MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” din BACĂU

FACULTATEA de INGINERIE
CONVERSIE PROFESIONALĂ-CHIMIE

CRITERII DE CLASIFICARE A
SISTEMELOR DISPERSE.
CARACTERISTICI GENERALE ALE
SISTEMELOR DISPERSE

Prof. dr. ing. NISTOR DENISA

Cursant: CHIFU CODRINA

Cuprins
Sisteme disperse -introducere................................................................................2
Clasificarea sistemelor de dispersie...................................................................... 2
Caracteristici generale ale sistemelor disperse......................................................6
Bibliografie..........................................................................................................10
 Sisteme disperse -introducere

Baza materială a civilizației moderne și însăși existența omului și a întregii lumi

biologice este asociată cu sistemele dispersate. O persoană trăiește și lucrează într-un mediu
de sisteme dispersate. Aerul, în special aerul camerelor de lucru, este un sistem dispersat.
Multe produse alimentare, produse intermediare și produse de prelucrare a acestora sunt
sisteme dispersate (lapte, carne, pâine, unt, margarină). Multe substanțe medicamentoase sunt
produse sub formă de suspensii sau emulsii subțiri, unguente, paste sau creme (protargol,
colargol, gelatinol etc.). Toate sistemele vii sunt dispersate. Celulele musculare și nervoase,
fibrele, genele, virusurile, protoplasma, sângele, limfa, lichidul cefalorahidian - toate acestea
sunt formațiuni foarte dispersate. Procesele care apar în acestea sunt controlate de legi fizico-
chimice, care sunt studiate de fizico-chimia sistemelor dispersate.
Un sistem dispers este un amestec de doua componente si anume:
 componenta dispersantă, care domina cantitativ amestecul (in cazul soluțiilor –
solventul sau dizolvantul) și care constituie mediul de dispersie sau faza continuă.
 componenta dispersata (dispersa), alcătuită dintr-una sau mai multe substanțe ce se
afla in amestec in cantitate mai mica decât mediul de dispersie (in cazul soluțiilor –
acesta poarta numele de solvit, solut sau dizolvat) sau faza discontinuă.
Cele două componente (faze) sunt separate de către suprafețe de separație, ce pot fi
continue (un amestec de apă şi ulei, lăsat în repaus un timp, are o singură suprafață de
separație, ce delimitează uleiul adunat deasupra, de apa de dedesubt), sau discontinue (același
amestec agitat se compune din picături de ulei dispersate în apă).

Clasificarea sistemelor de dispersie

1. Clasificarea sistemelor disperse după dimensiunea particulelor dispersate

Considerând particulele dispersate ca fiind sferice în funcție de raza acestora, sistemele
disperse se pot grupa astfel:
a) dispensii -sunt soluții dispersate grosier având mărimea particulelor cuprinsă între
10−3 - 10−6 m, ce se văd la microscop dar și cu ochiul liber. În funcție de starea de
agregare a fazei dispersate dispersiile pot fi: suspensii sau emulsii. Suspensiile sunt
formate din particule solide dispersate într-un mediu lichid. Emulsiile sunt formate din
particule lichide dispersate într-un mediu lichid
b) soluții coloidale -sunt sisteme in care mărimea particulelor este cuprinsa intre 10-6 –
10-9m; Particulele coloidale se pot vedea cu ultramicroscopul, dar sunt mai mari decât
particulele solventului. Soluțiile coloidale sunt larg răspândite in natura, in
organismele vegetale alcătuind seva bruta si cea elaborata, iar in organismele animale
sunt reprezentate de sânge si limfa.
c) soluții adevărate (moleculare) -dimensiunile particulelor sunt cuprinse intre 10-9 – 10-
10m. Sunt sisteme stabile deoarece mărimea particulelor fazei dispersate e apropiata de
cea a particulelor mediului de dispersie. Particulele soluțiilor moleculare nu se vad cu
 ochiul liber si nici cu microscopul obișnuit, ci doar cu cel electronic; se mai numesc
si soluții propriu-zise, mediul de dispersie fiind lichid.

În organism există toate cele trei clase: soluții adevărate, coloizi, dispersie. De exemplu
sângele este:
- solutie pentru cristaloizi (Na, Cl, K..)
- coloid (proteine: serumalbumine, globuline..)
- dispersie (elemente figurate)

Fig 1 Sisteme disperse a) soluții b) coloid c) suspensie

1. Clasificarea sistemelor disperse după starea de agregare a mediului de dispersie

și a fazei dispersate
Atât mediul dispersat cât și faza dispersată pot fi reprezentate de substanțe în diferite
stări de agregare - solide, lichide și gazoase.
În funcție de combinația stării de agregare a mediului dispersat și a fazei dispersate, se
pot distinge 9 tipuri de astfel de sisteme prezentate în tabelul de mai jos.
Tabel 1 Tipuri de sisteme disperse

Mediu de Faza
Exemple ale unor sisteme naturale și domestice dispersate
dispersie dispersată

Gaz Gaz Întotdeauna un amestec omogen (aer, gaz natural)

(Aerosoli) Lichid Ceață, gaz asociat cu picături de ulei, amestec de carburator la
motoarele auto (picături de benzină în aer), aerosoli

Substanță Praful în aer, fum, smog, samumi (furtuni de praf și nisip),

 solidă aerosoli

Lichid Gaz Băuturi efervescente, spume

(Liosoli) Lichid Emulsii. Fluide corporale (plasmă sanguină, limfă, sucuri
digestive), conținut lichid al celulelor (citoplasmă, carioplasmă)

Substanță Soluri, geluri, paste (jeleu, jeleuri, lipici). Nămol de râu și de

solidă mare suspendat în apă; mortare

Substanță Gaz Crustă de zăpadă cu bule de aer, sol, țesături, cărămizi și

solidă ceramică, cauciuc spumant, ciocolată poroasă, pulberi
(Solidosoli) Lichid Sol umed, produse medicale și cosmetice (unguente, rimel, ruj
etc.)

Substanță Stânci, ochelari colorați, unele aliaje

solidă

2. Clasificarea sistemelor disperse in funcție de fazele din care este alcătuit sistemul.
fază - parte a unui sistem separată de celelalte pârți prin interfețe - suprafețe la nivelul
cărora se produce o modificare bruscă a proprietăților fizico-chimice
a) sisteme disperse monofazice , omogene nu prezintă suprafețe de separare între
componente (dispersii moleculare sau ultramicromoleculare)
b) sisteme disperse polifazice , eterogene, care sunt formate din două sau mai multe faze
(intre care exista suprafețe de demarcație), ca urmare a lipsei de afinitate reciprocă
între componente și/sau a diferenței dintre dimensiunile particulelor componentei
disperse și a celor ce formează mediul de dispersie.

1. Clasificarea sistemelor disperse după afinitatea dintre componente

a) sisteme disperse liofile -exista afinitate (interacțiuni) intre mediul de dispersie și
particulele dispersate. Aceste sisteme sunt iubitoare de solvent.
b) sisteme disperse liofobe -nu exista afinitate intre mediul de dispersie și particulele
dispersate. Comportamentul liofob se datorează slabei solubilități a unui component
în altul, cum este cazul particulelor de sulf în apă sau a picăturilor de ulei în apă.

1. Clasificarea sistemelor disperse după fluiditate (gradul de mișcare al particulelor

fazei dispersate în mediul de dispersie)
Din acest punct de vedere, sistemele disperse eterogene se clasifică în:
a) sisteme liber disperse sau dispersii corpusculare (în sistemele corpusculare, particulele
fazei disperse se mișcă aproximativ liber una față de alta şi sistemul prezintă o
fluiditate pronunțată). Din această categorie fac parte solurile, suspensiile si emulsiile.
b) sisteme disperse coerente (în sistemele coerente, particulele sunt legate între ele,
formând structuri tridimensionale care posedă fluiditate redusă. Reprezentanții
tipici ai acestor sisteme sunt gelurile, sitele moleculare, schimbătorii de ioni,
adsorbanții etc.)
1. Clasificarea sistemelor disperse după numărul dimensiunilor conținute
a) monodisperse -conțin o singură dimensiune adică particulele fazei dispersate
au aceeași dimensiune;
b) polidisperse -conțin mai multe dimensiuni

Fig. 2 Sisteme monodisperse și polidisperse

1. Clasificarea sistemelor disperse după forma particulelor fazei dispersate

Este important să se cunoască forma particulelor fazei dispersate. Aceasta
determină mărimea suprafeței interfazice specifice (cm2/g) și unele proprietăți specifice:
• mobilitatea unităților cinetice;
• vâscozitatea sistemului;
• capacitatea de difuzie a luminii;
• proprietățile mecanice (cinetico-moleculare) ale sistemelor disperse.

După forma unităților cinetice, sistemele disperse se clasifică în:

- sisteme izometrice sau izodiametrice care au cele trei dimensiuni spațiale
apropiate. În această categorie sunt incluși:
 coloizi sferici sau globulari;
 coloizi poliedrici izodiametrici pentru care particulele sunt diferite de forma
sferică dar au cele trei dimensiuni destul de apropiate. Pentru aceşti coloizi se
introduce noţiunea de „rază echivalentă” egală cu raza unei sfere cu acelaşi
volum şi cu care se comportă asemănător.
 - sisteme anizometrice sau anizodiametrice care au una din dimensiuni mai mare
decât celelalte două; prezintă forme de bastonaş (cilindru alungit), forme elipsoidale
de revoluţie în jurul axei mari.
Exemple: ♦ soluții de compuși macromoleculari;
♦ coloizi micelari de asociaţie în soluţii diluate;
♦ dispersii lichid-lichid (particule sferice dar deformabile).
- sisteme lamelare care prezintă două dimensiuni net mai mari decât a treia: forme
poliedrice lamelare sau elipsoizi de revoluție în jurul axei mici. Se remarcă
creșterea suprafeței specifice (cm2/g) prin trecerea de la forme izometrice la
anizometrice
Exemple: ♦ coloizi micelari de asociaţie în concentraţii mari (cilindrice şi
lamelare-poliedrice), dispersii solide (anorganice).

Caracteristici generale ale sistemelor disperse

Pentru caracterizarea sistemelor disperse din punct de vedere cantitativ se folosește un

parametru intensiv de stare numit concentrație. În practică se utilizează mai multe moduri de
exprimare a concentrației soluțiilor:
a)      Concentrația procentuală, c%, (% de masă) arată numărul de grame de substanță
dizolvată, md,  în 100 g de soluție, ms; în cazul sistemelor disperse gazoase concentrația se
exprimă de obicei în % de volum. Acest mod de exprimare arată numărul de volume de
substanță, Vd, dizolvate în 100 de volume de soluție, Vs.
 
      sau, pentru amestecuri gazoase:                     

 
b)     Concentrația molară (m, M, cm) arată numărul de moli de substanță dizolvată, nd, într-un
litru (1dm3, 1000ml) de soluție, Vs. Exprimând volumul soluției în litri, pentru o substanță cu
masa moleculară Md, expresia după care se poate calcula concentrația molară, este:
 
                                                                       

 
c)      Concentrația normală (n, N, cn)  arată numărul de echivalenți gram, nE, de substanță
dizolvată într-un litru de soluție, Vs. Exprimând volumul soluției în litri, pentru o substanță cu
echivalentul gram E, expresia după care se poate calcula concentrația normală, este:
 
                                                                       

 
d)     Concentrația molală (b, cM)  arată numărul de moli de substanță dizolvată în 1000g de
dizolvant:
 
                     

Proprietăți specifice tipurilor de sisteme disperse

• Soluțiile moleculare: nu sunt reținute de filtre, nu sedimentează, difuzează ușor
• Coloizii: coagulează, se pot filtra in anumite condiții și pot fi transportați sub acțiunea
curentului electric prin electroforeză.
• Suspensii: sedimentează, se pot filtra

Proprietățile fizice ale sistemelor disperse eterogene sunt diferite de cele ale sistemelor
omogene (monofazice) datorită următoarelor cauze:
 prezența unei suprafețe interfazice mari care conferă sistemului o energie liberă
ridicată, respectiv o stabilitate minimă;
 forma sferică a unităților cinetice și dimensiunile lor mici determină prezența unei
raze de curbură foarte mică;
 încărcarea electrică a particulelor cu dimensiuni coloidale care determină apariția
stratului dublu electric și a unui potențial electrocinetic;
 agitația termică a moleculelor mediului de dispersie și prezența mișcării browniene a
particulelor coloidale care conferă sistemului proprietăți fluctuante, studiate după
legile fizicii statistice;
 densitatea numerică a particulelor coloidale este mai mică decât în cazul soluțiilor,
fapt pentru care entropia sistemului este scăzută și stabilitatea redusă;
 dimensiunile diferite ale sistemelor disperse joacă un rol important în stabilitatea la
sedimentare a sistemului;
Proprietăți fizice ale soluțiilor coloidale
1. Mișcarea browniană - particulele coloidale privite la ultramicroscop apar într-o mișcare
continuă, dezordonată, numită mișcare browniană. Această mișcare este provocată de
loviturile neîntrerupte pe care le suferă particulele coloidale din partea moleculelor
mediului de dispersie. Intensitatea mișcării crește cu: creșterea temperaturii, scăderea
masei moleculare și scăderea vâscozității mediului
La sistemele coloidale, această mișcare (fig. 3) se compune din deplasări în zig-zag,
după toate direcțiile, însoțită și de rotații în jurul unei poziții medii.
Fig. 3 Mișcare browniană

2. Proprietăți optice- sistemele coloidale prezintă atât fenomene optice generale care se
produc la toate sistemele fizico-chimice (refracție, interferență, difuzie), cât și fenomene
optice caracteristice (efect Tyndall, opalescență).
Când lumina este trecută printr-o soluție moleculară, lumina călătorește direct prin
soluție. Prin urmare, calea luminii nu poate fi văzută. Spre deosebire de o adevărată
soluție, particulele coloide împrăștie lumina, iar calea luminii este clar vizibilă.
Fig. 4 Efectul Tyndall- Împrăștierea luminii în medii disperse

3. Proprietăți electrice - datorită sarcinii electrice a particulelor coloidale, sub acțiunea

unui câmp electric, particulele se deplasează spre electrodul de semn contrar-
electroforeza

Fig. 5 Electroforeza
4 Sedimentarea- proces de depunere a particulelor coloidale. In cazul sistemelor micro
eterogene sedimentarea se realizează cu ajutorul forței gravitaționale iar în cazul
sistemelor ultramicroeterogene este nevoie de aplicarea unei forțe centrifuge pentru
sedimentare.
Fig.6 Sedimentarea sângelui

5. Difuziunea -proces spontan de egalare a concentrației în întreg sistemul datorită

agitației cinetice
Fig.7 Difuziunea
 Bibliografie

E. Chifu, Chimia coloizilor și a suprafețelor, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj

Napoca, 2000
S. Dima, Chimie fizică si coloidală – Aplicații în Știința si Ingineria Alimentelor, Ed.
Didactică si Pedagogică, București, 2005
Odochian Lucia - Chimie coloidală și macromoleculară. Chimie coloidală, volumul 1, Ed.
I.P.I. Iași, 1989
https://www.scritub.com/biologie/biofizica/NOTIUNI-DE-FIZICA-SISTEMELOR-
D244196213.php
https://dokumen.tips/documents/cursul-1-sisteme-disperse-eterogene-565493786f2ac.html
https://ro.scribd.com/document/65486495/Sisteme-Disperse-FASUI-MIHAELA