CAPITOLUL VII

FILIERA VINULUI

7.1. Etapele filierei vinului

În figura nr.7.1 sunt identificate 23 de componente ale filierei vinului, începând

cu planificarea producţiei de struguri şi terminând cu consumul de vin. Grafic, porţiunea
din centrul cercului este divizată în două părţi: prerecoltare şi postrecoltare. La rândul ei,
fiecare jumătate de cerc este împărţită pentru a indica preproducţia, producţia, prelucrarea
şi distribuţia.
Fiecare dintre aceste componente sunt potenţial importante deoarece deciziile şi
acţiunile care survin într-un punct al filierei pot afecta calitatea şi costul produsului în
acel punct sau mai târziu, în fazele următoare ale filierei.

Tehnlogia
Materialul de producţie
Mediul săditor
înconjurător Combaterea
bolilor şi a
dăunătorilor
Servicii

Intituţii Tratamente
importante prerecoltare

Politicile Costuri le
serctorului de producţie
public Preproducţie Producţie

Importanţa culturii Prerecoltare Recoltare

Transportul
Postrecoltare strugurilor
Costurile
postrecoltare
Controlul cantitativ şi
calitativ al strugurilor
Distribuţie Prelucrare
Comerţul
exterior Tratamente
postrecoltare

Consumul de Depozitarea
vin

Cererea și Prelucrarea
oferta de vin

Comerţul Stabilizarea
intern
Îmbutelierea

Figura nr.7.1 - Componentele filierei vinului

 7.1.1. ETAPA PREPRODUCȚIE

În această etapă, principalii operatori ai filierei sunt: Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, institutele de cercetare, viticultorii, procesatorii, distribuitorii,
unitățile de creditare. Activitățile aferente acestei etape sunt: cercetarea pieței, cercetări
asupra soiurilor de struguri, obținerea materialului săditor, creditarea, asigurarea cu
resurse materiale, planificarea producţiei de struguri.

IMPORTANŢA VINULUI
Vinul este un bun alimentar care ocupă un loc important în schimburile
comerciale ale României, fiind al treilea produs, din grupa celor vegetale, exportat de ţara
nostră, după cereale şi legume-fructe.
Filiera vinului este una dintre cele mai complexe filiere agroalimentare, deoarece,
una şi aceeaşi unitate poate să integreze toate activităţile: cercetare, obţinerea de material
săditor, producerea de struguri, obţinerea vinului, stabilizarea şi îmbutelierea acestuia şi
distribuţia către consumatorii finali, prin reţeaua proprie de magazine de desfacere cu
amănuntul. Este cazul marilor complexe de vinificaţie şi unităţi de cercetare în domeniul
vitivinicol, privatizate după anul 1989.
Filiera vinului are particularităţi tehnice şi tehnologice privind marketingul
produsului, organizarea producătorilor, efectele economice şi sociale, nivelul
autoconsumului, politicile şi cadrul legislativ şi instituţional:
- în România, strugurii se obţin în şapte zone viticole consacrate şi se
prelucrează în 160 de centre viticole;
- viticultorii pot să integreze mai multe funcţii: producerea strugurilor,
procesarea, depozitarea, transportul şi comercializarea. Sectorul viticol se
caracterizează printr-un grad ridicat de specializare şi zonare;
- înfiinţarea plantaţiilor de vii necesită investiţii importante pentru înfiinţarea
plantaţiilor, consum ridicat de forţă de muncă şi cheltuieli de producţie mari la
hectar;
- tehnologiile de cultură a viei în micile gospodării ţărăneşti sunt tradiţionale, se
bazează pe munca manuală şi pe tracţiune animală. Suprafeţele cultivate sunt
fărâmiţate. În fermele şi societăţile agricole specializate pe viţă de vie se
cultivă suprafeţe mari şi se practică tehnologii moderne. Lucrările solului se
execută mecanic, iar recoltarea manual;
- cultura viţei de vie necesită cheltuieli ridicate, în special cu acţiunile fito-
sanitare şi cu forţa de muncă, ceea ce determină un nivel ridicat al cheltuielilor
la hectar;
- promovarea tehnologiilor moderne de cultură a viţei de vie este o condiţie
pentru reducerea consumului de muncă manuală şi creşterea eficienţei
economice în fermele mari;
- pentru creşterea calităţii vinului sunt necesare măsuri de retehnologizare a
plantaţiilor şi a sectorului de vinificaţie în unele societăţi viticole, cu
respectarea legislaţiei în vigoare şi a cerinţelor adaptării la exigenţele
comunitare;
 - strugurii destinaţi producerii vinului pentru comercializare se cultivă pe
suprafeţe mari, în special în exploataţii de tip asociativ, societăţi comerciale
agricole şi în unele exploataţii familiale din zonele de cultură a viţei de vie.
Vinul produs în gospodăriile ţărăneşti este destinat cu prioritate
autoconsumului. Cantităţile de struguri care se vând pentru procesare centrelor
de colectare sunt reduse;
- recoltarea strugurilor pentru vin se execută la maturitatea tehnologică a
strugurilor, care diferă în funcţie de tipul de vin ce urmează a se obţine. Orice
întârziere peste momentul optim al recoltării determină pierderi de producţie
însemnate;
- centrele de colectare livrează strugurii centrelor de vinificaţie unde are loc
procesarea, îmbutelierea şi depozitarea vinului;
- strugurii sunt produse perisabile, ceea ce impune măsuri riguroase de
transport, depozitare şi prelucrare;
- strugurii recoltaţi trebuie transportaţi cât mai rapid pentru a fi prelucraţi într-
un timp cât mai scurt, astfel încât să se preîntâmpine atacurile
microorganismelor care le deteriorează calitatea;
- filiera vinului se caracterizează printr-un grad ridicat de integrare verticală,
atât în societăţile şi fermele care produc integral pentru comercializare pe
piaţa internă şi externă, cât şi în exploataţiile care produc pentru autoconsum
şi surplusuri pentru piaţă.
Din cele 14,75 mil. ha, cât reprezintă suprafaţa agricolă a ţării noastre, 187629 ha
sunt cultivate cu viţă de vie (1,27%). Viţa de vie este o cultură importantă atât ca tradiţie,
cât şi din punct de vedere economic. Principalele avantaje economice sunt:
- folosirea terenurilor improprii pentru cultura mare (terenuri nisipoase, în pantă);
- formarea disponibilităţilor pentru export;
- generarea de venituri suplimentare pentru viticultorii care nu au ca principală
activitate agricultura.
În România, viţa de vie se cultivă, cu precădere, în arealele consacrate tradiţional
acestei activităţi, situate mai ales în zona colinară, pe nisipuri, precum şi pe alte terenuri
cu condiţii favorabile, denumite areale viticole care sunt supuse delimitării teritoriale.
Plantaţiile de viţă de vie potrivit Legii nr. 244/2002 al viei şi vinului, se grupează
teritorial în: zone viticole, regiuni viticole, podgorii, centre viticole şi plaiuri viticole.
Conform datelor statistice ale INS, suprafaţa totală ocupată cu vii s-a redus de la
244431 ha în anul 2001 la 187629 ha în anul 2007. Viile altoite au avut o evoluţie
oscilantă: suprafaţa a scăzut de la 122287 ha în anul 2001 la 115777 ha în anul 2003,
după care a crescut în anul 2004 la 131325 ha, pentru ca apoi să scadă din nou, ajungând
în 2007 la 92356 ha. În aceeaşi perioadă, suprafaţa ocupată cu vii hibride a scăzut de la
122144 ha la 95273 ha (tabelul 7.1).
Tabelul 7.1
Suprafaţa cu plantaţii viticole în România, pe forme de proprietate,
în perioada 2001-2007 (ha)
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Vii pe rod, d.c:
- total 244431 242850 233316 205381 190606 190542 187629
- sector privat 212141 219297 215598 199396 184981 185933 185376
- expl. agr. indiv. 195063 197736 193745 168634 152188 161131 160870
 Vii altoite, d.c:
- total 122287 120010 115777 131325 98559 96710 92356
- sector privat 90010 96475 98113 125812 93001 92147 90108
- expl. agr. indiv. 74200 76304 77226 95921 61631 67651 65923
Vii hibride
- total 122144 122840 117539 74056 92047 93832 95273
- sector privat 122131 122822 117485 73584 91980 93786 95268
- expl. agr. indiv. 120863 121432 116519 72713 90557 93480 94947
Sursa: Baze de date statistice, INS 2008

POLITICILE SECTORULUI PUBLIC

Obiectivele politicilor publice în sectorul vinului sunt1:
- consolidarea patrimoniului viticol;
- promovarea cu prioritate în noile plantații a soiurilor românesti pentru vinuri
de calitate competitive pe plan European: Fetească albă, Fetească
regală,Tămâioasă românească, Grasă, Fetească neagră, Băbească neagră,
Cadarca, Frâncușa și Busuioacă de Bohotin;
- creșterea ponderii vinurilor rosii in raport cu cele albe pana la 40%;
- cresterea ponderii vinurilor de calitate cu denumire de origine controlata si cu
indicatie geografica pana la 40% din totalul productiei de vin.
Pentru realizarea acestor obiective, se aplică următoarele mecanisme de sprijin2.
Regimul de plată unică şi sprijinul pentru viticultori
Mecanismul de sprijin direct şi alte forme de sprijin pentru sectorul viniviticol
ţine seama de necesitatea reorganizării, de stimularea competitivităţii şi de stabilizarea
veniturilor. Din anul 2007 acest sector beneficiază de următoarele forme principale de
sprijin:
- plăţi directe la hectar decuplate de producţie. În anul 2007 nivelul acestor
plăţi este de 169,05 lei/ha, iar în anul 2008 de 222,22 lei/ha de la Comunitate,
pentru o supafaţă de 180,21 mii ha plantaţii de vii şi pepiniere viticole, teren
în pregătire, vii şi teren necultivat;
- sprijin pentru efectuarea unor investiţii conform prevederilor Planului
Naţional de Dezvoltare Rurală;
- sprijinin pentru înfiinţarea organizaţiilor de producători din sectorul viticol,
din bugetul comunitar şi de la bugetul naţional (conform prevederilor PNDR);
- alte forme de sprijin, ca: susţinerea fermelor de subzistenţă, sprijin pentru
achiziţionarea motorinei (subvenţionarea preţului cu 1leu/l şi reducerea
accizei) în vederea efectuării unor lucrări, sprijin pentru unele tratamente
fitosanitare, etc.
Aceste forme de sprijin nu figurează în Programul naţional-suport pentru sectorul
vitivinicol în perioada 2009-2013. În Programul naţional-suport figurează următoarele
măsuri:
- măsuri de promovare a produselor viniviticole pe pieţele terţe;
- restructurarea şi reconversia podgoriilor;
1
MADR
2
Organizarea Comună de Piaţă vitivinicolă în România în perspectiva aplicării Programului Naţional –
suport în perioada 2009-2013, OCP viniviticolă Dosarul programului suport, Anexa 1, România, 27 iunie
2008. MADR – politici de piaţă, ONVV, ONDOV, ONIV, APEV, PNVV
 - asigurarea recoltei;
- sprijin pentru utilizarea mustului de struguri concentrat.

INSTITUŢII IMPORTANTE
Performanţa economică a sistemului de producţie este determinată de eficienţa
activităţilor instituţiilor care acţionează în diferite faze ale filierei şi de serviciile pe care
acestea le prestează. Agenţii economici şi instituţiile mai importante care acţionează pe
filiera vinului sunt redate în tabelul 7.2.
Tabelul 7.2
Agenţii economici şi instituţiile care acţionează pe filiera vinului
FAZA AGENŢII ECONOMICI / INSTITUŢII
Planificarea producţiei Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ONIV, ONPV,
PNVV, viticultorii, procesatorii, institutele de cercetare
Asigurarea cu resurse Comercianţii de resurse materiale, viticultorii, procesatorii
materiale (consideraţi integratori pentru producătorii agricoli),
cooperativele de aprovizionare, instituţii financiare
Producţia Viticultorii, familiile acestora
Recoltarea Viticultorii, familiile acestora, persoanele angajate temporar
Transportul şi Viticultorii, procesatorii, firmele de transport, angrosiştii,
depozitarea detailiştii, cooperativele de marketing
Prelucrarea Viticultorii, procesatorii, PNVV
Distribuţia Angrosiştii, detailiştii, procesatorii, cooperativele de
marketing, exportatorii
Consumul Menajele, restaurantele, Asociaţia pentru Protecția Consumatorilor
din România, Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reprezintă principala instituţie ce

reglementează activitatea pe filiera vinului. Conform legii viei şi vinului, statul sprijină
înfiinţarea organizaţiilor de producători şi a filierelor pe produs, pe baza liberei iniţiative.
În vederea ameliorării funcţionării pieţei vinurilor de calitate cu denumire de origine
controlată şi a celor de calitate cu indicaţie geografică recunoscută, guvernul analizează
propunerile organismelor de filieră.
Pe lângă instituţiile publice, în cadrul filierei sunt prezente şi alte instituţii cu rol
în implementarea politicilor de piaţă în domeniul vitivinicol:
- Organizaţii profesionale ale producătorilor:
 Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă - ONIV;
 Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România - APEV;
 Asociaţii profesionale viticole regionale (Dealu Mare, Panciu, Jidvei,
Medgidia, Timiş, Vrancea Pietroasa, Cotnari, Tohani şi Miniş);
 Asociaţii profesionale specifice obiectului de activitate: Asociaţia
Profesională a Producătorilor şi Comercianţilor de Produse Vitivinicole şi
Băuturi Alcoolice, Asociaţia Consultanţilor Enologi din România,
Asociaţia Producătorilor de Vinuri Spumante şi Spumoase, Asociaţia
Producătorilor de Vermut şi alte Băuturi pe Bază de Vin din România,
Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România, Asociaţia Producătorilor
 şi Importatorilor de Echipamente, Ambalaje şi alte Materiale pentru
producţie de vin şi alte băuturi alcoolice, Asociaţia Profesională a
Producătorilor de Material Săditor Viticol.
- Organizaţii patronale:
 Patronatul Naţional al Viei şi Vinului - PNVV.
- Structuri cu rol în îndeplinirea atribuţiilor legate de orientarea activităţilor din
domeniul viticulturii şi vinificaţiei, precum şi pentru îndrumarea şi controlul
tehnic de specialitate în realizarea producţiei vitivinicole:
 Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol - ISCTV;
 Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi alte Produse
Vitivinicole - ONDOV;
 Oficiul Naţional al Viei şi Vinului - ONVV.
- Instituţii de certificare şi control:
 Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi Material Săditor;
 Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară;
 Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor;
 laboratoarele publice pentru controlul calităţii şi igienei vinului: Valea
Călugărească judeţul Prahova, Blaj judeţul Alba şi Odobeşti judeţul
Vrancea.
- Instituţie publică care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale:
 Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă - ANCA.
- Institute de cercetare:
 Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea
Călugărească - ICDVV - Valea Călugărească;
 Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în
Horticultură Ştefăneşti - INCDBH - Ştefăneşti.

SERVICII
Instituţiile publice şi private prezentate la componenta precedentă asigură diferite
servicii de care depinde eficienţa activităţii agenţilor economici de-a lungul filierei. Dacă
serviciile de informare, creditare, transport, aprovizionare, asistenţă tehnică, depozitare
etc. sunt uşor accesibile oricărui viticultor şi procesator de vin, atunci şi producţia de
struguri la hectar şi calitatea acesteia şi a vinului obţinut vor fi mai ridicate.
Informarea viticultorilor se realizează diferit, în funcţie de dimensiunea şi
mărimea fermelor. Cu cât fermele sunt mai mari, şi implicit deţin putere financiară mai
ridicată, cu atât mai mult creşte accesul la informaţie, prin mijloacele clasice – tipărituri,
conferinţe, mijloace media - şi prin mijloace moderne, cum ar fi internetul.
Un rol important în furnizarea de informaţii revine următoarelor instituţii:
Institutul Naţional de Statistică, care elaborează Anuarul Statistic, Agenţia Naţională de
Consultanţă în Agricultură, care are reprezentanţe în fiecare judeţ, institutelor de
cercetare care realizează studii periodice asupra pieţei vinului, îmbunătăţirii tehnologiilor
de producţie etc.
Creditarea agricultorilor pentru finanţarea lucrărilor sau pentru investiţii se
realizează prin instituţiile de specialitate. Acestea deţin un rol important în creşterea
investiţiilor în agricultură, cu atât mai mult în viticultură unde principala problemă o
reprezintă îmbătrânirea viilor. Necesitatea întineririi viilor este dublată de cea a înlocuirii
viilor hibride cu vii nobile, până în anul 20143.
Transportul este asigurat de firme specializate, intermediari şi integratori şi
intervine în următoarele faze ale filierei: aprovizionarea cu resurse materiale, transportul
strugurilor la cramă şi la distribuţia vinului. Principalele probleme ce afectează furnizarea
eficientă a acestui serviciu sunt: starea precară a drumurilor, uneori chiar inaccesabilitatea
acestora, parcul de autovehicule învechit şi poluant, restricţiile privind tranzitarea
oraşelor de către camioane etc.
Aprovizionarea constă în aducerea în fermă a resurselor materiale: material
săditor viticol, substanţe fertilizante, pesticide, maşini şi utilaje, scule şi piese de schimb,
echipamente de irigat etc. Asigurarea resurselor materiale este unul dintre serviciile cele
mai eficiente ale filierei, fiind furnizat de reţele specializate în aprovizionarea fermelor.
Asistenţa tehnică este slab asigurată în podgoriile mici, unde producătorii rămân
tributari metodelor tradiţionale de cultivare a viţei de vie şi tehnicilor artizanale de
obţinere a vinului. Marile plantaţii viticole şi întreprinderile de procesare dispun însă de
personal calificat şi de tehnică modernă pentru realizarea lucrărilor agricole şi prelucrarea
strugurilor.
Depozitarea este activitatea ce se întâlneşte în următoarele puncte ale filierei:
stocarea strugurilor până la intrarea în prelucrare şi stocarea vinului pentru vânzarea
continuă a acestuia pe tot parcursul anului şi/sau pentru învechire.

MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
Calitatea strugurilor şi a vinului, randamentul la hectar, gradul de maturitate al
strugurilor, preţul de valorificare şi alte elemente sunt influenţate de condiţiile
pedoclimatice în care are loc procesul de obţinere al strugurilor. Umiditatea prea scăzută
sau prea ridicată, temperaturile prea mari sau prea mici, vânturile prea puternice, pantele
prea înclinate sau alţi factori negativi afectează semnificativ producţia de struguri.
După recoltare, calitatea strugurilor nu mai poate fi îmbunătăţită, de aceea pentru
obţinerea unor produse de calitate se acţionează în timpul vegetaţiei, prin valorificarea
factorilor favorabili de mediu şi prin prevenirea acţiunii factorilor nefavorabili.
Prevenirea începe cu identificarea condiţiilor optime de mediu (tabelul 7.3), a
constrângerilor şi măsurarea efectelor negative (tabelul 7.4).
Tabelul 7.3
Condiţiile optime de creştere a viţei de vie
SOLUL Tip Cernoziom, brun de pădure, brun roşcat de
pădure, cu substrat pietros, calcaros şi
terenuri nisipoase.
pH 6-7
Panta Cel mult 24%
CERINŢELE DE De la legarea boabelor până la începutul coacerii
APĂ
TEMPERATURĂ Optim termic 25-30 0 C
Suma gradelor 2500-3000 0 C
LUMINA Suma orelor de 1500-2000 ore

3
***, Documentul de Poziţie al României, Capitolul 7 – Agricultura. Concluzii Negocieri
 strălucire a soarelui
Atenţie – plantă heliofilă
UMIDITATE 70-80%
Sursa: Manole, V., colab., Diagnosticul de marketing pe filiera de produs în agricultură, Editura
Evenimentul Românesc, 2002, pag. 25.

Condiţiile optime de cultivare a viţei de vie, prezentate în tabel, se regăsesc în

multe dintre podgoriile României. Acest avantaj comparativ al ţării noastre, care face
posibilă obţinerea de vinuri de calitate superioară, trebuie valorificat de producătorii
români prin strategii de marketing care să permită pătrunderea vinurilor româneşti pe
pieţele internaţionale, în special pe piaţa europeană, unde consumul acestei băuturi este în
creştere. Studiile de piaţă arată că pe piaţa ţărilor nordice cererea pentru vin este în
creştere, datorită schimbării preferinţelor consumatorilor către băuturile uşoare, cu
conţinut alcoolic scăzut, comparativ cu băuturile tradiţionale tari.
În cazul în care condiţile de mediu nu se regăsesc între limitele amintite, efectele
asupra calităţii şi cantităţii producţiei de struguri sunt cele prezentate în tabelul următor.
Tabelul 7.4
Efectele negative ale factorilor de mediu
FACTORI RESTRICTIVI DE MEDIU EFECTELE ASUPRA PRODUCŢIEI
APĂ Lipsa apei Boabe mici
Exces de apă Căderea florilor, atacuri de boli,
acrirea bobului
TEMPERATURĂ Negative foarte Îngheţarea lemnului, căderea
scăzute inflorescenţelor şi a frunzelor tinere
Pozitive foarte Împiedicarea procesului de polenizare
ridicate
LUMINĂ Lipsa luminii Afectarea procesului de coacere a
strugurilor, debilitarea plantelor
Sursa: Manole, V., colab., Diagnosticul de marketing pe filiera de produs în agricultură, Editura
Evenimentul Românesc, 2002, pag. 25.

Regiunile viticole din România4

Ţara noastră prezintă importante deosebiri sub raport ecoclimatic. Datorită acestor
deosebiri, maturarea strugurilor, pentru acelaşi soi, se realizează cu circa 4—5 săptamâni
mai devreme la Greaca (jud. Giurgiu), comparativ cu Cluj-Napoca. Unele diferente sunt
generate şi de altitudine, expunere, panta, prezenţa unor mari bazine de apă etc. Pe acest
fond se instaleaza deosebirile ecopedologice care fac ca la Dăbuleni (jud. Dolj), pe
nisipurile ameliorate, la soiul Muscat Perla de Csaba maturarea strugurilor să se realizeze
cu 4—5 zile mai devreme, faţă de Zimnicele (jud. Teleorman).
În acest fel, rezultă unele habitate întinse, denumite regiuni viticole care, în
general, se suprapun pe provinciile istoriceşte formate, ce prezintă unele particularităţi
privind condiţiile ecologice, soiurile cultivate, tehnologiile aplicate, nivelul producţiilor
obţinute şi însusirile calitative ale produselor viti-vinicole rezultate.
Potrivit particularităţilor de mai sus, au rezultat următoarele regiuni viticole5:

4
Oşlobeanu M., şi colab, 1991 – Zonarea soiurilor de viţă de vie în Romania. Ed. CERES Bucureşti
 - Podişul Transilvaniei (Translivania)
- Dealurile Moldovei (Moldova)
- Dealurile Munteniei (Muntenia)
- Dealurile Olteniei (Oltenia)
- Dealurile Banatului (Banat)
- Dealurile Crişanei şi Maramureşului (Crişana-Maramureş)
- Colinele Dobrogei (Dobrogea)
- Terasele Dunării şi zona nisipurilor şi alte terenuri favorabile din sudul ţării.

Figura nr.7.2
Harta viticolă a României
Sursa: www.wineromania.com

Regiunea viticola a Podisului Transilvaniei (I) cuprinde plantaţiile viticole

începând de la Apold (jud. Sibiu), până la Bistrita-Nasaud si Dej. Aceasta regiune viticola
se caracterizeaza prin resurse heliotermice moderate (puse in evidenta cu ajutorul
radiatiei globale, IH si IAOe), pe fondul unor resurse hidrice bogate (rezultate din
valorile CH si a Ibcv).
Temperatura din timpul infloritului (17,0-17,8°C), temperatura medie multianuala
a lunii iulie (19,6°C), media temperaturilor maxime din luna august (25,7°C), media
umiditatii atmosferice de la ora 13 a aceleiasi luni (54%) etc., indica prezenta unui climat
racoros. Aceasta caracteristica se conjuga cu numarul relativ scazut al zilelor fara înghet
(-2°C), a celor privind intervalul cu temperaturi medii diurne active (> 10°C), lungimea

5
Turek Rahoveanu A. coord., Analiza filierei sectorului vitivinicol în România, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti 2009
perioadei de vegetatie si numarul zilelor cu temperaturi maxime >30°C. Iernile sunt cele
mai aspre (cu media extremelor minime de -32,6°C), ajungînd la Dej pîna la -35,2°C.
În ansamblul lor, conditiile ecoclimatice satisfac cerintele obtinerii unor produse
vinicole de calitate superioara, date fiind toamnele lungi si însorite precum si frecventa
mare a putregaiului nobil în timpul maturarii boabelor la unele soiuri. Relieful este
alcatuit din dealuri si terase cu altitudinea medie de 411 m.
Importanţa regiunii viticole a Transilvaniei nu constă în întinderea viilor, care nu
depasesc 14.000 hectare, ci în calitatea vinurilor produse aici, cu nuanţe particulare de
nobleţe şi originalitate, precum şi în largile posibilităţi oferite de această zonă pentru
extinderea viticulturii. Principalele podgorii şi principalele soiuri de vinuri recomandate
sunt:
- podgoria Târnavelor, cu centrele viticole Blaj, Jidvei, Mediaş, Târnăveni, Zagar şi
Valea Nirajului. Soiurile de vin recomandate sunt: Fetească Albă, Fetească
Regală, Muscat Ottonel, Pinot gris, Sauvignon şi Traminer roz;
- podgoria Alba, cu centrele viticole Alba-Iulia şi Ighiu. Soiurile de vin
recomandate sunt: Fetească Albă, Muscat Ottonel, Pinot gris, Sauvignon şi
Traminer roz;
- podgoria Sebeş-Apold, cu centrele viticole Sebeş şi Apold. Soiurile de vin
recomandate sunt: Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Pinot gris şi
Sauvignon;
- podgoria Aiud, cu centrele viticole Aiud, Triteni, Turda, Lechinţa. Soiurile de vin
recomandate sunt: Fetească Albă, Muscat Ottonel, Pinot gris, Traminer roz şi
Sauvignon;
- podgoria Lechinţei, cu centrele viticole Lechinţa, Teaca, Bistriţa şi Batoş. Soiurile
de vin recomandate sunt: Fetească Albă, Muscat Ottonel şi Pinot gris.
Regiunea viticola a Dealurilor Moldovei (II) include plantatiile de pe plaiurile
moldave, incepand de la Hlipiceni (jud. Botosani) pana la Timboiesti (jud. Vrancea) si
Smirdan (jud. Galati). Ca urmare, intre ecoclimatul din partea de nord si partea de sud
exista diferente apreciabile care se reflecta în cantitatea si calitatea productiei viti-
vinicole obtinute.
În ansamblul sau, ecoclimatul, cu puternice influente est-europene, este
caracterizat prin resurse heliotermice cu valori superioare, comparativ cu cele ale regiunii
viticole precedente, in timp ce resursele hidrice sunt evident mai mici.
Resursele heliotermice superioare se conjuga, de asemenea, cu nivelurile mai mari
pentru mediile multianuale privind temperaturile de la inflorit (18.5 - 19,5°C),
temperatura medie a lunii iulie (21,4°C), media maximelor din luna august (26,7°C) etc.
Diferente in plus, comparativ cu regiunea viticola a Podisului Transilvaniei, se
inregistreaza si in ceea ce priveste numarul zilelor fara înghet (214 zile), a celor ce
definesc intervalul cu temperaturi medii diurne active (183 zile), perioada de vegetatie
(171 zile), sau numarul zilelor cu temperatura >30°C. Asprimea iernilor este mai mica
decat in regiunea viticola precedenta, prezentand totusi niveluri destul de scazute (media
temperaturilor extreme minime - 29,1°C)) ajungand pana la - 32,5°C, la Racaciuni.
Altitudinea medie a versantilor ocupati de catre plantatiile viticole este de 179 m, ceea ce
reprezinta circa 44% din altitudinea regiunii viticole precedente.
 Suprafaţa cultivată cu viţă de vie în Moldova este de 57.000 hectare, reprezentând
30% din suprafaţa viticolă a României. Principalele podgorii ale Moldovei şi principalele
soiuri de vin recomandate sunt:
- podgoria Cotnari, cu centrele viticole Cotnari, Hârlău, Cucuteni, Târgu Frumos,
Frumuşica. Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Grasa de Cotnari,
Tămâioasă Românească, Frâncuşa şi Fetească Albă;
- podgoria Iasi, cu centrele viticole Copou, Bucium, Uricani şi Comarna.
Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Fetească Albă, Aligoté, Muscat
Ottonel şi Sauvignon;
- podgoria Huşi, cu centrele viticole Bohotin, Avereşti, Huşi, Vutcani şi Murgeni.
Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Busuioacă de Bohotin, Fetească albă,
Zghihara de Huşi, Aligoté, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Băbească
Neagră şi Pinot Noire;
- podgoria Colinele Tutovei, alcatuită din centrele Iana, Tutova şi Bălăbăneşti.
Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Fetească Albă,
Fetească Neagră, Riesling Italian şi Aligoté;
- podgoria Zeletin, cu centrele viticole Zeletin, Dealul Morii, Paricea, Tănăsoaia şi
Gohor. Principalele soiuri recomandate sunt: Fetească Albă, Fetească Regală,
Pinot Gris, Riesling Italian şi Sauvignon;
- podgoria Dealul Bujorului, cu centrele viticole Bujoru, Smulti, Oancea şi Bereşti.
Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Fetească Albă,
Fetească Regală, Fetească Neagră, Merlot, Riesling Italian, Sauvignon;
- podgoria Nicoreşti, cu centrele Nicoreşti şi Buciumeni. Principalele soiuri de vin
recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Fetească Albă, Fetească Neagră, Riesling
Italian şi Aligoté;
- podgoria Iveşti, cu centrele viticole Iveşti, Tecuci şi Corod. Principalele soiuri de
vin recomandate sunt: Aligoté, Babească Neagră, Cabernet Sauvignon, Fetească
Regală şi Merlot;
- podgoria Covurlui, cu centrele viticole Băleni, Scânteieşti, Pechea şi Smârdan.
Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Babească Neagră, Fetească Neagră,
Fetească Regală, Merlot şi Riesling Italian;
- podgoriile Odobeşti, Panciu şi Coteşti, care cuprind la randul lor o serie de centre
viticole de mare reputaţie. Principalele soiuri de vin recomandate sunt: Babească
Neagră, Fetească Neagră, Fetească Albă, Merlot, Plăvaie, Pinot Gri, şi Riesling
Italian.
Regiunea viticola a Dealurilor Munteniei si Olteniei (III si IV) aduna la un loc
plantatiile viticole din sudul tarii începand de la Ramnicu Sarat pana la Halanga (jud.
Mehedinti) si Segarcea (jud. Dolj).
Datorita pozitiei sale sudice fata de regiunile viticole prezentate mai sus, resursele
heliotermice sunt evident mai ridicate, în conditiile în care resursele hidrice sunt mai
scazute, mai cu seama in raport de regiunea viticola a Podisului Transilvaniei.
Datorita aceleiasi cauze, diferente pozitive apreciabile se inregistreaza si in ceea
ce priveste higroscopicitatea aerului, deficitul de saturatie cu vapori de apa a aerului,
regimul termic din lunile iunie-august, cat si intinderea mai mare a perioadei de vegetatie
(185 zile), a intervalului cu temperaturi medii diurne active (195 zile), a numarului de zile
cu temperaturi maxime mai mari de 30 °C ('18 - 41) si a celui dintre ingheturile de
primavara si de toamna (235 zile).
Desi situata mult mai la sud comparativ cu regiunea viticola a Dealurilor
Moldovei, asprimea gerurilor este aici ceva mai mare (cu valoarea medie a extremelor
minime de -29,9°C) ajungand pana la -35°C la Banu Maracine.
Altitudinea medie a plantatiilor viticole desi ridicata (242 m), nu reprezinta decat
aproximativ 60% din altitudinea medie ce caracterizeaza Regiunea viticola a Podisului
Transilvaniei.
În regiunile Muntenia şi Oltenia, suprafaţa cultivată cu viţă de vie este de 60.000
ha, reprezentând 31% din suprafaţa viticolă a României. Principalele podgorii şi
principalele soiuri de vin recomandate sunt:
- podgoria Dealurile Buzăului, cu centrele viticole Râmnicu-Sărat, Zărneşti şi
Cenăţeşti. Soiurile de vin recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot,
Riesling Italian şi Sauvignon;
- podgoria Dealu Mare, cu centrele viticole Zoreşti, Merei, Pietroasa, Breaza-
Buzău, Cricov, Tohani, Ceptura, Urlaţi, Valea Călugărească şi Boldeşti. Soiurile
de vin recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Fetească Albă, Fetească Neagră,
Chardonnay, Merlot, Muscat Ottonel, Pinot gris, Pinot noir, Sauvignon şi
Tămâioasă Românească;
- podgoria Ştefăneşti-Argeş, cu centrele viticole Ştefăneşti, Topoloveni şi Valea
Mare – Dâmboviţa. Soiurile de vin recomandate sunt: Chardonnay, Merlot,
Fetească Albă, Fetească Neagră, Pinot gris, Sauvignon şi Tămâioasă Românească;
- podgoria Sîmbureşti, cu centrele viticole Sîmbureşti şi Dobroteasa. Soiurile
recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot, Negru de Drăgăşani, Pinot Noir,
Riesling Italian şi Sauvignon;
- podgoria Drăgăşani, cu centrele viticole Drăgăşani, Guşoeni, Cerna şi Iancu-
Jianu. Soiurile recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Negru de Drăgăşani, Pinot
gris, Pinot noir, Riesling italian, Sauvignon şi Tămâioasă Românească;
- podgoriile Dealurile Craiovei, Severinului şi Plaiurile Drancei, cu centrele viticole
Banu Mărăcine, Segarcea, Severin – Dealul viilor, Oreviţa, Vînju Mare, Târgu-
Jiu. Soiurile recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Merlot, Pinot
noir, Sauvignon, Tămâioasă Românească, Muscat Ottonel şi Riesling Italian.
Regiunea viticola a Dealurilor Banatului (V) cuprinde plantatiile viticole cu
caracter insular, începand de la Moldova Noua (jud. Caras Severin) pana la Teremia
Mare (jud. Timis).
Aceasta regiune viticola se caracterizeaza prin resurse heliotermice comparabile
cu cele ale regiunii viticole din Moldova luata in ansamblul sau, insa in conditiile unor
resurse hidrice superioare. Se constata insa ca, dupa media temperaturilor maxime din
luna august si umiditatea relativa de la ora 13 a acestei luni, ca si dupa datele care se
refera la lungimea perioadei fara inghet, a celei cu temperaturi active si a lungimii
perioadei de vegetatie, aceasta regiune viticola se apropie mai mult de cele înregistrate in
Regiunea viticola a Munteniei si Olteniei.
Spre deosebire de aceasta, temperaturile extreme minime din timpul iernii se
apropie foarte mult de cele înregistrate in regiunea viticola a Dealurilor Moldovei, cu
toata diferenta mare de pozitie geografica.
 Viticultura este practicata pe dealurile piemontane (altitudinea medie 231 m) care
fac legatura intre Muntii Banatului si zona de campie.
Regiunea viticola a Dealurilor Crisanei si Maramuresului (VI) este delimitata
la sud de Centrul viticol Minis (jud. Arad), iar la nord de Centrul viticol Halmeu (jud.
Satu Mare).
Cu toate ca aceasta regiune viticola se intinde la nord pana aproape de paralela
48° (cea mai nordica limita de cultura a vitei de vie in Romania), datorita influentei
ecoclimatului din Europa Centrala, resursele heliotermice sunt evident mai mari,
comparativ cu cele ale regiunii viticole cu care se invecineaza la est (a Podisului
Transilvaniei). La aceasta contribuie si resursele hidrice mai scazute (CH = 1,3) dar, în
acelasi timp, destul de ridicate, în raport de celelalte sapte regiuni viticole.
În mod analog, sunt mai mari si nivelurile termice din lunile iunie, iulie si august,
precum si lungimea perioadei de vegetatie. Influenta pozitiva a ecoclimatului mai cald
din Europa Centrala se resimte si în timpul iernii, care este mai favorabila decat în oricare
alta regiune viticola prezentata pana aici, media pe regiune a temperaturilor extreme
minime fiind de -27,2°C, cu extrema minima cea mai scazuta de - 30,1°C la Maderat.
Viticultura ocupa dealurile piemontane dintre Mures si Tisa, la contactul acestor
dealuri cu Campia Tisei si, respectiv, cu zona de campie dintre Oradea si Halmeu
(altitudinea medie 222 m).
Regiunea viticola a Colinelor Dobrogei (VII) se intinde de la Mangalia pana la
Tulcea si Macin. Aceasta regiune detine unele dintre cele mai mari resurse heliotermice
carora le corespund cele mai scazute resurse hidrice. Conditiile din timpul înfloritului
sunt dintre cele mai favorabile, atat sub raportul temperaturilor ridicate (18,9 - 20,3°C),
cat si a precipitatiilor scazute (15,9 -19,5 mm).
Ca urmare a inertiei termice generate de prezenta Marii Negre, temperatura medie
a lunii iulie, media temperaturilor maxime diurne din august, temperatura maxima
absoluta a aceleiasi luni etc., sunt mai mici comparativ cu valorile înregistrate în celelalte
regiuni viticole din sudul tarii. Iernile sint mai putin aspre (cu media extremelor minime
de - 26,6°C); ele cuprind însa centre viticole în care extrema minima coboara pana la -
33.0°C la Murfatlar.
Caracteristica este altitudinea medie relativ mica (71 m) la care se gasesc
plantatiile cu vii din aceasta regiune viticola.
Viile Dobrogei ocupă o suprafaţă de 25.000 ha. În Dobrogea se produc vinuri care
au însuşiri calitative distincte. Podgoria Murfatlar se înscrie, alături de Cotnari şi
Pietroasa, în grupa arealelor viticole româneşti în care pot fi obţinute vinuri dulci naturale
din struguri culeşi la stafidirea boabelor. În această regiune pot fi produse vinuri roşii de
renume, bogate şi intens colorate, precum şi vinuri albe seci sau demiseci, care se disting
prin putemica lor personalitate. Principalele podgorii şi principalele soiuri de vin
recomandate sunt:
- podgoria Murfatlar, formată din trei centre viticole: Murfatlar, Medgidia şi
Cernavodă. Soiurile de vin recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Chardonnay,
Muscat Ottonel, Pinot gris, Pinot noir şi Sauvignon;
- podgoria Istria – Babadag, soiurile de vin recomandate sunt: Aligoté, Cabernet
Sauvignon, Pinot noir şi Riesling italian;
 - podgoria Sărica-Niculiţel, formată din trei centre viticole: Tulcea, Niculiţel şi
Măcin. Soiurile de vin recomandate sunt: Aligoté, Cabernet Sauvignon, Merlot şi
Riesling italian;
- podgoriile Ostrov, Oltina, Aliman, Dăieni, Hârşova şi Chirnogeni. Soiurile de vin
recomandate sunt: Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Pinot gris, Pinot noir şi
Riesling italian.
Vinurile se obţin şi în alte zone viticole, precum:
- zona viticolă a Banatului, care concentrează cinci centre viticole: Moldova Nouă,
Tirol, Silagiu, Recaş şi Teremia. Soiurile de vinuri recomandate sunt: Cabernet
Sauvignon, Muscat Ottonel, Pinot noir şi Sauvignon;
- zona viticolă a Crişanei şi Maramureşului, care cuprinde podgoriile Diosig, Valea
lui Mihai, Silvaniei. Soiurile de vinuri recomandate sunt: Cabernet Sauvignon,
Cadarca, Merlot, Mustoasa de Maderat, Riesling Italian;
- zonele viticole din sudul României cuprind podgoriile Dacilor, Calafat şi Sadova-
Corabia. Soiurile de vin recomandate sunt: Fetească regală, Cabernet Sauvignon,
Rkatiteli şi Sangiovese.
Regiunea viticola a Teraselor Dunarii (VIII) urmeaza, ca o banda, cursul
marelui fluviu, de la Zimnicea (jud. Teleorman) pana la Fetesti (jud. Ialomita).
Datorita pozitiei sale geografice, aceasta regiune viticola detine cele mai mari
resurse heliotermice (IH = 2,50), în conditiile unor resurse hidrice modeste (CH = - 0,8).
Toate acestea se conjuga cu conditiile foarte favorabile din timpul înfloritului, atat ca
temperatura cat si ca umiditate (luna iunie), din fenofazele cresterii boabelor (luna iulie)
si a maturarii strugurilor (luna august).
Altitudinea medie scazuta a plantatiilor viticole, de 72 m in conditiile in care
viticultura foloseste terenurile cu micropanta si microrelief este un inconvenient
important, intrucat, desi este situata in partea cea mai de sud a tarii. Regiunea viticola a
Teraselor Dunarii ajunge la o medie a temperaturilor extreme minime de - 27,0°C,
valoarea cea mai scazuta fiind de - 30,2°C care a fost înregistrata la Zimnicea si Greaca.
Regiunea viticola a nisipurilor si a altor terenuri favorabile din sudul tarii
(IX) ea cuprinde podgoriile si centrele viticole dintre Vrata (jud. Mehedinti) si Râmnicelu
(jud. Braila).
Conditiile ecoclimatice, ecopedologice si orografice ale acestei regiuni viticole
sunt mai apropiate de cele de pe Terasele Dunarii. Ele sunt insa mai putin prielnice pentru
cultura vitei de vie, atat in timpul verii, cat si a iernii (cu media temperaturilor extreme
minime de - 29,8°C si extrema maxima cea mai scazuta de - 33,4°C la Furculesti - jud.
Teleorman). Aceasta se datoreste solurilor nisipoase si terenurilor mai mult sau mai putin
plane (altitudinea medie 66 m).
Datorită acestui fapt predomină plantaţiile viticole în formă insulară, grupate cel
mai adesea în centre viticole independente precum: Dăbuleni, Cetate, Pleniţa, Corabia.
În funcţie de condiţiile pedoclimatice pe care le găsesc în regiunile viticole din
România, soiurile de viţă de vie îşi pun în valoare potenţialul biologic pe care îl au sub
aspectul productivităţii şi al calităţii. Astfel, acelaşi soi, cultivat în regiuni viticole diferite
va da producţii de struguri diferite din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Ca urmare
acestui fapt, de-a lungul timpului, cercetătorii împreună cu specialiştii din producţia viti-
vinicolă au încercat şi au reuşit să stabilească sortimentele de soiuri de viţă de vie care să
valorifice la maximum condiţiile pedoclimatice din fiecare regiune viticolă şi să producă
în conformitate cu standardele europene.

MATERIALUL SĂDITOR
Pentru viitorul vin, materialul săditor are un rol covârşitor, acesta determinând
calităţile senzoriale, atât de apreciate de consumatori. Materialul biologic utilizat în
viticultură este reprezentat de viţe nobile altoite, viţe nobile pe rădăcini proprii şi butaşi
de HPD (hibrizi producători direcţi), caracteristicile acestora fiind prezentate în tabelul
7.5.
Tabelul 7.5
Caracteristicile materialului săditor viticol
Caracteristici Viţe nobile Viţe nobile pe Butaşi HPD
altoite rădăcini proprii
Producţia la hectar Mare Medie Mică
Calitatea strugurilor Bună Moderată Slabă
Costul de achiziţie Mare Mediu Mic
Cererea Mare Medie Mică

Din viţele nobile altoite se obţin cele mai ridicate randamente la hectar, struguri
de calitate superioară şi, implicit, vinuri cu calităţi senzoriale deosebite, din clasa
vinurilor nobile, cu denumire de origine controlată şi trepte de calitate. Preţul ridicat al
viţelor nobile face inaccesibilă achiziţionarea acestora de către viticultorii cu putere
financiară redusă. Gospodăriile ţărăneşti rezultate în urma aplicării legii fondului funciar
nu achiziţionează material săditor de calitate, ci utilizează butași HPD.
Sursele de achiziţionare a materialului săditor sunt reţelele specializate şi cele
nespecializate. În primul caz este vorba de unităţi ce au ca obiect de activitate asigurarea
cu resurse materiale a fermelor şi care dispun de logistică de distribuţie (parc auto
propriu, depozite, agenţi de vânzare, puncte de desfacere). În cel de-al doilea caz, prin
reţea nespecializată se au în vedere pieţele organizate ocazional, periodic sau permanent,
de unde producătorii agricoli se aprovizionează cu diverse resurse materiale.
Accesul viticultorilor la material săditor de calitate este o problemă importantă a
filierei deoarece decizia de achiziţionare a unui material săditor pentru a înfiinţa o
plantaţie de viţă de vie are repercusiuni pentru o lungă perioadă de timp (30-40 de ani).
Costurile ridicate de înfiinţare a unei plantaţii de vie nobilă determină viticultorii cu
putere financiară redusă să apeleze la folosirea butaşilor HPD.
O premisă importantă a calităţii şi originalităţii vinurilor româneşti este cea a
soiurilor care stau la baza producerii lor, asociate in sortimente potrivit vocatiei fiecarei
podgorii. Din sortimentul viticol al României fac parte câteva soiuri autohtone valoroase,
păstrate în cultură și după invazia filoxerei, precum și o serie de soiuri străine, cu
aptitudini oenologice recunoscute. Din prima grupa se disting, prin importanţă,
următoarele soiuri de struguri:
- pentru vinuri albe: Grasa de Cotnari, Fetească albă, Fetească regală, Galbenă de
Odobești;
- pentru vinuri roșii: Băbească neagră, Fetească neagră;
- pentru vinuri aromate: Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin.
Din grupa soiurilor de proveniență străină fac parte:
- pentru vinuri albe: Riesling Italian, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer
roz, Aligote;
- pentru vinuri roșii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot, Burgund mare;
- pentru vinuri aromate: Muscat Ottonel.
Sortimentul pentru vinurile albe este dominat de 3 soiuri, două autohtone și unul
de origine străină: Fetească albă, Fetească regală și Riesling Italian. Dintre soiurile pentru
vinuri roșii, cea mai mare extindere revine soiurilor Cabernet Sauvignon și Merlot.

7.1.2. ETAPA PRODUCȚIE

Pe filiera vinului etapa „agricultură” se caracterizează prin potenţialul viticol

ridicat şi prin caracterul dual al dimensiunilor exploataţiilor viticole.
Activităţile identificate în această fază sunt: obţinerea strugurilor, tratamente în
timpul vegetației și prerecoltare aplicate viței de vie, recoltarea strugurilor.
Producătorii agricoli sunt cei mai importanţi operatori, deoarece desfăşoară
principala activitate a acestei faze: producerea strugurilor. Principalii producători sunt6:
- gospodăriile individuale. Obţinerea strugurilor în aceste gospodării se
completează cu alte activitaţi agricole şi neagricole. Se cultivă, de obicei,
soiuri hibride, în principal pentru procesarea şi consumul în familie. Există
însă şi gospodării specializate în obţinerea strugurilor, mai ales în zonele
consacrate;
- producători amatori, care cultivă pentru consumul familial;
- ferme proprii ale unităţilor de vinificaţie;
- ferme ale societaţilor comerciale pe acţiuni;
- ferme ale unitaţilor de cercetare.

TEHNOLOGIA DE PRODUCŢIE
Din punctul de vedere al agrotehnicii utilizate, viticultorii se împart în două mari
categorii: viticultorii care aplică tehnologii moderne şi viticultorii care aplică tehnologii
tradiţionale. În primul caz putem vorbi despre ferme de dimensiuni mari, despre
productivitate şi calitate ridicate şi despre desfacerea produselor pe piaţă. În cel de-al
doilea caz este vorba despre ferme de dimensiuni reduse, despre randamente şi produse
de calitate reduse şi despre autoconsum.
Din punctul de vedere al tehnologiei de producţie, pentru înfiinţarea culturii de
viţă de vie, solul este arat, groapa de plantare fiind săpată manual la 50 cm adâncime,
respectând distanţa între rânduri de 2 m, iar pe rând de 1,2 m.
În timpul vegetaţiei, fermierii elaborează şi pun în practică un program de
protecţie a viţei de vie prin acţiuni de stropire contra dăunătorilor şi a bolilor, fertilizări
şi irigări prin scurgerea apei la suprafaţă, aspersiune sau picurare, cu o normă de udare
între 500 şi 800 m3 la hectar, în lunile iulie-august, când are loc procesul de creştere şi
umplere a bobului de strugure. Alte acţiuni întreprinse în timpul vegetaţiei se referă la
controlul şi înlăturarea buruienilor.

6
Zahiu, Letiţia (coord) şi colab, Analiza filierei vinului, publicat în volumul Politici şi pieţe agricole –
reformă şi integrare europeană. Editura CERES, Bucureşti, 2005
 Un rol important în aceste activităţi îl are forţa de muncă. Principala sursă a forţei
de muncă în micile gospodării o reprezintă familia şi angajaţii temporari, care sunt
solicitaţi cu mai mare intensitate la lucrările de prăşit şi recoltare.

COMBATEREA BOLILOR ŞI A DĂUNĂTORILOR

Această lucrare agrotehnică se detaşează prin importanţă de celelalte,
constituindu-se într-o componentă distinctă. Motivul este acela că bolile viţei şi vinului şi
dăunătorii provoacă pierderi mari de producţie, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi
din punct de vedere calitativ.
De-a lungul filierei vinului, bolile şi dăunătorii acţionează în diferite faze: în
timpul vegetaţiei viţei de vie, după recoltare în timpul depozitării strugurilor, chiar şi
vinul poate fi afectat de floarea vinului, manitarea (voalul de mieasă) sau oţetirea vinului.
În încercarea de a preveni pierderile de recoltă se impune identificarea bolilor şi a
dăunătorilor şi a efectelor induse de acestea. În cultura viţei de vie au fost identificate 11
boli şi dăunători7, cei mai importanţi fiind prezentaţi în tabelul 7.6.
Tabelul 7.6
Bolile şi dăunătorii viţei de vie
Nume de boli sau Efecte asupra viţei de vie Semnificaţia economică
dăunători
Mana -Pete pe frunze. Acestea se usucă - mai puţine frunze-mai
şi cad puţină fotosinteză-mai puţină
producţie (aspect cantitativ)
Făinarea - Pete pe frunze. Acestea se
usucă, dar nu cad - pierderi cantitative de
- Florile devin brune şi se usucă producţie
- Lăstarii capată o culoare brună
Putregaiul - atacă strugurii în pârgă. - pierderi calitative
cenuşiu Boabele se înmoaie, crapă şi vor - reducerea preţului
fi acoperite de mucegai cenuşiu - cerere nesatisfacută
Molia - se hrăneşte cu boboci florali, cu - pierderi calitative
bobiţe verzi, cu boabe coapte. - reducerea preţului
Boabele atacate sunt năpădite de - cerere nesatisfacută
mucegaiuri şi putrezesc
Acarieni - atrofierea lăstarilor
- scuturarea internodurilor Pierderi cantitative de
- avortarea inflorescenţelor producţie
- stagnarea creşterii lăstarilor
Sursa: Mateescu, F., Livada, grădina şi via – boli, dăunători şi tratamente împotriva acestora, Editura
M.A.T.S., 1996.

TRATAMENTELE PRERECOLTARE
Înainte de recoltare, viticultorii efectuează operaţiuni specifice care au ca scop
creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei de struguri. Astfel de operaţiuni sunt:
plivitul, ciupitul, copilitul, cârnitul, desfrunzitul, rărirea inflorescenţelor şi îngropatul.
7
Mateescu, F., Livada, grădina şi via – boli, dăunători şi tratamente împotriva acestora, Editura M.A.T.S.,
1996.
 Plivitul constă în îndepărtarea lăstarilor nefertili, crescuţi pe lemn vechi. Se
execută după înflorit, determinând creşterea producţiei cu 20%.
Ciupitul reprezintă tăierea vârfului de creştere a lăstarilor cu rod şi se execută
înaintea înfloritului.
Copilitul se efectuează prin scurtarea lăstarilor secundari (copili), având ca efect
obţinerea unor producţii suplimentare de pe copili de la 1500 la 8000 kg/ha.
Cârnitul reprezintă suprimarea a 6-7 frunze tinere din vârful lăstarilor cu rod şi
fără rod, în scopul obţinerii unei coaceri mai bune a lemnului şi creşterii conţinutului în
zahăr al strugurilor.
Desfrunzitul şi rărirea inflorescenţelor are ca efect o mai bună iluminare, ceea ce
ajută la coacerea şi colorarea uniformă a boabelor.
Îngropatul butucului, deşi este o operaţiune postrecoltare, este demnă de amintit
datorită importanţei sale de a proteja butucul de vie împotriva îngheţului peste iarnă.
Operaţia constă în acoperirea plantei toamna cu un strat de pământ de 5-15 cm.
Toate aceste operaţii tehnologice sunt purtătoare de costuri.

COSTURILE DE PRODUCŢIE
În acest punct al filierei, care finalizează etapa agricultură, se calculează costurile
cu înfiinţarea plantaţiei şi cele de producere a strugurilor.
Costurile variază mult în funcţie de tipul fermei şi de mărimea acesteia.
Viticultorii care deţin suprafeţe mici de vie ţin o evidenţă mentală sau scriptică a ceea ce
au cheltuit cu înfiinţarea şi îngrijirea viei şi cu valorificarea strugurilor. Unităţile agricole
care deţin suprafeţe mari de vie ţin o evidenţă scriptică şi computerizată a cheltuielilor de
producţie.
În esenţă, în calculul costului de producţie se ţine seama de retribuirea forţei de
muncă, de valoarea resurselor materiale utilizate şi a activităţilor de tranport şi
valorificare.
Tabelul 7.7
Structura costurilor de producţie pentru struguri de masă şi struguri de vin, 2007
Struguri masă Struguri vin
Specificare
lei/kg % lei/kg %
Chelt.materiale, d.c: 0,71 28,40 0,72 31,30
- materii prime - - - -
- materiale 0,53 21,20 0,54 23,48
- combustibil 0,13 5,20 0,13 5,65
- amortizare - - - -
- apă - - - -
- alte cheltuieli 0,05 2,00 0,05 2,17
Cheltuieli cu munca vie 1,59 63,60 1,40 60,88
Alte cheltuieli directe 0,15 6,00 0,13 5,65
Total cheltuieli directe 2,45 98,00 2,25 97,83
Cheltuieli indirecte 0,05 2,00 0,05 2,17
Total cheltuieli 2,50 100,00 2,30 100,00
Sursa: date furnizate de către o asociaţie familială pomiviticolă din judeţul Neamţ
 RECOLTAREA
Cu această activitate se încheie etapa agricultură a filierei produsului vin. Când şi
cum se recoltează strugurii sunt decizii care determină starea de calitate a acestora după
recoltare şi calitatea viitorului vin. Strugurii recoltaţi prea timpuriu conţin puţin zahăr şi
mult acid, iar vinul este astringent. În funcţie de raportul aciditate/zaharuri şi de evoluţia
cantitativă a producţiei de struguri, se pot identifica mai multe momente de recoltare8:
Maturarea fiziologică – momentul fertilităţii seminţelor, recoltarea se face doar
pentru studiile de ameliorare a soiurilor pentru obţinerea plantelor din seminţe.
Maturarea deplină – momentul în care strugurii nu mai cresc în greutate, iar
transformarea acizilor în zaharuri este parţială, se realizează producţii mari la hectar,
strugurii fiind folosiţi pentru consum.
Maturarea tehnologică – sau industrială – se diferenţiază în funcţie de tipul de vin
ce se doreşte a fi obţinut, fiind specifică fiecărui tip de soi, astfel, se urmăreşte creşterea
procentului de zaharuri, neinfluenţând prea mult reducerea producţiei la hectar (maxim
10%), deoarece după maturaţia deplină strugurele nu mai acumulează cantitativ, ci încep
să apară procese de deshidratare concomitent cu cele de acumulare de zaharuri.
Supramaturaţia – recolta de struguri se lasă pentru acumulări superioare de
zaharuri în detrimentul producţiei la hectar (-20-25%), fenomen asimilat cu stafidirea
boabelor, prin prelucrarea acestor struguri obţinându-se valoroase vinuri licoroase.
Botritizarea – fenomen natural ce apare în anumite podgorii (Pietroasele, Cotnari)
la strugurii aromaţi (Grasă, Tămâioasă) şi reprezintă, de fapt, infectarea boabelor de
struguri cu mucegaiul nobil. Pierderile cantitative de producţie pot ajunge la 40% la
hectar, dar există o anumită categorie de consumatori care apreciază acest vin.
Recoltarea strugurilor se face în luna septembrie, manual în gospodăriile care
deţin suprafeţe mici de vie, prin tăierea ciorchinelui şi punerea lui în găleţi de plastic şi
mecanizat în fermele viticole mari, cu combine încălecătoare pe rândul de vie, echipate
cu sisteme de batere a butucului şi prelate colectoare. Benele trebuie să fie din inox, fibră
de sticlă sau lemn, ele nu trebuie să conţină fier (aciditatea din vin ar conduce la
dislocarea ionilor de fier, microelemente ce pot determina deprecieri ale viitorului vin).9
Normele de recoltare a strugurilor pentru vin sunt de 600 kg/zi/om la recoltarea
manuală şi de 25-30 tone/zi/combină de recoltat la recoltarea mecanizată.

Recoltarea manuală a strugurilor pentru vin necesită forţă de muncă numeroasă şi

scumpă, iar recoltarea mecanizată a strugurilor prezintă dezavantajul că diminuează
calitatea strugurilor prin spargere şi lovire. Deoarece preţul maşinilor de recoltat este
ridicat şi investiţiile pentru achiziţionarea lor sunt mari, viticultorii recurg la recoltarea
manuală, forţa de muncă fiind mai ieftină.
O atenţie deosebită trebuie acordată păstrării integrităţii boabelor, deoarece
apariţia mustuielii conduce la oxidarea acestora pe timpul transportului şi depozitării.
Datorită oxidării se depreciază puternic calităţile vinului în sensul închiderii la culoare a

8
Boboc, D., Tehnologia producţiei alimentare ASE Bucureşti, 2002.
9
Cotea, C., colab., Oenologie, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1982.
acestuia, precum şi a pierderii fructuozităţii. Pentru a preveni oxidarea, se trateaza
strugurii, încă din bene, cu soluţie de bioxid de sulf.
Producţiile medii de struguri au oscilat în perioada 2001-2006. Nivelul maxim al
randamentelor este de 5991 kg/ha în anul 2004, iar nivelul minim este de 2603 kg/ha în
anul 2005. Totuşi, pe ansamblul perioadei, producţiile medii au crescut cu 9,7%, de la
4568 kg/ha, în anul 2001, la 5015 kg/ha în anul 2006 (tabelul 7.8).
Tabelul 7.8
Producţiile medii de struguri în România, în perioada 2001-2006 - kg/ha -
Diferenţe 2006
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006*
faţă de 2001 (%)
Vii total, din care: 4568 4414 4591 5991 2603 5015 9,7%
Vii altoite pe rod 4991 5067 4711 6599 2344 5619 12,58%
Vii hibride pe rod 4145 3777 4473 4912 2880 4364 5,2%
Sursa: Anuarul Statistic al României 2007, INS, * - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Nivelul redus al randamentelor reflectă slaba valorificare a condiţiilor naturale de

care dispune România pentru cultura viţei de vie. Utilizarea unor tehnologii învechite,
mai ales în micile exploataţii viticole, unde nu se asigură inputurile necesare creşterii
producţiei (în special tratamente chimice, fertilizare, lucrările solului).
Manifestarea condiţiilor climaterice extreme (secetă, ploi abundente, îngheţuri
târzii de primăvară şi timpurii de toamnă) şi atacurile de boli şi dăunători sunt
principalele cauze pentru obţinerea producţiilor reduse de struguri la hectar. Anul 2005 a
reprezentat un an catastrofal pentru întreaga ţară. Grindina, ploile extrem de abundente şi
furtunile au cauzat viticulturii pierderi la nivel naţional de peste 50% din potenţialul
culturii. La nivel naţional au fost afectati atât micii producători, care deţin însumat
aproximativ 70% din suprafaţa cultivată, cât şi jucătorii importanţi din piaţa vinului. La
nivel naţional situaţia producţiei compromise în anul 2005 se prezenta astfel: Murfatlar -
20%; Tulcea - 40%; zona Moldovei (Bucium, Uricani, Huşi) - 30 - 50%; Dealu Mare -
50%; Drăgăşani, Ştefăneşti - până la 50%; Coteşti, Jariştea - până la 100%; nu au fost
afectate zonele Cotnari, Târnave, Banat, Mehedinţi.
Urmărind evoluţiile suprafeţelor ocupate cu vii şi producţiilor medii de struguri,
se poate analiza producţia totală de struguri, în România (tabelul 7.9).
Tabelul 7.9
Producţia totală de struguri în România, în perioada 2001-2007 - mii tone -
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006* 2007*
Vii total, din care: 1121,7 1076,7 1078 1230,4 505,8 912 881
Vii altoite pe rod 612,8 609,8 546,8 866,7 231 502 507
Vii hibride pe rod 508,9 466,9 531,2 363,7 265,1 391 370
Sursa: Anuarul Statistic al României 2007, INS
* - Institutul Naţional de Statistică al României, Comunicat de Presă nr. 64 din 1 aprilie 2008.

În anul 2007, producţia de struguri a scăzut cu 3,4%, iar producţia medie la hectar
a fost cu 2,4% mai mică faţă de anul 2006, care a fost un an normal pentru cultura viţei
de vie. Producţia de struguri de la viile hibride a scăzut cu 5,4% atât din cauza scăderii
suprafeţei cultivate, cu 3,2%, cât şi a producţiei medii la hectar, cu 2,3%.
Specialiştii apreciază producţia de struguri din anul 2008 la nivelul de 1,1
milioane tone10, deşi anul 2008 a fost un an dificil pentru viticultură, întrucât umiditatea

10
Declaraţie de Presă pentru AGERPRES, Cornel Dicu, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
şi căldura excesivă au condus la efectuarea mai multor tratamente fitosanitare pentru viţa-
de-vie, dar şi pentru întreţinerea solului.

7.1.3. ETAPA PRELUCRARE

Principalii operatori ai filierei identificaţi în această fază sunt: producătorii de

struguri, centrele de colectare, comercianţii angrosişti şi detailişti care dispun de
infrastructură adecvată pentru depozitare şi mijloace de transport şi procesatorii care
achiziţionează strugurii în vederea prelucrării.
În această fază a filierei, principalele activităţi desfăşurate sunt: tratamentele
postrecoltare aplicate strugurilor, transportul, colectarea, depozitarea și prelucrarea
strugurilor și stabilizarea și îmbutelierea vinului.

TRANSPORTUL STRUGURILOR
Transportul strugurilor de masă trebuie efectuat cât mai rapid şi în condiţii bune
pentru a evita degradarea lor. În funcţie de distanţa până la locul de valorificare sau
conservare, strugurii pentru masă trebuie transportaţi în mijloace de transport care să nu-i
vatăme cum sunt autocamioanele, vagoanele frigorifice etc.
Strugurii pentru vin se transportă din vie la cramă. De la locul recoltării până la
cel al prelucrării, în timpul transportului, strugurii nu trebuie zdrobiţi, pentru a evita
apariţia mustuielii. Mijloacele de transport trebuie să permită încărcarea/descărcarea
mecanizată. De asemenea, o atenţie deosebită trebuie acordată materialului din care este
confecţionată bena de transport. Dacă aceasta nu este din inox, sticlă sau lemn, pentru a
evita contactul direct al strugurilor cu metalul, vehiculele basculante se izolează cu folie
de polietilenă sau cu lacuri antiacide.
Transportul strugurilor de la locul de producţie la locul de prelucrare se realizează
de către viticultor, de către unitatea de vinificaţie, dacă există un contract comercial de
valorificare, şi, implicit, de transport între viticultor şi unitatea respectivă, sau de către
societăţi comerciale specializate în transportul strugurilor.
Din punct de vedere al eficienţei economice la nivelul întregii filiere, transportul
ar trebui să fie efectuat de către unităţile de vinificaţie, care dispun de parc auto propriu,
amortizarea asupra mijloacelor fixe înregistrându-se indiferent de volumul produselor
transportate. Cu cât acest volum creşte, cheltuielile de transport pe unitatea de produs
scad.
Transportul strugurilor se face în mod diferit în funcţie de tipul de producător:
- de la producătorii agricoli la întreprinderile de procesare a strugurilor, în cazul
societăţilor comerciale. Transportul se face cu remorci la tractoare, camioane,
strugurii fiin ambalaţi în saci de plastic sau sunt transportaţi în vrac;
- de la producătorii agricoli la întreprinderile de procesare a strugurilor şi la
cramele de vin unde strugurii se procesează artizanal, în cazul exploataţiilor
agricole familiale. Strugurii sunt transportaţi cu mijloace improprii,
nedestinate acestui scop, dar care sunt la îndemâna producătorilor (vehicule)
sau în remorci la tractoare (tabelul 7.10).
 Tabelul 7.10
Sursele, modalităţile şi destinaţiile de transport ale strugurilor
Sursa Modalitatea de tansport şi ambalarea Destinaţia
produselor
- transport cu remorci la tractoare,
Producătorii agricoli
camioane; Întreprinderile de procesare a
(Societăţile
- strugurii se transportă în vrac sau în saci strugurilor
comerciale)
de plastic;
Întreprinderile de procesare a
Producătorii agricoli - transport cu remorci la tractoare sau cu
strugurilor
vehicule;
(Gospodăriile
Crame de procesare
ţărăneşti) - strugurii se trasportă în vrac.
artizanală a strugurilor

CONTROLUL CANTITATIV ŞI CALITATIV AL STRUGURILOR

La cramă, strugurii sunt recepţionaţi cantitativ şi calitativ.
Recepţia cantitativă se realizează prin trecerea mijlocului de transport pe basculă,
întâi plin, apoi fără struguri, diferenţa reprezentând cantitatea de struguri recepţionată.
Recepţia calitativă are ca scop aprecierea organoleptică a integrităţii boabelor,
specificitatea soiului, gradul de maturitate şi de sănătate al recoltei. Pentru determinarea
concentraţiei de zahăr şi a acidităţii se prelevează randomizat ciorchini din mijlocul de
transport.

TRATAMENTELE POSTRECOLTARE
Principalele caracterisitici ale produsele horticole care influenţează marketingul
acestora sunt sezonalitatea şi perisabilitatea. Pe de o parte, cererea pentru astfel de
produse este continuă, iar pe de altă parte, oferta este prezentă pe piaţă doar în anumite
momente ale anului. Pentru a prelungi perioada de ofertare, produsele horticole sunt
tratate chimic şi sunt depozitate în condiţii speciale de microclimat. Aceleaşi operaţii se
efectuează şi în scopul păstrării integrităţii şi calităţii produselor perisabile, care sunt
atacate de microorganismele din mediu, la scurt timp după recoltare.
În cazul strugurilor, tratamentele postrecoltare se aplică strugurilor de masă care
se consumă în stare proaspătă şi strugurilor de vin care nu se prelucrează imediat după
recoltare şi care se păstrează în camere frigorifice. Tratamentele se realizează cu bioxid
de sulf.

DEPOZITAREA
Depozitarea strugurilor are loc la diferiţi agenţi economici: la fermă, la centrele de
colectare rurală sau la centrele de industrializare.
Strugurii recoltaţi trebuie să fie prelucraţi într-un termen cât mai scurt – maxim 4
ore – datorită perisabilităţii ridicate a acestora. Totuşi, pentru a ameliora caracterul
sezonier al producţiei de struguri şi a utiliza capacitatea de producţie anuală a unităţilor
de vinificaţie cât mai mult timp, strugurii se depozitează, în spaţii special amenajate, în
care se controlează factorii de mediu: temperatura, umiditatea, ventilaţia. Condiţiile
speciale de păstrare sunt impuse de faptul că strugurii conţin 70-90% apă, procesele de
respiraţie sunt intense şi ca atare deprecierea lor se produce în scurt timp.
 Pentru consumul pe o perioadă cât mai lungă de timp se practică diferite metode
de păstrare începând de la cele mai rudimentare ca: păstrarea pe stelaje în beciuri, în
podul caselor sau al magaziilor, până la păstrarea cea mai modernă în depozite frigorifice
cu atmosferă controlată de tip industrial. Indiferent de locul şi metoda de păstrare, trebuie
ştiut că sunt anumiţi factori care influenţează reuşita păstrării, ca temperatura, lumina,
aerisirea şi umiditatea.
Temperatura determină intensitatea respiraţiei şi transpiraţiei, fiind considerată ca
cea mai bună aceea cuprinsă între -1 şi +10C. Lumina favorizează intensificarea
respiraţiei şi deci a sporirii consumului de zahăr şi acizi organici din bob, motiv pentru
care se cere ca localurile de păstrare să fie întunecoase.
Aerisirea trebuie să fie asigurată în permanenţă, evitându-se astfel apariţia de
mucegai. Pentru acelaşi scop depozitele trebuie dezinfectate prin stropire cu soluţie de
piatră vânătă 2% sau dezinfectate cu bioxid de sulf arzându-se două grame la metru cub
de spaţiu.
Umiditatea aerului influenţează de asemenea procesul de păstrare. Umiditatea
relativă prea scăzută atrage după sine intensificarea transpiraţiei şi prin aceasta pierderea
apei din boabe care se zbârcesc. O umiditate prea mare mai ales dacă şi temperatura este
peste cea recomandată, favorizează dezvoltarea mucegaiului. Cea mai bună umiditate
relativă a aerului se consideră a fi între 80-90%.
În timpul păstrării, în funcţie de procedeul folosit se înregistrează pierderi de 5-
25%. În depozitele frigorifice unde factorii ce condiţionează păstrarea pot fi reglaţi şi
dirijaţi de om la valorile dorite, aceste pierderi sunt minime, procentul lor crescând în
cazul folosirii unor procedee empirice şi a întrebuinţării pentru păstrare a unor struguri ce
nu sunt perfect sănătoşi.
Colectarea strugurilor de la micii producători reprezintă principala problemă a
filierei acestor produse şi punctul în care se frânge fluxul tranzacţiilor şi al informaţiilor.
În ceea ce priveşte colectarea, transportul şi depozitarea strugurilor, atât la nivel
macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, informaţiile lipsesc. La nivel central nu
există o situaţie centralizată a datelor privind colectarea şi depozitarea strugurilor de la
micii producători privaţi.
În România, activitatea de depozitare a strugurilor se efectuează cu dificultate,
principala problemă fiind lipsa unei infrastructuri, în principal a spaţiilor de depozitare.

PRELUCRAREA
Obţinerea vinului este una dintre cele mai importante activităţi ale filierei vinului.
Produsele agricole perisabile şi sezoniere sunt supuse procesului de prelucrare pe de o
parte pentru a prelungi „viaţa” produsului şi pe de altă parte pentru a satisface cerinţele
consumatorilor pentru produse prelucrate.
Procesarea strugurilor se realizează mai mult pentru a satisface cerinţele
consumatorilor pentru vin şi mai puţin pentru a prelungi „termenul de viaţă” al
strugurilor.
Prelucrarea strugurilor se poate realiza industrial, în unităţi specializate de
vinificaţie, sau artizanal, în cramele şi pivniţele exploataţiilor agricole familiale care
cultivă viţă de vie. Procesarea constă în următoarele operaţiuni: zdrobire, presare,
fermentare şi aplicarea de tratamente cu bioxid de sulf.
 În România, în industria pentru fabricarea băuturilor alcoolice, inclusiv a vinului,
funcţionează 1288 de societăţi,
În tabelul 7.11 sunt prezentaţi principalii producători de vin din România, pe zone
viticole. Producătorii de vin sunt concentraţi în zonele Moldova şi Muntenia.
Tabelul 7.11
Principalii producători de vin din România, pe zone viticole
Dobrogea Banat Transilvania Oltenia Moldova Muntenia
Murfatlar Carl Reh
Cramele Recaş Jidvei Bucium Iaşi Provinum
Romania Winery
Vie Vin Vânju
Karom Drinks SCDVV Miniş Prescon Mureş Cotnari S.E.R.V.E.
Mare
Vinvico Vinterra
Vinarte Vinia
Constanta Internaţional
SC Banu Cramele
Fruvimed SCDVV Iaşi
Mărăcine Halewood
Domeniul
Viticola Sărica Vincon Carpathian
Coroanei
Niculiţel Vrancea Winery
Segarcea
Alcovin SRL Veritas Panciu Videlmar
Ovidius Vinuri
D.V.F.R.
Mercado Nicoreşti
Prowine ICDVV Valea
Internaţional Călugărescă
SCDVV
SCDVV
Ştefăneşti
Odobeşti
Argeş
Ramex Tohani
Bachus Rovit
Casa de Vinuri
Fontana di Vini
Huşi
Sursa: www.vinul.ro

Principalii producători de vin din România sunt11:

- SC Jidvei SRL se găseşte în Podgoria Târnave, între localităţile Târnăveni şi Blaj,
la limita între judeţele Mureş şi Alba, şi se întinde pe o suprafaţă de circa 1000 ha,
cultivate multe soiuri: Fetească Regală (320 ha), Riesling (200 ha), Fetească Albă (100
ha), Traminer (40 ha), Chardonnay (20 ha). Pe o suprafaţă de 80 ha sunt cultivate alte
soiuri: Pinot Gris, Oporto şi Sylvaner. Din întreaga suprafaţă cultivată, anual se
reînnoiesc aproximativ 50 ha. Vârsta medie a plantaţiilor este de 10 ani, o dată cu
replantările făcându-se şi înlocuirea sortimentelor de mare productivitate cu cele
calitative. Din punct de vedere financiar, este un centru puternic, dat fiind exportul tot
mai ridicat;
- S.C. Murfatlar România SA deţine 2600 ha cuprinse în arealul viticol din zona
localităţilor: Basarabi, Valul Traian, Poarta Albă, Siminoc şi Valea Dacilor. Complexul
de vinificaţie are o capacitate totală de 250.000 hl. Producţia de vinuri are o structura
sortimentală formată din 70% vinuri albe. Soiurile de vinuri albe produse sunt:
Chardonnay, Muscat Ottonel, Pinot gris, Riesling italian, Traminer, iar soiurile de vinuri
roşii produse sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Feteasca Neagra. Murfatlar
România, care este principalul exportator de vinuri îmbuteliate, exportă în peste 15 ţări
11
www.vinbun.ro
dintre care cele tradiţionale sunt: SUA, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Suedia,
Danemarca, Israel, Japonia;
- S.C. Cotnari S.A. Podgoria Cotnari se întinde pe 1800 ha, producţia pe hectar
fiind de 70-80% din producţia celorlalte podgorii din ţară sau din străinătate. Vinurile de
Cotnari sunt foarte căutate atât datorită rarităţii cât şi a calităţii deosebite. S.C. Cotnari
S.A. a reuşit să planteze vii şi în alte zone din localitate: 108 ha cu Fetească Albă, 51 ha
cu Tămâioasă Românească, 21 ha cu Frâncuşa şi 5 ha cu Grasă de Cotnari. Procesul de
vinificaţie se desfăşoară în condiţii moderne printr-un sistem industrial modernizat cu
fonduri SAPARD. Capacitatea zilnică de procesare a combinatului era de 300 de tone
struguri, înainte de modernizare. Dupa această investiţie, capacitatea a crescut la 700 de
tone în 24 de ore. Capacitate de depozitare este de 1050 de vagoane din care 525 vagoane
sunt depozitate în pivniţe pentru conservare. Vinuri sunt expediate către diverse destinaţii
în butoaie de stejar sau în recipiente de sticlă. Vinurile de Cotnari sunt exportate în ţări
precum: SUA, Uniunea Europeană, Japonia, Rusia, Ţările Baltice;
- S.C. Vincon Vrancea se numără printre primii producători de vinuri din România,
cultivând 2150 ha cu viţă de vie. Situat în Regiunea Vrancea, cel mai mare areal viticol al
ţării, societatea deţine suprafeţe cultivate de peste 28.000 ha de viţă de vie, cuprinse în 3
podgorii celebre: Panciu, Odobeşti şi Coteşti. Societatea produce vinuri de calitate
superioară din soiurile: Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling, Sauvignon Blanc,
Muscat Ottonel, Sarba, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Fetească Neagrăşi soiuri
de vinuri dulci: Tămâioasă Românească, Busuioacă de Bohotin şi Grasă, areal în care
societatea explotează 350 ha. Vinificatia se realizează în cele 20 de crame ale societăţii,
crame care totalizează o capacitate de procesare şi depozitare de peste 80.000 tone/sezon;
- S.C. Veritas Panciu este situată chiar în mijlocul podgoriei Panciu şi produce în
principal struguri de vin, dar şi struguri de masă. Din 1700 de hectare de podgorie, 1500
de hectare sunt cu struguri de vin. Colecţia cuprinde o suprafaţă de 6 hectare şi un total de
82 de sortimente de vinuri din care 16 sunt soiuri rezistente şi hibrizi. Colecţia urmăreşte
obţinerea unor producţii ridicate de struguri, de calitate superioară, la preţuri mici şi
rezistenţi la îngheţ;
- S.C. Vinia Iaşi S.A. deţine 5.000 ha de vie pe rod şi prelucrează anual 30.000 –
40.000 tone struguri. Exporturile reprezintă 60% din totalul producţiei societăţii pe relaţii
tradiţionale: Germania, Rusia, Israel, SUA şi Japonia.

Producția de vin
În România, producţia de vin este, în medie, de 5,5-6 milioane hectolitri12.
Conform datelor furnizate de Patronatul Naţional al Viei şi Vinului, producţia de vin a
avut următoarea evoluţie, în perioada 2004-2007: aceasta a scăzut de la 6,1 milioane hl,
în anul 2004, la 2,6 milioane hl, în anul 2005, pentru ca în 2007 să se redreseze, ajungând
la 5289,0 hl. În anul 2008 se estimează o creştere a producţiei până la 6,3 milioane hl
(tabelul 7.12).

12
Date furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
 Tabelul 7.12
Dinamica producţiei de vin în România, în perioada 2004-2008 - mii hl -
Anul 2004 2005 2006 2007 2008*
Producţia de vin 6166,1 2602,2 5014,0 5289,0 6300,0
Sursa: PNVV, www.pnvv.ro;* estimat

Capacităţile de producţie şi valoarea investiţiilor

În industria băuturilor funcţionează 965 de întreprinderi, mai mult de jumătate din
acestea fiind microîntreprinderi, care deţin însă doar 2% din cifra de afaceri a sectorului.
Întreprinderile cu 250 de salariaţi şi peste reprezintă 2% din numărul total de
întreprinderi, dar deţin 70% din cifra de afaceri a sectorului.
Capitalul social al întreprinderilor din industria băuturilor este de 1.320.040 mii
lei şi este concentrat în proporţie de 67% în întrepriderile mari, cu 250 de salariaţi şi
peste.
În industria băuturilor lucrează 32556 persoane, din care jumătate în
întreprinderile mari. Cifra de afaceri obţinută, în medie, pe o persoană angajată este mai
mare în întreprinderile mari – 383570 lei/persoană – şi mai mică în întreprinderile de
dimensiuni reduse – 126168 lei/persoană. Cheltuielile cu personalul din industria
băuturilor sunt de 631.555 mii lei, fiind de 30259 lei pe salariat în întreprinderile mari şi
8979 lei pe salariat în întreprinderile mici.
Investiţiile totale din industria băuturilor au fost, în anul 2006, de 820.315.000 lei,
din care 82% au fost finanţate din surse proprii, 12% din credite interne, 3,4% din credite
externe, 0,9% din capitalul străin şi 0,8% din alte surse. Principala destinaţie a
investiţiilor a fost achiziţionarea de utilaje noi, pentru modernizarea tehnologiilor de
producţie.
În perioada 2009 – 2013, sectorul vitivinicol românesc va absorbi suma de 210,5
mil euro, în urma aplicării „Reformei vinului”. Principala destinaţie a acestor fonduri va
fi reconversia şi replantarea viţei de vie (direcţiile prioritare fiind replantarea viţei
îmbătrânite, plantarea soiurilor autohtone şi a celor pentru vinul roşu). Până în anul 2007,
în România se replanta o suprafaţă medie de 300 de ha (din cauza lipsei de susţinere
financiară de la bugetul naţional), suprafaţa de vie care beneficiază de
reconversiune/replantare a crescut la 1008 ha în anul 2007, 3008 ha în anul 2008, iar
pentru anii viitori se estimează o suprafaţă medie de 4500 de ha/an13.

STABILIZAREA VINULUI
Vinul brut obţinut în centrele de vinificaţie este transportat la unităţile specializate
pentru condiţionarea şi stabilizarea vinului. Scopul acestor unităţi este acela de a efectua
tratamente care să asigure parametrii organoleptici specifici soiului, un anumit grad de
limpiditate, precum şi o rezistenţă la tulburări pe o perioadă îndelungată.
Din punct de vedere tehnologic, în această fază a filierei au loc următoarele
operaţiuni: centrifugarea, cleirea, corecţii cu bioxid de sulf şi acid citric sau tartric,
pasteurizarea, filtrarea şi îmbutelierea. Aceste operaţiuni sunt importante pentru
marketingul vinului, deoarece asigură prezentarea produsului la parametrii doriţi de
consumatori.

13
PNVV, www.pnvv.ro
 Centrifugarea îndepărtează particulele grosiere, asigurând limpiditate vinului.
Cleirea sau deproteinizarea vinului înlătură riscul apariţiei casărilor proteice. Corecţiile
cu bioxid de sulf, acid citric sau tartric au rolul de a evita casarea fosfatoferică şi
oxidarea. Vinul oxidat este închis la culoare, pierde din specificitatea soiului, din gust şi
aromă. Pasteurizarea se realizează la 1200C timp de 2-3 secunde, asigurând stabilitate
vinului o perioadă îndelungată. Filtrarea elimină resturile de macroelemente şi drojdii.
Vinul capătă o strălucire deosebită, sesizată uşor de consumatorii cunoscători.
Din punct de vedere economic, toate aceste operaţiuni sunt purtătoare de costuri,
dar, totodată, este important de reţinut că în această fază a filierei se creează cel mai
ridicat nivel al valorii adăugate.

ÎMBUTELIEREA
Îmbutelierea vinului coincide cu operaţia de ambalare, prezentă pe filiera oricărui
produs alimentar. Ambalajul vinului îndeplineşte cele patru funcţii economice de
informare, reclamă, porţionare şi protecţie.
Un aspect economic important, în această fază a filierei, este acela că ambalajul
are un preţ ridicat, deţinând între 5 şi 20% din preţul produsului. Ca urmare, în
proiectarea modului de ambalare trebuie să se ţină seama de reducerea preţului
ambalajului şi a volumului de manoperă specifică acestei operaţii, mai ales în cazul
vinului care necesită multă forţă de muncă pentru îmbuteliere.

7.1.4. ETAPA DISTRIBUȚIE

Agenţii economici identificaţi în această fază a filierei sunt producătorii agricoli,

întreprinderile de industrie alimentară care deţin magazine proprii de desfacere,
angrosiştii, detailiştii, speculanţii din pieţe.
Activităţile identificate în această fază a filierei sunt: achiziţionarea strugurilor de
la producători sau importatori, şi a vinului de la unităţile de vinificaţie sau de la
importatori, vânzarea către consumatorii finali individuali sau colectivi a strugurilor şi
vinului şi cercetarea pieţei de desfacere şi a celei de aprovizionare în vederea identificării
preferinţelor consumatorilor şi, respectiv, a celor mai bune posibilităţi de achiziţionare a
strugurilor şi vinului.
Comerţul cu struguri proaspeţi în România este, în prezent, dezorganizat şi
deficitar cantitativ şi pe sezoane; sectorul nu poate acoperi nevoile zilnice ale
consumatorilor, în special în marile oraşe. Pentru acoperirea consumului, oferta pe piaţa
strugurilor este completată de importurile de struguri din Turcia, Grecia, Spania etc.
Colectarea strugurilor pentru vin se realizează, de asemenea, cu greutate.
Fragmentarea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie şi, implicit, a producţiei, determină
colectarea cu dificultate a producţiei neomogene calitativ şi reduse cantitativ de la
numeroşi viticultori.
Pentru a analiza această fază a filierei vinului este necesară cunoaşterea
principalelor elemente componente ale pieţei: cererea, oferta, preţurile şi consumul de
struguri şi vin.
 COMERŢUL INTERN
Analiza filierei vinului poate fi mai bine înţeleasă dacă avem în vedere
complexitatea canalelor și circuitelor de marketing care o compun (figura 7.3).

VITICULTORII

Centre de colectare Engrosişti (struguri)

a strugurilor

Unităţi de vinificaţie

Unităţi de îmbuteliere a vinului

Engrosişti (vin)

Detailişti (vin)

CONSUMATORII

Circuite:
1 3 5 7
2 4 6
Figura 7.3 – Operatorii și circuitele de distribuție a vinului

Filiera vinului este alcătuită din mai multe circuite, la nivelul cărora acţionează
diferiţi operatori. În cadrul fiecărei circuit există un agent economic ce are rolul de pol
integrator, cumulează o serie de funcţii tehnologice şi economice şi concentrează puterea
economică şi, implicit, pe cea decizională.
Circuitul 1 viticultori → consumatori este reprezentată printr-un canal ultra-scurt.
În acest caz, viticultorii integrează funcţiile de procesare, depozitare, transport şi
comercializare a strugurilor, respectiv a vinului, reprezentând polul integrator al filierei.
Circuitul 2 viticultori → engrosişti de vin → consumatori este utilizată de
viticultorii care integrează doar funcţia de procesare a strugurilor şi care comercializează
producţia de vin prin intermediul engrosiştilor. Această filieră se poate modifica prin
intervenţia detailiştilor, care se interpun între engrosişti şi consumatori, proiectând o altă
filieră viticultori → engrosişti de vin → detailişti de vin → consumatori. Polul integrator
rămâne, şi în acest caz, viticultorul.
 Variantele 1 şi 2 de circuit sunt întâlnite în cazul viticultorilor ce dispun de
suprafeţe mari de teren, de depozite, parc auto, unităţi de vinificaţie, fiind caracterizaţi
prin putere economică ridicată.
Circuitul 3 viticultori → centre de colectare a strugurilor → unităţi de vinificaţie
→ engrosişti de vin → consumatori este folosită în cazul în care viticultorii nu
procesează producţia de struguri, aceasta fiind livrată unui centru de colectare, care
dispune de logistică de distribuţie specializată, având rolul de colectare, transport şi
depozitare a producţiei de struguri de la mai mulţi viticultori, caracterizaţi, de regulă, prin
putere economică redusă. Centrul de colectare livrează mai departe producţia de struguri
către unităţile de vinificaţie unde are loc procesarea şi, în continuare, livrarea vinului prin
engrosişti şi/sau detailişti către consumatorii finali. Polul integrator al filierei este
reprezentat de unitatea de vinificaţie.
Circuitul 4 viticultori → unităţi de vinificaţie → unităţi de îmbuteliere a vinului
→ engrosişti → detailişti → consumatori reprezintă cea mai des întâlnită variantă de
filieră şi, totodată, cel mai lung „drum” de la producător la consumator. Este un circuit în
care fiecare operator are o funcţie bine definită, de aceea este considerată a fi o filieră
specializată: viticultorul obţine producţia de struguri, pe care o livrează unui centru de
vinificaţie. Acesta are rolul de a obţine producţia de vin pe care o livrează, pentru
tratamente speciale şi îmbuteliere, unităţilor de profil. În această fază a filierei se produc
numeroase transformări vinului pentru a-l aduce la forma şi conţinutul dorite de
consumatorii finali, de aceea, unitatea de îmbuteliere este considerată, în acestă variantă
de filieră, polul integrator. Pentru valorificarea vinului îmbuteliat, există operatori pe
filieră cu funcţii de gros şi de detail.
Circuitul 5 viticultori → engrosişti de struguri → unităţi de vinificaţie → unităţi
de îmbuteliere a vinului → engrosişti → detailişti → consumatori este asemănătoare
filierei prezentate anterior, cu adăugarea unor verigi la începutul filierei – engrosistul de
struguri - care preia producţia livrată în loturi mici şi neomogene, de la diferiţi viticultori
ce deţin suprafeţe mici cultivate cu viţă de vie. Este o filieră rar întâlnită în practica
economică, fiind preferat canalul direct viticultor – unitatea de vinificaţie, datorită
perisabilităţii ridicate a strugurilor. Prezenţa unui alt operator poate determina întârzieri
pe filieră.
Circuitul 6 viticultori → unităţi de vinificaţie → unităţi de îmbuteliere a vinului
→ consumatori este asemănătoare filierei 4, cu excepţia engrosiştilor şi/sau detailiştilor,
funcţia de comercializare a vinului fiind preluată de unitatea de îmbuteliere, care dispune
de logistică specializată: mijloace de transport, depozite, magazine şi care reprezintă
polul integrator al filierei.
Circuitul 7 viticultori → unităţi de vinificaţie → consumatori anulează un alt
operator, şi anume unitatea de îmbuteliere, funcţia de comercializare a vinului fiind
preluată de unitatea de vinificaţie. Este un circuit simplu, în care polul integrator este
unitatea de vinificaţie, deoarece aceasta preia numeroase operaţiuni ale filierei:
achiziţionarea materiei prime, procesarea, depozitarea, aplicarea tratamentelor,
îmbutelierea, comercializarea etc.
În practica economică, în funcţie de mărimea şi dimensiunea afacerilor diferiţilor
operatori ai filierei, aceasta este compusă din canale mai lungi sau mai scurte. Filiera
trebuie organizată astfel încât să se obţină cel mai ridicat nivel de eficienţă, pornind de la
formele cele mai simple (variantele 1, 2 şi 7), în care operatorii dispun de suprafeţe mari
de teren, de depozite, mijloace de transport, linii de îmbuteliere, magazine de desfacere,
dar în care activitatea desfăşurată este foarte diversificată, şi ajungând la canale mai lungi
(variantele 3, 4, 5 şi 6), în care fiecare operator are o funcţie bine definită pe filieră, fiind
vorba de un nivel ridicat de specializare şi, deci, de creştere a productivităţii muncii.

CEREREA ȘI OFERTA DE VIN

Cererea de struguri este determinată de necesităţile fiziologice, preferinţele şi
puterea de cumpărare a consumatorilor. Oferta de struguri este influenţată de suprafaţa de
viţă de vie cultivată, producţiile medii de struguri, influenţate, la rândul lor de
manifestarea favorabilă sau nefavorabilă a factorilor climatici, de logistica necesară
desfacerii producţiei de struguri etc.
Balanţa produsului struguri, prezentată în tabelul 7.13, reflectă ponderea în
creştere a importurilor de struguri în resursele totale – 4,6% în anul 2005, 3% în anul
2006 şi 3,6% în anul 2007. Ponderea importurilor în resursele totale este mai ridicată
decât ponderea exporturilor în utilizări – 0,5%, 0,01%, şi 0,1%. Destinaţiile principale ale
producţiei de struguri sunt disponibilităţile interne pentru consum şi prelucrarea
industrială.
Tabelul 7.13
Balanţa produsului „struguri” (tone)
2006/2005 2007/2006
Specificare 2005 2006 2007
(%) (%)
A. Resurse 520505 942251 906300 181,0 96,2
1. Producţia utilizabilă 496096 912383 873224 183,9 95,7
2. Import 24409 29868 33076 122,4 110,7
B. Utilizări 520505 942251 906300 181,0 96,2
3. Export 2705 113 915 4,2 8,1 ori
4. Disponibilităţi interne pentru
517800 942138 905385 182,0 96,1
consum
5. Consum intermediar
463355 849074 791167 183,2 93,2
(prelucrare industrială)
6. Pierderi totale 496 912 873 183,9 95,7
7. Variaţie de stoc -302 0 x
8. Disponibilităţi pentru consum
54251 92152 113345 169,9 123
uman
Sursa: Bilanţuri alimentare, 2007, 2008. INS, pag.36

Balanţa produsului vin reflectă un echilibru între producţia utilizabilă şi

disponibilităţile interne de consum. În dinamică, producţia de vin a crescut de 2,8 ori din
anul 2005 în anul 2007. Anii 2004 şi 2007 au fost prielnici obţinerii unor cantităţi
ridicate de vin, comparativ cu anul 2005, în care producţia a fost de numai 2,6 milioane
hl (tabelul 7.14).
Tabelul 7.14
Balanţa produsului „vin” (mii hl)
2006/2005 2007/2006
Specificare 2004 2005 2006 2007
(%) (%)
A. Resurse 7167,5 2739,6 5832,2 7914,7 2,1 ori 1,3 ori
1. Producţia utilizabilă 7152,0 2693,2 5118,8 7514,9 190,1 1,4 ori
2. Import 15,5 46,4 713,4 399,8 15,4 ori 56
B. Utilizări 7167,5 2739,6 5832,2 7914,7 2,1 ori 1,3 ori
3. Export 377,7 265,7 181,1 - 68,2 -
4. Disponibilităţi interne
6789,8 2473,9 5651,1 5043,9 2,3 ori 89
pentru consum
5. Transformări industriale 24,6 85,5 68,5 - 80,1 -
6. Pierderi totale 7,1 2,6 5,7 - 2,2 ori -
7. Variaţie de stoc 249,5 -1151,8 1023,7 - * *
8. Disponibilităţi pentru
6508,6 3537,6 4553,2 - 128,7 -
consum uman (1+2-3-5-6-7)
Sursa: Consumul de băuturi în anul 2006, INS 2007, pg.11
Consumul de băuturi în anul 2007, INS, 2008, pg.4,
* procentul nu are semnificaţie pentru variaţia de stocuri

Volumul cererii şi ofertei pe piaţa vinului este influenţat de producţia utilizabilă,

determinată, la rândul ei, de acţiunea factorilor climatici. Un volum mare al ofertei nu
înseamnă, însă, o calitate ridicată a vinului. În anul 2005, producţia de vin a scăzut la
jumătate faţă de anul 2004. Totuşi, specialiştii au apreciat calitatea vinului. În anul 2005
seceta a determinat pierderi cantitative importante de producţie, dar a contribuit în mod
pozitiv la păstrarea calităţilor de soi a vinurilor.
În structura resurselor, ponderea producţiei este cea mai ridicată şi se păstrează la
un nivel constant de 70%, exceptând anii excepţionali în care, datorită obţinerii unor
niveluri ale randamentelor reduse la hectar, au fost utilizate stocurile anului precedent
pentru a satisface cererea, sau s-a apelat la importuri.
Preţurile de consum la struguri şi vin
Preţurile strugurilor şi vinului sunt influenţate de o gamă largă de factori: costul
obţinerii strugurilor şi vinului, calitatea producţiei, podgoria, anul de producţie al vinului,
sezonalitatea producţiei de struguri, care, corelată cu caracterul continuu al cererii de
struguri, determină fluctuaţii de preţ în sensul reducerii în sezon, când oferta este mai
mare decât cererea, şi în sensul creşterii, în extrasezon, când cererea este mai ridicată
decât oferta. La rândul lui, costul de obţinere al strugurilor este determinat de
randamentele medii, influenţate de manifestarea favorabilă sau nefavorabilă a factorilor
climatici, de tehnologiile practicate, de momentul recoltării etc.
Preţul strugurilor se formează liber pe piaţă, prin negocieri între furnizori şi
beneficiari, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. Cererea de struguri este relativ
constantă în timpul anului, faţă de ofertă care este sezonieră. În sezon (lunile de vară şi
toamnă), preţul strugurilor este redus, iar în extrasezon (lunile de iarnă şi primăvara
timpuriu) preţul creşte.
Preţurile strugurilor variază de la un judeţ la altul în funcţie de condiţiile naturale
şi de posibilităţile de cultură ale viţei de vie. Preţuri ridicate se înregistrează în judeţele
Slatina – 5,88 lei/kg, Drobeta Turnu Severin – 4,46 lei/kg, Sfântu-Gheorghe – 4,33
lei/kg, Suceava – 4 lei/kg. Preţuri reduse se înregistrează în judeţele Târgu-Jiu – 1,75
lei/kg, Vaslui – 2,19 lei/kg, Târgovişte – 2,53 lei/kg.

CONSUMUL DE VIN
Producerea şi consumul vinului sunt tradiţii ale poporului român, transmise din
generaţie în generaţie. În ultimii ani, în România s-a redus, însă, atât consumul de vin,
cât şi ponderea acestuia în consumul total de băuturi. Astfel, dacă în anul 1990, românii
consumau 27 litri de vin pe persoană, în anul 2006 consumul a scăzut la 21 litri pe
persoană. Reducerea consumului mediu s-a datorat, pe de o parte reducerii suprafeţelor
cultivate cu viţă de vie şi îmbătrânirii acestor plantaţii, iar pe de altă parte schimbării
preferinţelor consumatorilor datorită creşterii preţului vinului, majoritatea orientându-se
spre consumul de băuturi spirtoase sau bere, produse care pot fi găsite pe piaţă la un preţ
mai scăzut.
Consumul de băuturi alcoolice poate fi analizat pe medii de reşedinţă şi în funcţie
de statutul ocupaţional. Consumul de băuturi alcoolice este mai ridicat în mediul rural
faţă de mediul urban, fiind de 2,596 şi respectiv de 1,949 litri/persoană pe lună. În anul
2007, consumul a crescut pe total gospodării de la 1,995 la 2,241 litri/persoană (tabelul
7.15).
Tabelul 7.15
Consumul mediu lunar băuturi alcoolice, pe medii, în România, 2006-2007
litri/persoană
Total gospodării, Gospodării din mediul:
Specificare Anul
din care: Urban Rural
Băuturi alocoolice, 2006 1,995 1,725 2,323
total, din care: 2007 2,241 1,949 2,596
2006 0,824 0,545 1,162
Vin
2007 0,905 0,611 1,262
2006 0,919 1,016 0,802
Bere
2007 1,081 1,178 0,965
Ţuică şi rachiuri 2006 0,213 0,121 0,323
naturale 2007 0,213 0,115 0,334
Sursa: Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul, INS, 2008, pag.189

În cadrul băuturilor alcoolice, consumul de bere este mai ridicat, atât în mediul
urban, cât şi în mediul rural, fiind urmat de vin şi apoi de ţuică şi rachiuri naturale. Astfel,
în anul 2007, consumul de bere a fost de 1,081 litri/persoană, consumul de vin a fost de
0,905 litri/persoană, iar consumul de ţuică şi rachiuri naturale a fost de 0,213
litri/persoană. Consumul de bere şi vin a crescut în anul 2007, faţă de anul 2006, iar
consumul de ţuică şi rachiuri naturale a rămas constant, pe total gospodării şi a scăzut în
mediul urban şi a crescut în mediul rural.
În tabelul de mai sus, se observă, însă, că în mediul rural consumul de băuturi
alcoolice este mai ridicat decât în mediul urban, ceea ce conduce la concluzia că există
alte surse ale consumului, alături de cumpărarea de pe piaţă. Autoconsumul este una
dintre aceste surse. Decalajele dintre cantităţile consumate şi cele cumpărate sunt
reprezentate de autoconsum. În mediul urban, cantitatea de băuturi alcoolice cumpărate
este 1,316 litri/persoană pe lună, iar cantitatea de băuturi alcoolice consumate este de
1,949 litri/persoană pe lună, rezultă un decalaj de 0,633 litri/persoană pe lună asigurat din
autoconsum. În mediul rural, cantitatea de băuturi alcoolice cumpărate este de 1,168
litri/persoană, iar cantitatea de băuturi alcoolice consumate este de 2,596 litri/persoană,
rezultă un decalaj de 1,428 litri/persoană pe lună asigurat din autoconsum. Autoconsumul
de băuturi alcoolice în mediul rural este mai ridicat decât în mediul urban.
Consumul de vin diferă în funcţie de statutul ocupaţional, astfel: agricultorii şi
pensionarii consumă 1,676 litri/persoană/lună, respectiv 1,004 litri/persoană/lună, peste
consumul mediu de 0,905 litri/persoană pe lună. Patronii, salariaţii, lucrătorii pe cont
propriu în activităţi neagricole şi şomerii consumă cantităţi de vin sub medie: 0,867 litri,
0,708 litri, 0,623 litri şi, respectiv, 0,536 litri pe persoană pe lună (tabelul 7.16).
Tabelul 7.16
Consumul mediu de băuturi alcoolice,
 în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2007
- l/lună/pers -
Lucrători pe
Total cont propriu
Specificare Salariaţi Patroni Agricultori Şomeri Pensionari
gospodării în activităţi
neagricole
Băuturi alcoolice,
2,241 2,224 2,990 1,825 2,856 1,584 2,227
total, din care:
Vin 0,905 0,708 0,867 0,623 1,676 0,536 1,004
Bere 1,081 1,313 1,839 1,003 0,850 0,859 0,913
Ţuică şi rachiuri
0,213 0,154 0,198 0,162 0,294 0,161 0,275
naturale
Sursa: Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populaţiei în anul 2007, INS,
2008, pag.185

COMERTUL EXTERIOR
Importul şi exportul de struguri
România este un importator net de fructe, între care şi struguri proaspeţi, motivele
principale fiind sezonalitatea producţiei de struguri şi faptul că destinaţia principală a
strugurilor este producţia de vin, şi nu consumul în stare proaspătă. Condiţiile climatice
din ţara noastră nu permit obţinerea strugurilor decât toamna, ceea ce determină apelarea
la importuri pentru satisfacerea cererii în extrasezon. Diferenţele negative s-au adâncit
din anul 2004 în anul 2007, de la 12192 tone, la 32161 tone (tabelul 7.17).
Tabelul 7.17
Importul şi exportul de struguri în România - tone
Specificare 2004 2005 2006 2007
Exportul 11221 2705 113 915
Importul 23413 24409 29868 33076
Diferenţe -12192 -21704 -29755 -32161
Sursa: Bilanţuri alimentare, INS, 2005, 2006, 2007

Importul de vin
În anul 2005 România a importat 4624 tone de vin, ceea ce reprezintă 0,094% din
importurile Uniunii Europene14. Importurile de vin au crescut de şase ori din anul 2003 în
anul 2005, de la 754 tone la 4624 tone. Pricipalele ţări din care România importă vin
sunt: Italia, Republica Moldova, Ungaria, Franţa, Germania şi Spania (tabelul 7.18).
Tabelul 7.18
Cantităţile de vin importate de România, pe ţări de provenienţă (tone)
Specificare 2003 2004 2005
Vin din struguri proaspeţi, inclusiv vinuri îmbunătăţite cu
754 1191 4624
alcool, must de struguri
Franţa 287 275 492
Germania 80 141 283
Italia 125 263 1118
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 1 - -
Grecia 2 2
Spania 26 26 268
Austria 24 4 3

14
Importurile de vin ale Uniunii Europene, au fost de 4900000 tone, în anul 2005.
Ungaria 5 25 914
Bulgaria - 1 -
Republica Moldova 1 130 1111
Statele Unite ale Americii 1 8 12
Sursa: Anuarul de comerţ exterior al României, INS, 2007

Exportul de vin
România a exportat în anul 2005 o cantitate de 26956 tone de vin, cu 36% mai
puţin decât în anul 2003, deoarece în anul 2005 producţia internă a avut un nivel redus,
datorită manifestării factorilor restrictivi de mediu, care abia a acoperit cererea internă pe
piaţa vinului. Exporturile României reprezintă 0,5% din exporturile Uniunii Europene15.
Principalele destinaţii ale producţiei de vin sunt: Germania, Republica Moldova,
Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. În anul 2003, cantităţi însemnate de vin au
avut ca destinaţie Republica Cehă, Grecia, Polonia şi Bulgaria. În anul 2005, datorită
reducerii disponibilităţilor de export, s-au păstrat relaţiile tradiţionale de comerţ exterior
dintre România şi Germania, Marea Britanie şi Moldova (tabelul 7.19).
Tabelul 7.19
Cantităţile de vin exportate de România, pe ţări de destinaţie (tone)
Specificare 2003 2004 2005
Vin din struguri proaspeţi, inclusiv vinuri îmbunătăţite cu
41137 37585 26956
alcool, must de struguri
Franţa 18 263 35
Germania 15623 13536 11220
Italia 242 93 161
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 1008 1695 1376
Grecia 294 223 36
Spania 15 49 77
Austria 74 45 12
Polonia 290 182 167
Republica Cehă 1736 543
Ungaria 1 2 8
Bulgaria 326 - -
Republica Moldova 16169 15193 8560
Statele Unite ale Americii 867 794 991
Sursa: Anuarul de comerţ exterior al României, INS, 2007

In Strategia naţională de export a vinului pe perioada 2005 - 2009, sunt enumeraţi

anumiţi factori, prin realizarea cărora România poate să îşi crească competivitatea în
domeniul comercializării vinurilor atăt pe piaţa europeană, căt şi pe cea mondială:
- restructurarea şi reconversia viilor pentru a îmbunătăţi sortimentele şi calitatea
vinurilor;
- creşterea investiţiilor pentru modernizarea capacităţilor de procesare;
- creşterea implicării organizaţiilor de producători pe piaţa vinurilor;
- asigurarea asistenţei în ceea ce priveşte pregătirea profesională, specializarea
şi pregătirea persoanelor care lucrează în sectorul viticol;
- dezvoltarea unei imagini bune a României prin promovarea sortimentelor
locale de vin de calitate superioară, recunoscute la nivel mondial ca urmare a
premiilor câştigate la diferite târguri şi concursuri internaţionale.

15
Exporturile de vin ale Uniunii Europene au fost de 5300000 tone, în anul 2005.
 In Strategia naţională de export a vinului, ca urmare a unei analize a
competitivităţii sectorului viţei de vie şi vinurilor din România în comparaţie cu trei
competitori importanţi, şi anume Noua Zeelandă, Ungaria şi Bulgaria, se constată faptul
că ţara noastră are un grad de competitivitate mediu pe piaţa mondială, decalaje
semnificative existând în ceea ce priveşte problemele de branding şi promovare.
Ţările din Uniunea Europeană sunt foarte pretenţioase în privinţa mărfurilor ce
provin din ţările recent integrate, introducând o serie de bariere. Succesul comercializării
produselor provenite dintr-o ţară membră a Uniunii Europene pe piaţa europeană este
determinat de calitatea produsului. In consecinţă, pentru îmbunătăţirea performanţelor şi
a competitivităţii la export în domeniul vinurilor punctele cheie sunt reprezentate de
preocuparea producătorilor pentru o calitate superioară a produselor, precum şi de
promovarea cât mai intensă a acestora.

Balanţa comercială a României la vin

Din punct de vedere cantitativ, balanţa comercială la vin este echilibrată, exportul
de vin depăşind cu 36394 tone importul, în anul 2004, şi cu 22332 tone, în anul 2005.
România are o balanţă pozitivă cu Germania, Marea Britanie, Grecia, Austria, Polonia,
Republica Cehă, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, şi o balanţă
dezechilibrată cu Franţa, Italia, Ungaria şi Bulgaria (tabelul 7.20).
Tabelul 7.20
Balanţele comerciale la vin din struguri proaspeţi,
inclusiv vinuri îmbunătăţite cu alcool, must de struguri (tone)
2004 2005
Diferenţe Diferenţe
Specificare
Export Import (export- Export Import (export-
import) import)
Total vin, din care: 37585 1191 36394 26956 4624 22332
Franţa 263 275 -12 35 492 -457
Germania 13536 141 13395 11220 283 10937
Italia 93 263 -170 161 1118 -957
Regatul Unit al Marii
Britanii 1695 - 1695 1376 - 1376
şi Irlandei de Nord
Grecia 223 2 221 36 2 34
Spania 49 26 23 77 268 -191
Austria 45 4 41 12 3 9
Polonia 182 182 167 167
Republica Cehă 543 543
Ungaria 2 25 -23 8 914 -906
Bulgaria - 1 -1 - - -
Republica Moldova 15193 130 15063 8560 1111 7449
Statele Unite ale Americii 794 8 786 991 12 979
Sursa: Calculele autorilor pe baza datelor statistice

Exportul şi importul anual de vin, variază funcţie de cantitatea de vin produsă în

anul respectiv şi de stocurile existente. România este un exportator net de vin, însă
modest în comparaţie cu capacitatea sa de producţie. Exporturile au depăşit anual
importurile, atât valoric cât şi cantitativ.
 COSTURILE POSTRECOLTARE
În această componentă sunt apreciate costurile tuturor activităţilor şi operaţiilor
efectuate de agenţii economici de la recoltarea strugurilor la distribuţia vinului către
consumatorul final. În acest scop, se studiază mai multe cazuri, analizându-se structura
preţului de vânzare la diferite mărci de vin.
Structura costurilor arată că ponderea cea mai ridicată în totalul cheltuielilor este
dată de materiile prime, urmate de costul ambalajelor, TVA şi costurile indirecte (tabelul
7.21).
Tabelul 21
Structura costurilor de producţie pentru vin, 2007
Vin
Specificare
lei/litru %
Chelt.materiale, d.c: 3,64 68,68
- materii prime 3,38 63,77
- materiale 0,20 3,77
- combustibil - -
- amortizare 0,01 0,19
- apă 0,02 0,38
- alte cheltuieli 0,03 0,57
Cheltuieli cu munca vie 1,62 30,56
Alte cheltuieli directe 0,02 0,38
Total cheltuieli directe 5,28 99,62
Cheltuieli indirecte 0,02 0,38
Total cheltuieli 5,30 100,00

7.2. Performanța economică pe filiera vinului

Performanţa economică diferă de la o unitate la alta în funcție de condițiile

naturale, dimensiunea exploatației, tehnologia aplicată etc., sau în cadrul aceleiași unități
în funcție de structura pe soiuri. Unii producători au o structură diversificată, alţii cultivă
un număr redus de soiuri. Producţiile medii la nivelul agenţilor economici la care s-au
făcut investigaţii sunt foarte variate şi depind de soi, vârsta plantaţiei, tehnologia de
cultură folosită.
Performanţa economică în cele două unităţi investigate a fost analizată cu ajutorul
următorilor indicatori:
- structura soiurilor;
- randamentele la ha şi pe hl de vin;
- costurile unitare pe kg de struguri şi hl de vin;
- preţurile la poarta fermei;
- productivitatea muncii la nivelul unităţii economice;
- profitul şi rentabilitatea pe filiera de produs.
 Caseta 7.1
Societate comercială producătoare de struguri şi vin, judeţul Prahova

 Societatea a fost înfiinţată în 2005 având ca obiect de producţia de struguri, procesarea şi

comercializarea produselor obţinute.
 Este situată în Jud. Prahova, are o suprafaţă de 92,66 ha, fiind în întregime luată în arendă. Pe această
suprafaţă se cultivă soiuri de struguri de masă şi pentru vin (tabelul 1).
Tabelul 1
Structura tipurilor de struguri cultivate în perioada 2005-2007

2005 2006 2007

Specificare
ha % ha % ha %
Total culturi, din care: 91,22 100,00 91,16 100,00 83,50 100,00
- albi 27,49 30,14 27,49 30,16 26,63 31,89
- negri 60,73 66,58 61,17 67,10 54,37 65,11
- de masă (Victoria) 3,00 3,29 2,50 2,74 2,50 2,99

 Producţiile medii şi totale obţinute în perioada analizată au variat de la an la, însă mediile obţinute au
depăşit producţiile medii naţionale (tabelul 2).

Tabelul 2
Producţiile medii şi totale de struguri în perioada 2005-2007

2005 2006 2007

Specificare
kg/ha tone kg/ha tone kg/ha tone
- struguri albi 5233 143,86 11459 315,01 6750 179,75
- struguri negri 3575 217,11 9191 562,21 6525 354,76
- struguri de masă
2232 6,70 7844 19,61 7470 18,68
(Victoria)

 Producţiile ridicate se datorează aplicării tehnologiilor moderne (datorită locaţiei unde işi desfăşoară
activitatea de producţie societatea beneficiază de consultanţa specialiştilor de la ICVV Valea
Călugărească), echipamentelor agricole de care dispune unitatea (chiar dacă sunt uzate mai mult de
50%), dar şi asigurării cu forţa de muncă (10 muncitori şi 3 TESA).
 Pentru a-şi asigura creşterea performanţelor, sunt necesare măsuri, ca:
- întinerirea plantaţiilor existente şi să completarea golurilor existente;
- renunţarea la soiurile cu producţii mici;
- plantarea unor soiuri de viţă de calitate corespunzător cerinţelor pieţei;
- reducerea cheltuielile de procesare prin achiziţia unor echipamente de procesare şi filtrare
performante;
- retehnologizarea plantaţiilor şi a verigilor de producere şi comercializare a vinului.
 La nivelul societăţii, cheltuielile totale au fost de 838475 lei în 2006 şi 676200 lei în anul 2007.
Structura cheltuielilor totale scoate în evidenţă costul ridicat cu munca manuală (45,39 – 51,51%),
urmate de cheltuielile materiale (32,54 – 36,77) şi de cele administrative (15,96 – 17,84%) (tabelul 3).
Tabelul 3
Structura cheltuielilor totale din evidenţa contabilă de gestiune la nivelul societăţii

2006 2007
Specificare
lei % lei %
Cheltuieli materiale, din care: 308270 36,77 220005 32,54
- materiale 160785 19,18 104227 15,41
- amortisment 40520 4,83 18900 2,80
- terţi 106965 12,76 96878 14,33
 Cheltuieli cu munca vie 380580 45,39 348291 51,51
Cheltuieli adminstrative 149625 17,84 107904 15,96
Total cheltuieli la nivelul unităţii 838475 100,00 676200 100,00

 Structura costurilor pe unitatea de produs, reflectă faptul că ponderea cheltuielilor materiale în totalul
cheltuielilor este cea mai însemnată (32,79% la struguri şi 68,76% la vin), urmată de cheltuielile cu
munca vie şi alte cheltuieli directe (tabel 4)
Tabelul 4
Structura costurilor de producţie pentru struguri şi vin, în anul 2007

Struguri Vin
Specificare
lei/kg % lei/litru %
Chelt.materiale, d.c: 0,4 32,79 3,83 68,76
- materii prime - - 1,79 32,14
- materiale 0,19 15,57 0,7 12,57
- apă - - 0,02 0,36
- amortizare 0,03 2,46 0,52 9,34
- alte cheltuieli 0,18 14,75 0,8 14,36
Cheltuieli cu munca vie 0,63 51,64 0,3 5,39
Alte cheltuieli directe 0,02 1,64 0,74 13,29
Total cheltuieli directe 1,05 86,07 4,87 87,43
Cheltuieli indirecte 0,17 13,93 0,7 12,57
Total cheltuieli 1,22 100,00 5,57 100,00

 Producţia marfă în perioada 2005-2007 a oscilat de la un an la altul ca urmare a producţiei obţinute la

strugurii pentru vin la care s-a dublat producţia în 2006 faţă de 2005, dar a urmat o reducere în 2007.
De asemenea, preţurile de vânzare pe kg de produs au avut acelaşi trend, toate acestea influenţând în
mod ireversibil valoarea producţiei marfă obţinută (tabelul 5).
Tabelul 5
Producţia marfă a exploataţiei, preţul cu amănuntul şi veniturile obţinute în perioada 2005-2007

Specificare 2005 2006 2007

Struguri Kg pret/kg valoare kg pret/kg valoare kg pret/kg valoare
Struguri albi 143820 1,17 168269 315010 1,28 403213 179960 1,21 217752
Struguri negri 217110 1,17 254019 562236 1,33 747774 354790 1,24 439940
Struguri de
6697 1,89 12657 19610 2,1 41181 18690 1,7 31773
masă
Total
367627 434945 896856 1192168 553440 689465
struguri
Vin litri pret/l valoare litri pret/l valoare litri pret/l valoare
Total vin 245432 5 1227160 596527 6 3579162 363630 7 2545410
Total
1662105 4771330 3234875
societate

 Productivitatea muncii la nivelul societăţii a variat de la un an la altul funcţie de veniturile totale

obţinute, în anul 2006 productivitatea muncii fiind de 367025 lei/angajat, urmat de anul 2007 cu
248836 lei/angajt şi 127854 lei/angajat în anul 2005.
 Profitul şi rentabilitatea arată variaţii mari ale eficienţei economice atât de la un an la altul, cât şi de la
un soi la altul. Anul 2006 a fost un an în care toate soiurile de struguri şi vinul au fost profitabile, cu
rate ale profitului variind între 12,9% la strugurii de masă şi 42,2% la strugurii negrii pentru vin. În
anul 2005 la struguri s-au înregistrat pierderi la toate soiurile, iar vinul a avut rate ale profitului de
numai 8,9%., în schimb în anul 2007 s-au obţinut rate ale profului la vin de 25,6%, la strugurii de
masă, la strugurii de vin s-au obţinut rate ale profitului scăzute, de cca. 1% (tabelul 6).
Tabelul 6
Evoluţia eficienţei economice a producţiei vândute, în perioada 2005-2007

Specificare UM 2005 2006 2007

 Struguri albi
- cantitate marfa tone 143,820 315,010 179,960
- cost pe to lei/tonă 1640 935 1220
- pret pe to lei/tonă 1170 1280 1210
- profit sau pierdere lei/tonă -470 345 10
- rata profitului % - 36,8 0,8
Struguri negri
- cantitate marfa tone 217,110 562,236 354,790
- cost pe to lei/tonă 1648 935 1220
- pret pe to lei/tonă 1170 1330 1240
- profit sau pierdere lei/tonă -478 395 20
- rata profitului % - 42,2 1,6
Struguri de masă
- cantitate marfa tone 6,697 19,610 18,690
- cost pe to lei/tonă 2140 1860 1740
- pret pe to lei/tonă 1890 2100 1700
- profit sau pierdere lei/tonă -250 240 -40
- rata profitului % - 12,9 -
Vin alb
- cantitate marfa hl 978,22 2142,12 1223,70
- cost pe hl lei/hl 459 512 557
- pret pe hl lei/hl 500 600 700
- profit sau pierdere lei/hl 41 88 143
- rata profitului % 8,9 17,1 25,6
Vin roşu
- cantitate marfa hl 1476,10 3823,15 2412,60
- cost pe hl lei/hl 459 512 557
- pret pe hl lei/hl 500 600 700
- profit sau pierdere lei/hl 41 88 143
- rata profitului % 8,9 17,1 25,6

 În perioada 2005-2007 societatea a întegistrat o balanţă pozitivă, ca rezultat al producţiilor obţinute pe

unitatea de suprafaţă. Unitatea beneficiază de consultanţa specialiştilor de la ICVV Valea Călugărească
şi foloseşte tehnologii de cultură moderne, acestea fiind atuurile societăţii pentru obţinerea
performanţelor ridicate. Preţurile la poarta fermei au fost reduse, ceea ce a avut ca rezultat venituri
modeste, rata profitului net a fost relativ constantă, cu valori cuprinse între 16,2% în 2005 şi 25,4% în
2007 (tabelul 7).
Tabelul 7
Contul de profit şi pierdere pe societate în perioada 2005-2007

Specificare 2005 2006 2007

Venituri total, din care: 1285817 3765343 2613183
- venituri din exploatare 1239817 3620343 2577183
- subvenţii de exploatare 46000 145000 36000
Cheltuieli totale, din care: 1036332 2759312 1822020
- cheltuieli cu materiale şi servicii 461964 1642642 914270
- cheltuieli cu personalul 480000 840120 668250
- amortismente 37068 40150 45200
- alte cheltuieli 57300 236400 194300
Rezultate financiare 249485 1006031 791163
Profit net 209567 845066 664577
Rata profitului net 16,2 22,4 25,4
.

 În preţul de desfacere al vinului îmbuteliat etapa producere a strugurilor reprezintă numai 17,4%, etapa
 prelucrare 68,2% şi etapa de comercializare 14,4% (tabelul 8).
Tabelul 8
Calculaţia costului la vinul vrac şi îmbuteliat în anul 2007

Puncte de filieră Costuri Preţuri

Etapa producere
Cost de producţie (lei/kg struguri) 1,22
Profit (lei/kg struguri) -
Preţ la poarta fermei* (lei/kg struguri) 1,22
Rata rentabilităţii (%) 0,0
Etapa de prelucrare
Vin vrac
Cheltuieli cu materia primă (lei/kg struguri) 1,22
Cheltuieli de procesare (lei/litru vin) 2,24
Total costuri vin vrac (lei/litru vin) 3,46
Profit (lei/litru vin) 0,54
Preţ cu ridicata vin vrac (lei/litru vin) 4,00
Rata rentabilităţii (%) 15,6
Vin îmbuteliat
Vin vrac (lei/litru vin) 4,00
Cheltuieli îmbuteliere (lei/litru vin) 1,07
Cheltuieli depozitare 0,30
Cheltuieli desfacere (lei/litru vin) 0,20
Total costuri vin îmbuteliat (lei/litru vin) 5,57
Profit (lei/litru vin) 0,43
Preţ cu ridicata vin îmbuteliat (lei/litru vin) 6,00
Rata rentabilităţii (%) 7,7
Etapa de comercializare
Preţ de achiziţie (lei/litru vin) 6,00
Cheltuieli de comercializare (lei/litru vin) 0,20
Adaos comercial (lei/litru vin) 0,80
Preţ cu amănuntul (lei/litru vin) 7,00
Rata rentabilităţii (%) 12,9
.
*Unitatea producătoare nu comercializează producţia obţinută, aceasta fiind destinată în totalitate procesării

Caseta 7.2
Societate comercială producătoare de struguri şi vin, judeţul Mehedinţi
 Societatea a fost înfiinţată în 2005 având ca obiect de activitate: cultivarea strugurilor şi a cerealelor şi
fabricarea vinurilor de calitate.
 Este situată în Jud. Mehedinţi, are o suprafaţă agricolă de 152,22 ha, din care 122,22 ha în proprietate
şi 30 ha în arendă. Din suprafaţa agricolă, 62,64 ha sunt ocupate cu viţă de vie, suprafaţă pe care sunt
cultivate soiuri de struguri de vin alb şi roşu (tabelul 1).
 În 2005 societatea a cumpărat 62 ha viţă de vie situate în două amplasamente, din care 50 ha într-o
stare avansată de degradare. Ulterior societatea a solicitat o finanţare din fondurile Programului
SPARD pentru înlocuirea viei îmbătrânite prin replantarea cu soiuri de calitate superioară. Proiectul a
primit finanţare şi a fost şi finalizat în 2007.
Tabelul 1
Structura soiurilor de struguri în perioada 2005-2007

2005 2006 2007

Specificare
ha % ha % ha %
 Struguri total (pe soiuri), din care: 11,90 100,00 26,20 100,00 51,81 100,00
- Aligoté 5,95 50,00 5,95 22,71 5,95 11,48
- Fetească Regală 5,95 50,00 5,95 22,71 5,95 11,48
- Chardonnay - - 4,45 16,98 9,83 18,97
- Cabernet Sauvignon - - 6,98 26,64 15,41 29,74
- Merlot - - 2,87 10,95 6,33 12,22
- Pinot Noir - - - - 2,36 4,56
- Syrah - - - - 4,43 8,55
- Muscat Ottonel - - - - 1,55 2,99

 Producţiile medii şi totale obţinute în perioada analizată au fost reduse datorită replantărilor efectuate,
dar si datorită condiţiilor climatice ale anului 2007 (grindină, inundaţii). Astfel în 2006 au fost plantate
cca. 14 ha cu soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot şi Chardonnay. În 2007 au fost plantate alte 25 ha,
din care 14 ha cu finanţare prin Programul SAPARD, cu soiurile Cabernet Sauvignon, Chardonnay,
Muscat Ottonel, Pinot Noir şi Syrah (tabelul 2).
 Structura costurilor pe unitatea de produs reflectă faptul că ponderea cheltuielilor materiale în totalul
cheltuielilor este cea mai însemnată (72,5% la struguri şi 65,0% la vin), urmată de cheltuielile cu
munca vie şi alte cheltuieli directe (tabel 3).
Tabelul 2
Producţiile medii şi totale pe soiuri de struguri în perioada 2005-2007

2005 2006 2007

Specificare
tone/ha total tone/ha total tone/ha total
- Aligoté 1,0 5,95 1,0 5,95 - -
- Fetească Regală 1,0 5,95 1,0 5,95 - -
- Chardonnay - - - - 0,7 3,1
- Cabernet Sauvignon - - - - 0,4 2,8
- Merlot - - - - 1,1 3,1

 Pentru întreaga suprafaţă lucrată (cereale şi viţă de vie), societatea beneficiază de o bună dotare tehnică
şi personal de specialitate, în număr de 9 (6 muncitori şi 3 TESA) şi 40 zilieri.
Tabelul 3
Structura costurilor de producţie pentru struguri şi vin, în anul 2007

Struguri Vin
Specificare
lei/kg % lei/litru %
Chelt.materiale, d.c: 1,45 72,50 2,60 65,00
- materii prime 0,15 7,50 2,00 50,00
- materiale 0,10 5,00 0,20 5,00
- combustibil 0,20 10,00 - 0,00
- apă - - 0,10 2,50
- amortizare 0,50 25,00 0,30 7,50
- alte cheltuieli 0,50 25,00 - 0,00
Cheltuieli cu munca vie 0,30 15,00 - 0,00
Alte cheltuieli directe 0,05 2,50 0,3 7,50
Total cheltuieli directe 1,80 90,00 2,90 72,50
Cheltuieli indirecte 0,20 10,00 1,10 27,50
Total cheltuieli 2,00 100,00 4,00 100,00

 La nivelul societăţii, cheltuielile anuale se ridică la 796800 lei în 2007 faţă de 440800 lei în 2006.
Structura cheltuielilor totale scoate în evidenţă costul ridicat al materialului de plantat, al cheltuielilor
cu munca vie, urmate de cele administrative (tabelul 4).
Tabelul 4
Structura cheltuielilor totale din evidenţa contabilă de gestiune la nivelul societăţii
 Specificare 2006 2007
Cheltuieli materiale, din care: 330600 635400
- materii prime 310600 603400
- material de plantat 292600 581400
- ingrasaminte 18000 22000
- combustibil 20000 32000
Cheltuieli cu munca vie 70200 101400
Cheltuieli administrative 40000 60000
Total cheltuieli la nivelul unităţii 440800 796800

 Costurile antecalculate la vinul îmbuteliat reflectă un nivel ridicat pe litru de vin. Din preţul de
desfacere al vinului îmbuteliat etapa producere a strugurilor reprezintă numai 14,3%, iar etapa
prelucrare 57,1% şi etapa de comercializare 28,6% (tabelul 5).
Tabelul 5
Calculaţia costului la vinul vrac şi îmbuteliat în anul 2007

Puncte de filieră Costuri Preţuri

Etapa producere
Cost de producţie (lei/kg struguri) 2,0
Profit (lei/kg struguri) -
Preţ la poarta fermei* (lei/kg struguri) 2,0
Rata rentabilităţii (%) 0,0
Etapa de prelucrare
Vin vrac
Cheltuieli cu materia primă (lei/kg struguri) 2,0
Cheltuieli de procesare (lei/litru vin) 2,0
Total costuri vin vrac (lei/litru vin) 4,0
Profit (lei/litru vin) 1,0
Preţ cu ridicata vin vrac (lei/litru vin) 5,0
Rata rentabilităţii (%) 25,0
Vin îmbuteliat
Vin vrac (lei/litru vin) 4,0
Cheltuieli îmbuteliere (lei/litru vin) 3,0
Cheltuieli desfacere (lei/litru vin) 1,0
Total costuri vin îmbuteliat (lei/litru vin) 8,0
Profit (lei/litru vin) 2,0
Preţ cu ridicata vin îmbuteliat (lei/litru vin) 10,0
Rata rentabilităţii (%) 25,0
Etapa de comercializare
Preţ de achiziţie (lei/litru vin) 10,0
Cheltuieli de comercializare (lei/litru vin) 1,0
Adaos comercial (lei/litru vin) 3,0
Preţ cu amănuntul (lei/litru vin) 14,0
Rata rentabilităţii (%) 27,2
*Unitatea producătoare nu comercializează producţia obţinută, aceasta fiind destinată în totalitate procesării.

Creşterea competitivtăţii pe filiera de produs depinde de:

 îmbunătăţirea structurii vinurilor prin cultivarea viţei de vie din soiuri de
calitate superioară în conformitate cu standardele de calitate comunitare;
 consolidarea poziţiei producătorilor de vin pe piaţă prin producerea vinurilor
pe baza unor tehnologii performante. Calitatea vinurilor este factorul esenţial
de diferenţiere a producătorilor pe piaţă şi obţinerea unor preţuri competitive;
  creşterea productivităţii muncii în toate fazele filierei de producere a vinului,
cu efecte pozitive asupra reducerii costurilor de producţie;
 reducerea costurilor de cultivare a viţei de vie şi de procesare a strugurilor
prin creşterea randamentelor, raţionalizarea consumurilor de factori de
producţie;
 îmbunătăţirea sistemului de producere, depozitare şi stocare a vinului în toate
fazele filierei, conform Regulamentului Consiliului (CE) nr. 479/2008 privind
Organizarea Comună de Piaţă a produselor viniviticole.

7.3. Analiza SWOT pe filiera vinului

Fazele preproducție și producție

Puncte forte Viţa de vie se cultivă în ţara noastră în 8 zone viticole în care se
produce o gamă completă de vinuri, de la cele de consum curent
până la vinuri speciale spumante şi aromatizate.
Suprafeţele cultivate cu vie nobilă se concentrează în unităţi mari,
care integrează activitatea de obţinere a strugurilor cu cele de
procesare, îmbuteliere şi comercializare a vinului.
Sortimentul viticol al României este foarte variat, cuprinzând atât
soiuri autohtone valoroase, păstrate în cultură şi dupa invazia
filoxerei, precum şi o serie de soiuri străine, cu aptitudini
oenologice recunoscute.
Viticultorii integrează mai multe funcţii: producerea strugurilor,
procesarea, depozitarea, transportul şi comercializarea. Sectorul
viticol se caracterizează printr-un grad ridicat de specializare şi
zonare.
În fermele şi societăţile agricole specializate pe viţă de vie se
cultivă suprafeţe mari şi se practică tehnologii moderne.
Puncte slabe Ponderea mare a soiurilor hibride în structura suprafeţei cultivate
cu viţă de vie. Din cele 187629 ha cultivate cu viţă de vie, 91000
ha sunt cultivate cu viţe hibride, reprezentând 48% din suprafaţa
totală.
În cele mai multe cazuri, suprafeţele cultivate cu vie hibridă se
găsesc în exploataţiile familiale, care produc, în mare parte, pentru
auto-consum.
Caracterul dual al dimensiunilor exploataţiilor viticole.
Reducerea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie. Deşi este o cultură
perenă, viţa de vie a fost defrişată într-un ritm anual de 6,5%, de la
244400 ha în anul 2001, la 189000 ha în anul 2007.
Randamentele reduse fac oferta internă să fie insuficientă şi
instabilă.
Lipsa unui sistem organizat de colectare, stocare, depozitare şi
comercializare a strugurilor.
Lipsa unui sistem organizat şi ca urmare vânzarea produselor în
 condiţii necorespunzătoare.
Decalaje mari de productivitate la producţia de struguri între
România şi Uniunea Europeană. Nivelul randamentelor medii la
hectar este la jumătate din media UE.
Practicarea sistemelor extensive de cultură a viţei de vie şi
utilizarea tehnologiilor învechite determină reducerea
randamentelor la hectar.
Oportunități Existenţa unui potenţial pedoclimatic ridicat
Restructurarea suprafeţelor cultivate cu viţă de vie prin defrişarea
celor hibride şi plantarea soiurilor nobile.
Elaborarea şi implementare unor programe de oritentare a
producătorilor către cultivarea viţei de vie, cu deosebire a soiurilor
nobile.
Măsuri de stabilizare a suprafeţelor cultivate cu viţă de vie nobilă
şi de creştere a randamentelor medii prin organizarea sectorului în
organizaţii de producători şi activităţi economice în amonte şi aval
de sectorul agricol şi crearea organizaţiilor interprofesionale.
Organizarea aprovizionării cu inputuri de calitate şi la timp pentru
practicarea unor sisteme intensive de cultură şi obţinerea de
producţii mari şi de calitate.
Aplicarea cercetării ştiinţifice în sectorul viticol privind
tehnologiile de producţie.
Viţa de vie valorifică terenurile improprii pentru cultura mare.
Amenințări Ponderea ridicată a suprafeţelor cultivate cu vie hibridă creează
dificultăţi în implementarea acquis-ului comunitar pentru sectorul
vitivinicol. Prin reglementările Uniunii Europene, vinul obţinut
din soiuri hibride este interzis la comercializare, lipsind, astfel,
piaţa românească de o parte însemnată a ofertei locale, ca urmare
cresc importurile de vin din soiuri nobile, a căror calitate este
inferioară.
Pe fondul unei cereri relativ constante, variaţiile ofertei de struguri
conduc la oscilaţii ale preţurilor, care determină contracţia cererii
şi pătrunderea pe filieră a vinul brut de import.
Variaţii mari ale randamentelor medii la hectar, an de an, datorită
factorilor climatici nefavorabili, a lipsei sistemelor de irigaţii.
Înfiinţarea plantaţiilor de vii necesită investiţii importante, consum
ridicat de forţă de muncă şi cheltuieli de producţie mari la hectar.
Umiditatea excesivă, îngheţurile târzii de primăvară şi alţi factori
restrictivi de mediu determină reduceri cantitative şi calitative de
producţie.
Lipsa unor oportunităţi de angajare în mediul rural şi de obţinere a
unor venituri stabile împiedică procesul de restructurare a
fermelor.
Faza prelucrare

Puncte forte Investiţiile masive realizate de către întreprinderile de dimensiuni

mari – valoarea acestora, din anul 2002 până în prezent, este de 73
milioane euro.
Modernizarea tehnologiilor de obţinere a vinului în unităţile de
vinificaţie cu capacităţi mari de producţie, obţinerea vinului în
locul de recoltare a strugurilor, podgoriile din România având, în
fiecare centru viticol crame de prelucrare a strugurilor şi
întreprinderi de vinificaţie şi îmbuteliere a vinului.
Puncte slabe Colectarea strugurilor de către unităţile de vinificaţie se realizează
din două surse: fermele viticole proprii, caz în care strugurii sunt
transportaţi cu tractoarele cu remorci, şi producătorii particulari,
care obţin producţii reduse. În acest caz, colectarea strugurilor se
realizează cu dificultate, cantităţile aprovizionate din surse
numeroase fiind reduse şi neomogene calitativ.
Costurile ridicate ale materiei prime
Echipamentele şi maşinile învechite din unităţile de dimensiuni
mici
Insuficienţa materiei prime – suprafeţele cultivate cu viţă de vie
sunt foarte fragmentate, rezultând loturi mici şi neomogene de
struguri şi dificultăţi în colectarea acestora, iar încheierea de
contracte între producător şi procesator se desfăşoară greoi,
principalul obstacol fiind preţul nesatisfăcător pentru producătorii
de struguri.
Lipsa unei orientări spre calitate şi igienă. Transportul şi
depozitarea strugurilor se realizează în condiţii inadecvate de
igienă, nerespectându-se regulile de igienă şi restricţiile privind
contactul strugurilor şi al vinului cu metalul.
Oportunități Procesarea vinului se concentrează în unităţi de dimensiuni mari.
În industria băuturilor funcţionează 965 de întreprinderi, mai mult
de jumătate din acestea fiind microîntreprinderi
Tradiţia şi experienţa producerii vinului
Amenințări Transportul şi depozitarea strugurilor sunt activităţi ce pot aduce
pierderi calitative de producţie pe filieră, dacă nu sunt respectate
anumite condiţii legate de evitarea contactului cu materiale din
fier, menţinerea temperaturii scăzute etc.
Strugurii sunt produse perisabile, ceea ce impune luarea unor
măsuri riguroase de transport, depozitare şi prelucrare.
Strugurii recoltaţi trebuie transportaţi cât mai rapid pentru a fi
prelucraţi într-un timp cât mai scurt, astfel încât să se preîntâmpine
atacurile microorganismelor care le deteriorează calitatea.

Faza distribuție

Puncte forte România are o balanţă comercială excedentară la vin. Se exportă

 30000-40000 tone de vin anual şi se importă 1000-4000 de tone de
vin, în funcţie de cantitatea produsă în anul respectiv şi de
stocurile existente.
Sectorul vin deţine un loc important în comerţul exterior cu
băuturi alcoolice şi nealcoolice. Valoarea importurilor de vin
reprezintă 13% din valoarea importurilor de băuturi alcoolice,
nealcoolice şi oţeturi.
Puncte slabe România are o balanţă comercială deficitară la struguri proaspeţi.
România este un exportator net de vin, însă modest în comparaţie
cu capacitatea sa de producţie.
Vinul produs în gospodăriile ţărăneşti este destinat cu prioritate
autoconsumului. Cantităţile de struguri care se vând pentru
procesare centrelor de colectare sunt reduse
Sistemul de distribuţie este foarte fragmentat (multe firme private,
de dimensiuni mici), ceea ce determină înregistrarea unor costuri
de distribuţie ridicate.
Oportunități Creşterea cererii pentru vin de calitate datorată educării şi
reorientării preferinţelor consumatorilor de la vinul de masă,
comercializat în vrac, la vinuri din soiuri nobile.
Comercializarea vinului în magazine organizate în pieţe constituie
un punct comercial de desfacere pentru poducătorii de scară mică
care oferă vinul la preţuri reduse, lucru important pentru
consumatorii cu venituri mici.
Amenințări Lipsa informaţiilor privind situaţia şi evoluţia pieţei.
Pătrunderea importurilor de vin pe piață.
Blocajul financiar prezent pe întreaga filieră determină întârzieri
„în lanţ” la onorarea plăţilor.
Puterea de cumpărare a consumatorilor este redusă.
Creşterea cererii pentru bere manifestată în anumite perioade ale
anului determină reducerea vânzărilor de vin.