Constatarea tehnico-ştiinţifică şi ordonarea

expertizelor judiciare
1. Noţiunea şi importanţa constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale
2. Noţiunea şi importanţa expertizei în procesul penal
3. Clasificarea expertizelor judiciare
4. Statutul juridic al expertului şi specialistului
5. Pregătirea în vederea ordonării expertizelor judiciare
6. Raportul de expertiză şi aprecierea acestuia de organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată
 Surse bibliografice:
 Doraş S., Criminalistica. Vol.1, Chişinău, 1996.
 Emilian Stancu, Ciminalistica.,Bucureşti 1992.
 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti, 2002.
 Gheorghiţă M. Criminalistica, Chişinău 1995.
 Ion Mircea, Criminalistica, Iaşi 1992.
 Шурухнов Н.Г. Криминалистика, М,Юристь,2003.
 Криминалистика / Под ред. А.Ф. Волынского. – М.: Спарк, 2000.
 Криминалистика / Под ред. И.Ф. Герасимова и Л.Я. Драпкина. - М.: Высшая
школа, 2000.
 Васильев А. Н.. Яблоков Н. П. Предмет, система и теоретические основы
криминалистики. М.: МГУ, 1984
 Art… CPP RM. Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice
şi medico-legale
În cazul în care este necesară explicarea unor fapte sau circumstanţe ale
cauzei, procurorul, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele unui specialist, dispunând, la
cererea părţilor, iar organul de urmărire penală şi din oficiu, efectuarea
constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale
Art…CPP RM Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale
(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care dispune efectuarea constatării tehnico-
ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi stabileşte
termenul în care va fi efectuată lucrarea.
(2) Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi informaţiei puse la dispoziţie sau
indicate de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. Persoanei căreia îi revine sarcina
efectuării constatării nu i se pot delega şi nici aceasta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire
penală sau de organ de control.
(3) Dacă specialistul căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că materialele puse la dispoziţie
ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică aceasta organului de urmărire penală sau instanţei în
vederea completării lor.
(4) În cazul în care este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori părţii vătămate pentru a
constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea
unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să
efectueze această constatare.
 Clasificarea Constatărilor Tehnico-Ştiinţifice Şi Medico-Legale

 constatarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, având ca obiect examinarea

urmelor digitale, palmare sau plantare, pentru identificarea degetului, palmei ori piciorului
care le-a creat cu ajutorul detaliilor desenului papilar;
 constatarea tehnico-ştiinţifică traseologică, având ca obiect studierea urmelor ca
impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detaşate din obiect ori ca
modificări produse de fenomene, în vederea identificării persoanei sau obiectului creator;
 constatarea tehnico-ştiinţifică balistică, pentru identificarea armei de foc, a făptuitorului şi
pentru stabilirea împrejurărilor săvârşirii infracţiunii, pornind de la studierea urmelor
împuşcăturii;
 constatarea tehnico-ştiinţifică a actelor (examen tehnic al documen-telor), care are ca
obiect stabilirea autenticităţii unor înscrisuri, examinarea materialelor din care sunt
constituite, determinarea vechimii documentelor, examinarea textelor dactilografiate pentru
stabilirea tipului şi modelului maşi-nii de scris;
 constatarea tehnico-ştiinţifică merceologică, pentru lămurirea unor aspecte legate de originea unor
produse, condiţiile de fabricare, calitatea şi preţul acestora ş.a.:
 constatarea zootehnică şi veterinară, privind clarificarea unor împre-jurări legate de respectarea
regulilor zootehnice de îngrijire şi întreţinere a animalelor şi păsărilor;
 constatarea agrotehnică şi agroalimentară, privind calitatea seminţe-lor folosite pentru consum şi
însămânţări, cauzele infectării unor culturi ori produse agroalimentare etc.

Constatarea medico-legală poate fi:
Ca constatarea medico-legală având ca scop stabilirea cauzelor morţii,
mecanismul de producere a leziunilor pe corpul victimei sau făptuitorului,
consecinţele activităţii infracţionale asupra integrităţii corporale sau sănătăţii
persoanei vătămate;

constatarea medico-legală psihologică .....

constatarea medico-legală psihiatrică, având ca obiect determinarea tulburărilor

psihice ale învinuitului sau inculpatului de natură a-i diminua sau înlătura
discernământul pentru fapta comisă.
 2. Expertiza criminalistică poate fi definită ca o activitate de cercetare ştiinţifică
a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în scopul identificării persoanelor,
animalelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor
însuşiri sau schimbării intervenite în conţinutul, forma şi aspectul lor.

Termenul „expertiză” provine de la latinescul „expertus”, ceea ce înseamnă „experimentat”,

„cunoscător”.

Pentru constatarea adevărului obiectiv pe cazurile penale, civile şi administrative ale

datelor de fapt în marea majoritate a cazurilor este necesar de a aplica cunoştinţe
speciale. În toate cazurile în care se vorbeşte despre expertiză se are în vedere o
cercetare efectuată de expert pentru clarificarea unor întrebări care necesită cunoştinţe
speciale într-un domeniu sau altul.

Expertiza poate fi efectuată în instituţiile de expertiză de stat şi private. În procesul

cercetărilor cazurilor penale, civile şi administrative sunt răspândite pe larg dispunerea şi
efectuarea expertizelor numite judiciare, deoarece ele se dispun de către OUP şi judecată
în cadrul unui proces.
 Modelele de comparaţie sunt acele obiecte şi materiale care sunt puse la dispoziţia
expertului în scopul efectuării unei cercetări comparative cu urmele care au fost lăsate la
locul infracţiunii, cu alte corpuri delicte care au fost colectate în cadrul efectuării unor acţiuni
procesuale.

 Pentru garantarea veridicităţii materialelor cazului, destinate cercetărilor în cadrul

expertizelor judiciare, dar şi evitarea diferitor deteriorări sau deformări, obiectele se prezintă
la expertiză ambalate. Ambalajul trebuie să fie intact, bine sigilat şi cu unele însemnări ale
ofiţerului de urmărire penală despre obiectul sau obiectele ambalate, locul depistării şi
ridicării lor, circumstanţele în care au fost ridicate, unde sub toate explicaţiile vor fi adeverite
cu semnăturile ofiţerului de urmărire penală şi specialistului care a participat la cercetare.
 3 În sistemul expertizei judiciare se poate de subliniat următoarele nivele de
 clasificare:

 După domeniile ştiinţei: tipuri, genuri, grupe şi subgrupe.

 Tipurile -alcătuiesc acele cercetări care servesc drept izvor de formare a bazei teoretice şi
metodice a expertizei judiciare.

 Genurile- se deosebesc după obiect şi metodica cercetării. Ex. în expertizele criminalistice

sunt următoarele genuri: tehnică a documentelor, balistică, traseologică etc.

 Grupele - sunt nişte elemente componente ale genurilor. Ele se deosebesc prin specificul
obiectului în relaţiile generale dintre genul obiectelor şi metodicilor. Ex. în expertiza tehnică
a documentelor se diferenţiază: expertiza materialelor documentelor (cernelii, hârtiei)
folosite la confecţionare etc.
 Conducându-ne de această subordonare, se poate de indicat zece tipuri
 de expertiză judiciară:

 expertizele medico – legale şi psihofiziologice;

 expertizele criminalistice;

 expertizele inginereşti de transport;

 expertizele judiciar economice;

 expertizele judiciar tehnice;

 expertizele inginereşti tehnologice;

 expertizele judiciar agrare;

 expertizele judiciar ecologice, cele care sunt legate de mediul ambiant;

 expertizele judiciar biologice (obiecte de provenienţă animală şi vegetală);

 expertizele în domeniul artei.

 În conformitate cu legislaţia în vigoare expertizele se clasifică în obligatorii şi
facultative.
După consecutivitatea efectuării expertizele sunt iniţiale şi repetate.
Expertiza iniţială este prima expertiză dispusă în cauză.
Expertiza repetată este dispusă atunci când concluziile expertului nu sunt întemeiate,
există îndoieli în privinţa lor sau a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a
expertizei.
După volumul cercetărilor expertizele sunt de bază şi suplimentare.
De bază sunt expertizele numite de organul de urmărire penală, procuror sau
instanţa de judecată, care necesită stabilirea unor circumstanţe esenţiale într-o
cauză.
Expertiza suplimentară se dispune atunci când raportul expertului nu este suficient
de clar sau complet. Spre deosebire de cea repetată, ea nu verifică expertiza de
bază, dar este o prelungire soluţionând noi chestiuni.
După numărul şi componenţa executorilor expertizele se clasifică în
individuale, în comisie şi complexe.
Individuale sunt acele expertize efectuate de un singur expert ce posedă cunoştinţe
într-un anumit domeniu.
În comisie sunt efectuate expertizele complicate şi contraexpertizele de o comisie din
câţiva experţi de acelaşi profil.
 4 După cum se ştie pentru clarificarea unor probleme pe diferite cauze contravenţionale,
civile şi penale sunt folosite cunoştinţele speciale ale experţilor.
Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii, care nu este interesată de rezultatele
cauzei penale şi care, aplicând cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii,
artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora.

Expertul judiciar este persoana care:

 a) are capacitatea de a acţiona cu discernământ;
 b) are studii superioare universitare, pregătirea respectivă într-un anumit domeniu al
expertizei judiciare şi a obţinut calificarea de expert judiciar;
 c) posedă cunoştinţe speciale în cele mai diverse domenii ale ştiinţei, tehnicii, medicinei,
artei, în alte domenii ale activităţii umane necesare pentru întocmirea raportului de
expertiză;
 d) este atestată în calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu;
 e) nu are antecedente penale;
 f) se bucură de o bună reputaţie profesională;
 g) activează într-o instituţie statală de expertiză judiciară şi este inclusă în Registrul de stat
al experţilor judiciari atestaţi.
 .
Referindu-ne la drepturile expertului, putem menţiona că în conformitate
cu actele normative în vigoare, expertul în primul rând este în drept să ia cunoştinţă
de materialele cauzei penale în legătură cu obiectul expertizei.

Practica judiciară reflectă că în anumite situaţii este rezonabil de a

prezenta expertului unele materiale din dosar ce ţin de cauza cercetată, care sunt
nemijlocit solicitate, ceea ce vor da posibilitate în continuare să fie efectuată o
cercetare completă.

Atunci când se vorbeşte de unele materiale din dosar ce ţin de cauza

cercetată se are în vedere în afară de obiectele în litigiu şi cele pentru comparaţie
de procesele-verbale ce ţin de cercetarea la faţa locului, experimentelor,
percheziţiilor şi ridicării de obiecte şi înscrisuri etc., în care sunt date, care ajută
expertul la clarificarea unor circumstanţe, alegerea corectă a metodicii de cercetare,
în urma cărora pot fi trase concluzii mai obiective.

Preferenţial pentru expert sunt acele informaţii care se referă la obiectul

expertizei.
5
În legea procesual-penală sunt indicate reguli generale de dispunere a
efectuării expertizei, sunt stabilite condiţiile de efectuare, sunt prestabilite drepturile
şi obligaţiile participanţilor.

Punând accent pe ştiinţă şi practică, pregătirea şi dispunerea expertizelor judiciare

impun desfăşurarea mai multor activităţi:

Analiza necesităţii şi utilităţii dispunerii expertizelor.

Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată trebuie în primul rând, să stabilească

temeiurile de dispunere a expertizei. Această problemă este rezolvabilă reieşind din prevederile
legislaţiei procesual-penale şi prezenţei unor întrebări în procesul penal ce urmează să fie
clarificate prin recurgerea la concursul specialiştilor. De aceea întotdeauna la dispunerea
expertizelor se iau în consideraţie două elemente:

- necesitatea constatării circumstanţelor cazului, care necesită a fi probat;

- necesitatea cunoştinţelor speciale pentru constatarea acestor circumstanţe.
La alegerea momentului dispunerii expertizei trebuie să se ţină cont de:

caracteristicile şi starea obiectelor supuse cercetărilor;

necesitatea colectării modelelor de comparaţie şi altor materiale necesare pentru

cercetare;

specificul cercetărilor şi metodelor de cercetare;

locul efectuării expertizei şi condiţiile de transportare a materialelor;

specificul cazului şi caracterul problemelor supuse rezolvării.

 Pregătirea materialelor care vor fi supuse
examinării

 Verificând materialele care urmează a fi supuse examinării de către experţi, organul care
dispune expertiza trebuie să urmărească şi să se asigure că în procesul descoperirii şi în
special al ridicării lor au fost respectate regulile criminalistice pentru ca ele să nu-şi modifice
caracteristicile şi proprietăţile.

 Urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite cu ocazia CFL sau ridicate cu alte
prilejuri trebuie descrise amănunţit în procesul-verbal, pentru a putea fi identificate. În cazul
în care nu au fost menţionate în procesul-verbal ele nu au relevanţă procesuală şi nu pot fi
trimise la expertiză.
 Materialele supuse expertizei trebuie să fie reprezentative şi suficiente din punct de vedere
cantitativ şi calitativ. La dispoziţia expertului se pun toate materialele, obiectele de care are
nevoie pentru a efectua în cele mai bune condiţii expertiza.

În privinţa materialelor de comparaţie, celui ce dispune expertiza îi revin

o serie de obligaţii:

 să confrunte datele privind materialele de comparaţie specificate în procesele-verbale

întocmite cu ocazia ridicării lor cu obiectele înseşi;

 să verifice dacă modelele de comparaţie au fost ridicate cu respectarea regulilor

criminalistice;

 să verifice procesele-verbale întocmite cu ocazia ridicării materialelor de comparaţie şi dacă

acestea sunt corect descrise.
 Trebuie să urmărească dacă materialele de comparaţie sunt suficiente, deoarece
concluziile expertului pot fi considerate fundamentale numai dacă ele se bazează pe studiul
unui număr cât mai mare de probe de comparaţie.

 Este necesar să se aprecieze dacă materialele de comparaţie sunt utile. Cu ocazia

aprecierii utilităţii materialelor de comparaţie, OUP trebuie să stabilească:

 dacă materialul de comparaţie provine din aceeaşi perioadă când s-a creat înscrisul corp
delict;

 dacă timpul care a trecut de la data creării corpului delict până la data luării probelor de
comparaţie poate influenţa rezultatul expertizei;

 dacă materialele supuse expertizei nu au suferit schimbări de la data săvârşirii faptei până
la data expertizei şi dacă aceste modificări le fac ori nu inutile;

 dacă materialele pentru comparaţie au fost obţinute în limita posibilităţii, în condiţii

asemănătoare cu cele în care au fost create corpurile delicte.

 Este imperativ de luat măsuri pentru ca materialele trimise pentru expertiză să nu-şi
schimbe proprietăţile fizice sau chimice, să nu fie înlocuite întâmplător sau intenţionat.
 Formularea întrebărilor
Această activitate se realizează în raport cu obiectul expertizei şi cu posibilităţile tehnico-
ştiinţifice existente. Formularea întrebărilor puse expertului depinde de obiectul expertizei şi
de posibilităţile tehnico-ştiinţifice existente.

Faţă de întrebările puse expertului, există unele cerinţe:

 întrebările trebuie să se refere la obiectul expertizei;

 să fie formulate corect;

 să fie clare şi precise pentru a da posibilitatea expertului să înţeleagă sarcinile care îi revin;

 să fie logice şi să aibă legătură între ele;

 să fie formulate astfel încât să oblige la un răspuns cert;

 să nu solicite expertul să facă aprecieri cu privire la încadrarea juridică, forme de vinovăţie

etc.
6 Activitatea expertului trebuie se finalizează prin întocmirea raportul de expertiză.
Raportul de expertiză este un act procesual. Importanţa raportului de expertiză
judiciară este dată de statutul său de probă ştiinţifică, ce conţine nu doar concluzii
sau răspunsuri la întrebări, ci şi elemente care prezintă succint, dar veridic şi
acoperitor pentru justa soluţionare a cauzei, istoricul cauzei, etapele expertizei,
constatările şi consideraţiile expertului, treptat, până la formularea concluziilor.
La redactarea raportului de expertiză judiciară trebuie respectate mai multe reguli de
procedură:
raportul se redactează pe file albe A4, de regulă numai pe o pagină; regula consacrată a fost redactarea
dactilografiată, formulă înlocuită masiv de redactarea printată, cu caractere standard;

textul raportului se realizează cu fraze şi propoziţii clare, utilizând un vocabular accesibil, dar
şi termeni de specialitate explicaţi. Dacă se folosesc formule, desene ori ilustraţii, acestea se inserează
în text respectând regulile de redactare specifice;

o regulă esenţială în redactarea raportului de expertiză o reprezintă acurateţea documentului; dacă este
totuşi nevoie de mici corecţii, acestea se vor putea face pe textul finalizat, cu semnătură alăturată; dacă
aceste corecturi nu se fac, se ajunge la aplicarea unei forme de îndreptare – Completare la raportul de
expertiză. În raportul de expertiză nu sunt admise greşeli sau ştersături;

raportul se redactează în mai multe exemplare;

fiecare pagină trebuie să fie numerotată şi să poarte semnătura şi parafa expertului. Semnătura şi parafa se
aplică pe toate exemplarele, pentru a evita substituirea unor pagini. Regula se aplică şi anexelor la raportul
de expertiză, în formule adecvate. Pe ultima pagină se va trece data redactării raportului.

raportul de expertiză trebuie să fie clar şi concis, fără formulări sau termeni echivoci (se impune o
terminologie de specialitate, adecvată); nu se vor face trimiteri la lucrări în afara dosarului. Se vor utiliza pe
cât posibil fraze scurte şi clare. Termenii tehnici, greu accesibili, se vor explica la piciorul paginii sau în
paranteze, pentru a se înlesni înţelegerea concluziilor.

raportul de expertiză trebuie să fie logic - toate faptele şi fenomenele identificate în procesul
cercetării trebuie să se găsească în legătură şi interdependenţă, să rezulte una din alta.
 Formularea concluziilor raportului de expertiză
Concizia şi claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie să fie evidente. Concluziile trebuie să
reprezinte sinteza logică a constatărilor parţiale la care a ajuns expertul pe parcursul efectuării
investigaţiilor.

 Concluziile certe pot fi: pozitive şi negative.

 Concluziile certe pozitive sunt concluzii de identificare (de exemplu semnatura în litigiu a fost executată
de catre titularul...);
 concluziile certe negative au sensul de excludere (semnătura în litigiu nu a fost executată de către...).

Ambele tipuri de concluzii certe au o deosebită relevanţă pentru organul judiciar, ele indicând atât autorul
unei anumite acţiuni, cât şi disculpând un anumit autor (obiect, fenomen), excluzând-ul din lista (cercul
de suspecţi) de cercetat.

Concluziile de probabilitate. Această categorie de concluzii a fost şi încă este subiectul unor discuţii
îndelungate între specialişti. Dacă în ţara noastră concluzia probabilă este în general în forma „probabil
da”, în alte state, probabilitatea este atât pozitivă, cât şi negativă. Formularea unei concluzii de
probabilitate este în general rezultatul insuficienţei materialului de examinare, dar mai ales al insuficienţei
cantitative şi calitative a materialului de comparaţie.

Concluziile de imposibilitate a identificării constituie o situaţie parte în identificarea criminalistică, dar

ele nu trebuie respinse sau desconsiderate în planul probator. Pot rezulta din două motive: insuficienţa
caracteristicilor la obiectul scop, şi lipsa mijloacelor tehnice, metodice sau ştiinţifice de realizare a
examinărilor necesare cauzei. De exemplu atunci cand se cere a se stabili data unui act, situat într o
perioadă de timp foarte apropiată sau dacă anumite adăugiri au fost făcute în aceeaşi zi sau la intervale
diferite.
 Verificarea şi aprecierea concluziilor
 Aprecierea concluziilor expertului parcurge un proces de studiu. Verificarea şi
aprecierea raportului de expertiză se realizează în două etape:
analiza formală şi
analiza de fond.

 Analiza formală a raportului de expertiză reprezintă verificarea respectării prevederilor

legale referitoare la aspectele procedurale prevăzute în expertiză. Aceste prevederi
presupun verificarea respectării următoarelor aspecte:
 a condiţiilor legale de numire a expertului;
 dacă nu au existat motive de recuzare a acestuia, invocate de către părţi;
 dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate întrebările stabilite de către
instanţă;
 dacă au fost respectate aaspect necesare, atât expertului, cât şi părţilor;
 dacă s-au respectat termenele de comunicare;
 dacă raportul a fost semnat, ştampilat şi datat pe fiecare pagină.
 ectate condiţiile de citare a părţilor şi dacă s-au dat lămuririle
 Analiza de fond a raportului de expertiză :
presupune o activitate desfăşurată în scopul stabilirii dacă corespunde
exigenţelor de ordin ştiinţific şi logic şi dacă este suficient de documentat.
Scopul analizei de fond este acela de a verifica dacă:

expertul a folosit raţional, corect şi complet toate mijloacele de documentare pe care le-a avut
la dispoziţie;

a întreprins toate investigaţiile necesare şi dacă direcţia acestora a fost cea corectă;

a relevat toate datele şi faptele importante pentru elucidarea obiectivelor stabilite de către
instanţă;

a folosit cele mai noi descoperiri ştiinţifice în domeniu şi cele mai adecvate metode etc.;

concluziile sunt corecte şi fundamentate ştiinţific;

există o concordanţă între justeţea raţionamentului, pe de o parte şi concluziile şi conţinutul

raportului de expertiză, pe de altă parte.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Întrebări