Expertiza si constatarea tehnico-stiintifica

Expertiza si constatarea tehnico-stiintifica

Prin savarsirea mai multor categorii de infractiuni la fasa locului se creeaza variate
urme datorita modului in care se actioneaza, instrumentelor utilizate, pierderii anumitor
obiecte si substante (martori muti).
Pentru examinarea acestor urme organul de urmarire penala dispune efectuarea
constatarii tehnico-stiintifice, medico-legale sau expertizei corespunzatoare.
Rezultatul cercetarilor specialistilor este consemnat intr-un raport de constatare sau de
expertiza sub forma de concluzii ce reprezinta mijloc de proba, depus la dosar.
Expertize: criminalistice,
C.pr.pen

medico-legale,

psihiatrice,

contabile

etc. art.116-117

Expertiza criminalistica: dactiloscopica, a scrisului, balistica etc.

Constatarea tehnico-stiintifica se dispune cand exista riscul disparitiei unor mijloace
de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt (art.112 113 C.pr.pen.). Ex. accidente de
munca, circulatie rutiera etc.
Sunt efectuate de specialisti ce functioneaza pe langa institutia de care apartine
organul de urmarire penala.
Pregatirea si depunerea expertizei sau a constatarii tehnico-stiintifice.
Organul judiciar examineaza utilitatea, selecteaza mijloacele materiale de proba, a
mijloacelor materiale de comparatie, redacteaza apoi rezolutia sau ordonanta prin care
dispune efectuarea expertizei sau raportului tehnico-stiintific (3 parti): partea introductiva;
partea descriptiva; partea dispozitiva.
Pune la dispozitie: mijloacele materiale, actele de urmarire penala, stabileste
termenul.
Discutii cu expertul.
Concluziile expertului si aprecierea lor: Rezultatul se consemneaza intr-un raport de
expertiza sau de constatare tehnico-stintifica care are trei parti: introductiva; descriptiva;
concluzii de obicei se limiteaza la intrebari. In caz de indoiala dispune o noua expertiza.
Concluziile nu sunt obligatorii, pot fi discutii admise sau respinse argumentat.
Raspunsurile pot fi: pozitive; negative; de probabilitate.

Elemente de tactica criminalistica privind procedura de efectuare

a constatarii tehnico-stiintifice si a expertizei criminalistice
ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA PRIVIND PROCEDURA
DE EFECTUARE A CONSTATARII TEHNICO-STIINTIFICE SI
AEXPERTIZEI CRIMINALISTICE
Consideratii introductive
Antrenarea tot mai frecventa a unor specialisti in investigatii judiciare a fost impusa atat
de nevo 313j92d ia largirii posibilitatilor de perfectionare a activitatii de infaptuire a justitiei,
cat si de progresul rapid al stiintei si tehnicii, cu impact direct asupra aflarii adevarului.
Constatarea tehnico-stiintifica; aspecte procesual penale. Constatarea tehnicostiintifica se inscrie printre mijloacele de proba specifice actualei noastre legislatii procesualpenale. Potrivit prevederilor art. 112 C.pr.pen., constatarea tehnico-stiintifica are un caracter
de urgenta, valorificarea stiintifica a urmelor fiind impusa de existenta pericolului disparitiei
unor mijloace materiale de proba sau de schimbarea unor situatii de fapt.
Expertiza criminalistica; aspecte procesual-penale. Expertiza criminalistica face parte din
categoria mai larga a expertizelor judiciare ce constituie un mijloc de proba, un procedeu probator
valoros, prin care, pe baza unei cercetari fundamentate pe date si metode stiintifice, expertul aduce
la cunostinta organului judiciar concluzii motivate stiintific cu privire la fapte pentru a caror
lamurire sunt necesare cunostinte specializate.
Spre deosebire de constatarea tehnico-stiintifica, la efectuarea expertizei poateparticipa,
alaturi de expertul numit de organele judiciare si un expert recomandat de parti.
Reguli tactice aplicate in dispunerea constatarilor tehnicostiintifice si aexpertizelor criminalistice.
Oportunitatea expertizei. Asigurarea oportunitatii expertizei constituie
o prima cerinta ce trebuie avuta in vedere de catre organele judiciare.
Stabilirea corecta a obiectului expertizei. Cerinta privind stabilirea corecta a obiectului
expertizei criminalistice are implicatii directe asupra modului de valorificare judiciara a
acestui mijloc de proba.
Formularea clara a intrebarilor adresate expertului. La dispunerea expertizei
criminalistice este important sa se acorde atentia cuvenita modului de formulare a intrebarilor
la care va raspunde expertul.
..
Tactica efectuarii expertizelor criminalistice

Efectuarea propriu-zisa a expertizelor. Cerinta esentiala, de ordin deontologic, in

efectuarea expertizelor criminalistice, ca si a oricarei alte expertize judiciare, inclusiv a
constatarilor tehnico-stiintifice, o reprezinta corectitudinea si probitatea profesionala.
Cunoasterea obiectului expertizei este prima etapa in care specialistul procedeaza la
studierea actului de dispunere a lucrarii, precum si a materialelor de cercetat.
Examinarea separata a fiecarui obiect, este a doua etapa, avand ca scop sesizarea
particularitatilor sau elementelor sale caracteristice.
Examinarea comparativa a caracteristicilor, reflectate sau continute in urma ridicata de
la locul faptei, cu caracteristicile modelelor de comparatie create experimental cu obiectele
incluse in sfera cercetarii.
Redactarea raportului de expertiza.
Raportul de expertiza criminalistica prezinta rezultatele investigatiilor stiintifice si
cuprinde, potrivit art.123 C.pr.pen., trei parti:
- Partea introductiva,
- Partea descriptiva, referitoare la mijloacele si metodele tehnico-stiintifice folosite in
efectuarea expertizei,
- Partea finala, in care sunt prezentate concluziile expertului, ca raspuns la intrebarile
adresate, precum si parerea acestuia in legatura cu obiectul expertizei.
Totodata, raportul de expertiza va contine o ilustrare adecvata (fotografii, schite, desene,
planse, diagrame etc.) a celor mai semnificative aspecte desprinse in cadrul examinarii
criminalistice.
Modalitati de formulare a concluziilor. O deosebita importanta pentruatingerea scopului
urmarit prin expertiza criminalistica o are formularea raspunsurilor la intrebarile adresate de
organul judiciar. In functie de rezultatele la care a ajuns examinarea, concluziile pot fi certe,
probabile sau de imposibilitate a rezolvarii problemei.
Elemente tactice aplicate in aprecierea si valorificarea
concluziilorexpertizei de catre organele judiciare
Aprecierea si valorificarea expertizelor judiciare reprezinta o activitate ce reclama din
partea organelor judiciare nu numai cunostinte din domeniul dreptului, ci si cunostinte de
cultura generala, din domeniul stiintei si tehnicii, cu precadere dintre cele inmanuncheate in
stiinta Criminalisticii.
Verificarea raportului de expertiza. Aprecierea raportului de expertiza criminalistica
sau a unei constatari tehnico-stiintifice parcurge, in principal, doua etape importante,
constand in verificarea respectarii prevederilor legale referitoare la expertiza (verificarea
formala) si verificarea continutului stiintific al raportului de expertiza (verificarea de fond

sau substantiala).
Valorificarea concluziilor expertizei. Interpretarea si valorificarea concluziilor expertizei
criminalistice marcheaza momentul aprecierii si cantaririi probelor puse in evidenta prin
intermediul examinarilor stiintifice.
Dintre concluziile rapoartelor de expertiza, cele mai valoroase suntconcluziile cu
caracter de certitudine.
Concluziile cu caracter de probabilitate detin o pondere mai mica in ansamblul
rezultatelor expertizei criminalistice.
Aspecte de aprofundat
Diferentieri procesual penale intre constatarea tehnico-stiintifica si expertiza judiciara
Tactica dispunerii constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice
Tactica efectuarii constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice
Tactica evaluarii si valorificarii constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice

Noiunea de identificare i identitate;

2.

Formele, obiectele i genurile identificrii;

3.

Caracteristicile identificatoare;

4.

Procesul identificrii criminalistice (stadiile);

5.

Noiunea i sarcinile diagnosticii criminalistice.

1.

Noiunea de identificare i identitate

Identificarea n criminalistic activitatea prin care se constat att nsuirile comune ale
obiectelor, fenomenelor, fiinelor ct i nsuirile ce le deosebesc, ordonarea lor n tipuri, grupe i
subgrupe, apoi n vederea deosebirii fiecruia n parte de toate celelalte cu anumite asemnri.
Identitatea rezultatul obinut la sfritul procesului de identificare cuprinde acele nsuiri sau
proprieti ale obiectelor, fenomenelor, fiinei care l fac s fie el nsui.
Scopul final al identificrii este stabilirea identitii obiectelor, fenomenelor sau fiinelor supuse
examinrii.
La baza procesului dat stau tezele tiinifice despre individualitate, stabilitate relativ i
reflectivitatea obiectelor lumii nconjurtoare.
Individualitatea importana acesteia const n aceea c printre obiectele asemntoare
cuprinse n clase, genuri, tipuri, nu exist i nici nu pot exista asemnri care ar coincide ntre ele

pe deplin. Fiecare obiect este individual, adic se deosebete prin careva trsturi de altul.
Singularitatea se datoreaz att nsuirilor provenite din fabricaie sau natere, ct i celor
dobndite ulterior prin folosire i exploatare.
Stabilitatea relativ evideniaz c obiectele i fiinele sufer anumite modificri. ns totui
pentru anumite perioade de timp, orice obiect i pstreaz careva trsturi calitative. Deci,
identificarea este obiectiv posibil numai dac schimbrile sunt nensemnate, adic n-au
modificat esena obiectului i proprietile lui de baz. n acest sens, individualitatea este relativ
stabil.
Reflectivitatea presupune capacitatea obiectelor de a se reflecta i de a fi reflectate. Lumea
material n micarea sa, interacioneaz cu fiinele, formndu-se un proces de influenare
reciproc.
2.

Formele, obiectele i genurile identificrii

n criminalistic se disting 2 forme de reflectare a obiectelor lumii nconjurtoare:

1)

Fixate material;

2)

Psiho-fiziologice, adic fixate n memorie.

Prima arat diferite feluri de urme foto, nregistrri audio, video, etc. Identificarea dup imagini
fixate material poart un caracter obiectiv, bazndu-se pe studierea caracteristicilor obiectului de
ctre specialistul n domeniu.
Cea de-a II-a reflecteaz memorarea tuturor imaginilor cu privire la obiect. n acest caz,
identificarea devine subiectiv, realizat n aciunea procesual de prezentare spre recunoatere
a obiectelor, persoanei, care le-au observat anterior.
Identificarea se poate realiza sub 2 forme:
a)

Procesual care are loc n cadrul expertizelor, aciunilor de urmrire penal, rezultatele

crora prezint probe judiciare.

b)

Neprocesual are loc la activitatea special de investigaie, .a.,efectele creia nu posed

for probant.
n cadrul cercetrii identificatoare, sunt antrenate multiple obiecte, rolul lor fiind diferit, de unde i
distingem urmtoarele tipuri de obiecte:

obiecte scop care trebuie identificate;

obiecte mijloc servesc la identificare.

Deosebirea ntre aceste 2 const c obiectele scop sunt studiate la propriu, pe cnd obiectele
mijloc ajut la studierea proprietilor altui obiect reflectat n ele.
Exist o confruntare nemijlocit ntre obiectele mijloc cu cele de scop, aceasta nefiind totdeauna
posibil. De aceea, pentru identificare, sunt necesare modele de comparaie.
n funcie de modul de obinere, se disting urmtoarele modele:
a)

libere acestea i-au natere naintea comiterii faptei, neavnd legtur cu cauza cercetat;

b)

experimentale se obin n cadrul cercetrii de expertiz a obiectulu concret. Exemplu:

gloanele trase din arma suspect.

3.

Caracteristicile identificatoare

Orice obiect al lumii materiale se bucur de un ansamblu de proprieti ce caracterizeaz

structura lui exterioar ,componentele materiale din care este alctuit. n calitate de caracteristici
identificatoare mai frecvent se folosesc cele ce privesc forma, dimensiunile, microrelieful,
suprafeei obiectului.
Alte caracteristici identificatoare sunt posibile i dup nsuirile substaniale ale obiectului
(duritatea). Prin caracteristic identificatoare putem subnelege semnul, elementul specific ce
pune n eviden nsuirea obiectului.
Teoria identificrii divizeaz toate caracteristicile obiectelor n generale i particulare.
Identificarea generic const n stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce reprezint
n sine obiectul sau urma sa, adic natura sa, ce loc ocup n sistemul lucrurilor, crui gen sau
specie, subspecie i aparine.
Clasificarea se face pe baza criteriilor care reflect construcia, forma, (tipul i marca armei, tipul
i marca autovehicolului), structura intern, insuirile anatomice, psihice, etc.
Identificarea individual vizeaz obiectul concret care a produs urma incriminat. nseamn a
determina i a gsi caracteristicile proprii prin care el difer de toate celelate obiecte de acelai
gen, caracteristici care se reflect n urm.
Obiectul include o totalitate de caracteristici, un cumul de detalii, care poart denumirea de
totalitate identificatoare.
Caracteristicile se mai mpart n:

Calitative, adic acele trsturi care arat nsuirile i laturile eseniale. Exemplu: arma alb,

unde trsturile calitative sunt legate de lungimea lamei, a mnerului, etc.

Cantitative, adic ansamblul determinrilor care exprim gradul de dezvoltare a nsuirilor

unui obiect susceptibile de a fi msurate i traduse numeric.

Accidentale, adic acele trsturi care, prin natura lor, nu sunt eseniale la determinarea unui

obiect.

Indispensabile, adic trsturile absolut necesare obiectului n determinarea lui (gen, tip,

etc.).
4.

Procesul identificrii criminalistice (stadiile)

Identificarea criminalistic se realizeaz treptat de la general la particular. Trsturile

caracteristice ale obiectelor i fiinelor sunt selectate prindeterminarea grupului, genului,
categoriei, speciei, subgrupei, tipului, modelului, pn se ajunge la individualizare, scopul final al
oricrei cercetri criminalistice
Prin examinarea unor caracteristici cu o rspndire mai mic, sfera obiectelor se restrnge,
pentru ca n final pe baza unor trsturi, proprieti sau semnalmente exterioare s se ajung la
stabilirea concreta obiectului cutat, respectiv la identificarea obiectului scop, cu deosebit
valoare sub raportul aflrii adevrului n procesul penal.
Corespunztor acestei treceri gradate, procesul de identificare parcurge dou marifaze:

n prima faz, cunoscut sub mai multe denumiri, dar avnd acela i coninut, are loc

delimitarea grupului (genului sau categoriei), cruia i aparine obiectul scop al identificrii.

n a doua faz se finalizeaz procesul de identificare, prin individualizare saudeterminarea

obiectului concret, aflat n raport cauzal cu fapta cercetat.

n literatura de specialitate aceaste dou etape mai sunt cunoscute i sub urmtoarele denumiri:
identificarea de gen sau grup i identificarea individual; determinarea apartenenei generice i
identificarea individual; faza delimitrii pe tipuri, grupe, sau subgrupe i faza identificrii
obiectului scop.
Cu toate c finalitatea identificrii criminalistice este determinarea persoanei sau obiectului
concret antrenat n comiterea infraciunii, deosebit de valoroas pentru aflarea adevrului i
soluionarea cauzei penale, nu ntotdeauna acest proces poate fi parcurs pn n punctul dorit,
din cauza faptului c diverse mprejurri, n mare parte obiective sunt insuficiente sau mpiedic
individualizarea factorului creator al urmei
Procesul de identificare parcurge 2 mari etape:
a)

determinarea apartenenei obiectului

b)

identificarea individual (individualizarea) care se divizeaz n stadii:

examinarea prealabil;

examinarea separat;

examinarea, aprecierea rezultatelor i formularea concluziilor.

Concluziile identificatoare pot fi negative, pozitive, categorice, de probabilitate i de imposibilitate,

de a rezolva probleme.
Examinarea prealabil const n luarea de cunotin cu materialele transmise spre expertiz,
clarificarea sarcinilor puse n faa expertului i a ntrebrilor organului judiciar.
Examinarea separat are ca scop stabilirea i fixarea caracteristicilor identificatoare. Aceasta
poate fi nsoit de efectele unor experimente.
Examinarea comparativ obiectele se compar dup caracteristici generale i particulare, puse
n eviden la etapa examinrii separate.
Evaluarea rezultatelor, examinarea comparativ, duce la luarea unei hotrri asupra faptului dac
caracteristicile relevante sunt suficiente din punct de vedere calitativ i cantitativ pentru
individualizarea obiectului. n cazul n care aceste coincidene exist, iar deosebirile sunt
nensemnate i uor explicabile, se trage concluzie de identitate n sens afirmativ. Exemplu: o
anumit urm este creat de anumit unealt i dimpotriv, n ipoteza unor deosebiri eseniale,
se formuleaz concluzii cert negative asupra lipsei de identitate ntre obiecte.
5.

Noiunea i sarcinile diagnosticii criminalistice

Diagnostica criminalistic reprezint o teorie a criminalisticii, individual, obiectul de studiu al

creia este cunoaterea evoluiei, schimbrilor petrecute n rezultatul comiterii unei infraciuni,
cauzele i condiiile care au favorizat aceste modificri, pe baza studierii proprietilor i strii
interacionrii obiectelor n scopul stabilirii mecanismului tabloului infracional n ntregime sau pe
fragmente.
n procesul de descoperire i cercetare a infraciunilor un mare sprijin n stabilirea adevrului l
prezint aa numitele examinri diagnosticatoare. Acestea se realizeaz pentru a obine date

necesare desfurrii unor activiti operative de investigaii, expertize i efecturii altor aciuni
procesuale.
Examinrile diagnosticatoare ajut la determinarea unor nsuiri i stri ale obiectelor, aflarea
cauzelor unor fenomene, interpretarea dinamicii evenimentelor etc.
Astfel, dup urmele de picioare este posibil de identificat nu numai factorul creator, dar se poate
de judecat i despre direcia de micare a autorului, viteza aproximativ, dac a purtat unele
greuti sau dac a operat n ntuneric. Dup urmele de spargere se determin deprinderile
infracionale, fora fizic, nlimea fptuitorului, timpul consumat la comiterea efraciei .a.
Examinrile diagnosticatoare pot fi divizate n trei grupe, n cadrul carora pot fi soluionate
urmatoarele sarcini:
I.

Determinarea calitilor i strii obiectelor prin cercetarea lor nemijlocit (de exemplu, dac

arma de foc este sau nu n stare bun de funcionare, dac plumbul este sau nu violat .a.).
II.

Stabilirea nsuirilor i strii obiectelor dup urmele lsate de acestea (de ex.particularitile

mersului unei persoane dup crarea de pai).

III.

Constatarea legturilor cauzale ntre unele aciuni i consecinele acestora prin analiza

integral a urmelor i strilor de fapt din scena infraciunii (spre ex. dup forma, dimensiunile i
numrul petelor de snge se determin locul unde victimei i s-au cauzat leziuni mortale, unde i
cum a fost mutat cadavrul, dac a fost schimbat poziia lui etc.).