Farmacologie

Farmacologia este stiinta care studiaza interactiunea dintre medicament si organism. Farmacologia generala studiaza aspectele generale ale relatiilor dintre medicamente si legile obiective pe carora se desfasoara aceste relatii. Definitia medicamentului: Medicamentul (definitie data de OMS) este o substanta sau produs destinat sau utilizat pentru studierea sau modificarea unui sistem fiziologic sau unei stari patologice in interesul individului caruia i se administreaza. Medicamentul este o substanta sau preparat destinat sau utilizat pentru diagnosticarea, prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unei suferinte. Ramurile farmacologiei. Farmacologia cuprinde 6 ramuri principale, 3 cu caracter predominant fundamental si 3 cu caracter predominant aplicativ. Fiecarei ramuri cu caracter fundamental ii corespunde o ramura cu caracter aplicativ: Farmacocinetica ------ Farmacognozie; Farmacodinamie ------ Farmacoterapie; Farmacotoxicologie ------ Farmacoepidemiologie. Farmacocinetica studiaza eolutia medicamentelor in organism. Farmacodinamia studiaza efectele biologice ale medicamentelor in organism (actiunea farmacodinamica). Farmacotoxicologia studiaza efectele adverse si intoxicatiile acute si cronice. Farmacografia studiaza regulile de prescriere a medicamentelor referitoare la formele farmaceutice, caile de administrare, modul de administrare si posologie (dozarea). Farmacoterapia studiaza indicatiile terapeutice ale medicamentelor. Farmacoepidemiologia studiaza contraindicatiile si precautiile, precum si bolile de etiologie medicamentoasa cu mare raspandire (bolile alergice). Fazele evolutiei medicamentelor in organism de la administrare pana la aparitia efectului terapeutic 1. Faza farmacocinetica se desfasoara in tot organismul si are 3 etape: a. Absorbtia este etapa de trecere a substantei active dizolvate de la locul de administrare in sangele circulatiei generale; b. Distributia cuprinde: Transportul consta in vehicularea substantei active cu ajutorul sangelui in sistemul circulator. Se face fie in forma libera, fie in forma legata de proteinele plasmatice; Difuziunea in tesuturi consta in trecerea substantei active din sange in tesuturi prin membrana capilara si cea celulara; Distribuirea propriu-zisa consta in repartizarea substantei active la nivelul tesuturilor; Stocarea consta in fixarea in unele tesuturi a substantei active. c. Epurarea inseamna: Metabolizarea sau biotransformarea la locul de metabolizare (schimbarea structurii chimice cu aparitia unor metaboliti care pot fi activi sau inactivi) Eliminarea din organism la nivelul cailor de eliminare, ca atare sau metaboliti. 2. Faza biofarmaceutica se desfasoara la locul de administrare al medicamentului si are 2 etape: a. Eliberarea substantei active din forma farmaceutica. Eliberarea pentru o forma farmaceutica solida consta in dezintegrarea in granule si apoi dezagregarea in particule fine. b. Dizolvarea in lichidele biologice de la locul de administrare. Dizolvarea are loc la nivelul particulelor, granulelor si chiar a formei solide. Aceasta consta in dispersarea substantei active la nivel molecular in lichidele biologice de la locum de administrare. 3. Faza farmacodinamica care are loc la nivelul de actiune al medicamentelor.

Notiuni de biofarmacie generala Biodisponibilitatea medicamentoasa Biodisponibilitatea este definita ca un parametru farmaceutic specific fiecarui medicament, parametru ce poate fi exprimat prin 2 variabile: Cantitatea de substanta activa eliberata dintr-o forma farmaceutica si absorbita in circulatia sistemica; Viteza cu care substanta activa este eliberata si absorbita. Dupa OMS, biodisponibilitatea este cantitatea de substanta activa absorbabila. Echivalenta medicamentelor Bioechivalenta stabileste ca doza indicata pe eticheta nu este egala cu doza absorbita, cea prevazuta de biodisponibilitate. Din acest punct de vedere bioechivalenta poate fi considerata numai pentru preparatele sau medicamentele cu aceeasi biodisponibilitate. Tipuri de echivalenta: a. Echivalenta chimica este echivalenta intre medicamentele care contin aceeasi substanta activa, in aceeasi doza, dar in forme farmaceutice diferite; b. Echivalenta farmaceutica este echivalenta intre medicamentele cu aceeasi substanta activa, aceeasi doza, acelasi tip de forma farmaceutica, dar cu substante auxiliare diferite sau tehnologie diferita; c. Echivalenta farmacologica este echivalenta intre medicamentele cu acelasi efect farmaceutic, chiar daca substanta activa difera, cu conditia ca ambele structuri sa se metabolizeze in organism la aceeasi structura chimica activa. (ex.: Fenacetina si Paracetamolul); d. Echivalenta terapeutica este echivalenta intre medicamentele cu aceeasi eficacitate terapeutica, la acelasi individ, in aceeasi doza, indiferent daca medicamentele prezinta numai echivalenta chimica, farmaceutica sau farmacologica; e. Echivalenta biologica (bioechivalenta) reprezinta echivalenta chimica sau farmaceutica a 2 medicamente, plus biodisponibilitate identica intre cele 2 medicamente. Doua produse farmaceutice cu substanta medicamentoasa identica sunt considerate bioechivalente, deci inlocuibile la bolnav, fara risc daca biodisponibilitatea lor este diferita nesemnificativ. Din punct de vedere al metodologiei de determinare a biodisponibilitatii, exista 3 tipuri: 1. Biodisponibilitate absoluta corespunde cantitatii de substanta activa care ajunge la locul de actiune. Se determina in plasma, la nivelul circulatiei generale (acest parametru se determina in cazul experimentarii si cercetarii medicamentelor). Medicamentele cu biodisponibilitate absoluta foarte mare (intre 90 100%) sunt: litiu (are actiune antidepresiva), Diazepamul (are actiune tranchilizanta), Fenobarbital si Fenitoina (cu actiune antiepileptica), Clonidina (are actiune antihipertensiva). Medicamentele cu biodisponibilitate redusa (25 50%) sunt: Nifedipina (antihipertensiv), Propranolol (regleaza frecventa inimii si vasodilatator), Verapamil (antianginos), Oxacilina (antimicrobian); 2. Biodisponibilitatea relativa se exprima prin cantitatea de substanta activa dintr-un medicament care, dupa administrare, ajunge in circulatia generala si viteza prin care se realizeaza acest proces; 3. Biodisponibilitate optimala evalueaza comparativ a doua medicamente cu aceeasi forma farmaceutica, din care una este forma de referinta cu biodisponibilitate maxima. Factorii care influenteaza biodisponibilitatea Factorii care influenteaza biodisponibilitatea sunt dependenti de: 1. Medicament sunt factori farmaceutici si fizico-chimici care depind de: a. Forma farmaceutica acesti factori influenteaza viteza si timpul de eliberare a substantei active: Tipul formei farmaceutice (comprimat, drajeu, capsula, solutie, etc.); Forma geometrica; Tehnologia de fabricatie; Excipienti sau adjuvanti (tipul si proportia lor). b. Substanta activa acesti factori influenteaza viteza si timpul de dizolvare, precum si absorbtia substantei active si influenteaza prin: Marimea particulelor (Griseofulbina se absoarbe foarte bine cand este fin divizata);

 Structura chimica (sare, ester, complex); Solubilitatea ei (hidrosolubila sau liposolubila); Starea fizica (daca substanta este hidratata sau anhidra, cristalina sau amorfa); Marimea moleculei; Doza de administrare; Particularitatile farmacocinetice la locul de absorbtie (biotransfer); Profilul farmacocinetic de tip retard (daca medicamentul este legat 100% de proteinele plasmatice sau 100% legate de cele tisulare sau 100 % reabsorbite in tubii renali sau participarea la circuitul enterohepatic). 2. Organism sunt: a. Factori generali care influenteaza: Transferul prin membranele biologice; Suprafata acestor membrane; Grosimea, lipidele si porii membranei; Sistemele membranoase de transport activ; Polarizarea si mediul pe cele 2 fete ale membranei. b. Factori particulari influenteaza absorbtia si sunt: Calea de administrare influenteaza prin: Tipul membranei biologice strabatute si numarul lor la nivelul caii de administrare; Suprafata si grosimea membranei; Vascularizatia lor di debitul circulator local; Timpul de contract; pH-ul de absorbtie la locul de administrare; Modul de administrare. Starea fiziologica: Obisnuita (ciclu menstrual, graviditate, varsta, bioritmuri); Particulara. Starea patologica: A caii de administrare respective; A circulatiei sistemice; Unele anomalii genetice. 3. Substante asociate asocierea cu diferite substante pot sa influenteze absorbtia, biodiponibilitatea (asocieri cu medicamente sau cu alimente). Transferul prin membranele biologice Membranele biologice sunt structuri biologice foarte subtiri de tip mozaic, constituite din complexe lipoproteice, intrerupte prin pori. Caracteristicile membranelor biologice sunt: Poseda sisteme membranare specializate si active de transport; Sunt polarizate in stare de repaus, avand concentrate pe fata externa sarcini pozitive, iar pe cea interna sarcini negative; Constituie bariere semipermeabile care separa materia vie in compartimente, pe de o parte si pe de alta parte, asigura si controleaza selectiv schimburile intre diverse compartimente; Controleaza fluxul de informatii intre celule si mediul corespunzator; Sufera modificari functionale, adaptive (permeabilitate si polarizarea) ce permit trecerea de la starea de repaus la starea de activitate. Tipuri de membrane biologice: Membrana celulara care separa compartimentul intracelular de cel interstitial; Membranele organitelor intracelulare; Endoteliile capilarelor care separa compartimentul intravascular de cel interstitial; Epiteliile mucoaselor care despart mediul intern al organismului de mediul extern intracavitar; Epidermul pielii care desparte mediul intern al organismului de mediul extern.

Factorii ce intervin la transferul prin membranele biologice sunt: a. Factori ce depind de substanta medicamentoasa: Structura chimica; Greutatea moleculara; Constanta de disociere; Liposolubilitatea formei nedisociate; Doza si concentratia. b. Factori care depinde de membrana: Tipul de membrana; Lipidele care intra in complexul lipoproteic; Pori; Sistemele membranare de transport activ; Polarizarea membranei; Starea fiziologica si patologica a membranei c. Factori ce depind de mediul de pe cele 2 fiote ale membranelor: Proteinele din mediul respectiv (proteine plasmatice, tisulare, cavitare); pH-ul mediului; Alte substante cu care substanta activa respectiva poate interactiona; Vascularizarea si debitul circulator local. Daca ne raportam la factorii enumerati, exista reguli generale ale trecerii prin membranele biologice: Trec mai usor substantele cu greutate moleculara mica, mai liposolubile si nedisociate; Trec foarte usor substantele cu molecula ce au un coeficient de partitie lipide apa foarte mare; Nu trec substantele legate de proteine; Difuziunea moleculara depinde de agitatia moleculara, functie de miscarea browniana, care este cu atat mai mare cu cat masa moleculara este mai mare. Caracterul de permeabilitate 1. Membrana lipoidica usor permeabila pentru medicamente lipofile si neionizate: pielea, mucoasa bucala, mucoasa gastrica, bariera sange lichid cerebrospinal, bariera sange creier, epiteliul tubular renal; 2. Membrana lipoidica permeabila pentru medicamente lipofile si neionizate si limitat pentru medicamente hidrofile si cu molecula relativ mare: mucoasa intestinului subtire, mucoasa colonului si a rectului, mucoasa nazala, mucoasa oculara, mucoasa vezicii urinare si bariera sange lapte; 3. Membrana lipidica permeabila pentru medicamente lipofile, hidrofile si cu molecula mare: alveolele pulmonare, capilarele din piele, muschi si placenta, bariera sange ficat, bariera ficat bila, bariera lichid cefalorahidian sange, bariera creier sange; 4. Membrana poroasa permeabila pentru medicamente cu masa moleculara mare (pana la 50.000 u.a.m.): glomerulii renali. Tipuri de transfer prin membranele biologice Transferul prin membranele biologice poate fi pasiv sau activ. In transportul pasiv membrana este pasiva si trecerea se face fara consum de energie. In transportul specializat membrana este activa, intervenind cu sisteme speciale active de transport (purtatori sau carausi). 1. Transferul pasiv: Filtrarea se efectueaza la nivelul porilor pentru substantele medicamentoase hidrosolubile in sensul gradientului de concentratie sau a diferentei de presiune hidrostatica sau osmotica pana la anularea diferentei; Difuziunea simpla are loc la nivelul complexului lipoproteic membranar pentru substantele medicamentoase liposolubile nedisociate in sensul gradientului de concentratie pana la egalizarea concentratiei. 2. Transportul specializat: Transportul activ se realizeaza cu ajutorul sistemelor membranare de transport (carausi) si cu consum de energie. Acesta depinde de procesele metabolice celulare furnizoare de energie. Transportul activ se face contra

gradientului de concentratie (de la concentratii mici la concentratii mari). Prin transportul activ trec substantele polare disociate si ionii. Exemple: Cu transportorii aminoacizilor sunt transportate si medicamentele cu structura de aminoacizi (acidul glutamic); Cu sistemele membranare de transport cu specificitate redusa trec multe medicamente acida sau bazice in procele de eliminare urinare si de excretie biliara (Penicilina); Ionii de sodiu si potasiu sunt transportati activ contra gradientului de concentratie: ionul de sodiul este transportar din compartimentul intracelular in cel interstitial sau ionul de potasiu din compartimentul interstitial in cel intracelular. Difuziunea de schimb se caracterizeaza prin transportul de substanta de pe o fata a membranei pe care o transfera pe cealalta fata, de pe care ia o alta substanta si o transporta in sens invers; Difuziunea facilitata se face de carausi, dar in sensul gradientului de concentratie, fara consum de energie (ex: glucoza).