ANTIINFLAMATOARE

Ursea Georgiana Gabriela

Antiinflamatoarele sunt definite ca o substanţă de origine naturală sau de sinteză folosită în scopul
reducerii inflamaţiei. Acestea se adresează simptomelor inflamaţiei atunci când aceasta devine
amplă, deranjantă pentru întreg organismul şi nu tratează cauza – nu distrug microbii, bacteriile,
de exemplu. Se pot administra pe cale cutanată, orală, injectabilă, au reacţii neplăcute asupra
altor organe (stomac) şi pot determina apariţia unor complicaţii sau reacţii importante, de aceea
un pacient aflat în tratament cu antiiflamatorii necesită supraveghere medicală.
• Antiinflamatoarele nesteroidiene
(AINS) practic opresc formarea
unor substanţe – prostaglandine
- , răspunzătoare de apariţia
manifestărilor inflamaţiei. Se
folosesc în schemele de tratament
ale diferitelor forme de reumatism,
post traumatisme, în durerile
provocate de spasme sau colici
(renale, biliare), în gineocologie
(dismenoree). Sunt contraindicate
celor cu leziuni gastrice, celor care
sunt în tratament cu
anticoalgulante, la pacienţii
alergici la aspirină, sau în cazul
celor care urmează un tratament
cu medicamente care le
influenţează rata de eficienţă şi
eliminare a antiinflamatoriilor.
• Antiinflamatoarele steroidiene
(corticosteroizi) sunt similare
hormonilor secretaţi de glandele
suprarenale. Se instituie un
tratament cu corticosteroizi atunci
când inflamaţia este foarte
puternică sau când se dovedeşte
a fi o afecţiune tip poliartrită
reumatoidă, alergii, anumite stadii
de leucemie, etc. Efectele
secundare sunt mai importante
decât în cazul nesteriodienelor –
acnee, osteoporoză,
hiperglicemie, ulcer gastric,
probleme renale sau de imunitate.
 Inflamatia este un proces biologic complex reprezentat
de o serie de fenomene de reactie a organismului fata de
agresiuni de origine neimunitara ( fizice, chimice,
infectioase) sau imunitara (autoimunitate, alergie).
Considerat cel mai vechi aspect al raspunsului imun,
este o recatie de aparare care a evoluat fiind esentiala
pentru supravietuirea organismului in prezenta agentilor
patogeni si a leziunilor tisulare. In unele cazuri insa,
scapata de sub un control riguros, devine un fenomen
pathologic, o adevarata boala.
Lezarea celulară asociată inflamatiei actioneaza
asupra membranelor celulare producand eliberarea
enzimelor lizozomale de catre leucocite, acidul arahidonic
este eliberat din precursori si sunt sintetizați.
 Medicamentele antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice cuprind un grup
heterogen de compuşi cu structură chimică diferită, dar cu efecte farmacologice şi
reacţii adverse asemănătoare.
 Unii derivaţi ai acizilor graşi în special acidul arahidonic sunt larg răspândiţi în
ţesuturi şi au funcţii multiple.
 Efectul antiinflamator este datorat inhibării fosfolipozei A.
 Medicamentele din acestă grupa asociază în proporţie variată acţiunile analgezice,
antipiretice şi antiinflamatorii, fiind folosite ca medicamente simptomatice în
acţiunile analgezice şi antipiretice, diferite algii şi stări febrile fie pentru acţiunea
inflamatori în bolile reumatice.
 AINS au acţiuni antiinflamatorii, analgezice, antipiretice, acţiuni care diferă de la o
substanţă la alta.
 Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă medicaţia utilă în grade variate în
tratamentul tuturor afecţiunilor reumatismale inflamatorii şi degenerative, articulare
şi abarticulare, menţionate în clasificarea bolilor reumatice.
 În artrita reumatoidă scopul terapiei este suprimarea inflamaţiei, uşurarea durerii şi
disconfortului, menţinerea funcţională, prevenirea deformărilor
 În artroze, afecţiuni degenerative tratamentul urmăreşte uşurarea durerii şi
menţinerea funcţională
 În spondiloza anchilopaetică scopul terapiei este asemănător cu cel din artrita
reumatoidă. Medicamentele de selecţie sunt AINS. Rareori sunt necesari steroizi
intraarticulari.
 În afecţiunile reumatice sunt indicate substanţe cu efect antiinflamator, de intensitate
moderată, cum sunt acidul acetilsalicilic şi ibuprofenul sau compuşi cu un efect mai
marcant cum sunt fenilbutazona, indometacina, ketoprofenul.
Bolile reumatice nu sunt intalnite doar la varsta a treia, chiar
tinerii si copiii se pot confrunta cu acestea, desigur cu
anumite particularitati
 la copii si la tineri se descriu forme de reumatism
infectios (reumatismul articular acut, cauzat de
streptococul beta hemolitic) sau autoimun (artrita
reumatoida, lupus eritematos sistemic);
 la adultul matur, apar artrite induse de cristale (guta -
prezenta de acid uric in articulatii, pseudoguta - prezenta
de saruri de calciu in articulatii), vasculite, boli inflamatorii
musculare (polimiozita, dermatomiozita), boli cauzate de
fibroza (sclerodermie) sau afectarea structurilor
periarticulare;
 la varstnic, predomina afectiunile reumatice
degenerative, cu afectarea mersului si afectarea
cartilajelor articulare la nivelul genunchilor, soldului,
degetelor
 - femeile sunt mai frecvent afectate de boli precum artrita
reumatoida, lupusul eritematos, dermatomiozita si
polimiozita
In etiologia bolilor reumatice sunt
implicati o multitudine factori:
genetici, hormonali, imunologici,
toxici, infectiosi (streptococ, virus
hepatic B sau C, gonococ), mecanici
sau medicamentosi. Dieta (bogata in
carne si in grasimi), obezitatea,
fumatul, frigul, umezeala, stresul,
suprasolicitarea articulatiilor (la Masurile generale au importanta majora in tratamentul
sportivii care nu se incalzesc bolilor reumatice. Pacientii obezi vor fi sfatuiti sa scada in
suficient la antrenament), greutate, dieta va fi saraca in grasimi animale, zahar si
traumatismele, miscarile gresite fainoase, iar in cazul gutei, se va evita carnea. In schimb, de
efectuate in articulatiile de sprijin ajutor sunt legumele, fructele si pestele prin acizii grasi
sunt factori care pot contribui la Omega-3.
declansarea-acutizarea unei boli
reumatice.
Diagnosticarea bolilor reumatice
necesita in primul rand examinarea
clinica si identificarea articulatiilor
inflamate, marite, calde, dureroase si
cu mobilitate redusa.
Tratamentul este complex si depinde
de etiologie. In perioadele de
acutizare, cu accentuarea durerii si a
inflamatiei in articulatii, pacientii vor
primi tratament local si general cu
antiinflamatoare, antialgice,
decontracturante musculare.
 ANTIINFLAMATOARE
Antinflamatoarele sunt medicamente utilizate
in tratamentul local sau general allinflamatiei
Antiinflamatoarele nesteroidiene
• Antiinflamatoarele nesteroidiene
reprezintă medicaţia utilă în grade
variate în tratamentul tuturor afecţiunilor
reumatismale inflamatorii şi
degenerative, articulare şi abarticulare,
menţionate în clasificarea bolilor
reumatice.
• Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt
substante care fac parte din grupa
analgezice-antipiretice-antiinflamatoare,
la care predomina efectul antiinflamator,
fiind utilizate in scop antiinflamator si
analgezic. Ca antireumatice au efect
imediat dar de scruta durata dupa
intreruperea administrarii.
Antinflamatoare steroidiene
• Antireumaticele specifice sau
antiinflamatoarele steroidiene au
actiune lenta dar fara efect
antiinflamator. Se utilizeaza ca terapie
de baza sau modificatoare a bolii in
poliartrita reumatoida. Efectul acestora
apare dupa 2-3 luni si persista luni-ani
dupa intreruperea administrarii,
influentand unele componente
patogenice si modificand evolutia
procesului reumatic. Din pacate
acestea sunt mai toxice decat agentii
AINS.
 SUBSTANTE ACTIVE ANTIINFLAMATOARE

Substanțe active AINS Antireumatice specifice

 ACID ACETILSALICILIC  AURANOFIN
 FENILBUTAZONA  HIDROXICLOROCHINA
 PARACETAMOL  PENICILAMINA
 INDOMETACIN  METOTREXATUL
 CELECOXIB  SULFASALAZINA
 Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă medicaţia utilă în grade variate în
tratamentul tuturor afecţiunilor reumatismale inflamatorii şi degenerative, articulare şi
abarticulare, menţionate în clasificarea bolilor reumatice. Calităţile ce se cer unui bun
antiiflamator nesteroidian: efect rapid analgezic şi antiinflamator, menţinerea eficacităţii la
administrare prelungită, toleranţă bună, administrare comodă. Există diferenţe mici între
substanţele cunoscute în prezent şi în ceea ce priveşte eficacitatea şi toleranţa. Bolnavii
răspund individual la aceste medicamente. Nu există criterii pentru a prevedea care AINS este
mai activ la un anumit bolnav.
Diferenţele între bolnavi sunt mai mari decât cele între substanţe. Are o deosebită
importanţă practică, găsirea în scurt timp a substanţelor active pentru fiecare bolnav. În
general sunt suficiente 1-2 săptămâni de tratament cu o substanţă pentru a observa
eficacitatea şi toleranţa. Odată găsită substanţa optimă pentru un bolnav, eficacitatea se poate
menţine cel puţin un an. Când s-a obţinut controlul inflamaţiei se reduce doza sau se opreşte
adminstrarea. Există opinia că pentru multe inflamaţii articulare medicamentul de primă
alegere este aspirina(4 grame la zi sau mai mult), luând măsuri pentru evitarea intoleranţei
gastrice.
Circa 15-30% din bolnavi au efecte adverse la aspirină. La aceştia sunt indicate alte
AINS. Aceste substanţe nu au eficacitate superioară aspirinei, dar produc mai rar iritaţie
gastrică. În schimb au alte efecte adverse şi sunt mult mai scumpe. Pentru o bună complianţă
se preferă piroxicam, sulindac naproxem, necesitând 1-2 prize la zi. La bolnavii care primesc
concomitent hipoglicemiante sau anticoagulante se preferă ibuprofen, tolmetin
 TRATAMENT MEDICAMENTOS
ALOPAT SI FITOTERAPIE

• AULIN • Reumatismele sunt afecţiuni

• RUPAN localizate la nivelul aparatului
• KETONAL FORTE locomotor şi la nivelul cordului, ca
• FASTUM GEL urmare a unor leziuni inflamatoare
sau degenerative ale ţesuturilor
• KETALGON
conjunctive. Suferinţele reumatice
• VOLTAREN sunt predominant articulare (în zonele
• REFEN RETARD articulaţiilor) şi mai puţin nearticulare
• PIROXICAM (reumatism abarticular). Pentru
• CELEBREX aceste boli, fitoterapia recomandă
• ARCOXIA speciile de plante cu efecte
antialergice, antiinflamatoare,
sudorifice, diuretice, depurative şi
revulsive local.
• În uz intern se recomandă:
• - infuzii din flori de soc (1-2 linguriţe la
250 ml apă clocotită) cu efecte în
eliminarea toxinelor prin diureză şi prin
sudaţie puternică;
• - infuzie din flori de muşeţel (o linguriţă
la 250 ml apă clocotită) cu efecte
antiseptice, bacteriene,
antiinflamatoare şi anestezice;
• - infuzie din flori (de sulfină) şi frunze
(de frasin, mesteacăn, salvie,
rozmarin, urzică), din care se beau 2-3
căni pe zi;
• - infuzie din frunze de tarhon, care
produc o puternică diureză însoţită de
eliminarea toxinelor;
• - infuzie din herba (de ciuboţica
cucului, sovârv, troscot, turiţă mare),
fructe (de ienupăr şi fenicul), muguri
(de pin şi viţă-de-vie);
• - decoct din rădăcini de tătăneasă şi
scoarţă de salvie (10 g la 200 ml apă,
se fierbe 10 minute, se infuzează 10-
20 minute şi se beau 2-3 căni pe zi)
într-o cură pe durată de 2-3
săptămâni;
În uz extern:
• - comprese calde cu infuzie de sulfină,
coada-calului şi tătăneasă;
• - băi generale cu plante, luate separat
sau în amestec, folosind frunze de
frasin, mentă şi stevie, flori de fân,
fructe de ienupăr şi castan sălbatic,
muguri de pin, rădăcini de tătăneasă,
scoarţă de salcie şi făină de muştar
negru;
• - frecţii cu tincturi din frunze de
rozmarin, muguri de plop negru, herba
de cimbrişor, fructe de ienupăr şi ardei
roşu, rădăcini de hrean şi tătăneasă;
• - frecţii cu ulei de ienupăr, mentă, pin,
lavandă, coriandru, rozmarin, petale
de trandafir, muşeţel, sunătoare şi
eucalipt, folosite separat sau în
amestecuri;
• - masaje cu unguent de gălbenele,
tătăneasă, lumânărică şi venin de
viperă.