Tema: Ecologia produselor alimentare si securitatea consumatorilor

1.Alimente ecologice.Istoria apariţiei ştiinţei despre agricultura ecologică şi alimente ecologice

2.Clasificarea produselor din punct de vedere al inocuităţii

3. Produsele ecologice şi agricultura ecologică

4. Starea agriculturii ecologice în R.M.

5. Siguranţa alimentelor în U.E. Sistemul HACCP

AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ ‐ termen protejat şi atribuit de U.E României, similar cu termenii „agri
cultură organică" sau „agricultură biologică" utilizaţi în alte state membre. În mod simplu, agricultura eco
logică este un sistem agricol menit să furnizeze consumatorilor alimente proaspete, gustoase şi autentice ş
i care, în acelaşi timp, respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor. 

^ Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economi
ce cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural. 

ECOLOGIC, ECO, ORGANIC, BIO ‐ termeni ce au aceeaşi semnificaţie, fiecare fiind  specific 

unui alt spaţiu geografic: 

-Termenul „organic" se utilizează în spaţiul anglo‐saxon (vorbitori de engleză): organic food, 

organic  milk,  organic expo,  etc. 

-Termenul „bio" este folosit în special în spaţiul franco‐german:  agriculture biologique. 

-Termenul „eco" sau „ecologic" este folosit  în  România 

În conformitate cu Regulamentul (CE) 834/2007 al Consiliului şi cu Regulamentul 889/2008 al Comisiei,

ţările comunitare folosesc, cu acelaşi înţeles, următorii termeni : agricultură organică (Anglia, Cipru,
Irlanda, şi Malta), agricultură biologică (Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg,
Olanda şi Portugalia) şi agricultură ecologică (Danemarca, Lituania, Polonia, România, Spania,
Slovenia, Suedia şi Ungaria). De asemenea, alte ţări folosesc câte doi termeni: atât agricultură biologică,
cât şi agricultură ecologică (Republica Cehă, Estonia, Germania, Letonia, Slovacia şi Spania)

 Miscarea pentru agricultura ecologica a fost constituita pe baza ideilor expuse in lucrarea
„Testamentul agricol” de catre Albert Howard. In aceasta lucrare el contesta utilizarea ingrasemintelor
artificiale si opteaza pentru o agricultura taraneasca. Pana la Howard au existat notite de agricultura bio-
dinamica a lui Rudolf Steiner, care a lansat primele idei despre agricultura , care tine cont si de
ecosisteme naturale.
 Se disting trei tipuri de alimente:
a) alimente tradiţionale- din agricultura traditionala, inclusiv intensiva, sunt procesate tehnologic cu
utilizarea aditivilor alimentari, conservantilor( mere/pesticide, conservanti).

b) alimente naturale- sunt alimente provenite din agricultura traditionala, dar procesate fara utilizarea
aditivilor, conservantilor , cu exceptia celor admisi pentru producere(eco, bio -lapte- furaje cu
pesticide, la tratare-antibiotice, in hrana –hormoni, dar cand are loc procesarea nu se admit aditivi de
sinteza).

c) alimente ecologice sau organice- sunt produse de origine animala sau vegetala care au fost obtinute
fara utilizarea substantelor chimice sintetice sau a componentelor modificate genetic , nu au fost expuse
iradierii, iar in urma producerii lor, mediul inconjurator nu a avut de suferit.

 . Bioagricultura se practica in 102 tari , pe o suprafata de 27 mln ha, dintre care 43% revin
Australiei, 24%-Europei;23%- Americii Latine; 5%- Americii de Nord.
 In U.E. cele mai multe suprafete cu culturi biologice sunt in urmatoarele tari: Italia, Austria,
Germania, Spania.
 La 01 iunie 2010 la Ministerul Agriculturii au fost inregistrate 35 mii ha de culturi agricole, roada
fiind 99% destinata exportului in baza contractelor incheiate de producatorii autohtoni cu partenerii din
tarile europene, indeosebi din Germania. Marca nationala Agricultura Ecologica –RM se utilizeaza in
scopul etichetarii si prezentarii produselor agroalimentare ecologice si se aplica numai pe produsele
agroalimentare , care au fost supuse procedurii de inspectie si certificare.
 Certificarea produselor agroalimentare ecologice: Organismul de Inspectie si Certificare a
produselor agroalimentare ecologice ( OICPAE CRPA Inspect) – recunoscut si autorizat de Ministerul
Agriculturii si Industriei Alimentare activeaza in comun cu Institutul de Certificare si Etica Alimentara
Italia: (ICS Ecogruppo Italia - M SRL )
- inspectia tehnologiilor de cultivare a plantelor
- de crestere a animalelor
- inspectia colectarii plantelor din flora spontana
- inspectia procesarii produselor agricole ecologice( vegetale si animale)
- inspectia activitatii de comercializare , activeaza in comun cu Institutul de Certificare si Etica
Alimentara.

Ce înseamnă agricultura ecologică?

Agricultura ecologică (care mai poartă calificativul de agricultură organică sau biologică) este un
procedeu modern de a cultiva plante, de a îngrăşa animale şi de a produce alimente prin utilizarea acelor
procedee şi tehnologii care se apropie foarte mult de legile naturii – nu utilizează fertilizanţi şi pesticide
de sinteză, stimulatori şi regulatori de creştere, hormoni, antibiotice şi sisteme intensive de creştere a
animalelor. Agricultura ecologică se deosebeşte, astfel, fundamental de agricultura convenţională.
Procesul şi procedurile de obţinere a produselor ecologice sunt reglementate de reguli şi principii de
producţie stricte, care pleacă de la calitatea pe care trebuie să o aibă pământul şi până la obţinerea efectivă
a produsului final. Rolul acestui sistem de agricultură este de a produce hrană mult mai curată, mai
potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea
mediului. Organismele modificate genetic şi derivatele lor sunt interzise în agricultura ecologică.

De ce agricultură ecologică?

a. Agricultura ecologică poate contribui, măcar în parte, la soluţionarea marilor probleme contemporane:
În agricultură, ştiinţa şi tehnologia actuală sunt neputincioase în faţa a două fenomene care îngrijorează
tot mai mult:

a.1. Supraproducţia şi efectele sale secundare; Siguranţa alimentară, obiectiv normal pentru orice
aşezare umană, vizează producerea de hrană suficientă, variată şi ieftină, corespunzătoare cerinţelor
fiziologice şi puterii de cumpărare a oricărei persoane. În ţările dezvoltate acest obiectiv a fost realizat şi,
deseori, depăşit substanţial prin promovarea sistemelor intensive de cultivare a terenurilor şi de creştere a
animalelor, precum şi a metodelor moderne de prelucrare şi comercializare a produselor agricole.
Mecanizarea, chimizarea, irigarea, cultivarea de plante şi creşterea de animale tot mai productive şi
modernizarea sistemelor de procesare şi comercializare au contribuit, în primul rând, la ameliorarea
condiţiilor de viaţă ale oamenilor, atât ca volum şi diversitate de produse agroalimentare, cât şi ca
accesibilate pentru cumpărători. Însă mirajul maximizării profitului este asociat, din păcate, şi cu
escaladarea necontrolabilă a recoltelor şi, desigur, cu creşterea stocurilor de produse agricole şi alimentare
ale căror costuri de depozitare sau/şi de lichidare sunt, uneori, mai mari decât valoarea lor de piaţă,
precum şi, mai grav, cu apariţia şi intensificarea unor fenomene ireversibile, provocate, direct sau
indirect, de înseşi activităţile agricole industriale (convenţionale) ce-l susţin, precum:

- schimbările climatice,

- schimbările climatice, în special încălzirea globală şi ploile acide; Încălzirea atmosferei terestre (cu 1.5 –
4.5 0C), anomaliile climatice (inversarea, comasarea sau/şi scurtarea unor anotimpuri, variaţiile mari de
temperatură din cursul zilei, în special între zi şi noapte, declanşarea, aproape din senin, a furtunilor gen
tornadă şi a „ruperilor de nori‖, secetele şi arşiţele atmosferice etc.), creşterea fluxului de radiaţii
ultraviolete şi ploile acide (pH < 5) sunt cele mai semnificative fenomene de origine antropică la care
contribuie, inclusiv, agricultura.

- scăderea fertilităţii solurilor; Studiile efectuate de specialişti în ştiinţa solului, climatologie şi mediu
înconjurător au evidenţiat că nu există palmă de teren cultivat care să nu sufere, mai mult sau mai puţin,
din cauza unuia sau mai multor fenomene precum: eroziunea hidrică şi eoliană, alunecările de teren,
compactarea, formarea crustei, acidifierea, alcalinizarea, sărăturarea, scăderea conţinutului de humus,
asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor şi cu potasiu asimilabil, poluarea chimică etc. Din păcate, în
ultimul timp, această situaţie s-a agravat din cauza cultivării "după ureche" a pământului, precum şi a
extinderii sistemelor agricole de tip "japcă", prin care acestea sunt exploatate până la epuizare şi apoi
părăsite. Generalizarea secetei şi creşterea frecvenţei ploilor acide contribuie şi mai mult la colapsul
agriculturii şi, implicit, la dispariţia satelor şi comunelor.

- reducerea biodiversităţii, inclusiv genetice; Defrişarea pădurilor (30% în ultimii 50 de ani), dispariţia
zilnică a unei specii de plante sau de animale şi tendinţa de cultivare a terenurilor cu o singură specie sau,
mai grav, cu un singur genotip (soi sau hibrid), care, desigur, este foarte performant, sunt exemplele cele
mai concludente şi, pentru cei care le cunosc efectele secundare, cele mai îngrijorătoare. - poluarea cu
nitraţi, fosfor, metale grele şi substanţe organice a apelor de suprafaţă şi de adâncime şi a solurilor;

Cu excepţia ariilor protejate şi a fluviilor Amazon şi Congo, toate celelelte teritorii sunt poluate. Din
păcate, cele mai poluate sunt zonele intravilane ca urmare a activităţilor industriale şi agricole, precum şi
a neglijenţei oamenilor .

- creşterea riscului contaminării produselor agricole şi alimentare cu substanţe toxice (nitriţi,

toxine, hormoni, bacterii, etc.); Scăderea calităţii produselor agroalimentare este un fenomen
contemporan, aproape generalizat, de care ne aducem aminte însă numai atunci când apar unele cazuri de
toxiinfecţii alimentare grave. Cu foarte puţine excepţii, mâncăm ceea ce ne oferă producătorul agricol sau
procesatorul, pentru majoritatea consumatorilor fiind esenţial doar să-şi astâmpere foamea, indiferent
cum.

- apariţia şi evoluţia galopantă a unor boli incurabile (cancerul, bolile de nutriţie, stresul etc.);

DE CE ECO?

Consumul de produse ecologice este un prim pas spre un mod de viață sănătos!

Produsele alimetare Eco sunt mai bogate în antioxidanti, vitamine, minerale și nutrienți decât produsele
obișnuite. Consumul de produse Eco nu aduce daune sănătății, ci o influențează pozitiv, aducând
beneficii semnificative sănătății. Fiind consumate regulat, acestea reduc nenumărate riscuri de apariție a
unor boli cauzate de alimentația nesănătoasă. Mai mult, produsele eco au un gust mai bun și natural.

Ce este un produs eco?

Caracteristicile unui produs eco sunt următoarele:
 Pentru cultivarea acestuia nu s-au folosit pesticide, fertilizatori chimici  și alte substanțe toxice;
 Nu conține conservanți, coloranți și alte substanțe nocive;
 Nu conține substanțe modificate genetic;
 Nu a fost supus radiaţiei ionizante (metodă de conservare folosită pentru a păstra un timp mai
îndelungat aspectul exterior al produsului);
 Procesul de producere nu poluează mediului înconjurător, păstrând astfel echilibrul natural;
 Este un produs certificat de un organism de inspecție și certificare acreditat.
Care este diferența dintre termenii eco, bio și organic?

Practic, între aceste noțiuni nu există nicio diferență. Acești termeni sunt folosiți pentru definirea aceluiași
lucru: produse realizate fără folosirea substanțelor chimice periculoase, fără modificări genetice şi în
armonie cu natura şi mediul înconjurător. Singura diferență este doar spațiul geografic unde sunt folosiți
acești termeni. De exemplu, termenul „organic” se utilizează în spaţiul anglo-saxon (SUA,Canada, Marea
Britanie), iar termenii “eco” si „bio” sunt  folosiți în special în spaţiul franco-german. În Republica
Moldova, pentru marcarea produselor agroalimentare ecologice este utilizată marca națională 
“Agricultura Ecologică - Republica Moldova"
 În scopul realizării prevederilor art.6 al Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică
nr.115XVI din 09 iunie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.95–97, art.446),
Hotărâre Guvernului nr. 1078 din 22 septembrie 2008 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice
„Producţia agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor agroalimentare ecologice” (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.178, art. 1084)

În conformitate cu Regulamentul (CE) 834/2007 al Consiliului şi cu Regulamentul 889/2008

al Comisiei, ţările comunitare folosesc, cu acelaşi înţeles, următorii termeni : agricultură organică
(Anglia, Cipru, Irlanda, şi Malta), agricultură biologică (Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia,
Luxemburg, Olanda şi Portugalia) şi agricultură ecologică (Danemarca, Lituania, Polonia, România,
Spania, Slovenia, Suedia şi Ungaria). De asemenea, alte ţări folosesc câte doi termeni: atât agricultură
biologică, cât şi agricultură ecologică (Republica Cehă, Estonia, Germania, Letonia, Slovacia şi Spania)

 Miscarea pentru agricultura ecologica a fost constituita pe baza ideilor expuse in lucrarea
„Testamentul agricol” de catre Albert Howard. In aceasta lucrare el contesta utilizarea ingrasemintelor
artificiale si opteaza pentru o agricultura taraneasca. Pana la Howard au existat notite de agricultura bio-
dinamica a lui Rudolf Steiner, care a lansat primele idei despre agricultura , care tine cont si de
ecosisteme naturale.

Rolul agriculturii organice

• de a produce hrană de calitate ridicată şi în cantitate suficientă;

• de a lucra cu sistemele naturale;

• de a încuraja şi de a întări ciclurile biologice din cadrul sistemului de agricultură;

• de a menţine şi mări fertilitatea pe termen lung a solurilor;

• de a utiliza cât se poate mai mult resurse regenerabile în sistemele agricole;

• de a lucra cât mai mult într-un sistem închis;

• de a asigura toate condiţiile de viaţă animalelor pentru a le permite să îndeplinească toate aspectele
comportamentului lor înăscut;

• de a evita toate formele de poluare care pot rezulta din tehnicile agricole;

• de a menţine diversitatea genetică a sistemului agricol şi a împrejurimilor sale, inclusiv protecţia

plantelor şi a habitatelor sălbatice;

• de a permite producătorilor agricoli obţinerea unui venit adecvat şi satisfacţie din munca lor, inclusiv de
a asigura un loc de muncă sigur.

Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice

 Agricultura durabilă este şi o problemă de educaţie, în spiritul respectării naturii şi a cunoaşterii
tradiţiilor. în condiţiile acestor moşteniri de cunoştinţe teoretice şi practice, agricultura ecologică, în toate
curentele sale, propune actualizarea metodelor tradiţionale verificate timp de secole şi îmbinarea lor cu
metodele moderne. în scopul menţinerii şi creşterii potenţialului productiv natural al solului.

Au existat trei mari curente care şi-au lăsat amprenta în agricultura ecologică de azi:

A "Rudolf Steiner şi agricultura bio-dinamică"

In anul 1924 filozoful austriac Rudolf Steiner, elev ai lui Goethe, lansează principiile '"agriculturii
biodinamice"

Spre sfârşitul vieţii, Rudoif Steiner îşi exprimă conceptele şi orientările despre şi pentru agricultură,
propunând o agricultură "subtilă'' care ţine cont de diversitatea "comunităţilor vegetale" şi de ciclurile de
viaţă ale acestora.

Este primul om care a intuit noţiunea de "ecosistem". Sistemul preconizat de el a fost perfecţionat şi
completat de un discipol al său Dr. Pfeiffer. Datorită activităţii acestuia agricultura biodinarnică este bine
reprezentată în Germania, Elveţia, Austria, Franţa, Italia, Marea Britanie, S.U.A., în ţările nordice precum şi in
unele ţări din lumea a treia.

B. "Sir A. Howard şi agricultura organică"

Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani în India, în direcţia rezolvării problemei alimentare. El a .
reevaluat sistemele agricole tradiţionale şi a pus la punct tehnologii mai puţin costisitoare dar cu exigenţe în
muncă. Howard a încercat să generalizeze agricultura taraneasca în Anglia, începând încă din anii 1940-
1945, iar în concepţia sa fertilizarea organică a solului, puţin costisitoare, este singura capabilă să întreţină
capacitatile de productie ale solului.

A.Howard este la originea mişcării anglo-saxone de agricultură organică şi a "ASOCIAŢIEI

SOLULUI”. El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul ÎNDORE - descris în
lucrarea sa "Testament agricol", şi care influenţează creşterea rezistenţei culturilor la paraziţi numai
fertilizând solul cu acest compost.

C. "RUSH-MULLER şi agricultura biologica"

În plină expansiune industrială, profesorul elveţian Rush, evaluează caracterul limitat al resurselor
omenirii. A căutat şi a găsit bazele ştiinţifice ale unei noi agriculturi care să asigure subzistenţa populaţie:
fără a afecta potenţialul productiv al agriculturii şi care se bazează exclusiv pe resurse reciclabile.

Pentru a menţine humusul, care este principala bogăţie agricolă, el propune un compostaj de materie
organică proaspătă la suprafaţa solului care nu trebuie încorporată decât după fermentare.

În 1932 dr. Muller (biolog) pune la punct o metodă de agricultură biologică după teoriile lui Rush,
astfel încât în 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsă în agricultură şi se creează "Cooperativa Muller"'.
Această metodă este practicată şi astăzi mai ales în Elveţia şi Austria.

Anterior au fost prezentate trei curente privitoare la un alt fel de agricultură decât cea intensiv
industrializată practicată curent pe suprafeţele cele mai mari.

Din cele prezentate s-au desprins trei noţiuni, ca denumiri, respectiv:

• agricultura biodinamică - (R. Steiner) - ce presupune înlocuirea îngrăşămintelor minerale cu compostul
de gunoi de grajd, produs pe cale aerobă, şi propune tratamente cu preparare biodina-mizatoare care ridică
nivelul fertilităţii solului, asigură recolte agricole corelate cu starea soiului şi cu climatul, măreşte rezistenţa
plantelor la boli şi dăunători şi nu strică echilibrul ecologic;

• agricultura organică (sir A. Howard) - practicată in Anglia şi S.U.A.- se bazează pe fertilizarea

solului cu composturi organice, inclusiv cu dejecţii animaliere sau reziduuri urbane;
• agricultura biologică - (Rush-Muller) - presupune păstrarea materiei organice la suprafaţa solului,care
nu trebuie încorporată decât după fermentare, iar cu ajutorul microorganismelor se menţine un nivel
corespunzător de humus.

Cele trei denumiri se raportează Ia o agricultură alternativă, care refuză în esenţă chimizarea, fiind
opusă agriculturii intensiv-industrială.

Principalele obiective ale agriculturii ecologice

- să realizeze produse agricole de înaltă calitate nutritivă şi în condiţii eficiente;

- să dezvolte şi să întărească sistemele vii pe parcursul ciclurilor de producţie;
- să menţină şi să amelioreze fertilitatea solului pe termen lung;
- să evite toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricolă;
- să permită agricultorilor o remunerare justă ca satisfacţie a muncii lor şi un mediu de lucru sigur şi
sănătos.
- sǎ promoveze şi diversifice ciclurile biologice în cadrul sistemelor agrare, respectând micro-
organismele, flora si fauna solului, culturile si cresterea animalelor;
- sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solurilor pe termen lung;
- sa utilizeze atât cât se poate resursele naturale si reciclabile la nivel local;
- sa puna la punct sisteme agricole cât mai autosuficiente, în ceea ce priveste materia organica si
elemente nutritive;
- sa asigure tuturor animalelor conditii de viata cât mai putin contrarii aspectelor fundamentale ale
comporta-mentului lor natural;
- sa mentina diversitatea genetica a sistemelor agricole, a mediului lor, inclusiv protectia plantelor si a
animalelor salbatice;
- sa tina cont de impactul tehnicilor culturale asupra mediului si a relaţiilor sociale.

producția ecologică” înseamnă utilizarea unei metode de producție care respectă normele stabilite prin
prezentul regulament în toate stadiile de producție, procesare și distribuție;

conversie” înseamnă trecerea de la agricultura convențională la cea ecologică într-o perioadă determinată
de timp, pe parcursul căreia se aplicădispozițiile privind producția ecologică;

„procesarea” înseamnă operațiunile de conservare și/sau procesare a produselor ecologice, inclusiv

sacrificarea și tranșarea, în cazul produselor de origine animală, precum și ambalarea, etichetarea și/sau
modificarea etichetelor privind modul de producție ecologic;
 OBIECTIVE ȘI PRINCIPII PENTRU PRODUCȚIA ECOLOGICĂ

Producția ecologică urmărește atingerea următoarelor obiective generale:

(a) stabilirea unui sistem durabil de gestionare a agriculturii, care:

(i) respectă sistemele și ciclurile naturii și menține și ameliorează sănătatea solului, a apei, a plantelor și
a animalelor și echilibrul dintre acestea;

(ii) contribuie la un înalt nivel de biodiversitate;

(iii) utilizează în mod responsabil energia și resursele naturale precum apa, solul, materia organic și aerul;

(iv) respectă standarde înalte de bunăstare a animalelor și, în special, satisface nevoile comportamentale
specifice speciilor;

(b) vizează realizarea de produse de calitate superioară;

(c) vizează producerea unei mari varietăți de produse alimentare și alte produse agricole ce răspund
cererii consumatorilor pentru bunuri realizate prin folosirea unor procese ce nu dăunează mediului,
sănătății umane, sănătății și bunăstării plantelor sau animalelor.

Principii generale

Producția ecologică se bazează pe următoarele principii:

(a) proiectarea și gestionarea adecvată a proceselor biologice, pe baza unor sisteme ecologice care
utilizează resurse naturale interne sistemului, prin metode care:

(i) utilizează organisme vii și metode de producție mecanice;

(ii) practică producția vegetală și animalieră sau practică acvacultura cu respectarea principiului
exploatării durabile a resurselor pentru pescuit;

(iii) exclud utilizarea de OMG-uri și produse realizate din sau prin OMG-uri, cu excepția produselor
medicale veterinare;

(iv) se bazează pe evaluarea riscurilor și pe utilizarea de măsuri de precauție și prevenție, după caz;

(b) limitarea utilizării de materii prime externe. Atunci când materii prime externe sunt necesare sau în
absența practicilor și a metodelor corespunzătoare de gestiune menționate la litera (a), acestea se
limitează la:

(i) materii prime produse ecologic;

(ii) substanțe naturale sau derivate din cele naturale;

(iii) îngrășăminte minerale cu solubilitate scăzută;

(c) limitarea strictă a utilizării de materii prime chimice de sinteză la cazurile excepționale în care:

(i) nu există practicile corespunzătoare de gestiune;

Avantajele agriculturii ecologice

 Aer, apă şi produse agroalimentare mai puţin contaminate

Prin extinderea agriculturii ecologice, aerul prezintă o calitate mai bună în principal prin faptul că nu se
mai utilizează produse chimice care se pulverizează.

Prezenta pesticidelor în apa potabilă a devenit o problema din ce în ce mai mare,

agricultura convenţională fiind principala sursa de contaminare a apei cu nitraţi, nitriti,
bacterii, pesticide.
Neutilizarea pesticidelor determină un risc mai mic de contaminare a produselor
agricole. Produsele agricole sunt produse sănătoase, sigure pentru consumul uman si
animal.

 Condiţii sigure de muncă pentru agricultori

Agricultorii care practică agricultura ecologică sunt expuşi mai puţin riscului
contaminării cu pesticide. Este cunoscut faptul că mulţi agricultori mor anual sau
reprezintă diverse afecţiuni grave, acestea fiind cauzate de utilizarea pesticidelor.

 Biodiversitate

Scăderea biodiversităţii în sistemele agricole convenţionale are următoarele cauze:

specializarea, intensificarea, lipsa fermelor mixte, lipsa terenurilor necultivate,
folosirea pesticidelor (insecticide, erbicidde, fungicide).
Utilizarea pesticidelor reprezintă un pericol atât pentru plante, pentru animale, cât şi
pentru om, Pesticidele ameninţă existenta anumitor specii sălbatice de plante şi
animale, cu implicaţii deosebite de-a lungul lanţului trofic. Prin utilizarea pesticidelor
se reduc considerabil sursele de hrană pentru pasări. În fermele ecologice se observă o
creştere a numărului şi a speciilor de pasări.
Rotaţia culturilor practicată în fermele ecologice menţine durabilitatea solului,
determină un număr mai mic de probleme cauzate de boli, dăunători si buruieni.
Agricultura ecologică contribuie la realizarea unui peisaj mult mai variat şi asigură o
biodiversitate mai mare.

 Sol fertil şi sănătos

Agricultura convenţională a determinat scăderea conţinutului de materie organică din
sol şi acumularea de compuşi toxici. În practica ecologică fertilitatea şi sănătatea
solului sunt menţinute prin metode biologice, precum: rotaţia culturilor,Lucrări
manuale, prăşit, compostare, mulcire prin folosirea ongrasamintelor organice se măreşte
şi se menţine procentul de materie organica a solului.

 Reducerea pierderilor de elemente nutritive prin levigare

Neutilizarea îngrăşămintelor chimice şi aportul de îngrăşăminte organice reduc riscul

spălării substanţelor nutritive, o problema în multe ţări şi o ameninţare pentru apa
potabilă.

 Reducerea eroziunii solului

Eroziunea solului este determinată şi de scăderea conţinutului de materie organică a

solului care se realizează în agricultura convenţională prin utilizarea îngrăşămintelor
chimice de sinteză, acestea determinând şi distrugerea structurii solului. Ameliorarea
structurii solului cât şi reducerea eroziunii se poate realiza prin menţinerea terenului
acoperit cât mai mult timp posibil, fie prin mulcire, fie prin cultivarea unor culturi de
acoperire.

 Utilizarea eficienta a apei

Ameliorarea solului prin creşterea conţinutului în materie organică şi îmbunătăţirea

structurii acestuia, precum şi o mai buna acoperire prin mulcire sau prin culturi
acoperitoare duc la reducerea consumului de apă în agricultura ecologică, conţinutul
ridicat al solului în materie organică în sistemele de agricultură ecologică duce
la o mai bună reţinere şi conservare a apei în sol, ceea ce are ca efect reducerea
cheltuielilor cu irigarea.

 Calitatea nutritivă a produselor ecologice

Produsele ecologice se caracterizează printr-un conţinut mai ridicat în substanţă uscată,

respectiv în aminoacizi, vitamine, săruri minereale, oligoelemente. Produsele
agroalimentare ecologice sunt lipsite de metale grele.

 Protecţia mediului inconjurator

Agricultura ecologica urmăreşte păstrarea nealterată a mediului prin folosirea
îngrăşămintelor organice şi a celor minerale mai puţin solubile, a composturilor, a
îngrăşămintelor verzi, a preparatelor vegetale. Folosirea pestieidelor este interzisă,
fiind permise doar produsele ce nu dăunează plantelor, bazate pe săruri minerale simple
sau extracte de plante.
Agricultura ecologică minimizează problemele globale de mediu, precum: ploaia acidă,
incalzirea globală, reducerea biodiversităţii, deşertificarea. Agricultura ecologică
reduce emisia de gaze răspunzătoare de efectul de sera (C0 2 , metan, oxizi de azot).
Emisia de C0 2 într-un sistem ecologic este mai mică cu 40-60% la nivelul unui hectar
decât într-un sistem de agricultură convenţională. Emisiile de oxizi de azot sunt mai
mici datorită neutralizării îngrăşămintelor chimice cu azot. Metanul este emis în
cantitate mai mica deoarece densitatea animalelor în fermele zootehnice este redusă.
 Utilizarea mai redusă a resurselor neregenerabile

Agricultura ecologică este bazată pe practici care necesita multă

muncă manualaă. Aceiaşi cantitate de alimente poate fi produsa în agricultura
ecologica cu 19% mai puţină energie comparativ cu sistemul de agricultură
convenţională. Produsele agricole ecologice parcurg o distanţă mai mică de la
producător la consumator, fiind preferate în stare proasptă şi neprelucrate.

 Reducerea riscurilor agricultorilor

Terenurile agricole cultivate în sistem ecologic rezistă mai bine la intemperiile

climatice, plantele prezentând o toleranţă mai mare la factorii climatici restrictivi
(seceta, ploi abundente).

 Protejarea generaţiilor viitoare

Copii sunt expuşi mai mult decât adulţii la efectul nociv al pestieidelor folosite în
agricultura convenţională. Folosirea produselor agroalimentare ecologice în alimentaţia
copiilor va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării acestora.

 Economice

Piaţa produselor agricole ecologice este în plină expansiune, în special în ţările

industrializate. Cererile tot mai mari de produse agricole ecologicce din partea
consumatorilor determină pe mulţi fermieri să treacă la practici ecologice. Agricultura
ecologică poate constitui o sursă de profit pentru micii fermieri, pentru fermele de tip
familial.

I.6 Dezavantajele agriculturii ecologice

• Nivel scǎzut al randamentelor

În agricultura ecologica productiile pe unitatea de suprafata sunt mai scazute
comparativ cu sistemele agricole conventionale. Scǎderea randamentelor se
înregistreaza mai ales în perioada de conversie de la agricultura conventionala catre
agricultura ecologica, fiind necesar un timp pâna ce la nivelul ecosistemului agricol se
restabileste un echilibru ecologic, dupa care nivelul productiilor se stabilizeaza.
• Pretul de valorificare al produselor agricole ecologice este mai ridicat decât cel al
produselor conventionale
Tehnicile specifice de productie utilizate în sistemele de agricultura ecologica la
care se adauga productiile ceva mai mici decât în sistemele conventionale fac ca pretul
de productie sa fie ceva mai ridicat. Ca atare, daca în tarile dezvoltate acestea sunt
accesibile majoritatii populatiei, în tarile mai putin dezvoltate, unde înca este important
aspectul cantitativ al alimentatiei, produsele ecologice sunt accesibile segmentului de
consumatori cu posibilitati financiare peste medie populatiei.
• Necesitatea susţinerii agriculturii ecologice
Chiar în tarile dezvoltate unde agricultura ecologica detine o pondere mai
importanta, aceasta a fost si mai este înca sustinuta prin diferite pârghii economice
(prime, scutiri de taxe etc.). În prezent, când aceste forme de sustinere a agriculturii
ecologice sunt eliminate din diferite motive, se constata revenirea unor agricultori la
sistemul de agricultura conventionala.
Necesitatea sustinerii agriculturii ecologice este cu atât mai importanta cu cât
aceasta este în stadii incipiente de dezvoltare în anumite tari.
• Produsele ecologice sunt adeseori susceptate a toxice . Ca urmare a unei tehnologii
deficitare de-a lungul procesului de productie, dar si al conservarii si pastrarii
produselor agricole cu privire la combaterea bolilor, consumatorii sunt pusi în situatia
de a alege între posibilitatea prezentei micotoxinelor în produsele ecologice si prezenta
reziduurilor de pesticide în produsele agricole rezultate în sistemele de agricultura
conventionala.
• Caracteristici organo-leptice (aspect, gust) uneori deficitare la unele produse
agricole.
Exista posibilitatea ca unele produse ecologice, ca urmare a neutilizarii de produse
chimice de combatere a bolilor si daunatorilor, a regulatorilor de crestere si a altor
substante chimice, sa aiba un aspect comercial deficitar ( ex. fructe mai mici, cu pete pe
ele etc.), dar acest aspect negativ este pe deplin compensat de valoarea nutritiva si
biologica a acestor produse.

• Prezenta produselor ecologice false pe piata

Anumiti comercianti sunt atrasi de pretul si profitul mare al produselor ecologice
si comercializeaza produse agricole conventionale ca fiind produse ecologice.
• Controlul si procesul de certificare trebuie sa fie ameliorat .
Pentru ca produsele ecologice sa fie comercializate pe piata sub aceasta forma,
acestea trebuie sa fie controlate si verificate de catre laboratoare autorizate. Aceste
laboratoare trebuie sa fie accesibile producatorilor agricoli, atât ca timp si spatiu, cât si
din punct de vedere financiar. De exemplu, produsele ecologice obtinute în România
sunt trimise pentru control unor laboratoare din alte tari, aceasta ca urmare a
neexistentei înca a unor astfel de laboratoare autorizate la noi în tara.
•Lipsa sistemelor de cercetare si extensie pentru agricultura ecologicǎ.
Chiar daca s-au facut unele progrese în ceea ce priveste cercetarea si extensia cu
privire la agricultura ecologica, comparativ cu activitatile similare desfasurate în cadrul
agriculturii conventionale acestea sunt înca nesemnificative.
 Tema : Tranziţia de la agricultura convenţională la cea ecologică

Procesul de trecere de la agricultura convenţională la cea ecologică nu reprezintă o acţiune de scurtă

durată. Această tranziţie se face treptat, prin parcurgerea unei perioade tranzitorii, numită ”perioadă de
conversie”. Aceasta este perioada pe care fermierii o au la dispoziţie pentru adaptarea managementului
afacerii la regulile de producţie ecologică. Durata perioadei de conversie în producţia vegetală, animalieră
şi apicultură este de:

• 2 ani pentru culturile de câmp anuale;

• 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii;

• 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;

• 12 luni pentru vite pentru carne;

• 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;

• 6 luni pentru animale de lapte;

• 10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de carne, cumpărate la vârsta de 3 zile;

• 6 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă;

• 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.

ORGANISME DE INSPECŢIE ŞI CERTIFICARE

REGISTRUL ORGANISMELOR DE CERTIFICARE A PRODUSELOR ECOLOGICE

Numărul şi termenul
Deumirea
Recunoaşterea de valabilitate al Acreditat pentru Adresa, telefonul, numele şi
organismului de Certificatului de categoriile de produse
Nr. d/o organismului de prenumele conducătorului
inspecţie şi acreditare
inspecţie şi certificare OEC
certificare

A - produse primare
Organismul de Certificat de Acreditare vegetale MD 3733, s.Truseni,
Ordinul Ministerului nr. OCprec - 001 B - produse animale mun.Chisinau
vii str.9 Mai, nr. 18
certificare a
Agriculturii şi Industriei Data acreditării: sau neprocesate Ciobanu Vasile tel.: 23-50-80,
produselor 12.10.2015 D - produse agricole
23-78-02 fax: 23-50-80, e-mail:
Alimentare nr. 173 din
ecologice Data expirării: 12.10.2019procesate destinate vaciobanu@yahoo.com
15.09.2015 pentru uz alimentar
,,Certificat Eco”

Certificat de Acreditare A - produse primare MD 2004, mun. Chişinău,

Organismul de Ordinul Ministerului nr. OCprec - 003 vegetale, Str. A. Lăpuşneanu, nr. 5
Certificare a Agriculturii şi Industriei Data acreditării: E - produse agricole
Melnic Sergiu tel/fax: 84-99-01
16.10.2012 procesate destinatee-mail: info@certificaţion.md
Alimentare nr. 64 din
Produselor Ecologice
Data expirării:15.10.2016 pentru animale www.certificaţion.md
ÎCS ,,BIOZOO” SRL 09.04.2015
 Agricultura ecologică – soluţie de reechilibrare a mediului
şi a solului

Agricultura ecologică este văzută de mulţi experţi drept soluţia care ar putea preveni o criză alimentară în
viitor, populaţia lumii confruntându-se cu o lipsă tot mai acută de alimente. În viitoarea Politică Agricolă
Comună (PAC) a UE, ce va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014, sectorul agriculturii ecologice va avea o
mai mare importanţă, printre măsurile de reformare a PAC numărându-se şi câteva prevederi legate de
protecţia mediului. Astfel, agricultorii vor fi încurajaţi să utilizeze tehnici simple de producţie, care să
asigure protecţia mediului şi vor primi bani în plus dacă vor utiliza tehnici de tipul rotaţia culturilor,
menţinerea păşunilor permanente, acoperirea solului iarna cu plante care produc materie organică, precum
şi nelucrarea capetelor de parcelă pentru a evita erodarea solului. Or, problema erodării solului este
extrem de stringentă şi pentru Republica Moldova, iar tranziţia către agricultura ecologică pare soluţia cea
mai viabilă. Aprecierile au fost oferite de Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a
Exportului din Moldova (MIEPO), în studiul “Agricultura ecologică în Republica Moldova: perspective
locale şi regionale”, elaborat recent.
Rezultatele studiului vor servi drept temei pentru decizia de a investi în agricultura ecologică şi vor fi
prezentate potenţialilor investitori şi/sau parteneri de dezvoltare în vederea elaborării conceptului,
designului şi modelului de operare în Republica Moldova.
Potrivit datelor prezentate în studiu, agricultura ecologică s-a extins vertiginos în Republica Moldova
în ultimii ani, culturile vegetale ecologice dominând acest sector. În perioada 2003-2011, suprafeţele
cultivate certificate ecologic au crescut de 270 ori, de la 80 ha la 22 102 ha. Pe lângă faptul că
agricultura ecologică stimulează biodiversitatea şi conservarea landşafturilor tradiţionale, care, ulterior,
pot fi fructificate şi capitalizate de unele industrii conexe, precum eco-turismul, practicarea agriculturii
ecologice contribuie la reducerea efectului de seră datorită reducerii emisiilor de noxe prin utilizarea
combustibililor fosili, precum CO2, metan, oxid de azot şi pulberi.
Alexandru Cotorobai este preşedinte al unei Cooperative de cultivare a plantelor etero-oleaginoase,
printre care trandafirul, mărarul, isopul, levănţica ş. a. Piaţa de desfacere o constituie ţările UE (Franţa,
Germania). Alexandru Cotorobai spune că agricultura ecologică nu e un moft. „În lipsa resurselor pentru
procurarea fertilizanţilor, pesticidelor, combustibililor etc., aceasta este unica opţiune (naturală) de
cultivare a culturilor agricole”. Însă, în afară de riscurile climaterice şi piaţa mică de desfacere, mai există
şi problema certificatului ecologic emis de autorităţile naţionale, care nu este recunoscut în UE. În acest
caz, uleiurile se certifică în Franţa sau Germania.
Vladimir Simaşco, de asemenea, practică agricultura ecologică şi cultivă levănţică. Într-un an favorabil,
cooperativa condusă de acesta recoltează 1 t flori de levănţică per ha. Producţia de ulei în anul de recoltă
2012 s-a ridicat la 1t, relativ 50% din potenţialul real. Diminuarea volumului producţiei s-a datorat
condiţiilor climaterice adverse. Pentru a reuşi, în perioada de recoltare, circa 120-150 persoane sunt
antrenate în recoltarea levănţicii, la care se adaugă alte 60 persoane angajate cu normă deplină. Forţa de
muncă se formează din rândurile populaţiei din sat. Domnul Simaşco susţine că se confruntă cu aceeaşi
problemă a certificatului, pe care îl obţine în Germania pentru a putea exporta uleiul de levănţică.
De la agricultura de subzistenţă la cea ecologică
Privită prin optica forţelor de producţie, agricultura este dominată de producţia gospodăriilor casnice,
ceea ce trădează caracterul ei fărâmiţat şi puţin rentabil. Datorită penuriei rurale, agricultura mai rămâne o
activitate de subzistenţă. Sectorul este dominat covârşitor de agricultura convenţională (99% în termeni
de suprafeţe aflate în circuitul agricol), ceea ce stimulează dezechilibrul ecologic între ecosistemele
antropice şi naturale, dozele mărite de input-uri externe, precum fertilizanţi, combustibili şi pesticide.
Un scenariu moderat de creştere anuală cu 10,6% a suprafeţelor ecologice în perioada 2012-2026 ar putea
mări această suprafaţă la 100.000 ha, echivalent cu atingerea unei cote de 4% din terenurile agricole
utilizate, ceea ce ar duce la exporturi de cca. 52 000 – 53 000 t producţie ecologică, în cele mai pesimiste
cazuri.
Vorbind despre beneficii, menţionăm că agricultura ecologică creează mai multă valoare pentru fermieri,
sesizabilă nu doar în preţurile de desfacere mai mari cu 20%. Precum zonele economice libere şi parcurile
industriale reprezintă metode punctuale de atragere a investiţiilor private în economie, agricultura
ecologică este o nişă pentru atragerea investiţiilor şi inovaţiilor în sectorul agricol. Atât capitalurile
internaţionale, cât şi cele locale pot participa în acest proces. Agricultura ecologică poate contribui la
asigurarea durabilităţii agriculturii în general. O asemenea abordare a tehnologiilor agrariene asigură
durabilitatea sectorului în întregime.
Agricultura ecologică contribuie la reducerea efectului de seră datorită reducerii emisiilor de noxe prin
utilizarea combustibililor fosili, precum CO2, metan, oxid de azot şi pulberi. Unele cercetări
internaţionale arată că, în dependenţă de produsul cultivat, agricultura ecologică poate contribui cu
reducerea a peste 6-60% a emisiilor responsabile de efectul de seră. Solurile utilizate în agricultura
ecologică asimilează un nivel superior de carbon, corespunzător unui nivel de 2t CO2/ha pe an. În plus,
producerea bio-combustibililor de către fermierii din agricultura ecologică poate contribui la
diversificarea surselor de energie verde şi regenerabilă şi reducerea dependenţei de combustibili fosili, cu
echilibrarea balanţei energetice naţionale.
La fel, calitatea solurilor poate fi ameliorată cu circa 20% prin respectarea condiţiilor asolamentului, un
atribut indispensabil al agriculturii ecologice. Aceasta influenţează pozitiv asupra valorii de piaţă a
terenului. La un preţ mediu de vânzare a unui hectar de teren arabil de 600 USD, adaosul de capitalizare
pentru 3% din terenurile agricole utilizate se ridică la 9 mil. USD. Oportunităţi similare există şi pentru
sub-sectorul producerii seminţelor şi materialului săditor. Agricultura ecologică stimulează
biodiversitatea şi conservarea landşafturilor tradiţionale care, ulterior, pot fi fructificate şi capitalizate de
unele industrii conexe, precum eco-turismul. Conservarea biodiversităţii şi expansiunea zonelor naturale
protejate sunt în măsură să restabilească echilibrul dintre factorul antropic şi mediul natural.
Piaţa de desfacere
Având în vedere nivelul mic de practicare a agriculturii ecologice în R. Moldova, piaţa locală de
desfacere a produselor ecologice este aproape inexistentă. În schimb, comercializarea produselor
ecologice pe pieţele europene a evoluat constant. Astfel, premizele dezvoltării sectorului agriculturii
ecologice naţionale trebuie legate, cel puţin pe termen mediu, exclusiv de pieţele de export. Acestea sunt
mature şi pot „digera” produsele ecologice autohtone, oferind preţuri juste producătorilor autohtoni.
Dezvoltarea unui model de agricultură ecologică care ar exclude piaţa locală ar fi, însă, o greşeală. Aparte
de efectele pozitive asupra echilibrului biologic al naturii, sănătăţii şi aspectului de dezvoltare a
comportamentului social responsabil, consumul de produse ecologice pe piaţa locală creează oportunităţi
imense pentru industrii conexe (comerţ, eco-turism, medicină netradiţională etc.).
Politicile Guvernului trebuie orientate spre evitarea unui asemenea dezechilibru, iar primul pas ar fi
revizuirea politicii de subvenţionare prin reintroducerea unei măsuri de sprijin pentru sector. Deşi
reprezintă doar o fracţiune din agricultura convenţională naţională, agricultura ecologică are potenţial
pentru dezvoltare. În 2011, doar 3% din exporturile naţionale de produse agricole şi ale industriei
alimentare sunt exporturi de produse agro-alimentare ecologice (5% din valoarea exporturilor de cereale,
legume şi fructe). Cu toate acestea, în perioada 2003-2011, suprafeţele organice au crescut de la 80 ha la
22 102 ha (x270 ori).
Există o serie de factori generali şi specifici care pot contribui la promovarea sectorului agriculturii
ecologice la nivelul unui veritabil motor de creştere în agricultură în Republica Moldova. Factorii generali
pot fi atribuiţi dezvoltării agriculturii în ansamblu: creşterea nivelului investiţiilor, dezvoltarea şi
civilizarea pieţei interne de desfacere, ameliorarea calităţii culturii de administrare şi management în
agricultură, ameliorarea infrastructurii rurale: drumuri, sisteme de irigare etc. Factorii specifici pot avea
un impact imediat asupra eco-agriculturii naţionale: stimularea conversiunii terenurilor, aplicarea
subvenţiilor, dezvoltarea ţintită a cererii interne pentru produse ecologice, promovarea brandului de ţară
la export. Factorii specifici pot fi deduşi, cel mai des, din evoluţia acestui sector pe plan global.
Conform unor scenarii de creştere a suprafeţelor ecologice, exporturile naţionale de produse organice ar
atinge, în 2026,86-87 mil. euro în condiţiile materializării unui scenariu moderat şi 130 mil. euro în
condiţiile materializării unui scenariu optimist. Aceste scenarii nu iau în considerare creşterea preţurilor la
producţia agricolă, efectul multiplicator al generării acestor venituri în economia naţională, alte avantaje
pecuniare şi relative de care poate beneficia societatea.
Studiile de caz arată că în Republica Moldova există suficiente modele de comportament „eco” în rândul
agricultorilor. Există, însă, şi o problemă în comunicarea acestor exemple şi susţinerea preluării acestor
modele. Cel mai des, aceste comportamente provin dintr-o bună şi responsabilă înţelegere a perisabilităţii
resurselor naturale agricole. În prezent, unele estimări arată că cel puţin 40% din terenurile arabile sunt
afectate de eroziune. Unii agricultori recomandă chiar introducerea sancţiunilor pentru manifestări de
comportament iresponsabil al agricultorilor, cum ar fi supra-salinizare, eroziune şi reglementarea unor
proceduri de cultivare a culturilor care contribuie la reechilibrare.
Agricultura este principalul sector economic al Moldovei şi întotdeauna a jucat un rol destul de important
în economia statului. În acest context, agricultura trebuie să aducă contribuţii valoroase în dezvoltarea
economică a statului.
Producţia agroalimentară ecologică este o modalitate de dezvoltare durabilă în agricultură, care permite
soluţionarea eficientă a unui şir de probleme de ordin social, ecologic, economic şi politic.
Agricultura ecologică este în plină dezvoltare pe plan mondial. Ea se practică toate cele cinci continente,
pe o suprafaţă agricolă de cca 26,5 milioane de hectare. Totodată, din totalul produselor agricole Piaţa
produselor ecologice este de 2,5 – 3 %.
Piaţa internaţională a produselor ecologice este permanent în creştere. Acest element a contribuit la
dezvoltarea agriculturii ecologice în Moldova şi de accelerat exportul produselor agroalimentare. De fapt,
acestea constituie premisele necesităţii implementării Programului naţional privind producţia
agroalimentară ecologică. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare promovează insistent un sistem
unic de producţie ecologică şi certificare a proceselor tehnologice.
Pentru ţara noastră, producţia agroalimentară ecologică şi comercializarea acesteia este o şansă reală de
penetrare a pieţelor străine, care sunt suprasaturate cu produse din agricultura convenţională şi suportă
lipsă de produse ecologice. Stimulaţi de actele legislative elaborate de Guvernul RM, a crescut interesul
agricultorilor moldoveni, precum şi al agenţilor economici cu privire la producţia agroalimentară
ecologic.
Suprafeţele de producţie agroalimentară ecologică, certificate ecologic, constituie cca 11 mii ha, volumul
căreia se estimează la 30590 tone
În noiembrie 2004, experţii ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale al statului Israel, împreună cu
specialişti ai MAIA au efectuat un studiu de fezabilitate în scopul de a introduce principiile agriculturii
ecologice în principalele ramuri agricole la cele trei direcţii principale ale sectorului agricol prin
organizarea unor „gospodării model”: culturi de cîmp, pomicultură, viticultură şi legumărit.
În rezultatul negocierii termenilor de implementare şi asigurarea financiară al proiectului, efectuat de
către Ambasada RM în Israel, partea israeliteană a acceptat elaborarea unui proiect-mixt cu privire la
promovarea agriculturii ecologice prin fondare şi dezvoltare a trei gospodării-model de agricultură
ecologică. MAIA a elaborat conceptul de proiect şi la remis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale al Statului Israel.. De asemenea, partea israeliteană a identificat şi paşii necesari pentru
implementarea acestui proiect. În contextul celor expuse, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare,
consideră binevenită cooperarea cu Statul Israel şi întreprinderea unor acţiuni comune în vederea
dezvoltării proiectului menţionat.