CAPITOLUL VII

FACTORII DE PRODUCTIE SI
UTILIZAREA LOR ÎN EXPLOATATIILE
AGRICOLE
 Cuvinte si expresii cheie
• resursa de productie
• productie fizica totala pe unitate care produce
• factori de productie
• productivitate marginala
• factori ficsi si variabili
• elasticitatea productiei
• factori reproductibili si nereproductibili
• maxim tehnic
• optim economic
• functie de productie
• curba de izoproductie
• functie economica
• raport tehnic de substituire
7.1. Resursele (factorii) de productie -
concept, clasificare, utilizare rationala
Pentru a se obtine bunuri agricole, în unitatile existente
sau în urma demararii unei afaceri agricole, este necesar sa
se utilizeze, în procesul de productie, potrivit cerintelor
acestuia în ceea ce priveste momentul si cantitatile alocate,
anumite elemente de natura diversa: materiale, umane,
financiare etc., alaturi de cele ecologice specifice.
Aceste elemente sunt cunoscute sub denumirea de
resurse. Resursa este definita ca o rezerva sau sursa de
mijloace susceptibile de a fi valorificate la un moment dat. Pe
masura ce resursele sunt integrate în productie ele devin
factori de productie.
 Factorul de productie desemneaza o componenta a
ansamblului de elemente care iau parte la producerea
bunurilor materiale, în cazul de fata agricole, si de care
depinde dezvoltarea productiei.
 Exista o mare varietate de factori de productie,
începând cu cei naturali, continuând cu cei creati de
catre om, ajungând pâna la interventia directa sau
indirecta a acestuia în procesele de productie din
agricultura.
În mod sintetic, factorii se regasesc în cei naturali ,
sub forma de munca si de capital. Acestor trei factori de
baza li se pot adauga managementul practicat si
rezultatele cercetarii stiintifice aplicabile în productie .
 Pentru functionarea normala a activitatii , în cazul
diferitelor tipuri de exploatatii este necesar ca factorii de
productie sa fie abordati sistemic, pentru a se crea un
echilibru structural, cantitativ si calitativ. Variatia eficientei
activitatii economice a unei exploatatii agricole este, astfel,
conditionata de eficacitatea utilizarii factorilor de productie.
 În ceea ce priveste solul, acesta, ca si alte bunuri
materiale necesare productiei (masini, tractoare, animale si
altele), constituie capital. Rolul sau în productia agricola este
esential si de neînlocuit si, de aceea, trebuie astfel pus în
valoare, încât sa i se mentina si chiar sa i se ridice potentialul
productiv.
 Munca reprezinta activitatea desfasurata de resursele
umane ocupate în procesele de productie din agricultura. Ea
pune în "miscare" ceilalti factori de productie si regleaza
procesele transformatoare. Fara interventia sa ar fi imposibila
asigurarea aportului altor factori la obtinerea productiei
agricole.
 În ceea ce priveste capitalul, care este al treilea mare
factor de productie, el se regaseste, în unitatile agricole, sub
forma de: capital funciar si capital de exploatare - fix si
circulant.
 În rândul factorilor de productie este introdus si
managementul practicat. El are un rol deosebit, procesele
manageriale, amplifica rezultatele obtinute în urma derularii
celor operationale, cu rol de transformare.
Unitati asemanatoare sub toate aspecte (suprafata,
specializare, înzestrare tehnica, conditii naturale etc.) obtin
rezultate diferite ca urmare a managementului la care se
recurge.
Autonomia unitatilor permite utilizarea de metode
moderne de management, sporind autoritatea dar si
responsabilitatea managerilor / întreprinzatorilor.
 Multitudinea de factori de productie utilizabili în unitatile agricole pot fi
grupati în functie de o serie de criterii, asigurându-se o mai buna
cunoastere a lor:
a) Dupa natura care le este specifica, deosebim:
 factori materiali (îngrasaminte, furaje etc.);

 factori naturali (clima, sol si altii), acestia putând fi asimilati celor

materiali;
b) Dupa raportul în care se afla cu volumul productiei factorii se împart
în:
 ficsi (de structura)

 variabili .

c) Dupa numarul de produse la a caror obtinere participa, se pot întâlni :

 factori monovalenti (utilizati la obtinerea unui singur produs - ex.

samânta de porumb)
 polivalenti, utilizabili la mai multe culturi de la care rezulta diverse

produse, fiind vorba, de regula, de unele componente ale capitalului fix

(tractoare, masini agricole, instalatii), dar si de unele ale capitalului
circulant
 e) Dupa sursa din care provin, exista factori:
 din agricultura (endogeni), samânta, materialul de plantat,
îngrasamintele naturale,
 din afara acesteia (exogeni) - tractoare, masini agricole,
îngrasaminte chimice, energie electrica.
f) Factorii ficsi, în functie de masura în care se poate
interveni asupra deciziilor care le determina existenta, pot
fi :
 ireversibili (construirea unei cladiri, ameliorarea unui teren
sau drenarea acestuia)
 si reversibili (ex. un mijloc tehnic poate fi revândut). g) In
functie de modul de realizare a substituirii lor, exista factori:
 având o buna substituire,
 aflati în quasi complementaritate,
 în complementaritate perfecta,
 perfect substituibili.
 Utilizarea rationala a factorilor de productie presupune,
desigur, si cunoasterea lor în urma unor studii folosind
metode si tehnici specifice, daca avem în vedere marea lor
diversitate. Fie daca ne referim si numai la factorii naturali, o
imagine asupra acestora ne ofera bonitarea terenurilor, care
ia în seama :solul cu caracteristicile sale, temperatura,
precipitatiile etc., conducând, asa dupa cum se va vedea, la
stabilirea gradului de pretabilitate a suprafetelor pentru
diferite folosinte agricole si la cel de favorabilitate al acestora
pentru diversele culturi, si este suficient pentru a ilustra
necesitatea studierii si cunoasterii, sub aspect cantitativ si
calitativ, a factorilor de productie.
 Fundamentarea deciziilor de utilizare optima a factorilor
de productie se face recurgând la metode diferite – statistice,
matematice sau cercetari operationale. Dintre acestea de o
mai larga apreciere se bucura functiile de productie si
economice.
7.2. Folosirea functiilor de productie si economice în
alocarea si combinarea optima a factorilor de
productie
Asigurarea eficientei activitatii desfasurate presupune
cuantificarea aportului factorilor la rezultatele finale
înregistrate si identificarea nivelului optim de alocare si de
combinare a lor. În acest sens se poate recurge la functiile de
productie si economice. Functia arata modul de comportare a
productiei în raport de nivelul de alocare sau de combinare a
factorilor de productie.
 În cazul functiei de productie de un singur factor, functia costurilor
are urmatoarea forma:
C1= p x1x1 + K,
în care:
x1 - cantitatea din factorul variabil;
px1 – pretul unitar al factorului x1 ;
K - cheltuielile cu factorii considerati constanti.
În mod similar, pentru doi factori functia cheltuielilor va fi: C2 = px1
x1 + px2 x2 + K, în care :
x2 - cantitatea din factorul variabil x2 ;
p x2 - pretul unitar al factorului x2 .
Pornind de la modul de calcul al profitului, ca diferenta între venituri
si cheltuieli, functia acestuia în cazul variatiei unui singur factor va fi:
P1 = Ypy - (px1x1 + K), în care:
ypy - functia de productie în expresie valorica.
Când avem de a face cu variatia a doi factori (combinarea lor),
functia profitului se prezinta astfel:
P2 = Ypy - (px1 x1 + px2 x2 + K).
Nivelul pretului produselor si al celor ale factorilor, ca si raportul
dintre ele, influenteaza, asa dupa cum se va vedea, alocarea lor
optima (a factorilor).
7.2.2. Elemente utilizate în analiza functiilor
de productie si economice
În interpretarea functiilor se recurge la o serie de
elemente care redau, de fapt, rezultatele obtinute, cu referire
speciala la productie si la comportarea ei.
7.2.3. Conditiile de alocare optima a unui
factor de productie (functia monofactoriala )
Expresia generala a functiei de productie de un singur
factor este : y = f(x1 /x2 , . . . , xn ) , în care: y - productia
fizica totala pe unitatea care produce ; x1 - factorul de
productie.
Reprezentarea grafica a randamentelor la hectar (yi) si a
cantitatilor corespunzatoare din factor (xi ) conduce la
urmatoarea forma a functiei.
 În prima faza care tine pâna în punctul A elementele
luate în considerare la interpretarea functiei au
urmatoarele evolutii · productia fizica medie pe unitate
de factor (PFM) creste ; · productia fizica marginala
(PFMg) creste, fiind mai mare decât PFM; · elasticitatea
este mai mare decât 1 ( E > 1) , ceea ce permite alocare,
în continuare, a factorului ; în acelasi sens, este
relevanta si evolutia PFMg (înregistreaza o crestere
rapida).
Cea de a doua faza, cuprinsa între punctele A
(determinat de intersectia PFMg cu PFM) si B (în care
PFMg este egala cu 0), se caracterizeaza prin: ·
productia totala fizica (PFT) creste; · PFMg si PFM scad;
· PFMg este inferioara PFM; · elasticitatea este cuprinsa
între 0 si 1 (0 < E < 1).
 În conditii de productie, având în vedere ca ceilalti factori
nu pot fi mentinuti constanti la nivelul din experienta, se
vorbeste, tot mai mult, nu de un punct, ci, de o zona de
optim economic .
Ca urmare, cunoasterea optimului economic ofera
posibilitatea întreprinzatorului/managerului sa ia decizii în
situatii foarte diferite. Când factorul se afla în cantitate
insuficienta se pot folosi rezultatele obtinute, pe baza de date
experimentale, pe un domeniu mai larg care tinde spre limita
optima.
7.2.4. Conditiile de combinare optima a doi
factori de productie (functia bifactoriala)
Studiul combinarii optime a factorilor de productie poate
avea loc, asa dupa cum se observa din literatura de
specialitate, recurgându-se, mai ales, la functiile de
productie, de cost si de profit.
Este vorba, desigur, de o functie de productie de doua
variabile independente, redata, în general, prin relatie:
y = f (x1 ,x2,/x3 ,...........,xn ).
În mod concret, când se studiaza combinarea a doi factori
de productie se foloseste, de regula, o functie polinomiala de
gradul doi, de forma:
y = a + b1x1+ c1x1 2 + b 2x2+ b2x2 2 + dx1x2
 Alaturi de curbele de izoproductie (izocuante) si de
liniile izocosturilor, în cazul functiei de doua variabile
intervine si notiunea de izocolina.
Ea este reprezentata prin dreapta care se obtine prin
unirea punctelor cu acelasi raport de substituire
existente pe mai multe izocuante. Odata stabilita forma
concreta a functiei (având în vedere volumul mare de
calcule, coeficientii sai se determina cu ajutorul
calculatorului) se trece la analizarea acesteia.
7.2.5. Conditiile de repartizare optima a unui factor
de productie, aflat în cantitate limitata, între mai
multe produse
În exploatatiile agricole sunt situatii când factorii de
productie, care urmeaza a fi utilizati, se afla în anumite
cantitati, de multe ori limitate. Producatorul agricol se
confrunta, astfel, cu o problema decizionala de repartizare a
factorului pe culturi, astfel încât atât nivelul productiilor
medii, sau al profitului sa fie optime. Intereseaza, de
asemenea, cheltuielile pe care utilizarea factorului le
genereaza.
Dupa determinarea cantitatii de factor ce revine pe o
cultura, se face analiza functiilor de productie
monofactoriale, studiind punctele de extrem, similar modului
de prezentare din subcapitolele anterioare. a, având în vedere
caracterul sau variabil.
 Întrebari de verificare
1. Ce se întelege prin resursa si factor de productie ?
2. Cum se clasifica factorii de productie ?
3. Care sunt efectele economice ale substituirii unor factori de
productie ?
4. Ce se întelege prin functie de productie si care sunt formele
sale ?
5. Care sunt principalele elemente care intervin în analiza
functiilor de productie ?
6. Prin ce se caracterizeaza cele trei faze ale functiei
monofactoriale ?
7. Cum se determina cantitatile din factor, care asigura
maximul tehnic, respectiv, optimul economic, în cazul
functiei de o singura variabila independenta ?
8. Cum se determina cantitatile din cei doi factori, care se
combina si care definesc maximul tehnic si optimul
economic în cazul functiei de doua variabile independente?