BIOFARMACIE

Biofarmacia (provine din gr. bios = viaţă + farmacie) – ştiinţa care se ocupă cu
optimizarea efectului terapeutic al substanţelor medicamentoase, prin formularea şi
prepararea unor medicamente cu biodisponibilitate mărită şi prin administrarea
raţională a acestora, în funcţie de proprietăţile farmacocinetice ale substanţelor
medicamentoase cât şi de caracteristicile individuale ale organismului.

Astfel, cercetările biofarmaceutice au ca scop obţinerea de medicamente cu efecte

terapeutice optime şi toleranţă ameliorată, prin eliminarea efectelor secundare
nedorite.

Biofarmacia, impune în realizarea calităţii unui medicament introducerea unui nou

parametru: asigurarea eficacităţii terapeutice(efectul terapeutic) a substanţei
medicamentoase din forma farmaceutică, respectiv biodisponibilitate.

Biodisponibilitate – un concept care caracterizează biologic medicamentului prin:

- marimea şi viteza de absorbţie a substanţei medicamentoase dintr-un medicament.

Marimea de absorbţie – cantitatea relativă de substanţă medicamentoasă din doza
administrată

sub forma unui produs farmaceutic pe o anumită cale care s-a absorbit nemodificat
în circulaţia sanguină.

Viteza de absrbţie – viteza cu care are loc acest proces.

Eficacitatea terapeutică a unui medicament este demonstrată prin interacţiunea

substanţelor medicamentoase cu receptorii biologici specifici, evaluată prin triere
farmacologică şi clinică (screening) şi prin testul biologic de control –
determinarea biodisponibilităţii. Administrarea pe o cale oarecare a unei doze
unice sau doze repetate ale unei substanţe medicamentoase transformată într-o formă
farmaceutică se efectuează în scopul obţinerii unui efect terapeutic. Intensitatea
răspunsului farmacodinamic este în general proporţională cu concentraţia în
substanţă la locul de acţiune.

Dacă substanţa difuzează rapid din plasmă spre locul său de acţiune, aceasta se
observă din concentraţia sa plasmatică. Aceasta este raţiunea pentru care se aleg
forma farmaceutică şi modalităţile de administrare, cum ar fi calea de
administrare, doza şi intervalul între doze care permit obţinerea concentraţiei
plasmatice în interiorul unui interval numit terapeutic, a cărui limită inferioară
constituie concentraţia minimală eficace, iar limita superioară, concentraţia
maximală, toxică. Concentraţiile care se află sub intervalul terapeutic nu
antrenează efecte, iar cele de deasupra provoacă apariţia de efecte secundare.

Indiferent de calea de administrare, între momentul administrării medicamentului şi

acela al acţiunii efectului terapeutic, substanţa medicamentoasă trebuie să
străbată o serie de etape, grupate în trei faze distincte, care sunt desemnate
clasic sub numele de transformare, un proces dinamic, care conduce la efectul
terapeutic:

Bioechivalenţa – biodisponibilitatea egala a două produse farmaceutice evaluată în

aceleaşi condiţii la acelaş grup de voluntari sanatoşi.

Farmacocinetica – studiază viteza proceselor de absorbţie, distribuţie,

metabolizare şi excreţie a substanţelor medicamentoase şi a metaboliţilor

- răspunsul farmacologic, terapeutic sau toxic

Farmacocinetica

a)Evoluţia substanţei medicamentoase în organism:

–măsurarea concentraţiei la diferite perioade de administrare în sănge şi urină

–calculul constantelor de viteză

-calculul parametrilor (cinetica substanţei medicamentoase în organism);

optimizarea terapiei medicamentoase (posologia, modul de administrare, scheme de
tratament); realizarea de forme farmaceutice cu proprietăţi de cedare controlată.

b)Analiza pe compartimente, elaborarea unor modele farmacocinetice.

Compartimentul farmacocinetic: zona în care substanţa medicamentoasă se distribuie

instantaneu în organism.

c) Optimizarea regimului de administrare a medicamentului, realizarea de

concentraţii terapeutice.

sange, tesuturi
receptori
raspuns biologic

Faze :

1.Faza biofarmaceutică (sau farmaceutică)

- eliberare (sau cedare)
- dizolvare

2.Faza farmacocinetică
-absorbţie
-distribuţie, biotransformare (metabolizare)
-eliminare

3. Faza farmacodinamică (răspunsul farmacodinamic= efectul terapeutic)

Eliminarea: biotransformare (metabolizare) şi excreţie. Metabolizarea

(metabolismul), respectiv biotransformarea este trecerea moleculelor lipofile în
substanţe cu solubilitate mai bună în apă cât şi reacţii biochimice, catalizate
prin enzime.

Excreţia este eliminarea substanţei din organism. Substanţa medicamentoasă este

eliminată din organism:
-sub formă neschimbată
-sub forma unui sau mai multor metaboliţi, în general inactivi
-în ambele forme în proporţii variabile
Locul biotransformarii
-Ficat
-Plămâni
-Rinichi
-Sânge
-Mucoasa intestinală

Se poate vedea că unii pacienţi au capacitatea de a metaboliza un substrat foarte

eficace (metabolism "ultrarapid"), în timp ce alţii nu au capacitatea de a
metaboliza eficace un acelaşi substrat (metabolism "lent"). Se ştie astăzi că
această variabilitate de activitate metabolică are o origine genetică. Este vorba
de enzime ce intervin în biotransformarea unor medicamente (beta blocante,
antiaritmice), proteine implicate în transportul trans-membranar al unor
medicamente. În fine, există numeroase variante în genele codate pentru ţinta unor
medicamente cardiovasculare (receptori beta-adrenergici, plachetări,
ciclooxigenaza).

Printre factorii implicaţi în variabilitatea răspunsului se pot include

cromofarmacologia precum şi substanţele endogene, mai ales hormonale, prezentând
variaţii clinice.

În practica medicală, principala strategie constă în a adapta posologiile

medicamentului încât să se regăsească un echilibru beneficiu/toleranţă optimal după
factorul de variabilitate identificat. Acest demers este unul complex din doua
motive principale :

-primul este originea multifactorială în sensul că variabilitatea este fructul unui

amestec de factori fiziopatologici, genetici, de mediu, la care se adaugă adesea
factori nedeterminaţi.

-al doilea derivă din primul, în sensul că în sânul variabilităţii globale să se

cuantifice partea exactă a modificărilor legate de factorii identificaţi în
prealabil. Fără această etapă esenţială, adaptarea posologică rămâne empirică cu
riscul de a suprasau subestima

influenţa acestor factori.

Procesul de adaptare posologică va beneficia tot mai mult de progresele geneticii,

ca şi de utilizarea unor metode farmacologice specifice.

Etapele transformării medicamentului :

1. Faza biofarmaceutică (sau farmaceutică) este alcătuită din două etape :

-eliberarea – cedarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică (rapid la

formele farmaceutice cu eliberare rapidă dau lent la cele cu eliberare prelungită)

-dizolvarea – trecerea substanţei medicamentoase într-o formă care poate fi

absorbită de organism ; viteza cu care are loc această trecere este în funcţie de
proprietăţile fizico-chimice şi pH mediului de absorţie. (vezi poză)

2.Faza farmacocinetică

Substanţa medicamentoasă în urma eliberării şi dizolvării în organism urmează să

fie absorbită, distribuită şi eliminată.

-absorbţia - s.m. v-a fi preluată de sânge sau vasele limfatice prin membranele
biologice

-distribuţia – s.m. este distribuită între circuitul sanguin, ţesuturi, organe ; în

circulaţie se poate lega de proteinele plasmatice şi să difuzeze în alte organe sau
ţesuturi. S.m. travesând ficatul şi rinichii se metabolizează şi se excretă.

-eliminarea se realizează prin : piele sau salivă, plămâni, rinichi, vezică

biliară, intestin. Eliminarea s.m. este caracterizată de trei parametrii importanţi
:

-constanta vitezei de eliminare

-perioada de înjumătăţire
-clearance-ul

3. Faza farmacodinamică – este răspunsul rezultat în urma interacţiunii s.m. cu

receptorii. S. m. ajunge la organul ţintă prin intermediul sângelui, aici v-a
exercita acţiunea farmacologică rezultândn răspunsul clinic. (vezi poză)

Concentraţia unui medicament în sânge depinde de mai mulţi factori :

-cantitatea relativă dintre o doză de medicament ce intră în circulaţia sanguină

-viteza cu care se produce trecerea medicamentului în sânge

-viteza şi gradul de distribuţie a medicamentului în circulaţia sanguină şi alte

ţesuturi

-viteza de eliminare a medicamentului din organism.