CAPITOLUL IV

FILIERA CEREALELOR

Cerealele sunt plante de câmp cultivate pentru boabe. Cele mai răspândite cereale
în lume sunt grâul, porumbul, orzul, sorgul, secara, meiul, ovăzul. Boabele cerealelor
sunt folosite în alimentaţia omului, în furajarea animalelor şi ca materie primă în
industrie.
Filiera cerealelor se studiază începând cu importanţa economică şi nutriţională a
acestora, continuă cu producţia la fermă, transportul şi depozitarea, prelucrarea,
distribuţia şi consumul. Componentele filierei sunt redate sub forma unui cerc (figura
4.1), care surprinde interdependenţa ce există între acestea, continuitatea şi complexitatea
acestei filiere. Materialul bilogic utilizat, modul cum sunt efectuate lucrările agricole,
fertilizarea şi irigarea şi modul cum sunt recoltate cerealele vor influenţa producţia la
hectar, care, la rândul ei, prin cantitate şi calitate, va determina eficienţa sau pierderea pe
filieră.
Tehnlogia
Materialul de producţie
biologic
Mediul
înconjurător

Tratamente
Intituţii prerecoltare
importante

Costuri le
Politicile de producţie
serctorului Preproducţie Producţie
public

Importanţa culturii Prerecoltare Recoltare

Postrecoltare
Costurile
postrecoltare Transport,
sortare,
condiţionare,
Distribuţie Prelucrare depozitare
Comerţul
exterior

Consumul de
cereale şi Prelucrarea
produse de cerealelor
panificaţie
Cererea și
oferta de
Prelucrarea
cereale şi
produse de făinii
Comerţul
panificaţie intern

Figura 4.1 - Componentele filierei cerealelor

 Filiera produselor de panificaţie poate fi considerată o filieră lungă. Nici una din cele
17 componente ale filierei nu poate fi exclusă. Unele din produsele de morărit şi
panificaţie se consumă în stare proaspătă, (pâinea), dar altele se pot consuma şi după o
anumită perioadă, în funcţie de garanţia prescrisă prin tehnologia de producţie. Astfel, pot
fi consumate după trecerea unor perioade de la câteva zile la câteva luni produse ca:
pâine feliată, pesmeţi, produse de patiserie (foi de plăcintă, cozonac etc.), paste făinoase,
făină etc.

4.1. Etapele filierei cerealelor

4.1.1. Etapa preproducție

Principalii operatori ai filierei în această fază sunt: Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale, institutele de cercetare, producătorii agricoli, procesatorii,
distribuitorii, unitățile de creditare. Activitățile aferente acestei etape sunt: cercetarea
pieței, cercetări asupra soiurilor de cereale, creditarea, asigurarea cu resurse materiale etc.

IMPORTANŢA CULTURII
Cerealele au o importanţă nutriţională şi una economică.
Importanţa nutriţională se referă la valoarea nutritivă ridicată a acestora, datorată
conţinutului bogat în hidraţi de carbon (amidon), în substanţe proteice, grăsimi, vitamine,
săruri minerale. Prin măcinarea boabelor de cereale rezultă făina, care se foloseşte la
fabricarea pâinii şi a altor produse de panificaţie şi de patiserie, la fabricarea grişului,
pastelor făinoase etc. În industrie, boabele cerealelor se folosesc ca materie primă pentru
obţinerea amidonului, dextrinei, glucozei, alcoolului, berii şi uleiurilor.
Grâul ocupă un loc important în strategia de asigurare a securităţii alimentare, în
primul rând datorită valorii nutritive ridicate, conservabilităţii de lungă durată, dar şi
datorită însuşirilor specifice şi pretabilităţii pentru realizarea unei game diversificate de
produse de panificaţie. Rolul grâului în strategia securităţii alimentare este determinat şi
de posibilităţile de conservare cu cheltuieli reduse în comparaţie cu alte produse
alimentare, nefiind necesare lanţuri frigorifice sau instalaţii costisitoare.
Pâinea şi produsele de panificaţie au proprietatea de a furniza organismului uman
o anumită cantitate de căldură, ceea ce reprezintă unul dintre cei mai importanţi indici ai
valorii ei alimentare. În medie, pâinea are o putere calorică de 2300 calorii/kg. Pentru cea
mai mare parte din populaţia României, pâinea şi variatele produse (spaghete, fidea,
macaroane, tăiţei etc) care se fabrică din făina de grâu reprezintă hrana de bază, asigurând
cca 40% din totalul necesar de calorii.
În plus, în urma prelucrării cerealelor, rămân o serie de reziduuri care se folosesc
în furajarea animalelor: ţărâţele, borhoturile, şroturile. Unele cereale (porumbul, sorgul,
secara, orzul) se folosesc în hrana animalelor şi ca furaj verde. Cerealele prezintă marele
avantaj că se pot depozita şi păstra timp îndelungat şi se pot transporta cu uşurinţă pe
distanţe mari.
Importanţa economică a cerealelor este dată de locul pe care îl ocupă acest sector
în economia României, ca suprafeţe cultivate, producţii obţinute, consum, export şi
import.
 În România, cerealele ocupă un loc important în structura culturilor agricole.
Producţia de cereale este axată, în principal, pe cultivarea grâului, a porumbului şi a
orzului. Pe suprafeţe mai mici se cultivă secară, sorg şi ovăz.
În perioada 1989-2005 ponderea cerealelor în valoarea producţiei vegetale a variat
în intervalul 30-40%, acestea reprezentând în acelaşi timp circa 18-20% din valoarea
producţiei agricole.
Pe parcursul întregii perioade a fost manifestată tendinţa de creştere a ponderii
suprafeţelor cultivate cu cereale, pe de o parte datorită importanţei lor în modelul de
consum alimentar al românilor şi în economia micii gospodarii ţărăneşti, iar pe de altă
parte, aceste culturi fiind mai adaptate condiţiilor climatice şi nivelului tehnologic actual
al agriculturii româneşti.
Cerealele sunt cultivate pe aproape întreg teritoriul tarii, pe o suprafaţă care
variază de la un an la altul, având o pondere în suprafaţa arabilă cultivată cuprinsă între
61% în 1989 şi 69% în 2005 (tabelul 4.1).
Tabelul 4.1
Suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, în perioada 1989-2005
- mii ha -
Arabil cultivat Cereale Grâu şi secară Orz şi Ovăz Porumb
orzoaică
Anul d.c. d.c. d.c. d.c. d.c. d.c.
Total sect. Total sect. Total sect. Total sect. Total sect. Total sect.
privat privat privat privat privat privat
1989 9847 - 6027 - 2359 - 768 - 106 - 2733 -
1990 9402 - 5704 - 2298 - 749 - 144 - 2467 -
1991 9187 7261 6049 5077 2217 1880 1018 665 210 160 2575 2367
1992 8909 7125 5774 4916 1475 1205 628 346 304 247 3336 3110
1993 9166 7196 6395 5275 2307 1841 637 354 365 266 3066 2813
1994 9220 7321 6558 5434 2441 1957 785 467 334 258 2983 2750
1995 9225 7511 6445 5452 2501 2005 582 342 239 213 3109 2889
1996 8879 7182 5843 4917 1798 1397 515 303 234 209 3277 3005
1997 9060 7392 6320 5279 2424 1905 627 358 219 196 3038 2886
1998 8973 7404 5921 5095 2033 1619 517 331 228 209 3129 2932
1999 8494 7153 5371 4699 1689 1346 416 285 248 228 3014 2838
2000 8500 7442 5644 5076 1954 1659 412 315 232 219 3049 2879
2001 8905 8109 6295 5808 2559 2291 529 434 219 210 2974 2864
2002 9002 8608 6038 5826 2310 2197 579 539 239 233 2895 2845
2003 8881 8641 5542 5449 1748 1707 330 320 242 238 3200 3163
2004 8528 8209 6265 6113 2318 2249 425 405 208 202 3274 3217
2005 8468 8268 5866 5788 2497 2460 485 476 215 210 2628 2602
Sursa: Anuarul Statistic al României, ediţiile 1990-2006

Aceste date pun în evidenţă faptul că în agricultură a avut loc un fenomen de

extensificare şi de reducere a diversificării culturilor inclusiv în cazul cerealelor.

POLITICILE SECTORULUI PUBLIC

În perioadele pre și postaderare a României la Uniunea Europeană, piaţa
cerealelor şi a altor culturi în arabil, a fost îndelung reglementată şi reformată până la
forma existentă în prezent şi puternic susţinută din fonduri publice.
Începând cu anul 2007, sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli se referă
la:
Plăţile directe:
 Plăţile directe pe hectar sunt susţinute din fondurile Uniunii Europene, iar
pentru anul 2007 suma a fost de 50 Euro/ha. Această sumă va creşte treptat în fiecare an,
ajungând până în anul 2013 la 200 Euro/ha/an.
Plăţile naţionale complementare sunt susţinute din bugetul Ministerului
Agriculturii şi se vor acorda pe suprafaţa cultivată conform modelului european pe grupe
de culturi. Pentru suprafeţele cu grâu se vor acorda 30 Euro/ha/an. Aceste plăţi pot fi
majorate în funcţie de resursele bugetare şi de nevoile producătorilor agricoli.
Sistemul de măsuri de piaţă şi intervenţie
Preţul de intervenţie reprezintă acţiunea de cumpărare sau vânzare pe piaţă de
către stat a unor cantităţi de produse pentru a proteja producătorii şi piaţa în condiţii de
supraproducţie sau subproducţie. Acest mecanism este prevăzut pentru cereale şi va
asigura un preţ corect al grâului pentru producători. Preţul de intervenţie pentru cereale
(grâu comun, grâu dur, orz, sorg, porumb) a este unic şi a fost stabilit la 101,31
Euro/tonă.
Subvenţiile la export reprezintă sume de bani care se dau exportatorilor români
care vând unele produse agroalimentare în afara Uniunii Europene, în condiţiile în care
preţul de vânzare este inferior preţului intracomunitar.
Restituţiile la export reprezintă diferenţa între preţul pe piaţa comunitară şi
preţul mondial al mărfurilor, fără să depăşească limitele acordurilor OMC privind
produsele agricole. Acordarea restituţiilor se face în scopul facilitării accesului
exportatorilor din Comunitate pe piaţa mondială şi pentru a putea face faţă concurenţei.
Restituţiile la export pot fi acordate pentru unele produse comunitare care fac obiectul
Organizărilor Comune de Piaţă, în condiţiile definite de Uniunea Europeană.
Ajutorul de stat reprezintă subvenţiile şi creditele date de Ministerul Agriculturii
începând cu 2007 pentru spijinirea cultivării pământului. Acesta se acordă sub formă de
credite pentru producţia agricolă, ajutor pentru seminţe, subvenţii pentru tratamente
fitosanitare, prime pentru asigurarea culturilor, subvenţii pentru irigaţii. Ajutorul de stat
se distribuie prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi
al Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR).
Impozite, taxe, asigurări
lmpozitarea producţiei agricole a fost suspendată pentru o perioadă de câţiva ani.
Prin această politică fiscală se încearcă acordarea unui alt sprijin exploataţiiIor agricole
pentru a se redresa din punct de vedere economic. In schimb, începand cu anul 2004 se
încasează impozitul pe terenul agricol, deşi taxa este modică.
Taxa pe valoare adaugată se plăteşte de către cultivatorii de cereale pentru
lucrările mecanizate, pentru materialele cumpărate şi pentru serviciile specifice solicitate.
Taxele vamale aplicabile la produsele cerealiere au în general acordul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi sunt stabilite în Tariful Vamal Comun. Taxa
vamală de import este stabilită în funcţie de sectorul de produs şi este colectată de către
Autoritatea Naţională a Vămilor, care va putea da informaţii suplimentare operatorilor
economici în ceea ce priveşte taxele vamale percepute.
Redevenţele se plătesc de către societăţile agricole proprietarilor de terenuri.
Aceste plăţi se pot face şi în natură.
Asigurarea culturilor de cereale trebuie încheiată cu una din societăţile de
asigurare-reasigurare agreate de MADR conform Legii 381/2002. La asigurarea grâului,
inconvenientul constă în faptul că îngheţul din timpul iernii şi seceta severă din timpul
verii nu sunt luate în considerare la încheierea poliţelor de asigurare cu societăţile
specializate. În acest caz, despăgubirile sunt acoperite din resursele bugetare. De regulă,
în bugetul MADR se prevăd sume mult mai mici decât este necesar ca despăgubire pe
hectarul de grâu.

INSTITUŢII IMPORTANTE
În tabelul 4.2 sunt redate principalii agenți economici ai filierei, operațiile pe care
acestea le desfășoară și produsele ce rezultă în fiecare fază a filierei.
Tabelul 4.2
Agenții economici, operațiile și produsele filierei cerealelor, pe etape
SECTORUL Operaţiile Produsul care Asociaţii profesionale,
(Etapa în cadrul specifice circulă în Agenţi economici implicaţi interprofesionale şi instituţii
pe filieră
filierei) sectorului cadrul filierei abilitate
Societăţi de servicii agricole,
maşini agricole - Asociaţia Fermierilor din
substanţe chimice Unităţi de comercializare a
cultivare substanţelor chimice, România
sămânţă certificată Asociaţii ale utilizatorilor de apă - Federaţia Agricultorilor
recoltare grâu Deţinători de utilaje agricole Privaţi
AGRICULTURA - AGROSTAR - asoc.
grâu pentru consum Sindicală
grâu pentru sămânţă - Organizaţia interprofesională
depozitare grâu pentru hrana Gospodăriile ţărăneşti
“Cereale şi Produse Derivate”
animalelor
colectare grâu + secară Semrom,
condiţionare grâu + secară Unisem, - Asoc. Naţională a
DEPOZITAREA conservare grâu stas Unităţi de morărit, Angrosiştilor şi Depozitorilor
Comercianţi privaţi, de Cereale (ANADC)
stocare grâu stas Angrosişti
colectare grâu pentru consum Soc. com. de morărit cu capital
privat; - Asociaţia Naţională a
MORĂRITUL depozitare grâu pentru consum mori şi brutării private săteşti, Morarilor şi Brutarilor
mori şi brutări ce aparţin altor (ANAMOB)
făină,
măcinare personae fizice sau juridice
tărâţă
colectare grâu, făină Fabrici de pâine cu capital privat
depozitare grâu, făină Cuptoare de pâine private - Patronatul unităţilor de
PANIFICAŢIA pâine, franzelărie Brutării săteşti private panificaţie din România
prelucrare paste făinoase Brutării ale Agromec (ROMPAN)
prod. patiserie Brutării ale Centrocoop
promovare produse panificaţie - Asociaţia Amelioratorilor,
pâine, franzelărie, vânzări en gros: engrosişti, Producătorilor şi
COMERCIA- valorificare paste făin., făină, exportatori Comercianţilor de Material
LIZAREA biscuiţi vânzări en detaill: detailişti, Săditor
făină, paste făian., supermarketuri - Societatea Naţională a
depozitare biscuiţi Produselor Agricole (SNPA)
menaje
cantine, spitale - Inspectoratul pentru Protecţia
CONSUMUL consum pâine, franzelărie etc. armata, restaurante Consumatorilor
unităţi turistice
Sursa: Turek Rahoveanu A. coordonator, Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2007

Instituţia principală care intervine pe filiera cerealelor este Ministerul Agriculturii,

Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Ministerul acţionează la nivel central şi are rolul de
coordonator al politicii în domeniu, îndeosebi în ceea ce priveşte implementarea
prevederilor aquis-ului comunitar şi a măsurilor de intervenţie.
 MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
Manifestarea factorilor naturali influenţează nu numai producţia la hectar, dar şi
calitatea produsului, maturitatea şi, implicit, momentul optim de recoltare.
Temperatura. În zonele de cultivare a grâului temperatura trebuie să fie scăzută la
începutul vegetaţiei, moderată în perioada de creştere şi ridicată în perioada de coacere.
Cerinţele faţă de temperatură sunt diferite în fiecare fază a vegetaţiei:
- temperatura minimă de răsărire este de 1-3oC;
- temperatura optimă pentru înfrăţire este de 8-10oC;
- în perioada de primavară-vară, cerinţele pentru temperatură cresc, treptat, ajungând la
20oC la coacere.
Umiditatea reprezintă un factor important în realizarea unei producţii mari de
grâu la hectar, fiind necesare cantităţi mari de precipitaţii pe toată perioada de vegetaţie:
pentru germinare, înfrăţire, formare a bobului.
Solul cel mai potrivit pentru cultura de grâu este cel lutos sau luto-argilos, soluri
fertile, profunde, cu mare capacitate de a reţine apa.
Efectele negative ale manifestării unor factori climatici negativi sunt redate în
tabelul 4.3.
Tabelul 4.3
Efectele negative ale factorilor de mediu asupra culturii cerealelor
Factori restrictivi de mediu Efecte asupra producţiei
APA Lipsa apei Răsar plante firave, care dispar
Cresc paie scurte
Boabele sunt mici, încreţite, uşoare
Exces de apă Favorizează atacurile de boli
TEMPERATURA Pozitive foarte Boabe şiştave – mici, încreţite, uşoare
ridicate
Sursa – prelucrare după Bran Mariana Agrofitotehnie, Editura ASE, 2004

MATERIALUL BIOLOGIC
Soiurile de grâu cultivate în lume aparţin speciilor: grâul comun, care ocupă 90%
din suprafaţa cultivată cu grâu pe glob şi grâul durum, care ocupă 9% din suprafaţa
cultivată. Comparativ cu grâul comun, grâul durum conţine mai multă proteină (18-20%),
făina obţinută din acest grâu fiind folosită mai ales în patiserie. Soiurile de grâu cele mai
răspândite în ţara noastră sunt: Fundulea, Flamura, Bucovina, Lovrin, Moldova,
Transilvania, Turda, Potaissa.
În România, grâul comun de toamnă este cel mai răspândit soi în cultură.
Parametrii de calitate care trebuie urmăriţi la un material săditor sunt: productivitatea,
precocitatea, rezistenţa la iernare, rezistenţa la boli, rezistenţa la secetă, rezistenţa la
cădere, rezistenţa la scuturare. Astfel de parametrii sunt îndepliniţi de seminţele
comercializate prin reţeaua specializată de aprovizionare cu material săditor: Comcereal,
Cerealcom, Nutricomb, Semrom, Unisem, care dispun de infrastructura necesară obţinerii
unor seminte de calitate, tratate şi pregatite înainte de însămânţare, seminţele aparţinând
categoriei “elită”.
Aceste societăţi au fost proiectate, la înfiinţarea lor, pentru aprovizionarea marilor
unităţi agricole. În prezent, societăţile ar trebui să-şi adapteze oferta la cererea noilor
beneficiari – mici ca dimensiune şi foarte răspândiţi teritorial. Unităţile agricole de
 dimensiuni reduse utilizează deseori seminţele rezultate din procesul de producţie intern,
fără a apela la reţeaua specializată în producerea şi comercializarea acestor seminţe.

4.1.2. Etapa producție

Principalii operatori identificati în această fază a filierei sunt: producătorii

agricoli, societăţi care prestează servicii agricole, unităţi de comercializare a substanţelor
chimice, asociaţii ale utilizatorilor de apă, deţinători de utilaje agricole. Operațiile
desfășurate în etapa de producție sunt: cultivarea și îngrijirea plantelor, recoltarea
produselor.

TEHNOLOGIA DE PRODUCŢIE
Cultivarea cerealelor este o preocupare străveche pe teritoriul României, grâul
fiind principala marfă comercializată din timpuri străvechi. Între tradiţie şi eficienţă
economică există un echilibru stabil în cazul acestei culturi, pretabilitatea ei pentru
mecanizarea lucrărilor agricole transformând-o într-o cultură relativ ieftină.
Grâul constituie o foarte bună premergatoare pentru majoritatea culturilor,
deoarece se recoltează devreme, la începutul lunii iulie, şi lasă suficient timp solului să-şi
refacă fertilitatea. Încadrarea acestei culturi într-un asolament raţional este deosebit de
importantă. Cele mai bune premergătoare sunt cele care nu au boli comune cu ale grâului
şi cele care fixează azotul în sol (mazărea, fasolea, soia), grâul având nevoie de mult azot
pentru creşterea vegetativă.
Cea mai răspândită plantă premergatoare este porumbul. Exploataţiile agricole
familiale nu au o structură diversificată a culturilor, rotaţia realizându-se între grâu şi
porumb. Monocultura de grâu nu este indicată, deoarece duce la extinderea unor boli şi
apariţia dăunătorilor, la îmburuienare cu buruieni specifice grâului, ceea ce înseamnă
reducerea treptată a producţiei.
Tehnologia de cultivare a grâului are următoarele etape mai importante:
- Însămânţarea. Seminţele se tratează înainte de semănat contra bolilor şi dăunătorilor,
aspect deosebit de important care conduce la producţii ridicate la hectar, de calitate
superioară şi la economii de cheltuieli care s-ar fi facut cu achiziţionarea şi administrarea
erbicidelor.
Decizia de a cumpara un material saditor de calitate trebuie să fie precedata de
calcule economice privind costul acestor seminţe, comparativ cu economia de cheltuieli
ce s-ar fi făcut cu lucrările de combatere a bolilor şi dăunătorilor şi cu sporul de producţie
obţinut. Analiza cost/beneficiu trebuie efectuată în faza de planificare a producţiei, când
se întocmeşte Bugetul de venituri şi cheltuieli.
Epoca de semănat, diferenţiată pe zone, este hotărâtoare pentru a obţine producţii
ridicate. Cercetările agricole au demonstrat ca semănatul prea timpuriu sau prea târziu
faţă de epoca optimă, duce la diminuări importante de producţie (tabelul 4.4).
Tabelul 4.4
Influenţa epocii de semănat asupra producţiei de grâu
Producţia Semănat înainte de Semănat în Semănat după epoca
optimă epoca optimă cu: epoca optimă optimă cu:
 22 zile 15 7 zile 01-10 octombrie 7 zile 15 22 zile
zile zile
Producţia în 2950 3750 4350 5000 4300 3750 3100
kg/ha
Producţia (%) 59 75 87 100 86 75 62
Sursa: Dincu I., Bran M. Tehnologia culturilor de camp, ASE, 2001

Însămânţarea se efectuează la o adâncime de 3-5 cm şi la o distanţă între rânduri de

12,5 cm.
- Lucrările de îngrijire mai importante sunt:
1. Eliminarea excesului de apă, lucrare care se execută prin trasarea de şanţuri;
2. Controlul stării de vegetaţie, care se face imediat după răsărire şi se repetă după
fiecare îngheţ;
3. Tasarea zăpezii, lucrare necesară când stratul este gros şi a făcut crustă la suprafaţă;
4. Reţinerea zăpezii pe cultură, lucrare necesară în zonele unde zăpada este viscolită. Se
folosesc parazăpezi, perdele de protecţie;
5. Tăvălugirea culturii la desprimăvărare, dacă plantele sunt dezrădăcinate.
Neefecutarea acestor lucrări speciale de îngrijire duce la pierderi cantitative de
producţie importante.

TRATAMENTELE PRERECOLTARE
În timpul vegetaţiei cultura de grâu este supusă mai multor lucrări şi tratamente,
precum: fertilizarea, irigarea, combaterea buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor.
- Fertilizarea. Folosirea îngrăşămintelor la grâu asigură obţinerea unor producţii
ridicate. Grâul are un consum redus de îngrăşăminte chimice, exprimat în substanţă
activă: 2,3-3,3 kg azot, 1,1 – 1,8 kg fosfor şi 1,9 – 3,8 kg potasiu la 100 kg boabe şi
25-30 tone îngrăşăminte organice la hectar;
- Irigarea. Grâul necesită irigare în zonele de stepă şi silvostepă pentru a asigura
producţii mari şi stabile. Norma de consum este de 300-400 mc la ha;
- Combaterea buruienilor. Această lucrare este foarte importantă pentru reducerea
pierderilor de producţie, care se pot situa la nivelul de 10% - 20%, sau chiar 100%.
Împotriva buruienilor se acţionează prin combaterea integrată, folosind atât mijloace
preventive, cât şi cele curative, prin aplicarea măsurilor agrofitotehnice de combatere,
cât şi a celor chimice. Norma de consum de erbicide la hectar variază în funcţie de
tipul de erbicid utlizat;
- Combaterea bolilor şi dăunătorilor reprezintă un alt mijloc de a reduce pierderile de
producţie. Principalele boli ale grâului sunt: mălura, făinarea, ruginile, tăciunele
zburător etc., iar principalii dăunători sunt: ploşniţele cerealelor, gândacul ghebos,
viermii sârmă, muştele cerealelor, viespea grâului etc. Norma de consum de
insecticide şi fungicide variază în funcţie de tipul de produs utilizat.

COSTURILE DE PRODUCŢIE
Cheltuielile de producţie variază în funcţie de tehnologia de producţie aplicată şi
de costul factorilor de producţie (sămânţă, substanţe fertilizante şi de combatere a bolilor
şi dăunătorilor, lucrările mecanizate efectuate, cheltuielile de aprovizionare şi cu forţa de
muncă).
 Calcularea costurilor de producție și aprecierea performanței economice s-a
realizat la două unități agricole (Tabelul 4.5). Performanţa economică a celor două unităţi
este dependentă de randamentele la hectar, de costurile de producţie, de preţurile pieţei, şi
de sprijinul acordat producătorilor agricoli etc.
Tabelul 4.5
Costurile, preţurile, profitul şi rentabilitatea pe tona de produs
la principalele culturi cerealiere*
Unitatea A Unitatea B
Specificare UM
2004 2005 2006 2004 2005 2006
Grâu
Cantitatea marfă to 7,7 7,7 8,4 8 8 6,9
Cost mediu Lei/to 350 360 510 310 315 350
Preţ mediu Lei/to 320 340 450 325 320 320
Profit pe tonă Lei/to - - - 15 5 -
Rata profitului % - - - 4,8 1,5 -
Orz
Cantitatea marfă to - - - 6 5,8 4,8
Cost mediu Lei/to - - - 314 319 330
Preţ mediu Lei/to - - - 310 320 300
Profit pe tonă Lei/to - - - - 1 -
Rata profitului % - - - - 0,3 -
Porumb
Cantitatea marfă to 7,5 9 6 15 15 10
Cost mediu Lei/to 240 240 365 267 283 322
Preţ mediu Lei/to 310 320 400 270 290 310
Profit pe tonă Lei/to 70 80 35 3 7 -
Rata profitului % 29,1 33,3 9,5 1,1 2,4 -
Notă: * nu au evidenţă analitică la nivelul gospodăriei, datele din tabel fiind calculaţii proprii

Pentru estimarea costurilor de producţie la cultura grâului la nivelul anului 2007

s-au folosit calculaţiile Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și
Dezvoltare Rurală ICEADR – ASAS (tabelul 4.6).
Tabelul 4.6
Cheltuieli estimate la cultura grâului, anul 2007
Indicatori UM Valoarea
Producţia principală kg 3500
Producţia secundară kg 1200
A. VALOAREA PRODUCTIEI lei 1985,0
A1. Din care producţia principala lei 1925,0
B (+) SUBVENTII lei 268,0
C (=) PRODUS BRUT lei 2253,0
D (-) CHELTUIELI TOTALE lei 1807,0
D1. Din care pentru producţia principala lei 1807,0
I. CHELTUIELI VARIABILE lei 1682,0
1.Cheltuieli cu materii prime si materiale lei 776,6
- Sămânţă si material săditor lei 225,0
- Îngrăşăminte chimice lei 353,4
- Pesticide lei 163,6
- Alte materiale lei 34,6
2. Cheltuieli cu lucrări mecanizate lei 833,5
 3. Cheltuieli cu irigaţii lei 0,0
4. Cheltuieli de aprovizionare lei 38,8
5. Cheltuieli cu forta de munca temporara* lei 0,0
6. Asigurări lei 33,4
II. CHELTUIELI FIXE lei 124,6
- Cheltuieli cu forţa de munca permanenta lei 23,5
- Cheltuieli generale si de management lei 33,4
- Dobânzi la credite lei 32,7
-Amortisment pentru clădiri si utilităţi lei 35,0
E. (=) VENIT IMPOZABIL lei 118,0
(-) Impozite si taxe lei 0,0
F. (=) VENIT NET+subventii lei 386,0
G. RATA VENIT IMPOZABIL (%) % 6,5
H. RATA VENIT NET+subventii (%) % 21,4
COST DE PRODUCTIE lei/kg 0,516
PRET PIATA INTERNA PREVIZLBIL lei/kg 0,550
Notă: * Aceste cheltuieli se regasesc la exploatatiile de dimensiuni mijlocii, mari si foarte mari
Sursa: calculaţii ICEADR

Din date prezentate în tabelul anterior rezultă că la nivelul anului 2007 pentru o
producţie medie de grâu de 3500 kg/hectar a rezultat un cost de producţie de 516 lei/t, iar
prin valorificarea producţiei la un preţ mediu de 550 lei/t se obţine un venit de 118 lei/ha
şi o rată a profitului de 6,5%, iar datorită subvenţiei acordate producătorilor agricoli
eligibili, în valoare de 2681 lei, se obţine un venit net de 386 lei/ha şi o rată a profitului de
21,4%.

RECOLTARE
Recoltarea grâului se face la coacerea deplină, când boabele au 16-17% umiditate.
Dacă, din condiţii obiective, recoltarea nu se desfăşoară în epoca optimă, ci se întârzie
datorită unor condiţii climatice nefavorabile, atunci devine necesară luarea unor măsuri
pentru uscare.
Recoltarea se face mecanizat, cu combina. După recoltare, boabele se
condiţionează şi se depozitează în spaţii corespunzătoare destinaţiei lor. Producţia medie
obţinută este de 3500 kg/ha.
Evoluţiile producţiilor medii la cerealele pentru boabe în perioada 1989-2005 au
variat între 1,76 tone în 1996 şi 3,36 tone în 1989 la grâu şi secară, la orz şi orzoaică între
1,64 tone în 2003 şi 4,47 tone în 1989, iar în ceea ce priveşte porumbul mediile
producţiilor au fost situate între 1,60 tone în 2000 şi 4,44 tone în 2004 (tabelul 4.7, figura
4.2).
Tabelul 4.7
Producţia medie de cereale pentru boabe
- mii tone -
Grâu şi secară Orz şi orzoaică Ovăz Porumb
d.c. d.c. d.c. d.c.
Anul
Total sect. Total sect. Total sect. Total sect.
privat privat privat privat
1989 3364 - 4475 - 1587 - 2475 -

1plăţi directe la hectar din bugetul UE de 50 Euro, la care se adaugă 30 Euro/ha de la bugetul
naţional, 1EUR = 3,35 RON
 1990 3212 - 3577 - 1622 - 2756 -
1991 2507 2333 2899 2551 1230 1167 4072 4115
1992 2188 2015 2670 2246 1671 1479 2046 2047
1993 2321 2189 2437 2099 1519 1370 2605 2574
1994 2535 2427 2718 2563 1487 1516 3131 3137
1995 3038 2957 3122 2809 1693 1685 3184 3176
1996 1760 1569 2149 1839 1242 1233 2926 2925
1997 2964 2795 3016 2614 1485 1506 4171 4151
1998 2561 2437 2394 2205 1588 1591 2756 2749
1999 2776 2656 2451 2275 1570 1578 3627 3643
2000 2280 2172 2105 1876 1050 1057 1603 1612
2001 3034 3016 2988 2897 1743 1750 3066 3098
2002 1923 1917 2005 2011 1368 1375 2902 2914
2003 1393 1393 1641 1643 1334 1336 2993 3000
2004 2957 2947 3312 3294 2154 2148 4441 4432
2005 2668 2666 2227 2231 1757 1757 3952 3950

5000
Productia medie de grau
4000
Productia medie de orz si
3000 orzoaica
2000 Productia medie de ovaz

1000 Productia medie de porumb

0
1989 1991 1993 1995 1997 1999 2001 2003 2005

Figura 4.2
Dinamica productiilor medii de cereale
Sursa: Anuarul Statistic al României, ediţiile 1990-2006

Producţia de cereale a avut o evoluţie neuniformă de-a lungul perioadei analizate,

condiţiile climatice, calitatea materialului germinativ şi respectarea tehnologiilor de
cultură având o influenţă hotarâtoare. Minimul s-a înregistrat în 1992, când producţia s-a
diminuat cu peste 7 milioane tone faţă de anul precedent, iar maximul în anul 2004 (peste
24 milioane tone). Însă de regulă, producţia totală de cereale a fluctuat, situandu-se în
intervalul 14-18 milioane tone anual (tabelul 4.8).
Tabelul 4.8
Producţia totală de cereale pentru boabe
- mii tone -
Cereale boabe Grâu şi secară Orz şi orzoaică Ovăz Porumb
d.c. d.c. d.c. d.c. d.c.
Anul
Total sect. Total sect. Total sect. Total sect. Total sect.
privat privat privat privat privat
1989 18379,3 - 7935,2 - 3436,3 - 167,8 - 6761,8 -
1990 17173,5 - 7379,0 - 2679,6 - 234,0 - 6809,6 -
1991 19306,6 16024,8 5558,9 4385,8 2950,7 1697,5 258,2 187,2 10497,3 9749,9
1992 12288,5 9942,5 3227,6 2426,9 1678,0 776,9 507,7 364,9 6828,3 6368,7
1993 15493,1 12378,4 5354,5 4029,5 1552,8 742,8 553,6 363,6 7987,5 7240,5
1994 18183,8 14967,4 6186,5 4750,2 2133,6 1195,8 496,8 390,6 9343,2 8628,4
1995 19882,7 16446,8 7709,3 5929,8 1816,3 961,9 404,4 358,3 9923,1 9195,7
1996 14199,7 11815,9 3164,1 2192,3 1107,5 556,8 290,5 257,8 9607,9 8807,2
1997 22100,3 18255,7 7185,6 5323,1 1889,3 935,2 325,4 294,7 12679,7 11699,7
1998 15452,7 13071,9 5207,9 3944,5 1238,0 729,6 362,1 332,2 8623,4 8058,7
1999 17037,3 14927,7 4682,5 3574,9 1018,6 647,7 389,6 359,5 10934,8 10341,9
2000 10477,5 9080,9 4456,2 3604,3 867,0 591,3 243,8 232,0 4897,6 4649,9
2001 18870,9 17425,4 7763,8 6910,8 1580,0 1257,3 382,4 367,8 9119,2 8873,8
2002 14356,5 13930,0 4441,1 4211,8 1160,4 1082,2 327,4 321,0 8399,8 8290,9
2003 12790,3 24403,0 2496,5 2432,0 540,8 525,0 323,1 318,5 9577,0 9489,0
2004 24403,0 23748,4 7867,4 7583,9 1406,0 1335,1 447,1 432,9 14541,6 14261,5
2005 19345,5 19094,6 7389,7 7278,7 1079,1 1063,1 377,5 369,5 10388,5 10276,4
Sursa: Anuarul Statistic al României, ediţiile 1990-2006

Structura sortimentală a producţiei de cereale s-a modificat în favoarea

porumbului. Astfel, dacă în 1989, din totalul producţiei de cereale, grâul reprezenta
43,1%, iar porumbul 33,7%, în 2005 ponderea grâului a scăzut la 38,2%, iar cea a
porumbului a crescut până la 53,7%.
Creşterea producţiei de cereale a avut importanţă nu numai în planul alimentaţiei
umane, dar a favorizat dezvoltarea sectorului zootehnic prin asigurarea nutreţurilor
necesare creşterii animalelor.

4.1.3. Etapa prelucrare

În această fază a filierei, principalii operatori sunt: deținătorii de depozite,

întreprinderile de morărit cu capital privat, mori şi brutării private săteşti, mori şi brutări
ce aparţin altor persoane fizice sau juridice, fabrici de pâine cu capital privat, cuptoare de
pâine private etc. Operațiile efectuate în această etapă a filierei sunt: preluarea,
condiționarea, depozitarea și prelucrarea cerealelor, prelucrarea făinii.

TRANSPORT, SORTARE, CONDIŢIONARE, DEPOZITARE

Cerealele se transportă din câmp în unităţi de achiziţii specializate, unde se aplică
un control riguros din partea statului, datorită importanţei sociale a acestor produse.
Silozurile sunt amplasate în bazinele cerealiere, în spatii special amenajate unde
se poate asigura condiţionarea şi depozitarea pe perioade îndelungate. Recepţia calitativă
a cerealelor urmăreşte determinarea următorilor indicatori: greutatea hectolitrică,
umiditatea, puritatea, prezenţa corpurilor străine. În funcţie de aceşti parametrii se
stabileşte preţul de achiziţie.
In funcţie de calitate, cerealele se sortează şi se depozitează pe loturi omogene, în
celule cu capacităţi aproximativ egale, în scopul realizării fluxului de condiţionare
specific parametrilor. Condiţionarea presupune uscarea boabelor prin aducerea umidităţii
la valorile tehnologice astfel încât să prevină încolţirea şi autoîncingerea şi curăţirea sau
eliminarea diferitelor impurităţi prin trecerea cerealelor pe benzile transportoare sau pe
şnecuri şi supuse unui curent de aer.
Depozitarea se face atât în depozitele mari care au aparţinut reţelei de stat de
depozitare (în prezent privatizate), formată din capacităţi mari, dotate cu utilaje
corespunzătoare unei stocări de calitate, cât şi în depozite de mică capacitate, dar
corespunzătoare unor stocări de mai scurtă durată. Aceste depozite, atât cele mari, cât şi
cele mici, dispun de laboratoare de analiză şi de utilaje de încărcare şi de descărcare a
grâului din mijloacele de transport.
Partenerii de pe filiera cerealelor care deţin în proprietate sau administrează spaţii
de depozitare cu această destinaţie, pot desfăşura aceste activităţi numai în baza
autorizaţiei de depozit, fiind interzisă introducerea cerealelor în circuitul comercial din
sau în spaţii care nu deţin autorizaţie de depozit.
În vederea monitorizării circuitului cerealelor în piaţă, partenerii de pe filieră care
deţin în proprietate sau administrează spaţii de depozitare autorizate, au obligaţia
evidenţierii lunare a cantităţilor de cereale intrate si ieşite, precum şi a stocurilor iniţiale
si finale aflate în aceste spaţii.
În cadrul intervenţiei depozitarea este cea de a doua activitate şi poate fi
desfăşurată de persoane fizice şi juridice care au în proprietate spaţii de depozitare
specializate.
Conform prevederilor regulamentelor UE, depozitarea cerealelor intervenţionabile
se realizează pe baza contractelor de depozitare încheiate între APIA şi depozitari făcând
obiectul unei plăţi pentru preluare, depozitare şi livrare.
Sistemul Certificatelor de Depozit reprezintă un sistem de licenţiere menit să
uşureze tranzacţiile cu cereale de la fermieri la detinatorii de silozuri şi să creeze
lichidităţi financiare pentru producători. Regimul certificatelor de depozit este
reglementat prin OUG nr.141/2002, modificat prin Legea nr. 149/2003 şi completat prin
Normele Metodologice din 23 ianuarie 2003. Certificatele de depozit sunt emise de către
depozitele/silozurile acreditate de Comisia pentru acordarea licenţelor de depozit pentru
seminţele de consum, care funcţionează în cadrul MADR. Pentru a primi această licenţă
depozitele trebuie să îndeplinească anumite standarde tehnice şi financiare şi să
contribuie la finanţarea Fondului de Garantare.
Certificatul de Depozit constituie titlu de credit negociabil. El este stipulat, la
cererea deponentului, fie la ordin, fie la purtător. Certificatul este transmisibil,
reprezentând titlu executoriu pentru cantitatea seminţelor de consum înscrisă în acesta. El
poate fi folosit la constituirea unei garanţii reale imobiliare asupra seminţelor de consum
depozitate, fiind folosit ca garanţie la bănci pentru cerealele depozitate.
Spaţiile de depozitare diferă în funcţie de tipul societăţilor comerciale, prin
următoarele structuri de depozitare:
 depozite cu capacitate de la 500, 1000, 1500, 3000, 5000 şi 6000 tone;
 platforme de beton pentru depozitarea temporară;
 facilităţi improvizate de depozitare pentru porumb ştiuleţi.
Prin depozitarea cerealelor se creează stocurile publice ale UE ce sunt în
responsabilitatea statului membru prin organismul său de intervenţie, având la bază
proceduri de control, gestiune primară şi abordări informatice corespunzătoare acesteia.
Pentru organizarea şi reglementarea sistemului depozitării cerealelor în condiţiiIe
impuse de Regulamentul 2273/1999 au fost identificate 57 de depozite, iar pentru
înfiinţarea Comisiei de licenţiere a depozitelor şi aprobarea Regulamentului de organizare
şi funcţionare a comisiei a fost aprobat Ordinul MAAP 136/2002.
Operaţiuni de sortare, condiţionare şi depozitare adaugă valoare produselor şi,
totodată, previn pierderile postrecoltare. Dacă înainte de recoltare se putea acţiona pentru
reducerea pierderilor în câmp deschis, prin lucrări de îngrijire, boabele fiind ataşate de
plante, în această fază de după recoltare, tratamentele aplicate sunt foarte importante.
Asupra produselor se acţionează în diferite locuri, cu diferite maşini şi unelte, afectând
calitatea producţiei. Trebuie identificate toate aceste acţiuni şi comensurate efectele
negative pe care le induc.

PRELUCRAREA CEREALELOR
Prelucrarea cerealelor prin morărit şi, deci obţinerea făinii, permite în continuare
realizarea produselor de panificaţie. În procesul de prelucrare trebuie parcurse
următoarele etape:
- Recepţia materiei prime. Se urmăreşte determinarea indicilor calitativi prezentaţi
anterior. Se recomandă recepţionarea grâului direct de la unităţile specializate,
deoarece bobele au fost deja condiţionate. În funcţie de aceşti parametrii calitativi şi
de perioada din an în care se face achiziţia, se stabileşte preţul.
- Spălarea şi umectarea se realizează în scopul îndepărtării particulelor de praf,
pietricele, microorganisme.
- Odihna pentru difuzarea umidităţii în masa boabelor – se efectuează în scopul
scăderii rezistenţei cojii şi pentru creşterea elasticităţii endospermului, mărindu-se
umiditatea cu 14-15%. Perioada de odihnă variază între 4 şi 24 de ore, în raport cu
sticlozitatea.
- Mărunţirea este cea mai importantă etapă şi presupune la rândul ei mai multe acţiuni:
şrotuirea cu ajutorul valţurilor cu rifluri, având rolul de a sfărâma boabele prin
presare şi tăiere, separarea, pe diferite grade de mărunţire şi măcinarea realizată cu
valţuri netede şi cu rifluri, rezultând diferite categorii de făinuri.2
Aprovizionarea cu materie primă a operatorilor din sectorul de procesare al
cerealelor, se realizează din următoarele surse:
 direct de la producătorii agricoli, dacă deţin în proprietate sau administrează
spaţii de depozitare autorizate;
 din depozite autorizate sau de la ceilalţi parteneri de pe filieră autorizaţi sau
licenţiaţi, după caz, în baza unui contract de vânzare –cumpărare;
 din producţia proprie;
 din import.
Procesul de restructurare din sectorul de măcinat s-a realizat, pe de o parte, prin
privatizarea fostelor capacităţi de morărit care existau în proprietatea statului, iar pe de
altă parte, prin intrarea în funcţiune a unor capacităţi moderne, amplasate în zonele unde
acestea lipseau. Pe lângă activitatea de morărit, aceste unităţi deţin şi spaţii de depozitare,
asigurând un flux continuu în activitatea de morărit, rentabilitate ridicată pe filieră şi
stabilizarea ofertei.
În acest sector îşi desfăşoară activitatea 1426 de întreprinderi, un număr de 12692
salariaţi şi 1265 persoane membre ale asociaţiilor familiale (tabelul 4.9).
Tabelul 4.9
Agenţii economici din industria produselor de morărit, anul 2002
Întreprinderi cu 50 Întreprinderi sub 50
Specificare U.M.
salariaţi şi peste salariaţi
Nr. de întreprinderi nr. 45 1381
Capital social miliarde lei 437 969

2
Boboc, D., Tehnologia producţiei alimentare, ASE, 2002.
 Personal salariat pers 5071 7621
Personal nesalariat pers 226 1039
Cifra de afaceri miliarde lei 3209 2709
Exporturi directe miliarde lei 28 15
Investiţii realizate miliarde lei 136 2260
Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Interesele acestor agenţi economici sunt susţinute de Asociaţia Naţională a

Morarilor şi Brutarilor (ANAMOB).
În sectorul morărit s-a realizat, în anul 2002, o rată a valorii adăugate brute
calculată la costul factorilor de 18,56%, iar cheltuielile cu impozitele, taxele şi
vărsămintele au reprezentat 0,87 %.

PRELUCRAREA FĂINII
Odată obţinută, făina este utilizată pentru prepararea pâinii şi a produselor de
panificaţie. Înainte de a fi prelucrată, făina trebuie depozitată în scopul maturării,
perioada în care se îmbunătăţesc calităţile glutenului prin creşterea rezistenţei şi în care
creşte aciditatea datorită descompunerii acizilor graşi din componenţa grăsimilor. Această
depozitare trebuie făcută corespunzător deoarece pot să apară accidente datorită unor
condiţii improprii, accidente exprimate prin alterări microbiologice sau degradări datorită
insectelor.
Procesul de prelucrare a făinii are loc în mai multe etape: prepararea aluatului,
frământarea, prelucrarea şi coacerea acestuia.
Tipurile de făină procesate sunt:
 în funcţie de gradul de extracţie:
- făină tip 30% (făină albă);
- făină tip 75% (făină intermediară);
- făină tip 85% (făină integrală);
 în funcţie de conţinutul în săruri minerale:
- făină albă tip 480
- făină semialbă tip 780
- făină neagră, tip 1300
Sortimentele de pâine cele mai răspândite sunt:
 pâine albă simplă (300gr.);
 pâine integrală (500 gr.);
 franzelă (300 gr.) etc.
În panificaţie, unităţile de producţie diferă prin mărimea capacităţilor de fabricaţie
şi tehnologia folosită. Sectorul privat se distinge prin deţinerea unor utilaje moderne, din
import şi prin practicarea unor tehnologii avansate. Tehnologiile de producţie s-au
îmbunătăţit în ultimii ani prin folosirea amelioratorilor, stimulenţilor şi a altor ingrediente
pentru creşterea calităţii şi îmbunătăţirea aspectului produselor de panificaţie.
În România există circa 4000 mii de unităţi de panificaţie, majoritatea
covârşitoare aparţinând sectorului privat. Unele fabrici de pâine au şi spaţii de depozitare
prin care îşi asigură stocul de grâu care să le permită un flux continuu.
Oferta sortimentală este de aproximativ 130-140 mii tone de pâine lunar. O
analiză a producţiei de pâine pe luni şi ani arată o uşoară tendinţă de scădere de la un an
 la altul (tabelul 4.10). Scăderea consumului total de pâine poate fi rezultatul creşterii
preţurilor la pâine, precum şi al scăderii populaţiei României (circa 100 mii persoane pe
an).3
Tabelul 4.10
Variaţia producţiei de pâine pe luni ale anului în România, (2000 – 2002)
- mii tone-
dec. an
Anul ian febr mart apr mai iunie iulie aug. sept. oct. nov. dec.
precedent
2000 147,6 142,7 142,7 186,8 145,6 145,8 146,8 147,0 147,0 156,0 155,6 153,4 150,9
2001 152,6 149,7 148,5 153,8 135,1 139,1 138,3 138,9 138,9 136,7 137,8 134,9 132,3
2002 132,3 130,6 129,1 131,3 131,0 129,8 129,5 132,8 132,8 130,6 132,4 130,3 130,2
Sursa: Institutul Naţional de Statistică
Cheltuielile de panificaţie reprezintă circa 25% din preţul pâinii (pâine albă
simplă).

4.1.4. Etapa distribuție

În această fază a filierei, principalii operatori aparţin comerţului privat, magazine
specializate, supermarketuri sau hipermarketuri, comerţului cooperatist, unor societăţi
producătoare de produse de panificaţie sau unor unităţi aparţinând societăţilor comerciale
agricole, mori şi brutării săteşti, exportatori, importatori etc.

COMERȚUL INTERN
După obţinere, produsele de panificaţie sunt transportate direct la magazinele de
desfacere. Logistica de distribuţie a fabricilor de pâine este una din cele mai performante,
comparativ cu fabricile de prelucrare a altor produse agricole, rolul ei fiind acela de a
distribui într-un timp cât mai scurt aceste produse perisabile (spre deosebire de materia
primă din care sunt fabricate), datorită conţinutului mare în apă.
Depozitarea. Pâinea trebuie depozitată în încăperi destinate numai acestui scop,
prevăzute cu lădiţe, rastele sau rafturi. Aceste încăperi trebuie să fie luminoase şi aerisite,
curate şi fără rozătoare sau insecte, izolate de sursele puternice de încălzire şi cu o
temperatură uniformă. Rastelele şi rafturile vor fi de lemn geluit (nevopsit) şi vor avea
dimensiunile astfel încât capetele pâinii să nu iasă în afara acestora, spre a se evita
deformarea produselor.
Lădiţele pot fi de lemn geluit, din metal protejat împotriva oxidării sau din
material plastic. Depozitul trebuie deratizat, văruit şi protejat împotriva mucegaiului şi
revopsit ori de câte ori este nevoie. Pe măsura scoaterii din cuptor, pâinea trebuie imediat
aşezată pentru răcire în lădiţe, rastele sau rafturi într-un singur rând (nesuprapuse).
Transportul pâinii trebuie să se facă cu mijloace de transport acoperite, curate,
fără miros străin şi neinfestate, amenajate şi destinate special acestui scop. Se admite
transportul pâinii şi cu alte mijloace, cu condiţia ca ambalajele să fie destinate special
acestui scop, acoperite, curate, fără miros străin şi neinfestate. Mijloacele de transport şi
ambalajele trebuie să fie întreţinute curat şi verificate înainte de încărcare, de către

3
Booth, J., Entwistle, G., Analiza sectorului de cereale şi oleaginoase din România, în volumul Lanţul
agroalimentar din România: în drum spre aderare, MAPAM, Bucureşti, 2003.
organul de expediţie, care va refuza expedierea pâinii în cazul în care mijloacele de
transport sau ambalajele sunt murdare sau deteriorate.
În condiţiile de depozitare specificate mai sus, pâinea trebuie să-şi păstreze
proprietăţile organoleptice timp de 20 de ore de la scoaterea din cuptor pentru pâinea
neagră, 18 ore pentru pâinea semialbă şi 16 ore pentru pâinea albă. Pentru pâinea mai
mare de 2 kg acest termen este de 24 de ore.
Vânzarea. Produsele de panificaţie sunt vândute prin reţeaua de comercializare cu
amănuntul. De cele mai multe ori, fabricile de pâine deţin propria reţea de distribuţie
formată din parc auto, magazine şi personal. Drumul efectuat de maşinile cu pâine – de
două ori pe zi – se parcurge în circuit, pe măsura ce sunt descărcate rastelele cu pâine la
un magazin, sunt încărcate cele goale.
Pornind de la tendinţele pieţei produselor de morărit şi panificaţie din Uniunea
Europeană, cu implicaţii şi pe piaţa românească a produselor de panificaţie, în viitorii ani
este necesar ca activitatea în domeniul panificaţiei să fie orientată şi fundamentată pe:
creşterea preocupărilor populaţiei pentru sănătate; creşterea interesului pentru consumul
cerealelor sub formă de fulgi la micul dejun (mai ales a copiilor); creşterea ponderii
produselor de panificaţie, vândute în supermagazine; dezvoltarea sectorului de produse
făinoase dietetice, destinate unor diverse categorii de bolnavi.
Piaţa produselor de panificaţie prezintă un caracter constant, cererea şi oferta,
prezentând o evoluţie fără oscilaţii spectaculoase de la an la an. Prin urmare,
diversificarea gamei de produse oferite pare să fie una din opţiunile fireşti de dezvoltare a
acestui domeniu.
Preţurile la pâine sunt libere, reglarea lor are loc la piaţă de către concurenţă.
Făina, ca materie primă, este produs purtător de TVA.
Pâinea albă rămâne încă preferinţa numărul unu a consumatorilor. Deşi consumul
de pâine albă este pronunţat în prezent, consumul de pâine neagră este într-o contiună
creştere, prin urmare pâinea neagră poate să fie de asemenea un produs principal pe lista
producătorilor. Succesul pâinii negre pe piaţa românească poate să fie într-o oarecare
măsură influenţat printr-o campanie de „educare” a consumatorului, care în momentul de
faţă are concepţia greşită că pâinea neagră este „pâinea săracului”. Astfel, efectele
favorabile ale consumului de pâine neagră asupra sănătăţii trebuie mediatizate prin
metode de marketing.
Pâinea străină nu este o ameninţare la adresa pâinii româneşti, o proporţie de 90%
din consumatori preferând pâinea românească.
Adaosul comercial este preţul prestaţiei, adică al desfacerii la consumatorii finali
a produselor de morărit şi panificaţie. În structura adaosului comercial se regăsesc
cheltuielile cu salariile personalului care asigură atât managementul vânzărilor, cât şi
vânzarea produselor respective, chiria magazinelor, energia electrică şi termică, profitul,
cheltuielile promoţionale.
CEREREA ȘI OFERTA DE CEREALE ȘI PRODUSE DE PANIFICAȚIE
În ceea ce priveşte cererea de grâu şi secară în România, aceasta este relativ
stabilă situându-se, în perioada 2000-2005 între 3700-3900 mii tone anual pentru
consumul uman, ceea ce a asigurat un consum alimentar mediu brut anual pe locuitor,
între 170-176 kg. Asigurarea consumului de grâu s-a realizat şi prin importul unor
însemnate cantităţi (în anii cu deficit), în mod deosebit din ţările Uniunii Europene,
cantităţi care au reprezentat, în medie, 686 mii tone anual în perioada 2000-2005. Faţă de
 această medie, calculată pentru o perioadă de 6 ani, variaţiile anuale au fost considerabile,
de la cea mai mică cantitate de grâu şi secară importată în anul 2005, de 224 mii tone, la
cea mai mare, de 1855 mii tone, înregistrată la importul de grâu în anul 2003 (tabelul
4.11).
Tabelul 4.11
Bilanţul alimentar la grâu şi secară, în perioada 2000-2005
Disponibil Consum
Impor Expor Variaţii Consum Gradul de
Producţie de alimentar mediu
Anul t t de stoc uman aprovizionar
aprovizionat brut anual, pe
e (%)
mii tone locuitor (kg)
2000 4456 398 123 -301 5032 3821 170,3 88,6
2001 7764 460 412 2537 5275 3912 174,6 147,2
2002 4441 257 276 -655 4422 3834 175,9 100,4
2003 2496 1855 28 -547 4870 3748 172,4 51,3
2004 7867 923 52 3234 5504 3808 175,7 142,9
2005 7389 224 280 1672 5661 3738 172,9 130,5
Sursa: Disponibilităţi de consum ale populaţiei, INS 2006

În ultimii şase ani exportul de grâu şi secară a reprezentat, în medie, în România

circa 3,4% din producţia de grâu a ţării.
Gradul de aprovizionare a variat, în perioada 2000-2005, între 51,3% (în anul
2003) şi 147,2% (în anul 2001). Aceste oscilaţii anuale arată că producţia de grâu şi
secară este supusă unor factori de risc pe care politica agricolă nu-i controlează încă.
Preţul grâului s-a liberalizat, dar rămâne sub directa influenţă a procesatorilor care
sunt mai bine organizaţi şi au interesul ca acest preţ să fie în avantajul lor, deci să fie cât
mai redus. Producătorii agricoli sunt numeroşi şi cu o putere economică extrem de
scăzută, fapt care-i face vulnerabili pe piaţă. Puţinele organisme neguvernamentale care-i
reprezintă nu reuşesc să apere interesele agricultorilor şi nici să facă propuneri legislative
în interesul tuturor producătorilor de cereale.
Preţul grâului a crescut în fiecare an, însă puterea economică a producătorilor de
grâu a fost redusă în fiecare an datorită inflaţiei (tabelul 4.12).
Tabelul 4.12
Preţul mediu de achiziţie al grâului, în perioada 1994-2005
- anul precedent = 100 -
Preţul mediu
Anul Indicele preţurilor*
(lei/kg STAS)
1994 0,0210 1,00
1995 0,0229 1,09
1996 0,0430 1,87
1997 0,0804 1,86
1998 0,0826 1,03
1999 0,1249 1,51
2000 0,2644 2,11
2001 0,2989 1,13
2002 0,3046 1,02
2003 0,5059 1,66
2004 0,5510 1,09
2005 0,3610 0,65
Sursa: Anuarul Statistic al României, INS, 2006
 CONSUMUL DE CEREALE ȘI PRODUSE DE PANIFICAȚIE
Consumul de cereale are la origine tradiţia consumului alimentar al poporului
roman, iar activităţile non-comerciale la nivel de fermă au un nivel ridicat de
fragmentare, o mare parte a producţiei rămânând în cadrul fermei pentru autoconsumul
acesteia.
Cererea de grâu şi secară în România este relativ stabilă situându-se, în perioada
1990-2001, între 3500-4000 mii tone anual pentru consumul uman, ceea ce a asigurat un
consum alimentar mediu brut anual pe locuitor, de circa 153-178 kg.
Analizând structura cumpărărilor de produse cerealiere, pe medii, în anul 2002
rezultă diferenţe majore la unele sortimente între cumpărătorii din mediul urban şi cei din
mediul rural, ca urmare a diferenţelor de venituri dintre cele două medii. În medie pe
lună, o persoană a cumpărat produse în valoare de 56 lei la nivelul ţării, iar pe medii
aceste cumpărări au reprezentat 72 lei în mediul urban şi 36 lei în mediul rural. Din
aceste cumpărări, în mediul urban, circa 18% au fost pentru produse cerealiere (pâine,
mălai, făină, paste făinoase), iar în mediul rural acestea au reprezentat 29,5% (tabelul
4.13).
Tabelul 4.13
Cumpărarea de produse cerealiere, pe medii, în anul 2002
- kg / lunar pe o persoană -
Total gospodării gospodării din mediul
URBAN RURAL
Specificare
Valoare Valoare Valoare
Cantitate Cantitate Cantitate
(lei) (lei) (lei)
Total cumpărături,
56,1 72,4 36,6
din care pentru.:
Cereale - total 10,908 12,0 11,040 13,0 10,750 10,8
- pâine şi produse de
8,082 9,1 8,933 10,2 7,064 7,8
franzelărie
- mălai 0,355 0,27 0,263 0,25 0,463 0,29
- făină 0,681 0,62 0,534 0,57 0,856 0,68
- paste făinoase 0,220 0,49 0,241 0,55 0,194 0,43
- orez 0,414 0,66 0,394 0,62 0,438 0,70
Sursa: Anuarul statistic al României, INS, 2003
La nivelul ţării se cumpără lunar de către o persoană 10,908 kg de cereale, din
care 8,082 kg reprezintă pâinea şi produsele de franzelărie. În mediul urban se cumpără
circa 9 kg de pâine lunar/persoană, iar în mediul rural circa 7 kg de pâine/persoană/lună.
Pe termen lung, se preconizează o menţinere a consumului total de grâu la nivelul de
3.500.000 tone.
În ceea ce priveşte produsele de panificaţie, la nivelul ţării se cumpără circa 0,267
kg de pâine şi franzelărie pe zi/pe persoană.
Cheltuielile pentru cumpărarea produselor cerealiere în anul 2002 au reprezentat
21,4% din totalul cheltuielilor lunare, din care 16,2% au reprezentat cheltuieli pentru
cumpărarea pâinii.
 Aportul caloric al produselor cerealiere în totalul raţiei alimentare a fost în anul
2002 de 45,5% la nivelul tuturor gospodăriilor, iar pe categorii de gospodării, în cele
aparţinând patronilor s-au consumat sub 40% (39,3%) produse cerealiere.4
Consumul mediu anual pe locuitor la produsele din cereale din ţara noastră, în
echivalent făina, a crescut, conform datelor statistice, de la 157,3 kg/locuitor in 1989 la
162,6 kg/locuitor în 2005 (tabelul 4.14).
Tabelul 4.14
Consumul mediu anual pe locuitor la produsele din cereale panificabile,
în perioada 1989-2005
- kg -
Consumul mediu anul pe locuitor
Anul
în echivalent boabe în echivalent făină
1989 211,9 157,3
1990 213,6 158,5
1991 192,6 145,3
1992 194,1 146,5
1993 211,5 159,6
1994 210,5 158,6
1995 215,8 162,4
1996 213,1 160,6
1997 225,0 169,8
1998 221,1 166,7
1999 220,1 166,3
2000 219,7 165,8
2001 221,2 166,9
2002 225,0 169,8
2003 215,0 162,2
2004 219,8 166,2
2005 214,8 162,6
Sursa: Anuarul Statistic al României, ediţiile 1990-2006

Analizând datele din tabelul de mai sus se remarcă un consum mediu anual pe
locuitor relativ constant de cereale şi produse din cereale (figura 4.3).
250

200

150
kg

100

50

0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

echivalent boabe echivalent făină

Figura 4.3
Evoluţia consumului de cereale boabe şi făină, în perioada 1989-2005

4
Institutul Naţional de Statistică
 Sursa: Anuarul Statistic al României, ediţiile 1990-2006

Acest consum are la origine tradiţia consumului alimentar al poporului roman,

precum şi intervenţia statului asupra preţurilor, subvenţia la pâine fiind, până în 1997, cel
mai eficient direcţionată către consumatorii cu venituri mici deşi, în termeni absoluţi, cei
cu venituri mari au beneficiat de 1,3 ori mai mult de subvenţia la grâu/pâine.
În ţara noastră anual se consumă o cantitate dublă de produse din cereale
comparativ cu ţările Uniunii Europene. Acest aspect trebuie corelat atât cu tradiţiile
alimentare ale populaţiei, dar mai ales cu veniturile scăzute ale acesteia. În acest context,
trebuie să remarcăm ca, de exemplu, consumul de carne din ţara noastră se situează la
mai puţin de jumătate faţă de cel din ţările Uniunii Europene, dar deja este în creştere.
Corelaţia dintre nivelul veniturilor şi nivelul consumului de cereale este
importantă, deoarece este de aşteptat ca odată cu creşterea veniturilor să asistăm la o
orientare a consumatorilor către produse alimentare superioare (mai ales de origine
animală) şi la o scădere a consumului uman de cereale. Acest fenomen va duce la apariţia
unor excedente, care pot fi rezolvate fie prin creşterea producţiei animaliere (furaje) fie
prin exporturi.

COMERȚUL EXTERN
Balanţa comercială la cereale
Comerţul cu cereale a înregistrat deficite comerciale importante în ultimii şapte
ani, deşi România are importante tradiţii ca ţară producătoare de cereale. Deficitele cele
mai mari s-au înregistrat în anii 2003 (346 milioane euro) şi 2004 (230 milioane euro). În
acelaşi timp, excedentele balanţei comerciale în comerţul cu cereale au fost
nesemnificative – de ordinul a câtorva milioane de euro. În acelaşi timp, deficitele
comerţului cu cereale au contribuit în mod consistent la deficitul balanţei agricole din
aceşti ani. Astfel, deficitul înregistrat la comerţul cu cereale a reprezentat 40% din
deficitul balanţei comerciale agricole din anul 2003 (figura 4.4).

400

300

200
milioane euro

100

-100

-200

-300

-400
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Export Import Deficit/Excedent

Figura 4.4
Dinamica valorică a comerţului cu cereale şi produse din cereale
Sursa : Anuarele de comerţ exterior, 2001-2006, INS
 Dacă analizăm structura valorică a importurilor de cereale şi produse din cereale
observăm o mare variabilitate a mix-ului de produse. În anii care succed recoltelor slabe,
ponderile importurilor de grâu sunt preponderente (63.4% din total importuri de cereale
în anul 2003). Insă, ca tendinţe în structura importurilor putem observa creşterea
importanţei importurilor de malţ, şi produse de morărit, panificaţie şi biscuiţi în ultimii
ani. Ca atare, în structura importurilor devin preponderente în anii 2005-2006 importurile
de produse pe bază de cereale, dar cu un grad superior de prelucrare şi valoare adăugată
mare. Aceste produse (şi ne referim aici la produsele de morărit, patiserie) deţin doar
câteva procente din importurile cantitative, dar peste 30% din importurile în expresie
valorică (tabelul 4.15).
Tabelul 4.15
Structura valorică a importurilor de cereale şi produse pe bază de cereale (%)
Total importuri = 100
Denumire produs 2002 2003 2004 2005 2006 Media 2002-2005
Grâu şi meslin 14.7 63.4 47.1 16.4 7.6 29.9
Orz 3.9 4.1 6.6 2.4 2.3 3.9
Porumb 6.1 8.9 16.3 8.6 7.2 9.5
Orez 13.8 3.7 6.9 16.3 14.7 11.0
Făină de grâu 15.5 5.7 2.4 3.5 3.4 6.1
Pelete din cereale 4.7 1.2 0 2.2 2.2 2.0
Malţ 7.1 3.9 9.1 15.3 23.2 11.7
Aluat alimentar 2.6 1.1 1 3.2 3.8 2.3
Produse de brutărie şi biscuiţi 31.5 7.8 10.7 32.1 35.4 23.5
Sursa : Anuarele de comerţ exterior, 2003-2006, INS

Structura valorică a exporturilor indică un mix al ofertei de cereale şi produse din

cereale diferit comparativ cu cel al cererii de cereale pentru importuri. Se observă că
exporturile mari de grâu sunt conjuncturale, iar instabilitatea acestora este generată de
instabilitatea ofertei interne, care este dependentă în principal de factorii climatici (tabelul
4.16).
Tabelul 4.16
Structura valorică a exporturilor de cereale şi produse pe bază de cereale (%)
Total importuri = 100
Denumire produs 2002 2003 2004 2005 2006 Media 2002-2005
Grâu şi meslin 27.5 6.9 5.8 20.4 55.0 23.1
Orz 33.6 3.2 7.6 24.9 7.0 15.2
Porumb 23.6 36.0 52.7 36.3 22.1 34.2
Orez 0.0 0.0 0.1 0.2 0.2 0.1
Făină de grâu 0.1 2.2 0.7 0.1 0.1 0.6
Pelete din cereale 0.0 0.1 0.0 0.2 0.2 0.1
Malţ 0.0 0.2 0.1 0.0 0.0 0.1
Aluat alimentar 0.7 4.6 3.2 1.4 0.7 2.1
Produse de brutărie şi biscuiţi 14.5 46.7 29.8 16.3 14.6 24.4
Sursa : Anuarele de comerţ exterior, 2003-2006, INS

Aceleaşi observaţii le putem face şi relativ la exporturile de orz şi porumb, care

înregistrează variaţii mari de la un an la altul. În acelaşi timp remarcăm creşterea
importanţei exporturilor de produse de morărit, panificaţie şi biscuiţi. Aceste produse
înglobează valoare adăugată mare pe cantităţi mici de produse – ponderea lor în
exporturile cantitative variază între 2-7%, iar în structura valorică a exporturilor
depăşeşte în mod constant 20%.
În perioada 2000-2005, soldul balanţei comerciale a depins în principal de
producţiile obţinute, al căror nivel a fost determinat de condiţiile climatice. Anii 2000 şi
2002 se remarcă printr-o ofensivă a exporturilor de cereale, în mod deosebit a celor de
grâu; urmează trei ani (2001, 2003 şi 2004) cu o balanţă comercială deficitară, în care
exporturile se situează mult sub nivelul importurilor de cereale, după care, în anul 2005,
se conturează o nouă tendinţă de redresare a balanţei comerciale privind cerealele (tabelul
4.17).
Tabelul 4.17
Comerţul exterior cu cereale al României, în perioada 2000 – 2005
- perioada de referinţă: 1 VII (anul precedent) - 30 VI (anul curent) -
- mii tone -
Specificare 1999/2000 2000/2001 2001/2002 2002/2003 2003/2004 2004/2005
IMPORT
Cereale total, d.c. 624.4 2023.4 378.0 1492.6 3943.3 869.3
- Grâu 243.7 648.8 141.0 595.9 1732.3 330.7
- Grâu comun 198.8 515.0 123.0 577.6 1706.9 313.9
- Grâu dur 44.9 133.8 18.0 18.3 25.4 16.8
- Porumb 28.5 487.8 48.0 173.4 324.2 83.2
- Orz 108.5 237.0 48.0 125.1 151.3 121.0
- Ovăz - - - 0.4 0.5 0.7
- Secară - 1.0 - 0.3 1.3 0.3
- Triticale - - - 1.6 1.4 2.7
EXPORT
Cereale total, d.c. 1565.9 284.9 1552.4 680.8 142.6 790.9
- Grâu 622.3 91.0 515.1 145.1 24.8 50.9
- Grâu comun 604.5 74.0 513.0 138.2 14.6 39.8
- Grâu dur 17.8 17.0 2.1 6.9 10.2 11.1
- Porumb 244.9 14.0 140.0 148.8 91.9 501.6
- Orz 76.4 88.9 382.2 241.8 0.9 187.2
- Ovăz - - - - - -
- Secară - - - - - -
- Orez - - - - 0.2 0.3
Sursa: Bilanţuri alimentare, 1999 – 2005, INS

COSTURILE POSTRECOLTARE
Costurile postrecoltare se referă la comensurarea cheltuielilor realizate pentru
operaţiunile la care sunt supuse cerealele, după recoltare: transport, sortare, condiţionare,
depozitare, prelucrarea cerealelor, depozitarea făinii, prelucrarea făinii, depozitarea şi
transportul produselor de panificaţie etc. În cadrul fiecărei operaţiuni se vor identifica
cheltuielile salariale, materiale şi financiare.
Costul serviciilor de depozitare este unul dintre cele mai importante, din punct de
vedere al ponderii în costul final. În medie, costul depozitării grâului atinge pe tonă circa
1,8 dolari/lună. Dacă considerăm că depozitarea durează 6 luni, atunci costul stocării se
ridică la 10,8 dolari/tonă. Considerând un curs mediu al dolarului, în anul 2002, de
33.000 lei/dolar, pe 6 luni, costul de depozitare este de 357.000 lei/tona de grâu. În anul
2003 s-a păstrat acelaşi tarif de depozitare, de 1,8 dolari/tonă/lună.
 4.2. Performanța economică pe filiera cerealelor
Pe baza unor studii de caz privind analiza contribuţiei operatorilor de pe filiera
cerealelor la realizarea valorii produselor finale destinate consumului populaţiei rezultă,
în sinteză, următoarele: tabelele 4.18-4.21.
Tabelul 4.18
Valori adăugate pe filieră
Filiera liberă Filiera integrată vertical
Etapele filierei
RON % RON %
Agricultură 328 28,6 328 28,6
Depozitare 80 7,0 68 5,9
Morărit 210 18,3 190 16,6
Panificaţie 195 17,0 205 17,9
Comerţ 333 29,1 355 31,0
Total filieră 1146 100,0 1146 100,0
Sursa: Turek Rahoveanu A. coordonator, Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2007

Tabelul 4.19
Costul, pretul si profitul pe filiera cerealelor panificabile
Filiera liberă
Filiera integrată vertical
Etapele (achiziţii si contracte)
Indicatori UM
filierei lei % lei %
cost 318 100,0 318 100,0
lei/kg
Agricultură preţ 328 103,1 328 103,1
grâu
profit 10 3,1 10 3,1
cost 353 100,0 345 100,0
lei/kg
Depozitare preţ 408 115,6 396 114,8
grâu
profit 55 15,6 51 14,8
cost 540 100,0 510 100,0
lei/720g
Morărit preţ 618 114,4 586 114,9
făină
profit 78 14,4 76 14,9
cost 693 100,0 688 100,0
lei/kg
Panificaţie preţ 813 117,3 791 115,0
pâine
profit 120 17,3 103 15,0
cost 968 100,0 803 100,0
lei/kg
Comerţ preţ 1146 118,4 1146 142,7
pâine
profit 178 18,4 343 42,7
Sursa: Turek Rahoveanu A. coordonator, Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2007

Tabelul 4.20
Rata profitului pe filiera cerealelor
-%-
Filiera liberă Filiera integrată vertical
Sectorul
% %
Agricultura 3,1 3,1
Depozitare 15,6 14,8
Morărit 14,4 14,9
Panificaţie 17,3 15,0
Comerţ 18,4 42,7
Sursa: Turek Rahoveanu A. coordonator, Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2007
 Tabelul 4.21
Structura profitului pe filiera cerealelor
Filiera liberă Filiera integrată vertical
Sectorul lei/kg grâu lei/kg grâu
% %
lei/720g făină lei/720g făină
din total din total
lei/kg pâine lei/kg pâine
Agricultura 10 2,3 10 1,7
Depozitare 55 12,5 51 8,8
Morărit 78 17,7 76 13,0
Panificaţie 120 27,2 103 17,7
Comerţ 178 40,3 343 58,8
Profit (total filieră) 441 100,0 583 100,0
Sursa: Turek Rahoveanu A. coordonator, Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2007

Filiera liberă se bazează, in cea mai mare parte, pe achiziţii, în prima etapă a
filierei, în mod deosebit a achiziţiei materiei prime (grâul) de la producătorii agricoli
privaţi, categoria cea mai defavorizată de regulile pieţei. Preţurile de achiziţie sunt
conjucturale şi cele mai expuse jocului cererii şi ofertei. Producătorii agricoli care nu au
încheiat contracte de livrare a producţiei de grâu, înainte de perioada de recoltare, vând în
ultimul moment sau după o oarecare perioadă de stocare, cantităţi de grâu importante la
preţuri ocazionale, preţuri care, uneori, nu acoperă nici costurile de producţie.
Filiera liberă presupune achiziţia de grâu şi în alte faze ale filierei, la preţuri la fel
de dezavantajoase, ceea ce reduce profitul la nivelul filierei.
Filiera integrată vertical este forma cea mai avansată de organizare, ridică
profitabilitatea şi scade riscurile. Este cazul fabricilor de pâine care dispun de instalaţii de
măcinat grâu, de spaţii de depozitare a grâului, de magazine de desfacere a pâinii şi a
făinii şi care au contracte de colectare a grâului încheiate, în special, cu societăţi
comerciale agricole.

4.3. Analiza SWOT pe filiera cerealelor

Filiera cerealelor se află în curs de organizare pe principiile economiei de piaţă. În

vederea armonizării legislative şi instituţionale cu cerinţele Organizării Comune de Piaţă
a cerealelor şi a funcţionării tuturor componentelor filierei naţionale sunt necesare măsuri
de creştere a gradului de flexibilitate a pieţei acestor produse prin adaptarea la cerinţele
consumatorilor interni şi la exigenţele comunitare. În acest mod se poate asigura creşterea
competitivităţii filierei.
Până în prezent, filiera cerealelor panificabile prezintă instabilitate şi capacitate
redusă de autoreglare, sub impactul mecanismelor de piaţă. În urma analizei diagnostic,
au fost identificate următoarele puncte forte, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări.

Fazele preproductie si productie

Puncte forte Suprafaţa agricolă este relativ mare, România aflându-se pe poziţia a
şasea în cadrul U.E.;
Suprafaţa arabilă deţine o pondere însemnată în cea agricolă, iar calitatea
solului, mai ales în Sud şi Est, este propice cultivării plantelor vegetale,
 prioritar a cerealelor;
Existenţa unei game sortimentale variate la nivel de fermă, ceea ce reduce
riscul necomercializării produselor;
Adăugarea de valoare producţiei vegetale prin activităţi de furajare a
animalelor şi prin activităţi de procesare;
Micii producători agricoli sunt înclinaţi să-şi vândă parcelele de pământ
pe care le deţin în proprietate, lărgind astfel activităţile pieţei funciare;
Flexibilitate structurală la nivel de fermă, terenul agricol fiind arendat
către unităţi economice de mari dimensiuni, eficiente.
Puncte Fărâmiţarea excesivă a suprafeţelor agricole şi predominarea
slabe gospodăriilor individuale de subzistenţă, care afectează accesul lor la
piaţă;
Dependenţa aproape totală a producţiei exploataţiei de stările naturii
(secetă, inundaţii, îngheţ, eroziune etc); sistemul de asigurări este puţin
practicat atât din lipsa banilor, cât şi din neîncredrea în corectitudinea
acestuia;
Costurile inputurilor pentru producţia agricolă sunt simţitor ridicate, ceea
ce împietează asupra nivelului preţurilor la produsele agricole, mult
superioare celor practicate pe piaţa U.E;
Insuficienţa resurselor financiare proprii care determină exploataţia să
practice tehnologii neperformante şi în consecinţă să obţină producţii
scăzute şi la costuri mari;
Accesul la surse financiare este limitat, datorită costurilor mari, ce
depăşesc puterea economică a majorităţii fermierilor, mai ales a
gospodăriilor familiale;
Randamente scăzute şi instabilitatea producţiei anuale de cereale necesară
consumului intern, rezultat al tehnicii şi tehnologiei agricole folosite,
depăşite de timp;
Calitatea de multe ori necorespunzătoare a cerealelor şi produselor pe
bază de cereale româneşti, datorată tehnologiilor de producţie sau
condiţiilor necorespunzătoare de depozitare;
Preţurile scăzute primite de fermieri din partea comercianţilor sau a
procesatorilor. Acestea sunt de regulă în defavoarea sectorului agricol
datorită slabei puteri de negociere a micilor fermieri, a lipsei capacităţilor
de depozitare adecvate, a nefuncţionării sistemului certificatelor de
depozit şi chiar datorită calităţii mai slabe a cerealelor obţinute în fermele
mici, care de regulă respectă mai puţin tehnologiile moderne de cultură;
Neputinţa micilor fermieri producători de cereale de a-şi îmbunătăţi
capacitatea competitivă pe piaţă are drept efect pierderea atractivităţii faţă
de activitatea agricolă şi înclină spre încetarea acesteia, spre renunţarea la
dreptul de proprietate asupra pământului şi deplasarea lor spre alte
activităţi neagricole;
Serviciu de extensie slab dezvoltat;
Fărămiţarea excesivă a suprafeţelor de teren şi existenţa exploataţiilor
agricole de subzistenţă care menţin un nivel ridicat al autoconsumului;
Randamente scăzute şi instabilitatea producţiei anuale de grâu necesar
 consumului intern;
Retincenţa producătorilor pentru cooperarea în vederea realizării în
comun a operaţiilor de aprovizionare şi desfacere.
Oportunitati Iniţierea de afaceri competitive în domeniul agricol, bazate pe cultivarea
eficientă a terenurilor prin diversificarea structurii culturilor şi respectarea
asolamentelor;
Creşterea producţiei medii şi a calităţii produselor cerealiere;
Diversificarea gamei de culturi în concordanţă cu noile pieţe în curs de
formare şi dezvoltare;
Încurajarea investiţiilor străine;
Cerealele sunt cele mai importante produse agricole care fac obiectul
comerţului internaţional;
Potenţialul ridicat al suprafeţei arabile în ţara noastră;
Condiţii pedoclimatice deosebit de favorabile culturii cerealelor;
Suprafaţa de 7.012.666 ha negociată ca suprafaţă de referinţă pentru
culturile arabile;
Alocarea sprijinului direct pentru producţia marfă de grâu în valoare de
900 miliarde lei (pentru 1800 mii tone), adică 22 milioane EURO;
România dispune de o suprafaţă strategică atât pe pieţele din vest, cât şi
pe cele din est. Dunărea şi Marea Neagră oferă, de asemenea, oportunităţi
de export a cerealelor;
Facilităţi şi infrastructură portuară adecvate pentru exportul de cereale;
Posibilităţile de irigare, deşi reduse faţă de perioada anterioară anului
1989, dar în creştere în ultimii ani, reprezintă un factor care favorizează
culturile agricole.
Amenintari Organizarea economică a agricultorilor, în special pentru comercializarea
cerealelor, aprovizionarea cu inputuri şi asigurarea serviciilor, deficienţele
existente în crearea organizaţiilor profesionale şi interprofesionale şi în
funcţionarea infrastructurilor de marketing, precum şi în sistemul de
finanţare şi creditare au impact negativ asupra costurilor de producţie pe
filieră şi performanţei acesteia;
Veniturile producătorilor de grâu sunt nesatisfăcătoare ca urmare a
parcelării excesive a terenurilor, randamentelor la hectar scăzute, a
costurilor ridicate datorită inputurilor scumpe, deficienţelor majore din
sistemul de distribuţie şi depozitare, calităţii necorespunzătoare a grâului
produs de unii agenţi economici;
Reducerea efectivelor de animale;
Aplicarea unor politici neadecvate care ar putea afecta negativ sectorul
cerealelor;
Dificultăţi în adaptarea la cerinţele U.E. şi de integrare a producţiei
agricole în PAC;
Utilizarea unor politici agricole inadecvate perfecţionării producţiei şi/sau
comercializării produselor agricole.

Faza prelucrare
Puncte forte La nivel naţional există capacităţi importante de depozitare a producţiei
 agricole, bine repartizate în teritoriu, cu facilităţi de transport;
Existenţa unor capacităţi de procesare corespunzătoare pentru principalele
cereale;
Îmbunătăţirea tehnologiilor în sectorul de prelucrare a cerealelor, prin
efectuarea de investiţii.
Puncte Deficienţe majore în utilizarea capacităţilor de depozitare şi de formare a
slabe stocurilor în anii cu recolte mari;
Spaţiul disponibil pentru depozitare nu este utilizat la capacitatea sa,
datorită mai ales practicării unor tarife ridicate, de monopol, de către
depozitari;
Unele capacităţi de însilozare necesită investiţii pe linia modernizării, mai
ales, a operaţiunilor de manipulare şi de reducere a pierderilor de transport
şi depozitare;
Existenţa unor silozuri verticale pentru depozitare nu permite o depozitare
separată, pe calităţi, a produselor cerealiere, ceea ce diminuează calitatea
generală a lor, reducând astfel competitivitatea lor pe piaţa internă şi mai
ales internaţională;
Variaţiile mari anuale ale stocurilor de grâu şi secară;
Sectorul de procesare dispune de capacităţi mari de producţie, puţin
flexibile şi nefolosite pe deplin, dotate cu o tehnică şi tehnologie perimată
timpului prezent;
Costul ridicat al input-urilor, cheltuielile materiale reprezentând 80% din
structura costului de producţie.
Oportunitati Extinderea cooperării între firmele agricole pe linia depozitării produselor
şi a sporirii influenţei pe piaţă;
Modernizarea procedeelor de procesare pe calea investiţiilor;
Amenintari Sectorul de procesare şi de comercializare devin prea concentrate,
determinând apariţia de oligopoluri;
Riscul sporit al mediului de afaceri;
Capacitatea de procesare şi dotarea tehnică şi tehnologică se pot deteriora;
Integrarea pe verticală realizată la unităţile mari de procesare ce vor
domina producţia agricolă, dezavantajând masa fermierilor.

Faza distributie
Puncte forte Există o gamă variată de debuşee de piaţă, la care fermierii pot apela;
Prin amplasarea ei strategică, România are acces pe pieţele situate în Est
şi Vest, Dunărea şi Marea Neagră oferind mari oportunităţi de derulare a
exportului de cereale;
Distributia produselor de panificatie este una dintre cele mai performante
distributii ale produselor agroalimentare.
Puncte Inexistenţa unor programe care să vizeze realizarea unor produse destinate
slabe comercilizării; producătorii agricoli nu ştiu ce şi cât să producă pentru
piaţă;
Instabilitatea ofertei interne atât din punct de vedere cantitativ cât şi
calitativ;
O slabă organizare a pieţelor agricole, precum şi lipsa de informaţii a
 producătorilor interni asupra oportunităţilor de export;
Structura deficitară a exporturilor de cereale unde predomină cerealele
boabe (materie primă) şi cu o marjă de profit redusă;
Predominanţa în importuri a produselor prelucrate, cu valoare adăugată
mare care au accentuat deficitul comercial în termeni valorici;
Importuri semnificative de grâu în anii cu recolte slabe, acestea fiind
dependente de condiţiile climatice. Politica de sprijinire a producătorilor
de grâu nu a avut efectele scontate, iar exportul se situează sub capacitatea
de care dispunem;
Deficienţe în respectarea normelor de calitate în toate componentele
filierei;
Organizarea economică a agricultorilor, în special pentru comercializarea
cerealelor, deficienţele existente în crearea şi funcţionarea infrastructurilor
de marketing;
Consumul de grâu pe locuitor este dublu faţă de Uniunea Europeană,
datorită modelului naţional de consum şi mai ales a veniturilor scăzute ale
populaţiei care nu pot asigura o structură calitativ normală a raţiei zilnice;
Preţurile produselor agricole nu se fundamentează pe o politică coerentă
de determinare a nivelului lor;
Lipsa capacităţii scăzute de funcţionare a filierei grâului influenţează
negativ preţurile de consum ale produselor de panificaţie.
Oportunitati Accesul larg al producătorilor la credite ieftine ar acorda acestora
posibilitatea să amâne vânzarea produselor agricole, până la un moment
mai favorabil, reducând astfel presiunea activităţii de recoltare exercitată
asupra preţului pieţei, dar şi diminuarea rolului statului în activitatea de
comercializare a produselor agricole în schimbul unui sprijin mai eficient
a agriculturii din fondurile publice;
Un acces mai larg la pieţele U.E. şi la fondurile financiare comunitare;
Perfecţionarea activităţii de aprovizionare pe filiera producători-
procesatori-comercianţi;
Apelarea crescândă la tranzacţiile bursiere şi la folosirea instrumentelor
moderne de comercializare;
Posibilitatea de a stoca cerealele o perioadă îndelungată;
Cerealele, în general, iar grâul în mod deosebit, se pot comercializa atât în
partizi mari cât şi în partizi mici, acest aspect fiind în funcţie de
posibilităţile de stocare a celor care cumpără aceste produse;
Infrastructura portuară şi cea feroviară facilitează desfăşurarea
exporturilor de cereale.
Amenintari Importuri semnificative de grâu în anii cu recolte slabe, productia fiind
dependenta de condiţiile climatice;
Comercializarea se poate concentra peste anumite limite, ceea ce ar duce
la apariţia monopolurilor.

În contextul integrării europene şi al globalizării economiei, problema centrală o

constituie competitivitatea, iar aceasta depinde de capacitatea sectoarelor de a inova. Ca
măsuri pentru îmbunătăţirea competitivăţii şi a performanţelor economice pe filiera
cerealelor specialistii propun5:
 creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor agricole şi a productivităţii
muncii, creşterea randamentelor, reducerea forţei de muncă ocupate în
agricultură şi raţionalizarea cheltuielilor ;
 stabilizarea cantitativă şi calitatăvă a ofertei interne de cereale, prin
îmbunătăţirea calităţii inputurilor şi a tehnologiei de cultură;
 promovarea cercetării ştiinţifice moderne; producţia agricolă românească nu
va putea fi competitivă fără o cercetare proprie, deoarece dependenţa totală de
soluţii importate ne-ar situa mereu în urma competitorilor, periclitând şansele
României de a-şi câştiga un rol stabil pe piaţa europeană şi internaţională;
 pentru ca producţia de cereale din România să poată fi competitivă este
necesar a fi găsite soluţii optime de valorificare superioară a condiţiilor
naturale, de climă şi sol, a resurselor umane, a celor biologice şi tehnologice, a
resurselor materiale şi financiare;
 implicarea speciliştilor/consultanţilor agricoli în îndrumarea şi sprijinirea
activităţilor gospodăriilor individuale şi asociaţiilor familiale, precum şi
pentru întocmirea documentaţiilor necesare la obşinerea creditelor şi accesarea
fondurilor europene;
 difuzarea publicaţiilor şi materialelor cu informaţii tehnice, economice şi
legislative către toţi cei interesaţi;
 iniţierea şi sprijinirea constituirii de forme de asociere a producătorilor
agricoli individuali în scopul aprovizionării cu inputuri, executarea lucrărilor
mecanice şi valorificării eficiente a produselor;
 o Bursă de Cereale funcţională ; acest lucru este cerut de majoritatea marilor
procesatori;
 corelarea preţului materiei prime (a cerealelor boabe) cu calitatea acesteia,
prin stabilirea şi utilizarea claselor şi a standardelor pentru cereale utilizate în
Uniunea Europeană;
 introducerea sistemului de management al calităţii ISO 9001 şi a altor
standarde care vizează direct siguranţa alimentară;
 organizarea şi modernizarea structurilor de marketing pe principiile pieţei
concurenţiale pentru valorificarea superioară a produselor agricole şi creşterea
eficienţei de ansamblu a filierei ;
 amplificarea exporturilor de produse procesate pe bază de cereale ; în acest
context este benefică orientarea procesatorilor către produse specifice
bucătăriei străine (ex. pastele din grâu dur);
 orientarea procesatorilor către producerea de alimente ecologice şi dietetice.

5
Turek Rahoveanu A. coordonator, Competitivitatea pe filiera cerealelor panificabile, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2007.