Universitatea Crestină “Dimitrie Cantemir” București

Facultatea de Management Turistic și Comercial

Referat
Ambalarea mărfurilor în relație cu protecția consumatorilor și a mediului

Masterand:
Huică A.L Andreea Teodora

București
2020
 Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor și a
mediului

1. Definirea ambalajului şi a operaţiunii de ambalare a mărfurilor

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluţia modului de viaţă şi de

consum.
Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoţită de costuri importante asociate fazei de
post consum, impact asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului.
Fără ambalare, materialele ar fi în dezordine şi ineficiente.
Ambalarea şi ambalajul sunt definite pe numeroase căi. Din punct de vedere etimologic,
ambalajul (packaging, emballage) conţine prefixul "en" şi cuvântul "balla", al cărui sens este "de
a strânge în balot". Ambalarea (packaging1 , conditionnement) derivă din cuvântul latin
"condere" cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă.
Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării (Institute Francais de l'Emballage et du
Contidionnement, IFEC), propune următoarele definiţii în "Petit glossaire de l'emballage"2 : 
ambalajul este obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu
de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea
protejării acestora sau facilitării acestor operaţii;  ambalarea reprezintă operaţia de obţinere a
"primului înveliş aflat în contact direct cu produsul".
Noţiunea de ambalaj este mult mai vastă decât cea de ambalare, pe care o înglobează.
Noţiunea engleză de "packaging" este mult mai largă, ea regrupează următoarele funcţii:
protecţie, conservare, uşurinţă în utilizare, comunicare (prin grafică, etichetare) şi facilitarea
vânzării.
Ea dă mai multă importanţă rolului comercial al ambalajului.

Institutul de Ambalare din Anglia furnizează trei direcţii în definirea ambalării:

 sistem coordonat de pregătiri a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare, vânzare

cu amănuntul şi consum;
 cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final în condiţii optime şi cu costuri
minime;
 funcţia tehnico-economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare în timp ce
profitul este maxim. Conform STAS 5845/1 - 1986, ambalajul reprezintă un "mijloc (sau
ansamblul de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de
produse, pentru a le asigura protecţia temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic,
biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii, în decursul manipulării, transportului,
depozitării şi desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie.
Tot în conformitate cu STAS 5846/1 - 1986, ambalarea este definită ca fiind "operaţie,
procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a
produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la
înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie."
Termenul de ambalare şi ambalaj sunt concepte relativ recente şi nu este ușor să îi
formulăm o definiție exactă. Ambalajul poate fi analizat din mai multe puncte de vedere: tehnic,
economic şi comercial.
Din punct de vedere tehnic, ambalajul este definit ca un ansamblu de materiale, destinat
protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi facilitării operaţiilor de circulaţie tehnică a
mărfurilor.
Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare,
care încorporează materii prime, cheltuieli materiale şi efort uman.
Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiţii a
manevrării, conservării, depozitării, şi transportului produselor. În “Petit Robert” (1989),
ambalajul este definit ca „un înveliş din materiale şi forme diferite în care se ambalează un
produs pentru transport sau vînzare”.
Deci, potrivit definiţiei menţionate anterior constatăm că ambalajele pot fi: pentru
transport, pentru prezentare sau pentru desfacere.
Deasemenea părerile se împart, iar ambalajul, potrivit diferitor terţi, este privit şi ca un
element al mixului de marketing, nu doar ca element al politicii de produs. În ţara noastră,
conform legii 231 cu privire la comerţul interior art.19 „Ambalajul produsului trebuie să asigure
integritatea şi protecţia calităţii acestuia, să fie uşor de manipulat, să promoveze vânzarea
produsului, fiind totodată conform cu prevederile legale referitoare la protecţia muncii, mediului
şi securitatea consumatorilor”.
În prezent se impune tot mai mult realizarea unor ambalaje din materiale antipoluante,
care îndeplinesc o serie de criterii: consum minim de materiale, posibilitatea de distrugere a
ambalajului dupa utilizare, lipsa 514 substanţelor nocive prin distrugerea materialului.

În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului

39/1995, dupa cum urmeaza: "un sistem fizico - chimic cu functii complexe, destinat să asigure
protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul
menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi
desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie"
        Conform literaturii de specialitate clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii,
din care prezentăm câteva în continuare:
- după materialele constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă,  metal, materiale plastice,
ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în
componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);
- după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile;
- după tip - plicuri, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;
- după destinaţie - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;
- după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse
nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;
- după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple;
- după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile),
ambalaje nerecuperabile.
Indiferent de gradul de dezvoltare economică a unei ţări, mărfurile produse şi
comercializate sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă, la nivel mondial
aproximativ 99% din producţia de mărfuri este ambalată.
Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar, actualmente concepţia despre ambalaj
s-a modificat considerabil, el fiind cel care permite circulaţia produselor din momentul
fabricaţiei până la consumatorul final.
        Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până
la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia:
- conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici:
- facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor;
- promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar
schimbarea mentalităţii consumatorului.
         Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi  ambalajul ca
un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori
este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea
sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales, în
cazul produselor noi. Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare) este
utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a
produsului în toate etapele circuitului tehnic.
         Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa mediului
extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în standarde,
protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva factorilor
biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice.
Considerată funcţie elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea conţinutului de
efectele mediului extern în cazul în care există o corelare perfectă între ambalaj - produs -metodă
de conservare.
Astfel, putem vorbi despre următoarele tipuri de protecţie pe care trebuie să le asigure
ambalajul:  împotriva factorilor fizici (loviri, şocuri, trepidaţii, lumină, temperatură, presiune);
 împotriva factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de carbon (CO2)
şi dioxid de sulf (SO2);  împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte, rozătoare).
Dintre factorii fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produsele ambalate au
efecte variabile.
Trepidaţiile din timpul transportului influenţează atât produsul cât şi ambalajul. Ele pot
comprima, tasa produsul în interiorul ambalajului, formându-se un spaţiu liber care compromite
protecţia oferită de ambalaj împotriva şocurilor ulterioare.
Lumina este un factor fizic care produce decolorări şi degradări profunde ale mărfurilor.
Numeroase produse sunt sensibile la lumină, care are rolul de a iniţia reacţii fotochimice,
responsabile de alterarea culorii, de pierderea. vitaminelor.
Rolul ambalajului în acest caz este fie de a filtra lungimile de undă care produc
deprecierea produselor, fie de a opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului1 (ambalajul
opac). În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la temperatură.
Ambalajul trebuie să protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate, deoarece o
temperatură mai mare de 40°C, poate provoca deformarea produselor sau stimulează reacţii
chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea gustului sau a mirosului.
În acest scop se utilizează ambalaje din materiale plastice, lemn sau protecţii
suplimentare cu rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu; guş, fibre de bumbac, folii de
aluminiu; Protecţia chimică trebuie să răspundă necesităţii ca anumite produse să nu vină în
contact cu anumite substanţe chimice agresive: H2, NH3, SO2, CO2.
În acest scop ambalajul joacă un dublu rol: 1. rolul de barieră la transferul de gaze din
exterior către interiorul ambalajului:  baraj la oxigen şi vapori de apă pentru protecţia
produselor sensibile la oxigen (riscul dezvoltării mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe; riscuri
datorate oxidării produselor; riscul formării de soluţii saturate cu produse zaharoase sau sărate; 
baraj împotriva tuturor substanţelor volatile prezente în mediu (hidrocarburi, fum, parfumuri)
susceptibile de a antrena alterarea proprietăţilor organoleptice (gust, miros) ale produselor; 2.
rolul de barieră la transferul gazos din interior către exterior pentru a evita: pierderea aromelor
specifice produsului; deshidratarea produsului; pierderea gazelor sau amestecului gazos care a
fost introdus în interiorul ambalajului pentru conservarea produsului (CO2, N2, vapori de
alcool).
Protecţia fizico-chimică protejează produsul de acţiunea mediului extern (aer, umiditate,
lumina). Calitatea protecţiei fizico-chimice depinde de materialele utilizate în confecţionarea
ambalajelor, fiecare material având o anumită permeabilitate care depinde de structura cristalină,
gradul de orientare al cristalelor şi de structura lor moleculară.
Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice şi
microbiologice a produselor alimentare.
Astfel, rolul ambalajului este:

 de a realiza o barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă şi produsele

ambalate împiedicând astfel recontaminarea sau supracontaminarea acestora;
 de a limita sau a împiedica schimburile gazoase susceptibile de apariţia şi dezvoltarea
germenilor patogeni;
 de a asigura o etanşeitate perfectă la toţi germenii micro-bieni şi să suporte condiţii de
sterilizare în cazul produselor care necesită acest tratament (laptele sterilizat);
 să împiedice contactul direct între produsele sterile: pâine, zahăr, paste etc. şi
persoanele care le manipulează;
 să evite riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană patogenă
conţinută în produsele nesterilizate (carne, peşte).

Protecţia şi rezistenţa termică a ambalajelor ţine seama de faptul că numeroase produse

necesită, în vederea conservării, o stabilitate relativă întrun anumit domeniu de temperatură.
Ambalajul contribuie la conservarea produselor congelate.
Ambalajul trebuie să aibă o rezistenţă termică bună, ţinând seama de următorii factori: 
rezistenţă la şocuri termice (variaţii bruşte de temperatură) care pot surveni pe parcursul
transportului;  rezistenţa la căldură, dacă produsul necesită sterilizare;  rezistenţa la
temperaturi scăzute când condiţiile de conservare a produsului necesită temperaturi scăzute sau
dacă produsul este distribuit în ţări unde temperatura exterioară atinge valori foarte scăzute (de
exemplu, anumiţi polimeri devin fragili la temperature.
         Funcţia de transport, manipulare, depozitare  presupune adaptarea ambalajului la normele
de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului volum/greutate.
Activităţile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizată dimensionarea corespunzătoare a
produselor si ambalajelor, să se asigure ambalajul optim de păstrare, manipulare şi transport pe
întreg circuitul tehnico-economic.
Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de
depozitare şi a capacităţtii mijloacelor de transport. În alegerea ambalajului optim trebuie să se
urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se formeze o stivă compactă, stabilă prin care
să se ocupe cât mai raţional volumul.
Cerinţa a fost impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun
dimensionarea raţională a produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a
produselor urmăreşte, de asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de
condiţiile de mediu.
Pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat
raţionalizarea operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a
rampelor de încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport.
Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerinţelor
de ordin constructiv (care trebuie să asigure protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin
dimensional (dimensiunile trebuie să corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de
transport şi manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi
cerinţe privind returnarea ambalajelor (se preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere).
         Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul folosind
în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice precum şi
volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea, imaginea
trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.

1.2. Metode de ambalare

Materialele de bază din care se obţin ambalajele sunt: hârtia şi cartonul (materiale
celulozice), materiale metalice, materiale plastice, lemnul, materiale complexe, materiale textile.

         Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de

anumite cerinţe de calitate:

- masa, volum propriu reduse;

- fără toxicitate;
- fără miros, gust;
- rezistenţă mecanică ridicată;
- impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi;
- compatibilitate faţă de produsul ambalat. 
       
  Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte
modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin
simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în
masură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul
este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de caldură sau expus radiaţiilor ultraviolete
deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de
caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile
materialului din care se face ambalajul. 
Aceasta poate fi:

- colectivă şi porţionată; este metoda care permite gruparea Într-o singură unitate de vânzare a
mai multor produse. Materialele utilizate sunt: carton, folii contractibile sau hârtie. Ambalarea
colectivă se poate realiza şi prin gruparea produselor preambalate cu hârtie Kraft, celofan sudabil
etc, obţinându-se pachete paralelipipedice paletizate. Acest procedeu, denumit fardelare, este
aplicat la ambalarea colectivă a unor produse ca: zahăr, făină, orez, mălai etc. Ambalarea
porţionată este procedeul de ambalare în care cantitatea de produs care urmează să fie cuprins în
ambalaj este stabilită astfel, încât să fie consumată la o singură folosire
- tip aerosol; În sens "clasic", noţiunea de aerosol se referă la o dispersie de particule solide sau
lichide foarte fine, susceptibile de a rămâne timp îndelungat în suspensie în atmosferă.
Ambalajul tip "aerosol" este un recipient rezistent la o presiune interioară dată, prevăzut cu o
deschidere în care se montează "o valvă" care asigură etanşeitatea şi distribuirea produsului
conţinut. În conformitate cu Directiva Europeană din mai 1975 "prin generator de aerosol se
înţelege un ansamblu constituit dintr-un recipient nereutilizabil - din metal, sticlă, material
plastic -, care conţine un gaz comprimat, lichefiat şi prevăzut cu un dispozitiv ce permite ieşirea
conţinutului sub formă de particule solide sau lichide în suspensie sub formă de spumă, pastă,
pudră sau în stare lichidă"
- în folii contractibile (tip blister şi alveolară); Acesta este un procedeu de ambalare a produselor
în bucăţi mici, uniforme prin aşezarea lor pe o placă suport, având alveole termoformale, urmată
de închidere prin acoperire cu folii termo-sudate. Prin folie contractibilă se înţelege o folie din
material plastic, etirată în momentul fabricării sale, cu tensiuni interne fixate şi care în momentul
încălzirii revine la poziţia iniţială. Materialele întrebuinţate sunt: polietilenă termo-conductibilă,
policlorura de vinii, policlorura de viniliden, polipropilena etc. Ambalarea tip "Skin" este un
procedeu de ambalare în vid a produselor, prin aşezarea lor cu bucata sau grupat pe o placă
suport plană, urmată de închidere prin acoperire cu folie transparentă şi termosudare.
- aseptică; Ambalarea aseptică poate fi definită prin "introducerea unui produs sterilizat destinat
comercializării într-un vas sterilizat în condiţii aseptice, urmată de închiderea vasului astfel încât
să fie prevenită contaminarea produsului cu microorganisme". Termenul "aseptic" desemnează
absenţa sau excluderea microorganismelor, comparativ cu termenul "ermetic" care este folosit
pentru a indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu permite pătrunderea
gazelor, vaporilor de apă, a microorganismelor în ambalaj. Ambalarea aseptică a produselor
alimentare, lichide sau vâscoase este deci o tehnologie care garantează securitatea
microbiologică a alimentelor fără ca acestea să-şi piardă calităţile nutritive şi organoleptice.
- în vid; Unele produse cum ar fi carnea şi preparatele din carne sunt sensibile la acţiunea
oxigenului, putând deveni inutilizabile în cazul unei durate mai mari de depozitare. Chiar dacă
ambalajul este impermeabil la oxigen, cantităţi mici din acest gaz rămase în ambalaj pot
reacţiona cu produsul. În general, modificarea compoziţiei atmosferei este determinată de
creşterea sau descreşterea concentraţiei dioxidului de carbon (CO2). Modificarea atmosferei din
ambalaj este obţinută prin următoarele procedee: tehnica ambalării în vid şi ambalarea în
atmosferă modificată. Ambalarea în vid constă în plasarea produsului într-un ambalaj
impermeabil la gaz şi scoaterea aerului, suprimând astfel oxigenul: principalul agent responsabil
de o eventuală alterare a produsului.
- în atmosferă modificată (controlată). În general, pentru a descrie schimbările care au loc în
interiorul unui ambalaj individual, sunt utilizaţi termeni ca: ambalarea în atmosferă controlată şi
ambalarea în atmosferă modificată.
Ambalarea în atmosferă controlată CAP (Controlled Atmospfere Packaging) poate fi
definită ca fiind închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz în care gazele de
referinţă ca CO2, O2, N2 şi vapori de apă au suferit modificări şi sunt controlate selectiv.
Modificarea atmosferei din interiorul ambalajelor se poate realiza prin două procese:
• eliminarea aerului şi înlocuirea lui cu un amestec gazos controlat;
• închiderea alimentului într-un ambalaj impermeabil la gaz şi eliminarea aerului.
Ambalarea în atmosferă modificată MAP (Modified Atmosphere Packaging) constă în închiderea
produsului într-un ambalaj în care atmosfera din interior este modificată în raport cu CO2, O2,
N2, vapori de apă.
Ambalarea MAP depinde de următorii factori:
• natura produsului ambalat;
• alegerea gazului sau a amestecului gazos şi efectele lor asupra produselor;
• natura materialului de ambalare şi adaptarea materialului de ambalaj la tehnica de
ambalare utilizată şi la maşina de ambalare. Aplicarea acestei tehnici permite controlul reacţiilor
chimice, enzimatice sau microbiene în scopul reducerii sau eliminării proceselor de degradare ale
mărfurilor

         Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie
făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În
cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%),
materiale plastice (13%), materiale metalice (12%).
Pentru realizarea ambalajelor care să permită ambalarea în vid, în gaz inert etc se
utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie si carton si pe baza de materiale
plastice) sau a celor de tip "bariera" dar acestea  prezintă inconvenientul unei reciclări dificile.
1.3.Relaţia ambalaj - mediu înconjurator
          Marcajele existente pentru protecţia consumatorilor dar şi a mediului indică faptul că
ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie să fie o
problemă pentru mediul înconjurator şi pentru consumator. La nivelul UE se prevede:
- promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;
- limitarea volumului şi masei ambalajelor;
- eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi şi ambalaje reciclabile.
Impactul serios asupra mediului şi necesitatea diminuării poluării a condus la utilizarea
unor materiale de ambalaj de tipul:
- "lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungită;
- "earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;
- "extremely easy to recicle" - usurinţă în reciclare.
         Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius

Fig  1 -  Simboluri pentru protectia mediului înconjurator si a consumatorului

     
 Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru
cunoaşterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizării cu
uşurinţă  a reciclării acestuia.
Codificarea constă într-o săgeată închisă ce prezintă în centru un număr şi abrevierea
pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de înalta
densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasă densitate, 5 PP - polipropilena, 6PS -
polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Fig. 2 -  Codificarea specifica materialelor plastice

       

În alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra

mediului înconjurător ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai puţin
poluante şi reducerea ponderii celor nerecuperabile.

      

Ambalarea mărfurilor trebuie tratată cu seriozitate atât de către expeditor cât şi de catre
caraus pentru a se asigua o protectie eficienta.
 De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu atentie starea ambalajului deorece
este posibil  ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale
neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot
duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile
de transport.
Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar
deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.
         

3. Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT.

Semifabricatele, produsele laminate nu se ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau

împletiturilor din sârma se realizeaza legaturi, colaci sau rulouri.
Sculele, tacâmurile se ambaleaza în hârtie (în pachete) si se introduc în lazi de lemn sau cutii de
carton.
Pe ambalaje este obligatorie scrierea denumirii întreprinderii, denumirea produsului,
semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice (fragil).
         Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de
destinatie:

- profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;

- tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;
- produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara
(tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);

         In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta
urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:

- produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC)

- amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat: 
- compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala; poliamida 6,6 cu
amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;
- produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine
o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:

Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati,

bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne
metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of.
nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor în functie de masa sau volum în
recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde,
ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.
         Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor
peliculogene în timpul transportului si depozitarii.
         In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii,
cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de
Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.
         In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice
periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001.

        
 Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.
Într-o economie de piaţă, cu o concurenţă acerbă, ambalajele sunt elemente de promovare
a produselor. Fără ambalare, mărfurile ar fi în dezordine şi ineficiente. Ambalajul trebuie să
promoveze produsul şi să contribuie la întărirea “imaginii de marcă” pentru produs, dar, să nu
inducă în eroare cumpărătorii. +
Consumatorul joacă un rol important în mecanismul de piaţă, constituind elementul de
referinţă al acţiunilor întreprinse de producător şi de comerciant. Necesitatea protejării acestuia a
apărut în societăţile democratice cu o economie de piaţă caracterizată printr-o puternică
concurenţă şi printr-o ofertă foarte variată de bunuri şi servicii. În ultimii ani, siguranţa
produsului dar şi a consumatorilor a devenit o funcţie foarte importantă a ambalajului. Ambalajul
are şi un dublu rol de promotor al vânzării şi de purtător al informaţiei.
În fața globalizării crescute a piețelor şi sub influenţa progresului tehnico-ştiinţific şi al
concurenţei, supraveţuirea afacerilor, devine o preocupare permanentă pentru agenţii economici.
Un astfel de mediu obligă companiile să adopte diverse strategii pentru o mai bună poziționare.
Din această perspectivă, ambalajul a devenit una dintre deciziile strategice pentru companiile
care doresc să-și consolideze sau să-şi îmbunătățească poziția competitivă pe piaţă. În condiţiile
economiei de piaţă liberă concurenţială, ambalajele sunt privite în special ca elemente de
promovare a produselor.
Fără ambalaj, produsele ar fi în dezordine şi ineficiente. Actualmente, la nivelul întregii
planete, se consideră că aproximativ 99% din producţia de mărfuri se comercializează în stare
ambalată. Pentru companie, este important să știe de ce și cum să proiecteze ambalajele pentru a
răspunde așteptărilor consumatorilor, şi aceste aspecte se merită cunoscute pentru a şti cum să
schiţeze discursul promoţional.
Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluţia modului de viaţă şi
de consum. Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoţită de costuri importante, şi
prezintă impact asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului. Ambalajul trebuie să
promoveze produsul şi să contribuie la întărirea „imaginii de marcă” pentru produs, dar, să nu
inducă în eroare cumpărătorii.
În calitate de purtător al cererii de mărfuri, consumatorul joacă un rol important în
mecanismul de piaţă, constituind elementul de referinţă al acţiunilor întreprinse de producător şi
de comerciant. De multe ori reprezentarea intereselor consumatorului este deficitară.
Complexul de intervenţii sociale – guvernamentale – cu privire la această problematică
îşi găseşte expresia în conceptul de “protecţie a consumatorilor” care este o latură importantă a
politicii sociale şi o componentă de bază a programelor de protecţie socială. Necesitatea
protejării consumatorilor a apărut în societăţile democratice cu o economie de piaţă caracterizată
printr-o puternică concurenţă şi printr-o ofertă foarte variată de bunuri şi servicii. Originile
consumerismului contemporan se află în „Carta drepturilor consumatorului” propusă de
preşedintele Kennedy la 15 martie1962, în cadrul unui mesaj adresat Congresului American.
Astfel, 15 martie 1962 reprezintă momentul istoric al nașterii mișcării mondiale a
consumatorilor, iar în prezent este celebrată ziua internaţională a consumatorului.
Această Cartă a servit drept model pentru multe din legislaţiile naţionale şi regionale cu
privire la consum, formulate în deceniile şapte şi opt, în diverse colţuri ale lumii. Protecţia
consumatorului este una din axele principale de acţiune ale Uniunii Europene şi a statelor
membre.
În Uniunea Europeană, începând cu anul 1972, la Paris au fost adoptate o serie de
directive ce au în vedere în principal securitatea produselor, reclama înşelătoare,
responsabilitatea producătorilor pentru produsele defecte, denumirea şi etichetarea produselor,
clauze înşelatoare, contracte, etc. Directiva 92/59 din 1992 privind siguranţa generală a
produselor, impune obligativitatea comercializării exclusiv a produselor sigure, care nu prezintă
nici un risc în condiţii de utilizare normală.
Conform Departamentului de Standardizare şi Metrologie, Informaţia Nr. 196 din
28.03.2002, Informaţie pentru consumator: Producătorul (vânzătorul) este obligat să prezinte
consumatorului informaţia necesară şi autentică privind produsele alimentare ce asigură
posibilitatea alegerii lor corecte; Informaţia pentru consumator trebuie să fie prezentată
nemijlocit cu produsul alimentar prin text şi/sau marcare pe ambalaj, etichetă, pagină anexată
printr-o metodă acceptată pentru anumite tipuri de produse alimentare; Textul de pe ambalaj,
etichetă, pagina anexată şi inscripţiile din marcaj se scriu în limba română. Textul şi inscripţiile
pot fi dublate şi în alte limbi; Informaţia prezentată în textul de pe ambalaj, etichetă, pagina
anexată trebuie să fie clară, completă şi autentică, încît consumatorul să nu fie indus în eroare
privind conţinutul, proprietăţile, 515 valoarea nutritivă, natura, originea produsului, modul de
preparare şi consum, precum şi alte informaţii ce determină direct sau indirect calitatea şi
securitatea produsului alimentar, să nu poată considera în mod greşit produsul dat drept un alt
produs care este asemănător ca formă sau care are indicatorii organoleptici identici; Data
fabricării, data valabilităţii, în caz de codificare, precum şi altă informaţie codificată trebuie
descifrate şi prezentate în informaţie clar. Producătorul este cel ce fabrică un produs finit pentru
consumatori şi conform Legii Nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor,
producătorul este obligat să ofere consumatorilor doar produse calitative ce corespund cerinţelor
prescrise şi/sau declarate,cee ace înseamnă,că toată informaţia care o furnizează produsul,
consumatorului, prin ambalaj, etichetă,marcă trebuie să fie licită, reală şi să nu fie eronată, pentru
a respecte toate standartele impuse în acest sens.
În ultimii ani, siguranţa produsului dar şi a consumatorilor a devenit o funcţie foarte
importantă a ambalajului. Totuşi ambalajul îndeplineşte următoarele funcţii de bază: funcţia de
protecţie; funcţia de raţionalizare; funcţia de marketing.
Cea care are contact direct cu consumatorul este funcţia de marketing, care reflectă ideea
că ambalajul are un dublu rol: de promotor al vânzării şi de purtător al informaţiei către
consumator. Elementele care contribuie la realizarea funcţiei de promovare a vânzărilor şi
informare a consumatorului pe care o au ambalajele sunt: modul de confecţionare, sistemul de
marcare şi etichetare, dar mai ales estetica ambalajului, adică aspectele referitoare la formă,
culoare,etichetă şi armonia grafică a ambalajului.
Aceste elemente trebuie armonizate corespunzător pentru a atrage atenţia
cumparatorului, însă ele trebuie să reflecte exclusiv realitatea. Grafica are rolul cel mai important
din punct de vedere estetic, iar eticheta din punct de vedere informativ.
Necesităţile comerciale actuale impun o grafică simplă, estetică şi expresivă. Ea trebuie
să să prezinte marfa într-o formă atrăgătoare care să aibă efect imediat, să informeze în mod
sugestiv şi să fie uşor descifrabilă, pentru a ajuta consumatorul, dar nu să-l inducă în eroare. Se
consideră azi, că imaginea este limbajul universal, înţeles de locuitorii din orice parte a planetei.
Pe etichete sau direct pe ambalaj consumatorul trebuie să găsească toate menţiunile despre marfă
stabilite ca fiind obligatorii, menţiuni suplimentare specifice fiecărei grupe merceologice,
precum şi menţiuni facultative cu caracter promotional.
O etichetă profesională înglobează şi desene, lustraţii, simboluri, etc, aplicate pe
ambalaj. O importanţă deosebită o are eticheta de informare şi instrucţiunile de folosire ţi
eventualele avertizări ale consumatorului, în cazuri speciale de utilizare.
Există chiar un limbaj universal, prin simboluri grafice foarte intuitive, a eventualelor
interdicţii propuse de producător, privind utilizarea produselor. Scopul etichetării este acela de a
da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât
să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor, din punct de vedere al
nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar
putea fi supuşi. Informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii la
achiziţionarea produselor.
Forma ambalajului este influenţată atât de particularităţile constructive şi tehnologice, cât
şi de posibilitatea de utilizare a materialului. Obţinerea unei forme estetice se poate realiza numai
pe baza studierii destinaţiei practice a funcţiei ambalajului dat. Culoarea reprezintă un mijloc
eficace de atragere a atenţiei.
Se apreciază că pentru realizarea unei armonii este necesară folosirea a trei culori,
deoarece întotdeauna două culori o solicită şi pe a treia, chiar dacă aceasta este numai culoarea
de fond pe care se detaşează primele două. În prezent majoritatea produselor alimentare se desfac
în stare ambalată şi ca urmare aspectul estetic al ambalajului se integrează în noţiunea complexă
de calitate a alimentului. Senzaţiile vizuale provocate de un ambalaj conduc la o aprobare sau o
respingere a produsului, în totalitate. Ca urmare, ambalajul este elementul de legatură între
consumator şi produs.
Prin estetica ambalajului se revine în ajutorul cumpărătorului, dându-i posibilitatea să
facă o diferenţiere în funcţie de gustul lui.
Ambalajele estetice provoacă la cumparator, simţul de încredere şi igienă pentru marfa
prezentată.
 Ambalajul favorizează identificarea produsului, înlesnind 516 atragerea de cumpărători
potenţiali, pe care îi învaţă cum să folosească, să păstreze produsul şi cum să apere mediul
înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenţii de descompunere ai
acestora. Importanţa ambalajului este evidenţiată de principiile pe care acesta trebuie să le
îndeplinească pe parcursul circuitului străbatut de produs între furnizor-distribuitor-reţeaua
comercială-consumator final.
Ambalajul poate avea o importanţă minoră, cum este în cazul materialelor de construcţii
sau o importanţă majoră, cum este în cazul produselor alimentare. Calitatea produselor este
influenţată de calitatea ambalajului. Un ambalaj necorespunzător poate conduce la deprecierea
produsului.
Un ambalaj ideal trebuie sa indeplineasca mai multe cerinţe: să protejeze produsul, să
prezinte caracteristicile tehnice care să favorizeze operaţiile de circulaţie tehnică, să fie uşor,
comod şi totodată prin modul în care este conceput să fie uşor de recunoscut, să atragă atenţia
cumpărătorului în mod spontan, să sugereze o idee precisă despre produs, să prezinte calitatile
produsului. Şi când vorbim de calitatea unui produs,aceasta înglobează, totul, începând cu
materia primă ultilizată pentru fabricarea produsului în sine, până la materia primă utilizată
pentru ambalaj.
Deoarece există o vastă varietate de materiale utilizate pentru producerea ambalajelor,
însă nu toate satisfac şi corespund cerinţelor consumatorului. Există cazuri în care totul este
perfect, forma, culoarea, grafica, informaţiile prezentate pe ambalaj, astfel consumatorul decide
să achiziţioneze produsul respective, însă odată ajuns acasă este dezamăgit, deoarece agentul
economic nu a luat în calcul dacă produsul respective poate fi cu uşurinţă despachetat, şi
reînpachetat, pentru că este un aspect foarte important, ca timpul de despachetare a unui produs
să fie minim, şi cel mai important să nu afecteze pe lângă aspectul moral, aspectul fizic al
consumatorului.
Pentru că un produs poate dăuna vieţii consumatorului nu doar prin prisma
componentelor din conţinutul produsului, ci şi prin ambalaj, care poate răni fizic consummator la
deschidere, pot fi tăioase, foarte rigide, şi toxice, adică calitatea nu este corespunzătoare. Un
exemplu în acest context pot servi ambalajele rigide din plastic, sau ambalajele cu blister, care de
cele mai multe ori sunt foarte greu de deschis, consumatorul trebuie să depună efort şi timp
pentru a ajunge să vadă produsul.
Ambalajul reprezintă o interfaţă cu care consumatorul vine în contact direct, de aceea
ambalajul trebuie gândit pentru a atrage cumpărătorii şi pentru a declanşa actul de cumpărare. De
aceea, ambalajul a fost denumit şi „vânzător mut” al produsului. Ambalajul trebuie să asigure un
impact vizual pozitiv.
Astfel, pentru a avea şansa de a fi cumpărat de consumator, un produs trebuie mai întai sa
fie vazut şi să poata fi selectat din ansamblul produselor care ocupă raftul. Pentru produsele
alimentare vândute prin autoservire, ambalajul de prezentare reprezintă singura legătură între
client şi produs.
Din această cauză, ambalajul trebuie să îndeplinească însuşiri care să-i confere putere de
promovare vânzătorului. În concluzie, forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi
importanţă ca şi produsul în sine, deci caracteristicile estetice ale ambalajului trebuie considerate
ca şi elemente strategice ale societăţilor producătoare cu o importanţă din ce în ce mai mare.
Ambalajul trebuie să convingă consumatorul de calitatea produsului (fără ca aceasta să fie
eronată).
Protecţia consumatorului este un subiect global, fiind influenţată de contextul vânzărilor
prin autoservire, şi ea trebuie obligatoriu să fie asigurată de producători, şi vânzători, indiferent
de sfera de activitate, aceştea trebuie să asigure piaţa cu produse calitative, sănătoase, care nu
prezintă risc pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorului, şi aceste aspecte trebuie să le
întrunească în mod obligatoriu şi ambalajul, deoarece anume el este factorul decisiv în decizia de
a cumpăra.