Motivația

“ Ce faci pentru tine dispare odată cu tine,

Ce faci pentru alții rămâne pentru eternitate.”

Albert Einstein

Medicina este un domeniu vast, cuprinzând multe ramuri, fiecare interesantă în felul
ei. Venind din negura vremurilor, arta de a vindeca s-a perfecționat, iar medicina și farmacia
au devenit două profesii distincte, complementare.
Datorită faptului că bolile dermatologice au cunoscut o mare evoluție în ultimii 10 ani,
actualmente știindu-se mai mult de 2000 mii de boli de piele, m-am gândit să îmi aleg ca
temă, proiectul:, antimitotice”,pentru a putea recomanda viitorilor “pacienți” produse utile,
ajutându-i să își aleagă produsele eficiente.
Utilizarea corectă și eficientă a medicamentelor necesită printre altele o informare
corespunzătoare asupra produselor farmaceutice, iar calea de administrație sau modul de
administrare se alege în funcție de multiplele considerente legate de bolnav. Lucrarea este
structurată pe capitole și subcapitole, în care sunt făcute referiri la structura pielii, produsele și
medicamenteleantimitotice folosite în tratamentul tegumentelor si mucoaselor.

2
Cuprins
Motivația....................................................................................................................................2

CAPITOLUL I..........................................................................................................................5

I.1. Particularități macrofuncționale...................................................................................5

I.2. Structura pielii și anexe..................................................................................................5

I.3. Rolul și funcțiile fiziologice ale pielii.............................................................................7

PATOLOGIE........................................................................................................................11

MUCOASELE......................................................................................................................12

CAPITOLUL II.......................................................................................................................13

MICOZE...............................................................................................................................13

Dermatofitozele.....................................................................................................................16

Candidozele (moniliaze).......................................................................................................30

CAPITOLUL III.....................................................................................................................38

III.1 Clasificarea medicamentelor antifungice.................................................................38

III.2 Mecanisme de acțiune ale medicamentelor antifungice..........................................39

III.3 Medicamente antimicotice sistemice.........................................................................48

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................95

3
 INTRODUCERE

Medicina nu a apărut ca știință așa cum este cunoscută astăzi. De la arta vracilor și
șamanilor, care pretindeau că alungă duhurile rele și de la medicina sacerdoților care practicau
în umbra templelor, până la medicina modernă este o cale lungă. Dacă medicul medieval și
renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor clasice, cât și al astrologiei și
alchimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant, cât și cetățean, care să aplice știința
actuală în scopul modificării pozitive a condițiilor de mediu natural și social.
Prima farmacie publică apare în 754 la Bagdad, iar prima farmacopee din lume a fost
„Thesaurus Aramatariorum”, apărută la Milano, în 1512.Perioada științifică aduce izolarea
cafeinei, iodului, bromului, magneziului, morfinei, stricninei, emoției, chininei, piperi dinei,
codeinei, cocainei, papaverinei. Samuel Heinemann introduce homeopatia. Louis Pasteur
pune bazele enzimologiei și bacteriologiei, creând vaccinul antirabic. Pierre șiMărie Curie
deschid calea utilizării radiumului.
Industria farmaceutică a debutat în Germania și apoi în Elveția, la sfârșitul secolului al
XIX-lea; ea s-a născut din industria chimică și în particular din cea a coloranților. Astfel,
fabrica de produse chimice (coloranți) Bayer, din Germania, inaugura în 1897 prepararea de
medicamente industriale furnizate sub formă de „specialități”, adică medicamente cu nume
precis și în ambalaj propriu, ca acidul acetilsalicilic, comercializat în anul 1899 sub numele
marcat de „Aspirine”.
Astăzi ne aflăm în etapa globalizării pieței medicamentului, internaționalizării
medicamentului industrial, unde revoluția în comunicarea electronică își pune vizibil
amprenta, iar dezvoltarea companiilor producătoare de medicamente este puternic influențată
de gradul de cooperare cu alte companii farmaceutice și de politica lor în domeniul mediului.

4
 CAPITOLUL I

PIELEA
I.1. Particularități macrofuncționale
Tegumentul sau pielea formează cel mai mare organ al corpului, însumând
aproximativ 16% din greutatea corpului unei persoane (4-6 kg). Pielea este un organ viu, nu o
simplă membrană, îndeplinind multe roluri vitale, atât ca barieră cât și ca reglator între lumea
exterioară și mediul controlat din interiorul corpului.

I.2. Structura pielii și anexe

Pielea cuprinde trei straturi suprapuse,
epiteliu (epidermele), matrice conjunctivă
(fermul) și țesut grăsos (hipodermul).
Epidermeleeste un epiteliu stratificat
(țesut format din celule juxtapuse), a cărui
celule se diferențiază de la interior spre
exterior prin procesul de cheratinizare. Se
disting două părți, stratul viu, Malpighi, în
contact cu fermul și stratul cornos, constituit
din ansamblul de celule moarte cheratinizate,
la exterior .
Stratul cornos are o grosime de 10-15 micrometri, fiind alcătuit dintr-un țesut
pluricelular, metabolic inactive, ce conține celule cheratinizate, deshidratate parțial, aplatizate,
reduse la un înveliș celular, dens, umplut cu fibre de cheratină și impregnate cu lipide. Celule
externe ale stratului cornos se detașează și descuamează. Stratul cornos este în continuă
formare, celulele superficiale fiind înlocuite după îndepărtarea lor de cele din interior. La
adult, turnoverul lor are loc în aproximativ 2 săptămâni. Celulele în contact cu epiderma viu
conțin un grad variabil de apă. Apa difuzează prin acest țesut printr-un proces fizic-
transpirație ajungând până la suprafața pielii, factor important în termoreglare. Dedesubtul
stratului cornos se

5
găsește epiderma viu, un strat de celule nucleație de aproximativ 50-100 micrometri, cu
proliferare rapidă, care generează aproximativ un strat de celule pe zi. Epidermele nu conțin
vase sanguine sau limfatice, dar este un sistem dinamic complex în care celulele se multiplică,
migrează, se diferențiază.
Fermulse găsește situat între epidermașițesutul subcutanat și are o grosime de 0,2-0,3
cm.În partea inferioară fermul este constituit dintr-un strat dens, țesut conjunctiv alcătuit din
fibre de proteine (colagen, reticulină, elastină, dispersate într-o matriță cu o consistență de
semi gel). Fermul reticular se continuă spre epiderma cu fermul papilar, separate de acesta
printr-o linie sinuoasă șiconțineterminații nervoase (corpusculii tactili), La interfața epiderm-
derm se găsesc șimegalocite, distribuite neregulat, care produc un pigment, melanina, care se
depozitează în epiderma, permanent la pielea neagră și ca răspuns la radiația ultravioletă la
pielea albă.
Hipodermul sau țesutul subcutanat se găsește sub derma. Este un țesut adipos, în care
se găsește o proporție însemnată din grosimea organismului, cu rol de protecţie.În această
regiune se găsesc vase sanguine și glande sudoripare. Anexele pielii sunt aparatul pil
sebaceuși glandele sudoripare. Firele de păr sunt constituite din celule cheratinizate
compactate. Fiecare folicul pilos are asociată cel puțin o glandă sebacee situată la 500
micrometri de suprafața cutanată. Glandele sebacee sunt exocrine, secretă o substanță grasă
numită sebum, care este un amestec de grăsimi, cu rol lubrefiant și plastifiant al stratului
cornos. De asemenea menține un pH acid al suprafeței externe a pielii, pH:5. Suprafața de
piele ocupată de foliculii piloși este de 1/1000 din suprafața sa totală. Glandele sudoripare
sunt de două feluri: ecraneșiapocrife. Glandele ecrane secretă transpirația sărată, sunt
distribuite pe toată suprafața corpului cu o densitate de 100-200 de glande pe cm, fiind mai
concentrate în anumite zone (palme, tălpi). Secreția este o soluție apoasă, diluată de electroliți,
cu un pH=5, cu rol în termoreglare. Glandele apocrife sunt situate în axile, regiunea genitală a
sânilor. Secretă un lichid lăptos constituit din proteine, lipoproteine, lipide, zaharuri.În urma
contaminării microbiene, secreția apocrină de pe suprafaţa pielii devineresponsabilă de
mirosul corpului.
Sistemul circulator al pielii constă în arterele şi venele care formează suprafaţa
vasculară disponibilă pentru schimbul de substanțe între sânge șițesutul local. Arterele pielii
provin din plexul arterial al dermului.
Ramuri ale acestuia alimentează foliculii piloși, sistemul glandular al pielii țesutul
subcutanat și dermul. Sistemul limfatic se găseşte tot în derm. Epidermul primeşte substanţe
nutritive prin difuzie.

6
I.3. Rolul și funcțiile fiziologice ale pielii
Ca organ complex, pielea prezintă multiple funcţii, mai mult sau mai puţin specifice,
începând cu funcţia de protecţie şi depuratoare şi sfârşind cu funcţiile: metabolică, secretoare,
receptoare şi termoreglatoare. Protecţia mecanică, chimică, termică, fizică, antimicrobiană şi
impermeabilitatea pielii la apă se datoresc în primul rând epiteliului cornos al epidermului
bogat în cheratină. Pielea asigură o protecţie împotriva agenţilor fizici şi chimici, întărită prin
acţiunea keratinei şi a melaninei. Ea joacă un rol senzorial mulţumită receptorilor nervoşi
microscopici, sensibili la pipăit, durere şi temperatură. Pielea intervine şi în termoreglare
(menținerea unei temperaturi interne constante) prin dilatarea vaselor sanguine cutanate şi
prin evaporarea sudorii, ceea ce permite evacuarea unui exces de căldură. Pielea este expusă
la diferiţi factori nocivi din mediul extern, de natură mecanică, chimic, fizică şi microbiană.
Precum şi unor factori care acţionează din interiorul organismului. Prin mobilitatea ei pe
ţesuturile sub adiacente, prin stratul de grăsime şi prin elasticitatea ei, pielea poate amortiza
şocurile mecanice. Pe regiunile care sunt expuse acţiunilor mecanice, stratul cornos este mai
gros şi mai compact (palmă), dermul este mai elastic şi mai flexibil, iar hipodermul le
căptuşeşte cu un strat de grăsime abundentă. Epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta
razeleluminoase prin pigmentul depozitat în stratul germinativ, constituie un ecran protector
care împiedică pătrunderea razelor luminoase în profunzime. Stratul de grăsime care acoperă
toată suprafaţa epidermului şi resturile de acizi rămaşi după evaporarea sudorii formează
împreună cu grăsimile epidermului acea mantă acidă care constituie bariera cea mai eficace
împotriva pătrunderii microorganismelor în piele. Suprafaţa pielii, în comparaţie cu interiorul
corpului, are o reacţie acidă. Aceasta devine tot mai alcalină înspre straturile profunde.
Echilibrul acido-bazic al pielii, stabilit lavaloarea unui pH de 5,5 se poate schimba prin spălări
cu săpunuri alcaline, pielea devenind astfel receptivă la atacurile microorganismelor. Mantaua
acidă, cheratinizarea, regenerarea epidermului prin eliminarea continuă a stratului exfoliativ
constituie pentru piele o protecţie eficace împotriva microorganismelor. Faţă de cauzele
nocive interne, pielea recţionează prin procese inflamatoare.

a)Funcția de termoreglare
Rolul pielii în termoreglare este foarte important. El este moderat în ceea ce priveşte
lupta împotriva frigului, dar extreme de important în lupta împotriva căldurii. Mecanismul de
punere în acţiune a secreţiei sudoripare şi a reglării termice în general este nervos şi se
realizează prin două căi:

7
1) prin excitarea receptorilor cutanaţi, influxul ajunge la centrii termoreglatori;
2) prin acţiunea directă a temperaturii urcate (sau scăzute) a corpului asupra centrilor.
Acţiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muşchiul excretor al
părului se contractă, producându-se în acelaşi timp o vasoconstricţie. Prin contracţia
muşchiului se produce o contracţie a pielii, suprafaţa ei se micşorează şi în acelaşi timp se
elimină sebumul, care ajunge la suprafaţa pielii. Ambele procese împiedică o pierdere mai
însemnată de căldură. La acţiunea căldurii, suprafaţa pielii se întinde cu dilatarea
concomitentă a vaselor şi cu un aflux arterial intensiv. Această acţiune vasodilatatoare
produce o iradiere mai mare de căldură şi determină acţiunea secretatoare a glandelor
sudoripare. Sudoarea abundentă se varsă la suprafaţa pielii, unde prin evaporare, produce o
răcire a organismului.În timp ce la o temperatură obişnuită se elimină aproximativ un litru de
sudoare în 24 ore, în caz de temperatură foarte ridicată se poate elimina şi un litru pe oră.
Acţiunea glandelor sudoripare poate fi considerată ca o supapă de siguranţă împotriva acţiunii
căldurii ridicate. Sudoarea se elimină continuu prin perspiraţia insensibilă, care are drept scop
să compenseze diferenţele de temperatură la nivelul diferitelor regiuni cutanate. În bolile de
piele în care aceste procese sunt absente, cum ar fi ihtioza, bolnavii au continuu senzaţia de
frig.
b)Funcția de secreție și excreție a pielii
Celor două glande (sebacee şi sudoripare) le revin un rol principal în procesul de
secreţie şi de excreţie al pielii. Glanda sebacee, sub influenţa sistemului nervos, secretă
sebumul care se varsă pe suprafaţa pielii. Sebumul dă pielii supleţea caracteristică, o apăra şi
împiedică pătrunderea diferitelor substanţe lichide. În general, secreţia de sebum atinge la om
aproape 2 grame zilnic. Eliminarea este mai bogată în regiuni cu glande mai multe.
Concomitent cu sebumul se elimină o serie întreagă de substanţe de dezagregare şi substanţe
heterogene (de exemplu iodul în acneea iodică). Glanda sudorifică secretă sudoarea, care are
reacţie acidă. Sudoarea conţine 99% apă şi 1% substanţe solide, săruri anorganice. Acţiunea
glandei stă sub influenţa sistemului nervos central. Anumite stări care duc la mărirea
conţinutului în apă al ţesuturilor, căldura şi factorii psihici produc o secreţie sudoripară mai
bogată. Prin sudoare se elimină din organism o serie întreagă de substanţe heterogene,
medicamente şi substanţe toxice. Ea serveşte într-o mică măsură drept compensator al
activităţii rinichilor. Acţiunea favorabilă a băilor fierbinţi şi a băilor de soare, a curelor de
transpiraţii în diferite boli şi intoxicaţii medicamentoase se bazează pe eliminarea unor
substanţe toxicedin organism prin sudoare.
c)Funcția senzorială a pielii

8
 Pielea prin poziţia ei exterioară, este expusă la acţiunea factorilor nocivi din mediul
extern. Ea reprezintă o suprafaţă sensibilă foarte mare. Importanţa pielii ca organ de simţ nu
este apreciată suficient. Ea poate înlocui, de pildă, la orbi procesul de cunoaştere prin cel
tactil, aceştia ajungând să perceapă forma obiectelor şi dimensiunea în spaţiu. Se cunosc patru
feluri de sensibilitate cutanată: la cald, la rece (sensibilitate termică), apoi cea tactilă, cu
subdiviziunea ei, sensibilitatea dureroasă.
Fiecăruia din aceste sensibilităţi îi corespund un excitant specific şi organe receptoare
diferite. Sensibilitatea cutanată este distribuită inegal pe suprafaţa pielii. Pe un centimetru
pătrat de piele se află: 12-13 puncte reci, 1-2 puncte calde, 100-200 de puncte dureroase şi 25
de puncte de presiune.
Din punctele tactile, cele mai multe se află pe vârful degetelor şi pe palmă. Este
important să ştim că se pot elabora reflexe condiţionate pentru toţi excitanţii cutanaţi. O
caracteristică specială o prezintă reflexele condiţionate elaborate prin excitanţii termici, faţă
de care se elaborează rapid o inhibare de o intensitate atât de mare, încât se poate cădea într-
un somn profund. Această observaţie ne explică somnul profund în care cad cei care sunt
surprinşi de avalanşele de zăpadă şi îngheaţă de frig. Pruritul este considerat ca o durere
atenuată. Se crede a fi constituit din senzaţia tactilă, plus cea dureroasă. Pruritul poate fi un
reflex condiţionat care se formează la variaţi excitanţi chimici şi fizici, provenind din mediul
extern şi intern.
d)Rolul endocrine și influența glandelor endocrine asupra pielii
Pentru a explica în unele cazuri cauza morţii, produsă prin arsuri grave s-a enunţat
teoria precum că stratul germinativ îndeplineşte probabil şi o funcţie de secreţie în care ar
secreta substanţe capabile să neutralizeze anumite toxine. Totuşi s-a demonstrat că pielea nu
prezintă structură tipică a unei glande cu secreţie internă. Clinic s-a constatat că pielea se
găseşte sub influenţa hormonilor din organism, fapt care se manifestă în toate transformările
ei structurale survenite în decursul diferitelor perioade ale vieţii, când unele glande încep o
activitate mai complexă. Se poate constata rolul important al hipofizei la animalele de
laborator, a produs tulburări trofice ale părului şi unghiilor, epidermul devenind
paracheratozic, iar în derm s-a produs o atrofiere a ţesutului colagen. Lobul anterior al
hipofizei intervine în pigmentogeneza şi în colorarea pielii. Rolul paratiroidei asupra
tegumentului s-a putut pune în evidenţă mai puţin. Lipsa secreţiei acesteia ar duce la căderea
părului. Hipersecreţia paratiroidei ar produce în sclerodermie creşterea calciului cutanat.
Efectul hormonului sexuali asupra pielii este atât de marcat, încât poate fi utilizat ca test în
studiul funcţionării hormonilor gonadotropi. Sub influenţa hormonilor sexuali se modifică

9
structura dermului şi a epidermului, pielea se pigmentează, iar anexele se dezvoltă mai intens.
Glanda suprarenală are un rol important în evoluţia şi metabolismul pielii. Insuficienţa
suprarenală (boala Addison) se manifestă prin hiperpigmentarea pielii, care regresează sub
acţiunea cortizonului şi a acidului ascorbic. S-ar părea că şi în psoriazis această glandă joacă
un rolimportant. Insuficienţa secreţiei pancreatice tulbură metabolismul glucidelor în unele
afecţiuni dermatologice, cum ar fi furunculoza repetată, care se ameliorează sub influenţa
tratamentului cu insulină. Insuficienţa timusului acţionează asupra pielii în psoriazisul vulgar.
Glandele endocrine în general au un rol important în evoluţia normală a pielii şi în
special în patogenia multor manifestări morbide ale pielii.
e)Funcția imunologica
Se ştie că pielea este în legătură intimă cu reacţiile de apărare ale organismului.
Observaţii clinice arată că pielea are o funcţie defensivă în bolile infecţioase. Este cunoscut
faptul că introducerea anatoxinei, intradermic, este mai eficace decât pe cale subcutanată, iar
vaccinul antirabic, introdus în derm, produce o imunitate solidă decât cel introdus subcutanat.
Aceste particularităţi demonstrează rolul activ al pielii în desfăşurarea proceselor
imunologice, rol favorizat în parte prin elaborarea de către piele a fermentului de antiinvazie,
cu scopul de a anihila efectele fermenţilor care facilitează invazia pielii de către
microorganismele patogene. Este cunoscut că pielea participă intens la procesul alergiei,
reactivitate care se încadrează în marea problemă a imunităţii. În acest sens aş sublinia faptul
că la pacienţii bolnavi de psoriazis, care au urmat tratamentul cu Deniplant, pe măsură ce
boala psoriazis se vindecă, le creştea reacţia de apărare a sistemului imunitar. Rolul principal
în procesele imunobiologice ale pielii este îndeplinit de celulele reticulo-histocitare prin
influenţele exercitate pe cale reflexă de către scoarţa cerebrală.

10
 PATOLOGIE

Actualmente se cunosc mai mult de 2.000 de boli de piele, susceptibil să fie clasificate
în diferite grupe în funcţie de cauza lor. Dovada importantă a îmbătrânirii în ansamblu a
organismului, îmbătrânirea cutanată depinde de trei ordine de factori: un factor genetic
variabil de la un individ la altul, factori externi-reprezentaţi îndeosebi prin expunerea la soare,
factor esenţial - al îmbătrânirii cutanate de suprafaţă şi factori de mediu-legaţi de de condiţiile
socioeconomice, de igiena vieţii, de o alimentaţie prea bogată sau, invers, de o malnutriţie, de
intoxicaţiile cu alcool, cu tutun, cu droguri, şi în sfârşit, de starea de sănătate a subiectului.
Mijloacele de luptă împotriva acestei îmbătrâniri sunt temporare şi, în ansamblu, cu
eficacitate limitată. Petele pigmentate
pot fi distruse cu azot lichid, cu bisturiul
electric sau cu laserul cu dioxid de
carbon. În schimb, este posibil să se
întârzie apariţia îmbătrânirii cutanate.
Factorul de departe cel mai important
este reducerea expunerii la radiaţiile
solare, lucru care trebuie să fie făcut din
copilărie. Atunci când expunerea solară
nu poate fi evitată, pielea trebuie sa fie protejată cu creme sau cu lapte cu efect antisolar, alese
cu grijă în funcţie de natura pielii şi de gradul de însorire.
Patologia este partea medicinei care se ocupă cu etiologia (cauzele), patogeneza
(fenomenele, mecanismele patologice) de decurgere a bolii, mai precis cu simptomele
(semnele) sau grupului de simptome (sindroame) a bolii, precum și urmările acestora asupra
organismului. Patologia este un instrument important pentru medicină de a înțelege
mecanismul, modificările de organ produse de boli, îmbunătățirea stabilirii diagnosticului, nu
numai din timpul vieții dar și după moartea pacientului. Un aspect important care se poate
stabili exclusiv numai cu ajutorul patologiei prin biopsie, natura benignă sau malignă a unei
tumori, sau prin necropsie (autopsie)stabilirea faptului dacă tratamentul prescris de medic a
fost corect sau fals, date necesare medicinei legale (forensic pathologist).
Patologia are două ramuri:
- Anatomia patologică care examinează modificările organelor macroscopic;

11
- Patologia histologică care examinează modificările țesuturilor sau celulelor bolnave sub
microscop.

MUCOASELE

S u n t o c o n t i n

căptușesc organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior. Mucoasele secretă mucus,

ceea ce asigură umiditatea și lubrifierea organelor pe care le tapează. Natura glandelor și
secreției lor variază de la o mucoasă la alta, corespunzător cu funcția fiziologică particulară a
fiecăruia dintre țesuturi, mucoasele tubului digestiv și glandele lor, de exemplu, au un rol
precis în digestie și în absorbția alimentelor, în căile aeriene, mucusul oprește o parte din
praful inhalat etc.

12
 CAPITOLUL II

MICOZE
Micoza reprezintă un nume generic dat bolilor infecțioase provocate de ciuperci
microscopice. Termenul general de micoze se referă la boli produse de mai multe specii de
microorganisme care se numesc fungi, mucegaiuri, levuri sau ciuperci microscopice. Aceste
microorganisme saprofite se găsesc in mod normal pe pielea si mucoasele omului, in gură,
nas, urechi, intestin, organele genitale, urină etc. Când aceste ciuperci găsesc condiții prielnice
(boli acute si cronice, tratamente indelungate cu antibiotice), ele se inmulțesc peste măsura si
produc infecții (răni, iritații, dureri) ale pielii si mucoaselor. Datorita iritației pe care o
provoacă, favorizează și suprainfecțiile cu diferiți microbi.

Factori favorizanți:

- răspândirea larga a încălțăminteiconfecționate din materiale sintetice si de cauciuc,

menținând o umiditate crescuta a picioarelor.

- utilizarea ciorapilor si a lenjeriei din fibre sintetice, care favorizează transpirația.

- frecventarea ștrandurilor, a piscinelor, băilor publice.

- extinderea persoanelor care trăiesc in colectivități (școli, cămine, internate) sau a celor care
frecventează locuri de cazare in comun (moteluri, hoteluri).

- creșterea numărului de persoane ce fac afecțiuni metabolice, din cauza abuzului alimentar și
sedentarismului, in special diabet zaharat si obezitate (boli însoțite frecvent de infecții
micotice, in special candida).

Există două tipuri principale de fungi:

-fungii filamentoșialcătuiți din filamente lungi, multinucleate, denumite hife, care prin
agregare formează un miceliu şi

-levurile, organisme unicelulare care se reproduc prin înmugurire şi pot să dezvolte filamente
asemănătoare hifelor adevărate, denumite pseudohife.

13
 Fungii se pot reproduce sexuat (prin spori) sau asexuat (prin conidii). Organele de
reproducere se numesc sporangiofori sau conidiofori.

Patologia de etiologie fungică se poate clasifica astfel:

-micoze superficiale, care nu determină un răspuns inflamator semnificativ histopatologic

(exemplu: pitiriazis versicolor);

-micoze cutanate, care induc modificări histopatologice cutaneo-mucoase (exemplu:

dermatofitoze, candidoze);

-micoze subcutanate, determinate de fungi prezenţi în mediul ambiental natural care sunt
inoculaţi direct în derm sau ţesutul subcutanat printr-o soluţie de continuitate (exemplu:
actinomicoza, micetomul).

Pitiriazis versicolor (Tinea versicolor)

Este o infecţie superficială cronică determinată de levuri din genul Malassezia şi
caracterizată prin arii discrete sau coalescente, scuamoase, colorate sau depigmentate,
localizate mai ales pe toracele superior.

Levurile incriminate iniţial în etiologia bolii - Pitirosporum ovale şi orbiculare - sunt astăzi
reclasificate în genul Malassezia ca specie unică, Malassezia furfur care include însă cel puţin
6 tipuri de levuri lipofile. Aceste levuri colonizează intens mai ales scalpul, toracele superior
şi ariile flexurale.

Pitiriazisul versicolor este consecinţa modificării relaţiei dintre om şi flora levurică

rezidentă determinată de:

-susceptibilitate crescută (prezentă la adolescenţi, tineri);

-temperaturi ambientale crescute (cazuri frecvente în sezonul cald în zonele temperate);

-sindrom Cushing spontan sau iatrogen;

-malnutriţie;

-sarcină;

-contraceptive orale.

Răspunsul imunitar mediat celular la pacienţii cu pitiriazis versicolor este diminuat.

Depigmentarea este consecinţa producerii de către Malassezia furfur a acizilor dicarboxilici
14
(acid azelaic) care inhibă competitiv tirozinaza şi probabil consecinţa efectului citotoxic direct
asupra melanocitelor. Hiperpigmentarea, prezentă la cei cu piele deschisă la culoare este încă
neexplicată.

Manifestări clinice:

Leziunea primitivă este o pată bine delimitată, discret eritematoasă cu scuame fine.
Multiplicarea leziunilor determină arii confluente mari de acelaşi aspect, plăci ovale
diseminate şi macule la periferie cu tentă ocru-palidă sau brună. Descuamaţia poate fi
evidenţiată la gratajul metodic. Zonele de elecţie ale leziunilor sunt: partea superioară a
toracelui (de unde se poate extinde pe braţe, gât, abdomen), axile, regiunile inghinale,
eventual organele genitale.

Post terapeutic sau după rezoluţie spontană leziunile pot lăsa depigmentări reziduale.
Pruritul este inconstant. Examenul cu lampa Wood al leziunilor determină o fluorescenţă
palidă-gălbuie la nivelul acestora.Boala poate persista luni de zile şi frecvent îmbracă aspect
recidivant.

Diagnostic diferenţial

Trebuie excluse:

-vitiligo (arii acromice, fără alte modificări cutanate);

15
-cloasma (pigmentare cafenie brună a obrajilor, mentonului, buzei superioare sau frunţii la
femei);

-dermatita seboreică (plăci eritematoase cu scuame grăsoase pe zonele de seboree ale feţei,
toracelui);

-pitiriazis rozat;

-tinea corporis;

-eritrasma (poate coexista cu pitiriazisul versicolor);

-sifilide papulo-scuamoase.

Alte dezordini cutanate legate de levurile Malassezia:

-Dermatita seboreică a adultului este direct legată de colonizarea cu levuri Malassezia;

-Dermatita atopică a feţei şi gâtului la femei tinere răspunde la tratament topic cu azoli;

-Foliculita toracelui superior şi a toracelui posterior la adolescenţi şi tineri, apărută obişnuit,

după o cură heliomarină răspunde la tratamentul cu ketoconazol şampon;

-Sebopsoriazisul manifestat prin leziuni eritemato-scuamoase cu localizare predilectă pe

zonele de seboree ale feţei şi trunchiului, se ameliorează la tratamentul topic antimicotic.

Dermatofitozele

Sunt condiţii patologice induse de fungi ce aparţin genurilor: Microsporum,

Trichophiton şi Epidermophiton. Ei se mai numesc dermatofiţi, denumire ce sugerează
afinitatea pentru pielea umană.

După mediul ecologic nativ dermatofiţii sunt geofili, zoofili şi antropofili. Speciile
zoofile tind să producă reacţii inflamatorii marcate la om. Cele antropofile induc leziuni
moderate ca severitate dar cu evoluţie cronică.O trăsătură caracteristică a dermatofiţilor o
constituie afinitatea lor pentru keratina moartă; ei se dezvoltă în stratul cornos, în interiorul şi
în jurul tecilor firului de păr, în lama unghială şi patul unghial keratinizat.

În invazia de către dermatofiţi a pileii şi fanerelor intervin:

-aderenţa lor la corneocite;

16
-penetrarea prin enzimele lor proteolitice;

-rezistenţa gazdei asigurată de:factori serici;acizii graşi saturaţi din compoziţia sebumului care
explică rezoluţia spontană a micozelor foliculare ale scalpului (tinea capitis) în perioada
postpubertară;

-răspunsul imun al gazdei în care imunitatea celulară prin intermediul limfocitelor T

sensibilizate este un factor cheie defensiv antifungic.

Alţi factori ce influenţează infecţia cu dermatofiţi sunt:

-vârsta, sexul (incidenţa diferită a infecţiilor la diferite vârste şi la cele două sexe fiind
explicată de ratele diferite de expunere, de secreţia de sebum diferenţiată, de fluctuaţiile
imunităţii legate de vârstă);

-factori endocrini şi metabolici - sindrom Cushing, malnutriţia;

-temperatura şi umiditatea;

-microorganismele competitive şi copatogene.

Forme clinice:

Tinea corporis (Tinea circinata, herpes circinat)

Este o dermatofitoză a pielii glabre ale cărei manifestări rezultă din invazia şi
proliferarea fungilor cauzali în stratul cornos. Include leziunile trunchiului şi membrelor
(excluzând regiunile inghinale, piciorul).

Toţi dermatofiţii pot determina leziuni ale pielii glabre. Infecţia naturală este consecinţa
depunerii sporilor viabili sau hifelor pe pielea indivizilor susceptibili. Sursa o constituie omul
sau animalul bolnav (bovine, rozătoare mici) şi rar solul. Este posibilă autocontaminarea de la
un focar existent la picior, regiunile inghinale, scalp sau unghie.În perioada incubaţiei de 1-3
săptămâni are loc invazia pielii la nivelul colonizării; urmează diseminarea centrifugă care
determină apariţia semnelor clinice şi totodată răspunsul gazdei la infecţie. Acesta are drept
consecinţă eliminarea fungului din zona centrală şi dispariţia semnelor clinice la acest nivel.

Manifestări clinice

Leziunile de tinea corporis (herpes circinat) sunt circulare sau circinate, bine
delimitate, cu o margine reliefată, eritematoasă şi eventual veziculoasă şi centrul mai palid şi

17
descuamativ.Herpesul circinat subinflamator are aspectul unei leziuni circulare cu suprafaţa
eritematoasă şi acoperită de veziculo-pustule.Aspectul inflamator al leziunilor de tinea
corporis variază în funcţie de specia de dermatofit incriminată (speciile zoofile induc un
răspuns inflamator marcat), de reactivitatea imună a gazdei şi de gradul invaziei foliculare.
Pruritul este constant.

Tinea corporis trebuie diferenţiată de: dermatita

seboreică;psoriazis vulgar;eczema
numulară;pitiriazis rozat;pitiriazis
versicolor;sifilide tuberculoase.

Tinea capitis (Tinea tonsurans,

dermatofitoza scalpului)
Este o dermatofitoză ce interesează
tecile foliculare.Sunt implicate specii cu
afinitate pentru tecile foliculare (exemplu: Microsporum audouini, Tricophiton schoenleini,
Tricophiton violaceum), majoritatea fiind specii antropofile care pot determina şi leziuni ale
pielii glabre şi unghiilor.Iniţial este invadat stratul cornos al pielii scalpului; după aproximativ
3 săptămâni se instalează semnele clinice ale invaziei firului de păr. Răspunsul imun al gazdei
determină regresia leziunilor, precedată sau nu de o etapă inflamatorie.

Există 2 tipuri de invazie a firului de păr:

-tip Microsporum (ectotrix);

-tip Trichophiton (endotrix).

Aspectul clinic este dependent de tipul de invazie a firului de păr, de rezistenţa gazdei, de
gradul răspunsului inflamator al acesteia.

Microsporia (tip ectotrix de invazie) se manifestă prin plăci eritemato-scuamoase

circulare, bine delimitate, unice sau puţin numeroase, cu diametrul de cel puţin 2-3 cm, cu
scuame fine şi inflamaţie minimă; firele de păr sunt rupte la acelaşi nivel, la 2-3 mm de
emergenţă, cu tonus păstrat şi de culoare gri-închis datorită învelişului exterior de spori.
Aspectul inflamator marcat al leziunilor este dat de speciile zoofile de Microsporum.
Examenul cu lampa Wood evidenţiază o fluorescenţă verde la nivelul firelor de păr parazitate.
18
 Tricofiţia uscată (tipul endotrix de
invazie a firului de păr) este o formă clinică neinflamatorie manifestată prin: plăci
numeroase cu descuamaţie minimă, neregulate, cu tendinţă la confluare, cu firele de păr rupte
la suprafaţa scalpului sau la diverse alte nivele, răsucite, incurbate, torsionate, datorită
modificărilor de tonicitate. Atingerea unghială este rară.

Kerion celsi (tricofiţia

inflamatorie) este determinată de specii zoofile de dermatofiţi şi ocazional de specii geofile
sau antropofile. Se manifestă printr-o masă inflamatorie şi supurativă reliefată, rotunjită, cu
suprafaţa acoperită de pustule foliculare, fluctuentă, dureroasă; la presiune, prin ostiumurile

19
foliculare se evacuează secreţie purulentă şi odată cu aceasta se elimină firele de păr. Procesul
inflamator este accentuat de coparticiparea stafilococului auriu, se însoţeşte de limfadenopatie
şi de distrucţia foliculilor până la nivelul papilei (foliculită profundă). Vindecarea leziunilor se
soldează cu alopecie cicatricială.

Favusul este determinat de o infecţie fungică, obişnuit survenită la vârsta copilăriei

care nu se vindecă spontan la pubertate. În forma clinică tipică, la debut, se instalează un
eritem perifolicular iar firul de păr îşi pierde luciul (devine mat). Ulterior, apar mici depozite
gălbui perifoliculare (colonii fungice, produşi de metabolism, scuame), deprimate central
denumite godeuri favice. Evoluţia îndelungată determină alopecie cicatricială cu atrofie a
pielii între firele de păr restante. Alte forme clinice de favus:impetigoid (cu scuamo-cruste
confluente);pitiriaziform (cu scuame mici pitiriaziforme).

Microsporia şi tricofiţia uscată trebuie diferenţiate de:

-psoriazis;

-tinea amiantaceae;

-pitiriazis simplu al scalpului;

-trichotilllomania (ticul smulgerii firelor de păr);

-dermatita seboreică.

Tricofiţia inflamatorie a scalpului se diferenţiază de:

-furunculul antracoid al scalpului;

-impetigo.

Favusul trebuie diferenţiate de:

-lupus eritematos cronic discoid;

-lichen plan;

-pseudopelada Brocq;

-alopecii traumatice.

20
Tinea barbae (dermatofitoza bărbii)
Este o dermatofitoză a bărbatului adult localizată la nivelul bărbii şi mustăţii şi
determinată cel mai frecvent de specii de fungi zoofili.Cel mai frecvent implicaţi sunt
dermatofiţii zoofili ce determină Kerion celsi pe scalpul copiilor, mecanismul patogenic fiind
şi el similar. Răspunsul inflamator al gazdei determină o foliculită profundă agravată de
prezenţa obişnuită a stafilococului. Cei antropofili sunt rareori implicaţi şi determină forme
clinice mai puţin severe.

Leziunile de foliculită profundă la nivelul bărbii/mustăţii pot determina prin

coalescenţă un kerion veritabil - cu pustule foliculare, cu căderea firelor de păr şi epilare
uşoară şi nedureroasă a celor restante - care să persiste luni sau să evolueze spre remitere
spontană. Formele clinice moderate de tinea barbae se manifestă cu leziuni circulare,

eritematoase, scuamoase, cu firele de păr rupte.

Leziunile inflamatorii de tinea barbae trebuie diferenţiate de:foliculite stafilococice;

acnee; furuncule; pseudofoliculită; rozacee.

Tinea faciei (dermatofitoza feţei)

Este o dermatofitoză a pielii glabre a feţei.Toţi dermatofiţii constituie agenţi etiologici
potenţiali. Contaminarea pielii feţei se face direct de la o sursă externă sau prin extensia
secundară de la un alt focar cutanat.

21
 Leziunile pot îmbrăca aspectul de plăci eritemato-scuamoase şi de plăci anulare sau
circinate, cu margini reliefate şi centru scuamos sau ocupat de veziculo-pustule. Ele se
însoţesc de prurit sau senzaţie de arsură exacerbate expunerea la soare.

Diagnostic diferenţial:lupus eritematos cronic discoid;keratoze

solare;seropsoriazis;dermatită seboreică;impetigo streptococic.

Tinea pedis (dermatofitoza piciorului, „piciorul de atlet”)

Reprezintă infecţie dermatofitică a piciorului sau degetelor piciorului.Sunt incriminate
cel mai frecvent specii antropofile dar o proporţie mare de cazuri asociază infecţii bacteriene
cu germeni Gram negativi ale spaţiilor interdigitale. În formele cronice de tinea pedis, bacterii
rezistente cum sunt cele corineforme joacă rol de copatogeni.

Dermatofitoza piciorului este cea mai frecventă formă clinică de infecţie dermatofitică
(10% din populaţia ţărilor dezvoltate prezintă infecţii dermatofitice ale spaţiilor interdigitate
ale piciorului). Ea este mai rară la cei care nu poartă încălţăminte.Condiţiile predispozante
sunt constituite de umiditatea spaţiilor interdigitale, de macerarea pielii consecutivă acesteia,
de terenul atopic (favorizant al infecţiilor cronice cu Trichophiton rubrum). Contaminarea
interumană survine în mediul familial în colectivităţile închise (spitale de cronici, internate),
la băi publice, piscine.

Manifestări clinice:

22
-forma intertriginoasă:se manifestă prin macerare, decolare tegumentară şi fisuri la nivelul
spaţiilor interdigitale laterale;se poate extinde interdigito-plantar;se însoţeşte de prurit
accentuat, de căldură;evoluează cronic.

forma hiperkeratozică:este o formă clinică cronică de Trichophiton rubrum;interesează

plantele, marginile piciorului care apar discret eritematoase şi cu scuame fine alb-
argintii;extensia pe faţa dorsală a piciorului şi degetelor determină aspectul de picior
„mocasin”;se manifestă sever când se asociază hiperhidroza (hipersudoraţia);se însoţeşte de
prurit, miros dezagreabil şi de suprainfecţie bacteriană şi fisurare a spaţiilor
interdigitale;obişnuit există o atingere unghială.

forma dishidrotică:este tipul veziculo-bulos de manifestare a infecţiei dermatofitice ce poate

succede (după luni, ani de evoluţie) macerării şi fisurării spaţiilor interdigitale;evoluează spre
pustulizare, deschidere şi apariţia de colerete descuamative pe fond inflamator;asociază
frecvent hiperhidroza;în varianta veziculoasă acută, se poate însoţi de erupţie alergică (tip
„ide”) pe mâini, asemănătoare pomfolixului (dishidrozisului).

23
 Tinea pedis intertriginoasă trebuie diferenţiată de:eritrasmă;intertrigo
candidozic;intertrigo microbian cu stafilococ, streptococ, germeni Gram-negativi;eczemă
(dermatoza plantară juvenilă).

Forma hiperkeratozică trebuie distinsă de:psoriazis;keratodermia plantară; calozităţi.

Forma dishidrozică pretează la diferenţierea de:eczema de contact (la materialele

încălţămintei, ciorapilor);psoriazisul pustulos.

Tinea manum (dermatofitoza mâinii)

Este o infecţie cu dermatofiţi a mâinii.Sunt frecvent implicate speciile antropofile care
pot determina şi tinea pedis. Frecvent, tinea manum este precedată de infecţia piciorului şi/sau
a unghiilor piciorului. Ea interesează zonele predispuse la macerare de sub inele, ceasuri,
spaţiile interdigitale (la bucătari, spălătorese); insuficienţa circulatorie periferică este de
asemenea un factor predispozant.

Tinea manum se poate manifesta astfel:

-hiperkeratoză palmară difuză, unilaterală în 50% din cazuri, cu accentuarea pliurilor de

flexie;

-simplă descuamaţie persistentă;

-plăci eritemato-veziculoase;

-plăci eritemato-scuamoase pe faţa dorsală a mâinilor.

24
 Dermatofiţiile mâinii trebuie distinse de:dermita de contact iritativă şi
alergică,psoriazis,eczemă constituţională;intertrigo candidozic;intertrigo microbian.

Tinea cruris (dermatofitoza inghinală, eczema marginatum)

Este infecţia cu dermatofiţi a regiunii inghinale.Sunt implicate speciile de dermatofiţi
care determină tinea pedis (mai ales trichophiton rubrum), numeroase cazuri fiind consecinţa
autoinoculării de la focarele dermatofitice ale picioarelor. Heteroinocularea survine în cazul
utilizării în comun a prosoapelor sau echipamentelor sportive. Este mai frecventă la sexul
masculin, factorii favorizanţi fiind reprezentaţi de umiditatea şi căldura locală.

Boala debutează prin prurit (trăsătură dominantă) şi apariţia unor plăci eritematoase cu
margini nete, ce se extind din pliul inghinal pe coapse şi scrot. Descuamaţia este variabilă şi
poate masca fondul inflamator. În evoluţie survine o oarecare vindecare centrală în timp ce
marginea rămâne roşie şi eventual veziculoasă.Infecţia cronică cu T rubrum se poate extinde
pe fese şi abdomen.

Diagnostic diferenţial:intertrigo levuric;eritrasma;intertrigo microbian;psoriazis

inversat.

Tinea unguium (onicomicoza dermatofitică)

Este urmarea (consecinţa) invaziei lamei unghiale de către dermatofiţi.De cele mai
multe ori onicomicozele dermatofitice se asociază dermatofitozei piciorului sau mâinii la
persoane adulte.Infecţia lamei unghiale începe de la pliul cutanat lateral sau de la marginea
liberă şi determină formarea unei reţele de canale şi lacune ce duc la opacifierea, distrugerea
şi fărâmiţarea unghiei.Factorii predispozanţi sunt constituiţi de deficitul circulaţiei periferice,

25
de traumatismele unghiale, de vârsta înaintată, când se constată o încetinire a creşterii liniare a
unghiei.

Manifestări clinice:

-Onicomicoza subunghială distală şi laterală este forma clinică obişnuită a bolii care
debutează printr-o dungă sau placă discromică (albă sau galbenă) la marginea liberă a lamei
unghiale sau lângă pliul cutanat lateral. Ulterior, extensia infecţiei spre baza unghiei
determină îngroşarea lamei unghiale, colorarea ei în brun sau negru, instalarea unei
hiperkeratoze subunghiale marcate, aspectul fiind de onicomicoză distrofică totală.

-Onicomicoza albă superficială (leuconichia tricofitică) este mai rară şi se manifestă prin plăci
albe bine delimitate, de aspect pulverulent pe faţa dorsală a lamei unghiale. Coexistă sau nu
cu invazia în profunzime a unghiei, similară formei comune de onicomicoză dermatofitică.
Interesează mai ales unghiile picioarelor.

-Onicomicoza subunghială proximală este determinată de invazia unghiei din pliul posterior
cu îngroşarea marginală a lamei care devine albă. Este o formă clinică frecventă la persoanele
infectate cu HIV.

Ocazional, semnul predominant al onicomicozei dermatofitice poate fi constituit de onicoliză

- separarea lamei unghiale îngroşate de patul unghial.

Diagnostic diferenţial:psoriazis (pitting);lichen plan (striaţii, distrofii);pahionichia

bacteriană / levurică (afectarea plăcii cornoase unghiale proximal şi lateral).

26
Dermatofitidele (microsporide, tricofitide, epidermofitide)
Reprezintă un răspuns alergic cutanat la distanţă de un focar infecţios dermatofitic.

Criterii de diagnostic:

-existenţa unei infecţii dermatofitice demonstrată;

-apariţia unei erupţii cutanate în care agenţii fungici sunt absenţi, la distanţă de focarul
primitiv;

-dispariţia spontană a acestor leziuni cutanate secundare odată cu remisiunea infecţiei

dermatofitice primitive.

Dermatofitidele se instalează mai frecvent în prezenţa unui Kerion celsi sau unei alte
leziuni primitive de aspect inflamator şi îmbracă următoarele aspecte:

-erupţie diseminată simetric, constituită din papule mici, foliculare, grupate sau dispersate,
mai evidentă pe trunchi, uneori cu scuame (lichen tricofitic); survine în prezenţa unui kerion
al scalpului;

-leziuni papulo-veziculoase / buloase sau pustuloase în spaţiile interdigitale, pe suprafeţele

palmare ale degetelor mâinilor, palme, faţa dorsală a mâinilor; se asociază caracteristic unei
dermatofitoze acute a piciorului.

Diagnosticul de laborator al dermatofitozelor

Se realizează prin:

-examenul microscopic direct:al produselor patologice prelevate de pe aria cutanată lezată

(scuame, conţinutul veziculelor);al firelor de păr parazitate (selecţionate eventual prin examen
cu lampa Wood, în microsporie şi favus);al produsului de raclaj unghial sau materialului
keratozic subunghial.

-examinarea la microscopul cu fluorescenţă după colorare cu acridin-oranj sau

calcofluor/blankofor a polizaharidelor din peretele celulelor fungice;

-cultura pe mediul sabouraud care oferă informaţii despre sursa de infecţie şi calea de
transmitere;

27
-identificarea speciilor prin trăsăturile morfologice macroscopice ale coloniilor dezvoltate pe
mediile de cultură (culoarea, textura de suprafaţă) şi microscopice (forma şi mărimea
conidiilor, culoarea lor, septarea etc.).

Tratamentul dermatofitozelor

Tratamentul sistemic include:

-terbinafina (alilamină) cu efect fungicid;

-itraconazolul (derivat triazolic, fungicid);

-griseofulvina (produsă de Penicillium griseofulvum) cu efect fungistatic;

-ketoconazol (imidazol);

-fluconazol (triazol).

Tratamentul oral se adresează infecţiilor dermatofitice extensive, recidivante, rebele la

tratamentul local precum şi dermatofitozelor foliculare şi ale unghiei. Sunt preferaţi derivaţii
triazolici - itraconazolul, fluconazolul - şi terbinafina care au o hepatotoxicitate redusă.

Tratamentul local constă în aplicarea de:

- topice clasice:unguent Whitfield (benzosalicilic);soluţia Castellani;alcool iodat 1%.

-- topice moderne (sub formă de creme, unguente, soluţii, spray-uri sau lacuri
unghiale):imidazoli (clotrimazol, econazol, ketoconazol, bifonazol, izoconazol, miconazol,
sulconazol, fenticonazol);alilamine, amorolfină, ciclopiroxolamină.

Tratamentul local este suficient pentru formele de dermatofitoză localizată a pielii glabre.

Scheme terapeutice:

-Tinea coporis:cu leziuni recente, localizate: tratament topic 2-4 săptămâni;cu leziuni
recente, extinse: terbinafină / itraconazol per os (2-3 săptămâni).

-Tinea capitis:griseofulvină: 6-8 săptămâni;terbinafină (4 săptămâni).În Kerion celsi se

asociază antibioterapie sistemică antistafilococică, corticoterapie per os şi comprese locale cu
soluţie Lugol 1‰.

-Tinea barbae:itraconazol / terbinafină oral şi tratament topic (cu imidazoli, tolnaftat) 4 - 6

săptămâni.

28
-Tinea pedis:pudre de imidazoli sau tolnaftat pentru modificările uşoare ale spaţiilor
interdigitale şi pentru profilaxia infecţiilor ce pot fi contractate la băi, piscine;terbinafină (2
săptămâni) sau itraconazol (1-2 săptămâni) pentru formele uscate cronice;soluţia Castellani,
clorură de aluminiu soluţie 20-30% sau soluţie permanganat de potasiu în asociere cu
imidazoli în soluţii sau spray-uri (30 de zile), pentru formele inflamatorii.

-Tinea cruris:unguent Whitfield, tolnaftat, terbinafină, imidazoli în formele

recente;itraconazol sau terbinafină (1-2 săptămâni) - în formele cronice, extinse sau tratate
anterior cu corticosteroizi.

-Onicomicoze:terbinafină oral (6 săptămâni) sau itraconazol (2-3 luni) - pentru unghiile

mâinii;terbinafină - 3 luni sau itraconazol în puls - terapie de 7 zile pe lună, 3-4
luni;tratamente adjuvante:

-tratamente adjuvante:keratoliza unghială cu uree 40% (± 1% bifonazol);lacuri unghiale cu

tioconazol, ciclopiroxolamină, amorolfină (pot fi eficiente şi în afara tratamentului sistemic în
formele clinice superficiale recente).

Candidozele (moniliaze)

Sunt infecţii determinate de Candida albicans şi doar ocazional de alte specii din genul
Candida.

Candida albicans este o levură ovală ce poate produce celule înmugurite, pseudohife şi
hife adevărate în cursul invaziei tisulare.Portajul gastro-intestinal (colonizarea cu Candida
albicans) se poate instala în cursul naşterii, direct din canalul de naştere, în cursul copilăriei
sau mai târziu în cursul vieţii. Aproximativ 18% din subiecţii normali sunt purtători la nivelul
cavităţii orale. Portajul vaginal pentru Candida albicans este de aproximativ 12,7%.

Nici o specie din cele peste 100 ale genului Candida nu face parte din flora rezidentă, normală
a pielii dar ariile din proximitatea orificiilor naturale pot fi colonizate persistent cu specii de
Candida ca şi zonele intertriginoase umede.

Cu excepţia infecţiilor neonatale şi conjugale, majoritatea cazurilor de candidoză rezultă

probabil din contaminarea gazdei cu propriile levuri comensale şi sunt de regulă consecutive

29
relaţiei preexistente gazdă-levură. Trecerea de la starea comensală la cea parazitară are loc
sub influenţa unor factori variaţi.

Factorii de virulenţă ai Candidei albicans sunt reprezentaţi de:

-producerea de enzime (proteinaze acide) şi de toxine (endotoxine cu proprietăţi pirogene);

-producerea de hife;

-aderenţa la epiteliu mediată de adezine.

-formarea miceliilor este stimulată la nivelul tractului gastro-intestinal şi al pielii de

îndepărtarea bacteriilor competitive. În salivă, un factor esenţial în competiţia dintre Candida
albicans şi bacterii este nivelul glucozei; când este ridicat, ca în diabet, flora bacteriană este
incapabilă să inhibe levurile. Prezenţa bacteriilor inhibă abilitatea Candidei de a adera la
substratul subjacent .

Factorii predispozanţi ce ţin de terenul biologic al gazdei sunt reprezentaţi

de:extremele de vârstă - vârsta foarte tânără şi cea înaintată;

In cavitatea orală:

-nivelul carbohidraţilor (crescut la diabetici);

-volumul resturilor alimentare (igiena orală neadecvată);

-scăderea fluxului salivar (ex. sdr. Sjögren) care induce modificarea pH-ului, modificarea
nivelului IgA şi spălare inadecvată cu salivă a cavităţii orale;

-orice injurie tisulară locală cum ar fi cea secundară portului de proteză.

La nivel cutanat:

-macerarea;

-umiditatea crescută;

-deficitul de fier (prin lipsa de saturare a transferinei).

Dezordini endocrine:

-diabet zaharat prin creşterea glucozei în urină, sudoare, salivă şi prin alterarea fagocitozei;

-sdr. Cushing (spontan/iatrogen)prin supresia directă a mecanismelor imune (în special a

funcţiei limfocitelor T);

30
-boala Addison, hipoparatiroidismul, hipotiroidismul ce predispun la candidoze muco-
cutanate cronice.

Dezordini imunologice :

-depresia funcţiei limfocitelor T asociată cu scăderea/absenţa Ac. specifici Ig A;

-imunosupresia consecutivă corticoterapiei sistemice;

-deficitul imunităţii mediate celular în maladii severe: leucemii, limfoame, carcinomatoză,

SIDA;

-depleţia funcţiei neutrofilelor sau macrofagelor.

La pacienţii HIV-pozitivi, rata de portaj pentru Candida albicans este mai mare, mai
ales la cei cu deficit sever de limfocite CD4, şi cu nivel crescut de ß2-microglobulină.
Candidoza orală la aceşti pacienţi este un marker de progresie spre SIDA şi totodată un
marker de prognostic nefast al bolii.

Manifestări clinice:

1.Candidoza oralăpoate îmbrăca următoarele aspecte clinice:

-Candidoza pseudomembranoasă acută:se manifestă prin una sau mai multe plăci net
delimitate, de aspect grunjos, cremos (ca laptele bătut), albe, ca o pseudomembrană care după
îndepărtare lasă o suprafaţă eritematoasă, sângerândă. Depozitul pseudomembranos este
constituit din celule epiteliale exfoliate, fibrină, leucocite şi micelii ataşate la epiteliul
inflamat;se localizează pe mucoasa obrajilor, gingivală, palatală, linguală;se poate complica
cu eroziuni, ulceraţii sau extensie spre esofag, laringe, la imunocompromişi;survine mai ales
în primele săptămâni de viaţă, frecvent la prematuri.

-Candidoza atrofică acută (eritematoasă acută):se manifestă prin mucoasă denudată,

eritematoasă, sensibilă la nivelul feţei dorsale a limbii;poate urma unei candidoze
pseudomembranoase acute;se datorează frecvent terapiei antibacteriene.

-Candidoza atrofică cronică (eritematoasă cronică, stomatita de proteză):survine pe aria

de contact cu proteza, la aproximativ 1/4 din purtătorii de proteză sau la copii purtători de
aparate ortodontice, factorii precipitanţi fiind iritaţia mecanică cronică şi colonizarea
bacteriană;se manifestă prin eritem roşu-strălucitor sau roşu închis la nivelul palatului şi/sau

31
gingiilor, cu margini bine delimitate; epiteliul este atrofic, strălucitor şi pot fi prezente arii de
edem şi papilomatoză secundară;se însoţeşte frecvent de cheilită angulară.

-Candidoza hiperplazică cronică (candidoza cronică în plăci, candidoza leucoplazică):se

manifestă prin plăci persistente, albe, neregulate, ferme, înconjurate sau nu de eritem, ce nu
pot fi îndepărtate uşor, localizate pe mucoasa obrajilor, limbă;este mai frecventă la bărbaţii
fumători, cu vârsta peste 30 ani şi la pacienţii cu candidoză muco-cutanată cronică;

-Glosita mediană romboidală (glosita losangică mediană):defineşte o arie de depapilare de

formă mai mult sau mai puţin romboidală, situată pe faţa dorsală a limbii înaintea „V”-ului
lingual;este considerată o variantă a candidozei hiperplazice cronice.

-Candidoza nodulară cronică:este o formă clinică rară ce afectează limba care îmbracă
aspect de pavaj cu pietre de râu;se poate întâlni la pacienţii cu candidoză muco-cutanată
cronică.

-Limba neagră piloasă (viloasă):defineşte un aspect pseudopilos al limbii datorită alungirii

papilelor filiforme, keratinizării şi pigmentării în brun-închis a extremităţilor lor distale sub
acţiunea bacteriilor pigmentogene (exacerbate de retenţia între papilele alungite a resturilor
alimentare) şi a alimentelor colorate;este mai frecventă la fumători, după antibioterapii
prelungite.

-Cheilita angulară (stomatita angulară, perleş):este o formă clinică de intertrigo al

comisurii orale cu extensia în pliul cutanat facial; factorii adiţionali favorizanţi sunt: statusul
nutriţional deficitar, adâncimea pliului, umezeala datorită salivaţiei sau lingerii buzelor;sursa
de contaminare este cavitatea orală (ex. stomatita de proteză);evoluează episodic cu eritem,
edem, fisuri;se poate însoţi de cheilită: edem, eritem, descuamaţie, fisuri şi eventual eroziuni
la nivelul semimucoasei labiale.

32
 Alte condiţii patologice ce pot asocia o candidoză orală sunt:lichenul plan
eroziv/ulcerat;leucokeratozele;cheilita traumatică;white-sponge naevus.

2.Candidoza mucoasei genitale

-Vulvovaginita candidozică afectează mai frecvent femeile active sexual, mai ales în cursul
sarcinii şi în perioadele premenstruale.
Forma acută se manifestă clinic prin:eritem roşu-intens al mucoasei vaginale şi ariei cutanate
vulvare (uneori semn singular de boală);leucoree consistentă, cremoasă/brânzoasă, albă;prurit
şi usturimi vulvo-vaginale şi micţionale.
Evoluează uneori recidivant, cronic, inducând un aspect lucios, atrofic la nivelul mucoasei
vaginale însoţit de jenă sau senzaţie de iritaţie şi dispareunie.
Diagnosticul diferenţial include:infecţia genitală trichomoniazică;vulvo-vaginitele
bacteriene;leucoreea fiziologică din sarcină;dermita de contact vulvară;lichenul sclerosus
vulvar.
-Balanita candidozică afectează obişnuit bărbaţii necircumcizaţi; glandul poate fi colonizat
asimptomatic de Candida albicans. Frecvent, balanita candidozică survine după un contact
sexual cu o parteneră purtătoare sau cu vulvo-vaginită manifestă. Ea poate fi şi semnul
inaugural al unui diabet zaharat.
Manifestările clinice în forma medie a bolii sunt constituite de:papule discrete, tranzitorii, pe
gland, la câteva ore după un contact sexual infectant, urmat de pustule sau vezicule ce se
deschid şi determină eroziuni roşii; caracteristic, în şanţul balano-prepuţial se constituie un
depozit abundent alb-cremos;jenă moderată sau prurit.
Formele cronice, severe se însoţesc de semne inflamatorii persistente, se exacerbează după
contactul sexual, se extind la prepuţ (balano-postită levurică) şi uneori la regiunile inghinale
(eventualitate în care trebuie luat în considerare diabetul).
Balanita candidozică trebuie diferenţiată de:balanita microbiană;herpesul
simplu;psoriazis;lichen plan;eritroplazie;lichen sclerosus.

3.Candidoza cutanată
Interesează pliurile cutanate fiind favorizată de condiţiile de umiditate crescută create
de ocluzia prin îmbrăcăminte şi pliurile interdigitale - mai ales ale mâinii - şi zonele din
proximitatea orificiilor naturale.

33
-intertrigo candidozic sau candidoza flexurală care poate interesa orice pliu (submamar,
inghinal), mai ales la persoanele obeze şi determină: eritem exudativ cu depozit albicios şi
fisură în fundul pliului şi extindere dincolo de aria de contact a celor două feţe cutanate ale
pliului, cu margine franjurată (guleraş epidermic de descuamaţie) şi pustule subcornoase sau
papule satelite;
-„erosio interdigitalis blastomycotica” sau candidoza interdigitală a mâinii, cu aspect
macerat, alb al pliului interdigital accentuat de bacteriile Gram negative copatogene;
-candidiaza perianală şi scrotală care poate însoţi sau nu interesarea mucoasei genitale, cu
eritem, prurit sau iritaţie locală;
-candidoza de scutece, consecutivă colonizării cu Candida albicans a eritemului de scutece,
manifestându-se prin eritem difuz, cu pustule subcornoase, cu margini neregulate, franjurate
şi leziuni papulo-pustuloase satelite; de regulă se poate decela prezenţa Candidei albicans în
fecale.
Candidozele cutanate trebuie diferenţiate de:dermatofitoze;intertrigo
bacterian;psoriazis flexural;dermatita seboreică.

4.Paronichia şi onixisul candidozic

Paronichia este o condiţie patologică periunghială cronică în care în afara levurilor
sunt implicate specii bacteriene, dermita iritativă sau alergică de contact. Este frecventă la
persoanele cu contact prelungit al mâinilor cu apa, făina, hidrocarbonatele.

Se manifestă clinic prin:eritem, edem (tumefiere) a repliului cutanat unghial care se detaşează
de faţa dorsală a lamei unghiale; din spaţiul creat se evacuează uneori la compresie puroi gros,
alb;durere spontană;distrofie unghială (discromie, onicoliză la nivelul marginilor laterale).

Onicomicoza candidozică (onixis candidozic) are 3 manifestări principale:

-onicoliză şi paronichie cu evoluţie spre distrucţia completă a lamei unghiale (frecventă la

pacienţii cu candidoză muco-cutanată cronică);

-friabilitate a lamei unghiale, distal şi lateral, fără progresie spre distrofie totală (frecventă la
femei şi favorizată de fenomenul Raynaud, sindrom Cushing);

- onicomicoză albă superficială (rară, la nou-

născuţi).

34
5.Candidozele muco-cutanate cronice
Sunt infecţii persistente cu levuri din genul Candida ale gurii, pielii, unghiilor,
refractare la tratamentul topic, cu debut după naştere sau în mica copilărie. Tipuri de
manifestare clinică:

-Candidoza muco-cutanată cronică autosomal recesivă:debut în prima decadă de

viaţă;asociază leziuni orale şi unghiale persistente dar care se ameliorează cu vârsta.

-Candidoza muco-cutanată cronică autosomal dominantă:leziuni orale şi cutanate

severe;asociază dermatofitoze.

-Candidoza muco-cutanată cronică difuză (granulom candidozic):interesează copii fără

predispoziţie genetică;candidoză orală severă cu interesări esofagiene;bronşiectazie cu chişti
aerieni pulmonari;leziuni cutanate (inclusiv ale scalpului) hiperkeratozice;poate asocia în
evoluţie o criptococoză sau o tuberculoză miliară;supravieţuirea până la vârsta adultă -
neobligatorie.

-Candidoza muco-cutanată cronică asociată sindroamelor poliendocrinopate

familiale:debut în copilărie prin infecţii candidozice ce pot preceda cu 10 ani boala endocrină
(hipoparatiroidism cu hipoadrenocorticism);alte asocieri:anemie
pernicioasă;vitiligo;insuficienţă ovariană.

-Candidoza muco-cutanată cronică cu debut tardiv – însoţeşte de obicei un timom.Debutul

brusc al unei candidoze orale cronice la un adult impune investigaţii paraclinice pentru că
poate fi simptomul inaugural al unei alte condiţii severe ca infecţia HIV.

Tratamentul candidozelor

Presupune obligatoriu modificarea condiţiilor locale favorizante, modificarea pH-ului

acid, igienă orală şi cutanată, combaterea macerării cutanate.

35
 Agenţii terapeutici utilizaţi sunt:

-antibiotice poliene (nistatin, natamicină, amfotericină B);

-imidazoli (clotrimazol, miconazol, econazol, ketoconazol);

-triazoli (fluconazol, itraconazol);

-flucitozina.

Tratamentul candidozei orale:

-formele acute:suspensii orale cu nistatin , amfotericină B;miconazol gel.

-formele cronice:fluconazol sau itraconazol per os.

Tratamentul candidozei genitale:

-vulvovaginite acute:ovule/tablete vaginale doză unică cu fluticazone, clotrimazol, econazol,

izoconazol.Doză unică orală:fluconazol (150 mg) sauitraconazol (600 mg);

-balanita levurică:antimicotic topic (imidazol, nistatin, natamicină).

Tratamentul candidozei flexurale:

-azoli sau poliene în creme;comprese cu permanganat de potasiu pentru ariile

umede;tratament concomitent antibacterian.

Tratamentul paronichiei şi onixisului candidozic:

-topic, prelungit, cu loţiuni cu antimicotice în combinaţie cu corticosteroizi;puls-terapie cu

itraconazol pentru onixis sau fluconazol.

Tratamentul candidozelor muco-cutanate cronice:

-grefe compatibile de:limfocite din sânge sau măduvă,ţesut timic fetal;restaurarea depozitelor
de fier;tratament sistemic cu amfotericină B, fluconazol, itraconazol.

36
 CAPITOLUL III

III.1 Clasificarea medicamentelor antifungice

Medicamentele antimicotice sunt o clasă de produse farmaceutice direcționate

impotriva infecțiilor fungice (cu ,,ciuperci,,).Fungii sunt diferiți de bacterii și viruși,fiind
organisme eucariote care au caracteristici mixte, de la regnul animal și de la cel vegetal.

Medicamentele antimicotice funcționeaza prin blocarea anumitor procese vitale in celulele

fungice – sinteza proteinelor,a ADN-ului sau a peretelui celular.Unele substanțe antimicotice
sunt fungicide (distrug microorganismul),iar altele sunt fungistatice (ii opresc creșterea și
reproducerea).

Antifungicele sunt mai frecvent utilizate sub formă de:

-soluții topice,pentru tratamentele micozelor superficiale(creme,geluri,șampoane);
-formule cu administrare orală,utile in unele infecții superficiale și in infecții sistemice.
Clasificarea antimicoticelor după structura chimică:

1.Antibiotice:-Amfotericina B

Griseofulvina

Nistatina

Natamicina

2.Azoli:-imidazoli:-Ketoconazol

Miconazol

Clotrimazol

triazoli:-Econazol

Fluconazol

Itraconazol

Voriconazol

37
 Isoconazol

Bifonazol

Fenticonazol

3.Alilamine:-Terbinafina

Naftifina

4.Alte structuri:-Flucitozina

Amarolfina

Tolnaftat

Nifuratel

-Ciclopirolox

Clasificarea antimicoticelor după calea de administrare:

-antimicotice utilizate exclusiv local: econazol, naftifina, amarolfina, tolnaftat, ciclopirox,

bifonazol.
-antimicotice utilizate exclusiv sistemic: voriconazol, griseofulvina, fluconazol, itraconazol.
-antimicotice utilizate local și sistemic:amfotericina B, nistatina, ketoconazol, miconazol,
clotrimazol, flucitozina, terbinafina, natamicina.
Clasificarea antimicoticelor dupa spectrul antimicotic:

-spectru larg: amfotericina B, natamicina, ketoconazol, miconazol, econazol, fluconazol,

itraconazol, terbinafina, naftifina, amarolfina, ciclopirox.

-spectru ingust: griseofulvina, nistatina,clotrimazol, flucitozina, tolnaftat.

Studiul substanțelor antibiotice antifungice este in plină dezvoltare datorită necesitații

de a combate imbolnăvirirle micotice de suprafață sau viscerale care sunt in deplină creștere
datorită utilizării pe scară largă a antibioticelor, corticosteroizilor, citostaticelor și
imunosupresivelor. După modul și locul de acțiune aceste substanțe pot fi împărțite in
fungicide care acționează local și fungicide care pot acționa și sistemic.

III.2 Mecanisme de acțiune ale medicamentelor antifungice

Antimicoticele sunt substanțe active față de diferite ciuperci patogene, având un
spectru îngust sau larg; multe au toxicitate mare și sunt folosite doar local.
38
 Amfotericina B (amphotericin B, fungizone ) este un antibiotic macrolidic
polienic produs de Streptomyces nodosus. Structura chimică este caracterizată printr-un inel
lactonic de dimensiuni mari (cu 38 atomi de carbon) si prin prezența a 7 duble legături
conjugate (heptena). Foarte eficace față de câțiva fungi patogeni, îndeosebi față de levurile din
genul Candida, este folosită intravenos pentru tratamentul infecțiilor sistemice grave.
Toxicitatea mare, mai ales pentru rinichi, reprezintă un factor limitativ important.
Administrată oral sau topic, amfotericina B poate fi utilă pentru tratamentul și profilaxia
candidozelor cutaneo-mucoase, fiind lipsită de riscurile toxice ale administrării sistemice,
deoarece nu se absoarbe practic prin mucoase si piele.

Spectrul antimicotic cuprinde, pentru concentrații inhibitorii de 0,03-1μg/ml (care pot fi

obișnuite in plasmă la dozele terapeutice), următorii fungi: Aspergillus fumigatus,
Blastomyces dermatidis, Candida, Cryptococcus neoformans, Histoplasma capsulatum,
Coccidioides immitis, Paracoccidioides brasiliensis, Rhodotorhula, Sporothrix schenki,
Torulopsis glabrata, ca și amebele din genul Naegleria. Sensibilitatea in vitro nu este
întotdeauna corelată cu eficacitatea terapeutică. Alte antibiotice, asociate amfotericinei B, pot
avea efecte sinergice: flucitozina față de Candida, Cryptococcus neoformans și Aspergillus,
rifampicina față de Aspergillus, Histoplasma capsulatum și Candida, minociclina față de
Candida și Cryptococcus neoformans.

Amfotericina B acționează fungistatic sau fungicid, in funcție de agentul patogen și de

concentrație. Molecula, care cuprinde porțiuni lipofile și hidrofile, se leagă ireversibil de
ergosterol și alți steroli specifici din membrana celulelor fungice. Se formează pori
membranari prin care se pierd potasiu, alți ioni, macromolecule, cu consecințe toxice.
Acțiunea sinergica cu alte antibiotice este atribuita ușurării pătrunderii acestora in celule prin
membrana lezata. Este posibil ca anumite efecte
toxice la nivelul organismului gazda să fie
datorate legării de colesterolul din compoziția
membranei celulelor organismelor superioare.

Deși rezistența poate fi indusă in vitro pentru

anumite tulpini ale unor fungi (Candida albicans,
Coccidioides immitis), dezvoltarea rezistenței in
vivo este excepționala. Rezistența este atribuită

39
scăderii cantității de ergosterol din membrană sau modificării structurii acestuia, cu
micșorarea capacitații de legare a antibioticului.

In afara acțiunii antibiotice, amfotericina B are proprietăți imunostimulante referitoare atât la

imunitatea umorală, cât și la cea celulară. Semnificația clinică a acestei proprietăți nu este
precizată.

După injectarea intravenoasă a unei doze de 50 mg se realizează o concentrație plasmatică

maximă de 0,5-2 μg/ml; concentrația in platou se menține in jurul a 0,3-0,5 μg/ml.
Antibioticul se leagă in proporție de peste 90% de proteinele plasmatice. Are un volum de
distribuție de 0,76 l/kg. Pătrunde in pleură, peritoneu si sinovială, realizând concentrații de
60-70% fața de cele plasmatice când seroasele sunt inflamate. Concentrația in lichidul
cefalorahidian este mică. Trece in umoarea apoasă, dar puțin in umoarea vitroasă. Traversează
placenta cu ușurință, trece in cantități mici in lichidul amniotic. Este epurată îndeosebi prin
metabolizare și se elimină lent prin urină, in cea mai mare parte sub formă de metaboliți. Se
elimină și prin bilă. Timpul de înjumătățire este de 15 zile.

Amfotericina B se introduce in perfuzie intravenoasă (atunci când este indicată in micozele

sistemice). Doza pentru o dată se dizolvă in 500 ml soluție glucozata izotona (la un pH mai
mare de 4,2) si se introduce in decurs de 8-10 ore. Soluția trebuie preparata extemporaneu.
Adăugarea altor medicamente in soluția perfuzabilă trebuie evitată. Tratamentul se incepe cu
o doză test de l mg (introdusă in timp de 20-30 minute, sub controlul presiunii arteriale,
pulsului, respirației si temperaturii). In continuare se crește treptat cu câte 5 mg, ajungând
până la 0,5-1 mg /kg pe zi (in funcție de gravitatea infecției), fără a depăși 50 mg. Perfuziile
se fac zilnic sau la 2 zile. Doza totală pentru o cură este in mod obișnuit de 1-3 g, administrate
in decurs de 6-12 săptămâni, in candidozele sistemice sunt suficiente doze mai mici - 100-300
mg - introduse in decurs de 4-18 zile. Pentru evitarea unor reacții adverse se pot administra
acid acetilsalicilic, antihistaminice sau, la nevoie, 25 mg hemisuccinat de hidrocortizon
intravenos la inceputul perfuziei, in meningite este necesară injectarea intrarahidiană (in plus
față de administrarea intravenoasă), câte 0,1-0,5 mg dizolvate in 5 ml apa distilată, apoi
diluate cu lichid cefalorahidian și introduse lent, de 1-3 ori/săptămână. Antibioticul poate fi
introdus direct in vezica urinară, in cavitățile pulmonare (prin cateter), intraarticular; in
infecțiile oculare poate fi instilat in sacul conjunctival (ca soluție l ‰); de asemenea poate fi
injectat intravitros, subconjunctival sau episcleral.

40
Amfotericina B este indicată in unele infecții micotice sistemice grave, in care poate salva
viața bolnavului. Beneficiul terapeutic este evident in meningită cu Candida (mai puțin in
septicemie și in endocardita), in aspergiloză invazivă (când ciuperca este sensibilă), in
histoplasmoza progresivă severă sau forma cavitară cronică, in coccidioidomicoza diseminată
sau meningeală, in meningită și alte forme diseminate de criptococoză (in asociație cu
flucitozină), in toate formele active de blastomicoză. De asemenea este eficace in
meningoencefalită cu Naegleria gruberi.

Toxicitatea amfotericinei B este mare, in timpul perfuziei se produc, deseori, stare de rău,
febră și frisoane, anorexie, greață, vomă, diaree, mialgii, artralgii, flebită locală; modificările
tensionale si aritmiile cardiace (excepțional fibrilație ventriculară) sunt mai rare. Ocazional
apar reacții alergice manifestate prin congestie, hipotensiune, dispnee, in cursul tratamentului
se instalează progresiv o anemie normocitară normocromă (datorită probabil unui deficit de
eritropoietină); leucopenia si trombocitopenia sunt rare.Principala problemă in folosirea
amfotericinei este nefrotoxicitatea sa marcată.
Circa 80% din bolnavi prezintă valori crescute ale creatininei si ureei in sânge, hematurie,
cilindrurie; urina este diluată, se pierde potasiu și bicarbonat. Hipokaliemia cu acidoză,
relevantă in 20% din cazuri, determină slăbiciune musculară și modificări
electrocardiografice. Rareori apare o insuficiență renală acută, cu stare de șoc. Aspectul
anatomopatologic este de tubulopatie distală. Fenomenele sunt de regulă lent reversibile.
Afectarea rinichiului este severă pentru dozele mari (depășind 3 g/cura).
Introducerea intrarahidiană poate fi cauză de cefalee, dureri lombare si in membrele
inferioare, parestezii și alte tulburări de sensibilitate, dificultate in micțiune.
Tratamentul cu amfotericina B trebuie efectuat obligatoriu in spital. Este necesară
supravegherea funcției renale (dozarea ureei și a creatininei săptămânal); afectarea rinichiului
impune oprirea medicației sau micșorarea dozei (in funcție de situația clinică). De asemenea,
se controlează formula sanguină și echilibrul electrolitic. Nu se asociază cu alte medicamente
nefrotoxice.
Flucitozina (flucytozine, ancobon, ancotil)este o fluorpirimidină inrudită cu
fluorouracilul.
Spectrul antifungic, mai îngust decât cel al amfotericinei B, cuprinde majoritatea
tulpinilor de Cryptococcus neoformans şi parte dintre tulpinile de Candida, care sunt inhibate
la concentraţii până la 25 μg/ml. Unele tulpini de Aspergillus, ca şi unele specii de

41
Cladosporium, sunt de asemenea sensibile. Rezistenţa se dezvoltă frecvent in timpul
tratamentului, mai ales dacă dozele utilizate sunt prea mici.
Acţiunea antifungică este exercitată prin intermediul fluorouracilului, care se formează
din flucitozină la nivelul microorganismelor sensibile. Fluorouracilul inhiba timidilat
sintetaza, impiedicând consecutiv sinteza ADN.
Flucitozina se absoarbe repede din tubul digestiv, cu o biodisponibilitate de 84%.
Doza de 2 g administrată oral realizeazădupă 2-4 ore o concentraţie plasmatică maximă de 30-
40 μg/ml. Se leagă de proteinele plasmatice in proporţie de numai 4%. Timpul de înjumătățire
este de 4,2 ore. Se distribuie larg in ţesuturi.
Trece in lichidul cefalorahidian, unde
realizează o concentraţie de 75% faţă de cea
plasmatică. Se elimină prin urină, 99% sub
formă neschimbată. Insuficienţa renală creşte
nivelul plasmatic.

Flucitozina se administrează obişnuit

pe cale orală in doza de 100-200 mg/kg pe zi,
fracţionat la intervale de 6 ore. Intervalul
intre doze se prelungeşte in insuficienţa renală, in funcţie de clearance-ul creatiniei (când
clearance-ul este de 10-20 ml se administrează o singură doză in 24 de ore); in aceste condiţii
este de dorit controlul concentraţiei plasmatice. In cazurile grave pot fi folosite perfuzii
intravenoase cu aceleaşi doze. Există si preparate destinate aplicării locale (introducere prin
sondă, pansamente).

Flucitozina este indicată in infecţii cu lungi sensibili: in candidoze - infecţii urinare,

septicemii, granuloame, in criptococoză pulmonară si meningeală, in cromomicoze şi in unele
forme de aspergiloză. Uneori este avantajoasă asocierea cu amfotericina B - de exemplu in
meningita criptococică.

Flucitozina este mai bine suportată decât amfotericina B, reacţiile adverse grave fiind rare.
Provoacă frecvent greaţă și diaree, mai rar vărsături. Uneori apar erupţii maculopapulare. La
circa 5% din bolnavi se produc trombocitopenie, leucopenie, anemie, rareori aplazie medulară
şi agranulocitoză; afectarea sângelui apare mai ales la dozele mari (când nivelurile plasmatice
depășesc 100 ug/ml) şi la bolnavii cu insuficienţă renala. Dozele mari pot provoca, de

42
asemenea, alopecie. Ocazional se produc creşteri ale transaminazelor si fosfatazei alcaline,
care semnalează afectarea toxică a ficatului.

Ketoconazolul (ketoconazole, fungicide, nizoral, sostatin) este un

antimicotic din grupa derivaţilor de imidazol, eficace oral in micozele sistemice.

Are activitate antimicotică cu

spectru larg. Este activ, in
vitro, faţa de numeroase
fungii şi mucegaiuri, dar
rezultatele nu pot fi
intotdeauna transpuse in
terapeutică. Miconazolul s-a
dovedit eficace clinic in
infecţii sistemice cu
Blastomyces dermatitidis,
Candida sp., Coccidioides immitis, Histoplasma capsulalum, Paracoccidioides brasiliensis,
Phialophora sp. Dezvoltarea rezistenţei este rară.

Intoxicarea ciupercilor se datorează, probabil, impiedicării transformării lanosterolului

in ergosterol, o componentă esențială a membranei celulelor fungice. Ketoconazolul, ca și alți
derivați imidazolici, inhibă enzima responsabilă de această reacție - lanosterol demetilază -
posibil secundar afectării citocromului P 450.

Ketoconazolul administrat oral se dizolvă in sucul gastric acid și se absoarbe. Doza de 200 mg
realizează dupa 1-2 ore concentrația plasmatică maximă de 3,5 μg/ml. Se leagă de proteinele
plasmatice in proporție de peste 99%. Se distribuie limitat. Pătrunde in lichidul cefalorahidian
in cantități mici, ineficace. Este epurat in majoritate prin metabolizare in ficat. Se elimină in
mare parte prin bilă, mai puțin prin urină (mai puțin de 1% neschimbat). Timpul de
înjumătățire este dependent de cantitatea administrată -1 1/2 ore pentru doza de 200 mg, 4 ore
pentru 800 mg.

Ketoconazolul este indicat in diferite infecții micotice sistemice și de organ:

histoplasmoză, blastomicoză, coccidioidomicoză, paracoccidioidomicoză.De asemenea, poate
fi util in candidoze (cutaneo-mucoasă, orală, vaginală) și in micoze ale pielii, părului și
mucoaselor, care nu răspund la tratamentul local. Deoarece răspunsul este lent, ketoconazolul
este avantajos in formele cronice, mai puțin in infecțiile acute, grave.

43
Se administrează oral, obișnuit o singură doză a 200 mg/zi (la masă), crescând la nevoie la
400 mg o data/zi. Tratamentul se face până când testele clinice și de laborator indică
terminarea infecției, in micozele sisternice sunt deseori necesare 6 luni de tratament sau mai
mult. In candidoză administrarea se face cel puțin 2 săptămâni; formele cutaneo-mucoase
cronice necesită obișnuit un tratament de întreținere.

Ca reacții adverse, sunt relativ frecvente (1-3%) greață și vomă, durerile abdominale,
pruritul, ceva mai rare cefaleea, amețelile, somnolența, diareea. Ketoconazolul poate provoca
creșterea enzimelor hepatice, obișnuit tranzitorie; uneori apar simptome clinice de hepatită
toxică. Leziunile, de tip hepato-celular, sunt de regulă reversibile la oprirea medicației, dar au
fost semnalate cazuri rare cu evoluție gravă, in timpul tratamentului este necesar controlul
transaminazelor și oprirea medicației dacă disfuncția hepatică se menține. Dozele mari de
ketoconazol inhibă formarea testosteronului și a corticosteroizilor (probabil consecutiv
micșorării activității enzimelor citocromului P 450). In cazuri rare se produc oligospermie,
impotență sexuală, ginecomastie. Reacțiile anafilactice sunt posibile, dar rare.

Au fost descrise câteva interacțiuni medicamentoase semnificative clinic. Medicația

inhibitoare a secreției gastrice acide - anticolinergicele și, mai ales, cimetidina - micșorează
disponibilitatea ketoconazolului pentru absorbție (mediul acid condiționează dizolvarea
substanței). Rifampicina scade concentrația plasmatică a ketoconazolului (prin inducție
enzimatică), de aceea cele 2 medicamente nu trebuie administrate concomitent. Asocierea cu
fenitoina modifică metabolizarea ambelor substanțe (este necesar controlul concentrației
plasmatice). Ketoconazolul crește concentrația plasmatică a ciclosporinei.Asocierea cu
anticoagulantele cumarinice mărește riscul accidentelor hemoragice, iar asocierea cu
antidiabeticele orale poate fi cauza de reacții hipoglicemice (se ajustează dozele).

Miconazolul (miconazole, daktar)este un alt derivat imidazolic, care are

proprietăți antimicotice cu spectru larg.

Este folosit mai ales local.

Introdus in perfuzie intravenoasă este de
utilitate limitată, fiind indicat in diferite
micoze sisternice și de organ, mai ales
când alte chimioterapice adecvate s-au
dovedit ineficace sau sunt contraindicate.
Poate provoca reacții adverse, uneori

44
grave, datorită atât substanței active, cât și solventului (polioxietilen 40 - uleiului de ricin). Au
fost semnalate reacții alergice, chiar șoc anafilactic, dureri anginoase si, pentru tratamentul
prelungit, hiperlipidemie, inhibarea agregării plachetare, modificarea proprietăților fiziologice
ale sângelui.

Fluconazolul (fluconazole, diflucan, syscan) este un bistriazol, care in vitro

are potență antimicotică mai mică decât ketoconazolul. Este mai activ in infecțiile fungice
provocate la animalele de laborator - mărește supraviețuirea in condițiile unui inocul letal de
Candida, Cryptococcus, Aspergillus, Blastomyces, Coccidoides, Histoplasma. Ca și in cazul
derivaților de imidazol, acțiunea antimicotică se datoreazăîmpiedicării sintezei sterolilor
membranării specifice, datorită inhibării enzimelor citocromului P 450.

Fluconazolul se absoarbe
bine după administrarea
orală, având o
biodisponibilitate mai mare
de 90%. Absorbția nu este
modificată de alimente,
antiacidele gastrice sau
cimetidina. Doza de 100 mg
si 400 mg realizează o
concentrație plasmatică
maximă de 1,9 μg/ml,
respectiv 6,7 μg/ml; după un tratament de 6-10 zile nivelele plasmatice maxime cresc de 2,5
ori. Se leagă de proteinele plasmatice in proporție de 11%. Distribuția este largă, in apa
totalădin organism (volum de distribuție 0,8 l/kg). Concentrația in lichidul cefalorahidian,
salivă, spută și secreția vaginală corespunde aproximativ celei plasmatice. Este epurat in
majoritate prin eliminare renală - se elimina 80% sub formă neschimbată prin urină. Timpul
de înjumătățire este de circa 30 ore, fiind prelungit de insuficiența renală.

Fluconazolul se administrează obișnuit pe cale orală. Este indicat in candidoză

digestivă superioară - după o doza inițială de 200 mg se recomandă 100 mg o dată/zi, timp de
cel puțin 2 săptămâni pentru localizarea orofaringiană și cel puțin 5 săptămâni pentru cea
esofagiană. Rezultatele obținute la bolnavii cu SIDA și candidoză orofaringiană asociată, au
arătat o vindecare clinică a micozei in 88-100% din cazuri si negativarea culturilor in

45
proporție de 50-90%, eficacitatea fiind similară cu cea a ketoconazolului. In candidoza
vaginală acută o singura doză orală de 150 mg provoacă vindecare la aproximativ 80% din
femei (evaluare după 1-2 luni de la terminarea tratamentului), rezultat comparabil cu cel
obținut prin clotrimazol intravaginal 3 zile sau ketoconazol oral 5 zile. In candidoza severă se
administrează o doză inițială de 400 mg, apoi câte 200 mg o dată/zi (la nevoie 400 mg), timp
de cel puțin 4 săptămâni, in meningităcriptococică se recomandă aceleași doze mari, timp de
10-12 săptămâni după negativarea culturilor din lichidul cefalorahidian; la bolnavii cu SIDA
se continuă cu 200 mg/zi, ca tratament supresiv. Pentru această indicație s-au obținut
vindecări sau ameliorări nete in aproximativ 60% din cazuri, comparabil cu rezultatele
realizate de amfotericina B. Există și preparate injectabile - doza intravenoasă este aceeași cu
cea orală, in caz de insuficiență renală cantitatea de medicament pentru 24 ore se scade la 1/2
sau la 1/4 pentru un clearence al creatininei de 21-50 ml, respectiv 11-20 ml/ minut.

Fluconazolul este relativ bine suportat. Frecvența globală a reacțiilor adverse este in
jurul a 16%; in 1,5% din cazuri ele fac necesarăîntreruperea tratamentului. Se pot produce
greață, vomă, diaree, dureri abdominale, cefalee, erupții cutanate, pozitivarea testelor
hepatice. Rareori apar fenomene hepatotoxice, favorizate de starea generală alterată sau de
asocierea cu alte medicamente potențial toxice pentru ficat. La bolnavii cu SIDA au fost
semnalate câteva cazuri de dermatită exfoliativă, dar legătura cu medicamentul nu este certă.

Fluconazolul poate crește concentrația plasmatică a fenitoinei, anticoagulantelor orale,

sulfamidelor antidiabetice, ciclosporinei. Rifampicina poate micșora concentrația plasmatică a
fluconazolului (prin inducție enzimatică), iar diureticele tiazidice o pot crește. Aceste asocieri
trebuie evitate sau dozele trebuie ajustate corespunzător.

Itraconazolul (itraconazole, orungal, sempera, siros, sporanox),un alt

antimicotic tiazolic activ pe cale orală, este recomandat pentru tratamentul aspergilozei
invazive, al meningitei criptococice și in alte micoze grave. Se administrează 200 mg de 2
ori/zi timp de câteva luni. Doze mai mici - 100 mg de 2 ori/zi timp de l-3 săptămâni - pot fi
utile in dermatomicoze și in keratitele micotice. Ca reacții adverse poate provoca tulburări
gastrointestinale, cefalee, amețeli, reacții alergice,
ocazional creșterea enzimelor hepatice, foarte rar
sindrom Stevens-Johnson. Pentru dozele mari

46
administrate timp indelungat se pot adăuga hipokaliemie (uneori marcată), edeme, căderea
părului, foarte rar nevrită periferică.

Rifampicina și fenitoina pot scădea nivelul plasmatic al itraconazolului (prin inducție

enzimatică), de aceea asocierea este contraindicată. Itraconazolul mărește concentrația
plasmatică a ciclosporinei - doza acesteia trebuie redusă. Antiacidele și cimetidina pot
micșora biodisponibilitatea itraconazolului - se administrează la cel puțin 2 ore după
antimicotic.

Terbinafina (terbinafine, lamisil), un derivat alilaminic, este un antimicotic cu

spectru larg. Se absoarbe bine din intestin. Se distribuie preferențial in piele, sudoare, sebum
și unghii. Este epurată prin metabolizare hepatică și eliminare renală, cu un timp de
înjumătățire lung. Se
administrează oral pentru
tratamentul dermatofițiilor.
Doza recomandată este de
250 mg o data/zi câteva
săptămâni (sau câteva luni
pentru localizările unghiale).
In insuficiența hepatică și
renală doza se reduce. Este
utilizată și topic sub formă de crema 1%. Ca reacții adverse provoacă uneori anorexie, greață,
diaree, dureri abdominale, erupții cutanate, artralgii, mialgii. Au fost semnalate cazuri rare de
disfuncție hepatică, hepatită, reacții cutanate grave de tip eritem multiform sau sindrom
Stevens-Johnson. Cimetidina poate crește concentrația plasmatică a terbinafinei, iar
rifampicina o poate scădea.

III.3 Medicamente antimicotice sistemice

Incidența infecțiilor fungice severe este in creștere,paralel cu creșterea

transplanturilor,a procedurilor invazive (proteze valvulare, catetere centrale) a incidenței
HIV/SIDA și a speranței de viață in cazul afecțiunilor neoplazice.Totuși, medicamentele
antimicotice cu administrare sistemică sunt intr-un număr limitat, cu efecte adverse
47
marcate.Acestea pot include febră,frisoane,tulburări gastrointestinale pe termen scurt și
nefrotoxicitate,tulburări endocrine sau hematologice pe termen lung.Unele preparate
antifungice sunt disponibile fără rețetă (formulele topice), dar este indicată consultarea
medicului inainte de a începe un tratament.Există micoze superficiale, aparent ,,tipice’’care nu
se vindecă doar cu tratamentul local și necesită asocierea unui agent antimicotic sistemic.
Alegerea unui curs de tratament fără a fi evaluat clinic și microbiologic poate duce la
rezistența ciupercii la un anumit medicament, cu prelungirea simptomelor și dificultăți
ulterioare in eradicarea infecției.

Itraconazol 100 mg
Indicații terapeutice:

- afecțiuni ginecologice: candidoză vulvovaginală;

-afecțiuni dermatologice și oftalmologice: pitiriasis versicolor, dermatomicoze, keratite

fungice și candidoze orale, onicomicoze cauzate de dermatofiți sau levuri;

-Micoze sistemice: aspergiloze și candidoze sistemice, criptococoze (incluzând meningită cu

criptococcus), histoplasmoze, sporotrichoze, paracoccidioidomicoze, blastomicoze și alte
tipuri rare de micoze sistemice sau tropicale.

Doze și mod de administrare

Pentru o absorbție maximă se recomandă administrarea itraconazolului imediat după o

masă principala. Medicamentul trebuie administrat sub supraveghere medicală.

Compoziție

O capsula conține itraconazol 100 mg și excipienți: conținutul capsulei: sfere de

zaharoză, hipromeloză, copolimer butilat-metacrilat bazic (Eudragit E 100); capsula: dioxid
de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), Sunset Yellow FCF (E 110), Brilliant Blue FCF
(E 133), Ponceau 4R (E 124), gelatina, parahidroxibenzoat de metil, parahidroxibenzoat de
propil. Grupa farmacoterapeutică: antiinfecțioase de uz sistemic; antimicotice sistemice;
triazol derivați.

Contraindicații

-hipersensibilitate cunoscuta la itraconazol sau la oricare dintre excipienți;

48
-Utilizarea concomitentă de terfenadină, astemizol, mizolastin, cisaprida, dofetilid, chinidină,
pimozida, bepridil, inhibitorii reductazei hmg-CoA metabolizați de CYP3A4 cum sunt
simvastatina și lovastatina, triazolam și midazolam oral sunt contraindicate in timpul
tratamentului cu itraconazol;

-Alăptare dacăsugarul este tratat cu cisapridă.

Măsuri de precauție

Intr-un studiu cu itraconazol i.v. la un voluntar sănătos, a fost observată o scădere

tranzitorie asimptomatică a fracției de ejecție a ventriculului stâng; aceasta s-a remis
înainteaurmătoarei administrări intravenoase. Relevanța clinică a acestor rezultate la formele
orale este necunoscută. Itraconazolul a demonstrat a avea un efect inotropic negativ și a fost
asociat cu rapoarte de insuficiență cardiacă congestivă. Itraconazolul nu trebuie administrat la
pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă sau istoric de insuficiență cardiacă congestivă
decât in cazul in care beneficiul depășește evident riscul. Această evaluare individuală
beneficiu/risc ar trebui sa ia in considerare factori precum severitatea indicației, regimul de
dozaj și factorii de risc individual pentru insuficiența cardiacă congestivă. Acești factori de
risc includ boli cardiace, cum sunt bolile ischemice și valvulare; bolile cronice obstructive
pulmonare; insuficiența renală și alte afecțiuni edematoase. Astfel de pacienți trebuie
informați asupra semnelor și simptomelor insuficienței cardiace congestive, trebuie tratați cu
precauție și monitorizați in timpul tratamentului pentru semnele și simptomele insuficienței
cardiace congestive; dacă astfel de semne sau simptome apar in timpul tratamentului, cu
itraconazol acesta trebuie întrerupt.

Uz pediatric: deoarece datele clinice de administrare a itraconazol capsule la copii sunt

limitate, itraconazol capsule nu trebuie utilizat la acești pacienți decât dacă beneficiile
depășesc riscurile potențiale.

In cazul apariției unei neuropatii care poate fi atribuită itraconazolului, tratamentul trebuie
intrerupt.

Interacțiuni

Medicamente care afectează metabolizarea itraconazolului:

Au fost realizate studii de interacțiune medicamentoasă cu rifampicină, rifabutină și fenitoină.

Deoarece, in aceste studii, biodisponibilitatea itraconazolului și a hidroxi-itraconazolului a
fost scăzută intr-o asemenea măsură încât eficacitatea poate fi mult redusă, asocierea
49
itraconazol cu acești inductori enzimatici potenți nu este recomandată. Nu sunt disponibile
date referitoare la alți inductori enzimatici, cum sunt carbamazepina, fenobarbitalul și
izoniazida, dar pot fi anticipate efecte similare. Deoarece itraconazol este metabolizat in
principal prin CYP3A4, inhibitorii potenți ai acestei enzime pot crește biodisponibilitatea
itraconazolului. Exemple sunt: ritonavir, indinavir, claritromicina și eritromicina.

Efectele itraconazolului asupra metabolizării altor medicamente:

Itraconazol poate inhiba metabolizarea medicamentelor ce sunt metabolizate de familia

citocromului 3A. Acest fapt poate determina o creștere și/sau o prelungire a efectelor acestora,
incluzând reacții adverse. Dupăîntreruperea tratamentului, concentrațiile plasmatice de
itraconazol scad treptat, in funcție de doza și durata tratamentului .Acest aspect trebuie avut in
vedere atunci când se consideră efectul inhibitor al itraconazolului asupra medicamentelor
coadministrate.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Medicamentul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi

utilaje.

Reacții adverse

Reacțiile adverse cel mai frecvent raportate in asociere cu utilizarea itraconazolului au

fost cele de origine gastro-intestinală, precum: dispepsie, greață, vărsături, dureri abdominale,
diaree și constipație. Alte reacții adverse raportate
includ: cefalee, creșteri reversibile ale enzimelor
hepatice, hepatită, tulburări menstruale, vertij și
reacții alergice (cum sunt prurit, erupție cutanată,
urticarie și angioedem), neuropatie periferică,
sindrom Stevens-Johnson, alopecie, hipokaliemie,
edem, insuficiență cardiacă congestivă și edem
pulmonar. Cazuri de hepatotoxicitate severă, incluzând unele cazuri de afectare hepatică acută
letală, au apărut la utilizarea itraconazolului.

Supradozaj

Nu s-au raportat cazuri de supradozaj.

Ancotil, soluție perfuzabilă

50
Compoziție

Flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conținând 10 mg/ml flucitosin.

Acțiune terapeutica

Antimicotic sistemic, cuprinzând in spectrul de

activitate in special: Candida spp. și Cryptococcus neoformans.
Microorganismele sensibile la produs fixează la nivelul ARN5-
FC rezultat din dezaminarea Ancotilului prin citozin-
dezaminaza specifică. După administrare parenterală, produsul
circula nelegat deproteinele plasmatice și realizează la nivelul
lichidului cefalorahidian și al lichidului peritoneal concentrații
de aproximativ 75% din concentrațiile serice. La adulții cu
funcții renale normale, timpul de înjumătățire plasmatică este
de 3-6 ore. Eliminarea se face pe cale renală sub formă de 5-
FC.

Indicații

Candidoză, criptococoza, cromoblastomicoza și aspergiloză (in acest din urma caz se

asociază cu amfotericină).

Mod de administrare

In perfuzie cu durată scurtă, 20-40 de minute, o doză de 37,5-50 mg/kilocorp, la 6 ore

(la pacienții cu funcție renală normală). In caz de criptococoza a SNC se va face asocierea cu
amfotericina b.

Contraindicații

insuficiență renală, sarcină, hipersensibilitate la produs.

Cotrimazol, comprimate
Indicații

candidoză vaginală; tricomoniază.

Compoziție

51
 Comprimate vaginale conținând 0,100 g de Clotrimazol.

Acțiune farmacoterapeutică

Chimioterapic, antimicotic și antiparazitar, activ față de unii germeni microbieni

grampozitivi (streptococ și stafilococ). Toleranța generalăși locală este bună; preparatul nu se
absoarbe prin mucoasa genitală și nu dă efecte sistemice.

Contraindicații

In primul trimestru al sarcinii administrarea este permisă numai la recomandarea

expresă a medicului curant; in timpul menstrelor.

Reacții adverse

Rareori senzații locale de arsură sau usturime.

Posologie si mod de administrare

2 comprimate pe zi, profund intravaginal, timp de 6 zile. In tricomoniază sau in cazul

asocierii candidozei cu tricomoniază se recomandă administrarea concomitentă de
metronidazol, per os, in doze uzuale, de asemenea, timp de 6 zile.

Forma de prezentare

2 plachete ambutizate a 6 comprimate.

Bronilide, aerosol
Compoziție

Flacon de 6 ml cu 120 pufuri a 0,255 mg flunisolide hemihidrat, echivalentul a 0,250

mg flunisolide/puf.

Acțiune terapeutică

Bronilide este un corticosteroid inhalator cu puternic efect antiinflamator la nivelul

mucoasei bronșice. In astmul bronșic, afecțiune inflamatorie cronică a căilor aerifere,
inflamația căilor aerifere se asociază cu hiperreactivitatea bronșică și determină limitarea
fluxului de aer ce se manifestă prin simptome respiratorii de severitate variabilă. Bronilide
răspunde necesitații unui tratament eficace și sigur in astmul persistent, adresându-se
mecanismului patogenic esențial, și anume inflamația, precum și consecințelor acesteia -
hiperreactivitatea bronșică, responsabilă de simptomele astmatice cronice.
52
Bronilide reduce inflamația prin: blocarea creșterii
permeabilității vasculare, cu menținereaintegritățiimicro
circulației și reducerea edemului și congestiei mucoasei
bronșice; stabilizarea membranei lizozomale și impiedicarea
eliberării enzimelor lizozomale; diminuarea
chemotactismului neutrofilelor și inhibarea migrației
neutrofilelor și monocitelor in zona inflamației. Bronilide
determină creșterea AMPciclic in fibrele musculaturii
netede bronșice, având ca rezultat creșterea stimulării beta-
adrenergice cu relaxarea musculaturii netede bronșice și inhibiția eliberării mediatorilor
mastocitari. Bronilide determină fluidificarea secrețiilor bronșice, scăderea vâscozității
mucusului, creșterea clearance-ului mucociliar, probabil prin creșterea activității adrenergice.
Bronilide are o selectivitate bronșică înaltă, o disponibilitate bronșică imediată și o toxicitate
sistemică joasă, datorită degradării rapide in metaboliți inactivi. Bronilide este un produs bine
tolerat de adulți și copiii peste 6 ani, cu eficacitate clinică importantă prin ameliorarea
semnificativă a simptomatologiei, prin reducerea numărului de crize de astm, ameliorarea
și/sau normalizarea funcției pulmonare, reducerea nevoii de medicație adițională și reducerea
dependenței de corticosteroizi sistemici.Bronilide este un medicament de "primălinie": pentru
tratarea inflamației bronșice, in timp ce bronhodilatatoarele inhalatorii (2-adrenergice,
anticolinergice) sunt necesare pentru profilaxia și tratamentul bronhospasmului. Deoarece
Bronilide se adresează componenței inflamatorii din mecanismul patogenic al astmului
bronșic, nu are efect imediat asupra simptomatologiei. Așa se explică faptul că, uneori,
pacienții preferă administrarea de bronhodilatatoare pentru ameliorarea imediată a
simptomatologiei și nu inhalează cu regularitate corticosteroidul, ceea ce duce la mascarea
evoluției inflamației bronșice și un control inadecvat al astmului. Efectul terapeutic al
produsului Bronilide se instalează in interval de 1-4 săptămâni de la începutul tratamentului.
La doze terapeutice, efectul complet apare după 4-6 săptămâni de tratament.

Indicații

Astmul bronșic persistent ușor, moderat, sever, astmul de efort inadecvat controlat cu
cromoglicat disodic și 2-agoniști, astm bronșic cu funcție ventilatorie suboptimală, indiferent
de prezența simptomelor (sindrom obstructiv distal), bpoc. In astmul bronșic, Bronilide se
administrează ca tratament profilactic, zilnic, de lungă durată. Bronilide se recomandă, de

53
asemenea, pacienților astmatici cărora li se administreazăcorticoterapie pe cale sistemică,
pentru reducerea sau eliminarea necesarului de corticosteroizi sistemici.

Mod de administrare

Adulți:0,5 mg flunisolide (2 pufuri) de 2 ori pe zi, dimineața și seara, in total 1 mg

flunisolide pe zi; doza zilnică maximă: 1 mg flunisolide (4 pufuri) de 2 ori pe zi, in total 2 mg
flunisolide pe zi.

Copii de 6 ani si peste: 0,5 mg (2 pufuri) de 2 ori pe zi, in total 1 mg flunisolide pe zi. Nu
exista date care sa justifice folosirea unor doze mai mari decât cele recomandate. Se
recomandă evitarea pulverizării produsului in ochi. Efectul terapeutic al produsului depinde
de utilizarea lui de lungă durată, la intervale regulate și de aplicarea unei tehnici corecte de
inhalare. Pacienții vor fi informați asupra necesității administrării terapiei cu Bronilide pe
termen lung și nu când simt nevoia, ca in cazul bronhodilatatoarelor. Ca măsură suplimentară,
se recomandă inhalarea produsului înainte de masă și clătirea gurii după inhalare. Pacienților
care folosesc și un bronhodilatator administrat pe cale inhalatorie li se recomandă utilizarea
bronhodilatatorului înainte de Bronilide, pentru a facilita pătrunderea acestuia din urmă in
căile aerifere. După administrarea bronhodilatatorului pe cale inhalatorie se va face o pauză
de câteva minute înainte de administrarea de Bronilide. Bronilide este singurul corticosteroid
inhalator însoțit, in același ambalaj, de un spacer (cameră de expansiune). Avantajele folosirii
spacer-ului sunt următoarele: oferă o preluare mai eficientă spre bronhii, deoarece poate fi
inhalată o proporție mai mare de particule de dimensiuni mici; nu se mai pune problema
coordonării intre pulverizare și inspir; incidența infecțiilor cu Candida albicans este
considerabil mai mică; copiii și adulții cu dificultăți in inhalarea standard folosesc spacer-ul
cu ușurință; gustul amar al produsului este mai puțin perceput, deoarece particulele cu
dimensiuni mai mari rămân in spacer.

Contraindicații

Hipersensibilitate la oricare dintre substanțele care intră in compoziția produsului.

Bronilide nu va fi administrat pacienților cu tuberculoză pulmonară, infecții micotice,
bacteriene sau virale, in cazul in care aceste maladii nu sunt tratate specific. Deoarece nu
există suficiente date privind administrarea produsului la copiii sub 6 ani, Bronilide nu este
recomandat acestor pacienți.

54
Precauții

Este foarte important să se explice pacienților faptul că Bronilide este un medicament

destinat terapiei preventive, cu administrare de lungă durată, la intervale regulate. Bronilide
nu este indicat pentru tratamentul crizei de astm. Introducerea produsului Bronilide in terapia
pacienților tratați cu corticosteroizi pe cale orală necesită precauții deosebite și se va face sub
stricta supraveghere medicală. Reducerea dozei de corticoizi sistemici se va face treptat, cu
prudență, după 1-2 săptămâni de terapie asociată (sistemică și inhalatorie).

Înlocuirea corticosteroizilor administrați pe cale orală cu Bronilide necesită o atenție

deosebită deoarece există riscul de insuficiență acută corticosuprarenaliană. Trebuie avut in
vedere faptul că dupăîntreruperea corticoterapiei sistemice sunt necesare câteva luni pentru
refacerea funcției axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian. In caz de intervenții
chirurgicale, infecții respiratorii sau in criză severă de astm, se recomandă suplimentarea
tratamentului cu corticosteroizi sistemici in paralel cu terapia inhalatorie, la pacienții trecuți
recent de la corticoterapia orală la cea inhalatorie cu Bronilide, precum și la cei care mai
primesc încă corticosteroizi orali. Pacienților astmatici tratați cu Bronilide li se va atrage
atenția să ia legătura cu medicul curant imediat ce apar episoade respiratorii acute ce nu
răspund la administrarea de bronhodilatatoare.

Sarcină și alăptare

Administrarea produsului in timpul sarcinii și in perioada de lactație necesită o atentă

evaluare a raportului risc/beneficiu. In general, Bronilide nu se recomandă gravidelor sau
mamelor care alăptează. Nou-născuții și sugarii ale căror mame au fost tratate cu Bronilide
vor fi supravegheați pentru a depista eventualele semne de hipofuncție a glandelor
suprarenale.

Reacții adverse

La doze terapeutice, Bronilide nu produce supresie corticosuprarenaliană. La pacienții

cu hipersensibilitate a căilor aerifere pot apărea o ușoară iritație a căilor aerifere superioare și
tuse după inhalarea produsului. Ca și in cazul tratamentului cu alte medicamente administrate
pe cale inhalatorie, se va avea in vedere posibilitatea apariției unui bronhospasm paradoxal.
Dozele terapeutice pot produce răgușeală și/sau dezvoltarea excesivă de Candida albicans in
gură și in gât, necesitând tratament antimicotic. Din experiență existentă,rezultă că
dezvoltarea excesivă de Candida albicans in gură și in gât poate fi limitată dacă substanța este

55
inhalata înainte de masă și poate fi prevenită in mare măsură prin clătirea gurii după inhalare.
Se recomandă, de asemenea, inhalarea prin spacer (camera de expansiune) pentru a reduce
depunerile de substanță in gura și in gât.

Beclocort forte, aerosol

Compoziție

Beclocort Mite

Substanța activă: Dipropionat de beclometazona 10 mg. Excipienți: trioleat de sorbitan,

triclorofluorometan, diclorofluorometan. O doză conține 50 mg de dipropionat de
beclometazona. Un flacon conține 200 doze de dipropionat de beclometazonă, o doză conține
50 mg de dipropionat de beclometazona.

Beclocort Forte

Substanța activă: Dipropionat de beclometazona 50 mg. Excipienți: trioleat de sorbitan,

triclorofluorometan, diclorofluorometan. O doză conține 250 mg de dipropionat de
beclometazonă. Un flacon conține 200 doze de dipropionat de beclometazonă, o doză conține
250 mg de dipropionat de beclometazonă.

Acțiune terapeutică

Dipropionatul de beclometazonă este un glucocorticoid care se administrează pe cale

inhalatorie, având o puternică acțiune antiinflamatoare și puține efecte secundare dacăse
administrează in dozele terapeutice recomandate.

Indicații

Beclocort mite/forte este indicat pentru profilaxia atacurilor de astm bronșic, in special
la următoarele grupe de pacienți: cei cu atacuri dispneice recurente in ciuda utilizării periodice
a agenților bronhodilatatori, cei care necesită tratament cronic cu medicamente antiastmatice,
in special dacă dozele de agenți bronhodilatatori trebuie mărite periodic, cei tratați cu
glucocorticoizi sistemici și la care se planifică reducerea dozei sau întreruperea administrării
orale a glucocorticoizilor.

Mod de administrare

56
 Adulții și copii peste 6 ani: Doza inițială
administrată uzual este de 200 mg de două ori pe
zi. In cazuri mai grave, tratamentul poate fi
început cu doze de 600-800 mg/zi care pot fi
reduse imediat după stabilizarea simptomelor.
Doza zilnică totala poate fi administrată in 2 sau
4 doze divizate. In tratamentul cronic trebuie
administrată cea mai redusă doză care permite
controlul eficient al simptomelor. Pentru a
beneficia de toate avantajele pe care le oferă
tratamentul cu Beclocort și pentru a obține
eficacitatea maximă a tratamentului pacienții trebuie să fie instruiți cum sa utilizeze corect
inhalerul ce conține Beclocort. Paciențiilor, care au dificultăți in coordonarea inspirului cu
eliberarea medicamentului din inhaler, li se poate recomanda spacer-ul Aeropoz pentru
inhalații cu Beclocort. De asemenea, pacienții trebuie să fie informați că numai administrarea
regulată a medicamentului, chiar in perioadele asimptomatice, va asigura eficiența maximă a
farmacoterapiei.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare din compușii preparatului.

Precauții

Necesitatea crescută de 2-agoniști bronhodilatatori (creșterea periodică a dozelor)

indică un control slab al astmului bronșic tratat exclusiv cu 2-agoniști. Deteriorarea bruscă a
evoluției astmului bronșic poate pune in pericol viața pacientului și necesită administrarea de
glucocorticoizi sau creșterea dozelor acestora. Beclocort nu este recomandat pentru fazele
terminale ale atacurilor de astm, ci numai pentru profilaxia atacurilor de astm bronșic.
Întreruperea atacurilor de astm bronșic poate fi obținută cu diferiți bronhodilatatori, de ex.
salbutamol. Doze de până la 1 500 mg de dipropionat de beclometazona pe zi nu inhibă (la
majoritatea pacienților) funcția cortexului adrenal. La unele persoane tratate cu dipropionat de
beclometazona in doze de 2 000 mg pe zi s-a raportat o scădere a concentrațiilor plasmatice
ale cortizolului. Administrarea prelungită de doze mari din acest preparat poate duce,
consecutiv, la inhibarea funcției axului hipofizo-adrenal și la tulburări de creștere la copii. Nu
se recomandă întreruperea bruscă a tratamentului cu Beclocort. In timpul tratamentului

57
trebuie acordată o atenție deosebită pacienților cu tuberculoză sau cu antecedente ale acestei
boli.

Sarcină și alăptare

Dipropionatul de beclometazona poate fi administrat femeilor însărcinate numai dacă,

in opinia medicului, beneficiile pentru mamă sunt mai mari decât riscul pentru făt. Până acum
nu există date care să confirme siguranța utilizării de beclometazona in timpul sarcinii.
Testele efectuate pe animale au demonstrat că administrarea de beclometazona la animalele
gestante poate duce la dereglări in dezvoltarea intrauterină a fătului, de ex. palatoschizis sau
dereglări de creștere intrauterină. Aceste patologii au fost datorate administrării sistemice de
doze mari de glucocorticoizi. Beclometazona, când este administrată topic in inhalații, nu
produce efecte secundare sistemice caracteristice tratamentului glucocorticoid sistemic
deoarece medicamentul acționează numai topic la nivelul plămânilor. Trebuie subliniat faptul
că de-a lungul anilor, administrarea pe scară largă a acestui medicament nu a determinat
raportarea de reacții adverse, care pot fi caracteristice beclometazonei. Nu sunt cunoscute date
care să dovedească pătrunderea beclometazonei in lapte in timpul alăptării. Este puțin
probabil ca beclometazona să se regăsească, după inhalații, in concentrații semnificative, in
laptele femeilor care alăptează. Cu toate acestea, la administrarea de beclometazona in
inhalații la femeile însărcinate, trebuie analizate cu mare atenție riscurile potențiale și
beneficiile.

Efectul asupra abilității de a conduce și a utiliza mecanisme

Nu are efect.La pacienții tratați cu glucocorticoizi sistemici, datorită atrofiei renale și

la care administrarea trebuie să se facă prin inhalații, se recomandă o monitorizare specială a
Beclocort de către un medic. Tratamentul cu beclometazona sub formă inhalatorie trebuie
început in faza stabilă a bolii. Inițial, in prima săptămâna, Beclocort este administrat
concomitent cu doza de întreținere a glucocorticoidului oral. Treptat, doza de glucocorticoid
oral trebuie redusă, totuși, reducerea dozei nu trebuie să se facă mai des decât o dată pe
săptămână. Întreruperea administrării orale de glucocorticoizi trebuie făcută treptat, cu
excepția cazurilor când evaluarea obiectivă confirmă insuficiența adrenală. Majoritatea
pacienților încep cu succes tratamentul inhalator cu beclometazona in locul terapiei
glucocorticoide sistemice, înainte ca funcția adrenală să fie complet refăcută, de regulă, in
aproximativ o lună de zile, dar este necesară o doză de întreținere cu terapia glucocorticoidă
sistemică (in mod special, dacă apar situații de stres, de ex. traumă, infecții severe, intervenții

58
chirurgicale etc.). Acești pacienți trebuie să aibă asupra lor o fisă specială in care să se
menționeze că au nevoie de administrarea de glucocorticoizi sistemici, de ex. in caz de
accidente grave. Pentru o anumită perioadă de timp trebuie să li se administreze
glucocorticoizi sistemici in cazuri de exacerbare a obturării bronșice ca rezultat de exemplu al
infecțiilor tractului respirator. Trecerea de la tratamentul sistemic la cel topic poate dezvălui
(ceea ce a fost ascuns până acum datorită terapiei sistemice glucocorticoide) simptome
alergice, de ex. eczeme sau febra de fân. Dacă apar aceste simptome, atunci se recomandă
antihistaminice administrate sistemic sau topic.

Reacții adverse

Au fost raportate la unii pacienți candidoze ale cavității bucale sau ale faringelui, in
mod particular la cei care au suferit deja de infecții fungice. Dacă apar aceste infecții,
pacienților trebuie să li se administreze antimicotice locale, dar tratamentul cu beclometazonă
nu trebuie întrerupt. Unii pacienți pot simți arsuri in gât și modificări ale vocii după inhalații.
Pentru prevenirea acestor complicații, după fiecare inhalație de beclometazonă pacienții
trebuie să-și clătească gura cu apă. In timpul tratamentului cu beclometazona poate apărea
spasmul bronșic paradoxal. In acest caz trebuie întrerupt tratamentul inhalator și alt mod de
administrare a medicamentului trebuie avut in vedere. Alte efecte adverse raportate au fost:
rash-ul, urticaria, pruritul, edemul pleoapelor, ochilor, feței, gurii și faringelui.

Clotrimazol,comprimate vaginale
Indicații

Candidoză vaginală; tricomoniaza.

Doze si mod de administrare

Comprimatele se introduc
intravaginal, obișnuit unul, seara la
culcare, timp de 6 zile (la nevoie 2/zi,
dimineața și seara, 6-12 zile). In
tricomoniaza sau in cazul asocierii
candidozei cu tricomoniaza se
recomandă administrarea concomitentă
de metronidazol, per os, in doze uzuale,
de asemenea, timp de 6 zile. Soluția se aplică local, de 2-3 ori/zi, până la 4 săptămâni.

59
Compoziție

Comprimate vaginale conținând 0,100 g de clotrimazol.

Soluție pentru uz extern conținând clotrimazol 1 g/100 ml.

Acțiune terapeutica

Chimioterapic, antimicotic și antiparazitar, activ față de unii germeni microbieni gram

pozitivi (streptococ și stafilococ). Toleranța generală și locală este bună; preparatul nu se
absoarbe prin mucoasa genitală și nu dă efecte sistemice.

Contraindicații

Alergie la clotrimazolum. In primul trimestru al sarcinii administrarea este permisă

numai la recomandarea expresă a medicului curant; in timpul menstrelor.

Măsuri de precauție

Comprimatele vaginale pot reduce eficacitatea și siguranța produselor de latex cum

sunt prezervativele și diafragmele. De asemenea, clotrimazolul reduce eficacitatea
spermicidelor vaginale. Efectele sunt temporare și durează numai pe perioada tratamentului
cu clotrimazol.

Atenționări

Clotrimazol Zentiva 100 mg, nu se administrează in timpul menstruației; tratamentul

trebuie să fie terminat până la începereamenstruației.

Sarcina si alăptarea

Clotrimazolul trebuie administrat cu prudență la gravide mai ales in primul trimestru

de sarcină. Clotrimazolul administrat pe cale vaginală se absoarbe in cantitate mică la nivelul
mucoasei vaginale, prin urmare nu se excreta in laptele matern și poate fi administrat in
timpul alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Clotrimazol Zentiva 100 mg nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de

a folosi utilaje.

Reacții adverse

60
 Rareori senzații locale de arsura sau usturime.Rareori pot să apară iritație locală,
uscăciunea mucoasei vaginale, senzație de arsură locală, prurit, eritem, reacții alergice.

Supradozaj

Nu au fost descrise cazuri de supradozaj; medicamentul se absoarbe in cantități mici la

nivelul mucoasei vaginale.

Loca Corten tar, unguent

Compoziție

Substanțe active: 6, 9-difluoro-11,17,21-trihidroxi-16-metil-pregna-1,4-diene-3,20-

dion, 21-pivalic (=piva lat de flumetazon), acid salicilic, gudron de huila. Excipienti:adeps
lanae.

Acțiune terapeutică

Corticosteroid local cu acid salicilic și gudron de huila.

Indicații

Afecțiuni cutanate inflamatorii refractare, sensibile sau parțial rezistente la

corticosteroizi, de variate tipuri și localizări: eczeme seboreice, eczeme de contact, dermatite
topice (la pacienții de orice vârstă), psoriazis vulgar, lichen plan, neurodermatite localizate.

Mod de administrare

După curățirea pielii

de scuame, Locacorten-ul Tar
se aplică pe zonele afectate in
pelicula subțire de 2 ori pe zi,
iar dacă se folosesc
pansamente ocluzive, de 1-2
ori pe zi, in funcție de
severitatea bolii după care se
masează ușor. In funcție de locul și tipul leziunilor, zona afectată va fi protejată de un
pansament poros, de obicei nefiind necesar pansamentul ocluziv. In caz de întârziere a
răspunsului terapeutic sau al unei ameliorări nesemnificative, efectul Locacorten-ului poate fi
potențat prin aplicarea de pansamente ocluzive, însă pe timp scurt. Durata normală a

61
tratamentului este de 2-3 săptămâni; dacă tratamentul trebuie prelungit, se recomandă
continuarea acestuia cu Locasalen sau Locacorten. Locacorten-ul Tarpoate pată pielea și
îmbrăcămintea. După aplicarea Locacorten-ului Tar, se evită expunerea la soare a zonelor
tratate. Tratamentul afecțiunilor cutanate cronice (psoriazis, eczeme cronice) nu se suprimă
brusc.

Condiții de păstrare: Locacorten-ul Tar se va proteja de căldură.

Contraindicații

Infecții bacteriene și virale ale pielii (ex., piodermite, varicela, erupții postvaccinare,
herpes simplex, herpes zoster), afecțiuni micotice ale pielii, sifilis, tuberculoză cutanată, acnee
rosacee, dermatite periorale, acnee vulgară, aplicații perioculare, hipersensibilitate la
componenții Locacorten-ului Tar.

Precauții

In situații excepționale, când Locacorten-ul Tar se aplică in cantități mari, pe suprafețe

tegumentare întinse sau sub pansamente ocluzive, tratamentul se va face numai sub
supraveghere medicală. Tratamentul îndelungat, in special pe pielea feței, trebuie întotdeauna
evitat, indiferent de vârsta pacientului. Dacă se constată un început de dereglare a funcției
adrenocorticale, trebuie evaluat riscul, in special in utilizarea preparatului pe zone întinse și
sub pansamente ocluzive. Se administrează cu precauție copiilor, a căror piele este mai
sensibilă. Aplicarea sub pansamente ocluzive trebuie să se facă pe o perioadă limitată și pe
suprafețe reduse. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!

Sarcină și alăptare

Experiențele pe animale au demonstrat posibilitatea corticosteroizilor și a gudronului

de huila de a induce anomalii fetale. Întrucât studiile umane lipsesc, se recomandă
administrarea cu precauție a Locacorten-ului Tar in timpul sarcinii și in special in primele 3
luni. Aceste precauții se referă la aplicarea Locacorten-ului Tar pe zone întinse, sub
pansamente ocluzive și pe o perioadă îndelungată. Nu se cunoaște posibilitatea trecerii
Locacorten-ului Tar in laptele matern, motiv pentru care administrarea acestuia la femeile
care alăptează se va face după o corectă evaluare a raportului beneficiu terapeutic / risc pentru
copii.

Reacții adverse

62
 Rar la locul aplicării semne moderate de iritație, precum senzație de arsură, prurit sau
erupție. Cazuri izolate de atrofie moderată a pielii. Printre alte reacții adverse întâlnite in
tratamentul cu glucocorticoizi se numără: alergia de contact, modificări ale pigmentației pielii
sau infecții secundare. In particular, după o perioadă îndelungată de aplicații pe zone întinse,
sub pansamente ocluzive sau pe zone in care pielea este foarte permeabilă (față, axile),
asemenea preparate pot agrava striae rubrae distensae, telangiectazia, purpura, acneea
steroida. Tratamentul trebuie întrerupt in cazul intensificării reacțiilor adverse. Locacorten-ul
Tar poate afecta negativ funcția adrenocorticală. In special in cursul tratamentului prelungit,
gudronul de huila poate produce acnee și fotosensibilizare. Salicilatul din unguent nu
determină efecte sistemice.

Farmacodinamica

Pivalatul de flumetazon este un glucocorticoid sintetic difluorinat, cu acțiune moderată

locală. Exercită efecte antiinflamatoare, antialergice, vasoconstrictoare și antiproliferative. In
afecțiunile cutanate inflamatorii de diverse tipuri și origini, el conferă o ameliorare prompta și
elimină pruritul. Efectele multiple ale glucocorticoizilor se atribuie unui mecanism complex
in care intervine și legarea de receptorii citoplasmatici specifici. Gudronul de huila exercită o
acțiune antieczematoasă, antipruriginoasă și antiinflamatorie. Acestora li se adaugă
proprietățile keratolitice, scuamolitice, moderat antibacteriene și antimicotice ale acidului
salicilic.

Farmacocinetica

Absorbția transcutană a pivalatului de flumetazon, care, chiar in condiții extreme este

minimă, se mărește prin prezența acidului salicilic. Când cele două substanțe combinate sunt
aplicate in mod repetat și pe suprafețe tegumentare întinse, se observă o diminuare moderată
și temporară a funcției adrenocorticale. Acidul salicilic se absoarbe numai in mică măsură din
unguent. După aplicarea locală, chiar și pe zone tegumentare întinse, nivelul plasmatic total
este cu mult inferior celui asociat reacțiilor sistemice toxice. Gudronul de huila adăugat
unguentului nu afectează absorbția transcutană a celorlalți componenți. Unguentul este indicat
in special in tratamentul stărilor cronice, servind la înmuierea tegumentului îngroșat sau
solzos prin hidratare și emoliere.

63
 Orungal
Prezentare farmaceutică

Orungal este un agent sintetic cu un larg spectru antimicotic, disponibil in capsule roz
și bleu, fiecare conținând 100 mg itraconazol intr-o formulare pentru administrare orală.
Ceilalți ingredienți sunt: sucroza, amidon de porumb, sirop de amidon hidrolizat, hipromeloza
și macrogol (formulare F5). Capsula in sine conține: dioxid de titan, indigotindisulfura de
sodiu, eritrozina sodica și gelatină.

Dozaj și mod de administrare

Pentru o absorbție optimă, este esențial ca Orungal să fie administrat imediat după o
masă principală. Capsulele trebuie să fie înghițiteîntregi.

Indicații

Orungal este indicat pentru tratamentul următoarelor afecțiuni: afecțiuni ginecologice:

candidoză vulvovaginală; afecțiuni dermatologice și oftalmologice: pitiriazis versicolor,
dermatomicoze, keratite fungice și candidoze orale; onicomicoze, cauzate de dermatofiți
și/sau levuri; Micoze sistemice: aspergiloze și candidoze sistemice, criptococoze (incluzând
meningita cu criptococcus), histoplasmoze, sporotrichoze, paracoccidioidomicoze,
blastomicoze și alte tipuri rare de micoze sistemice sau tropicale.

Contraindicații

Orungal este contraindicat pacienților care au

dovedit hipersensibilitate la medicament sau la unul
din componenții săi. Orungal este contraindicat in
timpul sarcinii, exceptând tratamentul micozelor
sistemice, unde potențialele beneficii depășesc
eventuala afectare a fetusului. Femeile cu potențial de sarcină in timpul ciclului menstrual, și
care sunt sub tratament cu Orungal, trebuie să ia măsuri adecvate de contracepție.

Precauții

Aciditate gastrică scăzută: absorbția este afectată atunci când aciditatea gastrică este
scăzută. La pacienții care primesc medicamente de neutralizare a acidității gastrice (de ex:
hidroxid de aluminiu) acestea trebuie luate la cel puțin două ore de la administrarea

64
Orungalului. La pacienții cu aclorhidrie, cum ar fi pacienții cu SIDA și cei care iau supresoare
ale secreției gastrice (de ex. antagoniștii H2, inhibitorii pompei protonice) se recomandă
administrarea Orungalului cu un lichid acidulat. Uz pediatric: De vreme ce datele clinice de
administrare a itraconazolului la copii sunt limitate, este indicat ca itraconazolul să nu fie
folosit la această vârstă, decât dacă beneficiile depășesc riscurile potențiale. Este indicată
monitorizarea funcțiilor hepatice la pacienții care primesc un tratament continuu pe o perioadă
mai mare de 1 lună și la pacienții care dezvoltă simptome de genul: anorexie, greață,
vărsături, oboseală, dureri abdominale sau culoare închisă a urinei. Dacă simptomele sunt
anormale, tratamentul trebuie oprit.

Interacțiuni

Agenții de inducere enzimatică cum ar fi rifampicina sau fenitoinul, pot să reducă

semnificativ biodisponibiliatatea orală a itraconazolului, necesitând monitorizarea
concentrațiilor plasmatice ale acestuia atunci când se co-administrează cu astfel de agenți.
Itraconazolul poate inhiba metabolizarea produselor farmaceutice care sunt metabolizate de
familia citocromului 3A, rezultând creșterea și/sau prelungirea efectelor acestora, incluzând
efectele secundare. Exemple cunoscute sunt: terfenadina, astemizolul, cisapridul, inhibitorii
HMG-CoA reductazei precum lovastatina, midazolam oral și triazolam. Acești agenți nu ar
trebui administrați in timpul tratamentului cu itraconazol. Dacă midazolam este administrat
i.v. se recomandă precauție deoarece efectul sedativ se poate prelungi. Anticoagulantele orale,
digoxina, cyclosporin A, metilprednisolonul sistemic, vinca-alkaloizii și posibil tacrolimus;
dozarea acestor medicamente, dacă sunt administrate simultan cu itraconazol, ar trebui redusă,
dacă se consideră necesar. Blocanții lanțului dihidropiridin calciu și chinidina; pacienții
trebuie monitorizați pentru efectele secundare, ex: edem și tinitus/scăderea auzului. Dacă este
necesar, doza acestor medicamente va trebui redusă. Studiile in vitro au demonstrat că nu
există interacțiuni in legarea proteică din plasmă intre itraconazol și imipramina, propranolol,
diazepam, cimetidina, indometacin, tolbutamid și sulfametazin. Nu s-au semnalat interacțiuni
intre itraconazol și AZT (zidovudina). Nu s-au observat efecte asupra metabolizării
etinilestradiolului și noretisteronului de către itraconazol.

Sarcină și alăptare

Administrat in doze mari la șobolani cu sarcina (40mg /kg/zi sau chiar mai mult)și la
șoareci (80 mg /kg/zi sau mai mult), itraconazolul a mărit incidența anormalităților fătului și a
produs efecte adverse asupra embrionului. Nu există studii referitoare la folosirea

65
itraconazolului de către femeile gravide. Prin urmare, itraconazolul ar trebui prescris femeilor
însărcinate cu micoze numai dacă beneficiile terapeutice justifică riscurile asupra fătului.
Numai o mică parte de itraconazol este excretată in laptele uman. Prin urmare, beneficiile
terapiei cu Orungal trebuie evaluate pentru a justifica un potențial risc asupra alăptării.

Efecte asupra capacității de a conduce sau de a lucra cu mașini

Nu au fost semnalate efecte de acest gen in terapia cu Orungal.

Ketoconazol, comprimate
Indicații terapeutice

Infecții micotice cu germeni sensibili la ketoconazol:

- infecții sistemice;

- infecții cutaneo-mucoase, in cazul in care aceste infecții nu au răspuns la tratament local,

datorită întinderii leziunilor sau rezistenței la alte antifungice;

- prevenirea micozelor la pacienții imunodeprimați.

Compoziție

Un comprimat conține ketoconazol 200 mg și excipienți: lactoză monohidral, amidon

de porumb, carboximetilceluloză sodică, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.

Contraindicații

Hipersensibilitate la
ketoconazol, la alte antifungice
cu structură imidazolică sau la
oricare dintre componenții
produsului.

Măsuri de precauție

In cazul in care este

necesară prescrierea
ketoconazolului la femeile
aflate la vârsta fertilă, este
necesară excluderea

66
diagnosticului de sarcină și utilizarea metodelor contraceptive in timpul tratamentului. In
timpul tratamentului cu ketoconazol s-a semnalat afectare hepatică, simptomatică sau
asimptomatică, ce poate să apară intr-un interval de câteva zile - 24 săptămâni. Mecanismul
de apariție al acestor hepatite poate fi imunoalergic. Afectarea hepatică este cel mai adesea de
tip citolitic, uneori de tip colestalic. In majoritatea cazurilor, afectarea hepatică a fost de
intensitate moderată și a dispărut in mai puțin de 2 luni de la întreruperea tratamentului. S-au
semnalat și cazuri letale, in care factorii agravanți au fost:

- întârzierea stabilirii diagnosticului de hepatopatie și a întreruperii tratamentului antimicotic;

- tratamentele anterioare cu griseofulvină sau cu medicamente hepatotoxice.De aceea înaintea

instituirii tratamentului sunt necesare:

- anamneză atentă;

- dozarea transaminazelor;

- atenționarea pacientului asupra necesitații de aîntrerupe imediat tratamentul și de a anunța

urgent medicul in cazul apariției următoarelor semne și simptome;

-febră, prurit, astenie, dureri abdominale, greață,vărsături, urină închisă la culoare, materii
fecale decolorate, icter - in acest caz se impune determinarea imediată a transaminazelor.In
timpul tratamentului cu ketoconazol este necesară monitorizarea transaminazelor și fosfatazei
alcaline, indeosebi in cazul administrării cu durată de peste o lună. Pacienții la care au apărut
reacții alergice sau de hipersensibilitate după administrarea topică de derivați de imidazol, nu
trebuie tratați cu ketoconazol pe cale orală. Ketoconazolul trebuie administrat in timpul mesei,
pentru a realiza o absorbție digestivă mai bună.

Interacțiuni

Asocieri contraindicate:

- antihistaminice blocante H, nesedative (astemizol, terfenadina, ebastina) - risc crescut de

tulburări de ritm ventriculare, indeosebi de torsada vârfurilor, datorită scăderii metabolizării
hepatice a antihistaminicelor de către ketoconazol;- cisaprida - risc crescut de tulburări de ritm
ventriculare, îndeosebi de torsada vârfurilor;

- triazolam - creșterea concentrațiilor sale plasmatice, datorită scăderii metabolizării sale

hepatice, cu creșterea efectului sedativ.

67
Asocieri neindicate:- alcool etilic - ketoconazolul are acțiune de tip disulfiram (apar bufeuri,
inroșirea feței, vărsături, tahicardie);

- midazolam - creșterea concentrațiilor sale plasmatice prin diminuarea metabolizării hepatice,

cu creșterea efectului sedativ.

Asocieri care necesită prudență:

- anticoagulante orale - deoarece ketoconazolul este un derivat de imidazol, nu se poate

exclude riscul de potențare a efectelor anticoagulantelor orale;- busulfan - creșterea riscului de
afectare hepatică la copii, in cazul in care ketoconazolul se asociază cu dozemari de busulfan;

- ciclosporina, tacrolimus - risc de creștere a concentrațiilor plasmatice ale imunodepresivelor

(prin inhibarea metabolizării lor) și a creatininemiei;

- didanozina - scăderea absorbției ketoconazolului, datorită creșterii pH-ului gastric

(comprimatul de didanozină conține un antiacid); este necesară administrarea ketoconazolului
cu 2 ore înainte sau cu 6 ore după didanozina;

- izoniazida - scăderea concentrațiilor plasmatice ale ketoconazolului; sunt necesare

administrarea medicamentelor la intervale de cel puțin 12 ore, supravegherea concentrațiilor
plasmatice ale ketoconazolului și adaptarea dozei;

- metilprednisolon administrat injectabil - risc de creștere a concentrațiilor plasmatice ale

metilprednisolonului; sunt necesare supraveghere clinică, eventual adaptarea dozei;

- rifampicina - scăderea concentrațiilor plasmatice și ale eficacității celor două antiinfecțioase

(rifampicina - inducție enzimatică, ketoconazol - scăderea absorției intestinale); sunt necesare
creșterea intervalului dintre cele două antiinfecțioase la 12 ore, supravegherea concentrațiilor
plasmatice ale ketoconazolului și eventual, adaptarea dozei;

- săruri, oxizi și hidroxizi de aluminiu și de calciu - scăderea absorbției digestive a

ketoconazolului, datorită creșterii pH-ului gastric; administrarea preparatelor antiacide trebuie
făcută la distanță de cel puțin 2 ore față de ketoconazol.

Sarcină și alăptarea

Studiile efectuate la animale au evidențiat efecte teratogene la doze mari de

ketoconazol. Până in prezent nu există suficiente date pentru a evalua riscul teratogen sau
fetotoxic al ketoconazolului in cazul administrării sale in timpul sarcinii. Nu se recomandă

68
utilizarea ketoconazolului in timpul sarcinii. Totuși dacă in timpul tratamentului cu
Ketoconazol apare sarcina, nu se recomandăîntreruperea sarcinii, ci prudență și supraveghere
prenatală. Ketoconazolul se excretă in laptele matern. Deoarece nu se cunosc efectele asupra
sugarului, se recomandă prudență, eventual întreruperea alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Deoarece poate provoca vertij, ketoconazolul poate afecta capacitatea de a conduce

vehicule sau de a folosiutilaje.

Doze și mod de administrare

Adulți: doza uzuală este de un comprimat de Ketoconazol (200 mg) pe zi, administrat
oral in timpul mesei.

La pacienții cu micoze sistemice grave, doza poate fi crescută la 400 mg pe zi.

Copii: doza uzuală este de 4-7 mg/kg si zi.

Reacții adverse

In timpul administrării ketoconazolului pot să apară următoarele reacții adverse;

- hepatotoxicitate (a se vedea Precauții);

- foarte rar, ginecomastie;

- cefalee, vertij;

- greață, vărsături, diaree;

- prurit, erupții cutanate, urticarie.

Supradozaj

Nu s-a semnalat nici un caz de intoxicație acută accidentală cu ketoconazol. In caz de

supradozaj sunt necesare lavaj gastric (dacă pacientul este conștient) sau diureză osmotică și
tratament simptomatic sub supraveghere medicală intr-un serviciu specializat.

69
 Locasalen, unguent
Compoziție

Substanțe active: 6a, 9-

difluoro-11b,17,21-trihidroxi-16a-
metil-pregna-1,4-diene-3,20-dion
21-pivalic (=pivalat de
flumetazon), acid salicilic.
Excipienți: adeps lanae.

Acțiune terapeutică

Corticosteroid local cu acid

salicilic.

Farmacodinamică

Pivalatul deflumetazon este un glucocorticoid sintetic difluorinat, cu acțiune moderată

locală. Exercită efecte antiinflamatoare, antialergice, vasoconstrictoare și antiproliferative. In
afecțiunile cutanate inflamatorii de diverse tipuri și origini, el conferă o ameliorare promptă și
elimină pruritul. Efectele multiple ale glucocorticoizilor se atribuie unui mecanism complex,
in care intervine și legarea de receptorii citoplasmatici specifici. Pe lângă efectele keratolitice
și scuamolitic, acidul salicilic are și proprietăți moderate antibacteriene și antimicotice. In
plus, acesta servește la stabilizarea mantalei acide protectoare a tegumentului. Adăugarea
acidului salicilic favorizează penetrarea glucocorticoidului inadâncimea stratului cornos,
accelerând și intensificând, in același timp, efectele acestuia.

Indicații

Afecțiuni cutanate inflamatorii care răspund la corticosteroizi, neinfectate, de variate

tipuri și localizări, mai ales asociate cu hiperkeratoză: eczeme seboreice, eczeme de contact,
dermatite atopice (la pacienții de orice vârstă), fotodermite, psoriazis vulgar, lichen plan,
neurodermatite localizate, hiperkeratoze palmare și plantare.

Mod de administrare

Locasalen-ul se aplică pe zonele afectate in pelicula subțire de 1-2 ori pe zi, in funcție
de severitatea bolii, după care se masează ușor.In funcție de locul și tipul leziunilor, zona

70
afectată va fi protejată de un pansament poros, de obicei nefiind necesar pansamentul ocluziv.
In caz de intârziere a răspunsului terapeutic sau a unei ameliorări nesemnificative, efectul
Locasalen-ului poate fi potențat prin aplicarea de pansamente ocluzive, insăpe timp scurt.
Tratamentul afecțiunilor cutanate cronice (psoriazis, eczeme cronice) nu se suprimă brusc.

Condiții de păstrare: Locasalen-ul se va proteja de căldură.

Contraindicații

Afecțiuni virale cutanate (ex.: varicela, erupții post-vaccinare, herpes simplex, herpes
zoster), afecțiuni micotice ale pielii, sifilis, tuberculoză cutanată, acnee rosacee, dermatite
periorale, acnee vulgară, aplicații perioculare, hipersensibilitate la componenții Locasalen-
ului.

Reacții adverse

Rar: la locul aplicării semne moderate de iritație, precum senzație de arsură, prurit sau
erupție.

Cazuri izolate: atrofie moderată a pielii, tratamentul trebuie întrerupt dacă reacțiile
adverse se intensifică. Locasalen-ul poate avea efecte nefavorabile asupra funcției
adrenocorticale (izolat putând determina apariția sindromului cushing). Acidul salicilic
absorbit transcutan din Locasalen nu are efecte sistemice.

Printre alte reacții adverse intâlnite in tratamentul cu glucocorticoizi se numără: alergia

de contact, modificări ale pigmentației pielii sau infecții secundare. In particular, după o
perioadă indelungată de aplicații pe zone întinse, sub pansamente ocluzive sau pe zone in care
pielea este foarte permeabilă (față, axile), asemenea preparate pot agrava striae rubrae
distensae, telangiectazia, purpura, acneea steroida.

Precauții

In situații excepționale, când Locasalen-ul se aplică in cantități mari, pe suprafețe

tegumentare întinse sau sub pansamente ocluzive, tratamentul se va face numai sub
supraveghere medicală. Tratamentul îndelungat, in special pe pielea feței, trebuie întotdeauna
evitat, indiferent de vârsta pacientului. Dacă se constată un început de dereglare a funcției
adrenocorticale, trebuie evaluat riscul, in special când preparatul este utilizat pe zone întinse
și/sau sub pansamente ocluzive. Se administrează cu precauție copiilor, a căror piele este mai
sensibilă. Aplicarea sub pansamente ocluzive trebuie să se facă pe o perioadă limitată și pe

71
suprafețe reduse. In cazul pacienților cu tulburări renale, la aplicare repetată pe zone întinse
de piele, trebuie să se aibă in vedere posibilitatea absorbției salicilatului. Dacă există infecții
severe bacteriene sau micotice, se va asocia un tratament adecvat. Locasalen-ul nu este indicat
să fie aplicat pe membrane sau conjunctive.

Sarcină și alăptare

Experiențele pe animale au demonstrat posibilitatea corticosteroizilor de a induce

anomalii fetale. Întrucât studiile umane lipsesc, se recomandă administrarea cu precauție a
Locasalen-ului in timpul sarcinii și in special in primele 3 luni. Aceste precauții se referă la
aplicarea Locasalen-ului pe zone întinse, sub pansamente ocluzive și pe o perioadă
îndelungată. Nu se cunoaște posibilitatea trecerii Lăcașele-ului in laptele matern, motiv pentru
care administrarea acestuia la femeile care alăptează se va face după o corectă evaluare a
raportului beneficiu terapeutic / risc pentru copii.

Farmacocinetică

Absorbția transcutană a pivalatului de flumetazon, care chiar in condiții extreme este

minimă, se mărește prin prezența acidului salicilic. Când cele două substanțe combinate sunt
aplicate in mod repetat și pe suprafețe tegumentare întinse, se observă o diminuare moderată
și temporară a funcției adrenocorticale. Acidul salicilic se absoarbe numai in mică măsură din
unguent. După aplicarea locală, chiar și pe zone tegumentare întinse, nivelul plasmatic total
este cu mult inferior celui asociat reacțiilor sistemice toxice. Locasalen-ul unguent reduce
pierderile de apă din piele și are o acțiune emolientă și hidratantă a pielii.

Izocononazol rominko 600 mg, ovule

Mod de prezentare

Substanța activă este nitratul de izoconazol. Un ovul conține nitrat de izoconazol 600
mg. Celelalte componente sunt gliceride de semisinteză.

Nu utilizați Izoconazol Rominko:

- dacă sunteți alergic (hipersensibil) la nitrat de izoconazol sau la oricare dintre celelalte
componente ale Izoconazol Rominko.

- in același timp cu diafragmele din latex sau prezervative.

Sfaturi practice:

72
- toaleta cu un săpun cu pH neutru sau alcalin

- tratamentul trebuie să se asocieze cu igiena riguroasă (purtarea lenjeriei din bumbac,

evitarea dușurilor vaginale, evitarea utilizării tampoanelor interne pe perioada tratamentului)
și, in măsura in care este posibil, cu eliminarea factorilor favorizanți.

Sarcină și alăptarea

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări inainte de

a lua orice medicament. IZOCONAZOL ROMINKO poate fi utilizat in timpul sarcinii numai
dacă medicul consideră absolut necesar. In timpul alăptării, IZOCONAZOL ROMINKO
poate fi utilizat la recomandarea medicului.

Cum se utilizează Izoconazol Rominko

Luați întotdeauna Izoconazol Rominko exact așa cum v-a prescris medicul curant.
Trebuie să discutați cu medicul
dumneavoastră sau farmacistul dacă nu
sunteți sigur. Doza recomandată este de un
ovul in administrare unică, seara la
culcare. In cazul micozelor recidivante
administrarea se repetădupă 3 zile.

Izoconazol Rominko se introduce

in vagin, cât mai profund posibil. Pentru
introducerea ovulului așezați-vă in poziție
culcat pe spate, având picioarele depărtate și ușor îndoite. Nu se recomandă utilizarea ovulelor
in timpul perioadei menstruale. Tratamentul trebuie terminat înainte de începerea
menstruației.

Dacă utilizați mai mult decât trebuie din Izoconazol Rominko

In cazul ingestiei accidentale pot să apară greață, vărsături, amețeli. In aceste situații
contactați departamentul de urgență al celui mai apropiat spital.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, Izoconazol Rominko poate provoca reacții adverse, cu toate

că nu apar la toate persoanele.Riscul de reacții adverse sistemice este mic.

73
Foarte rar (la mai puțin din 1 din 10000 pacienți) pot să aparăreacții alergice generale, in
special urticarie și edem Quinke. La nivel local, se pot observa senzații de arsură sau prurit in
timpul primelor 24 de ore de la administrare. Dacă aceste simptome sunt severe și persistă
trebuie informat medicul.

Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă
nemenționată in acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau
farmacistului.

Budesonid forte, aerosol

Compoziție

Substanța activă -Budesonid mite: budesonide 10 mg trioleat de sorbitan lecitină de

soia purificată triclorofluorometan diclorodifluorometan.

-Budesonid forte: budesonide 40 mg.

aditivi: trioleat de sorbitan, lecitină de soia purificata, triclorofluorometan,

diclorodifluorometan.

Acțiune terapeutică

Budesonidul este un glucocorticoid administrat pe cale inhalatorie, cu acțiune

antiinflamatorie puternică, neavând la
doze terapeutice efecte secundare
sistemice, caracteristice
glucocorticoizilor.

Indicații

Budesonid mite/forte este indicat

in profilaxia crizelor de astm bronșic, in
special la pacienții care suferă de crize de
astm bronșic in ciuda utilizării
bronhodilatatorilor, care folosesc
medicamente antiastmatice in tratament
cronic, in special dacă dozele de

74
bronhodilatatoare trebuie crescute, care folosesc glucocorticoizi sistemici și intenționează să
reducă doza sau să întrerupă terapia cu glucocorticoizi orali.

Mod de administrare

Tratamentul cu Budesonid sub formă de aerosol trebuie strict monitorizat de către

medic. In cazul in care medicul nu recomandă altfel, Budesonid trebuie administrat prin
inhalare de două ori pe zi, dimineața, înainte de micul dejun și seara, înainte de culcare. Se
recomandă utilizarea de spacere.

Adulți: Budesonid forte: 400-600 g/zi (doze inițiale); 2-8 inhalații/zi (doze divizate) Doze de
întreținere Budesonid forte: 200-400 g/zi (doze inițiale); 1-2 inhalații/zi (doze divizate)

Budesonid forte: 200 g/zi (doze inițiale); 4 inhalații/zi (doze divizate)

Copii: Budesonid mite: 100-400 g/zi (doze inițiale); 2-8 inhalații/zi (doze divizate)

Budesonid mite: 50-200 g/zi (doze inițiale) 1-4 inhalații/zi (doze divizate)

După fiecare inhalare spălați-vă pe dinți (curățați și protezele dentare) și clătiți-vă cu apă
pentru a vă proteja de candidoze. Dacă Budesonid trebuie administrat pe termen lung, atunci
se recomandă cea mai scăzută doză eficientă. Pentru a beneficia pe deplin de proprietățile
preparatului și pentru siguranța tratamentului, pacientul trebuie să fie instruit cum să
folosească corect inhalatorul. Pacienții care au dificultăți in coordonarea inhalării cu
eliberarea aerosolului trebuie sfătuiți să folosească spacerele Aeropoz. Toți pacienții trebuie
să fie informați că numai administrarea regulată de Budesonid, chiar și in perioadele
asimptomatice, poate garanta eficacitatea maximă a terapiei.Terapia eficientă necesită
utilizarea adecvată a inhalatorului. Medicamentul poate fi administrat copiilor numai de către
adulți sau dacă sunt supravegheați de adulți. Agitați bine flaconul înainte de administrarea
medicamentului și apăsați o dată sau de două ori valva dozatoare. Inhalarea trebuie efectuată
după următoarele indicații: îndepărtați capacul protector; agitați bine flaconul de fiecare dată
înainte de utilizare; expirați adânc; țineți flaconul in poziție verticală și puneți buzele pe piesa
bucală. Săgeata de pe etichetă și baza flaconului trebuie să fie îndreptate in sus; când inspirați
adânc apăsați baza flaconului și apoi țineți-vă respirația timp de câteva secunde, îndepărtați
piesa bucală și expirați; puneți capacul protector peste piesa bucală a flaconului.

Contraindicații

Reacții alergice la substanța activă sau la oricare din componenții preparatului. Afonie.

75
Precauții

Necesitatea de a mări doza de bronhodilatatoare (agoniști ai receptorilor beta 2) indică

un regim farmacoterapeutic insuficient. Exacerbarea bruscă a simptomelor la pacienții cu
astm bronșic poate fi periculoasă pentru viața pacientului și necesită inițierea terapiei cu
glucocorticoizi sau mărirea dozelor de glucocorticoizi deja administrați. Budesonid nu este
recomandat in cazul crizelor terminale de astm. Administrarea de Budesonid are drept scop
prevenirea crizelor la pacienții cu astm bronșic. Intreruperea crizelor de astm bronșic necesită
administrarea de bronhodilatatoare, de ex. salbutamol.

Administrarea prelungită a dozelor mari de Budesonid poate duce la inhibarea axului

hipofizo-suprarenalian și la apariția tulburărilor de creștere la copii. Tratamentul cu
Budesonid nu trebuie întrerupt rapid. Precauții speciale trebuie avute in vedere la tratarea
pacienților cu tuberculoză pulmonară activă sau care au suferit de tuberculoză. Vocea
guturalăînainte de începerea terapiei necesită consultarea unui medic specialist, deoarece
simptomele se pot exacerba in timpul tratamentului. De asemenea, sunt necesare precauții
speciale in cazul pacienților cu infecții pulmonare micotice și infecții virale ale tractului
respirator. Pacienții cu micoze pulmonare trebuie tratați cu medicamente antimicotice.

Pacienții care folosesc glucocorticoizi din cauza atrofiei renale și la care administrarea trebuie
să fie inhalatorie, necesiă o monitorizare specială de către medic. Tratamentul cu Budesonid
inhalator trebuie începutin faza stabilă a bolii. Inițial, in prima săptămână, Budesonid este
administrat concomitent cu doza de întreținere a glucocorticoidului administrat oral. Treptat
doza de glucocorticoid administrat oral trebuie redusă, dar reducerea nu trebuie făcută mai des
decât o dată pe săptămână. Întreruperea administrării orale de glucocorticoizi trebuie făcuta pe
o bază justificativă, cu excepția cazurilor in care analiza obiectivă confirmă existența
insuficienței suprarenaliene.

Majoritatea pacienților pot începe cu succes utilizarea de Budesonid inhalator in locul terapiei
glucocorticoide sistemice, totuși, înainte ca suprarenalele să fie complet funcționale este
necesară, in mod obișnuit, o terapie glucocorticoidă sistemică (in special dacă apar situații
stresante, de ex. traume, infecții severe, intervenții chirurgicale etc.). Acești pacienți trebuie să
aibă in permanență la ei o notă specială scrisă in care să informeze despre necesitatea de
administrare a glucocorticoizilor sistemici, de ex. in caz de accidente grave. Pentru o anumită
perioadă de timp acești pacienți trebuie să primească glucocorticoizi sistemici in cazuri de
exacerbare a obturării bronșice datorate, de ex., infecțiilor tractului respirator.

76
Trecerea de la tratamentul sistemic la cel glucocorticoid topic poate dezvălui simptome
alergice care au fost mascate (datorită terapiei glucocorticoide), de ex. eczeme sau febra
fânului. Dacă aceste simptome apar, se recomandă administrarea de antihistaminice, sistemic
sau topic.

Sarcină și alăptare

Budesonid poate fi administrat femeilor însărcinate numai dacă, in opinia medicului,

beneficiile pentru mamă sunt mai mari decât riscurile pentru făt. Până acum nu există date
care să confirme siguranța utilizării Budesonid in timpul sarcinii. Testele efectuate pe animale
au demonstrat că administrarea de budesonide la animalele gestante poate duce la tulburări ale
dezvoltării intrauterine ale fătului, de ex. gura de lup sau dereglări de creștere intrauterină.
Aceste patologii au fost datorate administrării sistemice de doze mari de glucocorticoizi.
Budesonid administrat topic in inhalații, nu produce efecte secundare sistemice specifice
tratamentului glucocorticoid deoarece medicamentul acționează numai topic la nivelul
plămânilor. Nu sunt disponibile informații cu privire la pătrunderea budesonidului in lapte in
timpul lactației. Este puțin probabil ca budesonidul, după ce a fost inhalat, să se regăsească in
concentrații semnificative in laptele lăuzelor. Totuși, in ceea ce privește administrarea
budesonidului inhalator la femeile care alăptează, riscurile potențiale și beneficiile trebuie
întotdeauna cântărite și analizate cu grijă.

Reacții adverse

Candidozele cavității bucale și faringelui au fost raportate la câțiva pacienți, in special

la cei care au suferit deja de infecții fungice. Dacă apar astfel de cazuri, pacienților trebuie să
li se administreze medicamente antimicotice, totuși tratamentul cu Budesonid nu trebuie
întrerupt. Unii pacienți pot avea senzația de arsură la nivelul gâtului și voce răgușită. Pentru
prevenirea acestor complicații, după fiecare inhalație cu Budesonid pacienții trebuie să-și
clătească gura și să facă gargara cu apă. In timpul tratamentului inhalator cu Budesonid poate
apărea spasmul bronșic paradoxal. In aceste cazuri, inhalațiile trebuie întrerupte iar un alt mod
de administrare a medicamentului trebuie luat in considerare.

Orungal, capsule
Indicații

Orungal este indicat pentru tratamentul următoarelor afecțiuni: afecțiuni ginecologice:

candidoză vulvovaginală; afecțiuni dermatologice și oftalmologice: pitiriazis versicolor,

77
dermatomicoze, keratite fungice și candidoze orale; onicomicoze, cauzate de dermatofiți
și/sau levuri; Micoze sistemice: aspergiloze și candidoze sistemice, criptococoze (incluzând
meningita cu criptococcus), histoplasmoze, sporotrichoze, paracoccidioidomicoze,
blastomicoze, și alte tipuri rare de micoze sistemice sau tropicale.

Doze și mod de administrare

Pentru o absorbție optimă, este esențial ca Orungal să fie administrat imediat după o
masă principală.

• Luați intotdeauna Orungal 100 mg capsulele imediat după masă, deorece acest lucru ajută
organismul dumneavoastră să folosească acest medicament.

• Înghițiți capsulele întregi cu o cantitate mică de apă;

• Pentru a asigura o absorbție corectă in organism a medicamentului Morunglav capsule, este

necesar ca aciditatea din stomac să fie suficientă. Din acest motiv, medicamentele care
neutralizează acidul gastric nu trebuie luate cu minimum 1 orăînainte de administrarea
Morunglav capsule sau nu trebuie administrate mai repede de 2 ore după administrarea
Morunglav capsule. Din același motiv, dacă utilizați medicamente care opresc producerea de
acid in stomac, trebuie să luați Morunglav capsule împreună cu o băutură nedietetica de tip
cola.

• Cât Morunglav trebuie sa luați și pentru ce perioadă de timp, depinde de tipul de ciupercă și
de locul infecției. Medicul dumneavoastră vă va spune ce trebuie să faceți.

Doze

Candidoză vaginală

2 capsule/zi – o singură zi

Dermatomicoza

Doza depinde de infecția

dumneavoastră. Medicul
dumneavoastră vă va spune
cum trebuie administrat:

• 2 capsule/zi timp de 7 zile sau

• 1 capsulă/zi timp de 15 zile sau

78
• 1 capsulă/zi timp de 30 zile

Tinea palmo-plantara 1 capsulă/zi timp de 30 de zile.

Pitiriasis versicolor 2 capsule/zi timp de 7 zile.

Tinea corporis, tinea cruris 1 capsulă/zi timp de 15 zile.

Candidoza orofaringiană 1 capsulă pe zi timp de 15 zile.

Micoza unghiilor 2 capsule/zi timp de 3 luni.

Aspergiloza, criptococoza, histoplasmoza, profilaxia in neutropenie, asociat tratamentului

SIDA 2 capsule/zi. Durata tratamentului va fi stabilită de medic in funcție de răspunsul la
tratament.

Administrarea la copii și vârstnici

Deoarece datele despre utilizarea itraconazol la vârstnici sau copii sunt limitate,
utilizarea lui la aceste categorii de pacienți este recomandată numai dacă potențialele beneficii
depășesc riscurile.Utilizarea la pacienții cu insuficiență renală. Poate fi luată in considerare o
ajustare a dozei de către medic.

Acțiune terapeutica

Prezentare farmaceutică: Orungal este un agent sintetic cu un larg spectru antimicotic,

disponibil in capsule roz și bleu, fiecare conținând 100 mg itraconazol intr-o formulare pentru
administrare orală. Ceilalți ingredinți sunt: sucroza, amidon de porumb, sirop de amidon
hidrolizat, hipromeloza și macrogol (formulare F5). Capsula in sine conține: dioxid de titan,
indigotindisulfură de sodiu, eritrozina sodică și gelatină.

Farmacodinamica: Itraconazol, un derivat triazolic, este activ impotriva infecțiilor cu

dermatofiți (Trichophyton spp., Microsporum spp., Epidermophyton floccosum), levuri
(Cryptococcus neoformans, Pityrosporum spp., Candida spp., incluzând C. albicans, C.
glabrata si C. krusei), Aspergillus spp., Histoplasma spp., Paracoccidioides brasiliensis,
Sporothrix schenckii, Fonsecaea spp., Cladosporium spp., Blastomyces dermatitidis, și
diverse alte levuri sau fungi. Studii in vitro au demonstrat că itraconazol impiedică sinteza
ergosterolului in celulele fungilor. Ergosterolul este un component vital al membranei celulare
a ciupercilor. Împiedicarea acestei sinteze conduce in final la un efect antimicotic.

79
Farmacocinetica: biodisponibilitatea orală a itraconazolului este maximă când este luat
imediat după o masă principala. Concentrațiile plasmatice maxime sunt atinse după 3-4 ore de
la administrarea unei doze orale. Eliminarea din plasmă este bifazică, cu un timp de
înjumătățire de o zi până la o zi și jumătate. In timpul administrării îndelungate, nivelul
plasmatic de echilibru este atins după 1-2 săptămâni. Nivelele plasmatice de echilibru ale
itraconazolului la 3-4 ore de la administrare, sunt de 0, 4 mcg/ml (100 mg o data/zi), 1,1
mcg/ml (200 mg o data/zi) și 2,0 mcg/ml (200 mg de două ori/zi). Legarea de proteinele
plasmatice a itraconazolului este de 99, 8%. Concentrația de itraconazol in sânge este de 60%
față de cea plasmatică. Acumularea in țesuturile keratinoase, in special in piele, este de până
la 4 ori mai mare decât in plasmă, iar eliminarea itraconazolului este legată de regenerarea
epidermei. In contrast cu nivelele plasmatice care devin nedetectabile in 7 zile de la încetarea
tratamentului, nivelele terapeutice in piele persistă timp de 2-4 săptămâni dupăîntreruperea
unui tratament de 4 săptămâni. Nivelele de itraconazol au fost detectate in cheratina unghiilor
intr-o săptămână de la inceperea tratamentului și au persistat cel puțin 6 luni dupăîncetarea
tratamentului de 3 luni. Itraconazol este de asemenea prezent in sebum și, intr-o proporție mai
mică in sudoare. Concentrațiile din plămâni, rinichi, ficat, oase, stomac, mușchi, sunt de 2
până la 3 ori mai mari decât concentrațiile din plasmă. Nivelele terapeutice in țesutul vaginal
sunt menținute timp de 2 zile dupăîntreruperea unui tratament de 3 zile cu 200 mg pe zi, și
timp de 3 zile dupăîntreruperea unui tratament de o zi cu 200 mg de două ori/zi. Itraconazol
este metabolizat extensiv de către ficat, intr-un mare număr de metaboliți. Unul dintre
metaboliți este hidroxi-itraconazol, care are o activitate antifungică in vitro comparabilă cu
itraconazolul. Nivelele antifungice ale itraconazolului măsurate prin bioteste sunt de 3 ori mai
mari decât cele măsurate prin cromatografie lichidă de înaltă performanță. Excreția fecală a
itraconazolului variază intre 3 -18 % din doză, iar excreția renală a acestuia este mai mică de
0, 03% din doză. Circa 35% din doză este excretată sub formă de metaboliți in urină, intr-o
săptămână.

Compoziție

Orungal este un agent sintetic cu un larg spectru antimicotic, disponibil in capsule roz
și bleu, fiecare conținând 100 mg itraconazol intr-o formulare pentru administrare orală.
Ceilalți ingredinți sunt: sucroză, amidon de porumb, sirop de amidon hidrolizat, hipromeloza
și macrogol (formulare F5). Capsula in sine conține: dioxid de titan, indigotindisulfură de
sodiu, eritrozină sodică și gelatină.

80
Contraindicații

Orungal este contraindicat pacienților care au dovedit hipersensibilitate la medicament

sau la unul din componenții săi. Orungal este contraindicat in timpul sarcinii, exceptând
tratamentul micozelor sistemice, unde potențialele beneficii depășesc eventuala afectare a
fetusului. Femeile cu potențial de sarcină, in timpul ciclului menstrual, și care sunt sub
tratament cu Orungal, trebuie să ia măsuri adecvate de contracepție.

Măsuri de precauție

Aciditate gastrică scăzută: absorbția este afectată atunci când aciditatea gastrică este
scăzută. La pacienții care primesc medicamente de neutralizare a acidității gastrice (de ex:
hidroxid de aluminiu) acestea trebuie luate la cel puțin două ore de la administrarea
Orungalului. La pacienții cu aclorhidrie, cum ar fi pacienții cu SIDA și cei care iau supresoare
ale secreției gastrice (de ex. antagoniștii H2, inhibitorii pompei protonice) se recomandă
administrarea Orungalului cu un lichid acidulat. Uz pediatric: de vreme ce datele clinice de
administrare a itraconazolului la copii sunt limitate, este indicat ca itraconazolul să nu fie
folosit la această vârstă, decât dacă beneficiile depășesc riscurile potențiale. Este indicată
monitorizarea funcțiilor hepatice la pacienții care primesc un tratament continuu pe o perioadă
mai mare de o lună și la pacienții care dezvoltă simptome de genul: anorexie, greață,
vărsături, oboseală, dureri abdominale sau culoare închisă a urinei. Dacă simptomele sunt
anormale, tratamentul trebuie oprit. La pacienții cu enzime hepatice crescute, tratamentul nu
trebuie început decât dacă beneficiile așteptate depășesc riscul unei afectări hepatice.
Itraconazol este metabolizat cu preponderență in ficat. Biodisponibilitatea orala la pacienții
cirotici este oarecum scăzută. Este indicată o monitorizare a concentrațiilor plasmatice de
itraconazol și totodată o adaptare a dozei, când este necesar. In cazul apariției unei neuropatii
care poate fi atribuită Orungalului, tratamentul trebuie intrerupt. Disfuncții renale:
biodisponibilitatea itraconazolului poate fi mai scăzută la pacienții cu insuficiență renală. Se
recomandă monitorizarea concentrațiilor plasmatice de itraconazol și o adaptare a dozei.

Interacțiuni: agenții de inducere enzimatică cum ar fi rifampicina sau fenitoinul, pot să

reducă semnificativ biodisponibiliatatea orală a itraconazolului, necesitând monitorizarea
concentrațiilor plasmatice ale acestuia atunci când se co-administrează cu astfel de agenți.
Itraconazolul poate inhiba metabolizarea produselor farmaceutice care sunt metabolizate de
familia citocromului 3A, rezultând creșterea și/sau prelungirea efectelor acestora, incluzând
efectele secundare. Exemple cunoscute sunt: terfenadina, astemizolul, cisapridul, inhibitorii

81
HMG-CoA reductazei precum lovastatina, midazolam oral și triazolam. Acești agenți nu ar
trebui administrați in timpul tratamentului cu itraconazol. Dacă midazolam este administrat
i.v. se recomandă precauție deoarece efectul sedativ se poate prelungi. Anticoagulantele orale,
digoxina, cyclosporin A, metilprednisolonul sistemic, vinca-alkaloizii și posibil tacrolimus;
dozarea acestor medicamente, dacă sunt administrate simultan cu itraconazol, ar trebui redusă,
dacă se consideră necesar. Blocanții lanțului dihidropiridin calciu și chinidina; pacienții
trebuie monitorizați pentru efectele secundare, ex: edem și tinitus/scăderea auzului. Dacă este
necesar, doza acestor medicamente va trebui redusă. Studiile in vitro au demonstrat că nu
există interacțiuni in legarea proteică din plasmă intre itraconazol și imipramina, propranolol,
diazepam, cimetidină, indometacin, tolbutamid și sulfametazin. Nu s-au semnalat interacțiuni
intre itraconazol și AZT (zidovudină). Nu s-au observat efecte asupra metabolizarii
etinilestradiolului și noretisteronului de către itraconazol.

Sarcină și alăptare:

Administrat in doze mari la șobolani cu sarcină (40mg /kg/zi sau chiar mai mult)și la
șoareci (80 mg /kg/zi sau mai mult), itraconazolul a mărit incidența anormalităților fătului și a
produs efecte adverse asupra embrionului. Nu există studii referitoare la folosirea
itraconazolului de către femeile gravide. Prin urmare, itraconazolul ar trebui prescris femeilor
însărcinate cu micoze numai dacă beneficiile terapeutice justifică riscurile asupra fătului.
Numai o mică parte de itraconazol este excretată in laptele uman. Prin urmare, beneficiile
terapiei cu Orungal trebuie evaluate pentru a justifica un potențial risc asupra alăptării.

Efecte asupra capacității de a conduce sau de a lucra cu mașini:

Nu au fost semnalate efecte de acest gen in terapia cu Orungal.

Prezentare farmaceutică:

Orungal este un agent sintetic cu un larg spectru antimicotic, disponibil in capsule roz
si bleu, fiecare conținând 100 mg itraconazol intr-o formulare pentru administrare orală.
Ceilalți ingredienți sunt: sucroza, amidon de porumb, sirop de amidon hidrolizat, hipromeloza
și macrogol (formulare F5). Capsula in sine conține: dioxid de titan, indigotindisulfura de
sodiu, eritrozină sodică și gelatină.

Farmacodinamică:

Itraconazol, un derivat triazolic, este activ împotriva infecțiilor cu dermatofiți

(Trichophyton spp., Microsporum spp., Epidermophyton floccosum), levuri (Cryptococcus
82
neoformans, Pityrosporum spp., Candida spp., incluzând C. albicans, C. glabrata si C. krusei),
Aspergillus spp., Histoplasma spp., Paracoccidioides brasiliensis, Sporothrix schenckii,
Fonsecaea spp., Cladosporium spp., Blastomyces dermatitidis, și diverse alte levuri sau fungi.
Studii in vitro au demonstrat că itraconazol impiedică sinteza ergosterolului in celulele
fungilor. Ergosterolul este un component vital al membranei celulare a ciupercilor.
Împiedicarea acestei sinteze conduce in final la un efect antimicotic.

Farmacocinetică:

Biodisponibilitatea orală a itraconazolului este maximă când este luat imediat după o
masă principală. Concentrațiile plasmatice maxime sunt atinse după 3-4 ore de la
administrarea unei doze orale. Eliminarea din plasmă este bifazică, cu un timp de înjumătățire
de o zi până la o zi și jumătate. In timpul administrării îndelungate, nivelul plasmatic de
echilibru este atins după 1-2 săptămâni. Nivelele plasmatice de echilibru ale itraconazolului la
3-4 ore de la administrare, sunt de 0, 4 mcg/ml (100 mg o dată/zi), 1,1 mcg/ml (200 mg o
dată/zi) și 2,0 mcg/ml (200 mg de două ori/zi). Legarea de proteinele plasmatice a
itraconazolului este de 99, 8%. Concentrația de itraconazol in sânge este de 60% față de cea
plasmatică. Acumularea in țesuturile keratinoase, in special in piele, este de până la 4 ori mai
mare decât in plasmă, iar eliminarea itraconazolului este legată de regenerarea epidermei. In
contrast cu nivelele plasmatice care devin nedetectabile in 7 zile de la încetarea tratamentului,
nivelele terapeutice in piele persistă timp de 2-4 săptămâni dupăîntreruperea unui tratament de
4 săptămâni. Nivelele de itraconazol au fost detectate in cheratina unghiilor intr-o săptămână
de la începerea tratamentului și au persistat cel puțin 6 luni dupăîncetarea tratamentului de 3
luni. Itraconazol este de asemenea prezent in sebum și, intr-o proporție mai mică in sudoare.
Concentrațiile din plămâni, rinichi, ficat, oase, stomac, mușchi, sunt de 2 până la 3 ori mai
mari decât concentrațiile din plasmă. Nivelele terapeutice in țesutul vaginal sunt menținute
timp de 2 zile dupăîntreruperea unui tratament de 3 zile cu 200 mg pe zi, și timp de 3 zile
dupăîntreruperea unui tratament de o zi cu 200 mg de două ori/zi. Itraconazol este metabolizat
extensiv de către ficat, intr-un mare număr de metaboliți. Unul dintre metaboliți este hidroxi-
itraconazol, care are o activitate antifungică in vitro comparabilă cu itraconazolul. Nivelele
antifungice ale itraconazolului măsurate prin bioteste sunt de 3 ori mai mari decât cele
măsurate prin cromatografie lichidă de înaltă performanță. Excreția fecală a itraconazolului
variază intre 3 -18 % din doză, iar excreția renală a acestuia este mai mică de 0, 03% din
doză. Circa 35% din doză este excretată sub formă de metaboliți in urină, intr-o săptămână

83
Reacții adverse

Cele mai frecvent raportate, in asociere cu folosirea Orungalului, au fost cele de

origine gastrointestinală, precum: dispepsie, greață, dureri abdominale și constipație. Mai
puțin frecvent au fost raportate efecte adverse care includ: cefalee, o creștere reversibilă a
enzimelor hepatice, dereglări menstruale, amețeală, reacții alergice (prurit, rush, urticarie,
angioedem). Au fost raportate cazuri izolate de neuropatie periferică și sindrom Stevens-
Johnson, pentru ultimul nu a fost stabilită o cazualitate. Pentru pacienții care primesc
tratament prelungit (aprox. 1 lună) și care se află sub multiplă patologie și medicație
concomitentă, au fost observate cazuri de hipopotasemie, edem, hepatită sau căderea părului.

Supradozare: nu sunt disponibile date. In cazul unui supradozaj accidental, trebuie luate
măsuri încă din prima oră de la ingestie, fiind necesar lavaj gastric. Dacă se consideră necesar,
se poate administra cărbune activ. Itraconazolul nu poate fi îndepărtat prin hemodializă. Nu
există disponibil vreun antidot specific.

Forma de prezentare:

Morunglav se prezintă sub formă de capsule roz și bleu, conținând 100 mg de

itraconazol livrate in cutii cu blistere cu 4, 6 sau 15 sau 60 capsule.

Condiții de depozitare:

Capsulele de Orungal trebuie depozitate la temperaturi intre 15 - 30 grade Celsius, la

loc uscat. A nu se ține la îndemâna copiilor.

Reacții adverse posibile

Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de itraconazol:

Frecvente(afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori):

- durere de cap,

- durere abdominală,

- greață.

Mai puțin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori):

- inflamația sinusurilor,

- inflamația mucoasei nazale,

84
- infecții ale căilor respiratorii superioare,

- reacții de hipersensibilitate,

- diaree,

- constipație,

- vărsături,

- digestie dificilă,

- gaze la intestine,

- tulburări ale funcției hepatice,

- erupții cutanate,

- erupții cutanate circumscrise însoțite sau nu de mâncărime,

- mâncărimea pielii,

- tulburări ale menstruației.

Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):

- scăderea numărului de leucocite,

- boala serului,

- umflarea feței, mâinilor și picioarelor,

- reacții alergice severe,

- creșterea trigliceridelor,

- scăderea sensibilității tactile,

- tulburări ale gustului,

- amorțeli sau furnicături in mâini și picioare,

- vedere dublă sau încețoșată,

- pierderea temporară sau permanentă a auzului,

- țiuituri in urechi,

85
- activitate insuficientă a inimii,

- respirație dificilă,

- inflamația pancreasului,

- toxicitate hepatică,

- creșterea bilirubinei,

- reacții cutanate severe însoțită de ulcerații, durere, formare de vezicule,

- căderea părului, sensibilizarea pielii la expunerea la lumină,

- micționări frecvente și însoțite de usturimi.

Loceryl, soluție externa

Indicații

Onicomicoze cauzate de dermatofiți, levuri și mucegaiuri. Dermatomicoze cauzate de

dermatofiti: tinea pedis (piciorul atletului), tinea cruris, tinea inguinalis, tinea corporis, tinea
manuum; pitiryazis versicolor; Candidoza cutanata.

Contraindicații

Lacul pentru unghii și crema Loceryl nu trebuie refolosite de către pacienții care au
prezentat hipersensibilitate la tratament.

Precauții

Datorită lipsei experienței clinice, copiii - in special copiii foarte mici și sugarii - nu
trebuie tratați cu Loceryl.

Sarcină și alăptare

Expunerea iepurilor gestanți la doze sistemice mari de amorolfină a dus la o creștere

ușoară a resorbției embrionice (embriotoxicitate), ținând cont de expunerea sistemică la
amorolfina extrem de redusă prin utilizarea lacului pentru unghii și a cremei, riscul fetal la
oameni pare a fi neglijabil. Crema nu trebuie să fie aplicată pe zone largi și/sau erodate și de
asemenea nu trebuie folosit tratamentul ocluziv cu cremă in cursul sarcinii și al alăptării.

86
Reacții adverse

După aplicarea lacului unghial,

ocazional s-a constatat o senzație trecătoare
de arsură ușoară in zona unghială, cauzată
posibil de excipientul diclormetan.
Ocazional, iritații cutanate ușoare - sub
formă de eritem, prurit sau senzație de arsură
- au apărutin cursul tratamentului cu cremă.
Observație specială: se vor avea in vedere
următoarele: utilizarea unui lac de unghii
cosmetic (ojă) sau a unghiilor artificiale trebuie evitată in cursul tratamentului cu Loceryl (lac
pentru unghii).

Acțiune terapeutică

Loceryl este un antimicotic topic. Amorolfina aparține unei noi clase chimice. Efectul
său fungistatic sau fungicid se bazează pe alterarea membranei celulare fungice, ținta primară
fiind biosinteza sterolilor. Conținutul in ergosterol scade, o dată cu acumularea de steroli
atipici, steric non-plani. Amorolfina are un spectru larg de acțiune. Este eficienta impotriva
unor: levuri (candida, Malassezia sau Pityrosporum, Cryptococcus); dermatofiți
(Trichophyton, Microsporum, Epidermophyton); mucegaiuri (Alternaria, Hendersonula,
Scopulariopsis); dermatiacee (Cladosporium, Fonsecaea, Wangiella); fungi dimorfi
(Coccidioides, Histoplasma, Sporotrix). Cu excepția speciei Actinomyces, bacteriile nu sunt
sensibile la amorolfină. Propionibacterium acnes nu este decât slab sensibilă. Amorolfina din
lacul pentru unghii penetrează și difuzează prin placa unghială, acumulându-se in concentrații
eficiente la nivelul patului unghial, unde accesul la fungi este dificil. Absorbția sistemică a
ingredientului activ este neglijabilă prin acest tip de aplicație, iar concentrația sistemică
rămâne sub limita detectabilității (0,5 ng/ml) chiar și după un an de utilizare. Amorolfina din
cremă penetrează rapid și complet până in straturile profunde ale pielii. Cu toate acestea,
concentrația ingredientului activ a fost sub limita detectabilității (0,5 ng/ml) chiar și după
tratamente de lungă durată. Absorbția sistemică a substanței marcate a fost decelabilă ( 10%)
doar după aplicarea unui pansament ocluziv.

Mod de administrare

87
 Onicomicoze: lacul pentru unghii se va aplica pe unghiile afectate de la nivelul
mâinilor sau picioarelor, o dată sau de două ori pe săptămână. Pacientul trebuie să aplice lacul
de unghii in felul următor: inaintea primei aplicări de Loceryl, este esențial ca zonele afectate
ale unghiei (in special suprafața unghiei) să fie abrazate cât mai amănunțit cu putință,
utilizându-se pila de unghii prevăzută. Suprafața unghiei trebuie apoi curățată și degresată,
folosindu-se o compresă impregnată (cea prevăzută). Înaintea reaplicării de Loceryl, unghiile
afectate trebuie din nou abrazate conform indicației, ele trebuind in orice caz curățate inițial
cu compresa impregnată, pentru a se înlătura lacul restant.

Atenție: pilele utilizate pentru unghiile bolnave nu trebuie folosite și pentru unghiile
sănătoase; Cu una dintre spatulele reutilizabile prevăzute, lacul pentru unghii se va aplica pe
întreagasuprafață a unghiei bolnave și se va lăsa să se usuce. Pentru fiecare unghie care
trebuie tratată, se va înmuia spatula in lacul pentru unghii, și se va șterge excesul de lac de
interiorul gâtului flaconului. După utilizare, spatula se va curăța cu aceeași compresă
impregnată, folosită înainte pentru curățarea unghiilor. Flaconul trebuie închis bine după
fiecare utilizare. Dacă se lucrează cu solvenți organici (diluanți, alcool etc.), trebuie purtate
mănuși impermeabile pentru a proteja lacul Loceryl de pe unghii. Tratamentul trebuie
continuat fără întrerupere, până ce unghia se regenerează, iar zonele afectate sunt in final
vindecate. Durata necesară tratamentului depinde in mod esențial de intensitatea și localizarea
infecției. In general, durata este de șase luni (unghiile de la degetele mâinilor) și de nouă, până
la douăsprezece luni (unghiile de la degetele picioarelor).

Loceryl, cremă
Acțiune terapeutică

Loceryl este un antimicotic topic.Amorolfina aparține unei noi clase chimice. Efectul
său fungistatic sau fungicid se bazează pe alterarea membranei celulare fungice, ținta primară
fiind biosinteza sterolilor. Conținutul in ergosterol scade, odată cu acumularea de steroli
atipici, steric non-plani. Amorolfina are un spectru larg de acțiune. Este eficientăîmpotriva
unor: levuri (candida, Malassezia sau Pityrosporum, Cryptococcus); dermatofiti
(Trichophyton, Microsporum, Epidermophyton); mucegaiuri (Alternaria, Hendersonula,
Scopulariopsis); dermatiacee (Cladosporium, Fonsecaea, Wangiella); fungi dimorfi
(Coccidioides, Histoplasma, Sporotrix). Cu excepția speciei Actinomyces, bacteriile nu sunt
sensibile la amorolfina. Propionibacterium acnes nu este decât slab sensibilă. Amorolfina din
lacul pentru unghii penetrează și difuzează prin placa unghială, acumulându-se in concentrații

88
eficiente la nivelul patului unghial, unde accesul la fungi este dificil. Absorbția sistemică a
ingredientului activ este neglijabilă prin acest tip de aplicație, iar concentrația sistemică
rămâne sub limita detectabilității (0,5 ng/ml) chiar și după un an de utilizare. Amorolfina din
cremă penetrează rapid și complet până in straturile profunde ale pielii. Cu toate acestea,
concentrația ingredientului activ a fost sub limita detectabilității (0,5 ng/ml) chiar și după
tratamente de lungă durată. Absorbția sistemică a substanței marcate a fost decelabilă ( 10%)
doar după aplicarea unui pansament ocluziv.

Indicații

Onicomicoze cauzate de
dermatofiti, levuri și mucegaiuri.
Dermatomicoze cauzate de dermatofiți:
tinea pedis (piciorul atletului), tinea
cruris, tinea inguinalis, tinea corporis,
tinea manuum; pitiryazis versicolor,
Candidoza cutanata.

Mod de administrare

Crema se va aplica pe zonele tegumentare afectate, o dată pe zi (seara). Tratamentul

trebuie continuat fără întrerupere, până la vindecarea clinică și apoi încă câteva zile. Durata
necesara tratamentului depinde de specia de fungi și de localizarea infecției. In general,
tratamentul trebuie continuat timp de cel puțin două sau trei săptămâni. In cazul micozelor
piciorului, sunt necesare până la șase săptămâni de terapie.

Contraindicații

Lacul pentru unghii și crema Loceryl nu trebuie refolosite de către pacienții care au
prezentat hipersensibilitate la tratament.

Precauții

Datorită lipsei experienței clinice, copiii - in special copiii foarte mici și sugarii - nu
trebuie tratați cu Loceryl.

Sarcină și alăptare

Expunerea iepurilor gestanți la doze sistemice mari de amorolfina a dus la o creștere

ușoară a resorbției embrionice (embriotoxicitate), ținând cont de expunerea sistemică la

89
amorolfina extrem de redusă prin utilizarea lacului pentru unghii și a cremei, riscul fetal la
oameni pare a fi neglijabil. Crema nu trebuie să fie aplicată pe zone largi și/sau erodate și de
asemenea nu trebuie folosit tratamentul ocluziv cu cremă in cursul sarcinii și al alăptării.

Reacții adverse

Ocazional, iritații cutanate ușoare - sub formă de eritem, prurit sau senzație de arsură -
au apărut in cursul tratamentului cu cremă.

Klion d 100, comprimate vaginale

Indicații

Tratamentul local al infecțiilor vaginale tricomoniazice și micotice.

Doze și mod de administrare

In cazul infecției tricomoniazice, se introduce, intravaginal, un ovul/zi (seara, înainte

de culcare), timp de 10 zile consecutiv; concomitent, in aceste 10 zile, se administrează câte o
tabletă orală de Klion-D 100, de 2 ori pe zi (dimineața și seara), in timpul mesei sau după
masă. Se recomandă ca partenerul sexual să urmeze, in același timp, tratament cu tablete de
Klion, in administrare orală. Dacă tratamentul nu a fost eficient, se poate repeta cura de 10
zile de administrare. In cazul infecției cu candida, se administrează, zilnic, câte un ovul (se
introduce intravaginal), seara, înainte de culcare, timp de 10 zile.

Compoziție

Fiecare ovul (tabletă pentru administrare intravaginală) conține 100 mg metronidazol

și 100 mg azotat de miconazol.

Acțiune terapeutică

Metronidazolul se utilizează in tratamentul tricomoniazei, atât in administrare locală,

cât și in administrare orală. Azotatul de miconazol se utilizează, mai ales, ca tratament local,
acționând ca antimicotic împotriva dermatofiților, candidei și ca bacteriostatic, împotriva
cocilor gram pozitivi și bacteriilor. Scopul aplicării locale a combinației acestor două
medicamente este tratamentul local al tricomoniazei, dar și prevenirea micozei vaginale
apărute, deseori, după tratamentul cu metronidazol. Preparatul poate fi administrat și
intratamentul micozei vaginale, independent de tratamentul cu metronidazol.

Contraindicații

90
 Primul trimestru de sarcină.

Măsuri de precauție

Este interzis consumul de

alcool, in timpul tratamentului cu
Klion; este interzisă, de asemenea,
activitatea sexuală. In cazul
tratamentului ineficient, se va folosi
un alt tricomonacid sistemic și/sau
fungicid.

Reacții adverse

Administrarea concomitentă
cu Klion - tablete pentru
administrare orală poate duce la
apariția unor reacții adverse ca:
cefalee, gust amar, greață, diaree.
Aceste simptome dispar spontan, la
întreruperea tratamentului. Când se utilizează tablete de Klion - pentru administrare orală, mai
ales in cazul repetării tratamentului, se recomandă urmărirea tabloului sanguin, deoarece
Klion, fiind un nitroderivat, poate induce leucopenie moderata.

Sostatin, comprimate
Compoziție

Comprimate conținând ketoconazol 200 mg și excipienți.

Acțiune terapeutică

Antimicotic activ față de dermatofiți, Candida, Coccidioides, Histoplasma,

Blastomyces și mai puțin activ față de Cryptococcus si Aspergillus.

Indicații

Micoze cauzate de agenți sensibili, având diferite localizări (piele, păr, unghii), când
tratamentul local este insuficient: micoze ale tubului digestiv, vagin, micoze sistemice
localizate sau diseminate.

91
Doze și mod de administrare

Oral, adulți: 200-400 mg/zi intr-o priză, la mese.

Copii: 3 mg/kg corp/zi.

Durata tratamentului:

-2-8 săptămâni in dermatomicoze și pitiriazis,

-3-12 luni in onicomicoze cu candida,

-4-6 săptămâni in micoze digestive,

-5 zile in candidoza vaginală, tratament acut și 6 luni pentru prevenirea recăderilor.

Contraindicații

Infecții cu germeni rezistenți la produs, encefalite micotice, infecții micotice in zona

S.N.C. (meningoencefalita), afecțiuni grave hepatice și renale.

Reacții adverse

Grețuri, vomă, algii abdominale, constipație sau diaree, erupții, prurit, fotofobie,
afectare hepatică, ginecomastie.

92
 CONCLUZII

Practica farmaceutică m-a făcut să conştientizez importanta bolilor , gravitatea şi răspândirea

lor, dar şi principalele produse ce sunt indicate „pacienţilor”.

Toate acestea şi faptul că şi în viaţa personală am avut cunoştinţe care sufereau de boli ale
pielii, au făcut ca să-mi aleg ca temă pentru proiectul de diplomă: „Antimicoticele”, pentru a
putea recomanda viitorilor „pacienţi” produse utile, ajutându-i să şi le aleagă pe cele eficiente.

Această lucrare cuprinde partea teoretică pe baza datelor culese din literatura de specialitate
consultată.

In lucrare se prezintă consideraţii generale privind:

- anatomia şi fiziologia pielii;

- afecţiuni la nivelul pielii şi cauzele acestora;

- produsele şi medicamentele folosite în tratamentul acestora.

Mulţumesc colectivului de profesori de la Școala Sanitară Postliceală de Stat Buzău, care mi-a
îndrumat paşii dezvăluindu-mi toate tainele materiilor predate de-a lungul celor 3 ani de
studiu, de la anatomie, biologie până la farmacotoxicologie, forme farmaceutice, chimie,
comunicare etc. pregătindu-mă astfel pentru frumoasa meserie de asistent farmacist.

Mulţumesc doamnei dirigintă farmacist Androne Andreea pentru ajutorul şi sprijinul acordat
în efectuararea lucrării de diplomă şi pentru toate sfaturile şi învăţăturile date.

93
 BIBLIOGRAFIE

1.Popovici, Iuliana; Lupuleasa, Dumitru - Tehnologie farmaceutică

Volumul 2 - Editura Polirom Iaşi 2008

2.Cristea, Aurelia, Nicoleta - Farmacologie generală

Editura Didactică şi Pedagocică, Bucureşti 2004

3.Cristea, Aurelia, Nicoleta - Tratat de farmacologie

Editura Medicală, Bucureşti 2005

4.Farmacopeea Română ediţia a-X-a

Editura Medicală, Bucureşti 2010

5.Haulica - Fiziologie Umană ediţia a-II-a

Editura Medicală, Bucureşti 2006

6.Agenda Medicală 2006-2007

Editura Medicală, Bucureşti 2006

7.Dobrecu, Dumitru; Negreș, Simona; Subțirică, Victoria; Dobrescu, Liliana; Popescu,

Ruxandra - Memomed 2010

Editura Minesan, Bucureşti 2010

8.Lupuleasa, Dumitru; Fica, Cornelia; Emese, Șipoș - Tehnologie farmaceutică (manual pt.
studenţi şi asistenţi de farmacie)

Editura Carol Davilla.

94