Săpunuri

Săpunurile sunt săruri cu metalele ale acizilor grași (C12 - C18), obtinut prin hidroliza bazica a grasimilor.
Ex: CH3─(CH2)14─ COONa palmitat de sodiu
CH3─(CH2)16─ COOK stearat de potasiu
(CH3─(CH2)16─ COO)2Ca stearat de calciu
Formule generale
CH3─(CH2)n─ COONa, săpun de sodiu (potasiu)
(CH3─(CH2)n─ COO)2Ca, săpun de calciu (magneziu, bariu, plumb)
Proprietatea de spălare În soluție apoasă, săpunul ionizează:
R─ COONa <=> R─ COO- + Na+
Anion
CH3─(CH2)14─ COONa <=> CH3─(CH2)14─ COO- + Na+
ion palmitat
Anionul săpunului conține două părți:
- radicalul hidrocarbonat (R─), nepolar, reprezintă partea hidrofobă, insolubilă în apă, dar solubilă în grăsimi;
- grupa carboxilat (COO-), polară, reprezintă partea hidrofilă, solubilă în apă.
Existența celor două părți în molecula săpunului determină proprietățile tensioactive și capacitatea de spălare a
săpunului. Când moleculele săpunului vin în contact cu substanțele insolubile în apă (murdăria), partea hidrofobă
se orientează spre substanțele insolubile, iar partea hidrofilă spre apă. Substanțele insolubile se fragmentează în
particule foarte fine înconjurate de moleculele săpunului numite micele (micelii).
Săpunurile se mai numesc agenți tensioactivi, deoarece micșorează tensiunea superficială a apei, ceea ce
determină capacitatea de spălare.
De asemenea, se mai numesc agenți activi de suprafață, pentru că acționează la nivelul suprafeței care desparte
apa de grăsimi (murdărie).

Utilizări
Săpunul de sodiu este utilizat ca agent de spălare. Săpunul de potasiu este moale și este utilizat în industria
textilă. Săpunurile de calciu și aluminiu, în amestec cu uleiurile minerale, formează unsorile. Săpunurile de bariu
și plumb se folosesc la obținerea pastelor adezive.
 Detergenți

Detergenții sunt produși organici de sinteză care au structuri și proprietăți asemănătoare săpunului. Sunt agenți
activi de suprafață sau agenți tensioactivi.
Moleculele detergenților conțin două părți:
- partea hidrofobă, radicalul hidrocarbonat (R─), nepolar, insolubil în apă;
- partea hidrofilă, o grupă polară ionică sau neionică, solubilă în apă.
După natura grupelor hidrofile, detergenții se clasifică astfel:
1. detergenți ionici, care pot fi:
 anionici, conțin drept grupă polară un anion ─OSO3- sau ─SO3- ;

- săruri de sodiu ale sulfaților acizi de alchil:

CH3─(CH2)n─ CH2─OSO3- Na+

- săruri de sodiu ale acizilor alchil-sulfonici:

CH3─(CH2)n─ CH2─SO3- Na+
- săruri de sodiu ale acizilor alchil-aril-sulfonici:
CH3─(CH2)n─ C6H4─SO3- Na+
 cationici, conțin o grupă cuaternară de amoniu la capătul unei catene saturate lungi (alchil-amine):
CH 3
I
( CH3─(CH2)n─ CH2─N─ CH3 )+ Cl-
I
CH 3
2. detergenți neionici, sunt de obicei eteri polietoxilați, conțin grupe etoxi,
─ CH2─ CH2─O─;
R─ O─(CH2─ CH2─O)n─ CH2─ CH2─OH
Detergenții anionici pot fi utilizați în soluție acidă și în apa dură.
Detergenții cationici sunt dezinfectanți foarte eficienți, deoarece coagulează proteinele din bacterii; intră în
componența balsamului pentru rufe.

Detergenții neionici nu formează spumă, deoarece grupele etoxi se fixează la apă prin legături de hidrogen.

Detergenții neionici (cu catene liniare) și săpunurile sunt biodegradabili, adică pot fi degradați de enzimele
produse de unele microorganisme din natură și nu poluează mediul înconjurător.
Proprietatea de spălare (detergență)
Detergenții sunt alcătuiți dintr-o parte hidrofobă, radicalul hidrocarbonat, care se fixează pe substanțele
insolubile și o parte hidrofilă care se leagă de moleculele apei. Se formează asociații numite micele (micelii) care
separă murdăria și o ridică la suprafață. Detergenții au proprietăți tensioactive, deoarece modifică tensiunea
superficială a apei, ceea ce determină capacitatea de spălare. Puterea de spălare a detergenților este mai mare
decât a săpunurilor.