I.

EXPERTIZELE JUDICIARE ŞI CONSTATĂRILE TEHNICO-ŞTIINŢIFICE:

MODUL DE PREGĂTIRE ŞI DISPUNERE

Sarcina justiţiei, atît în cauzele procesului penal, cît şi în cauzele procesului civil, este de a
stabili adevărul obiectiv în procesele care sunt supuse spre examinare şi rezolvare organelor de
urmărire penală şi judiciare.
Pentru realizarea acestei sarcini, după cum menţionează doctorul N. Văduvă, un rol
deosebit de important îi revine probaţiunii judiciare care constituie axul principal într-un proces,
deoarece prin mijlocirea probelor organele judiciare au posibilitatea stabilirii adevărului şi,
întemeindu-se pe acesta, pot da soluţii juste în cauzele cercetate sau judecate1.
Practica organelor de drept şi judiciare a demonstrat cu prisosinţă faptul că probaţiunea
este sarcina cea mai importantă în desfăşurarea activităţilor organelor vizate, constituind calea
de stabilire a realităţii faptelor, a aflării adevărului în orice cauză supusă spre soluţionare. In
toate procesele (penale, civile, administrative) această sarcină este dominată de problema
probelor.
Conform art. 93 al Codului de procedură penală al R.M. probele sunt elemente de fapt,
dobîndite în modul stabilit de lege, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei
infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor
împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. Legislaţia procesual-penală şi procesual-
civilă prevede pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată posibilitatea de a
folosi cunoştinţele unor specialişti sau experţi în vederea lămuririi anumitor fapte sau împrejurări ce au
importanţă pe cauza cercetată. Aceste cunoştinţe speciale se utilizează în 2 forme şi anume:
1. Constatare tehnico-ştiinţifică.
2. Expertiză judiciară.
Codul de procedură penală prevede expres că atunci cînd există pericol de dispariţie a unor
mijloace de probă sau de schimbare a unor împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate
dispune să se efectueze o constatare tehnico -ştiinţifică (art.139 C.P.P. R.M.).
Se poate spune că constatarea tehnico-ştiinţifică este activitatea de cercetare, interpretare şi
valorificare imediată a urmelor, mijloacelor materiale de probă şi împrejurărilor de fapt, desfăşurată
de către un specialist din cadrul sau de pe lîngă instituţia de care aparţine organul de urmărire
penală, ori din afară, în scopul identificării făptuitorilor şi obiectelor folosite pentru săvîrşirea
infracţiunii, delictului.
în cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii (acţiunilor de urmărire
penală) de către organul respectiv, rezultatele obţinute în urma utilizării cunoştinţelor speciale se
includ în procesul-verbal al acţiunii respective (art. 141 C.P.P. R.M.).
Expertiza judiciară poate fi definită ca fiind un proces şi rezultatul unei cercetări ştiinţifice, a
unor împrejurări de fapt, efectuată la cererea organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată
în cadrul unui dosar (penal sau civil).
Atît expertul, cît şi specialistul, efectuînd cercetarea respectivă la dispoziţia organului de
urmărire penală, instanţei de judecată, persoanelor fizice sau juridice (părţilor) au o poziţie
procesuală proprie, ceea ce determină a se considera şi expertiza şi constatarea tehnico-ştiinţifică
ca un mijloc de probă destinat (art.93 C.P.P. R.M.). Ambele forme sunt mijloace de probă de
sine stătătoare şi au aceeaşi valoare probantă.
Numirea expertizei judiciare este limitată în sensul că ea poate fi efectuată numai în cadrul
unui dosar penal sau civil şi numai la dispoziţia organelor de urmărire penală sau instanţei de
judecată. Pe cînd constatarea tehnico-ştiinţifică poate fi efectuată atît la cererea organelor de
urmărire penală, administrative, precum şi la solicitarea persoanelor juridice sau fizice, în cadrul
unui dosar sau în afara lui.
Expertiza nu se suprapune constatării tehnico-ştiinţifice, deoarece fiecare dintre ele este
chemată să servească unei finalităţi proprii.
Dintre elementele comune acestor mijloace de probă menţionăm următoarele:
1
 - atît expertiza, cît şi constatarea tehnico-ştiinţifică aduc un aport important la realizarea
scopului procesului penal, civil sau administrativ, respectiv, aflarea adevărului şi tragerea la
răspundere a făptuitorului;
- atît expertiza, cît şi constarea tehnico-ştiinţifică sunt un mijloc de probă cu valoare de sine
stătătoare, reglementată de Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă;
- sub aspectul obiectului, atît expertiza, cît şi constarea tehnico-ştiinţifică au obiectul fixat
de organele judiciare şi constituie activităţi de interpretare şi cercetare ştiinţifică a urmelor şi
mijloacelor materiale de probă, care presupun folosirea unor metode, procedee, mijloace tehnice
şi tehnici de lucru comune, în scopul identificării persoanelor şi obiectelor aflate în anumite
raporturi cu infracţiunea, delictul respectiv;
atît cercetările, cît şi concluziile la care ajung specialistul sau expertul, se consemnează într-
un raport;
- cercetările în ambele cazuri, ale constatării tehnico-ştiinţifice sau ale expertizelor, sunt
suficient de aprofundate şi conduc la concluzii, în mare parte categorice, pozitive sau negative, de
care depinde aflarea adevărului, soarta oamenilor.
Deoarece acestea sunt probe egale în proces, specialiştii şi experţii trebuie să manifeste
maximă exigenţă pentru respectarea drepturilor omului, consfinţite în Constituţie, legislaţia
naţională şi în documentele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Expertizele judiciare şi constatările tehnico-ştiinţifice servesc drept mijloace de probă şi,
conform alin. II al art. 93 C.P.P. al R.M. au aceeaşi valoare probantă. Ni se pare greşită poziţia
unor jurişti (ofiţeri de urmărire penală, procurori, judecători, avocaţi), care susţin că
constatarea tehnico-ştiinţifică nu poate fi recunoscută ca mijloc de probă, argumentînd acest
lucru prin faptul că specialiştii nu sunt preveniţi şi nu dau semnătură pentru concluzie falsă.
Acest fapt, mai întîi de toate, nu se conformează prevederilor articolului nominalizat mai sus al
Codului de procedură penală. în al doilea rînd, reieşind din prevederile art. 312 Cod penal al R.M.
şi art. 93 C.RR R. M., Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică a implementat
în practică prevenirea pentru răspunderea penală atît a specialiştilor, în cazurile efectuării
constatărilor tehnico-ştiinţifice, cît şi a experţilor - în cazurile efectuării expertizelor judiciare.
Semnăturile respective sunt perfectate drept declaraţii. Documentul dat se prezintă
ordonatorului constatării, expertizei împreună cu raportul respectiv. Anume aşa raportul de
constatare tehnico-ştiinţifică şi raportul de expertiză au aceeaşi valoare juridică, dispărînd
necesitatea de efectuare, pe acelaşi caz, a constatării, apoi a expertizei.
Suntem de acord cu opinia că, în principiu, pregătirea şi dispunerea constatărilor tehnico-
ştiinţifice şi ale expertizelor judiciare presupun aceleaşi activităţi, iar efectuarea lor, aceleiaşi
metode, utilaje şi tehnici de cercetare2.
Din punct de vedere ştiinţific şi practic, pregătirea şi dispunerea expertizelor judiciare sau
constatărilor tehnico-ştiin-ţifice impun desfăşurarea următoarelor activităţi:
- analiza necesităţii şi utilităţii dispunerii constatării teh-nico-ştiinţifice sau expertizei;
- determinarea şi selectarea materialelor care vor fi supuse examinărilor;
- formularea întrebărilor pentru specialişti şi experţi;
- alegerea instituţiei sau a experţilor care urmează să efectueze expertiza, constatarea;
- întocmirea actului prin care se dispune efectuarea expertizei, constatării;
- expedierea documentului respectiv, obiectelor şi
materialelor cauzei în instituţia de expertiză sau expertului
desemnat.

2
 1. Analiza necesităţii şi utilităţii dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice sau
expertizei
Organele de urmărire penală intră în posesia urmelor şi a mijloacelor materiale de probă
atunci cînd efectuează diferite activităţi de tactică criminalistică: cercetarea la faţa locului,
ridicarea de obiecte sau documente, percheziţia, reţinerea infractorului etc.
Urmele şi mijloacele materiale de probă nu au valoare pentru cauză atîta timp cît nu au fost
analizate, interpretate şi valorificate pentru obţinerea unui maximum de date, menite să contribuie
la clarificarea diferitelor împrejurări privind condiţiile în care a fost săvîrşită infracţiunea etc, în
scopul aflării adevărului.
în vederea dispunerii expertizei ori constatării tehnico-ştiinţifice, organele de urmărire
penală, instanţa de judecată trebuie să procedeze la o analiză temeinică a necesităţii şi utilităţii
acestora spre a nu recurge la concursul specialiştilor decît atunci cînd acestea pot contribui la
explicarea unor fapte sau stări de fapt care prezintă importanţă pentru cauză, respectiv pentru
aflarea adevărului. Această analiză se impune, întrucît multe probleme ale cauzei pot fi rezolvate
prin efectuarea altor activităţi, cum ar fi: ascultarea martorilor, învinuiţilor, părţilor vătămate,
reconstituirii etc.
Pentru a asigura valorificarea ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, prin
expertiză sau constatare teh-nico-ştiinţifică, organele de urmărire penală, instanţa trebuie să
cunoască şi să analizeze întregul material existent în dosarul cauzei şi numai în această bază să se
pronunţe asupra necesităţii şi utilităţii apelării la specialişti.
Dispunerea expertizei poate fi realizată atît în faza urmăririi penale, cît şi în cea de judecată, în
cadrul activităţii de administrare şi verificare a probelor necesare pentru dovedirea existenţei
infracţiunii şi identificarea făptuitorului.
Pe lîngă cazurile în care expertiza este obligatorie, aceasta se dispune ori de cîte ori organul
de urmărire penală sau instanţa de judecată constată prezenţa cumulativă a unor fapte ori stări de
fapt care nu sunt valorificate îndeajuns şi se invită specialişti pentru rezolvarea lor.
In prezenţa celor două cerinţe exprese ale legii, organul judiciar dispune efectuarea
expertizei chiar dacă judecătorii sau persoanele care efectuează urmărirea au unele cunoştinţe în
specialitatea respectivă. In alt mod s-ar aduce o gravă încălcare a garanţiilor procesuale ale
părţilor, deoarece acestea nu ar putea discuta liber şi critic concluziile de specialitate, dacă ele ar
aparţine persoanei care efectuează urmărirea penală sau participă la judecată.
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată, constatînd existenţa condiţiilor arătate, sunt
obligate să dispună efectuarea expertizei chiar dacă nu întrevăd posibilitatea unor concluzii certe, în
raport cu materialul documentar care poate fi pus la dispoziţia experţilor ori în raport cu nivelul
dezvoltării ştiinţei şi a posibilităţilor tehnice existente în domeniul respectiv.
2. Determinarea şi selectarea materialelor care vor fi supuse examinărilor
Pregătind urmele şi mijloacele materiale de probă care trebuie să fie trimise pentru expertiză sau
constatarea tehnico-ştiinţifică, organul de urmărire penală, instanţa de judecată trebuie să verifice
autenticitatea şi utilitatea acestora.
Verificînd materialele care urmează a fi supuse examinării de către experţi ori specialişti,
organul care dispune lucrarea trebuie să urmărească şi să se asigure că în procesul descoperirii,
şi, în special, al ridicării lor, au fost respectate regulile criminalistice pentru ca ele să nu-şi modifice
caracteristicile şi proprietăţile.
De asemenea, se impune a verifica dacă acestea au fost descrise corect în procesele-verbale
întocmite în momentul ridicării lor, cercetării la faţa locului etc.
O urmă, un mijloc material de probă care nu au fost menţionate în procesul-verbal de ridicare nu au
relevanţă procesuală, nu pot fi trimise la expertiză. Enumerarea şi descrierea lor trebuie să fie
3
amănunţite pentru a putea fi recunoscute ca probe.
Organul care dispune expertiza ori constatarea tehnico-ştiinţifică este obligat să efectueze
atît un studiu amănunţit al urmelor şi mijloacelor materiale de probă, pentru a se fami liariza cu
specificul lor, scopul stabilirii materialelor de comparaţie care trebuie să fie pregătite, cît şi o
formulare corectă a tuturor întrebărilor la care urmează să răspundă specialiştii.
Este deosebit de important ca specialiştilor să li se pună la dispoziţie materiale de calitate
bună, de fapt ele trebuind să fie verificate sub raportul calităţii şi utilităţii lor pentru executarea
lucrării. Calitatea precară a materialelor destinate expertizei riscă să conducă la formularea unor
concluzii eronate, fără valoare pentru cauză.
Materialele care urmează să fie supuse expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice trebuie să
fie reprezentative şi suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ. La dispoziţia experţilor ori
specialiştilor se pun toate materialele, obiectele necesare pentru a executa lucrarea în condiţii
bune. In cazul în care se face o nouă expertiză, organul de urmărire penală este dator să verifice
corpurile delicte care vor face obiectul ei, spre a constata dacă acestea nu au suferit modificări în
cursul primei examinări, modificări ce ar putea induce în eroare pe expert, iar în caz afirmativ, să
aprecieze în ce măsură concluziile pot fi influenţate de ele.
în ce priveşte materialele de comparaţie, persoanei care dispune expertiza ori constatarea
tehnico-ştiinţifică îi revin o serie de obligaţii, printre care merită a fi menţionate următoarele:
- să confrunte datele privind materialele de comparaţie specificate în procesele-verbale,
întocmite cu ocazia ridicării lor, cu obiectele însele;
- în funcţie de situaţie poate să prezinte materialele de comparaţie persoanelor de la care
provin pentru a fi identificate;
- să verifice dacă probele de comparaţie au fost ridicate cu respectarea regulilor
criminalistice;
- să verifice procesele-verbale întocmite la ridicarea materialelor de comparaţie şi
corectitudinea descrierii lor.
Concomitent, ofiţerul de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată trebuie să
urmărească dacă materialele de comparaţie sunt suficiente, întrucît concluziile expertului pot fi
considerate fundamentate numai în cazul în care ele se bazează pe studiul unui număr cît mai
mare de probe de comparaţie.
In majoritatea cazurilor, pentru expertiza grafică, la dispoziţia expertului se pun numai
probe experimentale în a căror baza acesta formulează concluzii categorice, pozitive sau
negative, însă singure, probele experimentale sunt insuficiente pentru ca în baza lor să fie
fundamentată expertiza. Pentru ca materialele de comparaţie să poată fi considerate suficiente,
este necesar ca alături de ele să figureze probe descrise liber, formulate într-o perioadă apropiată
de data săvîrşirii faptei.
De asemenea, trebuie luate măsuri ca materialele trimise pentru expertiză sau constatare
tehnico-ştiinţifică să nu-şi schimbe proprietăţile fizice ori chimice, să nu fie înlocuite
întîmplător sau intenţionat. Aceasta presupune ambalarea, etichetarea şi sigilarea lor corectă.
3. Formularea întrebărilor pentru specialişti şi experţi
întrebările se formulează în funcţie de obiectul expertizei ori constatării şi în conformitate
cu posibilităţile tehnico-şti-inţifice existente.
La formularea întrebărilor se iau în consideraţie cerinţele care urmează a fi îndeplinite de
către ofiţerul de urmărire penală, procuror şi instanţă.
întrebările:
- se vor referi la obiectul expertizei şi la pregătirea expertului sau specialistului;
- vor fi clare şi exacte, pentru a da posibilitate expertului ori specialistului să înţeleagă
sarcinile ce-i revin;
- vor fi formulate astfel, încît să oblige la un răspuns cert: pozitiv sau negativ;
4
 - vor avea o legătură logică între ele;
- nu vor solicita expertului să facă aprecieri cu privire la încadrarea juridică, forma de
vinovăţie ori să-1 oblige să rezolve sarcini ce intră în competenţa organului de urmărire penală,
procurorului, judecătorului: ridicări de obiecte, documente, ascultări, reconstituiri, cercetări la faţa
locului etc.
4. Alegerea instituţiei şi a experţilor care urmează să
efectueze expertiza, constatarea
în cazul necesităţii constatării şi expertizei judiciare, de obicei, organele de urmărire
penală, procurorii, instanţa de judecată se adresează la Institutul Republican de Expertiză
Judiciară şi Criminalistică, urmînd ca specialiştii să fie desemnaţi de către conducătorul acesteia.
In alte cazuri ei singuri pot nominaliza persoana sau persoanele care vor efectua expertiza
concretă. Acest lucru se reflectă în ordonanţa sau încheierea cu privire la expertiză.
5. întocmirea actului prin care se dispune efectuarea
expertizei, constatării
Dispunerea expertizei se efectuează prin ordonanţa motivată, întocmită de către organul de
urmărire penală sau procuror, iar dispunerea constatării tehnico-ştiinţifice -prin interpelare.
Instanţa de judecată dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei prin încheiere.
Expertul, cu încuviinţarea organului judiciar, are dreptul să ia cunoştinţă de materialul
dosarului numai în măsura rezolvării problemelor.
Considerînd necesare unele explicaţii pe care părţile le-ar putea da expertului, în vederea
efectuării lucrării, organul de urmărire penală poate încuviinţa ca acesta să primească explicaţii
de la părţi.
6. Expedierea documentului respectiv, obiectelor
şi materialelor cauzei în instituţia de expertiză
sau expertului desemnat
Organul care dispune efectuarea expertizei are obligaţia să pună la îndemîna expertului
documentul respectiv, materialele ce constituie obiectul expertizei, modele de comparaţie şi alte
obiecte prin a căror examinare să se poată formula concluzii temeinice şi convingătoare.
Materialele ce urmează a fi expediate expertului trebuie să fie verificate, pentru a determina
autenticitatea şi modul în care au fost descoperite şi fixate. Materialele care nu au fost fixate în
ordinea prevăzută de lege nu pot constitui obiectul expertizei. Organul care dispune efectuarea
expertizei trebuie să fie convins că materialele destinate expertizei au fost ambalate corect şi nu
se vor altera sau deteriora3.
Documentul de numire a expertizei, constatarea tehnico-ştiin-ţifică, obiectele şi materialele
cauzei trebuie expediate în cancelaria Institutului de Expertiză şi înregistrate cu ziua prezentării. La
indicaţia conducătorului, ele urmează a fi puse la dispoziţia expertului (experţilor) respectiv, care,
primind materialele este preîntîmpinat despre responsabilitatea prezentării concluziei false, conform art.
312 CP. al R.M.
De la IREJ şi C, după înştiinţarea de finisare a lucrării, se va ridica raportul de expertiză,
constatare tehnico-ştiinţifică şi materialele cauzei.

II. CLASIFICAREA EXPERTIZELOR ŞI POSIBILITĂŢILE IREJ ŞI C ÎN

DOMENIU
După modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizelor, acestea pot fi
clasificate în expertize obligatorii şi facultative.
5
 Obligatorii sunt acele expertize ale căror dispunere şi efectuare este prevăzută de Legea
procesual penală (art. 143).
Facultative pot fi numite expertizele ale căror dispunere şi efectuare se realizează la decizia
organului de urmărire penală, procurorului, instanţei de judecată din oficiu sau la insistenţa
părţilor în proces.
Avînd în vedere modul de desemnare a expertului, expertizele pot fi divizate în trei categorii
şi anume: individuale; în comisie; complexe.
Expertiza individuală se efectuează de un specialist într-un anumit domeniu de cunoştinţe
şi activitate.
In comisie se dispun şi se efectuează expertizele complicate şi contraexpertizele. în aceste
cazuri participă 2-3 experţi de acelaşi profil.
Pentru clarificarea circumstanţelor pentru care sunt necesare cunoştinţe din mai multe
ramuri ale ştiinţei sau tehnicii se numeşte expertiza complexă.
In dependenţă de consecutivitatea numirii cercetărilor, expertizele se divizează în:
primare şi repetate (contra-expertize).
Primare sunt acele expertize (individuale, în comisie sau complexe), care sunt dispuse şi se
efectuează pentru prima dată.
Repetate (contraexpertize) se consideră expertizele care trezesc îndoieli organului
respectiv de drept, din motive că concluziile expertului (experţilor) nu sunt întemeiate sau a fost
încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei şi se dispune efectuarea cercetării aceloraşi
obiecte de către un alt expert sau experţi.
In funcţie de volumul cercetărilor, expertizele pot fi: de bază şi suplimentare.
De bază este expertiza care se numeşte de organul de drept pentru stabilirea circumstanţelor
esenţiale pe cauza penală sau civilă.
In situaţiile apariţiei unor noi circumstanţe şi necesităţii clarificării lor, organul de urmărire
penală, procurorul sau instanţa de judecată poate numi o expertiză suplimentară pe aceleaşi
obiecte, care anterior au fost cercetate şi asupra cărora expertul a formulat concluziile solicitate.
Expertiza suplimentară soluţionează noi chestiuni.
După natura cunoştinţelor de specialitate a cercetărilor, expertizele pot fi împărţite în:
criminalistice, biologice, a materialelor, economice, tehnice, tehnologice, ecologice,
medicale, merceologice, agricole etc. Practic acestea sunt clasele expertizelor judiciare.
La rîndul lor expertizele se împart în genuri şi tipuri ale claselor menţionate.
Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică are posibilităţi reale de a
efectua următoarele tipuri de expertiză:
1) expertiza grafoscopică;
2) expertiza de stabilire a autorului;
3) expertiza tehnică a documentelor;
4) expertiza bancnotelor şi hîrtiilor de valoare;
5) expertiza traseologică;
6) expertiza balistică;
7) expertiza fibrelor, materialelor fibroase şi a articolelor fabricate din ele;
8) expertiza materialelor fibroase supuse distrugerii prin ardere;
9) expertiza lacurilor şi vopselelor;
10)expertiza produselor petroliere şi substanţelor lubrifiante;
11)expertiza polimerilor şi masei plastice;
12) expertiza substanţelor narcotice, preparatelor
medicamentoase cu efect puternic;
13)expertiza lichidelor care conţin alcool;
14)expertiza sticlei, ceramicii şi articolelor fabricate din ele;
15) expertiza metalelor, aliajelor şi articolelor fabricate din ele;
6
 16)expertiza solului;
17)expertiza botanică;
18)expertiza zoologică;
19)expertiza chimică;
20) expertiza numerelor bătute, scoase de pe arme şi alte obiecte;
21)expertiza tehnică auto;
22)expertiza merceologică auto;
23)expertiza tehnicii securităţii muncii;
24)expertiza exploziilor tehnologice;
25)expertiza instalaţiilor electrotehnice;
26)expertiza instalaţiilor mecanice;
27)expertiza instalaţiilor cu gaze;
28)expertiza tehnicii de calcul;
29)expertiza tehnică incendiară;
30) expertiza tehnică în construcţii;
31) expertiza economico - financiară;
32) expertiza economică;
33) expertiza financiar - bancară;
34) expertiza merceologică;
35) expertiza de evaluare a bunurilor imobile, obiectelor de construcţii şi utilajului.

III. EXPERTIZELE JUDICIARE

Expertizele criminalistice şi constatările tehnico-ştiinţifice alcătuiesc în activităţile de
cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în scopul identificării per-
soanelor, obiectelor, substanţelor şi fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta cercetată,
stabilirea anumitor proprietăţi ale acestora, precum şi eventuale modificări de formă, conţinut
sau structură.4
Expertizele criminalistice, după cum menţionează doctorul criminalist, N. Văduvă, au cele
mai largi aplicaţii în procesul penal, dar sunt folosite şi în procesul civil, chiar şi în situaţia în care
acţiunea civilă se judecă independent de cea penală, respectiv atunci cînd acţiunea civilă are ca
obiect repararea prejudiciului produs prin infracţiune, precum şi atunci cînd pentru lămurirea
unor probleme, a unor împrejurări de fapt este necesară folosirea metodelor ştiinţifice proprii
crimi-nalisticii.5
Eficienţa constatărilor tehnico-ştiinţifice şi ale expertizelor criminalistice depinde, în bună
măsură, de modul în care organele de urmărire penală şi instanţele de judecată dispun efectuarea
acestor expertize. Respectarea nu numai a prevederilor legale, dar şi a unor reguli sau cerinţe
privind oportunitatea şi stabilirea obiectului expertizei, formularea întrebărilor şi calitatea
materialelor trimise expertului este de natură să influenţeze direct rezultatele cercetărilor.
în teorie şi în practică expertizele criminalistice au fost împărţite în mai multe genuri şi
tipuri, în raport de natura obiectelor şi specificul problemelor care sunt dispuse expertului spre
examinare şi soluţionare. La IREJ şi C se efectuează următoarele genuri de expertize
criminalistice:
a) grafoscopice;
b) a stabilirii autorului;
c) cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor;
d) armologice (balistice şi a armelor albe);
e) traseologice.

7
 1. Cercetarea criminalistică a scrisului
Problemele complexe ale vieţii social-economice, operaţiunile financiare impun
utilizarea frecventă a diverselor înscrisuri care sunt denumite „acte" sau „documente" şi care pot
deveni obiecte ale cercetărilor criminalistice.
Acestea pot fi documente contabile: conturi, chitanţe, cecuri, dispoziţii de plată, ordere de
casă, facturi, scrisori particulare sau notiţe, dări de seamă, scrisori anonime, scrisori de
ameninţare, recipise de împrumut a banilor, contracte de gaj, de vînzare-cumpărare, de cesiune,
testamentele ş. a.
Cercetarea criminalistică a scrisului în anumite condiţii oferă posibilitatea de a identifica
persoana - executorul textului scris de mînă sau al semnăturii. Expertiza grafoscopică
soluţionează sarcini de identificare, diagnosticare şi de clasificare.
Sarcinile de identificare includ: determinarea persoanei concrete a executării textului sau
semnăturii, determinarea faptului că una şi aceeaşi persoană a executat diferite texte,
semnături, fragmente de text sau textul şi semnătura.
Pentru rezolvarea acestor sarcini se pot formula următoarele întrebări:
1. Cine, Manea Ion Vasile sau o altă persoană, a executat semnătura plasată în rubrica
„semnătura testamentarului" în testamentul întocmit la 15 iunie 1999 la notarul Oleg Mocanu,
înregistrat cu nr. 2324?
2. Cine, Oprea Măria Ion sau o altă persoană a executat textul de mînă al scrisorii anonime
care începe cu cuvintele „Oameni buni ! Nu credeţi" şi se termină cu cuvintele „O să arate
timpul"?
Una şi aceeaşi persoană sau persoane diferite au executat textul de mînă şi semnăturile din
următoarele 5 documente (denumirea exactă a documentelor, numărul lor, data, plasarea
semnăturilor, dacă documentele sunt cusute, numărul foii, dosarului)?
Sarcinile diagnostice sunt legate de determinarea influenţei asupra executării unor
anumite condiţii (poziţia neobişnuită la scriere, stare de ebrietate, faptul modificării
intenţionate a scrisului, scris cu mîna stingă, instrument scrip-tural neobişnuit). Aceste sarcini se pot
înainta de sine stătător sau împreună cu cele identificatorii.
Pentru rezolvarea acestor sarcini se pot formula urmă--tearele întrebări:
1. Este sau nu semnătura (înscrisul) executată cu un scris intenţionat modificat?
2. Este sau nu textul scrisorii anonime care începe şi se termină cu cuvintele ... imitaţie a scrisului
lui Manea Gheorghe Ion?
3. Este sau nu semnătura lui I. Oprea, plasată în rubrica „Semnătura" în contractul de donaţie
din 16.01.05, executată de I. Oprea în condiţii de boală?
4. Este sau nu semnătura lui I. Oprea plasată în rubrica
„Semnătura" în contractul de donaţie din 16.01.05, executată
de însuşi I. Oprea într-o poziţie neobişnuită sau cu un instru
ment neobişnuit (creion, chibrit).
Sarcinile de clasificare sunt legate de constatarea apartenenţei scrisului executorului
unei grupe de persoane, determinată în funcţie de sex, vîrstă, semne generale ale scrisului s. a.
Pentru rezolvarea acestor sarcini se pot formula următoarele întrebări:
1. Bărbat sau femeie este executorul textului scrisorii anonime care începe şi se termina în mod
corespunzător cu cuvintele...?
2. Care este vîrsta executorului scrisului recipisei din numele lui Ciobanu Angela datată cu
21.01.05?
3. Care este gradul de evoluţie a scrisului (superior, mediu, inferior), cu care este executată
recipisa de la numele lui Muş-tuc Tatiana, datată cu 21.01.05?
8
 Întrebările asupra cărora se solicită răspunsurile expertului se formulează clar şi concis.
Expertul trebuie să aibă claritate care text (semnătură) a cărui document concret urmează a fi
comparat cu manuscrisul ori semnătura unei anumite persoane.
La expertiză pentru cercetare se expediază originalul documentului. Expertiza nu poate fi
efectuată pe fotocopii, pe xerocopii sau pe alte genuri de reproduceri ale documentelor.
In ordonanţa de dispunere a expertizei se indică denumirea completă a documentului, numărul
lui, data de ieşire, numele persoanei căreia i s-a eliberat documentul şi alte menţiuni, se indică
scriptele de comparaţie şi numărul lor.
în cazul în care documentul nu are titlu, se indică primele şi ultimele cuvinte din text. De
reţinut că pe documentele de cercetare sunt absolut contraindicate inscripţiile, însemnările,
evidenţierile cu săgeţi, sublinierile sau conturarea obiectelor ce urmează a fi investigate.
Documentele se pun în plicuri de aceeaşi dimensiune cu documentul. Inscripţiile pe plicuri
se execută pînă la plasarea documentelor în ele. Cutele de pe document constituie indicii lui care au
importanţă la soluţionarea unor întrebări, de exemplu, pentru stabilirea vechimii unor fragmente
din text şi a rechizitelor. Din acest motiv, dacă e nevoie de împăturit documentul, aceasta se va
efectua după cutele existente pe el.
Nu se admite ca documentele vechi sau rupte să fie încleiate ori lipite pe o foaie de hîrtie. în
asemenea cazuri ele se aşează între doua bucăţi curate de sticlă sau de polietilenă transparentă şi se
încleie prin părţi.
Documentele care urmează a fi expediate spre expertiză, înainte de a fi puse în plic, se
îmbracă înttr-o căptuşeală pentru ca cleiul sa nu nimerească pe document, iar în cazul sigilării cu
ceară roşie - pentru a evita dăunarea prin acţiunea termică.
O importanţă majoră pentru expertiza scrisului o prezintă scriptele de comparaţie.
Scriptele de comparaţie se divizează în:
libere şi experimentale.
Libere sunt scriptele executate pînă la intentarea procesului penal (corespondenţa personală şi
de serviciu, chitanţe, bonuri, cereri, explicaţii, jurnalul intim, conspecte etc). Documentele de acest
gen au importanţă substanţială şi întotdeauna se expediază expertului.
Experimentale se numesc scriptele îndeplinite special sub dictare pentru efectuarea
expertizei.
Toate scriptele se execută cu respectarea anumitor reguli.
Scriptele suspecţilor se prezintă în formă de texte (semnături), efectuate cu o oarecare
întrerupere şi care corespund după conţinut, destinaţie şi scop, limbă, profil şi ritmul scrierii
documentului de cercetare. E necesar ca scriptele să reflecte toate variaţiile scrisului (semnăturii),
prin care poate fi depistat autorul suspectat (cu mîna stîngă, înclinat spre stînga, simplificat sau
complicat).
In cazul expertizei semnăturilor, executate din numele persoanelor existente în realitate, se
prezintă scripte în formă de semnături şi texte îndeplinite atît de înseşi persoanele din numele
cărora s-au pus semnăturile, cît şi de persoana suspectată de executarea semnăturii.
Atunci cînd semnătura a fost efectuată din numele unei persoane fictive, acest fapt se va
menţiona obligatoriu în ordonanţa de dispunere a expertizei.
Scrisul de comparaţie (al persoanei suspectate de falsificarea semnăturii) trebuie să
conţină numele, prenumele persoanei din numele căreia a fost executată semnătura ce urmează
a fi supusă cercetării.
La expertiză se prezintă nu mai puţin de 10-15 scripte libere (specimene de semnături). în
cazul în care nu este posibil a prezenta scripte libere, motivul se indică în ordonanţă. Cu cît textul
expus cercetării este mai mic, cu atît mai multe scripte (scrisuri) libere vor fi prezentate pentru
comparaţie.
Pe lîngă cele libere se prezintă scriptele experimentale executate de suspect în prezenţa ofiţerului
de urmărire penală, procurorului special pentru expertiză sub dictare ori de sine stătător.
Scriptele experimentale se vor îndeplini în 5-10 exemplare cu rechizite de scris de acelaşi gen,
9
pe hîrtie de aceeaşi calitate (culoare, densitate, dimensiuni, liniere sau chiar pe o blanchetă similară)
cu documentul în cercetare. Ele vor conţine unele fraze şi cuvinte prezente în documentul de
cercetare ori vor reproduce tot textul de cercetare.
Scrisul experimental de comparaţie se administrează în felul următor:
— mai întîi se selectează scriptele executate de persoană anterior documentului de cercetare.
Cînd există temei privind divulgarea documentului, se întocmeşte şi se dictează un text special,
folosind cuvinte similare sau semne de punctuaţie etc. In fiecare caz, persoana care scrie trebuie
să reproducă toate semnele de punctuaţie ale textului de cercetare.
Pe fiecare script se consemnează condiţiile în care el a fost obţinut, modul şi ritmul de
executare a textului şi alte date.
Specimentele experimentale de semnături se execută în 10-15 exemplare în intervale scurte
de timp.
Atunci cînd textul de cercetare e scris cu Utere de tipar ori cu alte caractere stilizate, cu mîna stingă ori în
circumstanţe neobişnuite, pe lîngă scriptele obişnuite se vor prezenta scripte, după formă şi condiţiile de
executare, adecvate materialului de cercetare.
Pe înscrisurile de comparaţie se indică prenumele şi numele executorului. Semnătura se atestă
de către persoana care a ordonat expertiza.

2. Expertiza autorului unui document

Expertiza autorului unui document este un domeniu al ştiinţei criminalistice care se ocupă
de cercetarea limbajului scris, în scopul folosirii particularităţilor acestuia la stabilirea autorului
unui text.
O mare importanţă o are rezolvarea acestor probleme pentru determinarea autorului
documentului anonim, atît manuscris cît şi dactilografiat.
Obiectul expertizei autorului unui document este textul documentului cu caracter
publicistic, cu caracter social, cu caracter obişnuit, de afaceri (în afară de documentele alcătuite în
formă tipizată).
Textul de expertiză a autorului documentului constă dintr-un complex de propoziţii legate
prin conţinut, care pot servi drept material pentru cercetarea criminalistică a autorului şi a
condiţiilor de alcătuire a documentelor. Rezolvarea problemelor legate de autor este posibilă
numai în cazul în care documentul investigat conţine nu mai puţin de 500 de cuvinte.
Caracteristicile limbajului scris, care se reflectă în textul documentului, conţin o
informaţie preţioasă despre limba maternă a autorului, locul formării deprinderilor lingvistice,
despre nivelul de studii, despre profesie ş. a.
La rezolvarea sarcinilor de identificare, expertului i se adresează următoarele
întrebări:
1. Cojocari Ion V. este autorul scrisorii anonime care începe şi se termină cu cuvintele ...?
2. Cojocari Ion V. sau o altă persoană (persoane) este autorul celor 5 scrisori anonime, tipărite
şi manuscrise, trimise pe adresa primăriei...?
La rezolvarea sarcinilor de clasificare, expertului i se pun întrebări privind
determinarea apartenenţei autorului documentului la un anumit grup social, după
anumite criterii:
1. Este sau nu limba rusă limba maternă a autorului textului anonim care începe cu cuvintele...
şi se termină cu cuvintele ...?
2. Este sau nu limba română limba maternă a autorului celor 3 plîngeri adresate
procurorului...?
3. Ce studii are autorul explicaţiilor adresate comisarului...?
4. In ce dialect vorbeşte autorul documentului tipărit,
adresat procuraturii generale...?
10
 La rezolvarea sarcinilor de diagnosticare, privind stabilirea factorilor situativi ai
adresării anonime, expertului i se pun întrebări, după cum urmează:
1. Textul explicaţiei, adresate comisarului, este alcătuit cu
modificări intenţionate ale caracteristicilor limbajului scris?
2. Plîngerea, adresată primarului, este alcătuită în
condiţii psihofiziologice neobişnuite (condiţii de boală,
teamă, stres ş. a.).

3. Cercetarea tehnico-criminalistîcă a documentelor

Cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor se efectuează în cazul în care se solicită
stabilirea autenticităţii anumitor documente, falsificarea lor completă sau parţială.
La falsificarea parţială a documentelor se referă: ştersăturile (exterminarea mecanică a
cuvintelor, literelor ori a elementelor acestora în scopul modificării conţinutului), înscrierile supli-
mentare (includerea în textul documentului de noi înscrieri care modifică conţinutul lui iniţial),
corodarea ori scoaterea prin spălare a textului iniţial şi executarea unui text nou, în-cleierea unei
noi fotografii, substituirea foilor, mîzgălirea, pă-tarea unor părţi din document şi alte modificări în
conţinutul iniţial al documentului.
Cercetarea tehnico-ştiinţifică a documentelor include:
1. Cercetarea impresiunilor sigiliului şi a ştampilelor de antet.
2. Cercetarea semnăturilor executate din numele anumitor persoane (în cazul falsificării
tehnice a semnăturilor autentice).
3. Cercetarea textelor dactilografiate.
4. Stabilirea modificărilor în textul documentului.
5. Stabilirea conţinutului documentului.
6. Cercetarea modului de pregătire şi a materialului
documentului.
7. Cercetarea tehnico-ştiinţifică a documentelor imprimate
la imprimantele get-color, cu lazer sau matriciale.
Cercetarea tehnică a documentelor permite a soluţiona un şir de probleme:
La stabilirea modului de pregătire a documentului ori a unei părţi a lui:
1. în ce mod a fost întocmit documentul (tipografic, prin zugrăvire, imprimare)?
2. Prin una şi aceeaşi metodă sau prin diverse metode au fost executate textele?
3. Prin una şi aceeaşi metodă au fost tipărite, imprimate textele?
4. Documentele au fost executate cu utilizarea unora şi aceloraşi materiale (hîrtiei,
vopselei, cleiului) sau nu?
5. Documentele în litigiu sunt executate cu sau fără utilizarea materialelor confiscate de
la persoana suspectă?
Ultimele două întrebări ţin de competenţa expertizei chimice şi criminalistice. în scopul
constatării autenticităţii blanchetelor de documente la expertiză se prezintă modele analogice ale
blanchetelor autentice din aceeaşi serie şi an de emitere.
în cazul în care e necesar a stabili modificările din conţinutul iniţial al
documentelor:
1. A fost sau nu schimbat conţinutul rechizitelor actului în litigiu? Cu ce mijloace a fost
modificat conţinutul documentului?
2. A fost supus textul (rechizitele) documentului intervenţiilor mecanice (radiere), dacă da, în
care înscriere (literă, cifră, cuvînt) au intervenit schimbările?
3. A fost sau nu supus textul (rechizitele) documentului tratării chimice sau corodării?
4. A fost substituită (schimbată) fotografia posesorului de pe documentul dat?

11
 în cazul stabilirii consecutivităţii în care au fost executate rechizitele documentului:
1. Au fost sau nu adăugate unele rechizite concrete în documentul prezentat, înscrise
suplimentar anumite semne de punctuaţie, litere, cifre ori cuvinte după executarea textului?
2. Consecutivitatea aplicării amprentei şi executării textului.
3. Consecutivitatea executării textului şi semnăturii.
4. Consecutivitatea executării amprentei sigiliului sau
semnăturii.
5. A fost textul (ori semnătura) scris(ă) înainte de formarea cutei (linia de îndoitură) pe
document sau după?
La cercetarea semnăturilor:
1. Este sau nu copiată semnătura dată de pe cea autentică cu ajutorul mijloacelor tehnice? In
ce mod s-a efectuat acest lucru (prin intermediul hîrtiei de copiat, prin călcare, conturare, prin geană
de lumină sau prin scanare)?
în cazul stabilirii conţinutului iniţial al textului:
1. Conţine sau nu documentul înscrieri executate cu cerneală invizibilă?
2. Care este conţinutul textului decolorat, acoperit cu tuş, cerneală, vopsea, înlăturat prin
ştersături sau corodare?
3. Care este conţinutul textului, executat cu ajutorul indigoului, identificînd semnele
grafice rămase pe ea?
4. Care este conţinutul iniţial al documentului reflectat pe foaia următoare, identificînd
semnele rămase pe ea?
5. Care este conţinutul documentului, restabilind
amprentele semnelor rămase pe sugativă?
In cazul cercetării documentelor rupte şi arse:
1. Constituiau sau nu bucăţile de document un tot întreg?
2. Părţi din care documente sunt bucăţile date?
1. Rezultatul arderii a cîtor şi a căror documente sunt resturile de hîrtie carbonizată?
3. Care este conţinutul documentului rupt (ferfeniţit) sau ars?
La cercetarea semnelor grafice, în scopul identificării instrumentului de scris:
1. A fost textul scris cu peniţa sau cu pixul?
1. A fost textul executat cu aceeaşi peniţă şi cu acelaşi pix sau cu diferite?
2. A fost scris textul prezentat spre cercetare cu peniţa (peniţe) sau cu pixul?
în cazul cercetării amprentelor sigiliului şi a ştampilei de antet:
1. A fost ştampila, a cărei amprentă este amplasată pe actul în litigiu, confecţionată manual
sau de fabrică, din metal sau cauciuc?
2. A fost desenată o parte din amprenta sigiliului?
3. Au fost amprentele executate cu o singură formă de sigiliu ori cu ajutorul cîtorva?
4. Amprentele pe documente sunt lăsate de unul şi acelaşi sigiliu (ori ştampilă de antet) sau
nu?
5. Care sunt rechizitele impresiunii de ştampilă pe actele în litigiu prezentate?
La cercetarea textelor dactilografice:
1. Care este marca aparatului de imprimare la care a fost executat textul documentului?
2. A fost textul de cercetare executat la maşina dată?
3. A fost textul documentelor date (ori o parte din text) scris la una şi aceeaşi sau la
diferite maşini de dactilografiat?
4. A fost scrisă suplimentar o parte din text, la aceeaşi maşină de dactilografiat, după ce
documentul a fost extras din ea?
Expertiza textului dactilografiat are particularităţi proprii, care trebuie ştiute în cazul
12
prezentării materialelor spre expertiză.
Modelele de dactilografiere trebuie să fie voluminoase, adică 5-8 foi a cîte 800-1400 de
semne de tipar pe fiecare foaie, pentru ca în baza materialelor prezentate expertul să poată urmări
toate particularităţile mecanismului de dactilografiat.
De regulă, se selectează modele de text analogic documentului de cercetare.
Afară de texte se dactilografiază toată claviatura, de cîteva ori la rînd, atît rîndul de jos de
semne, cît şi cel de sus, dac-tilografiindu-se fiecare rînd al claviaturii din rînd nou.
Modelele de dactilografiere se execută pe hîrtie de aceeaşi culoare şi calitate cu hîrtia
documentului de cercetare.
Pe modelele de dactilografiere se indică, în mod obligatoriu, marca şi numărul maşinii la
care a fost executat modelul, data şi numele executorului. în cazul în care se constată că, înainte de
a obţine modelul, maşina a fost supusă reparaţiei, se va indica data şi conţinutul reparaţiei.
Cele mai bune modele de cercetare sunt textele dactilografiate într-un interval de timp cît
mai scurt de la primirea documentului spre cercetare.
In scopul identificării maşinii de scris la care a fost dactilografiat documentul, la expertiză
se vor expedia atît modelele libere de caractere, cît şi cele experimentale ale acestei maşini.
In cazul în care prezentarea modelelor libere e cu neputinţă, vor fi prezentate doar modelele
experimentale, adică cele administrate special pentru efectuarea expertizei. De asemenea,
conţinutul modelelor experimentale va coincide cu conţinutul documentului de cercetare. în cazul
în care din anumite motive acest lucru este imposibil, în model se includ cuvinte şi fraze prezente
în documentul de cercetare. Textul modelelor experimentale trebuie să fie scris de o dactilografă
calificată.
O atenţie deosebită se va acorda pregătirii materialelor pentru cercetarea textului
dactilografiat în cazul în care se solicită identificarea persoanei care a executat documentul de
cercetare. Această problemă poate fi soluţionată dacă există un text de cercetare voluminos şi un
număr mare de modele.

13
 4. Cercetările balistice şi a armelor albe
Obiectul de studiu al cercetărilor balistice în cadrul expertizei balistico-judiciare îl
constituie armele de foc, muniţiile, cartuşele, tuburile, proiectilele şi încărcăturile de orice fel,
urmele de împuşcătură.
Pentru cercetarea armelor albe pot fi prezentate diverse unelte de tăiat, spargere, tăiere-spargere,
despicare, sfărîmare prin lovitură sau combinate, predestinate pentru atac sau apărare activă şi
care posedă o totalitate de trăsături criminalistice.
Investigarea balistico-judiciară se bazează pe principii şi reguli generale cu privire la
identificarea criminalistică, precum şi pe metode şi procedee comune mai multor ramuri ale
tehnicii criminalistice. De exemplu, microscopia de comparare, fotografia în radiaţii invizibile,
cromatografia etc.
Expertiza balistico-judiciară poate soluţiona următoarele probleme:
a) la examinarea armei de foc:
1. Dispozitivul este confecţionat cu mijloace proprii sau la uzină (în condiţii industriale)?
2.Constituie obiectul dat armă de foc?
3.Cărui gen, model sau sistem aparţine exemplarul dat de armă?
4.Este arma în stare bună şi utilă pentru tragere?
5. Poate exemplarul dat de armă să producă împuşcătura fără apăsare pe trăgaci (de la
zguduire, în urma loviturii de cădere pe un anumit detaliu etc.)?
6. Face parte detaliul, piesa dată din exemplarul de armă prezentat?
7. Ce numere şi inscripţii avea arma pînă la scoaterea lor?
8. S-au efectuat împuşcături din armă după ultima curăţire a ei?
Ultimele două probleme ţin de expertiza chimico-fizică.
b) la cercetarea tuburilor de cartuş, gloanţelor, articolelor de vînătoare:
1. Sunt gloanţele, alicelor de vînătoare confecţionate cu mijloace proprii sau la uzină?
2. Cărui gen şi model de cartuşe aparţine tubul concret (glontele)?
3. Din care armă (genul, modelul, sistemul) a fost lansat glontele ori tubul de cartuş,
descoperit la locul infracţiunii?
4. Glontele (tubul de cartuş) a fost lansat din exemplarul de armă prezentat?
5. Sunt similare alicele de vînătoare (glontele) după dimensiuni, formă, materialul şi
modul de confecţionare cu alicele de vînătoare (şrapnelurile) prezentate?
6. Este obiectul dat parte componentă a cartuşului de vînătoare?
7. Sunt elementele descoperite la locul infracţiunii confecţionate din acelaşi material cu
cele prezentate pentru expertiză?
8. Constituie ori nu rundele, bura descoperită la locul incidentului o parte din obiectul
prezentat (foaie de hîrtie, bucată de ţesătură etc.)?
c) la cercetarea cartuşelor:
1.Pentru care gen şi sistem de armă sunt predestinate cartuşele date?
2.Cartuşele prezentate sunt utile ori nu pentru tragere?
3. Cartuşele pentru exemplarul dat de armă sunt muniţii de la arma de tabel?
4.Cu cartuşele prezentate pot fi efectuate împuşcături din exemplarul dat de armă?
d) la cercetarea urmelor de împuşcătură:

14
 1. Este aceasta o deteriorare de foc, dacă da, a fost ea produsă de glonte ori de alice de
vînătoare?
2. Cîte gloanţe au produs o astfel de deteriorare?
3. Din care parte şi sub ce unghi a fost efectuată împuşcătura asupra obiectului dat?
4. De la ce distanţă a fost efectuată împuşcătura?
Pentru a identifica arma de foc după urmele de gloanţe şi tuburi de cartuşe găsite, la
expertiză se prezintă:
a) toate gloanţele şi tuburile de cartuş, descoperite la locul incidentului;
b) arma din care se presupune că a fost efectuată împuşcătura (împuşcăturile);
c) dacă e posibil, se prezintă cartuşe pentru tragerea experimentală din genul dat de
armă.
In scopul soluţionării chestiunii dacă nu este gaura (breşa) din obstacolul (obiectul) dat de
foc, de la ce distanţă şi din ce gen de armă s-a produs împuşcătura, la expertiză se expediază
obstacolul sau partea ei cu gaură (breşă).
Arma expediată spre expertiză trebuie să fie împachetată bine, pentru ca toate părţile armei
să fie apărate de pierderi şi deteriorări, de acţiunea umezelii, prafului şi a altor substanţe.
Mecanismul armei trebuie să fie protejat pentru a exclude verosimilitatea împuşcăturii spontane
în timpul păstrării şi transportării.
In cazurile în care se solicită identificarea armei după glon-tele tras, iar arma nu poate fi
prezentată spre expertiză, pentru prevenirea corosiunii tubului de ţeava în urma acţiunii produselor
de ardere şi umezelii, tubul ţevii se şterge cu respectarea următoarelor condiţii:
a) tubul ţevii se curăţă cu bucăţi curate de pînză moale de culoare deschisă pînă la dispariţia
depunerilor (de umezeală, funingine etc);
b) bucăţile de pînză se numerotează în ordinea în care cu ele a fost şters tubul ţevii;
c) după ştergere bucăţile de pînză cu rămăşiţe de depuneri se ambalează într-un pachet sau
cutie curată de hîrtie pentru a fi expediate la cercetarea chimică;
d) după curăţirea de depuneri tubul ţevii se unge cu ulei curat (nu se admite ungerea cu ulei
alcalin).
Gloanţele şi tuburile de cartuş, care se prezintă spre expertiză, se ambalează cu vată fiecare
într-o cutie separată, pe care se înscrie un andosament ce indică originea glontelui ori a tubului de
cartuş.
Dacă se dispune o expertiză repetată, expertului i se prezintă gloanţele şi tuburile de cartuş
utilizate la tragerea experimentală, efectuată pe parcursul primei expertize.
Gloanţele şi tuburile de cartuş care au fost descoperite la locul incidentului, după cercetare
se expediază în organele M.A.I. pentru verificare şi includere în fişierul republican de gloanţe şi
tuburi de cartuşe, în care se înregistrează toate gloanţele şi tuburile de cartuşe pe infracţiunile
nedescoperite. Tuburile cartuşelor de vînătoare, proiectilele trase din arma cu ţeava lisă şi
gloanţele împuşcate din arma pneumatică în colecţie nu se includ.
Armele de foc filet, confiscate de la infractori, precum şi cele găsite de cetăţeni şi predate
organelor afacerilor interne, trebuie prezentate pentru cercetare şi verificare după fişierul
republican. Revolverele, pistoalele, pistoalele automat, puştile de toate sistemele şi de orice
calibru, de asemenea, vor fi expediate spre cercetare.

15
 5. Cercetarea armelor albe
Armele albe sunt unelte care taie, sparg, despică, taie-sparg, taie-despică, sfârîmă prin lovitură
sau combinate. Armele albe sunt predestinate pentru atac sau apărare activă şi posedă o totalitate
de trăsături criminalistice. în funcţie de structură şi capacitatea lor de distrugere, armele albe se
divizează în diverse tipuri, genuri şi varietăţi, în temeiul unor criterii de bază: după destinaţie, locul
de confecţionare, modul de confecţionare şi modul (principiul) de acţiune.
Prin cercetarea criminalistică se soluţionează urmă-toarele probleme:
1. Dacă obiectul prezentat spre cercetare constituie armă albă sau nu.
2. De ce tip, subtip, varietate şi model de armă albă este obiectul dat?
3. Dacă armă albă, prezentată spre cercetare, este confecţionată cu mijloace proprii şi care
anume?
Se va ţine cont de faptul că nunciacurile (rechizit al luptei carate), apărute în ultimul timp,
constituie armă albă cu efect de sfărâmare.
6. Cercetările traseologice
Activitatea infracţională presupune prezenţa făptuitorului la locul faptei şi săvîrşirea unor
acţiuni sau inacţiuni care produc anumite modificări în ambianţa existentă. Aceste modificări
sunt cunoscute sub denumirea generică de urme în sens criminalistic. Urmele fiind în legătură
nemijlocită cu fapta comisă, constituie obiectul cercetării traseologice pentru stabilirea adevărului
în cauză.
Expertiza traseologică judiciară poate stabili şi explica mecanismul de formare a urmelor,
identifica obiectul creator de urme sau persoana căreia îi aparţin urmele ridicate de la faţa
locului, de asemenea, poate stabili împrejurările în care s-a produs infracţiunea concretă.
în cadrul cercetărilor traseologice pot fi examinate urmele de mîini, urmele de picioare şi
încălţăminte, urmele dentare şi ale altor părţi ale corpului uman, urmele de unelte şi
instrumente, urmele mijloacelor de transport, urmele de pe lacăte, plumburi etc.
6.1. Examinarea urmelor de pe mîini (dactiloscopia)
Urmele de pe mîini (papilare), descoperite la locul infracţiunii, fac parte din categoria
probelor indirecte, care confirmă doar prezenţa persoanei respective la locul cercetat.
Din marea varietate de urme descoperite la locul săvîrşirii infracţiunii, urmele de pe mîini
sunt cele mai frecvente, deoarece rămîn mult mai uşor pe diverse obiecte cu care infractorul a venit
în contact. Aceste urme pot fi depistate fie ca urme ale palmei întregi (partea neutrală) fie ca urme
ale unor degete de pe obiectele mînuite de infractor.
Sarcina principală a cercetărilor dactiloscopice este de a constata dacă urma digitală
depistată la locul infracţiunii şi amprenta de comparaţie sunt lăsate de acelaşi deget, palmă sau
plantă a piciorului, stabilindu-se astfel identitatea fizică a persoanei.
Dactiloscopia, ca şi celelalte ramuri ale tehnicii criminalistice care folosesc examinările
comparative în scopul identificării, utilizează anumite caracteristici sau elemente individuale ce
aparţin amprentelor care fac obiectul examinărilor.
Cercetarea dactiloscopică stabileşte: cine a lăsat urmele de mîini, descoperite la locul
incidentului; apartenenţa urmelor, ridicate de la cîteva locuri ale incidentelor, aceleiaşi persoane;
mecanismul de formare a urmelor etc. Prin cercetările dactiloscopice se efectuează depistarea
urmelor invizibile ale mîinilor pe diverse obiecte.
Expertul trebiue să răspundă la următoarele întrebări:
16
 1. Există ori nu pe obiectele prezentate spre cercetare urme de mîini valabile pentru
identificare?
1. De care mînă şi de care deget sunt lăsate urmele?
2. Care este mecanismul de formare a urmelor pe obiect (prin strangulare, presare etc.)?
3. Care sunt particularităţile individuale de structură ale mîinilor subiectului care a lăsat
urmele (lipsa degetelor, existenţa calozităţilor, cicatricelor etc.)?
5. Cui aparţin urmele mîinilor din mostrele care sunt prezentate spre examinare?
6. Aparţin urmele mîinilor, ridicate de la diverse locuri ale incidentelor, uneia şi aceleiaşi
persoane sau nu?
7. Aparţin sau nu amprentele digitale de pe fişele dactiloscopice uneia şi aceleiaşi
persoane?
La ordonarea expertizei dactiloscopice, în toate cazurile, e necesar ca pe lîngă obiectele cu
urme să se expedieze şi amprentele digitale şi palmare ale pătimiţilor, precum şi ale persoanelor
cu răspundere materială, ale altor persoane care au avut acces la obiectele pe care au fost
descoperite urmele. Acest fapt va permite ca la etapa iniţială de cercetare să fie identificate
urmele lăsate de aceste persoane care nu vor fi supuse cercetării.
Adesea se întîmplă ca experţii, lucrătorii operativi sau ofiţerii de urmărire penală să piardă
mult timp pentru verificarea bănuiţilor după urmele lăsate de pătimiţi sau alte persoane
menţionate anterior. Se mai întîmplă ca în cazul urmelor palmare, ridicate la faţa locului, experţilor
să li se expedieze pentru comparaţie doar amprentele digitale.
Amprentele digitale şi palmare, obţinute pentru comparaţie ca urme, trebuie să fie complete
şi clare. Dactiloscopierea persoanelor suspecte de complicitate la comiterea infracţiunilor
urmează a fi efectuată pe blanchete standard ale fişelor dactiloscopice, iar a celorlalte persoane -
pe foi de hîrtie albă de calitate înaltă.
Obiectele cu urme, ridicate de la locul infracţiunii, trebuie să fie expediate spre cercetare în
termenii cei mai restrînşi, descrise şi ambalate corect.
In cazul în care nu s-a identificat de cine sunt lăsate urmele descoperite, ele se trec în fişierul
de urme ale mîinilor, ridicate de la locurile infracţiunilor nedescoperite. în acest fişier se
acumulează urmele mîinilor ridicate de la locul infracţiunilor nedescoperite grave, trimise din
oraşele şi raioanele republicii. In baza fişierului de urme se efectuează verificarea amprentelor
digitale ale mîinilor, obţinute de la persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor. Deseori se
stabileşte că urmele mîinilor, descoperite la locul diverselor infracţiuni, aparţin aceleiaşi
persoane, ceea ce în mare măsură facilitează descoperirea infracţiunilor şi a infractorului.

6.2. Cercetarea urmelor de picioare şi încălţăminte

în procesul cercetării la faţa locului pot fi descoperite urmele picioarelor desculţe ori ale
încălţămintei, iar uneori urme de picioare în şosete sau ciorapi. în funcţie de condiţiile de formare,
urmele pot fi de suprafaţă sau de volum. O importanţă majoră prezintă urmele în care s-au
reflectat indici de constituţie generali şi particulari ai tălpii piciorului sau ai încălţămintei.
Sarcina de bază a expertizei este identificarea încălţămintei ce a produs urma sau a persoanei
ce a lăsat urma piciorului desculţ sau în ciorapi.
Toate urmele descoperite mai întîi urmează a fi fotografiate cu rigla de scară. Este mai util că
urmele de suprafaţă să fie ridicate împreună cu obiectul pe care au fost lăsate. în cazul în care
acest lucru nu este posibil, ele se reproduc prin unul din modurile cunoscute în criminalistică. De
pe urmele de volum se ridică copii - mulajele lor.
în cazul descoperirii şi ridicării urmelor încălţămintei, expertului i se prezintă drept
mostră de comparaţie încălţămintea bănuitului. Atunci cînd sunt descoperite urme de picioare
desculţe, pe o hîrtie albă şi netedă se prepară amprentele plantare (ca şi la obţinerea amprentelor
palmare şi digitale) şi se prezintă expertului.
Expertului i se adresează următoarele întrebări:
17
 1. Urmele descoperite la locul incidentului sunt valabile pentru identificare sau nu?
2. Care este măsura şi tipul încălţămintei ce a lăsat urmele?
3. Care este mecanismul de creare a urmelor în litigiu?
4. Urmele de picioare desculţe sunt lăsate de o singură persoană?
5. Urma de încălţăminte descoperită la locul incidentului este lăsată de încălţămintea
(cizmele, ghetele, pantofii etc.) ridicată de la o persoană concretă sau nu?
6.Urmele descoperite la locul incidentului sunt lăsate de aceiaşi încălţăminte?
7.De ce fel de încălţăminte sunt lăsate urmele, care sunt particularităţile ei (măsura,
modelul, defectele etc.)?
8.Ce fel de defecte sau particularităţi ale aparatului locomotor al omului au fost reflectate
în urmele depistate sau în cărarea de urme?
9.Urmele plantare (amprentele lăsate de talpă sau mulajul tălpii) prezentate spre examinare
aparţin unei persoane concrete?
In procesul cercetării urmelor de picioare pot apărea şi alte întrebări a căror soluţionare va
solicita efectuarea cercetărilor chimice, biologice ş. a. De exemplu, dacă sunt omogene particulele
de substanţă descoperite pe încălţămintea bănuitului cu particulele găsite în locurile de producere
a urmelor. In asemenea cazuri se ordonează o expertiză complexă.
Dacă Ia locul incidentului au fost descoperite urmele mănuşilor, se cere răspunsul la
următoarele întrebări:
1. Urmele ridicate sunt lăsate de mănuşi, de la care mînă, de la care deget?
2. S-au reflectat în urme particularităţi individuale ale mănuşilor ori nu?
3. Urmele sunt lăsate de mănuşile confiscate de la o persoană concretă sau nu?
6.3. Cercetarea urmelor dentare
în calitate de corpuri delicte pot fi utilizate şi urmele dentare ridicate pe parcursul cercetării la
faţa locului. Aceste urme în formă de muşcătură pot fi descoperite atît pe corpul uman, cît şi pe
unele produse alimentare (caşcaval, marmeladă, ciocolată etc.) şi pe alte obiecte.
După urmele dentare, la fel ca şi după urmele mîinilor, picioarelor, este posibilă
identificarea persoanei.
Cercetarea urmelor dentare oferă răspuns la următoarele întrebări:
1. Dinţi de om sau de animal au lăsat urme pe obiectele prezentate spre expertiză?
2. Sunt valabile urmele dentare pentru identificarea persoanei care le-a lăsat?
3. De care dinţi sunt lăsate urmele (incisivi, canini, molari, premolari)?
4. Sunt create urmele (complet sau parţial) de proteze dentare?
5. S-au reflectat în urme careva particularităţi individuale de confecţionare (constituţie) şi
starea protezelor dentare şi a dinţilor omului, în baza cărora ar fi posibilă identificarea
persoanei?
6. Urmele dentare sunt lăsate de o persoană concretă sau nu?
7. în ce poziţie, unul faţă de altul, se afla pătimitul şi
persoana care a lăsat urma de muşcătură?
In cazurile în care ridicarea obiectelor sau părţilor din ele cu urmele dentare e cu neputinţă, la
expertiză se trimit fotografii de proporţii ale acestor urme şi mulajele lor. Mulajele urmelor dentare
le prepară de regulă specialistul criminalist. Administrarea amprentelor dentare de experiment de la
persoanele bănuite, inculpaţi, pătimiţi se dispune tehnicienilor-dentari.
Regula generală de prezentare la expertiză a materialului de comparaţie este următoarea:
atunci cînd la faţa locului sunt descoperite urme de muşcătură, expertului i se prezintă în mod
obligatoriu, pe lîngă urmele ridicate şi urme experimentale corespunzătoare - mulajele de ghips
sau alte mostre ale dinţilor bănuiţilor.
6.4. Cercetarea urmelor uneltelor şi a instrumentelor de spargere
Instrumente şi unelte de spargere pot fi cele mai diverse obiecte care acţionează asupra
18
obstacolului, lasă urme pe el.
În aceste urme se reflectă diverşi indici de exterior ai uneltei folosite. Urmele se
divizează în: presate, apărute în urma fricţiunii, prin tăiere, despicătură, tăiere cu ferestrăul,
sfredelire etc.
Sarcinile de bază ale expertizei în cazul dat sunt: identificarea uneltelor sau instrumentului
concret de spargere după urmele lăsate; stabilirea modului de spargere şi a direcţiei din care a fost
efectuată spargerea: din exteriorul sau interiorul încăperii.
Pentru cercetare poate fi prezentat obiectul spargerii (lacătul, lada de metal, safeul etc.) ori
o parte din acestea, care poate fi separată (capacul, uşile etc). Dacă acest lucru este cu neputinţă
sau apar dificultăţi, la expertiză se prezintă fotografii de proporţii, pe care sunt indicate situarea
urmelor şi mulajele urmelor, confecţionate din pasta „K", plastilină sau alte paste de lipire. Pe
lîngă obiectele cu urme, expertului i se prezintă uneltele şi instrumentele descoperite la faţa
locului sau ridicate de la persoanele bănuite de comiterea infracţiunii.
întrebările, frecvent soluţionate de expertiza urmelor uneltelor şi instrumentelor de
spargere, pot fi divizate în trei grupuri:
I. întrebări privind constatarea circumstanţelor legate de formarea urmelor:
1. Din care parte a fost distrus (spart, frînt) obstacolul (peretele, podeaua, plafonul etc): din
exteriorul sau din interiorul încăperii?
2. Din care parte a obiectului în litigiu a fost sfredelită gaura?
3. în ce mod au fost create urmele de instrumente şi de unelte la locul incidentului?
II. întrebări ce apar la constatarea apartenenţei (referinţei) de grup a uneltelor care
au lăsat urme:
1. Cărui tip de instrumente îi aparţine unealta ce a lăsat urmele de spargere (topor, rangă,
daltă, cuţit etc)?
2. Este identică ori nu forma şi dimensiunile urmelor de pe suprafeţele de contact cu uneltele
(instrumentele) confiscate de la persoanele suspecte?
III. întrebări ce ţin de identificarea obiectului concret:
1. De ce instrument sau unealtă sunt lăsate urmele?
2. Cu cleştele dat a fost tăiată sîrma sau nu?
3. Cu toporul dat a fost tăiat copacul sau nu?
4. Cu o singură unealtă sau cu cîteva unelte (instrumente) au fost lăsate urmele de spargere (a
fost efectuată spargerea)?
Pe lîngă analiza traseologică, părţile străine de urme de pe obiecte (instrumente), de regulă,
sunt supuse cercetării fizice şi chimice în scopul stabilirii originii lor. Expertului i se vor formula
şi întrebări de acest gen.
6.5. Stabilirea întregului după părţile componente
în practica operativă şi de urmărire penală deseori apare necesitatea de constituire a unui
obiect din elementele descoperite în procesul cercetării la faţa locului ori confiscate de la
persoanele suspectate. Drept elemente de cercetare a întregului pot servi cele mai diverse părţi de
sticlă, masă plastică, lemn, ţesătură, piele, metal.
întrebări cu ajutorul cărora poate fi identificat obiectul (întregul) după părţi:
1. Sticlele descoperite la locul accidentului rutier sunt părţi de la farul automobilului (nr. ...)?
(Astfel de întrebări se formulează şi referitor la alte elemente ale întregului care pot fi stricate sau
dezmembrate.)
2. O parte de nasture găsit la locul incidentului constituie o parte a nasturelui de la paltonul
suspectului? Este o parte a unui întreg anume bucata de obiect (lemn, metal, piele etc.) confiscată
de la suspect?
La expertiză se prezintă toate obiectele, atît cele descoperite la locul accidentului, cît şi cele
19
confiscate la locul percheziţiei care prezumtiv constituie părţile unui obiect.
Drept mostre de comparaţie pentru efectuarea experienţelor servesc bucăţi analogice de
material.
6.6. Cercetarea lacătelor
Cercetarea criminalistică a lacătelor poate favoriza atît clarificarea circumstanţelor şi
modurilor de formare a urmelor (a fost comisă o spargere ori a fost efectuată descuierea obiectului
ce se încuie, cu ce a fost descuiat lacătul), cît şi a condiţiilor care au înlesnit comiterea
infracţiunii.
La spargerea lacătelor, de regulă, rămîn urme şi deteriorări nu numai pe detaliile lacătului,
dar şi pe mecanismele de încuiere (balama, belciug), pe uşă, pe cleampa uşii. Toţi indicii care pot
caracteriza spargerea lacătului ori descuierea lui de către infractori trebuie să fie fixaţi detaliat (în
procesul verbal, pe fotografii, în schiţe), iar obiectele sau părţile de obiecte cu urme de deteriorări -
confiscate împreună cu lacătul. în timpul cercetării la faţa locului este absolut contraindicat a
încuia sau a descuia lacătele, deoarece în acest caz se derogă situarea reciprocă a detaliilor ori pot fi
deteriorate unele urme sau alţi indici importanţi.
în legătură cu cercetarea lacătelor, de cele mai dese ori apar următoarele întrebări:
1. Lacătul este în stare tehnică bună sau nu?
2. Dacă lacătul e defect, care e cauza defectării lui?
1. Lacătul poate fi descuiat cu cheia dată sau cu un alt obiect concret?
2. A fost lacătul descuiat cu o cheie străină sau cu alt obiect adaptat?
3. Putea fi descuiat lacătul dat fără a rupe foaia de control sau nu?
6. Lacătul era în stare încuiată sau descuiată atunci cînd s-au produs deteriorările?
7. Cum a fost descuiat sau spart lacătul?
8. Lacătul în cercetare a fost deteriorat cu unealta
prezentată?

6.7. Cercetarea plumburilor (sigiliilor)

în timpul comiterii infracţiunilor, plumburile se deteriorează în diferite moduri. Constatarea
faptului şi stabilirea modului de derogare a plumburilor au o importanţă definitivă pentru
investigarea şi demascarea infractorilor. Nu mai puţin important, cu ocazia cercetării, este stabilirea
conţinutului imprimatului de plumb şi identificarea amprentelor de plumbuire. Prin cercetarea
plumburilor poate fi constatată apartenenţa de grup a uneltelor aplicate pentru deteriorarea lor, iar
în cazul confiscării lor de la suspect, poate fi identificată unealta de derogare a plumburilor.
La cercetarea plumburilor, expertul trebuie să găsească răspuns la următoarele
întrebări:
1. A fost sau nu derogat plumbul după sigilarea iniţială (după aplicarea sigiliului de
plumbuire)?
2. Cum a fost derogat plumbul?
3. Care este conţinutul inscripţiei imprimate pe matricea sigilatorului în litigiu?
4. De unul şi acelaşi sigiliu sunt produse impresiunile pe plumburile prezentate spre
expertiză.
5. Impresiunile pe plumb sunt produse de sigilatorul dat?
6. Urmele de plumb sunt lăsate de unealta dată sau nu?
In funcţie de împrejurările infracţiunii, fiecare dintre aceste întrebări poate fi detaliată.
Drept mostre de comparaţie se expediază instrumentele, plumburile şi alte mecanisme
ridicate de la bănuit.

7. Cercetările materialelor şi substanţelor

Acestor cercetări sunt supuse cele mai variate materiale şi substanţe în stare solidă, lichidă,
20
gazoasă şi friabilă, precum şi urmele lor, în scopul de a identifica natura acestor substanţe,
apartenenţa lor de grup şi originea lor comună. Expertiza, prin metode fizico-chimice, stabileşte
atît componenţa chimică şi proprietăţile fizice ale materialelor şi substanţelor, natura substanţelor
şi materialelor necunoscute, cît şi a urmelor acestora, existenţa sau lipsa urmelor de substanţe
diverse pe obiecte, corespunderea mostrelor de etalon.
Drept obiect de expertiză pot servi atît obiecte de provenienţă organică, cît şi neorganică, în
special: urme de lacuri şi vopsele, produse petroliere, lubrifianţi şi carburanţi, reactivi chimici,
substanţe narcotice, preparate medicinale, metale, aliajele şi obiectele din ele, sticla şi obiectele
din sticlă, obiecte din ceramică, materiale de construcţie, metale preţioase, fibre naturale,
artificiale, sintetice şi articolele din ele, mase plastice, mărfuri de uz casnic şi rechizite de
cancelarie precum şi micro urme ale existenţei diferitelor produse şi substanţe pe obiecte. De
asemenea, cercetărilor fizico-chimice sunt supuşi şi banii de hîrtie, banii metalici şi substanţele
chimice speciale.
Obiectele care urmează a fi trimise la orice gen de expertiză (traseologică, balistică,
grafologică etc), de asemenea, sunt supuse cercetărilor fizico-chimice.
Obiectele se prezintă la expertiză în starea în care au fost descoperite la faţa locului. în cazul
în care dispunem de un număr mai mare de obiecte, se selectează mostre mijlocii.
Mostră „ mijlocie " se consideră o cantitate mică sau o parte de material care, după
componenţa sa chimică, corespunde mai mult materialului în întregime.
Mostre de substanţe pentru analiza comparativă se iau în cantităţi mai mari, decît substanţa
găsită la locul incidentului.
Obiectele, îmbrăcămintea şi alte lucruri care urmează a fi prezentate spre expertiză, în
scopul de a descoperi pe ele microparticule ale anumitor substanţe, precum şi urme de materiale
inflamabilo-lubrifîante, se ambalează în foi curate de hîrtie şi se plasează în saci din hîrtie de
polietilenă (fiecare obiect separat).

8. Cercetarea fibrelor, materialelor fibroase şi articolelor fabricate din

ele
In cazul desfăşurării calificate a cercetărilor la faţa locului, deseori se ridică microparticule
reprezentate, în majoritatea cazurilor, de fibre textile unice. în activitatea practică a organelor de
poliţie şi procuraturii apare uneori necesitatea cercetării materialelor fibroase şi ale articolelor
din ele.
Din materialele fibroase fac parte majoritatea fibrelor textile şi tehnice, aţe solitare, fire de
torsiune, ţesături, tricotaj, materiale neţesute, blană artificială, de asemenea confecţiile din ele.
Adeseori sunt prezente articole vestimentare, huse, mochete, covoare, cuverturi, pelerine etc.
Prin expertiza fibrelor se soluţionează următoarele probleme:
1. Constituie obiectul prezentat spre cercetare un material fibros?
2.Dacă da, cărui tip aparţin fibrele respective (materialele fibroase)?
3. Se află pe obiectul ridicat la faţa locului stratificări de fibre textile, dacă da, atunci care
este natura lor?
4. Fibrele depistate pe obiectul ridicat de la locul incidentului au o apartenenţă comună de
tip sau grup cu fibrele ce constituie ţesătura îmbrăcămintei bănuitului?
5. Se află sau nu pe husele fotoliilor autovehiculului fibre care au apartenenţă comună de gen
sau factură cu fibrele din componenţa articolelor de îmbrăcăminte ale bănuitului şi invers?
6. Există pe îmbrăcămintea pătimitului fibre din îmbrăcămintea bănuitului şi invers, dacă
da, atunci care a fost mecanismul trecerii reciproce?
In unele cazuri ţesuturile pot fi arse de infractori, însă şi atunci după rămăşiţele
21
arderii pot fi stabilite unele circumstanţe şi anume:
1. Cărui tip de materiale aparţine ţesătura-rămăşiţă, supusă arderii, depistată în interiorul
focarului?
2. Rămăşiţele supuse arderii au apartenenţă comună de tip cu corpurile delicte, depistate la
locul incidentului?
Obiectele prezentate spre expertiză se ambalează separat în foi curate de hîrtie sau pungi de
polietilenă, pe care se fac inscripţii explicative.
Dacă condiţiile enumerate nu se respectă, efectuarea cercetării, de cele mai dese ori este
imposibilă.
Problemele care pot fi rezolvate de expertiza materialelor fibroase, supuse arderii:
1. Se află sau nu în conţinutul focarului stins rămăşiţe de
materiale textile supuse schimbărilor interacţiunii termice: fi
bre, aţe, torsiuni, ţesături, ţesătură tricotată, materiale neţesute,
colete tehnologice de ţesătură a îmbrăcămintei? Dacă da, atunci:
a) se pot depista în conţinutul focarului stins obiecte-ră-măşiţe ale materialelor textile,
supuse schimbării interacţiunii termice? Dacă da, atunci de ce fel?
b) este omogen materialul după componenţa fibroasă (ţesătură, tricotaj, aţe complexe,
torsiuni) - ale căror rămăşiţe au fost supuse schimbărilor interacţiunii termice, ce au fost
depistate în conţinutul focarului stins?
2. Care este calitatea componenţei fibroase a materialelor (ţesături, tricotaje, aţe complexe,
torsiuni) - ale căror rămăşiţe au fost supuse interacţiunii termice, ce au fost depistate în conţinutul
focarului stins?
3. Se atribuie aceluiaşi tip probele pîrjolite sau supuse acţiunii termice materialele fibroase? Dacă
da, atunci cărui tip aparţin?
4. Care este destinaţia specială a materialelor fibroase -rămăşiţele pîrjolite ce sunt depistate în
conţinutul focarului stins?
5. Compuneau materialele fibroase, rămăşiţele pîrjolite,
depistate în conţinutul focarului stins, un colet tehnologic de
materiale? Dacă da, atunci (care) de ce fel?

9. Cercetarea urmelor de împuşcături

Urmele de deteriorări de foc sunt răspîndite pe articolele îmbrăcămintei pătimitului, pe
obiecte. Pe mîinile şi îmbrăcămintea persoanei care a împuşcat, de asemenea, rămîn cele urme
neînsemnate, dar care pot fi descoperite prin expertiza chimică.
In cercetarea urmelor de acest fel pot fi formulate următoarele întrebări:
1. Care a fost încărcătura armei din care s-a tras (pulbere cu sau fără fum)?
2. Există urme ale focului de armă pe îmbrăcămintea pătimitului, bănuitului (în apa de
după spălatul mîinilor bănuitului) ori pe alte obiecte?
3. împuşcătura a fost produsă de la o distantă apropiată (pînă la 1 m)?
4. Din ce metal este confecţionat învelişul glontelui (după urmele pe obiecte)?
Selectarea mostrelor, în scopul descoperiri urmelor împuşcăturii pe corpul şi mîinile celui care a
împuşcat, se efectuează cu ajutorul tampoanelor de vată şi tifon înmuiate în alcool etilic rafinat
care ulterior se usucă la temperatura camerei pe foi albe curate de hîrtie, apoi se învelesc în hîrtie
(fiecare tampon separat) şi se plasează în plicuri pe care se indică numele bănuitului şi părţile de
corp de pe care s-a efectuat spălătura.

10. Cercetarea materialelor polimere

Drept obiecte de cercetare servesc atît materia primă, cît şi confecţiile din mase plastice.
întrebările ce urmează a fi soluţionate în asemenea cazuri se formulează în felul următor:
22
 1. Din ce polimer a fost confecţionat obiectul respectiv?
2. Modelele materialelor polimere prezentate spre cercetare sunt omogene?
La expertiza chimică pot fi expediate orice substanţă sau reactiv chimic pentru identificarea
originii şi denumirii lui. In cazul dat expertului i se formulează o întrebare concretă: „Substanţa
confiscată de la cet. N. este acid sulfuric?"
In scopul efectuării cercetării, expertului î se prezintă mostre de comparaţie a substanţelor şi
reactivelor chimice.
11. Cercetarea criminalistică a produselor
petroliere (PP), materialelor combustibile şi
lubrifiante (MCL)
Cercetarea acestor materiale se impune, de obicei, în cazuri de incendii, accidente rutiere,
falsificării benzinei sau a materialelor combustibile etc.
Obiectul expertizei PP şi MCL sunt datele reale despre prezenţa pe obiecte a resturilor de
produse petroliere uşor inflamabile (PPUI) (după ardere), dovezi ale cauzelor incendiilor, despre
apartenenţa PPUI, găsite la locul infracţiunii, anumite capacităţi (volum de PP, ridicat de la bănuit);
despre prezenţa pe hainele pătimitului a materialelor lubrifiante (ML) şi atribuirii lor la un obiect
concret (mijloace tehnice, cuţit); despre prezenţa pe obiecte a urmelor de lubrifiant pentru arme,
care este dovadă despre purtarea (păstrarea) armei de foc, despre alte circumstanţe.
Pentru rezolvarea problemelor de acest gen se formulează următoarele întrebări:
1. Există sau nu pe obiectele prezentate (îmbrăcăminte, porţiune de sol etc.) urme de PP şi
MCL? Dacă, da, atunci la ce gen se referă ele?
2. Sunt PP şi MCL substanţele prezentate pentru cercetare (în capacităţi concrete, sau formă
de pete, straturi pe obiecte - purtătoare ş.a.m.d.)?
3. Din ce categorie fac parte substanţele prezentate spre cercetare?
4. Substanţele prezentate au apartenenţă comună de gen sau grup?
5. Substanţele date au origine comună?
6. Sunt omogene partidele concrete sau urmele de PP şi MCL descoperite la locul
incidentului cu cele ridicate în calitate de mostre?
7. Care este numărul de octan şi marca comercială a benzinei prezentate spre cercetare?

12. Cercetarea criminalistică a lacurilor şi vopselelor

Pentru expertiza lacurilor şi vopselelor pot fi prezentate diverse obiecte vopsite şi
eventuale particule de vopsea, care să se fi desprins de la ele; un volum concret de vopsea, lac,
care a avut aceeaşi provenienţă (după locul de fabricare, păstrare, folosire ş.a.); părţile
componente ale vopselei (lianţi, pigmenţi, adaosuri etc), care ar fi fost folosite la prepararea
vopselei concrete; instrumente folosite la lucrări cu vopsele.
In cadrul acestei expertize, pot fi formulate următoarele întrebări:
1. Substanţa prezentată este lac, vopsea sau acoperire de vopsea?
1. Sunt pe obiectele prezentate particule sau urme de lacuri şi vopsele, acoperire de vopsea şi
de ce culoare?
2. Particulele de vopsea, depistate de pe obiectele prezentate, au apartenenţă comună de gen
(grup)cu particulele de vopsea extrase de pe automobilul bănuit?
3. Sunt identice particulele de acoperire de vopsea depistate la locul accidentului cu
particulele de acoperire de vopsea extrase de la automobilul bănuit?
4. Sunt identice particulele de vopsea ridicate de pe ranga depistată la faţa locului cu
particulele de vopsea rămase de la safeul spart?
6. Aparţin particulele depistate la locul accidentului acoperirii de vopsea a automobilului
concret?
7. Este acoperirea de vopsea depusă în condiţii standard sau în condiţii meşteşugăreşti ?
23
 8. Este sau nu automobilul revopsit şi care a fost culoarea lui iniţială?
9. Particulele de vopsea depistate de pe hainele pătimitului aparţin camionului, automobilului
sau motocicletei concrete?
10. Aparţin urmele de vopsea depistate la faţa locului
vopselei din capacitatea aflată într-un loc anumit?
11. Dacă pe obiectele prezentate sunt urme de vopsea, atunci care este originea lor, au
nimerit pe obiecte în stare lichidă sau în urma unui impact?
în cazul cercetării accidentelor rutiere, acţiunilor de furt a automobilelor, după structura
stratului de vopsea-lac se poate identifica dacă s-a revopsit automobilul sau nu şi care a fost
culoarea lui iniţială, tipul emailului de automobil.
In cazul expertizei substanţelor şi straturilor de vopsea-lac în legătură cu accidentarea
unei persoane de către o maşină ori motocicletă sau ciocnirea mijloacelor de transport, se
soluţionează următoarele probleme:
1. Este substanţa descoperită pe îmbrăcăminte şi pe alte obiecte prezentate spre expertiză
vopsea-lac şi de ce marcă ?
2. Sunt omogene ca structură vopseaua-lac descoperită pe îmbrăcămintea, corpul
cetăţeanului (pe alte obiecte în cazul accidentării) cu vopseaua-lac cu care e vopsită maşina concretă?
3. Există pe detaliul autoturismului, prezentat spre expertiză, particule de vopsea-lac cu
care e vopsită bicicleta, motocicleta sau altă maşină cu care s-a ciocnit?
Pentru instrumentarea expertizei acoperirilor de vopsea e necesar să se prezinte mijloacele
de transport ori părţile lor, care au fost implicate în accidentul rutier, îmbrăcămintea şi obiectele
pătimiţilor. Dacă expedierea mijlocului de transport este cu neputinţă de pe suprafaţa mijloacelor
de transport care au participat la ciocnire se efectuează răzuiri ale acoperirii de vopsea.
îmbrăcămintea trebuie să fie uscată, ambalată bine în foi curate de hîrtie.
Se va ţine cont de faptul că în cazul furturilor din locuinţe, magazine, depozite, întreprinderi
pe suprafaţa uneltelor de spargere rămîn particule din acoperirea de vopsea care, împreună cu
mostrele de vopsea, urmează a fi expediate la expertiza lacurilor şi vopselelor.

13. Cercetarea materialelor de scris (coloranţilor)

Ca obiecte de cercetare servesc probele de cerneală, pasta pixurilor, vopselele de pictură,
coloranţii rugului, fibrelor, coloranţii deosebiţi etc. Această cercetare se solicită în cazul
expertizei de comparaţie a ţesăturilor şi articolelor din ele, stabilirii falsificării de documente,
faptelor de înscrisuri false etc. Pentru a efectua acest gen de cercetare la dispoziţia expertului se
prezintă probe de comparaţie a coloranţilor.
Pentru expertiza coloranţilor, pot fi formulate următoarele întrebări:
1. Cu ce fel de colorant (tuş, cerneală, creion etc.) sunt executate inscripţiile examinate?
2. Care este compoziţia chimică a colorantului?
3. Sunt executate inscripţiile (textul) în documentul dat cu un colorant special sau cu unul
obişnuit?
4. Cu ce fel de colorant a fost aplicată ştampila, sigiliul, faximileul pe documentul dat?
5. Haşurile examinate sînt formate de creion sau de indigo?
6. Sunt executate textele, inscripţiile concrete cu un singur tip de colorant sau cu diferiţi
coloranţi?
7. Este executat textul documentului cu un singur tip sau cu diferite tipuri de coloranţi?
8. Au fost utilizaţi pentru executarea inscripţiilor cercetate coloranţii ridicaţi pentru
comparaţie de la bănuitul C?

24
 14. Cercetarea substanţelor narcotice şi a preparatelor farmacologice
Lista substanţelor narcotice şi a preparatelor narcotice e stabilită de Ministerul Sănătăţii.
Obiecte de cercetare pot fi pastilele, prafurile, lichidele, fiolele, seringile şi acele, amestecurile de
plante şi părţile de plante, ţigările de foi, ţigările cu carton precum şi obiectele utilizate pentru
fărîmiţarea şi extragerea substanţelor narcotice din paiele de mac şi cînepă. Substanţele şi
obiectele confiscate se împachetează conform facturii criminalistice, obiectele umezite după
ridicare se usucă la temperatura de cameră pentru a evita mucegăirea, putrezirea.
Prin expertiza substanţelor narcotice se dau răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Este materialul prezentat spre cercetare o substanţă narcotică şi de care anume?
2. Fac parte din substanţe narcotice preparatele confiscate de la cet. N. (fiole, pastile,
prafuri)?
3. Există sau nu pe obiectele prezentate urme de substanţe narcotice?
4. Corespunde sau nu conţinutul fiolelor cu marcajul ambalajului?
5. Sunt omogene probele haşişului (paielor de mac) găsite la locul incidentului cu probele
confiscate de la cet. N?
(Pentru soluţionarea acestor probleme sunt necesare cîteva grame din substanţele de
comparaţie).
în cazul ridicării de la bănuit a unei substanţe narcotice (efedron), obţinute în condiţii de casă
din preparatul medicinal efedrina, corpul delict urmează a fi prezentat imediat la expertiză într-o fiolă
închisă de culoare întunecată, deoarece în scurt timp efedronul sub acţiunea luminii şi a oxigenului
din aer se descompune, fapt ce face imposibilă identificarea lui.
Cercetînd stupefiantele, putem constata cărei grupe aparţin, de exemplu, celor cu efect puternic
(lista A). Expertului pentru cercetări i se prezintă probele preparatelor farmacologice presupuse.
Chestiunile privind mecanismul de acţiune a stupefiantelor asupra organismului uman,
dozarea lor etc. nu ţin de competenţa expertului, specialist în chimie.

15. Cercetarea substanţelor toxice

In calitate de obiecte ale expertizei judiciar-toxicologice pot fi prezente diverse substanţe
lichide şi solide, produse alimentare, ridicate la faţa locului sau de la persoanele bănuite, învinuite.
Expertului îi pot fi adresate spre soluţionare următoarele întrebări:
1. Sunt sau nu toxice (otrăvitoare) substanţele (substanţa) ridicate la fata locului?
2. Substanţa prezintă pericol pentru sănătate sau nu?
3. Dacă se confirmă că substanţele sunt toxice, care sunt proprietăţile lor şi componenţa
chimică?
4. Pentru ce se întrebuinţează substanţa dată, unde se produce şi dacă se foloseşte în
economia naţională?

16. Cercetarea cleiului şi substanţelor de încleiere

Cercetarea cleiului oferă răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Este substanţa ridicată de la cet. K. clei şi de ce fel?
2. Ce fel de clei a fost utilizat la reîncleerea etichetelor, fotografiilor?
3. Este identic cleiul de pe corpul delict cu cel din partida ridicată de la cet. D?
4. Există pe pelicula lipicioasă urme de clei care nu intră în componenţa ei?

17. Cercetarea criminalistică a metalelor, aliajelor şi a articolelor

fabricate din ele
25
 Metalele şi aliajele sînt articole de metal de fabricaţie meşteşugărească (artizanale) sau de
uzină. Expertizei criminalistice sunt supuse părţile lor componente, microparticulele şi urmele de
metalizare. în cele mai dese cazuri, obiecte de cercetare sunt diverse instrumente, obiecte de
bijuterie, metale preţioase, obiecte de uz casnic, piese etc. Expertiza criminalistică a metalelor şi
aliajelor rezolvă probleme de diagnosticare şi de identificare.
Pentru rezolvarea problemelor diagnostice, pot fi formulate următoarele întrebări:
1. Există urme de argint, platină, de alte metale preţioase pe obiectele prezentate (cîntare,
măsuri de masă ş.a.m.d.)?
2. Particulele cărui metal se conţin în urma lăsată pe o bucată de scîndură, la fabricarea
căror obiecte de uz casnic se utilizează acest metal?
3. Care sunt formele şi dimensiunile obiectului, cu ajutorul căruia s-au format urmele de
metalizare?
4. Care este mecanismul formării urmelor?
5. Care sunt modalităţile de separare (despicării, tăierii ş.a.m.d.) a obiectului şi forma
instrumentului care a fost folosit la separarea obiectului?
6. Care este vechimea (relativă, absolută) de oxidare (ru-ginire) a obiectelor?
7. Din care aliaj (metal) sunt fabricate obiectele (particulele de piese ş.a.m.d.), prezentate spre
efectuarea expertizei?
8. Dacă se conţin urme de topire pe fire, ele au provenit (pornit) de la acţiunea flăcării
obiectului care a ars sau de la scurtcircuit?
9. In regim de fază lungă sau scrută ardea lampa electrică a automobilului în momentul
distrugerii?
10. Ardea lampa electrică în momentul distrugerii
filamentului ei?
11. Care este mecanismul distrugerii obiectului?
în scopul soluţionării problemelor de identificare, întrebările urmează a fi formulate
în felul următor:
1. Sunt fragmentele, găsite la faţa locului, părţi componente ale unui obiect oarecare?
2. Din acelaşi aliaj sunt fabricate obiectul supus cercetării şi găsit la bănuit şi obiectele
luate dintr-un anumit loc?
3. Au o sursă unică de provenienţă semifabricatul din care este confecţionat cuţitul găsit la
locul infracţiunii şi semifabricatele pentru cuţite, ridicate de la locul de muncă a bănuitului?
4. Care este cea mai mică grupă de clasificare, cărei aparţin obiectele supuse comparaţiei?
5. Au sau nu apartenenţă comună de grup metalul (aliajul) din care sunt confecţionate inelele
de căsătorie, prezentate de către pătimiţi şi metalul lingoului ridicat de la bănuit?
6. La aceeaşi uzină sunt confecţionate plăcile de acoperiş, ridicate de la bănuit şi plăcile de
la depozitul de păstrare?
7. Este mineralul extras de la aceeaşi mină de extragere a zăcămîntului?
8. Este vîrful de cuţit, scos din craniul victimei, parte a cuţitului ridicat de la bănuit?
9. Este placa cu numărul caroseriei automobilului nr. ... parte componentă a altui
automobil?

18. Cercetarea numerelor bătute, scoase de pe armă şi alte obiecte

In cazul restabilirii numerelor şi altor semne scoase de pe suprafeţele metalice ale armelor,
motoarelor, caroseriilor, ramelor automobilelor şi motocicletelor, corpurilor ceasurilor, aparatelor
de fotografiat, radioaparatajului, ordinelor etc. şi unor obiecte nemetalice (lemn, materiale
26
sintetice) se elucidează următoarele chestiuni:
1. Au fost supuse nimicirii sau modificării semnele distinctive efectuate de uzină pe armă
ori pe alt obiect prezentat spre cercetare ? (întrebarea e soluţionată de expertul-traseolog).
2. Dacă semnele au fost distruse, atunci care au fost ele pînă la aceasta?
Pentru restabilirea numerelor pe motoarele automobilelor, motorul se demontează, iar
încăperea (garajul) în care se prevede desfăşurarea cercetării trebuie să dispună de utilaj de
încălzire şi iluminare, de instalaţie electrică. Părţile mijloacelor de transport care sunt
transportabile se prezintă la expertiză cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală al
Republicii Moldova.

19. Cercetarea sticlei (cioburilor)

Cercetarea sticlei necesită răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Substanţa descoperită este sticlă sau nu?
2. Cărui obiect (după destinaţie) aparţin cioburile de sticlă?
3. Sunt omogene cioburile de sticlă ridicate de la locul incidentului cu mostrele prezentate
sau cu cioburile ridicate de pe automobilul concret?
4. La care tip, categorie se raportează sticla ridicată (de construcţie, tehnică, de ambalaj,
auto etc).
5. Sunt cioburile ridicate de acelaşi tip sau aparţin diferitelor tipuri de sticlă?
6. Ce fel de articol formau cioburile de sticlă depistate?
7. Alcătuiau anterior cioburile de sticlă ridicate un singur obiect (indivizibil)?
8. Există sau nu pe cioburile de sticlă substanţe care ar indica obiectul pe care-1 forma?
9. Există pe cioburile de sticlă substanţe de altă natură, ce fel de substanţe sunt acestea şi
indică ele oare mecanismul sau urmele de formare a lor?

20. Cercetarea hîrtiei

în cazul cercetării criminalistice, se clarifică următoarele întrebări:
1. Care este calitatea hîrtiei prezentate spre cercetare şi care este destinaţia ei?
1. Sunt omogene mostrele de hîrtie?
2. Hîrtia, documentele sau blanchetele prezentate spre cercetare aparţin aceleiaşi ediţii
(ale unei întreprinderi)?
Pentru soluţionarea ultimei întrebări expertului i se prezintă pentru comparaţie mostre de hîrtie
de la uzina producătoare presupusă.

21. Cercetarea banilor

Pot fi falsificaţi atît banii de hîrtie, cît şi cei metalici. Banii de hîrtie se falsifică prin zugrăvire.
In asemenea caz cei mai caracteristici indici ai falsificării sunt: deosebirea de hîrtie, neclaritatea
desenelor, lipsa unor desene, diferenţa de culoare a semnelor şi inscripţiilor, deosebirea în
conturarea lor.
Indicii falsificării la producerea banilor de hîrtie prin fotografiere: fragilitatea,
casabilitatea hîrtiei de valoare, la umezirea lor - caracterul lipicios al suprafeţei banilor.
Falsificării prin copiere, cu înmuierea prealabilă a vopselei hîrtiei autentice de valoare, îi
corespund amprentele de oglindă ale desenelor şi inscripţiilor, caracterul nedesluşit al liniilor de
siguranţă, cantităţi mici de vopsea în desen etc.
La tipărirea de pe formă a banilor falşi indicii de falsificare sunt: lipsa gradului de securitate
a hîrtiei, lipsa inscripţiilor mici pe panglicele stemei, întreruperea liniilor de siguranţă la
schimbarea culorilor, deosebirea de culoare a biletelor de bancă.
Cercetarea banilor de hîrtie falsificaţi oferă răspuns la următoarele întrebări:
27
 1. Este biletul respectiv de bancă falsificat (fals)? In ce mod a fost produs?
2. Care materiale au fost utilizate la producerea acestei hîrtii de valoare?
3. Sunt similare materialele folosite la producerea hîrtiilor de valoare cu materialele
confiscate de la bănuit?
4. De pe aceleaşi forme sau negative au fost tipărite biletele de bancă?
5. Au fost utilizate obiectele ridicate de la cet. N. la
producerea hîrtiilor de valoare?
întrebarea a patra şi a cincea se soluţionează prin cercetarea tehnică a documentelor.
La cercetarea banilor metalici falsificaţi se soluţionează următoarele întrebări:
1. Este falsificată sau nu moneda, dacă da, în ce mod şi din care metal a fost produsă?
2. Care materiale au fost utilizate la producerea monedei false?
3. Sunt identice monedele prezentate după materialul şi modul de producere?
4. De unul şi acelaşi tipar au fost produse?
5. Au fost utilizate obiectele confiscate de la cet. N. pentru producerea monedelor ?
Ultimele două întrebări se soluţionează împreună cu expertul traseolog.
După cercetare, biletele false, fotografiile părţilor recto şi verso ale hîrtiilor de valoare şi copia
raportului de expertiză ori constatării tehnico-ştiinţifice se expediază la Centrul de Informaţie
Republican al banilor falşi.

22. Cercetarea lichidelor ce conţin alcool

(L.C.A.)
In calitate de obiecte ale acestei expertize se prezintă:
1. Băuturile alcoolice fabricate de uzină şi cele contrafăcute.
2. Urmele L.C.A. pe diferite obiecte-purtătoare.
3. Alcoolurile etilice din diferite materii prime.
4. Dispozitivele (detaliile) pentru fabricarea băuturilor alcoolice tari.
5. Lichidele tehnice ce conţin alcool în calitate de dizolvant, preparatele farmaceutice ce
conţin alcool şi articole de cosmetică, parfumerie care nu constituie obiecte de cercetare.
In cadrul expertizei date se rezolvă atît probleme de identificare, cît şi de neidentificare, care,
la rîndul lor, se împart în diagnostice şi de clasificare.
La cele diagnostice se referă:
1. Stabilirea originii lichidului (urmelor).
2. Depistarea urmelor L.C.A. pe diferite obiecte-purtătoare.
3. Stabilirea modului de fabricare a L.C.A. şi urmelor lor: de uzină sau în condiţii casnice.
La cele de clasificare se referă:
1. Atribuirea unui L.C.A. concret la un gen de băuturi alcoolice, produse de uzină (vin,
coniac ş.a.m.d.) sau la tipul de L.C.A. de fabricaţie în condiţii casnice (basamac, ţuică, vin ş.a.).
2. Stabilirea apartenenţei băuturii alcoolice la marca concretă (votcă (rachiu)
„Stolicinaia", coniac „Belîi Aist" ş.a.m.d.).
La problemele de identificare se referă:
1. Stabilirea apartenenţei comune de gen a cîtorva L.C.A. (atribuirea la un tip comun sau la
un sort (marcă) a băuturii alcoolice).
2. Stabilirea apartenenţei comune de grup a L.C.A., compartimente după particularităţile
care nu sunt prevăzute după clasificarea acestui gen, dar apărute în timpul fabricării, păstrării sau a
altor circumstanţe de existenţă a obiectelor (particularităţile închiderii, încheierii, componenţii
L.C.A., apartenenţei unui cupaj).
3. Identificarea surselor de provenienţă, de producţie a L.C.A., concrete sau comune.
28
 întrebările pentru rezolvarea problemelor enumerate pot fi formulate în felul
următor:
1. Lichidul prezentat pentru cercetare conţine alcool? Care este tăria lui?
1. La care tip de băuturi alcoolice se referă acest L.C.A.?
2. Care este metoda fabricării (artizanal sau de fabrică) a acestui L.C.A.?
3. Care este metoda de ambalare şi etichetare, lipire a sticlei cu băutură alcoolică?
5. Corespunde conţinutul cu marca băuturii alcoolice, arătate pe etichetă?
6. Corespunde băutura alcoolică (băutura alcoolică concretă) cerinţelor STAS, cît şi tipului
concret de băutură alcoolică după modalitatea de ambalare, tipul sticlei, indicii fizico-chimici?
7. Corespunde băutura alcoolică cerinţelor medico-biologice?
8. Există pe obiectele prezentate urme de L.C.A.; dacă da, din care tip de L.C.A. fac parte?
9. Din care materie primă au fost fabricate vinurile concrete?
10. Este instalaţia (detaliile) prezentată aparat (detalii ale aparatului) pentru fabricarea
băuturilor alcoolice tari?
11. Pe baza cărui alcool (sintetic sau farmaceutic, alcool rectificat, brut sau pentru
coniac) este pregătit acest L.C.A.?
12. Se referă oare lichidul (urmele) prezentate spre cercetare la un tip de băutură alcoolică,
la o marcă?
13. Sticlele cu L.C.A. prezentate spre cercetare au aceiaşi origine tehnologică de fabricare
(ambalare, plinătate, indiciilor fizico-chimici, mod de fabricare, materie primă ş.a.)?
14. Sunt mostrele prezentate părţi componente ale aceluiaşi volum?

23. Examinarea solului

In unele cazuri penale, la stabilirea adevărului, un rol important îl pot avea diferite
substanţe, resturi sau particule de sol care se depistează de pe îmbrăcămintea bănuitului, păti-
mitului, de pe piesele mijloacelor de transport etc. De asemenea, se ridică şi mostre de sol din
anumite zone, unde s-a săvîrşit fapta infracţională.
Toate acestea se prezintă ca obiecte pentru examinarea chimică şi determinarea justă a
circumstanţelor necesare.
Pentru a soluţiona problemele apărute, expertului îi sunt adresate următoarele
întrebări:
1. Constituie substanţa depistată pe haina bănuitului sol, dacă da, atunci la ce tip se referă
el?
2. Din ce fel de substanţe (sol sau altceva) sunt formate impurităţile de pe obiectul
cercetat?
3. Conţine solul prezentat amestecuri caracteristice care indică sursa provenienţei lui?
4. Este solul de pe obiectul cercetat de acelaşi tip, gen cu cel ridicat de la locul săvîrşirii
infracţiunii?
5. Este omogen solul de pe obiectul prezentat cu cel ridicat de la bănuit?
6. Este solul de pe obiectul concret de pe porţiunea pe care a avut loc infracţiunea (se indică
sectorul, sau porţiunea concretă cu stabilirea hotarului şi a dimensiunilor lui)?
De asemenea, se pot adresa întrebări despre mecanismul de formare a stratificărilor de sol
pe anumite obiecte.

24. Cercetările judiciare biologice

In cadrul expertizei judiciare biologice se cercetează obiectele de provenienţă vegetală şi
animală, apărute în anturajul cercetării infracţiunii. Acestea sunt:

29
 - părţi verzi şi uscate ale plantelor;
- fragmente de frunze, coajă de copac, lemn (în forma de surcele), aşchii, rumeguş şi alte
resturi;
-păr de animal sau om, de asemenea, piele sau blană de pe obiectele de îmbrăcăminte
(scurte, blănuri, căciuli şi altele).
Expertului îi pot fi puse următoarele întrebări:
1. Care este natura substanţelor depistate pe obiectul-exponent?
2. Aparţin particulele depistate obiectelor de natură vegetală sau animală?
3. Din ce specie sunt plantele (fragmentele) depistate de la locul infracţiunii?
4. Părticelele de natură vegetală sau animală, depistate de pe autovehicul, provin din
regiunea localităţii cu pricina?
5. Alcătuiau sau nu părţile obiectului pînă la divizare un întreg (elemente, frunze, lemn,
blană şi altele)?
6. Este părul depistat la locul infracţiunii păr de animal, daca da, cărui animal aparţine?
7. Există pe fragmentul cercetat de piele (blană) modificări distructive? Daca da, atunci care
este natura lor?
8. Care este modalitatea sau în ce fel a fost separat părul prezentat spre cercetare?
9. Produsul arderii căror materiale sunt resturile îmbrăcămintei incinerate (arse) supuse
cercetării?
10. Sunt resturile arse obiecte concrete de îmbrăcăminte
(scurtă de piele, blană naturala etc.)?
Formularea unui spectru amplu de întrebări, destinate expertului, este imposibilă din cauza
diversităţii obiectelor cercetate.

24. Cercetările judiciare biologice

In cadrul expertizei judiciare biologice se cercetează obiectele de provenienţă vegetală şi
animală, apărute în anturajul cercetării infracţiunii. Acestea sunt:
- părţi verzi şi uscate ale plantelor;
- fragmente de frunze, coajă de copac, lemn (în forma de surcele), aşchii, rumeguş şi alte
resturi;
- păr de animal sau om, de asemenea, piele sau blană de pe obiectele de îmbrăcăminte
(scurte, blănuri, căciuli şi altele).
Expertului îi pot fi puse următoarele întrebări:
1. Care este natura substanţelor depistate pe obiectul-ex-ponent?
2. Aparţin particulele depistate obiectelor de natură vegetală sau animală?
3. Din ce specie sunt plantele (fragmentele) depistate de la locul infracţiunii?
4. Părticelele de natură vegetală sau animală, depistate de pe autovehicul, provin din
regiunea localităţii cu pricina?
5. Alcătuiau sau nu părţile obiectului pînă la divizare un întreg (elemente, frunze, lemn,
blană şi altele)?
6. Este părul depistat la locul infracţiunii păr de animal, daca da, cărui animal aparţine?
7. Există pe fragmentul cercetat de piele (blană) modificări distructive? Daca da, atunci care
este natura lor?
8. Care este modalitatea sau în ce fel a fost separat părul prezentat spre cercetare?
9. Produsul arderii căror materiale sunt resturile îmbrăcămintei incinerate (arse) supuse
cercetării?
10. Sunt resturile arse obiecte concrete de îmbrăcăminte
(scurtă de piele, blană naturala etc.)?
Formularea unui spectru amplu de întrebări, destinate expertului, este imposibilă din cauza
diversităţii obiectelor cercetate.
30
 25. Expertiza judiciar-zoologică
In şirul împrejurărilor reale care pot fi stabilite în urma efectuării expertizei mostrelor unice
de păr şi a fragmentelor de păr depistate, se adresează următoarele întrebări:
- Constituie (prezintă) obiectele depistate (ridicate) păr (peri) de animale?
- Se află peri de animale pe presupusele obiecte-exponente?
- Care este apartenenţa de gen a părului (perilor)?
- Care este mecanismul separării părului de verificare de la exponente - sursa de
provenienţă?
- Părul prezentat este natural sau modificat?
- Dacă părul este vopsit, atunci care colorant a fost utilizat?
- Există schimbări distructive pe păr, dacă da, atunci în care interacţiuni s-au format?
- S-au aflat obiectele-exponente, pe a căror suprafaţă a fost depistat părul în interacţiune
reciprocă cu o haină din blană sau cu învelişul unui animal concret?
- Cărui taxon îi aparţine lîna?
- Este adunată lîna de pe corpul unuia sau a mai multor animale?
- Au obiectele comparate apartenenţă comună?

26. Cercetările judiciar-economice

Obiectele expertizei financiar-contabile sunt:
- documentele contabile primare;
- registrele de evidenţă contabile;
- jurnalele-ordere, dările de seamă, cartea mare;
- cărţile de evidenţă (registre, fişe de evidenţă analitică, fişele cumulative).
In timpul cercetării, experţii pot folosi datele statistice, actelor de revizie, control, acte ale
Inspectoratului Fiscal, încheierile experţilor de alte specialităţi, procesele-verbale anexate la dosar,
dacă această informaţie este necesară expertului pentru cercetare şi are legătură cu documentele
contabile.
Prin expertiza financiar-contabilă pot fi soluţionate următoarele probleme:
1. Confirmarea documentară, temeinicia, plenitudinea şi continuitatea înregistrării tuturor
operaţiunilor economice.
2. Corectitudinea atribuirii veniturilor şi cheltuielilor la perioada gestionată.
3. Corectitudinea includerii cheltuielilor de fabricare.
4. Identitatea datelor evidenţei analitice, totalurilor şi soldurilor evidenţei sintetice, reflectarea lor
în conturile contabile.
5. Corectitudinea şi plenitudinea perfectării documentelor bancare şi a celor de casă,
întocmite la efectuarea operaţiunilor economice.
6. Corectitudinea şi oportunitatea efectuării inventarierii patrimoniului.
7. Corespunderea raportului financiar cu rezultatele evidenţei contabile.
8. Corectitudinea şi justeţea reflectării operaţiunilor economice la decontarea bunurilor
materiale cu aplicarea normelor perisabilităţii.
9. Confirmarea corectitudinii reflectării în raportul financiar a rezultatelor inventarierii.
10. Stabilirea prejudiciului material, cauzat agentului economic în urma lipsurilor şi
deteriorării bunurilor materiale,
11. Determinarea datoriilor, apărute între persoanele juridice şi persoanele fizice.
31
 12.Verificarea corectitudinii aprecierii prejudiciului material, cauzat agentului economic,
stabilit de către alt expert sau de către altă instituţie de expertiză.
13. Corectitudinea aplicării datelor evidenţei contabile, temeinicia şi justeţea concluziilor
revizorilor la stabilirea prejudiciului material, cauzat agentului economic.
14. Corectitudinea utilizării normelor tarifare la determinarea retribuirii muncii.
15. Corectitudinea calculelor economice la determinarea cotei-părţi a patrimoniului
privatizat, care revine statului.

27. Cercetările financiar-bancare

Obiectele expertizelor financiar-bancare sunt:
- Jurnalele contabile, documentele primare de evidenţă contabilă şi documentele bancare.
- Procesele-verbale.
- Documentele financiare şi datele economice, dosarele de creditare, alte documente ale
analizei de creditare şi relaţiile dintre creditor şi debitor.
- Datele financiare şi economice ale agentului economic, contractele de creditare,
procesele-verbale.
- Actele de control şi revizii, actele normative care reglementează normele de calculare şi
impozitare.
- Cercetarea materialelor agentului căruia i se acordă creditul.
- Actele de inventariere.
Expertiza fînanciar-bancară soluţionează următoarele probleme:
a) Acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără dobîndă.
b) Acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres, finanţarea
tranzacţiilor comerciale etc).
c) împrumutul de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în contul clienţilor (cu
excepţia subscrierii hîrtiilor de valoare, de:
- instrumente ale pieţei financiare (cecuri, cambii şi certificate de depozit etc);
- futures şi opţioane financiare privind titlurile de valoare şi ratele dobînzii;
- instrumente privind rata de schimb şi rata dobînzii.
d) Acordarea de servicii de decontări şi încasări.
e) Emiterea şi administrarea instrumentelor de plată (cărţi de credit sau de plată, cecuri de
voiaj, cambii bancare etc).
f) Cumpărarea şi vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine).
g) Leasing financiar.
h) Acordarea de servicii aferente la credit, i) Orice altă activitate financiară permisă de
Banca Naţională şi actele normative ale Republicii Moldova.

28. Cercetările economico-financiare

Obiectele expertizelor economico-financiare sunt:
- devizele de cheltuieli;
- business-planul;
- documentele contabile;
- actele normative privind remunerarea muncii, concediilor, premiile;
- calculul efectivului economic pentru raţionalizare şi propuneri;
- devizele de cheltuieli a mijloacelor băneşti şi materiale;
- actele de control şi revizii privind obiectul de construcţie, concluziile expertului tehnic.
32
 Expertizei economico-financiară îi pot fi puse următoarele întrebări spre
soluţionare:
1. Documentele financiare, planul lucrărilor de cercetare, proiectare sau de construcţii ale
obiectului dat au fost întocmite corect?
2. Asigură acest sistem de documentaţie controlul modern al încasării şi circulaţiei
mijloacelor financiare, a materiei prime şi a materialelor la planificarea, proiectarea şi construcţia
obiectului?
3. Care este cantitatea surplusului de materie primă şi materiale, ce au fost scoase din cont
pentru efectuarea lucrărilor de construcţie, luînd în considerare concluziile tehnice ale expertului
în ce priveşte consumul real de materie primă şi materiale de construcţie?

29. Cercetările tehnice şi inginereşti

Expertizele judiciare tehnice şi inginereşti efectuate laIREJ şi C reprezintă o clasă de
expertize judiciare pentru a căror efectuare sunt necesare cunoştinţe speciale în domeniul lucrărilor
tehnice de concepţie şi de proiectare în electronică, tehnică de calcul, mecanică, arhitectură,
construcţie, fizică etc.
Obiectele nemijlocite ale expertizei judiciare tehnice şi inginereşti sunt:
a) Unelte, aparate, instrumente, maşini (electrice, mecanice ş. a.) etc. utilizate atît în unităţile
industriale, cît şi în menaj.
a) Tehnica de calcul şi informaţia stocată în ea.
b)Piese şi clemente de construcţie a clădirilor.
c) Locul incendiilor şi exploziilor.
b)Informaţii documentate despre: procesele tehnologice, tehnica securităţii, tehnica
antiincendiară, procesele tehnice în construcţie, Regulamentele de exploatare tehnică, norme
tehnice de ramură, circulare tehnice ş. a.
d)Locul accidentelor de muncă.
c) Locul amplasării şi funcţionării diferitelor dispozitive, aparate şi maşini electrice,
mecanice ş. a.).
h) Resturile obiectelor de provenienţă organică şi anorganică, supuse acţiunilor anumitor
fenomene (incendii, explozii, catastrofe, scurtcircuit ş. a.).
Expertiza tehnică şi inginerească poate să se desfăşoare pentru:
- Stabilirea anumitor parametri, proprietăţi şi ale altor caracteristici ale obiectelor şi
materialelor. Stabilirea corespunderii lor normelor tehnice de fabricare şi de exploatare.
- Stabilirea stărilor şi reflectărilor materiale ce confirmă existenţa sau inexistenţa unor
circumstanţe ale infracţiunii.
Reieşind din posibilităţile de efectuare a expertizelor judiciare tehnice şi inginereşti la
momentul actual (înzestrarea cu aparate şi mijloace tehnico-ştiinţifice, metode şi procedee
speciale ş. a.). în funcţie de natura obiectului examinat şi a întrebării puse spre soluţionare, pot fi
efectuate următoarele tipuri de expertize:
1. Expertiza obiectelor cu destinaţie electrotehnică şi mecanică.
1. Expertiza în domeniul protecţiei muncii.
2. Expertiza tehnică în construcţie.
3. Expertiza tehnico-incendiară.
4. Expertiza tehnicii de calcul şi a informaţiei stocate în ea.
29.1. Expertiza obiectelor cu destinaţie electronică şi mecanică
Aceste expertize se dispun în scopul determinării stării de funcţionare, calităţii executării
obiectelor cu destinaţie elec-trică şi mecanică, determinării deranjamentelor la funcţionarea lor,
cauzele care le-au condiţionat.
Acest gen de expertiză are drept scop:
33
 1. Determinarea stării de funcţionare a aparatelor şi dispozitivelor.
2. Determinarea modului, tehnologiei şi specificului de confecţionare a aparatelor şi
dispozitivelor.
3. Stabilirea corespunderii tehnologiei fabricării aparatelor şi dispozitivelor cerinţelor
documentaţiei tehnice.
4. Determinarea deranjamentelor în funcţionarea aparatelor şi dispozitivelor.
5. Stabilirea cauzelor deteriorării, defectelor aparatelor şi dispozitivelor.
6. Stabilirea respectării cerinţelor tehnice de exploatare a aparatelor şi dispozitivelor.
Expertului îi pot fi adresate spre soluţionare următoarele întrebări:
- Ce reprezintă dispozitivul ridicat de la faţa locului şi prezentat spre cercetare?
- La ce tip (marcă, material) se raportează aparatul prezentat spre cercetare?
- Care sunt caracteristicile şi parametrii tehnici ai aparatului, dispozitivului) prezentat spre
cercetare?
- Care este destinaţia dispozitivului prezentat spre cercetare, preconizată de uzina
producătoare?
- Unde poate fi utilizat dispozitivul, prezentat spre cercetare?
- Care este starea de funcţionare a instalaţiei, prezentate spre cercetare?
- Sunt prezente careva deranjamente în funcţionarea instalaţiei, prezentate spre cercetare?
- Care este cauza deranjamentelor în funcţionarea instalaţiei nominalizate:
a) rebut?
b) exploatare intensivă?
c) nerespectarea regulilor de exploatare ş.a.?
- Poate fi supusă instalaţia, prezentată spre cercetare, lucrărilor de reparaţie?
- Puteau să fie condiţionate deranjamentele, depistate în funcţionarea instalaţiei
nominalizate, de supratensiunile în reţeaua de alimentare cu energic electrică, la care era conectată?
- Putea oare aparatul, prezentat spre cercetare, să fie scos intenţionat din funcţiune de către
posesorul lui ? Dacă da, prin ce metodă?
- Puteau oare deranjamentele în funcţionarea instalaţiei
nominalizate să condiţioneze perturbaţii in reţeaua de alimen
tare cu energie electrică?
-Reieşind din specificul elementelor constitutive ale instalaţiei, se poate determina anul
fabricării instalaţiei?
- Putea oare deplasarea nulului în reţeaua de alimentare cu
energie electrică a consumatorilor din casa nominalizată să
condiţioneze supratensiuni în anumite ramuri ale reţelei
electrice interne? Dacă da, în ce condiţii?
29.2. Expertiza în domeniul protecţiei muncii
Expertiza în domeniul proiecţiei muncii se efectuează în scopul stabilirii cauzelor
evenimentului produs ca urmare a unor fapte ce constituie o încălcare cu rea-credinţa sau din
neglijenţă a normelor în vigoare, care au condus la moartea sau vătămarea integrităţii corporale,
distrugerea sau degradarea bunurilor materiale.
Sarcinile:
1. Determinarea stării tehnice a maşinilor şi agregatelor, corectitudinii amplasării şi utilizării
lor, din punct de vedre al tehnicii securităţii.
2. Determinarea corespunderii proiectelor tehnice ale construcţiilor utilajului cerinţelor
protecţiei muncii.
3. Determinarea corespunderii procesului tehnologic al lucrărilor efectuate, tehnologiei
aprobate, ce corespunde normelor tehnice de protecţie a muncii.
4. Stabilirea raportului de cauzalitate între neîndeplinirea regulilor de proiecţie a muncii şi
consecinţele parvenite.
5. Determinarea cauzelor şi condiţiilor, care au contribuit la nerespectarea regulilor tehnicii
34
securităţii, şi au atras după sine accidentul de muncă.
6. Elaborarea recomandărilor privind măsurile de prevenire a accidentelor de muncă.
Expertului i se adresează spre soluţionare întrebări de tipul:
- Care este starea tehnică a utilajului concret, din punctul
de vedere al cerinţelor tehnicii securităţii?
- Corespunde proiectul tehnic al construcţiei utilajului cerinţelor protecţiei muncii?
- Corespunde procesul tehnologic al lucrărilor efectuate normelor tehnice de protecţie a
muncii?
- Au fost respectate toate regulile protecţiei muncii la efectuarea lucrărilor? Dacă nu,
care dintre ele nu au fost respectate şi de către cine?
- Corespund instrucţiunile de protecţie a muncii, aprobate la întreprinderea dată, cerinţelor
de securitate şi igienă a muncii, prevăzute în actele normative în vigoare?
- Reieşind din conţinutul actelor prezentate spre examinare, se poate trage concluzia că
instructajul introductiv general şi instructajul la locul de muncă a angajaţilor, care au suferit
accidentul de muncă, a fost efectuat la modul şi timpul cuvenit?
- Există vreo legătură cauzală directă între nerespectarea de către executorii lucrărilor a
cerinţelor protecţiei muncii şi producerea accidentului de muncă?
- Putea fi oare preîntîmpinat accidentul de muncă?
29.3. Expertiza tehnică în construcţie
Drept scop al acestui gen de expertize este respectarea următoarelor sarcini:
1. Stabilirea corespunderii volumului şi caracterului lucrărilor realizate, documentaţiei
tehnice.
2. Determinarea caracterului şi calităţii lucrărilor de construcţie efectuate.
3. Determinarea posibilităţilor partajului şi efectuării modificărilor în construcţie.
.4. Determinarea temeiniciei tehnice a aplicării normelor unice temporale de evaluare şi a
normelor departamentale temporale de evaluare, incluse în ordinele lucrărilor de montaj, construcţie
şi reparaţie.
5. Determinarea, corectitudinii îndeplinirii documentaţiei tehnice şi reflectarea în ea a
caracterului şi volumului lucrărilor de construcţie executate.
6. Determinarea cauzelor tehnice ale accidentelor în construcţie ş. a.
Expertului i se adresează, în cazul dat, următoarele întrebări:
- Care este volumul şi valoarea cheltuielilor lucrărilor de construcţie efectuate?
- Care este volumul şi valoarea cheltuielilor lucrărilor de reparaţie efectuate?
- Care este volumul şi valoarea cheltuielilor lucrărilor construcţiei nefinisate?
- Care este starea tehnică a construcţiei?
- Corespunde construcţia datelor din proiectul de execuţie?
-Determinarea corectitudinii ridicării construcţiei
nominalizate alături de posesie.
-Determinarea calităţii lucrărilor de reparaţie şi de deservire a fondului locativ.
-Volumul şi cheltuielile lucrărilor efectuate la instalarea reţelei de alimentare a clădirii
nominalizate cu apă, cu gaze, cu căldură ş. a.?
29.4. Expertiza tehnico-incendiară
Această expertiză se dispune în scopul determinării datelor complete cu privire la cauzele şi
condiţiile care au condus la declanşarea unui incendiu.
Sarcinile de bază ale acestor examinări sunt:
1. Determinarea locului şi timpului de izbucnire a incendiului.
2. Determinarea condiţiilor şi specificului extinderii procesului de ardere.
3. Determinarea cauzei nemijlocite a declanşării procesului
35
de ardere:
a) dereglările de energie electrică în funcţionare în regim de avarie (scurtcircuit, rezistenţa
mare de trecere, supratensiuni, paratrăsnet ş. a.);
b) manifestările energiei mecanice în regim de avarie;
c) utilizarea instalaţiilor cu gaze şi alte instalaţii cu flacără deschisă;
d) posibilitatea autoaprinderii materialelor şi substanţelor;
e) aprinderea intenţionată cu utilizarea catalizatorilor procesului de aprindere.
4. Determinarea faptelor nerespectării regulilor securităţii
antiincendiare şi raportul de cauzalitate dintre ele şi izbucnirea
incendiului.
Expertului i se propun spre soluţionare următoarele întrebări:
- Unde se află focarul incendiului?
- Care este cauza nemijlocită a incendiului?
- Incendiul putea fi declanşat de manifestările funcţionării energiei electrice în regim de
avarie?
- Putea fi declanşat acest incendiu de o sursă deschisă de foc, adusă intenţionat din afară?
- Putea fi declanşat acest incendiu de manifestările funcţionării în regim de avarie a
instalaţiilor mecanice?
- Putea fi declanşat acest incendiu de autoaprinderea materialelor şi substanţelor,
depozitate în încăperea dată?
- în ce condiţii se pot aprinde materialele prezentate spre cercetare?
- Au fost respectate toate cerinţele, prevăzute de protecţia antiincendiară, la efectuarea
lucrărilor de sudare?
- Particulele de metal incandescent, formate pe parcursul
lucrărilor de sudare, puteau să declanşeze aprinderea materialelor inflamabile pe care au
căzut?
- Energia electrostatică, acumulată pe pereţii furtunului (în urma avansării prin el a
benzinei) autocisternei pentru benzină, poate să condiţioneze aprinderea vaporilor de benzină?
Dacă da, în ce condiţii?
- Putea să se aprindă construcţia, executată din material lemnos, şi amplasată lîngă canalul
de evacuare a fumului din sobă? Dacă da, în ce condiţii?
- Sunt prezente semne materiale care să ateste că în ajunul producerii incendiului în sobă s-a
făcut focul?

29.5. Expertiza tehnicii de calcul şi a informaţiei stocate în ea

Posibilităţile tehnico-ştiinţifice contemporane permit realizarea următoarelor sarcini în
cazurile expertizei nominalizate:
1. Determinarea stării de funcţionare a tehnicii de calcul.
1. Determinarea parametrilor tehnici şi funcţionali ai elementelor constructive ale tehnicii
de calcul.
2. Stabilirea defecţiunilor în funcţionarea computerului şi cauzele care le-au cauzat.
2. Examinarea informaţiei stocate în memoria computerului.
Expertului i se propun spre soluţionare următoarele întrebări:
- Este dispozitivul prezentat spre cercetare o piesă a aparaturii de calcul sau nu?
- Dacă da, la ce marcă, model poate fi raportată unitatea în cauză?
- Care sunt caracteristicile şi parametrii tehnici ai unităţii?
- Care este destinaţia funcţională a unităţii în cauză?
36
 - Poate fi utilizat detaliul prezentat spre cercetare la soluţionarea sarcinii funcţionale
concrete?
- Care este starea tehnică (este sau nu în stare de funcţionare) a detaliilor, prezentate spre
cercetare? Sunt prezente abateri de la parametrii de standardizare?
- Sunt deranjamentele aparaturii de calcul depistate o urmare a neexecutării anumitor
reguli de exploatare?
- Este detaliul prezentat spre cercetare un purtător magnetic de informaţie?
- Purtătorul magnetic de informaţie, prezentat spre cercetare, poate fi conectat la
computerul, prezentat spre cercetare, asigurîndu-şi funcţionarea normală a lui?
- Este lizibil purtătorul magnetic de informaţie, prezentat spre cercetare?
- Care este cauza lipsei accesibilităţii către purtătorul magnetic de informaţie, prezentat spre
cercetare?
în funcţie de specificul, dimensiunile şi starea obiectelor de expertiză, ele se prezintă la
I.R.E.J. şi C a M.J. sau se organizează deplasarea expertului judiciar la faţa locului pentru
efectuarea investigaţiilor.
Deseori, pentru soluţionarea întrebărilor puse, este necesar a repeta în mod artificial
experimente în laborator sau la faţa locului, în scopul determinării condiţiilor formării urmelor
materiale care pot fi în legătură cauzală cu anumite stări sau împrejurări de fapt.
Eficacitatea expertizelor tehnice-inginereşti judiciare, în mare măsură, depinde de
oportunitatea dispunerii expertizelor, de plenititudinea şi starea materialelor puse la dispoziţia ex-
perţilor judiciari.

30. Cercetările tehnice şi de evaluare în construcţie

Obiectele expertizei tehnice judiciare în construcţii pot fi: clădirile, construcţiile, edificiile,
complexele lor aflate în proces de proiectare, edificare, exploatarea, demolarea sau reconstruirea, precum
şi sectorul de teren funcţional aferent lor.
In cadrul expertizei date se adresează întrebări de evaluare şi partajare.
în caz de partajare, întrebările au următorul conţinut:
1. A se stabili valoarea 1 m2 de spaţiu locativ (apartament, încăpere comercială, depozit,
clădire administrativă, vilă, sector de teren, etc.) nr. din str., (localitatea).
2. A se stabili valoarea fiecărei încăperi din imobilul nr. din str., (localitatea).
1. A se stabili mărimea cotelor-părţi din imobilul nr. din
str.________(localitatea) a fiecărui coproprietar, ţinînd cont
de suprafeţele deţinute de fiecare.
4. A se stabili dacă suprafeţelor încăperilor atribuite coproprietarilor corespund cotelor-
părţi ideale deţinute, cu indicarea devierii de la cotele ideale.
5. A se stabili posibilitatea tehnică de partajare a casei de
locuit nr._________din str._____________, (localitatea) şi a
construcţiilor auxiliare (unei porţiuni din casă, apartamentului, încăperii comerciale,
depozitului, clădirii administrative, vilelor, etc.) între coproprietari, conform următoarelor cote:
cet. „X" (1/2, 1/3, 2/3, etc.) cotă parte şi cet. „Z" (1/2, 2/3, 1/ 3, etc.) cotă parte cu indicarea
variantelor posibile de partaj, a lucrărilor necesare pentru efectuare în cazul replanificării pentru a
se asigura valoarea fiecărei cote-părţi.
6. A se stabili posibilitatea tehnică de partajare a sectorului de teren aferent casei nr. din
str. ,(localitatea) între coproprietari conform cotelor deţinute, cu indicarea variantelor posibile
de partaj şi a lucrărilor necesare de efectuat.
7. A se stabili posibilitatea tehnică de partajare a sectorului
de teren nr.____________din str.______________________,
(localitatea) între coproprietari, conform următoarelor cote: cet. „X" (1/2, 1/3, 2/3, etc.)
cotă-parte şi cet. „Z" _ (1/2, 2/3, 1/3, etc.) cotă parte, cu indicarea variantelor posibile de partaj şi a
37
lucrărilor necesare de efectuat.
8. A se stabili corespunderea cotelor reale, calculate con
form variantelor de partaj propuse, cu cotele ideale deţinute
de către coproprietari din imobilul nr.___________din str.
__________________, (localitatea).
9. A se stabili devierea valorii propuse, conform varian
telor de partajare, a casei de locuit nr.________________din str.
__________, (localitatea) si a construcţiilor auxiliare (unei
porţiuni din casă, apartamentului, încăperii comerciale, depozitului, clădirii administrative,
vilelor etc.) de la valoarea cotelor ideale.
10. A se stabili modul de folosinţă a apartamentului (casei de locuit, încăperii comerciale,
depozitului, clădirii administrative, vilelor, etc.) între coproprietari, conform următoarelor cote: cet.
„X" __ (1/2, 1/3,2/3, etc.) cotă parte şi cet. „Z" (1/2, 2/3, 1/3 etc.) cotă-parte, cu indicarea
posibilelor variante şi lucrări necesare de efectuat pentru replanificare.
11. A se stabili modul de folosinţă a sectorului de teren între coproprietari, conform
următoarelor cote: cet. „X" (1/2, 1/3, 2/3, etc.) cotă parte şi cet. „Z" (1/2, 2/3, 1/3 etc.) cotă-parte,
cu indicarea posibilelor variante şi lucrări necesare de efectuat pentru replanificare.
12. A se stabili dacă actualul mod de folosire a sectorului de teren comun corespunde cu
cotele deţinute din casa de locuit şi construcţiile auxiliare.
13. A se stabili dacă actualul mod de folosire a sectorului de teren corespunde cerinţelor
tehnice normative şi legislative pentru construcţii.
14. A se stabili dacă actualele hotare ale sectorului de teren
nr.______din str._______, (localitatea) corespund cu hotarele
acestui sector de teren confirmate documentar, cu indicarea devierilor.
15. A se stabili care dintre construcţiile amplasate pe
sectorul de teren nr._______din str.____________, (localitatea)
sunt construcţii autorizate şi care dintre ele au fost construite ilegal.
16. A se stabili ce modificări a suportat imobilul nr.______
din str.___________, (localitatea) în perioada ._________
conform datelor înregistrate documentar.
In cazul necesităţii evaluării obiectelor şi bunurilor, întrebările spre soluţionare pot fi
formulate în felul următor:
1. Care este valoarea de piaţă a bunului imobil (locativ sau nelocativ) la momentul actual?
2. Care este valoarea de lichidare (vînzare forţată) a bunului imobil la momentul actual?
3. Care este valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare (vînzare forţată) a complexului
patrimonial la momentul actual şi/sau la situaţia din (data, luna, anul)?
4. Care este valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare (vînzare forţată) a bunurilor imobile
(separat) ale întreprinderii, subdiviziunii etc?
5. Care este valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare (vînzare forţată) a utilajului (de
producere, de prestare a serviciilor, auxiliar) la momentul actual sau la situaţia din (data, luna,
anul)?
6. Care este valoarea de piaţă a plăţii de arendă pentru bunul imobil ce practică activitate de
antreprenoriat?

31. Cercetări tehnice-auto

Expertiza tehnică-auto presupune cercetări în vederea soluţionării unor probleme legate
de accidente rutiere din sistemul OM-VEHICUL-MEDIU, pentru care sunt necesare cunoştinţe
speciale.
Pentru soluţionarea cu succes a problemelor solicitate, în ordonanţa (încheierea) de numire a
expertizei, este necesar a se indica datele obiective, din oficiu, necesare pentru examinări:
38
 - starea carosabilului (lăţimea, felul acoperişului, urcuş sau coborîre, uscat sau umed);
- starea tehnică şi încărcătura vehiculului;
- coordonatele locului impactului (tamponării);
- viteza de deplasare sau distanţa şi modul de deplasare a pietonului pînă la locul
impactului (tamponării);
- viteza de deplasare a vehiculului, dacă a fost constatată de solicitantul expertizei;
- lungimea urmelor lăsate de roţile vehiculului şi caracterul lor (frînare, derapare ect.);
- locul şi coordonatele zonelor de cioburi de sticlă, glod (sol) căzut de pe vehicule ect.;
- poziţionarea şi coordonatele vehiculelor şi ale altor obiecte;
- momentul declanşării obstacolului de circulaţie (momentul, în care conducătorul
vehiculului trebuia să prevadă şi să întreprindă masurile necesare pentru evitarea accidentului;
- dacă conducătorul vehiculului, înainte de impact (tamponare), a frînat şi distanţa parcursă
cu frînă pînă şi după impact (tamponare) pînă la oprirea completă;
- cu care parte a vehiculului a fost accidentat pietonul sau a joncţionat cu alt vehicul;
- în cazul examinării urmelor vehiculelor în vederea soluţionării problemelor traseologice,
este necesar a se prezenta ambele vehicule pe un teren şi a se asigura posibilitatea manevrării
acestora.
Tipurile de expertiză tehnică-auto:
1. Expertiza circumstanţelor producerii accidentului rutier.
1. Expertiza stării tehnice a vehiculelor şi a pieselor deteriorate.
2. Expertiza urmelor (traseologie) vehiculelor.
31.1. La examinarea circumstanţelor producerii accidentului rutier
a) la tâmponarea pietonilor:
1. Care era viteza de deplasare a vehiculului, luînd în considerare lungimea urmelor de
frînare?
2. Care este distanţa necesară de oprire în siguranţă a vehiculului?
3. La ce distanţă se afla vehiculul de la locul impactului, în momentul declanşării
obstacolului de circulaţie?
4. Dispunea conducătorul automobilului de posibilitatea tehnică de a evita accidentul
pietonului prin frînare?
5. La ce distanţă se afla pietonul de la locul impactului, în momentul în care vehiculul era la
o distanţă optimă de oprire în siguranţă?
6. Cum trebuia să acţioneze conducătorul vehiculului în situaţia dată, conform cerinţelor
Regulamentului circulaţiei rutiere?
A
b) la tamponarea vehiculelor:
1 .Care era viteza de deplasare a vehiculului, avînd în vedere distanţa de la care a fost aruncat
după impact?
2. La ce distanţă de la locul impactului se afla vehiculul în momentul apariţiei obstacolului
de circulaţie?
3. Dispunea conducătorul de posibilitatea tehnică de a evita impactul prin frînare cu
vehiculul, ce a declanşat obstacolul de circulaţie?
4. La ce distanţă de la locul impactului se afla vehiculul, care a declanşat obstacolul de
circulaţie, în momentul în care celălalt vehicul se afla la distanţa necesară de oprire în siguranţă?
5. Cum trebuiau să acţioneze conducătorii vehiculelor în situaţia dată, conform cerinţelor
Regulamentului circulaţiei rutiere?
c) la ieşirea vehiculelor de pe carosabil şi răsturnarea lor:
1. Care este viteza permisă de deplasare pe sectorul de drum dat, reieşind din raza de curbură
39
a drumului şi condiţiilor de derapare a vehiculului?
2. Care este viteza permisă de deplasare pe sectorul de drum dat, reieşind din raza de curbură
a drumului şi condiţiilor de răsturnare a vehiculului?
31.2. La examinarea stării tehnice şi a pieselor vehiculelor
1. Care este pricina apariţiei deteriorărilor în sistemul de dirijare, sistemului de frînare,
suspensiei şi sistemului de forţă stabilite la examinarea vehiculului?
2. Cînd au apărut deteriorările stabilite, în raport cu accidentul rutier, pînă la momentul
producerii accidentului, în momentul accidentului sau după accident?
3. A avut posibilitate conducătorul, pe parcursul verificării şi exploatării vehiculului, să
observe deteriorarea (neregula) dată înainte de producerea accidentului?
4. Cum a putut influenţa deteriorarea dată la manevrarea vehiculului?
5. Din cauza deteriorării constatate a avut loc accidentul rutier?
31.3. La examinarea urmelor (traseologie) vehiculelor
1. Sunt prezente pe vehicule urme (semne traseologice) de joncţiune?
2. Sunt sau nu prezente pe vehicule şi îmbrăcămintea pietonului urme (semne traseologice)
de joncţiune?
3. Care era poziţia reciprocă a vehiculelor în momentul impactului?
4. Care era poziţia vehiculelor în momentul impactului (tamponării) în raport cu elementele
carosabilului?
5. Aparţin urmele depistate la faţa locului (pe hainele victimei) anvelopelor vehiculului
prezentat?
6. Cărui model (marcă) de vehicul aparţin piesele (fragmentele de piese) depistate la faşă
locului, pot fi folosite ele pentru identificarea anului fabricării, culoarea vopselei?
7. Prezintă un tot întreg fragmentele pieselor de la vehiculul depistat la faţa locul cu piesele
rămase de la vehiculul în examinare?

32. Cercetările automerceologice

Ca obiect al expertizei judiciare automerceologice servesc:
1. Unităţile de transport:
a) Autoturismele;
b) Automobilele mărfare;
c) Microautobuzele;
d) Autobuzele;
e) Automobilele speciale;
f) Tractoarele;
g) Combinele; h) Motocicletele;
1) Remorcile şi semiremorcile;
2. Piesele de schimb şi accesoriile acestora.
Expertiza merceologică soluţionează următoarele probleme:
1. Evaluarea prejudiciului material, cauzat posesorului automobilului, în urma
accidentului rutier.
2. Determinarea preţului pieselor de schimb ale auto= mobilului.
3. Stabilirea procentului de uzură fizică a unităţii de transport.
4. Determinarea costului real (de piaţă, restant, de import) al unităţilor de transport la
momentul efectuării expertizei sau la o anumită perioadă de timp.
40
 5. Stabilirea tipului mijlocului de transport, conform
predestinaţiei.
6. Determinarea volumului cilindric al motorului.
7. Stabilirea anului fabricării mijlocului de transport.
8. Stabilirea codului tarifar al mijlocului de transport.

33. Cercetările merceologice

Atît în cazurile penale, cît şi în cazurile civile, organele de urmărire penală, instanţele de
judecată, părţile în proces au nevoie de a stabili costul unor bunuri. In acest scop poate fi numită
expertiza merceologică.
Obiectele de studiu ale expertizei merceologice sunt:
- mărfurile industriale de larg consum, textile, confecţii, tricotaje, marochinărie, încălţăminte,
articole din blănuri şi piei, covoare, mobilă, articole cu destinaţie sportivă, bijuterii, parfume-rie şi
cosmetică, mărfuri de uz casnic şi gospodăresc etc;
- produsele alimentare şi agroalimentare;
- ambalajul;
- documentele referitoare la marfă, produse, listele contabile de inventariere, cartelele de
evidenţă a bunurilor la depozite, facturile de achiziţionare; certificatele de calitate, provenienţă,
certificatele analizelor de laborator; documentele în care sunt reflectate caracteristicele
cantitative şi calitative ale producţiei la expediere, în timpul transportării, păstrării, realizării.
Acte, registrul de evidenţă al regimului umidităţii şi temperaturii în depozite; fotografii care
fixează aspectul şi starea articolului, produsului, modul de păstrare şi ambalajul; paşapoarte
tehnice, instrucţiuni, etichete de marcaj etc.
In procesul efectuării expertizelor merceologice se realizează următoarele sarcini:
- examinarea calitativă şi cantitativă a produselor alimentare şi agroalimentare cu
aprecierea costului (de piaţă, vamal etc);
- investigaţii efectuate în baza documentelor ce conţin informaţie calitativă şi cantitativă
privind articolul prezentat spre expertiză;
- determinarea cauzelor ce au condus la schimbarea calităţii mărfurilor, lotului de marfă
ridicat;
- stabilirea caracterului defectelor mărfurilor prezentate;
- stabilirea etapei la care au apărut defectele - producţie, ambalare, transportare, păstrare,
vînzare, consumare sau exploatare;
- determinarea, evaluarea procesului de fabricare, producere a mărfii (original ori surogat)
determinarea producătorului, după posibilitate, în cazurile în care lipseşte codul de bare
internaţional;
- determinarea parametrilor caracteristici articolului investigat - grupa de articole, sort,
dacă este complet articolul în cazurile cînd lipsesc etichetele, marcările corespunzătoare;
- determinarea valorii reziduale, ţinîndu-se cont de uzură pentru o anumită perioadă de
timp sau la moment;
- determinarea valorii reziduale de bilanţ, ţinîndu-se cont de uzură;
- determinarea valorii reale de vînzare a articolului, utilajului;
- determinarea valorii de bilanţ şi valorii reale a fondurilor fixe ale întreprinderilor
industriale şi ale organizaţiilor;
- determinarea cuantumului reducerii preţului sau majorării lui;
- determinarea gradului de alterare şi pierderile calităţii şi al aspectului exterior (comercial)
al articolelor, produselor ce au avut de suferit în urma acţiunii factorilor mecanici, chimici, biologici,
microbiologici, temperaturii, umidităţii, luminii etc;
- stabilirea şi determinarea posibilităţii de acoperire a mărfurilor analogice în cazurile
survenirii neajunsurilor şi surplusurilor;
41
 - determinarea prejudiciului material, survenit în urma sustragerilor, deteriorării bunurilor
materiale;
- determinarea costului bunurilor materiale vizavi de o perioadă anterioară;
- determinarea stării exploataţional-funcţionale a bunului investigat şi posibilitatea
exploatării, consumării lui ulterioare;
- determinarea valorii articolului, mărfii în vamă.
Reieşind din cele expuse, întrebările pentru expert se formulează în fiecare caz concret,
ţinîndu-se cont de una sau mai multe sarcini enumerate mai sus.
Spre soluţionare pot fi puse şi alte întrebări, ce se referă la cazul concret, consultînd
preventiv opinia expertului prin telefon.
Materialele pentru expertiză necesită împachetare în aşa fel, încît să fie excluse orice
pierderi, deteriorări, defectări în timpul expedierii. Pe ambalajul sigilat al fiecărui obiect,
expediat pentru efectuarea investigaţiilor, este necesar să fie indicată denumirea articolului,
obiectului împachetat, unde, cînd, de la cine şi pe ce dosar a fost ridicat. Cele indicate mai sus
trebuie să fie adeverite de persoana responsabilă şi aplicată ştampila organului ce a dispus
efectuarea expertizei.
In cazuri excepţionale, expertiza merceologică este efectuată fără a fi prezentat articolul
cercetat, atunci expertiza este efectuată în baza purtătorilor de informaţie documentară,
fotografii, scheme etc.
Efectuarea expertizelor, fără a fi prezentate obiectele, este necesară în cazurile furturilor de
bunuri, producţie necalitativă şi alte cauze penale, a căror examinare este efectuată, uneori, după
trecerea unei perioade îndelungate de timp.

34. Expertiza psihologico-judiciară

Obiectul expertizei psihologico-judiciare se referă: la factorii care au influenţat sistemul
psihic al persoanei; caracteristicile de normalitate psihică; reflexe şi conduite inadecvate în
momentul cu pondere pentru urmărirea penală şi instanţa de judecată, stabiliţi în conformitate cu
vîrsta, calităţile intelectuale, emotive şi volitive, trăsăturile de personalitate ale persoanei
cercetate.
In calitate de indicatori ai expertizei psihologico-judiciare sunt:
- reacţiile inadecvate la influenţele mediului, comportamentele marcate de dezechilibru
emoţional, de agresivitate şi violenţă, fixajul conduitelor, motricitatea dezordonată, limitarea
posibilităţilor cognitive (percepţiei, atenţiei, memoriei, gîndirii), dificultăţile de conştientizare logică a
relaţiei;
- semnalmentele unei insuficienţe intelectuale, exprimate în discrepanţa dintre motivele,
orientările, scopurile subiectului expertizei şi mijloacele de realizare de care acesta dispune sau
condiţiile obiective ale acţiunii cercetate;
- trebuinţe primare, cum ar fi cele de realizare a stărilor de plăcere, sexuale, alimentare sau
altele, manifestate într-o formă hipertrofă, exagerată, comportamentele care denotă orientări
sexuale perverse;
- primitivismul, simplitatea exagerată în acţiuni, gîndire exprimată comportamental-expresiv,
inclusiv verbal, atitudine indiferentă faţă de rezultatele urmării penale şi ale dezbaterilor judiciare
sau, în unele cazuri, conduite de bravadă, tendinţe demonstrative, lipsă de sinceritate;
- incoerenţa în conţinutul declaraţiilor sau depoziţiilor, dorinţa manifestată de
demonstrare a competenţei sau sugestibilitatea şi dependenţa de opiniile expuse de alte
persoane;
- calităţile somatice neobişnuite - asimetria craniului sau
a unor părţi ale corpului, infantilismul în exterior şi mani
festări, dereglările expresiv-faciale şi dinamice.
în calitate de surse de obţinere a informaţiilor respective şi a formularelor concluziilor
42
expertizei psihologico-judiciare se prezintă:
- persoana interesată (bănuitul, învinuitul sau inculpatul, partea vătămată, martorul,
reclamantul, pîrîtul);
- informaţia despre starea sănătăţii psihice a persoanei, despre sistemul psihic şi
comportamentul acesteia, reieşită din diverse probe: depoziţii ale martorilor, concluzii ale altor
specialişti (medic psihiatru etc), anamneze ale stării somatice şi psihice, caracteristici de la locul de
trai şi de muncă, descrieri ale unor proceduri penale, rezultate ale realizării unor cercetări cu
utilizarea metodelor specifice, materialele din arhiva personală a subiectului cercetării (scrisori,
note, jurnale intime, desene etc).
Aceste surse sunt cercetate în conformitate cu circumstanţele de mediu, persoanele cu care a
venit subiectul investigaţiei în contact, situaţiile concrete ce prezintă interes pentru organele de
drept. Investigaţia lor realizează un obiectiv distinct - aprecierea prin aplicarea unor cunoştinţe
teoretice şi abilităţi practice a stării de responsabilitate a persoanei cercetate, sau, în altă formulare,
a capacităţii ei de a conştientiza comportamentele sale, de a prevedea consecinţele lor şi de a le
dirija în momentul de importanţă pentru calificarea juridică a faptei.
Reieşind din competenţa psihologului-expert şi ţinînd cont de obiectul cercetării psihologico-
judiciare, în cadrul urmăririi penale şi dezbaterilor în instanţa de judecată, putem distinge
următoarele probleme care se impun activităţii date:
1. Calificarea stării psihice a bănuitului, învinuitului, in culpatului, părţii vătămate,
martorului, pîrîtului, reclamantului. Determinarea particularităţilor specifice, a tipului şi gravităţii
anumitor manifestări nepatologice cu caracter perturbatoriu, a importanţei lor în structura
comportamentului persoanei cercetate, stabilirea corelaţiei dintre normal şi anormal, a posibi-
lităţilor de compensare, adaptare, reflectare în momentele critice.
2. Determinarea calităţilor psihice constante: a proceselor cognitive (gîndire, memorie,
imaginaţie), însuşirilor dinamice (temperament, aptitudini), tipului şi particularităţilor reacţiilor
afective şi volitive pe parcursul evenimentului ce are importanţă pentru calificarea judiciară a
faptei, a caracterului anomaliilor şi accentuărilor de caracter, a naturii şi gradului dezvoltării
psihice.
3. Definirea influenţelor trăsăturilor de personalitate şi stărilor psihice individuale asupra
reflectării cognitive conştiente a ambianţei, a reacţiilor în raport cu stimulii din mediu şi
capacităţilor de dirijare a conduitelor în situaţii specifice.
4. Diagnosticarea capacităţii/incapacităţii minorilor de reflectare cognitivă şi apreciere a
acţiunilor proprii şi de dirijare voluntară a comportamentului.
5. Determinarea capacităţilor senzorial-perceptive şi cog-nitiv-logice ale părţii vătămate şi
martorului în scopul aprecierii corectitudinii depoziţiilor şi declaraţiilor şi caracterului erorilor.
6. Aprecierea capacităţii victimei unui viol sexual, de evaluare corectă a caracterului şi
semnificaţiei acţiunilor violatorului, de reacţie adecvată de apărare, opunere de rezistenţă.
7. în cercetarea cazurilor de suicid, stabilirea perioadei care a precedat decizia subiectului, a
stărilor psihice ce au condiţionat-o, a cauzelor psihice ale comportamentului suicidal.
8. în anumite cazuri civile, în deosebi a celor care îşi propun identificarea caracterului acţiunilor
reclamantului în momentul încheierii unor contracte, se solicită identificarea capacităţii voluntare
de luare a deciziei etc.
In ordonanţa (încheierea) de dispunere a expertizei, de regulă, aceste probleme sunt
reflectate de anumite întrebări, adresate specialistului, cele mai importante referindu-se la:
1. Stabilirea capacităţii de conştientizare adecvată a situaţiei şi a acţiunilor proprii în
circumstanţe obiective concrete, dirijare voluntară a acţiunilor, prevederile consecinţelor
comportamentului propriu.
2. Identificarea unor particularităţi psihologice, psihice şi somato-psihice (ale emotivităţii,
voinţei, inteligenţei, temperamentului, caracterului etc), care puteau provoca incapacităţi de
înţelegere corectă a semnificaţiei momentului şi dirijare voluntară a conduitelor, iar de aici - a
43
stării de responsabilitate de acţiuni, sau a capacităţii de apărare a propriilor drepturi şi interese.
3. Calcularea vîrstei psihice şi corelarea acesteia cu cea cronologică în cazul minorilor,
astfel identificîndu-se capacităţi intelectuale, afective, volitive, sociale, care asigură starea de
responsabilitate de conduitele personale şi /sau capacitatea de autoapărare.
4. Determinarea capacităţii părţii vătămate, ale martorului de a oferi declaraţii, depoziţii
veridice.
5. Alte chestiuni, legate de incapacităţi de natură psihică sau psiho-socială, care au
condiţionat un fapt ce intră în incidenţa legii penale sau civile.

44