Expertiza merceologică a mărfurilor

1. Obiectul și metoda expertizei merceologice.

1.1 Calitatea – obiect de studiu al expertizei.

2. Legislația și organizarea activității de expertiză

2.1 Legislația R.M. în domeniul expertizei mărfurilor

3. Metodologia expertizei merceologice

3.1. Elaborarea raportului expertizei merceologice

4. Expertiza recepției cantitative-calitative a loturilor de marfă.

4.1 Elaborarea raportului expertizei merceologice a recepției calitativ-cantitativ a

loturilor de marfă.

5. Expertiza merceologică a mărfurilor degradate în tmpul transportării , depozitări și

păstrării.

5.1 Elaborarea raportului expertizei merceologice a mărfurilor deradate în tmpul

transportării , depozitări și păstrării.

6. Expertiza mărfurilor falsificate și contaminate.

6.1. Elaborarea raportului de expertiză a mărfurilor falsificate.

 1. Obiectul și metoda expertizei merceologice.

Expertiza merceologica este utilizata pentru cercetarea si clarificarea unor probleme

contraversate sau litigioase pe care le ridica practica comertului cu marfuri alimentare sau
nealimentare. Ea are ca obiect stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse din punct de
vedere static sau dinamic in relatie cu conditiile cauzele, locul si imprejurarile care au generat
abateri de la calitatea prescrisa si de la calitatea contraactuala in timpul fabricatiei sau circulatiei
lor tehnice.

Expertiza merceologica poate fi efectuata pentru stabilirea identitatii stirii si calitatii produselor
la livrare in timpul transportului al depozitarii sau introducerii in consum precum si pentru
elucidarea unor aspect privind natura si calitatea ambalajului ,cantitea produselor sau structura
lor sortimentala . Dupa cum se constata in practica economica expertiza merceologica este
necesara in toate cazurile in care se pot da interpretari diferite unor problem de cea mai mare
importanta pentru comercializarea unui produs.
Indiferent de obiectivele urmarite expertiza merceologica nu trebuie sa fie o inregistrare
mecanica de fapte si trebuie sa contribuie active efiecient in directia imbunatatirii continue a
calitatii marfurilor , trebuie sa ajute la inlaturarea cauzelor care provoaca degradarile si avarierea
marfurilor, in timpul transportului si depozitarii. In aceasta consta defapt cararacterul activ al
expertilor merceologi care in activitatea lor practica intilnesc nemijlocit aspect negative ale
circuitului tehnic al marfurilor, pe care nu numai sa le sesizeze , dar au si competenta de a sugera
solutii tehnice apte de a fi recomandate official de organele de drept.
Obiectul expertizei merceologice, este stabilirea exacta a calitatii reale a loturilor de produse in
relatie cu conditiile cauzele si imprejurarile care au generat abateri.
Obiectivele concrete ale unei expertise merceologice pot fi unu sau mai multe din urmatoarele
aspecte:
 Indentificarea unui produs sau a unui lot de produse.
 Stabilirea calitatii unui produs si a concordantei acesteia cu normele tehnice
 Aprecierea masurilor in care calitatea unui produs a suferit modificari in raport cu starea
initiala si reconstituirea calitatii initiale a produsului
 Stabilirea cauzelor care au determinat abaterea calitativa a unui produs inclusiv
problemele create de eventualele ambalaje necorespunzatoare.
Expertiza se poate dispune si pentru stabilirea concordantei sau a lipsei de concordanta intre
sortimentul livrat si cel contactat, respectiv al concordantei dintre sortimentatie si cerintele
consumatorilor. Expertiza merceologica se efectueaza pe parcursul sau la incheierea circulatiei
tehnice a loturilor de marfuri , de la producator la consumator dar poate sa se extinda si la bazele
anterioare , cum sunt: procese de fabricatie , sau de certificare.
Expertiza merceologica presupune o verificare retractiva a calitatii marfurilor , reconstituirea
faptelor atit din etapele circulatiei marfurilor, cit si daca este necesar din fabricatia lor .

Metode de investigare:
Dupa cum rezulta din obiectul sau , expertiza merceologica presupune o verificare retractiva a
calitatii marfurilor, a calitatii acesteia. Realizarea acestei obiective impune utilizarea unei
metodologii specifice de investigatie formata din metoda istorica, metoda observatiei si
experimentului, si metoda statistica.
1. Metoda istorica este folosita pentru reconstituirea pe cale deductiva a pricipalelor fapte
intervenite in diferite moment ale evolutiei in timp si spatiu a unui produs , fapte care au generat
unele modificari calitative negative. Acesta permite cunoasterea naturii si intensitatii
transformarilor suferite de produs pe acest parcurs, transformari care pot influenta negativ
calitatea produsului .
2. Metoda observatiei si experimentului- constituie sursa cunoasterii stiintifice a calitatii
marfurilor. Observatia se executa astfel incit sa fie repetabila sis a poata fi reconstituita teoretic.
Experimentul trebuie sa fie reproductibil. Observatia si experimentul constituie aproape in
exclusivitate treapta senzoriala a cunoasterii formind baza si izvorul cunoasterii stiintifice in
general si in cazul expertizelor a cunoasterii calitatii marfurilor. Observatia este stiintifica daca
se poate repeat in conditii naturale si poate fi reconstituita pe cale teoretica sau deductive.
EXperimentul stiintific se deosebeste de observatie in esenta prin aceea ca factul, fenomenul ,
procesul studiat este provocat in conditii date farmitind astfel reproductivitatea lui. Evident,
experimentul implica si alte forme ale cunoasterii teoretice, cum sunt: abstractia , analiza,
analogia, sinteza si rationamentul. Marfa atit ca obiect cercetat la un moment dat cit si ca obiect
entitate sau lot aflat in raporturi determinate cu mediul ambient in timp si spatiu, isi dezvaluie
proprietatile prin utilizarea metdei observatiei si experimentului . In expertiza merceologica se
utilizeaza metode de examinare organoletica (analiza senzoriala), metode de analiza fizica ,
fizico-chimica, si intrumentala , metode chimice de analiza, metode de analiza microbiologica.

3. Metoda statisticii- este utilizata in expertiza in scopul prelucrarii atit a multimilor de

date obtinute prin observatii si experiment cit si a datelor obtinute in diferite etape a
investigatiilor. Ea permite expertului sa identifice si sa elimine erorile de masurare a unor
caracteristici de calitate, sa evalueze cu calitatea loturilor de produse plecind de la rezultatele
obtinute pe esantioane diminuind in acelasi timp subiectivismul aparut in aplicarea unor metode
organuleptice de analiza.

1.1 Calitatea – obiect de studiu al expertizei.

Este cunoscut că un produs va avea o calitate normală atunci când, pe tot parcursul prelucrării şi
comercializării, se respectă riguros condiţiile tehnice şi se verifică proprietăţile prescrise. Fiind
determinată de interacţiunea dintre calitatea materiei prime, modul de realizare, condiţiile de
manipulare, transport şi depozitare, calitatea reală a unui lot de produse este conformă cu calitatea
prescrisă atunci când dispersia valorilor caracteristicilor de calitate pentru toate componentele lotului se
află la limitele admise şi deci calitatea medie a lotului este acceptabilă. În etapele corespunzătoare
circuitului pe care produsul îl parcurge pentru a ajunge la consumator, acţionează însă numeroşi factori
cu efecte directe sau indirecte asupra integrităţii şi nivelului calitativ iniţial. Numeroase produse,
datorită unor componente chimice labile, ca sisteme eterogene şi foarte complexe, precum şi datorită
multiplelor influenţe interne şi externe pe care le suportă în timp şi în spaţiu, suferă modificări în timp
ale proprietăţilor. Pentru acest motiv, în societăţile comerciale activitatea comisiilor de recepţie nu se
rezumă numai la efectuarea unui control static al calităţii cu prilejul recepţiei propriu-zise, ci se continuă
cu urmărirea modului în care evoluează starea calitativă a mărfurilor recepţionate, în tot timpul
depozitării şi până în momentul livrării lor în totalitate din depozit. Rezultă că la acelaşi lot de marfă,
calitatea poate fi considerată în două ipostaze distincte: • calitatea statică, reprezentând nivelul real al
calităţii determinat într-un moment dat al circulaţiei produsului; • calitatea dinamică, adică evoluţia
nivelului real al calităţii în timp, ca rezultat al interacţiunii dintre produs şi mediul ambiant. Relaţiile
dintre calitatea statică şi calitatea dinamică (figura 8.1) reflectă modul în care acestea se repercutează
asupra calităţii întregului lot, precum şi asupra deciziei privind acceptarea sau respingerea lotului.
Conceptul de calitate dinamică a unui produs se referă la totalitatea modificărilor proprietăţilor
produsului (ca direcţie, intensitate şi nivel) sub acţiunea agenţilor mediului ambiant pe parcursul
circulaţiei. Aceasta presupune stabilirea şi măsurarea nivelului iniţial şi în timp al proprietăţilor dinamice
ale produsului, cu scopul de a-i controla exact starea calitativă în timpul circulaţiei tehnice. Abordată în
acest spirit, calitatea dinamică îşi găseşte o reflectare cu implicaţii practice pozitive într-o serie de
activităţi legate de circulaţia mărfurilor: contractarea fondului de marfă, stabilirea termenului de
garanţie, stabilirea şi controlarea perisabilităţii, prescrierea caracteristicilor de calitate şi a nivelului lor
de admisibilitate, organizarea transportului, depozitarea şi păstrarea mărfurilor etc. În strânsă legătură
cu conceptul de calitate dinamică trebuie să se afle stabilirea şi urmărirea termenelor de garanţie,
organizarea transportului, depozitarea şi vânzarea mărfurilor.

2.Legislația și organizarea activității de expertiză

 2.1 Legislația R.M. în domeniul expertizei mărfurilor

ICCIA32/2011
ID intern unic:  341038 Fişa actului juridic
Версия на русском

Republica Moldova

CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE

INSTRUCŢIUNE Nr. 32
din  16.06.2011

cu privire la efectuarea  expertizei mărfurilor de către

experţii-evaluatori ai Camerei de Comerţ şi Industrie
a Republicii Moldova

Publicat : 25.11.2011 în Monitorul Oficial Nr. 203-205     art Nr : 1790

    Abrogată prin DCCI08/1 din 24.05.18, MO255/06.07.18 art.1127

APROBAT:
Biroul Executiv al Camerei de Comerţ
şi Industrie a Republicii Moldova
Proces-verbal nr. 32 din 16 iunie 2011

    Prezenta Instrucţiune este elaborată în baza Legii nr. 393-XIV din 13 mai 1999 cu privire la
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Statutului Camerei de Comerţ şi
Industrie a Republicii Moldova din 06.09.2002, Legii nr. 989-XV din 18 aprilie 2002 cu
privire la activitatea de evaluare, Legii nr. 105-XV din 13.03.2003 cu privire la Protecţia
drepturilor consumatorilor, Legii nr. 171-XIII din 06.07.1994 privind Secretul comercial,
Regulamentului cu privire la recepţia de bunuri conform cantităţii şi calităţii  în Republica
Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1068 din 20 octombrie
2000, precum şi a altor acte legislative şi normative ale Republicii Moldova.
    Obiectivul acestei Instrucţiuni este perfecţionarea tehnologiilor de efectuare a expertizelor,
asigurarea condiţiilor pentru aplicarea uniformă a prevederilor, procedurilor ce ţin de
efectuarea expertizei.
    Instrucţiunea este un document fundamental pentru întocmirea recomandărilor metodice de
efectuare a diferitelor tipuri de expertiză.
1. ÎN PREZENTA INSTRUCŢIUNE SÎNT UTILIZATE
URMĂTOARELE DEFINIŢII ŞI TERMENI
    expert-evaluator – persoană calificată şi atestată cu dreptul de a efectua unul sau mai
multe genuri de expertiză/evaluare, conform grupelor corespunzătoare de mărfuri;
    expertiză – examinarea independentă a obiectului expertizei (mărfii), care este efectuată de
către un specialist competent (expert) în baza unor factori obiectivi, în scopul obţinerii unei
soluţionări veridice a sarcinii puse;
    raport de expertiză – document elaborat în formă stabilită, care conţine sarcina,
informaţii, date concrete, rezultatele încercării, analizele şi concluziile ce ţin de efectuarea
expertizei;
    concluzia specialistului – explicaţiile în scris ale unui specialist în domeniul respectiv
pentru consultaţii, explicaţii şi ajutor tehnic;
    probă globală– cantitatea de producţie, reglementată prin standard, prelevată din lot;
    defect –orice necorespundere individuală a producţiei cerinţelor stabilite;
    acord (contract) – acordul a două sau a mai multe persoane privind stabilirea, modificarea
sau încetarea raportului de drept;
    expertiză suplimentară – expertiza efectuată în scopul identificării informaţiei
insuficiente şi a luării deciziilor finale;
    sarcina expertizei – sarcina de lucru strict determinată;
    cerere – adresarea prezentată în formă scrisă de către beneficiarul expertizei, care prevede
angajamentul acestuia de a prezenta materialele, obiectele expertizei şi alte date necesare,
precum şi confirmarea plăţii pentru expertiză;
    beneficiar – persoană juridică şi/sau fizică, care solicită efectuarea expertizei;
    ambalaj individual – ambalaj utilizat în timpul transportării sau comercializării, destinat
pentru  amplasarea unei unităţi de marfă ambalată;
    taină comercială – informaţiile ce nu sînt taină de stat, ce ţin de producere, tehnologie,
administrare, activitate financiară şi de alt tip de activitate a agentului economic, divulgarea
(transmiterea, scurgerea) cărora pot provoca daune intereselor acestuia;
    calitatea mărfii – totalitatea caracteristicilor produsului, serviciului, care se referă la
capacitatea acestora de a satisface, în conformitate cu destinaţia, necesităţile exprimate;
    expertiză de control– expertiza ce se efectuează în scopul de a verifica exactitatea şi
justeţea rezultatelor expertizelor primare, suplimentare şi repetate;
    document normativ (DN) – document care stabileşte reguli, principii generale sau
caracteristici ce ţin de diverse  genuri de activitate sau de rezultatele acestora;
    lot de marfă  - marfa indicată într-un singur document de transport;
    mostră – parte prelevată din lotul de producţie, care caracterizează toate proprietăţile
acesteia;
    expertiză repetată – expertiza efectuată în cazul dezacordului uneia dintre părţile
interesate cu rezultatele expertizei primare;
    ambalaj de consum – ambalaj destinat pentru a îndeplini funcţia de unitate comercială,
care ajunge la consumator împreună cu produsul;
    instrumente de măsurare – dispozitiv tehnic de efectuare a măsurărilor pentru mărimile
fizice; 
    termen de valabilitate – perioadă de timp stabilită de către agentul economic care fabrică
un produs perisabil sau un produs care în scurt timp poate deveni periculos pentru sănătatea
consumatorilor, în cadrul căreia produsul trebuie să-şi păstreze caracteristicile specifice cu
condiţia respectării regulilor de transport, manipulare, depozitare,  păstrare, utilizare şi
consum;
    durată de funcţionare – perioadă de timp stabilită de către producător (agentul economic
care fabrică un produs) în documentele normative pentru produsele de folosinţă îndelungată,
în cadrul căreia produsele, altele decît cele pentru care a fost stabilit termen de valabilitate,
trebuie să-şi menţină caracteristicile specifice cu condiţia respectării regulilor de transportare,
manipulare, depozitare, păstrare, exploatare şi consum;
    standard – document stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut, care
prevede, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii şi caracteristici comune
referitoare la diverse activităţi sau rezultatele acestora, în scopul obţinerii unui grad optim de
ordine într-un context dat;
    tară  – mijloc sau complex de mijloace ce asigură: protecţia produsului de deteriorări şi
pierderi, mediul ambiant de poluare, precum şi procesul de circulaţie a producţiei;
    marfă -  producţie materială destinată pentru vînzare-cumpărare;
    ambalaj de transport – ambalaj construit astfel încît să îndeplinească funcţiile de unitate
de transport independentă sau ca parte dintr-o unitate de transport paletizat sau containerizat;
    ambalaj – mijloc (sau complex de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un
produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de
vedere fizic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de
livrare, în decursul manipulării, transpirării, depozitării şi desfacerii – pînă la consumare sau
pînă la expirarea termenului de garanţie – precum şi pentru înlesnirea acestor operaţii.
2. MODALITATEA DE ORGANIZARE
ŞI EFECTUARE A EXPERTIZEI
    2.1. Organizarea efectuării expertizei se pune în seama conducătorului subdiviziunii
(şefului  secţiei), care are drepturi şi îndeplineşte obligaţii prevăzute în prezenta Instrucţiune.
    În dependenţă de sarcina efectuării, expertizele mărfurilor se clasifică în contractuale,
vamale, de asigurare, bancare, consultative, de consum, merceologice (anexa nr. 4);
    În cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare, experţii-evaluatori întocmesc concluziile
specialistului în strictă conformitate cu prevederile acesteia.
    2.2. Conducătorul subdiviziunii are dreptul de a delega o parte din împuternicirile sale
adjuncţilor săi şi conducătorilor (şefilor secţiilor) subdiviziunilor structurale corespunzătoare
ale Camerei pentru organizarea efectuării expertizei. Astfel, în Regulamentele subdiviziunilor
şi în fişa postului persoanelor împuternicite se indică funcţiile, drepturile şi obligaţiile
concrete cu care sînt împuterniciţi.
    2.3. Conducătorul subdiviziunii, în caz de necesitate, întocmeşte proiectul de contract
pentru prestarea serviciilor de expertiză, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova,
coordonîndu-l cu serviciul juridic/juristul Camerei şi îl transmite beneficiarului expertizei
pentru examinare şi semnare.
    2.4. Conducătorul subdiviziunii determină cuantumul plăţii pentru efectuarea expertizei,
încercărilor de laborator şi compensarea altor cheltuieli, în conformitate cu tarifele stabilite de
Cameră.
    Plata pentru efectuarea expertizei  se efectuează de către beneficiarul expertizei sau de către
partea, căreia îi revine obligaţiunea de plată în conformitate cu contractul de prestare a
serviciilor de expertiză sau cererea unică.
    2.5. Conducătorul subdiviziunii transmite contul pentru plata serviciilor de expertiză
beneficiarului expertizei sau unei părţi terţe, căreia îi revine obligaţiunea de plată, în
conformitate cu contractul pentru prestarea serviciilor de expertiză sau cererea unică.
    2.6.Conducătorul subdiviziunii structurale/ Persoana împuternicită:
    2.6.1. În ziua primirii cererii, efectuează analiza acesteia, ia cunoştinţă de materialele
prezentate de către beneficiar pentru efectuarea expertizei.
    2.6.2. Determină tipul expertizei, caracterul, volumul şi regimul de lucru, care urmează a fi
efectuat (împreună cu expertul-evaluator), precum şi termenele de efectuare a expertizei,
timpul începerii expertizei (pentru produsele uşor alterabile) şi desemnează expertul-evaluator
(experţii-evaluatori) pentru efectuarea expertizei.
    2.6.3. Determină necesitatea, modalitatea şi condiţiile pentru efectuarea expertizei cu
antrenarea unui specialist al  altei organizaţii de expertiză, ştiinţifice sau de alt tip.
    2.6.4. Informează, în caz de necesitate, beneficiarul expertizei referitor la insuficienţa
documentelor şi materialelor prezentate pentru efectuarea expertizei. Totodată:
    – pînă la primirea materialelor/documentelor necesare şi suficiente şi cu acordul
beneficiarului, expertiza se suspendă, dar nu mai mult decît pentru treizeci de zile;
    - în cazul primirii unui răspuns negativ, precum şi lipsei răspunsului, materialele expertizei
se restituie timp de treizeci de zile beneficiarului expertizei, cu  expedierea unui răspuns
motivat în scris şi indicarea cauzelor imposibilităţii  efectuării expertizei  sau soluţionării
problemelor în volum complet.
    2.6.5. Desemnează expertul-evaluator responsabil pentru efectuarea expertizei, care asigură
organizarea şi coordonarea corespunzătoare a efectuării expertizei şi determină
consecutivitatea optimală de efectuare a diferitelor tipuri de încercări.
    2.6.6. Transmite expertului-evaluator, căruia i s-a încredinţat efectuarea expertizei,
materialele şi obiectele expertizei, în cazul în care acestea au fost primite de la beneficiarul
expertizei.
    2.6.7. Explică experţilor-evaluatori drepturile şi obligaţiile lor, îi avertizează referitor la
răspunderea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
    2.6.8. Întreprinde măsuri pentru a asigura confidenţialitatea datelor prezentate pentru
efectuarea expertizei
    2.6.9. Preîntîmpină experţii-evaluatori referitor la necesitatea respectării regulilor de
protecţie a muncii şi securităţii antiincendiare.
    2.6.10. Se familiarizează cu mersul şi rezultatele cercetărilor efectuate de către experţii-
evaluatori, oferindu-le ajutorul tehnico-ştiinţific, metodic necesar, efectuează controlul asupra
respectării prevederilor prezentei Instrucţiuni în timpul efectuării expertizei.
    2.6.11. Verifică, la finalul expertizei, plenitudinea cercetării efectuate şi corectitudinea
întocmirii  raportului de expertiză.
    2.7. Expertiza se efectuează personal de către expertul-evaluator, reieşind din sarcina pusă.
Formularea sarcinii expertizei în contract, cererea scrisă unică/ hotărîre/decizie, precum şi în
comandă, raportul de expertiză/concluzia  expertului trebuie să fie identice.
    2.8. Expertul-evaluator, primind de la conducătorul subdiviziunii (şeful secţiei) comanda,
cererea scrisă unică/ hotărîrea/decizia şi toate materialele primite, are dreptul:
    – De a-şi expune liber opinia referitor la toate problemele ce ţin de obiectul şi metodele de
efectuare a expertizei.
    – De a asista la efectuarea încercărilor de laborator, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    – De a cere de la beneficiarul expertizei, prin coordonare cu conducătorul subdiviziunii,
materiale suplimentare, calcule şi argumentări, necesare pentru pregătirea concluziilor
obiective privind efectuarea expertizei.
    – De a primi de la beneficiar toate informaţiile necesare şi veridice referitor la obiectul
expertizei, diverse materiale de referinţă şi informative, inclusiv cele care constituie secret de
stat, de serviciu, comercial sau de alt tip, protejate prin legislaţia în vigoare a Republicii
Moldova.
    – De a refuza efectuarea expertizei în domeniile ce sînt în afara limitelor de cunoştinţe de
specialitate, precum şi în cazurile în care materialele prezentate nu sînt suficiente sau
inadecvate pentru efectuarea expertizei sau nu sînt create condiţiile necesare pentru efectuarea
expertizei. Refuzul de a efectua expertiza trebuie coordonat cu conducătorul subdiviziunii.
    2.9. Prin contractul de prestare a serviciilor de expertiză pot fi stipulate şi alte drepturi ale
expertului-evaluator, dacă acestea nu contrazic actele legislative în vigoare ale Republicii
Moldova.
    2.10. Expertiza se efectuează în baza cererilor scrise ale beneficiarilor expertizelor, care
sînt înregistrate în Registru (anexa nr.3) şi/sau în sistemul automatizat de computer, cu
atribuirea numărului de înregistrare (în caz de necesitate se întocmeşte un contract-tip).
    Cheltuielile ce ţin de prestarea serviciilor de expertiză în toate subdiviziunile structurale
sînt suportate de către beneficiar, conform tarifelor aprobate de Cameră, iar în cazul încheierii
contractului – conform preţului contractual.
    2.11. Cererea de efectuare a expertizei trebuie să fie completată de către beneficiar.
Formularul tipizat de cerere este publicat pe pagina-web a Camerei şi a subdiviziunilor
acesteia.
    2.12. Cererea (anexa nr. 1) trebuie să conţină următoarea informaţie: data primirii cererii,
denumirea beneficiarului, adresa sa juridică şi telefonul de contact, denumirea mărfii, sarcina
expertizei, codul fiscal şi codul TVA, obligaţiile de plată ale beneficiarului, precum şi
semnătura persoanei responsabile din partea solicitantului, autentificată prin ştampila
întreprinderii (pentru persoanele juridice).
    În cererile persoanelor fizice trebuie să fie indicate datele buletinului de identitate al
beneficiarului. În dependenţă de sarcina expertizei, în cererile persoanelor fizice, precum şi în
cazul lipsei anumitor informaţii indicate în anexa nr. 1 a prezentei Instrucţiuni, se permite
lipsa acestor date în cerere.
    În cazul în care îndeplinirea sarcinii necesită aplicarea metodei controlului distructiv, la
cerere trebuie să fie anexat acordul în scris al beneficiarului pentru distrugerea mostrei
(mostrelor) de marfă în cantitatea prevăzută de documentele normative.
    2.13.  În baza cererii, conducătorul subdiviziunii (şeful secţiei) desemnează expertul-
evaluator şi îi eliberează comanda (anexa nr. 2), care în acelaşi timp serveşte temei pentru
efectuarea expertizei.
    La înregistrarea cererilor şi comenzilor, numerotarea se începe cu prima zi lucrătoare a
noului an. În comandă trebuie să fie indicate: data depunerii cererii, numele expertului-
evaluator, date despre beneficiar şi marfă conform cererii, sarcina expertizei, costul serviciilor
şi alte date necesare.
    La momentul eliberării comenzii expertului-evaluator, se efectuează înregistrarea în
registru şi se introduce informaţia corespunzătoare în sistemul computerizat automatizat de
către expertul-evaluator desemnat sau de către şeful subdiviziunii.  Comanda se semnează de
către conducătorul subdiviziunii sau persoana împuternicită de către acesta şi se autentifică
prin ştampila subdiviziunii.
    În cazul în care expertiza se efectuează de către un grup de experţi-evaluatori, unul din
aceştia se desemnează ca răspunzător.
    Necesitatea şi condiţiile de lucru ale expertului/evaluator în zilele de odihnă/sărbătoare/şi
după finisarea zilei de lucru sînt coordonate suplimentar de către  conducătorii beneficiarului
şi subdiviziunilor structurale ale Camerei. Termenul începerii efectuării expertizei poate fi
modificat prin solicitarea scrisă motivată a clientului.
    2.14. Expertul-evaluator  nu are dreptul:
    2.14.1. Din proprie iniţiativă să primească de la beneficiar cererea scrisă unică/hotărîrea/
decizia pentru efectuarea expertizei.
    2.14.2. Să intre în contacte personale cu beneficiarul expertizei, în cazul în care se pune la
îndoială lipsa lui de interes în rezultatele expertizei.
    2.15. După primirea comenzii expertul-evaluator este obligat:
    2.15.1. Să efectueze cercetarea completă a materialelor şi  obiectelor prezentate în
corespundere cu sarcina expertizei, să facă concluzii întemeiate şi obiective referitor la
problemele puse în faţa sa.
    2.15.2. Să prezinte o explicaţie motivată în scris conducătorului subdiviziunii (şefului
secţie) referitor la imposibilitatea efectuării expertizei, dacă sarcina pusă depăşeşte limitele
cunoştinţelor sale speciale, materialele şi obiectele cercetărilor sînt inutilizabile  sau
insuficiente pentru soluţionarea sarcinii sau alte cauze care duc la imposibilitatea efectuării
expertizei.
    2.15.3. Să respecte, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi
contractul de prestare a serviciilor de expertiză, condiţiile de confidenţialitate privind
informaţiile primite de la beneficiarul expertizei şi care se conţin în materialele expertizei.
    2.15.4. Să respecte regulile de protecţie a muncii şi a securităţii antiincendiare în timpul 
efectuării expertizei.
    2.15.5. Să  facă concluzii referitor la rezultatele cercetărilor în conformitate cu cunoştinţele
sale speciale.
    În cazul încercării de a influenţa expertul-evaluator de către reprezentanţii beneficiarului şi
alte persoane interesate în rezultatele expertizei, expertul-evaluator încetează efectuarea
expertizei şi informează imediat despre acest fapt conducerea subdiviziunii (şeful secţiei) şi în
continuare acţionează în dependenţă de indicaţiile primite.
    2.16. În timpul  deplasării  la locul efectuării expertizei, expertul-evaluator este obligat:
    2.16.1. Să coordoneze cu beneficiarul expertizei ora deplasării la locul efectuării expertizei.
    2.16.2. Să ajungă la locul efectuării expertizei şi să lucreze în conformitate cu programul
zilei de lucru al beneficiarului expertizei.
    2.16.3. Să se convingă de faptul că, pentru efectuarea la timp a expertizei, beneficiarul a
creat toate condiţiile necesare, şi anume:
    – este asigurată participarea la efectuarea expertizei a reprezentantului/reprezentanţilor
beneficiarului, care au/vor semna partea de constatare a raportului de expertiză. În caz de
necesitate să asigure prezenţa reprezentanţilor producătorului, furnizorului sau altor
organizaţii;
    – este prezentată documentaţia comercială, de însoţire a mărfii, normativ-tehnică; în cazul
în care beneficiarul expertizei nu este primul destinatar al mărfii şi documentele furnizorului
lipsesc, trebuie să fie prezentate documentele de însoţire ale organizaţiei care a reexpediat
marfa;
    – este oferit un loc de lucru într-o încăpere iluminată (în sezonul rece al anului - încălzită),
lucrători auxiliari, îmbrăcăminte specială caldă pentru lucru într-o încăpere rece sau sub cerul
liber  în perioada rece a anului, iar în caz de necesitate – o încăpere separată pentru asigurarea
integrităţii mărfii;
    – este asigurată respectarea regulilor tehnicii de securitate pentru efectuarea expertizei,
precum şi siguranţa personală a expertului-evaluator;
    – este oferit, în caz de necesitate, o mostră-etalon, cu care expertul-evaluator trebuie să se
iniţieze, verificînd aspectul exterior  corespunzător;
    – este asigurat accesul liber la marfă;
    – marfa este sortată pe loturi; loturile neomogene pot fi supuse expertizei ca un singur lot în
cazul existenţei cererii în scris a beneficiarului, care se anexează la raportul de expertiză, dacă
aceasta nu contravine documentaţiei normativ-tehnice privind producţia prezentată;
    – sînt oferite instrumente de măsurare în stare bună, cu termenul valabil al mărcii
metrologice de stat.
    2.16.4. Să întreprindă toate acţiunile necesare: cercetări, observări, măsurări, calcule ale
obiectelor prezentate spre expertiză şi a altor materiale.
    2.16.5. Să efectueze înregistrări în caietul de lucru în timpul efectuării expertizei, suficiente
pentru întocmirea raportului de expertiză.
    2.16.6. Să asigure siguranţa materialelor şi a informaţiilor confidenţiale, prezentate de către
beneficiarul expertizei.
    2.16.7. În cazul necesităţii efectuării încercării de laborator în timpul efectuării expertizei,
pentru soluţionarea sarcinii puse, expertul-evaluator trebuie să efectueze prelevarea probelor
(mostrelor) din lotul de producţie, în conformitate cu cerinţele şi prevederile documentelor
normative şi tehnice, condiţiile contractului. O condiţie necesară de efectuare a încercărilor de
laborator este acordul beneficiarului, prevăzut în contract sau cererea unică
scrisă/hotărîre/decizie.
    Refuzul beneficiarului expertizei de a efectua încercările de laborator, în cazurile în care
expertul-evaluator consideră acest fapt necesar, reprezintă un temei pentru refuzul efectuării
expertizei, fapt care este înregistrat corespunzător în cerere, comandă, registru şi/sau se
introduce informaţia în sistemul automatizat.
    2.16.8. În cazurile în care expertul-evaluator a ajuns la locul efectuării expertizei, iar
expertiza nu poate avea loc, dat fiind faptul, că nu au fost create condiţii pentru efectuarea
acesteia în conformitate cu p. 2.16.3 al prezentei Instrucţiuni, expertul-evaluator este obligat
să se adreseze conducătorului subdiviziunii pentru primirea indicaţiilor ulterioare.
    2.16.9. Expertul-evaluator este obligat să prezinte în subdiviziunea Camerei comanda cu
nota de serviciu corespunzătoare referitor la motivul refuzului efectuării expertizei şi a
timpului cheltuit, inclusiv pentru deplasare în ambele direcţii.
    2.17. Dacă beneficiarul solicită efectuarea expertizei unuia şi aceluiaşi lot nu doar
corespunderii cerinţelor contractului, dar concomitent şi standardului naţional şi/sau
internaţional, este permisă efectuarea a două sau trei expertize separate: una pentru
corespunderea mărfii cerinţelor/condiţiilor contractului, alta pentru corespunderea cerinţelor
standardului naţional şi/sau internaţional. Fiecare expertiză se finisează printr-un raport
separat.
    2.18. Dacă beneficiarul consideră necesar de a introduce modificări în formularea sarcinii
expertizei şi/sau în volumul de lucru, el trebuie să confirme acest fapt în scris.
    Expertul-evaluator efectuează expertiza ţinînd cont de modificările introduse de către
beneficiar, coordonînd acest fapt în prealabil cu conducătorul subdiviziunii (şeful secţiei).
    2.19. Beneficiarului, în baza notei de serviciu întocmită de către expertul-evaluator pe
numele conducătorului subdiviziunii, i se acordă un refuz argumentat în scris.
    2.20. Conducătorul subdiviziunii este în drept de a înainta cerinţe beneficiarului expertizei
referitor la compensarea cheltuielilor suportate din vina acestuia. Dacă conducătorul
subdiviziunii ia decizia de a refuza efectuarea expertizei, cererea şi comanda se anulează.
3.  MODALITATEA DE ORGANIZARE ŞI EFECTUARE A
EXPERTIZEI DE DETERMINARE A CALITĂŢII MĂRFII
    3.1. Prevederi generale
    3.1.1. Expertiza de determinare a calităţii mărfii prevede determinarea corespunderii
caracteristicilor şi proprietăţilor producţiei (mărfii) cerinţelor (normelor) stabilite în contract,
în documentele de însoţire a mărfii, documentele de transport, prevederile standardelor
internaţionale, naţionale, standardelor întreprinderilor sau mostrei (etalonului) strict
reglementate.
    În contract pot fi prevăzute cerinţe mai înalte faţă de calitatea producţiei comparativ cu cele
din standardele internaţionale, naţionale, standardele întreprinderilor, altă documentaţie
normativă şi tehnică.
    3.1.2. Determinarea calităţii mărfii poate fi efectuată la etapele:
    – formarea lotului de marfă;
    – lucrări de încărcare pentru expedierea mărfurilor cumpărătorului (beneficiarului,
destinatarului);
    – lucrări de reîncărcare;
    – recepţia mărfii la sosirea ei la cumpărător (beneficiar, destinatar) sau în alte cazuri, la
cererea beneficiarului.
    3.1.3. Expertizei i se supune doar acea producţie, denumirea şi cantitatea căreia este
indicată în comandă. În cazul existenţei actului de dezacord, expertul-evaluator examinează
doar acea parte a producţiei, referitor la care există dezacordul părţilor.
    3.1.4. Expertiza de determinare a calităţii mărfii se efectuează în urma sortării de către
beneficiar a întregii producţii pe loturi, în conformitate cu scrisorile de trăsură,
conosamentele, potrivit producătorilor, categoriilor, tipurilor ambalajului de transport şi altor
poziţii. Expertiza mărfii ca lot unic poate avea loc fără sortare, dacă aceasta nu contravine
prevederilor documentaţiei normative şi tehnice, condiţiilor contractului, potrivit cererii scrise
a beneficiarului expertizei, care se anexează la raportul de expertiză.
    3.1.5. Rezultatele expertizei efectuate se perfectează în formă de raport de  expertiză, care
se înregistrează la Cameră /subdiviziune şi se eliberează beneficiarului în conformitate cu
modalitatea stabilită.
Cerinţele şi modalitatea de întocmire a Raportului de expertiză sînt determinate în capitolul 8
al prezentei Instrucţiuni.
    3.1.6. Expertiza se efectuează personal de către expertul-evaluator, reieşind din sarcina
indicată de către  beneficiar în cerere, comandă. Formularea sarcinii expertizei în cerere,
comandă şi în raportul de expertiză trebuie să fie identică.
    3.1.7. În timpul efectuării expertizei de determinare a calităţii mărfurilor, expertul-
evaluator se conduce de prezenta Instrucţiune, documentaţia tehnico-ştiinţifică, normativă şi
metodică (de lucru), elaborată în cadrul Sistemului „Expertul CCI a Republicii Moldova”.
    3.1.8. În dependenţă de sarcina pusă de către beneficiar, expertul-evaluator determină
documentul /documentele (standard, condiţii tehnice, contract etc.), ce este sursa de cerinţe
faţă de calitatea mărfii şi care stabileşte/stabilesc valorile de bază ale indicatorilor calităţii,
luaţi ca etalon de comparaţie. În calitate de etalon de comparaţie pot fi utilizate mostrele-
standard ale producţiei.
    3.2. La etapa iniţială expertul-evaluator verifică condiţiile de păstrare a mărfii la locul
efectuării expertizei – inspectează încăperea, stabileşte tipul depozitului, modalitatea de
depozitare, determină temperatura,  existenţa  ambalajului deteriorat sau urmelor de
deschidere, evaluează omogenitatea lotului, starea ambalajului şi marcajului.
    3.2.1.   Pînă la deschiderea locurilor de marfă expertul-evaluator este obligat:
    – să verifice respectarea regulilor de amplasare şi depozitare a mărfii;
    – să verifice respectarea regimurilor sanitar-igienic şi climateric de păstrare;
    – să înregistreze în caietul de lucru cele mai importante condiţii de păstrare (temperatura,
umiditatea relativă a aerului, respectarea regulilor de vecinătate a mărfii etc.);
    – să efectueze examinarea exterioară a locurilor de marfă;
    – să determine existenţa, corectitudinea şi integritatea benzilor de control, scoabelor
metalice şi a altor mijloace auxiliare de ambalare, destinate pentru controlul deschiderii 
ambalajului;
    – să verifice integritatea sigiliilor, imprimarea de pe ele, corespunderea datelor imprimate
pe sigiliu datelor indicate în documentele de transport şi de însoţire ale furnizorului;
    – să verifice existenţa etichetelor de avertizare şi a semnelor de manipulare, care indică
normele de comportament cu produsele ambalate.
    3.2.2.   În procesul de deschidere a locului de marfă, expertul-evaluator  este obligat:
    – să efectueze examinarea interioară a locului de marfă;
    – să verifice corectitudinea aranjării mărfii în locul de marfă, gradul de umplere al locului
de marfă, existenţa şi starea materialelor auxiliare de ambalare (foi de hîrtie, din carton
ondulat, materiale din polimeri pentru amortizare etc.);
    – să verifice starea (integritatea) ambalajului de transport, existenţa defectelor, semnelor de
deteriorare;
    – să determine corespunderea denumirii producţiei şi a marcajului de transport, datelor
indicate în documentaţia de transport.
    Expertul-evaluator trebuie să înregistreze toate datele în caietul de lucru, unde trebuie să fie
indicate: existenţa/lipsa deteriorărilor mecanice (găuri, aşchieri, crăpături, deformări), urme
de umezire şi diferite pete, deteriorări ale ambalajului cu scurgere, risipirea conţinutului, cu
sunet de sticlă spartă şi alte defecte. După posibilităţi se determină cauza deteriorării sau
umezirii mărfii.
    3.2.3. Marfa deteriorată din ambalajul de transport trebuie să fie separată de lotul integral
de marfă. Calitatea mărfii în acest caz se verifică separat, iar rezultatele încercărilor sînt
valabile doar pentru marfa din ambalajul respectiv.
    3.2.4. Dacă nu au fost respectate condiţiile de transportare, depozitare şi/sau păstrare a
mărfii, care au dus la formarea defectelor, expertul-evaluator poate efectua expertiza calităţii
doar după aducerea mărfii de către beneficiar în starea corespunzătoare, care ar putea
determina obiectiv calitatea.
    Refuzul beneficiarului de a asigura condiţiile sus-menţionate constituie un temei pentru
respingerea cererii.
    3.2.5. În cazul în care expertului-evaluator i-a fost prezentată marfa deteriorată la
transportare, în stare defectată (din punct de vedere comercial sau tehnic), expertul-evaluator
este obligat să ceară de la beneficiar actul organizaţiei corespunzătoare de transport (actul
comercial etc.).
    3.2.6. Actul comercial sau un alt document, prevăzut de către organul corespunzător de
transport, se întocmeşte de către reprezentanţii organizaţiei de transport la depistarea:
    – stării defectate a vagoanelor, containerelor, trapelor;
    – deteriorării sigiliilor;
    – existenţei defectelor ambalajului de transport, ambalajului individual, de consum;
    – semnelor de alterare a încărcăturii;
    – necorespunderii calităţii producţiei  datelor documentaţiei de însoţire etc.
    3.2.7. Dacă expertului-evaluator i se prezintă un act comercial sau un alt document, toată
informaţia ce ţine de deteriorarea  mărfii sau alte neconcordanţe ale datelor reale privind
marfa cu datele indicate în documentele de însoţire a mărfii, se înregistrează în caietul de
lucru şi raportul de expertiză.
    3.2.8. Dacă marfa este prezentată expertului-evaluator fără actul comercial sau fără alt
document, expertiza se efectuează în baza cererii scrise a beneficiarului, fapt care este
înregistrat de către expert în caietul de lucru şi raportul de expertiză.
    3.2.9. Expertul-evaluator  stabileşte existenţa datelor de marcaj pe ambalajul de transport,
ambalajul de consum, corespunderea acestora condiţiilor contractului, prevederilor
standardelor internaţionale, naţionale, standardelor întreprinderilor în ceea ce priveşte
înscrierea tuturor rechizitelor prevăzute, clarităţii, contrastului şi lizibilităţii acestora (data
producerii, numărul lotului etc.), existenţa listelor de ambalare incluse în ambalajul de
transport, existenţa etichetelor de marfă pe producţie.
    3.2.10. În baza analizei datelor documentelor de însoţire şi a documentelor ce stabilesc
cerinţele de calitate a mărfii, rezultatele examinării stării ambalajului, marcajului, precum şi
condiţiile de efectuare a expertizei, expertul-evaluator determină nomenclatura indicatorilor
calităţii pentru soluţionarea sarcinii puse în faţa sa.
    3.2.11. Pentru determinarea indicatorilor de calitate expertul-evaluator alege: tipul
verificării, metoda verificării, tipul încercărilor, condiţiile şi locul efectuării încercărilor.
Nomenclatura indicatorilor aleasă, se coordonează cu beneficiarul.
    3.3. În timpul efectuării expertizei, experţii-evaluatori ai sistemului CCI efectuează
următoarele tipuri de verificări:
    Verificarea selectivă   – verificare prin care decizia se ia conform rezultatelor expertizei
unei sau mai multor probe globale, luate dintr-un lot omogen de producţie.
    Determinarea calităţii mărfii prin metoda selectivă se permite în cazurile prevăzute de
condiţiile contractului şi/sau a cerinţelor documentaţiei normative şi tehnice. Verificarea
calităţii mărfii prin metoda selectivă cu extinderea rezultatelor expertizei asupra întregului lot 
se permite în cazurile prevăzute de condiţiile contractului sau cerinţele documentaţiei
normative şi tehnice.
    Depistarea devierilor calităţii producţiei în timpul  verificării selective a lotului poate servi
drept temei pentru verificarea integrală a lotului respectiv.
    Dacă în contract sau documentaţia normativ-tehnică (sau în cazul lipsei acestora) nu este
prevăzută verificarea calităţii prin metoda selectivă, se efectuează verificarea integrală.
    Verificarea integrală  – verificarea fiecărei unităţi de producţie din lot.
    3.4. Metodele de verificare se clasifică conform modalităţilor şi surselor de obţinere a
informaţiei:
    Metoda organoleptică – determinarea mărimilor efective a indicatorilor de calitate a
producţiei, efectuată în baza analizei percepţiilor prin intermediul organelor de simţ (văz,
miros, senzaţie tactilă, auz, gust). Prin această metodă se determină indicatorii de calitate ai
mărfii, precum sînt: aspectul exterior (culoarea, forma, consistenţa etc.), mirosul, gustul,
sunetul, senzaţia tactilă, prezenţa defectelor.
    În dependenţă de organele de simţ folosite şi a indicatorilor determinaţi, se disting
următoarele subgrupe ale metodei organoleptice:
    – vizuală;
    – tactilă;
    – olfactivă;
    – gustativă;
    – metoda auditivă (acustică).
    În timpul aplicării metodei organoleptice, în conformitate cu documentaţia normativ-
tehnică, pot fi utilizate mijloace tehnice, care sporesc puterea de rezoluţie a organelor de simţ
(lupa, rigla, cîntarul, microscopul, microfonul etc.).
    Metoda de măsurare – determinarea indicatorilor de calitate ai producţiei, efectuată în baza
mijloacelor tehnice de măsurare.
    Esenţa majorităţii metodelor de măsurare se bazează pe utilizarea anumitor proprietăţi ale
mărfurilor sau proceselor care decurg în ele şi care se transformă în semnal analitic, care
poate fi măsurat.
    În dependenţă de faptul care procese stau la baza metodei sau ce fel de proprietăţi se
utilizează, metodele de măsurare se clasifică în:
    – biochimice;
    – microbiologice;
    – fiziologice (biologice);
    – merceologico-tehnologice;
    – chimice;
    – fizice;
    – fizico-chimice;
    – fizico-mecanice.
    Pînă la utilizarea mijloacelor tehnice de măsurare, expertul-evaluator este obligat să
verifice mijloacele de măsurare pregătite, totodată este necesar de a atrage atenţia la existenţa
mărcilor metrologice şi a certificatelor, precum şi a datei verificării acestora, corespunderea
diapazoanelor măsurărilor cu parametrii mărfurilor evaluate, corectitudinea măsurărilor.
    Cu ajutorul metodei de măsurare se determină valoarea indicatorilor calităţii precum sînt:
masa articolului, dimensiunile articolului, intensitatea curentului, viteza automobilului etc.
    3.5.  Tipurile încercărilor:
    – Încercări distructive – încercări cu utilizarea metodelor distructive de control, în timpul
cărora poate fi distrusă funcţionalitatea obiectului.
    – Încercări nedistructive – încercări cu utilizarea metodelor nedistructive de control, în
timpul cărora nu trebuie să fie distrusă funcţionalitatea obiectului.
    3.6.  Condiţiile şi locul de efectuare a încercărilor:
    – Executarea încercărilor la locul efectuării expertizei – determinarea indicatorilor de
calitate, care pot fi obţinuţi la locul efectuării expertizei în cazul existenţei condiţiilor
necesare şi a mijloacelor de măsurare.
    – Efectuarea încercărilor de laborator – determinarea indicatorilor de calitate care pot fi
obţinuţi în laboratoarele acreditate.
    Încercările de laborator se efectuează în cazul în care potrivit condiţiilor contractuale şi/sau
cerinţelor documentaţiei normative şi tehnice calitatea mărfii se reglementează de indicatorii
fizico-chimici, fizico-mecanici, medico-biologici şi alţi indicatori determinaţi cu ajutorul
încercărilor de laborator, adică a încercărilor ce nu pot fi efectuate la locul efectuării
expertizei.
    Pentru încercările de laborator probele(mostrele) se prelevează nemijlocit de către expertul-
evaluator în prezenţa persoanelor, care participă la efectuarea expertizei. Cantitatea probelor
(mostrelor) prelevate, mărimea acestora (masa, volumul şi alte caracteristici
cantitative),tehnica de prelevare, metodele de ambalare, sigilare şi păstrare a probelor
prelevate sînt reglementate şi trebuie să corespundă cerinţelor documentaţiei normativ-tehnice
în vigoare.
    După prelevarea probelor cu respectarea tuturor regulilor care garantează integritatea lor, se
întocmeşte procesul-verbal de prelevare a probelor (mostrelor) în 2 exemplare, unul dintre
care, împreună cu proba (mostra) prelevată de către expertul-evaluator se transmite pentru
încercări într-un laborator acreditat (anexa nr. 5).
    În baza Raportului de încercări, în care sînt reflectate rezultatele efectuării încercărilor de
laborator, se întocmeşte Raportul  de expertiză.
    Un exemplar al procesului-verbal de prelevare a probelor (mostrelor) şi  Raportul de
încercări se anexează la exemplarul Raportului de expertiză de arhivă şi sînt parte integrantă a
acestuia.
    În cazul în care beneficiarul dispune de un laborator acreditat,  testările probelor
(mostrelor) pot fi efectuate în laboratorul respectiv cu participarea nemijlocită a expertului-
evaluator.
4. MODALITATEA DE ORGANIZARE ŞI EFECTUARE A
EXPERTIZEI DE DETERMINARE A CANTITĂŢII MĂRFII
    4.1. Dispoziţii generale
    4.1.1. Expertiza de determinare a cantităţii mărfii se efectuează în baza actelor juridice şi
documentelor normative în vigoare în Republica Moldova.
    Expertiza de determinare a cantităţii mărfii se efectuează pentru determinarea corespunderii
cantităţii de facto a mărfii, destinată pentru expediere sau care a ajuns la destinatar, cantităţii
indicate în contract şi/sau în documentele de însoţire a mărfii.
    Expertiza de determinare a cantităţii mărfii poate fi efectuată la etapele:
    – formarea lotului de marfă;
    – lucrări de încărcare pentru expedierea mărfii cumpărătorului (beneficiarului,
destinatarului);
    – lucrări de reîncărcare;
    – recepţia mărfii la sosirea ei la cumpărător (beneficiar, destinatar) sau în alte cazuri la
cererea beneficiarului.
    4.1.2. Expertiza este efectuată personal de către expertul-evaluator, reieşind din sarcina
pusă. Conţinutul fiecărui loc de marfă se verifică în conformitate cu standardele, condiţiile
tehnice, condiţiile speciale de livrare, alte reguli obligatorii sau în conformitate cu contractul,
lista de ambalare etc., care confirmă denumirea şi cantitatea producţiei ce se află în locul de
ambalaj.
    4.1.3. Expertiza mărfurilor, de regulă trebuie să se desfăşoare fără întrerupere. Dacă din
cauza verificării îndelungate sau din alte motive întemeiate, expertiza a fost întreruptă, atunci
destinatarul este obligat să asigure integritatea mărfii în timpul întreruperii expertizei. Despre
întreruperea expertizei, cauzele acesteia şi condiţiile de păstrare a mărfii în timpul
întreruperii, se face o înregistrare corespunzătoare în caietul de lucru.
    4.1.4. În timpul efectuării expertizei de determinare a cantităţii mărfii, expertul-evaluator 
înregistrează în caietul de lucru toată informaţia necesară pentru întocmirea raportului de
expertiză, în conformitate cu sarcina pusă.
    4.1.5. Conform rezultatelor expertizei, se întocmeşte Raportul de expertiză de determinare
a cantităţii mărfii, în corespundere cu capitolul 8 al prezentei Instrucţiuni, care se semnează
de către expertul-evaluator, care a efectuat expertiza şi reprezentanţii, care au participat la
efectuarea expertizei.
    Raportul de expertiză se întocmeşte separat, pentru fiecare lot de marfă care a fost
recepţionat, conform unui document de transport al furnizorului. Nu se permite de a include
în acelaşi raport  mărfurile care au fost primite potrivit diferitor contracte, de la diferiţi
furnizori.
    4.1.6. Preventiv, expertul-evaluator trebuie să se iniţieze cu documentele de însoţire, cu
contractul şi anexele corespunzătoare, actul comercial (dacă există), în care sînt fixate
caracteristicile cantitative ale mărfii (locurile de marfă) şi unităţile lor de măsură.
    Totodată, expertul-evaluator trebuie să acorde atenţie corectitudinii completării lor. La
depistarea indicatorilor cantitativi şi datelor expedierii/recepţionării sau a altor informaţii
corectate, expertul-evaluator în mod obligatoriu va indica acest fapt în raportul de expertiză.
Se indică caracterul însemnărilor: au fost efectuate cu creionul sau cerneală de altă culoare, au
fost specificate sau nu corectările şi cum sînt perfectate (existenţa semnăturilor, ştampilelor
care confirmă corectitudinea corectărilor). În documentele prezentate, expertul-evaluator face
însemnarea: “Prezentat expertului”, semnează şi înscrie data.
    4.1.7. În funcţie de sarcina înaintată de către beneficiar, tipul mărfii, existenţa sau lipsa
ambalajului, expertul-evaluator alege:
    – metoda determinării exacte a cantităţii mărfii (numărare, măsurare sau cîntărire);
    – tipul verificării (selectivă sau integrală), ţinînd cont de cerinţele, care se conţin în
condiţiile contractuale şi/sau documentaţia tehnico-normativă (de stat, internaţională sau
standardele întreprinderilor).
    Verificarea selectivă a mărfii după cantitate  se efectuează doar în cazurile prevăzute de
condiţiile contractuale şi ale documentelor tehnico-normative. Mărimea probei nu trebuie să
fie mai mică decît normele prevăzute în documentaţia tehnico-normativă.
    Dacă expertul-evaluator, în timpul efectuării expertizei necesită folosirea unor dispozitive,
instrumente de măsurare etc., atunci el este obligat să se asigure de funcţionalitatea lor şi de
faptul, că termenul de valabilitate a mărcii metrologice de stat nu a expirat, menţionînd acest
fapt în raportul de expertiză.
    4.1.8. Pentru determinarea diferitor indicatori cantitativi ai mărfurilor se aplică metodele de
măsurare, care pot fi directe şi indirecte.
    – Metodele directe de măsurare  – evaluarea directă a cantităţii mărfurilor. La metodele
directe se referă recîntărirea, măsurarea după lungime, lăţime, grosime, măsurarea densităţii şi
alţi indicatori luaţi în consideraţie în timpul recepţiei mărfii după cantitate. În acest scop sînt
utilizate diverse mijloace de măsurare.
    – Metodele indirecte  se aplică în cazurile în care metodele directe nu pot fi utilizate.
Metodele indirecte de măsurare sînt metodele de determinare a indicatorilor caracteristicilor
cantitative indirecte, în general, prin metoda de calcul.
    4.1.9. Cantitatea producţiei primite/expediate, în timpul efectuării expertizei,  trebuie să fie
determinată în aceleaşi unităţi de măsură care sînt indicate în documentele de însoţire a
mărfii.
    Dacă în aceste documente sînt indicate nu doar cantitatea locurilor de marfă şi cantitatea
unităţilor de producţie în fiecare loc de marfă (gradul de completare a locului de marfă), dar şi
greutatea (masa brută, masa netă), volumul sau alte caracteristici cantitative, toate aceste
trebuie să fie confirmate în timpul efectuării  expertizei.
    4.1.10. În timpul  efectuării expertizei mărfurilor ambalate este necesar de a ţine cont de
faptul, că caracteristica lor cantitativă include masa mărfii (netă) şi cea a ambalajului, precum
şi cantitatea unităţilor de ambalaj. De aceea, la efectuarea expertizei de determinare a
cantităţii  mărfurilor ambalate, de asemenea trebuie să fie luată în considerare masa: brută,
netă şi a ambalajului.
    Verificarea masei nete se efectuează conform modalităţii stabilite de standarde, condiţii
tehnice şi alte reguli obligatorii pentru părţi.
    În cazul în care este imposibil de a verifica masa producţiei fără ambalaj, determinarea
masei nete se efectuează prin metoda verificării masei brute la momentul primirii producţiei
şi a masei ambalajului după scoaterea producţiei.
    Determinarea masei nete prin metoda scăderii masei ambalajului din masa brută conform
datelor indicate în documentele de însoţire şi în documentele de transport, fără verificarea  de
facto a masei brute şi a masei ambalajului, nu se permite.
    În  celelalte cazuri verificarea masei ambalajului  se efectuează  concomitent cu verificarea
masei nete.
    4.2. Expertiza de determinare a cantităţii mărfii  prezentate în mijlocul de transport
    4.2.1. Pînă la deschiderea mijlocului de transport, expertul-evaluator  este obligat:
    – să verifice numărul de înmatriculare a mijlocului de transport cu numărul indicat în
factura de expediţie;
    – să verifice starea mijlocului de transport: funcţionarea (starea tehnică) containerului,
uşilor, lacătelor de la uşi, existenţa şi starea sigiliilor expeditorului sau punctului de plecare
(staţie, port), starea de funcţionare a acestora, corespunderea amprentelor sigiliilor cu datele
indicate în documentele de transport şi de  însoţire a mărfii.
    4.2.2. În procesul de deschidere a mijlocului de transport  expertul-evaluator este obligat:
    – să asiste la scoaterea sigiliului de către beneficiar;
    – să verifice existenţa materialelor impermeabile din partea uşilor;
    – să determine nivelul de completare a mijlocului de transport cu marfă, să fixeze existenţa
îngrămădirilor;
    – să acorde  atenţia la existenţa etichetelor de avertizare (înscrierilor de avertizare şi a
semnelor de manipulare), dacă marfa necesită o manipulare prudentă, precum şi respectarea
acestor măsuri de precauţie prin intermediul tehnologiilor corespunzătoare de depozitare şi
transportare;
    – să verifice regimul climateric (temperatura, umiditatea relativă a aerului) în timpul
deschiderii mijlocului de transport, dacă marfa a fost  transportată într-un regim anumit;
    – să determine modalitatea optimală de descărcare şi calculare a locurilor de marfă şi/sau 
mărfii din mijlocul de transport, care ar exclude necesitatea calculării repetate.
    Numărarea, înscrierea cantităţii şi a numerelor locurilor de marfă, cantităţii mărfii  se
efectuează de către expertul-evaluator în momentul deschiderii şi descărcării mijlocului de
transport.
    Concomitent se verifică gradul de completare a lotului de marfă în ambalajul de grup,
existenţa defectelor mecanice (găuri, aşchieri, fisuri, deformări), urmelor de umezeală şi
diferitelor  pete, deteriorărilor ale ambalajului cu scurgeri, risipiri ale  conţinutului, cu zgomot
de sticlă spartă şi a altor defecte, care pot fi fixate numai în momentul deschiderii şi
descărcării mijlocului de transport. În măsura posibilităţilor se determină cauza deteriorării
sau umezirii mărfii.
    La depistarea locurilor de marfă care au deteriorări mecanice a ambalajului de transport cu
acces la marfă sau urme de umezire, cantitatea mărfii în acestea se verifică imediat după
descărcarea acestor locuri de marfă.
    Cantitatea de locuri ce se găsesc în mijlocul de transport, numerele lor se compară cu datele
documentelor de transport şi de însoţire a mărfii.
    4.3. După descărcarea din mijlocul de transport a tuturor locurilor de marfă şi/sau a
mărfii, expertul-evaluator este obligat:
    - în cazul depistării discrepanţelor dintre cantitatea reală a locurilor de marfă şi datele
documentelor de însoţire a mărfii sau  deteriorării  ambalajului şi/sau a mărfii, să efectueze
examinarea minuţioasă a mijlocului de transport, acordînd atenţie la starea de funcţionare şi 
starea  tehnică a acoperişului, pardoselii, pereţilor.
    În caz de necesitate, beneficiarul este obligat să asigure întocmirea actului comercial sau
altui document al organizaţiei de transport.
    4.4. Expertiza de determinare a cantităţii mărfii, prezentate în locurile de marfă.
    4.4.1. Pînă la deschiderea locurilor de marfă expertul-evaluator este obligat:
    – să verifice respectarea regulilor de amplasare şi depozitare a mărfii, respectarea
regimurilor de păstrare sanitar-igienic şi climateric, să fixeze în caietul de lucru cele mai
importante condiţii de păstrare (temperatura, umiditatea relativă a aerului, respectarea
regulilor de vecinătate a mărfii etc.);
    – să efectueze examinarea exterioară a locurilor de marfă, să stabilească existenţa,
corectitudinea amplasării şi integritatea benzilor de control, a scoabelor metalice şi a altor
mijloace auxiliare de ambalare, destinate pentru controlul deschiderii ambalajului, existenţa
etichetelor de avertizare şi a mărcilor  de manipulare, care indică regulile de comportament cu
producţia ambalată;
    – să efectueze împreună cu beneficiarul expertizei numărarea cantităţii totale a locurilor de
marfă şi să compare cantitatea de facto cu datele documentelor de însoţire;
    – să stabilească corespunderea (necorespunderea) numerelor de locuri de marfă şi a
caracteristicilor cantitative indicate în marcajul de transport cu datele documentelor de
însoţire a mărfii;
    – la depistarea divergenţelor, să fixeze în caietul de lucru, cu indicarea cantităţii locurilor
de marfă, unde au fost depistate asemenea divergenţe.
    4.4.2. În procesul de deschidere a locului de marfă expertul-evaluator este obligat:
    – să asiste la deschiderea fiecărui loc de marfă;
    – să    efectueze examinarea internă a locului de marfă: să verifice corectitudinea aranjării
mărfii în locul de marfă, nivelul de completare a locului de marfă, existenţa şi starea
materialelor auxiliare de ambalare (foi de hîrtie pentru amortizare, carton ondulat, materiale
din polimeri etc.);
    – să compare rezultatele verificării de facto a conţinutului fiecărui loc de marfă cu datele
din lista de ambalare şi/sau specificaţie (dacă există) şi să înscrie în caietul de lucru toate
abaterile existente;
    – să verifice existenţa informaţiei privind marfa: articolul, mărimea articolelor etc. şi să  le
compare cu datele listei de ambalare, specificaţiei furnizorului sau cu datele marcajului de pe
locul de marfă;
    – la depistarea discrepanţelor, să le fixeze în caietul de lucru, cu indicarea cantităţii
locurilor de marfă, unde sînt depistate asemenea discrepanţe;
    – să efectueze împreună cu reprezentanţii beneficiarului numărarea  cantităţii locurilor de
marfă şi a cantităţii totale a mărfurilor conform fiecărui criteriu de asortiment, să compare
datele obţinute cu caracteristicile de cantitate  corespunzătoare, indicate în documentele de
însoţire a mărfii;
    – să efectueze împreună cu reprezentanţii beneficiarului măsurările caracteristicilor 
cantitative ale mărfurilor  (masa brută, masa netă, volumul etc.), dacă sînt necesare, în
corespundere cu sarcina expertizei şi să compare datele obţinute cu informaţia
corespunzătoare indicată în  documentele de însoţire a mărfii şi marcaj.
    Lipsa facturii, specificaţiei, listei de inventariere, listelor de ambalare sau a unora din ele
nu suspendă efectuarea expertizei.
    Dacă lipseşte specificaţia de expediere şi listele de ambalaj, expertul-evaluator compară
conţinutul fiecărui loc de marfă cu datele marcajului de pe ambalaj, dacă există. În cazul
lipsei datelor de marcaj pe ambalaj expertul-evaluator stabileşte existenţa reală a mărfii în
fiecare loc de marfă şi efectuează înscrierea detaliată în caietul de lucru.
    4.4.3. În caz de depistare a divergenţelor dintre cantitatea reală a mărfii în locul de marfă şi 
datele indicate în documentele de însoţire a mărfii şi/sau ale marcajului, expertul-evaluator
trebuie să procedeze în modul următor:
    – să suspende deschiderea de mai departe a locurilor de marfă;
    – să determine, repetat, în prezenţa beneficiarului  expertizei caracteristicile cantitative  (să
efectueze numărarea,  măsurarea, cîntărirea de control);
    – să efectueze suplimentar examinarea exterioară şi interioară a ambalajului şi a
mijloacelor auxiliare de ambalare cu scopul de a stabili cauzele apariţiei lipsurilor,
surplusurilor; în caz de necesitate să efectueze prelevarea mostrelor de ambalaj cu urme de
deteriorare pentru încercări de laborator şi să facă concluzia,  dacă putea să încapă marfa care
lipseşte în locul de marfă;
    – să preîntîmpine beneficiarul referitor la necesitatea păstrării ambalajului, locului de
marfă, în care a fost depistată lipsa şi a mărfii care se află în el;
    – să informeze conducătorul subdiviziunii referitor la neconcordanţele reale, să efectueze
activitatea ulterioară în conformitate cu indicaţiile primite (continuă efectuarea expertizei sau 
suspendă efectuarea ei pînă la efectuarea expertizei de control);
    – să tragă concluziile privind motivele apariţiei discrepanţelor (cîntărire greşită sau
plasarea unei cantităţi mai mici de marfă, furt, nerespectarea condiţiilor de transportare şi/sau
păstrare, etc.), dacă stabilirea acestora ţine de competenţa sa şi se determină prin sarcina
expertizei;
    – să recomande beneficiarului pentru a apela la reprezentanţii organelor de drept în cazul în
care au fost depistate urme de deteriorare a ambalajului şi a mijloacelor auxiliare de ambalare,
care confirmă deschiderea ambalajului.
    4.5. Expertiza de determinare a cantităţii mărfii încărcate în mijlocul de transport
pentru expedierea mărfii cumpărătorului ( beneficiarului/destinatarului).
    4.5.1. Înainte de încărcarea mijlocului de transport, expertul-evaluator  este obligat:
    – să verifice numărul de înmatriculare a  mijlocului de transport cu numărul indicat în
factura de transport;
    – să atragă atenţie la starea ambalajului de transport, existenţa etichetei de avertizare
(inscripţiilor de avertizare şi a semnelor de manipulare), dacă marfa necesită un
comportament prudent, precum şi respectarea acestor măsuri de precauţie prin intermediul
unei tehnologii corespunzătoare de depozitare şi transportare;
    – să verifice starea mijlocului de transport: starea containerului,  uşilor, lacătelor de uşi etc.
     4.5.2. În procesul de încărcare a mărfii în mijlocul de transport expertul-evaluator este
obligat:
    – să stabilească modalitatea optimală de numărare şi încărcare a locurilor de marfă şi/sau a
mărfii în mijlocul de transport, care ar exclude necesitatea numărării repetate;
    – să verifice gradul de umplere a mijlocului de transport cu locuri de marfă (marfă);
    – să verifice existenţa materialelor impermeabile în partea uşilor;
    – să efectueze determinarea exactă a cantităţii producţiei încărcate (masa, numărul de 
locuri: lăzilor, cutiilor, grămezilor, pachetelor etc.);
    – să asiste la punerea sigiliului pe mijlocul de transport de către beneficiar.
    Numărarea, înregistrarea cantităţii şi a numerelor de locuri de marfă, masei mărfii se
efectuează de către expert în timpul încărcării mijlocului de transport.
    4.5.3. Expertiza de determinare a cantităţii mărfurilor trebuie să se efectueze, de regulă,
fără întrerupere.
    În cazul în care expertul-evaluator este nevoit să întrerupă efectuarea expertizei mărfii
încărcate, destinatarul este obligat să întreprindă măsuri pentru asigurarea integrităţii
mărfurilor în timpul întreruperii expertizei. Referitor la întreruperea expertizei, cauzele
acesteia şi condiţiile de păstrare a mărfii în timpul întreruperii se fac înscrieri corespunzătoare
în caietul de lucru.  Determinarea aproximativă a cantităţii mărfii nu se permite.
     4.5.4. Expertul-evaluator  sistematizează rezultatele determinării caracteristicilor
cantitative:
    – numără cantitatea totală a locurilor de marfă care se află în mijlocul de transport (sau la
depozitul destinatarului);
    – numără cantitatea locurilor de marfă şi/sau a mărfii conform poziţiilor sortimentale
separate;
    – numără cantitatea locurilor de marfă şi/sau a mărfii, care corespund (nu corespund)
potrivit deplinătăţii şi/sau caracteristicilor cantitative datelor din documentele de însoţire a
mărfii;
    – calculează cantitatea totală a deficitului de marfă şi/sau cantitatea deficitului de marfă
conform poziţiilor sortimentale individuale (în caz de depistare).
    4.5.5. Dacă în lotul prezentat pentru verificarea cantităţii mărfii, la depozitul beneficiarului
expertizei, o parte din locuri au ambalaje deteriorate cu acces la marfă sau dacă acestea sînt
dezambalate, expertul-evaluator poate să indice cantitatea mărfii date în raportul de expertiză
doar după rezultatele verificării locurilor nedeteriorate, după totalizarea lor.
    4.5.6. Potrivit rezultatelor expertizei de determinare a cantităţii mărfii se întocmeşte
Raportul de expertiză. Cerinţele şi modalitatea de întocmire a Raportului de expertiză sînt
indicate în capitolul 8 al prezentei Instrucţiuni.
5. MODALITATEA DE EFECTUARE
A EXPERTIZEI SUPLIMENTARE
    5.1. Expertiza suplimentară se efectuează în cazul în care concluzia expertului-evaluator nu
este suficient de clară  sau este incompletă, precum şi în cazul apariţiei noilor întrebări privind
circumstanţele examinate ulterior,  în legătură cu informaţia incompletă sau îndoielnică
prezentată de către solicitantul expertizei sau primită de către expertul-evaluator în timpul
efectuării expertizei; apariţiei informaţiei noi ce ar putea  influenţa asupra concluziei finale,
precum şi necesităţii efectuării expertizei, conform indicatorilor suplimentari.
    În urma efectuării  expertizei primare, beneficiarul se adresează cu o cerere în scris către
conducătorul Camerei/subdiviziunii în care  solicită efectuarea expertizei suplimentare.
    Astfel, la cererea scrisă unică /hotărîre/decizie se anexează raportul de expertiză primară  şi
materialele, care anterior nu au fost prezentate pentru efectuarea expertizei primare.
    5.2. Comanda privind efectuarea expertizei suplimentare se eliberează în modul stabilit,
totodată i se atribuie un număr  cu menţiunea „Expertiză suplimentară”, cu indicarea
numărului şi data raportului de expertiză primară.
    5.3. Expertiza suplimentară poate fi efectuată de către experţii-evaluatori, care au efectuat
expertiza primară sau de către alţi experţi-evaluatori.
    5.4. Expertiza suplimentară nu repetă, ci doar completează expertiza primară. În cazul
imposibilităţii de a efectua expertiza suplimentară, conducătorul Camerei / subdiviziunii/
expediază beneficiarului un refuz motivat în scris.
    5.5. Raportului de expertiză/concluziei expertului i se atribuie un număr care corespunde
numărului comenzii, eliberate pentru efectuarea expertizei suplimentare, cu menţiunea 
„Expertiză suplimentară”.
    5.6. Partea introductivă a raportului de expertiză, în mod obligatoriu, trebuie să conţină
date privind expertiza primară, iar în partea de constatare a raportului de expertiză trebuie să
fie indicate cauzele efectuării expertizei suplimentare.
    La efectuarea expertizei suplimentare se permit referinţe la datele indicate în raportul de
expertiză primară.
    5.7. Cheltuielile, legate de efectuarea expertizei suplimentare sunt suportate de către
beneficiarul expertizei.
6. MODALITATEA DE EFECTUARE
A EXPERTIZEI REPETATE
    6.1. Expertiza repetată se efectuează printr-un ordin al Camerei sau subdiviziunii
structurale corespunzătoare, în cazul în care beneficiarul expertizei are obiecţii întemeiate
privind concluzia expertului-evaluator  sau în cazul în care expertul-evaluator nu a respectat
modalitatea de efectuare a expertizei.
    La efectuarea expertizei repetate, expertului-evaluator (experţilor-evaluatori) în mod
obligatoriu li se prezintă concluzia întocmită anterior.
    6.2. Expertiza repetată se efectuează în baza cererii scrise a beneficiarului-solicitant al
expertizei primare, cu argumentarea cauzelor, precum şi în baza hotărîrii organului judiciar,
în cazul în care nu este de acord cu concluzia expertului-evaluator din motive neîntemeiate
ale lui sau la existenţa îndoielilor cu privire la corectitudinea concluziei, cînd concluziile mai
multor experţi-evaluatori sînt contradictorii ori cînd sînt încălcate normele procedurale în
timpul efectuării expertizei primare.
    În încheierea sau în ordonanţa prin care s-a dispus expertiza repetată trebuie să fie
concretizate motivele efectuării ei sau respingerii raportului iniţial.
    6.3. Condiţiile efectuării expertizei repetate:
    – corespunderea sarcinilor expertizei repetate şi primare;
    – se admite participarea expertului-evaluator, care a efectuat expertiza primară, pentru a da
explicaţii, dar fără participarea acestuia la efectuarea cercetărilor şi întocmirea concluziei;
    – prezenţa reprezentanţilor beneficiarului;
    – existenţa întregului lot de marfă, verificat de către expertul-evaluator în timpul efectuării
expertizei primare.
    6.4. Comanda pentru efectuarea expertizei repetate se emite în modul stabilit. Comenzii i se
atribuie un număr cu nota „Expertiză repetată”, cu indicarea numărului şi data raportului de
expertiză primară.
    6.5. În cazul în care expertiza repetată este desfăşurată  în baza încheierii instanţei de
judecată, conducerea subdiviziunii respective a Camerei desemnează un expert/evaluator sau
un grup de experţi-evaluatori.
    6.6. Raportul de expertiză repetată este semnat de către expertul-evaluator/experţii-
evaluatori care a efectuat-o şi de către  reprezentanţii beneficiarului, care au participat la
efectuarea expertizei.
    6.7. Experţii-evaluatori, care au efectuat expertiza primară pot da explicaţii, dar la
efectuarea expertizei nu participă.
    6.8. Cheltuielile  ce ţin de  efectuarea expertizei repetate, în caz de confirmare a rezultatelor
primei expertize le suportă beneficiarul, în caz contrar – subdiviziunea structurală
corespunzătoare a Camerei, care a efectuat expertiza primară.
7. MODALITATEA DE EFECTUARE
A EXPERTIZEI DE CONTROL
    7.1. Expertiza de control se efectuează la iniţiativa conducerii subdiviziunii
corespunzătoare a Camerei cu scopul de a verifica veridicitatea şi temeinicia rezultatelor
expertizei primare, suplimentare şi repetate.
    Temei pentru efectuarea acestora este depistarea incertitudinii privind rezultatele
expertizelor efectuate anterior din cauza lipsei de obiectivitate a experţilor-evaluatori sau
utilizării de către aceştia a informaţiilor insuficiente sau incorecte prezentate de  către
solicitant.
    7.2. Condiţiile de efectuare a expertizei de control:
    – sarcina expertizei se stabileşte de către conducerea subdiviziunii structurale respective;
    – expertiza de control se efectuează în aceeaşi zi sau cel tîrziu în ziua următoare după
predarea raportului de expertiză subdiviziunii respective a Camerei;
    – prezenţa expertului-evaluator, care a efectuat expertiza primară nu este obligatorie;
    – poate fi prezentat tot lotul de marfă sau o parte a acestuia, în funcţie de sarcina pusă de
către conducerea subdiviziunii Camerei şi posibilitatea de a face concluziile întemeiate
privind acţiunile expertului-evaluator.  
    7.3. Comanda pentru efectuarea expertizei de control se emite în modul stabilit, cu
atribuirea numărului respectiv ce corespunde numărului comenzii, eliberate pentru efectuarea
expertizei primare, cu nota „Expertiză de control”.
    7.4. Conducerea subdiviziunii Camerei  trebuie să numească un  expert-evaluator calificat
sau un grup de experţi-evaluatori. Prezenţa expertului-evaluator care a efectuat expertiza
primară nu este obligatorie.
    7.5.    Raportul expertizei de control se semnează: în cazul corespunderii rezultatelor
expertizei de control cu cea primară – de către expertul-evaluator, care a efectuat expertiza de
control; în cazurile divergenţilor rezultatelor – de către expertul-evaluator, care a efectuat
expertiza de control şi reprezentanţii beneficiarului expertizei primare.
    7.6. Cheltuielile ce ţin de efectuarea expertizei de control sînt suportate de către
subdiviziunea respectivă a Camerei.
8. CERINŢELE FAŢĂ DE ÎNTOCMIREA
RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
    8.1. Raportul de expertiză se întocmeşte de către expertul-evaluator personal în scris sau la
dispozitive de tipărit, clar, fără corectări şi abrevieri (cu excepţia celor acceptate).
    8.2. Rezultatele expertizei se întocmesc în baza tuturor înregistrărilor efectuate de către
expertul-evaluator în caietul de lucru în procesul de efectuare a expertizei.
    Corectările în partea introductivă şi cea de constatare a raportului de expertiză sînt stipulate
de către expertul-evaluator şi se confirmă prin  semnătura sa şi semnăturile persoanelor care
au participat la efectuarea expertizei.
    Corectările introduse în concluzia expertului se autentifică doar prin  semnătura expertului-
evaluator şi ştampila subdiviziunii.
    8.3. Raportul de expertiză se tipăreşte în două exemplare: primul, care are cîteva grade de
protecţie, se eliberează beneficiarului expertizei; exemplarul doi  (copia fără grade de
protecţie) se predă în arhivă.
    8.4. Raportul de expertiză este alcătuit din trei părţi:
    – partea  introductivă;
    – partea  de constatare;
    – concluzia expertului .
    8.4.1. Partea introductivă a raportului de expertiză:
    În partea introductivă a  raportului de expertiză expertul-evaluator indică datele
compartimentului corespunzător:
    – numărul cererii/comenzii/data acestora, sarcina expertizei;
    – informaţiile despre beneficiarul  expertizei şi documentele prezentate;
    – informaţiile despre subdiviziunea ce efectuează expertiza;
    – informaţiile despre reprezentanţii beneficiarului expertizei;
    – data, locul efectuării expertizei şi întocmirii raportului de expertiză, numărul şi data
cererii scrise unice, numărul comenzii;
    – obiectul expertizei  – denumirea, cantitatea;
    – sarcina expertizei;
    – datele privind documentaţia prezentată şi alte date necesare.
    Dacă în cererea beneficiarului expertizei sînt puse mai multe întrebări pentru a fi
soluţionate, expertul-evaluator are dreptul, prin coordonare cu conducătorul subdiviziunii să
grupeze întrebările, să le expună în acea consecutivitate care ar asigura o modalitate mai
eficientă de efectuare a expertizei.
    8.4.2. Partea de constatare a raportului de expertiză conţine:
     – modalitatea de studiere a documentelor prezentate de către beneficiar care au importanţă
pentru formularea concluziilor;
    – descrierea obiectului expertizei;
    – etapele de efectuare a expertizei, cu indicarea metodelor de cercetare;
    – informaţii privind utilizarea mijloacelor tehnice de măsurare (verificate, calibrate),
condiţiile de aplicare a acestora;
    – informaţii privind documentele indicate în partea introductivă, rapoartele de încercări şi
alte documente de care s-a condus expertul în timpul soluţionării sarcinii  expertizei;
    – rezultatele stabilite de-facto în conformitate cu sarcina pusă (examinarea şi/sau testarea
obiectului expertizei, calculele efectuate);
    – pentru producţia uşor alterabilă se indică data şi ora începerii şi sfîrşitului expertizei;
    – cauzele imposibilităţii soluţionării complete a anumitor întrebări în volum maxim,
indicate în sarcina expertizei etc.
    Partea de constatare a raportului de expertiză se semnează de către expertul-evaluator,
reprezentantul/reprezentanţii beneficiarului expertizei şi reprezentantul/reprezentanţii altei
organizaţii, care potrivit condiţiilor contractului a/au participat  la efectuarea expertizei.
    În caz de dezacord a reprezentanţilor beneficiarului expertizei şi a reprezentanţilor altei
organizaţii, care au participat la efectuarea expertizei, cu conţinutul raportului de expertiză
prevăzut în condiţiile contractului, ultimii trebuie să-l semneze, cu referinţă la părerea
deosebită, anexată în formă scrisă.
    În cazul în care reprezentanţii beneficiarului refuză să semneze şi să-şi expună părerea
deosebită în scris , expertul-evaluator are dreptul să întocmească raportul de expertiză fără
semnătura lor, efectuînd în acest caz menţiunea corespunzătoare.
    8.4.3. Concluzia expertului:
    În concluzie expertul-evaluator trebuie să ofere un răspuns argumentat privind sarcina
expertizei, înaintată de către beneficiar.
    Concluzia  se întocmeşte de către expertul-evaluator laconic, concret şi întemeiat, reieşind
din datele  incontestabile şi obiective, atît de clar încît să nu fie necesare explicaţii
suplimentare ale expertului-evaluator.         Concluzia trebuie să corespundă cu partea de
constatare a raportului de expertiză. Dacă concluziile nu pot fi formulate fără descrierea
detaliată a rezultatelor expertizei, expuse în partea de constatare, se permite de a face referinţă
la partea de constatare a raportului.La fiecare din întrebările puse trebuie să fie oferit un
răspuns clar, sau să fie indicată imposibilitatea soluţionării acesteia dintr-un motiv sau
altul.Concluzia se semnează numai de către expertul-evaluator.
    8.5. Raportul de expertiză şi anexele la acesta, semnate de către beneficiar şi expertul-
evaluator se confirmă prin semnătura şefului secţie, conducătorului şi ştampila subdiviziunii
Camerei.
    8.6. Responsabilitatea pentru corectitudinea, efectuarea la timp a expertizei şi întocmirea
corespunzătoare a raportului de expertiză o poartă  expertul-evaluator, care a efectuat
expertiza.
    Responsabilitatea pentru veridicitatea datelor şi autenticitatea documentelor prezentate
pentru expertiză o poartă beneficiarul.
9. MODALITATEA DE ÎNREGISTRARE ŞI
ELIBERARE A RAPORTULUI DE
EXPERTIZĂ BENEFICIARULUI
    9.1. Raportul de expertiză se înregistrează în Registru şi/sau în sistemul computerizat
automatizat  cel tîrziu a doua zi după  finalizarea expertizei.
    Semnătura conducătorului subdiviziunii structurale a Camerei pe originalul raportului de
expertiză confirmă faptul înregistrării lui.
    Actele trebuie să fie pregătite pentru  a fi eliberate beneficiarului în termenul, care nu
depăşeşte 5 (cinci) zile lucrătoare de la finisarea expertizei.
    9.2. Raportul de expertiză fără semnăturile reprezentantului beneficiarului, expertului-
evaluator, conducătorului, ştampila subdiviziunii structurale respective a Camerei şi fără data
înregistrării nu este valabil.
    9.3. Exemplarul doi  al raportului de expertiză (copia fără grade de protecţie) cu toate
anexele, pe care se bazează  concluzia expertului, se predau în arhivă. Rapoartele de expertiză
cu toate anexele se păstrează timp de trei ani (în formă scrisă şi/sau în formă electronică).
    9.4. Exemplarul raportului de expertiză, tipărit pe blancheta cu cîteva grade de protecţie, se
eliberează beneficiarului după înregistrarea lui.
    9.5. După înregistrarea raportului de expertiză, modificările sau completările pot fi
introduse doar cu permisiunea conducătorului subdiviziunii corespunzătoare a Camerei, avînd
cererea întemeiată în scris a beneficiarului sau a expertului-evaluator.
    9.6. Şefii secţiilor şi conducătorii subdiviziunii corespunzătoare a Camerei poartă
răspundere pentru înregistrarea raportului de expertiză, eliberarea lui beneficiarului şi 
predarea spre păstrare în arhivă.
     9.7. În cazurile în care beneficiarul expertizei are obiecţii întemeiate ce ţin de concluzia
expertului sau cînd expertul-evaluator a încălcat modalitatea de efectuare a expertizei, printr-
un ordin al Camerei sau al subdiviziunii respective se numeşte expertiza repetată,
suplimentară  sau de control.
3. Metodologia expertizei merceologice

Admiterea si dispunerea expertizei- este atributul organului judiciar pentru expertiza judiciara si

a unui organ administrativ pentru expertiza extrajudiciara. Expertiza ca mijloc de proba aceasta
trebuie sa fie necesara adica sa existe necesitatea consultariI unui specialist pentru dovedirea
unor imprejurari si pe de alta parte expertiza trebuie sa fie concluventa adica, sa poate elucida
anumite imprejurari care sa usureze solutionarea corecta a cauzei. Expertiza judiciara are un
caracter facultative ceea ce inseamna ca organul judiciar este acela care apreciaza daca in speta
respectiva efectuarea expertizei este necesara si concludenta( care convinge) , deci admisibila .
Dispunerea efectuarii expertizei si stabilirea obiectivelor acesteia este punctul de plecare in
derularea expertizei. Expertiza admisa si dispusa principalele etape care se parcurg in cursul ei
sunt:
1. Acceptarea expertizei
2. Investigarea obiectului expertizei.
3. Intocmirea raportului de expertiza
4. Analiza acestui raport si daca este cazul efectuarea suplimentului de expertiza sau a unei
noi expertizei.
1) Acceptarea expertizei- este etapa in care expertul primeste de la organul care l-a imputernicit
obiectivele expertizei. Cu aceasta ocazie ia cunostinta de actele existente la dorsar, poate cere
explicatiI suplimentare si sa faca obiectii cu privire la termenul care ia fost fixat.

2) Pregatirea expertizei expertul trebuie in aceasta etapa sa aprofundeze obiectivele expertizei

si sa inteleaga correct si sensul pe care trebuie sa le rezolve . Pregatirea se realizeaza printr-o
documentare rapida si cuprinzatoare . Pentru a orienta investigatiile intr-o directie corecta ,
expertul trebuie sa studieze documentele litigiului stabilind pe baza lor puncte de reper, necesare
inceperiI investigatiilor. Pregatirea corecta contribuie la alegerea caii celei mai potrivite pentru
derularea expertizei si evitarea unor investigatii colaterale consumatoare de timp si efort.
Principalele faze ale documentarii din etapa de pregatire sunt:
 Cunosterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor. In aceasta etapa-
expertul se informeaza din documente cu privire la modul imprejurarile, locul si momentul in
care au avut loc evenimentele care au produs vicierea in cauza a calitatiI produselor. Pe baza
informatiilor cuprinse in documentele studiate expertul stabileste cronologia evenimentelor si
precizeaza etapele in circulatia tehnica sau din fabricatia produselor respective care sunt efective
a fi la orginea vicierii calitatii urmind ca acestea sa faca obiectul prioritar . In scopul cunoasteriI
ISTORICULUI litigiului expertul studiaza documentele litigiului existente la dorsar. Principalele
documente pe care expertul le foloseste in aceasta etapa sunt cererea si actionarea in litigiu de
catre reclamant si documentele . Cunoasterea istoricului litigiului si a cronoligiei faptelor ii
permite expertului nu numai sa organizeze momentul si locului in care s-au produs vicierile in
cauza ale produselor ci si sa stabileasca un plan de desfasurare in continuare a expertizei , pe
baza informatiilor pe care le obtine in cursul documentarii expertul poate sa depaseasca sfera
initial a obiectivelor care au fost stabilite de instanta dar numai in cazul unei necesitati strivente
si numai cu acordul instantei.

 Studierea documentelor operative- documentele operative ale caror studiu este

necesar in expertiza marfurilor sunt :
1. documentele contractuale ale realtiei dintre furnizori si beneficiairi si anume contractul
si anexele la contract sunt:
a)graficele de livrari precum si corespondenta legata de derularea contractelor.
b)documentele de livrare –primire si anume avize de experdiere , facturi , procese verbale de
enfodie
c) documente de transport- cum sunt scrisoare de trasura, foaie de parcurs.
d)documente care atesta calitatea de produs- certificat de calitate, bulletin de analiza, certificate
de stare sanitara, sanitar- veterinara, si fito-sanitara.
Principalele informatii care rezulta din studiul documentelor operative sunt:
1. Existenta sau apsenta tuturor documentelor care trebuie sa insoteasca marfa si
existenta tuturor mesiunilor obligatoriu de aceste documente.

2. Locul si timpul diferitelor etape ale pietii produselor .…al sosirii la destinatie, al
manipularii pe parcurd, al efectuarii de analize.

3. Conditiile si intineralul miscarii marfii pina la constatarea vicierii.

4. Starea cantitativa si calitativa a marfiI pe parcursul fabricatiei si circulatiei.

 Expertul studiaza actele si documentele care reglementeaza calitatea marfurilor care fac

obiectul litigiului. Masura in care marfurile care fac obiectul litigiului satisfac cerintele de
calitate convenite prin contract rezulta prin comparare atit cu prevederile contactuale in privinta
calitatii cit si cele normative privind calitatea marfurilor. In aceasta se consulta in primul rind
standartele dar si caietul de sarcini tehnice pentru unele produse din comertul international,
certificate de conformitate de timp , respectiv de omologare. Deasemenea se studiaza dupa caz
normative de specialitate care reglementeaza aspecte specifice de calitate:
- normative sanitare
- normative sanitar veterinare
- fitosanitarea de proctectie a mediului
- de protective a securitatiIi consumatorului.
In acest context se mai iau in consideratie prescriptiile privind marca de fabrica , marca de
calitate si monstrele etalon.

 Documentarea biografica – creaza o imagine privind modul in care problema in cauza

este tratata in literature de specialitate ofera analogii si posibilitati de comparare si ajuta la
evitarea unor intrepretari eronate. Documentarea biografica s eimpune in expertize care cuprind
inverstigatii experimentale. Drept material biographic se folosesc lucrari stiitifice universal
recunoscute ca tratate enciclopedii, monografii studii si cercetari.
3. Investigarea obiectului expertizei- este etapa in care se stabilesc faptele si imprejurarile care
au produs beneficiere marfii. Activitatea de desfasoara dupa un plan de actiune intr-o succesiune
logica a actiunilor. Expertiza se extinde pe intreaga circulatie tehnica a marfii . CIrculatia tehnica
cuprinde perioada de miscare a marfii din momentul preluarii de la furnizor pina la vinzarea
catre consumator. Timpul de derulare a circulatiei tehnice poate fi citeva ore sau citiva ani . In
acest timp au loc operatiuni tehnice ca transportul depozitarea pastrarea sortarea ,preambalarea,
portionarea, care pot afecta calitatea ei.
Operatiunile tehnice se desfasoara intr-o veriga sau in mai multe verigi expertizei revenindu-
isarcina sa gaseasca si sa cerceteze veriga probabila de aparitie a vinderii marfii. Investigatia
recurge in sens invers , in raport cu sensul circulatiei tehnice si porneste de la momentul
depistarii vicierii produsului. Schema de investigare pina la sursa vicierii pentru o circulatie
tehnica completa a marfurilor se reprezinta in principiu astfel:
 Comertul cu amanuntul transport  comertul cu
ridicata  transport depozittaretransport  productie
Astfel se procedeaza si in cazul produselor care se obtin produsele printr-un lant de fabricatie in
care produsul unei intreprinderi este material prima pentru urmatoarea asa cum este de exe: sirul
de produse griu.
La aparitia unor vicieri ale produsului finit, a ultimei fabricatii expertiza va porni de la aceasta si
ca continua daca nu s-a gasit sursa vicierii cu tehnologia ultimei fabricatii cu materia ei prima cu
tehnologia penultimei fabricatii pina la gasirea locului momentului si cauzei deprecierii
calitative.
Pe parcursul investigarii circulatiei tehnice a marfii poate fi necesara colaborarea cu expertii de
alta specialitate . De exemplu: expert contabil sau expert sanitar. Totusi planul pe care si-l
intocmeste expertul trebuie sa cuprinda numai probleme pe care le rezolva personal, iar
aprecierile sale trebuie sa se bazeze exclusive pe constatari personale. Deasemenea, informatiIle
furnizate de persoanele care a participat la operatiile legate de circulatie tehnica a marfii trebuie
limitate ca importanta de garantia obiectivitatii lor. In aceasta etapa expertiza impune verificari
de documenete cum sunt: evidente primare , evidente contabile, registre de fabricatie, registre de
analize . Verificarile documentelor care insotesc marfa premerg deobicei verificarile tehnice si
cele deterent ele farmitind stabilirea cu aproximatie a locului deficierii.

InvestigatiIle pe terent furnizeaza date si informatii cu forta probanta deosebita, de aceea sunt

surse de documentare din cele mai importante. In cazul investigatiilpor pe teren se verifica acte
originale, se observa locul unde s-a produs vicierea produsului, se prevederea probe si se executa
similari si reconstituiri , se culeg declaratii ale persoanelor implicate in producer sau ciruclatia
marfurilor in cauza. Investigarea prin teren a obiectului expertizei cuprinde urmatoarele etape:
a. Procedura investigatiIlor- se refera la modul in care se stabileste contractul dintre expert
si parti si consta in convocarea scrisa a partilor termenul de comunicare, si existenta
imputernicirilor atit pentru expert cit si pentru delegatii partilor. Convocarile verbale nu au
valabilitate. Prin convocAREA scrisa expertul invita imputernicitii partilor pentru ca acestea sa
colaboreze cu expertul la investigatiIle pe teren. Invitatia precizeaza locul , data, ora, si durata
investigatiIlor , expertii poate solicita partilor sa-I transmita documente sau copie ale acestora
necesare in cursul investigatiilor.

b. Investigatia proriu-zisa- investigatia se refera la diferite aspect:in functie de etapa vietii

marfii, care se supune cercetarii sau de locul unde se presupune ca isi are origine vicierea
calitatii. In cazul unei intreprinderi producatoare se verifica:
 Documentele privind cantitatea si calitatea materiei prime.
 Regsitrul de fabricatie si cel de analize
 Balanta de material
 DOcumentele privind asigurarea calitatii si in cadrul acesteia modul de efectuare a
controlului de calitate.
In cazul unei intreprinderi comerciale se verifica
 Actele de receptie si registrul de analize.
 Registrul de stare calitativa
 Resgistrul de stare calitativa a marfurilor depozitate
 Documente operative
In toate cazurile convorbirile expertului , cu persoanele care au participat la efectuarea unor
operatii sau au fost martori la acestea, se contra-semneaza sub forma de minute semnate de
participant sau sub forma de declaratii scrise. Deasemenea daca este cazul se recolteaza probe
impreuna cu reprezentantii partilor , probe care se supun analizei.
c. Contrasemnarea rezultatelor investigatiilor pe teren- dupa incheieirea investigatiilor pe
teren constrasemnarea rezultatelor se face intr-un document semnat de toti participantii . In
document se contrasemneaza locul, data si durata investigatiei, participantii si calitatea lor,
continutul investigatiilor , opiniile imputernicitilor partilor fata de cele constatate, obligatiei
partilor de a furniza la un termen a unor informatii sau a altor acte. In document nu se
consemneaza opinia , intrepretarea sau concluziile nici chiar partiale ale expertului. In aceasta
faza a expertizei, el ear fi premature.
La documentul intern se anexeaza toate materialele solicitate de catre extern precum si un ofis al
acestuia.

3.1. Elaborarea raportului expertizei merceologice

Elaborarea raportului de expertiza- rezultatele investigatiilor se concretizeaza in raportul de

expertiza care se inainteaza in termenul stabilit , organului care a dispus , efectuarea expertizei.
(cu 5 zile inainte de a se analiza procesul instantei. Raportul de expertiza nu se rezuma la
enumerarea concluziilor la care s-a ajuns si in raport se redau pe scurt dar complet si etapele
parcurse pina la concluzii, metodele de cercetare utilizate , constatarile si modul de interpretare a
datelor obtinute. Raportul de expertiza nu trebuie sa contina trimiteri la lucrari inafara
dorsarului , desi expertul este liber in formarea opiniei sale , raportul sau nu poate reflecta pareri
arbitrale si trebuie sa se incadreze in prevederile actelor normative, care reglementeaza domeniul
in cauza. Expertul este raspunzator pentru datele cuprinse in raport de aceea de exemplu
analizele de laborator trebuie sa fie efectuate pe un numar cit mai mare de probe, de
laboratoarele autorizate in acest scop, dotate cu aparate si metode de precizie adecvate. Expertiza
trebuie astfel condusa si raportul de expertiza trebuie astfel conceput si formulat incit acesta sa
aiba o tinuta corespunzatoare sa fie clar, si concis. Afirmatiile expertului cuprinse in raport
trebuie bine argumentate si exemplifcate. Si ele nu trebuie sa contina date necomportate sau in
contradictie. Elaborarea raportului expertiza se face cu respectarea unor reguli de procedura de
forma si de continut:
 Reguli procedurale si de forma.- Raportul de expertiza se redacteaza in mai multe
exemplare, datelor grafiate, fiecare semnat si parafat (stampila) de expert pe fiecare pagina si la
final .Din care primul se depune la instanta sau organul care a dispus expertiza la partile in
litigiu. In raportul de expertiza nu se admit greseli, corectari. Raportul de expertiza trebuie depus
in termen lung fixat de instanta care este de regula cu 5 zile inainte de data judecarii litigiului
respectiv. PIna la momentul predarii lui , raportul de expertiza are un caracter secret.
 Drepturi de continut- raportul de expertiza este un act redactat pe sectiuni. Respectarea
structurii pe sectiuni si a continutului acestuia asigura claritatea expunerii si accesebilitatea
documentului pentru toti cei interesati. Sectiunile raportului si continutul lor este:
- preambulul:cuprinde prenumele, numele , profesia si calificarea sa. adresa instanta sau organul
care la numit si numarul dorsarului.
- scurt instoric al litigiului:cuprinde numele sau denumirea partilor,- reclamantul si piritul cu
adresele exacte, succesiunea cronologica a principalelor elemente , puncte de reper ale litigiului.
In aceasta sectiune mai sunt cuprinse daune si perioadacind sau constatat aceste daune precum si
interpretarea partilor in raport cu problemele litigiului. Se precizeaza daca sau mai efectuat
expertize privind cazul respectiv.
-obiectul expertizei- este sectiunea , in care se redau obiectivele stabilite de instanta formulari
imprejise , oferind ocazia ca partile sa conteste raportul pe considerentul ca s-ar baza pe
constatari neconcludente sau chiar pe o cercetare efectuata intr-o directie gresita.
-procedura investigatiilor- se refera la numele si calitatea imputernicirilor , pe felul
documentelor de imputernicire, legalitatea invitarii partilor, felul investigatiilor efectuate de fata
cu partile si modul in care au fost consemnate subsemantura expertului rezultatele acestor
investigatii.
-Constatarile expertizei: redau date din dorsarul litigiului si rezultatele investigatiilor expertilor
. Datele neconcordante care provin din diferite surse se contrasemneaza ca atare , se analizeaza
comparativ si se stabileste astfel de ridicitatea lor. Rezultatele se expun in ordinea aparitiei lor, se
descriu exact si se interpreteaza , se acorda atentie stabilirii cu exactitate a cauzelor care au
generat vicierea marfii focul defapt al expertizei. Deasemenea trebuie interpretate eventualele
anomalii care apar pe parcursul expertizei si trebuie sa dea solutii pentru preintimpinarea
repetarii lor , prin cele de mai sus aceasta sectiune este una din cele mai importante din raportul
de expertiza.

-Concluziile raportului de expertiza- cuprind raspunsurile concise la obiectivele impuse de

instanta intre concluzii se consemneaza raspunderile tehnice legate de vicierea in cauza , stabilite
in cursul investigatiei , dar nu se ataca aspectul juridic al problemei. Concluziile trebuie sa fie
obiective si corecte.Cerinte care s erealizarea pe baza cunostintelor profesionale si a
independentei in raport cu partile a expertului si pe baza respectarii drepturilor partilor in
legatura cu desfasurarea expertizei.

-Anexele raportului de expertiza- constau din documente care se pot ataca raportului pentru a
sustine concluziile formulate. Anexele sunt cuprinse obligatoriu intr-un borderou si pot fi
documente si acte suplimentare depuse de parti, buletine de analiza fotografii si fotocopii , probe
ale caror continut nu au putut fi integrat in raport. Planuri ale unuor depozite scheme de
amplasare a marfii. Borderoul de anexe trebuie sa existe si in copiile raportului de expertiza ,
premise partilor in litigiu.
5. Analiza raportului de expertiza- dupa ce raportul de expertiza este pus la dispozitia partilor
in litigiu, acesta este analizat de specialistii partilor din punct de vedere juridic, merceologic ,
contabil, astfel incit sa existe elementele necesare, formularii eventualelor obiectiuni in fata
instantei.
Analiza merceologica, in special al actiunilor privind constatarile si concluziile ,efectuat de
economistul de comert, spcialistul fiecarei parti in domeniul circulatiei tehnice a marfurilor
stabileste masura in care autorul raportului de expertiza a procedat corect si complet pentru
elucidarea obiectivelor trasate de instanta. Daca in urma studierii de catre instant sau de catre
parti a raportului de expertiza apar neclaritati se pot cere clarificari suplimentare pe care expertul
le poate furniza verbal sau in scris sub forma de “completare”la raportul de expertiza. Daca apar
obiectiuni al uneia sau ale ambelor parti in litigiu, instant il oblige pe expert sa analizeze
obiectiunile si sa raspunda in scris sub forma de “note scrise”.
6. Efectuarea suplimentului de expertiza- uneori dupa depunerea raportului de expertiza
partile sau instanta pot constata aparitia de noi probleme ale littigiului, care impugn investigatii
suplimentare din partea expertului , in astfel de situatii instant poate ordona obiective
suplimentare pentru expetiza.
7. Efectuarea unei noi expertiza- in cazul in care raportul de expertiza este contraversat sau
expertiza a fost anulata ca urmare a incalcarii unor dispozitii legale da catre expert se poate
dispune efectuarea unei noi expertize. Noua expertiza- are aceleasi obiective ca si expertiza
initiala si este efectuata de regula de alti experti . Raportul de expertiza care s eintocmeste in
urma noii investigatii are structura si continutul descrise anterior cu precizare ca suplimentar se
ia pozitie fata de raportul initial de expertiza.
4. Expertiza recepției cantitative-calitative a loturilor de marfă.

Societăţii moderne îi este specifică competiţia pentru calitate. Acest fapt este determinat de
revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, care imprimă activităţii economice o desfăşurare
dinamică şi face posibil un progres rapid în toate ramurile producţiei materiale. De calitatea
produselor depinde în mare măsură satisfacerea nevoilor tot mai variate şi mai complexe ale
economiei unui stat, competitivitatea pe pieţele externe şi creşterea nivelului de trai al
populaţiei. Realizarea unor produse calitativ superioare este însă legată indisolubil de
controlul calităţii lor atât pe parcursul producţiei, cât şi al comercializării. Acest control a
devenit o necesitate ca urmare a dezvoltării producţiei de mare serie. Este cunoscut că marea
majoritate a produselor se consumă în alt loc decât acela al producerii lor; doar o parte infimă
este folosită, uneori, chiar de întreprinderea producătoare, pentru autoconsum. între
momentul în care s-au epuizat operaţiile de producere a unui bun şi acela când el este
consumat intervine, de cele mai multe ori, un complex de operaţiuni ca: ambalare,
manipulare, încărcare, expediţie, transport, descărcare, aducere în depozitul beneficiarului,
depozitare. Existenţa acestor operaţiuni, care presupun un anumit interval de timp, impune
necesitatea verificării calităţii şi cantităţii mărfurilor în mai multe faze succesive, începând
chiar din momentul fabricării şi până în momentul folosirii lor de către consumatori.

Acelaşi considerent justifică necesitatea recepţiei, relevând însemnătatea problemelor pe care

aceasta le ridică. În acest context, devine clar, chiar în ipoteza în care se efectuează un
control riguros în timpul procesului de producţie, că recepţia nu poate fi eliminată, ea având
rolul unui filtru ce împiedică pătrunderea pe piaţă a produselor necorespunzătoare. Într-
adevăr, pentru circulaţia tehnică a mărfurilor cea mai importantă verificare a calităţii acestora
din punctul de vedere al comerţului şi al consumatorului, este aceea care se efectuează cu
ocazia recepţiei cantitative şi calitative a mărfurilor preluate de la producător. Recepţia
calitativă a mărfurilor este unul dintre momentele principale ale stabilirii calităţii. Ea are loc
cu prilejul trecerii mărfurilor din proprietatea furnizorului (întreprinderea producătoare) în
proprietatea beneficiarului (întreprinderea comercială en gros sau en detail). Principalele
etape ale procesului complet reprezentând controlul de calitate, care se efectuează în prezent
atât în sfera producţiei, cât şi a circulaţiei bunurilor de consum, sunt prezentate sintetic în
figura 5.1. După cum se constată, există nu numai numeroase verificări calitative (parţiale
sau totale), dar şi multe treceri ale produselor dintr-un patrimoniu în altul. Ca moment
esenţial al controlului calităţii produselor, recepţia calitativă generează uneori divergenţe şi
litigii privind calitatea acestora, pentru a căror soluţionare se recurge uneori, la efectuarea de
expertize merceologice. În rezolvarea completă şi rapidă a obiectivelor, expertul este
interesat să cunoască toate etapele de verificare, pentru a putea localiza precis cauzele şi
momentul vicierii loturilor de produse. De altfel, din practică s-a putut constata că în cele mai
multe litigii se întâlnesc erori în legătură cu modul în care se execută recepţia şi primirea
mărfurilor, acestea fiind etapele din circuitul mărfurilor care generează cele mai multe litigii.
Evitarea lor presupune înlăturarea greşelilor care se pot face cu ocazia trecerii mărfurilor de
la furnizor la beneficiar, legate de identificarea mărfurilor, de livrarea unor produse
necorespunzătoare calitativ şi cantitativ, de ambalarea necorespunzătoare a produselor,
întocmirea defectuoasă a documentelor de livrare şi expediere, întocmirea incorectă a
documentelor de verificare a calităţii la recepţie. În accepţiunea curentă, termenul „recepţie”
desemnează o activitate de primire. În practica comercială, el semnifică primirea şi
acceptarea (sau respingerea) unui lot de marfă de la o altă unitate. În sens mai larg, prin
recepţie se înţelege un ansamblu de operaţii prin care se constată dacă marfa corespunde
tuturor prevederilor contractuale. Potrivit legislaţiei în vigoare din ţara noastră, prin noţiunea
de recepţie se înţelege executarea în mod material şi efectiv a operaţiei de identificare
calitativă şi cantitativă a produselor, operaţie efectuată de către delegaţii părţilor contractante
potrivit tehnicilor de verificare convenită în contractele economice. În sens juridic, recepţia
reprezintă actul care cuprinde acea manifestare de voinţă a părţilor, având drept consecinţă
anumite efecte (de natură economică, juridică, socială) iar, în sens mai larg, recepţia este
instrumentul probator al operaţiunii la care se referă (verificarea cantitativă şi calitativă).
Astfel definită, recepţia se deosebeşte de autorecepţie prin modul în care se realizează
manifestarea voinţei părţilor. În timp ce prin recepţie manifestarea de voinţă se realizează
concomitent şi concordant, prin semnarea procesului verbal de către delegaţii părţilor
contractante, în cazul autorecepţiei aceasta se realizează numai în momentul în care comisia
de primire a beneficiarului acceptă produsele. Scopul procesului de verificare a calităţii la
recepţia loturilor de mărfuri, care determină totodată şi importanţa sa, constă în: ¾a verifica
şi controla modul în care furnizorii de mărfuri îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin
contractul de furnizare cu privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalaj etc.; ¾a verifica şi
controla în ce măsură organele de transport şi-au respectat obligaţiile asumate în legătură cu
păstrarea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor pe toată durata transportului.

Importanţa recepţiei mărfurilor, din punct de vedere economicoorganizatoric, pentru

consumator-comerţ-producţie este deosebită, ea contribuind la realizarea următoarelor
obiective: - evitarea pătrunderii în reţeaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare
calitativ, ca structură şi sortiment; - evitarea formării pe canalele de distribuţie a stocurilor
supranormative, care generează imobilizări de fonduri, plăţi pentru dobânzi etc; - influenţarea
directă a întreprinderilor producătoare pentru a produce numai mărfuri corespunzătoare
standardelor, caietelor de sarcini etc. prin refuzul produselor necorespunzătoare; - stabilirea
răspunderii materiale pentru eventualele pagube înregistrate ca urmare a recepţionării unor
mărfuri ce nu corespund calitativ sau cantitativ. Rezolvarea rapidă a obiectivelor expertizelor
în materie de recepţie a loturilor de produse presupune cunoaşterea de către expert a tuturor
etapelor şi tehnicilor de efectuare a acesteia. În ceea ce priveşte latura calitativă a recepţiei, în
expertiza merceologică ea constituie obiect de studiu, atât sub aspectul cadrului
reglementărilor legale, cât şi al tehnicii de desfăşurare a acestui proces.
 4.1 Elaborarea raportului expertizei merceologice a recepției calitativ-cantitativ a
loturilor de marfă.

Rezultatele investigaţiilor se concretizează în raportul de expertiză care se înaintează în termenul

stabilit organului care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiză nu se rezumă la enumerarea concluziilor la care s-a ajuns, ci în raport se

redau pe scurt, dar complet, şi etapele parcurse pînă la concluzii, metodele de cercetare utilizate,
constatările şi modul de interpretare a datelor obţinute.

Raportul de expertiză trebuie să fie lipsit de echivoc şi să nu conţină trimiteri la lucrări în afara
dosarului. Deşi expertul este liber în formarea opiniei sale, raportul său nu poate reflecta păreri
arbitrare şi trebuie să se încadreze în prevederile actelor normative care reglementează domeniul
în cauză. Expertul este răspunzător pentru datele cuprinse în raport. De aceea, de exemplu,
analizele de laborator trebuie să fie efectuate pe un număr cît mai mare de probe, de laboratoare
autorizate în acest scop, dotate cu aparate şi metode de precizie adecvată.

Expertiza trebuie astfel condusă şi raportul de expertiză trebuie astfel conceput şi formulat, încît
acesta să aibă o ţinută corespunzătoare, să fie clar şi concis. Afirmaţiile expertului cuprinse în
raport trebuie bine argumentate şi exemplificate şi ele nu trebuie să conţină date neconcordante
sau în contradicţie.

Elaborarea raportului de expertiză se face cu respectarea unor reguli de formă, de procedură şi de

conţinut.

a) Reguli procedurale şi de formă

Raportul de expertiză se redactează în mai multe exemplare dactilografiate (tehnoredactate),

fiecare semnat şi parafat de expert pe fiecare pagină şi la final, din care primul se depune la
instanţă sau organul care a dispus expertiza şi cîte un exemplar la părţile în litigiu. In raportul de
expertiză nu se admit greşeli, corecturi sau ştersături.

Raportul de experiză trebuie depus în termenul fixat de instanţă, care este de regulă cu cel puţin
5 zile înaite de data judecării litigiului respectiv.

Pînă în momentul predării lui, raportul de expertiză are caracter secret.

b) Reguli de conţinut

Raportul de expertiză este un act redactat pe secţiuni. Respectarea structurii pe secţiuni şi a

conţinutului acestora asigură claritatea expunerii şi accesibilitatea documentului pentru toţi cei
interesaţi. Secţiunile raportului şi conţinutul lor este dat în continuare.

Preambulul cuprinde numele şi prenumele expertului, profesia şi calificarea sa, adresa, instanţa

sau organul care l-a numit şi numărul dosarului.

Scurt istoric al litigiului cuprinde numele sau denumirea părţilor - reclamantul şi pîrîtul - cu

adresele exacte, succesiunea cronologică a principalelor elemente, punctele de reper ale litigiului.
În această secţiune mai sunt cuprinse daunele şi perioada cînd s-au constatat aceste daune,
precum şi interpretarea părţilor în raport cu problemele litigiului. Se precizează dacă s-au mai
efectuat expertize privind cazul respectiv.
Obiectul expertizei este secţiunea în care se redau ad literam obiectivele stabilite de instanţă,
formulări imprecise oferind ocazia ca părţile să conteste raportul, pe considerentul că s-ar baza
pe constatări neconcludente, sau chiar pe o cercetare efectuată într-o direcţie greşită.

Procedura investigaţiilor se referă la numele şi calitatea împuterniciţilor, felul documentelor de

împuternicire, legalitatea invitării părţilor, felul investigaţiilor efectuate de faţă cu părţile şi
modul în care au fost consemnate sub semnătura expertului rezultatele acestor investigaţii
(minută, proces-verbal etc.).

Constatările expertizei redau datele din dosarul litigiului şi rezultatele investigaţiilor expertului.

Datele neconcordante care provin din diferite surse se consemnează ca atare, se analizează
comparativ şi se stabileşte astfel veridicitatea lor. Rezultatele se expun în ordinea apariţiei lor, se
descriu exact şi se interpretează. Se acordă atenţie stabilirii cu exactitate a cauzelor care au
generat vicierea mărfii, scopul de fapt al expertizei. De asemenea trebuie interpretate eventualele
anomalii care apar pe parcursul expertizei şi trebuie să se dea soluţii pentru preîntîmpinarea
repetării lor. Prin cele de mai sus, această secţiune este una din cele mai importante din raportul
de expertiză.

Concluziile raportului de expertiză cuprind răspunsurile concise la obiectivele impuse de

instanţă. Între concluzii se consemnează răspunderile tehnice legate de vicierea în cauză, stabilite
în cursul investigaţiei, dar nu se atacă aspectul juridic al problemei. Concluziile trebuie să fie
obiective şi corecte, cerinţe care se realizează pe baza cunoştinţelor profesionale, a probităţii
morale şi profesionale şi a independenţei în raport cu părţile a expertului şi pe baza respectării
drepturilor părţilor în legătură cu desfăşurarea expertizei.

Anexele raportului de expertiză constau din documente care se pot ataşa raportului pentru a
susţine concluziile formulate. Anexele sunt cuprinse obligatoriu într-un borderou şi pot fi
documente şi acte suplimentare depuse de părţi, buletine de analiză, breviare de calcul, fotografii
şi fotocopii, probe ale căror conţinut nu a putut fi integrat în raport, planuri ale unor depozite,
scheme de amplasare a mărfii etc. Borderoul de anexe trebuie să existe şi în copiile raportului de
expertiză remise părţilor în litigiu.

5. Expertiza merceologică a mărfurilor degradate în tmpul transportării , depozitări și

păstrării.

Aşa cum s-a arătat, cărăuşul poartă răspunderea pentru lipsurile cantitative sau deprecierile
calitative ale mărfurilor în perioada transportului, în baza contractului de transport, dacă
lipsurile şi deprecierile îi sunt imputabile.

Răspunderea cărăuşului pentru integritatea mărfurilor transportate începe din momentul în care
expeditorul a predat şi transportatorul a preluat marfa în vederea transportului, în condiţiile
contractului încheiat între expeditor şi transportator. Răspunderea transportatorului se stinge în
momentul predării încărcăturii către destinatar, sau altui cărăuş, dacă transportul este necesar să
fie continuat.

Dacă la predarea mărfii către destinatar se constată lipsuri cantitative sau calitative care au putut
fi generate de condiţiile necorespunzătoare de transport, cărăuşul este obligat să certifice
împrejurările în care au apărut lipsurile, pentru a se întocmi documentele de constatare.

Documentele de constatare constituie baza legală pentru angajarea răspunderii materiale şi se

întocmesc atunci când există neconcordanţe cantitative între marfa predată şi documentele de
livrare şi atunci când se constată că marfa este viciată. Documentele de constatare trebuie să
cuprindă, printre altele, dacă marfa a fost însoţită de un delegat al expeditorului şi dacă marfa a
fost preluată de la expeditor fără verificarea greutăţii (la livrările în mijloace de transport cu
capacitatea folosită integral de un singur expeditor).

La constatarea lipsurilor cantitative sau a degradărilor în timpul transportului, expertiza poate

fi solicitată de proprietarul sau asiguratorul încărcăturii, de cărăuş (de exemplu, pentru evaluarea
încărcăturii prejudiciate) sau de către beneficiarul sau custozii încărcăturii. În cadrul expertizei,
trebuie să se reconstituie condiţiile reale în care a circulat marfa până în momentul când s-a
semnalat degradarea sau vicierea.

În acest scop, se reconstituie traseul, caracteristicile mijloacelor de transport care sunt de fapt
nişte spaţii de depozitare mobile, influenţa factorilor mediului exterior în fiecare porţiune a
traseului.

La expertizarea speţelor de acest fel, expertul trebuie să cunoască proprietăţile mărfurilor, dar şi
cerinţele privind ambalajul, sistemul de marcare, particularităţile transportului funcţie de
mijlocul de transport, modul de încărcare şi fixare a mărfurilor în mijloacele de transport etc.

Factorii care influentează stabilitatea mărfurilor în timpul transportului

La studiul factorilor care influenţează calitatea mărfurilor transportate trebuie să se ţină cont de

faptul că mijloacele de transport sunt, de fapt, spaţii de depozitare mobile, iar factorii de
influenţă vor fi similari cu cei care acţionează în depozitele fixe. Se ţine, însă, cont şi de
caracterul specific al acestor spaţii de depozitare mobile.

Principalele caracteristici ale produselor afectate la transport

In timpul transportului acţionează o serie de factori cu efecte directe sau indirecte asupra
integrităţii şi calităţii mărfurilor. Proprietăţile mărfurilor care pot să fie afectate în timpul
transportului sunt aceleaşi care pot să se degradeze în timpul depozitării - forma şi
caracteristicile dimensionale, starea suprafeţei, culoarea, compoziţia etc. Între aceste proprietăţi
trebuie remarcate, din cauza măsurii în care sunt afectate la transport, masa produselor şi
proprietăţile de sorbţie.

Masa produselor poate să se modifice pe parcursul circuitului produselor generând efecte

economice negative şi litigii. Pierderile de masă în timpul transportului pot fi urmare a
pierderilor de umiditate sau pot fi pierderi prin fragmentare şi pulverizare prin neetanşeităţile
mijlocului de transport.

Creştere de masă poate să apară ca urmare a absorbţiei de umiditate din atmosferă.

Proprietăţile de sorbţie se referă la capacitatea unor produse de a primi sau ceda gaze şi vapori
de apă. Sorbţia produce modificări uneori importante, până la degradare, ale indicatorilor de
calitate care se manifestă, de exemplu, prin cedarea sau preluarea unor mirosuri, schimbarea
compoziţiei chimice, reducerea rezistenţei mecanice etc.

Factorii care afectează calitatea produselor în timpul transportului

Factorii care influenţează calitatea produselor pe perioada păstrării temporare în mijloacele de

transport sunt, desigur, asemănători celor care o influenţează la depozitare, dar există şi factori
care în acest caz au o importanţă mai deosebită. Aşa sunt, de exemplu, temperatura, natura
ambalajelor, modul de plasare în mijlocul de transport şi mijlocul de transport în sine.

Temperatura sub limita normală duce la modificarea vâscozităţii, a solubilităţii, apariţia de

precipitate, îngheţarea produselor. Creşterea temperaturii duce la creşterea presiunii lichidelor în
recipienţi şi uneori la spargerea acestora, la dilatări etc. Modificările de temperatură sunt legate
şi de variaţia umidităţii relative a aerului.

Creşterea umidităţii relative a aerului poate determina aglomerarea unor mărfuri cum sunt
îngrăşămintele chimice sau cimentul, iar scăderea umidităţii relative duce la degradarea
produselor prin desorbţia apei (uscare). Aceste efecte ale temperaturii, care pot afecta produsele
şi în timpul păstrării (depozitării), pot fi mult mai pregnante pe anumite traseee de transport, în
anumite perioade ale transportului sau în anumite tipuri de mijloace de treansport.

Ambalarea mărfurilor prezintă interes din punct de vedere al transportului sub aspectul

asigurării protecţiei mărfurilor. De asemenea, ambalajul trebuie să faciliteze operaţiile de
manipulare, transport şi stocare. Atunci când se constată degradarea produsului, trebuie să se
examineze atent starea şi natura ambalajului exterior şi interior. Examinarea ambalajului poate
scoate în evidentă că ambalajul însuşi ar fi cauza ori ar fi contribuit la pierderi sau degradări.

Nu numai lipsa rezistenţei mecanice a ambalajului poate fi sursă de degradări. Astfel, unele
mărfuri perisabile, cum sunt fructele, pot fi deteriorate prin erodarea cojii la contactul cu peretele
incorect prelucrat al ambalajului. De asemenea, posibilitatea de condensare a apei în interiorul
ambalajului favorizează mucegăirea şi putrezirea produselor.

Starea ambalajelor poate furniza informaţii privind condiţiile în care au fost transportate
mărfurile. Ambalajul murdar, pătat, zgâriat, rupt sunt un indiciu al condiţiilor insalubre în care s-
a făcut transportul.

Amplasarea produselor în mijlocul de transport trebuie să asigure, pe lângă folosirea cât mai

bună a capacităţii de transport, integritatea cantitativă şi calitativă a mărfurilor transportate.

Câteva din criteriile principale care se au în vedere la amplasarea produselor în mijloacele

de transport sunt:

criteriul privind vecinătatea produselor: mărfurile higroscopice (ciment, sare, gips) nu se aşează
în vecinătatea celor care cedează uşor apă (lână, cânepă, iută); mărfurile care preiau uşor
mirosuri (brânzeturi, zahăr, făină, biscuiţi etc), nu se amplasează în vecinătatea celor care emit
mirosuri (produse petroliere, ceapă, piei sărate etc);

mărfurile cu punct de topire scăzut ca untul şi ciocolata nu se amplasează în vecinătatea surselor

de căldură ca sala maşinilor la nave;

rezistenţa ambalajelor şi mărfurilor: suprastivuirea mărfurilor ambalate în saci sau cutii de carton
poate duce la ruperea sau deformarea ambalajelor, dezechilibrarea stivei şi final la deformări,
aglomerări, fragmentări sau amestecări ale produselor;

Modul concret de stivuire a mărfurilor în mijlocul de transport se alege funcţie de tipul

ambalajului şi al mijlocului de transport şi funcţie de condiţiile pe care le impune natura mărfii.
Câteva exemple sunt date în continuare.
Sacii se stivuiesc în trei moduri:

sac pe sac, atunci când marfa necesită o ventilaţie foarte bună;

pe jumătate de sac (asemănător cărămizilor în zid), dacă marfa necesită o ventilaţie deosebită;

în sistem ţesut (un sac longitudinal, următorul transversal, alternând similar şi pe verticală), dacă
se doreşte o mare stabilitate a stivei.

Butoaiele se strivuiesc cu vrana în sus, cu asezarea verticală, sau orizontală. Pentru a asigura
stabilitatea în timpul transportului, este recomandată fixarea butoaielor cu material lemnos.
Butoaiele din care s-ar putea scurge lichide dăunătoare pentru mărfurile învecinate se stivuiesc în
rândul inferior.

Lăzile se stivuiesc fie vertical, cu distanţe de 4 - 5 cm între rândurile de lăzi, fie transversal cu un
rând longitudinal şi următorul transversal faţă de mijlocul de transport, fie în şah.

Mijloacele de transport influenţează calitatea mărfurilor prin solicitările specifice la care

supun mărfurile şi prin condiţiile climatice diferite de cele din depozite.

Transportul rutier , indicat, de regulă, pentru distanţe scurte şi medii, presupune un timp mai
redus şi încărcături mai mici, de aceea impactul asupra produsului poate să fie mai mic. Se
impun, însă, măsuri de protecţie contra prafului, precipitaţiilor, razelor solare etc.

Transportul feroviar , cu o mare extindere datorită costului relativ scăzut şi a eficienţei pe

distanţe lungi, supune mărfurile unor solicitări mecanice intense şi la acţiunea factorilor
climatici. Efectul asupra calităţii mărfurilor se reduce prin folosirea materialului rulant adecvat
specificului mărfurilor transportate (vagoane frigorifice, refrigerente, izoterme, cu ventilaţie, cu
pereţi şi acoperiş mobil etc.).

Transportul pe apă este de durată mai mare şi, din această cauză, mărfurile pot suferi
modificări calitative mai numeroase. Durata transportului şi complexitatea factorilor
care influentează transportul determină o sumă de riscuri pentru nave şi încărcătura lor şi
consecinţele acestor riscuri, avarii sau degradări, duc adesea la litigii.Mărfurile transportate pe
apă sunt supuse unor solicitări puternice şi acţiunii intense a factorilor climatici, ca atmosfera
marină salină, condiţiile atmosferice variabile, variaţiile bruste de temperatură şi umiditate.

Transporturile aeriene , folosite pentru mărfuri cu volum mic şi valoare mare, pe distanţe
medii şi lungi, produc solicitări mecanice mici, solicitările specifice fiind legate mai mult de
modificările rapide de temperatură şi umiditate şi de scăderea presiunii atmosferice cu creştera
altitudinii.

Pe lângă solicitările la care sunt supuse în mijloacele de transport, mărfurile transportate mai pot
fi influenţate negativ de operaţiile de încărcare - descărcare, operaţii care pot produce degradări
ale mărfurilor transportate, atât prin solicitări mecanice, cât şi prin acţiunea factorilor climatici.
Mărimea şi felul acestor degradări depinde de modul în care sunt efectuate operaţiile de încărcare
- descărcare.

Astfel, în cazul manipulării manuale predomină solicitările cauzate de şocuri, împingeri, apăsări,
iar în cazul manipulării automate sunt mai frecvente daunele prin balansare şi lovire de pereţii
ambalajelor sau ai mijloacelor de transport. Pentru diminuarea sau eliminarea riscului de
degradare prin asemenea solicitări, expeditorul este obligat să aplice pe ambalaje simboluri care
atrag atenţia asupra unor regului de manipulare sau transport în vederea protejării mărfurilor şi a
personalului de execuţie.

Fenomene specifice de degradare a mărfurilor la transportul pe distanţe mari.

În cursul transportului pe distanţe mari, în special pe cale maritimă, sub acţiunea factorilor
mecanici, fizico - chimici şi atmosferici, mărfurile pot să sufere pierderi cantitative şi modificări
calitative care ajung uneori până la degradarea parţială sau totală. Astfel de efect asupra
mărfurilor au, printre altele, umezeala care provine fie din transpiraţia încărcăturii sau navei, fie
din mediu ca apă dulce sau sărată de mare, temperaturile extreme, fenomene meteorologice ca
vânturile, precipitaţiile, uraganele şi descărcările electrice, incendiile, acţiunea insectelor şi
rozătoarelor, incendiile, insalubritatea spaţiilor de depozitare şi mirosurile străine, procese
chimice şi biochimice.

Cel mai des, modificările produsului sunt cauzate de umiditatea relativă şi temperatura în afara
limitelor normale a aerului, care duc la fenomenul de condensare şi transpiraţie, dar şi alte
fenomene afectează integritatea mărfurilor. Câteva sunt descrise în continuare.

Condensarea apare atunci când există diferenţe de temperatură între încărcătură şi diferite

compartimente ale mijlocului de transport. Aerul transportă umiditatea din zonele mai calde spre
cele mai reci unde condensează.

Umiditatea poate condensa pe părţile metalice ale mijlocului de transport şi de acolo să picure pe
produsele transportate sau poate să condenseze direct pe marfă, producând transpiraţia
încărcăturii. Diferenţa de temperatură care produce condensarea poate fi generată de schimbarea
latitudinii, de închiderea spaţiilor în care este depozitată încărcătura, sau de încălzirea spontană a
încărcăturii, datorită unor fenomene proprii mărfii respective.

Transpiraţia încărcăturii se produce atunci când marfa are temperatura scăzută şi aerul cu care
vine în contact este mai cald şi umed. Fenomenul se poate combate prin ventilare şi egalizarea pe
această cale a temperaturii aerului şi încărcăturii şi prin folosirea de materiale absorbante de
umiditate.

Infestarea este contaminarea produselor cu paraziţi de natură animală sau vegetală. Temperatura

şi umiditatea pot favoriza dezvoltarea insectelor care nu doar depreciază marfa pe care au
infestat-o, dar se şi extind la alte mărfuri din spaţiile de depozitare ale mijlocului de transport.
Funcţie, deci, de momentul când s-a produs, infestarea poate fi:

introdusă, anterioară încărcării în mijlocul de transport;

căpătată, când produsele sunt infestate la staţia de destinatie;

reziduală, când este cauzată de depozitarea în spaţii infestate ale mijlocului de transport ori de
vecinătatea cu produse infestate.

Cele mai frecvente efecte ale acţiunii insectelor, funcţie de natura şi durata acţiunii lor, sunt
găurirea, ciupirea şi amestecarea cu pânze de păianjen, încălzirea şi pierderea în greutate,
creşterea umidităţii datorită curenţilor de aer favorizanţi, urmată de încolţire sau de apariţia
mucegaiurilor şi bacteriilor.

La expertizarea mărfurilor infestate, un element esenţial este determinarea speciei care a produs-
o, aceasta conducând la stabilirea responsabilităţii pentru pierderile provocate.

Autoaprinderea este o formă de degradare datorată stivuirii necorespunzătoare în spaţii care

contribuie la supraîncălzire sau alături de materiale cu proprietăţi de autoaprindere.

Coroziunea este distrugerea metalelor sau aliajelor sub acţiunea oxigenului din aer şi a
umidităţii, precum şi a altor substanţe chimice. La expertizarea pagubelor produse de coroziune
este importantă stabilirea provenienţei apei cu care mărfurile au venit în contact şi stabilirea
momentului de deteriorare.

Un rol important în acest caz îl au măsurile preventive, cum sunt gresarea sau acoperirile
anticorozive. De asemenea, o bună ventilaţie în timpul transportului este o măsură preventivă
eficientă.

5.1 Elaborarea raportului expertizei merceologice a mărfurilor deradate în tmpul

transportării , depozitări și păstrării.

Expertizarea mărfurilor degradate în timpul transportului se axează pe modul de derulare a

transportului, durata şi condiţiile lui de desfăşurare.

Procedural, expertiza se bazează pe studiul documentelor de transport, a evidenţelor

beneficiarului mărfurilor care se expertizează, precum şi pe preluarea informaţiilor
reprezentanţilor cărăuşilor. Se face o examinare atentă a stării mijloacelor de transport, a
gradului lor de curăţenie, a aspectelor tehnice cum este asigurarea condiţiilor impuse de
temperatură şi ventilaţie.

Expertul trebuie să asiste la descărcarea mijlocului de transport, urmărind aspectele care pot să
elucideze litigiul, cum sunt modul de stivuire, de amplasare a produselor în mijlocul de transport,
cantitatea produselor avariate etc. Pot să aibă rol probator imaginile fotografice realizate cu
această ocazie.

Se poate supune expertizei întregul lot sau numai o parte a lui, după caz, şi se extrag eşantioane
ca atare.

Raportul de expertiză trebuie să conţină datele şi informaţiile care să demonstreze realitatea

privind degradarea produselor ca urmare a transportului şi să indice cauzele şi natura
degradării. Raportul de expertiză trebuie să descrie detaliat modul de prezentare a mărfii,
defectele sale, cu individualizarea strictă a mărfii defecte prin indicarea seriei, ambalajului,
lotului din care provine.

Se acordă o atenţie deosebită ambalajelor, stării lor şi faptului că ele au putut sau nu să asigure
integritatea produsului. Se consemnează, de asemenea, prezenţa sau absenţa materialelor de
protecţie (prelate, folii), a materialelor de separare a loturilor de produse, modul de stivuire în
raport cu prescripţiile, modul de funcţionare a instalaţiilor de asigurare a condiţiilor optime de
transport (temperatură, ventilaţie etc).
6. Expertiza mărfurilor falsificate și contaminate.
6.1. Elaborarea raportului de expertiză a mărfurilor falsificate