FALSIFICAREA BĂUTURILOR

ALCOOLICE DISTILATE

Specializare: CEPA

Anul, grupa: IV, 8LF471

Studenți: Ilie Alexandra-Aretta

Marin Dumitru-Alexandru

Marin Sabina-Mihaela
 1. Noțiuni generale privind autentificarea și falsificarea
Frauda alimentară este o substituție frauduloasă și intenționată, diluție sau
adăugare în produse sau materii prime, sau prezentare falsă a produselor sau materialelor,
în scopul unor câștiguri financiare, prin creșterea valorii aparente a produsului sau
reducerea costului de producție.

Din categoria fraudelor alimentare fac parte următoarele acțiuni:

 Substituirea – înlocuirea unui ingredient sau o parte a produsului de înaltă

valoarea cu un alt ingredient sau parte din produs de valoare mai mică;
 Disimularea – ascunderea calității scăzute a unui produs sau a unui
ingredient alimentar;
 Etichetarea incorectă – introducerea unor afirmații false pe ambalaj pentru
câștig economic;
 Exagerarea neautorizată – vânzarea unor alimente cu menționarea unor
puteri miraculoase vindecătoare;
 Contrafacerea – copierea numelui de marcă, concept de ambalare, rețetă,
metoda de prelucrare a produselor alimentare etc., pentru a obține câștiguri
economice;
 Diluția – amestecarea unui ingredient lichid de valoare mare cu un altul de
valoare scăzută;
 Piața gri. Furturi – achiziția unor alimente din piețe, târguri, cu prețuri
foarte mici, care indică sustragerea acestora de la producători consacrați.

Actele motivate ideologic nu se încadrează în categoria fraudelor alimentare.

În legislația UE nu există în prezent o definiție a fraudei din sectorul alimentar.

Falsificarea alimentelor, rareori este însoțită de afectarea sănătății consumatorilor

(declanșarea unor alergii alimentare, stări de boală datorită prezenței unor componente
nedestinate consumului uman, de exemplu melamina sau uleiuri minerale etc.). În schimb,
produce efecte asupra economiei, prin obținerea de câștiguri nejustificate și neplata unor
taxe, efecte morale, scăzând încrederea consumatorilor în anumite produse sau industrii,
având un impact negativ asupra sectorului agroalimentar (sectorul agroalimentar este unul
dintre cele mai mari sectoare economice din UE, asigurând 48 de milioane de locuri de
muncă și generând venituri de 715 miliarde de euro anual).

Conceptul de autentic (original, veritabil, neîndoielnic etc.), aplicat la produsele

alimentare, atestă că acestea sunt de origine indubitabilă în concordanță cu standardele și
normele în vigoare și cu înscrisurile de pe eticheta de prezentare.

Într-o accepțiune generală, autenticitatea este o componentă a alimentelor și poate

fi definită prin conformitatea unui produs alimentar față de cel referențial veritabil.
 Autenticitatea, ca parte componentă a calității, trebuie să fie certă (și certificată),
de aceea, fiecare produs trebuie să aibă o denumire însoțită de un set legal de caracteristici
pentru a evita orice fel de confuzie pe piața de desfacere.

Criteriile care definesc autenticitatea unui produs alimentar sunt numeroase și

variabile de la un produs la altul, cele mai importante fiind:

 originea geografică;
 originea botanică sau specia (rasa) din care provine materia primă;
 compoziția;
 tehnologia de procesare și conservare;
 categoria, în funcție de natura materiei prime agricole: convenționale,
organice sau modificate genetic;
 anul de fabricație.

Autentificarea și/sau depistarea unor eventuale fraude presupune parcurgerea a trei

etape importante: prelevarea probelor, investigarea analitică și prelucrarea și interpretarea
datelor obținute.

2. Cadru legislativ
La Uniunea Europeană nu există legislație specifică, dedicată fraudelor alimentare.
În câteva regulamente se regăsesc totuși elemente specifice, cum ar fi:

 Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului

din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale
legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța
Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor
alimentare:
 Articolul 8, Protecţia intereselor consumatorilor:
(1) Legislaţia alimentară are drept obiectiv protejarea intereselor
consumatorilor şi asigură o bază care le permite acestora să facă o
alegere în cunoştinţă de cauză în legătură cu produsele alimentare pe
care le consumă. Ea are drept scop prevenirea:
(a) practicilor frauduloase sau înşelătoare;
(b) contrafacerii produselor alimentare;
(c) oricăror alte practici care pot induce în eroare consumatorul.
 Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura
verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele
alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor.
 Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la
produsele alimentare:
 interzicerea reclamelor şi a practicilor de etichetare înşelătoare;
 etichetarea originii.
Ţara de origine sau locul de provenienţă trebuie să fie menţionate în
următoarele cazuri:

 când aceasta e obligatorie prin legislaţia UE specifică (verticală)

(exemplu: carne de vită, ulei de măsline, miere etc.);
 pentru carnea de porc, carnea de oaie, carnea de capră (proaspătă,
refrigerată sau congelată);
 acolo unde omisiunea menţionării ţării de origine sau locului de
provenienţă poate induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata
ţară de origine sau la adevăratul loc de provenienţă al alimentului, în
special dacă informaţia care însoţeşte produsul sau eticheta în
ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă ţară de origine
sau un alt loc de provenienţă.

În legislația națională:

 Legea nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare

obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a
produselor lactate, care are în plus faţă de Regulamentul 1169/2011: f)
ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud, materie primă
pentru consum; g) denumirea ambalatorului şi marca de identificare; h)
numele, denumirea comercială şi adresa procesatorului din sectorul
laptelui pentru consum. Produsele lactate trebuie să prevadă pe etichetă,
în mod obligatoriu, avertizarea cuprinzând sintagma „Conţine lapte praf
în proporţie de . . .%”.
 Hotărârea nr. 984 din 25 august 2005 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor:
 Art. 4, litera b, cu amendă de la 2000 lei la 3000 lei:
comercializarea cărnii prin substituirea speciei de animale de la
care provine;
 Art. 4, litera c), cu amendă de la 2500 lei la 3000 lei: folosirea la
prepararea produselor alimentare destinate consumului uman
sau hranei pentru animale a unor aditivi sau a altor substanţe
 chimice neavizate/neautorizate ori interzise, precum şi depăşirea
concentraţiilor legal admise în cazul celor permise.

 Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor

incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea
reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
(actualizată la data de 9 aprilie 2016):
e) deformarea substanţială a comportamentului economic al
consumatorilor – folosirea unei practici comerciale cu scopul de a
afecta în mod considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie
în cunoştinţă de cauză, determinându-i astfel să ia o decizie pe care
altfel nu ar fi luat-o.

Având în vedere practicile enumerate mai sus, la Uniunea Europeană s-au luat
măsuri, mai ales în privinţa îmbunătăţirii comunicării instituţionale: „Food Fraud Contact
Points” (FFCP), „Food Fraud Network” (FFN), „Administrative Assistance and
Cooperation” (AAC).

Responsabilitățile referitoare la combaterea fraudelor alimentare sunt alocate astfel:

 Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje – instrument util pentru

schimbul rapid de informaţii între statele membre şi Comisia Europeană;

 Oficiul Alimentar şi Veterinar al Comisiei (OAV) – care nu dispune de

resursele şi de instruirea necesare pentru a se concentra asupra fraudelor din
sectorul alimentar;

 Europol (este o organizaţie de combatere a criminalităţii la nivel european,

având sediul la Haga Olanda) – schimb de informaţii referitoare la anchetele
cu caracter transfrontalier;

 Responsabilitatea întreprinderilor - de a garanta integritatea produselor

alimentare şi de a cere furnizorilor săi să menţină condiţiile de siguranţă şi
de securitate în lanţul alimentar.

În România, autorităţile implicate în controlul fraudelor alimentare sunt

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului, Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor şi, nu în ultimul rând, Poliţia locală.

3. Caracterizarea generală a produsului analizat

Băuturile alcoolice sunt produse alimentare lichide care au în compoziţie o anumită
cantitate de alcool etilic, procentul de alcool fiind principalul criteriu de clasificare a
băuturilor, care le împarte în 3 mari categorii:
  băuturi slab alcoolice, cu un conținut de alcool între 0,8 – 6% (berea,
cidrul);
 băuturi moderat alcoolice, cu un conținut de alcool între 8 – 22% (vinul);
 băuturi alcoolice tari, cu un conținut de alcool între 22 – 75% (rachiuri,
lichioruri și băuturi speciale).

După proveniența alcoolului etilic, băuturile alcoolice sunt naturale și industriale,

iar după modul de fabricare sunt nedistilate (cidrul, berea, hidromelul și vinul) și distilate
(alcoolul rafinat, rachiurile naturale, rachiurile industriale, lichiorurile și băuturile
speciale).
Pentru a analiza mult mai bine aceste produse, am ales să ne axăm pe unul anume,
mai precis pe whisky.

Whisky-ul este un alcool puternic obținut din culturi de cereale, cel mai frecvent
grâu, orz, secară și porumb. Cerealele sunt combinate, distilate și prin fermentarea
îndelungată în butoaie de stejar se obține o băutură. La final, rezistența alcoolului alcoolic
puternic este de 40-50 grade, dar există și opțiuni exclusive în care se notează 60 de
revoluții.
Puteți recunoaște un lichid intoxicant prin nuanța sa de chihlimbar caracteristică,
fără impurități. Este important să rețineți că este complet fără zahăr sau procentaj foarte
scăzut. În funcție de tehnica de fabricație, whisky-ul este împărțit în trei tipuri:
 Whisky malt - fabricat din malț de orz;
 Cereale - produs prin amestecarea culturilor de lac;
 Mixt - combină cerealele și malțul.
Beneficiile pentru sănătate ale whisky-ului sunt incontestabile, dar se observă
numai dacă sunt consumate într-o cantitate clar dozată. Cantitatea optimă de băutură este
de 30g pe zi.
Băuturii scoțieni și irlandezi o adaugă la toate, fie că este suc, cafea sau ceai.
Datorită rezistenței whisky-ului, beneficiile sunt notate în primul rând pentru sistemul
cardiovascular, pereții vaselor de sânge sunt consolidate, circulația sângelui este
îmbunătățită, riscul de atac de cord este redus cu 40%. Băutura are și proprietăți antiseptice
și antiinflamatorii. Tincturile și compresele din plante, care se bazează pe această băutură,
au un efect foarte bun asupra corpului uman. Pe vremuri, proprietățile benefice ale whisky-
ului erau folosite pentru tratarea rănilor deschise, arsurilor și, de asemenea, pentru tratarea
bolilor sistemului respirator, deoarece băutura are un efect expectorant. Whisky-ul a fost
singurul leac pentru focare de tuberculoză și pneumonie.
Efectul diuretic și tonic al băuturii este adesea utilizat în tratamentul bolilor
sistemului genitourinar și a calculilor renali. Whisky inflorat roșu ajută la combaterea
aterosclerozei, a durerilor de cap și a acufenei.
După cum vedeți din cele de mai sus, băutura poate fi folosită atât pentru tratament
intern, cât și extern, astfel încât beneficiile sale pentru sănătate pot fi greu supraestimate.

Din punct de vedere al proprietăților microbiologice, alcoolul poate conține:

 Drojdii producătoare de alcool:
 Saccharomyces cerevisiae;
 Saccharomyces uvarum;
 Saccharomyces diastaticus;
 Saccharomyces bayanus;
 Schizosaccharomyces pombe;
 Kluyveromyces polysporus;
 Kluyveromyces loderi;
 Hansenula anomala;
 Hansenula fabiani;
 Debaryomyces hansenii;
 Pichia.
Unele drojdii mutante pot să fermenteze pentoze în condiții slab aerobe aparținând
speciilor: Candida shaetae, Pichia stipitis, Pachysolen tannophillus.
Bacteriile producătoare de alcool sunt următoarele:
 Zymomonas mobilis, bacterie facultativ anaerobă, Gram negativă,
sub formă de bastonașe, poate să producă 10-16% volum de alcool;
 Clostridium thermocellum, Acetovibrio cellulolyticus, cu activitate
amilazică și celulozolitică, se poate folosi în culturi mixte cu drojdii
fermentative;
 Clostridium thermosaccharolyticum, Teroanaerobacter ethanolicus,
sunt termofile active la 66-69ºC, prezintă dezavantajul de a produce
cantități mari de produse secundare de fermentație.

4. Tehnici de analiză a produsului analizat

Pentru realizarea identificării și detectării falsificării produselor alimentare, se
utilizează un set de metode, a căror aplicare ar trebui să asigure în cele din urmă fiabilitatea
și fiabilitatea rezultatelor identificării. Alegerea metodelor se realizează pe baza sarcinilor
de identificare, locului și calendarului implementării sale, caracteristicile obiectului
identificat, capacitățile materiale și tehnice și alți factori.
Principalul criteriu pentru alegerea uneia sau a unui set de metode este nevoia de a
obține rezultate sigure și fiabile, reducând în același timp costurile (materialul, timpul etc.)
de identificare.
 Conform GOST R 51293-99 „Identificarea produsului. Dispoziții generale”
metodele de identificare, în funcție de sarcinile atribuite testerului, se împart în tipuri:
conform documentației; instrumental; organoleptică; vizual; testare; teste.
Metoda documentară se bazează pe analiza informațiilor referitoare la mărfuri
conținute în documentele de expediere (TSD). TSD include documente de transport
(legătura, calea ferată, factura, etc.), certificate și declarații de conformitate, certificate de
calitate și siguranță, documente operaționale (pașapoarte, instrucțiuni, manuale), certificate
de eșantionare, etc. metoda implică o verificare multiplă a caracteristicilor fundamentale
ale mărfii înregistrate în diferite documente (de exemplu, în factură și certificat), precum și
în marcaj.
Metoda de marcare se bazează pe analiza informațiilor despre produse furnizate în
marcaj. Se pot regăsi atât ambalaje de consum și transport, etichete, cât și benzi de control
sau ștampile.
Informațiile incomplete, inexacte sau denaturate din etichetare sau TSD sunt cel
mai adesea un semn al mărfurilor falsificate și contrafăcute. Informațiile cele mai frecvent
ignorate sau denaturate includ: țara de origine, numele si adresa legală a producătorului,
compoziția, categoriile de calitate, datele de lansare a produselor din producție și/sau data
de expirare.
Metodele documentare și de marcare sunt utilizate împreună și sunt obligatorii
pentru toate tipurile de identificare. Acestea preced metodele organoleptice, de măsurare și
analitico-informaționale în asortiment, identificare calitativă și cantitativă. Pentru
identificarea informațională, metodele luate în considerare sunt utilizate doar în
combinație cu metoda analitico-informațională, care este utilizată în stadiul final.
Metoda analitico-informațională se bazează pe analiza rezultatelor testelor prin
metode organoleptice și de măsurare, precum și pe analiza anterioară a informațiilor despre
produs în TSD și etichetare. Esența acesteia constă în selectarea, generalizarea,
sistematizarea informațiilor obținute în etapele anterioare, ca urmare a faptului că apar
informații noi privind conformitatea sau nerespectarea, motivele pentru care acestea apar.
Rezultatul aplicării metodei analitico-informaționale constă în elaborarea unei
concluzii cu privire la rezultatele identificării produsului, care poate deveni o parte
integrantă a certificatului de examinare, a certificatului sau a fi un document tehnic
independent. Metodele organoleptice se bazează pe determinarea unor astfel de
caracteristici ale unui produs precum aspectul, culoarea, gustul, mirosul, textura etc.,
folosind organe senzoriale (senzori). Caracteristicile determinate se numesc indicatori
organoleptici.
În funcție de organele senzoriale care sunt implicate în determinarea acestor
indicatori, există diferite tipuri de metode organoleptice: vizual, tactil, olfactiv, gustativ,
audiometod (auditiv). De regulă, în timpul identificării, aceste metode sunt utilizate în
combinație.
Indicatori organoleptici și metode de identificare
Avantajele metodelor de identificare organoleptice sunt:
 Simplitatea acestora;
 Disponibilitate;
 Viteza de determinare a indicatorilor studiați;
  Indispensabilitate prin metode de măsurare, în special atunci când se creează
o imagine vizuală, gustativă, olfactivă sau tactilă a mărfurilor;
 Costuri materiale reduse;
 Natura complexă a evaluării proprietăților individuale;
Ca și dezavantaje avem:
 Subiectivitatea evaluărilor;
 Natura descriptivă sau relativă a rezultatelor;
 Dificultăți întâmpinate în procesarea și compararea datelor obținute de către
testeri individuali.
Metodele organoleptice sunt utilizate pe scară largă pentru identificarea și
detectarea falsificării produselor alimentare. Pentru toate produsele alimentare, indicatorii
organoleptici sunt incluși în listele de indicatori prevăzuți în Regulile de certificare a
produselor alimentare și a materiilor prime alimentare (Gosstandart din 28 aprilie 1999 nr.
21) pentru grupuri de produse omogene. Conform evaluării lor, începe și sortimentul și
identificarea calimetrică și numai dacă rezultatele sunt insuficiente sau nesigure, sunt
atribuite teste conform indicatorilor fizico-chimici.
În ciuda conținutului ridicat de informații al rezultatelor metodelor organoleptice, în
scopuri de identificare în practica modernă a analizei de identificare, metodele de măsurare
pentru determinarea indicatorilor organoleptici sunt din ce în ce mai frecvente, datorită
necesității de a elimina deficiențele primului grup de metode. Cu păstrarea majorității
avantajelor metodelor de identificare organoleptice, acestea oferă rezultate obiective,
comparabile și reproductibile. Mai mult, ambele grupuri de metode se completează cel mai
adesea și sunt utilizate în combinație.
Metode de măsurare pentru determinarea gustului și mirosului. Instalațiile
portabile „limba electronică” și „nasul electronic” („e-nosc”), care sunt biosenzori prin
principiul acțiunii, sunt utilizate pe scară largă pentru a evalua gustul și mirosul produselor
alimentare.
Biosenzorii sunt o combinație de electronică, tehnologie informațională și o
componentă biologică, care pot fi utilizate ca enzime, acizi nucleici, microorganisme,
anticorpi etc. Biosenzorii sunt folosiți cu succes în determinarea conținutului de
carbohidrați, acizi organici, vitamine, controlul sterilității, determinarea agenților patogeni
și rezolvarea alte sarcini. Spre deosebire de simțurile umane corespunzătoare, ele pot fi
utilizate pentru a determina valorile cantitative și calitative ale gustului și mirosului.
„Limbajul electronic” este un senzor gustativ cu o selectivitate ridicată
(selectivitate) a percepțiilor. Este format din mai multe tipuri de membrane lipidice /
polimerice necesare transformării informațiilor despre aromă într-un semnal electric.
Produsele chimice responsabile pentru diferitele elemente ale gustului (dulce, amar, acru,
sărat) au semnale diferite. Deci, aminoacizii pot fi clasificați în mai multe grupuri în
funcție de senzațiile gustului lor, convertiți în semnale de ieșire ale senzorului. Detectorul
transformă semnalele electrice într-o imagine grafică (de exemplu, un profil
cromatografic), a cărei identificare este realizată folosind un dispozitiv matematic pentru
recunoașterea modelului. O astfel de identificare se numește metoda „amprentelor
digitale” („amprentă digitală”) sau „amprente digitale” („amprenta cu vapori”).
 Astfel, „limbajul electronic” ne permite să exprimăm cantitativ și calitativ gustul
produselor alimentare și să creăm o scară obiectivă a percepției senzoriale umane. În
prezent, dispozitivele sunt utilizate pentru a determina gustul cafelei, berii, vinului,
băuturilor alcoolice naționale (whisky, gin, sax etc.), apă minerală, lapte, unele legume și
alte produse alimentare cu scopul de a le identifica.
„Nasul electronic” („nasul electronic”) este un analizator de vapori de substanțe
volatile bazat pe o matrice de biosenzori care imită activitatea organului uman al mirosului.
Oferă recunoașterea imaginii olfactive a unui amestec specific de vapori aromatici care
conține sute de componente chimice diferite.
Nasul electronic este utilizat pe scară largă pentru autentificarea și screeningul
analizei de cafea, băuturi alcoolice, ciocolată, condimente, sosuri și alte produse alimentare
cu volatilitate activă a principalelor componente care formează mirosul (aroma).

Metode de măsurare pentru determinarea culorii

Culoarea stă la baza sortimentului și identificării calitative a multor alimente: bere,
vin, făină, cereale, uleiuri vegetale, fructe proaspete și procesate, legume și ciuperci, carne
proaspătă etc.
Conform terminologiei moderne, culoarea se referă la caracteristica unui stimul
luminos care creează o anumită senzație vizuală. Culoarea obiectelor opace non-luminoase
se datorează compoziției spectrale a fluxului de lumină reflectat din ele, iar a celor
transparente, datorită compoziției radiației transmise prin ele. Compoziția fluxului de
lumină reflectat sau transmis de corp depinde de compoziția spectrală a incidentului
luminos asupra acestuia și de capacitatea de reflectare sau de transmitere a corpului, care
este determinată de compoziția chimică, de dispersie și de alte proprietăți fizico-chimice.
Din aceste poziții, culoarea este o caracteristică specifică și individuală, care este extrem
de informativă în stabilirea autenticității produselor.
Metode de măsurare pentru determinarea transparenței
Încălcarea transparenței produselor (sucuri, bere, vin, ulei vegetal etc.) este asociată
cu prezența în compoziția lor a particulelor coloidale pe care se produce împrăștierea
ușoară. De exemplu, turbidimetrul Clark este utilizat pentru a determina transparența berii,
iar nefelometrele și ultramicroscopele de curgere sunt folosite pentru a studia transparența
vinurilor.

Metode simple care nu necesită utilizarea de echipamente analitice sofisticate

În cele mai multe cazuri, acestea se bazează pe reacții chimice de înaltă calitate,
care confirmă autenticitatea produsului sau detectează compuși străini în compoziția sa.
Multe dintre aceste reacții au fost utilizate pe scară largă pentru a detecta falsificarea
produselor alimentare la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX. Așadar, în
manualul „Știința mărfii cu informațiile necesare din tehnologie” (editat de prof. Ya. Ya.
Nikitinsky și prof. P.P. Petrov, 1923, Petrograd), aproape fiecare capitol este însoțit de o
descriere a metodelor cunoscute de falsificare a mărfurilor din acest grup și metode de
detectare a fraudei.
 Căutarea și dezvoltarea de noi metode de identificare expresă s-au intensificat odată
cu apariția de noi produse la vânzare, precum și în legătură cu creșterea producției și
vânzării de produse contrafăcute, inclusiv contrafăcute. Așadar, M.A. Nikolaeva a propus o
metodă pentru detectarea falsificării băuturilor colorate (vinuri, sucuri, băuturi răcoritoare,
băuturi alcoolice), bazată pe o schimbare a culorii coloranților naturali și a stabilității sale
pentru detectarea coloranților sintetici cu un pH mai mare de 7.
Metoda este potrivită cu o anumită modificare pentru alte produse alimentare
colorate realizate cu materii prime naturale din fructe și fructe de pădure pentru a detecta
înlocuirea sa cu aditivi alimentari, inclusiv coloranți. Având în vedere că o serie de
coloranți sintetici (E12I, EI23, E128) sunt interzise pentru utilizare în Rusia datorită
toxicității ridicate, această metodă ne permite să identificăm produse alimentare falsificate
care prezintă un pericol pentru viața și sănătatea consumatorilor.

Cercetări privind dezvoltarea metodelor de identificare rapidă sunt efectuate și de

alți oameni de știință. Ca urmare a acestor studii, în ultimii 30 de ani, au fost propuse
următoarele metode de identificare rapidă:
 Metodă luminiscentă pentru identificarea calimetrică a cartofilor (pentru
detectarea tuberculilor cu întârziere), determinarea tipului și varietății de
făină, tipul și varietatea cărnii, detectarea falsificării laptelui, a grăsimilor
comestibile și a altor produse;
 Un test pentru fierberea laptelui pentru a determina aciditatea crescută;
 Utilizarea hârtiilor indicatoare pentru identificarea calimetrică a alcoolului
și a băuturilor care conțin alcool incolor etc.

5. Concluzii
Fraudele alimentare, fiind motivate economic, au cauze profunde în contextul
economic în care companiile operează. Unele dintre posibilele cauze sunt:
 riscul de a fi prins şi sancţiunile sunt reduse, iar câștigurile financiare
sunt ridicate;
 lanţul de aprovizionare cu alimente este adeseori lung şi complex şi
implică mulţi operatori economici din sectorul alimentar şi alte părţi;
caracterul transfrontalier al lanţului alimentar;
 criza economică actuală;

 măsurile de austeritate care afectează agenţiile de control;

 presiunea din partea sectorului comerţului cu amănuntul şi a altora

de a produce alimente tot mai ieftin.
BIBLIOGRAFIE
1. https://icprime.ru/ro/nalogi/identifikaciya-i-falsifikaciya-prodovolstvennyh-
tovarov/
2. https://www.srac.ro/files/documente/Art.%20CORNELIA%20SULEA.pdf
3. https://ro.scribd.com/doc/111989976/Curs-1-Falsificare
4. http://www.aosr.ro/wp-content/uploads/2019/03/Raport-intermediar-Cristina-
Bungardean.pdf
5. https://rum.bioversehealth.com/vred-ot-viski
6. https://ro.scribd.com/document/338105846/AUTENTIFICAREA-PRODUSELOR-
ALIMENTARE
7. https://conspecte.com/merceologia-marfurilor-alimentare/microbiologia-
alcoolului.html