MEDICATIA ANTIAMIBIANA

Amibiaza (intestinala si extraintestinala) - boala infectioasa

determinata de Entamoeba histolytica, protozoar care
afecteaza in principal colonul (amibiaza intestinala) sau ficatul
si alte organe (amibiaza extraintestinala).
Entamoeba histolytica este singura specie patogena pentru om,
celelalte 6 specii amibiene (E. hartmani, E. coli, E. polecki,
Endolimax nana, Iodamoeba buetschlii si Dientamoeba fragilis)
fiind nepatogene, dar infesteaza peste 50 % din populatia
globului, in schimb, alte amibe din genul Naegleria si
Acanthamoeba produc o severa meningoencefalita amibiana
primara cu caracter invariabil letal. Entamoeba histolytica se
gaseste in intestinul uman sub forma vegetativa sau sub forma
de chisturi si se poate localiza:
Intraintestinal in lumenul colonului, peretele colonului
Extraintestinal si chiar in ficat, plamani, piele

Medicamentele utilizate in tratamentul
ambiazelor sunt impartite in 2 categorii:
Medicamente care actioneaza impotriva
formelor extraintestinale
Medicamente eficiente in formele intestinale
Aceste medicamente actioneaza fie asupra
amibelor hematofage ca Entamoeba
histolytica, fie asupra amibelor care provoaca
dizenterie, ca de exemplu E.dysenterica si
amibele vegetative sau chistice din bolul
fecal.
Au actiune locala in tubul digestive si distrug
parazitul prin contact direct

Simptomatologie
In majoritatea cazurilor, amibiaza intestinala debuteaza
confuz, prin inapetenta, senzatie de sete, oboseala, scaune
diareice banale si uneori febra, dar dupa 1-2 saptamani se
instaleaza sindromul dizenteric, manifestat prin dureri
abdominale, sub forma de colici, care alterneaza cu
perioade de durere surda, tenesme, exprimate prin eforturi
de defecare si 10-15 scaune/24 ore, caracteristice
dizenteriei amibiene.
Alteori insa, amibiaza evolueaza fulminant, cu febra mare,
frisoane si stare generala proasta, sau, dimpotriva, intr-o
forma atenuata, atipica, ca o colita intermitenta care
creeaza insa premisele instalarii formelor cronice, tradate
de prezenta tumorilor amibiene ale colonului (amoebome).
Cu toate acestea, moartea nu poate surveni decat prin
complicatii intestinale sau infectioase.. Exista insa si situatii
in care amibele se disemineaza in tot organismul uman,
prin diverse leziuni intestinale, localizandu-se in ficat si
producand abcesul hepatic care reprezinta forma cea mai
obisnuita, dar si cea mai grava, a amibiazei
extraintestinale.
Medicatie
Desi sulfamidele si antibioticele
neresorbabile nu au actiune
antiamebiana, ele distrug asociatiile
microbiene care conduc la complicatii
grave. Dintre acestea sunt:
tetraciclinele, unele macrolide,
paromomicina si sulfaguanidina.

1. EMETINA

Emetina si Dihidroemetina
sunt alcaloizi naturali din
Uragoga ipecacuanha- (Ipeca).
Emetina baza se prezinta sub forma unei pulberi de culoare
alba, insolubila in apa, solubila in alcool, sensibila la lumina;
este formalevogira. Datorita prezentei in molecula a 2 atomi
de azot formeaza saruri solubile in apa, cele mai utilizate
fiind clorhidratul si bromhidratul, clorhidratul fiind solubil in
apa (1:4) si in alcool.
Mecanismul de actiune este de distrugere a nucleului si
structurii citoplasmei amibelor, conducand scaderea parida a
simptomelor produse de amiebiazaintestinala acuta
provocata de E. histolytica.
Este indicata in formele grave de amebiaza intestinala si
hepatica, dar s-a constatat o rata de vindecare de numai 10-
15%, ceea ce a condus la inlocuirea ei cu alte antiamebiene .


Emetina
Pot cauza fenomene toxice de natura cardiaca: lezari
ale miocardului cu hipotensiune arteriala, tahicardie,
dureri precordiale, modificari ECG; miopatii si
cardiomipatie.
Sunt utilizate in combinatie cu alte antiamoebiene in
cazurile severe ale amoebiazei intestinale si ale
abceselor hepatice produse de E.hystolitica.
Emetina are un indice terapeutic mai mic decat
dihidroemetina - aceasta fiind de 6 ori mai activa decat
emetine iar efectele secundare apar numai la
administrarea unor doze mari. Dihidroemetina este
activa in ambiaza intestinala si hepatica.
Se administreaza in injectii subcutanate sau i.m. in
doze de 1 mg/kg/zi (fara a depasi 60 mg). Se prezinta
sub forma de fiole de 65 mg/ml.
Daca este administrata oral are actiune emetizanta
deoarece provoaca iritarea mucoaselor membranare la
ingestie.

2. CLIOCHINOL (DCI),
VIOFORM, CIFOFORM

Iodo-cloro-hidroxi-chinolina, 5-cloro-7-iodo-8-
hidroxichinolina
Pulbere de culoare alb-galbuie, insolubila
in apa, alcool, sensibila la lumina.
Este foarte activ in amebiaza intestinala,
fiind administrat oral in doze de 250 mg,
dupa fiecare masa, in total 750 mg/zi, timp de 10 zile.
Este neurotoxic n doze mari. Acesta este un membru al
unei familii de medicamente numite hidroxiquinoline care
inhib anumite enzime legate de replicarea ADN-ului.
Actiunea sa s-a dovedit att mpotriva infeciilor virale i
cu protozoare.
Este contraindicat persoanelor cu afectiuni hepatice si
tuberculoza pulmonara evolutiva. La administrare
indelungata provoaca iodism.


Cliochinol
Clorchinolul poate fi utilizat atat ca
antiseptic local, avand actiune
bactericida asupra germenilor gram-
pozitivi, cat si ca antifungic, sub forma de
unguent 2-3%, emulsie si ovule.
Utilizare cliochinolul ca un medicament
antiprotozoic a fost restricionat sau
ntrerupt n unele ri, ca urmare a unui
eveniment n Japonia, unde peste
10.000 de oameni au dezvoltat SMON (
subacute - mielo optic neuropatie ) ntre
1957 i 1970
3. DIIODO-HIDROXICHINOLINA
(DCI), IODOCHINOL, DIIOQUIN

5,7-diiodo-8-hidroxi-chinolina
Pulbere microcristalina, inodora, insipida,
putin solubila in apa, alcool si eter.
Este utilizata in tratamentul dizenteriei
amebiene si infestare cu Trichomonas
intestinalis fiind slab absorbita din tractul
gastrointestinal i este folosita ca un amebicid luminal.
Mecanismul de actiune este de chelare a ionilor ferosi
esentiali pentru metabolism.
Se administreaza oral in doze de 2 g, timp de 15-20 zile,
tratamentul putand fi reluat numai dupa 3 saptamani.
Datorita solubilitatii reduse in apa, se absoarbe greu in
organism iar toxicitatea sa este redusa.
Poate fi utilizata si extern pentru actiunea sa
antimicotica.

4. BROXICHINOLINA,
(DCI)

5,7-dibromo-8-hidroxichinolina



Este utilizata in tratamentul amibiazei
acute si cronice, in colite postamibiene
si in enterocolite infectioase
neamibiene.

5. GLICOBIARSOL, MILIBIS
N-glicoloil arsanilat de bismut


Glicobiarsol
Pulbere de culoare galben-roscata, foarte
putin solubila in apa, alcool, istabila la
temperature mai ridicata si este un amestec
de nitrat de bismuth si p-N-glicoloil arsanilat.
Se utilizeaza in tratamentul amibiazelor
intestinale. Coloreaza fecalele in negru
datorita formarii sulfurii de bismut.
Se administreaza oral, sub forma de tablete,
in doze de 500 mg de 3 ori/zi, timp de 7-20
zile.
Se poate utiliza si extern sub forma de
supozitoare vaginale in tratamentul
vaginitelor.