P. 1
Substante Tensioactive

Substante Tensioactive

5.0

|Views: 3,146|Likes:
Published by Robert Puerila

More info:

Published by: Robert Puerila on Mar 07, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/31/2014

pdf

text

original

I.

SUBSTANŢE TENSIOACTIVE STA (denumiţi, de asemenea, agenţi activi de suprafaţă sau tenside), sunt substanţe care prezintă o caracteristică structurală ce constă în existenţa a două componente, una cu caracter hidrofil (polar), adică având afinitate pentru apă şi o alta cu caracter hidrofob (nepolar) care prezintă afinitate pentru lichide uleioase. Cele două componente cu caracter opus sunt legate între ele printr-o puternică legătură chimică. Această structură particulară stă la baza proprietăţilor tensidelor, care sunt adsorbite efectiv la interfaţa apă-ulei, orientându-se spre cele două straturi în funcţie de afinitatea lor, ceea ce are ca efect micşorarea tensiunii superficiale la interfaţă. Agenţii tensioactivi scad tensiunea interfacială a două lichide nemiscibile, diminuând, de asemenea, opoziţia la dispersia sub formă de picături fine a unuia dintre lichide în celălalt. Dispersia astfel obţinută, care se numeşte emulsie, este stabilizată de către agenţii tensioactivi, numiţi şi agenţi de emulsionare sau emulgatori. Acţiunile specifice tensidelor depind de importanţa fiecăruia dintre cei doi poli structurali. Atunci când predomină partea hidrofilă, predomină proprietăţile solubilizante sau detergente. În cazul în care partea hidrofilă şi cea lipofilă sunt echilibrate se manifestă caracterul emulsionant, în timp ce partea hidrofilă, mai slabă, determină proprietăţi de spumare. HLB - Acronim pentru Hydrophile/Lipophile Balance, sistem utilizat pentru definirea raportului între partea hidrofilă şi cea lipofilă a unei substanţe cu activitate superficială (agent tensioactiv), care permite selectarea compusului optim pentru formularea unei emulsii, a unui detergent, etc. Agenţii tensioactivi furnizează bariera fizică de la interfaţă, prevenind atingerea picăturilor şi reducând tensiunea interfacială. Principalele funcţii ale tensidelor în preparatele cosmetice sunt: - Solubilizarea componentelor insolubile; - Emulsionarea şi asigurarea stabilităţii emulsiei; - Spumarea, calitate necesară şampoanelor şi spumelor de baie; - Detergenţa (eliminarea murdăriei); - Udarea, care reprezintă cea mai bună modalitate de contact între produsul de aplicat şi substrat. Stabilizarea emulsiei cosmetice Pentru prevenirea separării emulsiei în cele două faze componente se poate acţiona în mai multe moduri : - se măreşte vâscozitatea fazei externe, ceea ce micşorează mobilitatea picăturilor fazei interne şi astfel se diminuează posibilitatea lor de coliziune:

care sunt emulgatorii ce trebuie aleşi pentru emulsiile de tip U/A şi care pentru emulsiile A/U. prin scăderea tensiunii superficiale se determină scăderea forţei motoare responsabilă termodinamic de coalescenţa picăturilor. care permit emulsionarea apei în ulei şi obţinerea de creme cu fază continuă uleioasă. De exemplu oleil alcoolul (5 unităţi de etilen oxid .2. . este necesar ca formulatorul să aibă acele cunoştinţe care să-i permită să ştie: .sterolii.- se dispersează faza internă astfel încât să rezulte cât mai multe particule posibile.ce compatibilităţi există între diferitele clase de emulgatori: . Tipuri de substanţe tensioactive Agenţii tensioactivi pot fi de origine naturală sau sintetică. Tabelul 6.5 EO) cu masa molară egală cu 489 şi masa părţii hidrofile egală cu 220 (5x44) este 45 % hidrofil. conform formulei. Printre substanţele cu activitate superficială naturale se pot cita: .12 Formula de calcul a indicelui HLB este: HLB = % masa părţii hidrofile / 5.valorile HLB ale emulgatorilor şi cum sunt acestea corelate cu potenţiala utilizare a tensidului. .ce fel de agenţi tensioactivi există şi care sunt caracteristicile acestora.2. Împărţind la 5. dintre care cel mai cunoscut compus este colesterolul. cei sintetici prezentând avantajul constanţei calităţii şi preţului de cost mai scăzut. Din punct de vedere practic. obţinem valoarea HLB = 9.5 Acid oleic 17 Lanolină 12 Acid stearic 17 Petrolatum 7 Alcool cetilic 15 Ulei mineral greu 10. Valorile HLB necesare pentru emulsionarea unor materiale de uz cosmetic sunt prezentate în Tabelul 6. Valorile HLB necesare emulsionării unor materiale de uz cosmetic MATERIALUL HLB MATERIALUL HLB Acetofenona 14 Ceară microcristalină 9.5 Ceară de albine 9 Ulei mineral uşor 10 .ce efecte indezirabile pot avea emulgatorii asupra structurii celulare a epidermei. . ceea ce scade probabilitatea lor de adeziune. .

cum ar fi citratul de dinonoxinol-9 sau esteri formaţi dintr-un acid şi gruparea hidroxi aparţinând unui acid carboxilic. cum ar fi acil lactilatul de sodiu. Esterii acizilor carboxilici În această categorie intră un număr mic de monoesteri ai acizilor disau tri-carboxilici. în funcţie de pH-ul mediului. extrase din lemnul de panama sau din iederă. straturi duble. datorită proprietăţii lor de a forma cu apa. Substanţe tensioactive anionice Din punct de vedere chimic. mai exact posibilitatea de ionizare. care este partea activă. care. O CH2 HO C C O (CH2CH2O)9C6H4C9H19 COOH O R O C O OCHC O CH3 CH CH3 COONa - CH2 C O(CH2CH2O)9C6H4C9H19 Citrat de dinonoxinol-9 Acil lactilat de sodiu . cationici în mediu acid). Din grupa tensidelor care ionizează în soluţie apoasă fac parte: . care. este purtător de sarcină electrică pozitivă.agenţii tensioactivi anionici. esterii acizilor carboxilici şi eterii acizilor carboxilici.lecitinele din ouă sau soia. Agenţii tensioactivi sintetici reprezintă o familie vastă. este purtător de sarcină negativă (anion). Clasificarea cea mai uzuală are la bază comportarea tensidelor în soluţie. clasificarea lor fiind posibilă prin considerarea naturii părţii hidrofobe sau hidrofile sau a comportării în soluţie apoasă. al căror ion cu cea mai mare dimensiune.saponinele. .agenţii tensioactivi cationici. . în mod spontan. care este partea activă.agenţii tensioactivi amfoteri. ale căror proprietăţi spumante le recomandă pentru folosire în formularea şampoanelor. . au comportare diferită (anionici în mediu alcalin. agenţii tensioactivi anionici aparţin următoarelor clase de produse: 1. sunt utilizate în formularea lipozomilor. Tensidele anionice şi cele cationice sunt incompatibile. Derivaţi de acizi carboxilici – în această categorie intră acizii alcanoici (şi alcanoaţii). al căror ion cu cea mai mare dimensiune.

Sulfosuccinaţii Agenţii tensioactivi din categoria sulfosuccinaţilor sunt din punct de vedere chimic sărurile de sodiu ale monoesterilor sau diesterilor acidului sulfosuccinic. care intră în compoziţia cremelor de ras şi a cremelor depilatoare. un atom de sulf. Ca sau Mg. toleranţă faţă de apa dură şi uşurinţă de spumare. cu formula CH3-(CH2)11-OSO3Na. K. Sărurile acil lactilaţilor cu catenă scurtă spumează foarte bine. între care sunt mai des utilizaţi stearoil lactilatul de calciu şi citratul de laureth-6.Compuşii din această categorie. ceeea ce-i recomandă pentru şampoane. metalul fiind acelaşi ca şi în cazul anterior. schema de reacţii): HC CH C O C + R OH O Alcool R O C CH CH COOH O O Monoesterul acidului maleic Anhidrida maleica . iar Me poate fi Na. 2. Formula generală este R-SO3Me. de asemenea. Sunt consideraţi stabili în condiţiile de formulare a produselor cosmetice. Metoda de preparare a acestor produse implică două etape. unde R reprezintă un rest hidrocarbonat lung. Sunt agenţi de emulsionare U/A şi A/U apreciaţi. Sulfatarea alcoolilor se poate face pe următoarele căi ROH + H2SO4 ROSO3H + H2O ROH + SO3 ROSO3H ROSO3H + HCl ROH + HOSO2Cl Cel mai cunoscut compus din această categorie este laurilsulfatul de sodiu. Derivaţii sulfonaţi Tensidele din această categorie conţin. spumelor de baie şi pastelor de dinţi. Esteri ai acidului sulfuric . Sulfaţii de alchil se utilizează frecvent în combinaţie cu alchileter sulfaţii (AES) care au hidrofilicitate mai bună şi iritabilitate mai mică. esterificarea şi sulfonarea (v. Acest compus are proprietăţi spumante şi detergente şi intră în compoziţia şampoanelor. sunt solide cu aspect ceros. dar acesta este legat direct de lanţul hidrocarbonat. Unul din cele mai cunoscute produse din această categorie este dioctilsulfonatul de sodiu. cu formula generală R-OSO3Me. Derivaţii sulfataţi sunt sărurile esterilor sulfurici ai alcoolilor graşi.Compuşii tensioactivi anionici sunt agenţi tensioactivi primari într-o mare varietate de şampoane. Cei mai utilizaţi sunt sulfaţii de alchil (AS) datorită consideraţiilor de preţ.

Produsul reprezentativ pentru această clasă de compuşi este isetionatul de cocoil COO CH2CH2SO3Na Isetionat de cocoil Isetionatul de cocoil se poate obţine prin două metode: . Stabilitatea isetionaţilor este influenţată de condiţiile de pH. de obicei sub formă de pudre sau fulgi.O R O C O Monoesterul acidului maleic CH CH COOH + R OH CH CH C C O O R R O Diesterul acidului maleic SO 3Na + R O C O Bisulfit de sodiu Sarea disodica a monoesterului acidului sulfosuccinic CH CH2 COO Na + - R O C O CH CH NaOH COOH + NaHSO3 +_ H2O Monoesterul acidului maleic O CH CH C C O Diesterul acidului maleic O O R R Na+O3-S + NaHSO3 O C C O CH CH2 O O R R Sarea de sodiu a diesterului acidului sulfosuccinic 3. Isetionaţii nu sunt afectaţi de apa dură şi pot fi folosiţi în şampoane. dar principala utilizare o reprezintă batoanele detergente (syndet bars). Este foarte interesant faptul că isetionaţii sunt agenţi tensioactivi foarte blânzi. cu mult mai blânzi decât sulfaţii de alchil şi alţi derivaţi sulfonaţi. Acizi sulfonici şi sărurile acestora Acil isetionaţii Acil isetionaţii sunt esteri formaţi din acizi carboxilici şi acidul isetionic (HOCH2CH2SO3H) O Acidul isetionic se formează prin adiţia bisulfitului de sodiu la oxid de etenă. la valori extreme pot suferi hidroliză. R C O CH2CH2SO3Na Isetionaţii sunt livraţi sub forma sărurilor Acil isetionatul de sodiu de sodiu. Isetionaţii pot fi amestecaţi cu substanţe tensioactive anionice sau neionice.

condensarea cu clorura acidului gras (în acest procedeu. .acil glutamaţii. în produs se găsesc mici cantităţi de clorură de sodiu rezultată ca secundar în reacţie). . cu proprietăţi detergente şi spumante foarte bune. La temperatura camerei. acţiunii blânde şi compatibilităţii foarte bune cu pielea isetionatul de cocoil este recomandat pentru includere în formulele preparatelor pentru copii sau ale produselor destinate curăţirii faciale. anhidridă sulfurică sau acid clorsulfonic. producând o senzaţie de uscăciune şi asprime neplăcute. dar poate provoca cristalizarea în preparatele lichide care nu au fost formulate adecvat. Acil aminoacizi şi săruri ale acestora .peptidele acilate . Datorită proprietăţilor emoliente . Principalele utilizări ale acestora sunt legate de produsele de curăţire casnice şi detergenţii pentru veselă. Isetionatul de cocoil este livrat sub formă de pudră. dar au acţiune degresantă asupra pielii şi părului. Alchil aril sulfonaţi Alchil aril sulfonaţii moderni se obţin prin alchilarea Friedel Crafts a benzenului cu olefine sau derivaţi halogenaţi cu catenă liniară. Alchilbenzenii obţinuţi sunt sulfonaţi cu acid sulfuric.esterificarea directă a 2-hidroxi etansulfonatului de sodiu cu acidul gras provenit din cocos şi .sarcozinaţii. ceea ce limitează folosirea lor în formulele cosmetice şi de îngrijire.tauraţii. 4.. sub 40µ m. isetionatul de cocoil are o solubilitate destul de redusă în apă. ceea ce îl face recomandabil pentru barele de detergent. particulele având dimensiuni mici.în această clasă de compuşi intră aminoacizii acilaţi şi sărurile acestora: . .. R NaSO3 Liniar alchil benzen sulfonaţii (LAS) sunt agenţi tensioactivi foarte puternici.

în scopul prevenirii cariilor. Lauril-sarcosinatul de sodiu posedă şi proprietăţi antimicrobiene şi poate fi utilizat în compoziţia pastelor de dinţi. Se folosesc în formularea şampoanelor şi produselor destinate curăţirii pielii. cum ar fi laurilsarcozinatul de sodiu precum şi derivaţii acilaţi de colagen sau proteine hidrolizate (provenite din ovăz sau grâu. 50 ani. Inocuitatea peptidelor acilate este demonstrată de utilizarea lor în siguranţă de cca. cu structuri complexe) se obţin prin condensarea clorurilor acizilor graşi cu N-metil glicina sau cu oligopeptide. O acilglutamat de sodiu Sărurile de sodiu sunt livrate în formă solidă în timp ce sărurile de trietanol amină (TEA) sunt livrate sub formă de soluţie 30 %. . ceea ce îi recomandă pentru utilizare cu precădere în şampoane. Capacitatea de spumare a acil glutamaţilor este destul de mică. chiar în cazul pielii sensibile. Datorită porţiunii polare voluminoase prezintă stabilitate în apa dură. sare de potasiu: CH3(CH2)10CO N CH2 COONa CH3 Lauril sarcozinatul de sodiu Agenţii activi de suprafaţă proveniţi din aminoacizi. Preţul ridicat şi mirosul specific restrâng aria de utilizare. apelor de gură.Acilglutamaţii Acidul glutamic este un aminoacid cu două grupări carboxilice.Un alt membru reprezentativ NH C R pentru această categorie de compuşi este aspartatul de di-TEA-palmitoil. dar au o acţiune blândă. HOOC CH2CH2CH COONa Acilglutamaţii sunt amide care pot suferi hidroliză. Peptidele acilate Cele mai importante acil amide utilizate ca agenţi tensioactivi în industria cosmetică sunt sarcozinaţii şi produşii de condensare ai proteinelor cu acizii graşi. lăsând pe piele o senzaţie plăcută. Sunt agenţi tensioactivi foarte blânzi. Soluţiile apoase ale sării monobazice au un pH uşor acid (5-6). în timp ce soluţiile sărurilor dibazice sunt alcaline. foarte bine toleraţi. C (NH CH C )n OK O X O Proteina animală hidrolizată şi acilată. Derivatul său N-acilat poate forma săruri la una sau la ambele grupe carboxil.

sau polihidroxilic (glicerina). un atom de azot cuaternar.n-alchil Fosfat de diPEG -n-alchil O CH3(CH2)16COCH2 CH3(CH2)7CH CH(CH2)7COCHCH2 O O O P O CH3 OCH2CH2N CH3 CH3 Fosfolipida . proprietăţilor de înmuiere şi de spumare. Au puţine utilizări în produsele cosmetice. Datorită acţiunii lor detergente. disterii fiind mai lipofili decât monoesterii. 5. Fosfat de dilaureth. fie în soluţii. di. Lipofilicitatea esterilor depinde de structura alcoolului şi de natura esterului.esteri care trebuie purificat pentru separarea componenţilor. Sunt livraţi.şi tri. O serie de esteri fosforici sunt solubili în solvenţi nepolari comuni. de regulă.lecitina Alţi membri din această clasă: Fosfat de DEA-oleth-10. dar datorită acţiunii spumante foarte bune sunt recomandabili pentru spumanţii de baie. foarte solubili în apă. di. Esterii neutralizaţi (sărurile) sunt solubili în apă. Produsul final este un amestec de mono-. poate avea o catenă mai complexă. Esteri ai acidului fosforic şi săruri ale acestora Substanţele din această clasă sunt în principal mono şi diesterii acidului fosforic şi sărurile acestora: O O OH R (OCH2CH2)n O R (OCH2CH2)n O P P OH R (OCH2CH2)n O OH Fosfat de PEG. fie în stare solida. Alcoolul poate fi mono-. Esterii acidului fosforic se obţin prin reacţia dintre oxiclorura de fosfor şi un alcool. care să includă mai multe funcţiuni între care de exemplu.Tauraţii O R C N CH2CH2SO3Na CH3 Metil aciltaurat de sodiu Tauraţii se obţin prin acilarea taurinei sau Nmetil taurinei. agenţii tensioactivi anionici sunt utilizaţi cu precădere în .4. lecitina (fosfatidil colina). Tauraţii sunt acizi sulfonici tari.

substanţele tensioactive amfotere poartă o sarcină pozitivă în mediu puternic acid. cu precizarea că este necesară o clătire foarte bună. Astfel. Substanţe tensioactive amfotere Sunt considerate tenside amfotere acele substanţe ale căror sarcină de pe lanţul hidrofob se modifică în funcţie de pH. care capată încărcare la scăderea pH-ului la 7 sau sub 7. Principalele clase de compuşi aparţinând acestei categorii sunt: 1. Alchil aminele. Substanţe tensioactive cationice În categoria tensidelor cationice intră substanţele care au sarcina pozitivă localizată pe restul hidrofob si o serie de alţi derivaţi cum ar fi alchilaminele. sare disodică O C NH CH2CH2 N CH2COONa CH2CHCH2SO3Na OH Acil amfohidroxipropil sulfonat de sodiu CH2CH2OCH2COONa Acil amfodiacetat de sodiu . una negativă în mediu puternic bazic. RNH2CH2CH2COOH X RNH2CH2CH2COO RNHCH2CH2COO B Restul hidrofob Restul hidrofob anionic amfionic pH pH puternic bazic intermediar În aceste structuri X. 2. Din categoria agenţilor tensioactivi amfoteri fac parte acil/dialchil etilendiaminele si acizii aminici N-alchilaţi Formulele generale ale acil/dialchil etilendiaminelor sunt: O R C NH CH2CH2 CH2CH2OH N CH2COONa R O C NH CH2CH2 N CH2COONa Restul hidrofob cationic pH puternic acid Acil amfo glicinat de sodiu O R C NH CH2CH2 N CH2CH2OH R CH2CH2OCH2CH2COONa Acil amfo carboxi glicinat . Aminele etoxilate 4.formularea produselor de igienă.reprezintă un anion (cum ar fi Cl-) iar B+ este un cation (cum ar fi Na+ sau K+). prezentându-se ca amfioni la valori pH intermediare. Alchil imidazolinele 3. Sărurile de amoniu cuaternare.

. sare monosodică.O R C NH CH2CH2 N CH2CH2OH CH2CH2COONa Acil amfopropionat de sodiu Printre membrii cei mai importanţi ai acestei clase se pot cita: • • coco amfocarboximetil hidroxi propil sulfat. sare disodică. Undecilen amfopropionat de sodiu. • • • cocoamfoacetat de sodiu. sare disodică: coco amfodipropionat. acetat fosfat de lauroamfo-PG-.

Este cunoscută şi sub denumirea de amidopropilbetaina acizilor graşi din cocos. cu cca.C .dar prin introducerea uneia din cele două componente în exces creşte solubilitatea.C . care sunt tipice pentru şampoane şi preparatele pentru baie.N CH3 .R'-OH O CH3 R .NH . betainele formează complecşi ionici cu substanţele tensioactive anionice cum ar fi eter sulfaţii sau alcoolii graşi sulfataţi. În funcţie de pH. CAPB a devenit un produs esenţial în formulele care includ agenţi activi de suprafaţă.NaCl Faza de carboximetilare: R .CH2 . unde R este un lanţ hidrocarbonat mai mult sau mai puţin lung şi derivaţii de CH3 imidazolină.C .C .CH2-CH2 . acid lauramidopropionic Aminopropil alchil glutamida CH2CH2COONa R N CH2CH2COOH Alchil imino dipropionat (sare monosodica) CH3 Principalii reprezentanţi ai acestei grupe sunt O derivaţii de betaină (betaina este trimetil + R-N CH2 C O glicina).CH2 .N CH3 Amida acidului gras O CH3 Ester acid gras O 3-aminopropil-dimetilamina CH3 O .O CH3 Cocamidopropilbetaina (CAPB) . La valori ale pH-ului cuprinse între 5 şi 7.C . Ca efect secundar apare modificarea vâscozităţii (îngroşarea) datorită creşterii mărimii micelelor. care devine mai moale şi mai fină.Cocamidopropilbetaina (CAPB Betainele sunt livrate la un conţinut de aproximativ 30 % substanţă activă. Alchil betainele se prepară prin Derivati de betaina condensarea unei alchil dimetil amine cu cloroacetat de sodiu.N + Cl -CH2 . De la introducerea sa pe piaţă în anul 1960 şi până în prezent.Formulele generale ale aminoacizilor N-alchilaţi sunt: CH2CH2CH2NH2 R N R NH CH2CH2COOH CHCH2CH2 C NH2 COOH O Acid alchil amino propionic Compuşi specifici din această clasă: amino propil lauril glutamida.CH2 . Cocamidopropilbetaina (CAPB) este considerată cel mai important agent tensioactiv secundar.CH2 . în special structura spumei. Aceşti complecşi au solubilitate mai mică în apă. glicinat de dihidroxietil soia. betainele pot fi tenside anionice sau cationice. Procedeul de obţinere cuprinde în esenţă două etape.NH .CH2 . CH3 N CH3 Alchilbetaina O C NH CH2CH2CH2 CH3 N CH3 CH2 CH2 COO COO Alchilamidobetaina . o etapă de amidare şi una de carboximetilare: Reacţia de obţinere a betainei-faza de amidare este prezentată mai jos: O R-C .O-R ' CH3 + H2N .ONa CH3 Amida acidului gras Monocloracetat de sodiu + R .CH2 .CH2. 6 % clorură de sodiu care rezultă secundar în proces.(CH2)3 -N . Betainele îmbunătăţesc efectul de spumare.NH .CH2 .

Astfel. inocuităţii lor. de asemenea. în preparate se introduce un ulei siliconic. însă o acţiune iritantă asupra pielii. ca şi în cazurile anterioare.Substanţele cu activitate superficială din această categorie sunt cu mult mai bine tolerate decât agenţii tensioactivi din grupele precedente. Principalul dezavantaj în cazul acestui tip de produse este legat de sensibilitatea lor faţă de pH şi prezenţa electroliţilor. sunt utilizate în formularea produselor pentru copii şi a celor adresate pielii sensibile. în special sarea de sodiu a cetearil sulfatului. care formează creme de tip stearat. deoarece aceştia pot genera un strat dublu electric în jurul picăturilor. în compoziţia deodorantelor corporale şi a loţiunilor demachiante. este necesară o clătire riguroasă după utilizare. chiar la concentraţii mici. Sunt indicate pentru acele produse destinate a rămâne în contact îndelungat cu pielea şi nu necesită clătirea imediată. datorită. şi excepţii. Proporţiile substanţelor cu activitate superficială în formulele cremelor de îngrijire sau a produselor de tip “lapte” se încadrează între 4 şi 5 %. aşa numitele “creme evanescente” (vanishing creams) sunt formulate pe baza unor săpunuri obţinute “in situ” (pe loc) prin acţiunea unei baze (trietanol amina. Există. în primul rând. Din această raţiune. şi anume: • Substanţe tensioactive cu legătură de tip ester • Substanţe tensioactive cu legătură de tip eter • Substanţe tensioactive cu legătură amidică • Substanţe tensioactive polimeri Alegerea substanţei tensioactive Dat fiind numărul mare de agenţi tensioactivi. care sunt deosebit de eficienţi. micşorând în cea mai mare măsură cu putinţă efectele nedorite ale acestuia. cum ar fi izetionatul de cocoil (deosebit de blând) şi esterii acidului fosforic. Aceştia au. toţi agenţii tensioactivi anionici pot fi folosiţi în acest scop. pentru a determina pătrunderea ei în epidermă. cărora le ameliorează toleranţa cutanată şi oculară. ceea ce recomandă drept principali agenţi de emulsionare agenţii tensioactivi cu acţiune blândă. de asemenea. Au o putere detergentă bună şi sunt deseori asociate cu agenţi tensioactivi anionici. depinde şi de tipul emulsiei ce se doreşte a fi realizată (A/U sau U/A ) şi de alte considerente care sunt mai mult sau mai puţin subiective şi care au în vedere impresia tactilă (tuşeu gras sau uscat) sau segmentul de vârstă căruia i se adresează. Amino oxizii CH3 N CH3 Alchil dimetil amino oxid Substanţe tensioactive neionice Produsele din această grupă sunt foarte mult utilizate pentru formularea produselor de îngrijire. produsele de igienă au în compoziţie agenţi tensioactivi ionici în timp ce formulările de îngrijire conţin agenţi tensioactivi neionici. Datorită pH-ului neutru. Neutralizarea uzuală este făcută cu trietanol amina. Desigur. care la neutralizare cu hidroxid de potasiu dă o reacţie alcalină. de exemplu) asupra acidului stearic.Dezavantajul acestui tip de emulgator este apariţia unei spume pe piele. buni emulgatori. Tensidele amfotere sunt excelenţi modificatori de vâscozitate. cum ar fi sarea de potasiu a fosfatului de cetil. Pentru prevenirea acestui fenomen. dar. desigur. sunt stabile pe un interval larg de pH şi sunt compatibile cu toate celelalte clase de detergenţi şi tolerează apa dură. prevenind astfel coalescenţa acestora. Substanţele tensioactive ca emulgatori Emulgatori pentru emulsii ulei în apă (U/A . Diferiţii reprezentanţi ai acestei categorii sunt identificaţi după natura legăturii care uneşte partea polară de partea nepolară. Teoretic. alegerea adecvată. Intră. alegerea unui anume produs este corelată cu preocuparea permanentă a formulatorului de a obţine un rezultat optim. Deşi sulfaţii de alchil sunt.O/W) Emulgatori anionici Emulsii foarte stabile pot fi obţinute prin folosirea agenţilor tensioactivi anionici. atunci când pielea este masată cu cremă. O . Cel mai important şi cunoscut emulgator pentru emulsiile U/A este săpunul.

nu face plăcere utilizatorului. petrolatum. variaţii prea mari ale conţinutului de etilenoxid.Emulgatori cationici În general. esterii de sorbitan etoxilaţi. care includ ulei mineral. lanolina sau alcooli de lanolină. de regulă. în special alcoolii extraşi şi separaţi după saponificarea lanolinei. Cei mai buni emulgatori se situează în domeniul valorilor HLB 8-18. Întrucât lanolina s-a dovedit a cauza alergii. Emulgatori pentru emulsii apă în ulei (A/U . nu sunt operante. calităţi necesare în produsele de îngrijire a părului. 2. de asemenea. În ultima vreme au căpătat importanţă destul de mare esterii de poligliceril. un dezavantaj major. derivaţi de ulei de ricin etoxilaţi. care au efecte de condiţionare şi antistatice foarte bune. Senzaţia de onctuozitate pe care o lasă pe piele. Lanolina (care poate lega 200-300 % apa sub forma unei emulsii A/U) şi derivaţii de lanolină. existând pericolul unei separări a acelor două faze. Esterii de poligliceril pot fi utilizaţi ca emulgatori primari în concentraţii de 1-4 % în timp ce în calitate de co-emulgator sunt suficiente concentraţii cu mult mai mici ( 0. cu formarea unei faze lichide lamelare. în principal derivaţi de poli etilen glicol (PEG) cum ar fi compuşi etoxilaţi sau esteri etoxilaţi. . acest tip de emulsie este de preferat. Dificultatea de obţinere a emulsiilor A/U stabile poate fi diminuată prin folosirea unor preamestecuri. însă. reprezintă. Emulgatori neionici Există o plajă foarte largă de agenţi de emulsionare neionici. Există destul de puţini emulgatori pentru emulsiile A/U. la emulgatorii etoxilaţi. Astfel. cu atât mai mult cu cât asigură şi buna hidratare a pielii şi reprezintă o bază ideală pentru ingredienţii activi liposolubili. substanţele tensioactive din această categorie. sunt. folosiţi ca emulgatori. numite baze de absorbţie. Emulgatorii utilizaţi în mod curent sunt oleaţii: monooleatul de sorbitan sau cel de gliceril şi sesquioleatul de sorbitan. esterii PEG ai acizilor graşi. izostearatul de poligliceril. acesta din urmă în calitate de co-emulgator. Vâscozitatea şi stabilitatea acestor emulsii sunt dependente de tipul de procesare. sunt puţin folosiţi ca emulgatori.25 . alcoolii din lanolină sunt din ce în ce mai mult utilizaţi. stearat de aluminiu.3 %). capabile să reţină o cantitate mare de apă. Deoarece emulgatorii ionici nu pot fi folosiţi iar potenţialii emulgatori trebuie să aibă valori HLB între 3 şi 6. ceara ceresina. ceara de albine. Stabilizarea emulsiilor A/U se poate face prin utilizarea unor copolimeri (PEG. Emulgatorii tipici aparţin următoarelor categorii. monogliceride etoxilate. Principalul avantaj al compuşilor neionici este lipsa lor de sensibilitate faţă de variaţiile de pH. alcooli graşi etoxilaţi. în special din cauza acţiunii iritante asupra pielii. Avantajul acestora (în special clorurii de distearil amoniu) este legat de senzaţia de catifelare pe care o conferă preparatelor în emulsie.W /O) Întrucât filmul de lipide de pe piele este o emulsie de tipul A/U.2 ca emulgator primar poate fi efectiv combinat cu diizostearatul de poligliceril-2 . care. ricinoleaţii şi izostearaţii.45 dodecil glicol) care acţionează în sensul prevenirii coalescenţei picăturilor.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->