Lector universitar dr.

VIRJAN DANIELA
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
daniela_virjan@yahoo.com

CURS 4
 TEORIA PRODUCATORULUI
4.1. Producatorul si firma
4.2. Factorii de productie si combinarea acestora
4.3. Legea randamentelor neproportionale
4.4. Costul productiei
4.5. Economiile si dezeconomiile de scara
4.1. Producatorul si firma
Producatorul – cel care organizeaza si asigura crearea de bunuri materiale
si servici; este purtatorul ofertei.
Firma (intreprinderea) – unitate economica cu scop lucrativ sau comercial,
care produce bunuri economice pentru a le vinde si care are ca finalitate
profitul.
Dreptul comercial roman – considera calitatea de comerciant ca atribuita:
persoanelor fizice (profesii liberale – medici, avocati, agricultori),
societatilor comerciale si altor persoane juridice (statul si administratiile
teritoriale, regiile autonome, asociatiile si fundatiile, etc).
Societatile comerciale – SC cu personalitate juridica – Legea 31/1990
- SC fara personalitate juridica – Decretul –lege nr.54/1990
Formele SC – societate in nume colectiv;
- societate in comandita simpla;
- societate in comandita pe actiuni;
- societate pe actiuni;
- societate cu raspundere limitata
Activitatea firmei se desfasoara concomitent in doua directii:
- cumpararea de factori de productie (intrari) care sunt folositi la
producerea bunurilor economice (subventii, venituri din vanzarea
bunurilor economice, vanzari de factori de productie);
- vanzarea bunurilor economice produse (iesiri) prin care isi
recupereaza cheltuielile facute si obtine un profit (plata impozitelor si
taxelor, vanzari de bunuri economice, cheltuielile pentru serviciile
factorilor de productie);
Obiectivele principale pe care le urmareste producatorul sunt
maximizarea profitului si dezvoltarea (cresterea) activitatii firmei.
4.2. Factorii de productie si combinarea acestora
• Factori de productie – totalitatea elementelor necesare producerii de bunuri
economice
• Cei mai importanti factori de productie: Munca, Natura (Pamantul) si
Capitalul
Celor trei li se poate adauga al patrulea – Intreprinderea sau
antreprenoriatul – care constituie actiunea de organizare a celorlalti factori de
productie de catre intreprinzator.
Neofactori: progresul tehnic, inovatia, resursele informationale, etc.
• MUNCA – activitate specific umana, constienta, prin care omul cauta mijloacele
necesare atingerii unui scop precis.
CARACTERISTICI:
- factor primar si originar;
- factor activ si determinat al productiei, al activitatii ec. in general;
- in procesul muncii omul isi foloseste aptitudinile, experienta si
cunostintele pe care le poseda;
- prin munca se depune atat un efort intelectual cat si fizic;
- se afirma capacitatile de transformare si de anticipare ale omului;
- utilizarea, combinarea si perfectionarea celorlalti factori de productie
se realizeaza prin munca;
- progresul individului si societatii este legat in mod direct de munca;
- au sporit cantitativ si s-au imbunatatit calitativ rezultatele obtinute in
procesul muncii – rodnicia muncii a crescut
NATURA (PAMANTUL)
 NATURA – elementul de baza care asigura suportul material al oricarei
activitati economice, conditionand nemijlocit desfasurarea acesteia
 CARACTERISTICI:
- cadrul de desfasurare al oricarei activitati economice;
- suportul material al activitatii oamenilor si constituie baza si
izvorul productiei agricole si alimentare;
- resursele minerale constituie principala sursa de materii
prime si energie necesara desfasurarii intregii activitati
economice;
- cuprinde si resursele de apa, au o functie vitala pentru viata
biologica, dar si o functie economica;
- este limitat;
- regenerabil;
- degradabil prin poluare sau exploatare nerationala
CAPITALUL
• Capitalul- reprezinta ansamblul bunurilor produse prin munca si utilizate
pentru obtinerea altor bunuri si/sau servicii destinate vanzarii.
• Factorul de productie capital se mai numeste si capital tehnic sau bunuri de
productie
• Capitalul tehnic este constituit din doua componente:
a) Capitalul fix (cladiri, instalatii, masini-unelte, utilaje, mijloace de
transport, calculatoare,etc.) –acea parte a capitalului tehnic care participa
la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuieste
dupa un anumit timp de utilizare (cand se uzeaza)
Uzura fizica – deprecierea treptata a capitalului fix, ca urmare a folosirii
in activitatea economica si/sau a actiunii factorilor naturali
Uzura morala – se instaleaza ca urmare a progresului tehnic si a
conditiilor pietei care asigura masini, utilaje, etc. noi, mai ieftine si mai
performante din punct de vedere tehnico-economic.
b) Capitalul circulant (materii prime, materiale, combustibil, energie, apa
tehnologica) care participa la un singur ciclu de productie, sunt consumate
in cursul acestuia si trebuie inlocuite cu fiecare nou ciclu de productie.
 Combinarea factorilor de productie

Combinarea factorilor de productie – operatia tehnico-economica de unire

a factorilor de productie in care cantitatea si calitatea fiecaruia sunt in
functie de bunurile ce urmeaza a fi produse, de cantitatea acestora si de
alti parametri, astel incat eficienta lor sa fie maxima.
Premisele combinarii factorilor de productie:
- caracterul limitat al factorilor supusi combinarii;
- caracteristicile f.p. si concordanta lor cu specificul activitatii;
- conjunctura pietelor f.p.
Proprietatile factorilor de productie:
- divizibilitatea reflecta posibilitatea f.p. de se imparti in unitati
simple, in subunitati omogene fara a afecta calitatea f.p.;
- adaptabilitatea capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un f.p.cu
mai multe unitati din alt f.p.;
- complementaritatea proces prin care se stabilesc raporturile
cantitative ale f.p. care participa la obtinerea unui anumit bun
economic;
- substituibilitatea
FUNCTIA DE PRODUCTIE
Volumul maxim posibil al productiei ce se obtine cu o cantitate data de resurse,
relatia dintre intrari si iesiri, respectiv relatia dintre productia scontata a se
obtine dintr-un bun si cantitatile din diferiti factori de poroductie necesare
pentru obtinerea acestuia sunt exprimate prin functia de productie
Q = f(a,b,c,….), unde a, b, c,… sunt factorii de productie utilizati
In analiza comportamentului producatorului este folosita de regula o
functie de productie omogena.
O functie de productie de tipul Q= f(K,L) se spune ca este omogena de
gradul n daca: n
f(α K,α L)= α f(K,L), unde n=1 si α – un numar real pozitiv
 4.3. Legea randamentelor neproportionale
 Legea randmentelor neproportionale – exprima raportul intre
evolutia rezultatelor obtinute si un factor variabil folosit in doze
suplimentare, ceilalti factori ramanand constanti.
 Influenta factorului variabil se poate masura cu ajutorul urmatorilor
indicatori:
1) productia totala;
2) productivitatea medie Wm=Q/Fi, unde Fi=L,P,K
3) productivitatea marginala Wmg=ΔQ/ ΔFi
Legea randamentelor neproportionale nu este valabila decat in anumite
conditii: - factorii de productie trebuie sa fie omogeni;
- legea admite ca se pot adauga unei cantitati constante
dintr-un factor doze suplimentare dintr-un alt factor;
- legea este reprezentativa pentru o stare data a tehnicii;
- punctul de plecare este acela de la care se intra in faza de
randamente descrescatoare;
- legea e valabila pentru o scara de productie data
 4.4. Costul productiei
 Costul de productie – reprezinta totalitatea cheltuielilor pentru
producerea si desfacerea bunurilor si servicilor
 Costul contabil – reflecta cheltuielile efectiv suportate de catre
intreprindere, care rezulta din evidenta contabila a acesteia (cost
explicit).
 Costul economic – reflecta acel consum de resurse ale ag.ec. neinclus
in costul platit de catre aceasta (cost implicit)
 Profit contabil = Venit tolal – Cost contabil
 Profit economic= Venit toal – (Cost contabil + Cost de oportunitate)
 P= CT+ Pr ; CT=P-Pr
Marimea si tipologia costului
A) Costuri totale (globale) CF,CV,CT
B) Costuri medii (unitare) CFM, CVM, CTM
C) Costul marginal Cmg= ΔCT/ ΔQ sau ΔCV/ ΔQ
 4.5. Economiile si dezeconomiile de scara
 Economii de scara – proces microeconomic care se caracterizeaza prin
cresterea dimensiunii, a volumului productiei si scaderea costului
mediu pe termen lung, randamentele de scara sunt crescatoare
 Scara minima eficace – firma nu realizeaza economii de scara. Costul
mediu este constant pe t.l., adica productivitatea medie globala este
constanta, cantitatea produsa creste in acelasi ritm cu cantitatea
factorilor utilizati, randamentele de scara sunt constante.
 Dezeconomii de scara- costul mediu creste pe termen lung,
productivitatea medie globala scade, cantitatea produsa sporeste mai
putin decat cantitatea factorilor utilizati, randamentele de scara sunt
descrescatoare.