COLOIZI

Un sistem coloidal este alcătuit dintr-o substanţă (faza dispersă:

solid lichid sau gaz) divizată fin şi distribuită uniform într-o a doua
substanţă (mediul de dispersie sau faza continuă care poate fi solidă,
lichidă sau gazoasă).

Se pot considera, în general, patru clase de coloizi: coloizi comuni

(simpli), asociaţii coloidale, coloizi liofilici şi coloizi reticulari.

Exemple de coloizi comuni:

• laptele (lichid gras dispersat ca picături fine într-o fază apoasă),

• fumul (particule de solid dispersate în aer),

• ceaţa (picături mici de lichid dispersate în aer),

• vopsele (mici picături de solid dispersate în lichid),

• geluri (molecule de polimer care atunci când se dizolvă în solvent,

conferă soluţiei rezultate o structură semisolidă),
• oase (mici particule de fosfat de calciu dispersate într-o matrice
solidă de colagen).
1
 În funcţie de natura fazei disperse şi a fazei continue se pot face
clasificări ale coloizilor comuni:
- aerosoli (fumul – solid dispersat în aer),
- emulsii (maioneza – lichid (ulei vegetal) dispersat în alt lichid (apa),
- soluri (cerneluri, vopsele – particule solide dispersate în lichid).

O a doua clasă de coloizi care prezintă importanţă în cadrul chimiei

suprafeţelor sunt aşa numitele „asociaţii coloidale”.
O a treia categorie de coloizi sunt „coloizii liofilici” care sunt soluţii în
care moleculele de solut (polimeri) sunt mult mai mari decât cele de
solvent.
O a patra categorie de coloizi este cea a coloizilor reticulari (network
colloids). Exemple clasice sunt sticla poroasă (aer – sticlă) şi sticla opacă
(dispersie solid – solid), precum şi multe geluri.

Proprietăţi coloidale clasice au sistemele în care particulele fazei

disperse au dimensiuni cuprinse în domeniul 1 -1 000 nm. De asemenea
există sisteme (fibre, cleiuri, filme) ale căror particule pot avea sau nu
dimensiunile în domeniu amintit şi ale căror proprietăţi sunt în vecinătatea
comportării coloidale şi care trebuie considerate coloizi. 2
 Exemple de coloizi comuni (simpli)

Sistem Tip Fază dispersă Fază continuă

Ceaţă Aerosol lichid Lichid Gaz
Fum Aerosol solid Solid Gaz
Spumă de ras Spumă Gaz Solid
Spumă bătută Spumă solidă Gaz Solid
(styrofoam)
Lapte Emulsie Lichid (grăsime) Lichid (apă)
Unt Emulsie Lichid (apă) Solid (grăsime)
Vopsea Dispersie Solid Lichid
Jeleu Gel Macromolecule Lichid
Detergenţi Soluţie micelară Micele de molecule de Lichid
lichizi detergent

3
 MECANISMUL FORMĂRII COLOIZILOR

Obţinerea unui sistem coloidal stabil şi cu particule de dimensiuni

corespunzătoare se poate face în două moduri:

- prin dezagregarea (dispersia) pieselor de dimensiuni mari la mărimea

corespunzătoare;

- pornind cu o dispersie moleculară şi construind particulele de

dimensiunea necesară prin agregare (condensare)

4
 STABILITATE COLOIDALĂ

Conceptele de bază ale termodinamicii ne arată că orice sistem tinde

în mod spontan către starea de echilibru în care energia sa liberă are
valoare minimă.
Coloizii sunt de multe ori instabili, sistemul coloidal revenind rapid la
o stare în care fazele sunt complet separate.
Coloizii trebuie consideraţi sisteme metastabile în care forţele de
suprafaţă fac ca starea de dispersie fină să reprezinte o situaţie de „stare
cu înaltă energie”.
De fapt există sisteme coloidale care au putut fi păstrate ca atare
chiar şi 100 de ani ceea ce ne spune că barierele energetice în aceste
cazuri fac ca tranziţia între starea metastabilă şi cea stabilă să fie foarte
dificilă, chiar imposibilă.
Există şi situaţia opusă când schimbări intervenite în sistem permit o
trecere spontană şi rapidă din starea metastabilă în cea stabilă.

5
Factorii de care depinde stabilitatea unui sistem coloidal sunt:
- natura coloidului – coloizii liofili sunt mai stabili datorită stratului
protector din mediul de dispersie ce inconjoară micela;
- sarcina electrică a mediului de dispersie;
- valoarea potenţialului electrocinetic;
- mişcarea browniană;
- gradul de dispersie al particulelor coloidale – valorile mari favorizează
stabilitatea;
- temperatura sistemului – valorile ridicate duc la formarea de agregate
prin creşterea numărului de ciocniri intre particule.

6
 PROPRIETATILE ELECTRICE ALE SISTEMELOR COLOIDALE

1. ELECTROFOREZA (IONOFOREZA)
Electroforeza reprezinta fenomenul de migrare al particuellor coloidale sub
acţiunea campului electric.

Pe baza acestui fenomen se determina in mod current sensul sarcinii

coloiziloe si valoarea reala a potenţialului electrocinetic. Daca transportul
se face spre anod, fenomenul se numeşte anoforeza. Daca transportul se
face spre catod, fenomenul se numeşte catoforeza.
7
2. ELECTROOSMOZA
Electroosmoza reprezintă difuzia mediului de dispersie printr-o membrană
semipermeabilă, sub influenţa curentului electric (sub acţiunea unui camp
electric).

Considerand că membrana
este un sistem capilar,
suprafaţa capilarelor se
incarcă electric fie datorită
unei ionizări superficiale, fie
adsorbţiei de ioni, semnul
sarcinilor depinzand de natura
materialului.

Pe suprafaţa incărcată electric a capilarului, ionii din stratul difuz vor fi atraşi
de incărcarea electrică şi vor curge in strat subţire pe suprafaţa capilarului,
indreptandu-se spre unul din polii sursei. Ionii din stratul difuz vor antrena şi
lichid din mediul de dispersie.

Prin electroosmoză se poate calcula potenţialul electrocinetic al unui coloid.

8
 FENOMENE DE DESCOMPUNERE A COLOIZILOR LIOFOBI.
COAGULAREA

Particulele coloidale, fiind instabile din punct de vedere termodinamic (din

cauza surplusului de energie liberă superficială) şi aflandu-se intr-o
continuă mişcare, suferă permanent o transformare manifestată prin două
procese diferite:
- procesul de reunire sau agregare a particulelor, numit coagulare, datorat
interacţiunii dintre particule;
- procesul de adsorbţie de schimb, intre ionii stratului difuz extern şi ionii
din mediul de dispersie.

Coagularea (aglomerarea) este etapa in care sistemul format din particule

coloidale (asemanatoare cu sfere de diametru mai mic de 1 micrometru)
este destabilizat, prin neutralizarea sarcinilor electrice prezente pe
suprafata particulelor, fapt ce favorizeaza aglomerarea coloizilor.

9
Dacă procesul de reunire a particulelor are loc sub o formă atenuată,
desfăşurandu-se intr-o perioadă indelungată de timp, poartă numele de
coagulare lentă.

Această fază de formare a unor „particule primare” (neobservabila cu

ochiul liber, in care se formeaza agregate relativ mici) poarta numele de
coagulare latentă.

Ea este urmată, de formarea

unor agregate mai mari
compuse din două – trei
particule, de o perioadă de
coagulare vizibilă (evidentă),
in care se intensifica
opalescenta si precipitatul se
depune sub forma de gel,
crescand in acelasi timp
viteza de coagulare. Această
fază a fost numită şi
coagulare rapidă.
10
Coagularea lentă este caracteristică soluţiilor coloidale ale compuşilor
macromoleculari, unde perioada de timp a transformării este foarte mare
şi adesea nu se mai ajunge la coagularea evidentă.

Coagularea vizibilă este caracteristică solurilor liofobe, la care perioada

lentă este foarte scurtă; cele două faze se separă rapid.

Procesul spontan de creştere a dimensiunilor particulelor, fără acţiuni din

exterior, se numeşte îmbătrânirea coloizilor sau autocoagulare.
Cauzele sunt multiple: ciocniri intense intre particule, scăderea puterii de
adsorbţie a ionilor din soluţie, recristalizarea etc.

11
 SUSPENSII

Termenul suspensie desemneaza in general, un sistem dispers bifazic,

format dintr-un solid, fin divizat intr-un mediu de dispersie lichid, gaz sau
solid.

Spre deosebire de emulsii care sunt tot dispersii grosiere, microeterogene

de lichid in lichid, suspensiile sunt dispersii mecanice de solid in lichid.

Din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt sisteme disperse

grosiere, microeterogene (microscopice), fluide, constituite din doua faze:
· faza dispersata, solida, fin divizata, discontinua, care poate fi o pulbere
insolubila sau cu solubilitate limitata in cea de-a doua faza;
· faza dispersanta, lichida, continua, externa, numita mediu de dispersie
sau vehicul.

Suspensiile pot contine si un al treilea component: agentul de dispersie, de

supensie sau de stabilitate.

12
Mediul de dispersie poate fi:
· faza hidrofila: apa, solutii apoase, solutii extractive apoase, dispersii
hidrofile macromoleculare, asociate sau nu cu alcool, glicerol,
propilenglicol, etc;
· faza lipofila: uleiuri vegetale, parafina lichida, solutii uleioase sau alte
substanţe miscibile cu acestea ca : lanolina, ceara, span-uri.

O suspensie de buna calitate trebuie:

- sa asigure o dispersie adecvata a particulelor solide in vehicul;
- sa prezinte o sedimentare mica a particulelor;
- sa ramana omogena, dupa agitatrea recipientlui, o perioada de timp
suficienta.

13
 AEROSOLI
Aerosolii sunt dispersii gazoase care au ca mediu de dispersie aerul sau alt
gaz, iar ca faza dispersa, o substanta solida sau lichida.
In aceeasta categorie intra aerosolii propriu-zisi cu grad de dispersie ridicat,
aerosuspensiile si aeroemulsiile (ceturile).
In natura, ceata se formeaza prin condensarea vaporilor de apa in jurul
unor particule higroscopice, numite centri de condensare. Fenomenul apare
frecvent in zonele industrial, cu grad ridicat de poluare. Cand faza dispersa
este solida, sistemul se numeşte fum sau pulbere, aerosuspensie.
Aerosolii se caracterizeaza printr-o mare instabilitate. Din cauza ca
particulele fazei disperse sunt mari si nu au strat protector din mediu de
dispersie, aerosolii sedimenteaza usor.

Aerosolii explică unele fenomene meteorologice (norii, ceaţa, negura etc.),

sunt responsabili de apariţia unor boli profesionale (silicoza – provocată de
particulele de SiO2 dispersate in aer, in exploatările miniere), dar au şi
aplicaţii utile: administrarea unor tratamente (medicamente vasodilatatoare
in astmul bronşic); combaterea dăunătorilor in agricultură; producerea
ploilor artificiale; pulverizarea combustibilului in motoarele cu reacţie; in
vopsitoria auto.
14
 EMULSII

Sunt sisteme eterogene alcătuite dintr-un lichid nepolar (numit şi ulei) şi

unul polar, total sau parţial nemiscibil cu primul. Au dimensiunile
particulelor (picăturilor) intre 10-3 – 10-5 m.

După diferite criterii de clasificare, putem intalni mai multe tipuri de

emulsii:
- după natura celor două faze –emulsii directe (de tip ulei in apă sau
U/A) şi indirecte (de tip apă in ulei sau A/U);
- după concentraţie –emulsii foarte diluate (C< 0,2%), diluate (0,2% < C
< 2%),concentrate (C > 2%) şi foarte concentrate (C>70%).
- după origine –emulsii naturale (lapte, grăsimi, latex de cauciuc) şi
artificiale.

15
Proprietăţile emulsiilor sunt:
1.stabilitatea – cele mai multe emulsii sunt sisteme stabile termodinamic
şi pot atinge concentraţii foarte mari (C ≥ 90%);
2.inversarea – reprezintă fenomenul de transformare a emulsiilor directe
in emulsii indirecte şi invers, sub influenţa stabilizatorilor;
coalescenţa – este fenomenul de contopire a particulelor mai mici ale
emulsiei in particule mai mari, tot sferice;
3.ecremarea – este fenomenul de transformare a emulsiei prin separarea
unui strat de emulsie concentrată (cremă) deasupra restului emulsiei mai
diluate: (ecremarea laptelui, cand rezultă smantana, concentrarea latexului
de cauciuc);
4.dezemulsionarea – reprezintă procedeul de separare a fazelor unei
emulsii, care poate avea loc spontan la emulsiile instabile şi prin
schimbarea condiţiilor de stabilitate la cele stabile.

Emulsiile se intalnesc in procesele biologice (nutriţie, digestie,

metabolism), au aplicaţii in industria cosmetică (săpunuri), alimentară
(fabricarea margarinei), textilă, farmaceutică, in agricultură (condiţionarea
pesticidelor, erbicidelor etc.), in industria petrolieră şi minieră (procedeul
flotaţiei), industria maselor plastice.
16
 SPUME
Sisteme eterogene gaz – lichid sau lichidele dispersate laminar in gaze. Au
particule mari (de rază r > 0,2・10-6 m), dar sunt relativ stabile.
Iniţial, toate spumele sunt sisteme corpusculare (bule de gaz sferice
dispersate in mediu lichid).

Ulterior, spumele iau forma mai stabilă de pelicule sau lamele,

transformandu-se in sisteme bidimensionale lichid – gaz (laminare).
Această formă se numeşte spumă statică (poliedrică). Ea poate fi umedă
(aşa cum sunt iniţial toate spumele) sau uscată (ca gel bidimensional sau
in formă rigidă – de exemplu spumanpoliuretanică folosită la izolarea
geamurilor sau uşilor cu protecţie fonică şi/sau termică).

Spuma in care se barbotează continuu gaz, astfel incat să apară bule de

gaz noi care să le inlocuiască pe cele care se sparg, se numeşte spumă
dinamică.

17
Deoarece spumele nu se obţin niciodată din lichide pure, substanţele
din soluţie intră in compoziţia spumei. Cele care cresc durata de viaţă a
spumei se numesc spumanţi.

Ca aplicaţii, se folosesc spume in industria alimentară (frişcă, spume de

fructe, fabricarea berii), in industria chimico – farmaceutică, in industria
cosmetică (spuma de ras sau cea fixatoare pentru păr), in industria
textilă, in vinificaţie, in stingerea incendiilor, in industria minieră
(procedeul flotaţiei cu spumă).

18
 SISTEME CAPILARE

Reprezintă cea mai studiată clasă de sisteme coloidale solide. Cuprinde

gelurile, membranele şi pulberile active.

GELURI - sisteme disperse cu structură spaţială, alcătuite din particule

coloidale unite prin legături fizice şi uneori chimice.
Gelurile pot fi: umede – elastice şi se mai numesc liogeluri;
uscate – solide şi se mai numesc xerogeluri.
Intre cele două categorii se intercalează categoria gelurilor tixotrope.

După origine, gelurile pot fi : minerale; biologice; geluri de polimeri înalţi,

sintetici.
In structura gelurilor, faza lichidă reprezintă faza dispersă, iar faza solidă
este mediu de dispersie, fiind majoritară.
Gelurile se prepară din coloizi, prin mecanisme asemănătoare coagulării,
spontan sau prin acţiunea unor factori externi.

Procesul se numeşte gelifiere, gelificare sau gelatinizare.

19
MEMBRANE - sisteme disperse laminare, avand in general aceeaşi
structură capilară ca şi gelurile.

Există membrane semipermeabile

- naturale (de exemplu membranele celulare)
- artificiale (celofan, colodiu, hartie de pergament, ca membrane
organice şi porţelanul poros sau sticla spongioasă, ca membrane
anorganice).

O categorie deosebită de membrane semipermeabile nerigide este

cea a peliculelor de ulei, care pot fi neutre (parafina), acide (acid
oleic) sau bazice (anilina).

20