Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE
Mecanism de acţiune:
CHIMIOTERAPICE ŞI ANTIBIOTICE
1
Clasificare :
După tipul de germeni asupra cărora acţionează pot fi:
• Antibacteriene
• Antiprotozoarice
• Antifungice, etc.
După tipul de acţiune pot fi:
• Bactericide;
• Bacteriostatice.
1. Antibioticele bactericide- produc distrugerea germenilor necesitând o participare redusă a
mijloacelor naturale de apărare a organismului. De aceea substanţele cu acţiune bactericidă sunt
indicate în infecţii grave acute sau subacute, sau când mecanismele imunitare sunt reduse (ex. la
nou născut, bătrâni, în infecţii cronice), sau când indivizii fac radioterapie, corticoterapie sau
citotoxice (ce duc la instalarea imunodepresiei), în infecţii grave, imunodepresie..
Dezavantaje:
Antibioticele bactericide pot provoca:
• manifestări toxice, mai ales în concentraţie mare, prin liză bacteriană masivă, datorită
eliberării de endotoxine;
• manifestări alergice, prin eliberare de substanţe antigenice microbiene.
Principalele antibiotice bactericide sunt : penicilinele, cefalosporinele,
aminoglicozidele,rifamoicina, polimixinele, bacitracina etc.
2. Antibioticele bacteriostatice - inhibă multiplicarea germenilor şi îi fac vulnerabili la forţele de
apărare specifice ale organismului.
Sunt indicate în infecţii uşoare sau medii şi trebuiesc evitate în situaţiile în care mijloacele
de apărare ale organismului sunt deficitare.
Principalele antibiotice bacteriostatice sunt : tetraciclina,cloramfenicolul, eritromicina ( în funcţie
de doză), lincomicina etc.
Efectul bacteriostatic sau bactericid depinde de concentraţia substanţei active la locul infecţiei,
de mecanismul de acţiune al antibioticului , de tipul de germeni pe care acţionează, tipul
infecţiei,etc..
Se disting următoarele mecanisme de acţiune fundamentale :
A .La nivelul peretelui celulei bacteriene. Peretele are rol în protecţia faţă de variaţiile
osmotice ale mediului. El este rigid şi este format din peptido-glicani. Antibioticele acţionează la
nivelul stratului de peptido-glicani, respectiv interferă cu procesele responsabile de biosinteza
acestuia (inhibă unele procese responsabile de biosinteza de peptidoglicani) realizînd efect
bactericid.
Astfel de antibiotice sunt: penicilinele, cefalosporinele, bacitracina, novobiocina, cicloserina. Ele
sunt active numai în faza de multiplicare a germenilor când celulele fiice îşi sintetizează un nou
perete.
B. La nivelul membranei citoplasmatice- produc modificari ale permeabiliăţii
membranare ducând la alterarea funcţiei şi structurii membranei citoplasmatice astfel încât celula
microbiană pierde metaboliţi esenţiali ceea ce duce la modificări structurale grave.
Exemple: polimixinele, parţial aminoglicozidele, nitrofuranii, amfotericina B, nistatina, imidazolii.
. C. Acţiunea asupra proceselor metabolice intracitoplasmatice. Se pot delimita trei
submecanisme:
--inhibarea sintezei proteice microbiene: poate avea loc la nivelul ribozomilor prin mai multe
modalităţi:
- blocarea sintezei proteice în faza în care aminoacizii fixaţi pe ARN-urmează să fie
legaţi în polipeptide (tip Cloramfenicol),
- lipsa materialului necesar sintezei polipeptidelor, prin împiedicarea migrării
aminoacizilor de către ribozomi (tip tetracicline),
- dislocarea competitivă a aminoacizilor de pe locurile de fixare pe ribozomi (tip
eritromicină) ,
2
- perturbarea activităţii ARN-mesager, cu sinteza unor polipeptide atipice- inadecvate
metabolismului bacterian (tip streptomicină)
Rezistenţa microbiană.
Reprezintă insensibilitatea germenilor la un anumit antibiotic, capacitatea microorganismului
de a rămâne activ şi de a se multiplica chiar în prezenţa medicamentului.
Mecanismele instalării rezistenţei:
-mecanisme biochimice : - sinteza de enzime ce inactivează antibioticul, enzime ce se
produc în cursul dezvoltării rezistenţei.(ex: betalactamazele),inactivează ,penicilinele
cefalosporinele.
-modificarea permeabilităţii peretelui microbian faţă de substanţa activă, prin urmare
antibioticul nu mai ajunge la locul de acţiune.
-modificarea configuraţiei receptorului sau modificarea afinităţii agentului antimicrobian
pentru sediile specifice de fixare prin modificarea structurii ribozomilor Ex: receptor
alterat- rezistent la eritromicină.
-dezvoltarea unei căi metabolice care ocoleşte calea inhibată de medicament.
Exemplu: sulfonamidele
- dezvoltarea unei enzime active pentru metabolismul bacteriei,dar mai puţin
sensibilă la medicament (ex: sulfamidele )
.
Originea rezistenţei:
3
Există situaţii în care se impune administrarea unei doze de atac , eficiente la nivelul
focarului infecţios, pentru realizarea unei concentrţii plasmatice maxime mai rapid după care se
administrează doze de întreţinere eficiente, corespunzătoare ratei de epurare a
medicamentului.administrarea antibioticului trebuie făcută corect.
Reacţii alergice. Sunt comune pentru majoritatea antibioticelor. Sunt frecvente pentru
anumite substante de tip penicilinic.
Sunt favorizate de contactul repetat şi prelungit cu antibioticul, pe suprafeţe întinse şi depinde
şi de terenul alergic. Sunt reacţii încrucişate în cadrul aceleiaşi grupe sau cu structură
asemănătoare.
Manifestări clinice: de la simple erupţii cutanate până la stare de şoc, şoc anafilactic.
Reacţii toxice: interesează de obicei numai un anumit organ sau ţesut.
Ex:
aminoglicozidele prezintă ototoxicitate, nefrotoxicitate
polimixinele: neurotoxicitate
eritromicina, tetraciclina: hepatotoxicitate
penicilinele: neurotoxicitate în doze foarte mari
cloramfenicolul: toxic pentru hematopoeză
Reacţii idiosincrazice. sunt manifestări ale unor enzimopatii genetice.
Ex:
Sulfamidele produc anemie hemolitică la cei cu deficit de glucozo-6-fosfat
dehidrogenază.
Doze uzuale de izoniazidă produc manifestări polinevritice la acetilatorii lenţi (la cei
cu deficit de N-acetil transferază).
Reacţii adverse de tip biologic.
Reacţia de exacerbare Herxheimer este rezultatul distrugerii masive de germeni cu
eliberare de endotoxine. Se manifestă printr-o simptomatologie variată: tulburări
digestive, circulatorii, chiar nervoase, datorită toxinelor ce pătrund în circulaţie.
Aceste toxine pot duce la acutizarea proceselor inflamatorii.
Rezistenţa microbiană reprezintă dezavantajul chimioterapiei sau antibioticoterapiei.
Fenomenul de dismicrobism (disbioză), apare ca urmare a acţiunii selective a
antibioticului. Germenii sensibili ai florei normale dispar şi se înmulţesc germenii
rezistenţi, prin urmare medicamentul distruge flora normală a organismului cu rol
fiziologic în a apăra organismul de restul germenilor astfel încât se produce
suprainfectarea cu germeni rezistenţi.
Ex: septicemii cu Candida albicans, stafilococii intestinale grave ,după administrare
de antibiotice cu spectru larg, timp îndelungat.
Pe lângă acestea pot apărea şi hipovitaminoze (complex B şi vitamina K)
ANTISEPTICE , DEZINFECTANTE
4
Oxigenul atomic sau molecular acţionează asupra grupărilor sulfhidrice ale proteinelor, omorînd
microorganismele.
Utilizări:-efect antiseptic relativ slab,dar are efect de curăţire a plăgilor,mecanic şi chimic,efect
dezodorizant,decolorant,efect hemostatic şi oarecare acţiune astringentă.
• Pentru dezinfecţia mucoaselor
• Canalului auditiv
• Pulpă şi canale dentare (în diluţie 1:1, sau 1: 2 )
• Pentru efectul hemostatic şi astringent.
Permanganatul de potasiu (0,2-0,5%)
Are efect antiseptic de durată mai mare şi mai intens decât apa oxigenată. La acestea se
adaugă efectul dezodorizant. Dezavantaj: colorează tegumentele.
Se găseşte sub formă de cristale care în contact cu pielea pot avea efect caustic. De
aceea se foloseşte soluţia obţinută prin dizolvarea completă a cristalelor în apă distilată.
Se utilizează pentru dezinfecţia plăgilor şi mucoaselor.
Halogenii
Clorul
Acţiunea microbicidă se datorează acidului hipocloros prezent şi sub formă de
săruri(hipocloriţi).
Mecanism de acţiune: - oxidarea grupărilor sulfhidrice ale enzimelor şi proteinelor bacteriene, la
care se adaugă , - halogenarea grupărilor amino ale proteinelor.
Are acţiune antiseptică şi dezinfectantă, coeficient fenolic de 150-300,
Acţionează şi pe protozoare .Puterea oxidantă este exprimată în clor activ. Sărurile – hipocloriţii-
utilizaţi pentru dezinfectarea tegumentelor.,sau chiar a rănilor (hipocloridul de sodiu)
Cloraminele (derivaţii cu clor în moleculă)
Coeficient fenolic: 60 , se dizolvă în apă ,rezultînd soluţii mai stabile decît hipocloriţii.
Se utilizează pentru dezinfecţia apelor, instrumentarului (1-3%), plăgilor, tegumentelor,
mucoaselor (2%), etc.
Clorhexidina,Hexetidina (hexahidropirimidina) – utilizate pentru dezinfecţii bucofaringiene în
conc. de 0,1 %, Hexacloraleten – tablete conţinînd clorhexidină.
Iodul (1-4%)
Este volatil, pătrunde uşor la nivelul tegumentelor.
La nivelul tegumentelor se foloseşte soluţia alcoolică de iod iar pe mucoase soluţie de iod/iodură.
Local are acţiune iritantă, produce hiperemie, vasodilataţie.
Are spectru larg, poate apare hipersensibilitate la iod în caz de hipertiroidism.
Poate apare reacţie alergică (iodism) cu hipotensiune arterială şi colaps.Se utilizează cu
precauţie.
Compuşii cu mercur
Ionul de mergur (Hg+) precipită proteinele şi inhibă gruparile sulfhidrice ale enzimelor, ceea ce
duce la denaturarea proteinelor tisulare. Datorită toxicităţii mari utilizarea lui este limitată.
Intoxicaţiile cu mercur pot fi acute, subacute sau cronice (manifestate prin stomatite şi tulburări
SNC).
Boratul fenilmercuric – compus organic-
Nu este coroziv, nu este iritant,are un coeficient fenolic de 800-100.Se utilizează doar pentru
dezinfecţia suprafeţelor.
Compuşii cu argint
Argintul nu este toxic. În organism se depune însă nu prezintă efecte toxice. În cocentraţii mari
are efect astringent datorită proteinatului de argint care eliberează Ag+ timp îndelungat.
Argintul favorizează epitelizarea, se utilizează pe plăgi, mucoase, ochi.
Proteinatul de argint (protargol)
Se utilizează în concentraţii de 1-2% ca şi dezinfectant nazal la copii.
Colargolul: se utilizează în creme pentru dezinfecţie şi epitelizare.
5
Exemplu: creme pentru hemoroizi , creme pentru bebeluşi
Compuşii cu zinc
Sulfatul de zinc se utilizează pentru efectul astringent în infiltraţii oftalmice, respectiv
conjunctivite.
Oxidul de zinc se utilizează în dermatologie pentru efectul sicativ şi astringent.
Alcolii, aldehidele
Alcoolul etilic –antiseptic. Nu este eficace asupra sporilor şi virusurilor.
Acţionează prin denaturarea proteinelor. Acţiunea este rapidă şi necesită prezenţa apei, de
aceea alcoolul absolut este mai puţin activ. Prin evaporare rapidă are efect
răcoros,antipruriginos,anestezic local.
Are efect iritant pe mucoase, plăgi, de aceea se utilizează doar pe tegumente.( usucă
tegumentele prin îndepărtarea lipidelor).
Formaldehida
Acţionează prin fixarea de grupările iminice din structura proteinelor transformând masa
compactă în masă imputrescibilă.
Are efect antiseptic , astringent şi mumifiant, anhidrotic (scade secreţia sudorală). Efect puternic
iritant mai ales la nivelul mucoaselor.
Ca antiseptic se utilizează în concentraţie de 1-5%.
Compuşi fenolici
Fenolul- nu se mai uilizează.
Crezolii- se utilizează în stomatologie în diferite tipuri de unguente pentru efectul răcoritor şi
antipruriginos.
Amilmetacrezol substanţa activă din Strepsils.
Polifenoli
Rezorcinolul-antiseptic, antipruriginos, cheratolitic.
Se foloseşte soluţia 0,5-5%
Acţionează prin denaturarea proteinelor, respectiv a membranelor citoplasmatice.
Acizii
Acidul boric- antiseptic, slab antimicotic.
Se utilizează soluţia glicerinată 1-4%, sau în unguente.
Barax – tetraboratul de sodiu , se utilizează în infecţii cu ciuperci,absorbit în organism este
toxic(efect neurotoxic).
Acid benzoic
Acid salicilic (soluţie 2-5%)- antiseptic, cheratolitic.
Esteri ai acidului para-amino-benzoic
Nipaginele- esterii acidului parahidroxibenzoic- utilizaţi ca şi conservanţi.
Benzoat de benzil (substanţa activă din balsamul de peru)
Detergenţii- au efect de curăţire, de degresare, antiseptic.
Bromura de cetil-piridiniu (bromocet)
Irită mucoasele, se utilizează doar ca şi dezinfectant. Produce reacţie de hipersensibilizare, de
aceea nu se utilizează pe piele.
Săpunurile
Compuşi cu structură diferită
Dequaliniu (decaderm)
Codecam (dequaliniu+tetraciclină)
Ambazona
Hexidina, clorhexidina –antiseptice, dezinfectante mai ales pe germenii G+ .
Se utilizează în gingivite, tratamentul nespecific al afecţiunilor oro-faringiene.
Se evită la astmatici şi bolnavii alergici la aspirin.
Dezinfectanţii
Violet de metill- antifungic în concentraţii de 0,-1%
Etacridinii lactas -în comprese, spălături 1‰ . Se utilizează şi pe plăgi supurate.
Este activ faţă de cocii piogeni.
Albastru de metilen- pentru badijonări bucale, în infecţii urinare.
6
.
Cliochinolum ( 5 Cl-7-iod-8-hidroxichinolina)
După adminitrare orală se absoarbe în proporţie de 25%. Realizează concentraţii mari în
conţinutul intestinal.
Este activ faţă de chisturile amoebiene.
Indicţii:
În infecţii cu germeni G- mai ales la purtătorii de chisturi.
În dizenteria uşoară, enterite, enteroclite acute.
Doze: 250 mg de 3ori pe zi timp de 7-10 zile. După alte 10 zile tratamentul se poate relua.
Reacţii adverse (datorate iodului din moleculă): febră, reacţii cutanate, uneori fenomene de
iodism,erupţii cutanate acneiforme.
Administrarea de doze mari timp îndelungat duce la apariţia SMON-ulu
Preparatul – Mexaform- asociere ce conţine-Cliochinol,fanchinonă,(antiseptic),
oxifenoniu(antispastic,anticolinergic)
Derivaţii de nitrofuran
Furazolidona
Nu se absoarbe din tubul digestiv. Acţionează pe germeni G-:
Indicaţii : în infecţii intestinale cu Salmomella, Schigella, E. Coli, Proteus, Trichomonas, Giardia.
(infecţii intestinale)
Efecte secundare: greaţă, vomă, reacţii alergice, cefalee, rar anemie hemolitică( la cei cu deficit
de glucozo -6 fosfat –dehidrogenază).
Poate da reacţii de tip disulfiram cu alcoolul , interacţiuni cu IMAO.
Nifuroxazid
Nu se absoarbe pe cale orală,acţionează pe bacilii gram negativ- Salmonela, Schigella, E. Coli.,
Proteus.
7
Efecte secundare: reacţii digestive, reacţii alergice.
Indicaţii: diaree, diarei nespecifice.
Nitrofurantoina
Antiseptic urinar , se absoarbe bine, nu ajunge la concentraţii active în ţesuturi,
50% din catitatea absorbită se metabolizează şi se elimină urinar.
Spectru: E. Coli, Schigella, Staphilococi (inclusiv S. Aureus), Streptococi, Trichomonas, Proteus
..
Nu este activ pe virusuri şi ciuperci.
Realizează efect antibacterian în căile urinare.
Acţiunea sa este optimă la pH=5-6
Indicaţii: infecţii acute, cronice, recidivante ale aparatului urinar(pielite, nefrite, cistite,pielonefrite.)
Efecte adverse: acuze gastrice, polinevrite, anemie hemolitică(la cei cu deficit de G-6-P
dehidrogenază), fenomene alergice, central nervoase, fibroză pulmonară (la administrare
îndelungată).
Cotraindicaţii: la polinevritici, diabetici, sarcină, insuficienţă renală, anurie, disurie,
sarcină, la cei cu deficit e G-6-P dehidrogenază.
Doze: 100mg de 3-4 ori pe zi în infecţii acute, cronice sau recidivante (cistite, pielite, pielonefrite).
Nu se asociază cu Acid nalidixic (antagonism) sau Metenamină
Metenamina
Se administrează oral avînd absorbţie digestivă bună, aproximativ 10- 30% din doza orală, se
descompune, în stomac restul circulă prin organism nemodificată, se elimină prin bilă, urină,
eliminând formaldehidă la pH acid.
Spectru: Colibacili, Streptococcus, Proteus.
Avantaj: nu dezvoltă rezistenţă.
Utilizări:
• Infecţii urinare ce nu răspund la alte tratamente.
• La cei cu insuficienţă renală este bine suportată.
• Cistite cronice.doze: 0,5-1 g de 4 ori pe zi
CHINOLONELE
Clasificarea chinolonelor
Derivaţii de chinolone-
8
La concentraţii de 5-10 ori mai mari decât cele bacteriostatice este bactericid. Efectul
antibacterian este mai intens la un pH acid 5-6.
Rezistenţa se dezvoltă repede.
Mecanism de acţiune: inhibarea ADN girazei şi -topoizomerazelor IV (girazelor bacteriene),
enzime care au rol în procesul de supraspiralizare a cromozomului ADN bacterian.
Indicaţi:
În infecţii urinare acute, cronice recidivante, cistite, pielonefrite, litiază urinară infectată,
uretrite, TBC renal complicat prin infecţii cu germeni gram negativ, nefrite interstiţiale de origine
ascendentă..
Posologie:
În infecţii acute se administrează 1 g (2 comprimate a 500mg ) de 4 ori pe zi.
În infecţii subacute: 1 g de 2 ori pe zi.
În infecţii cronice: 1 g pe zi.
Efecte adverse:
Aparat digestiv: greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale.
SNC: cefalee, ameţeli, tulburări vizuale, diplopie, diminuarea acuităţii, discromatopsie,.
Uneori pot apare manifestări psihotice, convulsii la bolnavii predispuşi (epileptici, parkinsonieni,
ateroscleroză cerebrală), hipertensiune intracraniană.
Aparat respirator: deprimarea respiraţiei (mai ales la vârstnici).
Reacţii alergice: erupţii cutanate, fotosensibilitate, eozinofilie.
Anemie hemolitică la cei cu deficit de G-6-P dehidrogenază.
Contraidicaţii:
• Sarcină, primul semestru;
• Alăptare;
• Copii până la pubertate deoarece produce leziuni ale cartilajelor de creştere;
• Deficienţă de G-6-P dehidrogenază;
• Epilepsie;
• Isuficienţă renală avansată;
• Insuficienţă hepatică avansată.
Norfloxacina (Nolicin)
Se absoarbe 30-40%. Are un T1/2 de 5h .Face trecerea către cea de-a 3-a generaţie-
Are spectru antibacterian mai larg care cuprinde în plus şi alţi germeni gram negativi precum:
Enterococi, Stafilococi, Pseudomonas, dar şi germeni gram pozitivi.
Utilizări: infecţii urinare şi prostatice cu germeni sensibili. Dar se utilizează doar în infecţii
urinare.
Doze: 400mg de 2 ori pe zi
Alţi reprezentanţi:
Acid oxolinic
Acid pipemidic
Cinxacina
Rosoxacina
9
Fluorochinolonele administrate oral au biodisponibiliate mai bună , cuprinsă între 54-
80% pentru ciprofloxacină şi 100%pentru fleroxacină. Concentraţiile maxime variază în limitele
1,5 mcg/ml pentru ciprofloxacină şi 5 mcg/ml pentru fleroxacină. Legarea de proteinele
plasmatice este medie. Au volum mare de distribuţie, datorită difuziunii tisulare bune.
Au efecte sistemice, se pot utiliza în infecţii sistemice, septicemii, endocardite, meningite ,infecţii
ale căilor respiratorii şi biliare, osteomielite.
Realizează concentraţii mai mari în rinichi, prostată, ficat, plămâni, bilă (de 5-8 ori mai
mult decât în plasmă), oase. Concentraţii mai mici decât în plasmă realizează în salivă, secreţii
bronşice, lichid prostatic, umoarea apoasă.
Trec în LCR mai ales când meningele este inflamat (40-90% din concentraţia plasmatică).
Epurarea se face renal pentru ofloxacină, hepatic pentru pefloxacină (metaboliţii sunt
activi) şi pe ambele căi pentru celelalte fluorochnolone.
Au acţiune bactericidă.
Mecanism de aţiune: bactericid prin inhibarea ADN girazei şi topoizomerazelor IV bacteriene.
Rezistenţa se instalează lent, prin mutaţii cromozomiale spontane.
Indicaţii:
• Infecţii urinare complicate şi necomplicate inclusiv cu Pseudomonas aerginosa;
• Prostatită bacteriană;
• Profilaxia cistitei recurente la femei;
• Infecţii cu N gonorhae, inclusiv cu germeni rezistenţi la penicilină: uretrită, prostatită,
faringită, cervicită (o singură doze rezolvă aceste infecţii în proporţie de 100%);
• Infecţii gastrointestinale: diareea călătorului, gastroenterită cu Salmonella, dizenteria
bacilară, febra tifoidă;
• Gastroenterite bacteriene grave-în care tratamentul este obligator
• Infecţii pulmonare; episoade acute ale bronşitelor cronice, exacerbări ale fibrozei chistice,
pneumonii nosocomiale (se asociază cu o aminoglicozidă când este suspectat
Pseudomonas aeruginosa);
• Osteomielita cronică;
• Infecţii ale pielii cu bacili gram negativi;
• Tuberculoză pulmonară: ofloxacina, ciprofloxacina.
Reacţiile adverse sunt rare, fluorochinolonele fiind bine suportate.:
• Aparat digestiv: greaţă, vomă, diaree, rar colită cu Clostridium difficile;
• SNC: convulsii, delir, halucinaţii;
• Reacţii alergice: erupţii cutanate, pruriginoase, fotosensibilizare (pefloxacina,
fleroxacina), urticarie, edem angioneurotic, reacţii anafilactice, vasculită;
• Sânge: leucopenie, eozinofilie; alte reacţii adverse rare: cristalurie, hematurie, nefrită
interstiţială, insuficienţă renală acută;
• Eroziuni şi leziuni la nivelul cartilajelor.
Ciprofloxacina
Biodisponibilitatea orală este medie, aproximativ 60%,. Legare medie de proteinele
plasmatice, aproximativ 40%. Difuziune bună în ţesuturi, cu realizarea de concentraţii mari în
rinichi, prostată, parenchim pulmonar, mucoasa bronşică.
Nu realizează concentraţii eficace în LCR. Metabolizare în proporţie redusă cu formarea
de metaboliţi activi biologic.
Eliminarea e face predominant renal (65%) şi prin scaun. T1/2 este e 4,1 h.
Doze: în infecţii obişnuite: 250-500mg de 2 ori pe zi.
În infecţii grave: 750mg de 2 ori pe zi, durata tratamentului 5-10 zile.
Ofloxacina
Are biodisponibilitate orală 90%. Realizează concentraţii tisulare mari, trecând inclusiv
în LCR (realizează 90% din concetraţia plasmatică). Eliminare predominant renală în formă
activă. T1/2 mediu de 5-7 ore. T1/2 creşte în insuficienţă renală.
Doze
În infecţii obişnuite: 200-400mg de 2ori pe zi
În infecţii grave 600-800mg de 2 ori pe zi.
Efecte secundare: tulburări central nervoase cu insomnii, datorită fixării pe receptorii GABA.
1
Administrarea substanţelor antiacide , îi scade absorbţia.
Contraindicaţii: epilepsie, graviditate, perioada de alăptare.
Pefloxacina
Biodisponilitate orală bună, difuziune bună în ţesuturi, în LCR realizează 40% din concentraţia
plasmatică., metabolizare 80 % cu metabolit activ,eliminare urinară 60% şi biliară.
T1/2 este de aproximativ 12h.
Doze: 400mg de 2 ori/zi
Grepafloxacina : de 8 ori mai activă pe Stafilococi şi de 15 ori pe Pneumococi decât
ciprofloxacina.,prezintă cardiotoxicitate.
Sparfloxacina
T1/2 16-22 h. Se administrează o singură doză de 400 mg.
Lomefloxacina
Are biodisponibilitate de 95%, T1/2 de 8 h.
Se administreză 400 mg de 2 ori/zi.
Frecvenţa reacţiilor de fotosensibilitate este mai mare.
Trovafloxacina
Are activitate superioară pe micoplasme şi clamidii.
Moxifloxacina (Avelox)
Utilizată în exacerbări acute ale bronşitelor cronice, sinuzite bacteriene acute, pneumonii
comunitare cu excepţia cazurilor severe.Se administrează 400 mg un comprimat pe zi, sau la 12
ore
Alti reprezentanţi:
Enoxacina
Fleroxacina
Difloxacina
SULFONAMIDE ANTIMICROBIENE
R2HN-C6H4-SO2-NR1H
Gruparea amino din din poziţia para faţă de gruparea sulfonamidică este esenţială pentru
activitatea antimicrobiană.
1
prezenţa puroiului şi a ţesuturilor necrotice, din cauza prezenţei unor cantităţi mari de nucleotizi
purinici şi pirimidinici.
Rezistenţa la sulfamide se instalează lent – prin apariţia unor căi alternative- substituirea
căii metabolice a acidului folic.
COOH
acid paraaminobenzoic
OH OH
N CH2-OH N
N N C N COOH
NH2 H2 H
H2N N N H2N N N
Dihidropteroat-sintetaza
+acid glutamic
(-) dihidrofolat-sintetaza
SULFAMIDE OH
H COOH
N
N C N CO N CH
H2 H H
CH2
H2N N N
CH2
acid dihidrofolic COOH
(-)
TRIMETOPRIM dihidrofolat-reductaza
OH
H COOH
N
N C N CO N CH
H2 H H
CH2
H2N N N
H CH2
COOH
acid tetra-hidrofolic
formil-transferaza
OH CHO
COOH
N
N C N CO N CH
H2 H H
CH2
H2N N N
H CH2
acid folinic
COOH
Spectru:
• Coci gram pozitiv: streptococ, pneumococ;
• Coci gram negativ; gonococ, meningococ;
• Bacili gram pozitiv: Clostridium tetani;
• Bacili gram negativ: Brucella, E. Coli, Haemophilus influenzae, Klepsiella, Proteus,
Salmonella, Schigella;
• Clamidii;
• Micoplasme;
• Actinomicete;
• Noocardia;
• Protozoare: toxoplasme, plasmodii, Pneumocystis.
• Neisseria meningitis
Rezistenţa bacteriană se instalează prin:
• Sinteza unei dihidropteroat sintetaze (mediată plasmidic) rezistentă la sulfamide;
• Sinteza bacteriană a unor cantităţi mari de acid p-aminobenzoic şi
dihidropteroatsintetază;
• Substituirea căii metabolice a acidului folic (germenii utilizează aportul exogen de timină
şi metionină);
• Scăderea permeabilităţii învelişului microbian la sulfamide;
1
• Modificarea enzimei bacteriene obişnuite (determinată cromozomial), care devine
insensibilă.
Farmacocinetică:
• De absorb bine din tubul digestiv, excepţie face ftalilsulfatiazolul;
• Difuzează bine în ţesuturi, unele pot ajunge şi în LCR, fiind utile în meningite;
• Se leagă de proteinele plamatice în proporţie diferită;
• Difuziunea este dificilă în focarele supurative încapsulate;
• Traversează placenta trecând în circulaţia fetală;
• Acţionează intra şi extracelular;
• Suferă biotransformare hepatică, prin acetilare, cu formare de compuşi inactivi.
Acetilarea se face în proporţii diferite;
• Eliminarea se face preponderent renal dar şi biliar (cele care suferă reabsorbţie
intestinală);
• În urina acidă pot precipita, cu formare de precipitate aciculare, care pot duce la leziuni
renale.
Efecte adverse:
Reacţiile adverse sunt relativ frecvente (în jur de 5%) şi sunt favorizate de folosirea de doze mari
în administrare prelungită.
• SNC: cefalee, ameţeli, nevrite;
• Aparat excretor: sulfamidele cu durată scurtă de acţiune, puţin solubile în apă produc
cristalurie, hematurie, colici şi obstrucţie renală. Aceste fenomene pot fi evitate prin
administrarea unor cantităţi mari apă (volumul dde urină trebuie menţinut la 1,2 l în
24 ore) şi prin alcalinizarea urinii (creşterea pH-ului duce la ceşterea solubilităţii).
• Accidente de natură toxică -la nivelul sângelui- : produc cianoză prin met- şi
sulfhemoglobinemie şi tulburări de coagulare prin hipovitaminoză K (consecinţa
disbacteriemiei). La bolnavii cu deficit de G-6-P dehidrogenază produc anemie
hemolitică (anelmia poate fi de natură imună sau idiosincrazică). Alte reaţii adverse
sunt: agranulocitoză, trombocitopenie (alergică sau toxică), anemie aplastică (prin
mielosupresie).
• Aparat digestiv : greţuri, inapetenţă, vărsături.
• Reacţii alergice manifestate prin:
febră, erupii cutanate şi mai rar edem angioneurotic, fotosensibilitate, vasculite
alergice;fenomenele alergice sunt mai frecvente după aplicare locală manifestate prin
purpură, compuşii cu grupări p-amino-benzoici produc sensibilizare la contact cu
tegumentele,
rar pot produce sindrom Stevens Johnson, sindrom Lyel, mai ales sulfamidele cu durată
lungă de acţiune;
la nou născut pot creşte nivelul bilirubinei, cu apariţia icterului nuclear. Fenomenul apare pe
deoparte datorită imaturităţii sistemelor enzimatice (sulfamidele şi bilirubina intră în
competiţie pentru sistemele de conjugare), iar pe de altă parte datorită deplasării
moleculelor de bilirubină de pe proteinele plasmatice.
Contraindicaţii :
Alergia la sulfamide;
Insuficienţa renală şi hepatică;
Nou-născuţi (în prima săptămână).
Precauţii: tratamentul prelungit necesită control hematologic.
Farmacoterapie:
Utilizarea sulfamidelor este în prezent restrânsă datorită reacţiilor adverse şi alergice
relativ frecvente şi datorită introducerii unor grupe noi de chimioterapice cu activitate bacteiană
superioară.
Sunt utilizate în tratamentul infecţiilor urinare (mai ales asocierea sulfametoxazol+
trimetoprim), în noocardioză (medicaţie de elecţie);
Se utilizează ca medicaţie de alternativă în infecţiile cu Chlamidia trachomatis, infecţii
biliare, respiratorii.
1
Salazosulfapiridina este indicată în rectocolita ulcerohemoragică cronică.
Sulfamidele locale sunt utilizate în infecţii oculare superficiale cu germeni sensibili
(sulfacetamida) şi pentru profilaxia infecţiei plăgilor (sulfadiazina argentică).
1
Indicaţii: infectii cu germeni sensibili la nivelul aparatului respirator, urinar, biliar şi în ORL.
Poate da reacţii alergice de durată lungă
Sulfadimetoxina este un preparat depozit.
Se leagă 95% de proteinele plasmatice, pătrunde în LCR.
Doza de atac este de 1g, doza de întreţinere de 0,5g.se utilizează în infecţii ale apartului
respirator, în ORL.
Sulfalenul
Se administrează oral: 2g o dată pe săptămână.
Se utilizează în infecţii cronice respiratorii, infecţii urinare, biliare cu germeni sensibili.
T ½ este lung de 48- 96 de ore .
Sulfadoxima
Are T ½ variabil de la 72 de ore la 11 zile.
Se administrează iniţial 2g apoi 1-1,5 g/săptămână.
În asociere cu pirimetamina se utilizează în tratamentul malariei.
Sulfacetamida
Este indicată în conjunctivite şi infecţii oculare superficiale cu germeni sensibili. Se foloseşte ca
sare sodică, soluţia de 10-30% (instilaţii conjunctivale; 1-2 pic la 2-3 ore). Nu este iritantă. Se
poate utiliza şi în ORL.
Contraindicaţii: la persoanele alergice la sulfamide.
Sulfadiazina argentică se utilizează sub formă e cremă 1% pentru profilaxia şi tratamentul
infecţiei plăgilor. Acţionează atât prin sulfamidă cât şi prin argintul eliberat.
Mafenidul (sulfamylon)
Este un omolog al sulfanilamidei, cu spectru antimicrobian asemănător acesteia, dar cu
unele avantaje: este mai activ faţă de anaerobi şi unele tulpini sulfamidorezistente, iar acţiunea
antimicrobiană nu este antagonizată de acidul p-amino-benzoic.
Se găseşte în soluţie oftalmică de 5% sau creme 10%.
Se utilizează pentru profilaxia infectării arsurilor.
Poate produce reacţii alergice şi acidoză sistemică (dacă este aplicat pe suprafeţe intinse)
Puroiul nu-i scade eficacitatea ,avantaj faţă de restul sulfamidelor.
1
Sulfamidă cu structură de diaminopirimidină, cu acţiune sistemică↓↓
.
Trimetoprim
Este un derivat diaminopirimidinic, înrudit structural cu pirimetamina.
Spectrul este asemănător sulfamidelor însă potenţa sa este mai mare pentru ca este activ
asupra majorităţii germenilor G-.
Are absorbţie digestivă bună şi rapidă. Se leagă în proporţie de 35-40% de proteinele plasmatice.
T1/2este de 10ore. Are difuziune bună în ţesuturi, realizând concentraţii tisulare superficiale celor
plasmatice în lichidul pleural, umoarea apoasă, secreţia prostatică, vaginală, biliară, expectoraţie.
Concentraţia urinară este de 100 ori mai mare decât cea plasmatică. În insificienţa renală
prezintă tendinţă de cumulare.
Mecanism de acţiune: inhibă selectiv dihidrofolat reductaza bacteriană împiedicând
transformarea acidului dihidrofolic în acid tetrahidrofolic activ, precursorul acidului folinic.
Afinitatea pentru dihidrofolat reductaza bacteriană este de aproximativ 50.000 de ori mai mare
decât pentru cea umană, aceasta implicând toxicitatea electivă faţă de microorganismele
bacteriene .
Acidul dihidropteroic
↓ Dihidrofolat sintetaza
Acidul dihidrofolic
Acidul tetrahidrofolic
↓
Acidul folinic
1
În urină raportul concentraţiilor trimetoprim/ sulfamethoxazol este 1/5-1/1 (deoarece
sulfametoxazolul este inactivat în proporţie mare); acest raport permite obţinerea unui
efect sinergic dar nu este optim.
Un raport optim urinar se obţine în cazul asocierii trimetoprim-sulfadiazină (deoarece
aceasta se metabolizează în proporţie mică).
Asocierile sunt indicate în:
- infecţii urinare acute şi cronice cu germeni sensibili: E. coli, Klepsiella,
Enterobacter, proteus mirabilis, Proteus morgani (mai ales în infecţii cronice
recidivante) şi mai ales pentru profilaxia infecţiilor recurente la femei cu ½
comprimat seara/la2 zile.
- Infecţii respiratorii,pneumonie,bronşită cronică ,acutizată.
Dizenteria bacilară cu Schigella, constituie medicaţia de primă alegere la copii (este util în
cazul instalării rezistenţei la tetraciclină, eritromicină);
Salmoneloze (alternativă a ampicilinei asociată cu rifampicină şi a cloramfenicolului);
Noocardioză (ca alternativă la sulfamide când nu sunt eficace singure);
Otite cu Haemophilus influenzae (rezistent la ampicilină sau la bolnavii alergici la penicilină);
Medicaţie de primă alegere în infecţia cu Pneumocistis carinii (la doze mari,
corespunzând la 20 mg/kg/zi de trimetoprim), la bolnavii imunodeprimaţi se face
tratamentul profilactic cu 2 comprimate de 2 ori /zi.
Infecţii ganococice.
Efecte adverse: greţuri, vărsături, diaree, stomatită,erupţii alergice,etc.
Contraindicaţii:
- gravide (inhibă acidul tetrahidrofolic)- poate avea efecte teratogene.
- în anemii megaloblastice
ANTIBIOTICE ANTIBACTERIENE
PENICILINELE
Penicilinele sunt antibiotice naturale sau semisintetice având la bază un nucleu comun,
acidul-6-aminopenicilanic. Acesta este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel beta-lactamic, de
aici provenind şi denumirea de antibiotice beta-lactamice.
Mecanismul acţiunii este bactericid de tip degenerativ, penicilinele fiind active doar în
faza de proliferare a germenilor.
La nivel molecular mecanismele de acţiune posibile sunt:
• Legarea de proteinele membranare PBP (penicilin binding proteins), care servesc drept
receptori specifici pentru beta-lactamine. Aceste proteine variază în cadrul diferitelor
grupuri de bacterii, dar conţin în structura lor transpeptidaze care intervin în formarea
peretelui bacterian.
• Legarea covalentă a penicilinelor de transpeptidazele care asigură soliditatea peretelui
bacterian.
• Activarea unor enzime autolitice: autolizine, --hidrolaze.
Într-o primă etapă acţionarea receptorilor -produce împiedicarea formării peretelui celulelor
bacteriene,ca urmare a inhibării procesului final, de consolidare a polimerului peptidoglicanic
rezultînd acţiune bactericidă a antibioticelor active în faza de multiplicare.
Rezistenţa bacteriană la peniciline poate fi:
a) Naturală: imprimată de caracteristicile microorganismelor.
Ex: bacilii gram negativi posedă o membrană fosfolipidică suplimentară situată la suprafaţa
exterioară a peretelui celular prin care penicilinele naturale nu pot pătrunde pentru a se lega
de receptorii specifici PBP. Penicilinele cu spectru larg (ampicilina, amoxicilina), penicilinele
1
antipseudomonas (carbenicilina) au molecula hidrofilă şi pot fi active pe aceste
microorganisme.
b) Dobândită, care apare prin mai multe mecanisme:
Prin secreţie de beta-lactamaze (penicilinaze), enzime care desfac legătura
amidică din inelul beta-lactamic, inactivând astfel antibioticul;
Ex: Stafilococul auriu secretă extracelular o penicilinază care inactivează
benzilpenicilina.
Prin modificarea receptorilor membranari specific
Ex: pneumococii rezistenţi la peniciline prezintă proteine receptoare modificate care
nu mai pot lega antibioticul.
Casificare:
Peniciline naturale:
1. Injectabile
-cristalizate: benzilpenicilina;
-săruri cu acţiune retard: procain-benzilpenicilina, benzatin-benzilpenicilina.
2. Orale: fenoximetilpenicilina, feneticilina.
Peniciline de semisinteză, care după spectrul antimicrobian se clasifică în:
a) peniciline antistafilococice: oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina, flucloxacilina, nafcilina;
b) peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) :
-substanţe active ca atare: ampicilina, amoxicilina, epicilina, ciclacilina;
-prodroguri: pivampicilina, bacampicilina, talampicilina;
c) peniciline active faţă de Pseudomonas:
- carboxipeniciline: carbenicilina, ticarcilina;
- ureidopenicilinee: piperacilina, azlocilina;
d) peniciline active faţă de enterobacteriacee ( amidinopeniciline) ;
- mecilinam, pivmecilinam, temocilina.
În funcţie de Spectrul antimicrobian:
A. Penicilinele naturale (benzilpenicilina, fenoximetilpenicilina) au spectru relativ îngust care
cuprinde:
-coci G+ , mai puţin stafilococul penicilinazosecretor;
-Coci G-;
-bacili G+;
-spirochete: treponema şi leptospira;
-actinomicete.
B. Penicilinele antistafilococice: au spectru asemănător penicilinelor naturale cu următoarele
excepţii:
-sunt active pe stafilococi penicilinazosecretori;
-activitatea pe ceilalţi germeni este mai slabă comparativ cu benzilpenicilina.
C. Penicilinele cu spectru larg, aminopenicilinele (ampicilina, amoxicilina) au spectru
asemănător benzilpenicilinei, dar cuprind în plus bacili G- (excepţie Pseudomonas la care
majoritatea tulpinilor au devenit rezistente).
D. Penicilinele active pe Pseudomonas - cuprinde spectrul antimicrobian:
-bacterii G+: coci şi bacili;
-Bacili G-, inclusiv majoritatea tulpinilor de Pseudomonas aeruginosa.
E. Penicilinele active faţă de enterobacteriacee – au spectru antimicrobian îngust care
cuprinde numai acest tip de bacterii.
Farmacotoxicologie:
Reacţile adverse provocate de peniciline sunt:
a ) Reacţii alergice. Penicilinele au un potenţial alergizant foarte mare, frecvenţa reacţiilor
alergice fiind de 1-10% din bolnavii trataţi cu peniciline.
Manifestările alergice cele mai frecvente sunt urticarie şi eritem cutanat (aproximativ 60% din
totalul manifestărilor alergice). Reacţii alergice mai rare sunt: erupţii purpurice, buloase, sindrom
Stevens-Johnson, boala serului, nefrită interstiţială; cea mai gravă reacţie alergică este şocul
anafilactic şi are frecvenţă de aproximativ 0,02-10% din cazuri (evoluţia este letală).
1
Capacitatea antigenică a penicilinelor este datorată atât moleculelor de antibiotic, dar mai ales a
unor metaboliţi care funcţionează ca haptene (antigene incomplete) şi se leagă complet de
proteine, formând antigene complete.
Aceşti metaboliţi sunt:
- peniciloilamida (prin desfacerea inelului beta-lactamic se formează radicalul
peniciloil),peniciloilpolilizina considerat ’’determinant antigenic major’’- este implicată cel
mai frecvent în sensibilizare;
- acid penicilanic, acid peniciloic consideraţi ‘’determinanţi minori’’, care determină mai rar
sensibilizare.
b) Reacţii adverse toxice:
- convulsii la doze mari;
- hepatită (oxacilina);
- nefrită (meticilina);
- hemoragii (carbenicilina, datorită efectului antiagregant plachetar);
- granulocitopenie (meticilină, nafcilină).
Convulsille sunt favorizate de leziuni SNC şi de hiponatriemie. La administrare i.v. de doze
mari de benzilpenicilină potasică, efectul toxic poate fi datorat şi de cationul de potasiu şi mai
ales în prezenţa unei insuficienţe renale.
c) Efect iritant local:
-la adminstrare i.v. poate apare flebită locală;
La administrare i.m apar dureri la locul injectării.
d ) Reacţiia Herxheimer- apare în primele zile de tratament al sifilisului, cu penicilină.
Manifestările sunt: febră, frison, mialgii, artralgii, reactivarea leziunilor sifilitice. Evoluţia poate fi
letală. Aceste efecte apar ca urmare a distrugerii unui număr mare de treponeme şi a eliberării
unor cantităţi mai de endotoxine.
Pentru evitarea acestei reacţii se recomandă începerea tratamentului cu cantităţi mai mici de
antibiotic.
e) Favorizarea suprainfecţiilor, după administrarea orală a penicilinelor cu spectru larg, ca
urmare a modificării florei intestinale. Se pot dezvolta microorganisme rezistente: stafilococi,
Candida, Pseudomonas .
Peniciline naturale
Benzilpenicilina (penicilina G)
Este inactivată de acidul clorhidric din stomac, biodisponibilitatea orală fiind foarte
redusă. După administrare i.m. ca sare sodică sau potasică se absoarbe rapid, realizând
concentraţii plasmatice maxime în 15-30 minute.
Concentraţiile sanguine active se menţin 6 ore. T1/2 este de 30min-1 oră. Legarea de
proteinele plasmatice este medie, 50-60%. Are distribuţie bună în ţesuturi, mai puţin în SNC şi
ţesuturile nevascularizate (cornee, ţesuturi necrozate). În meningite poate realiza în LCR,
concentraţii de 5-10% din concentraţia plasmatică (la doze tarapeutice mari acestea pot fi
eficace). Traversează placenta. Trece în laptele matern.
Eliminarea se face renal, predominant prin secreţie tubulară (80%) şi filtrare glomerulară
(20%). Concentraţia urinară este de 50-100 de ori mai mare decât cea plasmatică. Secreţia
tubulară activă poate fi interferată de acizii organici: probenecidul îi scade eliminarea, crescându-I
nivelul plasmatic.
Eliminarea este redusă la nou-născuţi şi la bătrâni. În insuficienţa renală creşte T1/2,
ajungând în anurie la 10 ore.
Epurarea hepatică este redusă, metaboliţii fiind inactivi terapeutic. Cantităţi mici se
elimină biliar.
Spectru:
-coci G+: streptococi, pneumococi, stafilococi nesecretori de penicilinaze;
-coci G-: gonococi, meningococi;
-bacili G+: bacil difteric, bacil cărbunos, clostridii anerobe;
-spirochete: treponema;
1
-actinomicete.
Mecanismul de acţiune este de tip bactericid degenerativ.
Rezistenţa se instalează prin sinteza de beta-lactamaze produse de către cocii gram
pozitivi (Staphilococcus aureus, Staphilococus epidermidis); o parte din tulpinile de gonococi
iniţial sensibile au devenit rezistente.
Reacţii adverse:
-convulsii mai ales la administrare intrarahidiană;
-sensibilzare după administrare repetată, în contact cu tegumentele sau mucoasele;
-reacţii alergice: şoc anafilactic, boala serului, astm bronşic, edem angioneurotic, dermatite de
contact;
-reacţia Herxheimer,;
-anemie hemolitică în cazul folosirii de doze mari timp îndelungat;
-nefrită interstiţială şi necroză tubulară la administrare în perfuzie i.v., în doze mari;
-Locale: dureri la locul injectării i.m., infiltraţii nodulare, abcese, flegmoane (soluţii nesterile);
tromboflebite după perfuzii i.v., prelungite.
Indicaţii:
Este antibiotic de elecţie în:
- infecţii cu pneumococ: pneumonii, meningite, septicemii;
- infecţii cu streptococ hemolitic: angine, erizipel, scarlatină, otită, mastoidită, septicemii;
- endocardită lentă cu streptococ viridans, endocardită enterococică;
- infecţii cu meningococ: meningită;
- actinomicoză;
- gangrenă gazoasă, tetanos, difterie;
- lues;
- profilactic în reumatismul poliarticular acut, plăgi zdrobite (tetanos, gangrenă
gazoasă),pregătire preoperatorie (chirurgie pulmonară, ORL ).
Posologie:
Se administrează cel mai recvent i.m. profund sau i.v. în perfuzie. Soluţia se prepară extempore
în ser fiziologic steril. Administrarea se face la 4 - 6ore.
Nu se acociază cu alte medicamente în aceeaşi seringă.
Adult: 1-2 milioane U.I./zi până la 2-20 mil U.I./zi în infecţii grave.
Nou-născut: 60.000 U.I./kg/zi sau 1 milion U.I./kg/zi în 2 prize (la 12 ore).
Copii: 25.000-50.000 U.I./kg/zi.
Pentru administrare intrapleual sau intrapericardic 50.000-200.000 UI.
Intrarahidian: 10.000 UI odată pe zi.
Procainbenzilpenicilina (Efitard)
Este o sare cristalină a benzilpenicilinei cu procaina care se foloseşte în suspensie
apoasă.
Administrată i.m. se absoarbe lent de la locul injecţiei, pe măsura dizolvării, fiind un preparat cu
acţiune retard.
Doza: 30 000 UI administrată i.m.. Concetraţiile active se menţin 24 ore.
Reacţiile adverse sunt cele ale benzilpenicilinei la care se adaugă şi riscul alergizant al
procainei.
Indicaţii:
-Faringite streptococice şi scarlatină: 600 000 UI o dată/zi timp de 10 zile;
-uretrită gonococică necomplicată: i.m. 4,8 milioane UI/zi;
-Sifilis recent 1 200 000 UI/zi timp de 10 zile.
Benzatinbenzilpenicilina (Moldamin)
Este o sare a benzilpenicilinei cu dibenzil-etilen-diamina, cu caracer retard, utilizată ca
suspensie apoasă. Realizează niveluri plasmatice prelungite, dar joase, frecvent variabile,
acestea fiind eficace doar pe germeni sensibili.
Spectrul antibacterian este identic cu cel al benzilpenicilinei (activitatea este redusă
datorită concentraţiilor plasmatice reduse).
2
Local produce la locul injectării i.m. durere, noduli, induraţii (mai ales la copii care au
masă musculară redusă şi la administrarea în acelaşi loc).
Contraindicaţii:
-infecţii cu germeni puţin sensibili;
-infecţii grave care necesită niveluri plasmatice ridicate de benzilpenicilină;
-antecedente alergice;
-copii sub 3 ani sau mai mari dacă au masa musculară redusă.
Indicaţii:
-faringită streptococică şi scarlatină 1.200.000 UI într-o singură injecţie;
-pentru profilaxia infecţiei streptococice la bolnavii cu reumatism poliarticular acut 1,2 milioane o
dată pe săptămână;
-prevenirea recidivelor infecţiilor streptococice- conform programelor naţionale-
-sifilis, 2,4 milioane UI i.m. la intervale de 4-5 zile.
Peniciline orale
Fenoximetilpenicilina (Penicilina V)
Se administrează oral sub formă de sare de potasiu sub formă de comprimate sau ca
sare a benzatinei sub formă de sirop.
Este relativ stabilă la acţiunea sucului gastric, având o biodisponibilitate orală de 50%.
Alimentele îi scad absorbţia, datorită legării de proteinele alimentare. Este preferabil ca
administrarea să se facă pe stomacul gol. Legarea de proteinele plasmatic se face în proporţie de
80%. T1/2 este de 45 minute.
Spectrul antmicrobian este similar penicilinei G, dar concentraţii plasmatice reduse
permit administrarea ei doar în infecţii uşoare şi medii cu germeni foarte sensilbili.
Este indicată în infecţii uşoare: faringite, otite, sinuzite mai ales la copii şi pentru
profilaxie.
Administrarea se face la 6 ore. 5 mil UI/zi.
Efecte secundare: greţuri, diaree.
Peniciline antistafilococice
2
- renale: nefrită alergică sau toxică;
- SNC: convulsii la doze foarte mari şi în prezenţa insuficienţei renale;
- Reacţii alergice (riscul de şoc anafilactic este foarte mic).
Oxacilina
Biodisponibilitatea după administrare orală este de aproximativ 33% datorită absorbţiei
intestinale reduse. Legarea de proteinele plasmatice este mai mare de 90%. Are difuziune bună
în ţesuturi. T1/2 este scurt.
Epurarea se face prin metabolizare (45%) sau renal (46%).
Spectrul antimicrobian este specific penicilinelor antistafilococice, fiind indicată în infecţii ale pielii,
aparatului respirator, septicemii.
Se administrează oral cu 1 oră înainte de mâncare sau parenteral.
Doze: 500mg-1g odată în 4-6 prize.
Copii: 50-100mg/kg/zi
Parenteral: 2-12 g/zi fracţionat la 4-6 ore.
Indicaţii : în infecţii cu stafilococ penicilorezistenţi,, localizate la nivelul pielii, aparatului
respirator, osteomielită, septicemie.
Contraidicaţii: alergie la peniciline sau în infecţii sensibile la penicilina G.,insuficienţă hepatică.
Cloxacilina
Are biodisponibilitate orală mai mare comparativ cu oxacilina (43%). Epurarea se face
predominant renal sau prin metabolizare. Se leagă de proteinele plasmatice 75-80%.
Se administrează oral sau i.m., ca sare sodică în infecţii stafilococice.
Adulti şi copii peste 14 ani : 250-500 mg la 6ore.
Copii, cu greutate mai mică de 20 kg: 50 mg/kg/zi.
Dicloxacilina
Biodisponibilitatea după administare orală este de 50-85 %. Nivelurile plasmatice eficace se
menţin 6 ore. Epurarea este predominant renală.
Adulţi şi copii peste 14 ani : 250-500 mg la 6 ore.
Copii (sub 25 kg): 25mg/ kg/zi.
Nafcilina
Absorbţia este incompletă şi inegală din intestin. Legarea de proteinele plasmatice este de
aproximativ 90%.
Epurarea se face prin metabolizare hepatică şi în măsură mai mică renal.
Este cea mai eficientă penicilină faţă de stafilococul auriu penicilinazo- pozitiv.
Clasificarea aminopenicilinelor:
- substanţe active ca atare: ampicilina, amoxicilina;
- prodroguri: pivampicilina, bacampicilina, talampicilina, hetacilina.
Spectru antimicrobian:
- coci gram pozitivi (cu excepţia stafilococului penicilinazo pozitiv) şi coci gram negativi;
- bacili gram negativi.
Cocii gram pozitiv prezintă o sensibiliate mai mică decât la benzilpenicilină.
O mare parte din bacilii gram negativ, iniţial sensibili la ampicilină au devenit rezistenţi:Klepsiella,
Enterobacter, Serratia, Proteus vulgaris, Pseudomonas.
Parţial rezistenţi sunt unele tulpini de enterobacteriacee: E. coli, Proteus mirabilis, Salmonella,
Schigella.
Sunt active după administrare orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac.
Ampicilina
Este rezistentă la acţiunea acidului clorhidric din stomac, iar absorbţia se realizează din
intestin. Biodisponibilitatea este redusă cu 30% dacă se administrează pe stomacul plin. Se
administrează cu 30-60 minute înainte de mâncare sau cu 2 ore după mâncare.
2
Are distribuţie mare în ţesuturi, realizând concentraţii mari în lichidele biologice. Trece în
LCR în concentraţii mici (difuziunea este mai bună în meningite, când realizează concentraţii mai
mari, de aproximativ 40-70% mari decât cele plasmatice).
Se elimină predominant renal, în formă activă (82%). O parte se elimină prin bilă şi prin
scaun. T1/2 este de 90 minute şi creşte în insuficienţa renală şi hepatică.
Indicaţii:
- meningite bacteriene la copii, provocate de Haemophilus influenzae, pneumococ sau
meningococ;
- sinuzite, otită medie, bronşite cronice acutizate cu Haemophilus influenzae, pneumococ,
streptococ piogen;
- uretrită gonococică;
- infecţii urinare cu germeni sensibili: colibacili sau Proteus mirabilis;
- infecţii biliare cu colibacili sensibili;
- listerioză;
- medicaţie de alternativă în febra tifoidă şi paratifoidă;
- gastroenterita salmonelozică neinvazivă.
Doze:
Adulţi:2-4 g/zi la 6 ore.
Copii: 100-200 mg/kg/zi în 3-4 prize.
Poate favoriza diareea la sugari sau suprainfecţia cu Candida.
Ampicilină+sulbactam (Unasyn)
Sulbactamul este un inhibitor de beta-lactamază, care are eficacitate antibacteriană redusă
dacă s-ar utiliza singur. Asociat cu ampicilina lărgeşte spectrul antimicrobian al acesteia şi asupra
germenilor producători de beta-lactamaze, asocierea fiind activă pe:
- coci gram pozitiv, inclusiv stafilococi rezistenţi la peniciline,
- coci gram negativ, inclusiv gonococi rezistenţi la ampicilină;
- bacili gram negativ: H. influenzae, E. coli, Klepsiella pneumoniae, Proteus mirabilis şi
vulgaris, Bacterioides fragilis, producători de betalactamaze.
Sunt rezistente la toate enterobacteriaceele care produc beta-lactamaze: Enterobacter. Serratia,
Pseudomonas şi unele tulpini de stafilococi.
Indicaţii:
- infecţii ale tractului respirator;
- infecţii gonococice, avort septic;
- infecţii gastrointestinale;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi;
- infecţii osteorticulare.
Asocierea ampicilină/sulbactam se face în raport 2/1.
Doze: un comprimat a 375mg la 6ore.
Amoxicilina
Are biodisponibilitatea orală mai mare (96%) comparativ cu ampicilina. Absorbţia nu
este influenţată de alimente.
Are difuziune mai bună în ţesuturi, inclusiv în secreţiile bronşice. Eficacitatea se menţine
şi după ce procesul inflamator scade. T1/2 mediu este de 1,7 ore. Eliminarea se face renal, 86%
în formă activă.
Se administrează oral, i.m., i.v.:
• Adult: 250-500 mg la 8 ore în funcţie de gravitatea infecţiei.
• Copii: 125 mg la 8 ore
• Copii sub 2 ani: 6,25 mg la 8 ore
• În enterocolite: 1-2 g /zi.
• Gonoree: 3 g/zi în doză unică.
• În otită medie la copii (2-10ani) 750mg de 2 ori pe zi, timp de 2 zile.
Amoxicilina+ acid clavulanic (Augmentin, Amoksiklav)
Farmacocinetica amoxicilinei şi a acidului clavulanic sunt asemănătoare, astfel încât
asocierea posedă aceleaşi proprietăţi ca şi amoxicilina.
2
Acidul clavulanic este un inhibitor de beta lactamază şi în asociere cu amoxicilina îi
lărgeşte spectrul antimicrobian al acestuia.
Spectrul antimicrobian al asocierii şi indicaţiile terapeutice sunt aceleaşi cu ale asocierii
ampicilină-sulbactam.
Asocierea amoxicilină-clavulanat de potasiu se face în raport de 2/1 sau 4/1.
Clasificare:
- carboxipeniciline: carbenicilina, ticarcilina;
- ureidopeniciline: mezlocilina, azlocilina, peperacilina.
Spectrul antimicrobian cuprinde:
- bacterii gram-pozitive (bacili şi coci); sunt active pe aceşti germeni la concentraţii mai
mari comparativ cu benzilpenicilina.
- Bacili gram-negativ, inclusiv Pseudomonas.
Sunt indicate în infecţii cu pseudomonas singure sau în asociere cu aminoglicozide sau
ciprofloxacină.
Carbenicilina
Nu se absoarbe după administrare orală, de aceea se administrează i.m. sau i.v.. legarea
de proteinele plasmatice este medie. Are difuziune bună în ţesuturi, dar nu trece în LCR prin
meningele neinflamat (în meningite poate atinge concentraţii de 30-50% comparativ cu cele
plasmatice). Realizează concentraţii mai mari decât cele plasmatice în bilă.
Reacţii adverse:
- reacţii alergice, în special erupţii cutanate;
- accidente hemoragice, la doze mari şi la bolnavii cu insuficienţă renală, deoarece are
acţiune antiagregantă plachetară şi prelungeşte timpul de sângerare.
- Hepatice: creşterea transaminazelor serice, hepatită;
- Renale: nefrită interstiţială;
- Convulsii, la doze mari;
- Tulburări electrolitice: creşterea Na+ deoarece 1 g de antibiotic conţine 1,7 mEq Na şi
hipopotasemie (se elimină cantităţi mari de K+ datoriţă anionilorcarbenicilinei care nu se
reasorb tubular).
Este indicată în:
- infecţii cu Pseudomonas: pneumonie, infecţii respiratorii, meningite, abcese cerebrale,
arsuri infectate, infecţii cutante, infecţii urinare.
- Se utilizează în infecţii urinare, genitale cu Entrobacter, E. coli, Proteus indol-pozitiv,
Proteus mirabilis.
- Este activă pe bacterioides fragilis, Clostridium tetani.
Se administrează i.m. sau i.v. 1g la 6 ore.
La copii: 100 mg/kg/zi
Există şi preparate cu administrare orală: carindacilina (esterul indanilic al carbenicilinei) şi
carfecilina (esterul fenilic al carbenicilinei).
Carindacilina –este rezervată pentru tratamentul oral- al infecţiilor urinare cu Streptococus
fecalis,Pseudomonas, Proteus , Enterobacter- numită şi penicilină pentru Proteus şi
Pseudomonas.
Azlocilina
Se administrează parenteral. Eliminarea se face predominant renal, dar şi biliar.
Este indicată în infecţii grave cu Pseudomonas: infecţii pulmonare, urinare, septicemii, la bolnavii
neutropenici imunodeprimaţi. Se asociază frecvent cu aminoglicozide.Se adm .2-5 g la 8 ore.
Ticarcilina
Are propietăţi asemănătoare carbenicilinei fiind indicată în:
- septicemii, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi produse de Pseudomonas;
- infecţii urinare cu bacili gram negativ, inclusiv Enterococ;
2
- infecţii respiratorii, intraabdominale şi pelvine, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi produse
de anaerobi.
se asociază cu acidul clavulanic (Timentin) pentru lărgirea spectrului şi asupra germenilor
secretori de beta-lactamaze.
Piperacilina
Are spectru asemănător carbenicilinei, cu avantajul că este mai activă pe Pseudomonas,
Enterococi şi Klepsiella.
Se poate asocia cu tazobactam (inhibitor de beta-lactamază)
Se administrează i.v. lent.
Mecilinam
Spectrul antibacterian este îngust şi cuprinde în special bacterii gram-negative,
enterobacteriacee.
CEFALOSPORINELE
2
Unii bacili G-: Proteus mirabilis, Klepsiella pneumoniae, E. coli.
Spectrul corespunde asocierii: ampicilină+oxacilină.
Generaţia a II-a:
Coci G+: streptococ, pneumococ, stafilococ secretor de beta-lactamaze, dar meticilino sensibil;
Coci G-: meningococ, gonococ;
Unii bacili G-:Haemophilus influenzae, inclusiv cel rezistent la ampicilină, Proteus mirabilis,
Klepsiella pneumoniae, E. coli.
Spectrul este corespunzător asocierii: ampicilină+ oxacilină+ gentamicină+ metronidazol.
Generaţia a III-a:
Grupul cefotaximei este activ pe coci G+ şi G-, pe enterobacterii (cu efect redus pe Bacterioides
fragilis şi pe piocianic).
Grupul ceftazidinei este activ pe bacilii G- anaerobi, inclusiv pe piocianic.
Grupul oxacefemelor (moxalactam) este activ pe Bacterioides fragilis şi pe alţi germeni anaerobi.
Spectrul este corespunzător asocierii: ampicilină+oxacilină+ticarcilină+metronidazol.
Generaţia a IV-a:
Sunt active pe germenii secretori de betalactamaze, având spectru ultralarg, care cuprinde
enterobacteriacee şi alţi germeni anaerobi.
Reacţii adverse comune cafalosporinelor:
• Reacţii de hipersensibilizare manifestate prin: erupţii maculo-papulare, febră. Mai rar se
înregistrează urticarie, bronhospasm şi şoc anafilactic.
• Reacţiile alergice sunt încrucişate cu penicilinele, de aceea trebuie evitate la bolnavii
care au avut în antecedente accidente alergice la peniciline.
• Reacţii hematologice. Neutropenie şi trombocitopenie. Rar pot produce hemoliză.
• Produc sângerări prin tulburări de coagulare, cu scăderea concentraţiei de protrombină,
ca urmare a reducerii sintezei de vitamina K. Acest efect apare la compuşii cu catenă
metiltiotetrazolică: latamoxef, cefoperazonă, cefotetan, cefamandol, care inhibă
carboxilaza dependentă de vitamina K. Latamoxeful are şi acţiune antiagregantă
plachetară..
• Pentru cefalosporinele din generaţia a III-a efectul se datorează perturbării florei
intestinale saprofite.
• Nefrotoxicitatea este mai intensă la cefaloridină (de aceea a fost retrasă din uz) şi creşte
în urma asocierii cu aminoglicozide.
• Hepatotoxicitatea se manifestă prin creşterea transaminazelor serice,a fosfatazei
alcaline. Produc litiază biliară reversibilă la întreruperea tratamentului.
• Convulsiile apar la administrarea de doze mari, mai ales la sugari şi copii mici.
• Reacţii adverse gastrointestinale: greţuri, vărsături; în mod excepţional poate apare colită
pseudomembranoasă cu Clostridium difficile, cu Candida sau cu stafilococi meticilino
rezistenţi.
• Reacţii adverse locale: flebită şi durere la locul administrării intramusculare.
• Alte reacţii adverse. Intoleranţă la alcool, cu apariţia efectului de tip disulfiram.
2
Cefalotina
După administrare orală nu se ating concentraţii plasmatice eficiente. Absorbţia i.m. este rapidă şi
completă. Difuziunea în ţesuturi este bună, redusă în LCR. Metabolizarea este hepatică (prin
dezacilare ), iar eliminarea se face renal.
Reacţiile adverse sunt comune cefalosporinelor. La doze mari poate produce deprimare
medulară sau nefriă interstiţială.
La administrare i.v. poate produce tromboflebită locală.
Administrare se face i.v. lent sau în perfuzie. Doze:4-8 g/zi
Cefazolina
Este inactivă după administrare orală. Realizează concentraţii plasmatice mari după administrare
i.m. sau i.v.. legarea de proteinele plasmatice se face în proporţie e 80%. T1/2 este mai lung
comparativ cu cefalotina, iar concentraţia activă se menţine 8-10 ore.eliminarea se face renal,
predominant prin filtrare glomerulră.
Doze: 3-6 g /zi la 6-12 ore.
Cefapirina este asemănătoare cefalotinei
Cefalexina
Este activă după administrare orală, având o biodisponibilitate medie. Legarea de proteinele
plasmatice este medie, eliminarea se face renal cu realizarea de concentraţii plasmatice active în
urină.
Spectrul antimicrobian cuprinde bacterii G+ şi unii bacili G-: E. coli, Proteus, Klepsiella.
Doze adulţi : 0,5-1g la 8 ore.
copii: 50-100 mg/kg/zi la 8 ore.
Cefradina
Se administrează atât oral cât şi parenteral
Doze: 250-500mg de 4 ori/zi.
Cefadroxil
Se utilizează atât oral (suspensie,comprimate, capsule) cât şi parenteral.
2
Coci G+ (pneumococ)şi G- (gonococ), bacili G- (E. coli, Proteus mirabilis), bacterii anaerobe
( Bacterioides fragilis, Peptostreptococcus, Clostridium perfringens).
Este indicată datorită spectrului antimicrobian în infecţii mixte cu germeni aerobi şi anaerobi
(peritonită, infecţii intraabdominale), uretrită gonococică cu germeni rezistenţi la penicilină,
preoperator, în prevenirea infecţiilor chirurgicale.
Doze: i.m. sau i.v. 1-2 g la 8 ore.
Cefaclor
Are absorbţie orală bună, scăzută de prezenţa alimentelor. Difuzează bine în ţesuturi, cu
excepţia LCR. Eliminarea se face renal şi biliar în formă activă.
Se utilizează în infecţii respiratorii, ORL, urinare cu gemeni sensibili.
Doze:
Adult: 750 mg/zi la 8 ore.
Copii şi sugari: 200mg/kg/zi în 2-3 prize.
Cefotaxima
Nu se absoarbe oral. Difuziune bună în ţesuturi şi lichidele biologice (ascitic, din urechea medie),
inclusiv în ochi şi LCR (când meningele este inflamat realizează concentraţii mai mari).
Metabolizarea are loc în ficat prin dazacilare cu formarea unui metabolt inactiv. Eliminarea se
face renal.
Reacţiile adverse sunt comune cefalosporinelor, dar cu frecvenţă mai mare a sângerărilor prin
hipovitaminoză K, suprainfecţii cu Candida, colită pseudomembranoasă.
Este indicată în infecţii grave: septicemii, endocardite, meningite cu germeni sensibili., polinefrita
din timpul sarcinii cu germeni gram negativ , rezistenţi la alte antibiotice.
Doze: 3-6 g/zi în 3 prize.
Cefoperazona
Este inactivă oral, nu trece în LCR. Se elimină predominant prin bilă, de aceea eliminarea
scade în caz de insuficienţă hepatică sau obstrucţie biliară.
Spectrul este comun cefalosporinelor din generaţia aIII-a cu excepţia că este mai puţin activă pe
enterobacteriacee.
Reacţiile adverse sunt comune cefalosporinelor şi în plus produce:
• Hemoragii prin hipovitaminoză K.
• Diaree,
• La asocierea cu alcool produce reacţii de tip disulfiram şi după 5 zile de la întreruperea
tratamentului.
Este indicată în:
Infecţii cu bacili G- la bolnavii cu insuficienţă renală (deoarece nu se elimină renal);:
Asociată cu aminoglicozidele în infecţii cu Pseudomonas; pneumonii cu germeni G- sensibili.
Doze:
Adulţi: 1-2 g/zi la12 ore i.v.
În infecţii grave se poate ajunge la 9 g/zi.
Latamoxef
Este activ pe bacili G-, inactiv pe coci G+
Se administrează parenteral 4-6 g/zi.
Ceftazidina ( FORTUM )
2
Este inactivă oral, eliminarea se face renal, netransformată în proporţie de 84 %. Difuzează bine
în ţesuturi, realizează concentraţii variabile în LCR.T1/2este de 2 ore.
Spectrul antimicrobian prezintă unele deosebiri:
Este cea mai activă cefalosporină din generaţia a III-a pe Pseudomonas.
Eficacitatea este mai slabă pe cocii G+.
Doze: 2-4 g în 2 prize.
Ceftriaxon
Inactivă pe cale orală. Realizează concentraţii plasmatice mari după administrare i.m. sau i.v
.legarea de proteinele plasmatice este de 90-95 %. Distribuţie bună în ţesuturi, inclusiv LCR:
Concentraţiile active se menţin 24 ore. Se elimiă renal în formă activă şi prin bilă. T1/2 mediu
este de 7ore.
Este o cefalosporină cu spectru larg, foarte bine suportată.
Este indicată în infecţii grave cu germeni sensibili:
Meningite (excepţie făcând cele produse de Monocytogenes);
Infecţii urinare şi respiratorii severe;
Infecţii ale pielii, oaselor şi articulaţiilor;
Pentru profilaxia chirurgicală.
Doze: 1-2g/zi la 12 ore sau in administrare unică.
Cefixima
Biodisponibilitatea după administrare orală este medie, 40-50%. T1/2 este de aproape 4 ore,
se elimină renal în proporţie de 40%. Stabilă la beta lactamaze.
Spectrul antimicrobian este larg, cuprinzând germeni G+ şi G-. Activitate redusă pe stafilococi.
Doze:
400mg/zi în priză unică sau în două prize.
Cefsulodin
Este de circa 10 ori mai activă pe piocianic decât aminoglicozidele(gentamicina).
2
În infecţii grave cu Pseudomonas se asociază cu alte antibiotice active pe acest tip de germeni:
peniciline, cefalosporine, chinolone.
În infecţii intraabdominale se asociază cu metronidazol sau clindamicină.
Doze: i.m. sau i.v. 0,5-1 g la 12 ore.
Cefpiroma
Asemănătoare cefepimei
Doze: 1-2 g la 12 ore.
CARBAPENEMII
3
Este indicată în infecţii nosocomiale cu germeni gram negativ multirezistenţi, infecţii în
care sunt suspectate bacterii anaerobe, sau Pseudomonas.
În infecţiile cu Pseudomonas se poate asocia cu aminoglicozide.
Doze: 0,5 g de 3 ori pe zi.
Meropenem
Este asemănător imipenemului cu următoarele avantaje:
- este stabil la acţiunea DHP-1, de aceea se poate administra singur;
- nu produce convulsii şi se poate folosi în meningite produse de pneumococi,
meningococi, H. Influentzae.
Ertapenem
Asemănător imipenemului.
Este indicat în: infecţii intraabdominale, ale tegumentelor, ale aparatului urinar, pelvine, moderate
sau severe cu germeni sensibili.
MONOBACTAMII
MACROLIDELE
3
- generaţia I: eritromicina, oleandomicina, josamicina,spiramicina.
- generaţia a II-a: roxitromicina, diritromicina, claritromicina, azitromicina, telitromicina.
Spectrul antimicrobian:
- asemănător penicilinei G
- coci G+, streptococ inclusiv stafilococii penicilinazo-secretori ,mai puţin sensibili
- bacili G+: bacilul difteric foarte sensibil, Lysteria monocitogenes,
- coci G-;
- mycoplasme;
- Chlamydii;
- Rickettsii;
- Treponeme;
- Actinomicete.
Mecanismul de acţiune- constă în inhibarea sintezei proteice ribozomale, prin fixare de
subunităţile ribozomale 50 S, blocând reacţiile de transpeptidare şi/sau translocaţie. La
concentraţii terapeutice obişnuite, efectul este bacteriostatic, iar la concentraţii mari este
bactericid..
Eritromicina
Este un antibiotic natural din culturile de Streptomyces erythreus, cu caracter bazic.
Are absorbţie redusă pe cale orală, deoarece este inactivată de sucul gastric. Se
administrează ca preparate enterosolubile cu biodisponisilitate variabilă. Alimentele reduc
absorbţia eritromicinei, se administrează cu cel puţin o oră înainte de mâncare. Se fixează de
proteinele plasmatice în proporţie de 84 %, realizând concentraţii active care se menţin 6 ore.
Difuzează bine în ţesuturi, cu excepţia LCR. Trece placenta şi prin laptele matern. Se
concentrază în ficat unde se metabolizează parţial prin demetilare şi se elimină prin bilă în
concentraţii mari. Eliminarea se face prin bilă , fecale (2/3) şi renal (1/3).
Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului,
microorganism şi faza de creştere a microorganismului.
Intoxicarea microorganismelor este datorată fixării pe subunitatea ribozomală 50 S şi
împiedicarea sintezei proteinelor bacteriene. Legarea de ribozomi este reversibilă şi competitivă
cu clindamicina şi clorafenicolul.
Antibioticul pătrunde în bacteriile G+ în concentraţii mai mari decât în cele G-. Activitatea
este maximă la pH alcalin deoarece concentraţia formei este mai mare şi pătrunde mai uşor prin
peretele bacterian. Este activă pe germeni intracelulari deoarece realizează concentraţii mari în
macrofage şi leucocite polimorfonucleare.
Spectrul antimirobian este specific grupei fiind activ pe:
- coci G+: pneumococ, streptococ, stafilococ pnicilinazosecretor;
- coci G-: Neisseria ghonoreae, N. Meningitidis;
- bacili G+: bacilul difteric (de elecţie), Clostridium perfringens, Clostridium tetani, Lysteria
monocytogenes,
- Mycoplasma pneumoniae;
- Treponema palidum;
- Rickettsii;
- Chlamidii.
Rezistenţa apare prin:
- mutaţii ale receptorului specific de la nivelul ribozomilor 50 S;
- scăderea permeabilităţii membranelor celulare bacteriene;
- inactivarea antibioticului sub acţiunea unei esteraze mediate plasmidic.
Reacţii adverse:
- digestive: greaţă, vomă, diaree, anorexie;
- rar fenomne alergice: erupţii cutanate, febră, eozinofilie;
- rar aritmii cardiace;
- la doze mari poate produce hipoacuzie tranzitorie.
- Folosirea esterilor pentru o perioadă mai mare de 2 săptămâni duce la dezvoltarea
icterului colestatic.
Contraidicaţii: în insuficienţă renală şi hepatică.
Utilizări:
3
Este antibiotic de elecţie în:
- pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae;
- difterie;
- tuse convulsivă.
- Pneumonia cu Clamydia trachomatis la sugari;
- Forme grave de enterocolită cu Campilobacter pilori
Reprezintă medicaţia de alternativă la bolnavii alergici la peiciline deoarece au acelaşi spectru
antimicrobian.
- în infecţii streptococice: faringită, scarlatină, otită medie;
- infecţii pneumococice: pneumonii, otită medie;
- prostatită bacteriană, infecţii biliare;
- acneea vulgaris în aplicare topică.
Preparate sub formă de comprimate:
Eritromicină propionat
Eritromicină stearat
Eritromicină estolat
Eritromicină etil succinat
Preparate parenterale:
Eritromicină lactobionat, utilizată doar în infecţii grave.
Josamicina
Absorbţia orală este superioară eritomicinei, rezistenţa la antibiotic se instalează mai greu,
acţiunea este de tip bacteriostatic.
Doze: 1,5-2,g/zi în 3-4 prize
Spiramicina se utilizează în infecţii stafilococice rezistente sau asupra unor coci G-, bacili G-
asupra cărora eritromicina are eficacitate redusă.
Macrolide noi: au T1/ 2 mai lung (aprox 10 ore ), de aceea se administrează de două ori pe zi.
Roxitromicina
Este o macrolidă semisintetică, stabilă la acţiunea sucului gastric şi cu absorbţie crescută din
intestin. Difuziunea în ţesuturi şi lichidele biologice este mai bună comparativ cu eritromicina.
Particularitatea este penetrabilitatea ridicată în macrofage şi leucocite, ceea ce îi sporeşte
eficacitatea pe germenii intracelulari. Utilizări: infecţii ale aparatului respirator, urinar, genital,
piodermite şi alte infecţii cutanate cu germeni sensibili.
Diritromicina
Biodisponibilitatea orală este redusă, scăzută în prezenţa alimentelor. Prin hidroliză
neenzimatică se transformă în eritromicilamină activă.
Indicaţii: în exacerbări acute ale bronşitelor suprainfectate cu Moraxella catarrhalis, în pneumonii
cu Legionella, Mycoplasma, faringite streptococice, în infecţii cutanate cu stafilococi sensibili la
meticilină.
Claritromicina
Are biodisponibilitatea superioară eritromicinei. Se concentrează în ţesuturi, realizând
concentraţii mai mari decât cele plasmatice. Metabolizarea este hepatică, cu formarea unui
metabolit activ mai ales pe Haemophilus. T1/2 este de aproximativ 5 ore.
Spectrul este asemănător eritromicinei dar este activă şi pe: Mycobacterium avium, Helicobacter
pylori. Este mai activă pe Haemophilus de 2 ori faţă de eritomicină.
Doze: 250-500 mg la 12 ore
.
Azitromicina (Sumamed)
Biodisponibilitatea orală este medie, scăzută în prezenţa alimentelor. Se acumulează în ţesuturi
şi se eliberează lent, având un T1/2 de 60 ore. Se acumulează în eritrocite şi macroface.
Realizează concentraţii plasmatice mari în spută, plămâni, amigale, sinusuri, stomac, organe
genitale feminine şi prostată.
Spectrul este asemănător eritromicinei dar este activă şi pe unele bacterii G-: Haemophillus
influenzae, Moraxella catarrhalis, Legionella, Neisseria, Bordetella.
Doze: prima zi 500mg în priză unică, apoi 250 mg/zi 4 zile sau 500 mg/zi 3 zile
Poate interacţiona cu medicamente biotransformate de sistemul oxidazic microzomial
dependent de citocrom P450 ( warfarină, teofilina ,midazolam).
3
Ketolides (Telithromycin)- compus semisisntetic derivat de eritromicină,are proprietăţi
antibacteriene , similare cu eritromicina. Ketolidele - sunt active pe staphylococci, streptococci,
S.pneumoniae, Haemophylus spp. Moraxella catarrhalis ,mycoplasma,chlamydia, Legionella.
LINCOSAMIDE
Clindamicina
3
Lincomicina
GLICOPEPTIDE
Vancomicina
Se absoarbe limitat din intestn după administrare orală. Legarea de proteinele plasmatice
este slabă. T1/2 este variabil în funcţie de vârstă fiind de 5-6 ore la adult, 2-3 ore la copii, 4 ore la
sugari şi de 5-10 ore la nou-născuţi. Are distribuţie largă în ţesuturi cu realizarea de concentraţii
eficace în plămâni, inimă, rinichi , oase şi lichidele biologice: pleural, peritoneal, pericardic şi
sinovial.
Difuziunea este redusă în umoarea apoasă şi LCR. Eliminarea după administrare
sistemică se face prin urină, în proporţie mare în formă neschimbată, prin filtrare glomerulară. În
insuficienţă renală T1/2 poate creşte până la 7 zile.
Mecanisml acţunii : antibacteriene este bactericid prin inhibarea consolidării peretelui celulelor
bacteriene. Inhibă şi sinteza ARN-ului citoplasmatic.
Spectrul antimicrobian cuprinde:
- bacterii G+ ,coci,bacili G pozitiv , aerobe: stafilococi, inclusiv cei rezistenţi la meticilină,
streptococi, enterococi, pneumococi, Corynebacterium, Listeria, Clostridium.
Are efect nefrotoxic şi ototoxic ireversibil doar la doze mari .
La administrare injectabilă rapidă sau în soluţie concentrată poate produce reacţie anafilactoidă
trecătoare caracteristică "red man syndrom" (sindrom om roşu).
Indicaţii:
Este antibiotic de rezervă utilizat în:
- infecţii cu stafilococi rezistenţi la meticilină;
- infecţii cu pneumococi rezistenţi la peniciline şi cefalosporine;
- endocardite date de streptococi , enterococi şi stafilococi ;
- antibiotic de alternativă în infecţii grave cu bacterii G+ la bolnavii cu alergie la
antibioticele beta-lactamice;
- profilactic în cadrul intervenţiilor cardiovasculare sau ortopedice pentru implante
protetice, pentru prevenirea infecţiilor cu S. Epidermidis sau S.aureus, rezistenţi la
meticilină. Se asociază cu o aminoglicozidă pentru extinderea spectrului pe bacili G- şi a
potenţării efectului vancomicinei pe enterococi.
- Oral se administrează la bolnavii cu diaree şi colită pseudomembranoasă produse de
Clostridium difficile, care complică tratamentul cu Clindamicină.
- Nu pătrunde în LCR.
Doze: 1-2 g la 12 ore.
Teicoplamina-cu profil asemănător vancomicinei
Nu se absoarbe oral, se administrează i.m., volumul de distribuţie mare cu concentraţii
terapeutice în oase, ficat, pancreas.
Are efect bactericid – prin inhibarea consolidării peretelui celulei bacteriene, inhibarea sintezei
ARN citoplasmatic.
Se utilizează în infecţii grave,endocardite, osteomielite.
3
AMINOGLICOZIDE
Proprietăţi comune:
- nu se absorb din tubul digestiv decît 1-2 %, toate aminoglicozidele au absorbţie redusă,
deoarece la pH-ul intestinal predomină forma ionizată neabsorbabilă (concentraţiile
plasmatice atinse după administrare pe această cale sunt ineficace terapeutic). După
administrare orală se elimină integral prin scaun
- nu se administrează oral pentru efecte sistemice
Absorbţia este completă după administrare i.m., cu realizarea unor concentraţii plasmtice
maxime după aproximativ o oră de la administrare.. legarea de proteinele plasmatice se face în
procent mic. T1/2este scurt, aproximativ 2-3 ore.
- eliminarea se face pe cale renală, în parte activă, netransformată, ducînd la o toxicitate
crescută în insuficienţă renală.
Difuziunea în ţesuturi este bună, mai puţin în LCR (realizează concentraţii inficiente).
Difuzează în lichidele biologice: pleural, pericardic, ascitic, sinovial, în secreţiile branşice.
Cea mai mare concentraţie este atinsă în corticala rinichiului; 85% din cantitatea conţinută în
organism la sfârşitul tratamentului.
Trece prin placentă, realizând concentraţii de 25 % din concentraţia plasmatică a
mamei.
Mecanismul de acţiune este bactericid. Pătrund în celulele bacteriene prin difuziune şi transport
activ şi se fixează pe subunităţile ribozomale 30S, inhibând astfel sinteza proteică bacteriană.
De asemenea modifică formarea polipeptidică prin citirea greşită a codului genetic.
Acest lucru determină lezarea membranelor citoplasmatice cu pierderea constituenţilor
intracelulari ducând la moartea celulei bacteriene.(efect bactericid ).
Au efect postantibiotic, ce se menţine câteva ore după scăderea concentraţiilor
plasmatice sub valoarea CMI. Acest efect este favorizat de prezenţa leucocitelor şi creşte cu
concentraţia şi durata expunerii la antibiotic.
Spectrul antimicrobian:
- bacili gram negativ aerobi: Enterobacter, E. coli, Klepsiella pneumoniae, Proteus
mirabilis, Proteus indol pozitiv, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella, Seratia, Schigella.
- Coci gram pozitiv: stafilococi (tulpinile rezistente la meticilină sunt rezistente şi la
gentamicină).
- Mycobacterium tuberculozis- streptomicina şi kanamicina.
- bacili gram pozitiv- Lysteria
Acţiunea antibacteriană scade în prezenţa puroiului deoarece o parte din moleculele de
antibiotic se leagă de acizii nucleici eliberaţi prin liză celulară; de asemenea, în condiţiile
anaerobiozei este inhibat mecanismul activ care transportă antibioticul în interiorul celulei
bacteriene.
Mecanismul transportator activ este inhibat în mediul acid şi prin asocierea cu cationi
bivalenţi (calciu şi magneziu în cantităţi mari).
Rezistenţa bacteriană poate apare datorită unor mutaţii ribozomale ceea ce modifică locul de
legare la nivelul ribozomilor, sau apar unele enzime mediate plasmidic ce inactivează antibioticul.
Farmacotoxicologie
Sunt antibiotice cu indice terapeutic mic, cu concentraţia plasmatică eficace terapeutic
apropiată de cea toxică.
Principalele efecte adverse sunt oto- , nefro- şi neurotoxicitatea.
3
Ototoxicitatea se manifestă prin leziuni cohleare şi vestibulare. Aminoglicozidele
realizează concentraţii mari în perilimfa din urechea internă, producând distrugerea celulelor
senzoriale şi degenerescenţa retrogradă a nervului acustic. Ototoxicitatea este favorizată de
folosirea unor doze mari, tratament prelungit, vârsta înaintată, scăderea volumului intravascular;
şoc, deshidratare, febră prelungită, tratament cu diuretice.
Leziunile cohleare se manifestă prin tinitus, senzaţie de înfundare a urechilor, urmate de
surditate.
Leziunile vestibulare se manifestă prin: cefalee, greaţă, vomă, tulburări de echilibru,
nistagmus, urmate de ataxie.
Nefrotoxicitatea apare datorită acumulării aminoglicozidelor în parenchimul renal şi
depide e concentraţie. Este favorizată de prezenţa leziunilor renale, vârstă înaintată, scăderea
volumului intravascular, asocierea cu alte medicamente nefrotoxice.
Scad filtrarea glomerulară prin inhibiţia unei fosfolipaze implicată în sinteza
prostaglandinelor vasodilatatoare. Se instalează astfel un deficit de prostaglandine, creşterea
angiotensinei II, care produce vasoconstricţie, şi scăderea filtrării glomerulare.
Neurotoxicitatea se explică prin atingerea perechii VIII a nervilor cranieni cu tulburări de
echilibru şi ataxie.
Au efect pseudocurarizant prin inhibarea eliberării acetilcolinei din terminaţiile
presinaptice. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice cu stare de
oboseală a musculaturii scheletice şi respiratorii (chiar apnee). De aceea hipocalcemia marcată
sau asocierea cu curarizante creşte riscul acestor accidente.
Reacţiile alergice se produc cu frecvenţă redusă şi se manifestă prin eozinofilie, erupţii
cutanate, febră.
Rezistenţa bacteriană
Poate apare uşor – se datoreşte unor enzime mediate plasmidic,care sunt situate în
membrana celulelor bacteriene şi inactivează aminoglicozidele prin acetilare, fosforilare..
- imposibilitatea antibioticului de a pătrunde prin membrana celulei bacteriene, datorită
unor mutaţii care modifică mecanismul transportor activ,
- rezultatul unor mutaţii ribozomiale,care modifică locul de legare a
aminoglicozidelor,respectiv împiedică fixarea eficace pe ribozomi.
Indicaţii
Sunt antibiotice indicate în infecţii grave cu bacili gram negativ aerobi , rezistenţi la alte antibiotice
mai puţin toxice.
Se folosesc frecvent asociate cu alte antibiotice pentru lărgirea spectrului antimicrobian şi pentru
efectul sinergic:
- în infecţii grave cu Pseudomonas se asociază cu carbenicilina sau cu alte peniciline sau
cefalosporine active pe acest germen;
- în infecţii cu enterococ se asociază cu benzilpenicilina, ampicilina sau vancomicina;
- în infecţii grave cu stafilococii penicilinazo secretori se asociază cu oxacilina;
- în infecţii grave cu Klepsiella şi în infecţii pneumococice nosocomiale se asociază cu o
cefalosporină;
- în infecţii cu Bacterioides fragilis se asociază cu cloramfenicol, clindamicină, ticarcilină,
metronidazol.
Nu se asociază niciodată între ele.
3
ore. Traversează placenta realizând la făt concentraţii de 50% faţă de concentraţia mamei.
Legarea de proteinele plasmatice se face în procent mic (aproximativ 30%).
T1/2 este de 2-4 ore şi creşte în insuficienţă renală.
Spectrul antimicrobian cuprinde:
- bacili G-: Klepsiella, Salmonella, Schigella, Haemophilus influenzae, Brucella,
Pasteurella;:
- bacilul Koch uman;
- coci G+: stafilococi;
- coci G-: meningococ.
Predomină oto- şi nefrotoxicitatea.
Poate da reacţii alergice: erupţii cutanate însoţite uneori de febră, prurit, eozinofilie.
Este indicată în general în tratamentul tuberculozei în asociaţii polichimioterapice, tratamentul
tularemiei, în combinaţie cu penicilina se utilizează în tratamentul endocarditei bacteriene.
În infecţii cu ceilalţi germeni sensibili are utilizare limitată datorită reacţiilor adverse .
Kanamicina
Proprietăţile farmacocinetice sunt asemănătoare gentamicinei.
Spectrul antimicrobian conţine:
- bacili G-: E. coli, Salmonella, Schigella, Proteus, Klepsiella;
- coci G+: streptococ;
- bacilul tuberculos.
Este ineficace pe Pseudomonas, pneumococ, streptococ piogen, Enterococ, anaerobi.
Indicaţii:
- în infecţii grave cu stafilococ (bronhopneumonie, abces pulmonar, endocardită,
septicemie), infecţii cu bacili G-.
Oral este utilizată pentru pregătirea intervenţiilor pe colon.
Local pentru profilaxia şi tratamentul infecţiilor oculare.
Produce ototoxicitate pînă la surditate ireversibilă, tulburări de echilibru, şi nefrotoxicitate cu
tulburări glomerulare şi tubulare, are şi acţiune curarizantă.
Neomicina
Absorbţia orală este redusă, cu acţiune limitată la nivel intestinal.
Spectrul antimicrobian este asemănător cu cel al streptomicinei.
Prezintă oto- şi nefrotoxicitate mare, care nu permit administrarea sistemică.
La folosire locală produce reacţii alergice manifestate prin erupţii pruriginoase.
Administrată oral în tratamente prelungite poate duce la apariţia unui sindrom de malabsorbţie
intestinală.
Este utilizată în infecţii digestive cu germeni sensibili, pentru pregătirea intervenţiilor pe colon,
comă hepatică (datorită reducerii florei intestinale micşorează producţia de amoniac).
Local în pielodermite , impetigo, furunculi, eczeme infectate, arsuri şi plăgi infectate.
Preparatele topice asociază neomicina, bacitracina şi polimixina B.
Spectinomicina
Este un antibiotic produs de -Streptomyces spectabilis- iar din punct de vedere structural este un
aminocyclitol, se recomandă pacienţilor care sunt alergici la betalactamine,sau chinolonele sunt
contraindicate.
Nu se absoarbe după administrare orală. Se administrează i.m. în doză de 2g.
Spectrul antimicrobian cuprinde germeni gram pozitiv şi gram negativ pe care acţionează
bacteriostatic. Rezistenţa germenilor se instalează rapid.
Se utilizează exclusiv în tratamentul gonoreei la bolnavii alergici la penicilină şi în cazul
gonococilor penicilinazo-secretori.
3
Gentamicina
Absorbţia din tubul digestiv este neglijabilă. După administrare i.m. realizează concentraţii
plasmatice eficiente în 60-90 minute. Circulă în sânge nelegată de proteinele plasmatice.
Concentraţia activă se menţine 8 ore.
T1/2 este variabil; la adulţii normali este între 1-4 ore, în insuficienţa renală creşte în funcţie de
cearance-ul creatininei, putând ajunge în caz de anurie până la 70 ore.
Eliminarea se face renal prin filtrare glomerulară, nemodificată.
Spectrul antimicrobian cuprinde:
- bacili G-: Seratia, Proteus, Pseudomonas, Klepsiella, E. coli, Enterobacter;
- coci G+: stafilococi (stafilococii rezistenţi la meticilină sunt rezistenţi şi la gentamicină).
Rezistenţa bacteriană este mediată plasmidic şi se instalează prin sinteza unor enzime care
inactivează antibioticul.
Este ototoxică, producând mai ales afectare vestibulară, şi nefrotoxică. Nu se asociază cu alte
substanţe oto-, nefro-toxice sau cu curarizante.
Se asociază cu:
- carbenicilina în infecţii cu Pseudomonas;
- ampicilina în infecţii cu colibacili sau Proteus;
- cefalosporine în infecţii cu Klepsiella;
- cu benzilpenicilina sau ampicilina în endocardita cu enterococi rezistenţi la streptomicină.
În meningite cu bacili G- sensibili se administrează sistemic şi pe cale intrarahidiană.
Doze: 40-8mg de 2 ori /zi. În cazuri grave se poate creşte doza la 240 mg/zi în 3 prize. La
bolnavii care au primit curarizante poate cauza apnee toxică.
Tobramicina
Spectrul antimicrobian este asemăntor gentamicinei, dar cu activitate mai intensă pe
Pseudomonas şi Serratia şi mai redusă pe ceilalţi germeni G-. Efectul este sinergic cu
benzilpenicilina sau ampicilina pe enterococ.
Reacţiile adverse sunt comune cu ale gentamicinei dar de intensitate mai scăzută.,nefrotoxicitate
mai redusă.
Se administrează i.m.sau i.v. la 8 ore.
Pentru efect local, în infecţii ale ochiului cu bacterii sensibile, se utilizează sub formă de soluţie
oftalmică 0,3%, sau unguent oftalmic 0,3%.
Sisomicina – spectru antibacterian asemănător
Amikacina
Este un derivat sintetic al kanamicinei eficace pe multe tulpini de enterobacteriacee rezistente la
gentamicină şi tobramicină deoarece are molecula invulnerabilă la enzimele ce inactivează
aceste substanţe. Potenţialul de dezvoltatre al rezistenţei este redus.
Ototoxicitatea este mare, prodicând mai ales leziuni cohleare; nefrotoxicitaea este redusă.
Se foloseşte în infecţii cu germeni G- rezistenţi la gentamicină şi tobramicină; ca tratament
empiric în infecţiile nosocomiale.
Se asociază cu chimioterapice specifice în infecţii cu Mycobacterium tuberculosis, M.avium şi în
noocardioză.
Netilmicina
3
Are proprietăţi asemănătoare gentamicinei cu deosebirea că este rezistentă la enzimele ce o
descompun pe aceasta.
Este activă pe tulpinile rezistente la gentamicină şi tobramicină.
Este mai puţin oto- şi nefrotoxică decât celelalte aminoglicozide.
Administrarea se face oral, în infecţii nosocomiale cu germeni G- şi în infecţiile bolnavilor
imunodeprimaţi.
Local se utilizează în infecţii cu germeni sensibili, ale ochiului şi anexelor sale, sub formă de
soluţie oftalmică 0,3 %.
Isepamicina
Derivat al gentamicine irezistent la majoritatea enzimelor bacteriene inactivatoare pentru
celelalte aminoglicozide.
Spectrul antimicrobian cuprinde:
Coci G+: stafilococi meticilinosesibili;
Bacili G-: Haemophyllus influenzae, Lysteria monocytogenes, campylobacter, Salmonella,
Schigella, E. coli, Proteus, Yersinia.
Cloramfenicolul
Este un antibiotic natural produs de Streptomyces venezuelae.
Claramfenicolul bază se absoarbe bine oral, având biodisponibilitatea orală variabilă 75-90%.
Cloramfenicolul palmitat atinge concentraţii plasmatice mai joase, iar concentraţia maximă se
realizează lent, deoarece cloramenicolul bază activ, se desface treptat prin hidroliză în intestin.
T1/2 este scurt, dar în caz de insuficienţă renală sau hepatică se poate dubla sau tripla.
Are liposolubilitate mare, cu difuziune bună şi rapidă în toate ţesuturile, inclusiv în LCR
(realizează concentraţii e 30-50% faţă de cele plasmatce, atunci când meningele este
neinflamat).
Traversează placenta realizînd la făt concentraţii plasmatice egale cu cele realizate la mamă.
Epurarea se face predominant prin metabolizare (glucuronoconjugare).
O parte se elimină renal netransformat, realizând concentraţii eficiente terapeutic.
Mecanism de acţiune: este bacteriostatic, prin fixarea de subunitatea 50S a ribozomilor
bacterieni, inhibând sinteza proteică microbiană,oprind formarea lanţurilor peptidice.
Spectrul antimicrobian cuprinde:
- bacili G-: E. coli, Klepsiella, Proteus, Enterobacter, Haemophyllus influenzae, Salmonella,
Brucella;
- coci G+: stafilococ auriu penicilinazosecretor;
- coci G-: gonococ, meningococ;
- rickettsii.
Gravitatea reacţiilor adverse produse de cloramfenicol este mare, ceea ce îi restrânge utilizarea
terapeutică.
Reacţii adverse hematologice:
- deprimarea hematopoezei: anemie aplastică (deficit de încorporare a Fe de către
eritrocite), leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie; manifestările clinice constau în
4
hemoragii şi infecţii. Fenomenul este ireversibil şi apare în cursul tratamentului sau după
încetarae lui la diferite intervale de timp. Este favorizat de cure prelungite şi repetate,
fiind independent de doză. Mecanismul este probabil de natură idiosincrazică.
- Reacţii adverse la nivelul tubului digestiv:
diaree, vărsături, dureri abdominale, colici,
hemoragii intestinale (la doze mari în tratamentul de atac al febrei tifoide),
enterită stafilococică severă manifestată prin diaree, hipotensiune cu tendinţă de
colaps, şoc;
pe mucoase produce: glosite, stomatite, limbă neagră, anorectite.
- tulburări neuropsihice de ordin toxic: nevrită optică, confuzie, delir.
La nou născut duce la apariţia sindromului cenuşiu, manifestat prin anorexie, vomă, distensie
abdominală, diaree cu scaune verzi, tahipnee, cianoză, colorarea cenuşie a pielii, letargie.
Moartea survine la 3 zile de la începerea tratamentului.
Fenomenul se datorează deficitului de epurare hepatică prin glucuronoconjugare dar şi
deficitului de eliminare renală a formei neconjugate.
Interacţiuni medicamentoase:
- inductorii enzimatici (fenobarbitalul) cresc epurarea cloramfenicolului prin metabolizare;
- cloramfenicolul este inhibitor enzimatic şi creşte concentraţia plasmatică pentru
anticoagulantele cumarinice, fenitoină, sulfamide antidiabetice.
Contraindicaţii:
- nu este indicat în infecţii cu germeni sensibili la alte antibiotice şi chimioterapice;
- nu se fac serii repetate de tratament;
în cursul tratamentului se fac examene hematologice şi se opreşte admiistrarea la primele semne
de deprimare medulară.
Indicaţii:
Este antibiotic de rezervă în infecţii grave pentru care nu există alternativă terapeutică:
- febră tifoidă şi paratifoidă, alte salmoneloze;
- meningite purulente , laringotraheite, pneumonii cu Haemophylus influenzae;
- abcese cerebrale cu bacterii anaerobe;
- septicemii de origine abdominală (asociat cu amikacina);
- tifos exantematic, bruceloză, ca alternativă la tetracicline;
- infecţii cu stafilococ penicilinazo-secretor.
Doze:
Adulţi: 2-4 g/zi împărţit în 4 prize.
Local, unguente 1-2 % sau colir 0,4-1%.
I.v. 1-2 g/zi la împărţite în 3-4 prize la 6-8 ore.
Dacă tratamentul depăşeşte 5 zile, se indică efectuarea hemogramei, iar cantitatea totală ăntr-o
cură să nu depăşească 20-25 g, pentru copii 700 mg /Kg corp
Tiamfenicol
Este analog al cloramfenicolului la care gruparea –NO2 a fost înlocuită cu –SO2-H3.
Are avantajul că:
- realizează concentraţii mari în urină şi bilă;
- riscul anemiei aplastice este mic.
TETRACICLINELE
4
- semiretard: metaciclina, minociclina.
- retard: doxiciclina.
Administrate injectabil: rolitetraciclina.
După generaţii:
1. generaţia I: tetraciclina, clortetraciclina, oxitetraciclina, demecociclina;
2. generaţia a II-a: minociclina, doxiciclina
Farmacocinetică:
Absorbţia tetraciclinelor se face din stomac sau duoden. Biodisponibilitatea după
administrare orală este mai mică de 80 % iar a doxiciclinei şi minociclinei este de 90-100%.
Alimentele, mai ales produsele lactate, medicamentele antiacide cu Ca, Mg, Al, Fe, formează
chelaţi mai ales cu tetraciclinele din prima generaţie.
Legarea de proteinele plasmatice este medie la tetraciclină şi mare la doxiciclină (peste
80%).
Difuziunea în ţesuturi este mare pentru teraciclinele din a II-generaţie datorită
liposolubilităţii crescute, realizând concentraţii crescute în plămâni, salivă, spută, bilă, organe
genitale feminine şi prostată.
În LCR numai minociclina realizează concentraţii eficiente. Trec bariera placentară şi în
laptele matern.
Tetraciclinele se acumulează în oase şi dinţi.
Eliminarea se face prin scaun şi urină. Tetraciclina se elimină prin scaun 40% (de aceea
deprimă intens flora intestinală) şi renal 60%. Doxiciclina se elimină sub formă de chelaţi inactivi,
deprimând mai puţin flora intestinală. Insuficienţa renală ,determină acumularea şi creşte
toxicitatea tetraciclinelor.Se administrează obişnuit pe cale orală, mai rar parenteral.
Tetraciclinele sunt rareori folosite ca antibiotice de primă alegere, din cauza frecvenţei
mari a rezistenţei bacteriene precum şi a fenomenelor nedorite legate de spectrul foarte larg de
acţiune.
Mecanismul de acţiune: este bacteriostatic prin legarea specifică se subunităţile ribozomale
30S, cu împiedicarea sintezei proteice bacteriene.Tetraciclinele traversează prin difuziune
membrana externă a bacililor gram negativ ,prin membrana citoplasmatică a celulelor
microbiene,acumulîndu-se intracelular.
Spectrul antimicrobian:
- coci G+: streptococi, stafilococi. Pneumococi;
- coci G-: gonococ, meningococ;
- bacili G+: bacillus antracis, Listeria;
- bacili G-: Brucella, Vibrio cholerae, Zersinia, Francisella tularensis, Legionella, unele
tulpini de E. coli, Klepsiella, Enterobacter, Proteus;
- spirochete
- virusuri mari, protozoare, micoplasme;
- unii helminţi.
Rezistenţa bacteriană se instalează lent şi este mediată plasmidic. Apare prin capacitatea
sistemului transportor activ de a transporta tetraciclinele în interiorul celulei sau prin scăderea
permeabilităţii membranare.
Rezistenţa bacteriană- este importantă, se instalează lent, ca urmare a expunerii la antibiotic şi
este mediată plasmidic (transfer plasmidic) datorită –interferării sistemului transportor care
asigură pătrunderea tetraciclinelor în celule.
Indicaţii terapeutice :
- în infecţii mixte, infecţii cronice ale căilor respiratorii, în tratamentul episoadelor acute ale
bronşitei cronice, pneumonii cu pneumococ,streptococ, stafilococ,infecţii oftalmice şi
digestive,infecţii produse de micoplasme, clamidii, tifos exantematic, febra Q, bruceloză,
tularemie, antrax, furunculoze, abcese,uneori în tratamentul acneii.
Reacţii adverse:
La niveul aparatului digestiv:
- iritaţie gastrică şi intestinală, greaţă, vomă, dureri epigastrice la administrare orală.
4
- mai rar ulcere esofagiene; pentru evitarea acestui fenomen se administrează cu multă
apă şi se evită administrarea înainte de culcare;
- disbacterioză intestinală (dismicrobism) prin favorizarea dezvoltării infecţiilor enterice cu
Candida, fenomen frecvent pentru tetraciclinele din prima generaţie;
- scăderea producţiei de vitamine sintetizate de flora intestinală ( vitamina B, K )
- stomatită, rectită, iritaţie perianală complicată cu suprainfecţii şi hipovitaminoză. Nu se
administrează sub formă de aerosoli sau rectal.
La nivel hepatic: pot produce infiltrarea grasă a ficatului; efectul toxic hepatic este favorizat de
insuficienţa renală, coexistenţa cu alte boli hepatice, malnutriţie, sarcină.
La nivel renal:
- afectarea toxică a celulelor tubulare,deoarece se acumulează la bolnavii cu insuficienţă
renală provocînd fenomene toxice ,inclusiv afectarea toxică a rinichiului,motiv pentru
care sunt contraindicate în insuficienţă renală.(excepţie doxicilina).
- diabet insipid nefrogen, rezistent la vasopresină
- fotosensibilizare
La nivelul oaselor şi dinţilor se cumulează şi formează chelaţi de tetraciclină cu ortofosfat de
calciu. Se produce colorarea în brun a dinţilor cu hipoplazia smalţului dentar. Acest fenomen
afectează dentiţia de lapte dacă se administrează în a doua jumătate a sarcinii şi dentiţia
definitivă dacă se administrează până la vârsta de 8 ani.
Depunerea în oase poate inhiba creşterea copiilor.
La sugari poate creşte presiunea lichidului cefalo-rahidian cu bombarea fontanelelor.,fiind
contraindicte la sugari, femei gravide leuze.
.Injectate i.v. pot produce fenomene flebită locală.
Contraindicaţii:
La sugari creşte presiunea în LCR, de aceea sunt contraindicate la femei gravide, sugari, copii
sub 8 ani.
În insuficienţă renală, excepţie doxiciclina.
Este contraindicată asocierea tetracicline-peniciline deoarece apare antagonism (tetraciclinele
antagonizează efectul bactericid al penicilinelor prin împiedicarea înmulţirii germenilor).
Tetraciclina
Biodisponibilitatea orală este bună 70-80%, scăzută în prezenţa ionilor de calciu, magneziu,
aluminiu, fier.Alimentele ,produsele lactate, substanţe alcalinizante de asemenea îi scad
absorbţia considerabil.
T1/2 plasmatic este de 6-12 ore. Se leagă de proteinele plasmatice 60%.
Difuzează bine în lichidul peritoneal, pericarpic, sinovial şi în secreţia sinusului maxilar.
Se acumulează în ţesutul reticuloendotelial, oase, dentină şi smalţul dentar.
Este medicaţie de elecţie în :
- bruceloză
- holeră
- ricketzioze,
- infecţii cu Chlamidia pneumonii, cu Mycoplasma,trachoma,
Medicaţie de alternativă în:
- tularemie
- gonoree
- amebiază intestinală
- actinomicoză
- acnee.
Doze: 2-4g/zi în patru prize egale.
Rolitetraciclina
Este un derivat al tetraciclinei care eliberează prin hidroliză tetraciclină.
Este indicată exclusiv în infecţii grave cu germeni sensibili.
Poate fi administrată intrapleural, intraperitoneal, intraarticular, intravezical sau în cavităţile
infecţiilor.
4
Demeclociclina
Face trecerea între cele două clase de tetracicline.
Are absorbţie digestivă medie, T1/2 mai lung comparativ cu tetraciclina.
Reacţile adverse sunt specifice grupei, dar cu incidenţă a disbacteriozei intestinale redusă.
Prezintă cel mai mare risc de reacţii fototoxice dintre tetracicline.
Doze: 300mg – 500 mg la 12 ore.
Doxiciclina
Absorbţie orală crescută, peste 90%, cu biodisponibilitate puţin influenţată de alimente, cationi
bi ş i trivalenţi. Fierul scade absorbţia doxiciclinei.
Se leagă de proteinele plasmatice mai mult de 80%. T1/2 este lung, depăşind 12 ore.
Are liposolubilitate de 5 ori mai mare decât tetraciclina de aceea distribuţia tisulară este mult mai
bună. Excreţia se face renal, 70% din cantitatea filtrată glomerular se reabsoarbe tubular, ceea
ce îi conferă efect retard.
Epurarea ei nu este influenţată de insuficienţa funcţională a rinichiului sau a ficatului.
Spectrul antimicrobian este asemănător tetraciclinei, cu deosebirile:
- cocii G+: streptococi, pneumococi, stafilococi sunt sensibili la concentraţii mici de
antibiotic, iar numărul tulpinilor rezistente este redus.
- bacili G- aerobi, gonococi, Bacterioides fragilis-este mai activă decât tetraciclina.
Indicaţii:
- episoade acute ale bronşitelor cronice;
- pneumonii atipice produse de Mycoplasma;
- sinuzite;
- infecţii pelvine produse de gonococi, E. Coli şi alţi bacili gram negativ anaerobi;
- prostatită cronică cu germeni gram negativ sau Clamydia;
- profilactic, o doză/zi pentru evitarea diareei călătorilor produsă de E. coli.
Doze:
Iniţial 200 mg, apoi 100 mg/zi.
Minociclina
Absorbţie completă din tubul digestiv, neinfluenţată de alimente, lapte, cationi bi şi trivalenţi, cu
excepţia fierului.
T1/2 este de aproximativ 18 ore.
Are liposolubilitate de 25 ori mai mare comparativ cu tetraciclina.
Poate produce toxicitate vestibulară prin acumulare în epiteliul nervos vestibular. Frecvent
produce: greţuri, tinitus, ameţeli, tulburări de echilibru, vertij.
La administrare prelungită poate produce pigmentarea pielii, unghiilor, a sclerei.
Doze: iniţioal 200 mg, apoi 100 mg/zi la 12 ore.
ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE
4
Bacitracina
POLIMIXINE
Au structură lipopeptidică,
- alterează membrana citoplasmatică a bacteriilor gram negative ireversibil, avînd acţiune
bactericidă absolută,
- au toxicitate sistemică mare,(nefrotoxicitate, neurotoxicitate, produc dezechilibre electrolitice,
paralizia musculaturii striate),
-se utilizează doar în infecţii foarte grave cu bacili gram negativ.
Polimixina B
4
Poate produce tulburări electrolitice:
- hiponatriemie,
- hipocloremie,
- hipopotasemie.
Are efect neurotoxic manifestat prin:
- vertij,
- tulburărie vedere,
- parestezii periorale.
Produce paralizia musculaturii striate cu oprirea respiraţiei.
Are efec iritant local, cu apariţia durerii la locul injecţiei i.m.
La aplicarea topică poate produce:
- senzaţie de arsură,
- înţepătură,
- edem local.
Contraindicaţii:
• miastenia gravis;
• asocierea cu alte deprimante ale plăcii motorii: curarizante, aminoglicozide.
• insuficienţă renală.
Indicaţii:
- Oral în dispepsii colibacilare la sugari şi copii şi în dizenteria colibacilară.
- Sub formă de aplicaţii locale în otita externă, ulcere corneene, infecţii oculare;
- Ca aerosoli în infecţii traheobronşice cu bacili gram negativi;
- Intra-rahidian în infecţii cu Pseudomonas aeriginosa, H. Influenzae, E.coli;
- Sistemic doar în infecţii grave cu bacili gram negativ sensibili.
Preparatele de uz topic (soluţii, unguente) conţin asocieri cu bacitracina, neomicina,
pentru lărgirea spectrului de acţiune.
Soluţiile pentru administrare intrapleurală, intraarticulară, aerosoli conţin 10000-100000
UI/ml.
Oral e administrează fracţionat la 8 ore.
Produsă de bacilus colistimus, polimixina E - acţionează pe bacilii gram negativ, avînd efect
bactericid .
Spectrul cuprinde : Klebsiella, Enterobacter, Salmonella, Schigella,Haemophiyus, Piocianic.
Absorbţia după administrare orală ( sub formă de sulfat )este foarte redusă, efectele fiind locale -
intestinale
Nu se absoarbe prin mucoase.
Se acumulează în membranele celulare.
Nu trece în creier şi LCR.
Sub formă de metansulfonat de sodiu se administrează parenteral, i.m. sau i.v. cînd nivelul
plasmatic creşte de 3 ori.( la adm. i.v.) cu acţiune sistemică.
Eliminarea se face renal, în formă activă , cu realizarea unor concentraţii urinare mari, eficientă
în infecţiile căilor urinare..
4
Pentru utilizare injectabilă i.m. sau i.v. se foloseşte metansulfonatul de sodiu, indicat în infecţii
severe.
Posologia :doza exprimată în U.I. 1 mg Colistin corespunde 10.000UI ,Doza :6-8 milioane/ zi pe
cale orală , 1-4 milioane /zi pe cale parenterală.
La copii 100.000 UI /zi/kgc oral,25.000UI/kgc.
Preparate COLIMICIN comprimate,250.000 UI.
În insuficienţă renală se reduc dozele cu 35 % sau 50% pentru un clearance al creatininei de 5-
20 ml /min ,respective 5 ml/ min.
ANTITUBERCULOASE
În genul Mycobacterium există peste 30 de germeni, dar foarte mulţi dintre ei sunt
nepatogeni pentru om.
M. tuberculosis şi M. Bovis produc tuberculoza, M. Leprae produce lepra, M. Avium şi
alte micobacterii atipice produc boli mai rare la om.
Tuberculoza apare prin infecţia cu M. Tuberculosis, care se transmite prin contact
direct pe cale respiratorie. Bacilii pătrund în plămân sub formă de picături aerosolizate, apoi sunt
ingeraţi de macrofage şi transportaţi la ganglionii limfatici regionali (aici, răspândirea lor este
oprită). De asemenea, bacilii trec în sânge, iar prin intermediul sistemului circulator diseminează.
Indiferent de locul în care se găsesc bacilii tuberculoşi (plămâni, ganglioni limfatici, focare
diseminate), leziunile se vindecă prin intervenţia monocitelor care se transformă în macrofage şi
se organizează în granuloame.
Microorganismle pot supravieţui în interiorul macrofagelor, dar nu se răspândesc, însă
pot fi reactivate.
După prima infecţie bacilii se înmulţesc în interiorul celulei timp de 2-8 săptămâni, iar
organismul gazdă dezvoltă hipersensilitate (mediată celular), care poate fi evidenţiată prin testul
de reactivitate cutanată la derivaţii proteici purificaţi ai tuberculinei.
Tuberculoza poate fi :
- TBC –infecţie primară- de obicei asimptomatică,ce poate evolua ca o pneumonie
nespecifică;
- TBC- boală reactivată - boală cronică, cu simptome constituţionale ca: pierderea în
greutate, transpiraţii nocturne, febră;
- TBC- pulmonar- boală cu debut insidios cu afectare pulmonară; semne clinice: tuse cu
expectoraţie redusă, nepurulentă, hemoptizie;
- TBC- extrapulmonar- constă în extinderea infecţiei la nivelul altor organe: genitourinar,
ocular, meningeal, gastrointestinal, cutanat etc.
- Bacilii tuberculoşi sunt localizaţi în parte intracelular şi în leziuni greu accesibile,pot
dezvolta repede rezistenţă, au perioade de latenţă metabolică- de aceea tratamentul
trebuie să asocieze două sau mai multe chimioterapice şi să fie de durată lungă. De
multe ori pot prezenta forme atipice, ceea ce face mai dificil tratamentul.
Clasificare:
a) chimioterapice antituberculoase majore:
-antibiotice: rifampicina, , streptomicina;
-chimioterapice: izoniazida, etanbutol, pirazinamida
4
b) chimioterapice antituberculoase minore (de rezervă):
-antibiotice:, cicloserina, capreomicina, kanamicina, amikacina, ansamicina
-chimioterapice: etionamida, protinamida, pirazinamida, acid aminosalicilic, , ofloxacina,
ciprofloxacina., moxifloxacina,gatifloxacina
Mecanisme de acţiune:
1. inhibţia sintezei acizilor graşi, cu un număr mare de atomi de carbon, care sunt precursori
ai unui acid (acid micolic) , constituent major al peretelui bacterian, - inhibarea sintezei
unor lipide şi fosfolipide din peretele micobacteriilor: izoniazida;
2. inhibarea sintezei proteice prin:
- complexarea ARN polimerazei (prin legarea de subunitatea β ) cu formarea unui
complex stabil , dependentă de ADN, cu scăderea formării ARN: rifampicina;
- inhiarea sinezei protice prin fixarea de subunitatea ribozomală 30S: streptomicina,
kanamicina, amikacina;
3. inhibiţia sintezei peretelui bacterian: cicloserina;
4. inhibiţia ADN girazei bacteriene : ofloxacina, ciprofloxacina;
5. împiedicarea sintezei acidului folic prin antagonism competitiv cu acidul p-aminobenzoic:
acid aminosalicilic.
Tratamenul antituberculos este reglementat prin programul naţional antituberculos.
Se aplică întotdeauna polichimioterapie, sub supraveghere strictă medicală care are ca scop
eradicarea infecţiei şi a mutanţilor rezistenţi.
Se recomandă asocierea între antibiotice şi chimioterapice:
- 2-3 luni: rifampicină+etambutol+izoniazidă
- Apoi: izoniazidă+etambutol sau izoniazidă+streptomicină
- În formele grave: rifampicină+streptomicină+izoniazidă+pirazinamidă.
Rifampicina
4
- efecte toxice hepatice:creşterea transaminazelor, hepatită cu icter. Toxicitatea hepatică
creşte în asociere cu izoniazida;
- greaţă, vomă, dureri abdominale;
- reacţii alergice: prurit, erupţii cutanate, febră;
- SNC: oboseală, somnolenţă, cefalee, ataxie, confuzie;
- Administrarea intermitentă determină creşterea frecvenţei reacţiilor adverse,favorizînd
apariţia unor accidente cu caracter imunoalergic.
- Sindromul imunoalergic se caracterizează prin febră, frisone, mialgii (în sânge sunt
prezenţi anticorpi antirifampicină), nefrită interstiţială, anemie hemolitică.
Contraindicaţii:
- insuficienţă hepatică şi renală;
- primul trimestru de sarcină.
Indicaţii:
- tuberculoză pulmonară sau extrapulmonară;
- lepră (în asociere cu dapsona );
- osteomielite, artrită cu stafilococ auriu, infecţii cu Stafilococ auriu ( în asociere cu
cefalotina sau aminoglicozide);
- zona zoster, idiferent de localizare;
- este activă pe Neisseria gonorhoae 600-900mg.
Posologie:
- în tuberculoză: 600 mg/zi doză unică.
- În tratamenul intermitent: 750-900 mg de 2 ori/săptămână.
Datorită efectului inductor enzimatic, scad efectele medicamentelor metabolizate hepatic.
Sinerdol RH
Derivat de rifampicină, cu solubilitate mai mare şi BD mai bună. Efectul este mai durabil şi
toleranţa mai bună.
Izoniazida
Are biodisponibilitatea orală crescută, este 90%. Circulă liber în plasmă, nelegată de proteinele
plasmatice. Trece în LCR cu realizarea unor concentraţii reduse. Trece prin placentă şi laptele
matern. Biotransformarea se face prin acetilare la nivel hepatic cu formarea acidului izonicotinic.
O parte se elimină renal netransformată. Procesul de biotransformare prezintă polimorfism
genetic:
- la acetilatorii lenţi, T1/2 este de aproximativ 3,1 ore, eliminarea renală nebiotransformată este
de aproximativ 29% din doza administrată (risc major de cumulare în insuficienţa renală);
- la acetilatorii rapizi, T1/2 este 1,1 ore, eliminarea renală nebiotransformată este de aproximativ
7% din doza totală administrată.
Este activă pe micobacterii aflate în faza de multiplicare (este preluată de bacili prin mecanism
transportator activ şi opreşte înmulţirea acestora).
Mecanismul de acţiune constă în inhibiţia sintezei acizilor graşi cu lanţ lung (precursori ai acidului
micolic care intră în compoziţia peretelui bacterian),inhibarea sintezei unor lipide şi fosfolipide din
peretele micobacteriilor.
Reacţii adverse:
1. afectare hepatică( hepatită toxică) care apare după 1-2 luni de tratament (la acetilatorii
lenţi). Creşterea transaminazelor serice, hiperbilirubinemie;
2. efecte datorate deficitului de piridoxină şi/sau inhibării MAO
- nevrită periferică, nevrită optică, dermatită, anemie datorită analogiei structurale a
izoniazidei cu piridoxina.
- tulburări SNC: creşte excitabilitatea SNC ducînd la insomnie, ameţeli, ataxie, convulsii,
euforie, agitaţie, insomnie, scăderea capacităţii de memorizare, tulburări psihice datorate
deficitului de piridoxină şi inhibării MAO. La doze mari sau în caz de intoxicaţie pot
apărea crize epileptiforme.
- tulburări digestive: uscăciunea gurii, constipaţie, retenţie urinară datorate inhibării MAO;
3. reacţii alergice: erupţii cutanate, febră, vasculită sindrom reumatoid, sindrom lupoid,
anemie, trombocitopenie, agranulocitoză.
4
Indicaţii: pneumonie pulmonară şi extrapulmonară. Pentru profilaxia tuberculozei active.
Posologie:
10 mg/kgc/zi
- la persoanele care fac cure intermitent: 15 mg/kgc/zi
- la persoanele care fac chimioprofilaxie: 5 mg/kgc/zi.
Etambutolul
Are absorbţie bună după administrare orală,. Realizează concentraţii plasmatice mai mari în
cazul administrării i.m. sau i.v.. Realizează concentraţii mari în plămân (de 5-9 ori mai mari decât
în plasmă). Trece bariera hematoencefalică mai ales când meningele este inflamat (util în
meningita tuberculoasă).
Trece prin placentă dar nu trece în laptele matern.se metabolizează în ficat, eliminarea se face
urinar şi prin scaun.
Mecanismul de acţiune- este bacteriostatic prin inhibarea sintezei de ARNm şi a metabolismului
bacililor.este activ asupra bacililor intracelulari şi extracelulari.
Reacţii adverse:
- nevrită optică datorită afectării fibrelor nervoase centrale şi periferice: scăderea acuităţii
vizuale, discromatopsie pentru roşu şi verde.
Tratamentul se face sub control oftalmologic înaintea administrării substanţei, la 3 săpămâni
şi apoi din 2 în 2 luni.
- Alte reacţii adverse: anorexie, reacţii alergice cutanate, leucopenie, cefalee, ameţeli,
confuzie.
Posologie: 25-30 mg/kgc/zi de 3 ori/săptămână.
Pirazinamida
Absorbţia orală este aproape completă. Distribuţia în ţesuturi este foarte bună, inclusiv în LCR.
Epurarea se face predominant prin metabolizare.
Mecanism de acţiune: bactericid, acţionează în special pe populaţiile bacteriene mici, a căror
multiplicare se face lent în macrofage, în mediu acid. Realizează sterilizarea leziunilor
tuberculoase.
Efecte secundare:
- toxic hepatic: ceşterea transaminazelor, hepatită cu icter;
- creşterea acidului uric în sânge ca urmare a inhibării excreţiei acestuia;
- greaţă, vomă, anorexie;
- reacţii alergice: erupţii cutanate, febră, fotosensibilizare.
Contraindicaţii:
- gută;
- sarcină;
- bolnavi cu porfirie;
- diabetici.
Posologie:
30-40 mg/zi de 3 ori pe săptămână.
Capreomicina
Acţionează specific asupra bacilului Koch prin împiedicarea sintezei proteice.
Are absorbţie redusă după administrare per.os., de ceea se preferă administrarea i.m.
Se utilizează doar în formle rezistente la chimioterapicele majore.
Efecte secundare: ototoxocitate, nefrotoxicitate, pierderi de electroliţi.
Posologie: 1g/zi 4 luni, apoi 1g la 2 săptămâni, 1g la 3 săptămâni, etc.
Etionamida
Absorbţia orală este incompletă. Difuziunea în ţesuturi este bună, cu realizarea de concentraţii
active în LCR. Epurarea se face prin metabolizare.
Mecanism e acţiune: inhibarea sintezei proteice. Acţionează atât pe germenii intracelulari cât şi
pe cei extracelulari.
Efecte secundare:
- toxicitate hepatică cu creşterea transaminazelor şi icter;
- tulburări neurologice şi psihice: polinvrite, convulsii, depresie;
- reacţii alergice: erupţii cutanate;
5
- tulburări endocrine: ginecomastie;
- hipotensiune ortostatică.
Acidul para-aminosalicilic
Eficacitatea ca atituberculos este redusă. Mecanismul de acţiune constă în împiedicarea
sintezei aidului folic (prin antagonism competitiv cu acidul p-aminobenzoic).
Posologie: 8/12 g/zi, fracţionat în 3-4 prize.
Cicloserina
Are absorbţie orală bună şi distribuţie largă în ţesuturi. Realizează concentraţii active în LCR..
eliminarea se face renal. T1/2 prezintă variabilitate interindividuală mare , 3-15 ore.
Spectru:
- Mycobacterium tuberculosis şi micobacterii atipice;
- Bacili G+;
- Richetsii, virusuri mari.
Mecanismul de acţiune este bactericid şi constă în inhibarea formării peretelui bacterian
(deoarece este analog structural al D-alaninei inhibă sintetizarea peptidoglicanului).
Reactii adverse neurophihice: hiperreactivitate motorie, până la convulsii, depresie sau psihoze.
Posologie: 500mg-1g/zi în 2 prize.
Rifabutin
Derivat al rifampicinei care acţionează în special asupra micobacteriilor atipice.
Este uitilă în tuberculoza rezistentă la rifampicină.
Se utilizează în profilaxia infecţiei diseminate cu M. Avium la bolnavii cu SIDA, în stadiul avansat.
-Fluorochinolone- utilizate: gatifloxacina,(tequin) şi moxifloxacina (avelox)
ANTIMICOTICE
Medicaţia antimicotică cuprinde 2 categorii de medicamente: -din categoria antisepticelor şi cu
acţiune mai selectivă.
Clasificare
1. antiseptice, dezinfectante: cu efect superficial, nu pătrund în straturile cutanate, nici în
porţiunea cheratinizată.Tratament local cu :
-Iod
-Clorhexidină
-Dequaliniu
-Coloranţi
-Acid salicilic
-Borax
2. antimicotice cu acţiune mai selectivă:
- cu acţiune sistemică
- cu acţiune locală
MEDICAŢIA ANTIMICOTICĂ
5
structură celulară completă (nucleu, citoplasmă, membrană
citoplasmatică, perete celular rigid);
FUNGI acizi nucleici (ADN; ARN);
echipament enzimatic asigurând un metabolism şi o reproducere
independente;
• Clasificarea micozelor
1. Micoze superficiale
•EPIDERMOFIŢII (cauzate de fungi din genurile):
• Tricophyton (T. violaceum, T. rubrum, T. mentagraphytes, T. schonleini);
• Epidermophyton (E. floccosum, E. inguinale)
• Malassesia (M. furfur)
• ONICOMICOZE(localizate la unghii,mîini,picioare)
• PILOMICOZE (localizate la nivelul părului şi a foliculului polisebaceu)
Tinea pedis,
Tinea manum
Piele
Tinea cruris (inguinalis)
Pitiriasis versicolor
Folicul Tricofiţie
Sicozis
MICOZE SUPERFICIALE pilosebace Favus
u Microsporie
Unghii Onicomicoze
Mucoase
2. Micoze profunde - afectează straturile profunde ale pielii; invadează ţesuturile moi şi uneori
pot disemina la distanţă (→ micoze sistemice);
- exemple: sporotrichoza (cauzată de Sporotrichum scensckii), micetomul (cauzat de
actinomicete, Streptomyces madurae );
5
O Aceto-
2 H 3C 3-HMG-CoA
acetil-SCoA
S CoA
HMG-CoA-
reductază
CH3 Mevalonat
H3 C CH3 CH3
H3 C
CH3 ....
H 3C
H3C
.... Squalen H3C
HO
Ergosterol H3C
Episterol H3C CH3
Cβ-sterol- H3C CH3
izomerază
TIOCARBAMATI
Fecosterol
Squalen- - (tolnaftat, tolciclat)
C24 -sterol-metil- epoxidază ALILAMINE
transferază (terbinafinã,
Zimosterol .... Lanosterol 2,3-epoxisqualen naftifinã)
Lanosterol-
sintază
• Fluconazol
• Itraconazol
• Voriconazol
• Bifonazol
ALILAMINE:
• Terbinafina
• Naftifina
ALTE STRUCTURI
• Flucitozina
• Amorolfina
• Tolnaftat
• Tolciclat
• Ciclopirox
5
2. După tipul de acţiune:
- exclusiv sistemic: griseofulvina, fluconazol, itraconazol, voriconazol;
- exclusiv local: amorolfina, ciclopirox, tolnaftat, bifonazol, tolciclat;
-local şi sistemic: toate celelalte
Antibiotice antimicotice
AMFOTERICINA B
Structura chimică – antibiotic cu structură polienică ;
Farmacocinetică:
• absorbţie orală neglijabilă; traversare dificilă a membranelor biologice;
• administrare parenterală (perfuzie i.v. aprox. 0,5mg/kg corp ), locală (cutanat, colir,
intravitros, subconjuctival), intrarahidian;
• distributie largă (echilibrul se instalează lent);
• T½ relativ lung (cca. 11 zile), legare intensă de proteine;
• eliminare predominant renală, netransformată
Mecanism de acţiune: se leagă ireversibil de structurile steroidice ale membranelor fungice,
mai ales de ergosterol , lezează celulele fungice prin procese oxidative, favorizează creşterea
permeabilităţii membranei fungice (→ favorizează pătrunderea altor antimicotice în celula fungică
– sinergism cu alte antimicotice!);
• Spectru antimicotic: spectru larg - Candida sp., Criptococcus, Histoplasma capsulatum,
Sporotrix sp., Coccidioides immitis, Aspergillus sp., Mucor sp. – fungicid sau fungistatic
• Acţiune antiprotozoarică: Leismania sp., Naeglaeria
Indicaţii: administrarea sistemică se face numai în condiţii de spitalizare,cu monitorizarea
funcţiei renale, formulei sanguine...
• infecţii micotice sistemice grave (perfuzie i.v.) ;
• meningite fungice (intrarahidian);
• endoftalmii fungice;
• candidoze (trat. local)
Reacţii adverse (toxicitate ridicată!):
• nefrotoxicitate (doză-dependentă) – hematurie, cilindrurie, proteinurie; creşterea ureei şi
creatininei;
• acidoză, hipokaliemie - modificări ECG, astenie
• la adm i.v. : febră, hTA, aritmii (uneori foarte grave), flebite, alergii;
• i. rahidian: cefalee, parestezii, dureri lombare;
• anemie, trombocitopenie
5
Spectru antimicotic: levuri (Candida sp.), fungi imperfecţi (Criptococcus, Histoplasma
capsulatum), dermatofiţi, mucegaiuri (Aspergillus sp.), protozoare (Trichomonas)
Se administrează oral în candidoza intestinală, iar local în candidoză,tricomoniază,keratită
fungică, micoze respiratorii (inhalatorii).
Azoli antifungici
Structură chimică: deosebim 2 clase- derivaţi imidazolici şi derivaţi triazolici
Mecanism de acţiune:
• inhibarea C14-sterol-demetilazei - împiedicarea transformării lanosterolului în
ergosterol- steroid esenţial al membranei fungice ,
• efect fungicid-fungistatic doză-dependent;
• afectarea stereoidogenezei umane (mai ales derivaţii imidazolici, nu cei triazolici)
Spectru antimicotic:
• spectru: levuri (Candida sp.), fungi imperfecţi (Criptococcus, Histoplasma capsulatum,
Blastomyces; Coccidiodes sp), dermatofiţi,
• specii limitat sensibile: Sporotrichum sp., Aspergillus sp
• specii rezistente: mucegaiuri (Mucor sp., Absidia sp, Rhizopus sp.)
DERIVAŢI IMIDAZOLICI
KETOCONAZOL (Nizoral cpr. 200 mg; şampon):
• utilizare locală (şampon) şi sistemică;
• distributie largă, nu dă conc. eficiente LCR;
• metabolizare hepatică importantă;
• eliminare bilară, secundar renală
Indicaţii: în micoze cronice ,pt. că efectul apare lent şi este de durată,se utilizează mai
puţin în cele acute, micoze sistemice şi de organ,candidoze,micoze ale pielii,părului
,mucoaselor ,rezistente la tratament local.
Reacţii adverse:
• toxicitate hepatică;
• inhibarea sintezei de steroizi (corticosteroizi, dar mai ales androgeni) → ginecomastie,
oligospermie, impotenţă, tulburări menstruale;
• alergii;
• tulburări digestive
5
Atenţie! Prezintă efect inhibitor enzimatic marcat şi antisteroidian!
Datorită inhibării citocromului P450, poate potenţa toxicitatea ciclosporinei,terfenadinei,
astemizolului.
Creşte concentraţia plasmatică a antidiabeticelor orale ( crize hipoglicemice),şi a
anticoagulantelor orale (accidente hemoragice).
Rifampicina ( inductor enzimatic ) îi scade conc.plasmatică.
DERIVAŢI TRIAZOLICI
FLUCONAZOL (Fluconazol, Diflucan– cp. 200 mg);
Farmacocinetică:
• absorbţie digestivă foarte bună (cca.95%), neinfluenţată de alimente, antiacide;
• distribuţie largă (inclusiv în LCR, salivă, spută);
• metabolizare hepatică redusă;
• eliminare renală (80% netransformat)
Indicaţii:
• utilizare sistemică în candidoze (viscerale şi ale mucoaselor), histoplasmoză,
criptocococoză ,
• meningită criptococică ,tratament timp de 10-12 săptămîni, 400 mg iniţial, apoi 200-400
mg pe zi, pînă la negativarea culturilor din LCR,
• la bolnavii cu SIDA, se va continua tratamentul cu 200 mg pe zi (tratament supresiv),
blastomicoză;
• eficacitate mai slabă în sporotricoză;
Reacţii adverse:
• toxicitate hepatică;
• nu inhibă sinteza de steroizi (→ nu are efecte endocrine), dar INHIBĂ CYP3A4
(interacţiuni)!;
• alergii, uneori grave (sindrom Stevens-Johnson)
• tulburări digestive
Alilamine
Mecanism de acţiune:
• inhibitoare ale sintezei de ergosterol (blochează scualen-2,3 – epoxidaza)!
5
TERBINAFINA
-inhibă selectiv scualen .2,3-epoxidaza fungică cu blocarea consecutivă a biosintezei
ergosterolului,
Farmacocinetică:
• administrare orală – BD cca.40% - şi topică;
• distribuţie importantă în piele, unghii, mucoase);
• acumulare (T1/2 lung) ;
• eliminare (prin epurare hepatică, de asemenea la nivel renal)
Spectru antimicotic:
• activă pe dermatofiţi, efecte modeste pe Candida şi Malassesia furfur
Reacţii adverse:
• toxicitate hepatică;
• alergii, uneori grave (sindrom Stevens-Johnson)
• tulburări digestive
Compuşi similari:
NAFTIFINA - alilamină antifungică cu spectru larg, fungicidă faţă de dermatofiţi şi fungistatică
faşă de Candida. Se utilizează sub formă de geluri, creme, soluţii în concentraţie de 1-2 %, în
aplicaţii locale pe zi.
Alte antifungice
FLUCITOZINA
Mecanism de acţiune:
• antimetabolit al bazelor pirimidinice (după pătrunderea selectivă în celula fungică) –în
celulă are loc dezaminarea flucitozinei cu formare de 5-fluorouracil( 5-FU) care
funcţionează ca antimetabolit;
Se administrează pe cale orală în infecţii micotice grave (adesea asociată cu amfotericina B).
Indicaţii:
• infecţii micotice sistemice grave – criptococoză ( pulmonare,meningeale),
• candidoze ( urinare, septicemii).
• Aspergiloze,
Se recomandă oral 100-200mg,pe kg corp ,pe zi fracţionat la 6 ore,sau în perfuzie i.v. în cazuri
grave, local se pot utiliza pansamente, introducere prin sondă.
Reacţii adverse:
• tulburări digestive (greaţă, vomă, diaree severă);
• toxicitate hematologică;
• toxicitate hepatică (moderată);
• alergii,
5
MEDICAŢIA ANTIVIRALĂ
Virusuri – particule infecţioase, posedând material genetic (ADN sau ARN) şi un înveliş proteic;
sunt dependente strict de metabolismul celulei gazdă infectate.
5
-ribavirin- VSR,virusuri gripale, v. Herpetice,adenovirusuri
Capsomere
MEDICAMENTE ANTI-HERPES VIRUSURI
Grupul Herpes virusurilor cuprinde:
• Herpes simplex tip I, II;
• VZV (virusul varicelo-zosterian);
• CMV (citomegalovirus);
• EBV (virusul Epstein-Barr )
ANALOGI NUCLEOZIDICI
• -sunt analogi ai guanozinei (aciclovir, penciclovir, ganciclovir şi pro-drug-uri – valaciclovir,
famciclovir, valgangiclovir);
• formează analogi nefuncţionali ai GMP → GTP inactivi)
ACICLOVIR (Zovirax cp. 200 mg; ung. 5%)
• administrare orală (200 mg X 5/zi)– BD cca. 15-30% - şi topică (cremă, unguent oftalmic)
şi i.v. în perfuzie; T ½ scurt (2,5 h);
VALACICLOVIR (Valtrex cp. 500 mg; ung. 5%)
• pro-drug al aciclovirului; asigură o biodisponibil biodisponibilitate superioară şi
concentraţii plasmatice mai ridicate pentru substanţa activă;
GANCICLOVIR (
• foarte activ pe CMV; activ pe EBV, slab HZV;
• folosit mai ales post-transplant în perfuzie i.v. (pentru a preveni activarea infecţiei latente
cu CMV)
VALGANCICLOVIR (Valcit cp. 450 mg)
• oral 900 mg X 2 /zi (retinită cu CMV, la bolnavi de SIDA, post-transplant) .
5
- reacţii adverse (medicaţie greu tolerată!): sindrom pseudogripal, neuro- şi hemato – toxicitate,
insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală, apariţia de anticorpi.
HEPATITĂ CU VIRUS C
– tratament de elecţie cu ribavirină şi interferoni;
RIBAVIRINA (Copegus, Rebetol – cpr. 200 mg)
• inactivă în monoterapie;
• mecanism:
• activarea limfocitelor T, inhibiţia IMPDH (inozin-monofosfat dehidrogenaza),
inhibarea replicării virale
• R.A.: astenie, febră, parestezii, depresie, insomnie, mialgii
MEDICAMENTE ANTI-HIV
Se foloseşte de obicei o triplă asociere pentru a evita apariţia rezistenţei virale (ANALOGI
NUCLEOZIDICI inhibitori de revers transcriptază + inhibitori de revers transcriptază NE-
NUCLEOZIDICI + inhibitori de protează virală).
6
• sunt analogi de substrat ai proteazei HIV;
• Sunt substrat pentru P-glicoproteină (mecanism care favorizează instalarea rezistenţei)
şi inhibă CYP 3A4 (risc de interacţiuni medicamentoase!)
• compuşii grupei: SAQUINAVIR,
• INDANAVIR,
• RITONAVIR
-
-
MEDICAŢIA ANTIPROTOZOARICĂ
6
- clasa ciliatelor – ex. Balantidium
Protozoarele sunt organisme unicelulare, parazite intracelular (Plasmonium sp.,
Tripanosoma sp.), sau extracelular (Giardia lamblia, Trichomonas vaginalis, Toxoplasma gondii).
MEDICAMENTE ANTIMALARICE
Mase
Sporozoiţi pasmoidale
Merozoiţi Trofozoiţi
Ficat
Schizonţi Gametociţi
Splină Hemati
Ţânţar
i
Schizogonia Schizogonia
exo-eritrocitară eritrocitară
Antimalarice
Antimalarice Antimalarice
schizontocide tisulare
schizontocide hematice gametocide
(şi secundare)
împiedică infestarea eritrocitelor împiedică infestarea eritrocitelor
Clorochina;
Hidroxiclorochina,
Primachina; Pirimetamina
Pirimetamina Chinina
Clorochina;
Hidroxiclorochina,
Pirimetamina
Încrengătura protozoare înglobează numeroase organisme unicelulare formate din: masă
Clorochina
protoplasmatică, nucleu, membrană. Unele posedă şi cili pentru locomoţie.
Prezenţa sau absenţa unor organite diferenţiază protozoarele în clase. În funcţie de
condiţiile din organism se pot găsi într-o formă vegetativă sau chistică.
Din punct de vedere patologic sunt importante patru clase:
- clasa sporozoare (ex. Plasmodium)
- clasa flagelate (ex. Lamblia)
- clasa rhizopodelor (ex. Antaemoba)
- clasa ciliatelor (ex. Balantidium)
ANTIMALARICE
Antimalaricele sunt chimioterapice cu acţiune electivă asupra protozoarelor din genul
Plasmodium, care, inoculaţi la om de către femela de tânţar din genul Anofeles, provoacă
malaria.
Speciile de plasmodium implicate:
- Pl. vivax
- Pl. falciparum
- Pl. malariae
- Pl. ovalae
Aceste speci se caracterizează printr-un mod dublu de înmulţire:
6
- un ciclu asexuat, schizogonic, care reprezintă modul de multiplicare a parazitului în gazdă
(om);
- un ciclu sexuat, sporogenic, care reprezintă modul de multiplicare a parazitului în abdomenul
femelei de ţânţar.
Ciclul asexuat parcurge două faze: exoeritrocitară şi eritrocitară.
Faza exoeritrocitară: parazitul (plasmodiul) sub formă de sporozoiţi inoculat la om prin înţepătura
femelei de ţânţar, cu ocazia hrănirii, ajunge pe cale sanguină în celulele hepatice, unde se
dezvoltă şi se multiplică, formând merozoiţi. Această fază durează 6-20 zile, în funcţie de specia
de plasmodiu.
Faza eritrocitară: merozoiţii trec din ficat în sânge şi se localizează în hematii. Aici se
transformă în merozoiţi. Merozoiţii puşi în libertate în sânge, prin ruperea membranei eritrocitelor
reinfectează alte hematii. După un număr de cicluri, unele forme ajunse la maturitate, schizonţi,
se diferenţiază în forme sexuate, gametociţi care ajunşi în sânge îl fac infectant.
Apariţia gametociţilor la om reprezintă începutul ciclului sexuat.
Ciclul sexuat debutează atunci când gametociţii sunt ingeraţi de către femela de tânţar anofel.
Gametociţii ajunşi în stomaculfemelei insectei se maturizează şi se transformă în gameţi
masculini şi feminini, care în urma fecundării formează un zigot (ou). Zigotul, în urma creşterii şi
multiplicării formează un oochist, care ajuns la maturitate, prin ruperea membranei, pune î
libertate sporozoiţi mabili. Aceştia migrează, ajung în glanda salivară a insectei. În urma unei nioi
hrăniri, femela inoculează parazitul la omul sanatos.
6
- Forme moderate:tulburări gastro-intestinale, tinitus, vertije, surditate, cefalee, tulburări de
cedere, erupţii cutanate;
- Forme grave: graţă, vomă, delir, deprimare respiratorie,slăbiciune accentuată, colaps, chiar
comă, agranulocitoză.
- Poate produce hemoliză la cei cu deficit de G-6-P-DH
Intoxicaţia poartă numele de cinconism.
6
- T1/2 este de 10 ore;
- Se metabolizează prin oxidare, parţial intră în circuitul enterohepatic;
- Se limină renal sub formă metabolizată.
Are acţiune gametocidă şi shizontocidă tisulară. Este foarte activă ca schizontocid tisulat
secundar în malaria produsă de PL. vivax şi Pl. ovale.
Efecte adverse:
- tulburări degestive;
- anemie hemoliică la cei cu deficit de G-6P-DH
- la doze mari: methemoglobinemie toxică, leucopenie, rar agranulocitoză.
Se administrează în combinaţie cu clorochina şi după tratament cu clorochina (obligatoriu).
Se administrează 15 mg/zi timp de 2 săptămâni.
Derivaţi diamino-pirimidinici
Pirimetamina
Este inrudită structural cu trimetoprimul.
Mecanism de acţiune: inhibă dihidrofolat reductaza.
Are acţiune:
- schizotocidă hematică (inferioară clorochinei)
- schizontocidă hepatică faţăde Pl. falciparul, Pl. vivax;
- gametocidă faţă de toate speciile de plasodium.
- La doze mari este activă şi faţă de Toxoplasma gondi.
Acţionează sinergic cu sulfamidele, mai ales cu trimetoprimul. Se poate asocia cu sulfadoxima.
Fansidar® =sulfadoximă (500 mg) + pirimetamină(25 mg)
Proguanil
Antimalaric de sinteză, derivat de biguanidă, activ prin cicloguanil, un metabolit cu structură de
triazină ciclică.
Are acţiune schizontocidă tisulară, shizontocidă hematică (lentă), sporontocidă (slabă).
Mecanism de acţiune: inhibă selectiv dihidrofolat reductaza-timidilat sintetaza plasmodiilor
sensibile, determinând inhibiţia sintezei de ADN şi depleţia cofactorilor folaţi.
Se utilizează profilactic: 100-200 mg/zi
În doze mari are efect supresiv.
Alte antimalarice:
Meflochina
- înrudit chininei
- are acţiune scizontocidă hematică intensă faţă de Pl. falciparum polichimiorezistent.
Halofantrina
Are acţiune schizontocidă hematică faţă de tulpinile de Pl. falciparul şi Pl. vivax, rezistente la
clorocină.
Atovaquona
Dă rezultate bune în malaria cu tulpini de plasmodii rezistente la alte antimalarice. Se asociază
cu proguanilul.
6
MEDICAMENTE ACTIVE ÎN TRICHOMONAZĂ , GIARDIOZĂ, AMEBIAZĂ
• Forme farmaceutice: Metronidazol – cpr. 500 mg; sol. perf. 0,5%;se administrează
uzual 1-2 g în 4 prize; doză unică 2 g (giardoză)
6
• toxicitate hematologică (neutropenie);
• toxicitate hepatică;
• greaţă, vomă, disgeuzie;
• alergii, erupţii cutanate
• sindrom de tip disulfiram la consum de alcool
• cefalee;
• anorexie, gust metalic;
- administrat timp îdelungat: slăbiciune, nevrită periferică, parestezii, vertij, ataxie, chiar crize
epileptice;.
Contraindicaţii:
- afecţiuni cerebrale;
- sarcină şi alăptare;
- afecţiuni hepatice.
Utilizări:
• Indicaţii:
• SISTEMIC:
• dizenterie amebiană, amebiază hepatică;
• tricomoniază uro-genitală;
• lambliază;
• infecţii grave cu anaerobi (Bacteroides fragilis), eradicarea H. pylori;
• LOCAL: intravaginal
Tinidazol
- asemănător metronidazolului.
Utilizări:
- tricomonază şi giardioză: oral 2 g, doză unică;
- dizenterie amebiană: 2g/zi timp de 2,3 zile;
- amebiază hepatică: 2 g/zi timp de 3-5 zile;
- infecţii cu anaerobi: 2g iniţial, apoi 1 g/zi 5-7zile;
- profilactic înaintea intervenţiişpr chirurgicale.
Ornidazol
- se administrează 3 comprimate (500mgx3)timp de 2 zile.(ef. Sec. Stare derău, ameţeli)
Emetina
- inhibă sinteza proteică ca urmarea blocării funcţiei ADN-ului amebian.
- Are acţiune amoebicidă sistemică, este activă şi faţă de Fasciola hepatica.
- Are IT mic , este toxic al miocardului.
- 1 mg/kgc/zi timp de 10 zile.
Dihidroemetina
- IT mai mare decât al emetinei
- Este mai puţin activă asupra chisturilor;
- este activă şi faţă de Fasciola hepatica
- produce frecvent tulburări gastro-intestinale, fenomene de intoxicaţiemiocardică (tahicardie
sinusală, hTA), oboseală neuromusculară.
Diloxanid furoat
- activ asupra chistuilor amoebiene
6
- mecanismul de acţiune ste insuficient cunoscut.
Cliochinol, clorchinaldol, diiodohidroxichinolina
- sunt active ca amoebicide intestinale
- sunt utile faţă de chisturile amebiene, dizenterie bacilară, enterite, enterocolite acute.
- Cliochinolul este indicat la purtătorii de chisturi şi în dizenteria uşoară (forme cronice)
- Se administreză în doză de 250 mg de 3 ori pezi, timp de 7-10 zile., administrarea prelungită
poate duce la sindromul –neuropatie mielooptică subacută- (SMON)- caracterizat prin :
tulburări senzitive, slăbiciune musculară, tulburări de vedere, orbire,tulburări psihice.
-
ANTIHELMINTICE
-
ANTIHELMINTICE ACTIVE PE CESTODE
Niclodamida
- fiind practic inslubilă, nu se absoarbe din tubul digestiv, se elimină în totalitate prin scaun.
- vermicid foarte activ pe cestode: Taenia sagitata, T. Solium, Hymenolepis nana,
Diphylobotrium latum (botriocefal);
mecanism de acţiune:
- produce intoxicarea metabolică a viermilor. Intervine în metabolismul glucidic al paraziţilor,
blochează ciclul acidului citric , cu acumulare congestivă de acid lactic (autointoxicaţie cu
acid lactic) şi moartea paraziţilor.
- Enzimele gigestive (proteazele) digeră treptat aceste proglote eliminându-le prin scaun
(ouăle nu sunt distruse);
Pentru eliminare se administrează un purgativ salin.
Indicaţii:
- teniază, botriocefaloză, himenolrpidoă.
- adulţi şi copii peste6ani: 2 g;
- - copii 2-6 ani: 1g;
- Copii sub 2 ani: 0,5 g
După o pauză de 1,3 săptămâni se repetă cura.
Administrarea se face după o clisă sau după administrarea unul purgatv salin;
Efecte secundare: tulburări digestive minore, greaţă, vărsături, epigastrii, colici adominale.
Mepacrina
- colorant acridinic de sinteză, cu utilizare limitată în giardioză şi teniază.
- Este mai puţin eficace decât niclosamida.
Are efect vermifug prin inhibarea motilităţii paraziţilor prin afectarea formaţiunilor neuromusculare
ale acestora (paralizia aparatului neuromuscular).
- Este şi un shizontocid hematic, utilizat în malarie.
- Se utilizează şi ca antiemetic.
- Doze: 400-80 mg prin sondă duodenală, pentru a evita iritaţia gastrică, apoi se administrează
un purgativ salin.
Efecte secundare: tuburări psihice.
6
Contraindicaţii: ulcer, boli hepatice şi renale.
Piperazina
- se absoarb repede după administrare orală;
- în mică parte se metabolizează; se elimină prin urină.
Este activă faţă de Ascaris lumbricoides, Enterobius vermicularis.
Mecanism de acţiune: funcţionează ca un GABA-agonist:
- prin crestere conductanţei ionilor de clor la nivelul membranei celulare a paraziţilor produce
hiperpolarizare;
- reduce excitabilitatea plăcii motorii la Ach, cu relaxarea consecutivă a musculaturii striate şi
apoi paralizia flască a paraziţilor şi eliminarea lor prin intestin.
Este foarte greu tolerată comparativ cu antihelminticele moderne.
Reacţii adverse:
- greaţă, vomă, diare, erupţii cutanate;
- somnolenţă, cefalee, ameţeli, parestezii, disritmii EEG;
- la doze mari: convulsii, deprimare respiratorie.
- tulburări vizuale,
- fenomene alergice: urticarie, edem.
Contraindicaţii:
- sarcină;
- insuficienţă renală;
- epilepsie.
Indicaţii: în ascaridiază şi lambliază produce vindecare 95-100%.
- în ascaridioză: 75 mg/kgc/zi timp de 5 zile;
- în oxiuriază: 650mg/kgc/zi 7 zile în două prize.
Levamisol
- antihelmintic aminotizolic;
- se absoarbe complet din intestin, se metabolizează hepatic;
- Este activ mai ales pe Ascaris lumbricoides.
- Are efect vermifug, are efect depolarizant persistent, ducâdla paralizia aparatului
neuromuscular al paraziţilor.
- are şi proprietăţi imunostimulatoare, fiind util în PAR şi alte afecţiuni inflamatorii cronice.
Doze:
- se administrează oral (după masa principală) în doză unică de 150 mg, la adulţi.
- Se repetă la nevoie după 1 săptămână.
- La copii: 3 mg/kgc doză unică.
Este bine suportat chiar şi de către persoanele cu stare generală alterată.
Efecte adverse:
- neutropenie;
- tulburări digestive, cefalee, ameţeli, hTA:
Contraindicaţii: insuficienţă renală şi hepatică.
Pirviniu-pamoat
- este un colorant cianic.
- Are acţiune toxică pe Enterobius vermicularis pe care îl omoară ca umare a nterferării cu
metabolismul glucidic şi a proceselor oxidative ale parazitului.
- Administrat orl nu se absoarbe, realizează concentraţii mari la nivelul mucoasei intestinului
subţire, ceea ce explică eficacitatea mare în oxiuriază şi lipsa toxicităţii sisemice.
- Se administrează în doză unică: 5 mg/kgc dimineaţa
- Tratamentul se repetă după 10-20zile;
- Este foarte bine suportat. Pot apărea însă: greaţă, vomă, dureri abdominale.
- Colorează scaunul în roşu.
Pirantel-pamoat
- derivat piperidinic;
6
- activ faţă de Ascaris lumbricoides, Ancylostoma duodenale, Enterobius vermicularis, Necatoe
americanus.
- Provocă paralizia spastică a viermilor pri depolarizarea selectivă a plăciiterminale motorii
(inhibă colinesteraza);
- Între pirantel (depolarizant) şi piperazină (hiperpolarizant) există un antagonism reciproc.
- Utilizări:
- - ascariiază şi oxiuriază, în infecţii mixte cu cei doi helminţi;
- Oral în doză unică: 11 mg/kgc. Se repetă la 2zile;
- Este puţin toxic;
- Se impune prudenţă la cei cu probleme hepatice şi la gravide.
Mebendazol
- derivat benzimidazolic;
- are proprietăţi antihelmintice cu spectru larg, activ faţă de: Ascaris lumbricoides, Enterobius
vermicularis, trichiuris trichiura, Ancylostoma duodenale; Echilococcus granulosus, Taenia
sagitatea, T. Solium. Omoară şi ouăle de Trichiuris, Ancylostoma şi Ascaris.
- Are efect vermicid prin inhibarea transportului lucozei şi decuplarea fosforilării oxidative.
Doze:
- 100-200 mg/zi timp de 3 zile, în funcţie de natura viermilor.
- Ascaridioză: 100 mg de 2 ori pe zi
- Oxiuriază :100 mg doză unică
- La nevoie se repetă tratamentul după 2 săptămâni.
- Este activ în cz de infestare multiplă.
La doze obişnuite este lipsit de toxicitate sistemică.
Efecte secundare: tulburări gastro-intestinale şi central nervoase.
Contraindicaţii; sarcină, în primele trei luni.
Tiabendazol
- are proprietţi vermicide cu spectru larg;
- este cel mai activ în trichineloză (trichinella spiralis). Este activ şi faţă de Strongyloides.
- Are şi acţiune analgezică, antipiretică, antiinflamatoare;
Idicaţii: în special în strongiloidoză.
- se administrează 25 mg/kgc de2 ori /zi timp de 2-4zile sau 50 mg/kgc/zi
- administrat oral se absoarbe repede din tractul gastro-intestinal, este metabolizat proporţie
de 100 %, se elimină urinar, sub formă de metaboliţi.
- Datorită toxicităţii mari este utilizat limitat.
Reacţii adverse:
- anorexie, greaţă, vomă, diaree;
- hematurie, leucopenie.
Dietilcarbamazida
- se absoarbe din intestin după administrare orală, se metabolizează în totlitate se elimină
urinar.
Este eficace în filarioza limfatică;
Se administrează 6 mg/kgc/zi în 2-3 prize timp de 10zile până la dispariţia filariilor din sânfge.
Este activă şi faţă de larvele de:
- Wuchereria , Brugia, Loa loa.
Bifeniu- hidroxinaftoat
- acţionează ca agonist colinergic;
- paraziţii sunt paralizaţi, după o stimulare iniţilă, apoi eliminaţi.
- 4,33 g doză unică.
Albendazol
Antihelmintic cu spectru larg, activ pe nematode şi cestode.
- Enterobius vermicularis, Ascaris lumbricoides, Trichiuris trichiura, strongyloides stercoralis,
Necator americanus, Ancylostoma duodenale;
- Taenia sagitata şi solium;
- Distruge ouăle de ascaris, ancylostoma, Trichiuris şi larvele de necator.
Administrat pe termen scurt este bine suportat.
7
Reacţii adverse:
- cefale, dureri epigastrice, greaţă, diaree;
- erupţii cutanate, prurit alopecie, creşterea transaminazelor.
Contraindicaţii:
-ciroză;
- Sarcină.
Indicaţii:
- oxiuriază, ancylostomiază, necatoriază, tricocefaloză: 400 mg doză unică, repatată la 2
săptămâni.
- Strongiloidoză: 400 mg de 2 ori/zi timp de 3-7 zile, pauză o săptămână după care se repetă
tratamentul;
Secreţia acidă
Este rezultatul activităţii celulelor parietale ale glandelor oxintice, din epiteliul fundic.
Ionii de H+ formaţi sunt transportaţi din citosol, în lumenul gastric, în schimb stoechiometric cu
ionii de K+, prin activitatea unei ATP-aze H+/K+ ce funcţionează ca o pompă de protoni.
Pompa e cuplată cu canale de Cl-, prin eflux de Cl- asigurându-se formarea HCl.
Calea umorală
- Histamina eliberată din mastocitele din mucoasa fundică (sub influenţa vagală şi
gastrinică) activează receptorii H2 situaţi pe membrana celulelor parietale şi secreţia
acidă.
- Somatostatina, inhibă secreţia de gastrină şi de acid.
7
- Prostaglandinele din seria E au efect citoprotector prin stimularea:
-secreţiei de mucus şi carbonat acid de sodiu
- troficităţii şi regenerării mucoasei
- fluxului sanguin în mucoasă.
- Factorul de creştere epidermic, polipeptid secretat de glandele salivare, duodenale şi
rinichi, creşte debitul sanguin în mucoasă şi are efect citoprotector.
Sucul gastric conţine – pepsină,
- acid clorhidric,
- mucus gastric,
- factor intrinsec.
SUBSTANŢELE AMARE
7
• Conţin substanţe iritante care prin acţiune locală produc vasodilataţie cu creşterea
secreţiei digestive.
Uleiurile volatile- au şi efect relaxant al musculaturii netede, favorizează peristaltismul, combat
meteorismul.
Anason
Chimion
Fenicol
SUBSTANŢE ACIDIFIANTE
ENZIME
Pepsina
Lipseşte de obicei la cei ce nu au suficientă aciditate, pentrucă nu este transformat pepsinogenul
în pepsină.
Pepsina se administrează odată cu substanţele acidifiante.
Se pot administra în locul pepsinei Proteaze care sunt active şi la un pH crescut.
Bromelina
Acţionează şi în mediu alcalin
Ficina
PRODUSE MEDICAMENTOASE
ACIDOPEX
Conţine pepsină şi acid glutamic.
Se dizolvă în apă, dse bea cu paiul pentru a nu ataca smalţul dentar.
MEDICAMENTE ANTICIDE
ANTIULCEROASE
7
Factori agresivi:
- HCl
- pepsină
- Acizi biliari
Secreţia de HCl
• Stimulare histaminergică: stimularea Rp H2 de către histamină
• Stimulare vagală prin acţiunea Ach asupra Rp M2
• Stimulare gastrinică pe receptori specifici gastrinei
Hormonii gastro-intestinali se găsesc de la esofag pînă la colon.
Celulele secretoare ale acestor hormoni au proprietăţi comune ,capacitatea de a capta
precursori aminici şi ai decarboxila (APUND), acum se numeşte SNED- sistem
neuroendocrin difuz.
Reglarea umorală. Stimularea secreţiei – gastrice-
• GASTRINA- secretată de celulele G, gastrosecretoare din stomac, de la nivel antral
• ENTEROOXINTINA
Reglarea umorală. Inhibarea secreţiei
• SECRETINA- rol în secreţia de apă şi bicarbonat
• COLECISTOKININA- secretată de celulele endocrine din mucoasa duodenală sub
acţiunea acizilor graşi, peptonelor şi aminoacizilor, are rol în producerea contracţiei
veziculei biliare, creşte secreţia de enzime a pancreasului exocrin. Este inhibitor de
gastrină prin secvenţa de AA comuni cu gastrina pe care o dislocă de pe Rp.
Are rol în producerea contracţiei vezicii biliare şi creşterea sintezei de enzime pancreatice.
• SOMATOSTATINA
• GIP- polipeptid gastrointestinal inhibitor al secreţiei gastrice
• VIP- polipeptid intestinal vasoactiv
MEDICAMENTE ANTIACIDE
ANTIACIDE SISTEMICE
BICARBONATUL DE SODIU
• Duce la alcalinizarea mediului interm
• Poate produce acidoză metabolică
• Se administrează la 2,3 ore după mesele principale sau a jeun în dureri foarte mari
• Efectul este prompt dar fugitiv
• Are şi acţiune antispastică
• Produce vasodilataţie datorită CO2 eliberat
Dezavantaje:
• În urma alcalinizării apare secreţia compensatoare de acid, cu efect rebound
• De aceea se administrează în cantităţi foarte mici (<0,5 g)
Se poate asocia cu parasimpatolitice ce prelungesc durata staţionării în stomac»» nu se
absoarbe sistemic
7
ANTACIDE NESISTEMICE
CARBONATUL DE CALCIU
• Acţiune rapidă şi durabilă
• Cu HCl formează CaCl2 solubil
• Ca2+ este mesager secund
Stimulează secreţia pancreatică, enzimatică
Activarea reflexelor vagale. Efect rebond
Produce contracţia vezicii biliare
• Creşterea secreţei de gastrină
• Are acţiune constipantă
• La doze mari produce hipercalcemie şi favorizarea formării calculilor renali
OXIDUL DE MAGNEZIU
• Formează în apă hidroxid de magneziu ce acţionează ca atare
• În doze de până la 1 g este antiacid
• În concentraţie de 2-5 este laxativ
• Are capacitate mare de neutralizare şi efect de lungă durată
• La nivel intestinal se poate absorbi (max 10%)
În caz de insuficienţă renală sau de permeabilitate crescută a mucoasei intestinale poate
duce la creşterea asorbţiei, cu apariţia efectelor sistemice:
• Deprimare centrală
• Scăderea TA
• Efect de tip ganglioplegic (scăderea forţei musculare până la paralizie)
• Se poate utiliza în intoxicaţiile cu acizi.
CARBONATUL DE MAGNEZIU
• Antiacid slab, cu acţiune lentă dar durabilă
• Eliberează în stomac CO2 care poate produce senzaţie de greutate gastrică şi
vasodilataţie
TRISILICALUL DE MAGNEZIU
• Compr. 0,5 g
• Antiacid slab, cu efect lent, de lungă durată
• Doze mari au proprietăţi laxative
• În caz de inuficienţă renală se absoarbe cu apariţia efectelor toxice
HIDROXIDUL DE ALUMINIU
• Are acţiune slabă şi lentă
• Parţial formează un gel protector gastric
• Leagă acizii bliari (factori agresivi)
Al 3+ :
• inhibă motilitatea gastro-intestinală,
• întârzie golirea stomacului,
• produce constipaţie
• În intesin formează AlPO4,insolubil şi care se elimină » tratamentul îndelungat produce
carenţă de fosfat (poate duce sau agrava osteoporoza)
• Dacă se absoarbe de la nivel intestinal poate produce encefalopatie (prin intoxicaţie
acută cu Al)
PREPARATE
ALMAGEL- Al(OH)3+ Mg(OH)2
MAALOX- Al(OH)3+Mg(OH)2+MgCO3+KHCO3
RENNIE- CaCO3+MgCO3
DICARBOCALM
MALUCOL
7
PROTECTOARE GASTRICE
CARBENOXOLONA
• Creşte secreţia de mucus
• Stimulează secreţia de Pg în muoasa gastrică
• Are structură steroidică, are efect mineralocorticoid, produce retenţie hidrosalină ,ceea ce
este un dezavantaj
METILMETIONINA (VIT U)
• Derivat de Pg, cu efect citoprotector
MISOPROSTOL
Derivat de Pg cu rol în:
• Producerea mucusului
• Regenerarea ţesutului
• Scădea acidităţii
• Efect citoprotector
ENPROSTIL
• Analog de sinteză al PGE2 cu acţiune asemănătoare
MEDICAMENTE ANTISECRETOARE
7
Secreţia gastrică poate fi inhibată medicamentos prin:
- blocante ale Rp. Histaminei – H2 blocante
- blocante ale Rp. Muscarinici - M1 blocante
- blocante ale Rp.gastrinici - antigastrinice,
- inhibitorii enzimei anhidrază carbonică- CA-
- inhibitorii pompei protonice
ANTIHISTAMINICE H2 blocante
ANTIGASTRINICE
PROGLUMID
• Derivat de acid izoglutamic
• Este anagonist al Rp gastrinici, blochează receptorii gastrinici , împiedică fixarea
gastrinei de receptorii celilari , împiedicând secreţia gastrinică (70% din secreţia gastrică
este determinată de gastrină
• Secreţia stimulată prin histamină este inhibată cu 50%
• Stimulează secreţia de mucus şi circulaţia sângelui în mucoase
• Compr. 400 mg la 8 ore. În caz de ulcer evolutiv se poate administra până la 1,2 g/zi
• Se poae administra i.v., în perfuzie în tratamentul ulceraţiilor de stres.
PARASIMPATOLITICELE
7
Anticolinergicele –întratamentul bolii ulceroase uemăresc diminuarea influenţelor vagale,
excitatorii, prin blocarea receptorilor M1, cu diminuarea tonusului şi peristaltismului gastric.
PROPANTELINA ( PROBANTIN)
OXIFENONIU
PIRENZEPINA (GASTROZEPINA) vezi sem .I
OMEPRAZOL
• Derivat de benzimidazol
• Are acţiune puternică şi durabilă de inhibare a secreţiei gastrice acide
• Este inactiv ca atare, în mediul acid se transformă în sulfenamidă, forma activă
• Sulfenmaida se leagă covalent de grupările –SH ale resturilor de cisteină de pe
suprafaţa extracelulară a subunităţilor α a H+/K+ATP-azei inhibând pompa ireversibil
• T1/2 al pompei protonice este de 18 ore, iar datorită fapului că blochează pompa
ireversibil, se poate administra a dată pe zi.Refacerea necesită noi molecule de
proteinenzimă.
• O problemă particulară este secreţia de gastrină,ca urmare a inhibării secreţiei
gastrice,conc.plasmatică de gastrină creşte de 2-4 ori.
• Losec produs original se adm. 10- 20 mg seara timp de 14 zile,sau 1luna maximi n ulcer.
In boala de reflux gastro-esofagian se adm pe termen mai lung.
7
SUBSTANŢE VOMITIVE ŞI ANTIVOMITIVE
Voma este un reflex care are drept punct de plecare receptorii emeticosensibili din
mucoasa stomacală.
Voma reprezintă evacuarea bruscă prin cavitatea bucală a conţinutului stomacului şi
duodenului. Se produce prin relaxarea fundului stomacului, a sfincterului Cardia, a esofagului şi
contracţia pilorului, muşchilor duodenali şi abdominali.
Declanşarea vomei se produce prin iritaţia mecanică, chimică sau toxică a
neuroreceptorilor din diferite zone sensibile.
Centrii implicaţi în vomă:
- centrul vomei din bulb, nucleul tractului solitar (mediator Ach);
- cerebelul care primeşte informaţii de la aparatul vestibular din ureachea internă;
- zona chemoreceptoare declanşatoare a vomei (ZCD)(mediator dopamina, serotonina,
GABA, glutamat)
centrul vomei este situat în apropierea centrului respirator, vasomotor, salivar, ceea ce explică
însoţirea vomei de reacţii vegetative.
Substanţe vomitive
- centrale (stimulează centrul vomei): apomorfina (agonist D4 în aria postrema);
- mixte (mecanism central şi periferi pe receptorii mucoasei digestive): emetina (alcaloid
din ipeca).
- periferice (excită terminaţiile senzitive din mucoasa gastrică): Sulfatul de cupru, Sulfatul
de zinc.
Indicaţii:
- în intoxicaţii, când substanţa este un toxic periculos şi se mai află în stomac, în cantitate
mare (până la 3 ore de la ingestie).
Se evită administrarea lor în cazul ingestiei de substanţe caustice.
Substanţe antivomitive
7
Antagonişti dopaminergici D2
Fenotiazine
Clorpromazina- antivomitiv la doze mici, subneuroleptice (10-50 mg odată,de 3-4 ori/zi).
Proclorperazina (Emetiral)
- antivomitiv eficace la doze foarte mici (5-10 mg de 3-4 ori/zi)
Tietilperazina (Torecan)
- nu se utilizează ca şi neuroleptic
- antiemetic puternic, slab sedativ
- produce efecte extrapiramidale distonice, reversibile, mai ales la copii şi la femei tinere
(sub 30ani).
Utilizări:
- în toate tipurile de vărsături, forme intense, refractare;
- sindrom Meniere;
- rău de mişcare.
Benzamide
Metoclopramid
- absorbţie p.o. rapidă, biotransformare hepatică prin conjugare, distribuţielargă în ţesuturi,
eliminare renală.
Este antagonist dopaminergic D2 (central şi periferic)
- creşte peristaltismul, creşte activitatea contractilă a tubului digestiv, favorizând în
periferie evacuarea stomacului.
Favorizează eliberarea de Ach la nivelul sinapselor neuroefectoare digestive, favorizând
evacuarea stomacului.
Antagonizează receptorii 5-HT4.
Stimulează secreţia se prolactină, prin mecanism antidopaminergic (ginecomastie,
diminuarea libidoului, galactoree, amenoree).
Are efecte neurologice extrapiramidale, mai ales la copii şi persoanele tinere (spasm tetanic,
mişcări distonice ale feţei şi membrelor, diskineuie tardivă).
Utilizări:
Ca antivomitiv:
- în toate tipurile de vomă;
- în rău de mişcare (efecte reduse);
Ca propulsiv (prokinetic), în:
- reflex esofagian;
- spasm piloric;
- adjuvant în intubaţia duodenală, în caz de spasm piloric;
În migrenă (la începutul crizei, o doză).
Domperidon
Antagonist dopaminergic periferic dar şi central.
- propulsiv activ;
- antivomitiv moderat;
- creşte secreţia de prolactină.
Indicaţii:
- sindrom dispeptic complex (golirea stomacului întârziat, reflux gastro-ntestinal,
esofagită).
- De elecţie în greţuri şi vărsături provocate de antiparkinsoniene dopaminergice, maxim 3
luni.
Antihistaminice H1
Prometazina
Antihistaminic şi anticolinergic central, la nivelul centrului vomei şi nucleilor vestibulari.
Utilizări:
- De elecţie în tulburări vestibulare (rău de mişcare).
8
- Voma de sarcină,
- voma medicamentoasă.
Efecte secundare:
- sedare, somnolenţă pronunţată;
- efecte secundare de tip colinergic: uscăciunea gurii.
Difenhidramina-antihistaminic la nivelul centrului vomei
Parasimpatolitice
Scopolamina
Acţionează inhibitor la nivelul centrilor vestibulari,utilă în răul de mişcare.
Efecte secundare: efecte anticolinergice, sedare.
De elecţie în rău de mişcare.
Contraindicaţii: glaucom, adenom de prostată.
Alte antivomitive
8
Efecte secundare:
- la nivel SNC: cefalee, confuzii;
- la nivel cardiovascular: tahicardie şi fibrilaţie ventriculară, cu efect letal.
A fost retras de pe piaţă în unele ţări europene.
LAXATIVE. PURGATIVE
8
Sorbitol, manitol
Sărurile de magneziu sunt hidrosolubile dar cu absorbţie digestivă redusă, care administrate în
soluţii hipertone, atrag apa şi o reţin în lumenul intestinal, prin fenomenul de osmoză. Prin urmare
creşte volumul intestinal, sunt stimulaţi baroreceptorii, creşte peristaltismul. În plus fluidifică
conţinutul şi favorizează eliminarea.
Sărurile de Mg stimulează eliberarea de colecistokinină, hormon duodenal ce stimulează
motilitatea intestinală şi secreţia gastrică şi pancreatică.
Efecte secundare:
- hipermagneziemie, cu efect deprimant SNC (în caz de insuficienţă renală)
- hipernatriemie, ce poate agrava HTA sau insuficienţa cardiacă.
- Hipocalcemie severă cu comă, în cazul fosfaţilor
Lactuloza- nu se absoarbe p.o.şi ajunge în colon unde este transformată de bacterii în acid lactic
şi acid acetic, care acţionează ca laxative osmotice şi diminuă flora bacteriană producătoare de
amoniac; reglează un scaun normal.
Purgative iritante- stimulează peristaltismul intestinal
• Purgative iritante ale intestinului subţire-Oleum ricini, rezine
• Purgative iritante ale intestinului gros- antrachinone, antracenozide , sulf.
Aceste substanţe irită mucoasa intestinală, declaşând reflexe vegetaive, cu următoarele
consecinţe:
- cresc peristaltismul intestinal
- cresc permeabilitatea mucoasei şi secreţia de electroliţi şi de apă în lumenul intestinal,
fluidificând conţinutul şi favorizând eliminarea.
Uleiul de ricin este metabolizat sub scţiunea lipazei pancreatice în acid ricinoleic, care este
metabolitul activ, ce stimulează chemoreceptorii.
Sulful ajuns în intestinul gros , sub acţiunea florei saprofite, este redus la hidrogen sulfurat, care
este stimulatorul fiziologic al peristaltismului colonului.
Antrachinone din: Rhamnus rangula, Reum palmatum, Aloe ferox, Cassia acetifolia, Senae
folium, Plantago xilum.
Antrachinonele acţionează la nivelul colonului, prin metaboliţii activi, eliberaţi din
glicozidele precursoare, sub acţiunea florei intestinale. Stimulează secreţia de electroliţi şi apă,
precum şi peristaltismul.
Derivaţii de difenilmetan (fenolftaleina, bisacodil, oxifenisatina).
Fenolftaleina: se absoarbe, se elimină biliar şi realizează circuit enterohepatic. Are potenţial
alergizant.
Bisacodilul este un prodrug, transformat în ,metabolitul activ în intestinul subţire. Este administrat
în forme farmaceutice enterosolubile.
Se administrează oral 5-10 mg seara.
Acţiunea se instalează după 6-8 ore.
La administrare prelungită poate apărea:
- iritarea mucoaselor, cu diaree, colici abdominale;
- hipokaliemie cu astenie, scădere ponderală;
- reacţii alergice, sub formă de erupţii cutanate (fenolftaleină);
- efect toxic hepatic (oxifenisatina).
-
Laxative emoliente şi lubrifiante
8
- Favorizează emulsionarea grăsimilor, contribuind la îmbibarea bolului fecal cu grăsimi şi
apă şi înmuierea acestuia;
- Diminuă absorbţia apei la nivelul jejunului, stimulează secreţia şi fluidifică astfel conţinutul
intestinal.
Uleiul de parafină trebuie administrat cu prudenţă deoarece produce hipovitaminoze (scade
absorbţia vitaminelor liposolubile A, D, K). Întârzie vindecarea după operaţii de hemoroizi.
Docustul creşte difuzia intracelulară la nivel intestinal şi hepatic, potenţând acţiunea şi toxicitatea
hepatică a unor substanţe asociate.
Lactuloza- dizaharid sintetic (galactoză + fructoză) nu se absoarbe ,în colon este degradată de
bacteriile saprofite,în acid acetic şi lactic care acţionează ca laxative osmotice.
Laxative iritante la nivelul mucoasei gastro-intestinale
Glicerina
- se administrează sub formă de supozitoare
- are efect laxativ
- poate produce obişnuinţă.
-
ANTIDIAREICE
8
Clasificare
1. Medicamente etiotrope specifice
2. Medicamente de substituţie
3. Medicamente simptomatice
- Medicamente astringente
- Medicamente absorbante şi protectoare
- Opioide
- anticolinergice
1.Medicamente etiotrope specifice
• Se adresează infecţiilor sau afecţiunilor care produc diareea
Se administrează:
• antibiotice,
• chimioterapice,
• antiprotozoarice.
2. Medicamente de substituţie
• Se administrează enzime digestive.
• Sunt recomandate pentru substituirea fermenţilor digestivi şi a fermenţilor pancreatici.
• Lipsa acestor enzime pot produce dispepsii şi balonări.
• Enzimele digestive sunt extracte uscate obţinute din pancreasul animalelor.
Pancreatina
- obţinută din pancreasul bovinelor sau porcinelor.
Conţine:
- Tripsină:180 unităţi proteolitice- digerarea cazeinei
- Lipază: 1000 unităţi lipolitice cu rol în scindarea trigliceridelor
- amilază: 1600 amilolitice cu rol în scindarea amidonului
Preparate
Triferment
- conţine: tripsină, lipază, amilază.
- Se administrează în timpul meselor dau după mese
Digestal
- c precipită cu mucusul de la supragaţa mucoasei, manifestându-şi astfel efectul
astrinconţine: pancreatină, hemiceluloză, extract de bilă de bou
Cotazym- pancreatină, celuloză, hemiceluloze
Cotazym forte- amilază, lipază, protează
Nutrizym- pancreatină, bromeline (proteaze din ananas, active la pH acid şi bazic), extract uscat
din bilă de bou.
3. Medicamente simptomatice
A. Medicamente astringente
Materiile tanante- tanigenul, tanalbinul, tanoformul,
Acţionează asupra mucoasei intestinale.
Tanatul de albumină (tanalbin)
- La pH-ul acid gastric,eliberează acid tanic, hidrosolubil dar neabsorbabil;
- La pH neutru, în colon, acidul tanigent.
Utilizări:
- Ca antidiareic, preferat la copii;
- În intoxicaţii cu metale grele sau alcaloizi.
Se utilizează ceaiuri cu materii tanante, alături de ceaiuri cu efect antiseptic:
-coada calului
-coada şoricelului
-răchitan
B. Adsorbante şi protectoare
Au o mare suprafaţă de contact.
Adsorb:
- toxinele bacteriene
8
- microorganismele,
- Substanţe toxice rezultate din transformarea alimentelor
- Unele enzime şi substanţe nutritive.
- Sărurile de bismut
(subsalicilatul de bismut)
• Acţionează prin legarea de H2S, cu formare de sulfură de bismut, asfel încât scade
peristaltismul şi întârzie tranzitul intestinal.
• Adsoarbe toxinele bacteriene
• Are acţiune bactericidă faţă de campylobacter pylorii
• Are acţiune antiinflamatoare prin salicilat
Indicaţii:
- De elecţie în diareea de putrefacţie
- În terapia ulcerului cu HP pozitiv.
Efecte toxice:
- Stomatită
- Encefalopatie, la doze mari.
Doze: 0,5 g
Sărurile de calciu
Carbonatul de calciu
- Acţiune adsorbantă, astringentă, antiinflamatoare şi de neutralizare a medilui acid
- Se utilizează în diareea de putrefacţie.
Diosmectita
(aluminosilicat natural)
• Are capacitate mare de acoperire a mucoasei intestinale
• Creşte cantitatea şi vâscozitatea mucusului protector, cu întărirea rezistenţei barierei de
mucus de la suprafaţa enterocitelor
• Reduce hipersensibilitatea mucoasei intestinale.
Avantaje:
- Absenţa reacţiilor adverse
- Normalizarea tranzitului fără influenţarea tonusului şi peristaltismului intestinal.
Indicaţii:
- Diareea acută şi cronică la adulţi
- Diareea acută la copii şi sugari
- Sindromul colonului iritabil.
Pentru prevenirea interacţiunilor cu alte medicamente e administrează după o oră dela
administrarea acestora.
Alte produse
Caolinul (salicilat de aluminiu natural)
Pectinele din mere crude, morcov, roşii.
Au efect adsorbant şi protector.
Cărbunele medicinal
- Are rol în adsorbţia toxinelor, ionilor de H+, HO-, mretale grele.
- În doze de 500 mg are efect detoxifiant
- În doze mai mari este antioxidant.
- Avantaj: combate meteorismul.
C. Opioide
• Sunt agonişti ai receptorilor apioizi de tip μ, de la nivelul plexului mezenteric şi
musculaturii netede intestinale, la doze subanalgezice.
• Sunt indicate în diareea cronică sau acută, fără semne de infecţie microbiană sau
infestare parazitară.
• Prezintă risc de abuz cu instalarea toleranţei şi farmacodependenţei şa tratament
prelungit (excepţie loperamid)
• Pot produce megacolon toxic (dilataţia toxică a colonului cu precădere în colita
ulcerohemoragică.
8
Opiul
- Creşte tonusul muşchilor netezi
- Contractă sfincterel: pilor, ileocecal, anal
- Reduce peristaltismul stomacului şi intestinului
- Stimulează absorbţia electriloţilor şi diminuarea secreţiilor (gastrică, pancreatică, biliară)
- Deprimă reflexul anal de defecaţie prin acţiune centrală.
Se găseşte în preparate magistrale: Tinctura Davilla
Codeina
Dionina
- Se pot utiliza separat sau în asociere cu alte produse antidiareice
- Nu sunt indicate în tratament prelungit datorită riscului de farmacodependenţă.
Difenixilatul- apropiat structural de petidină, cp. 2,5 mg,utilizarea repetată poate duce la
dependenţă de tip morfinic.C.I. în insuficienţă hepatică.
Difenoxinul- cp. 1mg
- Metabolitul activ al difenoxilatului
- Se poate utiliza ca atare în diareea acută: iniţial 2 mg, apoi 1 mg repetat la 6 ore.
- Are acţiune constipantă de 100 ori mai mare decât codeina
- Nu are acţiune analgezică centrală
Loperamidul (Imodium)
- Derivat piperidinic de sinteză
- Nu produce farmacodependenţă
- Efectul antidiareic este puternic şi prelungit.
- Are potenţă mare: se daministrează iniţial 4 mg (2 capsule), apoi câte 2 mg după fiecare
scaun, fără a depăşi 16 mg/zi.
- Este activ în diareea acută nespecifică, diaree cronică, boli intestinale inflamatorii.
Antisecretoare opioide (inhibitori ai enkefalinazelor intestinale)
Acetorfan (racecadotril)
- Inhibă enkefalinazele intestinale şi creşte nivelul local al enkefalinelor
- Enkefalinele activează receptorii intestinali opioizi γ şi δ, inducând efectul antisecretor,
antidiareic.
- Este inhibitor selectiv al secreţiei intestinale.
D. Anticolinergice
Propanterina – antisecretor, antispastic. La doze mari are şi efect ganglioplegic
Scobutil- antispastic musculotrop
Drotaverina
Foladon- conţine alcaloizi din Atropa beladona
Trimebutina- normalizează tranzitul intestinal, prin efect enkefalinergic.
MEDICAŢIA HEPATO-BILIARĂ
MEDICAŢIA BILIARĂ
PATOLOGIA BILIARĂ-
Cauze multiple pot produce dereglări de diferite tipuri ale aparatului biliar care pot fi:
- Dischinezii biliare (dereglări funcţionale motorii ale aparatului biliar, cu tulburări de evacuare a
bilei)
- Litiază biliară
- Inflamaţii:
- Colecistită - inflamaţia veziculei biliare
- Angiocolită ,colangită - inflamaţia căilor biliare intrahepatice şi extrahepatice ,
- Angio-colecistită cuprinde infamaţia ambelor de ami sus.( vezică + căi biliare)
8
- Tumori
Clasificarea medicaţiei
Coleretice - Clasificare
În funcţie de origine:
- De origine animală: săruri şi acizi biliari
- De origine vegetală
- De origine anorganică: sulfat de sodiu,fosfat de sodiu, bicarbonat de sodiu
- De origine organică de sinteză: salicilat de sodiu, propilbenzen, florantirona, fenobarbital.
În funcţie de efectul asupra compoziţiei bilei:
- Coleretice propriu-zise, care măresc volumul bilei fără a-i modifica compoziţia şi
concentraţia
- Hidrocoleretice, care cresc volumul bilei prin diluarea acesteia.
Utilizări
• În patologia hepatică: insuficinţa secreţiei biliare, ictere colestatice;
• În patologia biliară: litiază biliară nedureroasă, infecţii biliare, colecistite cronice,
dischinezii biliare;
• Tulburări dispeptice de diferite origini: hepatică, digestivă, obezitate, etc.
• Constipaţie prin hipocolie;
• Migrene de origine digestivă.
Contraindicaţii
1.Afecţiuni hepatobiliare acute:
- litiază biliară dureroasă
- Colecistite acute
- Hepatită acută
2.Icter obstructiv
3.Insuficienţă hepatică gravă
4.Ciroză decompensată
5.Apendicită
Săruri biliare
Clasificarea acizilor biliari:
- Primari (biosintetizaţi în ficat prin oxidarea colesterolului): acid colic, chenodesoxicolic,
- Secundari(formaţi în intestin, din acizi primari) : dezoxicolic, litocolic
- De semisinteză: acid hidrocolic
Conjugarea acizilor biliari cu glicocol sau taurină conduce la obţinerea acizilor: glicocoli,
taurocolic, glicochenodesoxicoli, etc.
După administrare orală se absorb la nivel intestinal, trec în ficat şi sunt eliminate, realizând
circuit enterohepatic.
Au efect hidrocoleretic şi colecistochinetic
Scad tensiunea superficială şi ca urmare emulsionează grăsimile, solubilizează acizii graşi şi
colestrolul, facilitând astfel digestia;
Cresc absorbţia grăsimilor şi a vitaminelor liposolubile datorită efectului tensioactiv;
Activează lipaza pancreatică;
8
Contribuie la menţinerea tranzitului intestinal normal şi au eficacitate în constipaţia datorată lipsei
de bilă.
Indicaţii:
- Dischinezii biliare hipotone,
- colecistite cronice,
- constipaţie prin hipocolie,
- Tulburări dispeptice (digestie dificilă, flatulenţă,
- Migrene de origine digestivă.
Efecte secundare:
- Uneori colici sau scaune diareice
- Iritaţii gastrice la administrare prelungită
- După administrareinjectabilă pot produce hT, creşterea motilităţii gastro-intestinale şi
efect inhibitor SNC.
Acidul dehidrocolic
• ca drenor biliar este medicaţie de elecţie după intervenţii chirurgicale pe aparatul biliar.
Acidul chenodesoxicolic
• Se utilizează pentru dizolvarea calculilor biliari mici de colesterol.
• Favorizează desaturarae colesterolului, inhibă raportul colesterol/ săruri biliare.
• Este activ doar pe o vezică biliară funcţională
• Se recomandă la bolnavii litiazici care nu pot face intervenţii chirurgicale
• Doze: 10-15 mg/kgc/zi
• Tratamentul se face timp îndelungat
• După 60 luni de tratament se dizolvă 50-80 % dintre calculi.
Acidul ursodezoxicolic
• Comprimate de 250 mg
• Este epimer al acidului chenodezoxicolic
• Este util în dizolvarea calculilor biliari
• Este mai bine suportat decât acidul chenodezoxicolic
• Doze: 8-12 mg/kgc/zi
Produse
Colebil
- Drajeuri de 100 mg
- Conţine: bilă de bovină uscată, salicilat de sodiu, metenamină, ulei de mentă
- Se administrează 1-2 drajeuri imediat după mâncare timp de 2 săptămâni.
Coleretice vegetale
• Mentha x piperita
• Taraxacum officinalis
• Marubium vulgaris
• Agrimonia eupatoria
• Alchileea millefolium
• Calendula officinalis
• Hipericum perforatum
• Chelidonium majus (acţiune sedativă, antispastică)
• Cynara scolimus- conţine cinarină şi luteolină (flavonă)
- Are acţiune coleretică, fluidifică secreţia biliară
- Favorizează metabolizarea glucozei şi a colesterolului
- Creşte eliminarea biliară a colesterolului având acţiune hipocolesterolemiantă
- Favorizeză regenerarea ficatului.
Pruduse
Anghirol - conţine extract uscat de Cynara
8
Instamix – extract de Cynara, Taraxacii herba, Chelidonii herba, Hypericii herba.
- Are efect coleretic şi colecistochinetic.
Hepatobil – conţine extract de Cynara, Chelidonium, Hypericum, Humulus lupulus, Valeriana
officinalis.
Coleretice vegetale
Uleiuri volatile cu terpene
- Se utilizează în soluţii alcoolice
- Menthol
- Pinen
- Cineol
- Borneol
Ulei de măsline, ulei de floarea soarelui
Au acţiune coleretică şi antispastică.
Produse: Rowachol
Coleretice organice şi de sinteză
Salicilat de sodiu
Fosfat de sodiu
Bicarbonat de sodiu
Florantinona
Propilbenzen – are efect coleretic şi colecistochinetic
-se găseşte sub formă de comprimate de 100 mg
- Se administrează 1-3 comprimate/zi
Colecistokietice
Clasificare:
- coleretice-colecistochinetice: săruri şi acizi biliari, carbicol, Cynara scolius, uleiuri volatile
cu terpene;
- Colecistochinetice: sulfat de magneziu, ulei de măsline, ulei de floarea soarelui, gălbenuş
de ou.
Mecanism de acţiune
• Stimulator dirsct asupra muşchiului neted vezicular;
• Stimulator pe cale nervoasă vegetativă;
• Stimulează secreţia de colecistochinină (colecistochinina stimulează contracţia vezicii
biliare şi relaxarea sfincterului Oddi)
Indicaţii:
- Dischinezii biliare hipotone, atonie veziculară;
- Litiază biliară în afare perioadelor de colici.
Momentul optim de administrare: dimineaţa, cu 30 minute înainte de micul dejun.
Contraindicaţii:
- Colici biliare;
- Gastroenterită acută.
Sulfatul de magneziu 30%
- Administrat p.o. relaxează sfincterul Oddi şi favorizează trecerea bilei în duoden;
- Are acţiune de detoxifiere.
- Administrat i.v. are acţiune anticoleretică şi de inhibare a acţiunii sărurilor biliare.
9
MEDICAŢIA
HEPATOPROTECTOARE
Funcţiile ficatului:
- Funcţie metabolică
- Funcţie digestivă (biligenă)
- Funcţie antioxidantă
- Intervine în homeostazia organismului
3. Trofice ale hepatocitului ,cu efecte stimulatoare asupra sintezei ac. nucleici
• Au efect de stimularea a sintezei acizilor nucleici.
Acid orotic
- precursor al timinei şi uracilului.
- Intervine în sinteza nicleotidelor pirimidinice
Lactinium
9
Purinor- conţine : xantină, adenină, inozitol, roat de K
- Se găseşte sub formă de tablete, fiole injestabile
Corticosteroizii