UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

LUCRARE DE LICENTĂ

Identificarea biocriminalistică
pe baza profilului ADN

Absolvent: Cristina Ifrim

Conducător ştiinţific: Prof. Univ. dr. Emilian Stancu

Bucureşti
2014
 PREFAŢĂ

„Să ai justiţia în sânge, să ai cromozomi de jurist”

(Valeriu Butulescu – „Frunze fără ram”).

Când am terminat facultatea de biologie am crezut că nu

mi-am ales drumul corect în cariera mea, dar apoi am realizat
că încercam să găsesc „gena” acestei ştiinţe în fiecare lucru.
Aşadar, nemultumirea mea nu venea dintr-o greşeală, ci din
dorinţa de a nu mă opri, de a aduce mereu noutate în ceea ce
fac pentru a descoperi surse noi de creaţie.

Această teza descrie într-un text riguros dar logic

anumite aspecte ale activităţilor medicale şi biologice care şi-
au găsit apicabilitatea în justiţie şi sper să fie o lectură
plăcută pentru oricine o citeşte.

Mulţumesc Domnului Profesor Emilian Stancu

pentru înţelegere şi sprijin în realizarea acestei lucrări, pentru
că m-a învaţat că atunci când vrem să aflăm adevărul trebuie
să ne întrebăm şi pentru că, într-un timp foarte scurt, mi-a
dezvăluit universul său ştiiţific, oglinda în care aveam să ma
descopăr mai târziu.

Mulţumesc surorii mele Diana

care mi-a arătat că totul este posibil atunci când iţi doreşti.

Bucureşti, iunie 2014

Biolog Cristina Ifrim

1
 CAPITOLUL I
Aspecte introductive

1. Rolul şi importanţa expertizei criminalistice în procesul penal

Datorită înţelepciunii magistratului şi pedagogului austriac Hans Gross,

criminalistica s-a conturat la sfârşitul secolului XIX ca ştiinţă a investigaţiilor
penale, considerată una dintre primele ştiinţe de graniţă, oferind justiţiei
instrumentele desprinse din universalitatea cunoştinţelor, fundamentate pe
descoperiri ştiinţifice, apte să contribuie mai eficient la descoperirea crimei şi a celui
care o comite. Elementul definitoriu al investigaţiilor criminalistice îl constituie
identificarea unor persoane sau obiecte dar privită în sensul ei cel mai larg. Procesul
de identificare criminalistică deţine un loc bine conturat, de o mare importanţă în
cadrul cercetărilor criminalistice. Identificarea reprezintă ,,problema centrală a
investigaţiilor criminalistice”. Literatura de specialitate, raportându-se la necesităţile
practice a statuat că activitatea de identificare criminalistică este, indisolubil legată
de actul de justiţie”.
În numeroase ocazii justiţia are nevoie de sprijinul medicinei pentru
soluţionarea unor cauze, astfel că, medicina legală mai poartă numele şi de medicină
judiciară
Aceasta ştiinţă stabileste o punte de legătură între gîndirea biologică şi
juridică. 1
Datorită complexităţii relaţiilor sociale actuale a crescut şi nevoia dovedirii
ştiinţifice a diferitelor probleme juridice legate de viaţă, sănătatea şi acţiunile
oamenilor şi necesitatea legiferării acesteia.

Rolul expertizei criminalistice este de a completa probatoriul cu date si

clarificări tehnico-ştiinţifice prin care organul judiciar poate să facă incadrarea
corectă a faptelor şi poate să ia hotărâri in privinţa vinovăţiei sau nevinovăţiei unor
persoane.
Expertiza este realizată de specialişti care joacă un rol important în elucidarea
faptelor pentru a preîntâmpina apariţia unor erori judiciare.
Specialistul numit pentru a face o expertiză sau chiar o constatare ştiinţifică
nu se subordonează organului de urmărire penală, deoarece atribuţiile sale sunt
limitate prin actul de numire în care sunt trecute problemele la care i se cere să
răspundă şi materialul pe care-l poate consulta.

Expertiza este importantă deoarece contribuie la aflarea adevărului, cu

privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunii, la persoana care a săvârşit-o, precum
şi la alte împrejurări necesare pentru corecta soluţionare a cauzei.
Elemente de probă îndoielnice ori simple indicii pot, prin efectuarea
expertizei, să fie reţinute ca probe temeinice sau înlăturate ca fiind, fără valoare.

Dispunerea efectuării unei expertize de către organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată se face ori de câte ori sunt necesare cunoştinţele unui specialist,
1
„Tratat de medicină legală” – Vladimir Beliş, Bucureşti, Editura Medicală.
2
în funcţie de problemele care urmează a fi lămurite, expertiza va fi diferită,
clasificarea acestora făcându-se după mai multe criterii: natura probelor ce urmează a
fi lămurite prin expertiză; modul în care legea reglementează necesitatea efectuării
expertizei; modul de desemnare a expertului; modul de organizare a expertizei 2 .

Pentru a dispune efectuarea unei expertize criminalistice trebuie îndeplinite

următoarele două condiţii:
■ existenţa unor fapte sau împrejurări ale cauzei care, pentru a sta la baza
convingerii rganelor judiciare, impun necesitatea unor precizări, clarificări;
■ lămurirea semnificaţiei acestora necesită cunoştinţe de specialitate dintr-un
domeniu sau altul de activitate.

În vederea dispunerii efectuării expertizelor criminalistice, organele de

urmărire penală sau instanţele de judecată trebuie să ia unele măsuri de pregătire:
■ aprecierea necesităţii şi utilităţii dispunerii expertizelor;
■ formularea întrebărilor;
■ punerea la dispoziţia expertului a materialelor necesare examinării;
■ alegerea instituţiei abilitate sau a experţilor ce urmează să efectueze
expertiza.
Specialistul merge cu identificarea până la nivelul unui obiect sau individ, nu
rămâne la nivelul generic al grupului de obiecte, categorie de indivizi ş.a.m.d., în
funcţie de măsura în care mijloacele de examinare şi metodologia de care se dipune
la un moment dat permit o identificare individuală. Identificarea nu trebuie privită
rigid, „ea fiind un proces dinamic, asemeni înseşi obiectelor şi fiinţelor pe care le
examinează, în continuă schimbare şi rămânând totuşi ele însele” 3
Rezultatele cercetărilor întreprinse de către specialist (expert, medic legist,etc)
iau forma unui raport de constatare sau de expertiză, având formulate la final
anumite concluzii.

Biocriminalistica este domeniul de cercetare criminalistică a probelor

biologice în scopul administrării probelor juridice.
Asadar, expertiza criminalistică, cunoscută in literatură si ca ,,expertiza de
identificare judiciară”, reprezintă o cercetare ştiinţifică a probelor materiale,
destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanţelor şi fenomenelor aflate în
legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăţi ale acestora, precum şi a
unor eventuale modificări de formă, conţinut sau structură.

Principiile identificării criminalistice

♦ Principiul identităţii
Identitatea este definită ca fiind „starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-
şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el
însuşi”. Stabilirea identităţii înseamnă nerepetabilitatea obiectului, persoanei sau
fiinţei căutate, chiar faţă de cele asemănătoare cu ele.

♦ Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare

2
Teză de doctorat, Bucureşti 2007 – Doctorand Adrian Enulescu, coordonator ştiinţific Prof. Univ. Dr. Emilian
Stancu
3
„Criminalistica” vol 1 - Emilian Stancu, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1962.
3
 Se consacră diferenţierea între obiectele relativ constante şi cele relativ
schimbătoare.

♦ Principiul delimitării precise între obiectele identice şi obiectele

asemănătoare
Fiecare obiect este identic numai cu el însuşi, acest lucru constituind
fundamentul oricărei identificări.

♦ Principiul dinamicităţii şi al interdependenţei cazuale

Factorul mişcare constituie un atribut inerent al materiei, mişcarea cuprinzând
toate schimbările şi procesele ce au loc în univers, de la simpla deplasare şi până la
gândire. Din acest considerent identificarea criminalistică trebuie să pornească de la
premiza că orice cercetare a obiectelor, persoanelor sau fiinţelor trebuie abordată din
perspectiva mişcării acestora şi a schimbărilor trăsăturilor şi proprietăţilor acestora.

♦ Principiul delimitării stricte dintre obiectele scop şi obiectele mijloc ale

identificării

Cea mai importantă caracteristică a geneticii judiciare este obţinerea unor

profile genetice corespunzătoare microurmelor biologice din care a fost extras ADN-
ul, implicit al persoanei care le-a creat. În cazul a două profile genetice identice
obţinute din două probe biologice diferite, se poate afirma că aparţin aceleiaşi
persoane cu o probabilitate care poate fi numită certitudine.

Aspecte importante ale analizei genetice a microurmelor biologice

a. Metoda de genotipare oferă posibilitatea individualizării microurmelor

biologice, atribuindu-le profile genetice care prin extrapolare sunt, de fapt, profilele
persoanelor care le-au creat;

b. Puterea de discriminare a persoanelor pe baza profilului genetic, utilizând

pentru genotipare 16 markeri genetici, este de aproximativ 1 /10 23 , ceea ce semnifică
faptul că la un grup de 10 23 de persoane un profil este unic;

c. Se pot genotipa toate tipurile de microurme biologice umane care conţin

celule nucleate: leucocite (sânge), celule epiteliale provenite atât de pe suprafaţa
organismului cât şi din zonele interne, diverse lumene sau cavităţi, celule spermatice,
ţesuturi osoase, dinţi, diverse secreţii biologice etc.;

d. Permite obţinerea separată a profilelor genetice în cazul unor amestecuri de

microurme, în funcţie de tipul acestora. De exemplu, dintr-un amestec de spermă şi
secreţii vaginale supus analizei genetice, se va obţine separat profilul genetic al
celulelor spermatice şi separat al celulelor epiteliale;

e. Se pot genotipa microurme de natură biologică aflate în amestec cu

substanţe inhibitoare de natură organică sau anorganică. În procesul de purificare,
pot interveni, în funcţie de natura inhibitorului şi a microurmei biologice, o serie de
etape prin care acestea sunt îndepărtate din sistem, astfel încât să nu afecteze
macromolecula ADN;
4
 f. Este posibilă obţinerea profilelor genetice ale microurmelor de celule
epiteliale remanente în urma contactului fizic dintre o persoană şi un obiect sau între
două persoane. Astfel, pot fi exemplificate:
- genotiparea judiciară a microurmelor biologice umane depuse pe suporturi
vegetale;
- identificarea persoanelor pe baza profilului genetic al celulelor nucleate
remanente în ape reziduale de spălare;
- identificarea persoanelor pe baza profilului genetic al celulelor nucleate
aflate în amestec cu ruj de buze;
- genotiparea celulelor nucelate remanente în fragmente de amprente papilare

g. Metodele de extracţie, purificare şi amplificare a ADN din microurmele biologice

sunt într-o continuă evoluţie, oferind posibilitatea automatizării acestor etape. 4

2 Cadrul juridic de efectuare a expertizelor medicale (genetice)

Expertiza reprezintă acel mijloc de probă utilizat în procesul penal atunci cănd
complexitatea aspectelor cauzei necesită prezenta unor specialişti. 5

Codul de Procedură Penală este principalul cadrul legislativ ce

reglementează efectuarea expertizelor şi toate celelalte aspecte legate de procedura
realizării lor, de persoanele şi insituţiile implicate, de cadru si condiţiile de
desfaşurare a acestora.
Expertul este acea persoană care are cunoştinţe de specialitate într-un anumit
domeniu al ştiinţei, tehnicii sau artei, abilitată oficial in calitate de expert, chemată
pentru lamurirea în procesul penal a chestiunilor care implică asemenea circumstanţe.

Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată. 6

Când expertiza urmează sa fie făcută de un laborator de criminalistică sau un institut
de specialitate, expertul va fi numit în cadrul acestuia (de organul din care face
parte). 7
De regulă este numit un singur expert, însă în situaţia unei expertize
complexe, când sunt necesare cunoştinţe specializate în discipline distinclte, se pot
desemna doi sau mai mulţi experşi.

Expertul are o serie de drepturile şi obligaţiile prevăzute expres de Noul Cod

de Procedură Penală la Art. 177.
(1) Expertul are dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleaşi
motive pentru care martorul poate refuza depunerea mărturiei.
4
„FORENSIC SCIENCE” - CRIMINALISTICA MODERNĂ DIN POLIŢIA ROMÂNĂ - Nr. 2099 din 26
iulie 2009)
5
„Drept procesual penal” – Carmen Silvia Paraschiv, Bucureşti 2004
6
Cu exceptiile prevăzute de lege.
7
Numirea expertului - Art. 171. (1), (3), (4) Noul Cod de Procedură Penală şi (5) Instituţia medico-legală, ori
laboratorul de expertiză criminalistică sau institutul de specialitate poate solicita, atunci când consideră necesar,
participarea specialiştilor de la alte instituţii sau avizul acestora.

5
 (2) Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar
pentru efectuarea expertizei.
(3) Expertul poate cere lămuriri organului judiciar care a dispus efectuarea
expertizei cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei ce trebuie evaluate.
(4) Expertul poate cere lămuriri părţilor şi subiecţilor procesuali principali,
cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organele judiciare.
(5) Expertul are dreptul la un onorariu pentru activitatea depusă în vederea
efectuării expertizei, pentru cheltuielile pe care ar trebui să le suporte sau le - a
suportat pentru efectuarea expertizei. Cuantumul onorariului este stabilit de către
organele judiciare în funcţie de natura şi complexitatea cauzei şi de cheltuielile
suportate sau care urmează a fi suportate de către expert. Dacă expertiza este
efectuată de instituţia medico-legală ori laboratorul de expertiză criminalistică sau
de institutul de specialitate, onorariul este stabilit în condiţiile prevăzute de legea
specială.
(6) Expertul poate beneficia şi de măsurile de protecţie prevăzute de art. 126.
(7) Expertul are obligaţia de a se prezenta în faţa organelor de urmărire
penală sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat şi de a-şi întocmi
raportul de expertiză cu respectarea termenului limită stabilit în ordonanţa
organului de urmărire penală sau în încheierea instanţei. Termenul limită din
ordonanţă sau încheiere poate fi prelungit, la cererea expertului, pentru motive
întemeiate, fără ca prelungirea totală acordată să fie mai mare de şase luni.
(8) Întârzierea sau refuzul nejustificat de efectuare a expertizei atrage
răspunderea civilă a expertului sau a instituţiei desemnate să o efectueze pentru
prejudiciile cauzate. 8

Există posibilitatea ca expertul nominalizat să se afle în stare de

incompatibilitate în cadrul respectivei cauze (de exemplu: participarea unui expert de
mai multe ori la aceeaşi cauză). Cerinţa legii este ca motivul incompatibilităţii sa fie
dovedit de persoana care îl invoca. 9

Art. 174 din Noul Cod de Procedură Penală prevede posibilitatea înlocuirii
expertului dacă nu finalizează expertiza la temenul fixat in mod nejustificat sau dacă
manifestă dezinteres faţă de activitatea pe care trebuie să o desfăşoare. În cazul
înlocuirii acesta trebuie să pună la dispoziţia organului judiciar toate materialele
utilizate ăn expertiză până la acel moment. Inlocuirea se dispune de către organele de
urmărie penală sau instanţă. 10

Efectuarea unei expertize este obligatorie in anumite situaţii: omorul deosebit

de grav, în cazul infracţiunii de pruncucidere şi pentru a stabili cauza morţii în cazul
în care nu s-a întocmit un raport medico-legal.

8
Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin Legea nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care
cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;
9
Art.172 Incompatibilitatea expertului – Noul Cod de Procedură Penală
10
Art. 174 din Noul Cod de Procedură Penală şi următoarele prevederi: Expertului înlocuit i se poate aplica de
către procuror sau judecător o amendă judiciară de la 500 la 5000 lei. (3) Expertul este, de asemenea, înlocuit
când este admisă cererea sa de abţinere sau o cerere de recuzare, ori în cazul în care se află în imposibilitate
obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza.
6
 Realizarea expertizei se dispune la cererea părtilor sau din oficiu prin rezoluţie
de către organul de urmărire penală. Fiecare dintre părţi ere dreptul să ceară un
expert recomandat de ea să participe la efectuarea expetizei. 11
In actul procesual în care se dispune efectuarea expertizei trebuie să se
precizeze obiectul acesteia, întrebările la care trebuie să raspundă expertul şi
termenele de realizare.
După numire, instanţa / orgenele de urmărire penală fixează un temen cănd
experţii şi părţile primesc lămuriri cu privire la expertiza ce trebuie efectuată. Li se
pune de asemenea în vedere faptul că pot face observaţii referitoare la întrebările la
care expertul trebuie să rapsundă după efectuarea analizelor şi că pot cere modificpri
sau completări. Tot acum părţile sunt încunoştiinţate de faptul că au dreptul să ceară
numirea unui expert recomandat. La final se stabileşte termenul la care expertul
trebuie să prezinte rezultatele.
Formularea întrebărilor la care trebuie să răspundă expertul impune
îndeplinirea unor condiţii, unele se referă la fondul problemei, iar altele se referă la
forma în care trebuie să se materializeze. Corecta formulare a întrebărilor impune
cunoaşterea de către organele judiciare, în anumite limite, a domeniului ştiinţific în
care se dispune efectuarea expertizei criminalistice. Nivelul de cunoaştere al
organului judiciar în domeniul specialităţii în care se dispune efectuarea expertizei se
impune pentru a nu se solicita inutil efectuarea unor examinări de specialitate.

Pregătirea în vederea efectuării expertizei criminalistice impune obligaţia

organelor judiciare de a pune la dispoziţia expertului materialele ce vor fi supuse
examinării,iar acestea trebuie să fie reprezentative şi suficiente din punct de vedere
cantitativ şi calitativ.

Pe parcursul efectuării analizelor, expertul poate cere clarificări organelor de

urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte sau împrejurări
ale cauzei, sau chiar de la părţi, daca acestea doresc şi autorităţile răspunzătoare le
permit.
După finalizarea expertizei, conluziile sunt trecute într-unu raport scris. În
cazul când au participat mai mulţi experţi, se intocmeşte un singur raport, iar opiniile
tuturor, chiar dacă sunt diferite, sunt consemnate separat în acelaşi raport. Acesta se
va depune la organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei. 12
Legea solicită anumite obligaţii privind conţinutul raporului expertizei:
Art. 177. (4) NCPP Raportul de expertiză cuprinde:
a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus
efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele
expertului, obiectivele la care expertul urmează să răspundă, data la care a fost
efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată, menţiunea dacă
părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei, data
întocmirii raportului de expertiză;
b) partea expozitivă, ce cuprinde descrierea operaţiilor de efectuare a
expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori
explicaţii în lumina celor constatate de expert;

11
Numirea expertului - Art. 171. (4) Noul Cod de Procedură Penală
12
Raportul de expertiză - Art. 177. (1-3)Noul Cod de Procedură Penală şi (5) În situaţia în care expertiza a fost
efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu
privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului
7
 c) concluziile, care cuprind răspunsurile la obiectivele stabilite de organele
judiciare, precum şi orice alte precizări şi constatări rezultate din efectuarea
expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei.

Când organele judiciare constată că expertiza nu e completă se dispune

efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert sau de către un nou
expert. Organul de urmărire trebuie să se adreseze laboratorului sau instituşiei
specializate cand expertiza s-a facut in cadrul lor pentru această activitate. Uneori se
poate evita suplimentul de expertiză dacă aceasta poate si fuplinită prin audierea
expertului. 13
Dacă din raportul de expertiză nu reies cu claritate concluziile expertului,
organul judiciar îi cere acestuia lămuriri suplimentare în scris sau dispune chemarea
lui pentru a da explicaţii verbale.
Ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea
martorilor.
Audierea expertului se poate face la cererea procurorului, a părţilor sau din
oficiu daca organul judiciar apreciază ca este necesar pentru lămurirea constatărilor,
pe tot parcursul urmăririi penale si al judecăţii. 14
Când organul judiciar are indoieli cu privire la exactitatea concluziilor din
raportul de expertiză dispune efectuarea unei noi expertize. In aceasta situaţie
instanţa trebuie să tină cont şi de dispoziţiile speciale care reglementează expertiza şi
care sunt prioritare. O nouă expertiză poate fi ceruta şi în cazul care constatările sunt
neclare sau contradictorii. 15
Atunci când noua expertiză ajunge la concluzii diferite de prima, sau chiar
contrare, instanţa poate recunoaste valoarea probatorie a oricăreia dintre ele, întrucât
legislaţia nu face distincţie.

Codul de procedură penală în vigoare a consacrat, în domeniul expertizei

criminalistice, expertiza oficială în sensul că aceasta nu poate fi efectuată decât în
cadrul unor instituţii specializate, sistem menit să asigure un nivel ştiinţific
corespunzător examinărilor de specialitate, iar pe de altă parte a garanta, prin modul
de organizare al acestor instituţii şi de recrutare a experţilor, obiectivitatea activităţii
de expertiză.
Expertiza este un mijloc de probă în care sunt expuse opiniile unor specialişti
cu privire la anumite aspecte care ţin de competenţa lor profesională. Aceasta nu are
o forţă probatorie superioară altor mijloace de probă.
Dispunerea unei expertize de către organul de urmărire penală se va face după
aprecierea probelor pe care le are la dosar, stabilind pentru care din ele are nevoie de
o expertiză sau nu. Aprecierea aceasta trebuie să se facă în mod just, atât în sensul de
a nu se întârzia efectuarea expertizei dacă aceasta este absolut necesară, cât şi de a
nu se întârzia mersul cercetărilor cu expertize de mai mică importanţă.
Expertiza se dispune de catre organele de urmărire penală sau instanţă, pentru
lămurirea unor fapte sau împrejurări neclare ce necesită folosirea cunoştinţelor unui
specialist în cursul urmăririi (după punerea în mişcare a acţiunii penale) sau al
13
Suplimentul de expertiză – Art. 179 (1 şi 2) Noul Cod de Procedură Penală
14
Audierea expertului - Art. 178 (1 şi 3) Noul Cod de Procedură Penală şi (2) Dacă expertiza a fost efectuată de
o instituţie medico-legală, laborator de expertiză criminalistică sau institut de specialitate, instituţia va desemna
un expert, dintre persoanele care au participat la efectuarea expertizei, ce urmează a fi audiat de către organul de
urmărire penală sau de instanţă.
15
Efectuarea unei noi expertize – Art. 180 (1,2) Noul Cod de Procedură Penală
8
judecăţii (atât înainte, cât şi în cursul efectuării cercetării judecătoreşti), prin
ordonanţă sau rezoluţie motivată, ori la cererea părţilor prin avocaţii acestora sau din
oficiu. În cursul judecăţii în prima instanţă efectuarea expertizei se dispune prin
încheiere, iar cu ocazia judecăţii în recurs prin decizia de casare. 16
In cererea scrisă pentru efectuarea expertizei trebuie indicate atât faptele şi
împrejurările cauzei ct si obiectivele care trebuie clarificate de expert.
Experţii nominalizaţi pot fi oficiali sau independenţi autorizaţi in tară sau
străinătate.

Expertiza ADN este reglementată de Art. 190 al Noul Cod de Procedură

Penală. Aceasta se poate dispune când este necesară pentru a stabili identitatea unei
persoane sau dacă urmele găsite provin de la suspect, inculpat sau de la persoana
vătămată. Obiectul expertizei îl constituie mostrele prelevate în cursul examinării
fizice şi orice alte probe ce au fost găsite sau ridicate.
Expertiza ADN se efectuează în cadrul instituţiilor medico-legale, a unui
laborator de expertiză criminalistică sau a oricărei alte instituţii de specialitate
certificate si acreditate în acest tip de analize.
Materialul biologic se pune la dispoziţia expertului fără datele de identificare
ale persoanei de la care au fost prelevate iar rezultatele obţinute sunt considerate date
personalesi sunt protejate conform legii. 17

Prevederile Noul Cod de Procedură Penală in ceea ce priveşte expertiza

genetică judiciară sunt asemănătoare cu cele referitoare la expertiza AND. SE poate
dispune in aceeaşi manieră si de către aceleaşi persoane, iar genotiparea rezultată are
caracter pesonal şi este protejată conform legii. În plus, probele biologice recoltate
cu ocazia examinării pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar
şi poate fi folosit si în alte cauze daca este cazul, in vederea aflării adevărului. 18

Complexitatea efecturării expertizelor necesita existenţa unui cadru juridic

bine definit deoarece importanţa lor este majoră:
- presupune o activitate de investigaţie desfăsurată de specialişti
- finalitatea activităţilor constă in furnizarea d eprobe ăn vederea soluţionării
cauelor penale
- obiectul lor trebuie fixat de organele juridiare
- presupune o examinare amănunşită a elementelor analizate
- dispunerea lor se face de catre organele judiciare

Inainte de efectuarea expertizelor, se realizează cercetări la faţa locului care

au ca scop si recoltarea de probe ce urmează a fi supuse analizelor de laborator.
Codul de procedură penală vine cu o serie de reglementări pentru efectuarea acestor
cercetări: cercetarea la faţa locului se dispune tot de instanţa de judecata sau organele
de urmărire penala atunci cînd se cosideră necesar pentru clrificarea unor împrejurări
/ fapte sau când există suspiciuni asupra decesului unei persone. 19
16
Dispunerea efectuării expertizei – Art. 170. Noul Cod de Procedură Penală
17
Expertiza ADN Art. (1-6) 190 al Noul Cod de Procedură Penală
18
Expertiza genetică judiciară – Art. 191 (1-5) Noul Cod de Procedură Penală şi (2) Expertiza genetică judiciară
se efectuează în cadrul instituţiilor medico-legale, al unei instituţii ori unui laborator de specialitate sau al
oricărei alte instituţii de specialitate certificate şi acreditate în acest tip de analize.
19
Cercetarea la faţa locului – Art. 192 Noul Cod de Procedură Penală şi (2) Organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să
9
 Un rol cheie în identificare criminalistică il au instituţiile de medicină legală.
Organizarea activităţii şi funcţionarea acestora este reglementată de legea nr.
459/2001, OG 57/2001 şi legea 271/2004.
Activitatea de medicină legală constă în efectuarea de expertize, examinări,
constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în
viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii
adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi
sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi efectuarea de
expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.
În România, reţeaua de medicină legală este organizată la nivel naţional şi are
o structură piramidală, fiind compusă din următoarele nivele de competenţă:
(I) Servicii de medicină legală judeţene, din structura cărora fac parte şi
cabinetele de medicină legală;
(II) Institute de medicină legală din centrele medicale universitare;
(III) Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti.
Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport ştiinţific şi
metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul Superior de Medicină Legală, cu
sediul la Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici“ Bucureşti.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Justiţiei asigură controlul şi evaluarea activităţii de
medicină legală.

Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor

lucrări medico-legale sunt aprobate prin Ordinul nr.1.134/C/25.05.2000 al
Ministerului Justiţiei şi nr. 255 / 04.04.2000 al Ministerului Sănătăţii, publicat în
Monitorul Oficial, partea I în 19.09.2000. 20
În cuprinsul acestuia legiutorul stabileşte:
- rolul medicului legist, competenţele acestuia şi păstrarea secretului de
serviciu
- actele medico-legale: raportul de expertiză, raportul de constatare,
certificatul, buletinul de analiză şi avizul.
- Reguli privind examinările medico-legale
- Efectuarea constatărilor si expertizelor la persoane vii şi la cadavre
- Noua expertiză medico.legală

Legea nr. 156 din 5 iulie 2011, pentru modificarea si completarea Ordonantei
Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea expertilor criminalişti care pot fi
recomandati de parti sa participe la efectuarea expertizelor criminalistice a impus
următoarele norme:
- schimbarea titlului în Ordonanţa privind organizarea activitãţii de
expertizã criminalisticã
- au fost impuse noi drepturi şi obligaţii ale experţilor - Expertul criminalist
trebuie sã fie imparţial şi independent în exprimarea şi formularea opiniilor
ştiinţifice.
- referitoare la calitatea de expert
- privitoare la autorizarea laboratoarelor independente
- in legătură cu sanţiunile care pot fi aplicate experţilor

comunice între ele sau cu alte persoane

20
Curs pentru facultatea de drept – Medicină Legală – Vladimir Beliş, Editura Juridică
10
 Codul penal este cel care reglementează sanţiunile ce vor fi aplicate
pesoanelor care încalcă legile, inclusiv experţilor în situaţia în care ascud adevărul
sau elaborează rapoarte de expertiză ce conţin intenţionat rezultate false. 21

CAPITOLUL II
Fundamentul ştiintific al identificării persoanelor
pe baza profilului ADN

21
Art. 273 alin (2) lit c) Mărturia mincinoasă NCP actualizat in febr 2014 c) de o persoana care intocmeste un
raport de expertiza ori de un interpret
11
 1. Cum s-a ajuns la identificare pe baza profilului ADN

Ideea de a identifica oamenii pe baza caracteristicilor genetice nu este nouă.

Grupele sanguine ABO, descoperite în 1900 de Karl Landsteinerr, au constituit
primul marker genetic folosit în criminalistică, la care s-au adăugat grupele sanguine
MN (1927) şi factorul Rhesus (1937). În anii 1970 şi 1980 s-au făcut progrese,
analizându-se diferitele forme ale unor enzime (izoenzime) din hematii şi ser
sanguin. Certitudinea că proba provenea într-adevăr de la suspect depindea de
numărul de proteine analizate (de obicei patru); această certitudine se numeşte
capacitate de discriminare. Capacitatea de discriminare oferită de aceste tehnici
combinate este de numai 1:1000, mai bună decât capacitatea de 1:10 a analizei
grupelor sanguine, dar încă nu suficient de bună. Pentru a obţine o discriminare mai
bună, era nevoie să ne analizăm mai amănunţit structura genetică.
Descoperirea aciduui dezoxiribonucleic a condus la înţelegerea conceptului
de ereditate si ulterior la identificare, prin decodarea informaţiilor genetice pe care
molecula de ADN le are în componenţă. Aceasta are structură moleculară şi este
conţinută de toate celulele vii ale organismului.
În 1950 James Watson şi Francis Crick au făcut prima prezentare a structurii
ADN. Pe lângă Watson şi Crick, care şi-au desfăşurat cercetările la Laboratorul
Cavendish din Cambridge, cei care au contribuit cel mai mult la reuşită, prin
cercetările lor, au fost Maurice Wilkins şi Rosalind Franklin, care au lucrat, în
perioada respectivă, la King's College London. Aceşti patru savanţi sunt cei cărora li  
se datorează, în cea mai mare parte, meritul de a fi dezlegat această enigmă a
biologiei. De altfel, Maurice Wilkins a împărţit cu Crick şi Watson premiul Nobel
pentru medicină/fiziologie, acordat în anul 1962 pentru această descoperire. Rosalind
Franklin, care a contribuit decisiv la succes, nu a făcut parte dintre laureaţi dintr-un
motiv simplu şi tragic: a murit înainte de decernarea premiului, în 1958, la vârsta de
numai 37 de ani, ca urmare unui cancer.
Pînă în anul 1985 însă studierea moleculei ADN nu a constituit o preocupare
majoră pentru criminalistică. Cel care a văzut valenţele nenumărate pe care ADN ul
le are în identificarea unei persoane prin studierea urmelor biologice de orice natură
lăsate de respectiva persoană la locul infractiunii este Alec Jeffreys, ajutat de colegii
săi de la Universsitatea Leicester din Anglia. Puţini ştiu însă că utilizarea ADN in
criminalistica a fost descoperita din întâmplare. Insuşi descoperitorul, Alec Jeffreys,
poreclit “Dl. ADN” sau “bunicul ADN-ului”, a afirmat că la baza folosirii “amprentei
ADN” în investigaţiile criminalistice se află doar o întâmplare norocoasă. Profesorul
Jeffreys a descoperit noutatea în 1984, în timp ce se ocupa de un proiect de cercetare
fără nici o legatură cu criminalistica. El studia variaţiile genetice ale ADN-ului
uman, în cadrul unui proiect de genetică medicală. Şi-a dat seama că descoperise
ceva de o uriaşă importanţă practică în momentul în care a studiat imaginile în raze X
obtinute în cursul unui experiment, imagini în care se vedeau clar atât asemănările,
cât şi deosebirile existente în ADN-ul extras de la unul dintre laboranţii săi şi de la
membri ai familiei acestuia. Aşa s-a ajuns la utilizarea caracteristicilor unice ale
ADN-ului fiecărei persoane pentru identificarea infractorilor şi realizarea testelor de
paternitate – două aplicaţii foarte importante ale acestei metode în medicina legală de
azi. Astfel, zeci de mii de cazuri de infracţiuni grave - crime, violuri, vătămări
corporale - au fost rezolvate graţie acestui procedeu care, între timp, a fost
îmbunătăţit, datorită descoperirii unor metode mai performante de extragere a ADN
din ţesuturi şi de analizare a sa.

12
 Stuctura ADN-ului

În celula vie, ADN există predominant sub formă bicatenară (două catene,
sau lanţuri, de nucleotide), iar structura secundară este dată de modul în care cele
două catene se conectează între ele, şi anume prin legături de hidrogen între perechile
de baze azotate de pe o catenă şi de pe cealaltă. Bazele azotate nu se pot lega oricum,
ci numai în anumite combinaţii: adenina se leagă întotdeana de timină (A-T), iar
citozina - de guanină (C-G). Sunt două aspecte care au fost lămurite de Crick şi
Watson în modelul lor: câte catene are ADN-ul şi cum se conectează acestea între
ele.
Aspectul major la a cărui lămurire au contribuit cei patru savanţi menţionaţi
a fost structura terţiară a ADN-ului, adică forma tridimensională specifică moleculei.
Azi, ştim că ADN-ul se prezintă sub forma unui "dublu helix", cum l-a numit
Watson, cele două catene răsucindu-se una în jurul alteia la anumite unghiuri şi cu
distanţe precise între spirele structurii helicoidale. Pentru descoperirea acestei
structuri terţiare au ajuns celebri Crick şi Watson.
În fine, ADN are şi o structură cuaternară, un grad mai înalt de organizare,
care se referă la interacţiunile ADN cu alte molecule, care îi permit să îşi desfăşoare
funcţiile specifice. În celulă, ADN este asociat cu molecule ale unor proteine numite
histone, formând o structură mai compactă numită cromatină. Sub această formă se
găseşte ADN în nucleul celulelor.
În ansamblu, molecula de ADN arată ca o scară răsucită în spirală, în care
părţile laterale sunt formate din grupări deoxiriboză-fosfat, iar treptele - din perechi
de baze azotate, A-T şi C-G.

Figura 1
Descoperirea structurii ADN se sprijină pe câteva elemente de bază, care au
furnizat, fiecare, o parte din cunoştinţele necesare pentru a înţelege, în sfârşit, cum
era alcătuită această moleculă a vieţii.
Se cunoştea, de ceva vreme, graţie studiilor de chimie, faptul că în alcătuirea
ADN intră deoxiriboza, nişte grupări fosfat şi nişte baze azotate: timina, adenina,
citozina şi guanina. Se descoperise, de asemenea, că există un anumit raport de
proporţionalitate între cantităţile acestor baze: cantitatea de citozină e egală cu cea de
guanină, iar cea de timină - cu cea de adenină. (Chimistul Erwin Chargaff
13
descoperise acest lucru, aşa că fenomenul poartă numele de regulile lui Chargaff.) Ce
putea însemna asta, încă nu se ştia.

Un alt element esenţial au fost lucrările lui Maurice Wilkins şi Rosalind

Franklin, care au studiat ani în şir cristalografia în raze X aplicată diferitelor
structuri moleculare, iar imaginile de difracţie în raze X ale ADN-ului, realizate de
ei, au condus la ideea că ar putea fi vorba despre o structură helicoidală.
Ideea unei structuri helicoidale a moleculelor complexe plutea în aer în acea
vreme; cu foarte puţin timp în urmă, un celebru chimist american, Linus Pauling,
care lucra la Universitatea California (Cal Tech) descoperise că multe proteine au o
asemenea structură, numită alfa-helix, ceea ce dusese la presupunerea că şi alte
molecule complexe putea avea o astfel de configuraţie. Cam acesta era stadiul
cunoaşterii în momentul în care Fracis Crick şi James Watson au hotărât să se apuce
să studieze structura ADN.

Astăzi, studiile asupra structurii moleculelor se fac cu ajutorul unor

programelor de computer, foarte complexe, care efectiv desenează tridimensional
moleculele, apoi le sucesc şi le răsucesc în toate poziţiile, ajutând astfel enorm la
înţelegerea configuraţiei lor. În anii ‘50, însă, nu exista nimic de acest gen. Watson şi
Crick au descoperit structura ADN asamblând manual modele tridimensionale din
sârme şi plăcuţe metalice care reprezentau grupările fosfatice, deoxirboza, bazele
azotate şi legăturile dintre ele. Plăcuţele şi sârmele erau tăiate la scară, astfel încât să
corespundă cu anumite dimensiuni ale grupărilor de atomi şi cu lungimea legăturilor
chimice şi de hidrogen din structura ADN, aşa cum fuseseră acestea deduse din
datele de chimie şi din fotografiile de difracţie în raze X. Luni de zile, Watson şi
Crick au tot construit asemenea modele, aşezând plăcuţele în anumite unghiuri,
măsurând atent distanţele, pentru ca totul să se îmbine.
Azi, când ştim cum e alcătuit ADN-ul, pare simplu, dar atunci nimeni nu ştia
cum arată acea moleculă complicată. Se bănuia că are forma unui helix, dar din câte
catene era alcătuit nu s-a ştiut de la început. La un moment dat, în 1951, celebrul
Linus Pauling, de la Cal Tech (instituţie cu care Laboratorul Cavendish era în
concurenţă, fiecare colectiv de savanţi sperând să descopere primul structura ADN şi
să primească Premiul Nobel pentru reuşită), a publicat o lucrare în care afirma că
descoperise misterul: ADN are o structură helicoidală, formată din trei catene. A fost
o eroare greu de explicat la un savant de talia lui - era cel mai mare specialist în
chimie structurală al acelor vremuri şi unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor.
Crick şi Watson şi-au dat seama că e ceva în neregulă şi, sprijinindu-se pe
fotografiile de difracţie în raze X realizate de Rosalind Franklin şi asistentul ei
Raymond Gosling (în special o anume imagine, numită "fotografia 51", care a avut
un rol important în reuşită), au emis ipoteza că ar fi vorba mai curând despre un helix
format din două catene.

Încă nu se ştia cum sunt aşezate aceste catene ca să formeze elicea. Multă
vreme s-a crezut că şirul de grupări fosfatice şi deoxiriboză se găseşte pe mijlocul
helixului - ca o coloană vertebrală - iar bazele azotate lateral, în afară, dar modelele
tridimensionale construite pe baza acestei ipoteze nu se aranjau cum trebuie.
Distanţele şi unghiurile corespunzând legăturilor moleculare şi chimice nu duceau la
o îmbinare corectă a plăcuţelor.

14
 Figura 2

În cele din urmă, s-a luat în calcul ipoteza inversă: lateral, în afară, s-ar găsi
şirurile de grupări deoxiriboză-fosfat, iar în centru, bazele azotate, care se îmbinau
unele cu altele. Este meritul lui Rosalind Franklin de a fi insistat asupra acestui
aspect, convingându-i în cele din urmă şi pe Crick şi Watson că modelul cu bazele în
centru ar fi cel corect.
Urma să se stabilească însă cum se legau unele de altele aceste baze azotate,
pentru a stabiliza scara în spirală. Iniţial, Watson şi Crick au crezut că bazele se
leagă pe principiul similar cu similar - adică adenină cu adenină, timină cu timină
etc. Dar din nou modelele lor de metal nu ieşeau cum trebuie, iar discutând cu câţiva
chimişti, care i-au ajutat să verifice calculele, Crick şi Watson au ajuns la concluzia
că bazele se îmbinau după o altă regulă, cea a complementarităţii, care satisfăcea şi
regulile lui Chargaff: adenina se lega întotdeauna de timină, iar citozina - de guanină.
Acest model avea şi avantajul de a explica în mod plauzibil cum se replica ADN-ul,
în ce mod era el copiat, înaintea diviziunii celulare, astfel încât celulule-fiice să
primească câte o copie identică a ADN-ului celulei-mame.
Şi, în cele din urmă pe 28 februarie 1953 Crick şi au descoperit “secretul vieţii”. una
dintre cele mai râvnite victorii ştiinţifice din toate timpurile, desemnată ulterior drept
cea mai importantă descoperire ştiinţifică a secolului XX. Pe această temelie s-a
construit genetica moleculară folosită în mai multe domenii printre care si
criminalistică.

Procesul de identificare a unei persoane începe în momentul când aceasta

lasă în scena crimei o urmă biologică care conţine material genetic. Proba este
prelevată de criminalist şi apoi este analizată în laborator pentru ca materialul
genetic să fie tradus într-un cod, cu formulă unică, irepetabilă, specifică unui singur
purtător al acelei informaţii genetice . Singurele celule din corpul uman fără ADN
( pentru că nu au nucleu) sunt globulele roşii din sânge. Dar sângele este alcătuit şi
din alte elemente celulare care nu pot fi separate decât prin procedee de laborator şi

15
astfel probabilitatea ca la locul faptei să nu se găsească celule purtătorare de ADN
este nulă.

Amprenta genetică şi-a cîştigat un loc de marcă între mijloacele de probă,

fiind considerată la ora actuală drept o adevărată “regină a probelor” sau “proba
perfectă”. În mai puţin de 15 ani de cînd a pătruns în arena justiţiei, amprentele
genetice au cunoscut o carieră meteorică, Justiţia modernă este revoluţionată şi în
acelaşi timp bulversată de aceste aplicaţii ale geneticii moleculare. Înainte de 1990 –
1992, analizele serologice ofereau magistraţilor anumite indicaţii asupra provenienţei
unei probe biologice. Testele ADN perit în prezent exclluderea cu certitudine a unos
suspecţi, precum şi indicarea celui culpabil cu o rată foarte înaltă a probabilităţii.
Bineînţeles că nici cea mai performantă analiză genetică nu va putea înlocui ancheta
judiciară, însă o poate face mai eficientă prin bogăţia de informaţii furnizate. Pe
măsură ce tehnologiile de identificare se îmbunătăţesc şi sunt utilizate pe scară tot
mai largă se ridică şi întrrebări despre libertăţile civile şi dreptul la intimitate ale
persoanelor testate genetic.

2. Tipurile de expertize genetice judiciare

Genotiparea ADN

Analiza ADN în scop de identificare este cunoscută sub numele de tipare

ADN, genotipare ADN, profil ADN sau test de identificare ADN
Deşi foarte larg utilizat, termenul de amprentă genetică nu defineşte tocmai
corect acest tip de analiză. Această sintagmă a fost creată operându-se o analogie
între multitudinea de benzi obtinute prin analiza de genotipare şi multitudinea
desenelor liniare ce alcătuiesc o amprentă digitală. Deşi sugestivă, analogia este
forţată întrucat, cei doi termeni, amprenta digitală şi amprenta genetică nu au în
comun decât capacitatea de a reflecta una dintre trăsăturile fundamentale ale fiinţelor
vii, şi anume unicitatea lor biologică. Termenul de amprentă genetică s-a impus sub
această formă în conştiinţa publicului, însa în prezent, în literatura medicală de
specialitate şi în limbajulul juridic se foloseşte aproape exclusiv termenul de profil
ADN

Aplicabilitatea testului ADN în sfera justiţiei este foarte largă. Potentialul

testelor ADN de a exclude suspecţii într-o anchetă politienească, mai ales în cazurile
de viol sau omor, este un caştig enorm dacă îl comparăm cu cel al testelor
convenţionale (de grup sangvin). Din totalul testelor ADN solicitate pentru diverse
infracţiuni, ponderea cea mai mare o deţin cazurile de agresiune sexuală. Testarea
ADN permite identificarea cu certitudine a agresorului sexual prin analiza genetică a
celulelor spermatice de pe un tampon cu secreţie vaginală prelevat de la victimă.
Profilul obţinut din probă este comparat cu profilul de referinţă al persoanelor aflate
pe lista suspectilor.

In cazurile de omor testarea ADN se face pornind de la urmele biologice

recoltate de la locul faptei: pete de sânge, salivă sau spermă, fire de păr, microurme
de contact (celule epiteliale descuamate de pe tegumente la contactul cu diferite
suprafete sau obiecte: mâner de uşă, întrerupator lumină, instrumente, bani, etc.).

16
 Testele genetice pot servi la identificarea unui vehicul într-un accident rutier
soldat cu victime umane, mai ales atunci când autorul accidentului părăseşte locul
faptei. In aceste cazuri, profilele ADN evidenţiate de pe caroseria maşinii sunt
comparate cu profilul de referinţă al victimei. Daca profilele corespund, atunci se
poate stabili cu maxim de certitutdine că vehiculul respectiv a fost implicat într-un
accident. Tot prin teste ADN se pot stabili cu exactitate poziţiile ocupate de sofer şi
pasageri la momentul producerii unui accident.

De asemenea, prin acelaşi tip de teste se pot identifica şi cadavrele

necunoscute. Pentru analiza genetică se folosesc atâat ţesuturi moi în diferite stadii
de degradare, cât şi ţesut osos. Daca identitatea cadavrului este prezumată, soluţia
identificării rezultă frecvent în urma cercetării relaţiei de înrudire biologică a
persoanei a cărei identitate este prezumată cu diferiţi membri ai familiei.

Tehnicile de extracţie a ADN-ului variază în funcţie de tipul, cantitatea si

calitatea probei de analizat. Există o mare varietate de procedee, unele destul de
laborioase prin care se obşin cantitţi mari şi foarte pure de ADN şi altele, denumite
metode “quick and easy”, prin care se obţin cantităţi reduse de ADN, de puritate
scăzută. Extratia ADN se poate realiza şi automatizat cu ajutprul roboţilor, metodă
larg utilizată în centrele unde se organizează baze de date ADN medicale sau
judiciare. Majoritatea laboratoarelor de genetică judiciară tind să folosească
protocoale de izolare a ADN ului bazate pe kituri comerciale de reactivi, lucur ce
permite confruntarea mai uşoară a rezultatellor obţinte între diferite laboratoare de
profil.

Analiza profilului ADN în laboratoare specializate se desfăşoară prin două

metode:
1. metoda analizei amprentei genetice prin enzime de restricţie
2. metoda reacţiei în lanţ a polimerazei (PCR).

În cazul utilizării primei metode este necesară o cantitate suficientă de ADN

care este supusă izolării şi purificării cu ajutorul unor detergenţi şi enzime cu mare
specificitate, cum ar fi proteinaza K. Cea de-a doua etapă o constituie decuparea
ADN-ului cu ajutorul unor enzime de restricţie, în fragmente de mărimi diferite.
Fragmentele astfel decupate sunt triate după lungime cu ajutorul unui gel de agaroză,
fenomen ce poartă numele de electroforeză. Următoarea etapă se numeşte transfer
Southerm şi constă în transferarea fragmentelor de pe gel pe o membrană de naylon,
urmată de denaturarea ADN-ului, ce constă în ruperea punţilor de hidrogen dintre
bazele complementare şi apoi reunirea ADN+ului. Ultima etapă a metodei prin
enzime de restricţie constă în autoradiografia membranei. Rezultatul analizei
constituie vizualizarea fragmentelor ADN sub forma unei benzi întunecate. Benzile
astfel obţinte pot fi folosite pentru comparaţie cu cele rezutate din prelucrarea
probelor ridicate de la faţa locului. Lipsa corespondenţei benzilor comparate duce la
eliminarea din cercul suspecţilor a persoanei examinate.

Reacţia de polimerizare în lanţ (PCR) este o reacţie enzimatică de

amplificare mediată de primeri (secvenţe scurte de ADN). Metoda a fost inventată de
Karrz mullis în 1983 si implică utilizarea unor perechi de oligonucleotide si a unei
polimeraze ADN termostabile (cele mai utilizate fiind Taq-, Pfu- si Pwo-
17
polimeraza). ADN-ul matriţă conţine secvenţa ţintă si provine din proba de analizat.
Tehnica PCR standard realizează amplificarea unei singure secvenţe de ADN care are
o lungime de cel puţin 5 Kb.

Analiza prin metoda restricţiei în lanţ a polimerazei s-a impus extrem de

rapid. Avantajul acesteia, faţă de metoda cu enzime de restricţie, constă în
sensibilitatea ei, putîndu-se folosi o singură moleculă de ADN pentru a fi
amplificată. Metoda constă în amplificarea in vitro a secvenţelor ADN prin cicluri de
denaturare ADN, fixarea primerilor şi extinderea cu polimerază ADN. Metoda PCR
este rapidă, simplă, necesită fragmente de dimensiuni mici pentru studiere şi permite
reanalizări multiple.

CAPITOLUL III
Particularităţile cercetării la faţa locului a urmelor biologice
din perspectiva efectuării expertizelor genetice judiciare

18
 1. Precauţii luate în cercetare pentru prevenirea contaminării
locului
Pregătirea cercetării

Totalitatea însuşirilor şi a laturilor esenţiale în virtutea cărora informaţiile

aduse de un profil genetic pot fi valorificate corespunzător se bazează pe o înşiruire
de etape care încep din momentul în care a avut loc infracţiunea. Chiar de la intrarea
în scena infracţiunii a personalului autorizat este bine să se ţină seama că prin
necunoaşterea adecvată a materiei asupra căreia este orientată acivitatea subiectului,
pot fi introduse erori care, odată înglobate, sunt foarte greu de corectat.
Procesul de investigare, documentare şi examinare a locului infracţiunii, din
punctul de vedere al valorificării urmelor sau microurmelor biologice prin metode de
analiză genetică, se bazează pe o serie de reguli de care va depinde caitatea
informaţiilor aduse de aceste tipuri de investigaţii.
Investigatorul trebuie să înceapă cercetarea încet şi metodic pentru a reuşi să
identifice şi să colecteze urmele şi microurmele prezente în scena infracţiunii.
Decizii rapide trebuie luate doar în cazul în care sunt identificate urme în pericol a fi
distruse sau compromise.
Înainte de intrarea în scena faptei este bine ca investigatorul să fi obţinut
deja cât mai multe informaţii despre scopul cercetării şi valoarea tipului de urme care
pot fi prezente. Aceste informaţii sunt bazate pe starea împrejurilor, date despre
victimă şi autor, precum şi alte informaţii de la anchetatorii care au intrat deja în
contact cu locul faptei şi au ca scop prevenirea distrugerii sau compromiterii oricăror
urme.
Investigatorul trebuie să dea un sens logic cercetării pentru descoperirea
urmelor şi să utilizeze resursele cognitive dobândite petru a face corelaţii logice între
tipurile de urmă şi zonele ţintă unde acestea pot exista.
Criminalistul trebuie să documenteze şi să înregistreze orice aspect sesizat pe
parcursul procesuui de investigare a scenei infracţiunii, începând cu observarea şi
finalizând cu recoltarea probelor. Acest lucru este necesar pentru a putea reobserva
de câte ori este necesar locul faptei în condiţiile de dinaintea inrării, ridicării urmelor
sau modificrii acesturia.

Cercetarea la faţa locului

Examinarea locului faptei începe de regulă cu un tur al zonei care are ca scop
marcarea prezenţei probelor, punctul de intrare al autorui, localizarea victimei şi alte
detalii care pot fi valorificate pe parcursul cercetărilor.
Constituirea unei tactici de cercetare a câmpului infracţiunii pentru
identificarea probelor biologice ce pot fi valorificate pentru genotipare judiciară
trebuie să ţină cont de tipul infracţiunii, a scenei, precum şi de starea victimei. Vor fi
căutate acele suporturi de urme sau microurme biologice care au fost accesate de
autor sau victimă, în funcţie de caz, prin intermediul cărora a fost posibilă realizarea
unui transfer direct şi care vor demonstra prezenţa autorului sau a victimei într-un
spaţiu determinat. Scopul final este acela de a identifica sau deduce obiectele suport
purtătoare de urme sau microurme biologice care pot aduce înformaţii în ancheta
judiciară.

19
 Prezenţa probelor biogice de interes petru anchetă în scena infracţiunii se
datorează transferului acestora în mod direct şi uneori indirect, presupunănd că
acestea nu au ca sursă existenţa unei contaminări.

Aspectele legate de riscul privind contaminarea accidentală a probelor

biologice de către echipa care efectuează cercetarea la faţa locului trebuie abordată
cu maxim de profesionalism pe baza dispoziţiilor şi ghidurilor în vigoare care trebuie
aplicate şi respectate cu stricteţe. De modul în care organul judiciar descoperă și
ridică de la fața locului urmele biologice depinde nu numai reu șita expertizei
biocriminalistice, dar mai ales clarificarea unor probleme esen țiale referitoare la
fapta penală. Capacitatea de a efectua analize succesive de ADN din dovezile
biologice de la locul faptei depinde foarte mult de tipul de material biologic şi de
felul în care au fost conservate. Astfel, tehnica folosită pentru a recolta asemenea
dovezi, cantitatea şi tipul materialului biologic care trebuie recoltat, modalitatea prin
care materialul trebuie împachetat şi modul de conservare a acestuia reprezintă
punctele sensibile ale programului medico-legal de testare a ADN-ului.
Există mai mulţi factori de risc ce pot compromite probele făcându-le inapte
pentru analiza genetică judiciară. Astfel, dacă urmele nu sunt recoltate, înregistrate,
ambalate, conservate şi transportate corespunzător, respectând regulile impuse prin
managementul de calitate şi dispoziţiile care reglementează această activitate, acestea
nu vor satisface condiţiile minime pentru a fi admise ca probe în justiţie. De
asemenea, dacă probele nu sunt înregistrate înaintea ridicării, iar custodia acestora nu
este documentată, atunci originea lor poate fi contestată. În plus dacă probele sunt
recoltate incorect, se pot distruge, se pot contamina sau se pot degrada. În aceste
condiţii este obligatorie fotografierea şi/sau filmarea dovezilor înainte de a fi atinse,
deplasate sau recoltate, observarea poziţiei şi condiţiei în care se află dovezile,
observarea şi schiţarea distanţelor dintre dovezi şi alte obiecte de la locul faptei.
stabilirea şi schiţarea condiţiilor dovezilor biologice.

Anchetatorii trebuie să-şi adapteze tehnicile de fixare, recoltare si analiză a

urmelor biologice la cantităţile şi starea de conservare a materialului biologic, dat
fiind că mijloacele din ce în ce mai complicate şi laborioase de comitere a
infractiunilor duc la prezenţa la faţa locului a unor cantităţi mici de material
biologic. Personalul implicat în cercetarea la faţa locului trebuie să utilizeze
echipament de protecţie adecvat în scopul reducerii riscului de contaminare. Este
vorba despre salopetă pentru corp cu glugă, protecţie de plastic antistatică pentru
picioare, mănuşi si mască pentru gură. Toate aceste precauţii reduc dar nu elimină
implicit contaminarea probelor ADN.
Atunci când anchetatorul poartă mască pentru gură, se recomandă să nu
vorbească şi să nu o atingă în mod repetat. Mănuşile şi masca trebuie schimbate
regulat în afara locului faptei pentru a reduce contaminarea si intercontaminarea.
Mişcarea la faţa locului trebuie să fie minimă astfel încât să permită desfăşurarea
activităţilor specifice.

Accesul în perimetrul în care s-a produs infracţiunea trebuie să fie strict

limitat, permis numai celor care au motive legitime să fie acolo, iar comunicarea
verbală trebuie să fie minimă. Ca măsură de precauţie ar trebui considerată
posibilitatea de a se recolta probe de referinţă de la persoanele care participă la
cercetarea la faţa locului, precum şi de la cele care au avut acces la locul faptei, în
vederea gestionării corecte a cazului în situaţiea existenţei unei contaminări.
20
 Urmele biologice pot fi secreţii (salivă, secreţie nazală, lapte matern),
excreţii (urină, spermă, fecale, spută, vomismente, etc), ţesuturi moi (sânge, piele,
ţesut muscular, masă cerebrală) sau ţesuturi dure (oase, ughii, păr). Urmele de la faţa
locului sunt întotdeauna asociate, iar cele mai importante sunt sângele, saliva, sperma
şi firele de păr.
Modul în care organele judiciare descoperă şi ridică urmele este foarte
important pentru că ajută la elucidarea cazului 22 .

Precautii la descoperirea şi ridicarea urmelor de sânge si salivă

Depistarea petelor de sânge se face de obicei cu surse de lumină care dispun

de filtre de culoare, dar este necesară şi aplicarea la faţa locului a metodelor
biologice pentru a se stabili cu exactitate că este vorba despre o urmă de sânge si că
nu a fost confundată cu alte categorii de urme cum ar fi coloranţi, vin, suc, cerneală
ori cu pete de rugină. Folosirea reactivilor (de orientare sau de probabilitate) este
necesar să se facă cu prudenţă maximă pentru a lăsa deschisă posibilitatea examinării
complexe a urmelor de către specialist în condiţii de laborator. Ridicarea lor necesită
de asemenea maximă atenţie pentru că acestea pot conţine si alte categorii de urme
biologice care ar putea fi distruse.
În cazul urmelor de salivă trebuie respectate aceleaşi reguli ca si pentru
petele de sânge pentru a evita contaminarea.

Precauţii la descoperirea si ridicarea urmelor seminale

Ridicarea acestora necesită, poate mai mult decât alte urme biologice,
precauţie deosebită pentru păstrarea intactă a petei şi implicit a spermatozoizilor,
princpalul element asupra căruia se îndreaptă examinarea. Precauţii se au în vedere şi
la ambalarea acestor probe, iar transportul lor trebuie să se facă în stare uscată, la
adăpost de căldură şi de lumina soarelui.

Precauţii la descoperirea si ridicarea microurmelor

Acestea sunt urme biologicee de transfer provenite din contactul cu pielea

sau cu transpiraţia. Prin manipularea de mai multe ori a unui obiect vor fi transferate
pe suprfaţa acestuia celule epiteliale care se vor depune stratificat şi ar putea fi
folosite pentru identificarea unui individ. La recoltarea microurmelor trebuie ţinut
cont de această depunere în straturi care oferă posibilitatea prelevării microurmelor
biologice care provin de la mai multe persoane. Toate aceste urme pot fi uşor
distruse, deteriorate sau contaminate dacă fixarea si ridicarea lor nu se face cu
precautie şi atenţie sporită. Ridicarea obiectelor purtătoare de urme de transpiraţie se
face astfel încât prin manipulare şi transport să nu se creeze urme noi pe respectivele
obiecte. Din acest motiv, ambalajele trebuie să fie curate şi de dimensiuni potrivite
obiectelor.

22
„Tactica identificării si valorificării probelor genetice din scena infracţiunilor” - articol prezentate în reviste
de specialitate - Romica Potorac

21
 Precauţii la ridicarea şi cercetarea firelor de păr

Ridicarea firelor de păr impune respectarea unor cerinţe minime cu privire la

menţinerea intactă a firului, evitarea amestecării lui cu alte fire de păr, inclusiv cu
fire provenite accidental de la cei care efectuează cercetarea. Împortant este să se
păstreze intacte depunerile de pe tija firului de păr, prevenindu-se aderarea de noi
elemente.

2. Paricularităţi în descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor

de salivă, sânge, spermă şi de natură piloasă
Investigatorii şi personalul de laborator trebuie să colaboreze pentru a stabili
cele mai edificatoare componente ale probelor şi pentru a decide priorităţile. Fiecare
poliţist trebuie să fie atent la aspectele importante privind identificarea, recoltarea,
transportarea şi depozitarea probelor de ADN. Aceste probleme sunt esenţiale atât
pentru echipajul de poliţie constatator, cât şi pentru ofiţerul specialist şi cel
criminalist. Materialul biologic poate conţine agenţi patogeni periculoşi precum HIV
sau virusul hepatitei B care pot cauza boli letale. Având în vedere natura sensibilă a
ADN-ului, poliţiştii trebuie să contacteze personalul laborant sau tehnicienii, care se
ocupă de ridicarea probelor atunci când există întrebări privind recoltarea lor.
Examenul la locul faptei al urmelor biologice trebuie să descrie urma
respectivă în ceea ce priveşte forma, mărimea, culoarea, dispunerea etc, şi să fie
urmat de fotografierea sau efectuarea de schiţe ale urmelor respective. În cazul în
care urmele sunt mici sau modificate, datorită timpului scurs şi nu permit un
diagnostic al naturii şi provenienţei, se va proceda la recoltarea în vederea efectuării
investigaţiilor de laborator.

Urmele de salivă

Urmele de salivă se formează prin depunerea lichidului secretat de glandele

salivare pe cele mai variate obiecte, prin contact nemijlocit al buzelor sau limbii cu
respectivele obiecte sau prin eliminarea salivei sub formă de spută. Urmele de salivă
interesează cercetarea criminalistică pentru posibilităţile de obţinere a unor date
privind persoana căreia îi aparţin pe baza grupei sanguine. De asemenea, se pot
obţine informaţii cu privire la unele dintre împrejurările în care a fost comisă
infracţiunea. În prezent se poate identifica o persoană pe baza examinării genetice a
petelor de salivă 23 .
Căutarea urmelor de salivă se face pe obiectele care ar fi putut veni în
contact nemijlocit cu gura omului, cum ar fi resturi alimentare, pahare, mucuri de
ţigară, batiste sau instrumente muzicale de suflat. În cazul proiectării sputei, saliva
poate ajunge pe duşumele, pe obiectele de mobilier, pe covoare sau pe sol.
Căutarea acestor urme necesită foarte mare atenţie pentru că saliva este
incoloră si fiecare obiect trebuie luminat sub diferite unghiuri, folosindu-se mijloace
optice (lupe) si de iluminare (lampa portativă cu ultraviolete) aflate în dotarea
truselor criminalistice. În lumina lămpii UV petele de salivă capătă o florescenţă
23
„Trata de Criminalistica” Ediţia a V-a - Emilian Stancu, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2010
22
albăstruie. Din sfera cercetării nu trebuie excluse obiectele sau suporturile care
aparent nu sunt apte să reţină acest tip de urme, cum ar fi timbrele, plicurile,
suporturile rujurilor. În literatura de specialitate se menţionează cazuri de stabilie a
grupei sanguine prin examinarea unei şesimi din suprafaţa unui timbru. La căutarea
urmelor de salivă nu trebuie pierdut din vedere că ele se pot confunda foarte uşor cu
alte urme biologice (spermă, secreţie vaginală, transpiraţie, mucus nazal), precum şi
cu pete de altă natură, anorganică sau organică, mai ales sucuri, vopsea, detergenti.
Atunci când cade pe suprafeţe netede saliva nu pătrunde în masa obiectului suport şi
când este proaspătă are un aspect umed, lucios, aproape incolor. Învechită, saliva se
transformă într-o peliculă foarte fină lucioasă. Pe obiectele absorbante imediat după
depunere pătrunde în masa acestora, umezindu-le uşor.
Petele de salivă de pe obiectele uşor de ridicat se iau cu tot cu obiectul suport
care este ambalat cu atenţie. De pe suporturile imposibil de transportat se ridică cu
hârtie de filtru cât timp sunt încă fluide sau se umezesc atunci cand sunt uscate.
Acestea trebuie transportate de urgenţă la laborator pentru a nu se distruge
antigenele.
Interpetarea urmelor de salivă poate servi la obţinerea de date privind
modalitatea de formare a urmei, mediul profesional din care provine persoana, starea
sa de sănătate, unele deprinderi sau vicii, cum ar fi fumatul.
Urmele de salivă trebuie descrise cu exactitate în procesul verbal,
precizându-se locul şi starea în care au fost găsite. Ca o dovadă în plus acestea pot fi
fotografiate.

Urmele de sânge

Urmele de sânge 24 , prin frecvența cu care sunt întâlnite în câmpul

infracțional dețin o pondere particulară în cadrul investigațiilor crimialistice.
Acestea pot oferi indicii necesare clarificării împrejurărilor privind locul, timpul,
mijloacele și modul de săvârșire a faptei.. Sângele reprezintă 1/13 din greutatea unei
persoane şi se compune din 2 părţi principale: plasma şi elementele celulare. Acestea
sunt formate din globule roşii (hematii sau eritrocite), globule albe (leucocite) şi
trombocite, fiecare avînd caracteristici distincte. Urmele sangvinolente se pot
prezenta sub formă de picături, stropi, dâre, bălţi sau mânjituri. Acestea sunt
consecinţa unei acţiuni violente exercitate asupra corpului persoanei, de natură să
determine, direct sau indirect, leziuni ale vaselor sanguine.
În funcţie de natura suportului, urmele de sînge pot fi absorbite de acesta
(materiale textile) sau pot rămâne la suprafaţă formând un strat sau o crustă distinctă
(urmele de pe mobilă, pardoseli, geamuri, arme, etc.).
Culoarea urmelor de sânge diferă în funcţie de vechimea, cantitatea, natura
suportului şi factorii care acţionează asupra lor cum ar fi temperatura, lumina, diverşi
agenţi fizici şi chimici. O urmă proaspătă este roşu stacojie şi lucioasă. Cu timpul
luciul dispare, urma devine solzoasă, iar culoarea ajunge de la brun roşcat la maroniu
sau chiar negru. Pata poate avea culoarea gri verzuie din cauza proceselor de
putrefacţie. Asupra culorii urmelor de sânge, afară de timp, care este hotărâtor,
datorită oxidării treptate, mai acţionează starea atmosferică, natura şi culoarea
obiectului pe care se află, impurităţile din aer şi chiar din conţinutul sângelui

24
„Trata de Criminalistica” Ediţia a V-a - Emilian Stancu, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2010
23
respectiv. Vechimea acestor urme mai poate fi apreciată şi după gradul deshidratării,
care se accentuează tot mai mult în funcţie de aceiaşi factori 25 .
Calitatea urmelor de sânge poate fi influenţată de acţiunile exercitate de om,
de exemplu dacă se încearcă eliminarea petei prin răzuire, spălare sau prin
distrugerea suportului care conţine urma. De multe ori însă aceste încercări nu au
rezultatul scontat. În plus, multe modificări pot apărea din cauza contactului
suportului purtător de urme cu alte materiale.

Descoperirea urmelor sangvinolente reprezintă o activitate de o mare

importanţă. Urmele evidente, cum ar fi o baltă de sânge, nu ridică probleme
deosebite anchetatorilor care trebuie să le identifice, însă un grad mai mare de
dificultate este în depistarea urmelor care au suferit modificări prin scurgerea
timpului, a celor aflate în cantitate mică, a celor care prezintă o culoare ce se poate
confunda cu aceea a suportuui sau a petelor care au fost înlăturate în parte de autor.
Greutatea mai mare în căutarea urmelor de sânge la locul faptei se întâlneşte când
acestea au fost distruse prin spălare, la care se mai adaugă şi o perioadă lungă de
timp de la săvârşirea infracţiunii până în momentul cercetării locului respectiv. Dar
şi în asemenea situaţii, resturi din urmele de sânge spălate se pot descoperi la locul
faptei, printr-o muncă meticuloasă de examinare a zonelor mai ascunse, cum ar fi: în
masa tapiţeriilor, sub duşumele sau parchet, părţile de jos ale pereţilor ori ale
mobilelor, crăpăturile mozaicurilor etc. În procesul acestor cercetări nu trebuie de
uitat că, prin spălare, cantitatea mare de sânge este înlăturată, resturile rămase sunt
puternic diluate şi amestecate cu substanţele folosite la spălare, cu alte corpuri
străine.
Căutarea urmelor de sânge se face în funcţie de particularităţile locului sau
suportului cercetat. Astfel urmele de sânge de pe îmbrăcăminte şi corpul persoanelor
(victima sau infractor) necesită o cercetare atentă mai ales în cazul autorului, care de
regulă încearcă să îndepărteze petele. Totuşi, acestea pot rămâne în profunzimea
ţesăturii, la cusături, în manşete, în interiorul buzunarelor, pe rama pantofilor, sub
unghii, în păr sau pe diverse obiecte de uz personal. Petele de sânge mai pot fi găsite
și pe portiunea de teren si obiectele de la locul infrac țiunii sau de la locul unde a fost
descoperit cadavrul. Este vorba despre covoare, încheieturile parchetului sau ale
dușumelei, obiecte de mobilier, ziduri, uşi, ferestre, sol sau vegeta ție. Instrumentele
folosite în săvîrșirea infracțiunii reprezintă și ele un suport pe care deseori
criminaliștii găsesc urme de sânge. Nu trebuie pierdute din vedere instala țiile
sanitare, vasele sau obiectele ce ar fi putut servi la înlăturarea urmelor sau a
cadavrului.
Depistarea petelor care prezintă suspiciuni că ar fi sânge se face de obicei
prin folosirea surselor de lumină cu filtre de culoare, roșii sau verzi. Acestea sunt
capabile să scoată în evidență urma atunci când iluminarea suprafeței cercetate se
face sub un unghi ascuțit. O urmă de sânge poate fi ușor confundată cu alte categorii
de urme şi de aceea, după descoperirea petelor suspecte este necesară aplicarea de
metode biologice pentru a se stabii dacă este vorba într-adevăr de sânge sau de alte
substanțe, cum ar fi coloranți, pete de rugină, vin, sucuri, cerneală, etc.

Primele reacții utilizate au doar un caracter orientativ sau de probabilitate şi

sunt cele bazate pe apă oxigenată. Aceasta produce o efervescen ță caracteristică
25
„Medicina judiciară” - N.V. Popov, Editura de stat pentru literatura ştiinţifică, Bucureşti, 1954

24
eliberării oxigenului din sânge. Un alt reactiv este pe bază de luminol, care prin
împrăștiere pe urmele presupuse de sânge, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete,
determină o fluorescență oarecum particulară. Alte reacții mai sunt cele determinate
de acid sulfuric, reactivul Medinger pe bază de verde leuco-malachit sau rectivul
Adler pe bază de benzidină. Luminolul este o soluție fluorescentă, în compunerea
căreia intră perborat de sodiu, carbonat de sodiu anhidru și aminoftalhidrazidă.
Reactivul Medinger conține, pe lângă verde leuco-malachit, eter, acid acetic glacial
și apă oxigenată. Folosirea acestor reactivi de orientare trebuie făcută cu pruden ță și
este bine să se apeleze la un specialist în biocriminalistică, acesta urmând să facă
cercetarea orientativă prin prelevarea unor cantită ți mici de sânge într-un geam de
ceas și verificarea lor pe baza reactivilor orientativi.
Fixarea urmelor descoperite se face prin descrierea în procesul verbal sau
prin fotografiere. Este vorba despre fotografia schi ță, cea de detaliu și de fotografia
separatoare de culori. Descrierea urmelor de sânge parcurge două faze. În prima fază
se arată aspectul lor general, formele sub care se prezintă, locul sau obiectul pe care
se află, la ce distanţa faţă de alte urme ori obiecte importante. După aceea, în faza a
doua, se descrie fiecare urmă în parte, începând cu aspectul ei, adică dacă este baltă,
dâră ori mânjitură, forma sa, culoarea, starea fluidităţii, distanţa la care se află faţă
de alte urme sau de anumite obiecte fixe, dimensiunile, eventualele corpuri străine
descoperite în ea. Când asemenea urme se află pe corpul sau hainele victimelor ori pe
alte persoane, alături de cele menţionate, se mai specifică în ce zonă a corpului sau a
îmbrăcămintei se află, ce fel de urme mai sunt în apropierea lor. În acest sens, nu se
uită precizarea dacă, faţă de poziţia leziunilor, urmele descrise se găsesc în poziţie
inferioară ori nu. Distanţele la care se află se specifică în centimetri şi milimetri.

Fotografierea urmelor de sânge, de asemenea, parcurge două faze. Prima fază

cuprinde fotografiile pentru fixarea aspectului general al urmelor în cauză, în raport
cu obiectele sau cu alte urme din imediata lor apropiere. Iluminarea lor este bine
dacă poate fi cea naturală, Pentru iluminarea artificială mai potrivite sunt becurile
mate decât lămpile fulger, deoarece acestea din urmă creează umbre puternice, care
atenuează multe din detaliile imaginii realizate. Izvorul de lumină artificială poate fi
aşezat în spatele aparatului de fotografiat sau două izvoare din părţile laterale.
Aparatul de fotografiat va fi cu obiectivul orientat perpendicular pe urmele fixate
prin acest procedeu.
Fotografierea în detaliu a acestor urme se realizează astfel ca, în imaginea
obţinută, să fie evidenţiate formele petei de sânge, marginile şi dimensiunile sale,
folosindu-se în acest scop rigla gradată pentru fotografia la scară. Pentru
fotografierea urmelor de dimensiuni mici, cum sunt picăturile de sânge, trebuie în
prealabil astfel mărită distanţa focală încât să se poată fotografia de la distanţe între
5 şi 10 cm, ca în cazul urmelor de mâini. Ca la toate fotografierile de detaliu,
aparatul fotografic trebuie să fie aşezat pe un stativ, cu obiectivul orientat
perpendicular pe urmă. Dacă se fotografiază cu iluminare artificială, este de preferat
utilizarea a două izvoare de lumină, aflate în părţile laterale ale aparatului fotografic,
cu razele orientate pe urmă sub un unghi ascuţit, cam de 45°. În situaţiile când avem
de fotografiat mai multe urme de sânge în grup, sub formă de picături mici,
fotografiile de detaliu pot să cuprindă mai multe asemenea picături, esenţialul este să
fie redate particularităţile de formă şi mărime.
De obicei, urmele de sânge şi leziunile de pe corpul victimei, în ultimele
decenii, se fixează pe materiale fotosensibile color, spre a evidenţia şi pe această cale

25
nuanţele de culoare a urmelor descoperite 26 . Pentru imprimarea pe peliculă a
raportului dintre urmele de sânge şi alte urme sau obiecte de la locul faptei, se
recurge la filmare, când este potrivit să se facă apel la serviciile unei persoane de
specialitate 27 .

In ceea ce priveşte recoltarea petelor de sânge trebuie respectate câteva

reguli esenţiale: această operațiune se face de către personal medical calificat, în
două eprubete de câte 5 ml fiecare, folosind EDTA ca anticoagulant; fiecare eprubetă
trebuie etichetată în data, ora, numele persoanei, numele celui care
recoltează,numărul cazului şi numărul de expunere; probele de sânge se introduc în
frigider (nu îngheţate) şi trebuie date în lucru cât mai curând posibil.
Ridicarea urmelor de sânge presupune probleme în special în cazul celor care
se găsesc pe obiecte care nu pot fi transportate. Astfel, dacă petele sunt uscate se pot
răzui sau racla împreună cu o bucată de suport. Urmele care se prezintă sub forma
unei bălți se pot absorbi cu pipeta sau cu hârtia de filtru, iar cele dispuse pe suprafe țe
care nu se pot răzui sau așchia se solubilizează si se ridică tot pe o hârtie de filtru.
Acestea vor trebui însă analizate cât mai repede. Urmele formate pe zăpadă se ridică
prin introducere sub aceasta a unei hârtii, a unui tifon sau a unei hârtii de filtru.
Elementele de vegetație pătate de sânge se taie, iar pământul sau nisipul ce contine
urme de sânge se ridică cu totul. Sângele lichid se recoltează cu o seringă curată (de
preferinţă sterilă) sau cu o pipetă şi se transferă într-o eprubetă curată. Un cheag de
sânge poate fi transferat într-o eprubetă curată cu o spatulă curată, dar o bucată de
bumbac curată poate fi folosită pentru a absorbi sângele lichid sau cheaguri de sânge.
Eşantioanele vor fi etichetate cu numărul cazului, numărul articolului, data ora şi
numele celui care recoltează. Dacă sunt recoltate eşantioane de sânge uscat, acestea
trebuie să fie conservate pe un anticoagulant, păstrate la frigider şi aduse cât mai
curând posibil la laborator.

Ambalarea si transportarea urmelor de sânge trebuie efectuate cu multă grijă

deooarece există riscul alterării rapide a acestora. O gre șeală comisă frecvent este
ambalarea îmbrăcămintei sau obiectelor purtătoare de sânge în saci de plastic și nu în
saci de hârtie. Cea mai importantă regulă, recomandată insistent de medicii legi ști,
este aceea că nu se ambalează obiectele purtătoaare de urme de sânge în stare udă sau
în material plastic. Nerespectarea acestei cerințe poate genera dificultăți în
examinarea biologică și se poate ajunge chiar la imposibilitatea de a stabilli grupa
sanguină sau de a determina chiar natura petei. Obiectele ude trebuie mai întâi lăsate
să se usuce și apoi se ambalează separat. Timpul de depozitare a acestora trebuie să
fie însă cât mai scurt posibil. 28

Interpretarea urmelor de sânge la fața locului este o activitate cu rezonanță în

clarificarea ulterioară a împrejurărior săvârșirii faptei. Conservarea şi consemnarea
morfologiei petelor de sânge la locul faptei prezintă un interes deosebit prin datele ce
pot fi puse la dispoziţia anchetei penale, prin expertiza criminalistică sau medico-
legală. În cazul petelor de sânge sunt relevante mai multe aspecte. Unuol dintre ele
este locul unde s-au găsit (pe victimă , pe agresor, pe obiecte din mediul în care se

26
„Aspecte privind cercetarea la faţa locului în infracţiunile de omor” - L. Coman, Bucureşti, 1975
27
„Filmul judiciar” - I. Anghelescu, A. Barciuc, I.G.M., Bucureşti, 1974, pag. 72-73; L. Coman, op. cit., pag.
59-60
28
„Genetică Judiciară”, Editura ETEA; 2005 – Romica Potorac
26
aflau victima sau agresorul sau în care s-au consumat faptele). Pentru consemnarea
riguroasă a topografiei petelor, în afara procesului verbal de constatare, se execută
schiţe, fotografii judiciare sau înregistrări video, care vor reda raporturile şi
distanţele dintre ele şi cadavru sau obiectele din jur precum şi detaliile morfologice.
Un alt aspect important îl reprezintă suporturile pe care cad petele de sânge şi care
condiţionează aspectul şi modul de conservare al acestora, aceste suporturi putând fi
conservate/neabsorbante (metale, lemn lăcuit, material plastic) sau neconservante -
absorbante (textile, pământ, tencuială, cărămidă). Pe primele se formează de obicei
pelicule lucioase, friabile, cu forma păstrată, iar pe celelalte apar urme difuze cu
caracter neregulat. Sângele se poate găsi sub forma de picături, bălţi, împroşcări,
cruste, mânjituri, toate având consecinţa modului de producere prin stropire,
picurare, prelingere, ţâşnire sau contact direct. Uneori, sângele este amestecat şi cu
alte produse biologice, cum ar fi: substanţa cerebrală, fragmente de organe, fire de
păr, spermă, vomismente etc. Dacă sângele cade pe un plan orizontal, în direcţie
perpendiculară şi de la mică înălţime, se va forma o pată compactă, circulară, cu
contur zimţat. În căderile de la înălţimi mai mari, în jurul petei centrale se formează
pete mai mici, satelite, cu forme diferite, punctiforme sau lineare.

După forma pe care o ia o picătură de sânge se poate stabii înăl țimea de la

care a căzut. Marginile urmei sunt cu atât mai zim țate cu cât înălțimea este mai mare.
Forma rotundă este determinată de căderea sub un unghi drept (fig. 3), iar forma
alungită, când unghiul de incidenţă a fost ascuţit (fig. 4). În cazul căderii sub un
unghi drept şi de la o înălţime de până la 25 cm, picătura de sânge are formă rotundă
şi marginile netede; de la o înălţime între 25 – 150 cm, picătura are marginile dinţate;
picătura de sânge are marginile dinţate foarte pronunţat, cu stropi pe margine sub
formă de raze, când distanţa de cădere depăşeşte 150 centimetri. Desigur că aceste
forme se întâlnesc când obiectul primitor are o suprafaţă destul de netedă. Pe
obiectele poroase nu vom  întâlni asemenea forme.  

Figura 3 Aspectul picăturilor de sânge căzute sub un unghi drept de la înălţimi

diferite: a – până la 25 cm; b – peste 25 cm şi până la 150 cm; c – peste 150 cm.

27
 Figura 4 Aspectul picăturilor de sânge căzute pe obiectul primitor sub un
unghi ascuţit: a – 60-75°; b – 25-35°.

Pata de sânge cu o formă alungită, asemănătoare cu cea a unui semn de

exclamare, provine de la o persoană în mers. Partea ascu țită este în direcția
deplasării. De asemenea se poate stabili dacă sângele provine din artere sau vene
după forma, dispunerea și cantitatea stropilor. Dacă hemoragia este de origine
venoasă, se formează lacuri, iar dacă sursa este arteriala, sângele este proiectat în jet,
la înălţime şi la distanţe mari.
Dârele de sânge stabilesc direcția în care a fost deplasat cadavrul, după cum
prezența unor mutitudini de urme, împrăștiate de o suprafață mare, poate indica nu
numai că victima s-a zbătut sau s-a luptat cu agresorul, ci și faptul că autorul
infracțiunii este purtător sigur al urmelor de sânge. Dacă la fa ța locului se găsesc
urme de sânge aparținând a două grupe diferite, dintre care una a victimei, sunt șanse
mari ca unele dintre ele să fie ale autorului și atunci se poate stabili grupa de sâge a
acestuia.
După vechimea petei, se mai poate stabili data aproximativă de formare a
urmei, dar lucrul acesta poate fi mai sigur precizat după examenele de laborator.

Urmele de spermă

Urmele de spermă fac parte din categoria acelor urme biologice întîlnite în
diverse împrejurări, care numai aparent au o frecvenţă redusă. De regulă, prezenţa
lor este caracteristică săvârşirii unor infracţiuni cu un grad de periculozitate ridicat,
cum ar fi omorul sau infracţiunile sexuale (violul, pedofilia, seducţia, perversiunea şi
corupţia sexuală, inceswtul). Acestea aduc precizări în legătură cu mobilul si natura
faptei. Petele seminale sunt importante în cercetarea criminalistică pentru că ajută la

28
obţinerea unor date utile privind delimitarea cercului de suspecţi, iar unii specialişti
spun că pe baza acestor probe se poate identifica chiar persoana de la care provine.
Formarea urmelor de sermă se face prin depunerea pe diverse suporturi a
lichidului spermatic ejaculat în momentul unui contact sexual, al masturbării sau ca o
consecinţă a unei tulburări neuropsihice În cele mai multe cazuri petele seminale se
găsesc în stare uscată. Acestea au un contur neregulat, o culoare gri albicioasă şi sunt
aspre la pipăit dacă se formează pe suporturi absorbante, de tipul ţesătrilor din fibre
natuale. La suporturile mai puţin absorbante cum sunt cele din ţesuturi sintetice,
urmele au un aspect de crustă solzoasă şi lucioasă 29 .
Căutarea acestui tip de urme presupune examinarea corpului victimei,
îndeosebi a orificiilor naturale (examinare efectuată de cadre medicale) şi a lenjeriei
de corp şi de pat. Se analizează de asemenea îmbrăcămintea. Spre deosebire de alte
genuri de urme, cele de spermă sunt mai uşor de detectat şi recunoscut datorită
fluorescenţei lor specifice, de nuanţă albăstruie, deterninată de radiaţiile ultraviolete.
Această fluorescentă nu reprezintă însă o indicaţie de certitudine ci una cu caracter
de orientare.
Probele de lichid spermatic găsite la faţa locului se cataloghează prin
observare, înregistrare video şi desenare. De obicei se foloseşte o seringă curată
pentru a transfera lichidul spermatic într-o eprubetă sterilă şi se etichetează eprubeta
cu numărul cazului, data, ora, localizarea şi numele celui care recoltează. Proba se
păstrează la frigider şi se aduce la laborator cât mai curând posibil. În mod alternativ,
lichidul spermatic poate fi transferat pe o bucată de bumbac prin absorbţie. Bucata de
bumbac este apoi uscată, împachetată, sigilată şi etichetată. Urmele de spermă de pe
îmbrăcăminte, lenjerie de pat, perne, şi alte obiecte transportabile, trebuie recoltate
ca atare. Dacă un obiect are pe el pete umede acestea trebuie lăsate să se usuce
înainte de a fi recoltate, fiecare obiect trebuie împachetat separat într-un recipient de
hârtie curat, trebuie etichetat şi sigilat. Acestea trebuie ţinute la frigider şi trimise la
laborator cât mai curând posibil.
La ridicarea urmelor seminale este necesară o precauţie deosebită, astfel
încât se ridică întreg obiectul purtător de urme sau se taaie porţiunea care cuprinde
pata, fără a se îndoi. Urmele dispuse pe o suprfaţă tare nu se răzuiesc ci se taie cu tot
cu suport, iar în cazul picăturilor de pe păr se taie firele de păr. Petele de pe piele se
recoltează prin umezirea acestora cu apă distilată şi transferarea lor pe o hârtie de
filtru. Transportul urmelor de spermă trebuie să se facă în stare uscată, la adăpost de
căldură si de lumina soarelui.
Interpretarea la faţa locului a urmelor semnale oferă date referitoare nu
numai la natura, mobilul şi modul de săvârşire a faptei, ci şi în legătură cu anumite
deprinderi, aberaţii sexuale sau anumite sstări psihopatologice ale autorului.
Expertiza biocriminalistică a urmelor seminale va stabili în primul rînd dacă
pata este într-adevăr de spermă şi dacă este de origine umană sau animală.
Posibilităţile de examinare a urmelor de psermă faţă de alte urme bilogice sunt
amplificate de capacitatea de supravieţuire a spermatozoizilor. Astfel, la o femeie în
viaţă spermatozoizii supravieţuiesc întravaginal aproximativ 48 de ore, iar la un
cadavru ei se pot conserva un timp mai îndelungat, chiar pînă la 19 zile în cazul
cadavrelor îngheţate. De asemenea, hainele care au calităţi absorbante bune duc la
conservarea spermatozoizilor luni bune.O particularitate deosebită a expertizei
urmelor de spermă o reprezintă posibiitatea individualizării persoanei ai cărei
spermatozizi au fost găsiţi în respectiva pată, la faţa locului sau pe victimă. Acest
gen de identificareporneşte de la faptul că, alături de spermatozoizii normali, există
29
„Trata de Criminalistica” Ediţia a V-a - Emilian Stancu, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2010
29
la fiecare individ si spermatozoizi cu forme deosebite sau anormale. Tipurile diferite
de spermatozoizi anormali alcătuiesc o mare varietate de combinaţii, astfel încît nu
pot exista doi bărbaţi cu acelaşi procentaj de celule atipice. Rezerva exprimată în
legătură cu acest gen de identificare porneşte de la faptul că formele anormale ale
spermatozoizilor nu prezintă caractere stabile, le veriind în cursul vieţii individului,
deci concluziile de identitate trebuie privite cu prudenţă..
În ultima perioadă au fost făcuţi paşi semnificativi în identificarea persoanei
după urmele de spermă, odată cu perfecţionarea tehnicilor de stabilire a tipologiei
genetice a spermei, destinate descoperirii şi cuantificării mărcilor genetice.

Urmele de natură piloasă

Firele de păr uman alcătuiesc o categorie distinctă de urme biologice -

denumite şi urme de natură piloasă prin a căror examinare se obţin date importante
cu privire la pesoane şi la împrejurările faptei, problemele rezolvate de expertiză
înscriindu-se în aceleaşi coordonate ca şi în cazul expertizei biocriminalistice a
celorlalte urme biologice. În esenţă, se pot obţine date despsre natura, originea,
caracteristicile de sex, vârstă, regiunea corporală din care provine, pigmentaţia sau
diverse particularităţi morfologice ale firului de păr 30 .
Firul de păr este un element anexă al pielii, constituind sub aspect epidermic
o componentă a epidermului, a stratului cornos. Firul de păr este compus di două
părţi principale: rădăcina sau radixul şi partea liberă. Exteriorul firelor de păr, numit
cuticulă, este acoperit cu solzi cornoşi, orientaţi cu partea liberă spre vârful firului.
Sub cuticulă se află stratul cortical, alcătuit din celule alungite nenuclete, plasate
paralel, uşor răsucite elicoidal. Rădăcina părului este compusă dintr-o teacă
epidermală şi una conjunctivală.
Firele de păr provin din regiunile păroase ale corpului, datorită procesului
fiziologic obişnuit al organismului, ori din cauza unor acţiuni de forţare, ca tăieream
ruperea sau smulgerea din rădăcină, cu ajutorul anumitor instrumente sau nemijlocit
cu mâna. După detaşare, firele de păr se depun pe cele mai variate obiecte de la locul
faptei, pe uşumele, canapele, covoare, fotolii, ăn chiuvetele de băi sau bucătării, pe
instrumentele corp delict, pe corpul victimei sau al făptuitorului. Când infracţiunea
este comisă în câmp deschis ori în curţi, livez, grădini, aceste urme se depun pe
pământ, iarbă, flori, frunze de arbuşti, iar în accidentele de circulaţie pe vehiculele
angajate în accident, pe corpul victimelor, pe diferite obiecte aparţinătoare
peroanelor participante.

Cu toate că sunt considerate uşor de examinat, firele de păr implică probleme

complexe atunci când sunt găsite la locul unei infracţiuni, fiind necesară o studiere
atentă a lor pentru a decide din ce parte a corpului uman provin, dacă sunt de origine
umană sau animală, dacă provin de la persoane de sex masculin sau feminin, vârsta
persoanei, etc. În ultima vreme, datorită progresului tehnicii criminalistice, cu
ajutorul firelor de păr descoperite la locul comiterii infracţiunii, s-a reuşit să se
reducă mult cercul de suspecţi, pînă aproape de identitate. În literatura de specialitate
s-a subliniat în mod corect faptl că prezenţa firelor de păr la faţa locului nu trebuie
neapărat asociată unor acţiuni în exclusivitate violente. Sunt destul de frecvente
împrejurările în care firele de păr se pot desprinde de cap, de mâini sau de alte părţi
ale corpului fără a fi smulse sau tăiate, cum se întîmplă în cazul pălăriei sau a
30
„Trata de Criminalistica” Ediţia a V-a - Emilian Stancu, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2010
30
fularului. De asemenea, introducerea braţului neprotejat de cămaşă într-un loc strâmt,
pentru sustragerea unui obiect, poate avea drept consecinţă căderea de fire de păr,
datorită frecării uşoare d emarginea deschizăturii. Cu alte cuvinte, ne putem afla în
faţa unor căderi determinate de cauze fiziopatologice sau accidentale. Cu alte
cuvinte, ne putem afla în faţa unor căderi determinate de cauze fiziopatologice sau
accidentale. Prin folosirea microscopiei electronice se poate stabii cu mare
probabilitate sacă firul de păr în litigiu aparţine sau nu persoanei de la care s-au
prelevat modelele de comparaţie, iar prin activarea cu neutroni se poate face cu
certitudine excluderea şi se stabilieşte exact dacă firul de păr în litigiu aparţine
persoanei de la care s-au prelevat modelele de comparaţie.

Particularitatile generale ale firelor de păar din diferite regiuni corporale

privesc lungimea, sfârşitul firului de păr, grosimea, secţiunea transversală, ondulaţia
şi caracteristicile capătului distal.
Lungimea de peste 10cm a firelor arată că ele nu pot proveni decât din
regiunea capului (rareori din barbă). Firele foarte scurte (0,5-2cm), când capătul lor
distal este rotunjit sau ascuţit (adică este un fir întreg ), provin din sprâncene, gene
sau orificiul nazal. Firele din celelalte regiuni ale corpului au lungimea între 2 si 10
cm ( în general sub 6 cm ) şi sunt subţiate atât parabulbar, cât mai ales către partea
dinspre vârf. Aceste fire au o grosime relativ mică ăi pigmentaţie variatş dupş regiuni
– mai deschise la culoare fiind pe trunchi şi extremităţi, iar mai închise, în jurul
orificiilor naturale şi ţn regiunea pubiană. In zona axilară şi regiunea pubiană, firele
sunt de regulă, ondulate, depigmentate şi macerate.

Sfârşitul firului de păr, poate fi: rotund, datorită creşterii sale fireşti într-un
timp mai îndelungat; tăiat perpendicular sau oblic; rupt; fibros – când poate fi
bifurcat, trifurcat sau se prezintă în mai multe fibre foarte subţiri, de multe ori ca
rezultat al ondulării prin ardere, când are aspectul unei pensule (fig. 5)

Figura 5 Aspecte ale sfârşitului firului de păr : 

   a: rotund      b: tăiat     c: rupt     d: fibros

Grosimea firelor de păr variază după regiunea corpului: pe cap au 60-100

microni, pe faţă 110-150, pe corp 60-80, pe extremităţi 40-60 microni.

31
 Sectiunea transversală, în cazul firelor de păr de pe cap, este rotundă sau
ovoidă; la firele din barbă, sectiunea este de regulă, ovală, triunghiulară sau
dreptunghiulară; la cele din axilă este, de asemenea, ovoidă, însa acestea totdeauna
au neregularităţi marginale; firele din regiunea pubiană au mai frecvent secţiunea
de formă triunghiulară rotunjită sau sub aspectul boabei de fasole (fig.6)

Figura 6 Aspectul exterior şi interior al firului de păr :

A – învelişul exterior (cuticula), sub formă de solzişori;
B – sectiunea transversală a firului de păr ;
C – sectiunea longitudinală a firului de păr;
(a – cuticula ; b – cortexul; c – canalul medular)

Descoperirea firelor de păr nu impune folosirea de metode sau mijloace

tehnico-ştiinţifice specifice deoarece sunt destullde uşor vizibile cu ochiul liber.
Totuşi, pentru facilitarea descoperirii este necesar să se recurgă la lupe şi la surse de
lumină ceva mai puternice. Se cercetează atât îmbrăcămintea, lenjeria şi corpul
persoanei, cât şi alte suprafeţe, inclusiv obiectele de igienă personală.
O atenţie deosebită trebuie acordată obiectelor corp delict (arme de foc,
cuţite, topoare, etc.). În sfera cercetărilor sunt incluse şi urmele biologice ce pot
conţine fire de păr. La cadavre nu trebuie omisă cercetarea unghiilor şi în general a
mâinilor în care poate fi găsit păr smuls de la agresor. Întrucât stabilirea naturii şi
originii unui fir presupus a fi de păr nu poate fi efectuat decât în condiţii de
laborator, este indicată ridicarea tuturor firelor suspecte după prealabila lor fixare în
procesul verbal şi prin fotografiere. Firele de păr se introduc în eprubete sau plicuri
separate, preferabil din celofan, în funcţie de locul în care au fost descoperite,
făcându-se menţiuni clare şi exacte despre locul şi modalitatea de descoperire.

Recoltarea firelor de păr de la persoanele suspecte, în vederea obţinerii

modelelor de comparaţie, necesită şi ea respectarea anumitor reguli. În primul rând
recoltarea se poate face prin smulgere, pieptănare sau tăiere, deşi acest ultim
procedeu lipseşte părul de o parte importantă: rădăcina. Specialiştii recomandă să se
facă recoltarea numai prin smulgere. Firele vor fi ambalate separat în funcţie de
regiunea din care au fost recoltate. Pentru părul de cap este bine să se facă recoltări
din mai multe părţi, cel mai indicat procedeu fiind acela de a se împărţi duprafaţa
capului în mai multe zone, de regulă 8, numerotate în sensul acelor de ceasornic
32
începând din partea dreaptă a frunţii. La fiecare fir de păr se precizează regiunea din
care provine şi modul de recoltare, fără a se omite să se indice şi numele persoanei
de la care provine.

Expertiza firelor de păr este destinată, pe de o parte cercetării structurii

intime a părului, cu numeroasele sale elemente caracteristice, iar, pe de altă parte,
analizei suprafeţei acestuia, a diverselor particule aderente, urme ale materiei în care
a fost descoperit, precum şi microurme de natura cea mai diversă.
Metodele de examinare biologică a urmelor de natură piloasă pot da
răspunsuri la diferite întrebări. Astfel se pot stabili natura şi originea firului de păr,
zona corpului din care provine, modul de detaşare, sexul, vîrsta aproximaivă şi rasa
persoanei, eventualele alterări produse de diverse boli şi cel mai important:
identificarea persoanei pe baza profilului ADN.
Pentru urgentarea investigaţiilor criminalistice în direcţia descoperirii
autorului este important determinarea încă de la început, a culorii şi elementelor
caracteristice exterioare, ca şi a impurităţilor existente pe firul de păr, ceea ce
permite restrângerea rapidă a cercului de suspeci şi determinarea mediului în care
persoana căutată îşi desfăşoară activitatea.
Investigarea biocriminalistică de laborator a unui fir de păr, în direcţia
stabilirii caracteristicilor sale generale si particulare, parcurge, în principiu, trei
etape principale. Prima este examinarea modului de detaşare, a culorii sau vopselei, a
particularităţilor de formă, precum şi a aderenţelor. Cea de-a doua etapă se referă la
examinarea structurii exterioare a firului penru determinarea speciei, a vîrstei,
sexului, ca şi a regiunii corporale de unde provine, examinare efectuată mai ales prin
microscopie. Ultima etapă este examinarea structurii interioare, respectiv a
cortexului, precum şi a medularei. Natura şi originea unui fir de păr uman se
diferenţiază de firelle de altă natură prin structura sa intimă şi prin solzişorii de pe
suprafaţa cuticulei. La rândul său, părul uman se distinge de părull altor mamifere
datorită caracteristicilor cutilcculei, în special ale solzişorilor, ale substanţei
corticale şi ale pigmenţilor acesteia, precum şi ale medularei.
Un element important de diferenţiere este indicele medular cre se apropie la
om de 0,30, spre deosebire de cel al animalelor, situat la peste 0,50. 31
Prin expertiza biocriminalistică a firului de păr se mai obţin date despre
regiunea corpului de unde provine, stabilită după lungimea, grosimea, forma, starea
de maceraţie a cuticulei; vîrsta, stabilită cu anumită aproximaţie, plecându-se de la
grosimea şi pigmentaţia părului; sexul persoanei, determinat pe baza cromatinei
sexuale, apreciată ca fiind în cantitate mai mare în părul femeilor, care este, însă,
lipsit de medulară, spre deosebire de părul bărbaţilor; rasa umană, elementul de
diferenţiere constituindu-l forma secţiunii transversale a firului, ovală la albi,
reniformă la negri şi rotundă la rasa galbenă.

Alte categorii de urme biologice

Urmele biologice formate în cursul săvvârşirii unei infracţiuni sunt foarte

diverse. Pe lînge cele enumerate mai sus, care sunt cel mai des întîlnite, există si alte
tipuri de probe, cum ar fi cele de urină, de materii fecale, vomismente, secreţii
nazale, lichid amniotic, vernix, etc., prin a căror examinare biocriminalistică este
posibilă obţinere de informatii utile clarificării multor împejurări privind natura şi
31
„Trata de Criminalistica” Ediţia a V-a - Emilian Stancu, Editura Universul Juridic Bucureşti, 2010
33
modul de săvârşire a faptei, inclusiv referitoare la persoana autorului. Organul
judiciar care efectuează ercetarea, o conduce sau o supraveghează, este obligat să
solicite concursul unui specialist biocriminalist pentru descoperirea, ridicarea şi
examinarea tuturor categoriilor de urme biologice apte să servească la obtinerea de
date privitoare la persoanele implicate într-o faptă penală. De regulă, cercetarea lor,
respectiv descoperirea, fixarea, ridicarea, interpretarea, finalizată prin expertiză,
prespune folosirea de procedee similare salivei sau spermei.

CAPITOLUL IV
Expertize genetice judiciare

1. Amprenta genetica

Amprenta genetică (DNA fingerprinting) poate aduce cele mai multe

informatii pentru identificarea genetică faţă de oricare altă metodă clasică, fiind o
practică unanim acceptată in domeniul medicinei legale.
Privind aspectele de genetică moleculară, ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic)
se găseşte în fiecare celulă a fiinţelot vii, fiind esenţială pentru identificarea oricărui
organism. Aceasta este un acid nucleic compus din macromolecule numite
nucleotide, avand o structura dublucatenară. Cele două catene sunt antiparalele:
orientarea uneia este de la C 5' la C 3' iar a celeilalte de la C 3' la C 5' . (figura 7).

34
 Figura 7 Modelul dubluhelix al ADN

Nucleotidele reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, fiind o macromoleculă

organică (o N-glicozidă) compusă dintr-o glucidă (monozaharidă de tip pentoză), o
bată azotată heterociclică (Adenină, Citozină, Guanină, Timină 32 ) si un rest de acid
fosforic (radical fosforic).
Două dintre bazele heterolitice ale ADN-ului sunt purinice (A - figura 8 şi G –
figura 9) iar celelalte două sunt pirimidinice (C - figura 10 şi T- figura 11).
Asocierea a cîte două dintre acestea 33 in perechi de baze pe bază de
complementaritate formează legăturile dintre cele două catene de ADN.

Figura 8 A – ADENINĂ Figura 9 G - GUANINĂ

6 aminopurină 2 amino 6 acetopurină
32
„Genomul Uman” - Prof. Lucian Gavrilă – Cele 4 baze (A, C, G, T) nu se pot combina decât într-un anumit
mod: A cu T si C cu G ) conform legilor lui chargraff. Ordinea contează, astfel, A-T nu este acelaşi lucru cu T-
A, acestea fac diferenţiere in codul genetic.
33
„Genomul Uman” - Prof. Lucian Gavrilă – Trei perechi de baze azotate formeaza un codon, ce codifică un
aminoacid.
35
 Figura 10 T – TIMINĂ Figura 11 C - CITOZINĂ
2,6 diceto 5 metilpirimidină 2 ceto 6 aminopirimidină

Genomul uman reprezintă totalitatea informaţiei genetice stocată in ADN care

este situat pe genele cromozomilor condensaţi în nucleul celular eucariot, la care se
adaugă şi informaţia genetică mitocondrială. 34
Genomul uman este constituit din 46 perechi de cromozomi: 23 de la mamă,
23 de la tată. Există câte doi din fiecare cromozom (excepţie – în cazul bărbaţilor –
cromozomii sexuali) şi, astfel, două copii ale fiecărei gene.
ADN-ul uman este compus din gene (material codat) şi material extragenic
(necodat) alatuit din secvenţe repetitive. Aceste secvenşe pot fi grupate in tandemuri
scurte, denumite secvenţe STR (short tandem repeats) sau in microsateliţi,
consideraţi „standardul de aur” în identificare. Studiul acestor secvenţe face obiectul
principal al investigaţiilor genetice în scop de identificare de persoane deoarece
permite discriminarea probelor de ADN provenite de la indivizi diferiţi.
Dintre miile de sateliţi din genomul uman, în genetica judiciara sunt folosite
doar sistemele STR formate din tetr- şi pentarepetiţii, având localizare unică în
genom şi un numar mic de fenomene mutaţionale sau artefacte genetice.

ENZIMELE DE RESTRICŢIE
Analizia profilului ADN în laborator se poate desfăşura prin metoda
Enzimelor de restricţie.
Tehnologia ADN în practica medico-legală constă în secţionarea acestuia în
zone specifice cu ajutorul enzimelor de restricţie. Aceste enzime au origine
bacteriană si se fixează pe ADN în locurile unde regăsesc o secvenţă de baze
(secvenţa formată din 6 perechi de baze se numeşte „polindrom”) care le este
specifică, denuită „situs de restricţie”.
Caracteristicile folosirii enzimelor de restricţie:
- precizia cu care secţioneaya ADN-ul in anumite secvenţe
- concentrţia ionica şi temperatura precisă la care se execută digestia
- precizia hibridizarii probei ADN

Enzimele de restricţie (endonucleaze 35 ) care taie molecula dublucatenară de

ADN în interiorul ei pot fi nespecifice - taie la întâmplare sau specifice – recunosc si
acţionează doar asupra anumitor secvenţe de ADN.

34
În 2003 oamenii de ştiinţă au obţinut în cadrul proiectului „Genomul Uman” secvenţe ADN a 3,2 miliarde de
perechi de baze care formează genomul uman.
35
„Genomul Uman” - Prof. Lucian Gavrilă – Exonucleazele taie capetele moleculei de ADN.
36
 Cu ajutorul acestor enzime, lanţul ADN este fragmentat (digerat) în foarte
multe fragmente (dacă se taie genomul uman cu o anumită enzimă de restricţie, se
obţin aproximativ 730 000 fragmente de restricţie de lungimi diferite).
Spre exemplu, enzima HacIII va secţiona molecula de ADN la nivelul
secvenţei –G-G-C-C-, realizând rupturi între legăturile G şi C (minisateliţii sunt
bogaţi in legături GC) rezultînd fragmente de ADN, fragmente de restriţie.

2. Analiza de laborator prin enzime de restricţie:

La baza efectuarii genotiparii prin această metodă stau enzimele de restricţie.

Descoperirea unui număr foarte mare de enzime de restricţie a impus
adoptarea unei nomenclaturi universale. Astfel, se foloseşte un cod de 3 litere, în
format italic, prima litera semnificând genul, iar celelalte 2 specia bacteriană de la
care a fost izolată enzima (spre exemplu, Eco – Escherichia coli); în unele cazuri, o a
patra literă (în format normal) indică tulpina bacteriană (ex: EcoR).
Enzimele de restricţie se stochează la - 20ºC pîna la utilizare. Alegerea
enzimei pentru analiză se face în funcţie de ADN-ul probă care are afinităţi pentru
anumite situri de recunoaştere.

Principalele componente ale unei reacţii de restricţie ADN

1. Enzima de restricţie – se recomandă ca volumul de enzimă să fie între 1/10

si 1/5 din volum total de reacţie.
2. ADN
3. Tamponul de reaţie
4. Apă distilată sterilă
5. BSA (Bovine Seric Albumine) – se adaugă opţional în reacţiile de restricţie
a unor molecule mai mari de ADN
Temperatura de reacţie este în general de 37 ºC, deoarece majoritatea
enzimelor au optimum-ul de activitate la această valoare.
Timpul minim de reacţie este o oră.

Etapele genotipării cu ajutorul enzimelor de restrictie

a) Identificarea ADN: pentru a fi analizat, AND-ul conţinut intr-o probă

biologica trebuie mai întâi extras – izolat, adică separat de toţi ceilalţi constituenţi ai
eşantionului. Obiectul acestei etape constă în obţinerea unei cantităţi de ADN cu o
greutate moleculară mare si puritate crescută. Deci prima condiţie pe care trebie sa o
îndeplineasca o probă biologica este să conţină o cantitate suficientă de material
genetic. Extracţia trebuie sa fie perfectă, deoarece în caz contrar, din două probe
identice se pot obţine imagini cu benzi diferite, ceea ce arată ca una dintre cele 2
probe nu a fost complet purificată.

Pentru extracţia AND-ului din celule se procedează la solvirea probei, la

izolarea si purificarea lui cu un detergent ( CH 3 (CH 2 ) 10 CH 2 OSO 3 Na dodecil sulfat de
sodiu) şi proteinează K.
37
 Separarea ADN+ului se poate face din:
- sânge prelevat de la persoane sau cadavre – se recoltează 5-10 ml de sânge 36
în eprubeta de plastic pe EDTA, fără adaos de heparină si se tine la 4˚C
- spermă / secretie vaginală – se recoltează 3 probe în tuburi de plastic care se
păatrează la loc uscat.
- petele de sânge si spermă trebuie să aibe un diametrul de 0,5-1 cm si să fie
păstrate la loc uscat.
- firele de păr – se recoltează cel puţin 10-20 de fire cu tot cu rădăcină,
urmând a fi ambalate în plastic şi conservate la loc uscat.
- fragmentele de organe provenite de la cadavre combustionate (piele, os,
muschi, ţesut visceral) – datorită condiţiilor de mediu care accelerează
autoliza şi putrefacţia, sub acţiunea endo- şi exonucleazelor se produc
hibridizări atipice, rezultând fragmente de ADN de lungimi variabile care
pot constitui surse de eroare în interpretarea rezultatelor.
- oase – pentru testare sunt suficiente 10 mg de ţesut osos spongios 37
- unghii, salivă, spută, urină, pulpă dentară
Etapa de extractie se încheie după verificarea cantităţii şi purităţii ADN
obţinute prin prelucrarea probei, deoarece de aceşti factori depind următoarele etape
de analiză şi implicit succesul testării.
Faza de verificare se realizează prin spectrofotometrie sau prin metode de
detecţie fluorescentă Pico-green sau cuantificări prin real-time PCR

b) Digestia ADN constă în fragmentarea acestuia cu ajutorul enzimelor de

restricţie în părţi cu lungimi diferite. Neaplicarea corespunzăzoare a tehnicii duce la
digestie partiala şi apariţia de benzi neprecise şi neimperecheate.
În reacţia de digestie trebuie introdusă o cantitate de ADN suficient de mare
pentru ca în gel să se obţină fragmente de dimensiunea dorită pentru a se crea benzi
vizibile

c) Electroforeza este procedura prin care se separă fragmentele de

restricţie în gel, în funcţie de mărime. Fragmentele de ADN obţinute sunt încărcate
negativ şi se separă în gel de agaroză sub efectul câmpului electric, migrând cu o
viteză invers proporţională fată de dimensiunea lor, de la polul negativ spre cel
pozitiv. Procedeul se desfăşăară pe gel de agaroză de 0,8%, la 9 V, timp de 1-2 ore.
Rezultatul constă în apriţia unor striaţii albicioase care corespund fragmentelor de
ADN care au migrat. Se verifica astfel si digestia prin compararea valorilor
lungimilor alelelor ADN cercetate cu acelea ale ADN-ului martor. În cazul
discordanşelor apare o migrare anormală.

d) Transferul (Southern Blotting) 38 presupune mutarea fragmentelor

rezultate din electroforeză pe o mebrană de nylon (încărcată cationic) sau cu nitraţi
de celuloză. Mediul pe care se realizează transferul are aceeaşi dimensiune cu gelul
pe care s-a executat electroforeza. ADN-ul este detectat pe membrană folosind sonde
marcate radioactiv care recunosc VNTR-urile (variable number tandem repeats) de
interes.
36
1 ml de sînge conţine 30 micfrograme de ADN. 3 microlitrii de spermă conţin aproximativ 0,5 micrograme de
ADN.
37
Aplicarea metodei amprentei genetice pe oase a dus la dezvoltarea unei noi ramuri de identificare – arheologiei
moleculare
38
„Tratat de medicina legală” - Vladimir Beliş – Editura Medicala
38
 e) Denaturarea ADN – constă în ruperea punţilor de hidrogen ţintre
bazele complementare. Aceasta se execută prin iradiere cu ultra violete sau prin
încalzire la temperatura de topire. Procesul este controlat prin modificările apărute ăn
spectrul de absorţie în ultraviolet.

f) Hibridarea reprezintă renaturarea ADN-ului. În acest sens, membrana

pe care s-a realizat transferul se introduce într-o soluţie care conţine sonda ale cărei
secvenţe sunt complementare cu acelea ale fragmentelor de ADN, iar recombinarea
sondelor bacteriene cu fragmentele de restricţie constituie fenomenul de hibridizare.
Realizarea punţilor de legătură presupune un înalt nivel de omolgie între perechile de
baze. Verificarea acestei omologii se va efectua ulterior prin repartiţia spectrului.

g) Autoradiografia 39 pune în evidenţă hibridarea. Membrana se spală de

moleculele de sondă nefixate, adică de cele cu legare nespecifică, punându-se în
contact cu un fir sensibil la radiaţii, la temperatura de - 17˚C, folosind un ecan
amplificator. Filmul dobândit prezintă poziţia fragmentelor de ADN care s-au fixat
pe sondă sub formă de benzi întunecate. Distanţa dintre benzi este direct
proporţionala cu lungimea benzilor. Benzile obţinute au semnificaţie de identificare.
Imaginea rezultată din suprapunerea membranei peste un film radiografic, unde se
identifica benzile marcate radioactiv, este amprenta genetica.

3. Analiza de laborator prin tehnica PCR (Polymerase Chain

Reaction)

Tehnica reactiei de polimerizare in lant, PCR, folosită pentru amplificarea

ADN-ului, a avut un impact revolutionar asupra diagnosticului molecular. Tehnica se
bazeaza pe cunoaşterea secvenţei acidului nucleic pentru o regiune care trebuie
analizată repetat la indivizi diferiti în vederea formulării unor concluzii.
Metoda reacţiei în lanţ a polimerazei 40 vizează amplificarea in vitro a
fragmentelor de oligonucleotide ADN cu ajutorul enzimelor Taq Polimerază (extrasă
din Termophilus aquaticus 41 ) şi replicază (extrasă din Thermis Flavis).
Cantităţile corespunzătoare de ADN (identificate din probe biologice) sunt
supuse amplificării exponentiale prin cicluri repetae de sinteză, generându-se un
miliard de copii ale unei singure molecule de ADN in câteva ore. Principiul metodei
constă în replicarea unui segment de ADN ale cărei extremităţi sunt încadrate de
primeri oligonuclelotidici specifici. Se folososc două sonde (primer) care se fixează
în poziţii cunoscute, delimitând fragmente de ADN care vor fi degradate enzimatic.
Ciclurile implică denaturarea ADN-ului ţinta şi extinderea celor 2 polimeri pe o
tamplată cu ADN polimerază.

39
Idem
40
Note de curs – Ligia Barbari - Reactie comparată cu un „xerox la nivel molecular”
41
Termophilus aquaticus trăieşte in lacurile termale la temperaturi ridicate, astfel Taq Polimeraza are avantajul
de a fi termostabilă şsi nu e afectată de temperaturile crescute din procesul PCR.
39
 O reacţie tipică de PCR cuprinde :

 O matriţă ADN ţintă = o molecula de ADN dublucatenar ce include secvenţa

de amplificat (un lanţ preexistent pe care se sintetizează un lanţ
complementar) - cantitatea recomandată pentru o reacţie PCR standard este
de maximum 500 ng pentru ADN-ul genomic uman
 ADN polimeraza termostabilă – in general ADN polimerazele termostabile
au fost manipulate genetic şi clonate în tulpini de E.coli (microorganism ce
este mult mai uşor de crescut şi manipulat decât bacteriile termofile). In
majoritatea experimentelor, cantitatea optimă de ADN polimerază
termostabilă (sau de amestec de ADN polimeraze) este cuprină între 0.5 şi
0.25 U / 50 μl volum de reacţie.
 2 primeri oligonucleotidici – au o lungime de 15 – 30 nucleotide si
flanchează regiunea de interes si nu trebuie sa prezinte complementaritate
între ei, dar vor fi complementari cu capetele 5' şi 3'. Se recomandă ca
primerii să aibă un procent molar de guanină + citozină (% mol GC) cuprins
între 40 – 60% şi să aibă o distribuţie echilibrată a domeniilor bogate în A/T
şi G/C.
 dNTP – deoxinucleotidtrifosfati - sunt folosiţi de către ADN polimerază în
reacţia de polimerizare.
 Tampon de reacţie – cel mai utilizat pentru Taq Polimerază este alcătuit din  :
100 mM Tris HCl + 500 mM NaCl + 15 mM MgCl 2 +0,1% gelatină
 Mg Cl2 - clorura de magneziu – concentraşia de Mg este un factor foarte
important, aceasta influenţând activitatea ADN polimerazei
 Aditivi opţional
Etapele analizei prin metoda PCR (fig. 12):

1. Denaturarea = separarea lanţurilor complementare – are loc topirea

ADN 42 la 95˚C prin ruperea puntilor de H dintre perechile de baze.
Amestecul este răcit la 55˚C, temperatură la care primerii se leagă la nivelul
situsurilor de complementaritate din ADN
2. Hibridarea primerilor – alipirea lor de ADN
3. Sinteza – polimerizarea propriu-zisă - o AND polimerază începe
adăugarea de nucleotide plecând de la nivelul regiunii dublucatenare, sinteza
realizându-se din direcţia 5' spre 3'.

Primeri sunt incubaţi cu ADN-ul ţintă, în vederea amplificării şi împreuna cu

ADN polimeraza ce sintetizeaza un lanţ complementar în direcţia 5'- 3'.
Specificitatea este considerabilă, fiind asigurată de necesitatea ca primerii să ducă la
o sinteza convergentă, pentru ca amplificarea să fie efectivă.
Amestecul de reacţie este întâi încalzit la temepraturi ridicate (95˚C) pentru a
a avea loc disocierea (denaturarea) ADN-lui dublucatenar în ADN monocatenar, apoi
racit la o temperatură optimă (55˚C) care facilitează alinierea primerilor (alipirea
acestora de secventă ADN). Poziţia primerilor determină lungimea secvenţei de ADN
ce urmează a fi copiată. În timpul extinderii primerilor, polimeraza adaugă progresiv
dNTP-ul complementar cu secvenţa matriţă (etapa efectivă de sinteză).

42
Transformarea ADN-ului dublucatenar în ADN monocatenar
40
 La terminarea unui ciclu, cantitatea de ADN rezultată este dublă fată de
matriţă, iar produsele rezultate sunt folosite ca matriţă pentru ciclul următor. 43
Numărul de cicluri PCR trebuie optimizat în funcţie de numărul de copii
dorite.

Figura 12 Reacţia PCR

Dupa terminarea reacţiei PCR, înainte de a analiza sau manipula ampliconul,
este necesară efectuarea unei electroforeze în gel de agaroză pentru verificarea
reacţiei. In funcţie de dimensiunea moleculei amplificate se prepară un gel de
agaroză de diverse concentraţii. Totodată, pentru verificarea dimensiunii moleculare
a ampliconului este necesară folosirea unui marker de greutate moleculară. Prin
electroforeză se realizează separarea fragmentelor ADN in funcţie de greutatea lor
moleculară. Fragmentele migrate pot fi vizualizate prin diferite tehnici de colorareŞ
ethidium bromid, saruri de argint, marcaj fluorescent.

Pentru aplicaţiile de genetica judiciară, metoda analitica de elecţie este

reprezentată de electroforeza capilară cuplata cu detecţia fluorescentă LASER.
Tehnica se realizează automatizat cu analizoare genetice.

4 Modele comparative (proba martor)

Examinarea comparativă în cadrul evaluării rezultatelor obţinute prin analize

de laborator reprezintă modalitatea de valorificare a profilului genetic.
Aceasta se realizează prin confruntarea probei analizate cu probe martor sau
probe examinate de la alte persoane pentru stabilirea asemănărilor şi deosebirilor
dintre ele şi demonstrarea identităţii sau ne-identităţii.

43
“Lucrări practice de biochimie şi biologie molecular” Mihaela Zăuleţ, Marieta Costache, Editura Universităţii
din Bucureşti
41
 Modelel comparative, cum sunt sondele de ADN marcate, se obţin prin diferite
tehnici, insa cea mai folosita este varianta de reacţii PCR.

Proba Martor

Sondele de ADN sunt sevenţe cunoscute, izolate şi clonate 44 . Ele pot fi

sintetizate sau se pot izola dintr-un fragment ADN provenind de la o sursă biologica
(de obicei bacteriană). Aceste probe sunt utilizate pentru a recunoşte fragmentele de
restriţie.
Ănainte de utilizare, sondele sunt marcate radioactiv sau chimic pentru a putea
fi apoi identificate fragmentele ţintă.
Pentru detectarea polimorfismului ADN se folosesc mai multe tipuri de sonde:
- sisteme sau sonde monolocus (SLS - single locus systems) care
identifica o singură regiune variabilă, adică o singura secvenţă repetitivă situată pe o
pereche de cormozomi, observându-se doar două alele. Acestea permit identificarea
ADN de mia multe origini: sânge, spermă de la diferite persoane dar nu permite
diferenţierea dintre sângele uman şi animal.
- sisteme sau sonde multilocus (MLS – multi locus systems) care
identifica simultan mai multe secvenţe genomice VNTR distribuite pe tot genomul
într-un ansamblu de cormozomi (exceptînd cromozomii sexuali).
- unghii, salivă, spută, urină, pulpă dentară.

ADN-ul marker utilizat în verificarea digestiei prin electroforeză trebuie sa fie

format din fragmentele cele mai adecvate si trebuie plasat în gelul de argoyă la
intervale regulate pentru a arăta posibilele neomogenităti ale gelului.

5 Efectele expertizelor genetice judiciare

Rezultatele expertizei de laborator

Tehnicile de interpretare a rezultatelor genotipării aduc informatii necesare in

domeniul juridic.
Profilele genetice pot fi utilizate în scopuri judiciare astfel 45 :
- un profil genetic obţinut dintr-o probă biologică de la faţa locului poate fi
comparată cu cel al unei persoane suspecte în cauză; dacă sunt identice, aceasta poate
constitui o probă pentru acuzare;
- probe biologice obţinute de la mai multe infracţiuni au profile genetice
identice, ceea ce demonstrează prezenţa aceleiaşi persoane la comiterea
infracţiunilor; aceste informaţii pot fi utilizate ca probatorii în justiţie sau pot fi
adăugate la soluţionarea altor cauze;
- compararea profilelor genetice ale persoanelor arestate cu cele ale urmelor
de la faţa locului rămase neatribuite în alte cauze nesoluţionate;
- identificarea persoanelor sau victimelor terorismului, dezastrelor şi
catastrofelor naturale;
- stabilirea afiliaţiilor genetice paterne şi materne.

44
„Tratat de medicina legală” - Vladimir Beliş – Editura Medicala
45
„Genetică Judiciară”, Editura ETEA; 2005 – Romica Potorac (comisar de politţie biochimist)
42
 Rezultatele analizelor genetice, respectiv profilele obţinute pot fi interpretate
prin:
 identitate - între genotipurile probelor de referinţă şi cele ale urmelor sau
microurmelor biologice prelevate nu există deosebiri;
 includere - profilele genetice ale probelor biologice de referinţă sunt incluse
în amestecurile de profile obţinute în urma genotipării probelor biologice
prelevate;
 excludere – prin compararea genotipurilor probelor biologice de referinţă şi
a celor prelevate, rezultă diferenţe care pot fi explicate numai prin faptul că
acestea provin din surse diferite;
 transmiterea ereditară a caracterelor - jumătate din genotipul părinţilor este
transmis la copii.

Fiecare identificare implică analize biostatistice aferente care sunt prezentate

sub formă de frecvenţă a genotipului respectiv şi / sau grup populaţional în care
profilul genetic la care se adresează este unic.
Pentru populaţia României a fost efectuat un astfel de studiu în urma căruia au
fost obţinute frecvenţele fiecărei alele utilizate actual în Sistemul de Analize
Genetice 46 . Rezultatele obţinute pot fi folosite în calculele biostatistice pentru
populaţia din România, la estimarea frecvenţei profilelor genetice, atât în cazuistica
judiciară cât şi cea civilă.
Au fost studiaţi 15 loci STR tetramerici (D8S1179, D21S11, D7S820,
CSF1PO, D3S1358, TH01, D13S317, D16S539, D2S1338, D19S433, vWA, TPOX,
D18S51, D5S818, FGA) corespunzători kit-ului multiplex AmplFI STR Identifiler
(Applied Biosystems) utilizând 682 de profile de referinţă ale persoanelor.
Frecvenţele alelelor corespunzătoare celor 15 loci STR studiaţi şi puterea de
discriminare a persoanelor (PD) pe baza acestora au fost publicate în Revista de
Criminalistică.
Profilele genetice analizate pentru persoanele neînrudite genetic din
eşantionul de indivizi studiat, respectă echilibrul Hardy-Weinberg, neobservându-se
deviaţii, iar puterea de discriminare pentru cei 15 loci studiaţi este de 0.9999999978.

În calculele statistice efectuate expertul foloseşte o estimare a proporţiei din

populaţie care are un anumit genotip pentru a aprecia probabilitatea ca un anumit
profil genetic să poată aparţine unei alte persoane decât cea în cauză.
Produşii rezultaţi în urma analizei genetice sunt interpretaţi iar rezultatul
obţinut repezintă un profil ADN care poate fi comparat cu date cunoscute (fie din
bănci de date, fie din bazele de date ale laboratoarelor, fie din prelevări speciale).

Banca de date ADN

Deşi compararea profilului ADN al probelor ridicate de la locul faptei cu

profilurile unor persoane suspecte în cauză se poate executa manual. Un număr de
state au trecut la constituirea bazelor de date ADN, în care sunt datele obţinute prin
recoltarea de probe biologice de la persoane selectate după anumite criterii.
Aceste bănci de date permit următoarele facilităţi:

46
„Tactica identificării si valorificării probelor genetice din scena infracţiunilor” - articol prezentate în reviste
de specialitate - Romica Potorac
43
 ♦ descoperirea persoanelor cu identitate falsă;
♦ identificarea autorului pe baza analizelor urmelor ridicate de la faţa locului;
♦ compararea profilului unei persoane cu urmele ridicate de la toate cazurile
nesoluţionate;
♦ compararea între urmele ridicate de la diferite cazuri, pentru a se stabili
existenţa aceloraşi autori;
♦ furnizarea unor rezultate probabile în cazul în care materialul biologic este
degradat sau atunci când probele sunt constituite din amestecul de la mai multe
persoane.

În România, baza de date genetice (ADN) a fost înfiin țată în 2006 . Sistemul
Naţional de Date Genetice Judiciare funcţionează după intrarea în vigoare a  Legii nr.
76 din 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date
Genetice Judiciare.
La acest moment, sunt înregistrate 20.000 de persoane iar, prin intermediul
acesteia, până în prezent, au fost identificate aproximativ 300   de persoane, în
diverse cazuri investigate de Poliție. 47

Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare 48 conţine profile genetice ale

persoanelor suspecte (despre care există date şi informaţii că ar putea fi autori ai
unor genuri de fapte penale), date cu caracter personal şi date despre caz, cu privire
la suspecţi de infracţiuni, persoane condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, urme
biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, precum şi cu privire
la cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în
urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masa, a infracţiunilor de omor sau a
actelor de terorism.

S.N.D.G.J. (administrarea şi gestionarea Sistemului Naţional de Date Genetice

Judiciare) are următoarele atribuţii 49 :

47
Informaţii statistice publicate de http://www.b365.ro/
48
Probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare,
pot fi prelevate în cazul comiterii infracţiunilor prevăzute de Codul Penal de omor, omor calificat, omor deosebit
de grav, pruncucidere, ucidere din culpa, determinare sau înlesnire a sinuciderii, vătămare corporală, vătămare
corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, vătămare corporală din culpă, lipsire de libertate in
mod ilegal, sclavie, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, incest, tâlhărie, tortură,
nerespectare a regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, nerespectare a regimului
materiilor explozive, rele tratamente aplicate minorului, propagandă pentru război, genocid, tratamente
neomenoase, distrugere a unor obiective şi însuşirea unor bunuri, distrugere şi jefuire sau însuşire a unor valori
culturale, în cazul actelor de terorism prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea
terorismului şi în cazul comiterii infracţiunilor prevăzute la art. 2, 3, 10 şi 12 din Legea nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a infracţiunii de comercializare de substanţe clasificate
către operatori economici ori persoane fizice neautorizate sau neînregistrate pentru activitatea cu astfel de
substanţe prevăzută la art. 22 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul
juridic al precursorilor de droguri.
49
Site-ul oficial al Poliţiei Române: http://www.politiaromana.ro/
44
 a) genotiparea şi alimentarea bazei de date cu profile genetice provenite de la
persoanele care fac obiectul conform legislaţiei în vigoare;
b) efectuarea de comparaţii între profilele genetice din baza de date, cu profile
genetice în litigiu, provenite în urma genotipării urmelor;
c) efectuează comparaţii şi răspunsuri la solicitările organismelor de cooperare
internaţională, conform legii.

Are în componenţă următoarele laboaratoare

 Laborator de eşantionare a probelor biologice;
 Laborator de extracţie automată a ADN-ului din probe biologice;
 Laborator de amplificare a extractelor de ADN;
 Laborator de analiză a produşilor de amplificare (electroforeza capilară).

Limitele metodei de analiză genetică

În momentul actual, limitele metodei îşi mai pot face simţită prezenţa doar în
cazurile unde urmele biologice se găsesc într-o stare de degradare biologică sau
chimică totală sau se găsesc într-un amestec, unde numărul de contribuitori este mai
mare de patru persoane sau contribuitorul de interes este în cantitate foarte mică
(minoritar) în amestec cu unul sau mai mulţi contribuitori care sunt în cantitate mare
(majoritar). Aceasta are ca rezultat o creştere a valorii LR (Likelihood Ratio) pentru
profilul genetic vizat, concomitent cu o scădere a grupului populaţional în care acesta
este unic.

6 Concluzii

Genetica judiciară poate furniza informaţii individuale despre evenimentele

petrecute în scena infracţiunilor sau să suplimenteze alte metode de identificare
criminalistică. Corelarea probelor biologice prezente în scena crimei cu identificarea,
selectarea şi factorul probant urmărit, este primul aspect de care trebuie ţinut seama
în procesul de analiză genetică judiciară.
Pentru a intra în scena infracţiunii şi în mod expres pentru a efectua cercetarea
în vederea identificării şi recoltării probelor biologice, este obligatoriu purtarea
mijloacelor de protecţie anticontaminare.
În prezent, este posibilă genotiparea tuturor tipurilor de urme sau microurme
biologice care conţin celule nucleate, dacă acestea nu sunt în totalitate distruse
chimic sau bacterian.

45
 CAPITOLUL V
Aspecte pactice

1 Studiu de caz I

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lînga Judecatoria Bacau înregistrat pe

rolul Judecatoriei Bacau la data de 04.04.2007 s-a dispus punerea în miscare a
acţiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului RV pentru savârsirea
infractiunii de tâlharie în forma agravata fapta prev. de art. 211 alin 1,2 lit.a,c, alin
21 lit.a,b Cpen. (respectiv Art. 233 si Art. 234 alin 1 lit a, c, alin 2 din NCPen) În
fapt , prin actul de sesizare s-a retinut ca la data de 01.08.2001, în jurul orelor 9,15
împreuna cu o alta persoana folosind cagule ( masti din ciorap tricotate cu decupaje
pentru ochi si gura) , prin amenintarea cu o arma de foc a functionarei GV a sustras
din CE Minden , prejudiciul nerecuperat.
Partea vatamata C.E. Minden prin reprezentant legal a declarat ca nu se
constituie parte civila în procesul penal , întrucât a fost despagubita de societatea de
asigurare.
La data de 21.07.2008 ,la dosarul cauzei a fost atasat raspunsul la cererea de
asistenta judiciara internationala - comisia rogatorie fiind îndeplinita de catre Curtea
Judecatoreasca Minden.

46
 Analizând întregul material probator administrat în cursul urmaririi penale si
cercetarii judecatoresti instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
C:E. „Minden” este situata în centrul localităţii Petershagen din Germania.
Clădirea este prevazuta în partea dreapta cu o cale de acces spre parcare aflată în
spatele imobilului, intrarea principală în filiala este dinspre strada Friedewalde.
Spaţiul interior este împartit în două de către o tejghea de bancă deasupra căreia se
află o suprafată de sticla blindata, creându-se astfel o încăpere la dispozitia
clientilor şi sectorul rezervat salariaţilor. Prin modalitatea de poziţionare a sticlei
blindate, în partea stânga se creeaza un spaţiu liber între tavanul încaperii şi
suprafata acesteia.
În ziua de 01.08.2001, în jurul orelor 9,15, în filială se afla doar funcţionara
GV întrucât celalalt angajat al C.E, HT plecase din cladire pentru putţn timp pentru
a face anumite cumpărături.
În filiala, în calitate de clientă la data si ora amintită se afla doar numita SF,
împreună cu fiica sa în vârsta de 6 luni.
În acest timp în parcarea din spatele clădirii a oprit autoturismul marca
„ Audi", Întrucât autoturismul a fost parcat aproape de clădire, iar uşile au fost
închise cu zgomot, funcţionara GV s-a uitat prin fereastra din sectorul angajatilor si
a observat doi bărbaţi care şi-au acoperit feţele cu cagule.
Martora GV a declanşat alarma şi a rugat-o pe SF să părăseasca filiala,
realizând ca va avea loc un jaf. Unul dintre cei doi bărbaţi a încercat să spargă
geamul de la una dintre cele trei ferestre existente înspre parcare cu ajutorul unei
pietre de pavaj, fara a reuşi acest lucru.
Cei doi autori, au intrat în cladire pe uşa principală (în acest moment martora
SF părăsea imobilul). Inculpatul RV s-a căţărat pe suprafaţa de sticlă blindată şi a
pătruns prin spaţiul liber în zona casieriei. A ameninţat-o cu o arma de foc pe
funcţionara GV bruscându-o şi strigând în limba germana „da-mi banii , da-mi
banii". Sub amenintare martora le-a indicat celor doi autori unde se află casa de
bani.
În acelaşi timp, prin uşa de la încăperea caselor a patruns cel de-al doilea
autor. Cei doi au luat toate bancnotele găsite pe care le-au introdus într-un sac
(sacosa) de culoare deschisa, dupa care au părăsit rapid clădirea, inculpatul RV
având asupra sa sacul cu bani, respectiv suma de 85.850 DM.
Autorii jafului au părăsit locul faptei cu acelaşi autoturism, pe care ulterior l-
au abandonat pe un câmp la o distanta de aproximativ 2,5 km de C.E, continuându-şi
fuga cu un alt autoturism neidentificat.
De menţionat că întreaga activitatea infracţionala a durat 2-3 min. S-a stabilit
ulterior că autoturismul Audi a fost sustras cu putin timp înainte de data comiterii
tâlhariei.
Organele de poliţie care au fost anuntate despre jefuirea C.E Minden, sosind
imediat la faţa locului, au efectuat verificări în spatele cladirii filialei şi au gasit o
piatra de pavaj şi o sapca de baseball. Nu au fost identificate urme papilare întrucât
ambii autori au purtat manuşi în momentul comiterii jafului. în continuarea
cercetarilor, la circa 2,5 km de locul faptei în Hiddenhausen, a fost identificat
autoturismul marca Audi. Lânga portiera dreapta faţă a fost descoperită în iarbă o
mască confecţionată dintr-un ciorap de culoare închisă cu decupaje pentru ochi. În
spatele autoturismului, între pini, a fost descoperită a doua cagulă cu decupaje
pentru ochi, ambele corpuri delicte fiind ridicate de către organele de politie pentru
cercetari.

47
 Prin hotarârea din 3.08.2001 a Judecătoriei de Prima Instanta din Minden, s-a
dispus examinarea cagulelor descoperite în autoturismul utilizat pentru savârsirea
faptei cu privire la existenţa de celule corporale, precum şi examinarea molecular
genetică a acestor celule pentru compararea identitatii cu a viitoarelor persoane
banuite. Institutul de Medicina Legala din Munster, pe baza elementelor de
deghizare (a cagulelor) a reuşit să descopere o urma ADN care permite identificarea.
Aceasta urmă ADN stocată a prezentat concordanţe cu alte urme ridicate de la locul
savârsirii faptei ce formau obiectul unor alte proceduri efectuate de organele
judiciare germane, respectiv:
- tâlharia unei instituţii bancare din data de 28.02.1995 din localitatea Gora;
- tâlharia asupra unei filiale a C.E. din Coburg - Bavaria din 19.11.1999;
Organele judiciare germane au constatat că jafurile au fost comise în conditii
asemanatoare:
- persoanele care au savârsit faptele au fost descrise asemănator;
- modul de operare : spargerea sau tentativa de spargere a ferestrelor;
utilizarea unor autoturisme sustrase cu putin timp înainte, folosite la părăsirea
locului faptei si abandonate în relativa apropiere a acestora;
- limbajul folosit conducea la concluzia că autorii provin din spaţiul est
european;
- existenta unor indicii concrete care demonstrau că după abandonarea
autoturismului sustras şi folosit la savârsirea jafului, autorii erau transportati cu un
alt autoturism de eventualii complici.
Pornind de la presupunerea că autorii jafului au luat legatura prin intermediul
reţelei de telefonie mobila cu un alt complice care îi astepta cu un alt autoturism
pentru a-şi continua fuga de la locul faptei, organele competente au dispus obligarea
operatorilor de telefonie mobila din Germania sa comunice convorbirile telefonice
de la data de 01.08.2001, în intervalul oral cuprins între 8,45- 9,45 în zona 32469
Petershagen. Aceleaşi verificări s-au efectuat şi cu privire la jaful filialei CE din
Hoya , districtul Nienburg din data de 21.06.2001.
Prin compararea datelor s-a identificat un nr. de telefon mobil care a fost
apelat în intervalul relevant pentru savârsirea faptelor atât în perimetrul Hoya cât si
în perimetrul Petershagen. Acest numar de telefon apartinea numitei MS. S-a stabilit
ulterior ca susnumita este căsătorita cu cetăţeanul de origine germana TS, fiind însă
concubina cetăţeanului român, AD. Au fost identificate ulterior prin intermediul
interceptărilor convorbirilor telefonice si celelalte persoane din anturajul MS.
S-a stabilit că în vara anului 2001, inculpatul RV s-a aflat în Germania unde a
locuit pentru aproximativ 2 saptămâni la numitul TS. Învinuitul făcea parte din
anturajul acestor persoane alaturi de alţi cetăţenii români.
Toţi au fost arestaţi la data de 19.11.2001 alături de TS de către autorităţile
germane pentru activitati infracţionale desfaşurate pe teritoriul acestui stat.
Autoritatile germane au solicitat ulterior organelor competente din România
recoltarea unor probe de salivă de la inculpatul RV care să permită prelevarea ADN
-ului şi compararea cu proba ADN identificată pe cagula pe care acesta a purtat-o la
comiterea tâlhariei din data de 01.08.2001.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Bacău, primind
cererea de comisie rogatorie, la data de 4.06.2004, au procedat la ridicarea a două
mucuri de ţigară fumate de inculpat în sediul Inspectoratului de Politie al judeţului
Bacău şi au trimis probele ridicate autoritatilor germane .
În conformitate cu hotarârea Judecatoriei de Prima Instanta din Bielefeld s-a
procedat la compararea urmelor ADN provenind de la cele două mucuri de ţigară cu
48
urma ADN culeasă de pe masca confecţionată din ciorap utilizată la comiterea
tâlhariei. Conform expertizei efectuate de Institutul de Medicină Legală al Clinicii
Universitare Munster, caracteristicile ADN identificate la nivelul cagulei sunt
identice cu proba ADN izolată din saliva de pe mucurile de ţigări şi aparţin
inculpatului RV.
Sub aspectul probaţiunii faptei ce formeaza obiectul prezentei cauze reţinem
urmatoarele :
Pe parcursul cercetarilor inculpatul RV a avut o atitudine nesinceră negând
savârsirea faptei. A susţinut în mod constat că în vara anului 2001, s-a aflat în
România, în Delta Dunarii şi că din anul 1994 nu a mai fost niciodata pe teritoriul
Germaniei, iar persoana care a comis tâlharia a adus din România o cagulă purtată
de el în Delta Dunarii, în scopul de a se proteja de vânt şi a lăsat-o la locul faptei
pentru a-l învinovaţi fara drept. Apararea inculpatului urmează a fi înlăturata din
urmatoarele considerente:
- expertiza ADN demonstrează fără niciun dubiu că inculpatul este unul din
autorii tâlhariei comise la Casa de Economii Minden din data de 1.08.2001;
- din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul s-a aflat în Germania în vara
anului 2001.
Din cercetările efectuate de organele judiciare germane rezultă că inculpatul
este unul din autorii şi a jafurilor de la Hoya - Nienburg din data de 21.06.2001,
Schmallberg - Meschede din data de 11.07.2001 şi Cosefeld din data de 11.08.-2001.
Declaraţiile inculpatului RV au fost pe de o parte oscilante, neverosimile, iar
pe de altă parte în contradictie cu materialul probator administrat în cauză.
În drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de tâlhărie prevazută şi pedepsită de codul penal.
La individualizarea pedepsei aplică inculpatului instanta a avut în vedere
criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C.pen (respectiv art. 74.
NC Pen) şi anume: gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei,
împrejurările concrete în care a fost comisă fapta premeditată, împreună cu o altă
persoană, prin amenintare folosindu-se de o armă, urmarile produse sau care s-ar fi
putut produce, prejudiciul foarte mare cauzat ăi care nu a fost recuperat de la
inculpat.
Instanta a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului care este
cunoscut cu antecedente penale şi care a avut o atitudine nesincera de negare a
comiterii faptei şi care nu s-a prezentat în fata instantei pentru a fi audiat,
împrejurari în temeiul carora instanta a aplicat o pedeapsă în limitele prevăzute de
lege.
În consecinţă instanţa a condamnat inculpatul la pedeapsa de 10 ani
închisoare şi 5 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b Cpen.
(respectiv art. 66. NC Pen). În baza art. 71 alin 2 Cpen va interzice inculpatului
drepturile prev. de art. 64 lit a si b Cpen pe durata executarii principale. (respectiv
art. 65. NC Pen).
Aplicarea pedepselor complementare şi a pedepselor accesorii inculpatului
trebuie realizată atât în baza Codului Penal, cât şi prin prisma Conventiei Europene
a Drepturilor Omului , a Protocoalelor aditionale şi a jurisprudentei Curtii Europene
a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozitiile art. 11 alin 2 şi art. 20 din
Constitutia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificarii acestei
Conventii de catre România prin Legea nr.30/1994.

49
 Sub aspectul laturii civile: instanţa a luat act că partea vătămată Casa de
Economii nu s-a constituit parte civilă întrucât a fost despagubită de societate de
asigurare cu suma de 43 894,,41 EUR (echivalentul suma de 85 850 DM).
În baza art. 118 lit.e Cpen (respectiv art. 112. NC Pen) va confisca de la
inculpatul RV suma de 43 894,41 EUR , suma dobândita prin savârsirea infractiunii,
având în vedere că societate de asigurari VP nu s-a constituit parte civilă deşi a fost
informată de către Casa de Economii iar instanta nu a putut dispune introducerea
acesteia în cauză necunoscând adresa unde ar putea fi citată, efectuarea verificarilor
în acest sens conducând la tergiversarea judecarii cauzei.
Instanţa a obligat inculpatul şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

2 Studiu de caz II

Tribunalul Gorj – Sentiţa nr. 224 pronunţată în şedinţă publică la 13.

decembrie 2011ş pe rol fiind judecarea cauzei penale privind inculpatul A Gh, trimis
în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pentru săvârşirea infracţiunii de
omor calificat, fapt prevăzut şi pedepsit de art 174 - 175 lit h Cod Pen (respectiv art.
188 – 189 lit c) NC Pen).
Nefiind cereri formulate în cauză, instanţa a acordat cuvântul asupra
dezabaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public a expus starea de fapt şi a solicitat
condamnarea inculpatului A Gh cu aplicarea pedepsei orientată spre maxim arătând
ca probele administrate în cursul urmăririi penale demonstrează pe deplin că acesta a
savârşit infracţiunea dedusă judecăţii, după ce în prealabil o violase pe minora GM,
că a încercat să se sustragă urmăririi penale o perioadă îndelungată, că a comis un alt
omor în perioada imediat următoare, fiind o persoană violentă cu tentă de a săvârşi în
special infrcţiuni caracterizate prinviolenţă.
Cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei s-a solicitat respingerea
acesteia ca fiind nedovedită.
Avocatul din oficiu pentru inculpatul A Gh a solicitat achitarea acestuia în
baza art 11 pct 2 lit b) rap la art 10 lit c) C Pr Pen (respectiv art. 17 , 14 si 16 din
NC Pr. Pen), arătînd ca nici una din probele administrate la urmărirea penală şi în
cursul cercetării judecătoreşti nu demonstrează că acesta este autorul faptei, că
trebuie avută în vedere şi atitudinea procesuală a inculpatului care nu a recunoscut
niciodată săvârşirea faptei sau implicarea în săvârşirea celor două infracţiuni de viol
şi omor, iar singura probă care-l poate incrimina, respectiv proba ADN, nu exprimă
un punct de vedere real pornind tocmai de la împrejurarea că probele biologice
ridicate de la victimă in 1992 nu au fost păstrate în condiţii corespunzătoare, putând
fi contaminate şi există posibilitatea ca acestea să fi fost substituite cu cele ale
inculpatului.
Inculpatul A Gh, având ultimul cuvânt, şi-a însuşit concluziile apărătorului său
susţinând că este nevinovat.
Tribunalul, asupra cauzei penale de faţă constată că:
Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a fost trimis în judecată inculpatul Agh
pentru savârşirea infracţiunii de omor calificat. Ca stare de fapt s-a reţinut ca îndata
de 16.06.1992 în jurul orei 13, victima GM în vârstă de 14 ani a plecat din locuinţa

50
sa, aflată in localitatea P , judeţul Gorj, pentru a spăla rufele la confluenţa pârâului
VR cu pârâul T. Victima a procedat la spălarea rufelor sub podul satesc, construit
peste cele 2 pârâuri. În timp ce spăla, pe pod a trecut fratele ei GC care a intrat în
discuţie cu aceasta. Din idrecţia opusă a sosit învinuitul A Gh care a început să
discute cu martorul GC. A Gh si GC sunt ultimele persoane care au vazut-o pe
victimă in viaţă. Cadavrul acesteia a fost descoperit în data de 18.06.1992 în albia
râului VR la circa 100m de locul unde fusese văzutî ultima dată.
În urma efectuării autopsiei a fost întocmit raportul de constatare medico-legal
in cadrul Laboratorului de Medicină Legală al Judeţului Gorj, fiind formulate
următoarele concluzii:
1. moartea numitei GM a fost violentă
2. Ea a fost cauzată de asfixiere mecanică prin sufocarea căilor
respiratorii superioare cu corpi straini (pietre de râu)
3. Celelalte leziuni au ăutut fi produse prin lovire cu corp dur şi prin
comprimare (ruptură ficat)
4. Din deflorarea recentă precum şi rezultatele frotiului vaginal rezultă ca
actul sexual a avut loc înaintea uciderii
5. Moartea poate data din 16.06.1992.

S-a mai constatat că sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei AII şi că

victima nu consumase băuturi alcoolice
În urma cercetărilor efectuate de Procuratura Judeţeană Gorj şi Inspectoratul
de Poliţie Gorj, a fost trimis în judecată Ţ.I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de
omor calificat.
Ca stare de fapt, s-a reţinut că în data de 16.06.1992, Ţ.I.M. s-a întâlnit cu
victima G.M. în zona pârâului V.R a imobilizat-o, a obligat-o să se deplaseze în
amonte 10-12 metri şi, pe malul apei, la adăpostul vegetaţiei abundente, a întreţinut
cu aceasta raport sexual. Pentru ca victima să nu ţipe, Ţ.I.M. i-a umplut gura cu
pietre, obturându-i căile respiratorii, la scurt timp intervenind decesul victimei. în
aceste circumstanţe a fost surprins de către martora N.E., venită şi ea cu rufele la râu,
martora indicând că a văzut victima pe jumătate dezbrăcată şi pe autor îmbrăcat stând
lângă aceasta.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării Tribunalului Gorj. Prin Sentinţa
penală cu nr. 17 din 17.05.1993 a Tribunalului Gorj, Ţ.I.M. fost condamnat la
pedepse de 7 ani pentru viol şi 20 de ani pentru omor calificat, urmând să execute, în
final, pedeapsa de 20 de ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani, în
total 25 de ani de închisoare.
Împotriva acestei sentinţe Ţ.I.M. a declarat apel, susţinând că nu este el
autorul infracţiunii. Apelul a fost soluţionat de Curtea de Apel Craiova care a emis
decizia penală cu nr. 85 din 07.04.1997 - Instanţa a decis că sunt neîntemeiate
criticile formulate în motivele de apel şi a fost respins.
Împotriva acestei decizii Ţ.I.M a declarat recurs, susşinând, ca şi la instanţa de
fond, că nu este el autorul infracţiunii. Recursul a fost soluţionat de Secţia penală a
Curţii Supreme de Justiţie prin Decizia cu nr. 2729 din 27.11.1997. Instanţa a
reţinută că „toate probele analizate conduc la concluzia că inculpatul este autorul
săvârşirii infracţiunilor de viol şi omor calificat a căror victimă a fost G.M., el
acţionând cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind moartea minorei ". În
consecinţă, recursul a fost respins iar sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Gorj a
rămas definitivă.

51
 În timpul executării pedepsei, Ţ.I.M. a criticat hotărârea rămasă definitivă prin
intermediul căilor extraordinare de atac, nenumăratele cereri de revizuire fiindu-i
respinse în mod regulat. Totuşi, prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Gorj în data de au fost formulate concluzii de admitere a cererilor de
revizuire prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 394 lit. a şi b din Codul de
procedură penală. (respectiv art 453 lit a) si b) NC Pr Pen)
În susţinerea propunerii formulate prin referat s-a arătat faptul că, în cursul
actelor de cercetare realizate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost
efectuată o expertiză genetică de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina
Minovici”, ale cărei concluzii, pornind de la analiza ADN a materialului celular de
pe tampoanele cu secreţie vaginală recoltate de la victimă, au pus în evidenţă două
profile genetice - al victimei şi al agresorului. Din împrejurarea că nici unul
dintre profilele genetice astfel stabilite nu aparţine lui Ţ.I.M., s-a stabilit că
posibilitatea ca acesta să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de
profiluri ADN prezentă în secreţia vaginală a victimei este nulă. în acest raport de
expertiză genetică au fost formulate următoarele concluzii: „ Analiza ADN a
materialului celular de pe tampoanele cu secreţie vaginală rezultate de la victima
G.M. a evidenţiat prezenţa a două profile ADN, unul aparţinând victimei şi celălalt
agresorului. Nici unul din cele două profile ADN stabilite prin analiza materialului
biologic prelevat din vaginul victimei G.M. nu corespunde profilului ADN al
inculpatului Ţ.I.M.. Probabilitatea ca Ţ.I.M. să fi contribuit cu genotipurile sale la
realizarea mixturii de profiluri ADN prezente în secreţia vaginală a victimei G.M.
este de 0 %. Probabilitatea ca profilul ADN al lui Ţ.I.M. să fie identic cu cel al unui
bărbat din populaţia generală este de ordinul la 10-12.”
Totodată s-a indicat faptul că martora N.E. martora care susţinuse că 1-a văzut
pe Ţ.I.M. în data şi locul respectiv, aplecat asupra victimei, a săvârşit infracţiunea de
mărturie mincinoasă.
Cererea de revizuire şi referatul procurorului au fost trimise Tribunalului Gorj.
Prin încheierea din 04.05.2004, Tribunalul Gorj a admis în principiu cererea de
revizuire, trecând la rejudecarea cauzei.
Prin încheierea cu nr. 3010 din 02.06.2004 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
admis cererea de strămutare formulată de către Ţ.I.M., trimiţând cauza având
ca obiect revizuirea la Tribunalul Braşov, cu menţinerea actelor efectuate până la
acel moment de către instanţa învestită.
Prin sentinţa penală nr. 507/S din 17.09.2004, Tribunalul Braşov, în temeiul
art. 406 al. 1 din Codul de procedură penală ( respectiv art 462 alin 1 din NC
Pr Pen), a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul Ţ.I.M., a anulat
sentinţa penală cu nr. 17 din 18.05.1993 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă şi a
dispus achitarea lui Ţ.I.M..
Pe lângă aspectele care ţineau de expertiza genetică efectuată în cauză şi
declaraţiile contradictorii şi necorespunzătoare adevărului ale martorei N.E., instanţa
a reţinut şi un aspect foarte interesant în legătură cu persoana condamnatului Ţ.I.M.,
care vizează: „atitudinea condamnatului Ţ.I.M., care se conturează pe două planuri
distincte dar la fel de importante ce ţin, pe de o parte, de consecvenţa sa procesuală
- materializată nu doar prin afirmarea permanentă a nevinovăţiei dar şi de
explicaţiile concrete, pertinente şi constante oferite relativ la fatidica zi de
6.06.1992
- şi, pe de altă parte de insistenţa deosebită cu care acest condamnat, încă din
faza incipientă a procesului penal şi până în momentul de faţă, când a insistat
pentru exhumarea victimei, a solicitat administrarea unor probe ştiinţifice - prin
52
analize de sânge, spermă etc; or, este puţin probabil ca o persoană vinovată de o
încălcare extrem de gravă a legii penale, din punct de vedere subiectiv, să adopte o
astfel de atitudine neechivocă şi fermă".
De asemenea, instanţa a făcut o referire extrem de interesantă şi cu privire la
actualmente învinuitul A. GH. vizând „faptul că, pe de o parte, au mai fost săvârşite
şi alte infracţiuni de omor, - pe raza restrânsă a comunei P. sau în zonele limitrofe -
chiar după arestarea lui , Ţ.I.M. iar, pe de altă parte, la locul săvârşirii faptelor
pentru care a fost condamnat acesta, în ziua şi în perioada de timp în care s-au
comis infracţiunile(în jurul orei 14,00) s-a aflat şi numitul A. GH. (...), care la acel
moment (16.06.1992) era recidivist şi în prezent execută o pedeapsă privativă de
libertate pentru săvârşirea altei infracţiuni deosebit de grave"

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Braşov care a criticat soluţia pentru netemeinicie, deoarece Tribunalul Braşov a
întreprins o cercetare judecătorească incompletă.
În apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul Naţional de
Medicină Legală „Mina Minovici". Raportul de expertiză nr. A15/1260/02.09.2005
întocmit în cauză a constatat că microurmele de pe tamponul cu secreţie
vaginală au
evidenţiat un amestec de produse biologice (spermă şi celule epiteliale
vaginale) ce provine de la minimum doi indivizi, dintre care cel puţin unul este de
sex masculin, iar caracterele genetice din profilul ADN: autozomal de referinţă a
numitului Ţ.I.M. nu i se regăsesc în profilul fracţiei spermatice, astfel că;
microurmele de spermă de pe tamponul cu secreţii vaginale nu provin de la numitul
Ţ.I.M.. Potrivit expertizei, capacitatea discriminatorie a unui profil cromozomial Y
obţinut prin genotiparea a 16 markeri de tip STR-Y este estimată statistic la peste
99,99 % în literatura ştiinţifică de specialitate, respectivul profil cromozomial Y
putând fiind regăsit practic doar la rudele pe line masculină ale persoanei investigate.
În concluziile raportului s-a arătat că între profilul ADN evidenţiat în fracţia celulară
spermatică al tamponului cu secreţii vaginale, corespunzător agresorului, şi profilului
ADN de referinţă al numitului Ţ.I.M. există o serie de necorespondenţe atât la
nivelul locilor autozomali cât şi la nivelul locilor specifici cromozomului Y şi că
microurmele de spermă de pe tamponul cu secreţii vaginale nu provin de la numitul
Ţ.I.M.. Totodată., profilul ADN corespunzător victimei evidenţiat din fracţia celulară
epitelială a tamponului cu secreţii vaginale poate aparţine defunctei G.M., întrucât
probabilitatea de înrudire în cadrul relaţiei tată-fiică cu numitul G.M. este estimată
statistic la 99,99 %.

Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Braşov prin Decizia penală nr. 278/Ap din 07.09.2005.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală cu nr. 2137 din
03.04.2006 a admis recursul, a casat decizia cu nr. 278 din 07.09.2005 a Curţii de
Apel Braşov precum şi sentinţa penală cu nr. 507 din 17.09.2004 a Tribunalului
Braşov, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat Cauza a fost trimisă
spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Braşov. în consecinţă, prin decizia
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ţ.I.M. a fost achitat în mod definitiv pentru
săvârşirea infracţiunii de viol, urmând ca pentru infracţiunea de omor să se producă
rejudecarea ei de către Tribunalul Braşov.
53
 Prin Sentinţa penală nr. 509/S din 10.10.2007 a Tribunalului Braşov s-a dispus
achitarea revizuentului Ţ.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În motivarea achitării instanţa a reţinut, printre altele:" în altă ordine de idei, nu se
poate reţine că inculpatul, nefiind în stare de ebrietate sau sub influenţa altor
substanţe care să-i altereze discernământul, a comis cu sânge rece, fără nici o
motivaţie, un omor împotriva unei minore pe care o cunoştea de ani de zile, fiind de
vârstă apropiată cu fiica sa, a şters urmele omorului, ascunzând cadavrul în râu şi
acoperindu-1 cu crengi tăiate, după care s-a comportat perfect normal, s-a îmbrăcat
cu hainele pe care le purtase de dimineaţă şi s-a deplasat spre Târgu Jiu,
petrecându-şi după-amiaza împreună cu persoane întâlnite întâmplător, afişând o
atitudine calmă şi neprezentând nici un fel de urmă de violenţă pe faţă sau pe corp.
Este evident, din analiza cauzei decesului minorei, că acesta s-a produs aproape
simultan cu săvârşirea infracţiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile
respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură tocmai pentru a nu striga,
alertând astfel posibilii trecători (...). Intenţia săvârşirii infracţiunii de omor trebuie
analizată în relaţie cu noţiunile de scop şi mobil iar imposibilitatea identificării şi
reţinerii unui impuls intern al actului de conduită sau a unei cauze care să determine
un astfel de impuls, plasează comiterea faptei de către inculpat în domeniul lipsei
de credibilitate”

În data de 15.06.2010 a fost începută urmărirea penală „in rem" sub aspectul
săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi viol, victimă fiind G.M.

După începerea urmăririi penale „in rem", având în vedere faptul că existau
suficiente indicii că autorul infracţiunii săvârşite asupra victimei G.M. putea fi A.
Gh., a fost dispusă o constatare tehnico-ştiinţifică genetică de comparare a profilului
genetic al lui A. Gh. cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin
căreia îi aparţin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G.M.,
aşa cum a rezultat din efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală ale
Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici". Constatarea a fost
efectuată de către specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţie Române,
Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică, fiind puse la
dispoziţia specialiştilor copiile celor două rapoarte de expertiză susmenţionate.
Specialiştii din cadrul Institutului de Criminalistică - Serviciul de
Biocriminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au formulat
prin întocmirea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică următoarele concluzii:
„În urma comparării profilului genetic al probei biologice de referinţă
recoltate de la numitul A. Gh. existent în Sistemul Naţional de Date Genetice,
Judiciare, cu rezultatele obţinute în urma genotipării secreţiei vaginale recoltate de la
victima G.M. s-au evidenţiat:
1.Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.
Gh. este inclus la markerii genetici corespunzători, în amestecul de profiluri genetice
obţinut în urma genotipării materialului biologic din tamponul vaginal În urma
calculelor biostatistice rezultă că numitul A. Gh. are de 1.366.120.218 ori mai multe
şanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană
necunoscută din populaţie. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populaţia
caucaziană care să-1 substituie pe numitul A. Gh. din acest amestec ar putea fi
regăsită la un număr mai mare de 1.366.120.218 indivizi neînrudiţi genetic

54
 2. Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.
Gh. existent în sistemul naţional de date genetice judiciare nu este identic pentru
markerii genetici D7S820 şi CSF1PO cu profilul genetic al persoanei necunoscute de
sex masculin obţinut din fracţia spermatică a tamponului vaginal, existând
posibilitatea unei inadvertenţe între profilul genetic obţinut în electroforegrame şi
tabelul pus la dispoziţie.
3. Profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul A.
Gh. este inclus, pentru markerii genetici corespunzători în amestecuri de profiluri
genetice obţinut în urma genotipării materialului biologic din tamponul vaginal.
În urma calculelor biostatistice a rezultat că numitul A. Gh. are de 78.125.000
ori mai multe şanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă
persoană necunoscută din populaţie. Aceasta demonstrează că o altă persoană din
populaţia caucaziană care să-1 substituie pe numitul A. Gh. din acest amestec ar
putea fi regăsită la un număr mai mare de 78.125.000 indivizi neîrudiţi genetic".
În urma acestor inadvertenţe constatate de către specialiştii din cadrul I.G.P.R
au fost cerute lămuriri cu privire la neconcordanţele existente între raportul de
constatare tehnico-ştiinţifică al Inspectoratului General al Poliţie Române, Institutul
de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică şi raportul de expertiză medico-
legală al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici".
Prin adresa data de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici",
Laboratorul de Genetică, trimisă Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din
cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost formulat
următorul răspuns:
1. Stabilirea identităţii persoanelor care contribuie cu urme la nivelul unui
corp delict se realizează prin testarea ADN a urmelor suspecte de la nivelul corpului
delict şi a unor probe biologice de referinţă aparţinând victimei şi suspectului -
suspecţilor.
2. în cazul de faţă, profilul de referinţă al condamnatului A. GH. s-a realizat
în cadrul laboratorului Inspectoratului General al Poliţie Române folosindu-se setul
standard de 16 markeri genetici.
3. La testarea corpului delict reprezentat de tamponul vaginal al victimei
G.M., Laboratorul de genetică al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina
Minovici” Bucureşti a testat un număr suplimentar de markeri faţă de cei standard,
respectiv un set de 16 markeri genetici specifici cromozomului Y. Aceasta, deoarece
s-a constatat că markeri genetici specifici cromozomului Y pot fi de un real ajutor în
stabilirea identităţii unei persoane de sex masculin suspectată a fi contribuitorul
unei urme de spermă.
4. Prin urmare, s-a considerat în acest caz ca fiind extrem de utilă
întreprinderea unei analize comparative avându-se în vedere toţi markeri genetici
disponibili, respectiv atât markeri genetici standard de tip autozomal, cât şi cei
specifici cromozomului Y. Acest lucru se poate realiza prin extinderea investigaţilor
genetice asupra probei de referinţă a condamnatului A. Gh..
5. S-a stabilit că extinderea testărilor genetice pentru markeri cromozomiali Y
se poate efectua în cadrul Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”
prin preluarea de novo a unei probe biologice de referinţă prelevată de la
condamnatul A. Gh., fie testarea extractului de ADN deja realizat din proba de
referinţă a susnumitului-extract ADN aflat în conservare prin congelarea în
laboratorul de genetică al IGPR şi care poate fi transferată prin dispoziţia instanţei
către Laboratorul de genetică al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina
Minovici” Bucureşti.
55
 În data de 15.12.2010 a fost începută urmărirea penală faţă de A. GH.

În data de 20.12.2010 învinuitului A. Gh i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea

şi a fost audiat la sediul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu
acest prilej, acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu face nici o declaraţie în cauză.
În aceeaşi dată, în baza consimţământului său, i-a fost luată o probă de
referinţă în vederea efectuării unei noi constatări tehnico-ştiinţifice ADN şi în data
de 21.12.2010 a fost dispusă efectuarea unei noi constatări tehnico-ştiinţifice, de
această dată în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina
Minovici” Bucureşti, cu următorul obiectiv: compararea profilului genetic al
învinuitului A. Gh cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin
căreia îi aparţin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G.M.
Potrivit raportului cu nr. din efectuat de Laboratorul de genetică al Institutului
Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în urma efectuării analizelor
comparative, au rezultat: „Reanalizarea fracţiei spermatice separată din tamponul cu
secreţie vaginală al victimei G.M. a pus în evidenţă un profil genetic unic complet
aparţinând unei persoane de sex masculin. Între caracaterele genetice autozomale şi
cromozomiale Y din profilul ADN de referinţă al numitului A. Gh. si cele evidenţiate
în fracţia spermatică separată din secreţia vaginală a victimei există o
corespondentă perfectă la nivelul tuturor locilor analizaţi.”
S-a opinat că neconcordanţa raportată de către Institutul de Criminalistică din
cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române în raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică este doar aparentă, datorându-se în fapt unor profile incomplete evidenţiate
în cursul investigaţiilor genetice efectuate la nivelul anilor 2003-2005. Raportarea
unor profile incomplete la acea dată are la rândul ei o explicaţie obiectivă ce ţine
performanţele limitate a kiturilor comerciale de analiză genetică disponibile în urmă
cu 5-7ani.
Învinuitului A. Gh. i s-a solicitat efectuarea unui test cu poligraful, acesta
dându-şi consimţământul în acest sens. S-a dispus efectuarea în cauză a unei
constatări tehnico-ştiinţifice privind detecţia comportamentului simulat de către
specialişti din cadrul Serviciul Criminalistic al Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti. Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică al
Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Criminalistic,
Compartimentul de Detecţie Psihologică a Comportamentului Simulat, A. GH. a fost
examinat cu tehnica poligraf (aparat marca Lafayette LX 4000) fiindu-i adresate trei
întrebări relevante. Interpretarea diagramelor poligraf a evidenţiat că răspunsurile lui
A. Gh. la aceste întrebări au provocat note specifice comportamentului simulat în
traseele fiziologice (inervare neuromusculară la nivel toracic şi abdominal,
bioelectric G.S.R., tensiune arterială) evidenţiate în modificările nivelului de bază,
creşteri de amplitudine şi durată ale curbei bioelectrice, modificarea tensiunii
arteriale.
Instanţa hotărăşte condamnarea inculpatului A Gh la 20 de ani de închisoare şi
5 ani interzicerea drepturilor complementare după executarea pedepsei principale.

56
 BIBLIOGRAFIE

1. „Genetica judiciara, de la teorie la practica ” - Vladimir Belis, Ligia Barbarii,

Editura Medicala 2007

2. „Medicina legala” – Curs pentru Facultatile de drept, Editia a VII-a revizuita

si adaugita - Vladimir Belis, Editura Juridica 2008

3. „Drept procesual penal” Editia a III-a – Anastasiu Crisu, Editura Hamangiu

2011

4. „Tratat de criminalistiaca” Editia a V-a – Emilian Stan, Editura Universul

Juridic 2010

5. „Drept procesual penal” Ediţia a II-a revăyută şi adăigită - Carmen Silvia

Paraschiv, Editura Lumina Lex Bucureşti, 2004

6. „Tratat de procedura penala Partea speciala” Editia a II-a revazuta si

adaugita – Ion Neagu, Editura Universul Juridic 2010

7. „Codul de procedura penala comentat. Art. 1-61 ind.1. Regulile de baza si

actiunile in procesul penal. Competenta” – Nicolae Volonciu, Alexandru Vasiliu,
Editura Hamangiu 2007

57
 8. “Lucrări practice de biochimie şi biologie molecular” Mihaela Zăuleţ, Marieta
Costache, Editura Universităţii din Bucureşti, 2011

9. „Note de curs” – Ligia Barbari, Bucureşti 2010

10. „Genetică Judiciară” – Romica Potorac, Editura ETEA; 2005

11. Site-ul oficial al Poliţiei Române: http://www.politiaromana.ro/

12. „Tactica identificării si valorificării probelor genetice din scena

infracţiunilor” - articol prezentate în reviste de specialitate - Romica Potorac

13. „Genetică Judiciară”, Editura ETEA; 2005 – Romica Potorac (comisar de

politţie biochimist)

14. „Criminalistica” vol 1 - Emilian Stancu, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1962.

15. Teză de doctorat, Bucureşti 2007 – Doctorand Adrian Enulescu, coordonator ştiinţific
Prof. Univ. Dr. Emilian Stancu

16. „Jurisprudenţă” - legislaţia României, procese - Dosarul nr. 10 / 28.11.2008 şi dosarul

nr. 382 / 14.12.2010 - http://www.spete.info/jurisprudenta/

CUPRINS

CAPITOLUL I
Aspecte introductive

1 Rolul şi importanţa expertizei criminalistice în procesul penal – pg. 2

Principiile identificării criminalistice – pg 3
Aspecte importante ale analizei genetice a microurmelor biologice – pg 4
2 Cadrul juridic de efectuare a expertizelor medicale (genetice) – pg 5
Codul de Procedură Penală – pg 5
Legea nr. 459/2001, OG 57/2001 şi legea 271/2004 – pg 10
Ordinul nr.1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justiţiei – pg 10
Legea nr. 156 din 5 iulie 2011 – pg 10
Codul Penal – pg 11

CAPITOLUL II
Fundamentul ştiintific al identificarii persoanelor pe baza profilului
AND

1 Cum s-a ajuns la identificare pe baza profilului ADN – pg 12

58
 Scurt istoric – pg 12
Stuctura ADN-ului – pg 13
Procesul de identificare a unei persoane – pg 16
2 Tipuri de expertize genetice judiciare – pg 16
Genotiparea ADN – pg 16
Aplicabilitatea testului ADN în sfera justiţiei – pg 16
Tehnicile de extracţie a ADN-ului – pg 17
Analiza profilului ADN – pg 17

CAPITOLUL III
Particularităţile cercetării la faţa locului a urmelor biologice din
perspectiva efectuării expertizelor genetice judiciare

1 Precauţii luate în cercetare pentru prevenirea contaminării locului

Pregatirea ceretării – pg 19
Cercetarea la faţa locului – pg 19
Precautii la descoperirea şi ridicarea urmelor de sânge si salivă – pg 21
Precauţii la descoperirea si ridicarea urmelor seminale – pg 21
Precauţii la descoperirea si ridicarea microurmelor – pg 21
Precauţii la ridicarea şi cercetarea firelor de păr – pg 22

2 Paricularităţi în descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor de salivă,

sânge, spermă şi de natură piloasă – pg 22
Urmele de salivă – pg 22
Urmele de sânge – pg 23
Urmele de spermă – pg 29
Urmele de natură piloasă – pg 30
Alte categorii de urme biologice – pg 34

CAPITOLUL IV
Expertize genetice juridiciare

1 Amprenta genetică – pg 35
Enzimele de restricţie – pg 37
2 Analiza de laborator prin enzime de restricţie – pg 37
Principalele componente ale unei reacţii de restricţie – pg 37
Etapele genotipării cu ajutorul enzimelor de restrictie – pg 38
3 Analiza de laborator prin tehnica PCR – pg 40
Reacţie tipică de PCR – pg 40
Etapele analizei prin metoda PCR – pg 41
4 Modele comparative - pg 42
Proba martor – pg 42
5 Efectele expertizelor genetice judiciare – pg 43
59
 Rezultatele expertizei de laborator – pg 43
Banca de date ADN – pg 44
Limitele metodei de analiză genetică – pg 45
6 Concluzii – pg 46

CAPITOLUL V
Aspecte practice

1 Studiu de caz 1 – pg 47
Identificarea infractorilor pe baza expertizei ADN dintr-o prob de salivă.
(speţă: talhărie) – pg 47
2 Studiu de caz 2 – pg 50
Speţă referitoare la infracţiuni contra vieţii şi integrtăţii corporale (omor
calificat si viol) – pg 50

BIBLIOGRAFIE – pg 58

60