1.

Obiectul si necesitatea expertizei marfurilor

- Obiectul:In activitatea organelor judecatoresti se intilnesc expertize cu caracter
comercial,merceologic,industrial si economico-financiar referitor la proprietatile produselor,starea si calitatea
acestora,natura si calitatea ambalajelor.Aceste probleme se rezolva cu ajutorul expertizei
merceologice.Expertiza merceologica reprezinta activitatea de cercetare,evaluare si apreciere fundamentala
efectuata de unul sau mai multi experti a unor probleme contraversate privind calitatea loturilor de
produse,structura sortimentala sau starea lor calitativa. Expertiza mereologica este utilizata pt cercetarea si
clarificarea unor probleme contravesate sau litigioase pe care le ridica practica,comertul cu marfuri
alimentare sau nealimentare.Ea are ca obiect stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse in relatie
cu conditiile,cauzele,locul si imprejurarile care au generat abateri de la calitatea contractuala in timpul
fabricarii sau circulatiei lor tehnice. Expertiza merceologica poate fi efectuata pt stabilirea identitatii,starii si
calitatii produselor la livrare,in timpul transportarii, a depozitarii sau a introducerii in consum sau pt
elucidarea unor aspecte privitor la ambalajele,calitatea produselor sau structura lor sortimentala.
- Necesitatea expertizei marfurilor:O data cu avansarea social-economica a comunitatii umane a aparut
necesitatea de a rezolva unele probleme cu caracter tehnic,comercial,economic etc.,apelind la constatarea sau
opinia unui specialist intr-un domeniu anumit de cunoastere in scopul reflectarii unor chestiuni problematice
in fata organelor judiciare sau in fata partenerilor unui contract economic.Astfel,apare necesitatea de a
supune esenta problemei aparute unei expertize efectuate de un specialist in domeniu,cu ajutorul caruia se
poate stabili realitatea faptelor.

2.Notiunea de expertiza si clasificarea expertizelor

Expertiza reprezinta acel mijloc de proba prin care in baza unor cercetari metodice folosind procedee
stiintifice,expertul aduce la cunostinta organului care l-a imputernicit concluzii motivate stiintific cu privire
la faptele pt a caror elucidare sint necesare cunostinte specializate.
Expertiza este considerata ca fiind necesara numai in acele cazuri in care se pot da interpretari diferite unor
probleme pt a caror solutionare sint necesare cunostinte de o deosebita competenta tehnica, economica,
medicinala, merceologica etc.In scopul confirmarii calitatii produselor si serviciilor acestea se supun unor
expertize ce ar stabili corespunderea lor standardelor.Aceasta activitate de stabilire a conformitatii produselor
si serviciilor se numeste certificare in urma careia se elibereaza un document ce confirma corespunderea
obiectului certificat standardelor. Acest document se numeste certificat de conformitate.
Categoriile de expertiza:1.Dupa domeniul de aplicare:-tehnice,merceologice;-contabile,medicale;-agricole,
criminalistice etc. 2.Dupa continut:-cu baza de date de specialitate;-cu baza de date comparate cu normative
3.In functie de organul de dispunere:-judiciare;-extrajudiciare;4.Dupa scopul urmarit:-pt adunarea si
evaluarea probelor;-pt stabilirea starii infractorilor; 5.In functie de expert:-oficiale;-liberi cu juramint;6.Dupa
modul de prezentare:-orale;-scrise.7:In functie de nr. specialistilor:-singulare;-colegiale;-mixte.8.Din punct
de vedere al desemnarii expertilor:-simple;-supravegheate;-contradictorii.

3.Metoda expertizei merceologice

Expertiza merceologica presupune o verificare a calitatii marfurilor.In acest scop este necesara o
reconstituire a faptelor pe cale inductiva.Atit la etapa fabricarii cit si la etapa circulatiei tehnice a
marfurilor.Pt aceasta se utilizeaza urmatoarele metode:
Metoda istorica-marfa atit ca obiect a aparut prin trecerea prin diferite grade de transformare tehnologica cit
si ca obiect care dupa obtinere parcurge un spatiu intr-un anumit interval de timp intr-o anumita interactiune
cu mediul inconjurator sufera transformari a caror directie si intensitate trebuiesc cunoscute.Metoda istorica
este folosita pt reconstituirea pe cale deductiva a principalelor fapte intervenite in diferite momente ale
evolutiei in timp si in spatiu a unui produs,fapte care au generat modificari calitative negative.
Metoda observaţiei şi experimentului – reprezintă „treapta senzorială a cunoaşterii”.
Observaţia – este ştiinţifică dacă se poate repeta în condiţii naturale şi poate fi reconstituită pe cale teoretică,
deductivă.
Experimentul ştiinţific – se deosebeste de observatie in esenta prin aceea ca faptul,evenimentul sau procesul
studiat este provocat în condiţii date, permiţând astfel reconstituirea lui.
Metoda statistică – utilizată în scopul prelucrării datelor obţinute prin observaţie şi experiment cât şi a celor
obţinute în diferite etape ale investigaţiei.
→ permite să se identifice şi să se elimine erorile de măsurare a unor caracteristici de calitate, să se evalueze
calitatea loturilor obţinute pe eşantioane, diminuând în acelaşi timp subiectivismul.

4.Atribuirea calitatii de expert.Drepturile si obligatiile

Instanta de judecata care nu are si nu poate avea cunostinte enciclopedice si in acelasi timp de profunzime in
toate domeniile are dreptul inscris in lege de a folosi specialisti intr-un domeniu dat pt a stabili adevarul. In
R.M. calitatea de expert ethnic judiciar se dobindeste pe baza de examen organizat de catre Ministerul
Justitie.Examenul are ca scop:a)verificarea nivelului cunostintelor de specialitate a candidatilor;b)gradul de
insusire a actelor normative referitoare la specialitatea respectiva si a dispozitiilor din codurile de procedura
civila si penala referitoare la expertiza precum si din alte acte normative care reglementeaza activitatea de
expertiza tehnica-judiciara. Candidatii care solicita atribuire de calitatea de expert tehnic judiciar tb sa
indeplineasca urmatoarele conditii:1)Sa fie cetatean al R.M.2)Sa cunoasca limba de stat3)Sa aiba capacitate
de exercitiu deplina4)Sa posede diploma de absolvire a studiilor superioare in specialitatea pt care
candideaza.5)sa aiba un stagiu de cel putin 5 ani in specialitatea aleasa6)sa fie apt din punct de vedere
medical7)sa nu aiba anticidente penale si sa se bucure de o buna repuitatie profesionala si sociala. Persoanele
care au titlu de academician,professor universitar sau conferential universitar,doctor in stiinte pot dobindi
calitatea de expert judiciar cu scutire de examen in ceea ce priveste pregatirea de specialitate. Exista o
diferenta intre martor si expert – in timp ce expertului nui sint cunoscute in prealabil imprejurarile si faptele
incriminate, el se pronunta ca specialist asupra faptelor dovedite prin mijloace stiintifice de investigatii.
Martorul – este pers.care descrie imprejurarile sau fapte incriminate percepute direct de el prin intermediul
organelor sale de simt. In literat.de specialitate exista pareri ca expertul poate fi si el martor sau chiar
judecator al cauzei supuse expertizei.
Cele mai importante asemanari dintre martori si experti:
1. situatia procesuala a expertului si a martorului este aceeasi, ambii fiind considerati subiecti secundari intro
cauza ce se judeca indeplinind A.auxiliara.
2. atit martorul cit si expertul fac parte din aceeasi categorie procesuala a mijloacelor de proba.
3. concluziile expertizei ca si dispozitiile martorilor nu au putere probanta absoluta si relativa fiind supuse
liberei aprecieri a organului judiciar asemenea celorlalte probe.
4. ambii au reguli procesuale comune – sint citati in mod identic obligatiile procesuale sint considerate
indatoriri cetatenesti si pot exista aceleasi motive p/u care anumite pers.nu pot si experti sau martori.
Deosebiri:
1. informatiile detinute de martor sint independente de A.judiciara marturia lui se datoreste intimplarii ca a
auzit sau a vazut aspecte care interiseaza cauza. Un martor relateaza unele fapte asa cum lia perceput in timp
ce expertul explica provinienta lor, emite pareri specializate cu privire la ele, iar munca lor isi are originea in
A.desfasurata de organul judiciar.
2. expertul are drepturi pe care nu le are martorul si anume: dr.de a cerceta dosarul cauzei; dr.de a asista la
dezbateri, de a cere lamuriri partilor sau de la organul judiciar.
3. expertul indeplineste o functie activa in timp ce martorul are o pozitie procesuala pasiva.
In RM calit.de expert tehnic judiciar se dobindeste pe baza de examen care este organizat de Ministerul
Justitiei. Examenul are ca scop de verificare a cunostintelor de specialitate a candidatilor.
Obligatiile expertului:1)De a efectua expertiza personal fara a o incredinta altei persoane2)De a intocmi si
depune la termen raportul de expertiza3)De a se prezenta la solicitarea organului care l-a numit pt a furniza
informatii suplimentare ,pt a efctua un supliment de expertiza sau pt a reface integral sau partial
expertiza4)De a pastra secretul professional,de a nu divulga datele de care a luat cunostinta cu prilejul
investigatiilor facute in cadrul expertizelor5)De a adduce la cunostinta organului care l-a numit si alte date pe
care le descopera cu prilejul efectuarii investigatiilor. Drepturile expertului:1)De a consulta materialele
existente la dosarul cauzei2)De a fi eliberat pe perioada efectuarii expertizei de o serie de sarcini curente de
serviciu3)De a solicita si primi lamuriri in legatura cu cauza expertizei din partea partilor implicate4)De a
primi pt munca depusa o indemnizatie stabilita in functie de complexitatea expertizei si calificarea
expertului5)De a beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei(deplasare,materiale
etc) Daca1. nu s-a prezentat expertul la chemarea instantei,2.pt refuzul neintemeiat de a efectua
expertiza,3.nedepunerea raportului de expertiza la termen stabilit,4.pt efectuarea unei expertise
necorespunzatoare ,expertilor se aplica urmatoarele sanctiuni: 1)Avertisment scris-pt refuz nemotivat de a
efectua expertiza sau pt incredintarea executarii altei persoane precum si pt nearatarea cazului de recuzare in
care expertul se gaseste2)Suspendarea dreptului de expert pe o perioada de la 3luni-1 an,daca expertul repeta
abaterile pt care a fost sanctionat cu avertisment si pt alte abateri mai grave3)Retragerea calitatii de expert
daca acesta savirseste abateri repetate sau daca comite fapte de o gravitate deosebita

5.Desemnarea si nr expertilor.Recuzarea si inlocuirea expertilor

In cadrul unui process sau litigiu expertiza poate fi efectuata la cererea uneia din parti,la cererea ambelor
parti sau din oficiu.Instanta de judecata la cererea partilor sau a uneia din parti ia hotarirea de a aplica sau nu
aplica expertiza ca mijloc de proba. Dupa incuviintarea cererii de expertiza persoana expertului se stabileste
cu acordul partilor sau din oficiu. Desemnarea expertilor se face din lista expertilor comunicati din biroul pt
expertize tehnice sau din rindul persoanelor care pot indeplini atributii de expert. Nr expertilor trebuie sa fie
intotdeauna impar.Expertul,expertii sunt numiti de catre instanta printr-un document in care se precizeaza
problemele ce tb clarificate prin expertiza,onorariul expertului si durata efectuarii expertizei. Recuzarea
expertului se efectueaza numai pt motive intemeiate prevazute de lege.Ea poate fi generate de existenta unor
situatii care creaza banuieli de lipsa de obiectivitate in privinta activitatii expertului.Motivele de
recuzare:1)Existenta unor legaturi de rudenie intre expert si una din parti2)Implicarea expertului sau a
rudelor sale intr-o cauza asemanatoare3)Expunerea de catre expert inainte de a fi numit a unor pareri
referitoare la cauza4)Primirea de daruri din partea uneia din partile implicate .Instanta poate dispune
inlocuirea expertului in urmatoarele cazuri:1)Neprezentarea in fata instantei2)refuzul nejustificat de a
efectua expertiza3)existenta unor motive de recuzare4)daca expertul se afla in imposibilitatea obiectiva de a
efectua expertiza

6.Factorii ce formeaza calitatea marfurilor.Notiuni generale despre calitatea marfurilor

Calitatea marfurilor depinde de:1.nivelul de standardizare2.calitatea materiilor prime folosite3.de
perfectiunea proceselor tehnologice de fabricatie4.organizarea controlului5.conditiile de pastrare si
transportare a marfurilor. 1.Nivelul de organizare este procentajul de aprovizionare a intregului sortiment
de marfa produsa cu standarde sau conditii tehnice.2.Calitatea materiilor prime:Materia prima se clasifica
in alimentare si nealimentare.Cele alimentare se imparte in:materii prime vegetale
(fructe,legume,cereale)2.materii prime animale(carne,peste)3.minerale(sarea,soda). Cele nealimentare se
impart:materii prime 1.vegetale(lemn,bumbac)2.animale(piei de animale,lina,coarne) 3.minerale (lut,
minereuri de metale,nisip)4.organice(celuloza)5.sintetice(polimeri,piele artificiala) 3.Procesele
tehnologice. Calitatea produselor se formeaza prin actiunea proceselor tehnologice care reprezinta un
ansamblu de operatii mecanice,fizice,chimice care prin actiunea simultana sau succesiva transforma materiile
prime si semifabricatele in bunuri materiale.4.Organizarea controlului.Calitatea depinde de cultura de
producere si de nivelul bazei metrologice,controlul dimensiunilor.5.Pastrarea si transportarea marfurilor.
Una din conditiile necesare este ambalajul care protejeaza marfurile de actiunea mediului si de deteriorari
mecanice.O influenta hotaritoare asupra calitatii produselor o au regimurile de temperatura si
umiditate,uneori si de ventilare.Alti factori care influenteaza pastrarea produselor sint:igiena din spatiile de
pastrare si transportare2.existenta mirosurilor straine3.vecinatatea produselor marfurilor.
Calitatea este totalitatea de proprietati a productiei care determina posibilitatile ei de a satisface cerintele in
corespundere cu standardele in vigoare. Calitatea produselor se determina dupa un complex de indicatori:
Indicator de calitate reprezinta caracteristica cantitativa a uneia sau a citorva proprietati a productiei.Daca
indicatorul caracterizeaza o proprietate-indicator unitar,daca mai multe-complex. Lot de marfa reprezinta o
cantitate omogena de productie de aceeasi denumire,produsa la aceeasi intreprindere, in acelasi schimb si
eliberata pe una si aceeasi factura. Pt determinarea calitatii se selecteaza o mostra,se mai numeste proba
medie si ne permite sa judecam despre calitatea si bunastarea intregului lot de marfa.

7.Metodele de apreciere a calitatii

1.Organoleptica.Prin aceasta metoda indicatorii de calitate se apreciaza cu ajutorul organelor de
simt:miros,gust,culoare,consistenta. Rezultatele depind de nr si calificarea expertilor,este o metoda
subiectiva. 2.Fizica.Indicatorii de calitate se determina prin masurarea densitatii,a unghiului de refractie,a
punctului de topire si a altor parametri fizici.3.Chimica.Indicii de calitate se determina cu ajutorul reactiilor
chimice specifice.Ex:determinarea continutului de sare de bucatarie,metalele grele,aciditatea etc.
4.Microbiologica. Se determina gradul de infectare generala cu microbi,prezenta microbilor patogeni si a
altor microorganisme periculoase.Pt aceste determinari sunt necesare laboratoare amenajate, alimentare.
5.Metoda de expertiza.Calitatea marfurilor se determina pe baza hotaririlor luate de un grup de experti.In
aceasta grupa sunt inclusi savanti,ingineri,tehnologi,disaineri,specialisti de inalta calificare. Aceasta metoda
este utilizata cind este imposibil sau irational de folosit alta metoda.6.Metoda sociologica. Calitatea se
determina pe baza sumarii si analizei parerilor consumatorilor potentiali sau reali. Parerea consumatorilor se
determina studiind anchetele indeplinite de ei organizind adunari a consumatorilor,expozitii cu
vinzare,degustatii publice.

8.Notiuni de standardizare a obiectelor de larg consum

Standardizarea marfurilor de larg consum presupune apropierea maximala de optimul calitatii superioare
rationale a acestor marfuri.Standardizarea este activitatea in domeniul gasirii solutiilor necesare pt
probleme repetate in domeniul stiintei,tehnicii,tehnologiei,economiei pt atingerea unui stadiu optimal de
reglare intr-un anumit domeniu. Purtatorii de informatii de baza in sistemul standardizarii de stat sint
documentele normative tehnice care efectueaza controlul calitatii productiei in toate stadiile ciclului de
viata ,acestea sunt:standardul si conditiile tehnice, Standardul este definit ca o prescriptie scrisa si publicata
care este alcatuita si publicata de catre organele interesate care contine o solutie unitara si de durata pt o
anumita problema care se repeta intr-un anumit domeniu.El regleaza cerintele fata de productie,regulamentul
elaborarii ei,producerii si folosirii.Conditiile tehnice sunt documente care stabilesc proprietatile hotaritoare
pt determinarea calitatii unui produs. Distingem standarde: Nationale, regionale si internationale. Cu
standardizarea internationala se ocupa oficiul international de standardizare, metrologie si dirijare a calitatii
I..S.O. Serviciul de standardizare a R.M. este alcatuit din1)Serv.de stand. Republican”Departamentul
Moldova Standarde”2)Serv.de stand.in ramurile producerii 3)Serv.de stand.la intreprinderi si organizatii.
Sarcina principala a serviciului de standardizare a R.M. este de a fonda un sistem de documente normative
tehnice ce regleaza cerintele catre procesele de productie,catre productia ca atare si efectueaza controlul
asupra folosirii lor corecte. Principalele tipuri de standardizare moderna:1)stand.completa si 2)de perspectiva

9.Clasificarea si categoriile standardelor

1. În funcţie de nivelul de standardizare, standardele sunt:
- internaţionale – adoptate de catre o organizatie internationala de standardizare si o organizatie
regionala de standardizare, cele mai cunoscute fiind standardele europene;
- regionale;
- interstatale de tipul GOST;
- naţionale de tipul SM, SR;
- profesionale – aplicate in anumite domenii de activitate, de catre organizatii profesionale legal
constituite;
- de firma – adoptate de catre societati comerciale, legii autonome sau de catre alte persoane juridice.
2.În funcţie de conţinut, standardele pot fi:
-standarde de bază, care au o aplicare generală, sau conţin prevederi generale pentru un anumit domeniu;
-standarde de terminologie, care enumeră şi definesc termenii utilizaţi într-un anumit domeniu;
-standarde de încercări, care descriu metode de încercare a produselor, eventual de eşantionare, de
prelucrare statistică a rezultatelor;
-standarde de produse, care cuprind caracteristicile pe care produsul sau grupa de produse trebuie să le aibe,
pentru a asigura satisfacerea cerinţelor;
-standarde de procese, care cuprind cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească procesele, pentru a asigura
aptitudinea de a fi utilizate;
-standarde pentru servicii, care cuprind cerinţele referitoare la servicii, pentru a asigura aptitudinea de a fi
utilizate;
2. După subiect, st. pot fi clasificate în:
- st. pt construcţii,
- st. pt agricultură,
- st. pt comerţ,
- st. pt protecţia mediului ambiant,
- st. pt telecomunicatii etc.
Pentru expertizarea calităţii produselor şi a serviciilor, este importantă cunoaşterea, respectiv consultarea
standardelor care au legătură cu litigiul în cauză, cele mai multe prevederi utilizabile în acest sens fiind
furnizate de standardele de produse şi respectiv de servicii, precum şi cele de încercări. Acte
normative : « Sistemul national de certificare al R.M. SM 45-2 :1998 », »Structura si continutul
standardelor  SM1-5 », »Modul de elaborare a standardelor profesionaleSM1-6 :1998 », »Principii si
metodologia standardizariiSM1-0 ». « Faina de griu pt panificatie 202 :2000 ».Acte legislative :1.Hotarirea
guvernului R.M. cu privire la intensificarea activitatii de protejare a consumatorilor »,2.Hotarirea cu privire
la aprobarea Reglementarii tehnice »Fructe si legume proaspete destinate consumului uman »3.Parlamentul
R.M.Legea vinzarii de marfuri4.Legea cu privire la standardizare Nr.590-XII »4.Regulamentul cu privire la
ordinea de eliberare a licentelor pt expertiza marfurilor ». Principalele organisme nationale ce se ocupa cu
standardizarea internationala sunt :1.FAOWHO-comisia pt medicina si alimentatie.2.Conventia
internationala pt protectia plantelor.3.Organizatia pt cooperare si dezvoltare economica.4.Organizatia
mondiala pt protejarea animalelor5.Organizatia mondiala a sanatatii WHO.6.Comisia economica a natiunilor
unite pt Europa7.Organizatia mondiala a comertului WPO 8.I.S.O.

10.Identificarea si procedeele de falsificare a marfurilor.Urmarile falsificarii

Autenticitatea marfurilor este un complex de indicatori specifici care ne permit a deosebi productia data de
falsuri. In cazul cind se determina apartenenta unui obiect sau produs catre un grup de marfuri omogene se
numeste identificare. Expertiza autenticitatii marfii se petrece cu scopul de a stabili indicatorii specifici care
deosebesc produsul autentic de falsuri. In utimul timp pt acest scop se rezolva urmatoarele probleme :1)are
produsul dat indicatori caracteristici apti pt falsificarea lui2)gradul de corespundere a denumirii produsului cu
indicatorii de autenticitate3)corespunde ambalajul intern si extern cu cerintele prezentate4)corespunde
pretul,facturile cu cerintele catre produs la fel si producatorul,tara de origine etc. Metodele de falsificare sunt 
Falsificarea 1)sortimentala2)calitativa3)cantitativa4)pretului5)informationala6)complexa. Falsificarea-
operatie de obtinere a unui produs asemanator cu altul existent in comert.Operatie efectuata in scop de
inselaciune si obtinere a unor venituri ilicite.Ea consta intr-o imitare contraafacere,denaturare,substituire sau
prezentare a produselor altfel decit cele ce sunt in realitate. Urmarile falsificarii pt consumatori : a)urmari
economice :se cheltuiesc mai multi bani pt cantitate mai mica de marfa,se procura produse inutilizabile in
alimentatie b)prejudicii fiziologice pt organismul omului :otraviri, agravarea bolilor cronice,aparitia altor
noi, schimbari genetice in organism, aparitia bolilor canceroase sau chiar moartea c)prejudicii morale :
situatii stresante,pierderea increderii in bine,in stat. Urmarile falsificarii pt societate : a)riscul de a pierde
sanatatea a mai multor membri a societatii b)diminuarea longetivitatii vietii societatii c)cresterea nr deceselor
din cauza bolilor si intoxicatiilor alimentare d)diminuarea structurii alimentare din cauza cresterii cotei a
alimentelor contrafacute e)degradarea morala a indivizilor si a societatii in ansamblu f)scaderea nivelului
increderii a altor tari catre societatea unde infloreste falsificarea totala

11.Falsificarea calitativa a marfurilor

Acest tip de falsificare se intilneste mai mult la produsele alimentare.Pt falsificarea calitativa sunt necesare
urmatoarele conditii :1)Prezenta in vinzare a diferitor coloranti alimentari, aromatizatori, antioxidanti,
conservanti, substante de ingrosare 2)Prezenta actelor normative ce permit folosirea substantelor enumerate
3)Lipsa unui control eficient a adaosurilor,adetivelor folosite 4)Lipsa unor legi ce ar inerzice difuzarea
informatiilor false despre produs. In dependenta de metoda de falsificare deosebim : 1)adaosul de apa
2)introducerea unor componenti mai ieftini in locul celor scumpi 3)substituirea partiala a produselor naturale
cu imitatori 4)adaos sau substituirea totala a produsului cu adetivi straini,cu deseuri 5)introducerea
conservantilor,a antioxidantilor si antibioticilor fara a-i arata pe eticheta. Distingem : adetivi alimentari :
a)admisi omului sanatos b)admisi copiilor c) admisi oamenilor bolnavi si a 2-a grupa adetivi
nealimentari :a)inerti(creta,ghipsul) b)periculosi,otravitori,cancerogeni,narcotizanti. Acesti adetivi deseori
provoaca agravarea bolilor cronice,otraviri sau chiar moartea. In bere uneori,vodca,tigari se adauga substante
narcotizante ca sa provoace o deprindere.

12.Falsificarea cantitativa si informationala

Falsificarea cantitativa- acest tip de falsificare prevede inselarea consumatorilor prin micsorarea masei
volumului sau lungimii marfurilor mai jos de limita admisa. In cazul falsificarii cantitative se folosesc :
a)mijloace falsificate de masura :ghiri,metri,vesela de masura b)mijloace imprecise de masura :cintare
c)folosirea unor procedee speciale ,actiune psihologica asupra cumparatorului, masurari gresite
Falsificarea informationala-este o metoda de inselare a consumatorilor prin prezentarea unor informatii
false sau imprecise despre produs. La falsificarea informationala se prezinta incorect urmatoarele :
1)denumirea produsului 2)tara de origine 3)intreprinderea producator si adresa ei 4)cantitatea marfurilor
5)compozitia produsului 6)conditiile si termenul de pastrare. Cel mai des este falsificata tara de
origine,codul liniar, marcile de firma

13. Proprietatile consumiste a marfurilor alimentare

Grupa de marfuri alimentare.
Aceasta grupa se caracterizeaza prin valoarea nutritive a produselor ce arata valoarea de utilitate a unuia sau
altui produs.
Valoarea nutritiva a alimentelor are urmatoarele laturi:
- valoarea organoleptica, ce se caracterizeaza prin actiunea alimentelor asupra organelor de simt a
omului: gust, miros, culoare, consistenta, s.a.
- valoarea energetica, se manifesta prin aportul de substante ce livreaza energia necesara omului:
acestea sunt glucidele, proteinele si lipidele.
- valoarea biologica care este prezentata prin aportul de substante ce regleaza metabolismul. Acestea
sunt vitaminele, substantele minerale, aminoacizii, s.a.
- securitatea alimentara
- gradul de asimilare
- gradul de degradare.

14. Proprietatile consumiste a marfurilor nealimentare

Aceste proprietati ne permit a aprecia necesitatea sociala a acestor marfuri, structural or sortimentala si
posibilitatea lor de a satisface necesitati. Proprietatile se caracterizeaza prin anumiti indicatori al marfuriloe.
Acesti indicatori se divizeaza in 2 grupe:
1. indicatorii de adresa sociala si de necessitate sociala a marfurilor – ne permit de a aprecia in ce
masura marfurile produse sau realizate corespund necesitatilor unui anumit grup de consumatori, care este
situatia pe piata in ceea ce priveste satisfacerea consumatorilor, cit de reale sunt necesitatile, preturile si
posibilitatile acestor grupuri de oameni de a le achita.
2. indicatorii corespunderii marfurilor cerintelor sociale – ne arata in ce mod marfurile preconizate
vor putea satisface necesitatii consumatorilor in plan social si sortimental, precum si legatura lor cu alte
grupuri de marfuri ce intra in acest grup functional. In aceasta grupa de indicatori se mai include si indicatorii
de uzura morala, care caracterizeaza termenul de folosire a acestor marfuri, fiind limitat de posibilitatea
aparitiei unor marfuri identice, dar cu unele proprietati mai superioare.
Proprietatile functionale – permit a determina ce cerinte ai consumatorului poate satisface marfa data si in
ce masura in comparative cu alte marfuri analogice.
Se caracterizeaza prin:
- indicat de perfectiune a indeplinirii principalelor functii
- indicat de universialitate a folosirii marfurilor
- indicat perfectiunii indeplinirii operatiilor auxiliare
Proprietatea sigurantei marfurilor la exploatare – determina posibilitatile indeplinirii functiilor sale a
obiectului in termenul de functionare.
- va functiona obiectul permanent in timpul termenului de pastrare
- longevitatea
- posibilitatile de reparatie
- posibilitatile de functionare in timpul pastrarii – transportarii.
Proprietatile ergonomice a marfurilor – asigura comoditatea exploatarii obiectului optimizarea sarcinilor
fizice si psihice a omului ce sunt legate de obtinerea efectului necesar. Se divizeaza in indicatori compusi, ce
caracterizeaza:
- comoditatea operarii cu o marfa simpla pentru indeplinirea functiilor principale si secundare (ex
comoditatea montarii demontarii televizorului, transportarii)
- comoditatea conducerii unui aparat compus din punct de vedere tehnic (comoditatea in timpul
functionarii masinii de cusut)
- legeritatea insuririi de catre consumator a posibililor manipulari cu marfa (corespunderea obiectelor
cu posibilit organelor auditive vizuale gustative)
Proprietatile estetice – arata in ansamblu valoarea social- culturala, utilitatea, oportunitatea, rationalitatea,
etc.
Proprietatile de securitate – prevad producerea marfurilor, conditiilor de exploatare care practic nu au
posibilitatile de imbolnavire, de capatare a unor traume sau dureri.
Proprietatile ecologice a marfurilor – arata cum actioneaza marfa asupra mediului ambiant in timpul
exploatarii. De exemplu se analizeaza cantitatea de substante nocive eliminate de automobile, poluarea
mediului cu ambalaje, etc.

15. Procedura si metodologia generala a expertizei marfurilor

Acceptarea expertizei – presupune un timp foarte scurt in care expertul legal instiintat face cunostinta cu
obiectivele expertizei sau intrebarile la care sa raspunda. Pentru aceasta el are datoria de a se prezenta in fata
instantei unde ia cunostinta de actele suplimentare si poate face obiectii asupra termenului abordat pentru
efectuarea expertizei. In formularea intrebarilor obiectivele trebuie prezentate astfel incit expertul sa fie
obligat sa analizeze toate aspectele pentru lamurirea cazului respective.
Pregatirea expertizei – la aceasta etapa expertul se aprofundeaza in obiectivele expertizei si cunoasterea
sarcinilor ce ii revin sau intelegerea corecta a sensului intrebarilor la care trebuie sa raspunda.
Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sint:
1. cunoasterea istorucului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor. Actele aflate la dosarul litigiului
de care expertul se foloseste pentru cunoasterea si prezentarea istoricului litigiului:
 cererea de actionare in litigiu si actele care sprijina actiuni reclamante.
 intimpinarea prezentata de partea reclamanta si actele care il sprijina
 procesele verbale ale sedintei instantei
 actele depuse ulterior la solicitarea instantei sau a uneia din parti.
Istoricul litigiului il ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor luinad in
considerare toate elementele din baza litigiului. La fel expertul poate reconstitui etapele productiei sau a
circulatiei marfurilor si poate sa stabileasca planul de elaborare a raportului de expertiza.
2. studierea documentelor operative – in functie de specificul lor ele se impart in:
 documentele care reglementeaza relatiile conreactuale dintre furnizor si beneficiar:
o contractul
o anexele la contract
o probele de comanda
o corespondenta
 documente de livrare – primire:
o factura
o specificatia
o avizul de expeditie
o fisa de receptie
 documente de transport:
o scrisoarea de trasura
o foaie de parcurs
 documente care atesta calitatea marfurilor:
o certificatul de calitate
o buletinul de analiza
o documentul de stare sanitara
3. studierea actelor normative si a documentelor care reglementeaza si prescriu calitatea marfurilor:
 standarde
 certificate de provinienta
 conditii tehnice
4. documentarea bibliografica – este necesara expertului pentru a avea o imagine in ansamblu a
stadiului problemei in literature stiintifica.
Materialele bibliografice sint:
  monografii
 enciclopedii
 studii si cercetari
5. documentarea pe teren – culegerea de marfuri, declaratii ale persoanelor care au participat efectiv la
producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului, verificarea catelor originale intocmite la etapa
de producere sau circulatie, observatii asupra locului unde a avut loc vicierea.
In intreprinderi producatoare se efectuiaza:
- verificarea documentelor de constatare privind cantitatea si calitatea materiei prime intrate in
fabricatie
- continutul, data si frecventa efectuarii controlului de calitate
- convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti la producere
- verificarea registrului de analize si a registrului de fabricatie
- verificarea unor documente operative in cazul cind nu sau depus copii la dosarul cauzei sau exista
dubii in privinta veridicitatii lor
- acumularea de probe
- examinarea balantei de materiale
In intreprinderi comerciale se verifica:
- actele de receptie
- registrul de analize
- registrul de stare calitativa a marfurilor depozitate
- convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti
- acumularea de probe
Fixarea rezultatelor investigatiei pe teren, acest document contine:
- locul, data si durata investigatiei
- participantii
- felul investigatiilor
- continutul investigatiilor
- opiniile imputernicitilor in raport cu cele constatate
obligatiile partilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informatii sau acte

16. ELABORAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

Rezultatele activităţii depuse de expert pentru soluţionarea obiectivelor ridicate de problema cercetată se
concretizează în raportul de expertiză, ce se înaintează instanţei sau organului care a dispus efectuarea
expertizei.

Raportul de expertiză fiind un document elaborat ştiinţific, are o valoare probatorie deosebită. Având în
vedere importanţa sa în soluţionareaunei cauze, raportul de expertiză nu se poate rezuma la simpla expunere
a concluziilor la care a ajuns expertul, ci trebuie să oglindească în mod succint, dar complet, etapele drumului
parcurs de expert până la concluzia finală.
În acest scop, raportul de expertiză trebuie să cuprindă în principal1:
􀀩 partea introductivă, în care se menţionează organul care a dispus efectuarea expertizei, data
la care s-a dispus expertiza, numele şi prenumele expertului sau specialistului, specialitatea acestuia, data
întocmirii raportului de expertiză, obiectul expertizei şi întrebările adresate expertului sau specialistului,
procedura expertizei şi menţiuni privind posibilele explicaţii date de reprezentanţii părţilor în cursul
expertizei;
􀀩 descrierea operaţiunilor şi activităţilor efectuate cu prilejul expertizei, obiecţiile sau
explicaţiile părţilor, precum şi analiza sau interpretarea acestora în baza constatărilor expertului sau
specialistului;
􀀩 concluziile expertizei, respectiv răspunsurile expertului la întrebările adresate precum şi
părerea acestuia asupra obiectivului expertizei.
Elaborarea raportului de expertiză trebuie făcută cu respectarea anumitor reguli de ordin procedural,
de formă şi conţinut.
Forma raportului de expertiză poate fi orală sau scrisă, în funcţie de locul unde se desfăşoară expertiza (în
faţa organului respectiv sau în afara acestuia), cât şi de natura şi specificul problemei aflată în litigiu.
În toate cazurile în care efectuarea lucrărilor expertizei necesită timp, deplasări, documentări, cercetări,
analize, teste sau încercări de laborator etc., raportul de expertiză se prezintă scris.

Printre principalele reguli de ordin procedural privind raportul de expertiză menţionăm: necesitatea
redactării acestuia în mai multe exemplare, dintre care două se depun la registratura instanţei. Raportul de
expertiză este semnat la sfârşit, iar fiecare pagină trebuie să poarte parafa expertului. Semnarea şi parafarea
se fac atât pe original, cât şi pe copii, aceasta fiind necesar pentru a evita substituirea unor pagini.
În raportul de expertiză nu sunt admise greşeli, corecturi sau ştersături.
Raportul de expertiză trebuie depus în termen; de regulă depunerea se face cu minimum cinci zile înainte de
data judecării litigiului respectiv.
Termenul de depunere a raportului de expertiză se fixează de către instanţă sau se precizează în
împuternicirea scrisă remisă personal expertului (mai ales în cazul expertizelor iniţiate de organele
administrative).
Nerespectarea fără motive întemeiate a termenului fixat pentru depunerea raportului de expertiză poate atrage
sancţiuni materiale şi chiar penale.
Raportul de expertiză se prezintă ca un document, alcătuit din mai multe pagini, grupate în secţiuni.
Obligativitatea de a redacta raportul de expertiză pe secţiuni şi de a le dispune într-o anumită ordine este
impusă de practică şi de necesitatea asigurării fluenţei şi clarităţii ideilor în raport, pentru ca acestea să fie
accesibile oricui, specialist sau nespecialist.
În mod obişnuit, raportul de expertiză cuprinde următoarele secţiuni:
 Preambulul;
 Scurt istoric al litigiului;
 Obiectul expertizei;
 Procedura investigaţiilor;
 Constatările expertizei;
 Concluziile raportului de expertiză;
 Anexele (în original sau în copie).
􀃀Preambulul raportului de expertiză cuprinde: numele şi prenumele expertului, profesia şi calificarea sa,
adresa completă, instanţa sau organul care a numit expertul, numărul dosarului pentru litigiul în cauză şi
numărul actului de împuternicire a expertului. 􀃀Scurt istoric al litigiului: de regulă, în această secţiune se
menţionează numele sau denumirile părţilor aflate în litigiu (reclamant şi pârât), cât şi adresele lor exacte. În
unele cazuri pot apărea două sau mai multe coreclamante sau copârâte, ordinea lor ierarhică stabilindu-se în
funcţie de poziţia pe care o au în litigiu. Deseori, alături de pârâtă sau copârâtă, mai pot apărea şi părţi
chemate în garanţie. De asemenea, tot în această secţiune se prezintă într-o succesiune cronologică
principalele elemente şi date ce reprezintă puncte de reper esenţiale ale litigiului.
Cu această ocazie se consemnează poziţia sau interpretarea părţilor în raport cu problemele litigiului, în
special a acelora care vizează obiectivele expertizei, precum şi precizarea daunelor şi a perioadei când
acestea s-au produs, dacă s-au mai efectuat expertize anterioare pe problema respectivă.
􀃀Obiectul expertizei. în această secţiune sunt redate ad litteram obiectivele stabilite de către instanţă pentru
efectuarea expertizei, precum şi întrebările care au fost transmise în scris expertului.
Procedând astfel, se evită posibilitatea ridicării unor obiecţii de către părţi, pe considerentul că nu s-a dat
răspuns întrebărilor din ordonanţă sau încheiere.
􀃀Procedura investigaţiilor cuprinde, de regulă, următoarele elemente:
- legalitatea invitării părţilor pentru a conlucra sau asista expertul în efectuarea unor investigaţii;
- numele şi calitatea împuterniciţilor;
- felul documentelor de împuternicire;
- felul investigaţiilor efectuate de către expert în prezenţa părţilor;
- felul documentului de consemnare a rezultatelor investigaţiilor (proces-verbal, minută etc.), semnat de către
expert şi reprezentanţii părţilor.
􀃀Constatările expertizei reprezintă cea mai importantă secţiune din raport şi cuprinde atât faptele şi datele
din dosarul litigiului, cât şi pe celerezultate din investigaţiile efectuate de către expert, care trebuie descrise
exact şi, după caz, comparate sau interpretate.
Când apar nepotriviri între datele provenind din diferite surse, inclusiv din actele scrise prezentate de părţi, în
raport se consemnează toate aceste date, se face analiza lor comparativă în vederea stabilirii gradului lor de
veridicitate.
În funcţie de obiectivele expertizei, în raport se prezintă rezultatele investigaţiilor în ordinea dezvăluirii lor.
Expertul trebuie să acorde o atenţie deosebită stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au
generat vicierea respectivă. De aceea, pe lângă simpla prezentare a elementelor de reconstituire a cauzelor şi
împrejurărilor, precum şi a mărimii şi efectului vicierii, expertul va prezenta interpretările corespunzătoare,
inclusiv soluţiile posibile pentru preîntâmpinarea repetării unei anomalii de felul celei care formează speţa
expertizei.

􀃀Concluziile raportului de expertiză trebuie să conţină într-o formă concentrată răspunsurile expertizei la
obiectivele încredinţate spre soluţionare.
În măsura în care, în urma investigaţiilor, se stabileşte cu claritate demarcaţia între răspunderile tehnice
legate de vicierea incriminată, aceasta va fi consemnată ca atare, fără a se atinge vreo latură juridică a
problemei. Obiectivitatea şi corectitudinea concluziilor sunt determinate de următorii factori:
- calificarea înaltă a specialistului în domeniul în care acţionează ca expert;
- cunoaşterea profundă a problemelor circulaţiei tehnice a mărfurilor;
- cunoaşterea complexă a metodelor şi tehnicilor de analiză a mărfurilor;
- probitatea profesională şi morală a expertului, spre a nu omite aspecte esenţiale ale investigaţiilor şi pe
această bază să emită concluzii eronate sau false;
- independenţa faţă de părţile implicate de litigiu;
- respectarea dreptului părţilor implicate în litigiu în legătură cu desfăşurarea expertizei. 􀃀Anexele
raportului de expertiză. La raportul de expertiză se pot ataşa în anexă documentele susţinătoare ale
concluziilor pe care le formulează expertul, ca de exemplu buletine de analiză, grafice, copii şi fotocopii,
planuri şi schiţe ale unor depozite, scheme de amplasare a mărfurilor în spaţiile de transport, eventual
procedee de calcul etc. De asemenea, se ataşează borderoul de anexe, care reprezintă opisul detaliat al tuturor
documentelor şi actelor suplimentare depuse de părţi pe parcursul efectuării expertizei şi care au servit la
întocmirea raportului de expertiză. Borderoul de anexe figurează în mod obligatoriu atât pe original, cât şi pe
copiile raportului de expertiză.
Pentru a se asigura raportului de expertiză o ţinută corespunzătoare, trebuie respectate unele condiţii
privitoare la stil şi conţinut.
Astfel, raportul de expertiză trebuie să fie clar şi concis, fără formulări sau termeni echivoci (ci dimpotrivă se
impune o terminologie de specialitate, adecvată); nu se vor face trimiteri la lucrări în afara raportului. Se vor
utiliza pe cât posibil fraze scurte, dense şi clare. Termenii tehnici, greu accesibili, se vor explica la piciorul
paginii sau în paranteze, pentru a înlesni înţelegerea concluziilor.
Raportul de expertiză nu trebuie să conţină păreri personale în legătură cu diferitele acte normative sau cu
dispoziţiile legale ale unor organe administrative.
Aceasta nu înseamnă că expertul nu este liber în formarea opiniei sale, fără însă ca aceasta să reflecte bunul
plac sau acţiunea arbitrară a expertului. La redactarea raportului de expertiză, se recomandă ca toate aspectele
problemei în cauză, desprinse de expert în urma efectuării investigaţiilor sale, să fie încadrate în litera şi
spiritul actelor normative care reglementează problemele abordate.
Constatările şi afirmaţiile expertului, conţinute în textul raportului de expertiză, trebuie să fie susţinute prin
exemplificări şi argumentări temeinice. În acest sens, expertul trebuie să fie preocupat de a conferi raportului
o anumită inatacabilitate, precum şi de a evita o eventualăneconcordanţă între datele trecute în raport în cazul
unei eventuale noi expertize. De asemenea, este indicat ca în anexele la raportul de expertiză să se găsească
dovezi care să evidenţieze procedeele de investigare folosite de expert, constatările făcute de către acesta în
anumite momente, situaţii, fotografii sau fotocopii ale unor obiecte, probe sau documente al căror conţinut nu
poate fi integrat în raportul de expertiză.
Datele conţinute în raportul de expertiză trebuie să fie reale şi demonstrabile. Expertul răspunde pentru toate
datele trecute în raport oricât de neînsemnate ar fi ele. Justeţea datelor şi responsabilitatea expertului faţă de
acestea este caracteristica esenţială a unui raport de expertiză. Pentru aceste considerente, expertul trebuie să
aibă în vedere, printre altele, următoarele:
􀂾analizele şi încercările de laborator să fie efectuate personal sau de laboratoare de analiză autorizate în acest
scop;
􀂾aparatele şi metodele folosite să aibă o precizie cât mai ridicată, în acest scop este indicat să se efectueze un
număr cât mai mare de determinări (în special în cazul analizelor organoleptice).
Concizia şi claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie să fie evidente. Concluziile trebuie să
reprezinte sinteza logică a constatărilor parţiale la care a ajuns expertul pe parcursul efectuării investigaţiilor.

17.Analiza raportului de expertiză Economistul de comerţ este specialistul în problemele circulaţiei tehnice
a mărfurilor, având o calificare care îi permite abordarea problemelor de concepţie, de conducere şi de
organizare, vizând fluxul mărfurilor de la producător la consumator.
În consecinţă, atunci când nu are calitatea de expert atribuită de instanţă, el este chemat, ca bun cunoscător al
domeniului, să participe la analiza unui raport de expertiză referitor la problemele merceologice, ca
reprezentant al uneia dintre părţile implicate în litigiu. Expertiza calităţii mărfurilor 􀃀efectuarea unei noi
expertize atunci când se impune anularea expertizei datorită încălcării unor norme legale de către expert.
􀃀În cazul în care, la studierea raportului de expertiză, apar neclarităţi se pot solicita expertului lămuriri
suplimentare sau clarificări. Acestea se pot da verbal sau în scris, sub forma unui act adiţional la raportul de
expertiză denumit "completare la raportul de expertiză".
Uneori, părţile aflate în litigiu pot formula obiecţiuni asupra raportului de expertiză sau a unei părţi din
acesta. în acest caz, instanţa obligă pe expert să analizeze obiecţiunile formulate de către părţi, să-şi fixeze
poziţia în raport cu obiecţiunile părţilor sau să răspundă la unele întrebări rezultate din aceste obiecţiuni.
Răspunsul expertului se dă în scris, sub forma unui document denumit „note scrise".
􀃀Suplimentul de expertiză. Uneori, după efectuarea expertizei (şi respectiv după depunerea raportului de
expertiză), se constată de către părţi sau de către instanţă noi probleme ale speţei litigiului, nerelevate iniţial,
care reclamă investigaţii, respectiv intervenţia expertului. în aceste situaţii instanţa poate ordona obiective
suplimentare pentru expertiză.
Acest supliment, care uneori este provocat de contestarea unei chestiuni din raport de către partea interesată,
presupune adâncirea sau lărgirea cercetării problemei respective.
􀃀O nouă expertiză. Atunci când concluziile raportului sunt controversate, mai mult sau mai puţin
întemeiate, inexacte, sau când se anulează expertiza ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către
expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.
În general, cazurile de încălcare a unor reglementări legale de către expert, fapt ce duce la anularea
expertizei, sunt rare şi cu incidenţă directă în materie de drept.
Noua expertiză este efectuată, de regulă, de către alt expert sau de mai mulţi experţi (în număr impar).
Forma, structura şi conţinutul raportului noii expertize sunt identicecu acelea ale raportului de expertiză.
Există însă unele deosebiri şi anume:
■ necesitatea luării de poziţie faţă de raportul iniţial de expertiză (dacă este cazul);
■ existenţa posibilă a divergenţei de opinii între experţii care efectuează noua expertiză, caz în care fiecare
expert, în cadrul aceluiaşi raport, îşi prezintă propriul său punct de vedere.

În raportul noii expertize, aceste aspecte trebuie reflectate în mod corespunzător, din punct de vedere al
conţinutului şi al procedurii. O nouă expertiză se dispune în mod firesc pentru cercetarea aceloraşi obiective
ca şi în cazul expertizei iniţiale.
Lămurirea neclarităţilor, completarea printr-un supliment de expertiză, sau dispunerea unei noi expertize pot
fi ocazionate de situaţii precum:
■ din lectura raportului rezultă că expertul nu a folosit cele mai moderne şi adecvate metode în cercetarea
respectivă;
■ lectura raportului vădeşte o competenţă scăzută;
■ conştiinciozitatea şi obiectivitatea expertului sunt puse sub semnul întrebării;
■ apare o anumită contradicţie între concluziile iniţiale ale raportului şi rezultatele investigaţiilor ulterioare,
ca urmare a administrării unor lămuriri suplimentare.
Analiza raportului de expertiză este abordată sub multiple unghiuri (juridic, merceologic, economic, contabil
etc.).
Ea parcurge, în principal, două etape importante, constând din verificarea respectării prevederilor legale
referitoare la expertiză (verificare formală) şi verificarea conţinutului ştiinţific al raportului de expertiză
(verificare de fond sau substanţială)2.
Verificarea formală presupune următoarele aspecte:
􀂾dacă au fost respectate condiţiile legale de desemnare a experţilor şi dacă nu există eventuale motive de
recuzare a acestora;
􀂾dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate întrebările adresate experţilor;
􀂾dacă raportul de expertiză a fost semnat şi datat.
Verificarea de fond are drept scop stabilirea măsurii în care expertul a folosit raţional şi complet mijloacele
de documentare, a întreprins investigaţiile folosind cele mai adecvate metode şi tehnici şi a relevat datele şi
faptele care să elucideze obiectivele expertizei. Se verifică, de asemenea, dacă concluziile expertului sunt
certe sau aproximative, justeţea raţionamentului şi concordanţa dintre concluzii şi conţinutul raportului de
expertiză.
Dacă la examinarea raportului de expertiză de către organul juridic sau de către părţile aflate în litigiu se
constată că acesta este necorespunzător, din cauza unor neclarităţi sau lacune minore în efectuarea
investigaţiilor de specialitate, se pot lua măsuri de îndreptare.
Măsurile de îndreptare, care se pot lua la constatarea unor situaţii necorespunzătoare în momentul analizei
raportului de expertiză, sunt în funcţie de lacunele constatate şi anume:
􀃀chemarea expertului pentru a da lămuriri suplimentare atunci când raportul prezintă anumite neclarităţi;
􀃀întregirea expertizei printr-un supliment de expertiză, atunci când investigaţiile au fost incomplete;

18.Certificarea conformitatii marfurilor si serviciilor

In conditiile diversificarii si innoirii rapide a ofertei de marfuri a aparut necesitatea introducerii unei practici
noi care sa asigure cresterea increderii inter partenerii comerciali din diferite tari si in special a increderii
consumatorilor privind calitatea produselor pe care le akizitioneaza.Deoarece simpla afirmatie a
producatorului nu mai ofera garantii obiective privind calitatea ,intr-o serie de tari se introduce sistemul
certificarii.Obiectivul sau este de a garanta prin interm.unui organism independent de producator si de
benefeciar,conformitatea unui alt produs ,serviciu sau a sistemului de management a calitatii intreprinderii
cu un document normativ.Certificarea a capatat o larga extindere in comertul mondial mai ales dupa aparitia
standardelor din familia ISO 9000 si EM 45000.
Certificarea reprezinta o modalitate de atestare a conformitatii produselor ,serviciilor si a systemului de
management a calitatii unei intreprinderi cu un normative prestabilit , atestare pe care o realizeaza un
organism neutru denumit organism de certificare.Recunoasterea oficiala a competentei unui organism de
certificare se efectueaza prin acreditare.
Certificarea produselor si serviciilor
Acest tip de certificare prezinta mai multe avantaje:
-certificarea ofera un avantaj commercial contribuind la promovarea produselor si serviciilor.Ea repre-zinta o
dovada obiectiva ca sunt respectate caracteristicile de calitate mentionate in standart ,facilitind orientarea
consumatorilor la alegerea produselor si serviciilor.
-certificarea permite eliminarea incercarilor multiple si costisitoare effectuate de producator ,beneficiar si
intermediari.
Tinind seama de aceste avantaje furnizorii sunt interesati sa imbunatateasca in continuu calitatea produselor
si serviciilor pe care le produc pt a putea asigura satisfacerea conditiilor certificarii.Dovada conformitatii
produselor poate fi:sub forma unui certificat de conformitate sau a unei marci de conformitate.
Certificatul de conformitate reprezinta un document elaborat pe baza regulilor unui system de certificare
ce indica existenta increderii ca un produs identificat este in conformitate cu un anumit standard sau cu un
alt document normativ.El contine o parte informativa privind caracteristicile impuse ; a doua parte –
informatii referitoare la organismul care a efectuet verificarile si uneori marca de conformitate.
Marca de conformitate este o marca protejata aplicata pe baza regulilor unui system de certificare ce indica
existenta increderii ca produsul sau serviciul in cauza este in conformitate cu un anumit standard.In present
se practica 2 tipuri de certificare:
-obligatorie
-voluntara
Certificarea obligatorie se refera la produsele si serviciile care se reglementeza obligatoriu si anume
reglementari referitoare la protectia vietii, sanatatii consumatorului ,protectia muncii si a mediului
inconjurator.
Certificarea voluntara se refera la produsele si serviciile pt care nu exista reglementari obligatorii.Acest tip
de certificare este utilizat de intreprindere ca instrument pt pastrarea pietelor si desfacere sau pt mcucerirea
unor piete noi.

Certificarea sistemului de management a calitatii

Reprezinta atestarea de catre organismul de certificare a conformitatii acestora cu un standard de referinta din
familia ISO9000 sau ekivalentele acestora.Certificarea sistemului de management a calitatii unei
intreprinderi se realizeaza cu anumite scopuri:publicitare , sau pt motivarea personalului pt imbunatatirea
calitatii.Dar un certificat obtinut pt sistemul de management a calitatii nu inseamna in mod automat ca toate
produsele pe care le furnizeaza vor fi fara abateri de la standarde.

19.Acreditarea organelor de evaluare si certificare a calitatii

Organizarea certificarii prevede crearea organelor de acreditare ,a organelor de certificare, crearea si

acreditarea laboratoarelor de incercare,atestarea mijloacelor de producere si organizarea inspectoratulyi de
control in sistemul de certificare.
Consiliul de Acreditare se creaza in structura sistemului de certificare national catre Moldova Standard in
baza Regulamentului Moldova Standard.In cadrul Consiliului sunt inclusi:
-Reprezentantii ministerelor si departamentelor si a altor institutii de conducere.
- Reprezentantii laboratoarelor acreditate
-Asociatia Consumatorilor
-Specialisti calificati in ramura data
Acest consiliu studiaza si apreciaza organizatiile ce pretend a fi licentiate in domeniul certificarii si conduce
cu licentierea lor.Consiliul rezolva litigiile ,apelarile si alte neintelegeri.In calitate de organizatie pt certificare
poate fi acreditata organizatia ce are statut juridic si este neutra ,necointeresata
in acreditarea diferitor intreprinderi.Organizatia indeplineste urmatoarele cerinte:
1.Cerinte organizatorice:
-organizatia trebuie sa aiba finante stabile
-sa mentina dreptul si posibilitatea de ai apara pe toti cei implicati in procesul de certificare
-trebuie sa posede utilaje ,incaperi , metode si procedure care sa indeplineasca functiile de acreditare
2.Personalul organizatiei:
-trebuie sa fie condus de un conducator competent si cu rspundere
-sa posede un colectiv permanent, corespunzator profilului acreditarii
-personalul e dator :sa functioneze cel putin 4 ani in domeniul standardizarii si conducerii din care cel putin
2 ani –in domeniul certificarii;sa cunoasca toate actele legislative si normative;sa nu se lase la presiuni care
sa corecteze hotaririle sale.
3.Cerinte metodice:
-organizatia trebuie sa posede o metodologie si un regulament bine pregatit ,capabil sa actioneze in toate
directiile de a emite, a prolonga,a anula sau rekema certificarea .
In afara de aceasta , organizatia pretendenta indeplineste citeva cerinte adaugatoare:
-inkeie cu consiliul de Acreditare un contract unde sunt clar aratate drepturile si indatoririle sale ;
-elaboreaza un complect de documente, de instructiuni unde intra conditiile de certificare ,regulamentul de
certificare ,tarifele de plata.
Acreditarea organizatiilor de certificare o face Moldova Standard care prin dispozitia sa numeste organizatia
pt certificare sii ofera 3 luni pt pregatirea catre acreditare.
Acreditarea organizatiilor pretendente e alcatuita din urmatoarele etape:
1.prezentarea si expertiza actelor de acreditare
2.aprecierea organizatiei pretendent
3.luarea hotaririi, alcatuirea si inregistrarea documentelor de acreditare.

Principalele acte ale acestui process sunt:

1.Atestatul de acreditare cu anexe unde se prezinta domeniul de activitate;2.Licenta-acord dintre Moldova
Standard si organizatie unde sunt aratate drepturile ,indatoririle si conditiile de activitate.
Aceste acte sunt semnate de directorul departamentului Moldova Standard.

20.Metodologia generala a certificarii

Declaratia de conformitate-declaratia unui furnizor ,catre o firma pe propria raspundere,ca un produs
,proces sau serviciu este in conformitate cu un standard sau cu un alt document normativ.
In acceptiunea standardelor furnizor poate fi un fabricant un destribuitor ,importator ,organizatie de service.
Declaratia de conformitate trebuie sa cuprinda inf.:
1.numele si prenumele furnizorului ce a emis declaratia.
2.identificarea produsului (denumire,tip,numar de model,inf. Suplimentara)
3.standardele sau alte documente sau alte documente normative la care se face referireintro forma
precisa,completa,si corespunzator definita.
4.toate inf.suplimentare care pot fi necesare(clasa de calitate,categoria)
5.data emiterii declaratiei
6.semnatura si functia sau marcajul echivalent al persoanei autorizate,confirmarea ca declaratia a fost emisa
pe propria raspundere a furnizorului.
Aceasta declarie poate avea forma unui document ,a unei etichete sau o alta forma echivalenta .Ea poate fi
tiparita sau aplicata.
Termenii referitori la certificarea si la acreditarea laboratoarelor de incercari sunt grupati in cadrul
urmatoarelor sectiuni:”incercari”,”evaluarea conformitatii”,”activitati de certificare”,”conventii de
recunoastere”,”acreditarea laboratoarelor de incercari”
Procedura de efectuare a certificare in RM
1.prezentarea cererii pentru certificare (ulterior –cerere)
2.luarea deciziei asupra cererii ,inclusiv alegerea schemei de certificare
3.indentificarea mostrelor si incercarile lor .
4.evaluarea procesului de productie
5.examinarea documentelor primite si luarea deciziei privind posibilitatea eliberarii certificatului de
conformitate(ulterior-certificatul)
6.eliberarea certificatului de conformitate si a autorizatiei pentru dreptul de utilizare a marcii de conformitate
7.efectuarea inspectiei produselor certificate
8.actiuni corective in caz de dereglare a conformitatii produselor cu conditiile stabilite si utilizarea incorecta
a marcii de conformitat

21.Structura organizatorica a sistemului national de certificare.

Structura organizatorica a Sistemului include:
-organul National de certificare ( Moldova Standard);
-organismele de certificare, acreditate, a produselor;
-organisme de certificare, acreditate, a sistemelor calitгtii si a sistemelor de productie;
-organisme de certificare (atestare) a personalului;
-organismele de acreditare a laboratoarelor (centrelor) de incercari;
-laboratoarele (centrele) de incercari acreditate.
Organul National de Certificare indeplineste in sistem urmatoarele functii:
-elaboreaza principiile de baza, regulile si structura sistemului;
-elaboreaza baza legislativa a sistemului;
-organizeaza si coordoneaza activitatea, care asigura functionarea sistemului; colaborarea cu organizatiile
internationale si organismele de certificare nationale ale altor tari in domeniul certificarii;
-Ia decizii despre aderarea la sistemele si conventiile de certificare regionale si
internationale;
-Formeaza comisii si consilii in cadrul sistemului;
-Efectueaza acreditarea organismelor de certificare a produselor omogene, de certificare a
sistemelor calitatii si atestare a sistemelor de productie, de certificare (atestare) a
personalului, de acreditare a laboratoarelor de incercari;
-Aproba lista produselor, supuse certificarii;
-intocmeste si tine Registrul Sistemului;
Efectueaza controlul activitatii organismelor si laboratoarelor de incercari, acreditate in
Sistem;
- Examineaza contestatiile in domeniul certificarii;
Organizeaza propaganda si publicitatea privind rezultatele lucratorilor in domeniul
certificarii.
Organismele de certificare acreditate a produselor creaza si asigura functionarea sistemului de
certificare a produselor omogene (concrete).Functiile de baza sunt:
-selectarea si intocmirea fondului de documente normative conform caror se efectueaza
certificarea produselor;
-alegerea schemei si modelului de efectuare a certificarii;
-elaborarea єi оntocmirea documentelor metodico - organizatorice privind certificarea
produselor:
-organizarea si efectuarea certificгrii;
-determinarea si inregistrarea in Registru si emiterea certificatelor de conformitate si
licenюelor cu drept de utilizare a marcilor de conformitate;
-supravegherea calitatii produselor certificate;
-elaborarea, intocmirea si desavirsirea sistemului intern de asigurare a calitatii;
-colaborarea cu Organul National de Certificare.
Organizatia, care pretinde la acreditare in calitate de organism de certificare a produselor omogene (concrete)
trebuie sa corespunda criteriilor Ghidului ISO/CEI 40, standardului european BN 45011, PG 01- 09- 92 si sa
aiba manualul calitatii.
Pentru organizarea activitatii sale acestui organism se recomanda de a folosi procedura conform Ghidului
ISO/CEI 56.
Organismele de certificare a sistemelor calitatii si a sistemelor de productie indeplinesc in sistem
urmгtoarele functii:
-elaboreaza documentele privind modul de efectuare a certificarii sistemelor calitatii si de
productie:
-elaboreaza metodele tip, ghiduri, instructiuni de evaluare a sistemelor de asigurare a calitatii;
-elaboreaza metode de atestare a sistemelor de productie a produselor concrete:
-organizeaza si efectueaza certificarea sistemelor calitatii si a sistemelor de productie:
-intocmeste, emite si inregistreaza Certificate de conformitate a sistemelor calitatii si a sistemelor de
productie si le inregistreaza in Registrul Sistemului;
- efectueaza supravegheaza sistemelor calitatii si sistemelor de productie certificate;
-elaboreaza, conduce si perfectioneaza sistemul calitatii intern;
- colaboreaza cu Organul National de Certificare.
Organismul de certificare (atestare) a personalului indeplineste in Sistem urmгtoarele functii;
-elaborarea documentelor metodico - organizatorice pentru efectuarea atestarii personalului,
stabilind criteriile pentru auditori in fiecare domeniu de activitate;
- elaborarea programului de formare a auditorilor in fiecare domeniu de activitate;
- elaborarea programului de formare a auditorilor in domeniu de activitate;
- organizarea cursurilor pentru auditori, inclusiv in centrele de studii de peste hotare sau cu implicarea
specialistilor cu diploma de peste hotare;
-colaborarea cu Organul National de Certificare si organele internationale in acest domeniu de activitate.
Organizatia care pretinde la acreditare in calitate de organism de atestare (certificare) a personalului trebuie
sa corespunda criteriilor EN 45013 si sa aiba manualul calitatii.
Organismul de acreditare a laboratoarelor de incercari indeplineste in Sistem urmгtoarele functii:
-acreditarea laboratoarelor (centrelor) de incercari:
-elaborarea documentelor metodico - organizatorice pentru efectuarea acreditarii laboratoarelor (centrelor) de
incercari cu stabilirea cerintelor carora ele trebuie sa corespunda luind in consideratie specificul ramurii
respective;
-colaborarea cu Organul National de Certificare si organizatiile internationale din acest domeniu de
activitate;
-elaborarea, conducerea si perfectionarea sistemelor calitatii interne.
Organizarea care pretinde la acreditare in calitate de organism de acreditare a laboratoarelor de incercari,
trebuie sa corespunda criteriilor EN 45003 si sa aiba manualul calitatii.
Laboratoarele (centrele) de incercari acreditate indeplinesc in Sistem urmгtoarele functii:
-efectuarea incercarilor in scopul certificarii si emiterea rapoartelor de incercari;
- prelevarea esantioanelor sau obiectelor pentru incercari:
- participarea la efectuarea incercarilor produselor certificate ;
-participarea la cercetarea sistemului de productie a produselor certificate privind corectitudinea
efectuarii incercarilor;
Organizatia, care pretinde la acreditare in Sistem in calitate de laborator de incercari (LI) trebuie sa
corespunda criteriilor Ghidului ISO/CEI 25, standardului european EN 45001 si RG 01-07-92.
Sistemul calitatii acestei organizatii trebuie sa fie intocmit conform Ghidului ISO/CEI 49 si Procedurii RG
01-07-92.
Rapoartele de incercari se intocmesc conform Ghidului ISO'CEI 45 si Procedurii RG 01-07-92.
Organizatiile, care pretind sa fie acreditate in Sistem, trebuie sa aiba statutul persoanei juridice si sa fie
independente administrativ, financiar si sa excluda posibilitatea unei presiuni externe asupra personalului,
capabila de-a influenta rezultatele incercarilor sau a certificarii din partea furnizorului sau consumatorului.
Delegarea imputernicirilor organismelor de acreditare si certificare si laboratoarele de incercari din partea
Organului National de Certificare se efectueaza in momentul acreditгrii lor prin semnarea contractelor
privind licentele respective.
Sistemul poate folosi laboratoarele de incercari (centrele), organismele de certificare stabilite in afara
teritoriului Republicii Moldova, pe baza contractelor sau conventiilor de recunoastere a rezultatelor lucrarilor
in domeniul certificarii.
22. Incercarile produselor supuse certificarii.
Incercarile in vederea certificarii se efectueaza in laboratoarele (centrele) acreditate. Inclusiv in Registrul
Sistemului sau in laboratoarele acreditate , si imputernicirea carora pentru efectuarea incercarilor este
recunoscuta de Moldova standard.
Incercгrilor pentru certificare se supun obiectele (esantioanele), constructia, componenta si tehnologia carora
trebuie sa fie indentice cu obiectele (esantioanele) livrate consumatorului.
Numarul obiectelor, modul de prelevare, indentificare si depozitare, modelul rapoartelor de incercari se
stabilesc in DN, documentele organizatorico-metodice pentru metodele efectuarii incercarilor.
Pentru certificarea obligatorie volumul incercarilor (mostra-tip lot. fiecare produs) si modul efectuarii lor se
stabileste de organismul de certificare in documentele metodico-organizatorice, ce determina modul
certificarii produselor date.
Termenii si conditiile financiare ale efectuarii incercarilor se stabilesc in contractul incheiat intre client si
laboratorul (centru) de incercari.
Incercarile produselor din import se efectueaza in LО (CО) acreditate in Sistem, afara de cazul, cоnd este
incheiata conventia privind recunoasterea reciproca a rezultatelor activitatii de certificare.
Emiterea certificatului de conformitate si intocmirea licentei pentru dreptul aplicarii marcii de conformitate.
Certificatul de conformitate pentru produse se emite de organismul de certificare, iar in lipsa lui - de organul
National de Certificare dupa efectuarea procedurilor corespunzгtoare si in modul stabilit de PG 01-06-96.
Certificatul intrг in vigoare dupa inregistrarea in Registrul Sistemului intocmit in corespundere cu cerintele
PG „ Modul inregistrarii obiectelor de certificare si intocmirea Registrului Sistemului".
Pentru produsele de tip serie solicitantului i se elibereaza licenta cu dreptul utilizarii marciii de conformitate
in modul stabilit PG 01-06- 92.
Daca in Sistemul certificarii produselor omogene (concrete) este folosita schema nr.6 (metoda certificarii
sistemul calitatii), solicitantului i se emite Certificatul de conformitate pentru sistemul calitatii. Modul si
etapele de efectuare a lucrarilor, modelul Certificatului sunt stabilite оn Procedura respectiva.
Daca certificarea se efectueaza in cadrul unul sistem international sau al unei conventii, modul emiterii,
modelul certificarii si termenul lui de valabilitate se determina de regulile si cerintele acestei sisteme sau
conventii.
Termenul de valabilitate a certificatului de conformitate se determina luind in seama termenul de valabilitate
a documentelor normative pentru produs, termenul pentru care este atestat sistemul de productie sau este
certificat sistemul calitatii dar nu poate depasii 3 ani.

23. Recunoasterea certificatelor de conformitate de peste hotare.

Decizia privind recunoaєterea certificatelor emise de organismele de certificare ale altor tari sau ale
sistemelor internationale pentru produsele importate, folosite in tara, se ia de catre Organul National de
Certificare.
Pot fi recunoscute certificatele sau alte documente analoge (licente, declaratii de conformitate), emise in
cadrul conventiilor de recunoastere incheiate sau in cadrul sistemelor internationale la care a aderat
Republica Moldova.
Decizia cu privire la recunoastere se ia pe baza lucrarilor respective, efectuate de organismul de certificarea
produselor omogene (concrete) care. in caz de necesitate, poate efectua incercarile de conformitate a tuturor
indicilor sau numai a unora din ei.
Modul de. recunoastere se stabileєte in procedura certificarii produselor omogene (concrete) din import.
Toate documentele propuse pentru efectuarea recunoasterii certificatului de conformitate de peste hotare se
insotesc de traduceri autorizate in limba de lucru a Sistemului.
Toate activitatile оn domeniul recunoasterii certificatelor straine si inregistrarea lor sunt platite de solicitant.
Supravegherea produselor certificate si organismelor ce efectueazг certificarea, in scopul asigurarii
obiectivitгtii si calitatii efectuarii activitatii оn domeniul certificarii in Sistem se efectueaza:
inspectarea activitatii organismelor de certificare acreditare si laboratoarelor (centrelor) de incercari
acreditate; inspectarea produselor certificate. Controlul de inspectie a activitatii organismelor acreditate ale
Sistemului, organismelor de certificare a produselor, organismelor de certificare a sistemelor calitatii sau a
sistemelor de productie, organismelor de acreditare a laboratoarelor de incercari, a laboratoarelor de incercari
(centrelor) acreditate le efectueaza Organul National de Certificare.
Conditiile efectuгrii inspectiei (numarul si periodicitatea vizitelor, pretul acestor lucrari, etc.) a organismelor
acreditate se stabilesc de catre organismul acreditat si de reputatia lui. Aceste conditii se legifereaza printr-o
conventie de licenta sau printr-un contract aparte. Inspectia se efectueaza in termenul de valabilitate a
atestatului in timp neopinat. In timpul inspectiei se determinг corectitudinea indeplinirii lucrarilor de catre
organism in conformitate cu statutul primit la acreditare.
In baza raportului de inspectie organismul de acreditare ia decizia privind pastrarea termenului de
valabilitate, suspendarea sau anularea certificatului de acreditare si anularea in acest caz a acordului de
licenta.
Modul organizarii inspectiei, schema luarii deciziei, motivele anularii certificatelor se stabilesc de PG - urile
respective care reglementeazг cerintele pentru organismele si laboratoarele de incercari ale Sistemului
Inspectia produselor certificare si a starii sistemului de productie efectueaza organismele de certificare a
produselor omogene (concrete).
Volumul, continutul si modul efectuarii inspectiei se stabilesc in documentele metodico-organizatorice de
certificare a produselor concrete tinоnd cont de specificul si conditiile de productie.
Pe baza rezultatelor inspectiei organismul de certificare poate sa pastreze, sa suspende sau sa anuleze
valabilitatea certificatului de conformitate si licenta privind dreptul de a utiliza marca de conformitate.
Decizia privind suspendarea actiunii certificatului (marcii de conformitate) se ia in cazul, cоnd titularul in
termenul stabilit poate inatura neconformitatile depistate si confirma documental corespunderea produselor
documentului normativ de referinta.
Daca titularul nu e in stare operativ sa inlature neconformitatile depistate, certificatul se anuleaza iar
produsele exclud din Registrul Sistemului

24.Actele legislative a RM privitor la expertiza mărfurilor

Pentru asigurarea unui nivel înalt al calităţii mărfurilor, extinderea pieţilor de desfacere şi eliminarea
falsificărilor a fost creat cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii mărfurilor. Pentru aceasta au fost
elaborate o serie de acte normative şi documente referitoare la controlul calităţii, standardizare şi certificare a
mărfurilor. Aceste documente se împart în următoarele 4 grupe:
1. Documente legislative ( legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova şi Decrete ale
Preşedintelui Republicii Moldova);
2. Hotărîri ale Guvernului RM;
3. Documente care prescriu calitatea mărfurilor
4. Documente care dovedesc şi confirmă calitatea mărfurilor.
Cele mai importante acte legislative ale Parlamentului R.M. şi Decrete ale Preşedintelui R.M., care stau la
baza activităţii de asigurare şi control al calităţii mărfurilor, sunt publicate în Monitorul Oficial ala R.
Moldova.
Tipuri de standarde aplicate în activităţile de producere şi comerţ.
Se deosebesc 3 criterii de clasificare, care delimitează categoriile de standarde, şi anume:
3. După nivelul de aplicare avem standarde: internaţionale; regionale; interstatale de tipul GOST;
naţionale de tipul SM, SR; ramurale; de întreprindere.
4. După conţinut, tipurile de standarde sunt:
6. standard de bază – care are o aplicare generală sau care conţine prevederi generale pentru producerea
mărfurilor;
7. standard de terminologie – care specifică termenii, de obicei împreună cu definiţiile, şi uneori cu note
explicative, ilustraţii etc.
8. st. de încercare
9. st. de proces- specifică condiţiile pe care tb sa le îndeplinească un proces
10. st. de produs
11. st. pentru servicii- specifica conditiile pe care tb sa le indeplineasca un serviciu pt a asigura
aptitudinea de utilizare a acestuia;
12. st. de marcare
13. standarde de interfaţă-specifica cond. Referitoare la compabilitatea produselor sau a sistemelor în
punctul lor de legătură;
5. După subiect, st. pot fi clasificate în: st. pt construcţii, s. pt agricultură, st. pt comerţ, st. pt protecţia
mediului ambiant, st. pt telecomunicatii etc.

25 Expertiza făinii
Litigiile referitoare la identificarea şi stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii pot urmări următoarele
scopuri:
- Identificarea făinii;
- Stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii;
- Evidenţierea posibilităţilor de falsificare.
În activitatea comercială calitatea făinii se apreciază după caracteristicile organoleptice şi fizico-chimice.
Caract. Organoleptice permit identificarea tipului de faina si a unor insusiriorganoleptice ca:
6. Culoarea
7. Mirosul
8. Gustul
9. Finetea etc.
Culoarea făinii depinde de natura boabelor, calitatea măcinişului, separarea endospermului de măciniş,
umiditatea, condiţiilor încercărilor organoleptice şi durata păstrării făinii, cu cît făina este mai veche cu atît
culoarea este mai deschisă.
În funcţie de natura boabelor făina poate fi:
10. de grîu, - de secară, - de porumb, - de orz, - de ovăs ş.a.
Semnele distinctive în identificarea făinii de grîu sunt: prezenţa unui gluten care poate fi uşor separat.Prin
spălarea probei se îndepărtează amidonul din făină şi rămîne glutenul, ceea ce este caracteristic numai făinii
de grîu. Cantitate şi calitatea glutenului sunt în funcţie de soiul de grîu.
Caracteristicile importante în identificarea făinii de grîu sunt proprietăţile glutenului umed: culoarea,
elasticitatea şi extensibilitatea.
În făina de secară glutenul nu poate fi separat deoarece prin spălare se îndepărtează şi celelalte părţi
componente. Spre deosebire de făina de grîu cea de secară conţine mai multă celuloză.
Aciditatea( tb sa fie pîna la 5-6 grade T) făinii constituie un indice al gradului de prospeţime, ea creşte
odată cu învechirea făinii. Făina de grîu veche are o aciditate mai mare de 5-6 grade T.
Cea mai importantă caracteristică pentru stabilirea categoriei de calitate marfă a făinii în cazurile litigioase
este deteminarea conţinutului de cenuşă , care este o metodă standardizată, arbitrată în toate ţările uniunii
europene. Conţinutul de cenuşă nu trebuie să depăşească:
3. pentru faina de grîu de calitate superioară- 0,55%
4. pentru f. De calit întîi – 0,75%
5. pentru calit. A doua – 1,25%
6. pentru făina integrală – 1,25-1,75%
Umiditatea- nu mai mare de 15%.
Cele mai frecvente falsificări ale făinii sunt:
- falsificările sortimentale
- calitative
- cantitative
- informaţionale
Determinarea glutenului:
Se iau 25 g de făină, se introduc într-un mojar, se adaugă 13 ml de apă şi se amestecă cu fistilul, se lasă în
repaos 20 min. După aceea se spală sub un jet de apă, în mînă pînă cind va curge apă curată. Apoi se
cîntăreşte glutenul care a rămas şi se calculează procentajul----- ?g(cite g are glutenul obtinut) : 25 g*
100%=

26. Expertiza cerealelor

Boabele cerealelor au caracteristici distincte,care permit identificarea lor:colore, forma, aspect exterior,
marime si greutate.
Stabilirea masei si marimii boabelor se face prin determinarea masei volumetrice shi a mesei absolute, care
se exprima prin masa a 1000 de boabe.forma, marimea shi aspectul exterior al boabelor cerealelor sunt
specifice p-u fiecare tip si determinate de soi si grad de maturizare. Masa a 1000 de boabe ap-u diferite
ceriale tr sa constit:- p-u griu-30-40g
-p-u secara-20-25; p-u orz 35-45g ; p-u ovaz 20-30g.
O caracteristica importanta in expertiza cerealelor e-r determinarea masei volumetrice si umeditatii lotului
supus expertizei.Masa volumetrica a cereal treb sa se incadreze in umat limite: p-u griu 745-785g/l; p-u
secara 670-715g/l ; p-u orz 545-605; p-u ovaz 420-480.
Foarte des cerealele pot fi supuse falsificarii cantitative prin modificarea umeditatii lor.
De asemenia e-e importantsa se verifice greutatea ambalajului de transport sau consum in vederea stabilirii
masei nominale a cerialelor livrate in saci, lazi, pachete etc.
Boabele pot fi contaminate cu micotoxine provocate de microorganisme de genul Fuzaria ,aotoaprinderea si
dezvoltatea unor mucegaiuri din genul Aspergillus,Penicillum,Mucor,boabe atacate de plosnite

27.Expertiza sticlei
Proprietatile sticlei sunt:culoarea care se determina pe foaia de culoare alba,transparenta,duritate,caracterul
suprafetei,sunetul la lovire.
Materie prima principala este acea materie prima fara de care nu se primeste produsul:
1.vitrifianti-ei confera sticlei transparenta sau transluciditate acestea sunt oxizii de siliciu si oxizii de bor.
2.fondantii-ei micsoreaza temperatura de topire de la 1700-1300C (carbonatul de natriu si potasiu)
3.stabilizanti-rezistenta fata de apa,substante chimice si rezistenta mecanica(calcarul si dolomita)
Materie prima auxiliara
1.afinanti-indeparteaza bulele de gaze(azotat de natriu,azotat de caliu,oxid de arsen)
2.coloranti-oxizi de fier,de crom,de nichel,de cobalt)
3opacizanti(oxizi de staniu,florura de calciu,talc)
4.decoloranti(oxid de mangan)
Procesul tehnologic
1.Pregatirea materiei prime prevede purificarea materiei prime,maruntirea,amestecarea si uneori granularea.
2.Topirea amestecului in cuptoarede metal sau de caramizi la temperatura de1400C
3.racirea pina la temperatura de fasonare de 500-600C
4.fasonarea
5.decorul
6.racirea si prelucrarea finala.
Metode de obtinere a articolelor din sticla
Presarea se efectuiaza mecanic,se obtin produse masive cu pereti grosi peste 2-3 mm,cu adincime mica si
suprafata interioara de forma cilindrica,prismatica,sau ingustata in partea de jos.Desenul este format de
matrita si este mai putin reliefat nu are fatete si taieturi adinci,suprafata este mai putin neteda,se produc din
sticla colorata sau incolora dar niciodata prin suprapunere
Prin suflare-presare se produc (butelii,borcane,),obiectele au un git bine reliefat,diametrul de sus este mai mic
decit cel de jos.,desenul este reliefat,se observa urme de la matrita.
Suflarea ,obiectele au pereti subtiri de diferite forme.
Metode de decorare
Decorul se realizeaza la cald sau la rece ,decorul la cald se realizeaza cu fire sau bucati de sticla colorata,prin
suprapunere sau introducerea in materie prima a unui colorant ,de la matrita.Decorul la rece se
realizeazamecanic,chimic sau manual.Prin slefuire se obtin combinatii de desene plate,linii pe suprafata
articolelor desenul este mai mat.
La taierea fatetelor,suprafata este acoperita de taieturi profunde si inguste de diferite forme si adincimi,liniile
fatetelor se intersecteaza in diferite locuri si au forme de flori,plase.Gravarea se efectuiaza cu nisip ,suprafata
obiectului se acopera cu un sablon cu un desen oarecare si cu ajutorul unei instalatii cu aer comprimat se
sufla cu presiune nisip care roade sticla si formeaza decorul cu aspect mat.Decorul obtinut pe cale chimica cu
acid florhidric,obiectul este acoperit cu ceara sau parafina ,cu ajutorul unui ac sau a pantografului se
deseneaza desenul,apoi obiectul se introduce intro baie de acizi suprafetele neacoperite cu cera si desenul
sunt atacade de acizi.

28.Clasificarea sticlei si a marfurilor din sticla

Clasificarea sticlei
1.Sticla de cuart alcatuita din 90% de oxid de sliciu(aparate de laborator)
2.Sticla comuna alcatuita din oxizi de siliciu,calciu,sodiu(geamuri,articole simple de menaj,materiale de
constructii)
3.Sticla calco-potasica alcatuita din oxizi de calciu si potasiu (becuri,plafoane)
4.Sticla cristal alcatuita din oxizi de plumb 9-50%(produse de menaj de calitate superioara,obiecte de arta
veze,cupe)
5Sticla optica alcatuita din oxizi de plumb si de potasiu(mulaje de briliante)
6.Sticla de laborator contine oxid de bariu este rezistenta chimica si termica
Dupa destinatie articolele din sticla se clasifica:
1.Articole de uz casnic
2.articole pentru constructii
3.articole decorativ-artistice
4.articole tehnice si de laborator
Articole de uz casnic se clasifica :
-articole de masa
-articole pentru ceai
-articole pentru gustari
-articole pentru vin,bere,apa
-articole pentru gospodarie
-articole pentru bucatarie

29.Expertiza laptelui
Indicii de calitate ai laptelui:
-Aspectul exterior si consistenta(lichid omogen fara sediment)
-Gustul si mirosul(curate fara nuante straine)
-culoarea(alba cu nuanta galbuie
-Grasime nu mai putin de 2,5%
-Densitate nu mai mica de 1,027 g/cm
-Aciditatea nu mai mare de 21 g T
-Temperatura nu mai mare de 8 C
Laptele este un produs natural foarte pretios. El contine toate substantele necesare omului in proportii optime si-i
absolut necesar in alimentatie, mai ales a copiilor si a unor bolnavi cronici. Comercializarea laptelui falsificat
poate aduce nu numai prejudicii materiale si morale consumatorilor, dar uneori poate fi periculos pentru
sanatatea lor.
Expertiza laptelui prevede identificarea tipului de lapte si e necesar pentru depistarea falsificarii sortimentale.
De asemenea, la expertiza laptele este supus unei serii de incercari, necesare pentru a depista posibilele
falsificari calitative, cantitative si altele.
30.Clasificarea si falsificarea laptelui

Identificarea tipurilor de lapte

Industria de prelucrare a laptelui produce si livreaza unitatilor comerciale urmatoarele tipuri de lapte:
Lapte integral. Este laptele natural, crud sau pasteurizat,unde cantitatea si raportul principalelor componente n-
au fost.modificate artificial.
Lapte normalizat se numeste laptele in care continutul de grasimi se regleaza la marimile: 3,2%, 2,5%, 1%.
Laptele fiert se produce din amestecul de lapte si frisca, prelucrat la temperaturi inalte (90°C, 3 ore) si normalizat
pina la cotinutul de grгsimi 4,5% si 6%.
Laptele vitaminizat cu vitamina „C"
Laptele proteic se prepara prin adaugarea laptelui praf degresat si normalizarea lui pina la 1% sau 2,5%
grasimi.
Laptele degresat se prepara prin separarea grasimilor in separatoare, de aceea el contine nu mai mult de 0,5%
grasimi. Are culoare albгstruie. In afara de aceste produse, industria mai
produce frisca, lapte si frisca condensate, lapte praf, inghetata si altele.
Identificarea laptelui se face in scopul de a depista falsificarile sortimentale care pot fi urmatoarele:
- inlocuirea unui tip de lapte cu altul;
- inlocuirea laptelui integral cu lapte normalizat sau chiar degresat;
- inlocuirea unui produs lactat veritabil (inghetata, lapte praf) cu altul falsificat.
inlocuirea unui tip de lapte cu altul se produce mai ales la comercializarea laptelui de capra, care, dupa
continutul de glucide bifidogenice, se apropie de cel matern si deci se realizeaza la un pret mai mare. De
aceea, deseori, laptele de capra este inlocuit cu cel de vaca, care, dupa proprietatile organoleptice, este
apropiat de cel de capra.
Uneori, are loc si inlocuirea laptelui integral (natural) cu laptele normalizat. Laptele natural deseori
contine 4-6%grasimi si inlocuirea lui cu lapte normalizat cu 2,5% grasimi ii permite falsificatorului sa
capete un profit auxiliar. Deseori, inghetata cu frisca e inlocuita cu inghetata de lapte sau chiar cu inghetata
fabricata din aromatizatori, coloranti, stabilizatori si altele.
Falsificarea laptelui
Laptele se falsifica prin urmatoarele metode:
- falsificarea calitativa;
- falsificarea cantitativa;
- falsificarea informationala.
E necesar sa mentionam faptul ca laptele este unul dintre cele mai falsificabile produse alimentare.
Falsificarea calitativa se efectueaza prin urmatoarele procedee: diluarea cu apa; micsorarea continutului de
grasimi; adaugarea unor componenti straini; neutralizarea laptelui inacrit; incalcarea recepturii la producerea
inghetatei, amestecurilor pentru copii si altele. Aceste falsificari pot fi depistate prin metode organoleptice
sau fizico-chimice.
Diluarea laptelui cu apa e cea mai frecventa falsificare. Depistarea acestor falsificari se face prin
urmгtoarele procedee:
a) se amesteca laptele cu alcool etilic in proportie de 1:2. Amestecul se agita intens, apoi se toarna in
farfurioara. Daca peste 5-7 secunde apar fulgi - laptele nu-i diluat, daca fulgii apar mai tirziu, laptele-i diluat.
Cu cit mai tirziu apar fulgii, cu atit mai multa apa e adaugata.
b) laptele amestecat cu apa formeaza la hotarul cu vesela un inel albastrui; picatura de lapte picurata pe
unghie nu e bombata si se scurge, iar daca in lapte mai sunt adaugate faina, creta, atunci pe unghie mai
ramine sediment.
c) depistarea diluarii cu ajutorul lactodensimetrului. Proba de lapte in cantitate de 250 ml se amesteca bine,
apoi se toarna intr-un cilindru uscat. Lactodensimetrul uscat si curat se introduce in lapte, se lasa 2-3 minute
pentru linistire,apoi se citeste valoarea densitatii si a temperaturii (densitatea trebuie sг fie injur de 1,027
g/cm3 sau 27°A la 20°C). Daca nu s-a facut exact la 20°C valoarea densitaii se corecteaza cu 0,0002 g/cm3 in!
minus pentru fiecare grad de temperatura mai mic de 20°C si se adauga la temperaturi ce depasesc 20°C.
Cantitatea de apa adгugata in lapte se calculeaza dupг urmatoarea formula:
unde:
X=D1-D2/D1*100%
X - cota de apг adгugatг (%);
D2 - densitatea laptelui analizat (°A);
D2 - densitatea laptelui dupa standard (°A).
Micsorarea continutului de grasimi
Uneori, оn loc de lapte integral se comercializeaza lapte degresat. Depistarea acestei falsificari se face prin
analiza organoleptica. Laptele are o culoare alba cu o nuanta albastruie si o consistenta apoasa. Picatura de
lapte lasa pe unghie o urma umeda, abia vizibila, iar gustul laptelui e slab pronuntat. Continutul de grasimi
poate fi determinat prin extragerea grasimilor din lapte cu ajutorul eterului de petrol, dar aceasta determinare
se executa intr-o nisa cu ventilare.
Adaugarea unor componenti straini
In lapte deseori sunt adaugati: amidon, creta, sapun, soda, var, acid boric sau salicic, ipsos. Depistarea se face
prin citeva procedee: laptele se filtreaza, iar la sediment se adauga acid citric sau acetic. Daca laptele a fost
falsificat, apar bule de gaze (C02).
Aditivii chimici se depisteaza cu hirtie de lacumus. in laptele veritabil hirtia albastra se inroseste, iar cea rosie
se albastreste.
in cazul cind in lapte e adaugat amidon sau faina, laptele de la fundul capacitatii de pastrare e mai dens decit
la
suprafata. Laptele de la fundul capacitatii la fierbere se transforma in cleister. La adгugarea citorva picaturi
de solutie de iod in laptele falsificat, el se coloreaza in albastru. Laptele veritabil, in acest caz, se
ingalbeneste.
Gustul acestui lapte are o nuana de amidon sau faina.
Deseori, sunt falsificate frisca, inghetata, laptele condensat prin folosirea grasimilor vegetale cu stabilizatori,
emulgatori, coloranti, substante de umplutura etc.
Falsificarea cantitativa
Prin aceastг metoda consumatorul este inselat prin devierea volumului laptelui cu marimi ce depasesc
normele admisibile, mai ales prin comercializarea laptelui „la litru" (turnat). Depistarea acestei falsificari e
simpla si se face prin masurarea volumului laptelui cu capacitati de masura (cilindru de masura) verificate.
Falsificarea informationala
Prin aceastг metoda consumatorul este inselat cu ajutorul unei informatii incorecte sau denaturate despre
marfa. Informatia se denatureaza prin informarea incorecta a actelor de transport, prin marcarea incorecta sau
printr-o publicitate falsa. Folosirea ambalajului netransparent nu permite aprecierea culorii, a consistentei
produsului.
De obicei, la falsificarea informationala se prezinta informatii incorecte despre:
- denumirea produsului;
- denumirea intreprinderii, a producatorului;
- cantitatea marfurilor;
- aditivii folositi.
Uneori, se pot falsifica certificatele de calitate, actele vamale, codul liniar, data producerii etc.
Aceste falsificгri se pot depista studiind metodele de pregatire a actelor tiparite, prezenta corectarilor in
documente. Se verifica daca informatia din codul liniar e identica cu caracteristicile produsului.

31. Caracteristica metodelor de decorare a marfurilor ceramice.

Decorarea marfurilor ceramic:
1. 1De calcomanie(se lipeste tatuaj)2De tipar, picture3Pictura4Cliseu(se invirteste si se imprima
desenul)5Pictarea reliefului

2. 6Fotoceramica7Panglica, lenta8Tipar9Sablon(din hirtie)10Descedenta11Acoperire totala12Acoperire

cu curatire(buline)

3. 13Acoperire cu curatire14Semiacoperire
32.Caracteristica procesului tehnologic de obtinere si defectele marfurilor ceramice
Procesul tehnologic prevede etapele:
1.Pregatirea materiei prime consta in purificarea materiei prime, macinarea, dozarea conform retelei,
amestecarea minuntioasa, amestecarea cu apa. La aceasta etapa pot aparea defecte: bule de gaze,
neomogenitati, incluziuni
2. Fasonarea are loc prin 3 metode: 1.stantarea in forme de metal; 2. Prin turnarea in forme de gips; 3.
Folosirea roatei olarului
Defecte posibile: neregularitati, bucati de gips, urme de forme uzate.
3.Uscarea are loc prin uscarea la aer cald
Defecte- in cazul uscarii rapide sau neomogene apar crapaturi
4.Arderea- in cuptoare, in 2 stadii: 1. La 1100-1200gradeC; 2.la 1350-1400 grade C
Defecte: deformari, crapaturi.
5.Decorarea marfurilor ceramice
1. 1De calcomanie(se lipeste tatuaj)2De tipar, picture3Pictura4Cliseu(se invirteste si se imprima
desenul)5Pictarea reliefului

2. 6Fotoceramica7Panglica, lenta8Tipar9Sablon(din hirtie)10Descedenta11Acoperire totala12Acoperire

cu curatire(buline)

3. 13Acoperire cu curatire14Semiacoperire

6.Glazurarea
Defectele marfurilor ceramice:
1.Neregularitatile suprafetei. Cauza este umiditatea sporita, fluiditatea materialului sau presiunea si
temperatura sporita la fabricare. Acest defect inrautateste aspectul exterior al produsului.
2.Rugozitatea suprafetei.Cauza este macinarea neomogena sau temperature de fabricare joasa.
Pe suprafata se observa diferite puncte concave.
3. Crapaturi.Cauza aparitiei este incalcarea regimului de fabricare sau de racire. Crapaturile sunt slab vizibile
sau bine pronuntate de diferita adincime si dimensiuni.
4.Bule de aer.Cauza aparitiei este incalcarea regimului de fabricare. Defectul este reprezentat sub forma de
umflaturi de diferite forme. Bulele de aer micsoreaza duritatea si inrautatesc aspectul exterior al produsului.
5.Diferite deformatii. Cauza aparitiei este asezarea neomogena in timpul racirii rapide si in timpul scoaterii
din forme inainte de termen. Defectul este observant sub forma schimbarii formei articolului.Acest defect
inrautateste brusc aspectul exterior.
6.Defecte mecanice. Cauza aparitiei este comportarea neatenta cu articolul.Defectul este reprezentat sub
forma de crapaturi, distrugeri. Articolul este trecut la rebut
7.Suprafata mata. Cauza aparitiei este calitatea joasa a formei.Defectul este reprezentat sub forma petelor pe
suprafata. Este inrautatit aspectul exterior.
8.Colorarea neomogena.Cauza aparitiei este stabilitatea joasa a colorantului la t inalte.Defectul este
reprezentat sub forma de pete albe de diferita intensitate de vopsire.

33. Caracteristica procesului tehnologic de obtinere si decorare a marfurilor ceramice

Procesul tehnologic prevede etapele:
1.Pregatirea materiei prime consta in purificarea materiei prime, macinarea, dozarea conform retelei,
amestecarea minuntioasa, amestecarea cu apa. La aceasta etapa pot aparea defecte: bule de gaze,
neomogenitati, incluziuni
2. Fasonarea are loc prin 3 metode: 1.stantarea in forme de metal; 2. Prin turnarea in forme de gips; 3.
Folosirea roatei olarului
Defecte posibile: neregularitati, bucati de gips, urme de forme uzate.
3.Uscarea are loc prin uscarea la aer cald
Defecte- in cazul uscarii rapide sau neomogene apar crapaturi
4.Arderea- in cuptoare, in 2 stadii: 1. La 1100-1200gradeC; 2.la 1350-1400 grade C
Defecte: deformari, crapaturi.
5.Decorarea marfurilor ceramice
1De calcomanie(se lipeste tatuaj)2De tipar, picture3Pictura4Cliseu(se invirteste si se imprima
desenul)5Pictarea reliefului

6Fotoceramica7Panglica, lenta8Tipar9Sablon(din hirtie)10Descedenta11Acoperire totala12Acoperire cu

curatire(buline)

13Acoperire cu curatire14Semiacoperire

6.Glazurarea

34.Certificarea Managementului calitatii intreprinderilor reprezinta atestarea de org. de certificare a

conformitatii acesteia cu un standard de referinta din familia ISO:9000 sau cu echivalentul acestuia.
Un certificate obtinut pt sistemul de management a calitatii intreprinderii nu inseamna in mod automat ca
toate produsele ce le furnizeaza indeplinesc conditiile certificarii. Un asemenea standard demonstreaza ca
desfasurarea proceselor de intrepr. Incepind cu cercetarea pietei, pina la supravegherea produselor in utilizare
indeplinesc conditiile certificarii.

35.Pregatirea expertizei reprezinta principal problem ape care expertul trebuie sa o solutioneze la aceasta
etapa.Ea consta in aprofundarea obiectivelor expertizei, cunoasterea sarcinilor ce revin si intelegerea corecta
a sensului intrebarilor la care trebuie sa raspunda.Aceasta problema se rezolva printr-o documentare rapida
dar cuprinzatoare.
Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sunt:
1.Cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor- inseamna informarea expertului asupra
desfasurarii in timp a principalelor date si fapte legate de momentul, locul si imprejurarile viciului. Istoricul
litigiului il ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor luind in consideratie toate
elementele de baza ale litigiului.Pe baza studierii istoricului expertul poatereconstitui etapele producerii sau a
circulatiei marfurilor impricinate si sa stabileasca planul raportului de expertiza.
2.Studierea documentelor operative, in functie de specificul lor, documentele se impart in urmatoarele grupe:
a. documente ce reglementeaza relatiile contractual dintre furnizori si beneficiari(contractul, anexele la
contract, graficile de livrare, notele de comanda si corespondenta legate de desfasurarea contractelor)
b.documente de livrare,primire(liste de specificatii, avizul de expeditie, fisa de receptive, uneori si procesul-
verbal de vama)
c. documente de transport(scrisoare de trasura, foaie de parcurs)
d.documente ce atesta calitatea lotului de marfa(certificatul de calitate, bulletin de analiza, certificate
sanitar(veterinar-fitosanitar))
3.Studierea actelor normative care reglementeaza si prescriu calitatea marfii
a.standarde; b. retele; c.instructiuni tehnologice.
4.Documentarea bibliografica- este necesara expertului pt ca aceasta sa aiba imaginea in ansamblu al
stadiului problemei in literature stiintifica, aceste documente bibliografice pot fi: enciclopedii, dictionare de
specialitate, lucrari care sunt recunoscute din punct de vedere stiintific.
5.Documentatia pe teren- investigatiile pe teren reprezinta una din cele mai importante surse de documentare
constituind izvorul de obtinere a unor date si informatii cu privire la litigiu. Prin documentarea pe teren se
intelege culegerea de marfuri si declaratii a persoanelor care au fost martori sau au participat efectiv la
producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului. Continutul investigatiei pe teren se poate
referi la unul din urmatoarele cazuri:
1. in cazul unei intreprinderi producatoare
a. verificarea documentelor de constatare privind cantitatea si calitatea materiilor prime intrate in fabricatie.
b.convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti ai fabricarii obiectului litigiului.
c. continutul, data si frecventa efectuarii controlului de calitate.
d. verificarea registrului de analiza si a registrului de fabricatie.
2.Examinarea balantei de material
36.Expertiza ceramicei
Articolele de menaj din ceramică se marcheaza pe suprafaţa secundară cu următoarele elemente: marca de
fabrică prin cuvinte sau simbolic,denumirea comercială a produsului şi a materialului ceramic,numărul
decorului şi al modelului sonform STAS sau NT,calitatea indicată prin numere,marcată cu vopsele rezistene
la apă,conţinutul pachetului sau cutiei,semne avertizoare privind fragilitatea.
Modul corect de ambalare asigură integritatea produselor ceramice.Articolele de menaj se ambalează diferit
în funcţie de caracteristicile produsului,şi anume:în pachete de hîrtie rezistentă,cutii de mucava sau material
plastic,în folii de polietilenă contractabilă,în lăzi,containere,fiecare unitate de ambalaj avînd fixată o etichetă
de identificare şi de avertizare pentru fragilitate.
După destinaţie,sortimentul produselor ceramice se clasifică în:
- mărfuri ceramice pentru menaj
- mărfuri ceramice decorative
- mărfuri ceramice pentru construcţii
- mărfuri ceramice pentru uz industrial
Grupa principală o formează mărfurile ceramice de menaj şi decorative.După destinaţie şi modul de
comercializare,acestea se clasifică în:
1.Articole ceramice de menaj:
- din porţelan:articole unitare,căni,ceşti,solniţe.
- din faianţă: articole separate:căni,farfurii etc,
2.Articole ceramice decorative:
- din porţelan
- din faianţă: vaze,bomboniere etc.
3. Articole ceramice populară:
- ceramică roşie: smălţuită şi nesmălţuită
- ceramică neagră
- ceramică comună termorezistentă
Studiind sortimentul articolelor ceramice se identifică grupele sortimentale, prezenţa elementelor
marcării,integritaea ambalajului şi prezenţa semnelor avertizoare privind fragilitatea.

37.Emiterea certificatelor de conformitate si a marcilor de conformitate

Certificatul de conformitate pt produse se emite de organismul de certificare, iar în lipsa lui – de organul
naţional de certificare după efectuarea procedurilor corespunzătoare şi în modul stabilit de PG 01-06-96.
Certificatul intră în vigoare după înregistrarea în Registrul Sistemului întocmit în corespundere cu cerinţele
PG „Modul înregistrării obiectelor de certificare şi întocmirea Registrului Sistemului”.
Pt produsele de tip serie solicitantului i se eliberează licenţa cu dreptul utilizării mărcii de conformitate.
Dacă în sistemul certificării produselor omogene (concrete) este folosită metoda certficării sistemului
calităţii, solcicitantului i se emite certificatul de conformitate pt sistemul calităţii.
Dacă certificarea se efectuează în cadrul unui sistem internaţional sau al unei convenţii, modul emiterii,
modelul certificării şi termenul de valabilitate se determină de regulile şi cerinţele acestei sisteme sau
convenţii.
Termenul de valabilitate a certificatului de conformitate se determină luând în seamă termenul de valabilitate
a documentelor normative pt produs, termenul pt care este atestat sistemul de producţie sau este certificat
sistemul calităţii , dar nu paote depăşi 3 ani.
Certificatul de conformitate-document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare ce indica existenta
increderii adecvate ca un produs corespunzator identificat este in conformitate cu un anumit standard sau cu
un alt document normative. Certificatul de conformitate contine o parte informative privind caracteristicile
impuse, informatia referitoare la organismul ce a efectuat verificarea si uneori inf despre marca de
conformitate.
Marca de conformitate-marca protejata aplicata pe baza regulilor unui sistem de certificare,ce indica
existent increderii adecvate ca produsul sau serviciul este in conformitate cu un anumit document normativ.
In tarile UE(dezvoltate) si a Asociatiei Europene a Liberului Schimb, se practica 2 tipuri certificare:
obligatorie si binevola(voluntara).
Certificarea obligatorie se refera la produsele, serviciile de care depinde viata,sanatatea omului, securitatea
muncii, ecologia.
Certificarea voluntara se refera la produsele, serviciile pt care nu exista reglementari obligatorii.Acest tip de
certificare este utilizat de intreprinderi pt protejarea pietelor de desfacere sau pt cucerirea pietelor noi.

38.Acte normative si documente legislative, care stau la baza activitatii de standartizare.

Pentru asigurarea unui nivel înalt al calităţii mărfurilor, extinderea pieţelor de desfacere şi eliminarea
falsificărilor a fost creat cadrul legislativ corespunzător domeniului calităţii mărfurilor. Pentru aceasta au fost
elaborate o serie de documente:
1. documente legislative
2. hotărâri ale Guvernului RM
3. documente ce prescriu calitatea mărfurilor
4. documente ce demostrează şi confirmă calitatea mărfurilor
Cele mai importante acte legislative sunt publicate în Monitorul Oficial.
Tipuri de standarde aplicate în activităţile de producere.
Ele se deosebesc după câteva criterii:
1. după subiect: pt construcţii, agricultură, comerş, protecţia mediului ambiant, telecomunicaţii
2. după conţinut:
 de bază – conţine prevederi generale pt rpoducerea produselor
 de terminologie – sunt specificaţi termenii
 de încercare – metode de specificare a mărfurilor (eşantionare, utilizarea metodelor statistice, etc.)
 de proces – condiţiile ce trebuie să le îndeplinească un proces
 de produs – condişii pentru mărfuri
 de servicii – condiţii ce trebuie să le îndeplinească un serviciu, pentru a a sigura aptitudinea de
utilizare a acestuia
 de interfaţă – condiţiile referitoare la compatibilitatea produselor sau a sistemelor în punctele lor de
legătură
 de marcare – o listă de caracteristici ale căror valori sunt indicate pentru descrierea caracteristicilor
nutriţionale
1. după nivelul de standardizare
 internaţionale – de către o organizaţie internaţioanlă
 interstatale – tip GOST
 naţionale – organism naţional de standardizare (SM, SR, DIN, FN)
 de firmă – societăţile comerciale, regii autonome sau de către persoane juridice
Acte normative:
1.Sistemul national de certificare al Republicii Moldova:SM 45-2:1998
2.Structura si continutul standardelor SM-1-5
3.Modul de elaborare a standardelor profesionale SM: 1-6:1998
4.Principiile si metodologia standartizarii SM 1-0
5.Principiile generale SM 45-0:2000
6. Faina de griu pentru panificatie SM 202:2000
7.Vinuri de struguri si vinuri materie prima de struguri tratate SM 117:1995
Acte legislative:
1.Hotarirea guvernului RM cu privire la intensificarea activitatii de protejare a consumatorilor.
2.Hotarirea cu privire la aprobarea Reglementarii tehnice “Fructe si legume proaspete destinate
consumului uman ca atare”
3.Legea RM cu privire la standardizare
4.Camera de comert si industrie, Reglementul cu privire la ordinea de eliberare a licentelor pt
expertizarea marfurilor.
40.Investigatia petrecerii expertizei marfurilor.
Expertiza merceologica reprezinta activitatea de cercetare,evaluare si apreciere fundamental efectuata de
catre unul sau mai multi experti a unor problem contraversate privind calitatea loturilor de produse, structura
sortimentala sau starea lor calitativa.
Expertiza merceologica este utilizata pentru cercetarea si clarificarea unor probleme contraversate sau
litigioase pe care le ridica practica comertul cu marfuri alimentare. Ea are ca obiect stabilirea exacta a calitatii
reale a loturilor de produse in relatie cu conditiile cauzale, locul si imprejurarile care au generat abateri de la
calitatea prescrisa si de la calitatea contractual in timpul fabricarii sau circulatiilor tehnice.
Expertiza merceologica poate fi efectuata pt stabilirea calitatii, starii si calitatii produselor la livrare in
timpul transportarii, a depozitarii sau a introducerii in consum sau pt elucidarea unor aspect privitor la
ambalajele, calitatea produselor sau structura lor sortimentala.
Principalele etape in efectuarea expertizei merceologice sunt:
1.Acceptarea expertizei-presupune un timp foarte scurt in care expertul legal instiintat, expertul are datoria
de a se prezenta in fata organului care la numit pt a i se comunica obiectivele expertizei sau intrebarile la care
tb sa raspunda cu acest prilej 1)ia cunostinta de actele care se afla la dosarul cauzei; 2)solicita intrebari
adaugatoare; 3)poate fc obiectii referitor la termenul efectuarii expertizei.
Principalele acte aflate la dosarul litigiului:
1.cererea de actionare in litigiu(plingerea)si actele ce sustin cerintele reclamantului.
2.intimpinarea prezentata de partea reclamata si actele care o sustin.
3.procesele verbale ale sedintelor instantei.
4.actele depuse ulterior la cererea instantei sau a uneia din parti.
2.Pregatirea expertizei-principala problemape care expertul trebuie sa o solutioneze la aceasta etapa consta
in aprofundarea obiectivelor expertizei, cunoasterea sarcinilor ce revin si intelegerea corecta a sensului
intrebarilor la care tb sa raspunda. Aceasta problema se rezolva printr-o documentare rapida dar
cuprinzatoare.

Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sunt:

1.Cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor- inseamna informarea expertului asupra
desfasurarii in timp a principalelor date si fapte legate de momentul, locul si imprejurarile viciului. Istoricul
litigiului il ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor luind in consideratie toate
elementele de baza ale litigiului.Pe baza studierii istoricului expertul poatereconstitui etapele producerii sau a
circulatiei marfurilor impricinate si sa stabileasca planul raportului de expertiza.
2.Studierea documentelor operative, in functie de specificul lor, documentele se impart in urmatoarele
grupe:
a. documente ce reglementeaza relatiile contractual dintre furnizori si beneficiari(contractul, anexele la
contract, graficile de livrare, notele de comanda si corespondenta legate de desfasurarea contractelor)
b.documente de livrare,primire(liste de specificatii, avizul de expeditie, fisa de receptive, uneori si procesul-
verbal de vama)
c. documente de transport(scrisoare de trasura, foaie de parcurs)
d.documente ce atesta calitatea lotului de marfa(certificatul de calitate, bulletin de analiza, certificate
sanitar(veterinar-fitosanitar))
3.Studierea actelor normative care reglementeaza si prescriu calitatea marfii
a.standarde; b. retele; c.instructiuni tehnologice.
4.Documentarea bibliografica- este necesara expertului pt ca aceasta sa aiba imaginea in ansamblu al
stadiului problemei in literature stiintifica, aceste documente bibliografice pot fi: enciclopedii, dictionare de
specialitate, lucrari care sunt recunoscute din punct de vedere stiintific.
5.Documentatia pe teren- investigatiile pe teren reprezinta una din cele mai importante surse de
documentare constituind izvorul de obtinere a unor date si informatii cu privire la litigiu. Prin documentarea
pe teren se intelege culegerea de marfuri si declaratii a persoanelor care au fost martori sau au participat
efectiv la producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului. Continutul investigatiei pe teren se
poate referi la unul din urmatoarele cazuri:
1. in cazul unei intreprinderi producatoare
a. verificarea documentelor de constatare privind cantitatea si calitatea materiilor prime intrate in fabricatie.
b.convorbiri cu cei care au fost martori sau subiecti ai fabricarii obiectului litigiului.
c. continutul, data si frecventa efectuarii controlului de calitate.
d. verificarea registrului de analiza si a registrului de fabricatie.
2.Examinarea balantei de material
3.Investigarea obiectului expertizei(investigatiile pe teren)
La sfirsitul investigatiilor se alc. un document ce este semnat de toti participantii si unde sunt consemnate
rezultatele, si care contine elementele:
1.locul, data, durata investigatiilor
2.participantii
3.continutul investigatiilor
4.felul investigatiilor
5.opiniile imputernicitilor in raport cu cele constatate
6.obligatiile imputernicitilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informatii sau acte.
4.Intocmirea raportului de expertiza.
Raportul de expertiza este documentul principal eleborat de expert, ce trebuie sa contina:
1.metode stiintifice de cercetare
2.constatarile expertului
3.modul de interpretare a datelor obtinute
4.concluziile finale temeinic fundamentate
Raportul de expertiza se executa conform anumitor reguli. El trebuie sad ea raspuns la problemele ridicate de
obiectul litigiului. Printre principalele reguli mentionate este necesitatea redactarii raportului in mai multe
exemplare, dintre care 1 este depus la instant. Raportul este semnat de expert oar fiecare pagina trebuie
parfata de el. In raport nu se admit corectari, stersaturi. Raportul trebuie prezentat la instanta de judecata la
termenul prestabilit, nu mai tirziu cu 5 zile inainte de judecata. Raportul se redacteaza pe anumite sectiuni
obligatorii: 1.preambul; 2.scurt istoric al litigiului; 3.obiectul expertizei; 4.procedura investigatiilor;
5.constatarile expertizei; 6. Borderoul de anexe; 7.anexele(original sau copiile).

41.Caracteristica varietatilor de ceramica.

Produsele ceramice sunt articole fasonate din argilă platică în amestec cu alte substanţe ajutătoare (nisip,
calacr, feldspat), arse la teperaturi ridiacte, cu o structură policristalizată. Mărfurile ceramice pt articole de
menaj şi decorative pot fi obşinute din urm tipuri ceramice: porţelan, semiporţelan, faianţă, semifaianţă,
majolică, ceramica comună.
Porţelanul este un produs ceramic fin, cu structură vitrifiantă, de culoare alb-cenuşiu sau alb gălbui şi
translucid. Porţelanul după natura fondantului principal se împarte în porţelan moale şi tare.
Semiporţelanul este o masă ceramică fină, cu caracteristici intermediare între faianţă şi porţelen, aspectul lui
aporpiindu-se mai mult de faianţă.
Faianţa este o masă ceramică fină, cu o struct obţinută din mateia primă argiloasă şia lte ingrediente. Are o
porozitate mai inaltă, glazură opacă, mată sau colorată etc.
Ceramica comună este o masă ceramică obţinută din argile comune, cu un conţinut ridicat de oxizi defier în
amestec cu nisip şi calcar, prezintă o culoare roşie sau neagră, iar structura este granulată.
Majolica se caracteriz prin aceea că după ardere se acoperă cu glazură opacă pe bază de plumb şi staniu, se
decorează,după care se glazurează a doua oară.
Produsele ceramice sunt articole fasonate din argila plastic in amestec cu alte substante ajutatoare(nisip,
calcar, feldspat), arse la temperature ridicate, cu o structura policristalizata, cuprinzind particule cu diametrul
de la citiva microni la citiva milimetri, unite intre ele ca urmare a fenomenelor ce au loc in timpul arderii.
Marfurile ceramice pentru articolele de menaj si decorative pot fi obtinute din urmatoarele tipuri ceramice:
portelan, semiportelan, faianta, semifaianta, majolica, ceramica comuna.
Portelanul este un produs ceramic fin, cu structura vitrifianta, de culoare alb-cenusiu sau alb galbui si
translucid pina la grosimea de 2 mm pt articole de menajm 2,5mm pt articole decorative si 3mm pt portelanul
fosfatic. In functie de natura si proportiile componentelor, si in special dupa natura fondatului principal,
portelanul se imparte in 2 grupe: portelanuri moi si portelanuri tari.
Semiportelanul este o masa ceramica fina, cu caracteristici intermediare intre faianta si portelan, aspectul lui
apropiindu-se mai mult de faianta. Se caracterizeaza prin: ciob alb-cenusiu sau gri, mai compact decit faianta;
semivitrifiant; rezistenta mecanica mai sporita; arderea se fc la 1230-1300 grade C; glazurarea- cu glazuri
transparente sau apace ce ard la temperature scazute decit biscuitii; este utilizat pt articole de menaj folosite
in industria hoteliera si alimentatia publica, articole sanitare si tehnico-sanitare.
Faianta este o masa ceramica fina, cu o structura obtinuta din materie prina argiloasa si alte ingrediente, iar
arderea se fc la temperature mai scazute cuprinse intre 850-1250 gradeC. Se caracterizeaza prin:
-culoare alb-galbuie, galbuie;
-porozitate mai inalta;
-glazura opaca, semiopaca, mata sau colorata;
-permiabilitate fata de lichide.
Ceramica comuna este o masa ceramica obtinuta din argile commune, cu un continut ridicat de oxizi de fier
in amestec cu nisi psi calcar. Prezinta o culoare rosie sau neagra, iar structura este granulate. Cuprinde 3
tipuri:
-ceramica comuna sau popular;
-ceramica comuna termorezistenta;
-majolica.
Ceramica comuna se prezinta dupa culoare si aspect in ceramica rosie obtinuta prin ardere complete si
ceramica neagra obtinuta printr-o ardere incomplete intr-o atmosfera reducatoare.
Ceramica comuna termorezistenta contine in plus compusi mineralogici ce-I confera rezistenta la foc. Se
utilizeaza pt vase de menaj.
Majolica se caracterizeaza prin aceea ca dupa ardere se acopera cu glazura opaca pe baza de plumb si staniu,
se decoreaza, dupa care se glazureaza a doua oara. Se utilizeaza pt articole decorative, teracote etc.
Principalele caracteristici de calitate ale articolelor ceramice pt menaj si decorative sunt prevazute de
urmatorii indici:
-aspectul-tb sa fie neted,fara defecte,fisuri,crapaturi,deformatii,etc.
-culoarea-portelanul are culoare alba,faianta are culoare galbena.
-Decorul-decorul executat sub glazura este uniform,are culori pale,este rezistent la zgirieturi. Decorul
executat peste glazura are culori vii, se poate zgiria cu un virf de otel.
-transluciditatea-portelanul este translucid pina la grosimea de 3mm, faianta este opaca.
-gradul de alb-minim 55-59%, la portelan.
-absorbtia de apa-este determinata de porozitate. Portelanul este impermiabil. Faianta este impermiabila.
-ovalitatea-se exprima prin masurarea diferentei dintre 2 diametre perpendicular ale produsului.
-stabilitatea suprafetei de sprijin-se presupune ca produsul asezat pe o suprafata plana sa nu reprezinte
balonari.
-rezistenta la soc-se exprima prin absenta sau prezenta crapaturilor dupa ce au fost incalzite, apoi racite brusc
in apa rece.
-toxicitatea glazurii-se exprima prin constatarea urmelor de plumb cedat de suprafata glazurata a produselor
in contact cu Solutia de acid acetic de 4%
-rezistenta glazurii la acizi-se exprima conventional prin pierderea in masa la un dm2 a unei epruvete
introduce intr-o solutie de acid clorhidric de 10%
Articolele de menaj si decorative din portelan si faianta se incadreaza in 3 clase de calitate.Calitatea
produselor se marcheaza pe suprafata posterioara, folosinduse urmatoarele culori:clasa1-rosie;2-verde;3-
albastru

42.Caracteristica documentelor referitoare la expertiza marfurilor

Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sunt:
1.Cunoasterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor- inseamna informarea expertului asupra
desfasurarii in timp a principalelor date si fapte legate de momentul, locul si imprejurarile viciului. Istoricul
litigiului il ajuta pe expert sa elaboreze un model de desfasurare a investigatiilor luind in consideratie toate
elementele de baza ale litigiului.Pe baza studierii istoricului expertul poatereconstitui etapele producerii sau a
circulatiei marfurilor impricinate si sa stabileasca planul raportului de expertiza.
2.Studierea documentelor operative, in functie de specificul lor, documentele se impart in urmatoarele
grupe:
a. documente ce reglementeaza relatiile contractual dintre furnizori si beneficiari(contractul, anexele la
contract, graficile de livrare, notele de comanda si corespondenta legate de desfasurarea contractelor)
b.documente de livrare,primire(liste de specificatii, avizul de expeditie, fisa de receptive, uneori si procesul-
verbal de vama)
c. documente de transport(scrisoare de trasura, foaie de parcurs)
d.documente ce atesta calitatea lotului de marfa(certificatul de calitate, bulletin de analiza, certificate
sanitar(veterinar-fitosanitar))
3.Studierea actelor normative care reglementeaza si prescriu calitatea marfii
a.standarde; b. retele; c.instructiuni tehnologice.
4.Documentarea bibliografica- este necesara expertului pt ca aceasta sa aiba imaginea in ansamblu al
stadiului problemei in literature stiintifica, aceste documente bibliografice pot fi: enciclopedii, dictionare de
specialitate, lucrari care sunt recunoscute din punct de vedere stiintific.
5.Documentatia pe teren- investigatiile pe teren reprezinta una din cele mai importante surse de
documentare constituind izvorul de obtinere a unor date si informatii cu privire la litigiu. Prin documentarea
pe teren se intelege culegerea de marfuri si declaratii a persoanelor care au fost martori sau au participat
efectiv la producerea sau circulatia marfurilor care fac obiectul litigiului.

43.Descrierea categoriilor de expertiza.

Dupa domeniul de aplicare:tehnice, merceologice; contabile,medicale; agricole, criminalistice etc.
In continut: cu baza de date de specialitate; cu baza de date comparate cu normative.
In functie de organul de distribuire:judiciare;extrajudiciare.
Dupa scopul urmarit:pt adunarea si evaluarea probelor; pt stabilirea starii infractorilor.
In functie de expert: oficiale; libere cu juramint.
Dupa modul de prezentare:orale, scrise.
In functie de nr specialistilor: singular, colegiale(nr impar), mixte.
Din punct de vedere al desemnarii expertilor: simple; supravegheate; contradictorii.

44.Clasificarea si categoriile fainii.

In functie de natura boabelor faina poate fi: de griu, de ovaz, de secara, de porumb.
Semnele distinctive in identificarea fainii de griu sunt: prezenta unui gluten care poate fi usor separat. Prin
spalarea probei se indeparteaza amidonul din faina sir amine glutenul, ceea ce este caracteristic doar fainii de
griu. Caracteristiciile importante in identificarea fainii de griu sunt proprietatile glutenului umed: culoarea,
elasticitatea si extensibilitatea.
In faina de secara glutenul nu poate fi separate, deoarece prin spalare se indeparteaza cu celelalte parti
component.Faina de secara contine mai multa celuloza.
Cea mai importanta caracteristica pt stabilirea categoriei de calitate marfa a fainii in cazurile litigioase este
determinarea continutului de cenusa, care este o metoda standartizata arbitrate in toate tarile comunitatii
europene.Continutul de cenusa nu tb sa depaseasca pt faina de griu de calitate superioara 0,55%, calitatea1-
0,75%, calitatea2- 1,25% si pt faina integral 1,25-1,75%.
Categoriile de calitate ale fainii:
1.Categorie superioara(culoare alba-crem, continutul de gluten 28%, cenusa 0,55%, tarite 0, finetea
dimeametru firisoarelor 0,1-0,2mm)prajituri, cozonaci, copturi.
2.Categoria1(culoare alba cu nuanta galbuie, gluten<30%, cenusa 0,75%, tarite 3-4%, finetea 0,2-
0,3mm)pine de calitate superioara
3.Categoria2(culoare alba-galbuie, gluten 24%, tarite 8%, finetea 0,3-0,4mm, cenusa 1,25%)pine de calitate
joasa
4.Calitate integrala (culoare alba-surie, gluten 20%, cenusa 1,25-1,75%, tarite 13-14%, firisoare
neomogene)piine cu amestec
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=462&idb=
http://www.contabilizat.ro/cursuri_de_perfectionare~categoria-contabilitate_si_gestiune~nume-
aprecierea_calitatii_marfurilor_alimentare_si_nealimentare_caiet_de_lucrari_practice.html
Analiza senzoriala a produselor alimentare este practic la fel de veche ca însasi omenirea, însa progrese s-au
înregistrat abia în ultimele trei decenii, prin intensificarea cercetarilor stiintifice în scopul obiectivizarii ei.
Acest interes deosebit pentru analiza senzoriala a alimentelor are ca sursa progresele din domeniile fizicii,
chimiei, microbiologiei, biochimiei, histologiei, tehnologiei, merceologiei si din alte domenii ale stiintei si
tehnicii.
Cercetarile sistematice din ultimele decenii în domeniul senzoricii au condus la acumularea unui bogat
material privind modul de aplicare a analizei senzoriale la controlul si aprecierea calitatii marfurilor
alimentare. Actualmente, interesul pentru problemele senzoricii continua sa se mentina la un nivel ridicat;
acest lucru nu este întâmplator deoarece proprietatile senzoriale ale marfurilor alimentare sunt permanent în
atentia largii opinii publice consumatoare, care reactioneaza sensibil si prompt la toate transformarile de baza
survenite în unele produse si în mod deosebit la acelea legate de caracteristicile senzoriale.
Analiza senzoriala îsi gaseste în indus-trie si comert o larga aplicare, cu efect practic la analiza si evaluarea
calitatii produselor alimentare. Aceasta constituie o certitudine daca avem în vedere faptul ca analizele fizico-
chimice si microbiologice nu sunt suficiente, deoarece nu evidentiaza valoarea senzoriala a alimentelor.
Complexitatea compozitiei produselor alimentare si diversitatea caracteristicilor calitative care trebuie
urmarite în vederea definirii calitatii determina folosirea unor metode adecvate de analiza, a acelor metode
care sunt în concordanta cu progresul tehnic si cerintele de calitate.
Prin analiza senzoriala a produselor alimentare se întelege examinarea facuta cu ajutorul organelor de simt
(vaz, miros, gust, pipait) în urma unui control al capacitatii reale de apreciere a analistului si al preciziei
rationamentului acestuia, urmata de o apreciere a impresiilor senzoriale înregistrate si de prelucrarea statistica
a datelor obtinute.

Rolul organelor de simt în aprecierea caracteristicilor senzoriale ale produselor alimentare

Analiza senzoriala are la baza capacitatea organelor de simt de a analiza senzatiile percepute, senzatii ce
încep în organele de simt si se termina în scoarta emisferelor cerebrale; întregul sistem care participa la
analiza senzatiilor este denumit analizor. Partile receptoare initiale ale organelor de simt percep un anumit fel
de energie pe care o transforma într-o anumita excitatie nervoasa; aceasta excitatie este transmisa de partile
conducatoare prin anumite cai în partile centrale ale emisferelor cerebrale, unde se transforma în senzatie.
Simturile participante la analiza senzoriala conduc la înregistrarea cantitativa si la interpretarea cerebrala a
impresiilor, precum si la compararea lor cu alte impresii analoage. Acest proces în special fiziologic poate fi
redat destul de obiectiv si reproductibil în stadiul actual al metodelor de examinare senzoriala, cu conditia ca
senzatia înregistrata de simtul degustatorului sa nu fie umbrita si modificata de alta apreciere psihica,
provocata de solicitare concomitenta.
Simtul vazului
Senzatiile vizuale apar sub actiunea radiatiilor electromagnetice cuprinse între 390 si 760 nm. Dincolo de
aceste limite undele electromagnetice nu sunt vizibile; ele au însa alte efecte: chimice, calorice etc.
În tabelul alaturat sunt reprezentate culorile care corespund diferitor lungimi de unda.
Culoarea în care apare un obiect depinde de natura si proportia undelor reflectate; daca obiectul absoarbe
întreaga lumina primita, culoarea lui va fi neagra, iar daca reflecta toate radiatiile primite în aceeasi proportie,
culoarea lui va fi cenusie sau alba (în functie de gradul în care este reflectata lumina primita). Cercetarile
experimentale efectuate arata ca obiectele reflecta selectiv radiatiile primite, absorbind unele si reflectând
altele; obiectul are în acest caz culoarea radiatiilor reflectate (de exemplu, daca un obiect absoarbe toate
radiatiile cu exceptia celor cuprinse între 560 si 590 nm, culoarea va fi galbena).
Simtul mirosului
În analiza senzoriala a produselor alimentare, simtul mirosului intervine în al doilea rând. El este mai
complex decât simtul vizual, fiind rezultatul actiunii unui numar destul de mare de substante volatile.
Senzatiile odorifice iau nastere sub actiunea chimica a vaporilor unor substante volatile. În figura 1 este
prezentata schema mecanismului primar al stimularii olfactive dupa Laffort.
Pentru perceperea integrala a senzatiei, substantele volatile trebuie sa se dizolve într-un mucus apos existent
în cavitatea nazala si apoi sa difuzeze prin el la terminatiile nervoase. S-a constatat ca excitantii olfactivi
apartin diferitelor functii chimice, însa nu s-a stabilit cu precizie legatura dintre structura chimica si
proprietatile mirositoare ale produselor; grupele functionale prezente în molecula, numite omosfere,
determina mirosul specific.
Cu toata importanta pe care o prezinta, clasificarea mirosurilor este extrem de dificila. Desi s-au facut
numeroase încercari si studii de a gasi criterii obiective, unanim acceptabile, nu s-a ajuns pâna în prezent la o
clasificare completa si obiectiva.
Una din clasificarile cele mai raspândite apartine lui Henning (1924); acesta a ajuns la concluzia ca exista
sase mirosuri de baza: balsamic, picant, eteric, rasinos, de ars si putred (fig. 2).
Sensibilitatea olfactiva la om se prezinta la un nivel superior de organizare; ea îndeplineste o functie de
cunoastere specifica si în acelasi timp de apreciere si chiar evaluare a calitatii produselor alimentare, de
identificare si separare pe clase de calitate.
Simtul gustului
Simtul senzatiilor gustative are la baza proprietatile chimice ale alimentelor. Cercetarile efectuate arata ca nu
toate substantele poseda gust; se disting doua grupe mari:
•?substante sipide;
•?substante insipide.
Pentru ca receptorii gustativi sa fie stimulati, este necesar ca substantele sa aiba o anumita structura chimica
si însusire de a se dizolva în apa. S-a stabilit ca exista patru gusturi fundamentale: dulce; acru; amar; sarat.
Mecanismul de producere a senzatiilor gustative consta în aceea ca substanta solubila patrunde în papile, în
care se modifica într-una din cele patru directii, punând în libertate ionii care actioneaza asupra celulelor
alungite ale terminatiilor gustative; astfel acest proces are un caracter pur chimic.
Figura 4 reda sensibilitatea pe limba a celor patru gusturi de baza.
Urmarind graficul, observam ca pe masura ce ne îndepartam de vârf sensibilitatea pentru gustul dulce scade;
în acelasi timp, sensibilitatea pentru gustul amar creste foarte mult catre margini si apoi foarte rapid de la
margini catre baza; sensibilitatea pentru gus-tul acru prezinta valoare maxima la margini, scazând usor catre
vârf si baza; sensibilitatea pentru gustul sarat creste usor în intervalul vârf – margini, dupa care scade usor.
Pluritatea gustului la alimente este o consecinta directa a specificitatii compozitiei chimice, iar pentru
alimentele prelucrate industrial sau în gospodarie, o consecinta a compozitiei ingredientelor cuprinse în reteta
de fabricatie.
Astfel, gustul acru îl au alimentele în care sunt mai multi ioni liberi de hidrogen (H+) decât de hidroxil (OH-)
ca urmare a prezentei în compozitia chimica a acizilor organici si a sarurilor acide; gustul sarat apare în
prezenta clorurii de sodiu (celelalte saruri – sulfatul de sodiu, bromura de sodiu si iodura de sodiu au un gust
acru sau amarui). Din punct de vedere chimic, substantele care provoaca gustul amar au în molecula lor
gruparile -NO3; -S-S; gustul dulce al alimentelor se datoreaza unor substante ce au o structura chimica
variata, cum sunt de exemplu zaharurile simple, unii polialcooli, aminoacizi etc. Henning a reprezentat sfera
senzatiilor gustative printr-un tetraedru (fig. 5); senzatiile de gust intermediare constau din margini sau
suprafete.
Senzatiile gustative si senzatiile olfactive se influenteaza reciproc, încât în procesul perceptiei excitarea uneia
determina indirect si excitarea celeilalte; li se adauga senzatiile tactile, termice si dureroase pe care le
provoaca diferite substante ce actioneaza asupra mucoasei bucale si nazale; spre exemplu, la mirosul specific
cloroformului participa si gustul dulce pe care îl provoaca. Pe de alta parte, eliminând din gustul ceaiului si
cafelei contributia mirosului, deosebirea dintre aceste gusturi dispare.
Si senzatiile termice au un rol important în gustul alimentelor (diferite preparate, supe, mâncaruri etc.); o
supa calda are alt gust decât aceeasi supa rece, si în fond deosebirea este numai de temperatura.
Simtul cutanat (tactil)
Senzatiile cutanate sunt senzatiile care apar în urma contactului pielii cu un obiect oarecare. Acestea sunt de
trei feluri:
•?senzatii tactile (de atingere sau presiune);
•?senzatii termice (de cald, de rece);
•?senzatii alergice (de durere).
Pielea, organul de simt al acestor senzatii, cuprinde receptori de diferite forme si dimensiuni, specializati
pentru fiecare din aceste categorii de senzatii.
Cu ajutorul simtului tactil pot fi evidentiate o serie de caracteristici importante ale produselor alimentare:
prospetimea, fragezimea (prin masticare), elasticitatea, gradul de tare etc. Datorita existentei în piele a
receptorilor termici, specifici pentru rece si cald, se poate aprecia starea termica a unui produs alimentar.
Evident, determinarea texturii si temperaturii produselor alimentare cu ajutorul simtului cutanat este
aproximativa, mai mult orientativa; rezultate precise se obtin cu ajutorul metodelor fizice de laborator. Pentru
determinarea gradului de tare si a elasticitatii produselor alimentare se folosesc compresiomentul Baker si
penetrometrul universal, iar pentru consistenta – consistometrul.
Avantajele acestui simt în analiza calitatii produselor alimentare rezida în rapiditatea pe care o ofera
analistului, juriului sau comisiei de receptie în urmarirea unor caracteristici de calitate mai cuprinzatoare, sau,
dupa caz, în luarea deciziei finale (de acceptare sau refuz).
Simtul auzului
Senzatiile auditive apar sub actiunea vibratiilor aerului provocate de corpurile care vibreaza. În literatura de
specialitate auzul este mai putin evident în ceea ce priveste participarea lui la analiza senzoriala a produselor
alimentare. Se mentioneaza folosirea lui la aprecierea intensitatii pocniturii la destuparea sticlelor de vinuri
spumoase. Auzul poate participa si la identificarea unor forme de fermentare si refermentare care se petrec în
anumite conditii în produsele alimentare, în special dupa obtinerea si ambalarea lor (vinuri, sucuri,
compoturi, conserve de legume etc.).
În concluzie, daca pentru majoritatea celorlaltor produse industriale calitatea se caracterizeaza printr-o
însusire sau un grup de însusiri fizice si chimice bine definite, în cazul produselor alimentare calitatea este
determinata prin trei criterii de baza distincte: inocuitate, valoare nutritiva si calitati senzoriale. Uneori mai
intervin elemente precum ambalarea si etichetarea, care sunt importante pentru protectia si prezentarea
produsului.