UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

CONTROLUL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

Valorificarea subproduselor şi deşeurilor

din Industria Panificaţiei

Îndrumător:
  Lector dr. Chim. Cristina Damian

Student:
Georgiana-Ancuţa
Coroamă
 CUPRINS

1. Introducere

2. Baza experimentală pentru obţinerea subproduselor,deşeurilor comestibile

I. Schema tehnologică de obţinere a subproduselor deşeurilor din
industria panificaţiei
II. Metode de extracţie folosite pentru obţinerea
subproduselor,deşeurilor din industria panificaţiei

3. Compoziţia chimică a rezidurilor alimentare

4. Utilizări ale rezidurilor alimentare în produse funcţionale

5. Alte utilizări ale rezidurilor alimentare

6. Cadru legislativ

7. Concluzie
 Introducere

Industria de panificație este una din industriile cele mai importante de produse
alimentare și variază în funcție de producție și de proces. Producerea de alimente, actual, în
continuă dezvoltare, reprezintă un domeniu prin care se asigură calitatea igienică a vieţii
semenilor noştri şi sunt în concordanţă cu normele sanitare interne şi internaţionale prevăzute.
Industria alimentară include o totalitate de ramuri industriale axate pe producția/fabricația
de alimente sub diferite forme, fie finite sau semi-fabricate.

Produsele obtinute din prelucrarea cerealelor au fost considerate intotdeauna

componente esentiale ale unei alimentatii echilibrate datorita compozitiei lor chimice,
posibilitatilor variate de prelucrare , accesibilitatii in asimilare. Painea este alimentul de baza
produs prin coacerea aluatului obtinut din cereale macinate,respectiv faina amestecata cu apa
si drojdie, adaugandu-se de la caz la caz diferite ingrediente în functie de categoria painii
obtinute.

În mod tradițional, produsele de panificație pot fi clasificate ca pâine, produse de

panificație (de ex. plăcinte, produse de patiserie) și produse de specialitate (prăjituri, biscuiți,
gogoși, specialități de pâine). Făina, drojdia, sarea, apa şi uleiul / grăsimea sunt ingredientele
de bază, în timp ce amelioratorii pâinii (agenţi de tratare a făinii), de obicei, vitamina C (acid
ascorbic) și conservanţii sunt incluse în procesul de comercializare a producţiei de pâine.
 Baza experimentală pentru obţinerea
subproduselor,deşeurilor comestibile
I . Schema tehnologică de obţinere a subproduselor,deşeurilor din industria
panificaţiei

Consumul zilnic de apă în industria de panificație variază de la 10.000 la 300.000 gal/zi. Mai
mult de jumătate din apă este descarcată ca apă uzată. Confruntându-se cu înmulțirea regulilor
tot mai stricte de eliberare a apelor uzate și costurilor de pretatare, mai mulți producători de
panificație au recurs la conservarea apei, tehnologii curate și prevenirea poluării în procesele
de producție.Cum se arată în fig. 1, aproape fiecare operație poate produce deșeuri și apă

Fig 1. Diagrama generală a procesului de producție din industria panificației

uzată.

Grâu

Măcinare

Preparare Aluat de tort

aluat (mixare)

Fermentare
Modelare Formare
chifla Coacere

Fermentare
a Fermentare Fermen
tare Finisare
Coacere
Topirea
grasimii (fat- Coacere
Racire Produse
fry)
Produse
Produse
Finisare

Produse

Deşeuri solide generate de industria de panificație sunt în principal resturi de aluat şi deșeuri

de produse nespecificate și ambalaje. Deșeurile solide sunt materiile prime pierdute, care pot
fi recuperate prin coacerea resturilor de aluat pentru a produce pesmet şi prin trimiterea pâinii
învechite la crescătorii de porci, aceștia utilizând-o ca furaj pentru porci.

Pretratarea sau tratamentul primar reprezintă o serie de operaţiuni fizice şi chimice, care

precondiţionează apele reziduale, deasemenea elimină și unele dintre deşeuri.
Tratamentul este de obicei aranjat în ordinea următoare: depistarea, egalizarea şi neutralizarea
debitului, separarea opţională a GUU, acidificarea opţională, coagularea-sedimentarea și
flotaţia aerului dizolvat..

În industria de panificaţie, pretratarea este întotdeauna necesară deoarece deşeurile conţin SS

ridicat şi GUU flotabil. Pretratarea poate reduce încărcarea de poluanţi în procesele biologice
şi/sau chimice de tratare ulterioare; astfel se poate proteja echipamentul de process. În plus,
pretratarea este de preferat din punct de vedere economic, în comparaţie cu tratarea biologică
şi chimică.

Centura de
separator

Colectarea Rezervor de
apei rezidu- colectare a
ale uleioase deșeului uleios

Fig.2Etapa de separare a grăsimii, uleiului și unsorii

 Apă uzată

Sortarea

Separarea GUU
(Opțional) Coagularea

Egalizarea și neutralizarea de
debit

Acidificarea
(opțional)

Flotația aerului Sediment

dizolvat area

Tratarea
biologică sau
descărcare

Fig.3. Diagrama de debit a procesului de pretratament a apelor uzate din panificație

II . Metode de extracţie folosite pentru obţinerea subproduselor,deşeurilor din
industria panificaţiei

În general, deşeurile din industria  de panificație nu sunt  toxice. Acestea pot fi împărţite în

deşeuri lichide, deşeuri solide, deșeuri gazoase. În faza lichidă, există un conţinut ridicat de
poluanţi organici printre care consumul chimic de oxigen (CCO), CBO5, precum
şi grăsimi, uleiuri, unsori (GUU) şi SS. Apele uzate sunt , în mod normal, tratate prin
procedee fizice, chimice și biologice

Tabelul 2.  Totalul producţiei de deşeuri din  industria de panificatie

Furnizor Produse Producția de CCO (kg/tonă  Contribuţia

ape reziduale de producție) la încărcarea CCO-
(L/tonă de ului total (%)
producție)
Pâinea şi Pâinea şi 230 1,5 63
corn din pâine corn din pâine

Patiserie Plăcinte și
cârnați rulouri 6000 18 29

Prăjituri,
Produse biscuiți,gogoși
principale 74 - -
și pâini persane
Lucratorii din productia de faina sunt de obicei afectati de poluarea cu praf. Timpul de
expunere de lunga durata la un nivel ridicat de expunere poate provocaboli de piele si de
respiratie grave. Abordarile de control includ prevenirea scurgeriilor puternice de faina,
aprovizionarea de instrumente de protectie a muncii si tratament ulterior. Filtre si epuratoare
sunt frecvent utilizate.

Deseurile solide de panificatie cuprinde produse de panificatie învechite, materii prime

neconsumate (de exemplu aluat) si ambalaje. Modul cel mai simplu si comun consta în
transportul direct al acestor deseuri la depozitele de deseuri sau la incinerare. Valorificarea
deseurilor de panificatie poate juca un rol important în gestionarea acestora. Deseurile constau
în principal din pâine, chifle si prajiturele învechite - toate care contin un nivel ridicat de
energie si pot fi date spre alimentatie direct la animale, cum ar fi porcine si bovine. O alta
aplicatie este utilizarea deseurilor pentru productia de produse valoroase. De exemplu, Oda şi
al. [15], au folosit cu succes deseurile de panificatie pentru a produce acid lactic cu o eficienta
de conversie de 47,2%.
 Extracția este o metodă de separare importantă în chimia organică, ce constă în
separarea unuia sau mai multor componenți ai unei faze prin transferarea lor într-o fază
lichidă, nemiscibilă (sau parțial miscibilă), care este adusă în contact cu prima formând
un lichid multifazic. Solventul trebuie să fie ales pentru a fi adecvat procesului. De exemplu,
iodul dintr-o soluție apoasă de iod poate fi separat cu ajutorul unui solvent selectiv,
precum benzenul, cloroformul sau eterul etilic.

Poate fi extracție lichid-lichid, extracție gaz-lichid sau extracție în fază solidă (solid-lichid).

Extracția de tipul solid-lichid se face cu ajutorul unui extractor Soxhlet.

Extracția lichid-lichid se realizează în scopul separării sau concentrării unor componenți din
faza inițială, numită fază de extras. Solventul formează cu componenții faza extractoare.
După realizarea extracției, faza care a preluat componenții se numește extract, iar faza rămasă
se numește rafinat.

Extracția dupa metoda Twisselmann este o extracție continuă la cald. Funcționează  în

mod similar cu extracția Soxhlet. Cu toate acestea, temperatura probei în Extractorul
Twisselmann este extrem de ridicata, adică în apropierea punctului de fierbere al solventului.
Acest lucru imbunatateste solubilitatea și scurtează timpul de extracție.
Temperatura de extracție mai mare rezultă din faptul că solventul condensat curge prin
cartusul de extracție de sus in jos amestecandu-se cu vaporii fierbinti  ai solventului,
temperatura amestecului fiind mult mai mare decât cea a solventului condensat.
Extracția dupa metoda Twisselmann reduce timpul de extracție cu până la 50% în comparație
cu extractia Soxhlet.,aceasta fiind tot folosita la determinarea continutului total de grasimi din
produsele alimentare.

Metode: (faina de secara) – conţinut de cenuşă - calcinare la 725...7500 C, în prezenţă de

alcool etilic – STAS 10668/1976,

– umiditate – metoda STAS 90/88,

– aciditate – metoda extracţiei cu alcool etilic 67%, STAS 90/88,

proteină – metoda semi–micro Kjeldahl,

– amidon – metoda propusă de Segal, R., Vâţă, C 2000,

– lipide – metoda Soxhlet Vâţă, C, Segal, R., 2000,

– cifră de cădere – metoda ICC 107/1, 1995,

– cifră de cădere cu adaos de AgNO3 (100mg/kg probă, inclusiv apa) – metoda propusă de
Kuracina, T.A., ş.a., 1987 şi Repeckiene, A., ş.a., 2001,

– activitate α–amilazică – metoda colorimetrică cu acid 2,3–dinitrosalicilic, descrisă de Segal,

R., ş.a., 2000 şi Rani, K.U., ş.a., 2001,

– indice de maltoză – metoda STAS 90/88,

– granulozitate / modul de fineţe – Godon, B., Willm, C., 1994,

– index de absorbţie al apei (WAI) – Härkönen, H., ş.a., 1997, Jones, D., ş.a., 2000,

– dozarea pentozanilor totali, solubili în apă, extractibili enzimatic – metoda Hashimoto,

modificată de Delcour (1989),

– amilogramă – metoda ICC 126/1, 1992, – curbă de umflare – Rasmussen, C.V., ş.a., 2000,
– coacere de laborator / pâinişoare de secară – metoda în două faze (maia şi alut) cu adaos de
acid lactic, Szili, M., Kuroczi, G., 1989,

– volum pâine, volum specific pâine, elasticitate şi porozitate miez – metoda STAS 90/88.

3.Compoziţia chimică a rezidurilor alimentare

Tărâță este un produs de morărit, format din măruințirea învelișului grăunțelor de cereale în
procesul de măcinare. Tărâța se separă de făină prin procesul de cernere.

Componente nutritive (în jur de 30%):

 proteine 12%
 glucide 15%
 grăsimi 4%

Alți factori nutritivi:

 minerale: Fe, Mg, Mn, Se, Zn, etc

 vitamine: B3, B6, B1

Fibre vegetale care nu sunt elemente nutritive pentru om, doar pentru rumegătoare

 celuloză
 lignină
 hemiceluloză

Elemente anti-nutritive precum:

 fitina care inhibă absorția mineralelor și vitaminei B1, de asemenea face indigerabilă
asimilarea unor proteine
 lipaza care este un inhibitor, face ineficace lipaza pancreatică
 arabinoxilana, alchilresorcina în cazul secarei
 glucani, inhibitori digestivi în cazul orzului
 pentosani, lectina în cazul grâului

Nu se recomandă administrarea de mari cantități de tărâțe la copii pentru că pot avea un efect
negativ asupra creșterii.

Cojile de ouă abundă în minerale, predominant fiind calciul, care se găseşte într-un
procent de 90% ( fiecare ou de dimensiune medie are 750 – 800 mg de calciu). Alte minerale
care se găsesc în proporţii semnificative în coaja de ou sunt zincul, fierul, cuprul, manganul,
fosforul, fluorul, clorul, siliconul, sodiul, potasiul, zincul, gelatina, colagenul şi molibdenul.
Totodată, proteina din coajă de ou este compusă din aminoacizi precum metionina, cisteina,
lizina, izoleucina.

Coaja înseamnă 9-12% din greutatea totală a unui ou, iar aceasta conţine carbonat de calciu,
un "ingredient" important al antiacidelor gastrice. Bogăţia ascunsă în coaja oului provine de la
cele 27 de microelemente ce pot fi absorbite de organism.
Studiile au relevat faptul că, compoziţia cojilor de ouă este similară cu cea a dinţilor noştri.
De aceea, cojile de ouă au capacitatea de a furniza calciul necesar pentru a remineraliza dinţii
şi pentru a-i face mai puternici.
 Drojdia de panificaţie:

Drojdia se foloseşte în panificaţie în calitate de afânător biochimic. Ea aparţine

genului Saccharomyces, specia Saccharomyces Cerevisae, şi datorită echipamentului său
enzimatic, poate să fermenteze toate zaharurile din aluat.

Poate prezenta trei forme: uscată, presată sau lichidă. Drojdia presată şi drojdia uscată
se obţin în fabrici de drojdie, iar drojdia lichidă în fabrica de pâine.

Drojdia uscată are puterea de creştere, raportată la substanţa uscată, egală cu 65-75 %
din cea a drojdiei presate. Drojdia uscată se fabrică şi sub formă de drojdie uscată protejată
sau drojdie uscată instant. Drojdia uscată protejată are adăugaţi antioxidanti şi emulgatori.
Puterea ei de creştere raportată la substanţa uscată reprezintă 80-90% din cea a drojdiei
presate. Drojdia uscată instant are adăugaţi emulgatori şi are o activitate bună în aluat.

Toate formele de drojdie uscată trebuie rehidratate în apă caldă (30-43 oC), utilizând 4-
6 părţi de apă şi o parte de drojdie uscată, timp de 5-10 min. Emulgatorii uşurează
rehidratarea drojdiei şi astfel ajută la reducerea solubilizării componentelor celulei de drojdie.

Nu se recomandă pentru rehidratare apă rece, deoarce procesul de rehidratare este

încetinit şi creşte cantitatea de substanţe solubilizate din celula de drojdie care include
glutationul. Acesta este un reducător care activează proteoliza din aluat, slăbind astfel
structura glutenică din aluat.

4. Utilizări ale rezidurilor alimentare în produse funcţionale

Tărâțele în mod tradițional se folosesc ca furaje pentru hrana animalelor mai ales
pentru bovine și cabaline. Dacă se folosește în alimentația porcinelor carnea va fi mai săracă
în grăsimi, va fi mai macră.

În ultima perioadă tărâțele au devenit din ce în ce mai folosite în alimentația umană din cauza
conținutului crescut de fibre naturale care au rol benefic pentru tranzitul intestinal și de
asemenea în regimurile pentru slăbit din cauza valorii nutritive scăzute și a senzației de
sațietate pe care o lasă după consum.

Tărâțele se folosesc și în panificație în fabricarea pâinilor cu tărâțe.

Din fermentarea tărâței se obțin huștele din care se face o zeamă acră numită borș cu care, mai
ales în Moldova, se înăcresc ciorbele.
 Coaja de ou măcinată se adaugă în cafea când o prepari. În acest fel vei avea o cafea mai
puţin amară şi folosi mai puţin zahăr pentru a o îndulci. Zaţul rămas poate fi utilizat ca îngrăşământ
pentru plante.

Cojile de ou se marunţesc şi se utilizează în grădină atunci când vrei să fertilizezi pământul. Calciul şi
mineralele conţinute în cojile de ou vor face minuni pentru grădina ta.

Fiind o bună sursă de calciu şi minerale pentru noi pot fi folosite şi pentru animalele de companie. Se
usucă cojile de ou în cuptorul încins la 250 de grade timp de 30 de minute, apoi se pisează cojile până
devin o pudra fină. Se amestecă pudra în mâncarea animalelor. Este o sursă de calciu şi minerale
pentru dinții şi oasele lor.

Cojile de ou se sparg în bucăţele cât mai mici şi se amestecă cu mâncarea pentru păsări. Reprezintă o
bună sursă de hrană, calciu şi fier.

Dacă vă gândiţi să plantaţi seminţe, cojile de ouă pot fi perfecte ca recipiente bio-degradabile.
După ce aţi spart oul şi aţi folosit conţinutul, curăţaţi bine interiorul cojii (apa fiartă este
excelentă) şi faceţi o gaură mică în capătul fiecărei jumătăţi de coajă. Apoi puteţi să le puneţi
într-un carton, să le umpleţi cu pământ fertil şi să adăugaţi seminţele. După ce plantele răsar,
puteţi sădi cojile în glastre sau direct în pământ. Cojile de ouă sunt foarte eficiente pentru a
reduce aciditatea solului. Echilibrul pH-ului solului poate afecta culoarea anumitor flori.
Luaţi, de exemplu, hortensia, care poate deveni roz sau albastră, în funcţie de echilibrul
acid/alcalin din sol. Dacă solul este prea acid, folosirea cojilor de ouă pentru a echilibra pH-ul
poate fi trucul potrivit.

Drojdia este sursă excelentă de vitamine, proteine şi minerale, fiind alimentul-

medicament. Este ideală pentru revigorarea şi energizarea organismului şi are în plus
deosebite calităţi ca şi produs cosmetic natural pentru ten.

Stimulează imunitatea. Răcelile şi bolile infecţioase se trateaza eficient cu drojdie de bere.

Vitaminele şi mineralele, în frunte cu seleniul, îşi fac „datoria”: întăresc imunitatea şi
scurteaza perioada de convalescenţă. Hepatitele virale A, B şi C sunt si ele tinute bine sub
control cu ajutorul unui tratament similar.

Tonică pentru sistemul nervos. Terapia cu drojdie de bere are efect revigorant asupra
sistemului nervos, combătând depresiile şi tulburările psihice. Reglează colesterolul şi
tensiunea. Consumul de drojdie de bere scade nivelul colesterolului „rău“ şi combate
hipertensiunea, doi dintre factorii majori implicati în aparitia bolilor de inima. Bolnavii
cardiaci trebuie să consume periodic suplimente alimentare pe bază de drojdie de bere. Scade
glicemia. Drojdia este o sursă excelentă de minerale şi, în special crom, un mineral esenţial
care ajută la mentinerea unui nivel normal al glucozei din sânge, fiind util pentru persoanele
cu risc de diabet sau care suferă de diabet. Ajută la slăbit. În drojdia de bere găsim complexul
de vitamine B, adică B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (niacin), B5 (acid pantothenic), B6
(piridoxina), B9 (acid folic) şi B7 (biotina). Aceste vitamine ajută la descompunerea
carbohidraţilor, a grăsimilor şi a proteinelor care asigură organismului energie. Reglează
problemele de coagulare şi întăreşte oasele. Vitamina K, bine reprezentată în compoziţia
drojdiei de bere, intervine în procesul de coagulare a sângelui şi contribuie la formarea
osoasă, fiind un factor esenţial în procesul de fixare a calciului. Tratează anemia. Drojdia este
cea mai bună sursă de fier, depăşind inclusiv valorile conţinute în ficat. Se recomanda in
special celor care suferă de anemie sau care obosesc uşor. Cura cu drojdie de bere este
indicată nu doar persoanelor anemice, ci şi celor care au probleme de asimilare a mineralelor,
în special magneziu şi calciu. Tratează psoriazisul şi acneea. Cura cu drojdie de bere este de
mare ajutor şi în tratarea psoriazisului. Conform mai multor studii, drojdia de bere este
eficientă ca tratament împotriva acneei.  În plus, consumul de drojdie contribuie la revigorarea
părului şi întărirea unghiilor. Curăţă pielea în profunzime.Măştile cu drojdie de bere ajută la
repararea şi oxigenarea ţesuturilor, reduc ridurile, iar cicatricele vechi dispar fără urme.  
Albeşte dinţii. Conform nutrişioniştilor, putem apela cu încredere la drojdia de bere pentru
îndepărtarea tartrului şi albirea dinţilor. Tot ce avem de făcut este să folosim drojdia de bere
(proaspătă) pe post de pastă de dinţi o data pe zi: punem pe periuţa de dinţi o bobiţă de drojdie
şi frecăm bine dinţii cu aceasta, evitând gingiile, după care clătim gura cu apă călduţă.
 6.Cadrul legislativ: Hotărârea de Guvern nr. 870/2013 privind Strategia Naţională de
gestionare a deşeurilor (SNDG) 2014-2020 numesc deșeurile din industria alimentară ca fiind
deșeuri nepericuloase, private.

Această categorie include fluxuri de deşeuri nepericuloase, cum ar fi materialele de

ambalare industriale, deşeurile din procesarea alimentelor, subprodusele animale ce nu sunt
potenţial dăunătoare animalelor, publicului sau mediului, deşeurile de la ferme etc., care sunt
similare, ca natură, dar responsabilitatea gestiunii lor îi revine producătorilor, conform strategiei
Responsabilităţii Extinse a Producătorului (REP).
Deşeurile care pot fi tratate biologic (compostate) sunt în principal deşeuri din pieţe şi
complexe alimentare;
Scopul compostării este :
- respectarea legislaţiei în domeniul reciclării-revalorificării;
- reducerea fluxurilor de deşeuri spre depozitare și obţinerea unui material valorificabil,
în funcţie de caracteristici, în agricultură sau lucrări de îmbunătăţiri funciare (ameliorarea
solului).
Tratamentul biologic foloseşte microorganisme vii pentru a descompune deşeurile
organice fie în apă, CO2şi materii anorganice simple sau în materii organice mai simple, cum ar
fi aldehidele şi acizii.
Principalele metode de tratare biologică folosite în UE sunt tratarea aerobă (compostarea) şi
tratarea anaerobă.
Produsele ce rezultă sunt compostul, ce se foloseşte în agricultură sau peisagistică, iar, în
plus, în cazul digestiei anaerobe, biogazul care poate fi folosit la producţia de energie.
În cazul în care, deșeurile din industria extractivă a uleiului de nucă sunt considerate
periculoase pentru mediu se poate aplica metoda incinerării.
Obiectivul incinerării deşeurilor este de a trata deşeurile astfel încât să le reducă volumul şi
periculozitatea şi, în acelaşi timp, să capteze (şi să concentreze) sau să distrugă substanţele
potenţial periculoase care sunt sau pot fi eliberate în timpul incinerării. Procesele de incinerare
pot oferi, de asemenea, mijloace de a permite recuperarea energiei, a conţinutului mineral şi/sau
chimic din deşeuri. Pe scurt, incinerarea deşeurilor reprezintă oxidarea materialelor combustibile
conţinute în deşeuri.
Deşeurile, în general, sunt materiale eterogene, formate din substanţe organice, minerale,
metale şi apă. În timpul incinerării, se creează gaze de ardere ce conţin majoritatea energiei
disponibile sub formă de căldură.
 7.Concluzie
Productia de produse de panificatie implica mai multe unitati de operare care pot
cauza o varietate de deseuri. Cele mai multe industrii de panificatie sunt de dimensiuni mici
sau medii si sunt adesea situate în zone dens populate, ceea ce face ca problemele de mediu sa
fie mult mai critice. Cu toate acestea, filosofia de tratament conventionala "sfârsitul-
conductei" are restrictiile sale în rezolvarea acestor probleme. Abordeaza doar rezultatul unor
procese de productie ineficiente si risipitoare si ar trebui sa fie considerata doar ca o optiune
definitiva.

Deseurile solide de panificatie cuprinde produse de panificatie învechite, materii prime

neconsumate (de exemplu aluat) si ambalaje. Modul cel mai simplu si comun consta în
transportul direct al acestor deseuri la depozitele de deseuri sau la incinerare. Valorificarea
deseurilor de panificatie a jucat un rol important în gestionarea acestora. Deseurile au constat
în principal din pâine, chifle si prajiturele învechite - toate care contin un nivel ridicat de
energie si pot fi date spre alimentatie direct la animale, cum ar fi porcine si bovine. O alta
aplicatie fiind utilizarea deseurilor pentru productia de produse valoroase.

Deseurile de panificatie contin niveluri ridicate de materii organice, care au fost

tratate prin metoda preferata a proceselor de tratament anaerobe.. Procesele anaerobe au fost
utilizate pe scara larga în tratamentul prelucrarii variate a produselor alimentare si a altor
deseuri din moment ce au fost dezvoltate pentru prima oara la începutul anilor 1950. Deci,
fata de tratamentul deseurilor organice, tratarea anaeroba poate produce metan care poate fi
utilizat pentru producerea de energie electric . Dezavantajele incluzând complexitatea
operatiunii, sensibilitatea la temperatura si toxicitate, consumul de timp la pornire si
susceptibilitatea de a prelucra greu.

Totalitatea rezidurilor alimentare din industria panificaţiei au o importanţă mare

deoarece pot fi utilizate şi sub alte forme în diferite domenii.

In concluzie, atât deşeurile cât şi rezidurile alimentare ce reies din Industria

Panificaţiei prezintă un rol important pentru reglarea nivelului de poluare din mediu, iar faptul
ca acestea pot fi refolosite sub diferite forme reduc gradul de poluare atât în mediul extern, cât
şi in mediul intern unde au loc o multitudine de procese.
 BIBLIOGRAFIE

1. https://www.nitech.ro/newweb/ro/domenii-produse/morarit-si-panificatie-
depozite-de-cereale?page=3
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Extrac%C8%9Bie_(chimie)
3. https://ro.scribd.com/doc/110628225/COMPOZI%C5%A2IA-CHIMIC
%C4%82-%C5%9EI-BIOCHIMIC%C4%82-A-F%C4%82INII-DE-GRAU
4. https://www.livebizmedia.com/utilizarea-cojilor-de-oua/
5. https://www.revobio.ro/blog/Germeni%20din%20gr%C3%A2u%20-
%20beneficii%20%C8%99i%20modalit%C4%83%C8%9Bi%20de
%20utilizare
6. „Tehnologii in Industria Panificatiei” E. Petculescu
7. „Colectie de Standarde pentru Industria de Morarit si Panificatie”Bucuresti
1988
8. « Tratat de Inginerie Alimenatara » C.Banu