Sunteți pe pagina 1din 55

Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, pâinea şi produsele de panificaţie au stat la baza
alimentaţiei oamenilor, fie că era vorba de masa de dimineaţă, prânz sau cină, de la cei
săraci la cei bogaţi, pe tot cuprinsul Pământului brutăritul era o îndeletnicire normală în
viaţa rurală, iar în vremurile mai apropiate de noi fiecare gospodărie având cuptor de
pâine. În trecut pâinea albă, ce era făcută din faină albă de calitate superioară, era
alimentul bogaţilor, iar cea neagră, era considerată alimentul săracilor.
În cadrul bunurilor de consum din ţara noastră industria panificaţiei ocupă un loc
însemnat, pâinea constituind alimentul ce se consumă zilnic.
Importanţa produselor de panificaţie în satisfacerea cerinţelor de hrană ale
populaţiei este un factor care determină ca industria de panificaţie din România, alături de
celelalte ramuri ale industriei naţionale, să se dezvolte în ritm accelerat
În concordanţă cu modelele agricole existente în UE, obiectivele industriei româneşti de
panificaţie trebuie să pună accentul pe: asigurarea securităţii alimentare, introducerea
tehologiilor şi proceselor de producţie competitive pe piaţa europeană, armonizarea legii
româneşti cu acquis-ul comunitar şi implementarea sa, alinierea standardelor româneşti la
cele europene şi internaţionale, îmbunătăţirea imaginii şi statutului profesiunilor de morar
şi brutar, cât şi creşterea calităţii pregătirii profesionale.
Astăzi, consumatorii produselor de panificaţie devin din ce în ce mai conştienţi de igiena
pieţei şi a alimentaţiei; pentru ca produsele să fie sigure pentru consum, ei trebuie să
respecte atât norme tehnologice, cât şi sanitare. Prin analiza principalelor coordonate ale
pieţei produselor de panificaţie din România se observă că această piaţă aspiră la o
determinare şi încadrare într-o economie de piaţă funcţională, caracterizată prin existenţa
unei concurenţe dezvoltate şi loiale, un mediu de afaceri conform cerinţelor, o putere de
cumpărare relativ în creştere şi de toate tipurile de competitori.

1
CAPITOLUL I
PREZENTARE A PRODUSELOR DE PANIFICAŢIE

În cadrul bunurilor de consum din ţara noastră industria panificaţiei ocupă un loc
însemnat, pâinea constituind alimentul ce se consumă zilnic.
Importanţa produselor de panificaţie în satisfacerea cerinţelor de hrană ale
populaţiei este un factor care determină ca industria de panificaţie din România, alături de
celelalte ramuri ale industriei naţionale, să se dezvolte în ritm accelerat.

1.1 Ingrediente
Materii prime şi auxiliare folosite în industria de panificaţie
La fabricarea pâinii şi a celorlalte produse de panificaţie se utilizează următoarele
materii prime şi auxiliare:
făină de grâu, iar la unele sorturi şi faină de secară (de obicei în amestec cu cea de
grâu);
apă potabilă;
drojdie comprimată sau în unele cazuri drojdie lichidă;
sare comestibilă măcinată;
grăsimi (ulei comestibil de floarea soarelui, unt, margarină);
produse zaharoase (zahăr, miere, glucoză);
extract de malţ, ouă, lapte, cartofi, fructe, condimente;
ameliorator
materiale pentru ambalarea produselor (hârtie, carton, polietilenă)
Atât materiile prime cât şi cele auxiliare îşi au rolul bine precizat în procesul
tehnologic de fabricare a produselor de panificaţie
Pentru ca acestea să poată fi utlizate cât mai raţional, cu rezultate care să
contribuie la obţinerea produselor de calitate superioară, trebuie cunoscute compoziţia
chimică, însuşirile, precum şi rolul lor tehnologic în panificaţie.

2
FĂINA
În industria panificaţiei făina constituie materia primă de bază, întrucât aceasta
participă cu cea mai mare proporţie în componenţa produselor.
Se utlizează în principal făina de grâu şi nu numai pentru unele sortimente, ca
adios, făina de secară.
Sorturile de făină
La fabricarea produselor de panificaţie se utlizează trei sorturi de făină: neagră,
semialbă (denumită şi intermediară) şi albă.
Făina se obţine prin măcinarea boabelor de cereale (grâu sau secară). Măcinarea
are drept scop separarea şi extragerea părţilor de bob care au o mare valoare
nutritivăpentru om. Cea mai valoroasă parte a bobului este miezul (corpul făinos), iar
partea cea mai puţin valoroasă este coaja (învelişul).
Proprietăţile fizice ale făinii
Calitatea făinii este în funcţie de proprietăţile ei şi se stabileşte în primul rând pe
baza însuşirilor fizice.
Cele mai principale dintre însuşiri sunt: culoarea, mirosul, gustul, fineţea,
umiditatea şi aciditatea. Parte din acestea se apreciază prin metode organoleptice, iar
parte prin determinări de laborator.
a). culoarea făinii se datoreşte părţilor provenite din corpul făinos al boabelor,
care sunt alb – gălbuie, cum şi tărâţele existente în făină (în cazul celei semialbe şi
negre). Făina de grâu are culoare albă cu nuanţă gălbuie, mergând până la cenuşie
deschisă cu nuanţă albă – gălbuie, conţinând particule de tărâţe.
Făina de secară este de culoare albă cenuşie, cu nuanţă brună deschisă.
Elementul care determină hotărâtor culoare făinii este gradul de extracţie, prin
proporţia de înveliş a bobului de grâu care se regăseşte în ea după măciniş.
Asupra culorii făinii mai poate influenţa şi prezenţa corpurilor străine aflate în
cereale (mălură, neghină, măzăriche, etc) care datorită unui process tehnologic de măciniş
incorrect au pătruns în făină.
În afară de factorii indicaţi, asupra culorii făinii influenţează şi granulaţia ei.
Cu cât făina e mai granulată (bineînţeles, la acelaşi grad de extracţie), cu atât între
particule se creează mai multe goluri umbrite, care îi închid culoarea.

3
b). mirosul făinii normale trebuie să fie plăcut, specific. Prezenţa mirosului de
mucegai, de încins, de stătut, indică fie faptul că făina a fost obţinută din boabe de cereale
vechi sau păstrate în condiţii necorespunzătoare, fie că făina însăşi s-a alterat. Dintr-o
astfel de făină nu se poate fabrica pâine, deoarece transmite produsului mirosul ei
neplăcut.
c). gustul făinii este plăcut, puţin dulceag, characteristic, de cereale. Gustul
acrişor denotă că făina este veche, iar cel acru sau amar indică o făină alterată.
d). fineţea sau granulaţia făinii este de asemenea un important indice de calitate.
Acest indice se referă la mărimea particulelor de făină rezultată în urma măcinării.
Din punct de vedere al granulaţiei se distinge făina fină (moale la pipăit) şi făina
grişată (aspră). Cunoaşterea gradului de fineţe a făinii este necesară pentru conducerea
procesului de panificaţie, întrucât influenţează diverse faze ale acestui proces.
e). umiditatea este o altă caracteristică importantă a calităţii făinii, determinând
comportarea ei în procesul şi randamentul cantitativ în pâine.
După conţinutul in apă se deosebesc:
făină uscată, când are umiditatea sub 14%;
făină cu umiditate medie, când are umiditatea între 14 si 15%;
făină umedă (jilavă), când are umiditatea peste 15%.
De umiditatea pe care o are făina depinde modul în care ea se păstrează, cum şi
comportarea in cursul prelucrării.
Compoziţia chimică a făinii
Principalii componenţi chimici ai făinii sunt hidraţii de carbon (glucidele),
materiile proteice (protidele), substanţele minerale, grăsimile (lipidele), vitaminele şi
enzimele (fermenţii).
a). hidraţii de carbon mai principali sunt amidonul, glucoza, zaharoza şi
maltoza.
Glucoza, zaharoza şi maltoza sunt hidraţi de carbon care se găsesc în făinuri
alături de amidon, candtitatea lor variind aproximativ între 2 – 4% raportat la substanţa
uscată a făinii.
Întrucât aceste zaharuri iau parte directă în procesul de fermentaţie alcoolică din
aluatul pentru pâine, ele poartă numele de zaharuri fermentescibile.

4
b). materiile proteice sunt substanţe organice cu proprietăţi coloidale deosebite,
absorbind o mare cantitate de apă, ceea ce prezintă importanţă în procesul de prelucrare a
făinii de grâu. Principalele proteine din făină sunt gliadina şi glutenina – ambele
asimilabile – care în prezenţa apei se umflă puternic, formând o masă legată, elastică,
numită gluten.
Făina de secară nu formează gluten, cu toate că bobul de secară conţine gliadină şi
glutenină.
Conţinutul de gluten şi calitatea lui figurează printre caracteristicile de bază luate
în considerare la selecţionarea soiurilor de grâu.
c). substanţele minerale, care în mod curent se cunosc sub denumirea de cenuşă
(întrucât se determină prin calcinarea făinii), reprezintă o serie de elemente ca: fosfor,
potasiu sodium, calciu, etc. conţinutul în substanţe minerale al făinii depinde de natura
cerealelor (grâu, secară) gradul de extracţie şi felul măcinişului (măciniş scurt sau
măciniş dezvoltat).
Materiile minerale au rol important în ce priveşte valoarea alimentară a
produselor (în primul rand calciul).
d). grăsimile se găsesc în făină în canităţi variabile, în funcţie de extracţie. Astfel
făina albă de grâu are un conţinut sub 1%, pe când cea neagră, depăşteşte 2%, creşterea
fiind oarecum analogă cu aceea a substanţelor minerale.
În făina de secară conţinutul de substanţe grase variază între 1,2 – 2,1 %.
În condiţiile de păstrare necorescupunzătoare, sub acţiunea umidităţii şi căldurii,
grăsimile din făină se descompun (râncezesc), dând acesteia miros neplăcut şi gust amar.
e). vitaminele, deşi se găsesc în făină în cantităţi mici, ele au un rol important in
alimentaţie, deoarece produsele de panificaţie se consumă zilnic, ele aducând
organismului cantităţi importante de vitamine.
Făina conţine în mod obişnuit vitaminele B1, B2 si PP, cantitatea lor fiind redusă
în cazul făinurilor albe şi se găsesc în cantitate mai mare la produsele care provin din făina
de culoare mai închisă, datorită faptului că vitaminele sunt localizate la periferia bobului.
f). enzimele determină o serie de procese chimice în făină cât ş în decursul
prelucrării ei. Principalele enzime din făină sunt amilazele.

5
APA
În industria de panificaţie, la prepararea aluatului se foloseşte apă, care trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
Să fie fără culoare, fără gust particular, fără miros şi limpede (fără particule în
suspensie).
Să aibă temperatura normală, între 10 şi 15° C. Înainte de a se folosia la
prepararea aluatului, temperatura apei se potriveşte astfel încât aluatul rezultat să aibă 27
– 30° C. Se interzice folosirea apei care în prealabil a fost fiartă şi apoi răcită, deoarece
prin fierbere se elimină aerul din apă, datorită cărui fapt se reduce activitatea drojdiilor,
care au nevoie de oxigen pentru a produce fermentarea.
Să nu aibă o duritate prea mare (duritatea este determinată de sărurile de calciu şi
magneziu dizolvate în apă; ea cuprinde duritatea temporară şi duritatea permanentă).
Să fie lipsită de bacterii, întrucât temperatura la care ajunge miezul pâinii în
timpul coacerii este sub 100° C, iar sporii unor specii de bacterii nu sunt distruşi nici la
150° C. Pentru acest considerent sursa de apă este în permanenţă sub controlul
bacteorologic al laboratorului de igienă.
DROJDIA
La fabcricarea pâinii se foloseşte drojdia, care prin activitatea sa în masa aluatului
produce fermentaţia alcoolică, în urma căreia rezultă bioxid de carbon, afânănd aluatul.
Drojdiile sunt organisme vegetale de dimensiuni foarte mici, care pot fi văzute
numai la microscop, pentru care motiv se numesc microorganisme.
Forma celulelor de drojdie este ovală, având mărimea de 5 -10 microni.
SAREA
Pentru fabricarea produselor de panificaţie se utilizează sarea de bucătărie. Rolul
sării este în primul rând de a da gust produselor. Pe lângă aceasta sarea îmbunătăţeşte
calităţile aluatului, ceea ce ajută la obţinerea unor produse bine crescute, cu miez elastic
şi porozitate bună.
Aluatul fără sare este moale şi are elasticitate mai redusă, lăţindu-se la dospirea
finală, ceea ce face să se obţină pâine necrescută (plată) şi cu porozitate neuniformă.

6
GRĂSIMILE
Grăsimile constituie o altă grupă de materii prime folosite în panificaţie. Cel mai
frecvent se foloseşte uleiul de floarea soarelui, untul şi margarina.
Adaosul de grăsimi contribuie la formarea gustului produselor, îmbunătăţirea
calităţii şi mărirea valorii alimentare.
Totuşi, adaosul de grăsimi nu poate fi prea mare, întrucât frânează activitatea
vitală a drojdiilor şi deci fermentaţia, datorită acoperirii porilor membranei celulelor.
PRODUSELE ZAHAROASE
La prepararea produselor de panificaţie se foloseşte zahărul cristal (tos) şi pudră
(farin), mierea de albine şi glucoza lichidă.
Rolul acestora este de a îmbunătăţi gustul produselor şi de a le spori valoarea
alimentară, contribuind totodată la rumenirea cojii produselor de panificaţie. Cu toate
acestea, cantitatea în care se folosesc produsele zaharoase este limitată, deoarece peste o
anumită doză frânează fermentaţia aluatului, prin inactivarea drojdiei, datorită
fenomenului de plasmoliză.
EXTRACTUL DE MALŢ
Extractul de malţ reprezintă un sirop dens, preparat din făină de malţ active. El
conţine o cantitate mare de enzime şi zaharuri fermentescibile, pentru care motiv se
adaugă la prelucrarea făinurilor albe “tari la foc” (care dau produse cu coaja de culoare
deschisă).
Se utilizează extractul de malţ în special la fabricarea pâinii albe şi a produselor
de franzelărie simple, în scopul îmbunătăţirii calităţii, obţinându-se produse bine
dezvoltate şi cu o culoare normală a cojii.
CARTOFI
O mare extindere a luat fabricarea pâinii cu cartofi. Adaosul de cartofi se face sub
formă de pastă, care se prepară fie din cartofi fierţi, curăţaţi de coajă, fie din fulgi de
cartofi. Produsele conţinând cartofi au un gust plăcut, characteristic, miezul moale, elastic
şi se păstrează mai mult timp în stare proaspătă.
AMELIORATOR
Menţine pâinea mai mult timp proaspătă şi afânată.

7
1.2 Influenţa asupra sănătăţii
Din dorinţa realizării unor produse cu un aspect comercial cât mai atractiv pentru
populaţie, producătorii de produse de panificaţie, datorită marii concurenţe de pe piaţa de
profil, au recurs la diferite metode de realizare a unor produse cât mai bine dezvoltate şi
cât mai aspectuoase, fară a ţine întotdeauna cont de calităţile nutritive ale produselor ori
de impactul acestora în timp asupra organismului uman. Tocmai din aceste considerente
au fost introduse anumite reglementări europene privind ameliorarea calităţii pâinii cu
scopul protejării consumatorului, îngrădind astfel activitatea producătorilor prin anumite
direcţii de acţiune pentru creşterea calităţii pâinii.
Pentru ca produsele de panificaţie să crească mai bine, sa fie mai afânate, şi să se
menţină proaspăte mai mult timp, în compoziţia lor se adaugă şi ameliorator. Acest
ingrendient nu este indicat, deoarece dăunează sănătăţii consumatorilor.
Din cauza condiţiilor de depozitare a produselor de panificaţie calitatea acestora
scade.
Infectarea pâinii se datorează bacilului mezenteric, care produce boala întinderii.
Acesta se regăseşte în sol, trece pe boabele de grâu şi mai departe în făină, atunci când nu
poate fi îndepărtat în totalitate prin operaţiile de curăţire a grâului, îainte de măciniş.
Semne ale infectării :
produsul îşi pierde elasticitatea şi capătă un miros neplăcut ;
la rupere miezul este lipicios şi se întinde la fire subţiri, emanând un miros de
fructe stricate ;
când infectarea este avansată, mirosul este respingător şi se formează pete brune
foarte lipicioase ;
Măsuri de evitare a infectării :
mărirea acidităţii (cantitate mai mare de prospătură, adaos de acid acetic) ;
producerea sortimentelor mici în greutate (max. 1kg) şi coacerea lor prelungită ;
menţinerea unei curăţenii riguroase în spaţiile de producţie şi depozite ;
utilizarea în fabricaţie (mai ales în lunile călduroase) a unor adaosuri de substanţe
antiseptice (oţetul)
Pâinea îmbolnăvită de intindere trebuie arsă pentru distrugerea focarului de
infecţie. Persoanele care consumă pâine infectată, vor suferi de deranjări digestive.

8
E-urile şi sănătatea
Industria alimentară românească ne ademeneşte cu bunătăţi de tot felul, dar, cel
mai adesea, acestea sunt asezonate cu aditivi alimentari din belşug.
Cum ne influenţează aceştia organismul este o chestiune căreia merită să-i
acordăm toată atenţia, pentru că este sănătatea noastră în joc
Majoritatea produselor alimentare conţin aditivi (cunoscuţi sub denumirea
generica de "E"-uri), care conservă, dau culoare, formă, spumează şi mai ales dau aroma
în mod artificial, făcând astfel produsul atrăgător şi vandabil timp îndelungat.
Cercetătorii spun că aditivii alimentari sunt substanţe chimice de sinteză şi,
deoarece ele nu se găsesc în mod natural, nu ar trebui să facă parte din alimentaţia
noastră. Impactul E-urilor asupra organismului este devastator, deoarece ele nu sunt
recunoscute şi acceptate de către acesta. O substanţă străină, nu poate fi administrată timp
îndelungat fără a produce efecte secundare. Consumul îndelungat de produse alimentare
aditivate sintetic produce în organismul uman un bombardament asupra organelor
interne, provoacă distrugerea sistemului imunitar (acesta ajunge să producă anticorpi
peste măsură, folosindu-i împotriva propriului organism), precum şi o serie de tumori
maligne şi benigne.
De asemenea, E-urile periculoase sunt "vinovate" de răspândirea bolilor
cardiovasculare, ale tubului digestiv şi a alergiilor.
Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei
globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se afla pe
locul al III-lea, după consumul de droguri şi medicamente şi după accidentele de
circulaţie. Conform raportului Comisiei Naţionale de Oncologie - 2000, în România
cancerul este într-o creştere alarmantă şi se estimează că această afecţiune va deveni în
scurt timp "boala mileniului III", împotriva căreia nu există încă premisele că se va
descoperi un antidot. Cancerul este, fără îndoială, o consecinţă. Chiar dacă nu au fost
descoperite în totalitate cauzele acestei boli ucigătoare, cercetătorii au reuşit să contureze
trei dintre acestea: poluarea, tutunul şi alimentaţia. Cea din urmă, potrivit unor studii
recente, pare a fi una dintre cele mai importante cauze ale apariţiei cazurilor de cancer.
Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care,
în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este ingredient alimentar

9
caracteristic având sau nu o valoare nutritivă şi prin a cărui adăugare intenţionată la
produsele alimentare în scopuri tehnologice, în decursul procesului de fabricare,
prelucrare, preparare, tratament şi ambalare a unor asemenea produse alimentare devine o
componentă a lor.
În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii sunt clasificaţi în 25 de
categorii şi numerotaţi specific:
coloranţi - pentru a schimba sau a da culoare; E100-E182
conservanţi- substanţe care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin
protejarea lor împotriva alterării produse de microorganisme; E200-E297
antioxidanţi - substanţe care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin
protejare împotriva oxidarii (de exemplu: râncezirea, schimbarea culorii); E300-E390
emulgatori - asigură un amestec omogen între apa şi grăsimile alimentare; E400-
E496
săruri de topire E400-E496
agenţi de îngrosare- substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea
produselor
alimentare; E400-E496
agenti de gelifiere- substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor; E400-
E496
stabilizatori- substanţe care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice
ale alimentelor, agenti de gust (aromatizanti) - se împart in trei categorii:
a) substante aromate naturale - se obţin prin procese fizice enzimatice sau
microbiologice din materii
prime de origine vegetală sau animală;
b) substanţe identic naturale - sunt identice din punct de vedere al compoziţiei cu
aromele naturale, componentele fiind obţinute prin sinteză;
c) substanţe artificiale - se obţin prin sinteză, având structura şi compoziţia
diferite de cele naturale; E600-E640
acidifianţi - substante care cresc aciditatea alimentelor, imprimându-le un gust
acru; E300-E390
agenţi antiaglomeranţi - E500-E580

10
amidon modificat - E1400-E1450
edulcoranţi (îndulcitori) - substanţe (altele decat zaharul) care se utilizează pentru
a da gust dulce alimentelor; E900-E999
substanţe de afânare - substanţe care contribuie la creşterea volumului
alimentelor fără a modifica valoarea energetică; E400-E496
antispumanţi- se folosesc pentru reducerea şi prevenirea spumei; E500-E580
agenţi de suprafaţă şi albire-E900-E999 / E1500-1520
agenţi de întărire-afermisanţi - E500-E580
umectanţi - E1200-E1202 / E1400-E1450 / E1500-E1520
enzime E1100-E1105 menţinând omogenizarea dispersiilor, culoarea etc.; E400-
E496

11
CAPITOLUL II
PIAŢA PRODUSELOR DE PANIFICAŢIE

2.1 Evoluţia şi factorii de influenţă


Încă din cele mai vechi timpuri, pâinea şi produsele de panificaţie au stat la baza
alimentaţiei oamenilor, fie că era vorba de masa de dimineaţă, prânz sau cină, de la cei
săraci la cei bogaţi, pe tot cuprinsul Pământului brutăritul era o îndeletnicire normală în
viaţa rurală, iar în vremurile mai apropiate de noi fiecare gospodărie având cuptor de
pâine. În trecut pâinea albă, ce era făcută din faină albă de calitate superioară, era
alimentul bogaţilor, iar cea neagră, era considerată alimentul săracilor.
În ţara noastră se poate vorbi despre producerea la scară industrială a pâinii la
sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului XX, aceasta realizându-se în cadrul
armatei, în oraşe şi târguri, în atelierele meşteşugăreşti, care au constituit primele unităţi
de producţie de mare capacitate numite „manutanţe”, dotate cu utilaje la nivelul tehnic al
epocii respective. În perioada imediat următoare primului război mondial s-au constituit
primele unităţi mai mari pentru producerea pâinii, dotate cu cuptoare încălzite cu ţevi cu
abur, tip Dampf, şi malaxoare, trecându-se astfel de la frământarea manuală şi cuptorul de
pământ încălzit cu lemne, la primele utilaje moderne, menite astfel să mărească atât
cantitatea cât şi calitatea pâinii şi a produselor de franzelărie. Astfel, în România anului
1935 funcţionau 36 de brutării mecanizate, cu un număr de 700 salariaţi.
O altă etapă în dezvoltarea industriei panificaţiei în ţara noastră, o constituie
perioada imediat următoare celui de-al II-lea război mondial, aceasta caracterizându-se
prin lărgirea capacităţii de producţie spre a se acoperi pe cale industrială întregul necesar
de consum, mecanizarea tuturor operaţiilor grele, diversificare gamei de sortimente,
ajungându-se în prezent la automatizarea şi computerizarea întregului proces tehnologic.
Procesul tehnologic precum şi sortimentul produselor de panificaţie din ţara
noastră au suferit influenţa specificului vienez de fabricare a pâinii, care s-a transmis şi s-
a dezvoltat apoi în condiţiile proprii gustului populaţiei ţării noastre, mai cu seamă în
privinţa produselor de franzelărie. Pâinea de larg consum produsă în gospodării avea
menţine proaspătă mai multe zile în unele regiuni s-a adăugat pastă de cartofi.

12
Importanţa produselor de panificaţie în satisfacerea cerinţelor de hrană ale
populaţiei este un factor care determină dezvoltarea industriei de panificaţie din România
într-un ritm accelerat. Astfel, în ultima vreme s-au construit nenumărate fabrici moderne
de mare capacitate, parte din ele alcătuind complexe de morărit ş panificaţie, cu o
producţie larg diversificată. Unităţile noi sunt dotate cu utilaje şi instalaţii de înalt nivel
tehnologic şi dispun de un grad avansat de mecanizare a procesului de fabricaţie,
deoarece pe măsura asimilării în producţia indigenă a utilajelor tehnologice principale,
fabricile de pâine au fost înzestrate tot mai mult cu utilaje şi linii tehnologice moderne.
În acest mod, ponderea unităţilor de capacitate mică (până la 10t/ zi) a scăzut sub
30%. Unităţile noi sunt dotate cu utilaje si instalaţii tehnologice de înalt nivel tehnic şi
dispun de un grad avansat de mecanizare a procesului de fabricaţie, deoarece pe măsura
asimilării în producţia indigenă a utilajelor tehnologice principale, fabricile de pâine au
fost înzestrate tot mai mult cu utilaje şi linii tehnologice moderne.
În acelaşi timp cu dezvoltarea din punct de vedere tehnic, în industria noastră de
panificaţie se dezvoltă continuu gama de sortimente, pentru satisfacerea consumatorilor
cu produse cât mai variate, gustoase şi cu valoare alimentară sporită. Un interes deosebit
se acordă fabricării produselor dietetice şi a celor pentru copii.
În fabricile recent construite, precum şi în altele care au fost dezvoltate şi
reutilate, se aplică procedee tehnologice noi care situează industria noastră de panificaţie
printre industriile moderne. Astfel de procedee sunt, spre exemplu: transportul şi
depozitarea făinii in vrac, pregătirea în flux a materiilor prime în vederea fabricaţiei,
prelucrarea aluatului cu ajutorul liniilor de funcţionare continuă, coacerea produselor în
cuptoare mecanice cu bandă, etc. De asemenea, se aplică metode avansate pentru
controlul calităţii materiilor prime, a produselor finite, precum şi pentru urmărirea şi
optimizarea regimului de fabricaţie. Totodată au crescut în mod însemnat condiţiile
igienico – sanitare la fabricarea produselor.
Modernizarea industriei, cerinţă actuală a progresului, va îmbunătăţi şi mai mult
activitatea tehnico – economică a unităţilor de panificaţie, care sunt chemate să realizeze
producţie diversificată, calitate superioară şi rentabilitate sporită.

13
2.2 Piaţa produselor
Sub denumirea de produse de panificaţie – care cuprinde pâinea, produsele de
franzelărie, produsele dietetice şi covrigii – unităţile de producţie din industria de
panificaţie realizează o serie întreagă de produse, la fabricarea cărora se foloseşte, în
principal, făină de grâu, apă, drojdie şi sare.
Gama produselor este destul de variată şi continuă să se îmbogăţească cu noi
sortimente, în scopul satisfacerii cerinţelor mereu crescânde ale consumatorilor.
În momentul de faţă, gama produselor de panificaţie cuprinde următoarele grupe:
pâine neagră (integrală);
pâine semialbă (intermediară);
pâine albă;
produse de franzelărie simple;
produse de franzelărie cu adaosuri;
produse speciale de franzelărie;
produse dietetice;
covrigi.
Produsele din fiecare grupă se deosebesc printr-un specific de gust şi de aspect,
care este imprimat fie de sortul de făină utilizat, fie de compoziţia aluatului din care se
prepară.
Grupa “pâine neagră” cuprinde toate sorturile preparate din făină neagră de
grâu cu sau fără adios de cartofi (sub formă de pastă sau fulgi), drojdie, sare şi apă
(potabilă).
Produsele au forma rotundă, ovală sau lungă.
Grupa “pâine semialbă” cuprinde sorturile preparate din făină semialbă
(intermediară) de grâu, cu sau fără adios de cartofi şi pâinea cu făină de secară. La
fabricarea acestor produse se utilizează făină, drojdie, sare şi apă potabilă, iar la pâinea cu
făină de secară se adaugă şi chimen.
Pâinea semialbă poate avea formă rotundă, lungă sau paralelipipedică şi se poate
coace fie direct în cuptor, fie în forme (la tavă).

14
Grupa “pâine albă” cuprinde produsele preparate din făină albă de grâu, cu sau
fără adios de cartofi, drojdie comprimată, sare şi apă. La preparare, în funcţie de calitatea
făinii, se mai adaugă şi extract de malţ.
Pâinea poate avea formă rotundă, lungă (de franzelă crestată sau necrestată), de
lipie sau paralelipipedică.
Grupa “produse de franzelărie simple”, cunoscută în uzul brutăriilor şi
fabricilor de pâine sub numele de specialităţi fără materiale”, cuprinde o gamă variată de
produse ca formă şi mărime, toate fiind preparate însă din făină de grâu, drojdie
comprimată, sare si apă, la care se mai adaugă extract de malţ.
După forma lor, aceste produse de franzelărie se cunosc sub diverse denumiri, ca:
împletituri, chifle, cornuri, franzeluţe, etc
Grupa “produse de franzelărie cu adaosuri”, cunscută şi sub denumirea de
“specialităţi cu materiale”, cuprinde, ca şi specialităţile simple, o gamă foarte variată ca
formă şi mărime. La prepararea acestora se utlizează făină albă de grâu, drojdie
comprimată, sare, apă, zahăr, ulei alimentar, margarină, unt, lapte, ouă, etc. unele din ele
se presară la suprafaţă cu susan sau mac.
Denumirea produselor diferă după forma lor: împletituri, franzeluţe, cornuri,
batoane, japoneze, spirale, etc.
Produsele de franzelărie cu adaosuri sunt superioare celor din grupele descries
anterior, datorită adaosului de zahăr şi ulei (în cantitate de 3,6% din fiecare, faţă de
greutatea produsului finit), cum şi de alte materii cu valoare alimentară ridicată.
Grupa “produse speciale de franzelărie” cuprinde cea mai variată gamă de
produse. La fabricarea acestora se aplică reţete care conţin, pe lângă făină de grâu,
drojdie, sare apă şi zahăr, grăsimi alimentare, lapte ouă, fructe confiate, esenţe pentru
aromatizat, în cantităţi diferite, în funcţie de specificul produsului. Astfel, în grupa
produse speciale de franzelărie se încadrează cozonacii, checurile, grisinele şi alte
sortimente superioare.
Datorită compoziţiei bogate a aluatului din care se prepară, produsele speciale de
franzelărie sunt superioare, din punct de vedere calitativ, tuturor celorlalte sortimente de
panificaţie.

15
Unele sortimente se coc direct pe vatra cuptorului, iar altele aşezate pe tăvi sau în
forme din tablă.
Unele dintre aceste produse sunt presărate la suprafaţă cu susan, mac, zahăr farin,
parte din ele ambalându-se în hârtie pergaminată sau celofan.
Grupa “produse dietetice” reprezintă în present o gamă mai restrânsă de
sortimente şi este destinată să satisfacă cerinţele consumatorilor care ţin regim dietetic
(bolnavi, copii).
La fabricarea acestor produse se foloseşte în cele mai multe cazuri făină albă de
grâu, drojdie comprimată şi apă, adăugându-se, dupa specificul fiecăruia, făină de
graham, calciu, margarină, lapte, glucoză, miere, etc.
Grupa “covrigi” cuprinde o diversitate de produse de simigerie, preparate în cele
mai multe cazuri din făinăalbă de grâu, drojdie comprimată, sare şi apă, la care se adaugă
ouă, zahăr, ulei, etc. Covrigii se presară de obicei cu sare, susan sau mac (separat sau în
amestec).
Forma lor este diferită, în general de inel simplu, inel împletit, sau în formă de 8.
Covrigii sunt produse de panificaţie care se pot conserva timp îndelungat, având
umiditate scăzută.
Cei mai importanţi jucători ai pieţei de morărit-panificaţie accelereaza ritmul
achiziţiilor. Premiul cel mare este o piaţă de peste un miliard de euro.
Aşa se face că Vel Pitar şi Boromir s-au luptat la sfârşitul lunii ianuarie pentru
cumpărarea unui jucător de talie medie din Slobozia, Morărit Panificaţie Ialomiţa.
Boromir şi-a adjudecat în final “ţinta” cu 4,4 milioane de lei (1,2 milioane euro).
Grupul Boromir a cumpărat de-a lungul timpului o serie de fabrici de pâine şi
mori în toate regiunile ţării şi a început să dezvolte şi o reţea de magazine proprii.
Vel Pitar a preluat în ultimii ani fabrici de pâine din Bucureşti, Balş, Târgu Jiu,
Iaşi şi Piteşti.
Cei doi grei nu sunt singuri pe piaţa achiziţiilor din sectorul de morărit şi
panificaţie.
Com Agro Pan, holdingul fostului arbitru internaţional Adrian Porumboiu, deţine
fabrici de pâine în mai multe oraşe din Moldova.

16
Cei trei grei, Boromir, Vel Pitar şi Com Agro Pan, s-au confruntat anul trecut
pentru cumpărarea societăţii Plevnei din Bucureşti. Societatea, privatizată prin Mebo, are
spaţii de producţie pe lângă complexul Orhideea, zona unde preţul terenului depăşeşte
250 de euro pe metrul pătrat.
Vel Pitar
2001- Fuziune Mopariv Ramnicu-Valcea, Berceni Bucureşti, Granpan Tecuci şi
Mopariv Cluj-Napoca
2002-2005 - Preia Libertatea Panificaţie Bucureşti, fabrica de pâine din Balş,
Gorjpan Târgu Jiu, Pangran Iaşi şi Spicul Argeş Piteşti. Finalizează fuziunea prin
absorbţie cu societăţile Panem Giurgiu şi Panificaţie Postăvarul Braşov
2006 - Încercare nereuşită de preluare a societăţii Morărit Panificaţie Ialomiţa
Boromir
2001-2003 - Grupul Boromir deţine deja sau cumpără fabrici de pâine în Buzău,
Vâlcea, Sibiu, Balş şi Mediaş. La acestea se adaugă moara Cibin din Sibiu şi
producătorul de paste Extrasib Sibiu
2004 - S-a luptat cu Vel Pitar şi Com Agro Pan pentru activele societăţii Plevna
SA. Cumpără ProPast Iaşi
2006 - Cumpără societatea Morărit Panificaţie Ialomiţa
Com Agro Pan
2001 - Construieşte o fabrică de pâine la Vaslui
2002 - Cumpără Mopan Suceava, cu filialele de la Vatra Dornei, Câmpulung
Moldovenesc, Solca, Radauţi şi Gura Humorului
2003 - Construieşte fabrica de la Bârlad
2006 - Patronul Adrian Porumboiu îşi nuanţează planurile de extindere a reţelei de
unităţi de morărit-panificaţie

2.3 Cererea de produse


Pentru satisfacerea cerinţelor cât mai crescânde şi diversificate necesare
alimentaţiei moderne, industria de panificaţie din ţara noastră realizează o mare varietate
de sortimente, care pot fi grupate astfel: pâine neagră, pâine semialbă, pâine albă, produse
de franzelărie, produse dietetice şi produse de covrigărie. În structura producţiei pâinea

17
neagră reprezintă 28%, pâinea semialbă 30%, pâinea albă 31%, iar produsele de
franzelărie şi celelalte sortimente 11%.
Ultimii zece ani au adus o scădere cu zece kilograme a consumului de pâine ca
urmare a schimbării preferinţelor românilor. An de an, pe această piaţă extrem de
fragmentată apar schimbări, segmentul fiind foarte dinamic. Astfel, pâinea nu mai este
cumpărată zilnic ci de două-trei ori pe săptămână, este preferată pâinea ambalată şi feliată
în detrimentul celei proaspete, iar mai nou, nu mai este cumpărată din magazinele de
cartier ci din supermarketuri şi hipermarketuri, ponderea vânzărilor din formatele
moderne de comerţ crescând cu 30%.
În acelaşi timp, magazinele specializate în comercializarea produselor de
panificaţie deţin o pondere de numai 6% din vânzări. Evoluţia este considerată normală,
acelaşi lucru întâmplându-se în majoritatea tărilor sărace care merg spre dezvoltare.
Piaţa pâinii înregistrează o cifră de afaceri de peste un miliard de euro iar anual se
produc circa 2,5 milioane de tone de pâine, spun specialiştii din domeniu. Piaţa pâinii se
confruntă totuşi cu numeroase probleme: fiscalitate mare, evaziune şi seceta din vara
anului 2007.
Aderarea la Uniunea Europeană a avut ca efect deschiderea graniţelor şi accesul
producătorilor români la cerealele din alte ţări.

2.4 Comportamentul consumatorului de produse de panificaţie


Consumatorul devine tot mai pretenţios şi mai critic în ceea ce priveşte pâinea.
Pasul către alte produse, cum ar fi cerealele, a devenit foarte uşor şi este făcut cu
rapiditate. Pentru a menţine nivelul de interes pentru pâine, elemente precum gustul,
varietatea, beneficiile din punct de vedere al sănătăţii, alături de menţinerea produsului
proaspăt pentru o perioada tot mai mare de timp, trebuie avute în vedere când se
urmăreşte inovaţia. Pe lângă ascestea, producerea pâinii trebuie ţinută la zi cu noile
dezvoltări tehnologice şi trebuie să fie cât mai eficientă posibil.
La nemţi, dacă cineva cere pâine în plus într-un restaurant, se uită ospătarul la el
să vadă dacă a păţit ceva. Noi suntem mâncători de pâine, ne place pâinea”.Statisticile
Euromonitor arata ca românii consumă într-un an aproximativ 110 kg de pâine, mai mult

18
decât britanicii sau austriecii (45kg). În ţările estice consumul mediu este de 83 kg anual,
iar în cele vestice este de 66 kg.
Consum de pâine în funcţie de gramaj
Franzela de 280-300 de grame este căutată în zona Constanţa-Piteşti.
Pâinea de 500 de grame este consumată în zonele Teleorman, Dolj, Olt, Valcea.
Pâinea de 500-600 de grame este preferată de consumatorii din zona
Moldovei. Pâinea de 800 de grame şi până la patru kilograme este consumată în
Ardeal şi Banat.
Preţul pâinii
Pâinea produsă în România este cu 40% mai ieftină decât media
europeană. Preţul pâinii româneşti este apropiat de nivelul celui din Ungaria, Polonia,
Cehia. Cea mai ieftină pâine: în Bulgaria, unde preţul acesteia este cu 60% sub media
europeană.
Cea mai scumpă pâine: în ţările nordice cu 40-65% peste media europeană.

19
CAPITOLUL III
PROTECŢIA CONSUMATORULUI DE PRODUSE DE PANIFICAŢIE ÎN
ROMÂNIA ŞI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

3.1 Legislaţia în vigoare privind produsele de panificaţie în România


şi în Uninea Europeană
În prezent în Uniunea Europeană există un cadru instituţionalizat bine structurat şi
destul de complex în domeniul protecţiei consumatorilor.
Consumatorii devin tot mai exigenţi faţă de calitatea produselor. Ei formulează o
serie de cerinţe privind comportarea în timp a produselor, caracteristicile psihosenzoriale,
economice ale produselor, compatibilitatea lor cu alte produse etc. De asemenea, doresc
să fie informaţi correct şi complet pentru a alege produsele în cunoştinţă de cauză.
Ei se organizează în asociaţii de protecţie a consumatorilor pentru a putea
analiza şi compara produsele care li se oferă şi pentru a putea contracara tendinţele de
proliferare a celor necorespunzătoare calitativ.
În legislaţia din ţara noastră, consumatorul este definit ca ‘persoană fizică ce
dobândeşte, uilizează sau consumă ca destinatar final, produse obţinute de la agenţii
economici sau care beneficiază de servicii prestate de aceştia’.
Ca latură importantă a politicii sociale, protecţia consumatorilor reprezintă un
ansamblu de dispoziţii legale de natură publică sau privată, care asigură respectarea
drepturilor şi intereselor consumatorilor.
În România, consumatorii beneficiază de următoarele drepturi:
● de a fi protejaţi contra riscului achiziţionării unor bunuri care le pun în pericol
sănătatea sau viaţa;
● de a fi informaţi corect şi complet asupra produselor şi serviciilor, de a fi
educaţi în scopul unei alegeri cât mai avantajoase;
● de a avea acces la o gamă variată de mărfuri;
● de a fi despăgubiţi atunci când bunurile achiziţionate nu corespund cerinţelor
lor;
● dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protejarea intereselor lor.

20
Cele mai frecvente încălcări ale drepturilor consumatorilor sunt cauzate de
comercializarea de produse care prezintă abateri de la caracteristicile calitative sau care
pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor; comercializarea de
produse falsificate sau contrafăcute; păstrarea şi depozitarea produselor destinate
comercializării în condiţii care nu asigură menţinerea caracteristicilor de calitatea ale
acestora; comercializarea produselor cu elemente de identificare incomplete; prezentarea
prin publicitate, în prospecte, cataloage, mass-media etc. a altor valori ale caracteristicilor
produselor sau serviciilor decât cele reale.
Prima etapă în elaborarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor în
România a constituit-o Ordonanţa Guvernului nr. 21/ 1992.
Inpirată din Principiile directoare ale O.N.U., Ordonanţa Guvernului nr. 21/ 1992
prezintă drepturile fundamentale ale consumatorilor şi asigură cadrul legal in acest
domeniu.
Pentru prima dată în România se consacră explicit drepturile consumatorilor cu
privire la produsele pe care le achiziţionează.
Pe de altă parte, sunt stabilite obligaţiile care revin agenţilor economici, privind
calitatea produselor şi serviciilor destinate comercializării. Dintre acestea menţionăm:
● descrierea completă şi corectă a caracteristicilor esenţiale ale produselor şi
serviciilor;
● informarea cu privire la produsele oferite se realizează în mod obligatoriu prin
elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, după caz,
pe etichetă, pe ambalajul de vânzare sau pe cartea tehnică, instrucţiunile de utilizare ori
alte asemenea documente care însoţesc produsul;
● informaţiile trebuie să fie înscrise în limba română, indiferent de ţara de origine
a produsului.
O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu interdicţia privind
comercializarea produselor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea consumatorilor sau
pot adduce prejudicii mediului înconjurător. Astfel, preocupările cu privire la protecţia
consumatorilor se regăsesc în cadrul legislative elaborate după anul 1992. legile,
Hotărârile de Guvern sau Ordonanţele Guvernamentale adoptate au vizat următoarele
sectoare: comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; răspunderea producătorilor

21
pentru pagubele generate de produsele defectuoase; clause abusive din contracte încheiate
între comercianţi şi consumatori; legea privind produsele cosmetice; norme metodologice
privind etichetarea energetică la apratele de uz casnic; asigurarea securităţii utilizatorilor
de jucării; regimul produselor şi serviciilor care pot pune in pericol viaţa, sănătatea,
securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurător; norme de reglementare a producţiei,
circulaţiei şi comercializării alimentelor.
Legea Alimentului aflată în faza de proiect prevede interzicerea utlilizării
radiaţiilor ultraviolete sau ionizate pentru tratarea şi conservarea alimentelor; protejează
consumatorii împotriva existenţei substanţelor dăunătoare în alimente; prevede că
etichetarea nu trebuie să inducă în eroare consumatorul cu privire la atribuirea unor efecte
pe care alimentele nu le posedă. De asemenea, nu este permisă comercializarea
alimentelor contrafăcute.
În România a fost creată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului
(A.N.P.C) ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale. Autoritatea
Naţională are rolul de a pune în aplicare politica şi strategia Guvernuluicu privire la
prevenirea şi combaterea practicilor ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea şi
interesele economice ale consumatorilor.
În subordinea Autorităţii Naţionale funcţionează 41 de Oficii Judeţene pentru
Protecţia Consumatorilor, care sunt unităţi cu personalitate juridică finanţate de la bugetul
de stst, şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor “LAREX”,
Bucureşti, finanţat din venituri extrabugetare.
În România au fost infiinţate organizaţii neguvernamentale, denumite Asociaţii
pentru Protecţia Consumatorilor din România care este o asociaţie neguvernamentală,
independentă, apolitică şi nonprofit are drept scop apărarea şi promovarea drepturilor
consumatorilor. Asociaţia reprezintă interesele consumatorilor în cadrul Asociaţiei
Române de Standardizare ASRO, în Asociaţia de Acreditare (RENAR) şi Registrul Auto
Român.
Asociaţiile de Protecţie a Consumatorilor au următoarele drepturi: să solicite
autorităţilor competente luarea de măsuri în vederea retragerii de pe piaţă a produselor
sau serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prescris în documente; să fie consultate la
elaborarea standardelor sau specificaţiilor care definesc caracteristicile produselor; să

22
solicite efectuarea de analize şi încercări ale produselor, să introducă acţiuni în justiţie
pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, să informeze opinia
publică asupra deficienţelor de calitate a produselor.
În concordanţă cu modelele agricole alternative existente în Uniunea Europeană,
obiectivele industriei româneşti de morărit şi panificaţie au fost regândite, în ultimii ani,
fiind axate pe: asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare; introducerea de tehnologii şi
procese de producţie competitive pe piaţa europeană; armonizarea legislaţiei româneşti
specifice sectorului cu acquis-ul comunitar şi implementarea sa; alinierea standardelor
româneşti la cele europene şi internaţionale; îmbunătăţirea statutului şi imaginii profesiei
de morar şi brutar, precum şi creşterea calităţii pregătirii profesionale.
Într-un asemenea context, pornind de la tendinţele pieţei produselor de morărit şi
panificaţie din Uniunea Europeană, considerate de noi ca având implicaţii şi pe piaţa
românească a produselor de panificaţie, , în viitorii ani, în domeniul panificaţiei ar fi
necesar ca activitatea să fie orientată şi fundamentată pe următoarele strategii de firmă şi
sectoriale: creşterea preocupărilor populaţiei pentru sănătate; creşterea interesului pentru
consumul cerealelor sub formă de fulgi la micul dejun (mai ales a copiilor); creşterea
ponderii produselor de panificaţie, vândute în supermagazine; orientarea către produse
mai mici şi convenabile; dezvoltarea sectorului de produse făinoase dietetice, destinate
unor diverse categorii de bolnavi; creşterea interesului pentru bucătăria străină.
Pătrunderea pe piaţa românească a produselor de panificaţie din Uniunea
Europeană a impus aplicarea de către autorităţile române a unor standarde de calitate
privind producţia de grâu recoltată, cât şi măsuri de protecţie a consumatorilor la nivelul
standardelor europene. Astfel, încă din anul 1996 Institutul de Bioresurse Alimentare
testează în fiecare an calitatea grâului rezultat din campaniile agricole, pentru toată
suprafaţa arabilă, pe zone de cultură şi soiuri, pentru fiecare judeţ al ţării. Prelevarea
probelor se realizează într-o metodologie expusă amănunţit în Ordinul nr. 102/28.03.2001
al Ministrului Agriculturii Pădurilor Apelor şi Mediului. Calitatea grâului este
caracterizată de înzestrarea genetică a soiurilor şi de adaptarea acestora la zone
pedoclimatice, de conţinutul de proteină, masa specifică, de conţinutul în impurităţi
compus din boabe cu defecte şi material inert, de teste tehnologice (conţinutul şi calitatea

23
glutenului, indicele de cădere) şi teste reologice (farinograma, alveograma, etc.) şi se
adresează tuturor factorilor implicaţi în domeniul cerealelor.
Pentru România, pâinea este cel mai important aliment, de aceea, determinarea
calităţii grânelor din recoltele anuale, în ţara noastră, are o importanţă specială. Calitatea
grâului se determină prin teste fizice, chimice, organoleptice, în urma cărora se obţin
informaţii utile privind valorificarea finală a acestuia într-un mod cât mai eficient.
♦ În ceea ce priveşte populaţia, prima cerinţă a consumatorului produselor de
panificaţie constă în a fi protejat împotriva unui risc inacceptabil, certificarea confirmând
conformitatea produselor şi serviciilor cu standardele de securitate aplicabile.
Consumatorii sunt, de asemenea, interesaţi de durata de viaţă a produsului şi de modul în
care produsul corespunde scopului de utilizare. Legislaţia în domeniul produselor
alimentare este aplicabilă şi produselor din industria de panificaţie şi, în conformitate cu
aceste acte normative, agenţii economici din domeniu au obligaţia să eticheteze aceste
produse cu următoarele informaţii: denumirea sub care este vândut produsul; lista
cuprinzând ingredientele; cantitatea de anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
cantitatea netă pentru alimentele preambalate; data durabilităţii minime; data limită de
consum (termenul de valabilitate); condiţii de depozitare sau de folosire; sediul
producătorului sau al distribuitorului (în cazul produselor de import se înscriu numele şi
sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România); locul de origine sau
de provenienţă al produsului.

Politica Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor


Politica de protecţie a consumatorilor, ca politică de sine stătătoare a fost
recunoscută în tratatele Uniunii Europene.Interesele economice ale consumatorilor au
fost provocate în cadrul altor politici comunitare. Acest fapt conduce la ideea că
adordarea problemelor consumatorilor este parte integrantă a abordării sistematice a
problemelor comunitare, constituind în acelaşi timp un subsistem cu obiective, priorităţi
şi instrumente proprii.
Prevederi legislative europene în domeniul protecţiei consumatorilor
Într-un document elaborat în martie 1996, Direcţia de resort a Comisiei Europene
a publicat un inventar al actelor legislative emise în cadrul UE cu referiri la protecţia

24
consumatorilor. Ariile de interes reflectate în legislaţia Uniunii Europene vizează:
securitatea generală a produselor; etichetarea produselor; organizarea inui sistem de
schimb rapid de informaţii; crearea unui Comitet Cosultativ al Consumatorilor pe lângă
Comisia Europeană; publicitatea şi creditul pentru consum; clauze abuzive în contracte;
turism-servicii; informarea şi educarea consumatorilor.
Calitatea şi securitatea produselor constituie un element esenţial în condiţiile
liberei circulaţii a produselor. Libera circulaţie a mărfurilor nu se poate realiza fără
respectarea unui nivel minim al securităţii produselor. Crearea Pieţei Unice nu trebuie să
slăbească regulile de protecţie a consumatorilor, ci să dea încredere acestuia că poate
cumpăra produse sigure provenite din orice ţară aparţinând U.E.
Domeniul securităţii bunurilor şi serviciilor este supus legislaţiei comunitare, atât
în conformitate cu sistemul precedent al Directivelor ce prevede in baza articolului 100
din Tratatul ţărilor membre ale UE, standarde tehnice, cât şi în concordanţă cu “noua
abordare”, potrivit căreia armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la produse se
limitează la stabilirea cerinţelor esenţiale cu privire la securitatea produselor.
Produsul sigur este produsul care nu prezintă nici un risc în condiţii de utilizare
normală.
Evaluarea securităţii produselor se realizează prin verificarea respectării
reglementărilor naţionale sau europene. În absenţa unei legi specifice se va face evaluarea
conformităţii produsului ţinând seama de specificaţiile tehnice comunitare sau, în lipsă,
de norme naţionale, reguli cu privire la securitatea pe care o cer consumatorii. Astfel,
producătorilor li se recomandă să nu lanseze pe piaţă decât produse sigure, siguranţa
produselor obţinându-se în următoarele direcţii:
Informarea consumatorilor asupra eventualelor riscuri (moduri de utilizare sau
precauţii în utilizare, de exemplu) legate de produs;
Să asigure urmărirea produselor lor, în cazul apariţiei unor defecţiuni şi să ia
măsurile necesare, cum ar fi retragerea de pe piaţă a produsului în cauză.
Responsabile cu controlul aplicării normelor de securitate a produselor sunt
desemnate autorităţile naţionale din fiecare ţară.
În domeniul mărfurilor alimentare strategia comunitară vizează reducerea
volumului de legislaţie care ar îngreuna libera circulaţie a acestor produse pe piaţa unică.

25
În acelaşi timp, Comosia Europeană doreşte instaurarea unei garanţii legale că produsul
alimentar poate fi consumat fără pericol şi că eticheta va furniza consumatorului toate
informaţiile asupra elementelor prezente în compoziţia sa.
Programul comunitar al legislaţiei în domeniul mărfurilor alimentare se axează
pe:
Formularea regulilor- aplicate tuturor statelor membre – în ceea ce priveşte
protecţia fundamentală a consumatorului, adoptarea unor măsuri specifice în ceea ce
priveşte aditivii alimentari şi conservanţii;
Elaborarea directivei cu privire la etichetarea nutiţională a mărfurilor;
Propuneri vizând iradierea mărfurilor alimentare.
Anumite aspecte ale producţiei şi procesării alimentelor au o importanţă majoră
pentru consumator cum ar fi: produsele organice, problema iradierii alimentelor,
sănătatea animalelor, procesarea genetică în producţia de alimente.
În domeniul agriculturii organice, problema mediului înconjurător reprezintă un
aspect care se ia în consideraţie de producători şi autorităţi.
Alimentele care sunt introduse în mod legal pe piaţa unui stat membru al Uniunii
Europene pot fi, de asemenea, introduse în alte state membre, cu excepţia cazului în care
există motive de protecţie a sănătăţii consumatorului şi care justifică o măsură de
restrângere a comerţului liber.
O problemă centrală a protecţiei sănătăţii consumatorului o constituie
reglementarea aditivilor alimentari. La nivelului anului 1994 au fost aprobate trei
Directive asupra utilizării îndulcitorilor, coloranţilor si aditivilor, reglementându-se
limitele maxime ale aditivilor ce pot fi adăugaţi în alimente.Cele trei Directive specifică
faptul că statele membre UE trebuie să introducă sisteme de control al consumului şi
folosirii aditivilor.
Controlul calităţii alimentelor are două scopuri: să promoveze siguranţa şi
sănătatea consumatorului cât şi calitatea produsului. Atunci când sunt oferite pe piaţă,
produsele alimentare trebuie să fie în conformitate cu reglementările privind protecţia
consumatorilor şi practicile comerciale favorabile.
Controlul alimentelor este aşadar proiectat pentru a preveni falsificările, produsele
toxice sau produsele improprii consumului.

26
În decursul ultimilor ani, cererea pentru mărfuri agricole “biologice” a crescut
considerabil.
Începând cu 1 ianuarie 1993, în scopul protejării consumatorilor, alimentele nu
pot fi caracterizate ca “biologice’ decât dacă modul de fabricaţie este în conformitate cu
regulile comunitare pentru producţia agricolă biologică, garantate prin inspecţii ale
autorităţilor naţionale.
Idicaţia “produs al agriculturii biologice” semnifică faptul că: nici un element
chimic de sinteză nu a fost utilizat în fabricarea produsului; utilizarea de îngrăşaminte şi
pesticide este strict limitată.
Eticheta trebuie să conţină indicaţia referitoare la producţia biologică, şi faptul că
produsul este supus proceselor de inspecţie comunitare.
Specificaţiile care stabilesc compoziţia produsului trebuie să conţină următoarele
elemente: numele produsului agricol sau al mărfii alimentare; descrierea metodei de
producere, incluzând tipul, caracteristicile materiilor prime şi/sau ingredientele folosite
şi/sau metodele adoptate pentru fabricarea produsului respectiv; descrierea
caracteristicilor produsului sau mărfii alimentare, din punct de vedere fizic, chimic,
microbiologic şi/sau caracteristicile organoleptice raportate la caracterul specific;
procedurile de control.
Certificatele cu caracter specific sunt eliberate numai produselor agricole sau
mărfurilor alimentare care au fost certificate pe plan naţional. Directiva 87/357 privind
imitaţiile periculoase stipulează obligativitatea statelor membre să garanteze protectia
legală împotriva utilizării înşelătoare a numelor, indicaţiilor sau simbolurilor rezervate
comunităţii şi împotriva practicilor care înşeală consumatorul.
Deci, principala modalitate de a influenţa alegerea consumatorului şi un factor
important în protecţia sănătăţii, siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor o
reprezintă etichetarea mărfurilor.
Tendinţele consumului de produse de panificaţie pe piaţa Uniunii Europene sunt
orientate spre informarea consumatorului astfel ca între producător şi consumator să
existe o înţelegere deplină privind consecinţele consumului produselor de panificaţie.
Exemplificăm în acest sens recomandările Agenţiei Franceze de Securitate Sanitară a
Alimentelor (AFSSA) privind modul regulamentar de scădere progresivă a cantităţii de

27
sare în produsele de panificaţie. Acestea prevăd obligaţia legală care trebuie completată
printr-o obligaţie morală faţă de consumator: „aceea de a fi informat”.
Există deja o reglementare ce priveşte produsele sărace în sodiu, fiind autorizate
următoarele indicaţii referitoare la conţinutul în sodiu: conţinut redus în sodiu, dacă
procentul de sodiu al produsului este micşorat la mai puţin de 50% în raport cu produsul
de referinţă; sărac sau slab în sodiu, mai mic sau egal cu 102 mg pentru 100 de grame;
foarte slab în sodiu, mai mic sau egal cu 40 mg pentru 100 de grame; lipsit de sodiu, mai
mic sau egal cu 5mg pentru 100 de grame.
În recomandările sale, Agenţia Franceză de Securitate Sanitară a Alimentelor
preconizează, pentru produsele alimentare, o etichetare sistematică a conţinutului de
sodiu în grame la 100 de grame produs. Legislaţia franceză permite şi indicaţia „slab
conţinut în sodiu”, dacă procentul de sare nu depăşeşte anumite valori specifice.
Ţinând cont de modul de fabricare a pâinii, modalităţile de informare a
consumatorului ar trebui să facă obiectul unei depline înţelegeri cu producătorii şi
consumatorii.
În Finlanda a fost pusă la punct o etichetare pentru un ansamblu de produse
alimentare cu indicaţia „cu conţinut ridicat de sare”. Pentru pâine, conţinutul de sare în
Finlanda, este sub 1,3%.
În Marea Britanie a fost lansată o politică de diminuare voluntară a cantităţilor de
sare utilizate în industria alimentară. În cadrul unui colocviu organizat de Food Standards
Agency (FSA), s-a amintit importanţa diminuării aportului de sare pentru prevenirea
maladiilor cardiovasculare, una din primele cauze ale mortalităţii în Marea Britanie.
Cantitatea maximă recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi normele
de consum din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie prevăd 6 grame/zi/persoană
consum sare de bucătărie. Cantitatea de sare constatată în pâinea belgiană înainte de 1970
a fost de 18 grame/kg de pâine proaspătă, iar cantitatea maximă de sare în pâine admisă
de reglementările actuale în Belgia este de 12 grame/kg de pâine proaspătă.
În Franţa cantitatea medie de sare folosită în pâine este de 19 grame/kg de pâine
proaspătă. Studiile actuale efectuate asupra percepţiei gustului sărat la om tind să
dovedească o bună acceptabilitate a produselor mai puţin sărate.

28
Cercetările efectuate în ţările Uniunii Europene privind influenţa produselor de
panificaţie asupra sănătăţii consumatorilor au dus la crearea de produse dietetice
recomandate unui anumit segment de populaţie. Astfel, Compania Internaţională
„Dietetică şi Panificaţie”, cu sediul la Nimes – Franţa, a prezentat încă din anul 2002, în
magazinele sale, o baghetă specială pentru slăbit. Această pâine, numită „Regente”,
reduce problemele legate de supragreutate şi aceasta s-a demonstrat prin faptul că un
consum zilnic timp de două luni înregistrează o diminuare a ţesutului adipos de maxim 35
de milimetri. Bagheta, având o acţiune funcţională asupra sănătăţii, conţine un complex
care slăbeşte, obţinut – după o cercetare timp de zece ani – din alge marine comestibile şi
care favorizează consumul triglianidelor în celulele adipoase. Pâinea neagră obţinută din
grâu şi secară şi pâinea integrală de secară se pară că au o acţiune mai protectoare
comparativ cu fibrele din fructe şi legume care nu au efecte semnificative.
Aşadar, tendinţele pieţei produselor de panificaţie din Uniunea Europeană sunt
orientate pentru obţinerea unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii, securităţii
consumatorilor şi protecţiei mediului, conţinând proceduri de evaluarea conformităţii şi
supravegherea pieţelor printr-un sistem de standarde şi legislaţie adecvată. Aceste
orientări trebuie să constituie o prioritate şi pentru firmele de morărit şi panificaţie din
ţara noastră, astfel încât produsele fabricate să îndeplinească cerinţele de calitate impuse
de normele Uniunii Europene, să poată face faţă concurenţei pieţei globalizate.

Cazuri de încălcare a prevederilor legale


Brutăriile, deşi oferă produse proaspete, sunt cele mai riscante pentru sănătatea
consumatorilor, deoarece pâinea nu este vândută în ambalaj şi trece prin câteva mâini, de
cele mai multe ori fără mănuşi de protecţie, până ajunge la consumator. Pâinea vrac,
neambalată, trebuie să se vândă în cel mult 24 de ore de la fabricare, conform normelor în
vigoare.
La fel, pentru toate produsele de panificaţie fabricate şi comercializate în
magazinul brutăriei. Cât priveşte pâinea ambalată, acesta trebuie să ofere consumatorilor
o serie de informaţii, de la ingredinte până la informaţii nutriţionale. Pâinea ar trebui să
fie o importantă sursă de proteine, vitamine B şi săruri, după cum spun specialiştii din

29
domeniu. De multe ori, la fabricarea pâinii se sar anumite etape sau anumite ingrediente
din listă, de aceea găsim pe raft pâine neagră fără făină neagră sau graham fără tărâţe.
Europenii sunt foarte stricţi în aceea ce priveşte calitatea pâinii, deoarece este
unul din alimentele de bază.
O dată cu aderarea la UE, România a fost nevoită să adopte o serie de standarde,
atât pentru grâu cât şi pentru secară, făină, drojdie şi sare. De asemenea, se doreşte
eliminarea evaziunii fiscale, de la producătorii agricoli care vând materia primă, până la
brutar.
Reclamaţiile pe produse alimentare sunt dominate, de multe ori, de cele care
vizează exclusiv pâinea şi produsele de panificaţie. Reglementările în domeniu sunt clare,
de la condiţiile igienico-sanitare până la cele privind comercializarea.
Totuşi, inspectorii care merg în control se lovesc mereu de vânzători care nu
folosesc mănuşi speciale când vând, pâinea se ţine pe ciment, în lăzi murdare sau pe
cartoane, iar gramajul variază de la o bucată la alta.
La un recent control tematic pe pâine şi produse de panificaţie, 88 la sută dintre
operatorii economici din domeniu au fost găsiţi în neregulă.
Acţiunea de control desfăşurată la nivel naţional, în perioada 20 - 30 august 2007,
a avut în vedere corectitudinea informaţiilor oferite prin etichetare şi/sau afişare,
publicitatea, precum şi respectarea normelor de transport, depozitare şi comercializare a
pâinii şi produselor de panificaţie.
Controlul a cuprins 957 de operatori economici din reţeaua de distribuţie şi
comercializare (47% din mediul rural), verificându-se o cantitate de 62.000 de kg de
pâine şi produse de panificaţie. Au fost aplicate 217 avertismente operatorilor economici
care au ignorat reglementările stabilite de legislaţia în vigoare în domeniul
comercializării produselor de panificaţie.
Numărul amenzilor contravenţionale date pentru încălcarea reglementărilor
privind protecţia consumatorilor se ridică la 569, însumând 1.232.800 lei.
Abateri constatate:
Comercializarea de pâine şi produse de panificaţie ce prezentau caracteristici
calitative şi cantitative neconforme cu cele impuse prin acte normative sau declarate de
producători

30
Pâine şi produse de panificaţie care nu oferea consumatorilor informaţiile
obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit
În toate judeţele şi în municipiul Bucureşti controlul a depistat existenţa la
comercializare de pâine şi produse de panificaţie preambalate, cu denumiri incomplete şi
insuficient de clare pentru a permite cumpărătorului să cunoască sortimentul, în funcţie
de materiile prime utilizate, a modului de prezentare a produsului şi să îl deosebească de
alte sortimente cu care putea fi confundat:
- Lipsa tuturor elementelor de identificare - caracterizare;
- Înscrierea datei durabilităţii minimale cu caractere mici, într-o formă greu
vizibilă şi lizibilă;
- Inscrierea datei durabilităţii minimale pe etichete autocolante contrar
prevederilor legale conform cărora data durabilităţii minimale se înscrie pe
eticheta/ambalajul original de către producător;
- Lipsa înscrierii datei durabilităţii minimale pe etichete sau ambalaj:
- Inscrierea eronată a cantitaţii nete;
- Comercializarea unor produse de panificaţie fără informarea consumatorilor
asupra cantităţii nete;
- Lipsa înscrierii denumirii sub care se vinde produsul, a cantităţii nete şi a datei
durabilităţii minimale situatie;
- Produse de panificaţie cu elementele de caracterizare şi informare netraduse în
limba română;
- Absenţa totală a listei ingredientelor de pe eticheta/ambalajul unor sortimente de
pâine şi produse de panificaţie;
- Neînscrierea numelui specific sau a codului numeric CE al aditivilor utilizaţi;
- Neînscrierea în listă a ingredientelor menţionate în denumirea sub care se vindea
produsul, a fost constatată la pâinea cu seminţe, producător SC GREWE SRL Veştem,
jud. Sibiu.
- Lipsa înscrierii proporţiei ingredientului care dă specificitate produsului şi care
era menţionat în denumirea sub care se vindea produsul;
- Ingredientele compuse nu erau urmate, în listă, de propriile ingrediente, contrar
prevederilor actelor normative privind etichetarea alimentelor;

31
- Neînscrierea ingredientelor în ordinea descrecătoare a ponderii în produs.
Conform OUG nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei
pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, în structurile de vânzare cu
amănuntul este obligatoriu să se afişeze denumirea furnizorului de pâine, denumirea
produselor şi preţul de vânzare cu amănuntul al acestora, exprimat în lei/kg şi lei/bucată.

32
CAPITOLUL IV
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Obiceiurile de alimentaţie s-au schimbat de-a lungul anilor ca şi celelalte obiceiuri


de ale noastre. Multe dintre alimentele de astăzi diferă de cele folosite acum 100-500 de
ani. Apar noi materii prime, tehnologii noi, care influenţează posibilităţile de producţie,
precum şi cerinţele consumatorilor. Obiceiurile de alimentaţie se schimbă cu modificarea
modului de viată, cu lărgirea ariei de cunoaştere, astfel consumatorii se prezintă cu
diferite cerinţe noi.
Oricum am privi lucrurile, consumarea unor alimente nu se va demoda niciodată.
Aceste alimente sunt de fapt alimente de bază, rolul carora este determinat în nutriţia
noastră, aceste produse păstrându-şi structura lor, schimbările reprezentând un proces lent
în cazul acestora.
Există multe trenduri, concepte de alimentaţie, care preferă unele alimente, pe
altele nu sau chiar le exclud din alimentaţie. Privind oricare dintre concepte, nici unul nu
exclude consumarea pâinii.
Doar câteva decenii au reprezentat pentru practicanţii curei de slăbire principiul
diminuarii şi chiar excluderii consumului de pâine.
S-a demonstrat că principiul excluderii consumului de pâine din alimentaţie este
greşit. Pâinea nu trebuie exclusă, doar trebuie avut grijă la consistenţa componentelor ei.
De ce a revenit pâinea în alimentaţia celor cu cură de slăbire? Pentru că s-a
demonstrat că materialele fibroase şi vitaminele din grupa B introduse odată cu pâinea se
pot compensa greu sau chiar nu se pot recupera deloc din alte surse. Deci este incorect
judecarea pe baza conţinutului de energie a pâinii.
Cunoştinţele ştiinţifice despre alimentaţia sănatoasă referitoare şi la pâine devin
tot mai relevante şi mai cunoscute. Oamenii se alimentează tot mai conştient, cunosc
efectul bun al pâinii asupra sănătaţii, consumă tot mai conştient produsele de panificaţie
cu valoare nutritivă mai bună, şi tot mai mulţi consumă în loc de pâinea albâ pe cea
neagră. Consumatorii agreeaza prezenţa în produsele de panificaţie a gustului plăcut şi a
diferitelor arome. Stiţi că este mai favorabil, dacă consumul de pâine este format în mare

33
majoritate din produse obţinute din seminţe de cereale măcinate integral. Comparate cu
cele obtinuţe din făină albă rafinată, se observă că produsele obţinute din făină neagră
conţin o cantitate mai mare de fibre alimentare, materiale minerale şi vitamine.
În Europa se prepară cca. 1200 de tipuri de pâine şi produse de panificaţie. Gama
largă de produse se datorează varietăţilor de materiale folosite la prepararea produselor,
schimbarea proporţiilor unor materiale folosite, precum şi datorită varietăţilor de
tehnologii aflate la dispoziţia producătorilor. Şi cu tehnologie identică sau cu reţetă
identică se poate diversifica sortimentul cu diferite forme de produse.
Materialele de bază la prepararea pâinii le constituie făina şi apa. De obicei se
foloseşte faina de grau şi făina de secară. Din cereale identice se pot obţine diferite tipuri
de faină. Componentele seminţelor de grâu sunt prezente în interior în concentraţie
diferită. Cele trei părţi care se pot despărţi una de cealalta sunt : coaja, interiorul
sămânţei, germenul.
Coaja este principala parte de celuloid şi de fibra alimentară. Straturile dedesupt
sunt bogate în minerale şi vitamine. Interiorul sămânţei este alcătuit din proteine şi
amidon. Proteinele germenului se aseamană în câteva caracteristici cu al texturii celului
animale, au conţinut considerabil de glucoză, grasime şi materiale minerale.
Din toate acestea se poate deduce că făina albă rafinată nu conţine prea multe
materiale preţioase. Din punct de vedere fiziologic al alimentaţiei este mai avantajoasă
sămânţa de cereale măcinate integral, conţinând toate componentele sămânţei de grâu.
Este important de ştiut despre pâine că este cea mai importantă sursă de hidrat de carbon.
Această sursă ieftină de hidrat de carbon este uşor accesibilă şi are o valoare de satisfacţie
mare.
Vitaminele ei sunt semnificative pentru ţinerea în echilibru a organismului.
Vitamina B1 (Tiamina) are rol important în metabolismul hidratelor de carbon.
Necesarul de tiamină pentru o zi la adulţi este de 1 mg.
Ficatul, seminţele de cereale măcinate integral, leguminoasele, drojdia sunt bogate
în tiamina.
Acidul nicotinic este partea componentă a coenzimelor participante la procesele
de oxidare. Carnea, ficatul, rinichiul, legumele, pâinea neagră sunt bogate în niacina.

34
Acidul pantotenic are rol în descompunerea hidraţilor de carbon, în sinteza şi
descompunerea acizilor graşi şi în sinteza steroizilor şi hormonilor steroidali, precum şi
în sinteza porfirinelor. Au rol în funcţionarea sistemului nervos. Ficatul, rinichiul, carnea,
cerealele, leguminoasele sunt bogate în acid pantotenic.

Propuneri
Sfaturi pentru consumatorii de produse de panificaţie
- Acordaţi o atenţie deosebită când cumpăraţi pâine şi produse de panificaţie
asupra modului de comercializare, cu privire la condiţiile igienico-sanitare din magazin şi
ale personalului de servire;
- Refuzaţi pâinea şi produsele de panificaţie care prezintă aspect de vechi;
- Refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de
informare prin etichetare;
- Refuzaţi produsele preambalate care prezintă data durabilităţii minimale
modificată sau depăşită;
- Verificaţi afişarea denumirii furnizorului de pâine, denumirea produselor şi
preţul de vânzare cu amănuntul al acestora, exprimat în lei/kg şi lei/bucată, pentru a putea
lua cea mai bună decizie la cumpărarea produselor.

35
Bibliografie

Cartea Brutarului, Gh. Moldoveanu, N.I Niculescu, N. Mărgărit editura Tehnică


Bucureşti 1973

Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Marieta Olaru, Ion Schileru, Rodica Pamfilie,


Anca Purcărea, Mihai Negrea, Anca Atanase, Costel Stanciu, Editura Economică
Bucureşti 2001

http://www.121.ro/content/article_print.php3?article_id=2656&page_nr=1

http://www.caleidoscop.org.ro/resurse/legislatie/ordonanta-nr-21-1992-privind-
protectia-consumatorilor

http://www.gandul.info/consumatorul/painea-topul-reclamatiilor-produse-
alimentare.html?6449;963849

http://www.andanapan.ro/stiri/show_news.php?id=808

http://www.capital.ro/index.php?
cauta=broadhurst&id=22935&screen=index&section=articole

http://www.smartfinancial.ro/smartfinancial/fmcg+-
+retail/painea+alba+face+zile+negre+producatorilor

36
Anexe

Ordonanţă de urgenţă nr. 97/2001 din 21/06/2001 privind reglementarea


producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 349 din 29/06/2001
Actul a intrat in vigoare la data de 29 iunie 2001
Versiune actualizata la data de 31/01/2002
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic unitar referitor
la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul şi comercializarea alimentelor,
responsabilităţile producătorilor şi comercianţilor de alimente, organizarea controlului
oficial al alimentelor şi sancţiunile în vederea protejării calităţii alimentelor.
(2) Aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă protejează consumatorii
de practici incorecte în fabricarea, depozitarea şi comercializarea alimentelor şi asigură
condiţii pentru informarea lor corectă şi completă, în conformitate cu reglementările
legale privind protecţia consumatorilor.
Art. 2. - Reglementările prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică alimentelor
produse în gospodării individuale pentru consumul propriu şi nici produselor alimentare
care sunt în tranzit sau care sunt depozitate temporar, ca bunuri care tranzitează ţara, dacă
nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană sau pentru mediu.
Art. 3. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii folosiţi se definesc
după cum urmează:
a) alimente - produse în stare naturală sau prelucrate, destinate consumului uman,
inclusiv apa minerală şi guma de mestecat, din care se exclud tutunul, produsele
medicinale şi substanţele narcotice sau psihotrope;
b) alimente de origine animală - alimente constând în sau conţinând aproape în
exclusivitate produse de origine animală;
c) alimente de origine vegetală - alimente constând în sau conţinând aproape în
exclusivitate produse de origine vegetală;

37
d) alimente cu destinaţie nutriţională specială - alimente care datorită compoziţiei
lor speciale sau procesului
de prelucrare sunt în mod clar distincte de alimentele destinate consumului
normal, au o compoziţie corespunzătoare cu scopurile nutriţionale pretinse şi sunt
comercializate într-o formă care indică acest obiectiv. Aceste alimente trebuie să
îndeplinească cerinţele nutriţionale speciale ale anumitor categorii de persoane ale căror
procese digestive sau metabolice sunt perturbate ori ale anumitor categorii de persoane
care se află în condiţii fiziologice speciale şi care din această cauză pot să obţină un
beneficiu special ca urmare a consumului controlat de anumite substanţe din alimente sau
pentru sugari ori copii mici sănătoşi;
e) alimente provenite din organisme modificate genetic şi/sau organisme
modificate genetic - alimente care conţin o combinaţie nouă de material genetic obţinut
prin tehnici de biotehnologie şi/sau organisme (orice entitate biologică capabilă să se
reproducă sau să transfere material genetic) în care materialul genetic a fost modificat
printr-un proces care nu are loc în mod natural prin împerechere şi/sau recombinare
naturală;
f) ingrediente - orice substanţă, inclusiv aditivii, folosită în producerea sau la
prepararea alimentelor şi prezentă în produsul finit ca atare sau într-o formă modificată;
g) aditivi alimentari - orice substanţă care în mod normal nu este consumată ca
aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic, având sau
neavând o valoare nutritivă, care, adăugată intenţionat în produsele alimentare în scopuri
tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament,
ambalare, transport sau depozitare a unor asemenea produse alimentare, devine sau poate
deveni ea însăşi ori prin derivaţii săi, direct sau indirect, o componentă a acestor produse
alimentare;
h) contaminanţi alimentari - orice substanţă adăugată neintenţionat în alimente,
prezentă în acestea ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind creşterea
plantelor şi animalelor şi medicina veterinară), al fabricaţiei, prelucrării, preparării,
tratamentelor, împachetării, ambalării, transportului sau manipulării acestora sau ca
rezultat al contaminării mediului înconjurător. Materiile străine, cum ar fi fragmentele de
insecte, părul de animale, nu sunt incluse în această definiţie;

38
i) nutrienţi şi/sau suplimente alimentare - substanţe nutritive, respectiv protide,
lipide, glucide, vitamine, macro- şi microelemente minerale şi/sau preparate prelucrate
sub formă de tablete, capsule, drajeuri, pulberi sau lichide care au în compoziţia lor
macro- şi micronutrienţi şi/sau alte substanţe comestibile, care sunt consumate în cantităţi
definite, în mod suplimentar faţă de aportul alimentar obişnuit;
j) materiale în contact cu alimentele - materialele şi articolele care în formă finită
vin în contact cu alimentele sau care sunt în contact cu alimentele şi sunt destinate acestui
scop;
k) etichetarea - orice cuvinte, mărci comerciale, mărci de fabrică, ilustrate sau
simboluri referitoare la aliment şi poziţionate pe orice ambalaj, document de însoţire,
notă, etichetă, banderolă sau coleretă, care însoţesc sau se referă la alimentul respectiv;
l) aliment preambalat - orice articol unic prezentat ca atare consumatorului final
sau agenţilor economici care prepară şi furnizează hrană pentru populaţie, constituit dintr-
un aliment şi ambalajul în care acesta a fost introdus înainte de a fi oferit spre vânzare,
ambalaj care acoperă produsul în întregime sau numai parţial, astfel încât conţinutul
acestuia să nu poată fi deteriorat fără deschiderea sau modificarea ambalajului;
m) comercializarea alimentelor - orice operaţiune de vânzare-cumpărare, import-
export, al cărei scop este de a oferi alimente unei terţe părţi, cu excepţia celor destinate
unor cercetări ştiinţifice şi expertize de laborator;
n) igienă alimentară - toate măsurile necesare pentru a se asigura protecţia,
stabilitatea şi salubritatea alimentelor, pornindu-se de la cultivare sau creştere, producţie
ori fabricaţie până la consumul final;
o) material de ambalare - orice tip de recipient sau orice material de învelire şi
acoperire, care protejează alimentul de contaminare şi de modificarea calităţii;
p) reziduuri pesticide - orice substanţă, inclusiv derivaţii şi metaboliţii săi, care în
mod natural nu se găseşte în alimente, dar care poate fi regăsită ca urmare a încorporării
ei în mod conştient sau accidental şi care prin depăşirea limitelor maxime admise poate
constitui factor de risc pentru sănătate, şi/sau reziduurile pesticidelor şi ale metabolitelor
acestora şi produsele de descompunere sau de reacţie prezente în/pe alimentele specifice;
q) calitatea alimentului - totalitatea proprietăţilor întrunite de aliment care îl fac
compatibil cu reglementările specifice;

39
q1) data limită de consum - data stabilită de producător pentru produsele care, din
punct de vedere microbiologic, au un grad ridicat de perisabilitate şi sunt susceptibile ca,
după un timp scurt, să prezinte un pericol imediat pentru sănătatea consumatorului şi va fi
precedată de menţiunea «Expiră la data de...», indicându-se în ordine ziua, luna şi anul, în
formă necodificată.
r) data durabilităţii minimale - data stabilită de producător până la care un aliment
îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare şi va fi
precedată de menţiunea «A se consuma, de preferinţă, înainte de...», dacă în dată este
inclusă şi ziua, sau «A se consuma, de preferinţă, până la sfârşitul...», dacă se indică luna
şi anul sau numai anul;
s) auxiliari (adjuvanţi) tehnologici - orice substanţă care nu este consumată ca
ingredient alimentar în sine, utilizată intenţionat în procesarea materiilor prime,
alimentelor sau ingredientelor lor, pentru îndeplinirea unui anumit scop tehnologic în
cursul tratării sau procesării şi care poate duce la prezenţa neintenţionată, dar de neevitat
din punct de vedere tehnic, a reziduurilor de substanţă sau a derivatelor acesteia în
produsul finit, cu
menţiunea că aceste reziduuri nu prezintă vreun risc pentru sănătate şi nu au vreun
efect tehnologic asupra produsului finit;
t) alimente contrafăcute - alimente a căror calitate, menţionată în declaraţia de
conformitate, în standardul sau specificaţia tehnică de produs şi pe etichetă, a fost
modificată, intenţionat sau neintenţionat, într-un mod care ar putea constitui un risc
pentru sănătatea consumatorilor, care le-ar putea leza interesele sau i-ar informa greşit.
u) alimente şi ingrediente alimentare inedite - alimente şi ingrediente alimentare
care nu au mai fost utilizate până în prezent în consumul uman.
CAPITOLUL II
Condiţii generale
SECŢIUNEA 1
Unităţile producătoare de alimente
Art. 4. - (1) Unităţile în care se produc alimente, ingrediente, aditivi alimentari şi
auxiliari tehnologici se amplasează numai în acele spaţii care îndeplinesc condiţiile
stabilite prin reglementările legale în vigoare.

40
(2) Alimentele, ingredientele, aditivii alimentari şi auxiliarii tehnologici se produc
în unităţi care îndeplinesc condiţiile de funcţionare stabilite prin reglementările legale în
vigoare.
SECŢIUNEA a 2-a
Condiţii de fabricare
Art. 5. - La fabricarea alimentelor se utilizează numai aditivi şi materiale de
ambalare sau orice alte materiale care vin în contact cu alimentele, avizate de Ministerul
Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor,
conform reglementărilor legale în vigoare.
Art. 6. - Fabricarea, depozitarea şi transportul alimentelor se fac cu respectarea
normelor tehnologice, igienico-sanitare şi sanitare veterinare, care să asigure îndeplinirea
cerinţelor de sănătate publică, de igienă alimentară şi de calitate a alimentelor.
SECŢIUNEA a 3-a
Condiţii privind personalul
Art. 7. - Fabricarea, depozitarea, transportul şi comercializarea alimentelor se fac
numai de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de sănătate stabilite prin ordin al
ministrului sănătăţii şi familiei şi care, pentru operaţiunile pe care le execută, întrunesc
calificarea necesară şi deţin cunoştinţe suficiente în domeniul sănătăţii publice, al igienei
alimentelor sau igienei muncii, atestate conform reglementărilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA a 4-a
Condiţii privind compoziţia şi calitatea alimentelor
Art. 8. - (1) Alimentele trebuie să aibă o compoziţie care să asigure atât calitatea
acestora, cât şi sănătatea consumatorilor şi să îndeplinească condiţiile de igienă prevăzute
de normele legale în vigoare.
(2) Reglementările privind nivelul de admisibilitate a aditivilor alimentari şi a
auxiliarilor tehnologici din compoziţia alimentelor, precum şi igiena alimentelor se
stabilesc de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, de comun acord cu Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor.

41
SECŢIUNEA a 5-a
Condiţii privind utilizarea aditivilor alimentari
Art. 9. - La fabricarea sau la manipularea alimentelor destinate comercializării
sunt interzise:
a) utilizarea aditivilor care nu au fost autorizaţi, fie singuri, fie în combinaţie cu
alte substanţe;
b) utilizarea proceselor tehnologice în vederea obţinerii de aditivi neautorizaţi în
produsele alimentare;
c) utilizarea peste limitele maxime admise a aditivilor autorizaţi.
Art. 10. - Se interzice comercializarea alimentelor dacă acestea au fost fabricate
sau manipulate cu încălcarea prevederilor art. 9 ori dacă nu sunt compatibile cu alte
reglementări legale în vigoare.
Art. 11. - Se interzice comercializarea aditivilor sau a schimbătorilor de ioni a
căror utilizare este interzisă la fabricarea sau la manipularea alimentelor.
Art. 12. - Fac excepţie de la prevederile art. 9:
a) aditivii care au fost îndepărtaţi din alimente complet sau care se regăsesc în
produsul ce urmează să fie vândut în cantităţi reziduale, tehnic inevitabile şi tehnologic
inactive, care nu pun în pericol sănătatea sau nu modifică proprietăţile organoleptice ale
produsului;
b) apa distilată sau demineralizată, aerul, azotul ori dioxidul de carbon, pentru
situaţiile în care acestea nu sunt utilizate ca presurizanţi, sau hidrogenul, dacă se foloseşte
la hidrogenarea grăsimilor sau la fabricarea alcoolilor.
Art. 13. - În vederea protejării intereselor consumatorilor şi ţinându-se seama de
cerinţele tehnologice, nutriţionale şi dietetice ale alimentelor, Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei sunt abilitate să emită
reglementări sau instrucţiuni comune referitoare la:
a) aprobarea utilizării aditivilor în general sau numai pentru anumite alimente ori
pentru anumite scopuri;
b) specificarea aditivilor admişi şi a limitelor maxime pentru aditivi şi produşii lor
de reacţie conţinuţi în alimente, precum şi a condiţiilor de puritate pentru aditivi şi
schimbătorii de ioni;

42
c) fabricarea, manipularea şi comercializarea aditivilor şi a schimbătorilor de ioni;
d) interzicerea sau restricţionarea utilizării anumitor aditivi şi schimbători de ioni
la fabricarea alimentelor;
e) reactualizarea aditivilor admişi, în funcţie de condiţiile de folosire şi de
informaţiile ştiinţifice.

SECŢIUNEA a 6-a
Condiţii privind contaminanţii în general, radiaţiile sau utilizarea
materialelor radioactive
Art. 14. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor sunt abilitate să adopte reglementări comune privind prezenţa
contaminanţilor în alimente.
(2) Reglementările trebuie să se bazeze pe principiul conform căruia alimentul
care conţine un contaminant într-o cantitate neacceptată din punct de vedere al sănătăţii
publice, respectiv la un nivel de toxicitate care depăşeşte limitele maxime admise, să nu
fie fabricat şi distribuit în vederea comercializării.
Art. 15. - (1) Tratamentul alimentelor cu radiaţii ionizante se face numai:
a) în unităţi de iradiere autorizate din punct de vedere al securităţii nucleare de
către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi din punct de vedere
sanitar, de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei;
b) cu asigurarea mijloacelor de protecţie şi de securitate a sănătăţii
consumatorilor, după avizarea produsului de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
(2) Iradierea alimentelor poate fi autorizată doar în cazul în care:
a) este justificată şi necesară din punct de vedere tehnologic;
b) nu prezintă riscuri pentru sănătate şi este realizată în condiţiile prevăzute de
reglementările legale în vigoare;
c) este în beneficiul consumatorului;
d) nu este utilizată ca înlocuitor al practicilor de igienă şi sănătate sau al bunelor
practici de fabricaţie ori de cultivare.
(3) Iradierea alimentelor poate fi utilizată numai în următoarele scopuri:

43
a) pentru reducerea riscului bolilor provocate de organismele patogene din
alimente, prin distrugerea acestora;
b) reducerea procesului de alterare a alimentelor prin distrugerea organismelor
dăunătoare şi stoparea proceselor de deteriorare;
c) reducerea pierderilor alimentare prin maturarea, germinarea sau încolţirea
prematură;
d) îndepărtarea din alimente a organismelor dăunătoare plantelor sau produselor
din plante.
(4) În momentul supunerii la iradiere alimentele trebuie să fie într-o formă
corespunzătoare de salubritate.
Utilizarea tratamentului cu radiaţii ionizante ca substituent al practicilor de igienă
sau sănătate ori al bunei practici de producţie sau de cultivare agricolă este interzisă.
(5) Materialele utilizate la ambalarea alimentelor ce urmează să fie iradiate
trebuie să corespundă acestui scop şi să fie avizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
(6) Tratarea prin iradiere nu poate fi utilizată în combinaţie cu alte metode
chimice de tratare folosite în acelaşi scop.
(7) Iradierea poate fi realizată numai prin sursele autorizate de Comisia Naţională
pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
(8) Etichetarea alimentelor tratate cu radiaţii ionizante se face prin înscrierea pe
etichete a expresiilor "Tratat prin ionizare" sau "Tratat cu radiaţii ionizante".
(9) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Sănătăţii şi
Familiei şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare sunt abilitate să
emită reglementări comune cu privire la tratarea cu radiaţii ionizante a produselor
alimentare pentru consumul uman.
SECŢIUNEA a 7-a
Condiţii privind reziduurile de pesticide şi alte produse care se regăsesc în
alimente
Art. 16. - (1) Se interzice comercializarea alimentelor care conţin:
a) reziduuri ale substanţelor utilizate pentru protecţia plantelor, fertilizatori, astfel
cum sunt definite în reglementările legale specifice, sau alte produse pentru tratarea

44
plantelor şi solului, produse pentru protejarea depozitării ori produsele lor de degradare
sau de reacţie, peste limitele prevăzute în reglementările legale în vigoare;
b) reziduuri ale substanţelor utilizate pentru protecţia plantelor, astfel cum sunt
definite în reglementările legale specifice, care nu au fost autorizate şi care sunt interzise
să fie folosite pentru alimente sau pentru materiile lor prime.
(2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor sunt abilitate să emită reglementări comune pentru:
a) stabilirea limitelor maxime admise de reziduuri sau de alte substanţe în/pe
alimente;
b) interzicerea comercializării alimentelor al căror conţinut în reziduuri sau în alte
substanţe depăşeşte limita maximă admisă;
c) stabilirea măsurilor pentru dezinfectarea, decontaminarea şi dezinfestarea
camerelor sau a echipamentelor în care ori cu care au fost fabricate, manipulate sau
comercializate alimentele, precum şi specificarea, interzicerea sau restricţionarea
utilizării de mijloace, echipamente ori metode, în vederea protejării intereselor
consumatorilor.
SECŢIUNEA a 8-a
Condiţii privind prezenţa în alimente a substanţelor active farmacologic
Art. 17. - (1) Se interzic fabricarea şi comercializarea alimentelor de origine
animală, dacă ele conţin reziduuri de substanţe active farmacologic sau produsele lor de
metabolism:
a) a căror utilizare a fost interzisă la aceste animale prin reglementări legale
specifice;
b) care depăşesc limitele maxime admise de reziduuri de medicamente de uz
veterinar în produsele de origine animală, prevăzute de reglementările specifice legale în
vigoare;
c) care nu au fost autorizate sau înregistrate ca medicamente pentru tratamentul
animalelor sau a căror utilizare a fost interzisă prin alte reglementări legale în vigoare ori
care nu sunt autorizate pentru utilizare ca aditivi în hrana animalelor.
(2) În situaţiile în care substanţele active farmacologic sunt autorizate şi
înregistrate ca medicamente ori sunt autorizate ca aditivi în hrana animalelor, se pot

45
fabrica alimente de origine animală, care pot fi comercializate dacă sunt respectate
perioadele de aşteptare stabilite în reglementările specifice legale în vigoare.
(3) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii şi
Familiei sunt abilitate să emită ordine comune care:
a) să stabilească limitele maxime pentru substanţele farmacologic active şi
produsele lor de reacţie, care nu pot fi depăşite în/pe alimentele comercializate;
b) să excludă din tratamentul animalelor, în totalitate sau pentru anumite scopuri,
acele substanţe farmacologic active care ar conduce la depăşirea conţinutului de reziduuri
admis în alimentele de origine animală sau să stabilească perioade de aşteptare pentru
aceste substanţe şi să interzică comercializarea alimentelor care au fost produse cu
încălcarea acestor reglementări;
c) să stabilească limitele maxime pentru reziduurile de antibiotice, substanţe
medicamentoase, hormoni, substanţe anabolizante, ca rezultat al folosirii acestora în
practica zootehnică pentru stimularea creşterii animalelor şi în practica sanitară veterinară
pentru tratarea animalelor bolnave;
d) să stabilească limitele maxime pentru metalele grele sau alte substanţe nocive
care poluează mediul şi care provin în principal din sfera industrială şi a transportului;
e) să stabilească limitele maxime pentru toxinele care provin din dezvoltarea
mucegaiurilor toxigene pe materiile prime sau pe produsele finite.
SECŢIUNEA a 9-a
Condiţii privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială, suplimentele
nutritive, alimentele fortificate şi cele modificate genetic
Art. 18. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor sunt abilitate să adopte reglementări pentru specificarea
condiţiilor de fabricare şi manipulare aplicabile alimentelor destinate unor cerinţe
speciale de nutriţie, precum şi a condiţiilor privind comercializarea acestor produse.
Reglementările se vor baza pe principiul comercializării numai a alimentelor
destinate unor cerinţe speciale de nutriţie, care nu sunt periculoase pentru sănătatea
publică şi pentru care se asigură o informare corespunzătoare a consumatorilor privind
proprietăţile şi caracteristicile acestora.

46
Art. 19. - Se autorizează Ministerul Sănătăţii şi Familiei să elaboreze legislaţia
care reglementează alimentele cu destinaţie nutriţională specifică şi alimentele şi
ingredientele alimentare inedite.
Art. 20. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei este abilitat să emită reglementări
privind suplimentele nutritive şi fortificarea alimentelor.
(2) Reglementarea trebuie să stabilească reguli privind fortificarea, restaurarea cu
nutrienţi a alimentelor, precum şi reguli privind fabricarea şi comercializarea
suplimentelor de hrană care conţin nutrienţi. Această reglementare trebuie să prevadă
doza zilnică recomandată de nutrienţi.
Art. 21. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Muncii şi Solidarităţii
Sociale, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, au obligaţia să verifice trimestrial
datele privind nutriţia pe diferite segmente ale populaţiei, precum şi datele privind
securitatea alimentară, pe care trebuie să se bazeze recomandările privind coşul minim de
consum zilnic, respectiv cantitatea minimă de produse necesare, şi să informeze Guvernul
asupra concluziilor.
CAPITOLUL III
Condiţii privind producţia, igiena şi ambalarea alimentelor
Responsabilităţile producătorilor de alimente.
Art. 22. - Producătorii de alimente, persoane fizice sau juridice, vor comercializa
numai alimentele care prezintă siguranţă, sunt salubre şi apte pentru consum.
Art. 23. - (1) Producătorii de alimente sunt obligaţi să respecte parametrii privind
proprietăţile organoleptice, fizice, chimice, microbiologice şi toxicologice ale alimentelor
conform reglementărilor legale în vigoare.
(2) Producătorii de alimente sunt obligaţi să organizeze şi să aplice controlul
calităţii alimentelor, fabricate sau manipulate, în laboratoare proprii sau în laboratoare
autorizate.
(3) Fabricarea şi comercializarea alimentelor contrafăcute sunt interzise.
Art. 24. - Ministerul Agriculturi, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii
şi Familiei adoptă prin ordin comun reglementări prin care se stabilesc condiţiile privind
igiena alimentelor şi alte cerinţe obligatorii privind fabricarea şi manipularea alimentelor,
precum şi procedurile de verificare a conformităţii cu aceste cerinţe.

47
Art. 25. - Reglementările vor stabili prevederi pentru fabricarea şi manipularea
alimentelor în mod igienic, iar operatorii din industria alimentară trebuie să identifice şi
să corecteze orice fază critică, pentru asigurarea securităţii alimentare. Aceste
reglementări vor stabili prevederi pentru identificarea, implementarea, menţinerea şi
îmbunătăţirea procedurilor adecvate ale securităţii alimentare, prin dezvoltarea sistemului
propriu de analiză a riscurilor punctelor critice de control.
Art. 26. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul Industriei şi
Resurselor şi cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sunt abilitate să adopte
reglementări privind materialele care vin în contact cu alimentele.
(2) Reglementările trebuie să includă condiţii generale pentru toate materialele
care vin în contact cu alimentele şi să indice măsuri şi proceduri specifice pentru categorii
diferite de materiale care vin în contact cu alimentele.
(3) Materialele şi obiectele care vin în contact cu alimentele se produc conform
bunelor practici de fabricaţie, astfel încât, în condiţiile lor normale şi prevăzute de
utilizare, să nu transfere alimentelor constituenţi în cantităţi care ar putea periclita
sănătatea umană sau care ar putea aduce o schimbare inacceptabilă, potrivit legii, în
compoziţia alimentelor sau o deteriorare a caracteristicilor organoleptice ale acestora.
Art. 27. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt
abilitate să adopte reglementări privind etichetarea alimentelor.
Art. 28. - Etichetarea alimentelor trebuie să ofere consumatorilor informaţiile
necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, care să permită acestora să aleagă
produsul corespunzător exigenţelor şi posibilităţilor lor financiare, să cunoască
eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi, astfel încât să nu fie induşi în eroare.
Art. 29. - Informaţiile de pe etichetele alimentelor trebuie să fie înscrise în limba
română, indiferent de ţara producătoare, fără a se exclude prezentarea lor în alte limbi, să
fie vizibile, lizibile şi inscripţionate într-un mod care să nu permită ştergerea lor.

48
CAPITOLUL IV
Comercializarea alimentelor
SECŢIUNEA 1
Condiţii pentru oferirea alimentelor spre vânzare
Art. 30. - (1) Alimentele pot fi comercializate numai în spaţii special amenajate şi
destinate acestui scop, în condiţii de igienă adecvate şi cu respectarea prevederilor legale
în vigoare.
(2) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Sănătăţii şi
Familiei şi Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie sunt abilitate
să adopte reglementări specifice comune privind comercializarea alimentelor pe pieţele
organizate sau în afara acestora.
Art. 31. - Alimentele oferite spre comercializare trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să fie fabricate conform prevederilor legale, în scopul protecţiei sănătăţii
publice, protecţiei igienei alimentului şi protecţiei calităţii produsului;
b) să se încadreze în nivelurile maxime admise de contaminare fizică, chimică,
microbiologică, toxicologică sau radiologică, stabilite prin reglementări speciale;
c) să fie ambalate, etichetate şi marcate conform reglementărilor specifice, iar
inscripţionarea etichetelor să fie vizibilă, lizibilă şi corectă.
SECŢIUNEA a 2-a
Restricţii privind comercializarea alimentelor
Art. 32. - (1) Se interzice comercializarea alimentelor care:
a) nu sunt însoţite de documente care le atestă originea, provenienţa şi securitatea;
b) sunt manipulate şi comercializate în condiţii necorespunzătoare de igienă, care
pun în pericol sănătatea consumatorilor;
c) afectează sănătatea consumatorilor prin vânzarea unor produse sau substanţe
drept alimente.
(2) Se interzice comercializarea drept alimente a unor produse care le imită, nu
sunt alimente şi care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea
consumatorilor, conform reglementărilor legale în vigoare.

49
Art. 33. - (1) În scopul evitării daunelor asupra sănătăţii cauzate de alimente
Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor sunt abilitate să emită reglementări comune pentru:
a) interzicerea sau restricţionarea utilizării anumitor produse, substanţe, obiecte
ori procese tehnologice;
b) specificarea utilizării anumitor procese de fabricare sau manipulare a
alimentelor;
c) impunerea unor cerinţe la fabricarea, manipularea sau comercializarea anumitor
alimente;
d) indicarea utilizării avertismentelor, a altor prezentări cu efect de avertizare şi
precauţii de siguranţă pentru anumite substanţe;
e) interzicerea sau restricţionarea fabricării ori manipulării anumitor substanţe
dăunătoare din punct de vedere fiziologic în fabricile de procesare a alimentelor, precum
şi introducerea lor în astfel de fabrici.
(2) Alimentele care au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor
alin. (1) lit. a) şi b) sunt interzise la vânzare.
SECŢIUNEA a 3-a
Măsuri privind protecţia consumatorilor împotriva practicilor incorecte
Art. 34. - Pentru protejarea consumatorilor împotriva practicilor incorecte şi în
scopul informării lor corecte Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor împreună
cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor sunt abilitate să emită ordine comune care să reglementeze:
a) informarea privind natura, conţinutul, originea, fabricantul sau participantul la
vânzarea alimentelor;
b) condiţiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea alimentelor
până la consumatorul final;
c) condiţiile privind fabricarea, respectiv calitatea materiilor prime şi a
ingredientelor folosite în producerea sau la prepararea alimentelor, operaţiunile
tehnologice obligatorii pentru fiecare categorie de alimente, compoziţia sau calitatea
anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinaţie specială;

50
d) interzicerea vânzării alimentelor sub anumite denumiri, informaţii sau
prezentări care pot induce în eroare i cărora nu li se poate face reclamă utilizându-se
anumite prezentări grafice sau alte informaţii care pot induce în eroare;
e) interzicerea vânzării alimentelor care conţin substanţe sau obiecte nealimentare,
ambalate separat sau împreună cu alimentul, în acelaşi ambalaj, dacă acestea nu sunt
necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului;
f) interzicerea vânzării anumitor alimente drept medicamente.
Art. 35. - Pentru protejarea intereselor consumatorilor Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt abilitate să emită ordine comune care să
reglementeze:
a) condiţiile privind autorizarea unităţilor care produc, prelucrează, depozitează,
transportă şi comercializează alimente;
b) condiţiile privind avizarea alimentelor pentru a fi declarate apte pentru
consumul uman;
c) condiţiile privind controlul unităţilor care produc, prelucrează, depozitează,
transportă şi comercializează alimente.
SECŢIUNEA a 4-a
Dispoziţii privind utilizarea alimentelor şi a produselor alimentare interzise
sau periculoase
Art. 36. - Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt
abilitate să adopte reglementări comune privind retragerea de pe piaţă, interzicerea
comercializării şi modalităţile de distrugere sau de folosire în alte scopuri a alimentelor
care prezintă un risc pentru sănătate.

51
CAPITOLUL V
Controlul oficial al alimentelor
SECŢIUNEA 1
Organizarea controlului oficial al alimentelor
Art. 37. - (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei
şi Pădurilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt abilitate să
adopte reglementări comune privind controlul oficial al alimentelor.
(2) Controlul oficial al alimentelor urmăreşte dacă unităţile care produc,
prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimentele, auxiliarii "adjuvanţi"
tehnologici, aditivii alimentari, vitaminele, sărurile minerale, oligoelementele şi alţi
aditivi destinaţi vânzării ca atare, personalul implicat, obiectele sau materialele care vin
în contact cu alimentele în timpul fabricaţiei, manipulării sau comercializării sunt
conforme cu reglementările legale în vigoare, respectă tehnologiile de fabricaţie, inclusiv
calitatea utilajelor de fabricaţie. Scopul principal al controlului oficial al alimentelor este
de a asigura că alimentele destinate pieţei interne sau exportului prezintă siguranţă, sunt
salubre şi apte pentru consum.
(3) Autorităţile competente controlează alimentele pe întregul lor circuit, de la
producere până la comercializare, conform atribuţiilor şi competenţelor legale în vigoare.
Art. 38. - (1) Autorităţile competente pentru executarea controlului oficial al
alimentelor:
a) autorităţile sanitare veterinare, fitosanitare şi de control tehnologic, desemnate
de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;
b) autorităţile sanitare desemnate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei;
c) autorităţile pentru protecţia consumatorilor desemnate de ANPC.
(2) Controlul alimentelor se realizează prin inspecţiile efectuate de către
inspectorii de stat pentru controlul alimentelor stabilite la alin. (1), care au obligaţia să
păstreze secretele de fabricaţie sau datele pe care le cunosc despre unităţile controlate.
(3) Inspecţia cuprinde verificarea materiilor prime, ingredientelor, auxiliarilor
tehnologici şi a altor produse utilizate pentru prepararea şi producţia alimentelor,
produselor semifabricate, produselor finite, metodelor de conservare, condiţiilor de
amplasare şi de igienă a unităţilor în care alimentele sunt procesate, asigurarea apei

52
potabile, verificarea mijloacelor de transport, a echipamentelor şi mijloacelor tehnologice
utilizate în procesarea alimentelor, etichetarea, materialele utilizate în contact cu
alimentele, mijloacele, procedurile şi materialele folosite pentru igienizarea unităţilor şi
echipamentelor şi îndepărtarea reziduurilor.
(4) În scopul verificării securităţii şi/sau a calităţii alimentelor prin analize de
laborator, inspectorii autorizaţi să
exercite controlul pot preleva probe de alimente, materiale în contact cu
alimentele, substanţe utilizate pentru curăţenie şi orice alte substanţe care pot afecta
caracteristicile alimentelor. Analizele trebuie efectuate numai de laboratoarele oficiale ale
autorităţilor competente pentru executarea controlului oficial al alimentelor, iar
contravaloarea analizelor efectuate pe probele prelevate se taxează conform actelor
normative în vigoare.
(5) Inspecţia cuprinde verificarea persoanelor care lucrează în unităţile care
produc, prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimente, pentru a
stabili dacă ele îndeplinesc condiţiile de sănătate şi igienă.
(6) Inspecţia cuprinde verificarea securităţii şi/sau a calităţii alimentelor prin
analize de laborator.
(7) Inspecţiile trebuie efectuate regulat şi/sau atunci când se suspectează o
neconformitate, prin utilizarea unor mijloace proporţionale cu scopul urmărit. Ca regulă
generală, inspecţiile vor fi efectuate fără avertisment prealabil.
(8) Inspecţia poate fi suplimentată, dacă este cazul, cu interviuri cu conducerea
unităţii inspectate şi cu persoanele care lucrează pentru această unitate, cu citirea
valorilor înregistrate cu instrumentele de măsură instalate şi cu inspecţii realizate cu
propriile instrumente asupra măsurătorilor realizate cu instrumentele instalate de unitate.
(9) Autorităţile competente pentru executarea controlului oficial al alimentelor,
desemnate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, de Ministerul Sănătăţii şi
Familiei şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, sunt abilitate să
emită ordine comune care să reglementeze:
a) dreptul tuturor celor care au făcut subiectul inspecţiei să ceară şi altă opinie,
fără a exclude dreptul de a contesta modalitatea în care inspecţia a fost realizată, conform
reglementărilor legale în vigoare;

53
b) procedura de prelevare şi testare a eşantioanelor, inclusiv prevederile ce
reglementează procedura de contraexpertiză.
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile şi îndatoririle inspectorilor de stat pentru controlul alimentelor
Art. 39. - (1) Inspecţiile sunt efectuate de inspectorii autorizaţi ai autorităţilor
stabilite la art. 38 alin. (1) lit. a)- c), conform competenţelor specifice.
(2) Inspectorii sunt autorizaţi să facă copii de pe materialele şi documentele care
se află în posesia celor inspectaţi sau referinţe despre acestea.
(3) Inspectorii sunt obligaţi să păstreze secretul profesional şi să nu divulge unei
terţe părţi secretele comerciale sau alte informaţii confidenţiale ori particulare obţinute în
timpul sau în legătură cu inspecţia, dacă nu li se cere să facă aceasta de către o autoritate
judecătorească sau de către partea inspectată.
(4) Inspectorii care descoperă sau suspectează neconformarea cu prevederile
prezentei ordonanţe de urgenţă sau cu alte acte normative în vigoare vor lua măsuri în
conformitate cu prevederile acestora.
(5) Inspectorii de stat pot solicita pe timpul controlului, după caz, protecţia
personală şi sprijinul organelor de poliţie.
SECŢIUNEA a 3-a
Măsuri dispuse de autorităţile competente
Art. 40. - (1) Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor, în toate cazurile
în care constată nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă sau ale altor
acte normative în vigoare, este împuternicită:
a) să interzică funcţionarea unităţilor care produc, prelucrează, depozitează,
transportă sau comercializează alimente, precum şi folosirea unor materii prime, aditivi,
adjuvanţi, materiale de ambalare, echipamente, ustensile, utilaje şi substanţe de
decontaminare;
b) să declare alimentele ca fiind improprii consumului sau necorespunzătoare din
punct de vedere calitativ, să limiteze sau să interzică utilizarea şi comercializarea
acestora, să le dirijeze pentru consum condiţionat pentru utilizarea sau comercializarea în
alte scopuri şi să ordone distrugerea lor în conformitate cu reglementările legale în
vigoare;

54
c) să retragă autorizaţia de funcţionare a unităţilor producătoare şi de
comercializare a alimentelor;
d) să sesizeze organele de cercetare penală în cazul în care faptele constatate pot
constitui infracţiuni;
e) să interzică temporar comercializarea loturilor de alimente suspecte sub aspect
calitativ. Deţinătorul alimentelor interzise temporar de la comercializare trebuie să
asigure condiţii de păstrare şi de conservare adecvate până la clarificarea situaţiei
acestora.
(2) Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor poate aplica amenzi pentru
contravenţii, în conformitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA a 4-a
Sancţiuni
Art. 41. - Încălcarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv cele prevăzute în
ordinele emise de ministerele
abilitate potrivit prevederilor prezentei reglementări privind alimentele, atrage
răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 42. - Fabricarea de alimente falsificate sau contrafăcute constituie infracţiune
şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
Art. 43. - Faptele care constituie contravenţii şi valoarea amenzilor aplicate se
stabilesc în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 44. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă
Ordonanţa Guvernului nr. 113/1999 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi
comercializării alimentelor, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 430 din 31 august 1999.

55