1.Obiectul si necesitatea expertizei marfurilor.

Odata cu avansarea social-economica a comunitatii umane a aparut necesitatea de a rezolva

unele problem cu character ethnic,commercial,economic s.a apelin la constatare sau opinia unui
specialist intr-un domeniu anumit de cunoastere in scopul reflectarii unor chestiuni problematice in fata
organelor judiciare sau in fata partenerilor unui contract economic.Cu alte cuvinte,apare necesitatea de a
supune esenta problemei aparute unei expertise,efectuata de un specialist in domeniu cu ajutorul careia
se pote stabili realitatea faptelor.
Progresul rapid al stiintei si tehnicii inregistrat mai ales in ultimele decenii a asigurat o
expansiune fara precedent a expertizei intilnita aproape in toate domeniile activitatii omenesti.Expertiza
este considerate ca fiind necesara numai in acele cazuri in care se pot da interpretari diferite unor
probleme pentru a caror solutionare sunt necesare cunostinte de o deosebita competent
tehnica,economica,medicala etc.Expertiza constituie un mijlioc de proba prin care in baza unei activitati
sau cercetare desfasurata prin folosirea unor metode stiintifice,expertul aduce la cunostinta organului
interesat,concluzii motivate stiintific.
Cu toata importanta atribuita in present expertizei trebuie de mentionat ca opinia expertului nu
are o forta brobata absoluta,fiind supusa liberei aprecieri a organului judiciar pe care il ajuta sa-si
formeze o opinie proprie.
Pentru ca sa apara cit mai putine neintelegeri in activitatea social-economica a populatiei este
necesar ca calitatea produselor si a serviciilor ocordate pe piata sa corspunda unor norme aratate
standardele nationale si internationale.In scopul confirmarii calitatii produseloracestea se supun unor
expertise care stabilesc corespunderea lor cu cerintele standardelor.
Aceasta activitate se numeste certificare in urma caruia se eliberaza un document numit
certificate de conformitate.
Expertiza are ca obiect stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse, din punct de
vedere static sau dinamic in relatie cu conditiile cauzale, locul si imprejurarile care au generat abateri de
la calitatea prescrisa si de la calitatea contractuala in timpul fabricarii sau circulatiei tehnice.

2. Notiunea de expertiza si clasificarea expertizelor

Notiunea de expertiza deriva din latinescul experior (a incerca,a proba) avind semnificatia
cercetarii unei probleme de un specialist.
Specialistul care participa la efectuarea expertizei se numeste expert.
Reprez. acel mijloc de proba prin care in baza unei cercetari metodice folosim procedee
stiintifice, expertul aduce la cunostinta organului care la imputernicit concluzii motivate stiintific cu
privire la faptele pentru a caror ilucidare sint necesare cunostinte specializate.
Pentru a efectua expertiza este nevoie de cunostinte tehnice, economice medicale, etc.
clasific.si categ.expertizelor.
Dupa domeniul de aplicare:
 tehnice, merceologice, contabile, medicale, agricole, criminalistice,etc.
Dupa continut:
 cu baza de date de specialitate; cu baza de date comparate cu normative
In functie de organul de dispunere:
 judiciare, extrajudiciare
Dupa scopul urmarit:
 p/u adunarea si evaluarea probelor, p/u stabilirea starii infractorilor
In functie de expert:
 oficiale, liberi cu juramint
Dupa modul de prezentare:
 orale, scrise
In functie de nr.specialistilor:
 singulare, colegiale, mixte
Din (.) de vedere al desemnarii expertilor:
 simple, supravegheate, contradictorii
 3.Metoda expertizei merceologice.
Dupa cum rezulta din obiect expertiza merceolocica presupune o verificare a proprietatii
marfurilor,a calitatii acesteia.In acest scop este necesar o reconstituie a faptelor,atit in etapa fabricarii,cit
si in cea a circulatiei tehnice a marfurilor. Realizarea acestor brobleme impune utilizarea unor
meteologii specific de investigatie formata din:
1.metoda istorica
2. metoda observatie si experimentului
3. metoda statistica
Metoda istorica – marfa a aparut dupa trecerea prin diferite procedee tehnologice care dupa
obtinere parcurge un spatiu intr-un anumit interval de timp si intro anumita interactiune cu mediul
inconjurator sufara schimbari a caror dirctie si intensitate tb cunoscuta.Aceasta cunoastere ele realizata
de expertiza merceologica.
Metoda istorica este folosita pentru reconstituirea pe cale deductive a pricipalelor fapte
intervenite in diferite moment ale evolutiei in timp si spatiu a unui produs sau a unor fapte care au
generat unele modificari calitative negative.
Metoda observatie si experimentului—observatia si experimental constituie izvorul
cunoasterii stiintifice in general si in cazul expertizei a cunoasterii calitatii marfurilor.
Obsevatia—este stiintifice daca se pote repeta in conditii naturale si poate fi reconstituita pe
cale teoretica deductiva.
Experimentul ştiintific—se deosebeste de observatie prin aceia cafenomenul(faptul) procesul
studiat este provocat in conditii date permitind reproductibilitatea lui.Experimentul implica si alte forme
ale cunoasterii teoretice cum ar fi: abstractia,analiza,analogia,sinteza s.a
Metoda statistica—este utilizata in expertiza in scopul prelucrarii a multor date obtinute prin
observatie si experiment cit si a datelor obtinute in diferite etape ale investigatiilor.Ea permite expertului
sa edintifice sis a elimine erorile de masurare a unor caracteristice de calitate sau sa evalueze calitatea
loturilor de produse diminuind insemnatatea erorilor care pot aparea.

4.Atribuirea calitatii de expert. Drepturile si obligatiile.

atribuirea calit.de expert
Instanta are dreptul inscris in lege de a folosi specialisti intrun domeniu dat p/u a stabili
adevarul. Cuv.expert atribuit pers.care efectuiaza expertiza desemneaza pe acei specialisti de inalta
calificare intrun anumit domeniu care prin pregatirea lor au dobindit o competenta ridicata in intelegerea
si rezolvarea celor mai complexe probleme specifice domeniului A-tii lor. Expertul este un auxiliar al
instantei fara insa a fi martor.
Exista o diferenta intre martor si expert – in timp ce expertului nui sint cunoscute in prealabil
imprejurarile si faptele incriminate, el se pronunta ca specialist asupra faptelor dovedite prin mijloace
stiintifice de investigatii.
Martorul – este pers.care descrie imprejurarile sau fapte incriminate percepute direct de el
prin intermediul organelor sale de simt. In literat.de specialitate exista pareri ca expertul poate fi si el
martor sau chiar judecator al cauzei supuse expertizei.
Cele mai importante asemanari dintre martori si experti:
1. situatia procesuala a expertului si a martorului este aceeasi, ambii fiind considerati subiecti
secundari intro cauza ce se judeca indeplinind A.auxiliara.
2. atit martorul cit si expertul fac parte din aceeasi categorie procesuala a mijloacelor de proba.
3. concluziile expertizei ca si dispozitiile martorilor nu au putere probanta absoluta si relativa
fiind supuse liberei aprecieri a organului judiciar asemenea celorlalte probe.
4. ambii au reguli procesuale comune – sint citati in mod identic obligatiile procesuale sint
considerate indatoriri cetatenesti si pot exista aceleasi motive p/u care anumite pers.nu pot si experti sau
martori.
Deosebiri:
 1. informatiile detinute de martor sint independente de A.judiciara marturia lui se datoreste
intimplarii ca a auzit sau a vazut aspecte care interiseaza cauza. Un martor relateaza unele fapte asa cum
lia perceput in timp ce expertul explica provinienta lor, emite pareri specializate cu privire la ele, iar
munca lor isi are originea in A.desfasurata de organul judiciar.
2. expertul are drepturi pe care nu le are martorul si anume: dr.de a cerceta dosarul cauzei;
dr.de a asista la dezbateri, de a cere lamuriri partilor sau de la organul judiciar.
3. expertul indeplineste o functie activa in timp ce martorul are o pozitie procesuala pasiva.
In RM calit.de expert tehnic judiciar se dobindeste pe baza de examen care este organizat de
Ministerul Justitiei. Examenul are ca scop de verificare a cunostintelor de specialitate a candidatilor.
Candidatii care solicita atribuirea calit.de expert tehnic judiciar trebuie sa indeplineasca
urmat.conditii: 1.sa fie cetatean al RM si sa cunoasca limba de stat; 2.sa aiba capacit.de exercitiu
deplina; 3.sa posede diploma de absolvire a studiilor superioare in specialitatea p/u care candideaza; 4.sa
aiba un stagiu de munca de cel putin 5 ani in specialitatea in care a obtinuta diploma; 5.sa fie apt din (.)
de vedere medical p/u indeplinirea A.de expert; 6.sa nu aiba anticedente penale; 7.sa se bucure de o buna
reputatie profesionala si sociala.
Obligatiile:
1.de a executa personal expertiza fara a o incredinta altei persoane. 2. de a intocmi si a depune
la termen raportul de expertiza. 3. de a prezenta la solicitarea organului care la numit pentru a furneza
informatii suplimentare sau pentru a efectua un supliment de expertiza sau pentru a reface partial sau
integral expertiza. 4. de a pastra secretul profesional. 5. de a duce la cunostinta organului care la numit si
alte date pe care le descopera cu prilejul efectuarii investigatiilor.
Drepturile:
1.de a consulta materialele existente la dosarul cauzei. 2. de a fi eliberat pe perioada efectuarii
expertizei de o serie de sarcini de serviciu. 3. de a solocita si primi lamuriri in legatura cu expertiza, din
partea judecatii si a partilor. 4. de a primi indemnizatii pentru munca efectuata, stabilirea in functie de
complexitatea expertizei si calificarea expertului. De a deconta chelt.efectuate cu ocazia expertizei.
In cazul neindeplinirii obligatiilor poate primi sanctiuni cu caracter: civil, penal, disciplinar.
Sanctiunile: 1.avertisment scris pentru refuz neintemeiat de a efectua expertiza. 2. suspendarea
drepturilor de expert pe o perioada de la 3 luni pina la 1 an. Daca expertul repeta abaterile p/u care a fost
sanctionat cu avertisment. 3. retragerea calitatii de expert daca comite fapte cu o gravitate deosebita.

5.Desemnarea si numarul expertilor. Recuzarea si inlocuirea expertilor.

desemnarea si nr.expertilor
Expertiza se poate efectua in cadrul unui proces sau litigiu:
1.la cererea unei din parti 2.la cererea ambelor parti 3.din oficiu – din initiativa instantei de
judecata.
Nr.expertilor trebuie sa fie intotdeauna impar, in conformitate cu legea in procesele sau litigiile
simple se considera a fi suficient un expert. In cazurile complicate e necesar de 3-5 experti, iar
concluziile expertizei constituie o expresie majoritara.
Expertul sau expertii sint numiti de catre instanta printrun document in care se precizeaza
problemele care trebuie clarificate prin expertiza, onorariul expertului si durata efectuarii expertizei.
recuzarea si inlocuirea expertului
Recuzarea expertului se face numai pentru motive intemeiate prevazute de lege. Ea poate fi
generata de existenta unor situatii care creaza prezumtia lipsei de obiectivitate in privinta A. expertului.
Motivele de recuzare: 1.existenta legaturilor de rudenie dintre expert si una din parti.
2.implicarea expertului sau a rudelor sale intro cauza asemanatoare. 3.expunearea de catre expert inainte
de a fi numit a unor pareri referitoare la cauza. 4.primirea de daruri sau fagaduieli din partea unei din
partile implicate.
Instanta poate dispune inlocuirea expertului in urm.cazuri: 1.neprezentarea in fata instantei. 2.
refuzul nejustificat de a efectua expertiza (in acest caz instanta il pedepseste). 3.existenta unor motive de
refuzare. 4.daca expertul se afla in imposibilitatea obiectiva de a efectua expertiza.
 6.Factorii ce formeaza calitatea marfurilor.Notiuni generale despre calitatea marfurilor
factorii ce formeaza calit.marfur.
Calit.marf.depinde in mare masura de calit.producerii lor. La rindul sau calit.producerii
depinde de:
1. nivelul de standardizare – este procentuajul de aprovizionare a intregii nomenclaturi de
marfa cu standarde si conditii tehnice. Arata nivelul de cerinte catre calitate in vederea alegerii materiei
prime a materialelor si tehnologiei.
2. materia prima folosita – ele pot fi naturale si sintetice. Se impart in 2 grupe:
- m.prime pentru produse alimentare (de origine animala, vegetala, minerala)
- m.prime pentru produse nealimentare:
 m.p. vegetala – cauciuc, lemn
 m.p. animala – piei, coarne
 m.p. minerala – minereuri de metale, nisip, lut.
 m.p. organice – celuloza
 m.p. sintetice – cauciuc artificial, polimeri, cleiuri, vopsele.
Proprietatile materiilor prime depind de compozitia chimica si structura interna.
3. perfectiunea proceselor tehnologice de prelucrare – calitatea produselor se formeaza sub
actiunea proceslor tehnologice.
Proces tehnol. – un ansamblu de operatii mecanice fizice sau de procese chimice care prin
actiune succesiva sau simultana transforma materiile prime si semifabricatele in bunuri materiale.
Calit.productiei in afara de tehnologie depinde de perfectiunea utilajului de organizarea, cultura
ritmicitatea productiei, de nivelul bazei metrologice si de calific.muncitorilor.
4. organizarea controlului.
5. conditiile de pastrare si transportare a marfurilor – p/u o pastrare eficienta a marfurilor
sint necesare anumite conditii care sa pastreze indicii de calitate pina la comercializare. Una din
conditiile de pastrare este ambalajul care protejeaza marfurile de actiunea mediului cit si de detereorari
mecanice. O influenta hotaritoare asupra calit. productiei o au reigimurile de temperature, umeditate si
ventelare.
Alti factori de pastrare: igiena din spatiile de depozitare; existenta mirosurilor straine;
vecinatatea produselor. Principalele modificari calitative a marfurilor: fizice; chimice; biochimice;
mecanice.
Not. Generale despre calitatea marfurilor.
Calitatea – totalit.de propriet.a productiei care determina posibilit.ei de a satisface cerintele in
corespundere cu standardele in vigoare.
Indicatorul este caracteristica cantitativa a uneia sau a citorva propriet.a productiei. Daca
caracteriz.o proprietate – indic.unitar, mai multe propriet. – indic.complex.
Lot de marfa – o cantit.omogena de productie produsa la aceeasi fabrica in acelasi schimb de
aceeasi denumire si eliberata pe una si aceeasi facture

7. Metodele de apreciere a calitatii

Calitatea este totalitatea de proprietati a productiei care determina posibilitatile ei de a satisface
cerintele in corespundere cu standardele in viguare.
Metodele de apreciere a productiei sunt>
a. metoda organoleptica + prin acesta metoda calitatea se dermina cu ajutorul
organelor de simt. Este o metoda subectiva, pentru marirea preciziei sunt invitati un grup mai
mare de gustatory, rezultatul metodelor organoleptice se completeaza cu rezultatele altor metode,
b. metoda fizica + prin acesta metoda se determina taria vinului , zaharului, pentru
aceasta determinare se folosesc aprecierea densitatii temperature de topire, densitatiele optice.,
ect.
 c. Metoda chimica, prn aceasta metoda se determina indicii de caliatte cu ajutorul
reactiilor chimice. Se apreciaza continutul de sare aciditatea si cantitatea metalelor grele.
d. Metoda micro/biologica se foloseste pentru determinarea gradului de infectare
generala cu microbe. Prezenta microbilor patogeni sau de putrefactie,pentru aceste determinari se
cer laboratoare amenajate.
e. Metoda de expertiza, calitatea marfurilor este apreciata in baza hotaririi luata de
un grup de experti , in acest grup intra invatati, ingineri, tehnologi. Acest metoda se foloseste cint
este imposibil sau irrational de a folosi alte metode.
f. Metoda de masurare sunt folosite aparate complete specializate, este o metoda
precisa dar scumpa.
g. Etoda de inrejistarare, calitatea produselor se determina pe baza de cercetari si
enumerari a diferitor evenimente , obiecte sau cheltuieli,
h. Metoda sociologica - indicatorii de calitate se deremina pe baza semnarii si
analizei parerii consumatorilor reali sau potentiali, parerile consumatorilor se determina prin
analiza anchetelor, prin organizarea de expozitii, conferinte, degustatii publice,

8. Clasificarea si categoriile standardelor.

1. După subiect, st. pot fi clasificate în:
- st. pt construcţii,
- st. pt agricultură,
- st. pt comerţ,
- st. pt protecţia mediului ambiant,
- st. pt telecomunicatii etc.
2. După conţinut, tipurile de standarde sunt:
- standard de bază – care are o aplicare generală sau care conţine prevederi generale
pentru producerea mărfurilor;
- standard de terminologie – care specifică termenii, de obicei împreună cu
definiţiile, şi uneori cu note explicative, ilustraţii etc.
- st. de încercare – care specifica metodele de specificare a marfurilor, insotite, cum
ar fi prevederi referitoare la incercare, cum ar fi esantionarea, utilizarea metodelor statistice,
ordinea incercarilor.
- st. de proces- specifică condiţiile pe care tb sa le îndeplinească un proces
- st. de produs - care specifica conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca
marfurile
- st. pentru servicii- specifica conditiile pe care tb sa le indeplineasca un serviciu pt
a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia;
- st. de marcare – care contin o lista de caracteristici ale caror valori sunt indicate
pentru descrierea caracteristicilor nutritionale
- standarde de interfaţă - specifica cond. referitoare la compabilitatea produselor sau
a sistemelor în punctul lor de legătură;
3. După nivelul de aplicare avem standarde:
- internaţionale – adoptate de catre o organizatie internationala de standardizare si o
organizatie regionala de standardizare, cele mai cunoscute fiind standardele europene;
- regionale;
- interstatale de tipul GOST;
- naţionale de tipul SM, SR;
- profesionale – aplicate in anumite domenii de activitate, de catre organizatii
profesionale legal constituite;
- de firma – adoptate de catre societati comerciale, legii autonome sau de catre alte
persoane juridice.
 9. Notiuni de standardizare a obiectelor de larg consum
Standardizarea marfurilor de larg consum presupune apropierea maximala de optimismul
calitatii superioare, rationale a acestor marfuri, purtatorii de nformatii de baza in sistemul standardizarii
de stat sunt documentele normative tehnice care controleaza calitatea productiei la toate stadiile ciclului
de viata , de l elaborare pina la consum, aceste documente sunt.
STANDARDUL SI CONDITIILE TEHNICE.
Standardul - este definit ca o prescriptie scrisa si publica de catre organelle interesate
(Moldova standard) ce contine o soolutie unitare si de durata pentru o anumita problema in domeniul
stiintei tehnice, economiei el reglementeazza cerintele fata de productie , regulamentul elaborarii ei,
producerii, transportarii si folosirii ei. Cu problememe standardizarii in republica noastrase ocupa
Serviciul de Standardizare Moldova standart. Mai exista sectii de standardizare in ministere,
departamente, si la inteeprinderi. Sarcinile de baza a acestui department sunt> elaborarea si reinnoirea
standartelor, verificarea folosirii lor corecte , precum si reprezentarea intereselor republicii la forumurile
de standart internationale.

10. Falsificarea calitativa a marfurilor

Falsificarea calitativa se intilneste mai des la produsele alimentare. Ea se executa prin
folosirea unor aditivi alimentar sau nealimentari, prin falsificarea recetei.
Pentru falsificarea calitativa sint necesare urmatoarele conditii:
1. prezenta in vinzare a diferitor coloranti alimentari, aromatizatori, antioxidanti,
conservanti, substante de ingrosare.
2. prezenta actelor normative ce permit folosirea substantelor numite.
3. lipsa unui control efficient a aditivilor folosite.
4. lipsa unor leg ice ar interzice difuzarea unor informatii false despre produs.
In dependenta de metoda de falsificare folosita se observa urmatoarele metode de falsificare:
1. adaosul de apa.
2. introducerea unor componenti mai ieftini in locul celor scumpi.
3. substituirea partiala a produselor naturale cu imitatori.
4. adaosul sau chiar substituirea totala a produsului cu aditivi straini.
5. substituirea partiala sau totala a produsului cu deseuri.
6. introducerea conservantilor, antioxidantilor si antibioticilor, fara ai arata pe
eticheta.
Aditivii folositi se impart in:
- alimentari
- nealimentari(aditivi inerti; aditivi otravitori; aditivi cancerogeni; aditivi
narcotizanti).
Catre aditivi pereculosi se refera: tartrazen; eritrozen; zahar ars; benzoatul de natriu.

11. Falsificarea cantitativa si informationala a marfurilor

Falsificarea cantitativa prevede inselarea consumatorilor prin diminuarea masei, volumului,
lungimii mai jos de limita admisa.
In cazul falsificarii cantitative se folosesc:
1. mijloace falsificate de masura (metri, ghiri, vesela de masura)
2. mijloace imprecise de masura (cintare)
3. procedee speciale, actiune psihologica asupra consumatorului, masurari gresite.

Falsificarea informationala este o metoda de a insela consumatorii prin prezentarea unei

informatii imprecise sau falsificate despre marfa.
In falsificare informationala se prezinta incorect urmatoarele:
1. denumirea produsului
2. tara de origine
3. intreprinderea producatoare si adresa ei
 4. cantitatea marfurilor
5. compozitia produsului
6. conditiile si termenul de pastrare.

12. Proprietatile consumiste a marfurilor alimentare

Grupa de marfuri alimentare.
Aceasta grupa se caracterizeaza prin valoarea nutritive a produselor ce arata valoarea de
utilitate a unuia sau altui produs.
Valoarea nutritiva a alimentelor are urmatoarele laturi:
- valoarea organoleptica, ce se caracterizeaza prin actiunea alimentelor asupra
organelor de simt a omului: gust, miros, culoare, consistenta, s.a.
- valoarea energetica, se manifesta prin aportul de substante ce livreaza energia
necesara omului: acestea sunt glucidele, proteinele si lipidele.
- valoarea biologica care este prezentata prin aportul de substante ce regleaza
metabolismul. Acestea sunt vitaminele, substantele minerale, aminoacizii, s.a.
- securitatea alimentara
- gradul de asimilare
- gradul de degradare.

13. Proprietatile consumiste a marfurilor nealimentare

Aceste proprietati ne permit a aprecia necesitatea sociala a acestor marfuri, structural or
sortimentala si posibilitatea lor de a satisface necesitati. Proprietatile se caracterizeaza prin anumiti
indicatori al marfuriloe. Acesti indicatori se divizeaza in 2 grupe:
1. indicatorii de adresa sociala si de necessitate sociala a marfurilor – ne permit
de a aprecia in ce masura marfurile produse sau realizate corespund necesitatilor unui anumit
grup de consumatori, care este situatia pe piata in ceea ce priveste satisfacerea consumatorilor, cit
de reale sunt necesitatile, preturile si posibilitatile acestor grupuri de oameni de a le achita.
2. indicatorii corespunderii marfurilor cerintelor sociale – ne arata in ce mod
marfurile preconizate vor putea satisface necesitatii consumatorilor in plan social si sortimental,
precum si legatura lor cu alte grupuri de marfuri ce intra in acest grup functional. In aceasta
grupa de indicatori se mai include si indicatorii de uzura morala, care caracterizeaza termenul de
folosire a acestor marfuri, fiind limitat de posibilitatea aparitiei unor marfuri identice, dar cu
unele proprietati mai superioare.
Proprietatile functionale – permit a determina ce cerinte ai consumatorului poate satisface
marfa data si in ce masura in comparative cu alte marfuri analogice.
Se caracterizeaza prin:
- indicat de perfectiune a indeplinirii principalelor functii
- indicat de universialitate a folosirii marfurilor
- indicat perfectiunii indeplinirii operatiilor auxiliare
Proprietatea sigurantei marfurilor la exploatare – determina posibilitatile indeplinirii
functiilor sale a obiectului in termenul de functionare.
- va functiona obiectul permanent in timpul termenului de pastrare
- longevitatea
- posibilitatile de reparatie
- posibilitatile de functionare in timpul pastrarii – transportarii.
Proprietatile ergonomice a marfurilor – asigura comoditatea exploatarii obiectului
optimizarea sarcinilor fizice si psihice a omului ce sunt legate de obtinerea efectului necesar. Se
divizeaza in indicatori compusi, ce caracterizeaza:
- comoditatea operarii cu o marfa simpla pentru indeplinirea functiilor principale si
secundare (ex comoditatea montarii demontarii televizorului, transportarii)
- comoditatea conducerii unui aparat compus din punct de vedere tehnic
(comoditatea in timpul functionarii masinii de cusut)
 - legeritatea insuririi de catre consumator a posibililor manipulari cu marfa
(corespunderea obiectelor cu posibilit organelor auditive vizuale gustative)
Proprietatile estetice – arata in ansamblu valoarea social- culturala, utilitatea, oportunitatea,
rationalitatea, etc.
Proprietatile de securitate – prevad producerea marfurilor, conditiilor de exploatare care practic
nu au posibilitatile de imbolnavire, de capatare a unor traume sau dureri.
Proprietatile ecologice a marfurilor – arata cum actioneaza marfa asupra mediului ambiant in
timpul exploatarii. De exemplu se analizeaza cantitatea de substante nocive eliminate de automobile,
poluarea mediului cu ambalaje, etc.

14. Procedura si metodologia generala a expertizei marfurilor

Acceptarea expertizei – presupune un timp foarte scurt in care expertul legal instiintat face
cunostinta cu obiectivele expertizei sau intrebarile la care sa raspunda. Pentru aceasta el are datoria de a
se prezenta in fata instantei unde ia cunostinta de actele suplimentare si poate face obiectii asupra
termenului abordat pentru efectuarea expertizei. In formularea intrebarilor obiectivele trebuie prezentate
astfel incit expertul sa fie obligat sa analizeze toate aspectele pentru lamurirea cazului respective.
Pregatirea expertizei – la aceasta etapa expertul se aprofundeaza in obiectivele expertizei si
cunoasterea sarcinilor ce ii revin sau intelegerea corecta a sensului intrebarilor la care trebuie sa
raspunda.
Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sint:
1. cunoasterea istorucului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor. Actele aflate la
dosarul litigiului de care expertul se foloseste pentru cunoasterea si prezentarea istoricului
litigiului:
 cererea de actionare in litigiu si actele care sprijina actiuni reclamante.
 intimpinarea prezentata de partea reclamanta si actele care il sprijina
 procesele verbale ale sedintei instantei
 actele depuse ulterior la solicitarea instantei sau a uneia din parti.
Istoricul litigiului il ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor
luinad in considerare toate elementele din baza litigiului. La fel expertul poate reconstitui etapele
productiei sau a circulatiei marfurilor si poate sa stabileasca planul de elaborare a raportului de
expertiza.
2. studierea documentelor operative – in functie de specificul lor ele se impart in:
a) documentele care reglementeaza relatiile conreactuale dintre furnizor si
beneficiar:
 contractul
 anexele la contract
 probele de comanda
 corespondenta
b) documente de livrare – primire:
 factura
 specificatia
 avizul de expeditie
 fisa de receptie
c) documente de transport:
 scrisoarea de trasura
 foaie de parcurs
d) documente care atesta calitatea marfurilor:
 certificatul de calitate
 buletinul de analiza
 documentul de stare sanitara
 3. studierea actelor normative si a documentelor care reglementeaza si prescriu
calitatea marfurilor:
 standarde
 certificate de provinienta
 conditii tehnice
4. documentarea bibliografica – este necesara expertului pentru a avea o imagine in
ansamblu a stadiului problemei in literature stiintifica.
Materialele bibliografice sint:
 monografii
 enciclopedii
 studii si cercetari
5. documentarea pe teren – culegerea de marfuri, declaratii ale persoanelor care au
participat efectiv la producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea
catelor originale intocmite la etapa de producere sau circulatie, observatii asupra locului unde a
avut loc vicierea.
In intreprinderi producatoare se efectuiaza:
- verificarea documentelor de constatare privind cantitatea si calitatea materiei
prime intrate in fabricatie
- continutul, data si frecventa efectuarii controlului de calitate
- convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti la producere
- verificarea registrului de analize si a registrului de fabricatie
- verificarea unor documente operative in cazul cind nu sau depus copii la dosarul
cauzei sau exista dubii in privinta veridicitatii lor
- acumularea de probe
- examinarea balantei de materiale
In intreprinderi comerciale se verifica:
- actele de receptie
- registrul de analize
- registrul de stare calitativa a marfurilor depozitate
- convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti
- acumularea de probe
Fixarea rezultatelor investigatiei pe teren, acest document contine:
- locul, data si durata investigatiei
- participantii
- felul investigatiilor
- continutul investigatiilor
- opiniile imputernicitilor in raport cu cele constatate
- obligatiile partilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informatii sau acte.

15. Elaborarea raportului de expertiza

Raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:
1. Preamblul – unde se arata numele si prenumele expertului, instanta care la numit
si nr dosarului.
2. Scurt istoric al litigiului – aici se arata numele sau denumirile partilor, adresele
lor si intro succesiune cronologica principalele puncte si data ale litigiului.
3. Obiectul expertizei
4. Procedura investigatiilor
5. Constatarile expertului
6. Borderoul de anexe
7. Anexele
Raportul este parafat pe fiecare pagina de expert, fiecarui participant I se inmineaza o copie
oficiala, si instantei I se inmineaza raportul nu mai tirizu decit cu 5 zile inainte de judecata.
 16.Analiza raportului de expertiza
Raportul de expertiza cuprinde urmatoarele sectiuni:
-preambul-unde sunt aratate numele si prenumele expertului,instanta care la numit si
numarul dosarului.
_scurt istoric al litigiului-se arata numele sau denumirile partilor,adresele lor si intr-o
succesiune cronologica principalele puncte si date ale litigiului.
-obiectul expertizei
-procedura investigatiilor
-constatarile expertilor
-borderoul de anexe
-anexele
Raportul este parafat pe fiecare pagina, fiecarui participant I se inmineaza o copie oficiala si
instantei I se inmineaza raportul nu mai tirziu decit cu 5 zile inainte de judecata.

17.Certificarea conformitatii marfurilor si serviciilor

In conditiile diversificarii si innoirii rapide a ofertei de marfuri a aparut necesitatea
introducerii unei practici noi care sa asigure cresterea increderii inter partenerii comerciali din diferite
tari si in special a increderii consumatorilor privind calitatea produselor pe care le
akizitioneaza.Deoarece simpla afirmatie a producatorului nu mai ofera garantii obiective privind
calitatea ,intr-o serie de tari se introduce sistemul certificarii.Obiectivul sau este de a garanta prin
interm.unui organism independent de producator si de benefeciar,conformitatea unui alt produs ,serviciu
sau a sistemului de management a calitatii intreprinderii cu un document normativ.Certificarea a capatat
o larga extindere in comertul mondial mai ales dupa aparitia standardelor din familia ISO 9000 si EM
45000.
Certificarea reprezinta o modalitate de atestare a conformitatii produselor ,serviciilor si a
systemului de management a calitatii unei intreprinderi cu un normative prestabilit , atestare pe care o
realizeaza un organism neutru denumit organism de certificare.Recunoasterea oficiala a competentei
unui organism de certificare se efectueaza prin acreditare.

Certificarea produselor si serviciilor

Acest tip de certificare prezinta mai multe avantaje:
-certificarea ofera un avantaj commercial contribuind la promovarea produselor si
serviciilor.Ea repre-zinta o dovada obiectiva ca sunt respectate caracteristicile de calitate mentionate in
standart ,facilitind orientarea consumatorilor la alegerea produselor si serviciilor.
-certificarea permite eliminarea incercarilor multiple si costisitoare effectuate de producator
,beneficiar si intermediari.
Tinind seama de aceste avantaje furnizorii sunt interesati sa imbunatateasca in continuu
calitatea produselor si serviciilor pe care le produc pt a putea asigura satisfacerea conditiilor
certificarii.Dovada conformitatii produselor poate fi:sub forma unui certificat de conformitate sau a unei
marci de conformitate.
Certificatul de conformitate reprezinta un document elaborat pe baza regulilor unui system
de certificare ce indica existenta increderii ca un produs identificat este in conformitate cu un anumit
standard sau cu un alt document normativ.El contine o parte informativa privind caracteristicile
impuse ; a doua parte –informatii referitoare la organismul care a efectuet verificarile si uneori marca de
conformitate.
Marca de conformitate este o marca protejata aplicata pe baza regulilor unui system de
certificare ce indica existenta increderii ca produsul sau serviciul in cauza este in conformitate cu un
anumit standard.In present se practica 2 tipuri de certificare:
-obligatorie
-voluntara
 Certificarea obligatorie se refera la produsele si serviciile care se reglementeza obligatoriu si
anume
reglementari referitoare la protectia vietii, sanatatii consumatorului ,protectia muncii si a
mediului inconjurator.
Certificarea voluntara se refera la produsele si serviciile pt care nu exista reglementari
obligatorii.Acest tip de certificare este utilizat de intreprindere ca instrument pt pastrarea pietelor si
desfacere sau pt mcucerirea unor piete noi.

Certificarea sistemului de management a calitatii

Reprezinta atestarea de catre organismul de certificare a conformitatii acestora cu un
standard de referinta din familia ISO9000 sau ekivalentele acestora.Certificarea sistemului de
management a calitatii unei intreprinderi se realizeaza cu anumite scopuri:publicitare , sau pt
motivarea personalului pt imbunatatirea calitatii.Dar un certificat obtinut pt sistemul de management a
calitatii nu inseamna in mod automat ca toate produsele pe care le furnizeaza vor fi fara abateri de la
standarde.

18.Acreditarea organelor de evaluare si certificare a calitatii

Organizarea certificarii prevede crearea organelor de acreditare ,a organelor de
certificare, crearea si acreditarea laboratoarelor de incercare,atestarea mijloacelor de producere si
organizarea inspectoratulyi de control in sistemul de certificare.
Consiliul de Acreditare se creaza in structura sistemului de certificare national catre
Moldova Standard in baza Regulamentului Moldova Standard.In cadrul Consiliului sunt inclusi:
-Reprezentantii ministerelor si departamentelor si a altor institutii de conducere.
- Reprezentantii laboratoarelor acreditate
-Asociatia Consumatorilor
-Specialisti calificati in ramura data
Acest consiliu studiaza si apreciaza organizatiile ce pretend a fi licentiate in domeniul
certificarii si conduce cu licentierea lor.Consiliul rezolva litigiile ,apelarile si alte neintelegeri.In calitate
de organizatie pt certificare poate fi acreditata organizatia ce are statut juridic si este neutra
,necointeresata
in acreditarea diferitor intreprinderi.Organizatia indeplineste urmatoarele cerinte:
1.Cerinte organizatorice:
-organizatia trebuie sa aiba finante stabile
-sa mentina dreptul si posibilitatea de ai apara pe toti cei implicati in procesul de certificare
-trebuie sa posede utilaje ,incaperi , metode si procedure care sa indeplineasca functiile de
acreditare
2.Personalul organizatiei:
-trebuie sa fie condus de un conducator competent si cu rspundere
-sa posede un colectiv permanent, corespunzator profilului acreditarii
-personalul e dator :sa functioneze cel putin 4 ani in domeniul standardizarii si conducerii
din care cel putin 2 ani –in domeniul certificarii;sa cunoasca toate actele legislative si normative;sa nu se
lase la presiuni care sa corecteze hotaririle sale.
3.Cerinte metodice:
-organizatia trebuie sa posede o metodologie si un regulament bine pregatit ,capabil sa
actioneze in toate directiile de a emite, a prolonga,a anula sau rekema certificarea .
In afara de aceasta , organizatia pretendenta indeplineste citeva cerinte adaugatoare:
-inkeie cu consiliul de Acreditare un contract unde sunt clar aratate drepturile si indatoririle
sale ;
-elaboreaza un complect de documente, de instructiuni unde intra conditiile de certificare
,regulamentul de certificare ,tarifele de plata.
Acreditarea organizatiilor de certificare o face Moldova Standard care prin dispozitia sa
numeste organizatia pt certificare sii ofera 3 luni pt pregatirea catre acreditare.
 Acreditarea organizatiilor pretendente e alcatuita din urmatoarele etape:
1.prezentarea si expertiza actelor de acreditare
2.aprecierea organizatiei pretendent
3.luarea hotaririi, alcatuirea si inregistrarea documentelor de acreditare.

Principalele acte ale acestui process sunt:

1.Atestatul de acreditare cu anexe unde se prezinta domeniul de activitate;2.Licenta-acord
dintre Moldova Standard si organizatie unde sunt aratate drepturile ,indatoririle si conditiile de
activitate.

Aceste acte sunt semnate de directorul departamentului Moldova Standard.

19.Metodologia generala a certificarii(la lectii practice)????????

20, 21, 22 – le luăm din copia făcută de la prof

23. Actele legislative a RM privitor la expertiza mărfurilor

Pentru asigurarea unui nivel înalt al calităţii mărfurilor, extinderea pieţilor de desfacere şi
eliminarea falsificărilor a fost creat cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii mărfurilor.
Pentru aceasta au fost elaborate o serie de acte normative şi documente referitoare la controlul calităţii,
standardizare şi certificare a mărfurilor. Aceste documente se împart în următoarele 4 grupe:
1. Documente legislative ( legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova şi
Decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova);
2. Hotărîri ale Guvernului RM;
3. Documente care prescriu calitatea mărfurilor
4. Documente care dovedesc şi confirmă calitatea mărfurilor.
Cele mai importante acte legislative ale Parlamentului R.M. şi Decrete ale Preşedintelui R.M.,
care stau la baza activităţii de asigurare şi control al calităţii mărfurilor, sunt publicate în Monitorul
Oficial ala R. Moldova.
Tipuri de standarde aplicate în activităţile de producere şi comerţ.
Se deosebesc 3 criterii de clasificare, care delimitează categoriile de standarde, şi anume:
- După nivelul de aplicare avem standarde: internaţionale; regionale; interstatale de
tipul GOST; naţionale de tipul SM, SR; ramurale; de întreprindere.
- După conţinut, tipurile de standarde sunt:
 standard de bază – care are o aplicare generală sau care conţine prevederi
generale pentru producerea mărfurilor;
 standard de terminologie – care specifică termenii, de obicei împreună cu
definiţiile, şi uneori cu note explicative, ilustraţii etc.
 st. de încercare
 st. de proces- specifică condiţiile pe care tb sa le îndeplinească un proces
 st. de produs
 st. pentru servicii- specifica conditiile pe care tb sa le indeplineasca un
serviciu pt a asigura aptitudinea de utilizare a acestuia;
 st. de marcare
 standarde de interfaţă-specifica cond. Referitoare la compabilitatea
produselor sau a sistemelor în punctul lor de legătură;
- După subiect, st. pot fi clasificate în: st. pt construcţii, s. pt agricultură, st. pt
comerţ, st. pt protecţia mediului ambiant, st. pt telecomunicatii etc.

24. Expertiza făinii

Litigiile referitoare la identificarea şi stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii pot
urmări următoarele scopuri:
 1. Identificarea făinii;
2. Stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii;
3. Evidenţierea posibilităţilor de falsificare.
În activitatea comercială calitatea făinii se apreciază după caracteristicile organoleptice şi
fizico-chimice.
Caract. Organoleptice permit identificarea tipului de faina si a unor insusiriorganoleptice ca:
- Culoarea
- Mirosul
- Gustul
- Finetea etc.
Culoarea făinii depinde de natura boabelor, calitatea măcinişului, separarea endospermului de
măciniş, umiditatea, condiţiilor încercărilor organoleptice şi durata păstrării făinii, cu cît făina este mai
veche cu atît culoarea este mai deschisă.
În funcţie de natura boabelor făina poate fi:
- de grîu, - de secară, - de porumb, - de orz, - de ovăs ş.a.
Semnele distinctive în identificarea făinii de grîu sunt: prezenţa unui gluten care poate fi uşor
separat.Prin spălarea probei se îndepărtează amidonul din făină şi rămîne glutenul, ceea ce este
caracteristic numai făinii de grîu. Cantitate şi calitatea glutenului sunt în funcţie de soiul de grîu.
Caracteristicile importante în identificarea făinii de grîu sunt proprietăţile glutenului umed:
culoarea, elasticitatea şi extensibilitatea.
În făina de secară glutenul nu poate fi separat deoarece prin spălare se îndepărtează şi celelalte
părţi componente. Spre deosebire de făina de grîu cea de secară conţine mai multă celuloză.
Aciditatea( tb sa fie pîna la 5-6 grade T) făinii constituie un indice al gradului de prospeţime,
ea creşte odată cu învechirea făinii. Făina de grîu veche are o aciditate mai mare de 5-6 grade T.
Cea mai importantă caracteristică pentru stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii în
cazurile litigioase este deteminarea conţinutului de cenuşă , care este o metodă standardizată, arbitrată
în toate ţările uniunii europene. Conţinutul de cenuşă nu trebuie să depăşească:
 pentru faina de grîu de calitate superioară- 0,55%
 pentru f. De calit întîi – 0,75%
 pentru calit. A doua – 1,25%
 pentru făina integrală – 1,25-1,75%
Umiditatea- nu mai mare de 15%.
Cele mai frecvente falsificări ale făinii sunt:
 falsificările sortimentale
 calitative
 cantitative
 informaţionale
Determinarea glutenului:
Se iau 25 g de făină, se introduc într-un mojar, se adaugă 13 ml de apă şi se amestecă cu
fistilul, se lasă în repaos 20 min. După aceea se spală sub un jet de apă, în mînă pînă cind va curge apă
curată. Apoi se cîntăreşte glutenul care a rămas şi se calculează procentajul----- ?g(cite g are glutenul
obtinut) : 25 g* 100%=

25. Expertiza cerealelor

Boabele cerealelor au caracteristici distincte,care permit identificarea lor:colore,
forma, aspect exterior, marime shi greutate.
Stabilirea masei si marimii boabelor se face prin determinarea masei volumetrice
shi a mesei absolute, care se exprima prin masa a 1000 de boabe.forma, marimea shi aspectul
exterior al boabelor cerealelor sunt specifice p-u fiecare tip si determinate de soi si grad de
maturizare. Masa a 1000 de boabe ap-u diferite ceriale tr sa constit:- p-u griu-30-40g
-p-u secara-20-25; p-u orz 35-45g ; p-u ovaz 20-30g.
 O caracteristica importanta in expertiza cerealelor e-r determinarea masei
volumetrice si umeditatii lotului supus expertizei.Masa volumetrica a cereal treb sa se
incadreze in umat limite: p-u griu 745-785g/l; p-u secara 670-715g/l ; p-u orz 545-605; p-u
ovaz 420-480.
Foarte des cerealele pot fi supuse falsificarii cantitative prin modificarea umeditatii
lor.
De asemenia e-e importantsa se verifice greutatea ambalajului de transport sau
consum in vederea stabilirii masei nominale a cerialelor livrate in saci, lazi, pachete etc.

26. Expertiza zaharului

La efectuarea expertizei zaharului se rezolva urmatoarele probleme:
-identificarea zaharului
-aprecierea metodelor de falsificare a zaharului si de depistare a acestora.
1.identif zahar—prevade determinarea tipului de zahar pornind de la material prima
folosita si identificarea sortimentala.
Identificarea tipului de zahar-zaharul din trestie se deosebeste de zah din sfecla
visual prin faptul ca e-e mai marunt.
Identificarea sortimentala—zaharul e-e fabricat in urmat sortiment-dupa gradul de
purificare, care determina proprietatile organoleptice si fizico-chimice.Zaharul p-e fi rafinat
si nerafinat. In limitele acestor grupuri deosebim:
1.Zahar nerafinat
-z. tos- cu marimea cristalelor 0,5-2,5mm
- z.pulbere 0,5mm
- z. pudra < 0,1mm
2.zZahar rafinat
- z. rafinat bucati de anumite dimensiuni.
- z. tos rafinat
- z. pudra rafinat
- z. rafinat crystal

Indicii de calitate ai zaharului:

- zaharoza
- cenusa
- culoarea
- umeditaea
Falsificarea sortimentala: inlocuirea zah rafinat cu cel nerafinat, inloc zah-pudra cu
praf de zahar-deseu de la cernerea zaharului etc
Zah rafinat se deosebeste de cel neraf prin urmatorii indici:
- culoarea e-e mai alba, uneori cu o nuanta albastruie
- are o cantitate mai mica de substante reducatoare
- are o cantitate mai marede zaharoza
2. Falsificarea zah p-e fi
- calitativa
- cantitativa
- informationala.
Examinarea organoleptica:
Pregatirea probei p-u analiza-probele luate p-u analiza se mentin 6 ore in ambalajul
sau in incaperea in care se face analiza.se deschide ambalajul, se amesteca probele si se trece
la efectuarea analizei.Se varifica caracteristicile: aspectul in stare solida si in solutie 10%,
culoare , gust, miros .
Aspectul in stare solida-se intinde un strat subtire pe o suprafata alba si se
examineaza cu ochil liber.
 Se mai examineaza si culoarea, gustul mirosul.
Falsific pcantitativa-se verifica prin cintarire,deviarea medie nu treb sa depaseasca
2% de la masa nominala.
Falsif informationala a zah:
- se falsif denumirea de origine;
- producatorul marfii;
- cantitatea marfii etc.
Indicii organol
Miros si gust Dulce,fara nuante straine
pulverulenta Curgator fara bulgarasi
culoare Alba-srtalucitoare
Solubilitatea in apa Fara sediment

27, 28 – le luăm din Xerox de la temă

30.Expertiza berii
Aprecierea indicilor organoleptici ai berii:
Examinarea organoleptica se face prin tehnica degustării în încăperi special
amenajate,curate,fără mirosuri străine sau zgomote.Probele recoltate se ţin timp de o oră la întuneric la
temperatura de 10-12 garde.Probele sînt turnate în pahare de degustare pînă spuma ajunge la gura
acestora. Proprietăţile organoleptice ale berii se examineaza în următoarea ordine:
1.Aspect
2.Culoare
3.Miros
4.Gust
5.Impregnări cu CO2
6.Aspect şi persistenţă spumă.
Aspectul se determină prin transparenţa la lumina naturală a zilei.Berea se prezintă ca un lichid
limpede,cu luciu,fără sediment sau impurităţi,cu spumă albă şi perlaj de bioxid de carbon.
Culoarea variaza de la galben-pai pînă la galben la berea blondă şi este brună la berea brună.
Limpiditatea.Berea nu trebuie să fie tulbure sau să prezinte sediment.Prezenţa tulburelei sau
depunerea de sediment indică cel puţin un început al procesului de alterare a berii.
Gusrul şi mirosul. Mirosul se apreciaza imediat după deschiderea ambalajului.Gustul trebuie să
fie amărui,plăcut,caracteristic fiecărui tip care atestă prezenţa bioxidului de carbon fără nuanţe
străine.Evaluarea impregnării cu bioxid de carbon se face concomitent cu evaluarea aspectului şi
gustului.
Spuma.Pentru aprecierea acesteia berea se toarnă imediat după capsulare de la o înălţime de
30mm într-un pahar special ţinut înclinat.Se verifică volumul,fineţea şi stabilitaea spumei la temparatura
de 15 grade.Pentru berea în sticle spuma nu trebuie să aibă o înălţime mai mică de 20mm,iar pentru cea
de butoi-nu mai mică de 15mm.Stabilitatea spumei se evaluează prin timpul de la apariţia ei şi pînă la
distrugere.Ea trebuie să fie nu mai mică de 12min.pentru berea de sticlă,şi1,5 pentruberea la butoi.
Aprecierea indicilor fizico-chimici de calitate a berii.
Dintre caracteristicile fizico-chimice ale berii sînt selecţionate drept criterii de
calitate:conţinutul de alcool,extractul real,concentraţia mustului primitiv,culoarea,conţinutul de bioxid
de carbon şi aciditatea.
1.Determinarea concentraţiei alcoolice.
Determinarea se realizează prin metoda distilării.Prin distilarea probei de analizat se separă
distilatu care se supune în continuare determinării concentraţiei alcoolice prin metoda picnometrică,iar
în balonul de distilare rămîne rezidul care este pregătit pentru determinarea extractului real.Se distilează
2/3 din volumul beri,după ce distilatul din retorta de recepţie se completează cu apă distilată pînă la
200grade prin metoda picnometrică.Cantitatea de alcool din masa berii se determină după densitatea
distilatului.
 2.Determinarea cotei substanţelor uscate.
Concentraţia mustului primar destinat fermentării se poate calcula cunoscînd conţinutul de
alcool în bere şi al extractului real.Conţinutul extractului real se determină la distilarea alcoolului.Pentru
aceasta la rezidiu se adaugă apă distilată pînă la masa iniţială de 200g,se amestecă apoi cu ajutorul
picnometrului se determină densitatea la temperatura de 20grade.
Aciditatea totală este un indicator de calitate ce caracterizează prospeţimea berii şi gustul ei.Se
determină prin titrarea probei de analiză cu NaOH sol. 0,1n în prezenţa fenolftaleinei după înăturarea a
CO2.
3.Determinarea culorii berii
Culoarea berii se determină prin metoda de companare a culorii ei cu culoarea soluţiei de
iod.Pentru aceasta în doua pahar eidentice incolore se toarnă:în unul-100ml de bere,în altul-100ml de
apă.În paharul cu apă se toarnă din biruetă la agitare,soluţie apoasă de iod 0,1n pînă cînd culoarea apei
va deveni identică cu culoarea berii.
4.Determinarea conţinutului de bioxid de carbon.
Într-un vas de 500ml se introduc50 ml de sol. De carbonat de sodiu şi se adaugă cu pipeta 25ml
din proba răcită,ţinînd vîrful pipetei în soluţia de carbonat de sodiu.Seadaugă 100ml de apă fiartă cu
temperatura de 5 grade şi 1ml de sol. De fenolftaleină.Într-un alt vas se introduce 25ml de probă
răcită,se adaugă cu pipeta 50ml sol. De carbonat de sodiu,1ml sol. De fenolftaleină şi se tritrează cu acid
clorhidric pînă la decolorarea completă a soluţiei.
31.Expertiza ţesăturilor
Expertiza organoleptică a ţesăturilor se efectuează verificînd prezenţa ştampilei,a imprimării şi
etichitării ţesăturilor cu anumite menţiuni obligatorii.
La ţesăturile din bumbac şi tip bumbac ştampilarea se face pe ambele capete ale bucăţii cu
ştampila triunghiulară a organului de control tehnic (CTC)Menţiunile pe care le cuprind sînt:denumirea
sau emblema întreprinderii producătoare,denumirea ţesăturii,compoziţia fibroasă etc.
La ţesăturile din lînă şi tip lînă marcarea se face prin ştampilare sau perforare la ambele capete
cu iniţialele întreprinderii producătoare,pe dosul ţesăturii cu tuş de culoare constantă faţă de fondul
ţesăturii şi pin etichetare cu menţiunile cunoscute.
A ţesăturile din mătase şi tip mătase,marcarea se execută prin imprimare la ambele capete ale
bucăţii cu denumirea sau emblema întreprinderii producătoare.
Ambalarea se face în hîrtie de ambalaj sau folie de material plastic,prinse la ambele capete cu o
banderolă din material rezistent.
Calitatea se determină prin două metode:vizuală şi tactilă.
Metoda vizuală permite obţinerea informaţieie în dependenţă de tipul ţesăturii dacă este
uniformă,omogenă,curată,bine ţesută etc.
Metoda tactilă permite să se aprecieze tuşeul.Prin tuşeu se caracterizează ţesăturile
moi,mătăsoase,foşnitoare,flexibile,reci,calde etc.
La prin aceste metode se determină defectele vizibile care se clasifică în:
 răspîndite
 localizate
Prima grupă de defecte include:neregularitaea vopsirii,aspectul neclar al
culorii,impurităţi vegetale,dungi în urzeală etc.
A doua grupă cuprinde: gaură sau ruptură pînă la 3cm,pată,stopare vizibilă,fir lipsă în
bătătură margine ruptă pînă la 3cm.
Determinarea sistemului de legătură a firelor din ţesătură.
Pentru determinarea armurii ţesăturii este necesar să se stabilească faţa şi dosul
ţesăturii.Faţa ţesăturii este partea mai prezentabilă ca aspect şi cu o contextură superioară,în
comparaţie cu cealaltă parte care este dosul ţesăturii.Există mai multe sisteme de legătură care au
la bază legăturile fundamentale:
Legătura pînză – este cea mai simplă şi cea mai răspîndită:astfel de ţesături au 2 feţe
identice şi rezistenţă mare din cauza punctelor de legătură numeroase şi desimea moderată.
 Legătura diagonal - conferă ţesăturilor un aspect cu linii paralele dispuse pe diagonală către
marginile ţesăturii,netezime,desime şi moliciune mai mare decît la ţesăturile cu legătură pînză.
Legătura atlaz – se caracterizează prin flotări substanţiale ale firelor de urzeală peste cele 52
bătături sau invers de aceea punctele de legătură sînt puţine şi neînvechite.
Pentru determinarea tipului de ţesătură se utilizează 3 metode:
1.Metoda de ardere care permite determinarea naturii fibrelor prin comportarea lor în flacără şi
în afara ei.Din probele de ţesătură pregătite se extrag cîteva fibre care cu ajutorul pensetei se introduc în
flacăra spirtierei,se fac observaţii asupra caracterului flacării remarcînd comportarea fibrelor la acţiunea
temperaturii înalte,la ardere,tipul cenuşii,mirosul produselor arse.
2.Metoda microscopică care permite studierea microstructurii fibrelor. Se cercetează secţiunea
transversală,se determinăî structura şi dimensiunile.Cercetînd secţiunea longitudinală se atrage atenţia la
forma fibrelor,caracterul suprafeţei,existenţa şi dimnsiunile lumenului.
3.Metoda chimică care permite determinarea naturii fibrelor după comportarea lor la acţiunea
diferitor reagenţi chimici.Se fac observaţii asupra schimbărilor apărute în urma reacţiilor.
32.Expertiza mărfurilor chimice de uz casnic
Detergenţii sînt substanţe active de suprafaţă ce fac parte din grupa de mărfuri chimice de uz
casnic pentru spălat şi curăţat rufe.
Expertiza organoleptică cuprinde identificarea următorilor indici:_
 identificarea marcării şi ambalării;
 identificarea sortimentului;
 identificarea caracteristicilor de calitate:
a) Culoare
b) Mirosul:
Culoarea:detergenţii sub formă de praf şi granule au culoare albă,galben-pai,vernil şi albastru
deschis. Detergenţii lichizi au culoarea galben-portocaliu deschis;cu cît culoarea este mai deschisă şi nu
prezinţă o tentă cenuşie,indică un conţinut redus de impurităţi.
Mirosul este caracteristic dat de substanţa de parfumerie şi persistent un timp de 90 de zile
după care să-l piardă,mirosul nu trebuie să fie neplăcut.
Expertiza fizico-chimică se efectuează pentru identificarea următorilor indici fizici-chimici ai
detergenţilor:
 conţinutul în substanţă activă;
 aspectul soluţiei 1% produs;
 pH-ul soluţiei 1% produs;
 densitatea în vrac în stare netasată;
 puterea de spumare,stabilitate şi densiunea spumei.
Substanţa activă datorită structurii sale moleculare imprimă produsului proprietăţi de agent de
spălare.Conţinutul de subst.activă se exprimă procentual şi trebuie să fie cuprins între 12-35% în funcţie
de tipul detergentului şi poate fi determinat prin diferite metode în funcţie de natura chimică a substanţei
active ce stă la baza detergentului.
Aspectul soluţiei 1% produs dă indicaţii asupra solubilitaţii în apă a detergentului.
Valoarea pH-ului exprima concentratia în ioni de hidrogen a soluţiilor apoase de detergenţi care
determina domeniul de utilizare al acestora.Detergenţii care dau soluţii apoase alcaline şi puternic
alcaline sînt destinaţi spălării materialelor textile celulozice.
Densitatea în vrac dă indicaţii asupra uniformităţii şi mărimii particolelor pentru detergenţii
condiţionaţi sub formă de praf şi granule.Cu cît particulele sînt mai fine şi uniforme cu atît este mai
mare densitatea.
Caracteristicile spumei reprezintă un sistem dispers iar puterea de spumare este capacitatea
soluţiilor apoase ale detergenţilor de a uşura formarea spumelor şi de a mări stabilitaea lor.
Falsificarea detergenţilor constă în modificarea compoziţiei iniţiale a produsului prin înlocuirea
unor ingredienţi cu alţii.Aceste modificări duc la scăderea nivelului de calitate a produsului şi la apariţia
unor maladii grave în timpul utilizării de către consumatori..Foarte des este utilizată falsificarea
informaţională prin care produsul deo calitate mai joasă este prezentat prin brendul produsului ce a
căpătat aprobarea consumatorului.
33. Expertiza marfurilor cosmetice
Sortimentul produselor cosmetice cuprinde 3 grupe mari si fiecare grupa la rindul ei se
imparte in mai multe subgrupe:
1. Produse de igiena
2. Produse de parfumerie
3. Produse cosmetice propriu-zise
Grupa produselor de igiena cuprinde:
- sapunuri de tualeta, sapunuri deodorante, etc.
- preparate pentru baie si dus (saruri, spume, uleiuri, geluri)
- deodorante si antitranspirante
- produse pentru ingrijirea parului:
 nuantatoare si decolorante
 produse pentru odnulare, indreptare, fixare
 produse pentru decorare (aranjare)
 produse pentru curatare (lotiuni, pudre, sampoane)
 produse pentru conditionare (lotiuni, lacuri, briantine)
- produse pentru ras (crème, spume, lotiuni)
- produse pentru bai de soare (plaja)
- produse de igiena intima externa
Grupa produselor de parfumerie:
- parfumuri
- ape de toaleta
- ape de colonie
Grupa produselor cosmetice propriu-zise:
- crème, emulsii, lotiuni, geluri si uleiuri pentru piele (fata, miini, picioare)
- masti pentru fata (cu exceptia produselor care actioneaza ca abrasive superficiale
ale pielii pe cale chimica)
- baze nuantatoare (lichide, paste, pudre)
- pudre (de machiaj, dupa baie, pudre igienice)
- depilatoare
- produse pentru machiaj si indreptarea acestuia (de pe fata si ochi)
- produse destinate aplicarii pe buze
- produse pentru ingrijirea unghiilor se decolorarea lor
- produse de albire a pielii
- produse antirid.

La expertiza produselor cosmetice se determina:

1. denumirea produsului
2. marca de fabricatie comerciala
3. datele etichetei de prezentare (denumirea, modul de intrebuintare, termen de
valabilitate, producatorul, concentratia, standardul, compozitia chimica, etc.)
4. ambalajul (plastic, carton, sticla)
5. indicii organoleptici:
- aspectul exterior
- consistenta si mirosul (lichida, solida, semilichida, miros placut, puternic, normal)
- culoarea
- defectele (crapaturi, miros neplacut,etc.)
34.Expertiza pielii naturale şi artificiale
Procesul fizico-mecanic şi chimic prin care pielea brută este transformată în piele finită
reprezintă procesul de tăbăcire.Calitatea pieilor finite depinde de grosimea şi adîncimea firului de păr în
piele,precum şi de numărul,marimea şi adîncimea glandelor sudoripare şi sebacee care influenţiază
negativ calitatea pielii.
În funcţie de proprietăţile fizico-chimice,pieile se împart în următoarele zone topografice cu
caracter omogen
La pieile de bovine:
 cruponul corespunde spatelui animalului,are grasimea aproape uniformă pe toată
suprafaţa,structură densă şi rezistentă.
 Pielea de pe gît este mai afînată,mai rară,mai slabă
 poalele,pielea de pe cap,pielea de pe picioare,coadă,iile sînt regiuni topografice de
calitate inferioară.
La pieile de cabaline:
 gîtul cuprinde pielea din regiunea spatelui şi a gîtului
 crupa este compactă,mai densă dar cu două zone mai tari care se numesc oglinzi
Pieile animalelor mari se tăbăcesc întregi,sub formă de jumătăţi denumite canate. Pieile
animalelor mici datorită caracterului mai omogen se tăbăcesc întregi.
Cele mai importante calităţi ale pieilor finite sînt:
1.Grosimea determină destinaţia pieilor tăbăcite,se apreciază cruponulcare este mai omogen şi
mai ras şi se exprimă în mm.
2.Suprafaţa influenţează randamentul la croire a pieilor şi depinde de mărimea animalului.
3.Masa specifică depinde de tipul animalului şi de modul de tăbăcire.
4.Elasticitatea este determinată de metodele de finisare aplicate pieilor tăbăcite şi contribuie la
păstrarea formei în timpul utilizării.
5.Plasticitatea prezintă importanţă în cazul articolelor de încălţăminte,deoarece încălţămintea
trebuie să-şi păstreze forma.
6.Rezistenţa la compresiune determină destinaţia pieilor,cea mai rezistentă fiind cruponul.
7.Rezistenţa la abraziune repreuintă rezistenţa la frecarea uscată şi umedă a tălpii,la contactul
cu aspirităţile solului.
8. Rezistenţa vopsirii se referă la rezistenţa la diferiţi agenţi care intervin în timpul
confecţionării şi purtării.
9. Proprietăţile chimice depind de provienenţa pielii,de metoda de tăbăcire şi de
procesul de finisare
10. Conductibilitatea electrică.Pielea are conductibilitate electrică redusă dar aceasta
creşte cu cît procentul de umeditate din piele creşte.
11. Absorbţia de apă se datorează porozităţii şi depinde de felul tăbăcirii şi al finisării
Procedeele expertizei pieilor naturale constă în identificarea tipului de piele naturală şi
înlocuitori din piele,a metodelor de tăbăcire,determinarea defectelor,efectuarea încercărilor privitor la
determinarea grosimii etc.,în scopul corespunderii cerinţelor de calitate şi cerinţelor consumatorului.
35.Expertiza ceramicii
Articolele de menaj din ceramică se marcheaza pe suprafaţa secundară cu următoarele
elemente: marca de fabrică prin cuvinte sau simbolic,denumirea comercială a produsului şi a
materialului ceramic,numărul decorului şi al modelului sonform STAS sau NT,calitatea indicată prin
numere,marcată cu vopsele rezistene la apă,conţinutul pachetului sau cutiei,semne avertizoare privind
fragilitatea.
Modul corect de ambalare asigură integritatea produselor ceramice.Articolele de menaj se
ambalează diferit în funcţie de caracteristicile produsului,şi anume:în pachete de hîrtie rezistentă,cutii de
mucava sau material plastic,în folii de polietilenă contractabilă,în lăzi,containere,fiecare unitate de
ambalaj avînd fixată o etichetă de identificare şi de avertizare pentru fragilitate.
După destinaţie,sortimentul produselor ceramice se clasifică în:
- mărfuri ceramice pentru menaj
- mărfuri ceramice decorative
- mărfuri ceramice pentru construcţii
- mărfuri ceramice pentru uz industrial
 Grupa principală o formează mărfurile ceramice de menaj şi decorative.După destinaţie şi
modul de comercializare,acestea se clasifică în:
1.Articole ceramice de menaj:
- din porţelan:articole unitare,căni,ceşti,solniţe.
- din faianţă: articole separate:căni,farfurii etc,
2.Articole ceramice decorative:
- din porţelan
- din faianţă: vaze,bomboniere etc.
3. Articole ceramice populară:
- ceramică roşie: smălţuită şi nesmălţuită
- ceramică neagră
- ceramică comună termorezistentă
Studiind sortimentul articolelor ceramice se identifică grupele sortimentale, prezenţa
elementelor marcării,integritaea ambalajului şi prezenţa semnelor avertizoare privind fragilitatea.

36. Emiterea certificatelor de conformitate şi a mărcilor de conformitate

Certificatul de conformitate pt produse se emite de organismul de certificare, iar în lipsa lui –
de organul naţional de certificare după efectuarea procedurilor corespunzătoare şi în modul stabilit de
PG 01-06-96.
Certificatul intră în vigoare după înregistrarea în Registrul Sistemului întocmit în corespundere
cu cerinţele PG „Modul înregistrării obiectelor de certificare şi întocmirea Registrului Sistemului”.
Pt produsele de tip serie solicitantului i se eliberează licenţa cu dreptul utilizării mărcii de
conformitate.
Dacă în sistemul certificării produselor omogene (concrete) este folosită metoda certficării
sistemului calităţii, solcicitantului i se emite certificatul de conformitate pt sistemul calităţii.
Dacă certificarea se efectuează în cadrul unui sistem internaţional sau al unei convenţii, modul
emiterii, modelul certificării şi termenul de valabilitate se determină de regulile şi cerinţele acestei
sisteme sau convenţii.
Termenul de valabilitate a certificatului de conformitate se determină luând în seamă termenul
de valabilitate a documentelor normative pt produs, termenul pt care este atestat sistemul de producţie
sau este certificat sistemul calităţii , dar nu paote depăşi 3 ani.

37. Acte normative şi documente deligslative, ce stau la baza activităţii de standardizare

Pentru asigurarea unui nivel înalt al calităţii mărfurilor, extinderea pieţelor de desfacere şi
eliminarea falsificărilor a fost creat cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii mărfurilor.
Pentru aceasta au fost elaborate o serie de documente:
1. documente legislative
2. hotărâri ale Guvernului RM
3. documente ce prescriu calitatea mărfurilor
4. documente ce demostrează şi confirmă calitatea mărfurilor
Cele mai importante acte legislative sunt publicate în Monitorul Oficial.
Tipuri de standarde aplicate în activităţile de producere.
Ele se deosebesc după câteva criterii:
1. după subiect: pt construcţii, agricultură, comerş, protecţia mediului
ambiant, telecomunicaţii
2. după conţinut:
de bază – conţine prevederi generale pt rpoducerea produselor
de terminologie – sunt specificaţi termenii
de încercare – metode de specificare a mărfurilor (eşantionare,
utilizarea metodelor statistice, etc.)
de proces – condiţiile ce trebuie să le îndeplinească un proces
 de produs – condişii pentru mărfuri
de servicii – condiţii ce trebuie să le îndeplinească un serviciu,
pentru a a sigura aptitudinea de utilizare a acestuia
de interfaţă – condiţiile referitoare la compatibilitatea produselor
sau a sistemelor în punctele lor de legătură
de marcare – o listă de caracteristici ale căror valori sunt indicate
pentru descrierea caracteristicilor nutriţionale
3. după nivelul de standardizare
internaţionale – de către o organizaţie internaţioanlă
interstatale – tip GOST
naţionale – organism naţional de standardizare (SM, SR, DIN, FN)
de firmă – societăţile comerciale, regii autonome sau de către
persoane juridice

38. Caracteristica documentelor ce confirmă calitatea şi conformitatea mărfurilor

39. Clasificarea vinurilor

Clasificarea şi caracteristica vinurilor liniştite
Potrivit definiţiei dată de Oficiul Internaţional al viei şi Vinului, „Vinul este în exclusivitate o
băutură ce rezultă din fermentaşia alcoolică completă sau parţială a mustului de struguri”.
Vinurile de struguri se clasifică după următaorele criterii de bază:
1. după culoare
- vinuri albe
- vinuri roze
- vinuri roşii
2. după compoziţia ampelografică (după materia primă)
- vinuri de soi – sunt obţinute din struguri de un singur soi;
- vinuri cupajate – sunt obţinute din vinuri brute fabricate din mai multe
soiuri, în proporţii bine stabilite;
- vinuri sepajate – se onţin prin vinificarea în amestec a diferitelor soiuri de
struguri de aceeaşi specie botanică.
3. după calitate
- vinuri de consum curent – se obţin din struguri după o tehnologie generală
(cel puţin 8,5% vol. alcool);
a) vinuri tinere – se obţin din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al
acestora cu aplicarea unei tehnologii general accepatat sau originale şi se comercializează
îmbuteliate sau în vrac, în anul de recoltare a strugurilor;
b) vinuri obişnuite – se obţin din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al
acestora cu aplicarea unei tehnologii acceptate de toţi şi se îmbuteliază începând cu data de 01
ianuarie a anului următor recoltării.
- vinuri de calitate superioară – se obţin din soiuri cu însuşiri calitative
superioare după o tehnologie tradiţională cu maturarea ulterioară în decurs de cel puţin 6
luni (cel puţin 10,0% vol. alcool);
a) vinuri mature – sunt obşinute din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al
acestora cu aplicarea unei tehnologii speciale sau acceptate de toşi cu condiţia unei maturări
obligatorii în recipiente staţionare pe parcursul a cel puţin 6 luni;
b) vinuri de colecţie – sunt acele vinuri de calitate superioară, care după încheierea
ciclului tehnologic de producţie, inclusiv maturarea, suplimentar se învechesc în sticle cel puţin
2,5 ani;
 c) vinuri cu denumire de origine – sunt vinuri de calitate înaltă, se produc confrm
tehnologiei originale din struguri de soi cultivate în podgorii strict delimitate, în condiţiile
ecologice specifice locului concret indicat în denumirea vinului.
4. după tehnologia obţinerii
- vinuri naturale – se obţin pe calea fermentării alcoolice complete sau
parţiale a strugurilor, mustului sau mustuielii, ce conţin alcool etilic de provenienţă
endogenă. Acestea pot fi: seci, demiseci, demidulci;
- vinuri speciale – se prepară din struguri, must, mustuială sau vinuri brute
cu aplicarea unor procedee tehnologice speciale, ce imprimă vinului calităţi organoleptice
specifice.
a) vinuri de tip Jeres (Xeres) – vin „pelicular”, deoarece procesul de obşinere a
acestui tip constă în oxidarea intensă prin utilizarea levrâurilor ce dezvoltă la suprafaţa vinului o
peliculă;
b) vinuri de tip Porto (Portwein) – tratarea termică în condiţiile accesului limitat de
oxigen, se mai numeşte „vin încălzit” sau „vin cu acces de oxigen în doze mici”;
c) vinuri de tip Madeira - tratarea termică în condiţiile accesului nelimitat de oxigen,
se mai numeşte „vin încălzit fără limită de oxigen” sau „vin tratat la cald cu acces de oxigen în
doze excesive”;
d) vinuri de tip Marsala – vinuri obţinute prin tratatre termică a constituientului, ce
conţine zahăr, în urma căreia se formează nuanţe de caramel;
e) vinuri de tip Tokay – folosirea strugurilor supramaturaţi cu nuanţe specifice de
struguri stafidiţi, contaminaţi cu ciuperca Botrityse;
f) vinuri de desert;
g) vinuri de tip Vermut (aromatizate) – se întroduc extracte de ierburi medicinale,
flori, alte miresme, extracte de fructe.

Clasificarea şi caracteristica vinurilor efervescente

Vinul efervescent se deosebeşte de celelalte tipuri de vin prin faptul că el conşine dioxid de
carbon de provenienţă endogenă sau exogenă şi presiunea în sticle contituie, la temperatura de 20C, cel
puţin 50kPa.
Clasificarea:
1. după tehnologia preparării
A) vinuri spumante - conţin CO2 de provenienţă endogenă
- spument clasic – se obţine în rezultatul fermentării secundare a vinnurilor
brute albe în sticle prin metoda Champanoise sau a fermentpării secundare a vinurilor brute
albe în ticle prin metoda transvazării. Durata ciclului de producere – cel puţin 9 luni. Alcool
– 10,5 – 12,5% vol.. După conşinutul de zahăr acestea se împart în : extrabrut, extraseci,
seci, demiseci, dulci;
- spumant natural – se obţine prin fermentarea secundară a vinurilor albe
brute în rezervuare de mare capacitate închise etanş. Alcool – 10,0 – 12,5% vol.. După
conţinutul de zahăr se disting: brute, seci, demiseci, demidulci, dulci.
B) vinuri spumante speciale – se obţin în rezultatul fermentării secundare a vinurilor
brute albe, roze, roşii, a mistelei dse struguri, în recipiente închise etanş. Ele pot fi: demiseci,
demidulci, dulci;
C) vinuri perlante – se obţin în rezultatul fermentării cupajului, în componenţa căruia
intră mustul de struguri şi vinul brut, în rezurvuare închise etanş sub presiunea CO2 de origine
endogenă. Tărie alcoolică – 9,0 – 11,0% vol.
D) Vinuri spumoase (gazificate) – se obţin prin intermediul saturării artificiale cu
CO2 în stare gazoasă sau lichidă de origine exogenă. Tăria alcoolică – 8,0-12,0% vol.
 Spre deosebire de vinurile gazificate, saturate în mod artificial cu CO2, din care la deschiderea
sticlei gazele se elimină sub formă de bule mari, vinurile spumante se caracterizează prin degajarea
îndelungată a unor bule mici de CO2 şi formarea la suprafaţa vinului a unui strat permanent de spumă.

40. Clasificarea berii

Berea este o băutură naturală ce se obşine prin zaharificarea plămezii de orz germinat (malţ),
fierbere cu hamei, fermentarea alcoolică a mustului obţinut.
Din punct de vedere al conţinutului de alcool, berea se clasifică în:
- fară alcool;
- slab alcoolizată: 0,5-1,5% vol;
- obişnuită: 3, 4, 5% vol;
- bere cu peste 4,5% vol.

41. Clasificarea băuturilor nealcoolice

Consumarea băuturilor nealcolice potoleşte sau diminuează senzaţia de sete, apărută ca urmare
a pierederilor apei prin urină, transpiraţie, respiraţie.
Tipurile principale de băuturi nealcoolice sunt:
apele minerale – sunt ape subterane, bogate în săruri minerale. După destinaţie ele
sunt:
- ape minerale de masă – se consumă în locul apei potabile;
- ape gazoase – se obşin prin saturarea apei potabile cu CO2;
- ape minerale medicinale – cu efect terapeutic.
băuturi răcoritoare – se obţin din sucuri naturale de fructe, macerate de fructe sau
concentrate de fructe cola cu adaos de sirop de zahăr, acid citric, coloranţi alimentari şi apă
saturată cu Co2;
siropuri de fructe – sunt produse concentrate din fructe cu zahăr. Termen de
garanţie – 6 luni.

42. Caracteristica varietăţilor de piele naturală şi artificială

Pieile finite repreyintă o materie primă foarte apreciată în obţinerea articolelor de încălţăminte
şi marochinărie.
Caracteristicile principalelor tipuri de piei naturale folosite la confecţioanarea produselor sunt:
Nr. Denumirea Provenineţa Caracteristica
d/o piei finite
1 box bovine Moale, fină, culoare
uniformă, desen mărunt, rezistentă,
porozitate fină
2 şevro caprine Faţa netedă, uneori presată,
desen caracteristic, fină, subţire,
tuşeu moale
3 lac taurine Faţa netedă, presată sau
şifonată, acoperită cu un luciu intens
4 Piele ovine Vopsită, moale, suplă, faţa
şifonată şifonată
5 velur porcine Faţa velurată cu spic mic,
regulat, suplu, aspect catifelat
ŞI ALTELE
Varietăţile de piele artificială sau înlocuitorii de piele se calsifică în funcţie de materiile
primefolosite. Astfel se disting:
- înlocuitori pe bază de material fibros
- înlocuitori pe bază de cauciuc
 -înlocuitori pe bază de materiale plastice.

43. Caracteristica varietăţilor de ceramică

Produsele ceramice sunt articole fasonate din argilă platică în amestec cu alte substanţe
ajutătoare (nisip, calacr, feldspat), arse la teperaturi ridiacte, cu o structură policristalizată. Mărfurile
ceramice pt articole de menaj şi decorative pot fi obşinute din urm tipuri ceramice: porţelan,
semiporţelan, faianţă, semifaianţă, majolică, ceramica comună.
Porţelanul este un produs ceramic fin, cu structură vitrifiantă, de culoare alb-cenuşiu sau alb
gălbui şi translucid. Porţelanul după natura fondantului principal se împarte în porţelan moale şi tare.
Semiporţelanul este o masă ceramică fină, cu caracteristici intermediare între faianţă şi
porţelen, aspectul lui aporpiindu-se mai mult de faianţă.
Faianţa este o masă ceramică fină, cu o struct obţinută din mateia primă argiloasă şia lte
ingrediente. Are o porozitate mai inaltă, glazură opacă, mată sau colorată etc.
Ceramica comună este o masă ceramică obţinută din argile comune, cu un conţinut ridicat de
oxizi defier în amestec cu nisip şi calcar, prezintă o culoare roşie sau neagră, iar structura este granulată.
Majolica se caracteriz prin aceea că după ardere se acoperă cu glazură opacă pe bază de plumb
şi staniu, se decorează,după care se glazurează a doua oară.

44. Proprietăţile şi caracteristica ţesăturilor

Ţesăturile sunt produse textile obţinute prin încrucişarea perpendiculară într-o anumită ordine a
două sisteme de fire: unul de urzeală şi altul de bătătură.
Caracteristicile fizico-mecanice:
a) masa – este influenţată de natura şi fineţea firelor, de sistemul de legătură, precum şi de
operaţiile de finisare
b) grosimea – depinde de natura, fineţea şi torsiunea firelor,de legătura folosită,de finisare etc.,
grosimea infl unele caratceristici ale ţesăturilor, precum proprităţile termoizolant, capacitatea de drapare.
c) desimea – numărul firelor pe o lungime de 10 cm în direcţia urzeliii şi a bătăturii
d) lăţimea
e) rezistenţa la alungirea la rupere – pt aprecierea durabilităţii unei şesături
f) rezistenţa la frecare – va depinde de el procesul de degradare a ţesăturilor în timpul utilizării
Caracteristicile estetice şi de prezenatre: reprez valoarea estetică a ţesăturilor şi este dată de
natura şi calitatea materiei prime, de legăturile aplicate la obţinerea ţesăturilor, precum şi procedeele de
finisare. Aici se referă: aspectul, gradul de alb, draparea (prorpietatea de a forma cute, pliuri), rezistenţa
vopsirii.
Caracteristicile fiziologice şi de confort: aici se referă – higroscopicitatea (capacitatea de a
absorbi umiditatea degajată de corp şi de a o ceda mediului), capacitatea de izolare termică, comportarea
la impurificare.
Caracteristciile ecologice se referă la influenţa pe care subst chimice folosite la finisarea
ţesăturilor o au asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului ambiant.

45. Clasificarea produselor cosmetice

Sortimentul produselor cosmetice cuprinde 3 grupe mari şi fiecare grupă , la rândul ei, se
împarte în mai multe subgrupe, după cum urmează:
- produse de igienă
- produse de parfumerie
- produse cosemtice propriu-zise
Grupa produselor de igienă cuprinde următoarele subgrupe:
1. săpunuri de tualetă, deodorante
2. preparate pt baie şi duş (săruri, spume, uleiuri, geluri, etc)
3. deodorante şi antitranspirante
 4. produse pt îngrijirea părului (nuanţatoare şi decolorante, produse pt
ondulare, îndreptare fixare; produse pt decorare; produse pt curăţare; produse pt
condiţionare...)
5. produse pt ras (creme, spume, loţiuni)
6. produse pt băi de soare (plajă)
7. produse de igienă intimă externă
Grupa produselor de parfumerie cuprinde următoarele subgrupe:
1. parfumuri
2. apă de tualetă
3. apă de colonie
Grupa produselor cosmetice propriu-zise cuprinde următoarele subgrupe:
1. creme, emulsii, loţiuni, geluri, uleiuri pt piele
2. măşti pt faţă
3. baze nuanţatoare
4. pudre
5. depilatoare
6. produse destinate aplicării pe buze
7. produse de machiaj şi pt îndepărtarea acestuia
8. produse pt îngrijirea unghiilor şi decorarea lor
9. produse pt albirea pielii
10.produse antirid