SPS CHRISTIANA

AMG
FARMACOLOGIE -LT4

REGULI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

1. MEDICAMENTELE
a) Definiție
Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau sintetizată chimic
transformate într-o formă de prezentare care este prescrisă de medic.
b) Compoziție
Medicamentele sunt formate din: - substanţa activă: este substanţa care are efect asupra
organismului
- excipienţi de aglomerare, de lustruire a gustului:
substanţe fără acţiune asupra organismului - coloranţi.
c) Scopul administrării - prevenirea îmbolnăvirilor, - ameliorarea bolilor, - vindecarea
bolilor
. d) Forme farmaceutice de prezentare - forme solide - forme lichide.
În funcţie de calea de administrare, formele farmaceutice ale medicamentelor sunt:
- Calea orală: § Drajeuri § Capsule § Siropuri § Soluţii § Comprimate
- Calea cutanată: § Unguente § Pudre § Tincturi § Mixturi § Creion caustic § Săpunuri
medicinale Băi medicinale
- Calea inhalatorie: § Spray § Substanţe gazificate § Lichide fin pulverizate § Aburi
- Calea vaginală: § Unguente § Ovule § Capsule comprimate
- Calea rectală: § Supozitoare § Soluţii
- Pe cale: § Intravenoasă § Intramusculară § Intradermică § Subcutanată
e) Căi de administrare Căile de administare sunt:
- calea mucodermică: § calea oculară, § calea vaginală, § calea nazală, § calea
auriculară, § calea transdermală (prin absorbţie), § calea orofaringeană (inhalaţii)
- calea enterală: absorbţia medicamentelor prin tractul gastrointestinal
 - calea parenterală: § calea intradermală, § calea subcutanată, § calea intramusculară,
calea intravenoasă, § calea intrarectală, § calea intraosoasă, § calea intraarterială
- cale endotraheală: administarea medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul
sondei endotraheale
- cale epidurală: administare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide) printr-
un cateter introdus peridural
- calea intrapleurală: injectarea de medicamente în spaţiul pleural
Calea de administare a medicamentului determină efectele acestuia. De exemplu,
medicamentele administrate intravenos acţionează instant deoarece intră imediat în
circulaţia sanguină. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenos pentru a determina un
răspuns imediat şi costant.
O altă clasificare a căilor de administrare a medicamentelor poate fi:
- Calea digestivă: • Orală • Sublinguală • Gastrică • Intestinală • Rectală
- Calea rectală
- Calea respiratorie
- Calea urinară
- Calea parenterală
Calea de administrare este aleasă de medic în funcţie de:
- scopul urmărit,
- capacitatea de absorbţie,
- acţiunea lentă sau rapidă a medicamentului,
- toleranţa organismului faţă de medicament.
f) Dozele de administrare
La fiecare medicament se vor deosebi:
A. Doza terapeutică: este doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără ca
prin aceasta să se producă vreo acţiune toxică asupra organismului.
B. Doza maximă: este doza cea mai mare suportată de organism fără să apară fenomene
toxice secundare.
C. Doza toxică: este cantitatea de medicament care introdusă în organism provoacă o
reacţie toxică periculoasă pentru organism.
D. Doza letală: este doza care omoară omul.
2. CE TREBUIE SĂ CUNOASCĂ ASISTENTA MEDICALĂ PRIVITOR LA ADMINISTRAREA
MEDICAMENTELOR
 - Medicamentele sunt prescrise de medic iar asistenta care administrează aceste
medicamente trebuie să aibă o serie de cunoştinţe pentru a nu transforma efectul terapeutic
într-o otravă cu acţiune ireversibilă
-. Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale
asistentului medical.
- Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă şi corectă, asistentul
trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile, dozările şi efectele medicamentului prescris.
-De asemenea pacientul trebuie interogat înaintea fiecărei administări despre eventualele
reacţii alergice din trecut la substanţa respectivă
- Asistentul trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de a minimiza anxietatea pacientului
şi de maximize eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de administare, timpul
etc.).
a) Reguli generale de administrare a medicamentelor
Asistenta medicală trebuie să respecte următoarele reguli:
- să verifice, înainte de administrarea medicamentului, dacă acesta corespunde cu medicația
prescrisă de medic în foaia de observaţie.
- să verifice mental regula celor cinci “P”:
§ pacientul potrivit
& medicamentul potrivit
§ doza potrivită
§ calea de administare potrivită
§ timpul (ora) de administare potrivit
- să verifice termenul de valabilitate al fiecărui medicament ce trebuie administrat.
- Să aibă în vedere drepturile pacientului:
§ dreptul de a şti de ce i se administrează un anumit medicament şi la ce efecte
adverse să se aştepte
§ dreptul de a refuza medicaţia prescrisă
- să identifice și să verifice calitatea medicamentelor de administrat
- să respecte întocmai medicamentul prescris
- să reespecte calea, dozajul și orarul de administrare - să respecte somnul bolnavilor (cu
excepția administrării medicamentelor etiologice - antibiotice etc.)
- să evite incompatibilitățile (unele medicamente devenind ineficace sau chiar dăunătoare
prin asociere;
 există incompatibilități de prescriere, de care trebuie să țină seama medicul -
sulfamidele și acidul paraaminobenzoic, histamina și antihistaminicele; asocierea unor
medicamente cu antidoturile lor;
există însă și incompatibilități de asociere, care o privesc pe asistenta medicală (de
exemplu, clorura de calciu și codeina fosforică);
există și incompatibilități care sunt căutate (precum procaina cu adrenalina, morfina
cu atropina, utilizarea antidoturilor) pentru a obține efectul terapeutic urmărit
- să administreze imediat medicamentele al căror flacon a fost deschis - să aibă grijă ca
medicamentele administrate pe cale orală să fie luate de pacient în prezența asistentei
- să respecte măsurile de asepsie, pentru a preveni infecțiile intraspitalicești
- să anunțe imediat greșelilor săvârșite în administrarea medicamentelor
b) Reguli specifice de administrare a medicamentelor
- Administrarea antibioticelor
Antibioticele sunt substanțe organice provenite din metabolismul celulelor vii (mucegaiuri,
bacterii) sau obținute prin sinteză, ce au proprietăți bacteriostatice, bactericide sau
antimicotice. Chimioterapicele sunt substanțe care au acțiune bacteriostatică sau bactericidă
asupra germenilor patogeni dintr-un organism infectat, fără a fi toxice pentru organismul
gazdă. Scopul administrării: distrugerea microbilor sau impiedicarea dezvoltării lor
. § Administrarea antibioticelor trebuie să fie precedată de identificarea germenului
patogen cauzator al bolii și determinarea sensibilității lui la antibiotice (antibiograma).
Spectrul de activitate al antibioticelor poate fi îngust (penicilina, streptomicina etc.) sau larg
(tetraciclinele, cloramfenicol etc.).
§ Ritmul de administrare este indicat de medic și va fi respectat cu strictețe de asistenta
medicală; având în vedere că eliminarea antibioticelor și chimioterapicelor din organism
este destul de rapidă, ritmul de administrare va urmări menținerea unei concentrații
eficiente în sânge, care să acționeze în mod continuu asupra agenților patogeni; în caz
contrar, microorganismele patogene își creează o rezistență față de antibiotice sau
chimioterapice.
Antibioticele și chimioterapicele se prezinta sub diverse forme
tablete - penicilina V, ospen;
capsule operculate - ampicilina, oxacilina, doxiciclina;
pulberi - penicilina G;
siropuri,
solutii injectabile – gentamicina;
unguente - neomicina).
Antibioticele și chimioterapicele pot fi administrate pe diferite căi
-orală, intramusculară, intravenoasă, intrarahidiană, percutană.
- calea subcutanată nu se utilizeaza pentru administrarea antibioticelor, din cauza
resorbtiei neregulate din acest tesut.
- aplicarea locala a antibioticelor trebuie evitată, deoarece au un efect foarte puternic
sensibilizant.
& Dozele de antibiotice trebuie strict respectate.
§ În cazul administrării per orale, se împarte numărul tabletelor sau capsulelor la numărul
prizelor
§ În cazul administrării intramusculare este bine să se dizolve numai cantitatea ce se
injectează imediat, deoarece soluțiile se degradează, iar administrarea lor devine mai
dureroasă. Dacă însă nu sunt la dispoziție flacoane de monodoze de antibiotic, se va dizolva
toată cantitatea necesară pentru 24 ore, ce va fi împărțită conform orarului de administrare
in doze unice, egale care vor fi administrate la 4, 6, 12 ore etc.
§ In asociații de antibiotice, fiecare substanță este bine să se administreze separat.
§ Administrarea antibioticelor si chimioterapicelor injectabile se va face respectandu-se cele
mai riguroase condiții de asepsie. Pulberile injectabile se dizolvă în lichidul de dizolvare.
Seringa se încarcă întâi cu solvent, după tehnica indicată, apoi se deschide fiola cu pulbere și
se injectează în ea solventul; după dizolvarea completă se extrage conținutul în seringă.
§ Antibioticele administrate per os trebuie asociate cu vitamina B complex, Lynex, iaurt,
pentru a echilibra flora intenstinală.
§ Pentru personalul care administreaza antibiotice există pericolul de sensibilizare,
recomandându-se să se lucreze cu mănuși de cauciuc, mască etc .
§ Antibioticul trebuie administrat întotdeauna până la încheierea perioadei pentru care a
fost prescris, indiferent dacă starea pacientului s-a îmbunătățit sau nu
§ Utilizarea corecta, cantitatea de substanță activă și timpul de administrare sunt stabilite
de medic § Trebuie respectate perioadele de pauză dintre administrări (la 6 ore, la 12 ore, la
8 ore)
§ Antibioticele se administrează cu apă, pentru că laptele sau alte alimente ar putea reduce
efectul acestora
§ Trebuie respectat momentul exact al administrarii (unele se administrează înainte de
masă, altele după masă
§ Antibioticele se administrează la intervale regulate și în dozele prescrise
§ Nu se întrerupe tratamentul cu antibiotic înainte de termenul prescris
- Administraea anticoagulantelor
 Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică coagularea sângelui, acționând asupra
factorilor plasmatici ai coagulării.
Tratamentul cu anticoagulante se face sub control clinic și de laborator (timpul Howell,
Quick, I.N.R. - International Normalized Ratio) pentru a preveni accidentele hemoragice.
Mod de prezentare:
- heparina: soluție în flacoane de 5000 u/ml, fiole (se administreaza prin injectii
subcutanate, intravenoase, perfuzie intravenoasa)
- calciparina: seringi preumplute 0,2 ml - 5.000 u, fiole de 1 ml - 25.000 u (injecții
subcutanate)
- fraxiparine: soluție 9.500 u/ml; seringi preumplute negradate 0,3 - 0,4 ml, gradate 0,6 -
0,8 ml (injectii subcutanate).
Heparina are acțiune imediată, de scurtă durată (cca 4 - 8 ore). Reacții adverse: alergie,
febra, frison, erupții cutanate, șoc anafilactic. Heparina se admistrează prin injectie
subcutanată, intravenoasă sau în perfuzie clorurosodica izotonă; injecțiile se fac în zonele de
elecție cunoscute și după tehnicile învățate.
§ Heparina se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de
perfuzie continuă
§ Heparina nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte
medicamente § Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane
§ Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de
ombilic), la nivelul braţului şi coapsei
§ După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării,
pentru a evita introducerea soluţiei intramuscular
§ După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea
medicamentului prin înţepătură
§ Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
§ Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
§ Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
§ Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie Calciparina și fraxiparine se administreaza
prin injecție subcutanata. Locul de elecție este regiunea abdominala, anterolateral si
posterolateral, stânga-dreapta.
§ se inspectează regiunea,
§ se dezinfectează tegumentele
§ se formează pliul cutanat între policele și indexul mâinii stângi,
§ seringa preumplută, cu acul atașat se introduce perpendicular pe pliul cutanat, cu mâna
dreaptă
§ se verifică poziția acului și apoi se injectează
§ în timpul injectării se menține pliul cutanat, care se eliberează după scoaterea acului
§ se dezinfectează locului puncției
§ în caz de durere (accidente) în timpul injectarii, se impune tragerea imediată a acului și
injectarea în altă zonă.
Anticoagulante cumarinice au un efect ce se instalează după un timp de latență. Se folosesc
în tratamentul ambulatoriu, sub controlul săptămânal al timpului Quick, Howell, care este de
două ori și jumătate mai mare decât normal. Se prezintă sub formă de: trombostop (oral),
hepathrombină gel și unguent (aplicatii locale pe tegumente și mucoase).
Trombostopul se administreaza pe cale orala.
§ Se ține seama de medicamentele care influențează efectul produsului:
- aspirina, paracetamol, fenilbutazona cresc efectul trombostopului, iar
- pansamentele gastrice, carbunele medicinal le scad efectul.
Hepathrombina se administrează percutan:
§ Se aplică gelul sau unguentul de mai multe ori pe zi, pe zonele cu contuzii, hematoame,
entorse, făcând masaje în sensul circulației venoase.
& Unguentul se aplică pe o compresă fină din tifon și apoi, cu aceasta pe zonele inflamate.
Intervențiile asistentei comune tuturor anticoagulantelor:
- respectă indicațiile medicului privind doza, calea și ritmul de administrare;
- verifică calitatea produselor: termen de valabilitate, aspect, culoare, integritate;
§ pregatește instrumentele și materialele necesare tehnicii de administrare în funcție de
calea prescrisă de medic, respectând măsurile de asepsie
§ supraveghează pacientul și sesizează apariția unor complicații, hemoragii (epistaxis,
gingivoragii, metroragii, hematoame) și raportează medicului;
§ recoltează periodic sânge pentru monitorizarea tirnpului Quick, Howell .
& Atenție: § bula din seringile preumplute nu se elimină înainte de injectare;
§ nu se asociază heparina în soluție perfuzabilă salină izotonă cu alte medicamente;
§ în timpul tratamentului cu anticoagulante se evită injecțiile intramusculare, intravenoase,
alte traumatisme;
§ tratamentul cu anticoagulante începe cu heparină și se continuă cu trombostop;
§ nu se fac masaje cu hepathrombină în caz de tromboze sau tromboflebite;
§ nu se aplica unguentul sau gelul pe mucoase sau răni deschise.
- Administrarea cortizonului și ACTH-ului
Cortizonul
este un hormon secretat de corticala glandelor suprarenale, cu acțiune complexă.
Mod de prezentare:
& tablete (prednison), fiole (hemisuccinat de hidrocortizon), flacoane
(hidrocortizon acetat, volon), unguente (fluometazona pivalat), flacon presurizat (beclomet)
cu administrare pe cale respiratorie, aerosoli.
§ Formele injectabile sunt soluții sau suspensii; suspensiile, înainte de utilizare se
agită bine, pentru că unele cristale dispersate se depun pe fundul flaconului.
§ Cortizonul tablete se administrează pe cale orală, soluțiile prin injectare
intramusculară, intravenoasă, intraarticulară, intrarahidiană, clisme terapeutice, aplicatii
locale.
§ In administrarea cortizonului se ține seama de necesitatea de a se menține
constantă concentrația sanguină.
§ Doza zilnică se administrează în 3 - 4 prize, la intervale egale de 6 - 8 ore
. § Inițial, cortizonul se administrează în doze mai mari, scăzânduse apoi doza
până la doza minimă de întreținere
§ Tratamentul cu cortizon trebuie terminat prin administrarea de ACTH, hormon
hipofizar care activează funcția glandelor suprarenale.
§ Tratamentul se efectuează numai în spital, bolnavii necesitând un regim dietetic
hiposodat și îngrijiri speciale.
§ Deoarece tratamentul hormonal scade rezistența organismului față de infecții,
administrarea hormonului se face asociat cu antibiotice, felul și doza fiind stabilite de medic.
ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrophormonul hipofizar este hormon
secretat de glanda hipofiză care stimulează secreția cortizonului și a altor hormoni ai
glandelor suprarenale. Se prezintă ca o pulbere albă, ambalat în flacoane închise.
§ Se testează înainte de administrare, prin intradermioreacție, toleranța organismului față
de substanță.
§ ACTH-ul se dizolvă în ser fiziologic sau apă distilată într-o cantitate egală cu numărul
dozelor de administrat; calculul diluțiilor se face ca și la antibiotice.
§ In stare dizolvată, se poate păstra pe gheata, menținându-și eficacitatea timp de câteva
săptămâni.
 § Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă sau eventual pe cale
subcutanată; se poate administra și în perfuzii intravenoase lente, în soluție glucozată 5%;
viteza de administrare va fi de 6 - 8 picături/min.
§ Forma cea mai bună de administrare este perfuzia continuă, permanentă sau, daca nu
este posibil, doza zilnică va fi împărțită în două perfuzii, cu o durată de 5 - 6 ore .
§ Dozele administrate în perfuzii pot fi mult mai mici decât cele injectate intramuscular.
§ Administrarea ”picătură cu picătură” poate fi făcută și pe cale subcutanată sau
intramusculară.
§ Preparatele cu resorbție lentă pot fi administrate printr-o singură injecție.
§ Se administrează în primele zile în doze progresive, pentru ca stimularea secreției
suprarenale să nu se facă brusc.
§ Administrarea hormonului se face numai în asociere cu antibiotice.
Ingrijirea bolnavulni în timpul tratamentnlui cu cortizon si ACTH:
§ lenjeria de pat și corp va fi schimbată zilnic
§ Orice infecție a tegumentelor sau mucoaselor va fi tratată și îngrijită în mod
corespunzător
. § Regimul alimentar va fi desosat;
se va administra zilnic 1 - 3 g clorură de potasiu, pentru recuperarea potasiului
pierdut, ACTH-ul marind eliminarea acestuia;
alimentația va fi săracă în glucide și bogată în substanțe proteice.
§ Zilnic se vor măsura și nota în foaia de observație a bolnavului: cantitatea de lichide
ingerate, greutatea corporală, tensiunea arterială, cantitatea de urină eliminată
§ Se va raporta zilnic medicului orice modificare survenită în starea bolnavului, de aceea
tratamentul se efectueaza numai în spital, sub o atentă supraveghere medicală. Atenție:
Antibioticele și hormonii nu se vor aspira în aceeași seringă.
- Administrarea antidiabeticelor
Insulina este secretată de celulele beta, ale insulelor Langerhans ale pancreasului. Este
singurul hormon hipoglicemiant cunoscut. După modalitatea de obținere se clasifică în: -
insuline provenite de la porcine și bovine; - insuline înalt purificate, de tip Monocomponent
MC; - insuline de tip uman HM (biosintetice sau semisintetice). - Pen-uri: cartuș de 1,5 ml
(100 u/ml); 3 ml (100 u/ml) – subcutanat. Mod de prezentare:
- flacoane 5 ml/40u ex: insulina cristalina, Actrapid MC, HM (injecții subcutanate,
intramusculare, intravenoase) - flacoane Semilentă MC, Monotard MC, HM, Humulin HM
(subcutanat ) - insulina lentă Ultralent MC, Huminsulin, Long HM (subcutanat ) După
dinamica acțiunii se clasifică în: - insuline rapide (ex.: insulina cristalina, Actrapid MC, HM).
Se utilizează în urgențe. - insuline intermediare (ex.: Semilentă MC, Monotard MC și HM,
Humulin HM). Acțiunea începe la 45 - 120 de minute, durată 12 - 24 de ore.
- Mai există preparate de insulină pentru ,,stilouri' (pen-uri) de tip HM cartușe. Efecte
adverse: alergie, tahicardie, cefalee, dureri abdominale, diaree, balonări.
- Sulfamidele antidiabetice sunt: - sulfonamide (ex: Tolbutamid, Glibenclamid). Se
administrează pacienților cu obezitate. - biguanide (ex: Meguan, Silubin). Efecte adverse:
dureri abdominale, balonări. Mod de prezentare a sulfamidelor antidiabetice: tablete.
Reguli de administrare a insulinei:
§ se va respecta prescripțiile medicului privind doza, calea și ritmul de administrare;
§ se va verifica valabilitatea și aspectul preparatelor (insulinele rapide sunt limpezi, cele
intermediare au aspect lactescent, dar fără flocoane);
§ flacoanele cu insulină se vor păstra la frigider (2 - 8°C); flacoanele din care se
administrează se pot păstra și în cameră răcoroasă la întuneric, la o temperatură sub 25°C;
§ insulinele rapide se administrează cu 15 - 30 de minute înaintea mesei);
§ antidiabeticele sulfonamide (tolbutamid, glibenciamid) se administrează cu 30 minute
înaintea meselor
§ pentru administrare se utilizează seringi de unică folosință, gradate în unități de
insulina;
§ flacoanele cu insulină intermediară sau lentă se omogenizează prin culcarea flaconului
între palme și rularea lui blândă și repetată;
§ aspirarea dozei recomandate din flacon în seringă se face aplicând măsurile de asepsie
și evitând pătrunderea bulelor de aer în seringă;
§ injectarea insulinei se face după tehnicile cunoscute ale injecțiilor subcutanate,
intramusculare sau intravenoase, respectând locul de elecție și regulile de asepsie; Atenție: -
fiecare tip de insulină se administrează cu seringa separată. - fiecare amestec insulinic se
administrează cu seringa separată. - după dezinfecția dopului de cauciuc cu alcool, se
așteaptă evaporarea alcoolului - rotația locurilor de elecție ale injecției subcutanate este
obligatorie pentru a preveni lipodistrofia. - la pacienții normoponderali, pentru injectarea
subcutanată a insulinei la nivel abdominal, nu este necesară formarea pliului cutanat - la
pacienții supraponderali, indiferent de locul de electie al injectiei subcutanate cu insulină, se
va forma pliul și se vor utiliza ace de 12,5 - 19,5 mm.
- Administrarea citostaticelor
Citostaticele (chimioterapice sau anticanceroase) au efecte citotoxice asupra celulelor cu
proliferare intensă. Ele inhibă și celulele normale care se multiplică activ. Citostaticele
favorizează dezvoltarea infecțiilor prin deprimarea mecanismelor de apărare a organismului
. Mod de prezentare:
 - flacoane cu pulbere liofilizata ex: Ciclofosfamida (Endoxan), Vincristin, Vinblastin,
Metrotexat (injectii intravenoase, perfuzii intravenoase și intraarteriale, intratumorale,
intrapleurale, intraperitoneale ) - tablete ex: Metrotexat (orala).
- Reguli de administrare:
§ se vor respecta indicațiile medicului privind doza, calea și ritmul de administrare;
§ se va verifica termenul de valabilitate a produsului; § se va prepara soluția în funcție
de produsul administrat (ex: Vincristin - un flacon de 200 mg, se dizolva în 10 ml apă distilată
sau glucoză 5%, sau ser fiziologic); dizolvarea se face fără încălzire, prin agitare puternică la
temperatura camerei. Se utilizează soluția obținută la maximum două ore de la preparare
§ se va administra solutia prin injectare strict intravenoasa (pentru Vincristin, 1 ml într-
un minut) sau in perfuzia lentă aflată în curs, în tubul perfuzorului. Atenție: - substanța este
iritantă și impune verificarea poziției acului în venă, înainte și în timpul injectării. - dacă
soluția pătrunde accidental în țesutul perivenos, se întrerupe injectarea și se continuă în altă
venă; local, se injectează hialuronidază, pentru a reduce disconfortul - nu se administrează
chimioterapice intravenos, în venele brațului, de partea sânului pentru care s-a practicat
mastectomie urmată sau nu de roentgenoterapie. - asistenta sesizează fenomenele neuro- și
ototoxice, digestive apărute și informează medicul; - monitorizează funcțiile vitale și
recoltează sânge și urină pentru evaluarea funcțiilor renale, hepatice și medulare; -
hidratează suficient pacientul pentru a avea o bună diureză (ex: la administrarea
cisplatinului, hidratarea se face cu 6 - 8 ore înainte, prin administrarea de 1 - 2 litri de lichid și
provocarea diurezei cu manitol).
- Administrarea interferonului.
Interferonul este substanță a organismului dotată cu proprietăți anti-virale, anticanceroase
și modulatoare ale funcției imunitare. Exista trei tipuri de interferoni:
- Alfa - produs de monocite;
- Beta - produs de fibroblaști;
- Gama - produs de limfocitele T.
Interferonii obținuți prin inginerie genetică sunt utilizați în tratamentul sarcomului Kaposi
(din cadrul SIDA) și al unor cancere, în hepatitele cronice.
Interferonul beta - în tratamentul sclerozei multiple;
interferon alfa - în tratamentul hepatitelor cronice cu virus C.
Mod de prezentare: - Intron A - injectabilă (subcutanată) - Betaferon - flacoane cu pulbere
(subcutanată).
Reguli de administrare:
§ Se vor respecta prescripțiile medicului privind doza, calea și ritmul de administrare;
§ Se va verifica valabilitatea produsului;
 § Se vor pregăti instrumentele si materialele necesare în condiții de asepsie pentru
administrarea produsului și materialele pentru injecția subcutanată
§ Se va prepara soluția cu o seringă de 2 ml în care se aspiră 1,2 ml solvent ce se
introduce în sticluța cu pulbere; se agită ansamblul flacon - seringă. Se obține o soluție
limpede care se aspiră în seringă și apoi se injectează.
§ Injectarea subcutanată se face după tehnica obișnuită; Atenție: - Betaferonul se
păstrează la frigider, se transportă în containere termoizolante (T = 0,8°C). - nu se îngheață -
soluția preparată se injectează imediat - dacă la prepararea soluției apar grunji, soluția nu se
va utiliza.
- Adminisrarea vaccinurilor
Vaccinarea este o metodă de imunizare activă față de unele infecții, pe cale artificială, fără ca
persoana să se îmbolnăvească de boala respectivă.
Se realizează cu ajutorul vaccinurilor.
Vaccinurile, considerate antigeni, introduse în organism, declanșează formarea anticorpilor,
care protejează organismul de germeni sau de toxinele lor.
Vaccinurile se utilizează, în special cu scop profilactic dar și cu scop curativ.
Vaccinurile si anatoxinele sunt produse biologice livrate în fiole sau flacoane închise cu
dopuri de cauciuc, care se alterează foarte ușor.
Reguli de administrare:
§ Se păstrează în frigider până la întrebuințare.
§ Se administrează pe cale subcutanată (vaccinul antitetanic, antirabic, antidifteric,
vaccinul antitifoparatific), intramusculară (vaccinuri adsorbite, precipitate etc., vaccinul
antihepatitic A-anti HVA si antihepatitic B-anti HVB), percutanată (vaccinul antivariolic,
B.C.G.), intradermică (vaccinul antibrucelos), intravenoasă (vaccinul antibrucelos), digestivă
(vaccinul antidizenteric, vaccinul antipoliomielitic, vaccinul B.C.G.) sau intranazală (vaccinul
antigripal).
§ Locul de elecție pentru vaccinare prin inoculare este de obicei fața externă a brațului
sau a coapsei în 1/3 superioară sau țesutul celular subcutanat al flancurilor abdominale.
§ Se poate vaccina cu 2 - 3 vaccinuri sau anatoxine deodată (de exemplu, vaccinul
antitifoparatific A-B sau trivaccinul - antidifteric, antitetanic și antipertusis).
§ Se va verifica riguros termenul de valabilitate
. § Inainte de deschidere, fiolele vor fi foarte bine agitate.
§ Vaccinurile administrate sub forma de injecții vor fi manipulate în condiții de asepsie
perfectă. & Incărcarea seringii se va face la flacără, fără însă să se încălzească fiola
prea tare spre a nu se distruge vaccinul. Incălzirea are numai rolul de a dilata aerul din fiolă,
realizând astfel un curent din interiorul acesteia către exterior, pentru a împiedica
pătrunderea germenilor din aer.
§ Vaccinurile cuprinse în flacoane cu dopuri de cauciuc pot fi păstrate după o primă
folosire.
§ Dacă vaccinul se găsește în fiolă, aceasta nu va mai fi păstrată după ce a fost deschisă.
§ Dacă intervalul între 2 inoculări nu este mai mare de câteva zile, vaccinul poate fi
păstrat, transpunându-l în flacoane de penicilină sau streptomicină cu capsula metalică
intactă împrejurul dopului, care se spală bine cu apă distilată, sterilă, prin 2 ace introduse în
dop, cu ajutorul unei seringi, după care se sterilizează la autoclav cu acul lăsat în dop.
Vaccinul rămas neutilizat se introduce în aceste flacoane după ce s-au răcit; din acest motiv
ele vor fi pregătite încă înainte de a se deschide fiola de vaccin. Flaconul se etichetează,
menționând: conținutul și data când s-a deschis fiola, precum și termenul de expirare a
vaccinului. Pastrarea flaconului se face la frigider, împreună cu restul fiolelor de vaccin.
§ Dozele și intervalele dintre inoculări sunt diferite de la vaccin la vaccin. Cantitățile
administrate cresc progresiv de la o inoculare la alta, la aceeași persoană. Dozele trebuie
exact măsurate, deoarece cantitățile mai mici decât cele prevăzute determină o imunitate
slabă, iar cele mai mari pot declanșa reacții postvaccinale intense și dăunătoare
organismului. Intervalele dintre 2 inoculări trebuie să respecte timpul necesar pentru
formarea anticorpilor la inocularea anterioară. Acest timp se evaluează, în medie, la 2 - 3
săptămâni. După o perioadă variabilă de timp, este necesar să se execute rapelul, pentru
întărirea imunității, care scade cu timpul. Unele vaccinuri, cum este de exemplu vaccinul
antivariolic, nu necesită decât o singură inoculare.
§ Nu este admisă administrarea dozei următoare, până când nu s-a rezolvat reacția față
de inocularea precedentă pentru că toleranța organismului față de vaccin este diferită.
§ Trebuie știut că reacția organismului față de vaccin poate fi locală (eritem, tumefacție,
dureri la locul injecției) sau locală și generală (febră, inapetență, stare generală alterată).
§ Trebuie știut că toleranța față de vaccinuri este în functie și de vârsta persoanelor.
Astfel, anatoxina difterică este foarte bine tolerată de copiii mici, dar produce reacții
puternice, locale și generale la copiii mari și la adulți.
§ In cazurile în care se așteaptă la o reacție postvaccinală mai accentuată, se va tatona
gradul de sensibilitate a organismului față de vaccin prin administrarea, în prealabil, a unei
doze de 0,1 ml.
§ In cazuri rare, vaccinarea poate fi însoțită de complicații hematologice, pulmonare,
cardio-vasculare, renale, erupții cutanate, nervoase. Cele mai de temut sunt cele nervoase:
encefalita postvaccinală, meningita aseptică, paraplegii, convulsii, tulburări senzoriale etc.
Vaccinarea la gravide poate fi insotita de complicatii materne și fetale provocând avorturi,
nașteri cu feți morți sau cu anomalii congenitale
 . § Prevenirea complicațiilor postvaccinale se face prin respectarea contraindicațiilor
(pentru fiecare vaccin în parte), aplicarea tehnicii corecte de administrare, evitarea
inoculărilor traumatizante și aplicarea vaccinarilor la termen.
§ In cazul unor vaccinări cu complicații nervoase, ca vaccinarea antirujeolică sau
antivariolică, se practică o preimunizare cu vaccin inactivat cu formol și numai după aceasta
se face inocularea cu vaccin viu, ceea ce previne lezarea sistemului nervos central.
c) Efectele medicamentelor şi interacţiunile dintre ele
Urmărirea răspunsului la administrarea unui anume medicament necesită :
-o bună cunoaştere a stării pacientului şi a
- efectelor aşteptate de la medicamentul administrat.
De exemplu, dacă un pacient primind un antiaritmic continuă să prezinte contracţii
ventriculare premature, trebuie anunţat medicul că medicamentul administrat nu produce
efectul scontat. În cadrul monitorizării eficienţei unei anume terapii medicamentuoase,
trebuie luate în calcul şi rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect terapeutic,
un efect advers sau un nivel toxic. De exemplu, timpii de protrombină ajută la evaluarea
efectului administării de heparină, sau nivelul scăzut al potasiului poate fi un semn al
efectelor adverse ale unui diuretic.
Unele medicamente însă pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzând aşa-zisele
rezultate “fals pozitive”. De exemplu, codeină poate creşte presiunea intracraniană. Se va
monitoriza cu atenţie starea pacientului.
Anumite modificări ca scăderea sau creşterea în greutate pot afecta acţiunea anumitor
medicamente.
Alţi factori ca varsta pacientului, constituţia fizică, sexul, statusul emoţional pot afecta, de
asemenea, răspunsul pacientului la administrarea medicamentelor.
Deoarece majoritatea pacienţilor primesc mai mult de un medicament, trebuie, de
asemenea, avute în vedere interacţiunile dintre acestea
. Interacţiunea între medicamente înseamna o schimbare în absorbţia, distribuţia,
metabolismul şi excreţia acestuia, care poate apărea la administrarea altui medicament sau
imediat după aceea. O interacţiune de dorit
este potentarea efectului unui medicament,
ajutarea menţinerii unui anumit nivel sangvin sau
minimalizarea efectelor adverse, cu ajutorul altui medicament.
Pe de altă parte, anumite interacţiuni pot avea rezultate nedorite ca
- diminuarea efectului unui medicament, sau, din contra,
-maximizarea sa până la efect toxic.
De exemplu, pacienţii fumători necesită doze mai mari de teofilină (medicament administrat
cu precădere în astm bronşic şi care se metabolizează în ficat) decât pacienţii nefumători,
deoarece la fumători se activează enzimele oxidative din ficat care cresc metabolizarea
teofilinei.
d) Urmărirea efectelor adverse
La administrarea unui medicament este necesară :
-recunoasterea şi identificarea- efectelor adverse,
- reacţiilor toxice şi
- alergiilor medicamentoase.
Unele efecte adverse sunt trecătoare şi de intensitate redusă, pacientul dezvoltând o
toleranţă faţă de medicament.
Altele necesită o schimbare a terapiei medicamentoase.
O reacţie toxică la un medicament poate fii acută, datorată dozelor excesive, sau cronică,
datorată acumulării progresive a medicamentului în corp.
De aemenea, reacţiile toxice pot apărea ca rezultat al modificării metabolismului sau
excreţiei care determină astfel creşterea nivelului medicamentului în sânge.
O reacţie alergică la un medicament este rezultatul unei reacţii antigen-anticorp. Reacţia
poate fii de la o urticarie banală până la şoc anafilactic.
De aceea înaintea administării medicamentelor se verifică eventualele reacţi alergice.
În principiu, testul alergic se face înaintea administrării primei doze dintr-un medicament.
De asemenea trebuie avut în vedere că un istoric alergenic negativ la un anume medicament
nu exclude posibilitatea apariţiei reacţiei alergice în prezent sau viitor.
Alte efecte adverse ale medicamentelor pot fii dependenţa şi reacţiile idiosincrazice (care
apar la persoane cu anumite deficite genetice)
. Orice administrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul pacientului,
apariţia efectelor adverse, trebuie notificate corect şi eligibil în planul de îngrijire cu
semnatura asistentei. Material avizat, în 11.08.2015, de dr. Mihael