Introducere in dactiloscopie: Activitatea de identificare cel mai frecvent uzitata in criminalistica este cea care are ca scop identificarea

persoanei. Referitor la identificarea judiciara a persoanei in cazul savarsirii infractiunilor s-au ridicat doua probleme: identificarea dupa urme (si alte elemente ale savarsirii infractiunii) a persoanei acre a incalcat legea. Inregistrarea acestei persoane astfel incat daca mai comite o noua infractiune sa fie cunoscuta situatia ei de recidivist. Referitor la inregistrarea celor condamnati incat daca mai comiteau si a doua oara astfel de fapte sunt mentionate metode de insemnare precum: tatuarea si insemnarea cu fierul rosu. Primul care s-a gandit sa aplice un sistem metodic de inregistrare a infractorilor a fost F. Vidocq, intemeietorul primei politii din lume in Franta sub Napoleon Bonaparte, politie de al care au aparut si primele metode criminalistice. Pentru inregistrarea infractorilor, F. Vidocq a infintat fisele personale ale detinutilor, in care erau notate semnalmentele lor, faptele comise, procedee folosite precum si cercul in care erau cunoscuti, aceasta constituind si o cartoteca dupa ,, Modus Operandi Cu timpul, arhiva lui Vidocq a devenit greoaie si birocratica, imposibil de orientat pentru a recunoastea un recidivist, deoarece dupa 70 de ani de la infintare, in 1880 aceasta avea peste 5 milioane de asemenea fise. Ina aceasta perioada de criza a metodelor de inregistrare a infractorilor in 1879 si-a facut aparitia pe scena identificarii criminalistice Alphonse Bertillon, functionar de politie, care a infinat sistemul antropometric de inregistrare. Bertillon a demonstrate ca notandu-se mai multe dimensiuni ale corpului, de pilda talie, inaltime, circumferinta capului etc. ar fii aproape imposibil sa se gaseasca doi indivizi cu toate dimensiunile identice. Antropometria n-a trait prea mult, dezvaluindu-si repede neajunsurile si posibilitatile de eroare pe care le genera aplicarea ei, dar a constituit totusi o revolutie in identificarea persoanelor, fiind primul system care punea amprenta unei activitati metodice si stiintifice. In acelasi timp cu metoda de inregistrare antropometrica si fotografica, se nastea mult mai lent si mai greu de inteles pentru politisti si juristi, dactiloscopia, una din cele mai sigure metode de identificare. Descoperitori ai metodei dactiloscopice de identificare sunt considerati mai multi autori, deoarece toti, fara a sti unul de altul, in acelasi timp si in locuri diferite pe glob, erau preocupati de cercetari si experiente ce priveau identificarea persoanei dupa desenele formate de liniile ce se gaseau pe fata interna a dehetelor si a palmei. Incepand cu anul 1855 W. Harschel, un functionar britanic din India, a fost nevoit sa se foloseasca aproape 20 de ani de amprentele digitale pentru a deosebi indigenii carora trebuia sa le plateasca soldele, caci nu aveau acte de identiatte, iar pentru europeni, acestea semanau intre ei. In acest timp, Harschell a constatat cu uimire ca amprentele digitale pe care le avea de la un individ al altul nu erau identice, si cu timpul a invatat sa distinga, dupa mai multe metode, o amprenta de alta sis a recunoasca oamenii dupa ,,imaginea degetelor , cum le-a denumit el, iar dintr-un manual de anatomie a preluat termenul de ,,linii papilare , denumire pe care el si-a insusit-o.

Ca urmare a aceste experiente in anul 1877, Harschell a redactat o scrisoare Inspectoratului General al Inchisorilor din Bengal in care isi prezenta constatarile si propunea folosirea amprentelor digitale pentru identificarea persoanelor, in acest fel punandu-se capat inselaciunilor care se practicau in domeniul identitatii persoanei. Aproape contemporan cu el, in anul 1879, dr. Henry Faulds, medic scotian la un spital din Japonia si professor la Universitatea din Tokyo, care nu auzise niciodata de Herschell si de experientele sale din India, gasind, in Japonia, unele cioburi preistorice pe care se aflau fragmente de amprente papilare imprimate pe cand lutul era moale, s-a apucat sa studieze in anul respective, 1879, si in cel urmator, 1980, problema linilor papilare. In acest sens l-au interesat mai multe probleme: varietatea desenelor papilare, daca exista deosebiri intre popoare, daca exista probleme de ereditate..etc.A remarcat ca desenele papilare sunt variate si neschimbabile la acelasi individ. Daca W. Herschell a fost primul om care a conchis ca a descoperit o nopua metoda de identificare a identitatii persoanei, Henry Faulds a fost primul care a folosit amprenta digitala pentru descoperirea autorului unei infractiuni. Introducerea dactiloscopiei la inceputul secolului al XX-lea in practica politiei s-a datorat atat descoperirii unor infractori cu ajutorul amprentelor digitale, cat si a unor personalitati:sir F.Galton si Edward Henry in Europa si Juan Vucetich in America de Sud. Astfel in anul 1894 Argentina devine prima ar din lume care introduce dactiloscopia ca metoda de identificare. Repere cronologice in dactiloscopie*: 650: n Coreea, amprentele digitale erau folosite n loc de semn tur . Chinezii distingeau dou tipuri de desene digitale: lo i ki . Primele descrieri ale desenelor papilare i ale orificiilor glandelor sudoripare au fost f cute de Grew, 1684, Bidloo, 1685 i Malpighi, 1686. 1747: Christian Jacob Hintze descrie crestele papilare n teza de doctorat Examen anatomicum papielarum cutis tactii inserchtium . 1823: Jan Evangheliste Purkinge, profesor de anatomie i fiziologie la Facultatea de medicin din Praga, n lucrarea Comentatio de examine physiologico organi visus et systematis cutanei, Breslau, 1823, realizeaz prima clasificare, n nou tipuri de desene papilare, care va sta la baza clasific rilor de mai trziu. 1858: William Hershell a nceput s foloseasc amprentele papilare pentru a proba c a pl tit soldele indigenilor. La 15 august 1877, dup o experien de aproape 20 de ani, propune inspectorului general al nchisorilor din Bengal folosirea amprentelor pentru identificarea condamna ilor, dar nu prime te nici un r spuns. 1880: La 28 octombrie, revista Nature public scrisoarea trimis de dr. Henry Faulds, din Japonia, pentru utilizarea amprentelor la identificarea infractorilor i a cadavrelor. Prima identificare i se datoreaza Doctorului Henry Faulds care a descoperit un criminal dup urma degetului l sat pe gtul unei sticle din care b use . (Valentin Sava) 1891: Sir Francis Galton propune, n revista Nature , introducerea dactiloscopiei n locul antropometriei.

n acela i an, H. de Varigny public articolul Les empreintes digitales d aprs Galton ( Revue scientifique nr. 18). 1892: Sir Francis Galton (1822 1911) public prima carte de dactiloscopie din lume: The Finger-Prints. Galton clasific desenele papilare n trei tipuri: arcuri, bucle i verticile. Face primele observa ii referitoare la ereditatea dermatoglifelor. 1893: Juan Vucetici (1858 1925) - Argentina, public prima sa lucrare: Instructiones generales para el sistema antropometrico, n care abordeaz i probleme de dactiloscopie. 1894: Argentina devine prima ar din lume care introduce dactiloscopia ca metoda de identificare. 1896: Datorit lui Edward Henry, India introduce metoda de identificare dactiloscopic pe lng cea antropometric . 1900: Apare cartea lui Edward Henry, Classification and User of Finger-Prints. Anglia introduce sistemul de clasificare elaborat de Edward Henry. 1902: Wilder public Palms and Soles , primul studiu amplu care abordeaz metodologia, ereditatea i varia ia rasial ale configura iilor palmare i plantare. 1903: Brazilia si Chile introduce dactiloscopia ca metoda de identficare. 1904: Juan Vucetici - Dactiloscopia comparat . 1906: Bolivia adopta ca metoda de identificare dactiloscopia. 1908: Peru, Paraguay si Uruguay adopta metoda dactiloscopica. 1910: n Norvegia i apoi, n 1913, n Brazilia, primele cazuri de condamnare doar pe baza probei dactiloscopice. 1916: Juan Vucetici nfiin eaz Revista de la identificacion. 1943: H. Cummins i Ch. Midlo sistematizeaz cuno tine ele de pn atunci, de la metodologie, identificare, embriologie, ereditate, varia ii rasiale, pn la aspecte de patologie a dermatoglifelor, n lucrarea Finger Prints, Palms and Soles . EXPERTIZA DACTILOSCOPICA: Obiectul expertizei il constituie determinarea provenientie urmelor papilare (digitale, palmare sau plantare), respective identificarea degetului, palmei sau plantei care a creat urma, lucru posibil datorita unicitatii si stabilitatii structurii lor. Astfel, cu ajutorul urmelor papilare, expertul criminalist urm re te identificarea persoanei implicate n fapta cercetat sau a obiectului dintr-o mul ime nedeterminal t de persoane i obiecte. Scopul final l constituie individualizarea persoanei (infractor, victim , martor, t inuitor etc.). Proprietatile desenului papilar 1. Longevitate - apar aproximativ n luna a VI-a de viata intra-uterina i exista pina la distrugerea dermei. 2. Fixitate - nu are loc nici o modificare naturala. Relieful persoanei creste doar odata cu descuamarea pielii, dar ramine neschimbat formelor i structurilor. 3. Unicitate - fiecarei persoane i este propriu un anumit relief --> posibilitate de repetare este de 1 la 42 miliarde. 4. Inalterabilitate - generata de fixitate. Practic, disparitia reliefului papilar presupune distrugerea

stratului dermic - cicatrice de tip scleros cheloidian inform, de aici scaderea sensibilitatii tegumentare, posibilitate de identificare dup aceste cicatrice. Topografia i clasificarea desenului papilar. Relieful papilar este prezent att pe palme ct i pe talpa piciorului ( pe suprafa a plantar ), dar cel mai frecvent g sit la locul faptei este creat de palme, care ofer i cea mai elocvent abordare criminalistic . Palma umana este impartita conventional n urm toarele zone: zona digitala, digito-palmara, tenara i hipotenara Degetele sunt impartite pe segmente in - falangete - falangine - falange Clasificarea reliefului papilar de pe falangete - criteriul principal este delta (prezenta , nr. , pozitia). 1) Reliefuri adeltice - crestele lor sunt orientate aproape paralel cu santul flexor - uneori au usoare denivelari. Pot fi: - simple - toate crestele au pozitie paralela cu flexorul - piniforme - n partea centrala o creasta i schimba directia ascendent. - cu confluenta dreapta sau stnga ca i cele simple dar crestele i schimb directia spre stnga sau dreapta - cu la dreapta / stnga - cu la uri opuse - cu inceput de spiral Reliefuri: - dextrodeltice delta se gaseste in partea dreapta a falangetei - sinistrodeltice delta de gaseste in partea stanga a falangetei. a) dextrodeltice /sinistrodeltice - cu laturi simple - au regiunea centrala din laturi succesive unul n altul dextrodeltice/sinistrodeltice - cu racheta - laturile se unesc i dispar treptat Reliefuri bideltice 1) cu spirala - dextrogite 2) cu vrtej 3) cu cercuri concentrice

4) elipsoidale, ovoidale 5) cu laturi incrligate Reliefuri trideltice Reliefuri cu 4 delte - mai rare Reliefuri amorfe - danteliforme Identificarea dactiloscopica - cele 12 puncte de coincidenta - prin - indicare - imbucsare - geometrie Detaliile caracteristice desenulu papilar: a: inceput de creasta papilara: locul unde o linie papilara isi incepe traseul b: sfarsit de creasta papilare: este considerat ca fiind punctual terminal al traseului. c: bifurcatie: locul in care o creasta se desparte in doau trasee diferite. d: trifurcatie: locul in care o creasta se desparte in trei trasee diferite. e: ramificatie: detaliu intalnit in campul papilar al unei dactilograme in care o creasta se divide in doua creste cu traseu separate, apoi, dupa un drum de cativa milimetrii, una din ele se desparte la randul ei in doua creste separate s.a.m.d., intreaga figura avand aspectul unei ramuri. f: contopire de creste: punctual unde doua creste se unesc. g: contopire tripla: punctual in care trei creste isi unesc traseul. h: fragmentul: este o creasta papilara foarte scurta a carei lungime deapseste doar de cateva ori grosimea sa si este situata intre alte doau creste papilare de lungimi mai mari. i: butoniera: forma pe care o capata o creasta care se bifurca, iar dupa un drum foarte scurt, cele doaua ramuri ale acesteia se unesc din nou, avand in continuare un singur traseu, constructia avand forma unui oval alungit. j:inelul: la fel ca o butoniera cu deosebirea ca este circular. k:inelul punctat: cercul care are in interior in punct papilar. l epasirea: locul in care sfarsitul unei creste papilare depaseste cu 2-3mm inceputul alteia care isi are traseul alaturat. m:creasta aderenta (carig): fragmentul lipit cu unul din capete de o alta creasta cu traseul mai lung. n:intrerupere: locul in care o creasta papilara isi intrerupe traseul iar dupa 2-3mm reapare si isi continua traseul o: punct papilar: creasta papilara cu forma asemanatoare unui punct, este situat fie in delta, fie intr-o intrerupere de creste p: grup de creste papilare: detaliul format din mai multe puncte papilare in linie sau in alta configuratie q: triunghiul capetelor de creasta: se formeaza in locul unde un sfarsit sau in inceput de cresta papilare este fata in fata cu alte doua capete de creasta care pot fii sfarsituri sau inceputuri r: anastomoza: creasta scurta care face legatura intre doua creste. Se mai numeste si cresata

transversala sau podet s: devierea: se formeaza cand doua creste care vin in intampinarea una in intampinarea celeilalte, cu putin inainte de a se intalni, se inconvoaie brusc si se sfarsesc t:creste alternative: detaliu care ia nastere in locul unde doua creste paralele ce se afla in vecinatate isi schimba pozitiile, astfel una se intrerupe si deviaza usor de pe traseul sau, iar cealalta ii ia locul trecand prin intrerupere. u: intersectia: locul in care o creasta se incruciseaza cu alta v: reintoarcerea: creasta care dupa ce a parcurs un drum din traseu se indoaie formand o bucla si se intoarce in sensul din care a venit x: cicatricea. Numarul punctelor coincidente necesar in identificarea prin dactiloscopie: Conform practicii actulae, pentru a decide daca urma si impresiunea au fost create de acelasi deget, nu este suficient ca punctele evidentiate sa coincida, ci trebuie sa existe un numar minim de puncte coincidente. Daca nu s-a gasit numarul de pucte coincidentecerut, identitatea nu este considerata ca fiind dovedita. Practica si teoria identificarii criminalistice cunoaste trei metode aplicate pentru identificarea dactiloscopica: cantitativa, in care s eimpune sa se gaseasca un numar minim obligatoriu de puncte coincidente; calitativa, la care se apreciaza numai valoarea punctelor de coincidenta, vlaoare dat de frecventa lor, fara a se tine seama de numarul lor; mixta, care tine seama in aceeasi masura de calitatea si de cantitatea detalilor descoperite in amprenta. In Romania, practica judiciara a asezat la baza identificarii dactiloscopice metoda cantitativa, solicitand in toate cazurile, stabilirea pozitiei a cel putin 12 puncte caracteristice. Intr-un studiu efectuat in anul 1994, Grupul Europea de Lucru privind Standardele de apreciere in materie de dactiloscopie, precizeaza cu privire la numarul minim de caracteristici necesare identificarii dactiloscopice ca situatia in diferite tari se prezinta astfel: minim 6-8 caracteristici in Irlanda minim 8 caracteristici in Anglia, Adjerbaijan, Armenia si Bulgaria minim 10 caracteristici in Danemarca si Ungaria minim 12 caracteristici in Andora, Belgia, Croatia, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia, Suedia, Turcia; minim 14 caracteristici in Malta; minim 16 caracteristici in Cipru, Scotia si Interpol. In Lituania, Luxemburg, Norvegia si Ucraina, practica judiciara nu pretinde un nr. minim de caracteristici inb identificarea dactiloscopica. La stabilirea numarului minim al punctelor coincidente, un rol important l-au avut calculele facute in 1911 de catre Balthazard, finalizate prin enuntarea ,,regulii celor 12 puncte , calcule care nu au fot ulterior nici verificate, nici dezvoltate. Balthazard a adoptat principiul potrivit caruia, fiecare amprenta ofera in medie 100 de detalii

caracteristice si ca fiecare din ele ocupa aceeasi suprafata patrata din cuprinsul impresiunii. Luand in considerare, in mod ipotetic, ca intr-o amprenta nu pot exista dect patru feluri de detalii caracteristice (inceput de creasta, sfarsit de creasta, bifurcatie si contopire) carora le-a atribuit sanse egale de a aparea in oricare din cele 100 de suprafete, a stabilit ca intr-un patrat pote sa fie prezent oricare din cele patru detalii si, deci, sunt posibile patru situatii ale desenului papilar in aceasta suprafata elementara. O serie de criminalisti au respins categoric calculele facute de pionierii dactiloscopiei, ca neavand nici o insemnatate stiintifica. Apreciem o asemenea afirmatie ca nefundamentata, chiar daca aceste calcule in etapa acutuala a dezvoltarii stiintei sunt simpliste. Nu se pote admite ca doua desene papilare, desi sunt unice si diferite in ansamblul lor, n-ar putea prezenta fragmente absolut la fel, repetate sub latura dispunerii celor catorva elemente care se evidentiaza, fiind, de cele mai multe ori inaccesibile altor criterii de diferentiere ca: numar de pori, latimea crestelor, numarul celulelor, si alte numeroase caracteriostici pecare le poseda impresiunea, dar care nu apr in fragment si care consacra unicitatea.