NOŢIUNI GENERALE DE DACTILOSCOPIE JUDICIARĂ

Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia dactiloscopiei şi rolul acesteia în cadrul probaţiunii
judiciare
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au lăsat urme ale reliefului papilar specific corpului
uman, sub forma unor desene ale crestelor papilare, pe sol ca motiv ornamental, pe obiecte
confecţionate din argilă datând din epoca neolitică, rezultat al unor ocupaţii şi îndeletniciri sau pe
pereţii grotelor preistorice, rod al unor manifestări de ordin artistic şi spiritual.
Astfel de desene au fost descoperite pe peretele unui dolmen neolitic, pe sigilii
chinezeşti din sec. al III lea î. Cr., pe amfore greceşti.
Urma digitală a existat ca semn de identitate în China (foto) din perioada Tong, iar în
perioada Lung (960-1278) impresiunea digitală era întrebuinţată în procedura criminală. Cea mai
veche amprentă japoneză descoperită într-un templu din Kyoto era o petiţie semnată de împăratul
Goshiva, cu urma mâinii, pe care desenul papilar era încă vizibil. Până în anul 1860 documentele
japoneze erau semnate prin aplicarea degetului înmuiat în cerneală roşie sau neagră.
Pe vechile documente româneşti din a două jumătate a secolului al XVI-lea semnăturile
participanţilor constau în apăsarea unui deget.
Anatomistul italian Macello Malpighi (1628-1694) este considerat precursorul
dactiloscopiei, fiind unul dintre fondatorii anatomiei microscopice moderne, primul om de ştiină care
a folosit în cercetările sale microscopul şi a constatat existenţa vaselor capilare, acesta descrie
desenele papilare şi orificiile glandulare într-o scrisoare adresată lui Jacobum Ruffus.
În anul 1747, Christian Jacob Hintze îşi susţine teza de doctorat în medicină cu subiectul
„Examen anatomicum papillarum cutis tactui inserientium pe care o publică ”, publicată în anul 1751
la Gottingen, în care descrie crestele papilare şi liniile mâinii.
La 22 decembrie 1823, John Evangelist Purkinji în teza sa de doctorat “De examine
physiologico organi visus et systematis cutanei” efectuează prima clasificare a impresiunilor
papilare în nouă configuraţii.
În anul 1858, William James Herschell, administratorul unui district din Bengal determinat
de cunoaşterea ideii mistice de care erau pătrunşi atât induşii cât şi chinezii, prin care o urmă
corporală constituia un angajament mai puternic decât o semnătură grafică i-a solicitat unui hindus
semnarea unui contract privind livrarea unor materiale de construcţii cu impresiunea papilară, prin
punerea degetelor mâinii drepte.
Herschell rămâne în istoria dactioscopiei ca primul care a remarcat valoarea de
identificare a amprentelor digitale.
Prima identificare a unui infractor după urmele digitale este atribuită dr. Henry Faulds,
(1843-1930) la Tokio, în anul 1880, cu ocazia investigării unui omor.
Medic de origine scoţiană, Henry Faulds, lucra la spitalul Tsukiti Tokio, din Japonia şi
preda fiziologia, el a comparat şi studiat urmele de degete de pe olăriile antice cu desenele
papilare ale contemporanilor şi a colecţionat circa 200 de tipuri de desene, publicând la 20
octombrie 1880 în revista “Nature” posibilitatea descoperirii unui criminal prin identificarea unei
urme papilare şi întrebuinţarea dactiloscopiei în afacerile criminale fiind primul care a folosit
impresiunile digitale pentru identificare a doi hoţi, dar şi pentru a demonstra nevinovăţia unui
arestat.
Dr. Sir Francis Galton (1822-1911) antropolog britanic, vărul lui Charles
Darwin, este considerat întemeietorul dactiloscopiei poliţieneşti şi fondator al biometriei, prin
elaborarea unui studiu complet al impresiunilor digitale sub aspectul biologic al eredităţii şi rasei.
În anul 1886, începea studiul impresiunilor digitale şi semnala prezenţa acestora pe
ţiglele fabricate în vremea romanilor, iar în anul 1890 pune la punct o metodă de clasificare a

1
fişelor infractorilor după forma desenelor papilare, cu ajutorul căreia găsea o fişă preexistentă într-
o colecţie mare.
Juan Vucetich(1858-1925), şeful biroului de statistică al poliţiei din La
Plata(1890) Argentina, realizează la 1septembrie 1892, un sistem numit „ iconfalangometrie”, bazat
pe patru tipuri dactiloscopice de bază : arcuri, creste cu triunghi(delta) în dreapta, creste cu triunghi
(delta) în partea stângă, creste cu triunghiuri pe ambele părţi, reuşind clasificarea primelor 23 fişe,
iar până la 7 decembrie 1892 avea clasificate 645 fise.
Vucetich publică la 1 ianuarie 1893 prima sa carte „ Instrucciones generales para el
sistema antropometrico” în care tratează şi elemente de dactiloscopie, iar la 8 ianuarie acelaşi an,
dr. Francisco Latzina publică un articol în ziarul „ La Nacion” din Buenos Aires în care propune
înlocuirea termenului de “iconfalangometrie” cu cel de „dactiloscopie”.
În anul 1895, reputatul medic legist profesor dr.Mina Minovici,(1858-1933)
cel care a inaugurat primul Institut medico-legal din lume (foto nr. 1-4) în anul 1924, organiza
Serviciul de identificare judiciară sub conducerea medicului legist Andrei Ionescu, în cadrul
căruia se utilizau fişe antropometrice cu fotografii de semnalmente, faţă şi profil, precum şi cu
impresiunile papilare ale primelor patru degete de la mâna dreaptă.
Profesorul dr. Nicolae Minovici (1868-1941), în anul 1904, elabora primul
tratat de medicină legală din România în care aborda probleme de criminalistică precum:
identificarea criminalistică, metodele fotografiei judiciare, cercetarea urmelor digitale, plantare
şi de încălţăminte.
Profesorul dr. Nicolae Minovici a fost promotorul introducerii antropometriei în
activitatea judiciară, dar şi primul care s-a ocupat cu studiul dactiloscopiei, efectuând studii în
vederea stabilirii paternităţii după desenele papilare.
Prof.dr. Nicolae Minovici a realizat primele descoperiri ale autorilor de infracţiuni pe
baza urmelor papilare lăsate la locul crimelor, amintim aici, descoperirea autorului unui furt
dintr-o tipografie(1896) pe baza unei urme digitale lăsată pe o bucată de hârtie dintr-o
condică, de unde autorul sustrăsese o sumă de bani 1. Al doilea caz (1906) priveşte furtul unui
cauciuc de la o roată de trăsură proaspăt vopsită, pe care s-au găsit urme papilare create de
vecinul păgubaşului2.
Tot prof. dr. Nicolae Minovici în anul 1914, prezintă în justiţie prima expertiză
dactiloscopică3 realizată de Nicolae Episcopescu, şeful Serviciului de identitate şi fotografie
din Poliţia Cpitalei, în cazul unui furt de bijuterii dintr-o casă de bani comis în perioada 27-31
august 1914 în Bucureşti.
Meritul consacrării Dactiloscopiei ca metodă de identificare în Româna îi revine şi
medicului legist dr. Andrei Ionescu care în anul 1911 înfiinţează un cazier de identificare
dactiloscopică pe lângă Parchetul Tribunalului Ilfov, iar în anul 1914, a înlocuit vechiul
Serviciu antropometric înfiinţat de prof. Nicolae Minovici, prin reorganizarea activităţii
cazierului judiciar pe baza noii metode dactiloscopice de înregistrare şi clasificarea
decadactilară a fişelor de cazier ale recidiviştilor, aplicând metoda concepută de Juan
Vucetich.
Din anul 1925, continuator al operei dr.Andrei Ionescu, a fost dr.Valentin Sava,
care în calitatea sa de şef al Serviciului central de identificare judiciară a preluat în anul 1929
de la Direcţia Generală a Penitenciarelor o adevărată colecţie a infractorilor recidivişti,
aproximativ 300.000 de fişe acumulate timp de 20 de ani,.

2
3

2
 Totodată s-a dispus ca penitenciarele să trimită fişa dactiloscopică a fiecărui deţinut
la Serviciul central de identificare judiciară din Palatul de Justiţie 4.
Aşadar, din anul 1929 se poate afirma că în România exista un cazier dactiloscopic
central cu date şi informaţii despre antecedentele penale ale persoanelor judecate de
organele judiciare, cu menţiunea că nu erau înscrise în acest cazier persoanele cercetate în
stare de liberatate.
Pentru a înlătura această disfuncţionalitate dr.Valentin Sava a propus în anul 1930
ca parchetele judeţene să întocmească fişe dactiloscopice pentru toate persoanele cercetate
atât în stare de liberatate cât şi în stare de arest preventiv, aspect realizat începând cu anul
1932 cînd lua fiinţă cazierul central, iar în anul 1936 se organiza cazierul judiciar 5 pe baza
fişelor dactiloscopice cu impresiuni digitale şi palmare.
Un merit deosebit în evoluţia dactiloscopiei în ţara noastră l-a avut după anul 1931
dr. Constantin Ţurai criminalist de renume, sef al Biroului fişelor şi cazierelor al Serviciului
poliţiei judiciare din Prefectura Poliţiei Bucureşti, care a elaborat lucrări remarcabile cum ar fi
“Elemente de poliţie tehnică- Dactiloscopia, Cazierul dactiloscopic, Fişierul de
identificare,Expertiza dactiloscopică”Tipografia “AL.POPESCU”, Bucureşti, 1937, Elemente
de criminalistică şi tehnică criminală, Bucureşti, 1947”
Pe baza unei documentări în Germania unde dactiloscopia ajunsese la un înalt grad
de perfecţiune datorită lui Robert-Heinde, dr.Constantin Ţurai organizează în anul 1937 prima
cartotecă dactiloscopică monodactilară, formă superioară de utilizare a dactiloscopiei pentru
identificarea autorilor după urmele lăsate la locul faptei, şi redă modelul fişelor monodactilare
şi principiile cazierului monodactilar, aşa cum au fost concepute în 1935.
În anul 1956 a luat fiinţă Institututul de crimnalistică din cadrul Procuraturii Generale
cu cabinete criminalistice teritoriale, iar în anul 1958, Laboratorul central de expertize
criminalistice de pe lângă Ministerul Justiţiei cu două laboratoare interjudeţene la Bucureşti şi
Cluj.
Criminalistica, şi-a întărit rolul şi contribuţia la înfăptuirea justiţiei în România odată
cu reorganizarea fostului Serviciu tehnico-ştiinţific, iar în anul 1968 a luat fiinţă actualul Institut
de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române .
În ceea ce priveşte evoluţia mijloacelor tehnice de examinare şi identificare
dactiloscopică pe lângă rezultatele cercetării ştiinţifice efectuate de experţii români în
domeniu, trebuie să amintim momentul de referinţă al informatizării cartotecilor dactiloscopice
în România, în toamna anului 1996, prin instalarea şi darea în exploatare a sistemului de
comparare automată a amprentelor papilare denumit generic AFIS, sistem compatibil cu cele
similare pe mapamond .

NOŢIUNEA ŞI OBIECTUL DACTILOSCOPIEI JUDICIARE

Termenul de dactiloscopie îşi are originea din îmbinarea cuvintelor greceşti
„dactylos” care înseamnă deget şi „skopeo” care înseamnă a privi, a examina sau „skopein” a
privi, a cerceta.
Dactiloscopia este aşadar o metodă ştiinţifică de identificare a persoanelor pe baza
examinării impresiunilor şi urmelor papilare, digitale, palmare sau plantare.
În literatura de specialitate, dactiloscopia a fost denumită astfel:
- “ramură a criminalisticii care se ocupă cu examinarea şi clasificarea desenelor
papilare, în vederea identificării persoanei 6”

4
5

3
 - „ştiinţa care se ocupă cu studiul desemnurilor papilare în scopul de a determina
individualitatea fizică a unui ins sau participarea acelui ins la anumite acte
determinate7”.
- „ştiinţa identificării persoanelor prin desemnurile papilare”
Baza sa este anatomică şi fiziologică iar scopul său juridic sau social.
- „ramura tehnicii criminalistice care se ocupă cu studiul desenelor papilare ce se
întâlnesc în regiunea digitală, palmară şi plantară precum şi a urmelor lăsate de aceste
regiuni în câmpul infracţiunii, pentru identificarea persoanelor şi cadavrelor”. 8
-“acea parte a tehnicii criminalistice care se ocupă cu studiul aspectului exterior al
desenelor papilare aflate pe suprafaţa interioară a palmei şi tălpii piciorului” 9.
- „o parte a ştiinţei criminalisticii care are ca obiect examinarea amprentelor digitale,
palmare şi plantare în scopul identificării persoanei”.
Pentru a se evita confuziile cauzate de utilizarea greşită a unor termeni, este
necesar să diferenţiem următoarele noţiuni:
-crestele papilare sunt liniile care apar pe suprafaţa palmelor şi plantei piciorului;
-dactilogramele reprezintă desenele formate de crestele papilare;
-urmele papilare fac referire la acele amprente descoperite la faţa locului, în câmpul
infracţional, indiferent de suportul pe care se găsesc;
-impresiunile papilare definesc amprentele papilare materializate ca rezultat al imprimării /
copierii reliefului papilar al persoanelor şi cadavrelor pe formulare tipizate sau prin folosirea
mijloacelor electronice de amprentare;2
-amprentele papilare reprezintă termenul generic ce include atât urmele, cât şi impresiunile
papilare în sens larg.
În cadrul obiectului de studiu al dactiloscopiei judiciare se includ:
-elaborarea procedeelor şi mijloacelor de descoperire, relevare, fixare, ridicare, examinare şi
interpretare a urmelor crestelor papilare lăsate de persoane în diferite locuri;
-elaborarea procedeelor de amprentare ale persoanelor şi cadavrelor; -elaborarea procedurilor
de lucru de organizare şi funcţionare a evidenţelor dactiloscopice şi a regulilor de codificare a
impresiunilor papilare specifice cartotecilor şi cazierului dactiloscopic în vederea stabilirii stării
de recidivă a infractorilor, identificarea autorilor de infracţiuni după urmele de mâini lăsate la
locul faptei ori a persoanelor care şi-au atribuit identităţi false;
-elaborarea metodologiilor de ţinere în evidenţă a urmelor crestelor papilare rămase la
infracţiunile cu autori necunoscuţi;
identificarea persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută pe baza impresiunilor
prelevate de la acestea;
-elaborarea metodologiei de efectuare a expertizei criminalistice
dactiloscopice în vederea identificării persoanei.
În scop penal, dr. Valentin Sava susţinea că, Dactiloscopia serveşte la:
 identificarea absolută, adică determinarea personalităţii fizice a unui individ în raport cu
ceilalţi, respectiv identificarea persoanei care îşi ascunde identitatea, ori este suspectă sau a
persoanei ori cadavrului cu identitate necunoscută prin compararea după impresiunile digitale
de la ambele mâini cu cele de pe fişele dactiloscopice, dacă este recidivist,
 identificarea relativă, adică la stabilirea participării unei persoane la comiterea unui fapt
determinat, respectiv identificarea persoanei care a lăsat urme papilare la locul faptei prin
compararea uneia sau mai multor impresiuni papilare cu impresiunile persoanelor incluse în

7
8
9

4
cercul de suspecţi, sau pentru verificarea semnăturilor prin punerea de deget ale analfabeţilor
pe acte publice sau private.
 identificarea persoanei care a comis mai multe infracţiuni prin compararea
urmelor papilare descoperite la locul faptei, aşa numita comunitate de autor, în cauze
cu autori neidentificaţi.
STRUCTURA ANATOMICĂ A PIELII ŞI FORMAREA DESENULUI PAPILAR
Pielea umana (cutis sau tegument) este alcătuită din următoarele straturi:
-Epiderma (epidermul), care este un strat epitelial pluristratificat, cornos, avascular, străbătut
de fire de păr, canale excretoare ale glandelor sudoripare şi de terminaţii nervoase libere. Are
o grosime între 0,03 - 0,05 mm având straturi de celule aplatizate prevăzute cu pori (stratum
corneum,stratum lucidum, stratum granulosum, stratum spinosum, stratum basale).
-derma (pielea propriu-zisă) reprezintă stratul uniform al pielii situate între epiderm şi hioderm.
Derma este alcătuită din stratul papilar şi corionul. Stratul papilar este separat de epiderm
printr-o membrana sinuoasa cu proeminente cilindro conice numite papile dermice. Papilele
dermice sunt separate intre ele prin prelungiri ale epidermului numite creste (inter)papilare.1
De asemenea, fiecare papilă este străbătută de un canal prin care se elimină transpiraţia şi
care se continuă până la nivelul crestelor. Intervalul dintre două creste papilare poartă numele
de şanţ papilar. Pe traseul şanţurilor nu se găsesc pori.
În cazul rănirilor uşoare, care nu afectează major papilele, crestele papilare se vor regenera în
scurt timp, pe când în cazul unor răni profunde, vor rămâne cicatrici.
Crestele papilare apar la nivelul feţelor interioare ale degetelor, palmelor şi plantei piciorului
alcătuind desenul papilar care cu cât prezintă mai multe particularităţi în construcţie, cu atât va
avea o mai mare valoare identificatoare.
-hipodermul (stratul profund al pielii) reprezintă stratul subcutanat care face legătura între piele
şi organele interioare.
Sudoarea secretată de glandele sudoripare şi sebumul secretat de glandele sebacee
formează la suprafaţa epidermei un strat care se depune pe obiectele cu care epidermul vine
în contact, reproducând întocmai desenul papilar.
Structura anatomică a pielii - 1 slide
PROPRIETĂŢILE DESENULUI PAPILAR - 1.UNICITATEA DESENULUI PAPILAR
Această proprietate face ca fiecare deget, fiecare suprafaţă palmară sau plantară să aibă
un desen papilar propriu, cu o morfologie unică prin formă, detalii caracteristice şi plasament al
acestora, fiind identic numai cu el însuşi. Pe baza calculelor matematice efectuate de Galton şi
Balthazard10 pornind de la 4 detalii caracteristice de identificare(început de creastă papilară, sfârşit
de creastă papilară, bifurcaţie de creastă papilară, contopire de creste papilare) s-a stabilit că ar
exista posibilitatea teoretică de repetare la 64 milioane de oameni a două desene papilare cu
aceleaşi puncte coincidente, însă cu cît numărul detaliilor caracteristice creşte, cu atât devine
imposibilă apariţia a două persoane cu impresiuni papilare identice.
Astfel, dacă se iau în calcul cele 24 puncte caracteristice de la cele zece degete ale
mâinii o atare posibilitate de apariţie a două persoane cu impresiuni papilare identice ar putea
apărea în aproximativ 400 milioane de secole atribuind acestor cercetări o valoare relativă pentru
că pot fi iluzorii dacă sunt aplicate capriciilor biologiei 11. La un număr de 17 puncte coincidente o
astfel de posibilitate ar apărea la 17.179.869.184 desene papilare 12. Deasemnea, prof. Balthazard
aplicând calculul probabilităţilor de a exista două desene papilare perfect identice în absolut toate
detaliile caracteristice estimează un număr de secole reprezentat prin 19 cifre.

10

11
12

5
 Concluzia care se desprinde este că fiecare persoană este identică numai cu sine însuşi
şi totodată, se deosebeşte de toate celelalte 13, având un desen papilar propriu care nu se transmite
ereditar, nefiind identic chiar la gemenii monozigoţi14.
2. FIXITATEA (STABILITATEA) DESENULUI PAPILAR
Această proprietate a desenului papilar, denumită şi imuabilitatea desenului papilar
constă în menţinerea formei şi detaliilor caracteristice de la apariţie în timpul vieţii intrauterine prin
luna a-4-a, primind forma definitivă în luna a- 6-a, pe care o păstrează până la moarte, ba chiar şi
după aceea, distugându-se doar prin putrefacţia ţesuturilor.
Aşadar, chiar dacă pe parcursul vieţii, corpul uman, degetele, palmele, planta piciorului,
cresc în dimensiuni, forma, caracteristicile generale şi individuale ale desenelor papilare rămân
neschimbate.
În anumite situaţii, ca urmare a producerii unor accidente, epiderma poate fi lezată, însă
derma păstrează forma desenului papilar şi în scurt timp acesta se reface.
3. INALTERABILITATEA DESENULUI PAPILAR
Această proprietate a desenului papilar se referă la faptul că nu poate fi modificat sau
alterat indiferent de procedeul aplicat, atâta timp cât ţesutul dermic nu a fost afectat în profunzime.
Lezarea uşoară prin frecare, ardere, atacare chimică etc. nu afectează decât temporar
epiderma, care se reface şi odată cu ea şi crestele papilare. Când rana e profundă, antrenând
distrugerea papilelor (tăiere, leziuni cu caracter patologic) se formează o cicatrice, adevărat semn
singular, distinctiv şi cu valoare mare de identificare.
Singura maladie care produce malformaţii profunde este lepra, cunoscute fiind studiile
lui Castellanos din Cuba, care a constatat o distrugere treptată până la dispariţia completă a
crestelor papilare, rezultând o suprafaţă netedă.

13
14

6
 Delta alba Delta neagra – 1 slide
TIPURILE, SUBTIPURILE ŞI VARIETĂŢILE DESENELOR PAPILARE
Tipurile desenelor papilare sunt grupe mari de desene împărţite dupa forma generală a
crestelor care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu, desenele papilare se împart în
cinci tipuri fundamentale:
1. tipul arc ( adeltic ) ;
2. tipul laţ ( monodeltic ) ;
3. tipul cerc ( bideltic ) ;
4. tipul combinat ( polideltic ) ;
5. tipul amorf.
Cele cinci tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă, la rândul lor, multiple
particularităţi care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu uşurinţă de altele, deşi ca
formă generală sunt de acelaşi tip.
Luând în considerare şi alte criterii, ca nucleul, poziţia sau numărul deltelor, fiecare tip se
divide la rândul său în grupe mai mici numite subtipuri şi varietăţi.
1. TIPUL ARC (ADELTIC)
Tipul arc, cunoscut şi sub numele de adeltic, este cel mai puţin răspândit, însumînd circa
7,1 % din totalul dactilogramelor. El are o formă foarte simplă.
La desenele de tipul arc, crestele papilare pornesc de la o margine a falangetei spre
cealaltă, urmând aceeaşi direcţie cu crestele ce se află în regiunea bazală, din dreapta către
stînga.
Cu cât creşte depărtarea faţă de regiunea bazală, cu atât crestele papilare se curbează
mai puternic formând o convexitate către vârf fără a se întoarce către marginea de unde au plecat,
fiind asemănătoare arcurilor de cerc, de unde şi denumirea de tip arc.
Datorită faptului că dactilograma de acest tip nu are decât două feluri de creste papilare (
uşor curbate şi puternic curbate ), în zona centrală nu se vor găsi laţuri, cercuri şi spirale, iar cele
trei regiuni specifice ale desenului papilar digital nu pot fi distinct limitate între ele. Din această
cauză tipul arc nu are nici delte, fapt pentru care se mai numeşte tip adeltic.
Tipul arc se împarte la rândul său în două subtipuri : arc simplu şi arc pin (piniform).
La subtipul arc simplu, denumit pe scurt arc, crestele papilare au forma unor linii
curbate, formând o convexitate mai pronunţată către vîrful falangetei. Crestele papilare de la baza
desenului sunt aproape paralele cu şanţul de flexiune ce desparte falangeta de falangină. La acest

7
 subtip se pot întîlni, în funcţie de forma generală a crestelor ce-l formează, cinci varietăţi: arcuri
paralele, arc lipit dreapta, arc lipit stânga, arc cu laţ lipit dreapta şi arc cu laţ lipit stânga.
Arcuri paralele Arc lipit dreapta Arc lipit stânga Arc cu laţ lipit dreapta Arc cu laţ lipit stânga
Examinând un desen papilar din subtipul arc pin ( piniform ) se constată că un
număr de creste de la bază au o orientare paralelă cu şanţul de flexiune, iar o anumită creastă
situată mai spre centrul dactilogramei, după un anumit drum, capătă brusc o traiectorie
verticală ca un ax. Următoarele creste papilare ocolesc această şi astfel întreaga figură ia
forma unui pin sau brad, de unde şi denumirea specifică.
Subtipul arc pin se prezintă în trei varietăţi: arc pin , arc pin cu ax în dreapta, şi arc
pin cu ax în stânga . creastă sau se sprijină pe ea printr-o convexitate foarte accentuată
Arc pin Arc pin cu ax în dreapta Arc pin cu ax în stânga
2. TIPUL LAŢ (MONODELTIC )
Acest tip al desenelor papilare este cel mai răspândit însumând 59,7 % din totalul
dactilogramelor .
Este denumit tip laţ acel desen papilar în care una sau mai multe creste din regiunea
centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreaptă către
marginea opusă, fără să o atingă, se încovoaie, formînd o buclă ( laţ ) şi se întorc la marginea
de unde au plecat. Deci, denumirea vine de la forma generală a crestelor papilare din regiunea
centrală, care sunt asemănătoare unor laţuri introduse unul în altul.
Desenul papilar de tip laţ, în funcţie de cele două poziţii posibile ale deltei şi ale
deschizăturii laţului, are două subtipuri :
Subtipul laţ dextrodeltic. O dactilogramă se consideră că face parte din acest
subtip, atunci când în desenul papilar delta se află în partea dreaptă, iar deschizătura laţului se
află în stânga. Deci, laţul porneşte din partea stângă, formează bucla şi se întoarce în aceeaşi
parte.
Subtipul laţ sinistrodeltic. Se apreciază că face parte din acest subtip, dactilograma
care are delta în partea stângă, iar deschizătura laţului în partea dreaptă. Laţul porneşte din
dreapta, formează bucla şi se întoarce de unde a plecat
Sunt situaţii când divizarea în subtipurile descrise nu este suficientă pentru excluderea
din faza examinărilor dactiloscopice a uneia sau alteia din dactilograme, astfel că în continuare
se iveşte nevoia de a micşora mai mult grupurile pentru a exclude şi alte desene papilare care la
prima vedere par asemănătoare. Un element nou ce poate fi luat în considerare în micşorarea
grupurilor la tipul laţ este forma deosebită a nucleului.
Nucleul acestui tip de desen papilar este constituit din laţul cel mai interior din
regiunea centrală, cu tot ce este cuprins între braţele sale
Laţ simplu Laţ simplu cu inel Laţ simplu cu butonieră
Laţ simplu bifurcat Laţ cu punct Laţ cu fragment Laţ cu punct
Laţ liniar Laţ biliniar Laţ triliniar Laţ multiliniar
Laţ liniar cu inel Laţ liniar cu butonieră Laţ liniar bifurcat
Laţ rachetă Laţ cu semn de întrebare Lat concav
Laţuri suprapuse simple Laţuri suprapuse liniare Laţuri comune simple Laţuri comune liniare
Laţuri duble simple Laţuri duble liniare Nucleu excepţional Nucleu excepţional
3. TIPUL CERC (BIDELTIC)
Este format din creste papilare care urmează circular curbura falangetei şi, prin unirea cu
punctul de plecare, dau naştere le două unghiuri situate în extremităţi opuse. Între braţele acestor
două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemănător unui vîrtej, deunde şi numele de
tip cerc sau verticil.
Dactilogramele digitale bideltice pot fi recunoscute după configuraţia crestelor papilare
care formează nucleul desenului.

8
 Subtipul circular este dactilograma al cărui nucleu îl constituie o creastă papilară
asemănătoare unui cerc. Acest subtip are cinci varietăţi
Cercuri concentrice Cerc legat
Cerc cu spirală: a) spre dreapta; b) spre stânga
Cerc: a) cu punct; b) cu fragment Cerc neregulat
Subtipul spirală este dactilograma de tip cerc al cărei nucleu îl formează o
creastă papilară care se roteşte ca o spiră ce se depărteză de punctul central, cu sensul de rotire spre
dreapta sau spre stânga. Ea se prezintă sub trei varietăţi, şi anume:
Spirală simplă: a) spre dreapta; b) spre stânga
Spirală dublă: a) spre dreapta; b) spre stânga
Laţ spirală: a) spre dreapta; b) spre stânga
Subtipul ovoidal (elipsoidal) se caracterizează prin existenţa unui nucleu format
dintr-o creastă papilară care în traiectoria sa ia aspectul unui oval alungit perpendicular pe
şanţul de flexiune, orizontal sau oblic spre dreapta ori spre stînga ;
Subtipul ovoidal: a) perpendicular pe şanţul de flexiune b) oblic spre stânga
Subtipul rachetă are nucleul constituit dintr-o creastă papilară care, în traiectoria sa ia
forma unui oval ascuţit la bază şi terminat cu o baghetă care îi dă aspectul unei rachete de tenis
orizontală sau perpendiculară pe şanţul de flexiune ori înclinată fie spre dreapta, fie spre stînga
desenului .
Subtipul laţuri gemene sau contrare este dactilograma cara are nucleul constituit din
două laţuri contrare ce se încolăcesc între ele şi ale căror braţe se îndreaptă în direcţii opuse,
desenul regiunii centrale semănând cu un vârtej .
Subtipul bideltic buzunar se defineşte printr-un nucleu constituit din două laţuri
independente ale căror braţe se îndreaptă în aceeaşi direcţie - spre dreapta sau spre stânga – dar
unul îl înconjoară pe celălalt, dând regiunii centrale aspectul unui bob de fasole sau al unui buzunar.
Acest subtip este produs de combinarea a două nuclee monodeltice finalizate cu un desen papilar ce
are în compunere două delte .
Subtipul bideltic combinat rezultă din amestecul unui nucleu monodeltic cu un
desen adeltic
Subtipul bideltic excepţional se caracterizează prin aceea că desenul papilar deşi are
două delte, nucleul său are o formă care nu poate fi încadrată la nici unul din subtipurile bideltice
enunţate .

4.TIPUL POLIDELTIC
Acest tip cuprinde dactilogramele digitale care au o forma mai rar întîlnită şi este
constituit din combinarea unuia sau a doua desene de tipul laţ cu unul de tip cerc, în urma căreia
rezultă întotdeauna un desen papilar cu mai mult de două delte, de unde şi denumirea de tip
polideltic.
a) subtipul trideltic; b) subtipul quatrodeltic
5. TIPUL AMORF
Tipul amorf cuprinde dactilogramele digitale care au crestele nesistematizate pe regiuni.
Caracteristica sa constă în topografia neregulată a crestelor papilare, de unde îşi trage şi
denumirea de amorf. Totuşi şi la aceste desene papilare se pot distinge anumite particularităţi care
au determinat divizarea lor în trei subtipuri, după cum urmează:
Subtipul simian. Remarcat pentru prima dată în anul 1883, este constituit din desenele
papilare digitale ale căror creste în configuraţia lor, nu au nici o trăsătură comună cu celelalte tipuri.

9
 Subtipul danteliform. Desenul papilar la acest subtip este format, în total sau în
parte, din fragmente de creste papilare care cad perpendicular pa şanţul de flexiune avînd
o formă asemănătoare unei ghirlande sau verigilor incomplete ale unui lanţ.
Subtipul nedefinit îl constituie dactilogramele cărora, din cauza distrugerii dermului, ca
urmare a unor leziuni ori a existenţei unei cicatrice, nu li se poate distinge subtipul după criteriul
formei regiunii centrale .

10
 VALOAREA PROBATORIE A URMELOR PAPILARE, A CONSTATĂRII TEHNICO-ŞTIINŢIFICE ŞI A
EXPERTIZEI DACTILOSCOPICE
Urmele papilare fac parte din categoria probelor indirecte (indiciilor). Prezenţa lor la
locul săvârşirii infracţiunii nu dovedeşte, în mod direct, că acolo s-a săvârşit acea faptă
şi nici că persoana sau persoanele de la care provin sunt autorii infractiunii.
Urma papilară probează doar prezenta persoanei care a lăsat-o în locul cercetat.
Persoana în cauză putea să fie trecut prin locul unde s-a săvârşit o infractiune, înainte de
comiterea acesteia, în timpul săvârşirii faptei de o altă persoană sau imediat după comitere, în

11
intervalul scurs până la sosirea echipei de cercetare la faţa locului. Membrii echipei de cercetare la
faţa locului pot de asemenea, lăsa urme-din neatenţie-pe obiectele aflate în câmpul infractiunii.

Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele dactiloscopice constituie mijloacele legale de

administrare ca probe a urmelor papilare.
Mijloacele de probă nu au o ordine prestabilită. Ele fiind utilizate în cadrul procesului
penal în raport cu ansamblul probelor existente în cauză.
Ca valoare probantă, constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiză dactiloscopică sunt egale
cu celelalte mijloace de probă. Bazându-se însă pe demonstraţiile ştiinţifice şi pe ilustraţii uşor de
verificat, aceste mijloace de probă prezintă un grad de obiectivitate mai ridicat, care nu generează
suspiciunile relei credinţe care poate fi întâlnită relativ la persoanele chemate ca martori.
Comparativ cu alte genuri de expertize criminalistice, cele referitoare la urmele papilare,
se caracterizează în general pe formularea de concluzii certe (pozitive sau negative) contribuind
astfel în mod substanţial la formarea convingerii organelor judiciare în legătură cu identitatea
făptuitorilor şi împrejurărilor comiterii infracţiunilor.
Într-un studiu asupra modului în care sunt percepute concluziile rapoartelor de expertiză
criminalistică de către instanţele judecătoreşti se afirmă că 87% din cazuri concluziile sunt însuşite,
în 2% neînsusite, iar în 11% nu au fost utilizate. Concluziile însuşite sunt cele care au contribuit la
soluţionarea cauzei. Aportul expertizei este mai clar exprimat în hotărârile judecătoreşti, alte ori
doar amintit sau numai subînţeles, fără nici o motivare specială.
Fundamentul ştiinţific al identificării persoanei după urmele papilare este dat de
proprietăţile acestora: individualitatea, stabilitatea, şi inalterabilitatea.
Expertiza dactiloscopică poate rezolva următoarele probleme:
 relevarea urmelor papilare latente de pe diferite obiecte;
 identificarea persoanei care a lăsat urmele papilare încriminate;
 identificarea persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută aflate în
cartotecile antropologice;
 identificarea persoanelor care şi-au declarat o identitate falsă;
 verificarea semnăturilor depuse prin punerea degetului de către persoanele
analfabete;
stabilirea mecanismului de formare a urmelor;
determinarea urmelor parţial suprapuse.
► Cu privire la urmele papilare:
dacă obiectul pus la dispoziţie prezintă urme papilare şi câte anume;
dacă un anumit profil papilar conţine în cuprinsul său detalii caracteristice provenite din
două sau mai multe desene papilare;
dacă urma este digitală, palmară sau plantară;
care este tipul, subtipul şi varietatea urmei;
de la ce mână, deget sau plantă provine urma papilară ;
dacă urma prezintă suficiente elemente individuale pentru identificare;
care este mecanismul de formare al urmei papilare;

12
dacă urma ridicată de la faţa locului şi impresiunea papilară prezentată ca model de
comparaţie sunt create de aceeaşi persoană;
în cadrul I.G.P.R. Insitutul de Criminalistică, s-a realizat un studiul cu ajutorul căruia se
poate stabilii vechimea unei urme (amprente), dar şi grupa de sânge a posesorului ei.
► Cu privire la impresiunile papilare:
dacă impresiunile papilare înaintate sunt apte comparaţiilor dactiloscopice;
dacă impresiunile papilare înaintate se regăsesc în baza de date AFIS şi cu ce date de stare
civilă;
dacă două sau mai multe seturi de impresiuni papilare au fost create de una şi aceeaşi
persoană sau de persoane diferite şi care sunt datele de identificare ale acestora.
Modalităţi de ilustrare a procedeelor de demonstrarţie.
Detaliile comune pot fi colorate pe ambele fotografii, dar se va manifesta atenţia necesară pentru a
nu se da impresia că au fost desenate elemente noi acolo unde iniţial nu existau. De reţinut că
demonstrarea identităţii este valabilă atunci când pe cele două fotograme juxtapuse nu există nici
un punct necoincident.
Demonsrarea continuitatii liniare Diagrama punctelor coincidente
Trasarea de la un punct fix a unor drepte spre
fiecare din punctele de coincidenţă
Reprezentarea detaliilor pe hârtie milimetrică

13
14
15
Legea nr. 60/2009 pentru completarea art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea
Politiei Romane
Articol unic
La articolul 31 alineatul (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane ,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002, cu modificarile ulterioare,
dupa litera k) se introduce o noua litera, litera l), cu urmatorul cuprins:
"l) sa procedeze, in conditiile legii, la cererea persoanelor interesate sau in scopul identificarii
criminalistice a persoanelor care au savarsit infractiuni ori sunt suspecte de savarsirea unor infractiuni, la
prelevarea sau, dupa caz, la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini faciale,
semnalmente, semne particulare si orice alte date biometrice, stocate in baza de date criminalistice."

16
17
18
19