Administrarea

medicatiei orale
Definitie
• Medicaţia desemnează agenţii farmacologici terapeutici,
aplicaţi sau introduşi în organism cu scopul producerii unui
efect local sau sistemic fiziologic.
• Termenul de medicaţie (drog) se referă la diverşi compuşi
chimici produşi de laboratoarele farmaceutice, prescrişi de
medic pentru a fi administraţi pacientului în scop profilactic
sau curativ.
• Aceşti agenţi se deosebesc de produsele care pot fi eliberate
fără prescripţie, de tipul vitaminelor, mineralelor,
suplimentelor nutritive sau agenţilor botanici
(fitomedicamente, plante).
• Este însă importantă cunoaşterea utilizării acestor produse de
către pacienţi, datorită potenţialelor interacţiuni
medicamentoase.
Definitie
• Agenţii farmaceutici au o denumire comună
internaţională (DCI), desemnând principiul
active; pot fi generice (nume oficial, similar
DCI) sau pot avea o denumire comercială
dată de firma producătoare. Genericele sunt
de regulă mult mai ieftine faţă de produsele
originale ale firmelor consacrate.
Efectele biologice ale
medicamentelor

• Efectele terapeutice ale medicamentelor

sunt determinate de patru procese
biologice: absorbţia, distribuţia,
metabolizarea (biotransformarea) şi excreţia
(eliminarea) drogurilor.
Absorbţia

• Procesul de absorbţie se referă la deplasarea

medicamentelor de la nivelul locului de
administrare în torentul circulator. Calea de
administrare este cea care determină dacă
acţiunea medicamentului este limitat doar la
o anumită regiune a corpului (efect local) sau
dacă drogul trece în sistemul circulator, fiind
distribuit în toate ţesuturile organismului şi
exercită un efect sistemic.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Calea orală de administrare (p.o.) este cel mai des folosită.
• Medicaţia orală poate exercita un efect local (de exemplu
antiacidele, antitusivele) sau poate fi absorbită din tractul gastro-
intestinal, cu efect sistemic.
• Formele lichide sunt absorbite mai rapid decât comprimatele.
• Majoritatea drogurilor sunt absorbite din intestinal subţire, prin
suprafaţa mucoasă intens vascularizată.
• Absorbţia gastro-intestinală este influenţată de pH, de prezenţa sau
absenţa alimentelor, de administrarea concomitentă a mai multor
medicamente, de solubilitatea drogului şi de fluxul sangvin local.
• În genere, biodisponibilitatea medicaţiei orale este diminuată
deoarece după absorbţie drogurile ajung la nivel hepatic (efectul de
prim pasaj), fiind metabolizate înainte de a trece în circulaţia
sistemică.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Medicamentele cu administrare topică
(locală) pot fi aplicate la nivel cutanat
(dermic), ocular (oftalmic), în conductul
auditiv (otic), cu scopul acţiunii locale.
Pielea este utilizată şi pentru aplicarea
percutană (transdermică) a patch-urilor,
drogurile fiind eliberate continuu,
exercitând un efect sistemic.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Mucoasele oferă şi ele căi convenabile
pentru administrarea medicamentelor, cu
efect local sau sistemic, după absorbţie.
Sunt utilizate în acest scop calea sublinguală
(pentru nitroglicerină, anticalcice, inhibitori
ACE), mucoasa bucală, nazală sau tractul
respirator (inhalare), conjunctiva oculară,
mucoasa vaginală sau rectală.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Administrareaa parenterală presupune injectarea
medicaţiei, oferind cea mai rapidă modalitate de
absorbţie a drogurilor. Metodele de administrare
parenterală includ administrarea intradermică (i.d.),
subcutană (s.c. sau hipodermică), intramusculară (i.m.)
sau intravenoasă (i.v.). Modalitatea de administrare
variază în funcţie de medicament, de acţiunile sale,
precum şi de factori care ţin de pacient. De exemplu, un
pacient cu o reacţie alergică severă, de tip anafilactic,
va primi epinefrină (adrenalină) i.v., deoarece această
cale scurtcircuitează absorbţia, conferind drogului o
distribuţie imediată în torentul circulator, cu efect
sistemic imediat, necesar în urgenţă.
Distribuţia
• Distribuţia desemnează procesul prin care medicamentul este transportat
prin torentul circulator la nivelul sediului său de acţiune. Desfăşurarea
acestui process presupune un debit cardiac adecvat şi o perfuzie tisulară
eficientă.
• O parte din droguri se fixează pe proteinele plasmatice transportoare,
putând intra în competiţie cu alte medicamente administrate concomitent.
Restul sunt transportate liber în circulaţie.
• Această fracţiune liberă este fracţiunea activă farmacologic. Drogurile
“libere” străbat membrane celulară; pe măsură ce drogul este metabolizat
ţi eliminate, fracţiunea fixată de proteinele transportoare este eliberată,
devenind activă. Drogurile liposolubile sunt distribuite şi stocate în ţesutul
adipos, fiind ulterior eliberate lent în torentul circulator.
• Procesul de distribuţie a drogului depinde de debitul cardiac şi de perfuzia
tisulară, în timp ce distribuţia medicamentului este influenţată de
capacitatea de fixare a drogului de proteinele plasmatice transportoare, de
solubilitatea acestuia, de concentraţia plasmatică a medicamentului şi de
prezenţa unor bariere fiziologice (bariera hemato-encefalică şi cea
placentară).
Metabolizarea drogurilor
• Metabolizarea sau biotransformarea se referă la ansamblul proceselor
enzimatice prin care drogul “liber” este covertit într-un produs
inactive şi nedăunător, ce poate fi eliminate. Majoritatea
medicamentelor sunt metabolizate hepatic; unele droguri sunt
convertite în metaboliţi cu eficienţă farmacologică superioară
medicamentului administrat. Unele droguri administrate per os sunt
semnificativ inactivate prin “efectul de prim pasaj hepatic” înainte
de a ajunge în circulaţia sistemică şi a fi transportate la nivelul
ţesuturilor ţintă. Dozele cu administrare orală a acestor
medicamente trebuie să fie mai mari decât cele pentru administrarea
parenterală. Există şi droguri complet inactivate prin “efectul de
prim pasaj hepatic”, care trebuie administrate exclusive parenteral.
• Alte sedii de metabolizare a medicamentelor sunt rinichiul,
pulmonul, plasma şi mucoasa intestinală.
Excreţia (eliminarea) drogurilor
• Excreţia reprezintă procesul prin care drogurile sunt eliminate din
organism. Rinichiul reprezintă principala cale de eliminare a
medicamentelor, atât a drogului original administrat, cât ţi a
metaboliţilor acestuia. În timpul excreţiei, drogurile sunt filtrate la nivel
glomerular, secretate tubular şi apoi fie reabsorbite la nivelul tubilor
renali, fie excretate direct ţi eliminate prin urină.
• Alte căi de eliminare a medicamentelor sunt reprezentate de pulmon
(prin expiraţie), tractul gastro-intestinal, salivă, transpiraţie şi secreţia
lactată.
• Procesele biodinamice medicamentoase şi răspunsul individual al
pacuientului la tratamentul administrat depind de o multitudine de
factori, printre care se numără greutatea şi indexul de masă corporală
(IMC), sex, vârstă, echilibrul hidro-electrolitic şi acido-bazic al
pacientului, starea generală de sănătate şi de nutriţie a acestuia. În plus,
o serie de factori rasiali, etnici, genetici, imunologici, fiziologici,
emoţionali şi de mediu influenţează biodinamica drogurilor. Termenul de
polimorfism medicamentos desemnează răspunsul individual al pacientului
la medicaţia administrată.
PRINCIPII ŞI REGULI GENERALE
DE ADMINISTRARE A
TRATAMENTELOR
Cele “cinci plus cinci” principii
generale de administrare a medicaţiei:
• Administrarea corectă a medicamentului pacientului desemnat (verificarea identităţii pacientului
înainte de administrarea tratamentului);
• Administrarea corectă a medicamentului prescris (reverificarea prescripţiei medicamentului
înainte de administrare);
• Administrarea medicamentului prescris în doza corectă (reverificarea dozei prescrise înainte de
administrarea medicaţiei);
• Administrarea medicamentului prescris în pe calea corectă (reverificarea căii de administrare
prescrise a medicaţiei înainte de efectuarea tratamentului);
• Administrarea corectă a medicamentului prescris cu frecvenţa şi durata recomandate;
• Evaluarea corectă a datelor înainte de administrarea terapiei – de exemplu: măsurarea frecvenţei
cardiace înainte de administrarea Digoxinului, determinarea glicemiei înainte de administrarea
Insulinei;
• Informarea pacientului cu privire la terapia administrată (parte a consimţământului informat);
• Evaluarea rezultatelor terapiei administrate (sub aspectul efectelor primare, benefice şi a celor
secundare);
• Dreptul pacientului de a refuza administrarea terapiei. Într-o asemenea situaţie asistenta
medicală trebuie să încerce să afle motivul refuzului, să anunţe medicul despre decizia
pacientului şi să încerce să convingă pacientului asupra necesităţii şi beneficiilor medicaţiei
recomandate.
• Documentarea corectă a terapiei administrate în dosarul medical al pacientului.
02
Ghid pentru administrarea
corectă a tratamentelor
Reguli pentru pregătirea
medicaţiei
• Spălaţi-vă pe mâini;
• Evaluaţi eventualele alergii medicamentoase prin anamneză şi verificarea
datelor înscrise în foaia de observaţie;
• Verificaţi prescripţia tratamentului în caietul de rapoarte al asistentelor
medicale şi foaia de observaţie a pacientului;
• Verificaţi eticheta medicaţiei administrate de trei ori (la preluarea
medicaţiei din spaţiul de depozitare, inaintea administrării - în timpul
pregătirii ţi după administrare);
• Verificaţi termenul de valabilitate înscris pe eticheta drogului şi nu
administraţi niciodată un medicament expirat;
• Recalculaţi doza de medicament ce trebuie administrată, împreună cu o
altă asistentă medicală;
• Verificaţi doza drogurilor potenţial toxice, împreună cu o altă asistentă
medicală sau cu farmacistul;
Reguli pentru pregătirea
medicaţiei
• Turnaţi medicaţia orală sub formă de comprimate,
tablete sau capsule în capacul flaconului de
medicaţie, niciodată în palma dumneavpastră. În
cazul medicaţiei în ambalaj unic, desfaceţi
ambalajul la patul bolnavului, după verificarea
identităţii acestuia;
• În cazul medicaţiei orale sub formă lichidă, turnaţi
lichidul la nivelul ochilor, astfel încât meniscul
format să fie la nivelul dorit;
• Diluaţi medicaţia orală cu potenţial iritant gastric
(de exemplu clorura de potasiu sau aspirina) sau
administraţi-o în timpul meselor.
Reguli pentru administrarea
medicaţiei
• Nu administraţi decât medicaţia pregătită de dumneavoastră. Nu pregătiţi
medicaţia ce urmează a fi administrată de altă persoană ţşi nu administraţi
niciodată drogurile preparate de altcineva;
• Când administraţi pe cale orală un medicament cu gust neplăcut, oferiţi
pacientului cuburi de gheaţă;
• Ori de câte ori este posibil administraţi mai întâi medicaţia cu gust
neplăcut şi oferiţi ulterior un lichid cu gust plăcut, permis de dieta
bolnavului;
• Oferiţi pentru medicaţia orală numai lichidele şi alimentele premise de
dieta pacientului;
• Ajutaţi pacientul să îşi găsească o poziţie optimă şi comodă, în funcţie de
calea de administrare a tratamentului;
• Staţi lângă pacient până la finalul administrării medicaţiei orale;
• Nu injectaţi mai mult de 2,5 – 3 ml soluţie intramuscular la adult într-o
injecţie şi maxim 1 ml i.m. la copil sau subcutanat. Nu recapişonaţi
niciodată acele folosite (respectaţi precauţiile universale!);
Reguli pentru administrarea
medicaţiei
• Când administraţi tratamentul mai multor bolnavi, lăsaţi la urmă
pacientul care trebuie asistat mai mult;
• Verificaţi identitatea pacientului căruia îi administraţi medicamentul din
mai multe surse, nu numai prin simpla rostire a numelui de către persoana
respectivă (bandeleta de identitate, caietul de rapoarte al asistentei
medicale, foaia de observaţie);
• Gestionaţi corespunzător deşeurile, acele şi seringile după utilizare;
• Gestionarea deşeurilor se face după legislaţia şi regulamentele locale în
vigoare. De exemplu, medicaţia lichidă orală sau tabletele se aruncă în
vasul de toaletă, nu în chiuvetă sau lîmpreună cu gunoiul menajer.
Drogurile cu regim special nefolisite (analgezice, opiacee) se returnează
la farmacie. Gestionarea unor droguri (analgezice, opiacee) se face sub
semnătura asistentei medicale. Soluţiile nefolosite din fiolajele şi
flacoanele obişnuite care nu mai pot fi folosite se varsă la toaletă.
• Depozitaţi corespunzător soluţiile nefolosite care vor mai fi administrate
din flacoanele deschise. Unele necesită refrigerare. Scrieţi pe flacoanele
respective data şi ora deschiderii şi iniţialele asistentei medicale;
Reguli pentru administrarea
medicaţiei
• Narcoticele se păstrează în dulapuri cu încuietori duble.
Dulapul se încuie ori de câte ori în încăperea respectivă
nu rămâne nici o asistentă medicală;
• Cheia de la dulapul cu stupefiante se păstrează
întotdeauna de către asistenta medicală şi nu va fi
niciodată lăsată într-un sertar sau dulap.
• La domiciul pacientului medicaţia se păstrează într-un loc
sigur de depozitare, departe de accesul copiilor sau al
altor personae din anturaj;
• Evitaţi contaminarea tegumentelor proprii purtând mănuşi
de protecţie, precum şi inhalarea în timpul pregătirii
medicaţiei, pentru a preveni producerea sensibilizării şi
alergiilor medicamentoase.
Reguli pentru documentarea
administrării tratamentelor
• În cazul producerii unei erori în administrarea medicaţiei, raportaţi
urgent evenimentul asistentei şefe şi medicului şi completaţi un raport
scris asupra incidentului produs;
• Documentaţi administrarea medicaţiei imediat după efectuare în foaia
de observaţie a bolnavului (drogul, doza, calea ţi momentul
administrării), sub semnătură;
• Consemnaţi în foaia de observaţie eficienţa medicaţiei administrate şi
eventualele efecte secundare apărute, în special în cazul medicaţiei
ce trebuie administrate “la nevoie”;
• În cazul în care pacientul refuză administrarea tratamentului
consemnaţi în foaia de observaţie refuzul şi motivul acestuia şi
informaţi verbal asistenta şefă şi medical;
• Consemnaţi în foaia de observaţie cantitatea şi felul lichidelor
administrate odată cu medicaţia orală.
 Ce nu trebuie făcut în administrarea
medicaţiei (erori ce trebuie evitate)
• Nu vă lăsaţi distraşi şi nu fiţi neatenţi în timpul pregătirii medicaţiei
în vederea administrării;
• Nu administraţi niciodată medicaţia pregătită de alte personae;
• Nu administraţi niciodată medicaţie cu etichetă distrusă sau ilizibilă;
• Nu administraţi niciodată medicaţie cu termen de valabilitate expirat;
• Nu mutaţi medicaţia dintr-un flacon în altul;
• Nu turnaţi medicaţia pentru administrare orală (capsule, tablete,
comprimate) în palmă, ci în capacul flaconului (evitaţi astfel alergiile
şi sensibilizările!);
• Nu administraţi niciodată medicaţie cu aspect macroscopic modificat
faţă de cel obişnuit, chiar dacă se află în termen de valabilitate;
 Ce nu trebuie făcut în
administrarea medicaţiei (erori ce
trebuie evitate)
• Nu lăsaţi medicaţia pe noptiera pacientului sau la îndemâna vizitatorilor;
• Nu lăsaţi niciodată medicaţia pregătită pentru administrare nesupravegheată;
• Nu administraţi niciodată medicaţia dacă pacientul vă spuine că este alergic la
drogul respective;
• Nu identificaţi niciodată pacientul căruia trebuie să îi administraţi
tratamentul numai după numele rostit, ci verificaţi-i identitatea după banda
de identificare, caietul de rapoarte al asistentelor medicale şi foaia de
observaţie;
• Nu administraţi niciodată medicaţia dacă pacientul vă spune că aceasta este
diferită de cea primită în zilele anterioare. Verificaţi schimbarea prescripţiei
în caietul de rapoarte al asistentelor medicale şi foaia de observaţie a
pacientului. În caz de dubiu, întrebaţi medicul.
• Nu recapişonaţi niciodată acele de seringă utilizate (respectaţi precauţiile
universale!);
• Nu amestecaţi niciodată medicaţia orală cu cantităţi mari de lichide sau
alimente şi nu le utilizaţi pe cele interzise de dieta bolnavului.
Surse posibile de eroare în
administrarea medicaţiei
• Abrevieri neclare sau neobişnuite;
• Scris iligibil;
• Virgule omise sau prost plasate în
consemnarea dozelor;
• Prescripţii verbale;
• Ordine incomplete în prescrierea
medicaţiei.
03
Determinarea glicemiei cu
glucometrul
Monitorizarea glicemiei
• Controlul glicemic se defineşte prin gradul în care
homeostazia glicemică a pacientului cu diabet zaharat
diferă de cea a unei persoane nediabetice.
• Monitorizarea glicemiei se poate realiza prin mai multe
modalităţi şi după diferite forme:
• - Intermitentă, în condiţii de ambulator sau de spitalizare;
• - Autotestare;
• - Automonitorizare (SMBG self monitoring blood glucose);
• - Monitorizarea continuă a glicemiei (CGMS continous
glicaemic monitoring system);
• - Determinarea Hb A1c la 2-3 luni.
Definitii
• Determinarea glicemiilor a jeun şi a celor
postprandiale la domiciliu sau în alte situaţii,
de către pacient şi de către familia acestuia
defineşte prin termenul de autocontrol.
• Automonitorizarea glicemiei este definită prin
determinarea repetată a glicemiei, cu
ajutorul glucometrului în scopul furnizării
informaţiilor necesare modificării
tratamentului pentru ameliorarea controlului
glicemic.
Obiectivele automonitorizării sunt
reprezentate de:
• - cunoaşterea răspunsului individual la tratament,
alimentaţie sau efort fizic;
• - ajustarea dozelor de insulină;
• - evitarea hipoglicemiei şi a fluctuaţiilor glicemice.;
• - controlul glicemiei în situaţii speciale (boală, călătorii);
• - detectarea hipoglicemiilor asimptomatice;
• - reducerea numărului de internări în spital
• - ameliorarea calităţii vieţii prin creşterea nivelului de
siguranţă.
• Există argumente care susţin că autocontrolul corect se
corelează cu scăderea Hb A1c, deci cu gradul controlului
glicemic .
Determinarea glicemiei cu
glucometrul
• Metoda utilizată pentru determinarea
glicemiei din sângele capilar cu glucometrul
este enzimatică cu glucozoxidază. Principiul
metodei este acela de a măsura oxigenul
consumat de glucoza din sângele capilar.
Determinarea glicemiei cu
glucometrul
• Factorii care interferă cu valoarea
determinată a glicemiei sunt reprezentaţi de
hiperbilirubinemia, valorile crescute ale
acidului uric sau a creatininei, precum şi
valoarea hemoglobinei.
• Valoarea normală a glicemiei din plasma
venoasă, recoltată dimineaţa pe nemâncate
este de 70 – 109 mg/dl
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
• - Explicarea manevrei. Pacientul este instruit că determinarea
glicemiei este o manevră care presupune înţeparea degetului
pentru obţinerea câtorva picături de sânge. Se explcă pacientului
că este necesar să se aplice o unei picătură de sânge pe bandeleta
glucometrului, iar glucometrul măsoară şi să afişează automat
rezultatul glicemiei.
• - Explicarea etapelor pregătitorare realizării tehnicii: spălarea
pe mâini cu apă şi săpun. Se explică pacientului să nu utilizeze
soluţii dezinfectante care pot afecta corectitudinea rezultatelor.
În cazul în care pacientul doreşte să folosească alcool pentru
antiseptizarea tegumentelor, trebui să se explice necesitatea de a
aştepta 30 de secunde necesare evaporării şi realizării efectului
antiseptic.
• - O noţiune important care trebuie explicată este reprezentată
de variabilitatea glicemiei.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
• Pacientul trebuie instruit în ceea ce priveşte necesitatea determinării
glicemiei pentru a realize modificările necesare ale tratamentului.
• - Se explică pacientului care este regiunea în care se realizează
recoltarea sângelui capilar necesar pentru determinarea glicemiei. Se
explică faptul că înţeparea degetului în partea lateral are ca scop
reducerea disconfortului determinat de durere.
• - În cazul determinării în spital sau în ambulator este necesar să se
realizeze decontaminarea cu un tampon de alcool sanitar a
suprafeţelor de mobilier cu care se interacţionează în cursul
determinării.
• - Asistenta medical trebuie să realizeze respectarea regulilor de
asepsie şi antisepsie prin spălarea mâinilor şi aplicarea unei perechi
de mănuşi medicale nesterile, ca parte a precuţiilor standard.
• - Pregătirea materialelor se realizează prin plasarea la nivelul
suprafeţei masei de lucru a componentelor instrumentarului necesar.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Pregătirea dispozitivului de înţepare a degetului parcurge următoarele etape:
o Scoaterea capacului dispozitivului de injectare.
o Extragerea din cutie a unei lancete cu inserarea acesteia în dispozitivul de
înţepare.

Figura I.2. Pregătirea dispozitivului pentru înţepare

o Se îndepărtează prin învârtire capacul de plastic al acului cu care se realizează

injectarea. Se poziţionează capacul stiloului.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Pregătirea glucometrului:
- Se introduce bandeleta în fanta glucometrului în direcţia indicată de săgeţile de pe
suprafaţa acesteia.
- Se verifică numărul înscris pe cutia de teste.
- Se citeşte numărul afişat pe ecranul glucometrului.

Figura I.3. Citirea codului glucometrului

Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Se verifică dacă numărul afişat coincide cu cel de pe cutia de teste.

Figura I.4. Verificarea corspondenţei codului

- Se explică pacientului că întotdeauna înainte de testare trebuie verificată

corespondenţa numerelor de pe cutia de teste cu cel afişat pe ecranul
glucometrului. Se explciă pacientului că prin nerespecarea acestei recomandări
determinarea realizată este incorectă.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- În spital sau ambulator asistenta realizează şteregerea locului ales pentru puncţie
cu un tampon cu soluţie alcoolică, aşteptând uscarea zonei (persistenţa alcoolului
la nivelul tegumentului afectează corectitudinea rezultatelor, interferând cu
reacţiile de la locul testării). Pacientului i se explică că acasă ştergerea cu alcool se
înlocuieşte cu spălarea mâinilor cu apă şi săpun, chiar înaintea testării. Pacientul
trebuie să aibă grijă ca mâinile să nu fie ude înaintea testării.
- Gestiunea deşeurilor: tamponul utilizat se aruncă la coşul de deşeuri infecţioase
neînţepătoare.
- Înţepătorul se plasează perpendicular pe zona laterală a degetului (.
- Se apasă butonul lateral al stiloului pentru a declanşa acul.

Figura I.5. Obţinerea picăturii de sânge

Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Dacă picătura de sânge obţinută nu are dimensiuni adecvate, poate fi necesară
stoarcerea degetului în direcţia locului de puncţie.
- Cu un tampon de vată curat se îndepărtează prima picătură de sănge obţinută.
- Se poziţionează bandeleta în glucometru aşteptând afişarea semnalului
corespunzător pentru aplicarea picăturii de sânge.
- A doua picătură de sânge se plasează la nivelul bandeletei inserată în glucometru.

Figura I.5. Aplicarea picăturii de sânge

Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
• - Se aşteaptă afişarea valorii glicemiei, rezultat ce se va anunţa şi
pacientului (în cazul afişării unui mesaj de eroare, cauza cea mai frecventă
este aplicarea unui volum insuficient de sângei pe bandeleta glucometrului
– caz în care se va repeat testul utilizând o bandeletă nouă).
• - Aplicarea unui tampon la nivelul sediului la care s-a înţepat degetul.
• - Scoaterea capacului stiloului de lancete. Aruncarea lancetei utilizate, la
coşul de deşeuri infecţioase înţepătoare, prin acţionarea dispozitivului
dedicate al stiloului de puncţie. Replasarea capacului stiloului.
• - Înscrierea rezultatului în documentele medicale ale pacientului,
eventual în tabelul de monitorizare glicemică: data, ora, relaţia în timp cu
alimentaţia şi cu administrarea medicaţiei antidiabetice.
• - Tamponul utilizat se aruncă în sacul pentru deşeuri infecţioase
neînţepătoare de culoare galbenă.
• - Străngerea în geanta de transport a componentelor glucometrului.
• - Decontaminarea cu alcool sanitar a suprafeţelor de mobilier cu care s-a
interacţionat în cursul determinării. Dezbrăcarea mănuşilor anterior
utilizate cu aruncarea lor în recipientul de deşeuri infecţioase
neînţepătoare. Spălarea mâinilor
Condiţii tehnice
• Factorii care influenţează acurateţea
rezultatelor determinate cu glucometrul
sunt: modificările hematocritului,
temperatura şi umiditatea mediului
ambient, hipotensiunea, hipoxia,
concentraţiile crescute ale trigliceridelor.
Multe glucometre nu sunt foarte precise la
valori foarte crescute sau foarte scăzute ale
glicemiei
Condiţii tehnice
• Testele sunt sensibile la umezeala aerului.
Testul se scoate din facon numai daca
mâinile sunt complet uscate. Daca umezeala
ajunge prin mâinile umede în cutia de teste
sau flaconul de teste ramâne deschis,
agentul sicativ îsi pierde efectul. Testele
nefolositoare pot duce la rezultate eronate.
Nu se realizează nicio testare dacă
glucometrul şi testele au fost expuse direct
la lumina soarelui.
Condiţii tehnice
• Câmpurile electromagnetice puternice pot
influenţa funcţionarea glucometrelor. Nu se
foloseşte glucometrul în apropierea surselor
de radiere electromagnetice puternice.
Pentru a evita descărcările electrostatice,
nu se foloseşte glucometrul în mediu foarte
uscat, în special în medii în care există
materiale sintetice.
Condiţii tehnice
• Personalul medical de specialitate, care foloseşte
glucometrul la diferiţi pacienţi pentru testarea
glucozei, trebuie să respecte şi instrucţiunile de
dezinfectare. Următoarele componente ale
glucometrului se pot contamina: carcasa; capacul
ferestrei de măsurare; fereastra de măsurare.
Glucometrul, capacul ferestrei de măsurare şi
fereastra de măsurare trebuie curăţate şi
dezinfectate cu grijă după folosire, cel puţin o dată
pe zi. Trebuie luate în considerare şi locurile adânci,
îmbinările şi fantele. Pentru dezinfectare, se folosesc
un beţişor de vată, tampon sau serveţele umezite
uşor cu dezinfectant.
Condiţii tehnice
• Pentru curăţarea la domiciliu se foloseşte
numai apă rece sau etanol cu o concentraţie
de 70%. Toţi ceilalţi agenţi de curţare pot
deteriora glucometrul numai în anumite
circumstanţe sau pot influenţa funcţiile sale
de măsurare. Se foloseşte un şerveţel sau un
tampon de vată uşor umezit. Nu se
pulverizează pe glucometru sau nu se
cufunda în lichid de curăţare. Piesele care se
află în interior pot fi astfel afectate, astfel
încât se influenţează funcţionarea
Simboluri afişate de glucometru şi
semnificaţia acestora
Lo - Afisajul semnifica faptul ca valoarea glicemiei este prea scazuta (în anumite
circumstante hipoglicemie severa). Urmati imediat instructiunile corespunzatoare ale
medicului dumneavoastra si repetati testarea.
Hi - Daca rezultatul este mai mare decât 600 mg/dL (33,3 mmol/L), în locul unui rezultat se
afiseaza Hi.Repetati testarea.

- bateria este descărcată.

- temperatura este în afara domeniului admins de + 10 °C şi + 40°C.

- perioada de valabilitate a testelor a expirat.

Simboluri afişate de glucometru şi
semnificaţia acestora

- asupra glucometrului cade prea multă lumină.