AMBALAJUL,

INSTRUMENT

DE PROMOVARE

1
 CAPITOLUL I

AMBALAREA

Ambalarea mărfurilor a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în timp, ca urmare a

tehnologiilor avansate folosite atât in producția de mărfuri, cât și în obținerea de noi materiale pentru
ambalaje, de noi tipuri de ambalaje și de metode de ambalare din ce in ce mai perfecționate, care să
mențină calitatea produselor și a mediului înconjurător la un nivel ridicat.
De asemenea, exigențele consumatorilor față de ambalaj și de ambalarea mărfii au crescut odată cu
evoluțiile înregistrate în modul de viață și de consum. Producătorii de mărfuri și de ambalaje s-au
aliniat acestor exigențe și chiar au venit în întimpinarea cerințelor consumatorilor.

1.1 Definirea și rolul ambalajului

Ambalajul mărfurilor poate fi definit din punct de vedere tehnic și economic.
- din punct de vedere tehnic, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul este „un mijloc(sau un
ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse,
pentru a le asigura protecția temporală din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, în scopul
menținerii calității și integrității acestora în stare de livrare, în decursul manipulării, transportului,
depozitării și desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanție”.
- din punct de vedere economic, ambalajul poate fii considerat un produs finit oarecare cu o
anumită destinație, pentru care s-au realizat cheltuieli cu materii prime şi cheltuieli de obținere.
- ambalarea mărfurilor este definită, conform STAS 5845/1-1986, ca fiind „operaţia,
procedeul sau metoda prin care se asigură, cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a produsului in
decursul manipulării, transportului, depozitării, contribuind si la înlesnirea acestora până la
consumarea sau până la expirarea termenului de garanţie”.
Rolul ambalajului este acela de a proteja produsele alimentare şi nealimentare (a menţine
integralitatea şi calitate acestora), de a înlesni operaţiile de manipulare, transport, depozitare, desfacere
(a permite circulaţia produselor de la producător la consumatorul final).
Comercializarea produselor este de neconceput, în cele mai multe cazuri, fără existenţa
ambalajelor. Lipsa ambalajelor ar face schimbul de mărfuri costisitor, ineficient şi chiar imposibil.
Rolul şi importanţa ambalajului se reflectă în cele trei funcţii ale acestuia:
• conservarea şi protecţia produselor şi a calităţii acestora;
• manipularea, transportul, depozitarea;

2
 • promovarea vânzării mărfurilor şi informarea consumatorului.

1.2 Funcțiile ambalajului

1.2.1 Funcţia de conservarea şi protecţia produselor şi a calităţii acestora
Această funcţie presupune protejarea produsului de mediul extern (factorii fizici, chimici,
biologici) şi este considerata funcţia de bază a unui ambalaj.
a) protecţia împotriva factorilor fizici aceștia sunt:
- solicitările mecanice (trepidaţiile din timpul transportului) – pot comprima, tasa
produsul în ambalaj, creându-se un spaţiu între produs şi ambalaj şi ca urmare produsul nu mai este
protejat împotriva solicitărilor mecanice ulterioare; lumina -produce decolorări şi degradări ale
mărfurilor.
Exemplu: - produsele care conţin coloranţi naturali se decolorează sub acţiunea luminii sau prezintă
pete şi culoare neuniformă. Pentru a opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului se foloseşte
ambalajul opac ca, de exemplu cel obţinut din aminoplaste (materiale plastice) – pentru medicamente –
sau din materiale complexe – pentru lapte, sucuri.
- temperatura - ambalajul trebuie sa protejeze produsul de temperaturile ridicate sau
scăzute ori de variaţii de temperatură; se folosesc în acest scop ambalaje din materiale plastice, lemn,
folii de aluminiu, protecţii suplimentare din rumeguş. Pentru a asigura protecţia produsului, ambalajul
trebuie se fie rezistent la temperaturi ridicate (dacă produsul necesită sterilizare) sau la temperaturi
scăzute (dacă produsul este conservat prin congelare).
b) protecţia împotriva factorilor chimici
Ambalajul trebuie sa asigure protecţia produselor faţa de diferite substanţe chimice, ca:
amoniac, hidrogen, dioxid de carbon, dioxid de sulf, apă, vapori.
Ambalajul joacă un dublu rol:
- de barieră la transferul de gaze din exteriorul în interiorul ambalajului:
- barieră la oxigen şi vapori de apa eliminându-se riscul dezvoltării bacteriilor, mucegaiurilor
şi oxidării produselor.
- barieră la substanţe volatile din mediu (fum, parfumuri) care ar putea modifica proprietăţile
organoleptice (gust, miros).
- de barieră la transferul de gaze din interior spre exterior, evitându-se pierderea aromei produsului (de
exemplu la cafea), deshidratarea produsului sau pierderea gazului sau amestecului gazos introdus în
ambalaj în vederea conservării produsului (dioxid de carbon, azot).
Pe de alta parte, ambalajul trebuie să fie neutru faţa de produs să nu influenţeze negativ
produsul în urma unor reacţii chimice.
c) Protecţia împotriva factorilor biologici

3
 Rolul ambalajului este de a proteja produsele faţa de microorganismele din atmosfera, faţă de
insecte si rozătoare, împiedicând astfel contaminarea lor (să asigure o etanşeitatea perfectă faţă de
germenii microbieni).
Pe de alta parte, ambalajul împiedică contractul direct dintre produsele sterile şi persoanele
care le manipulează.
1.2.2 Funcţia de manipulare, depozitare, transport
Se consideră că, pe parcursul circuitului tehnic, mărfurile şi ambalajele lor sunt supuse la
circa 30-40 operaţii de manipulare, deci unor solicitări mecanice care le pot deteriora.
Pentru a înlesni operaţiile de manipulare, depozitare, transport, ambalajele trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
• să faciliteze manipularea produselor, prin formă, greutate, volum, prezenţa unor orificii
care să permită prinderea lor;
• să asigure securitatea operatorilor şi stabilitatea încărcăturii;
• să fie uşor de stivuit;
• să fie precizate condiţiile în care pot fi manipulate;
• să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate în spaţii deschise;
• să fie adaptate la normele de transport;
• să prezinte un raport optim volum-greutate;
• să poată fi adaptate la unităţile de încărcare utilizate (palete, camioane, vagoane).
Ambalajul oferă o serie de informaţii cu privire la condiţiile de manipulare, depozitare,
transport, printr-o serie de simboluri. În perioada actuală s-au raţionalizat procesele de manipulare,
depozitare, transport prin operaţiuni de paletizare, containerizarea, modulare. Paletizarea permite
manipularea, deplasarea, stivuirea produselor grupate pe unităţi de încărcare, folosindu-se palete şi
electrostivuitoare.
Containerul este un utilaj pentru transportul economic al mărfurilor, construit din materiale
rezistente, flexibile eventual, care permit plierea după utilizare, asigura foarte bine integritatea şi
calitatea mărfurilor.
Modularea constă în corelarea dimensiunilor ambalajelor de desfacere cu cele ale ambalajelor
de transport general, cu ale containerelor, ale mijloacelor de transport şi cu cele ale spaţiului de
depozitare.
1.2.3 Funcţia de promovare a mărfurilor şi informarea a consumatorilor
Această funcţie are o importanţa deosebită, deoarece acceptarea unor produse de către
consumatori depinde într-o mare măsură de estetica ambalajului. Pe de alta parte, ambalajul
informează consumatorul asupra produsului, iar pe de altă parte, șil atrage prin dimensiunea sa
estetică.

4
 În cazul vânzării prin autoservire, de exemplu, ambalajul înlocuiește arta vânzătorului prin
contactul direct al cumpărătorului cu produsul respectiv, contribuind, astfel la promovarea produselor
pe piaţă.
Pentru a-şi îndeplini această funcţie, ambalajul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
- să atragă atenţia cumpărătorului în mod spontan;
- să fie uşor de recunoscut;
- să sugereze o idee precisă despre produs;
- ambalajul atrage atenţia cumpărătorului prin modul de realizare, etichetă, marcă, design;
- să facă publicitate produsului, dar in nici un caz să nu inducă in eroare cumpărătorii; pentru
acesta, ambalajul trebuie sa comunice publicului caracteristicile produsului, elemente de identificare
ale produsului, condiţiile de utilizare; informaţiile prezentate prin texte, etichete, pictograme, coduri ce
se referă la marcă, denumire, provenienţă, mod de utilizare, toxicitate, impactul asupra mediului
înconjurător, termen de valabilitate, etc.;
- să pună în valoare caracteristicile esenţiale ale produsului astfel încât consumatorii să-l
deosebească cu uşurinţă de produsele similare;
- noul ambalaj să nu duca la scăderea încrederii clienţilor fideli în calitatea produsului, să fie
superior celui vechi;
- să permită situarea produsului într-o grupă de produse; caracteristicile estetice ale
ambalajului au o mare importanţă, acționând asupra psihicului cumpărătorului, determinând astfel
atracţia faţă de produs.
Exemplu: forma – ambalajul trebuie să ţină seama de ambianţa, locul, modul de utilizare a produselor,
caracteristicile produsului, condiţiile de păstrare; ambalajul trebuie să se caracterizeze prin soliditate,
greutate redusă, durabilitate, funcţionalitate. Culoarea – acţionează si ea asupra psihicului
cumpărătorului, deoarece, în momentul vizualizări produsului, cumpărătorul sesizează mai întâi
culoarea, apoi marca, forma, design-ul. Grafica – trebuie să fie simplă, expresivă, clară, ilustraţia să fie
compatibilă cu produsul ambalat, iar prin elementele coloristice, stil, echilibru, să pună în valoare
denumirea produsului şi marca, să permită o citire rapidă, corectă, facilă, fără să dea naştere la
confuzii. În condiţiile în care raportul calitate-preţ este egal la mai multe produse, acelea care se
diferenţiază prin creativitatea ambalajelor ies in evidenţă faţă de cele concurente, fiind preferate şi
cumpărate de consumatori.

1.3 Clasificarea ambalajelor

Clasificarea ambalajelor se poate face după mai multe criterii, astfel:
1. După natura materialului din care sunt obţinute:
- ambalaje din hârtie-carton;

5
- ambalaje din sticlă;
- ambalaje din metal;
- ambalaje din mase plastice;
- ambalaje din materiale textile;
- ambalaje din lemn;
- ambalaje din materiale complexe.
2. După natura produsului ambalat:
- ambalaje pentru produse alimentare;
- ambalaje pentru produse industriale;
- ambalaje pentru produse periculoase.
3.După tipul ambalajului:
- lăzi;
- butelii;
- cutii;
- borcane;
- flacoane;
- damingene;
- tăviţe;
- saci;
- butoaie;
- coşuri;
- containere;
- sacoşe;
- pungi;
- bidoane;
4.După sistemul de confecţionare:
- ambalaje fixe;
- ambalaje demontabile;
- ambalaje pliabile;
5.După gradul de rigiditate:
- ambalaje rigide;
- ambalaje semirigide;
- ambalaje suple;
6.După sistemul de închidere:
- ambalaje deschise;

6
- ambalaje închise(cu capac, dop, buşon, etc.);
- ambalaje etanşe.
7.După domeniul de utilizare:
- ambalaje de transport;
- ambalaje de prezentare;
- ambalaje de desfacere.
8.După natura de utilizare:
- ambalaje recuperabile (reciclabile, recuperabile);
- ambalaje nerecuperabile.

1.4 Caracterizarea principalelor tipuri de ambalaje

1.4.1 Ambalajele din hârtie, carton, (materiale celulozice)
Hârtia şi cartonul au o serie de proprietăţi care le recomandă pentru obţinerea ambalajelor:
- masă mică;
- inodore, insipide;
- hârtia pergament are permeabilitate scăzută;
- hârtia şi cartonul acoperite, laminate sunt rezistente la uleiuri, gaze, alcool, eteri, esteri, acizi, baze
slabe.
Ambalajele din hârtie-carton se obţin din următoarele tipuri de materiale de bază:
- carton plat;
- duplex- minimum 2 straturi de material fibros, unite prin presare în stare umedă;
- triplex- minimum 3 straturi de material fibros, unite prin presare în stare umedă;
- carton ondulat- obţinut din 1-4 straturi netede şi 1-3 straturi ondulate, unite între ele prin adeziv, se
foloseşte la ambalarea produselor care necesită protecţie contra şocurilor mecanice (sticlă, ceramică,
mobilă).
1.4.2 Ambalaje din materiale plastice
Materialele plastice sunt utilizate pe scară largă pentru obţinerea ambalajelor, datorită
următoarelor proprietăţi:
- masă specifică redusă;
- rezistenţă in mediul umed;
- rezistenţă la acţiunea acizilor şi alcalinilor;
- rezistenţă mecanică bună;
- se prelucrează uşor, obținându-se ambalaje de forme şi dimensiuni diferite;
- proprietăţi igienico-sanitare
Ambalajele din materiale plastice sunt:

7
- saci, pungi, ambalaje flexibile obţinute din polietilenă, polipropilenă, policlorură de vinil(PVC).
- pahare, tăviţe, farfurii- obţinute din forme rigide, care au capacitatea de formare la cald;
- ambalaje complexe
1.4.3 Ambalaje din metal
Metalul este utilizat în industria chimică. Cutiile metalice oferă avantajul rigidităţii, evitând
riscurile de spargere în timpul transportului.
1.4.4 Ambalaje din sticlă
Ambalajele din sticlă, butelii, borcane, flacoane, etc; deţin o pondere importantă în totalul
ambalajelor, datorită proprităţilor sticlei:
- oferă protecţie bună(barieră la gaze, vapori, lichide);
- este transparentă(permite vizualizarea produsului, fiind astfel un factor de promovare a vânzării);
- prezintă stabilitate faţă de alcalii, acizi(singurul acid care o atacă este acidul fluorhidric);
- nu are miros;
- poate fi colorată protejând produsul faţă de radiaţiile ultraviolete;
- poate fi prelucrată în diverse forme;
- este material reciclabil şi economic.
Ambalajele din sticlă au însă şi dezavantaje:
- fragilitate(rezistenţă slabă la şocurile mecanice);
- greutate relativ mare, ceea ce le face dificil de manevrat şi ridică cheltuielile de transport;
1.4.5 Ambalajele din lemn
Lemnul se foloseşte în special la confecţionarea ambalajelor de transport datorită solicitărilor
mecanice şi uzura la care este expus.
1.4.6 Ambalajele din materiale textile
Sacii textili prezintă avantaje ca: rezistenţă la rupere, higroscopicitate, permeabilitate la
vaporii de aer, apă; dar şi dezavantaje: nu rezistă la foc. Au o pondere mică în ambalarea mărfurilor.
1.4.7 Ambalaje din materiale complexe
Au apărut pe piaţa ambalajelor în ultimii 60 ani. S-a considerat că un singur tip de material nu
răspunde întotdeauna la toate cerinţele unui produs sau ale altuia. De acea sa folosit tehnica acoperirii
unui material(hârtie, carton, material plastic, metal) cu două sau trei straturi de alte materiale, astfel
complexul obţinut să însumeze proprităţile componentelor.

8
 CAPITOLUL II

MARCAREA

Marca este un element important în strategia comercială a unei firme, deoarece permite
identificarea ofertei agentului economic respectiv şi diferenţierea acesteia în raport cu concurenţa. Pe
de altă parte, marca oferă consumatorilor posibilitatea de a se orienta spre produsele de calitate
superioară, puse la dispoziţie de către producătorii care şi-au cîştigat deja un renume pe piaţă.
Considerată deseori ca fiind bunul cel mai de preţ al unei întreprinderi, marca serveşte atâta
producătorului cât şi consumatorului.

2.1 Definirea, rol, forme

Definirea mărcii: Marca este un semn distinctiv care permite unei persoane fizice sau juridice
să distingă produsele sau serviciile sale, de cele ale concurenţilor, oferind garanţia unei calităţi
superioare constante.
Semne folosite ca mărci
1. Numele de marcă
- numele unor persoane sau pseudonime, nume istorice, denumiri geografice, etc. Exemple:
Ford, Chanel, Gilette, Pierre Cardin, Christian Dior, Atlantic, etc;
-denumiri din vocabularul curent sau inventate; acestea trebuie să fie de fantezie, să aibă o
rezonanţă plăcută pentru a fi uşor de recepţionat şi memorat. Exemple: Whirpool, Trident, Sheel,
Goldstar, Rex, Rolex, Sony, etc.
2. Cifrele şi literele - se folosesc alături de numele de marcă şi semnifică varianta modelului,
anul apariţiei, o caracteristică de calitate. Exemple: Peugeut 407, Peugeut 307, Mercedes SL55,
Mercedes CLK 230, Audi A6, Audi TT, Porsche Carera GT, etc.
3. Sigla - reprezintă o prescurtare cu ajutorul iniţialelor, a unor nume, a unor firme sau a unor
denumiri facilitînd citirea, pronunţarea şi memorarea acestora.
Exemple: CK(Calvin Klein), XL(Xavier Laurent), BMW(Bayerische Motoren Wersce),
IBM(International Bussines Machine),etc.
4. Reprezentări grafice (reprezentarea grafică a numelui de marcă). Emblemele:
- sunt semne cu valoare simbolică prin care producătorul poate sugera obiectul său de activitate,
calitatea produsului, ideea pe care o promovează;

9
- se folosesc în acest sens figuri geometrice, reprezentări din lumea animală sau vegetală, obiecte,
personaje, etc. Exemple: Puma, Peugeot, Lacoste, Jaguar, Audi, etc.
5. Vignetele - sunt combinaţii de linii drepte, curbe, încadrări, etc. Exemple: Adidas,
Mercedes, Reebook, Lotto, etc.
6.Culoarea - poate fi asociată numelui de marcă. Exemplu: galben(marca Kodak),
portocaliu(marca Orange), etc.
Rolul mărcii: Este foarte bine determinat în perioada actuală întrucît contribuie, pe de o parte,
la identificarea produsului şi diferenţierea acestuia faţă de produsele concurente, iar pe de altă parte
garantează un nivel calitativ constant pentru consumatori, comunică o serie de informaţii despre
produs, făcînd şi reclamă acestuia.
Rolul mărcii se exprim5 prin următoarele funcţii:
1.Funcţia de identificare – marca oferă cumpărătorului posibilitatea să se orienteze rapid spre
produse care corespund nevoilor sale şi care şi-au cîştigat o bună reputaţie.
2.Funcţia de garantare a unui nivel calitativ constant – mărcile de prestigiu asigură garanţia
unei calităţi superioare pentru produsul sau serviciul respectiv.
3.Funcţia de concurenţă – marca permite producătorului să-şi diferenţieze produsele sale de
cele ale concurenţilor. Ca urmare a diversificării ofertei de mărfuri, există o diferenţiere a mărcilor
chiar în cadrul aceleiaşi firme. Exemplu: Mărcile de autoturisme pentru un număr din ce �n ce mai
mare de modele: Ford Mondeo, Ford Focus, Ford Mustang, Skoda Fabia, Skoda Felicia, Skoda
Octavia.
4. Funcţia de comunicaţie – marca transmite consumatorilor o idee despre produs, informaţii
despre calitatea acestuia.
5.Funcţia de reclamă – este determinată de dinamismul mărcilor şi de publicitate.
6.Funcţia de personalizare – oferă consumatorilor posibilitatea sa-şi afirme personalitatea prin
alegerea anumitor mărci de produse.

2.2 Elemente de marcare. Forme de marcare

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor şi de identificare a consumatorilor. De
aceea, presupune o serie de elemente de identificare a produsului şi de informare a consumatorului.
Elemente de identificare a produsului:
- denumirea produsului;
- denumirea fabricii producătoare, marca de fabrică;
- calitatea produsului;
- numărul standardului sau al normei tehnice;
- data fabricaţiei, termenul de valabilitate sau de garanţie;

10
- cantitate ambalată;
Elemente de informare a consumatorului:
- compoziţia chimică a produsului;
- condiţii de păstrare;
- indicaţii de utilizare;
- condiţii de întreţinere etc.
Prezentarea elementelor menţionate se face prin următoarele forme de marcare :
- imprimarea pe ambalaje de hârtie, carton, materiale plastice, materiale complexe;
- litografierea pe ambalaje de hârtie superioară(cerată sau metalizată);
- ştanţarea pe ambalaje metalice, din sticlă, mase plastice;
- ştanţarea şi pirogravarea pe lemn.

2.3 Etichetarea
Eticheta reprezintă un mijloc de identificare a produselor, de informare simplă şi rapidă a
consumatorilor, de educare a acestora, de �nlesnire a operaţiilor comerciale, dar şi de promovare a
produselor pe piaţă.
2.3.1 Etichetarea produselor nealimentare şi legislaţia referitoare la etichetarea
produselor nealimentare
În ceea ce priveşte etichetarea produselor textile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea
produselor textile destinate populaţiei defineşte eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat, litografiat,
gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz, instrucţiuni de
utilizare, spălare sau călcare şi care însoţeşte produsul prezentat consumatorilor pentru vânzare sau
este aderent la ambalajul acestuia; eticheta poate avea înscrise sau ataşate suplimentar sigle sau alte
însemne ecologice, precum şi elemente de publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.
în cazul etichetării produselor textile este foarte important să se indice modul de întreţinere al acestora,
conform unor simboluri internaţionale.
În ceea ce priveşte produsele cosmetice, Direcţia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din
1976, referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora să cuprindă în mod obligatoriu:
- numele şi adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;
- ţara de origine;
- masa netă;
- termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinţă înainte de...........”;
- modul de utilizare;
- elemente de identificare a lotului;
- lista ingredientelor �n ordine descrescătoare a cantităţilor.

11
 Eticheta încălţămintei se face individual, pe unitate de produs, şi presupune înscrierea
obligatorie a mărfurilor pentru părţile componente: partea superioară exterioară(faţă), părţile interioare
şi talpa. Este reglementată de H.G. nr. 26/i998. Simbolurile pentru părţile componente ale
încălţămintei. Natura materiilor prime din care sunt obţinute părţile componente ale încălţămintei.
Pe lângă elementele de marcare prezentate, pe etichetă sau pe ambalajul produsului este
inscripţionat şi codul de bare. Codul cu bare simbolizează caracterele numerice sau alfanumerice prin
alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe.
Informaţiile cuprinse în coduri se referă la:
- elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii producătoare sau
marca de fabrică, cantitatea ambalată;
- preţ;
- caracteristici de calitate ale produsului.
Datele codificate în sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul
unui echipament informatic numit „scanner”. Acesta presupune existenţa unor case de marcat
electronice, prevăzute cu dispozitive de citire optică, conectate la calculator.
Interpretarea informaţiilor codificate este imposibilă pentru consumatori.
De aceea informaţiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru consumatori, sunt
reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj. De asemenea, şi alte elemente de identificare a
produsului şi de informare a consumatorului sunt prezentate clar pe etichete sau în documentele care
însoţesc produsele.
2.3.2 Marcarea ecologică a produselor
Pentru reducerea efectelor negative pe care produsele şi ambalajele le pot avea asupra
mediului ambiant, într-o serie de ţări au fost introduse sisteme de marcare ecologică.
Marca ecologică are rolul de a certifica în faţa consumatorilor calitatea ecologică a unui produs şi
ambalajului acestuia.
Primul sistem de marcare ecologică „Blue angel” a fost introdus în Germania în 1978.
Dacă un produs îndeplineşte criteriile de performanţă ecologică (implicaţiile produsului şi ale
procesului de obţinere a lui asupra mediului, cerinţe de securitate, îndeplinirea funcţiilor de bază), este
înscris în catalogul „Blue angel” şi obţine marca de produs ecologic. Acesta apare pe eticheta
produsului.
În Germania a fost introdusă şi marca ecologică pentru ambalaje „Den Grune Punkt”(punctul
verde) în 1990. Se aplică pe ambalajele destinate colectării, în vederea reciclării sau pentru incinerare.
Punctul verde nu garantează că ambalajul respectiv va fii valorificat. Sistemul de colectare selectivă şi
valorificare a deşeurilor de ambalaje menajere funcţionează doar dacă se predau ambalajele de către
consumatori.

12
 Stilul german de marcare ecologică a fost preluat şi de alte ţări: Olanda, Franţa, Danemarca,
Marea Britanie. În Canada a fost introdus un sistem de marcare ecologică în 1988 „Environmental
Choice”. În Japonia a fost introdusă marca ecologică „Eco-chark” în 1989. Ţările nordice au stabilit un
sistem de marcare ecologică în 1989. În Franţa a fost introdus în anul 1991, un sistem de marcare
ecologică asemănătoar cu sistemul german ”Blue angel” care are la bază analizarea întregului ciclu de
viaţă al produselor.
La nivelul Uniunii Europene, introducerea sistemul unitar de marcare ecologică urmăreşte
promovarea produselor cu impact ambiental redu şi informare corectă a consumatorilor cu privire la
caracteristicile ecologice ale produselor.
Dreptul de aplicare a mărcii ecologice „Eco” se acordă numai firmelor ale căror produse sunt
conforme cu reglementările foarte stricte ale Uniunii Europene privind protecţia sănătăţii, securităţii,
vieţii consumatorilor, precum şi a mediului înconjurător.
Marca ecologică „Eco” semnifică faptul că produsul şi ambalajul acestuia au impact redus
asupra mediului înconjurător pe întregul ciclu de viaţă al produsului începând cu cercetarea,
proiectarea şi terminând cu valorificarea post-consum sau integrarea în natură(biodegradabilitatea).
Dreptul de aplicare a acestei mărci se acordă numai produselor care nu conţin substanţe periculoase şi
care nu se obţin prin procese tehnologice poluante (nu se folosesc îngrăşăminte chimice, hormoni sau
alte substanţe pentru accelerarea creşterii animalelor).Dreptul de aplicare a mărcii este conferit pe o
perioadă de timp de 3 ani, după care producătorul respectiv trebuie să reînnoiască cererea.

2.4 Eticheta electronică

Pe scurt EEG este un afişaj electronic al preţului, parte a unui sistem de preţuri electronice,
folosit în magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry).
Termenii de identificare automată şi captură automată a datelor se referă la tehnologiile care
realizează transferul direct al datelor de identificare de pe obiect într-un calculator sau într-un sistem
controlat de un microprocesor fără a se utiliza în acest sens o tastatură sau un periferic similar. Multe
din aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesită implicarea factorului uman în cadrul
procesului de preluare a datelor.
Sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate din ce în ce mai mult
pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din ce în ce mai mult pentru colectarea informaţiilor în
aplicaţii din cele mai variate domenii: industrie, comerţ, transporturi, sănătate, poştă etc.
Aplicaţiile din industrie vizează atât aprovizionarea cu materii prime şi materiale cât şi
procesul efectiv de producţie. Aplicaţiile din domeniul aprovizionării includ recepţia materiilor prime
şi materialelor, sortarea şi depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc. Aplicaţiile din domeniul

13
producţiei includ monitorizarea comenzilor şi a stadiilor de execuţie, gradul de utilizare al maşinilor,
pontajul muncitorilor etc.
Aplicaţiile comerciale ale sistemelor automate de identificare şi captură a datelor vizează în
principal controlul operaţiilor de depozitare şi distribuţie, gestiunea stocurilor şi a vânzărilor din
magazine, etc. În domeniul transporturilor sistemele automate de identificare şi captură a datelor
servesc la urmărirea containerelor, a vagoanelor de cale ferată, a camioanelor etc.
Aplicaţiile din domeniul sănătăţii servesc la identificarea pacienţilor, la sortarea şi gestiunea stocurilor
de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sânge. În domeniul poştal sistemele automate de
identificare şi captură a datelor sunt utilizate la sortarea rapidă a corespondenţei şi coletelor.
Alternativa la sistemele automate de identificare şi captură a datelor o constituie colectarea şi
introducerea manuală a informaţiilor. Metoda de colectare şi introducerea manuală a datelor prezintă
următoarele dezavantaje: Apariţia erorilor atât în timpul înregistrării informaţiilor pe hârtie cât şi la
introducerea lor în calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuală a datelor este de o eroare
la 300 de caractere; pentru comparaţie valoarea specifică codurilor de bare liniare este de o eroare la
800000 caractere, iar în cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.
Durata relativ ridicată a operaţiei de colectare şi introducere a datelor. Dacă la sistemele automate de
identificare şi captură a datelor preluarea informaţiilor se realizează aproape instantaneu colectarea
manuală a datelor necesită un anumit interval de timp pentru ca acestea să fie înregistrate pe hârtie şi
ulterior introduse în calculator. Viteza înregistrată în cazul scrierii de mână a documentelor este de 5-7
caractere/secundă şi poate ajunge la maxim 10-15 caractere/secundă în cazul introducerii datelor de la
tastatură. În schimb sistemele automate de captură a datelor sunt capabile să citească sute de
caractere/secundă.
Colectarea manuală a datelor solicită permanent atenţia operatorilor; implicit cresc costurile
asociate cu forţa de muncă, fiind necesară o micşorare a volumului de muncă per operator pentru a se
obţine o acurateţe ridicată În procesarea datelor. Aceste deficienţe sunt eliminate efectiv cînd este
folosită identificarea şi captura automată a datelor. Aproape toate tehnologiile de identificare automată
au la bază 3 componente principale, care constituie totodată şi paşi parcurşi secvenţial în cadrul
proceselor de captură automată:.
Codificarea informaţiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezintă caractere
alfanumerice. Când datele sunt codificate, caracterele sunt transformate într-un cod ce poate fi
interpretat doar de maşini (la majoritatea tehnologiilor informaţia codificată nu poate fi citită de
observatorul uman). O etichetă sau un tag conţinând datele codificate este ataşată produsului, pentru a
permite identificarea sa ulterioară.
Citirea informaţiei codificate este realizată cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta
transformă informaţia citită într-un semnal electric.

14
 Decodificarea informaţiei este efectuată de un dispozitiv numit decodor. Acesta transformă
semnalul electric în informaţie binară din care extrage în final datele iniţiale. Există o multitudine de
tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare şi captură a datelor. De exemplu, numai
în grupa codurilor de bare (ce reprezintă în prezent tehnologia cu cele mai variate aplicaţii) au fost
inventate peste 250 de simbologii.

2.5 Tehnologii actuale

Tehnologiile utilizate la identificarea şi captura automată a datelor pot fi clasificate în funcţie
de principiul ce stă la baza achiziţiei de date în următoarele 6 mari grupe:
2.5.1 Tehnologii optice
Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizează simbolurile grafice cu un contrast ridicat
astfel încât să poată fi interpretate cu uşurinţă de un cititor optic. Din această grupă de tehnologii fac
parte codurile de bare unidimensionale şi bidimensionale, recunoaşterea optică a caracterelor.
Tehnologii magnetice. Acestea au la bază stocarea informaţiei codificate prin magnetizarea unui
suport, respectiv citirea magnetizării remanente a suportului şi refacerea informaţiei iniţiale, într-un
mod similar celui în care sunt înregistrate pe bandă şi redate sunetul şi imaginea.
Din această grupă fac parte:
- Tehnologii pe bază de bandă magnetică folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la metrou,
carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.
- Tehnologii de recunoaştere a caracterelor tipărite cu cerneală magnetică folosite pe scară largă de
către bănci pentru procesarea cecurilor.
- Tehnologii pe bază de unde electromagnetice.
La aceste tehnologii transferul de informaţii între cititor şi tag-urile în care sunt stocate datele
se realizează prin unde electromagnetice. Cea mai reprezentativă tehnologie din această grupă este cea
de identificare cu unde de radiofrecvenţă.
2.5.2 Tehnologii utilizând circuite integrate (cipuri)
Acestea au la bază mici cipuri (circuite integrate) înzestrate cu memorie semiconductoare,
capabilă să păstreze informaţia codificată. Cipurile sunt montate pe mici cartele din material plastic (de
regulă, de dimensiunea unei cărţi de credit), fiind de aceea cunoscute sub numele de cartele inteligente
(smart carduri), cartele cu cip sau cartele cu circuit integrat. Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu
uşurinţă după contactele aurii care asigură conexiunile fizice între cip şi echipamentul de citire. Ele
sunt utilizate în domeniul bancar sub formă de carduri, în telefonia mobilă sub formă de cartele SIM
etc.

15
 2.5.3 Tehnologii biometrice
Acestea utilizează o serie de particularităţi ale organismului uman pentru a identifica în mod
unic, absolut şi sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii sunt: recunoaşterea vocală, analiza
amprentei digitale şi scanarea retinei.
2.5.4 Tehnologii pe bază de atingere
Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale unor dispozitive precum agende
electronice, PDA-uri etc. Introducerea informaţiilor se realizează prin simpla atingere a suprafeţei
ecranului ce este dotat în acest sens cu senzori.
Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate în cadrul sistemelor electronice de identificare a
mărfurilor. Cel mai bine se pretează codurile de bare şi tehnologiile bazate pe identificarea cu unde de
radiofrecvenţă.

2.6 Promovarea vanzarii

Promovarea reprezintă acea parte a procesului de comunicaţie al firmei prin care aceasta,
folosind un ansamblu de metode şi tehnici specifice (concretizate în activităţi promoţionale), încearcă
să influenţeze comportamentul clienţilor săi actuali şi potenţiali în vederea obţinerii unor rezultate cât
mai bune (profituri) pe o perioadă mai lungă de timp.
Philip Kotler: “ansamblu divers de instrumente specifice, majoritatea pe termen scurt,
destinate să stimuleze achiziţionarea mai rapidă sau într-un volum mai mare a unor produse sau
servicii de către consumatori sau de către clienţi industriali”. Utilizarea mărcilor este o altă
componentă a structurii activităţii promoţionale care polarizează atenţia echipelor manageriale din
companiile producătoare şi distribuitoare. Mărcile sunt folosite în stransa relaţie cu perecepţia acestora
de catra consumatorii finali. Îndeplinind funcţii multiple, în marketingul modern sunt create mărci de
producţie sau de comerţ.Mărcile de producţie sunt aduse in atenţia consumatorului în mod diferenţiat
pentru fiecare serviciu sau produs în parte, în schimb mărcile de comerţ care se bucură de o mare
extindere prin crearea lanţurilor de distribuţie reunesc sub aceeaşi marcă o mare varietate de produse
sau servicii care sunt vandute de acelaşi comerciant. În cazul mărcilor de comerţ comerciantul sau
vânzătorul işi asumă sarcina deloc uşoară de a garanta clientului un anumit nivel calitativ,indiferent
de identitatea producătorului.
În multe astfel de situaţii vânzătorii dispun exclusiv de laboratoare de incercări si de ataşare a
nivelului calitativ pentru produsele alimentare cat şi pentru mărfurile nealimentare.Potrivit
specialiştilor mărcilor trebuie să li se confere multiple atribuţii care să sporească forţa promoţională,
perceptibilitate ridicată, omogenitate,distincţie,putere de evocare, personalitate, capacitate de
memorizare, notorietate şi asociativitate. Problema utilizări mărcilor este deosebit de împortantă nu
numai prin prismă activităţii de promovare,ci şi pe un plan mai larg, respectiv privind însăşi aspectele

16
fundamentale ale existenţei unei mărci sau companii pe o anumită piaţă. În acest context se urmăreşte
conturarea şi cunoaşterea, în termeni operaţionali a valorii capitalizate în marcă (brand
equity),specialişti folosind 5 categorii principale pentru a-i defini componentele:
• fidelitatea faţă de marcă
• conştientizarea numelui mărcii
• calitatea percepută
• asocieri ale mărcii(altele decât percepţia caltăţii)
• alte drepturi de proprietate asupra unor active legate de marcă.
Pe plan strategic viziunea marketingului, companiile sau organizaţiile moderne vtrebuie să
decidă în privinţa utilizării marci sau mărcilor,dacă se recurge la promovarea imaginii compeniei în
sine sau a unor mărci distincte, independent de numele companiei.A cesta are de luat o decizie de
mare însemnătate,deoarece are efecte directe asupra poziţiei organizaţiei modene pe piaţă. De
exemplu,dacă se decide utilizarea denumiriii companiei ca instrument pe planul mărcii, atunci toate
produsele sau serviciile aduse pe piaţă trebuie să fie de un nivel calitativ relativ ridicat,deoarece, în
caz contrar un esec al vreunui produs au afecta în mod negativ compania în asamblul ei.
La rândul lor,manifestările promoţionale reprezintă o altă componentă sau instrument al politicii
promoţionale. În această categorie sunt incluse cele mai adesea participările companiei la
manifestări cu caracter expoziţional şi sponsorizările. În cazul acestor instrumente promoţionale este
necesar să se ia decizii complexe, care vizează selectarea expoziţiilor la care se participă sau a
domeniului de sponsorizarea, costurile aferente. Integrarea în alte activităţi cu caracter promoţional
etc.
În fine, publicitatea directă (după unii autori printre care Philip Kotler), sau marketingul direct
se înscrie, de asemenea, în arsenalul activităţilor promoţionale de păşind, însă. de multe sori, cadrul
strict al politicii promoţionale. Se are in vedere că marketingul direct este şi o formă de vânzare, nu
numai de promovare în sine a produselor sau serviciilor unei companii. Făra a intra in detalii
referitoare la controversele dintrea specialişti în definirea sau încadrarea marketingilui direct în sfera
amplă a marketingului, este notabil faptul că, în marketingul direct, acest instrument, oricum ar fi
definit este vorba de un instrument de marketing şi-a dovedit deja viabilitatea,sunt tot mai numeroase
organizaţiile moderne care includ şi marketingul direct în eforturile lor de sprijinire a vanzărilor
clasice.Ca urmare a unor eforturi de cristalizare conceptuală specialişti aduc în discuţie inclusiv
componentele specifice ale mixului de marketing direct:
• baza de date
• oferta
• comunicarea
• logistica.

17
 Aceste componente ale mixului de marketing direct îmbracă numeroase particularităţi, prin
raportare la componente similare asociate marketingului clasic.

18
 CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ

AMBALAREA PRODUSELOR FABRICATE DE

S.C "BRAU UNION ROMANIA"S.A

3.1. Date generale despre S.C "Brau Union Romania" S.A

Societatea comerciala "Brau Union România" S.A este o societatea pe actiuni de drept
românesc, înfiintata pe durata nelimitata. Sediul societatii se afla în Reghin, strada Gurghiului,
numarul 65, judetul Mures, România.
Domeniile de activitate ale societatii sunt productia si serviciile. Activitatea principala este
prelucrarea industriala si distributia de bere si de malt.
Compania Brau Union România a fost înfiintata în ianuarie 1998 ca subsidiara a grupului
BBAG. În mai 2003, grupul BBAG a devenit parte a grupului Heineken.
Istoria Brau Union începe in 1921, atunci când, cinci proprietari austrieci de fabrici de bere si-
au reunit fortele fondând Brau AG, devenita, mai târziu, BBAG. În anii care au urmat, Brau Union
cucereste pas cu pas pozisia de lider de piata în Austria. Dupa caderea cortinei de fier, BBAG începe
sa îsi extinda afacerile în Europa Centrala.
Istoria Heineken începe din 1864, data la care Gerard A. Heineken cumpara prima fabrica de
bere din Amsterdam. De atunci, Heineken a cunoscut o dezvoltare continua, extinzându-se de la
nivelul Olandei la scara globala.
În prezent, Heineken este grupul cu cea mai larga acoperire globala din industria berii.
Heineken este prezenta în 170 de tari din întreaga lume si numara peste 60.000 de angajati.
Portofoliul de marci este complex si bogat, oferind 11 marci de bere si peste 47 de produse.
Brau Union România produce si distribuie marcile Heineken, Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden
Brau si Bucegi. La acestea se adauga marcile regionale Gambrinus, Harghita, Hatenaga si marca
importata Zipfer.
Prin intermediul managementului local si international, au castigat o cunoastere amanuntita a
consumatorilor si clientilor, astfel încât sa poata oferi produse si servicii de cea mai buna calitate. În
cadrul unui portofoliu diversificat, Heineken este cel mai valoros brand international Premium.
Inovatia permanenta este cea care sta la baza vitalitatii durabile a marcilor si organizatiei companiei.
Politica Brau Union România privind consumul de alcool

19
 Consumul responsabil de bere este nu numai placut, dar contribuie la un stil de viata pozitiv.
Cei mai multi oameni consuma alcool într-un mod responsabil dar, din nefericire, exista o minoritate
care abuzeaza - consuma alcool într-un moment sau loc nepotrivit ori consuma alcool în cantitati
excesive.
Ideea esentiala a politicii companiei este responsabilitatea: consumatorii trebuie sa consume
alcool în mod responsabil iar Brau Union România are obligatia de a vinde si promova berea într-un
mod responsabil.

3.2. Ambalarea produselor fabricate la S.C "Brau Union România" S.A.

3.2.1 Sortimente de bere
O prima clasificare la îndemâna oricui: bere blonda, bruna si speciala.
Dar berea blonda poate fi slab alcoolica, bere blonda usoara, blonda obisnuita, superioara sau
bere blonda pils. Berea bruna poate fi obisnuita, bere bruna superioara, bere bruna porter, slab
alcoolica, dietetica, nutritiva, fara alcool sau caramel. Exista bere rosie si bere incolora, imaginatia si
pofta de experiment ale berarilor sunt nelimitate.
În functie de reteta folosita se obtin beri de calitate superioara: premium, super-premium,
populara, nepasteurizata.
Dupa tipul de fermentatie folosit, se obtin beri "ale" si "lager".
Berile lager sunt produse cu o drojdie care fermenteaza la temperaturi scazute, sunt lasate sa
matureze si depozitate la rece. Aceste beri sunt mai putin dulci si au o aroma mai slab fructata.
La berile ale, fermentarea se petrece la temperaturi mai ridicate, iar drojdia se ridica la
suprafata vasului. Aceste beri au un continut de dioxid de carbon mai redus, prin urmare fac putina
spuma sau chiar nu fac spuma si sunt cele mai vechi beri produse în lume.
Ice Beer sau berea gheata este o bere a carei aroma se concentreaza prin congelarea berii si
îndepartarea ghetii care se formeaza.
Exista si beri albe, care sunt preparate din grâu moale si nu sunt tocmai incolore, dar culoarea
lor este una palida, si intentionat de tulbure, în diferite grade.
Gusturile nu pot fi dicutate...si, în concluzie, e bine ca exista atâtea sortimente de bere, unele
acidulate, altele seci, cu fructe, cu continut de alcool mai mare sau fara alcool, cu culori diferite.
Lumea berii e una spumoasa, a gustului si a culorii.
3.2.2 Eticheta si ambalaj
Pâna prin secolul al XVIII-lea au fost folosite doar etichete scrise de mâna. Dupa descoperirea
tehnicilor de litografiere se încearca tiparirea lor color, dar pâna la acest punct vor mai trece câteva
decenii.

20
 Forma primelor etichete a fost dreptunghiulara, apoi colturile s-au tot rotunjit pâna ce forma
etichetei a devenit ovala.
Primele etichete cunoscute pe teritoriul românesc sunt cele din Transilvania, Banat si
Bucovina, din jurul anului 1900. În secolul al XIX-lea se naste simbolul emblemei unei fabrici, se
simtea nevoia de individualizare a produsului nu numai prin gust, ci si prin forme exterioare menite sa
atraga clientul si sa-l fidelizeze prin recunoastere.
Între cele doua razboaie mondiale etichetele dau deja informatii despre calitatea berii, despre
gradul ei de prospetime. Grafica etichetei este din în ce mai îndrazneata si mai interesanta.
Cultura socialista renunta la toate "fleacurile" de acest fel pe la jumatatea anilor '70. etichetele
devin simple informatii despre numele produsului, eventual cotinutul de alcool si data la care expira
produsul.
Anii '90 au schimbat si la noi lucrurile: acum producatorii se întrec în a desena grafic, în a-si
individualiza capacele, paharele, halbele, sticlele.
3.2.3 Îmbutelierea berii
Berea se îmbuteliaza în sticle, butoaie si PET-uri. Sticlele si butoaiele ce sunt refolosibile se
spala în prealabil. Umplerea sticlelor se face dupa principiul izobarometric cu masini automate de
îmbuteliat. Dupa umplere închiderea se face cu capsule metalice prevazute cu rondele din plastic
pentru etansare. Etichetarea se face automat. Sticlele se aseaza în ambalaje de plastic (navete) si sunt
depozitate. Livrarea se face însotita de certificat de calitate.
Când ambalajul este facut din sticla verde sau transperanta, berea poate sa dobândeasca un
miros neplacut. Cea mai des folosita culoare este maro, pentru ca ea blocheaza cel mai bine lumina.
Sticlele transparente sunt mai ieftine si mai usor de reciclat, dar daca un producator scade costurile
folosind ambalaje mai ieftine, din ce alta parte mai încearca sa economiseasca.
Sticlele în care se vinde de obicei berea sunt maro sau verzi. Preferinta consumatorilor se
îndreapta spre cele verzi, un avantaj al acestora fiind faptul ca putem vedea mai bine continutul sticlei
(bere tulbure sau cu sediment). Daca berea este expusa la soare preferati sticlele maro.
Un alt tip mai nou de butelii folosit pentru îmbutelierea berii este cel format din polietilen
tereftalat (PET). Utilizarea lui ca material pentru confectionarea buteliilor destinate ambalarii
produselor alimentare, a început înca din 1970, desi abia 20 de ani mai târziu s-a impus cu adevarat.

21
 3.3 Descrierea unor sortimente de bere produse de S.C "Brau Union
România" S.A.
a) Heineken
Este o bere pilsener (lager) de culoare deschisa, de fermentatie inferioara, cu un continut de
alcool de 5% si un extract primar de 11,4%° P. Heineken este obtinuta printr-un proces natural de
brasaj, fara adaos de aditivi.
Ingredientele folosite pentru producerea acestei beri sunt maltul de orz, apa, hameiul si
drojdia Heineken de tip A.
Caracteristice berii Heineken sunt aroma proaspata si fructata si gustul osor amarui, care fac
ca aceasta bere sa fie bauta cu placere.
• Profilul consumatorului
Consumatorii de bere Heineken sunt, în marea lor majoritate, barbati, foarte deschisi la nou si
activi social, din mediul urban, cu varsta între 20-35 de ani. Dar, bineînteles, oricine este binevenit sa
savureze cea mai buna bere Premium din lume.
• Istoric
Berea Heineken a fost savurata, generatie dupa generatie, de la începuturile sale pâna în
prezent. Istoria acestei beri începe cu mai bine de 135 de ani în urma, iar reteta sa unica este respectata
cu strictete si astazi. Datorita unor standarde extrem de riguroase, calitatea exceptionala a berii
Heineken este aceeasi, pretutindeni în lume. Oriunde pe glob, sticla verde a ajuns sa reprezinte
naturaletea si prospetimea plina de vitalitate a berii.
Înca de la lansarea sa pe piata, calitatea berii Heineken a fost apreciata si premiata cu
Medaille D'or Paris, în 1875, Diplome D'Honneur Amsterdam, în 1883 si Grand Prix Paris , în 1889.
• Ambalaje: sticle personalizate de 0,33 l si 0,5 l, sticla PACO 0,33 l, doza de 0,55 l, Keg
20 l, pachet de 4 doze si butoi de 30 l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca

b) Gösser
Este o bere blonda cu o concentratie de alcool de 5,3% si un extract primar de 12,1°P.
• Profilul consumatorului
Gösser este o bere destinata segmentului de top al pietei. Marca se adreseaza cunoscatorilor,
celor carora le place sa guste o bere speciala si sa-i aprecieze calitatile exceptionale si savoarea subtila.
• Istoric
Povestea berii Gösser începe în 1860, când Max Kober, un mester berar din Graz, a cumarat o
carte a vechii manastiri din Göss si a construit o berarie, "zu Göss". În 1893, Kober si-a transformat

22
beraria într-o societate comerciala, moment care marcheaza, practic, nasterea a ceea ce avea sa devina
legenda Gösser.
Gösser este si astazi in topul preferintelor austriecilor, pastrându-si nestirbita aura legendara
de-a lungul timpului. Gösser este în Austria sinonim cu bere. Marca se bucura de recunoastere si
apreciere nu doar în Austria ci si la nivel central european. În România, berea Gösser a fost lansata în
2002 si, în numai doi ani, a reusit sa-si consolideze pozitia în segmentul Premium.
• Ambalaje: sticla personalizata de 0,33 l si 0,5 l, doza de 0,5 l si butoi de 30 l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca.

c)Schlossgold
Ofera savoarea si gustul berii într-o bautura care nu contine alcool. În prima faza, marca a
reprezentat alternativa ideala în cazul unui nedorit control al politiei, ulterior Schlossgold a devenit
alegerea matura, libera a oamenilor constienti de efectele nedorite ale consumului de alcool în anumite
situatii.
• Profilul consumatorului
Oamenii cu simtul raspunderii, care doresc sa ramâna stapâni pe situatie în orice împrejurare,
cei care beau Schlossgold au la îndemâna gustul si racoarea unei beri bune, chiar în momentele în care,
dintr-un motiv sau altul, nu pot consuma alcool. Schlossgold este ales de acei oameni care doresc sa
savureze gustul unei beri de calitate dar sunt consstienti de efectele consumului de alcool si, ca atare,
aleg în cunostiinta de cauza o batura care sa le satisfaca ambele nevoi: placerea unei beri si pastrarea
controlului.
• Ambalaje: sticla personalizata de 0,5 l cu eticheta termosensibila si doza de 0,5 l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts, Horeca si statii de benzina.

d) Silva
Aceasta bere are toate caracteristicile unei beri premium: culoare galben-aurie, gust aromat,
datorita concentratiei mai ridicate de hamei, claritate, spuma bogata si prospetime de lunga durata
datorita unei mai intense impregnari cu dioxid de carbon. Toate acestea fac din Silva o bere
deosebita, de tip pils, a carei calitate este garantata de selectia atenta a tuturor ingredientelor care o
compun.
Silva se produce în doua sortimente: Silva Original Pils - bere blonda, cu o concentratie de
alcool de 5,1%, cu un extract primar de 11,8° P, si Silva Strong Dark Beer - bere bruna, cu o
concentratie de alcool de 7%, cu un extract primar de 16° P.
• Profilul consumatorului

23
 Berea Silva rasplateste consumatorii rafinati si pretentiosi cu un gust si o aroma pe masura
asteptarilor. Cei carora le este adresata Silva sunt oameni care stiu sa recunoasca adevaratele valori
pentru ca au maturitatea si experienta sa poata distinge cu usurinta lucrurile care conteaza si valorile
care ramân. Sunt barbati care beau "bere de placere", sunt mandrii de realizarile lor, gândesc matur,
privesc viitorul cu optimism si sunt constienti de faptul ca alegerile pe care le fac sunt cele mai bune.
• Istoric
Nascuta în inima Transilvaniei, Silva a mostenit ceva din atmosfera patriarhala a regiunii si
din reputatia de excelenti mestesugari a oamenilor de aici. Înca dinainte de 1989, numele acestei marci
era asociat cu una din cele mai bune beri din tara. Silva a fost relansata cu succes pe piata româneasca
în 1991, fiind urmata, în 1996, de Silva Dark, o bere neagra speciala, produsa dupa o reteta originala
belgiana, fara coloranti artificiali.
• Ambalaje:
Ø Silva Strong Pils: sticla personalizata de 0,5 l, doza de 0,5 l si butoi de 30 l;
Ø Silva Strong Dark: sticla personalizata de 0,5 l si butoi de 30 l.
• Canale de distributie:Retail, Key Accounts si Horeca.

e) Ciuc
Este o bere blonda superioara, de tip Pils, cu o concentratie de alcool de 5% si un extract
primar de 11,5° P.
• Profilul consumatorului
Tineri, 25-35 de ani, sociabili si prietenosi, iubitori de distrctii, spontani, cu chef de viata si cu
simtul umorului.
• Istoric
Fabricata înca din 1975, la Miercurea Ciuc, aceasta bere s-a remarcat imediat prin gustul sau
unic conferit de puritatea apei din zona si de calitatea excelenta a maltului si a hameiului.
• Ambalaje: sticle personalizate 0,33 l si 0,5 l, doza 0,5 l, PET 1 l, butoi 30 l si 50 l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca.

f) Golden Brau
A început anul 2005 cu un nou ambalaj si o noua atitudine. Schimbarea ambalajului consta
într-o noua sticla, moderna, cu gâtul alungit si o noua eticheta cu o formaa inedita, unica pornind de la
o forma octogonala.
Golden Brau este o bere blonda cu aspect limpede si cu gust placut, fin si usor amarui.
Concentratia de alcool este de 4,7% si extractul primar de 11° P.
• Profilul consumatorului

24
 Atitudinea consumatorului s-a schimbat, acesta atre nevoie ca marca Golden Brau sa îi
reprezinte valorile, aspiratiile, stilul sau de viata.
Golden Brau se adreseaza unui public foarte larg si eterogen. Consumatorii aceste beri sunt în
marea majoritate barbati, cu varste între 25-35 de ani, dinamici, care cred în sansa lor în viata.
• Istoric
Berea Golden Brau a fost lansata pe piata româneasca în anul 1998 si, în numai doi ani, a
ajuns una dintre cele mai vândute si mai cautate beri din România. Calitatile si reteta originala ale berii
Golden Brau au fost rasplatite cu o medalie de aur la Concursul International de la Bruxelles.
• Ambalaje:sticla personalizata 0,5 l, PET 1,5 l si 2 l, doza 0,5 l si butoi 30 l si 50 l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca.

g) Bucegi
Este o bere blonda de larg consum cu o concentratie de alcool de 4,6 % si un extract primar de
10,5° P.
• Istoric
Bucegi a intrat pentru prima data în viata românilor în anul 1980 fiind, înca de la început, una
dintre cele mai apreciate marci românesti de bere. Relansata cu succes în februarie 2002, Bucegi a
confirmat aprecierea consumatorilor devenind în scurt timp o marca importanta a portofoliului Brau
Union România. Vara anului 2005 reprezinta o piatra de hotar în istoria moderna a marcii Bucegi, la 1
iulie având loc lansarea noului Bucegi la sticla de 0,5 si PET de 1l si 2l, cu o eticheta noua si un plus
de calitate a berii.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca.

h) Gambrinus
Este o bere blonda superioara de larg consum, cu o concentratie alcoolica de 4,5% si cu un
extract primar de 10,5° P.
• Istoric
În anul 2005 a fost relansata cu succes ca marca a Brau Union România, prin intermediul unei
campanii de imagine ce a constat în schimbarea etichetei si întinerirea aspectului acesteia.
• Ambalaje: sticla 0,5 l, PET 1l si 2l, KEG 50l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca.

i) Harghita
Este o bere blonda superioara de larg consum, cu o concentratie de alcool de 4,5% si cu un
extract primar de 10,5° P.

25
 • Istoric
Harghita este o bere de traditie în zona de unde provine, succesul de care se bucura fiind în
mare parte datorat calitatii superioare a apei din care este fabricata. În anul 2006, marca Harghita a fost
relansata prin întinerirea si modernizarea etichetei precum si prin introducerea unei forme moderne si
novatoare a PET-ului.
• Ambalaje: sticla de 0,5 l, PET 2l.
• Canale de distributie: Retail, Key Accounts si Horeca.

j) Hategana
Este o bere blonda superioara de larg consum, cu o concentratie de alcool de 4,5% si cu un
extract primar de 10,5° P.
• Istoric
Hategana a intrat în portofoliul de marci al Brau Union în anul 2000, o data cu preluarea
fabricii din Hateg. În anul 2006, marca Hategana a fost relansata prin întinerirea si modernizarea
etichetei precum si prin introducerea unei forme meoderne si novatoare a PET-ului.

26
 BIBLIOGRAFIE

1) Ana Lucia Ristea „Tehnologia Comercializării Mărfurilor”, 1997, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti;
2) C-tin Tudose, Vasile Dinu „Tehnologia Comercializării Mărfurilor”, manual pentru licee
economice, administrative, de servicii şi comerciale, 1993, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
3) Gabriela Iordache, Delia Georgescu, Valentina Capotă „Comerţ şi Servicii”, manual pentru clasa a
XI-a, 2005, Editura Niculescu;
4) Suzana Ilie, Roxana Georgescu „Studiul Mărfurilor”, manual pentru Şcoala de arte şi Meserii,
clasa a X-a, 2005, Editura Polirom;
6) Institutul Virgil Madgearu „Meseria de Comerciant”,1995, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
7) Revista Magazinul Progresiv, nr.28 iulie-august, art. „Despre Protecţia Consumatorului”, Anca
Popescu;

27