Chimie anorganica si analitica:

CURS 1

SEMESTRUL I:
14 CURSURI = 28 ORE
14 LABORATOARE = 28 ORE
7 SEMINARII = 14 ORE

S. L. dr. chim. Mureşan Alina

alina.muresan@ugal.ro/
1
sala AN005
Bibliografie

1.Lidia Benea. Chimie generală, Editura Academica 2009

2. Elena Maria Pica, O.Horovitz, G.Niac, Elena Vermesan si Liana Marta, Chimie
pentru ingineri, Editura UTPRES, Cluj-Napoca, 2007
3. Lidia Benea şi Alina-Crina Ciubotariu; Chimie generală – principii şi aplicaţii,
Editura Academica Galati, 2006
4. S. Ifrim, Chimie generala, EDP, Bucuresti, 2003
5. Dima D., Chimie Generala, Ed. Academica Galati, 2003
6. Cristina Stoian, Chimie anorganică. Metale: Note de curs, Editura Fundatiei
Universitare „Dunărea de Jos” Galati, Galati, 2011
7. Aldea V, Uivarosi V., Chimie anorganică, Editura Ilex, Bucureşti, 2001
8. C.D. Neniţescu, Chimie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1978
9. D. Negoiu, Tratat de chimie anorganică, vol I, Editura Tehnică, Bucureşti, 1972

2
PROGRAMA ORELOR DE LABORATOR

3
 TEMATICA ORELOR DE SEMINAR

Nr. Denumire
Crt.
1 Moduri de exprimare a concentraţiilor soluţiilor. Concentraţia
procentuală. Concentraţia molară. Concentraţia normală. Titru.
Factor. Aplicaţii
2 Moduri de exprimare a concentraţiilor soluţiilor. Concentraţia
procentuală. Concentraţia molară. Concentraţia normală. Titru.
Factor. Aplicaţii
3 Atom. Număr atomic. Masă atomică. Masă moleculară.
Configuraţia electronilor a atomilor. Locul elementelor ȋn tabelul
periodic ȋn funcţie de configuraţia atomului. Aplicaţii
4 Valenţa. Stare de oxidare. Aplicaţii
5 Rezolvarea problemelor de chimie. Aplicaţii
6 Rezolvarea problemelor de chimie. Aplicaţii
7 Rezolvarea problemelor de chimie. Aplicaţii
4
Chimia - ştiinţă a naturii care cercetează fenomenele în cursul cărora
are loc o modificare a naturii substanţelor (fenomenele care produc o
transformare a unei anumite substanţe în alte substanţe).

Chimia - ştiinţa care se ocupă cu studiul compoziţiei, structurii,

proprietăţilor şi transformările substanţelor prin regruparea atomilor
şi modificarea legăturilor chimice.

5
 RAMURILE CHIMIEI

Chimie generală: Bazele chimiei, care sunt comune tuturor ramurilor chimiei;
legături chimice, proprietăţi generale ale substanţelor, reacţiile chimice ale
acestora. 6
 IMPORTANTA STUDIERII OBIECTULUI CHIMIE
- îmbunătăţiri în tehnologia de fabricaţie (obţinerea oţelurilor speciale);
- exploatare şi prelucrare modernă a produselor petroliere;
- productivitatea înregistrata in agricultura se datorează 60% îngrăşămintelor
chimice;
- cresterea ponderii utilizării fibrelor sintetice cu grad ridicat de elasticitate şi
rezistenţă mecanică în raport cu fibrele naturale;
- utilizarea materialelor plastice, a polimerilor armaţi cu fibre de sticlă,
carbon, azbest pentru producerea de piese şi subansamble de maşini;
- produse farmaceutice;
- cauciucuri sintetice;
- coloranţi;
- materiale de construcţie etc.
Industria chimică are şi dezavantaje: generează o serie de reziduuri, care
constituie o sursă de poluare a mediului.

Se impune:
- înlocuirea treptată a tehnologiilor poluante,
- epurarea apelor reziduale înainte de a fi deversate, a gazelor şi compuşilor
volatili eliminaţi în atmosferă,
- utilizarea raţională a îngrăşămintelor chimice, pesticidelor şi depozitarea
corectă a reziduurilor toxice care pot infesta solul. 7
8
 SCURT ISTORIC AL CHIMIEI
Primele descoperiri chimice mai importante ale omului primitiv au fost
întâmplătoare (focul) sau izvorâte din activităţi meşteşugăreşti empirice
(olăritul sau obţinerea de metale din minereuri).

Cea mai veche şcoală filozofică grecească, a filozofilor naturalişti, din

secolul al V-lea î.e.n.: cunoaşterea lumii materiale. Unul dintre conceptele
cele mai importante introduse de filozofii naturalişti este acela de element
(în limba greacă stoicheia).

Parmenide - există două elemente, focul şi pământul, primul reprezentând

agentul creator activ, iar al doilea pe cel pasiv = formă rudimentară a
dualităţii moderne energie-materie.

Empedocle (490 - 430 î.e.n.) admitea existenţa a patru elemente: apa, aerul,
pământul, focul. Cele patru elemente reprezintă patru stări de agregare:
lichidă, gazoasă, solidă şi plasma.

Leucip (circa 450 î.e.n.) şi Democrit (circa 460-370 î.e.n.): toate „lucrurile”
sunt compuse din atomi. Focul, aerul, apa şi pământul sunt „lucruri
compuse”. Atomii există în număr infinit şi sunt neschimbători. Atomii sunt
antrenaţi în „vârtejuri” prin care iau naştere toate “lucrurile compuse”. 9
Egiptenii utilizau litarga (oxid de plumb), sărurile de amoniu, aveau
cunoştinţe despre acidul lactic şi dizolvarea metalelor în acizi. Pe timpul
faraonului Sesostris (circa 1800 î.Hr.) existau ateliere de tăbăcit pielea şi se
producea berea. Cea mai edificatoare probă a gradului avansat de folosire a
substanţelor chimice în Egipt constituia arta îmbălsămării morţilor.

Chimia a luat naştere în secolul al 2-lea e.n. în Alexandria, oraş de cultură

greacă în Egipt.

Cuvântul chimie apare prima oară într-un decret al împăratului Diocletian din
anul 296 e.n. (se ordona arderea cărţilor egiptenilor despre chemeia sau arta
„facerii” aurului sau argintului).

Tradiţia chimică greacă s-a răspândit în Europa apuseană medievală prin

intermediul arabilor, care au transformat termenul de chimie în alchimie.

10
Chimia a pătruns în Europa pe două căi:
- prin nordul Africii în Spania (în epoca maurilor, anul 711);
- prin răsăritul Europei (Bizanţ).

Două progrese marchează începuturile chimiei ca ştiinţă:

- descoperirea oxigenului (1774) J.Priestley;
- elucidarea sensului adevărat al teoriei arderii (flogiston) de către
A.L.Lavoisier.

Prin contribuţiile unui mare număr de chimişti ca:

A. Avogadro (1776-1856),
J. Berzelius (1779-1848),
S. Cannizzaro (1826-1910),
M. Berthelot (1827-1907),
A. Butlerov (1828-1886),
D. Mendeleev (1834-1907),
Van't Hoff (1852-1911) şi mulţi alţii, chimia modernă s-a dezvoltat
considerabil.

11
 Noţiuni fundamentale
Element chimic - specie de atomi cu aceeaşi sarcină nucleară, deci acelaşi
număr atomic Z.

Compus chimic - alcătuit din grupe de mai mulţi atomi, uniţi prin legături
chimice.

Substanţa - ansamblu de particule (atomi, cationi, anioni, molecule), care

stabilesc interacţiuni între ele. O substanţă are proprietăţi tipice (densitatea,
duritatea, starea de agregare, temperatura de topire etc.).

Substanţa pură - compoziţie determinată, indiferent de modul de obţinere şi

are proprietăţi fizice constante (densitate, temperatura de topire, de fierbere,
lichefiere etc.), iar prin procedee fizice obişnuite, nu poate fi descompusă în
alte substanţe(O2, H2, apa distilata etc).
Substanţele pure pot fi:
- substanţe simple, prin metode chimice nu pot fi descompuse în alte
componente (Hg, Au, C etc;
-substanţe compuse (combinaţii): rezultă din combinarea a două sau mai
multe substanţe simple şi pot fi descompuse în substanţele din care s-au
obţinut (apa distilata, CO2, H2SO4 etc).

Amestecurile: formate din cantităţi de substanţe diferite, putând fi omogene

12
sau eterogene.
13
 Substante anorganice simple

Metale - substanţe care au proprietăţi caracteristice: conductibilitate termică,

conductibilitate electrică şi luciu metalic; se pot prelucra prin laminare,
presare, forjare şi întindere.
Exemple: Cu, Zn, Au, Hg, Cd, Sn, Pb, Ag, Ti, Pt etc.

Aliaje - substanţe polielementare metalice (soluţii solide) în componenţa

cărora intră diverse metale; metalele formează aliaje şi cu unele nemetale.
◘ Fontă (Fe, C - 2,04- 6,67%) , bronz (Cu cu Sn, Al, Pb, etc), alama (Cu – Zn),
alpaca ( Cu-Ni-Zn), amalgame (Hg + alte metale).
- aliaje cu Al (peste 500), aliaje cu Cu (peste 400), aliaje cu Ti etc.

Nemetale- substanţe care nu prezintă conductibilitate termică şi electrică.

Exemple: O2, S, Cl2, F2, Br2, N2, H2, He etc.

Semimetale: se situează între metale şi nemetale; conductibilitatea electrică

este mai mică decât la metale şi creşte o dată cu creşterea temperaturii.
Exemple: B, Si, Ge, Se, As.

14
 - soliditate,
- prelucrabilitate,
- ductilitate,
- rezistență la uzură,
- duritate,
- culoare,
- proprietate antimicrobiană,
- conductivitate electrică și termică,
-rezistența la coroziune,
- proprietate antivegetativa in
mediu marin,
-etc

Aliajele cuprului
cu diferite elemente de aliere

15
 Substante anorganice compuse
OXIZI
Compusi chimici polielementari, în componenţa căruia intră oxigenul şi un
alt element (metal sau nemetal).
Oxid cu proprietăţi bazice: oxid metalic, care cu apa formează un hidroxid (o
bază).
Exemple: CaO, Al2O3, MgO, Na2O, BaO, K2O, ZnO etc.

Oxid cu proprietăţi acide: oxid nemetalic care formează cu apa un acid.

Exemple: CO2,SO2, SO3, NO2, P2O5 etc

Oxid cu proprietăţi amfotere (bazice şi acide): oxid, care reacţionează cu un

acid ca o bază şi cu o bază ca un acid.
 
Al2O3 + H2SO4 → Al2 (SO4)3 + 3 H2O
Al2O3 + 2 NaOH + 3H2O → 2 Na[Al(OH)4]
16
 ACIZI
Exemple: HCl, H2SO4, H2CO3, HNO3, H3PO4 etc

Definiţia după Arrhenius: compus chimic, care formează în soluţii

apoase ioni de hidrogen cu sarcină pozitivă şi ioni radical acid cu sarcină
negativă, care se mişcă liber.

Definiţia după Brönsted: substanţă (molecula sau ioni), care în

interacţiunea cu o bază (adesea o moleculă de apă) cedează ioni de
hidrogen (protoni) (donor de protoni).

Definiţia după Lewis: substanţă, care dispune de un deficit de electroni,

pe care îl poate completa cu o pereche de electroni liberi ai unei baze
(acceptor de perechi de electroni).
17
 BAZE
Exemple: NaOH, KOH, Ca(OH)2, Mg(OH)2, Zn(OH)2, Al(OH)3 etc.

Definiţia după Arrhenius: compus chimic, care în soluţie apoasă sau în

topitură formează ioni cu sarcina pozitivă şi ioni hidroxil cu sarcină negativă,
care se mişcă liber.

Definiţia după Brönsted: substanţă (molecula sau ioni), care în

interacţiunea cu un acid (adesea o moleculă de apă) acceptă ioni de hidrogen
(proton) (acceptor de protoni)

Definiţia după Lewis: substanţă, care dispune de cel puţin o pereche de

electroni liberi, care poate completa deficitul de electroni al unui acid (donor
de perechi de electroni).

18
SĂRURI

Compus chimic cu structură cristalină, alcătuit din ioni metalici sau ioni de
amoniu cu sarcină pozitivă (cationi) şi din ioni radical acid cu sarcină
negativă (anioni).

Numele hidroxizilor şi al sărurilor sunt formate în general din:

- numele cationului (metal sau amoniu);
- valenţa (numărul de oxidare) cationului metalic, indicată în cifre romane,
trecută în paranteze;
- numele hidroxidului sau numele anionului.

Cu2SO4 sulfat de cupru (I) (sulfat cupros)

19
 Stările de agregare ale materiei. Transformari fizice
În anumite condiţii de temperatură şi presiune, substanţa se află într-o stare
fizică denumită stare de agregare.
În condiţii obişnuite, materia poate exista în trei stări de agregare:
- stare solidă,
- stare lichidă,
- stare gazoasă.

Starea solidă
- materia are formă şi volum propriu;
-particulele componente (atomi, ioni, molecule) au energie cinetică redusă şi
sunt strâns unite datorită unor forţe de atracţie puternice.

Starea lichidă
-materia are volum propriu şi ia forma vasului în care se află;
- nu au formă proprie (apa, laptele, vinul) datorită forţelor de atracţie mai
slabe dintre particule decât în cazul substanţelor solide;

Starea gazoasă
- materia nu are volum şi formă proprie;
-particulele componente au o mare mobilitate şi ocupă volumul vasului20în
care se află ( gaz metan, oxigen, oxid de carbon).
Plasma
-forma a materiei care există numai în
condiţii de temperatură înaltă:
- gaz ionizat format din atomi, ioni, electroni,
şi fotoni ce formează un amestec neutru din
punct de vedere electric (flacăra, fulgerul,
stelele, Soarele);
- se găseşte în proporţie de 90% în univers.

În anumite condiţii normale de

temperatură şi presiune, o substanţă se
poate afla în una din stările de agregare:
solidă, lichidă sau gazoasă.

21
Apa in stare solida si lichida

Apa in stare lichida si gazoasa

22
 Transformările de stare ale substanţelor

Topire - trecerea unei substanţe din stare solidă în stare lichidă, prin absorbţie
de căldură. Procesul invers: solidificare.
Vaporizarea - trecerea substanţei din stare lichidă în stare gazoasă prin
absorbţie de căldură şi poate fi realizată prin evaporare sau fierbere. Procesul
invers: condensarea.
Lichefierea - procesul de trecere a unei substanţe gazoase în stare lichidă la
temperatură obişnuită, dar sub acţiunea presiunii.
Sublimarea - trecerea unei substanţe din starea solidă direct în stare de
vapori. 23