17, la noi în ţară s-a impus în practică, aşa numită a celor 12 puncte coincidente 28 .

28 PĂŞESCU, Gheorghe, CONSTANTIN, R. Ion Secretele amprentelor papilare Ed. Naţional 1996

78

Utilizarea sistemului automat de stocare, codificare şi comparare a urmelor şi impresiunilor „AFIS 2000”

Creşterea volumului de date privind impresiunile şi urmele supuse examinării au făcut ca operativitatea şi precizia cartotecilor monodactilare şi decadactilare să fie considerabil diminuată. La aceasta trebuie adăugate cheltuielile mari de timp şi materiale impuse de amprentarea monodactilară şi completarea fişelor. Utilizarea tehnicilor moderne în dactiloscopie s-a impus ca o necesitate obiectivă. Stadiul actual al tehnologiei informatice şi rezultatele obţinute în domeniul tratării matematice a analizei imaginilor au permis punerea la punct şi implementarea în activitatea practică a unor sisteme automate de identificare a amprentelor „ AFIS” (Automatical Fingertips Identification System). Faţă de sistemele „clasice”, sistemele AFIS prezintă avantaje considerabile, concretizate în :

- automatizarea aproape completă a celor mai anevoioase operaţiuni de

valorificare a amprentelor, începând cu selecţionarea datelor şi terminând cu compararea impresiunilor sau urmelor;

- fiabilitate şi precizie, permiţând analizarea mai multor milioane de urme

şi impresiuni în câteva minute;

- compartimentarea cu sisteme informatice preexistente;

- arhitectura modulară şi flexibilă, implicit, exploatarea relativ simplă;

- abordarea şi tratarea automată a oricărei amprente şi a urmelor, chiar şi a

celor imprimate fragmentar, care nu pot fi exploatate prin metodele clasice, tradiţionale;

- citirea directă a amprentei de pe degetul persoanei, eliminând astfel

amprentarea clasică;

- posibilitatea ameliorării imaginii şi completarea de către operator a

eventualelor puncte caracteristice, mărirea acestora, îmbunătăţirea contrastului şi

inversarea video, etc. În prezent cele mai răspândite sisteme AFIS sunt cele produse de firma japoneză NEC (Nipon Electronic Corporation), de firma americană PRINTRAK şi

firma franceză MORPHO. Concepţia şi arhitectura acestora este aproximativ asemănătoare, diferenţele constând în viteza de lucru, precizia, numărul staţiilor şi al specialiştilor care le deservesc. Ţara noastră a adoptat sistemul AFIS 2000 în anul 1996, aflat în exploatare la început la Institutul de criminalistică şi apoi în câteva centre regional e, cu următoarele caracteristici:

- baza de date iniţială – impresiunile a 300.000 de persoane;

- baza de date optimă – impresiunile a 600.000 de persoane;

79

- posibilităţi de extensie a memoriei – fără modificarea actualei arhitecturi impresiunile a 1.000.000 de persoane;

- viteza de lucru introducerea şi verificarea în baza de date a

impresiunilor prelevate de la 200 persoane şi a unui număr de 150 de urme papilare;

- sistemul este operaţional 24 de ore. Sistemul de lucru AFIS 2000 este format din :

O staţie de introducere I.S. 2000, formată din:

- birou asamblare;

- monitor, tastatură şi mouse;

- scaun ergonomic;

- un scanner pentru fişele decadactilare;

- un scanner pentru urme papilare;

- un convertor de imagini;

- un procesor pentru codificarea automată a urmelor;

- un computer.

Această staţie este cea mai complexă şi permite prelucrarea automată a

imaginilor

decadactilare. De asemenea, scannerul pentru impresiuni poate fi calibrat pentru oricare din formatele fişelor decadactilare aflate în uz, precum şi pentru formularul european. Pe monitor, toate componentele ecranelor de afişare sunt traduse în limba română. Două staţii pentru examinarea urmelor, fiecare fiind compusă din:

acestora de pe fişele

impresiunilor

şi

codificarea

caracteristicilor

- biroul de asamblare;

- monitor, tastatură şi mouse;

- un scanner pentru urme papilare;

- un convertor de imagini;

- scaun ergonomic;

- un computer.

Facilităţile scannerului pentru urme papilare permit examinarea acestora atât pe fotograme la mărimea naturală, cât şi pe foliile purtătoare, cu lumină directă sau transparentă. După captarea imaginii sunt marcate minuţiile detaliile urmei într-un mod specific, comparativ cu sistemul clasic de lucru. Diferenţa constă în aceea că sistemul AFIS 2000 ia în calcul numai reperele de creste papilare şi bifurcaţiile, respectiv contopirile. Urmele pot fi inversate alb-negru şi stânga-dreapta. Numărul minim de detalii minuţii – necesar pentru trimiterea urmei la căutarea în baza de date este de 7. de reţinut că trimiterea urmei pentru a fi căutată se face atât pentru baza de date a urmelor introduse anterior, cât şi pentru baza de date a impresiunilor. Rezultatul căutărilor poate fi verificat atât pe staţia de lucru la care s -a introdus urma în evidenţă, cât şi la oricare dintre staţiile menţionate. Ar mai fi de adăugat faptul că ordinea obţinerii rezultatelor este cea a introducerii în baza de date, existând însă şi posibilitatea comandării căutării cu prioritate a unor urme.

80

Staţia de verificare – această componentă lucrativă a sistemului are aceeaşi arhitectură ca şi staţiile pentru urme şi convertorul de imagini. La această staţie pot fi verificate rezultatul căutărilor atât pentru urme, cât şi pentru impresiuni. Rezultatul verificării urmei, fie în baza specifică de date, fie în cea a

impresiunilor este afişată pe monitor. Pentru verificarea urmei în baza specifică de date pe monitor este afişată imaginea urmei de verificat, iar alăturat imaginea urmei din baza de date. De asemenea, într-o tabelă sunt afişate numerele de identificare, scorurile de asemănare, precum şi degetul de la care provin. Deosebit de important este faptul că, în cazul identificării, sistemul oferă posibilitatea întocmirii planşei dactiloscopice direct la staţia de verificare sau la oricare altă staţie din componenţa sa, editarea fiind realizată la videoprinter. Staţie de amprentare şi fotografiere directă, formată din:

- cabinet de asamblare;

- computer;

- monitor şi tastatură, ecran tactil şi mouse;

- cameră de luat vederi;

- dispozitiv de amprentare;

- imprimantă.

Amprentarea directă a persoanei se face fără folosirea tuşului – cernelii tipografice . degetele persoanei sunt rulate deasupra unui senzor, iar datele de identificare sunt introduse în memoria computerului cu ajutorul tastaturii. Imaginile amprentelor sunt trimise prin comandă la una din staţiile componente, pentru a fi codificate, comparate şi stocate. La imprimanta staţiei se editează fişa decadactilară, formularul european. Persoana amprentată este fotografiată, fotografiei atribuindu-i-se acelaşi număr de identificare ca şi cel al fişei cu impresiuni. Imaginea persoanei fotografiate şi datele acesteia sunt stocate într-un procesor. Staţia de prelucrare a imaginilor. Această staţie este destinată pentru înregistrarea imaginii figurii feţei umane după fotografie. Prin tastatură se asociază un număr de identificare, precum şi datele referitoare la vârstă, sex, înălţime, caracteristici fizionomice. Imaginile şi menţiunile asociate sunt stocate într -un procesor, iar la descrierea lor – de către martori sau victime – sunt selectate de către computer şi aduse pe monitor pentru a fi identificate. Atât în literatura de specialitate, cât şi în practică s-a demonstrat că, identitatea dactiloscopică, nu trebuie să pornească de la determinări cantitative. De exemplu, este mai valoros un detaliu de genul „inelului”, „anastomozei”, cicatricei, întâlnit cu o frecvenţă de sub 1% la circa 200 impresiuni, faţă de un capăt de creastă papilară („început”, „sfârşit”), prezent cu o frecvenţă de peste 25%. Astfel, dacă se au în vedere 8 puncte coincidente reprezentate de cinci detalii, dintre care unul o cicatrice, probabilitatea de repetare a acestor puncte este de 1 la 37.000.000. Dacă se mai adaugă încă un detaliu, de genul „creste alternative”, probabilitatea este de 1 la 972.000.000.

81

Rapoartele de expertiză, în primul rând cele cu concluzii certe de identificare sunt însoţite de o demonstraţie vizuală sau ilustrare comparativă prin fotograme şi diagrame, potrivit metodelor de stabilire a continuităţii liniare sau îmbucşării, precum şi diagramei punctelor de coincidenţă.

PLANŞĂ FOTO DEMONSTRATIVĂ

Urma în litigiu

Model de comparaţie

ELEMENTE CARACTERISTICE COINCIDENTE

7. început de creastă papilară 8. început de creastă papilară

3. contopire de creste papilare 9. început de creastă papilară

2. fragment de creastă papilară

1. sfârşit de creastă papilară

4. sfârşit de creastă papilară

5. sfârşit de creastă papilară

6. creastă aderentă

10. butonieră 11. contopire de creste papilare 12. contopire de creste papilare

82

A

N

E

X

A

1.

a) proces verbal de cercetare la faţa locului în cazul furtului de către autori neidentificaţi a autoutilitara marca Peugeot Partner cu numărul de înmatriculare PA A 8682, aparţinând reclamantului Popescu Marian. b) planşă fotografică cu aspecte de la cercetarea la faţa loc ului în cazul furtului autoutilitara marca Peugeot Partner cu numărul de înmatriculare PA A 8682, proprietatea reclamantului Popescu Marian. c) raport tehnico-ştiinţific dactiloscopic întocmit cu ocazia identificării numitului Murg Vasile, ca autor al furtului autoutilitara marca Peugeot Partner, cu numărul de înmatriculare PA A 8682, proprietatea reclamantului Popescu Marian.

83

PROCES VERBAL de cercetare la faţa locului

Întocmit azi, 26.03.2003 în localitatea Şagu de către comisar şef Biţiş Pavel, din I.P.J.Arad, Serviciul Poliţiei Judiciare, în calitate de organ de cercetare penală. La data de 26.03.2003, ora 8.00, am fost sesizaţi telefonic de către numitul Popescu Marian, d in Şagu, nr.182, cu privire la faptul că în noaptea de 25/26.03.2003, autori neidentificaţi au pătruns în autoutilitara marca Peugeot Partner, cu numărul de înmatriculare PA A 8682, proprietate personală, după care l-au furat, deplasându- l de la locul de parcare, aproximativ 2 km, după care l-au abandonat. În temeiul sesizării, potrivit art.129 din C.P.P., ne-am deplasat la faţa locului însoţiţi de specialistul criminalist Cms. Turlea Ovidiu, din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J.Arad. Cercetarea la faţa locului s -a efectuat în prezenţa martorilor asistenţi:

1. Botezatu Mihai din Şagu, nr.184, de profesie conducător auto;

2. Nicula Vasile din Şagu,nr.164, de profesie vânzător.

Până la sosirea echipei de cercetare, locul faptei nu a suferit modificări,luându-se măsuri de conservare a acestuia de către lucrătorii postului de poliţie Şagu, care au fost trimişi să verifice cele sesizate telefonic de către reclamant.

CONSTATĂRI LA FAŢA LOCULUI

Ajungând la faţa locului am constatat următoarele: autoutilitara marca Peugeot Partner, cu numărul de înmatriculare PA A 8682, proprietatea numitului Popescu Marian, se află în şanţul de pe partea dreaptă a drumului, în sensul de mers Şagu – Firiteaz, la aproximativ doi kilometri de locul unde proprietarul a parcat-o, respectiv

Autoutilitara mai sus menţionată, are portiera stângă faţă în poziţia întredeschisă, geamul portierei este lăsat jos, iar pe iarbă în apropierea maşinii găsim mai multe bunuri: o pernă de dimensiuni reduse, 40x40 cm, de culoare albă, o hartă a Europei, mai multe ustensile de scris, o brichetă de culoare roşie. Capota motorului este întredeschisă, iar de pe aceasta au fost ridicate două fragmente de urme papilare.

ORGAN DE C.P.

OFIŢER CRIMINALIST

MARTORI ASISTENŢI

PĂRŢI

PREZENTE

84

În faţa maşinii la aproximativ doi metri, găsim un ştergător de parbriz, ce a fost dislocat din locaşul său. De asemenea, tot lângă autoutilitară, în partea din faţă, descoperim joja maşinii, ce a fost scoasă din locaşul său de la motor şi abandonată de autori.

În interiorul maşinii găsim mai multe scule abandonate de autori, în partea din spate a maşinii găs im un televizor, marca Grundig, două truse de scule, mai multe ziare. Pe scaunul din partea dreaptă găsim un recipient din material plastic, de doi litri, cu un conţinut lichid de culoare roşie, cu miros de vin, din el fiind consumat aproximativ 60%. Din declaraţia verbală a persoanei reclamante, rezultă că din interior lipseşte un radiocasetofon auto, de culoare neagră, marca nu o poate preciza, mai multe casete audio.

La faţa locului au fost descoperite şi relevate cu negru de fum două fragmente de urme papilare. Fragmentele de urme papilare au fost descoperite pe capota motorului, ce a fost deschisă de autori la faţa locului. Urmele papilare au fost fixate prin

fotografiere. De la faţa locului a fost ridicat recipientul din material plastic, cu conţinutul lichid de culoare roşie descoperit pe scaunul din dreapta, pentru a fi prelucrat în laborator. Urmele papilare precum şi recipientul au fost ridicate de la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi. Alte bunuri sau valori nu au fost ridicate d e la faţa locului. La faţa locului au fost efectuate fotografii judiciare cu camera digitală Olympus Camedia, pe suport digital. Planşa fotografică cu fotografiile judiciare executate la faţa locului se anexează la prezentul procesul verbal. Martorii asistenţi nu au de făcut obiecţiuni la modul cum s -a efectuat cercetarea la faţa locului. Cercetarea la faţa locului a început la ora 9.00 şi s -a încheiat la orele 12.00, efectuându-se pe timp de zi, la lumină naturală, pe vreme însorită. Pentru care am încheiat prezentul proces verbal într-un singur exemplar.

ORGAN C.P. OFIŢER CRIMINALIST MARTORI ASISTENŢI PĂRŢI PREZENTE

85

INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE ARAD SERVICIUL CRIMINALISTIC

Nr. 87321

DIN 30.03.2003

PLANŞĂ

FOTOGRAFICĂ

Cu aspecte de la faţa locului precum şi fotogramele urmelor papilare ridicate cu aceeaşi ocazie în cazul furtului autoutilitarei marca Peugeot Partner cu numărul de înmatriculare PA -A 8682, aparţinând numitului Popescu Marian, din Şagu, nr.182, jud.Arad, faptă comisă de a.n. la data de 26.03.2003.

Foto.1,2. Locul unde a fost găsită abandonată autoutilitara, văzut din unghiuri diferite. ÎNTOCMIT

86

Foto.3. Săgeţile indică urmele de roţi ale aceleaşi autoutilitare.

Foto.4,5. Maşina văzută din unghiuri diferite. ÎNTOCMIT

87

Foto.6. Diverse obiecte provenite din interiorul automobilului.

Foto.7. Joja de la baia de ulei, scoasă din locaşul ei şi abandonată de autori, lângă maşină.

ÎNTOCMIT

88

Foto.8. Săgeata indică capota motorului de unde au fost ridicate două fragmente de urme papilare.

Fotogramele 1,2. Două fragmente de urme papilare ridicate de pe capota motorului maşinii, ce au fost excluse în raport cu persoanele reclamante, şi au valoare de exploatare. Alăturat anexez plicul co foliile purtătoare de urme papilare. ÎNTOCMIT Cms. TURLEA OVIDIU

89

INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE ARAD SERVICIUL CRIMINALISTIC Nr. 87349 din 31.03.2003

R A P O R T

D E CONSTATARE TEHNICO-STIINTIFICA Nr. 87349 din 31.03.2003

Dosar nr. P/ 12/03 din 22.03.2003, al Postului de Poliţie Şagu. Specialist criminalist : com. şef Turlea Ovidiu si tehnician criminalist: ag. şef adj. Mocanu Alexandru, din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Arad.

OBIECTUL CONSTATARII

Prin rezoluţia motivată nr. P/12/2003, emisă la data de 22.03.2003, Postului de

Poliţie Şagu, dispune efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice dactiloscopice in cauza

privind pe numitul Păun Ştefan Gabriel, pentru a stabili dacă urmele papilare ridicate

ocazia cercetării la faţa locului in cazul furtului comis de a.n. la data de 25/26.03.2003, a autoutilitarei marca Peugeot Partenr cu numărul de înmatriculare PA -A 8682, aparţinând numitului Popescu Marian, din com. Şagu, nr.182, jud. Arad, au fost sau nu create de către numitul Păun Ştefan Gabriel.

cu

MATERIALUL PUS LA DISPOZITIE

- fotogramele urmelor papilare aflate in litigiu,

- fişa decadactilară cu impresiunile digitale ale numitului Păun Ştefan Gabriel, fiul lui

Costache şi Mihaela, născut la data de 12.12.1985 în localitatea Mangalia, jud. Constanţa cu

domiciliul în sat Salcia, com. Umbrăreşti, jud. Galaţi.

SPECIALIST CRIMINALIST

TEHNICIAN CRIMINALIST

90

Cunoscând prevederile art.259 şi 260 din C.P., începând cu data de 30.03.2003, am trecut la efectuarea examinărilor dactiloscopice comparative şi la întocmirea prezentului raport , în cadrul laboratorului criminalistic al I.P.J.Arad.

DESCRIEREA MATERIALULUI SUPUS EXAMINARII

Fotograma.1.

In fotograma.1.este redat un fragment de urmă papilară la care tipul, subtipul şi varietatea nu se pot preciza cu exactitate, deoarece zona nucleului este creată dinamic. Ca detalii caracteristice individuale ale desenului papilar, mai frecvent întâlnim începuturi şi sfârşituri de creste papilare.

Fotograma.2.

În fotograma.2. este redat un fragment de urmă digitală de tip laţ (monodeltic),

subtipul dextrodeltic, varietatea laţ liniar. Ca detalii caracteristice individuale ale desenului papilar, mai frecvent întâlnim începuturi şi sfârşituri de creste papilare.

SPECIALIST CRIMINALIST

TEHNICIAN CRIMINALIST

91

Ca material comparativ ne-a fost pusă la dispoziţie fişa decadactilară cu impresiunile digitale ale numitului Păun Ştefan Gabriel.

Aversul şi reversul fişei decadactilare cu impresiunile digitale şi palmare ale numitului Păun Ştefan Gabriel.

Impresiunile model de comparaţie sunt prelevate cu tuş negru tipografic, pe fişa tip decadactilară, având pe revers menţionate datele de stare civilă a persoanei amprentate.

EXAMENUL DACTILOSCOPIC COMPARATIV

Examinând comparativ urmele papilare aflate în litigiu, cu impresiunile digitale şi palmare prelevate de la numitul Păun Ştefan Gabriel, în condiţii de laborator, atât cu ochiul liber cât şi cu ajutorul mijloacelor optice din dotare, am stabilit că :

- pe fragmentul de urmă papilară redat în fotograma.1., din cuprinsul prezentului raport de constatare, se găsesc numeroase detalii caracteristice coincidente ca formă, mărime şi plasament cu cele de pe impresiunea degetului mare de la mâna dreaptă a numitului Păun Ştefan Gabriel. - pe fragmentul de urmă papilară redat în fotograma.2., din cuprinsul prezentului raport de constatare, nu se găsesc detalii caracteristice coincidente ca formă, mărime şi plasament cu nici una din impresiunile digitale ale numitului Păun Ştefan Gabriel.

SPECIALIST CRIMINALIST

TEHNICIAN CRIMINALIST

92

Pentru a demonstra vizual cele descrise, am procedat la fotografierea în aceleaşi condiţii a urmei papilare redate în fotograma.1. şi a impresiunii degetului mare de la mâna dreaptă a numitului Păun Ştefan Gabriel, iar pe fotogramele astfel obţinute, mărite la aproximativ aceeaşi scară, am marcat 12 detalii caracteristice coincidente ca formă, mărime şi plasament, în ordinea numerotării, fără a constata elemente negative.

Fragment de urmă papilară în litigiu.

Fotograma impresiunii degetului arătător de la mâna stângă a numitului Păun Ştefan Gabriel

DETALII CARACTERISTICE COINCIDENTE

1-

sfârşit de creastă

7.- bifurcaţie

2.-

sfârşit de creastă

8.- punct papilar

3.-

sfârşit de creastă

9.- sfârşit de creastă

4.-

fragment

10.- început de creastă

5.-

început de creastă

11.- contopire

6.-

început de creastă

12.- început de creastă

Faţă de cele descrise şi ilustrate în cuprinsul prezentului raport şi bazaţi pe examinările efectuate, am ajuns la următoarea:

SPECIALIST CRIMINALIST

TEHNICIAN CRIMINALIST

93

C O N C L U Z I E

Fragmentul de urmă papilară redat în fotograma.1, ridicat cu ocazia cercetării la

faţa locului în cazul furtului comis de a.n. la data de 25/26.03.2003, a autoutilitarei

Peugeot Partner aparţinând numitului Popescu Marian din Şagu, nr.182, jud. Arad, a fost creat de impresiunea degetului mare de la mâna dreaptă a numitului Păun Ştefan Gabriel, fiul lui Costache şi Mihaela, născut la data de 12.12.1985, în loc. Mangalia, jud. Constanţa, cu domiciliul în sat Salcia, com. Umbrăreşti, jud. Galaţi. Fragmentul de urmă papilară redat în fotograma.2, ridicat cu aceeaşi ocazie nu a fost creat de numitul Păun Ştefan Gabriel. Alăturat restituim materialul pus la dispoziţie. Prezentul raport conţine un număr de 5(cinci) file.

marca

SPECIALIST CRIMINALIST Com. şef TURLEA OVIDIU

TEHNICIAN CRIMINALIST Ag. şef adj. MOCANU ALEXANDRU

94

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ARIAS,R.L.

BEROUD, G.

Curso de dactiloscopia ( Curs de dactiloscopie).Ed. La Habana Vol. 1., Vol.2. ediţia 1956. – Precis de criminologie et de police scientifique. (Manual de Criminologie şi de poliţie ştiiţifică) Payot, Paris, 1938. - Amprentarea pe cale chimică a persoanelor ; supliment la revista

BUTA ILONA

„În slujba patriei” – Bucureşti, 1965. CEACANICA, D – În lupta cu necunoscutul. Cazuistică şi studii juridice. I.G.M. – Serviciul cultural, presă şi editorial, Bucureşti, 1976. CHERRILL, F.R. The fingerprint system at Scotland Yard. (Sistemul de amprentare al Scotland Yard-ului).Stationary Office, London 1954.

CUMMINS,H ; MIDLO,C

FIELD,A.J.

GAYET,J

GAYET,J.

- Fingerprints, palms and soles. (Amprente de degete, palme şi tălpi) Dover, Publicationes, Inc., New York, 1966. Fingerprint handbook. (Manual de amprente digitale). Thomas Spingfield, Illinois, 1959. - A,B,C, de police scientifique. (A,B,C de poliţie ştiinţifică) Payot, Paris, 1973. – Manuel de police scientifique. (Manual de poliţie ştiinţifică). Payot, Paris, 1961.

Payot, Paris, 1973. – Manuel de police scientifique. (Manual de poliţie ştiinţifică ). Payot, Paris, 1961.
Payot, Paris, 1973. – Manuel de police scientifique. (Manual de poliţie ştiinţifică ). Payot, Paris, 1961.
Payot, Paris, 1973. – Manuel de police scientifique. (Manual de poliţie ştiinţifică ). Payot, Paris, 1961.

GODEFROY,E. – Manuel de police tehnique. (Manual de poliţie tehnică). Bruxelles,

1931.

GOLUNSKI,S.A. – Criminalistica . Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1964.

HUELKE,H.H.

Spurenkunde. (Urme doveditoare). Kriminalistik, Verlag, Hamburg,

1955.

I.G.M.

– Institutul de criminalistică – Tratat practic de criminalistică Vol.1 Cercetarea la faţa locului 1976 Vol.2 Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza urmelor lăsate de

om,1978

Vol.3 Expertiza urmelor lăsate de obiecte şi a urmelor materiale

1980.

I.G.M.

– Şcoala românească de criminalistică. Serviciul cultural, presă şi Editorial. Lucrările sesiunii de referate şi comunicări ştiinţifice

ţinute în zilele de 17-18 mai 1974, Bucureşti, 1975.

KIRK,P.L.

Crime investigation. Physical evidence and the police laboratory. (Cercetarea penală. Dovada materială şi laboratorul de poliţie).

95

KRILOV,I.F.

LERICH,L.

LOCARD,E.

Interscience publishers, Inc. New York, 1953. Vmire kriminalistiki. (În lumea criminalisticii). Leningrad ,1980. – La police scientifique. (Poliţia ştiinţifică). Paris,1949. – La defense contre la crime.(Apărarea contra crimei). Payot, Paris,

1951.

– L’identification des recidivistes.(Identificarea recidiviştilor). A. Maloine, Paris, 1909. – La police et les methodes scientifiques.(Poliţia şi metodele ştiinţifice)

LOCARD,E.

Rieder, Paris, 1934. LOUWAGE,F.E. Police criminelle, tehnique et tactique.( Poliţie criminală, tehnică şi tactică). Ninove, Belgique, 1948.

MERGEM,A.

LOCARD,E.

– Das Kriminologische Gutachten.(Expertiza criminalistică). Mainz,

1959.

MEIXNER,F. ; HELLDOLFER,H.– Auskunftsbuch fur kriminalbeamte.(Dicţionar pentru criminalişti) Kriminalistik Verlag, Hamburg, 1964. MINISTERUL JUSTIŢIEI–Laboratorul central de expertiză criminalistică – 20 de ani de expertiză criminalistică. Lucrările sesiunii de referate şi comunicări din 15-16 decembrie 1978, Ed. Bucureşti 1979 MIRCEA, Ion prof. univ. dr. Criminalistica Ed. Lumina Lex 2001

PĂŞESCU, Gheorghe, CONSTANTIN, R. Ion Secretele amprentelor papilare Ed.

Naţional 1996

NISTOREANU, Gh., TULBURE, A. Ştefan, APETREI, Mihai, NAE, Laurenţiu Manual de drept procesual penal Ed. Europa Nova Bucureşti, 1999

SUCIU, C., Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, 1972