Rinita alergică

A realizat
Mereuță Ana-Maria
 Rinita alergică este o afecțiune nazală mediată de imunoglobulina E (IgE) care rezultă din reacția exagerată a organismului la un anumit
alergen.
În 1929 a fost definită ca un proces cu trei simptome cardinale: strănut, obstrucție nazală și secreții nazale seromucoase. Simptomele apar la
expunerea la alergeni a pacientului alergic.
Poate duce la sechele fizice semnificative și morbiditate recurentă sau persistentă, cu afectarea calității somnului, activităților cotidiene și
profesionale, poate agrava evoluția astmului bronșic.
 Epidemiologie: este tipul de alergie care afectează cel mai mare număr de persoane pe glob (aproximativ 500 milioane de oameni). În țările
occidentale, în unii ani, 10-30 % din populație poate fi diagnosticată cu rinită alergică.
Grupa de vârstă cel mai des implicată – 20-40 ani.
Prima descriere exactă a rinitei alergice a fost făcută de Rhazes, medic din sec. X. Polenul a fost identificat drept cauză a acestei afecțiuni în 1859 de
Charles Blackley.
În 1906, mecanismul dezvoltării rinitei alergice a fost descris de Clemens von Pirquet.
 Etiologie: rinita alergică este, de obicei, declanșată de alergeni:
-de exterior polen de la copaci (de obicei, copaci fără flori precum mesteacăn, stejar, plop, salcie), iarba și buruieni (ambrozie, artemisie);
-de interior părul de animale de companie, acarieni din praf, mucegai;
-iritanți fum de țigară, parfum, fum de la benzină.
 Patogenie: anticorpii IgE atașați la alergen determină eliberarea din celulele mastocitare a substanțelor
chimice inflamatoare cum ar fi histamina, triptaza, chimaza, chininele, heparina.
În fiziopatologia rinitei alergice și infecțioase, inflamația
mucoaselor se explică prin dereglarea apărării epiteliale sau imunitate specifică.
 Este acceptat faptul că la originea fenomenelor inflamatorii, dintr-o reacție vasomotorie, care afectează țesutul submucoasei
vasculare și structurile componentelor
glandulare, stă dereglarea mecanismelor prin care este guvernată fiziologia normală din această mucoasă.
Această reacție anormală, disproporționată
la stimuli nespecifici sau neglijabili, constituie sindromul hiperreactivității nazale.
Clasificarea rinitei acute:

1. Rinita alergică sezonieră (periodică ). Simptomele apar numai în anumite perioade ale anului sau pe o perioadă scurta de timp (ex. polenul – primavara, fânul-toamna).

2. Rinita alergică perenă (neperiodică).

Simptomele se întind pe toată perioada anului, indiferent de sezon, situație întâlnită de obicei la persoanele sensibile care sunt expuse permanent factorilor declanșatori ai rinitei (praful, poluarea etc.).
 Tabloul clinic:
Simptomele caracteristice ale rinitei alergice sunt:
rinoree (scurgerile nazale pot apărea peste 3 min. după contactul cu alergenul), de obicei seromucoasă,
abundentă, cu iritarea nazofaringelui și apariția tusei reactive;
prurit nazal, ocular,
episoade repetate de strănut, congestie nazală, obstrucție nazală.
 Examenul obiectiv include: edem și eritem conjunctival, edem palpebral, stază venoasă inferioară a pleoapelor.

Examinarea ORL: edemul și congestia mucoasei

nazale, cu caracter roz-palid, hipertrofia cornetelor nazale, retracția membranelor timpanice ca urmare a catarului tubotimpanic, edemul mucoasei vălului și pilierilor
palatini.
În urma evoluției acestor simptome pot apărea complicații
bacteriene rinosinuzale, otice, amigdaliene, laringiene.
 Pot exista și manifestări comportamentale: pentru a ușura iritarea sau fluxul de mucus, oamenii își pot șterge sau
freca nasul cu palma mâinii într-o mișcare
ascendentă, o acțiune cunoscută sub numele de „salut nazal” sau „salut alergic”.
Acest gest, dacă este suficient de des repetat, poate duce la apariția unei deformări fizice a formei laterale a nasului.
 Diagnostic: de obicei stabilirea diagnosticului de rinită alergică nu prezintă dificultăți, dar în unele cazuri pacienții nu sunt diagnosticați corect și la timp, deoarece nu percep simptomele
rinitei alergice ca o patologie.
Etapele diagnosticului rinitei alergice include:
anamneza detaliată a pacientului cu specificarea senzațiilor și depistarea alergenului care provoacă acutizarea simptomelor;
examinarea obiectivă a organelor sferei ORL;
examinarea microscopică a secrețiilor nazale cu predominarea eozinofilelor;
testarea alergenilor – efectuată sub supravegherea medicului alergolog: este adesea recomandată pentru persoanele cu simptome recurente.
 În majoritatea cazurilor, o persoană alergică va reacționa la mai multe substanțe.
Medicul va compara rezultatele testelor cutanate cu istoricul simptomelor;
tomografia computerizată a nasului și sinusurilor paranazale care poate indica prezența procesului
inflamator sinusal (fără asociere bacteriană de obicei) cu sau fără depistarea formațiunilor polipoase.
Diagnosticul diferenţial al RA se face cu următoarele maladii:

• rinite infecţioase (cauzate de viruşi, bacterii, fungi)

• rinite neinfecţioase non-alergice (inclusiv rinita vasomotorie – cea
mai frecvent întâlnită)
• rinite medicamentoase (cauzate de acid acetilsalicilic, decongestive,
inspiraţia cocainei etc.)
• rinite profesionale (se întâlnesc mai frecvent la maturi, pot fi atât
alergice cât şi non-alergice)
• rinite cauzate de schimbări hormonale (pubertat, dereglări endocrine,
menzis, graviditate)
• vegetaţii adenoide
• defecte mucociliare
• rinoree cerebrospinală
• tumori (maligne, benigne)
• obstacole mecanice (defecte anatomice, corp străin)
• maladii sistemice (de exemplu, granulomatoza Wegener: rinoree permanentă, eliminări purulente sau hemoragice, ulcere bucale sau nazale, poliartralgie, mialgie etc.)
• Alte cauze: emoţii, substanţe iritative, rinita non-alergică cu sindromul de eozinofilie, reflux gastroesofagian.
 Tratament:

Boala alergică, fiind variabilă și instabilă, nu există un tratament ideal, fiecare caz necesitând o atenție și o conduită terapeutică aparte.
În cadrul tratamentului rinitei alergice cel mai important ar fi evitarea contactului cu alergenul sau iritantul cauzal.
În funcție de forma rinitei, tactica de tratament este diferită:

1. Rinită alergică ușoară cu simptome intermitente:

antihistaminice orale sau intranazale și/sau decongestionante topice intranazale sau antileukotriene.
 2. Rinită alergică moderat severă cu simptome intermitente/
rinită alergică ușoară cu simptome persistente: antihistaminice orale sau intranazale și/sau decongestionante
topice intranazale/glucocorticosteroizi topici intranazali/cromone/
antileukotriene. În rinita persistentă se examinează pacientul după 2-3 săptămâni.
Dacă tratamentul eșuează, se trece la următoarea treaptă în tratament; dacă a avut loc ameliorarea clinică se continuă tratamentul pentru o lună.
3. Rinită alergică moderat severă cu simptome persistente: glucocorticosteroizi topici intranazal, antihistaminice sau antileukotriene;
examinarea pacientului peste 2-4 săptămâni – în caz de ameliorare clinică: se continuă tratamentul încă o lună;
la eșuarea tratamentului (reevaluarea diagnosticului, complianței infecțiilor sau alte cauze) – mărirea dozei de glucocorticosteroizi topici intranazali;
ipratropium bromură (în caz de rinoree);
antihistaminice (prurit, strănut); glucocorticosteroizi sistemici (termen scurt) – dacă aceste măsuri eșuează se recomandă tratament chirurgical.
Profilaxia
• Alimentaţia raţională a gravidei. În caz de prezenţă a reacţiilor alergice din alimentaţie se exclud alergenele cauzale.
• De exclus noxe profesionale din prima lună de graviditate.
• Folosirea medicamentelor doar după indicaţii stricte.
• Evitarea fumatului în perioada sarcinii, interzicerea fumatului activ şi pasiv ca un factor de sensibilizare timpurie a copilului.
• Alăptarea la sân minimum 4-6 luni. Întroducerea complementului nu mai devreme de 5-6 luni.
• Controlul mediului.
• Evitarea contactului cu alergenul (alergene) cauzal.
• Terapia preventivă cu antihistaminice.
• Imunoterapia specifică.
• Programe educaţionale.
 Bibliografie:

Ababii I., Otorinolaringologie, Chișinău 2019

Protocol clinic Rinita alergică la copil Chișinău 2011
https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/rinita-alergica