FACTORII DE PRODUCŢIE.

PRODUCTIVITATEA FACTORILOR DE PRODUCŢIE

Munca, natura, capitalul.

Pentru a produce bunuri şi pentru a presta servicii, întreprinzătorii trebuie să utilizeze o serie de elemente
fără de care realizarea unei astfel de activităţi nu ar fi posibilă. Astfel în orice activitate economică se
utilizează şi se consumă forţă de muncă, materii prime şi materiale, combustibil, energie, maşini, instalaţii,
calculatoare etc., elemente care de fapt reprezintă factori de producţie.
Factorii de producţie reprezintă totalitatea elementelor luate direct din natură sau produse de om care
participă la realizarea unei producţii.
Factorii de producţie se regăsesc în orice activitate economică şi fără aceştia nici o activitate nu se poate
desfăşura. Dar, rolul fiecărui factor de producţie în activitatea economică, modul în care se combină cu ceilalţi
factori diferă în timp (în special ca urmare a progresului tehinic şi tehnologic) şi spaţiu (ca urmare a
particularitaţilor activităţii economice la a cărui desfăşurare participă).
Orice factor de producţie este utilizat pentru creşterea producţiei în mod diferit. Astfel creşterea producţiei de
bunuri şi servicii se poate realiza, pe de-o parte prin utilizarea unor cantităţi mai mari de factori de producţie
sau pe de altă parte, prin îmbunăţirea calităţii şi ridicarea eficienţei utilizării lor. Pentru a surprinde în mod
separat aportul aspectelor cantitative şi respectiv, calitative ale factorilor de producţie la realizarea diferitelor
activităţi şi la creşterea producţiei, în analizele economice se utilizează conceptele de :
 Dezvoltare economică extensivă
 Dezvoltare economică intensivă.
Atunci când creşterea producţiei şi a volumului activităţii se bazează, în principal, pe creşterea cantităţii de
factori de producţie utilizaţi, dezvoltarea este de tip extensiv.

Atunci când creşterea producţiei şi a volumului activităţii se bazează, în principal, pe creşterea calitaţii şi
eficienţei factorilor de producţie utilizaţi, dezvoltarea este de tip intensiv.

Clasificarea factorilor de producţie

Literatura economică a reţinut, în analiza dezvoltării activităţii următoarea clasificare a factorilor de

producţie:
 Factori de producţie primari
 Neofactori de producţie.

În categoria factorilor de producţie primari se includ:

 Munca;
 Natura;
 Capitalul.

În categoria neofactorilor de producţie se includ:

 Abilitatea managerială;
 Progresul tehnic şi tehnologic;
 Informaţiile etc.

MUNCA
Munca, în general, este activitatea conştientă, specific umană îndreptată spre un anumit scop, prin care
omul îşi defineşte interesul, îşi caută şi îşi construieste mijloacele adecvate atingerii scopului propus.

1
Munca a fost şi continuă să fie factorul activ şi determinant al activităţii economice, al producţiei deoarece
în muncă şi prin muncă se afirmă capacităţile omului de transformare şi anticipare, se combină, utilizează şi
perfecţionează ceilalţi factori de producţie. Orice progres al omului şi societăţii, al factorilor de producţie, al
activităţii economice este legat de muncă.
Privită ca factor de producţie, munca cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate în cadrul activităţii economice
de populaţia activa a unei tari (respectiv acea parte din populaţia totală a unei ţări care este aptă de muncă,
are vârsta legală de muncă, munceşte sau doreşte să muncească).

NATURA
Natura reprezintă, ca factor de producţie, ansamblul elmentelor naturale pe care omul le atrage şi le
utilizează în activitatea economică şi pe care le influenţează prin muncă.
Natura asigură condiţiile materiale şi majoritatea energiei primare pentru producţie. Ea împreună cu munca
constituie factorii de producţie originari, deoarece au fost utilizaţi încă de la începuturile activităţii
economice.
Din rândul elementelor care fac parte din acest factor de producţie se detaşează ca importanţă pământul (care
din punct de vedere economic include şi apa) deoarece pământul este cadrul de desfăşurare pentru orice
activitate economică.
În calitate de factor de producţie, pământul este limitat şi din acest motiv el tinde să devină restrictiv pentru
activitatea economică. Acest fapt însă, poate fi contracarat printr-o utilizare raţională şi în combinaţie cu alţi
factori de producţie.

CAPITALUL
Capitalul cuprinde ansamblul elementelor şi bunurilor produse prin muncă şi care sunt folosite pentru
obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării.
Pentru că bunurile care se includ în acest factor de producţie servesc activitaţii de producţie din care se obţin
alte bunuri şi servicii, ele mai sunt numite şi capital tehnic sau bunuri de producţie. În această categorie intră
clădirile în care se desfăşoară activităţile economice, materiile prime şi materialele, maşinile, instalaţile,
utilajele, combustibilul, licenţele de fabricaţie, calculatoarele etc.
Capitalul, ca factor de producţie, nu trebuie confundat cu capitalul bănesc sau cu resuresele financiare ale
unui întreprinzator. Pe baza acestui capital bănesc se formează capitalul tehnic prin achiziţionarea maşinilor,
echipamentelor, materilor prime şi materialelor etc. Deci fără existenţa unui capital bănesc nu se poate
constitui capitalul tehnic.
Componentele capitalului.
Capitalul tehnic se împarte în funcţie de modul în care componentele lui participă la ciclul de producţie, se
consumă şi se înlocuiesc în:
 Capital fix ;
 Capital circulant.

Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului tehnic care participă la mai multe cicluri de producţie, se
consumă treptat şi se înlocuieşte după mai multe cicluri de producţie.
Capitalul fix este format din: clădiri, maşini, echipamente, instalaţii, calculatoare, licenţe de fabricatie deci,
din acele elemente care sunt utilizate de un agent economic o perioadă mai îndelungată de timp.
Consumarea treptată a capitalului fix îşi găseşte exprimarea în uzură.
Uzura reprezintă pierderea capacităţilor de funcţionare ale unui utilaj sub acţiunea a diferiţi factori.
Uzura unui utilaj poate fi
 Fizică
 Morală.

2
Uzura fizică constă în deprecierea treptată a capacităţilor de funcţionare ale capitalului fix ca urmare a
folosirii şi acţiunii unor factori externi naturali (de exemplu un utilaj care funcţionează într-un mediu umed
poate fi afectat de rugină).

Uzura morală apare sub incidenţa progresului tehnic şi a condiţiilor pietei care asigură maşini, instalaţii,
echipamente etc. mai ieftine decât cele în funcţiune şi/ sau cu performanţe tehnico- economice superioare. În
acest fel capitalul fix aflat în functiune este depăşit din punct de vedere moral în raport cu noile exemplare
apărute pe piaţă.
Ţinând cont de faptul că orice element de capital fix este supus uzurii, agenţii economici îşi constituie un fond
– aşa numitul fond de amortizare- care să le permită ca în momentul scoaterii din funcţiune a elementului
respectiv să-şi poată achiziţiona un alt utilaj sau îl folosesc pentru reparaţii capitale, ameliorări sau noi
investiţii.
Acest fond de amortizare se constituie din sumele pe care întreprinzătorii le depun anual sub formă de
amortizare.
Amortizarea reprezintă procesul de recuperare a valorii de achiziţie a unui bun de capital fix.
Amortizarea reprezintă cost şi se include în preţul de vânzare al produsului respectiv. Ea se poate calclula,
conform legislaţiei în vigoare, prin mai multe metode. De exemplu, prin metoda de amortizării liniare,
amortizarea se calculează astfel :

A= Vi/ Ta = Vi* Ra ; Ra = (1/Ta)*100

Unde:
A= amortizarea anuală;
Vi= valoarea de achiziţie a utilajului/ valoarea de inventar;
Ta= timpul de amortizare;
Ra= rata de amortizare anuală.

Capitalul circulant
Capitalul circulant este format din acele bunuri de capital care participă la un singur ciclu de producţie, se
consumă şi se înlocuieşte la fiecare ciclu de producţie.
Capitalul circulant cuprinde: materiile prime, materialele, combustibilul, energia, apa etc.
Modul în care sunt utilizate elementele de capital tehnic, respectiv eficienţa cu care acestea sunt utilizate,
determină în final rezultatele obţinute de către firmă. Astfel, profitul firmei este într-o relaţie pozitivă cu
viteza de rotaţie a capitalului, respectiv dacă viteza de rotaţie a capitalului creşte, profitul obţinut de firmă va
creşte şi el (şi invers).
Viteza de rotaţie a capitalului exprimă, de fapt, cât de repede capitalul bănesc pe care un agent economic îl
investeşte într-un ciclu de producţie este recuperat, obţinându-se şi un profit. Sau altfel spus, cât de repede se
transformă “banii” în “bani”.

3
 PRODUCTIVITATEA UTILIZĂRII FACTORILOR DE PRODUCŢIE

Productivitatea – concept şi forme ale productivităţii

Întreaga activitate a unui agent economic este bazată pe creşterea eficienţei. Din punct de vedere
economic eficienţa înseamna obţinerea unor rezultate maxime cu un consum minim de resurse sau
maximizarea efectelor utile obţinute cu un minim de efort. Deci,

Eficienţa = Efecte / Efort să fie maxim.

Eficienţa utilizării factorilor de producţie se exprimă prin productivitatea sau randamentul factorilor
de producţie.
Deci productivitatea se calculează pe baza următoarei relaţii

W = Q / Fp unde: W = productivitatea factorului de producţie

Q = producţia obţinuta
Fp = factorul de producţie utilizat

Forme ale productivităţii

Dupa modul de măsurare al rezultatelor obţinute se disting:
 productivitate fizică ce exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie în unităţi fizice (bucăţi,
salariat, tone/ ha) ;
 productivitate valorică ce exprimă eficienţa utilizării factorilor de producţie în termeni financiar –
monetari.

In funcţie de modul cum este surprinsa eficienţa combinarii factorilor de producţie, se evidentiaza:
 productivitatea globală;
 productivitatea partiala.
Productivitatea globală surprinde efectele combinarii tuturor factorilor de producţie, măsurănd
eficienţa de ansamblu a acestora.
Productivitatea partiala surprinde eficienţa utilizării fiecărui factor de producţie consumat (munca,
capital, natura).

Productivitatea medie (W) a unui factor de producţie reprezintă producţia obţinută (Q) prin utilizarea
unei anumite cantităţi dintr-un factor de producţie (Fp).

W= Q/ FP

Productivitatea marginală reprezintă sporul de producţie (Q) ce se obţine prin creşterea cu o unitate a
cantităţii utilizate dintr-un factor de producţie (ceilalţi fiind consideraţi constanţi).

Wmg = Q/ Fp Unde: Wmg =productivitatea marginală;

Q = sporul de producţie;
Fp = cantitatea suplimentară utilizată
din factorul de producţie.

Grafic productivitatea medie şi marginală se reprezintă astfel:

4
 Wmg
W

Wmg
Q

Aşa cum se observă din grafic, productivitatea globală a factorilor de producţie pe termen lung poate
creşte, scade sau rămâne constantă. Aceste modificari sunt determinate în principal, pe termen lung, de
progresul tehnic şi tehnologic.
Astfel atunci când productivitatea marginală creşte, productivitatea medie creşte şi ea, iar când scade,
productivitatea medie scade şi ea. în acelaşi timp productivitatea medie este maximă atunci când este egală
cu productivitatea marginală.
Evoluţia productivităţii marginale reflactă legea randamentelor neproporţionale conform căreia pe
măsură ce cantitatea consumată dintr-un factor de producţie creşte, productivitatea marginală a acelui factor
de producţie scade.

Productivitatea muncii

Productivitatea muncii reprezintă eficienţa cu care este utilizat factorul de producţie muncă.
În general eficienţa muncii este identificată cu productivitatea muncii, dar sunt cazuri în care într-o
activitate economică poate să se înregistreze o productivitate a muncii ridicată, dar activitatea economică să
nu fie eficientă. Aceasta situaţie se poate întalni, de exemplu în urmatoarele cazuri:
 când de exemplu, la nivelul unei întreprinderi se înregistrează o creştere a producţiei pe baza sporiri
productivităţii muncii, dar producţia respectivă nu este cerută pe piaţa. în acest caz productivitatea muncii
creşte, dar eficienţa de ansamblu a întreprinderii scade.
 când într-o întreprindere productivitatea muncii creşte, dar prin poluarea mediului înconjurator şi
prin ignorarea problemelor legate de mediu, eficacitatea de ansamblu a activităţii să nu răspundă cerinţelor
de calitate privind mediul înconjurator.

Productivitatea medie a muncii se exprimă că raport între producţia obţinuta (Q) şi cantitatea din
factorul de producţie muncă utilizată (L).

WL = Q/ L

Productivitatea marginală reprezintă sporul de producţie (Q) ce se obţine ca urmare a utilizării

suplimentare a unei cantităţi de muncă (în condiţiile în care ceilalţi factori rămân constanţi).

WmgL = Q/ L = dQ/ dL unde

dQ/ dL= reprezintă derivata funcţiei producţiei în raport cu factorul muncă.

5
 L = cantitatea suplimentară de muncă
Q= sporul de producţie obţinut.
Măsurărea productivităţii muncii se face în unităţi fizice şi în unităţi valorice. Productivitatea fizică a
muncii are o aplicabilitate redusă, deoarece se poate folosi numai în cazul producţiilor omogene. În cazul
întreprinderilor care nu au producţii omogene, se utilizează productivitatea muncii valorică, deoarece aceasta
are avantajul că permite o apreciere unitară a nivelului acesteia pentru toate tipurile de produse realizate.

Productivitatea capitalului

Legatura dintre capitalul utilizat şi rezultatele obţinute în cadrul unei activităţi economice este
asigurată de productivitatea/ randamentul capitalului.
Pornind de la cele doua forme de exprimare a eficienţei economice respectiv raportul dintre efort şi
efect să fie minim sau raportul efect şi efort să fie maxim se pot calcula două forme ale randamentului
capitalului:

1)Pornind de la raportul efort/ efect, randamentulcapitalului este reprezentat de coeficientul

capitalului.
Coeficientul capitalului reprezintă capitalul necesar pentru obţinerea unei unităţi de
producţie.
Coeficientul capitalului se poate calcula sub formă:
 medie
 marginală

Coeficientul mediu al capitalului (CK) exprimă capitalul utilizat (K) pentru obţinerea unei anumite
productii (Q).

CK = K/ Q

De exemplu atunci când pentru un costum de haine se utilieaza 3 metri de stofă aceasta este o
exprimare a coeficientului mediu al capitalului.

Coeficientul marginal al capitalului (Kmg) exprimă sporul de capital necesar pentru obţinerea unei
unităţi suplimentare de producţie (în condiţiile în care ceilalţi factori de producţie rămân constanţi).

Kmg = K/ Q Unde K = sporul de capital

Q= sporul de producţie

2)Pornind de la raportul efect/ efort, randamentul capitalului este reprezentat de productivitatea

capitalului.
Productivitatea capitalului se poate calcula sub forma:
 medie
 marginală
Productivitatea medie a capitalului (WK) exprimă producţia obţinută (Q) prin utilizarea unui anumit
nivel al capitalului (K).

WK = Q/ K sau WK = 1/ CK
Unde WK= productivitatea medie a capitalului;
Q= producţia ;

6
 K= capitalul utilizat;
CK= coeficientul capitalului.
De exemplu atunci când se obţin 500 de şuruburi la un utilaj, aceasta este o exprimare a productivităţii
medii a capitalului.
Productivitatea marginală a capitalului (WmgK) exprimă sporul de producţie (Q) ce se obţine
prin creşterea cu o unitate a capitalului utilizat (considerând ceilalţi factori de producţie constanţi).

WmgK = Q sau Wmg = 1

K Kmg

Măsuri de creştere a productivităţii

Creşterea productivităţii reprezintă procesul prin care cu acelaşi volum de factori de producţie se
obţine o producţie mai mare sau aceeaşi producţie se obţine cu o cantitate mai mică de factori de producţie.
Sintetizând :
W creşte daca Q creşte şi Fp = ct
Q = ct şi Fp scade
Aceasta creştere a producţiei pe baza creşterii productivităţii presupune o schimbare în factorii
de producţie, în mediul de combinare a lor, şi deci în modul de desfăşurare a procesului de producţie.
În alegerea celor mai bune măsuri de creştere a productivităţii trebuie ţinut cont de faptul că
productivitatea este influenţată de o serie de factori, cum ar fi:
 factori naturali: clima, fertilitatea solului, zăcămintele etc;
 factori tehnici: nivelul de ştiinţă şi tehnică, de tehnologie, de inovare, invenţie, cercetare-dezvoltare;
 factori economici : nivelul de organizare a producţiei şi muncii, calificarea salariaţilor, performanţele
capitalului, cointeresarea materială şi moral - spirituală a salariaţilor;
 factori sociali :tradiţiile, valorile şi normele naţionale, condiţiile de viaţă şi munca, nivelul de
pregătire, legislaţia, obiceiurile;
 factori psihologici: motivarea salariaţilor, gradul de satisfacţie în muncă, relaţiile de muncă, climatul
organizaţional;
 factori structurali: structura sorto-tipo-dimensională a producţiei, structura ramurii şi chiar a
economiei naţionale;
 factori de decurg din gradul de integrare a economiei naţionale în economia mondială :
specializarea tehnica şi economică, competitivitatea produselor pe piaţa mondială.
Intre măsurile de creştere a productivităţii se pot mentiona:
 Progresul tehnico-ştiintific care determină o revoluţionare a capitalului tehnic, o perfecţionare a
tehnicilor şi tehnologiilor de fabricaţie, a proceselor de fabricaţie, a modului de organizare şi conducere.
 Creşterea calificarii. Forţa de muncă specializată este mai productivă deoarece cunoştinţele şi
îndemânarea pe care le posedă un salariat îi permit să utilizeze mai eficient timpul de muncă, elementele de
capital tehnic, să producă bunuri de calitate mai bună.
 Îmbunătăţirea managementului întreprinderii.

Efectele creşterii productivităţii:

 economisirea factorilor de producţie consumaţi;
 reducerea costurilor;
 creşterea producţiei;
 creşterea competitivităţii produselor obţinute;
 creşterea salariilor şi a profiturilor