Sunteți pe pagina 1din 39

CAPITOLUL X

DISPERSII ETEROGENE STABILE


(PSEUDOCOLOIZI)
 Din această clasă fac parte suspensiile, emulsiile, spumele, pastele,
aerosolii, pulberile şi alte sisteme disperse eterogene, cu un grad de dispersie
mai mic decât cel coloidal, dar care, datorită stabilităţii lor, au proprietăţi şi
aplicaţii asemănătoare coloizilor propriu-zişi, numindu-se şi pseudocoloizi.
SUSPENSIILE

 Sunt sisteme disperse formate din particule insolubile, cu dimensiuni de


10-7 -10-5 m, dispersate într-un anumit solvent.

 Particulele fazei disperse sunt vizibile la microscopul optic obişnuit.

 Pentru a creşte stabilitatea acestor sisteme, în procesul de obţinere se


adaugă şi stabilizatori.

 Suspensiile au majoritatea proprietăţilor generale ale coloizilor: mişcarea


browniană, echilibrul de sedimentare, turbiditatea, sarcinile electrice,
efectul Tyndall.
Clasificarea suspensiilor:

1. În funcţie de natura mediului de dispersie, se împart în hidrosuspensii şi


organosuspensii.

2. După starea de agregare, pot fi lichide (suspensii propriu-zise) şi gazoase


(aerosuspensii).

3. După concentratie, deosebim suspensii diluate şi concentrate (C ≥ 10%),


acestea din urmă având aspect de paste.

 Pastele se deosebesc de geluri prin faptul că nu îşi modifică volumul la


uscare sau îmbibare.
Aplicabilitate:

 în cosmetică şi industria farmaceutică (pasta de dinţi, creme)


 în construcţii (ciment, pasta de var)
 în industria alimentară (paste făinoase, paste de fructe sau legume)
 în industria celulozei şi hârtiei
 în agricultură (suspensiile de erbicide sau insecticide).
AEROSOLII

 Reprezintă toate dispersiile gazoase ce au ca mediu de dispersie aerul sau alt


gaz, iar ca fază dispersă, o substanţă solidă sau lichidă.

 În această categorie intră aerosolii propriu-zişi, cu grad de dispersie ridicat,


aerosuspensiile şi aeroemulsiile (ceţurile).

 În natură, ceaţa se formează prin condensarea vaporilor de apă în jurul unor


particule higroscopice, numite centri de condensare.

 Fenomenul apare frecvent în zonele industrializate, cu un grad ridicat de


poluare. Când faza dispersă este solidă, sistemul se numeşte fum sau pulbere.

 Aerosolii se caracterizează printr-o mare instabilitate, sedimentând uşor


datorită particulelor de dimensiuni mari.
Metode de indepartare a fumurilor:

o filtrarea aerului impur cu ajutorul unor filtre speciale


o spălarea aerului prin stropire cu apă
o depunerea particulelor solide cu ajutorul pompelor centrifuge sau al curentului
electric de înaltă tensiune, în electrofiltre.

Efecte aerosoli:

Aerosolii explică unele fenomene meteorologice (norii, ceaţa, negura, vârtejul) şi sunt
responsabili de apariţia unor boli profesionale (silicoza – provocată de particulele de
SiO2 dispersate în aer, în exploatările miniere).
Vârtejul reprezintă mișcarea unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare
complexă de translație și de rotație. Se formeaza din cauza aerului rece care sulfa deasupra apei si
determina aerul mai cald sa se ridice din adancuri. Temperatura din interiorul vartejului este mult
mai mare decat cea din afara lui.

Aplicabilitate aerosoli:

o administrarea unor tratamente


o combaterea dăunătorilor în agricultură
o producerea ploilor artificiale
o pulverizarea combustibilului în motoarele cu reacţie.
Ceata Fum

Pulverizare si administrarea de medicamente


EMULSIILE

 Sunt sisteme eterogene alcătuite dintr-un lichid nepolar (ulei) şi unul polar
total sau parţial nemiscibil cu primul.

Clasificarea emulsiilor:

1.după natura celor două faze:


Emulsii

Directe (ulei în Indirecte (apă în


apă: U/A) ulei: A/U)
2.după concentraţie:

Foarte diluate
Concentrate
(C< 0,2%)
(C > 2%)

Emulsii

Foarte concentrate Diluate


(C>70%). (0,2% < C < 2%)
3. după origine:

Emulsii

Naturale
(lapte, grăsimi,
latex de
cauciuc)

Artificiale
Prepararea emulsiilor:
o dispersare mecanică
o dispersare electrică
o cu ajutorul ultrasunetelor.

 Aparatele folosite, asemănătoare morilor coloidale, se numesc emulgatoare


sau omogenizatoare.

Moara coloidală cu ax vertical Omogenizatoare mecanice sub presiune


1.vas pentru topirea grasimii,2.4.7. pompe
3.vas pentru amestec lapte degresat 1.valva, 2.scaunul valvei
grasime, 5.vas pentru emulsionare, 8.cap de 3.inel de spargere, 4.arc
emulsionare. 5.surub de strangere
Omogenizatoare ultrasonice Omogenizator electric (mixer)
(lichidul este supus alternativ unei tensiuni
si compresiuni.)

Observaţii
 Deoarece nu sunt stabile decât la concentraţii mici, emulsiile se prepară
întotdeauna în prezenţa stabilizatorilor speciali (emulgatori).

 Se deosebesc trei tipuri de stabilizatori: coloidali, tensioactivi şi solizi


(pulberi).
Agenţii tensioactivi (surfactanţii)

Reprezentanţi: detergenţii şi săpunurile

Sunt compuşi organici cu structură asimetrică constituiţi din:


o una sau mai multe grupări polare ionizabile sau neionizabile cu
caracter hidrofil.

o una sau mai multe grupări nepolare sau slab polare care conferă
caracter hidrofob.

Prima acoladă se numește parte hidrocarbonată sau nepolară și


reprezintă partea hidrofobă, iar a doua acoladă se numește parte polară și
reprezintă partea hidrofilă.
Detergenţii

Tipuri detergenţi Formula structurală Utilizări şi proprietăţi


Anionici CH3 – (CH2)n – CH2 – SO3 –Na+  agenţi tensioactivi ce pot fi
alchil sulfonaţi utilizaţi atât în apă dură cât şi
n = 10 – 16 în soluţii acide;
  CH -(CH )n - CH - +  catena poate avea ramificaţii
3 2 2 SO3 Na
rezultând biodegrabilitate
alchilarilsulfonaţi foarte lentă.
n= 6-10
Cationici  agenţi de înmuiere;
CH3 +  dezinfectanţi eficienţi;
-  agenţi nebiodegradabili
CH3 -(CH2 )n - CH2 - N - CH3 Cl

CH3
clorură de trimetilalchil-amoniu
n= 10-16
Neionici R – O – ( CH2 –CH2 – O )n – (CH2)2 – OH  acţiunea de spălare nu
eter polietoxilat depinde de pH;
n= 10 - 12  nu spumează foarte mult;
 agenţi biodegradabili.
 Săpunurile sunt substanţe tensioactive care fac parte din clasa
surfactantilor anionici, fiind săruri ale acizilor graşi.

 Sapunurile se împart în trei categorii:


o săpunuri de Na - sunt solide și solubile în apă, folosite ca agent de spalare;
o săpunuri de K - sunt lichide și solubile în apă, sunt moi, se folosesc in
industria textila;
o săpunuri de Al, Mg, Ca, Ba - sunt solide și insolubile în apă si in amestec cu
uleiurile minerale, formeaza EMULSII.
Săpun de sodiu Săpun de potasiu Săpun de casă
Cum actioneaza sapunurile?

Grupa carboxil prin cedarea protonului devine incarcată negativ,


este hidrofila si interactioneaza cu apa.

Lantul hidrocarbonat lung este hidrofob si prefera aerul sau faza


uleioasa.

Substanta insolubila este divizata in particule foarte mici, inconjurate de


moleculele sapunului, formand agregate numite micele.

Micelele trec in apa formand o EMULSIE relativ stabila.


Proprietăţile emulsiilor:

Stabilitatea – cele mai multe emulsii sunt sisteme stabile termodinamic la


concentratii mici, dar prin adaugarea stabilizatorilor devin stabile si la C ≥ 90%;

 Inversarea – reprezintă fenomenul de transformare a emulsiilor directe în


emulsii indirecte şi invers, sub influenţa stabilizatorilor;

 Coalescenţa – este fenomenul de contopire a particulelor mai mici ale


emulsiei în particule mai mari;

 Ecremarea – reprezintă separarea unui strat de emulsie concentrată (cremă)


deasupra restului emulsiei mai diluate: (ecremarea laptelui, când rezultă
smântâna, concentrarea latexului de cauciuc);

 Dezemulsionarea – reprezintă procedeul de separare a fazelor unei emulsii,


care poate avea loc spontan la emulsiile instabile şi prin schimbarea
condiţiilor de stabilitate la cele stabile.
Mecanisme de distrugere a unei emulsii U/A

Aplicabilitate emulsii:
oîn procesele biologice (nutriţie, digestie, metabolism)
oîn industria cosmetică (săpunuri)
oîn industria alimentară (fabricarea margarinei)
oîn agricultură (condiţionarea pesticidelor, erbicidelor)
oin industria maselor plastice ,textilă şi farmaceutică.
SPUMELE

 Reprezintă sistemele eterogene gaz – lichid.

 Au particule mari (10-6 m) dar sunt relativ stabile.

 Iniţial, toate spumele sunt sisteme corpusculare (bule de gaz sferice


dispersate în mediu lichid).
 Ulterior, spumele iau forma mai stabilă de pelicule sau lamele,
transformându-se în sisteme bidimensionale lichid – gaz. Această formă
se numeşte spumă statică (poliedrică).

o Ea poate fi umedă (aşa cum sunt iniţial toate spumele) sau uscată
(spuma poliuretanică folosită la izolarea geamurilor sau uşilor cu
protecţie fonică şi/sau termică).

 Spuma în care se barbotează continuu gaz, astfel încât să apară bule de


gaz noi care să le înlocuiască pe cele care se sparg, se numeşte spumă
dinamică.
Prepararea spumelor:

o dispersare mecanică (agitare);


o condensare (dizolvarea gazului în lichid şi apoi micşorarea solubilităţii lui);
o procedeu specific, precum metoda adaosurilor barbotante (carbonaţii alcalini
sau pulberile metalice).

Observaţie:

Spumele nu se obţin niciodată din lichide pure, ci din substanţele din soluţie,
acestea având proprietatea de a mări durata de viaţă a spumei (spumanţi).
Aplicabilitate spume:

în industria alimentară (frişcă, spume de fructe, fabricarea berii)


în industria chimico – farmaceutică
în industria cosmetică (spuma de ras sau cea fixatoare pentru păr)
în industria textilă
în vinificaţie
în stingerea incendiilor
în industria minieră (procedeul flotaţiei cu spumă).
SISTEMELE CAPILARE

 Reprezintă cea mai studiată clasă de sisteme coloidale solide.


 Cuprinde gelurile, membranele şi pulberile active.

GELURILE

 Sunt sisteme disperse cu structură spaţială, alcătuite din particule coloidale


unite prin legături fizice şi uneori chimice.

Clasificare geluri:
Geluri
1. după aspect:

Umede
Uscate
(elastice, numite şi
(solide, numite şi
liogeluri)
Intermediare xerogeluri)
(tixotrope)
2. după origine:

Geluri

Minerale Biologice

Sintetice

Observaţie:

În structura gelurilor, faza lichidă reprezintă faza dispersă iar faza solidă este
mediu de dispersie, fiind majoritară.
3. după structură:

Fibroase (unite prin


legături covalente, în
reacţii de polimerizare
sau policondensare
după o singură
Geluri direcţie)
Corpusculare
(structura gelurilor
tixotrope)

Lamelare (particule
bidimensionale unite
prin legături
intermoleculare prin
reacţii de polimerizare)
Prepararea gelurilor:

 Gelurile se prepară din coloizi, prin mecanisme asemănătoare coagulării,


spontan sau prin acţiunea unor factori externi.

 Procesul se numeşte gelifiere, gelificare sau gelatinizare.

 Gelifierea este diferită de coagulare prin structura produsului rezultat:


coagulul are o structură compactă, iar gelul are o structură tridimensională din
particule înlănţuite.
Proprietăţile gelurilor:

 Sinereza – fenomenul de separare a fazei lichide din reţeaua spaţială a


gelului. Apare contracţia şi chiar modelarea gelului după forma vasului.

 Îmbibarea – reprezintă pătrunderea fazei lichide în porii reţelei gelului,


însoţită de umflare.
o Îmbibarea poate fi parţială (geluri corpusculare cu particule unite
prin forţe puternice) şi totală (geluri cu particule unite prin forţe
fizice, slabe).

În contact cu apa, gelurile


prezinta fenomenul de
umflare sau gonflare (se
fixează apa datorită
hidratării grupelor polare).
 Capacitatea de adsorbţie – gelurile pot adsorbi molecule sau ioni din soluţie şi pot
realiza un schimb ionic. Atunci când în soluţie există mai multe tipuri de ioni sau
molecule, gelul manifestă o adsorbţie selectivă.

 Electroosmoza – sub acţiunea unui câmp electric, faza lichidă din porii gelului
migrează spre unul dintre electrozi, fenomen ce duce la separarea unor geluri
concentrate.

 Îmbătrânirea – se realizează în timp şi are loc prin modificarea structurii gelului.


Capacitatea de adsorbţie scade, se schimbă porozitatea şi gelul îşi pierde elasticitatea.

Aplicabilitate geluri:

o în industria alimentară (geluri din fructe sau jeleuri, brânzeturi şi alte derivate din
lapte)
o în procesul de uscare a gazelor (silicagelul fiind cel mai folosit)
o în metodele cromatografice şi în electroforeză
o în construcţii, la consolidarea fundaţiilor clădirilor
o în cosmetică (săpunuri, geluri pentru duş sau pentru păr).
MEMBRANELE

 Sunt sisteme disperse laminare, având în general aceeaşi structură capilară


ca şi gelurile.

 Există membrane semipermeabile naturale (membranele celulare) sau


artificiale (celofan, colodiu, hârtie de pergament, ca membrane organice şi
porţelanul poros sau sticla spongioasă, ca membrane anorganice).

 O categorie specială de membrane semipermeabile nerigide este cea a


peliculelor de ulei, care pot fi neutre (parafina), acide (acid oleic) sau bazice
(anilina).

 Ca aplicaţii, membranele se folosesc cel mai mult în domeniul biologiei, în


industria chimică şi electrochimică, farmaceutică şi industria materialelor de
construcţii.
POTENŢIAL DE MEMBRANĂ. ECHILIBRUL DONNAN

 S-a observat că presiunea osmotică măsurată la compuşii macromoleculari


este mai mică decât cea calculată.

 Explicaţia acestor abateri a fost dată de Donnan, care a propus teoria


echilibrului de membrană (echilibrul Donnan).

 Fie un sistem alcătuit din două soluţii:

o I-soluţia unei proteine sub formă de sare (R+Cl-), unde R+ este


macromolecula nedifuzibilă prin membrana semipermeabilă;

o II-soluţia unui electrolit tare, cu masă moleculară mică şi care conţine


acelaşi anion (de exemplu NaCl).
 Soluţiile considerate complet ionizate se introduc într-un vas compartimentat
printr-o membrană semipermeabilă (Fig.a).

starea iniţială de distribuţie a ionilor starea finală de distribuţie a ionilor


Distribuţia concentraţiilor ionilor în echilibrul Donnan

 Cs reprezintă concentraţia molară a coloidului (solului), iar Cel este concentraţia


molară a electrolitului.

 Această repartiţie nu este un echilibru real deoarece membrana este impermeabilă


pentru macroionii R+ şi permeabilă pentru Na+şi Cl-, care pot difuza liber dintr-o soluţie
în cealaltă.

 Se consideră x, cantitatea de NaCl ce difuzează din soluţia II în soluţia I până la


stabilirea echilibrului (Fig. b.), observându-se o repartiţie inegală a ionilor
electrolitului între cele două compartimente.
PULBERILE

 Sunt sisteme disperse corpusculare, cu aceeaşi structură capilară ca a


gelurilor sau membranelor (sunt considerate geluri uscate şi dispersate).

 Exemple: făina, amidonul, pudra, explozivii.

 Se caracterizează prin granulozitate, distribuţie statistică a particulelor şi


densitate.
o Densitatea pulberilor este de patru tipuri:

în grămadă (netasată);


volumetrică (tasată);
relativă (inclusiv porii capilari ai granulelor);
absolută (doar particulele substanţei ce formează pulberea).

 Aplicabilitate: coloane cu umplutură, în tehnici cromatografice sau de


separare.
SISTEME COMPACTE SOLIDE

Prin solidificarea (cristalizarea) soluţiilor coloidale formate la temperaturi


ridicate rezultă două clase noi de sisteme coloidale solide.

1.coloizii solizi sau vitreosolii – sunt obţinuţi prin răcirea topiturilor de silicaţi şi
alte substanţe ce conţin metale sau săruri dispersate coloidal.

2. răşinile – sunt izogeluri organice sau polimeri cu o structură compactă.

Există răşini naturale (colofoniul, şerlacul, răşinile fosile, copalul) şi sintetice


(macromoleculare).

Răşinile pot fi rigide, plastice şi elastice (elastomeri).

!Sticlele - sunt solide amorfe transparente, în stare de lichid subrăcit, ca şi


răşinile. Se mai numesc de altfel şi răşini transparente.
Serlac Copal
Colofoniu

Chihlimbar Rasina furanica


IMPORTANTA SISTEMELOR COLOIDALE

 Sistemele coloidale ocupă o poziţie intermediară între


„microformaţii” – dispersiile moleculare – şi
„macroformaţii”- dispersii grosiere – prin gradul de
dispersie variabil.

 Biologia, agronomia, metrologia, studiul mediului ambiant,


ştiinţa şi tehnologia spaţială, industria chimică,
farmaceutică, a săpunului şi detergenţilor, a lacurilor şi
vopselelor, cauciucului sintetic, alimentară, a textilelor, se
bazează în bună parte pe utilizarea sistemelor coloidale.
FIXAREA CUNOŞTINŢELOR

1.Suspensiile sunt formate din:


a)particule insolubile invizibile
b)particule insolubile vizibile
c)particule solubile invizibile
d) particule solubile vizibile.

2.Aerosolii sunt dispersiile gazoase ce au ca mediu de dispersie aerul sau


alt gaz, iar ca fază dispersă:
a) o substanţă solidă
b) o substanţă lichidă
c) o substanţă gazoasă.
3. Coalescenţa reprezintă:
a) fenomenul de contopire a particulelor mai mici ale emulsiei în
particule mai mari
b) fenomenul de transformare a emulsiilor directe în emulsii
indirecte şi invers sub acţiunea emulgatorilor.

4. Gelifierea este:
a) fenomenul similar coagulării
b) fenomen diferit de coagulare.

5. Membranele sunt sisteme disperse laminare ce prezintă:


a) structura capilara asemănătoare gelurilor şi pulberilor
b) structura capilara diferită gelurilor şi pulberilor.