TEMA PROIECTULUI:

ANTICOAGULANTE

1
 Motto:

,,Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea.’’
Hipocrate

2
 Motivaţie

Profesia de asistent medical are o istorie mai veche de cel puţin câteva mii de ani şi a
îmbrăcat diferite forme. Medicina greacă, în colecţia hipocratică, în capitolele care tratează
despre legi, precizează că ,,pentru a-ţi însuşi meştesugul medicinii este necesar înainte de
toate o predispoziţie naturală: dacă aceasta lucrează împotriva toate sunt zadarnice’’. Este
uimitor cum mai bine de 2000 de ani, medicina din şcoala hipocratică a făcut această remarcă
de înaltă ţinută etică.
În medicină, etica înseamnă comportarea morală a personalului medical faţă debolnav,
colegi, familie, societate şi faţă de sine.
Aplicarea metodelor medicale de tratament bazate pe o înaltă tehnicitate, extinderea şi
întărirea muncii profilactice, lărgirea sferei de activitate şi de respectare a cadrelor medii
reprezintă necesitatea introducerii unei pregătiri tehnice, pregătire care poate fi clădită numai
pe o bază solidă de cultură generală. Astfel a luat naştere asistenta medicală, cadru mediu cu
înalte cunoştinţe de tehnici generale şi de specialitate la reprezentarea unui cadru relativ nou
neexistent în trecut în reţelele noastre, care preia o serie de sarcini ale medicului, contribuind
în acelaşi timp la îngrijirea activă a bolnavului.
Profesiunea de asistent medical face parte din categoria celor mai nobile meserii.
Înseamnă muncă în echipă, înseamnă curaj, dăruire, mai înseamnă să uiţi problemele şi
nevoile tale, punând pacienţii pe un loc prioritar, chiar înaintea familiei tale. Această meserie
înseamnă să ştii să asculţi cu răbdare şi înţelegere, să sfătuieşti bolnavii, să le inspiri
încredere,să înţeleagă că toate acţiunile ce le inteprinzi sunt spre beneficiul lor, că ceea ce
facem le va uşura suferinţa, iar calitatea vieţii se va îmbunătaţi.
Pacienţii trebuie să găsească în fiecare dintre noi un sprijin, un suflet cald, blând, să
ştie că este important pentru noi ca ei să se simtă bine, să fie mulţumiţi de calitatea îngrijirilor
acordate. Pacienţii trebuie să simtă că ne oferim ajutorul fără a aştepta recompense din partea
lor şi singura compensare fiind faptul că se simt mai bine, că durerea a fost îndepărtată sau
ameliorată iar zâmbetul ce ni-l oferă este cel mai de preţ lucru. Această profesie îţi acordă o
împlinire sufletească, o imensă bucurie că poţi fi util şi de ajutor unei persoane aflate în
suferinţă ce are nevoie nu doar de medicamente şi investigaţii ci şi de o persoană bine
instruită, cu respect de sine şi de semeni, ce ştie să ofere un zâmbet.
Rolul asistentului de farmacie în cadrul sistemului de sănătate este unul deloc
neglijabil deoarece, în cele mai multe cazuri, pacientul care prezintă o problemă medicală este
tentat să apeleze la automedicaţie şi se va prezenta la farmacie.

3
 Asistentul de farmacie, alături de farmacist, are menirea şi obligaţia de a evalua cât
mai corect nevoile pacientului, de a stabili dacă ar putea fi vorba de o problemă medicală
gravă care impune un consult medical, iar în cazul în care este o problemă medicală minoră,
va consilia şi va informa corect şi complet pacientul cu privire la medicamentele pe care i le
va elibera numai dacă va considera că este necesar.
Însă, pentru ca asistentul de farmacie să poată obţine toate informaţiile care îi sunt
necesare, pacientul trebuie să coopereze şi este recomandat ca acesta să fie educat şi să se
autoeduce în acest sens, deoarece, subliniem, rolul asistentului de farmacie nu este acela de a
elibera medicamentul pe care pacientul îl solicită, ci de a stabili cu cât mai multă acurateţe
nevoile reale ale pacientului.
În exercitarea profesiei sale, asistentul de farmacie trebuie să respecte Regulile de
bună practică farmaceutică, aprobate prin OMS nr. 1552/2004. Practica farmaceutică are drept
scop prepararea şi eliberarea medicamentelor, oferirea altor produse şi servicii pentru
îngrijirea sănătăţii, sprijinirea persoanelor şi a societăţii în ansamblu pentru a le utiliza cât mai
judicios în vederea obţinerii efectului terapeutic maxim şi al evitării efectelor secundare.
Asistenţii de farmacie au obligaţia profesională şi morală de a se asigura că serviciile
pe care le furnizează fiecărui pacient sunt de calitate adecvată. Activitatea farmaceutică
trebuie să fie focalizată pe eliberarea medicamentelor şi a altor produse pentru sănătate, cu o
informare şi consiliere adecvate pentru pacient şi o urmărire atentă a efectelor utilizării
acestora.
Rolul profesional al asistentului de farmacie este acela de a milita pentru o prescriere
raţionala şi economică, precum şi pentru utilizarea corespunzătoare a medicamentelor.
Informarea pacienţilor are o importanţă deosebită pentru o utilizare adecvată a
medicamentelor, deoarece o informare inexactă sau o înţelegere greşită a unor aspecte pot
conduce la un eşec al tratamentului. O informare corectă a pacientului îi va permite acestuia
să ia decizii juste asupra tratamentului medicamentos, facilitând comunicarea efectivă între
pacient şi asistentul de farmacie.
Informaţia trebuie formulată şi prezentată pacientului potrivit gradului său de
înţelegere, asistentul de farmacie având şi obligaţia de a prezenta echilibrat beneficiile şi
riscurile medicamentelor.
De asemenea, asistentul de farmacie va depune în permanenţă eforturi pentru
convingerea pacienţilor privitor la importanţa citirii de către aceştia a informaţiilor despre
medicamentul pe care îl vor lua şi pentru a-i încuraja să pună toate întrebările utile referitor la
acel medicament. Sfatul asistentului de farmacie poate fi dat, în afara comunicării orale, şi în
forma scrisă.

4
 Contraindicaţiile, interacţiunile medicamentoase, eventualele efecte secundare
menţionate în prospectul medicamentului, trebuie prezentate şi accentuate pentru fiecare
pacient în parte, de fiecare dată când se eliberează medicamentul respectiv.
La eliberarea medicamentelor, asistentul de farmacie trebuie să utilizeze toate
cunoştinţele în domeniu, cu privire la aspectul fizicochimic al medicamentului, va verifica
data expirării şi integritatea ambalajului, astfel încât să garanteze calitatea medicamentelor la
data eliberării acestora din farmacie. Asistentul de farmacie, alături de farmacist, va milita in
permanenta pentru utilizarea rationala a medicamentelor.
Am ales această temă pentru că fiecare om trebuie să ştie că este mai uşor de prevenit
decât de tratat o boală şi că depinde de fiecare dintre noi cum ne îngrijim propriul nostru
organism.
Sper ca această lucrare sa fie interesantă, dar mai ales utilă, intenţia mea fiind aceea de
a face oamenii sa devină mai interesaţi de propria lor sănătate şi de a înţelege că pot evita
apariţia unor afecţiuni, dacă îşi vor acorda puţin mai multă atenţie şi grija organismului lor.

5
 CUPRINS

Motto...........................................................................................................................2
Motivaţie ....................................................................................................................3
CAP.I Coagularea sângelui.........................................................................................7
I.1. Definiţie şi generalităţi..............................................................................7
[Link] Anticoagulante...............................................................................................13
II.1 Definiţie...................................................................................................13
II.2. Clasificare...............................................................................................13
II.3 Medicamente anticoagulante – prospecte................................................20
CAP. III Norme generale de securitate şi protecţia muncii în domeniul sanitar.........32
Bibliografie..................................................................................................................36
Anexe...........................................................................................................................37

6
 CAPITOLUL I
COAGULAREA SÂNGELUI

I.1 Definiţie şi generalităţi

Prima descriere sumară a procesului de coagulare datează din 1905 şi aparţine lui
Morawitz: acesta consideră că în plasmă există un precursor inactiv, protrombina, care în
prezenţa tromboplastinei plachetare şi a ionilor de calciu se activează, generând trombina
activă - care la rândul său acţionează asupra fibrinogenului solubil din plasmă, transformându-
l în fibrină insolubilă - ce formează matricea trombusului roşu, definitiv.
Această schemă a procesului de coagulare a rămas în esenţă valabilă şi astăzi, complicându-se
totuşi prin descrierea a numeroşi alţi factori cu rol în diversele etape ale procesului.
Coagularea sângelui face parte dintr-un sistem complex de reacţii hemostatice care
cuprinde factori vasculari, celulari şi plasmatici.

Cinci proteaze – enzime care catalizează descompunerea peptidelor din aminoacizi

(factorii coagulării VII, IX, X, protrombina şi proteina C) acţionează împreună cu alţi cinci
cofactori (factorul tisular, factorul V, VIII, trombomodulina şi proteina S) pentru a controla
generarea fibrinei în cadrul hemostazei fiziologice.
Aceasta este compusă din patru domenii funcţionale, interdependente: coagularea,
anticoagularea, fibrinoliza şi antifibrinoliza. În momentul activării sistemului coagulării, în

7
cadrul acestor patru domenii sunt iniţiate o serie de procese: domeniile coagulant şi
anticoagulant sunt în competiţie în ceea ce priveşte formarea cheagului, iar domeniile
fibrinolitic şi antifibrinolitic sunt în competiţie în ceea ce priveşte îndepărtarea cheagului.
Plachetele sunt structuri subcelulare care provin din megacariocitele din măduva
osoasă. Acestea au, alături de monocite, un rol esenţial în coagulare.
Plachetele aderă la colagenul endovascular şi între ele şi formează în acest fel o
barieră care opreşte pierderea de sânge. În al doilea rând, facilitează formarea reţelei de
fibrină la locul leziunii vasculare.

Factorii coagulării şi alte substanţe implicate în coagularea sângelui

Factorii procoagulanţi au fost descrişi în perioada 1944 - 1958, pe baza cercetărilor
efectuate pe bolnavi cu anomalii de coagulare. Faptul că aceste cercetări s-au finalizat
simultan în diferite laboratoare şi condiţii a generat o serie de confuzii şi discuţii cu privire la
identitate şi nomenclatură.
Din 1962, la propunerea lui Wright, s-a generalizat folosirea unei nomenclaturi
standardizate, utilizând cifrele romane. Factorii au fost numerotaţi în ordinea descoperirii lor.
În această nomenclatură nu există factorul VI, iar factorii sunt descrişi sub formă inactivă, de
precursori. Starea activă este indicată prin adăugarea literei a la cifra corespunzătoare. În
această clasificare, componenta lipidică nu este menţionată.
- I – fibrinogen – formează cheagul de fibrină;
- II – protrombina – forma activă (IIa) activează I, V, VII, XIII, proteina C, plachetele
- Factorul tisular – cofactor al VIIa;
- Calciu – necesar legării factorilor de coagulare de fosfolipid;
- V – proaccelerina, factorul labil – cofactor pentru X, cu care formează protrombinaza;
- VI – forma activată a V;
- VII – proconvertina, factorul stabil – activează IX, X;
- VIII – factorul antihemofilic A – cofactor pentru IX, cu care formează tenaza;
- IX – factor Christmas, antihemofilic B – formează tenaza împreună cu VIII, activează X;

8
- X – factor Stuart-Prower – formează protrombinaza cu V, activează II;
- XI – antecedent al tromboplastinei plasmatice, antihemofilic C – activează XII, IX şi
prekalikreina;
- XII – factor Hageman – activează prekalikreina şi fibrinoliza;
- XIII – factor stabilizator al fibrinei – formarea legăturilor între monomerii de fibrină;
- Factor von Willebrand – se leagă de VIII, mediază adeziunea plachetară;
- Prekallikreina – activează XII şi Kininogenul cu greutate moleculară mare (HMWK);
- HMWK – activare reciprocă cu XII, XI şi prekalikreina;
- Fibronectina – mediază adeziunea celulară;
- Antitrombina III – inhibă IIa, Xa şi alte proteaze;
- Heparin cofactor II – inhibă IIa, cofactor pentru heparină şi dermatan sulfat (antitrombina
minoră);
- Proteina C – inactivează Va şi VIIIa;
- Proteina S – cofactor pentru proteina C activată;
- Proteina Z – mediază adeziunea trombinei la fosfolipide şi stimulează degradarea X de
Protein Z-related protease inhibitor (ZPI);
- ZPI – degradează X (în prezenţa proteinei Z) şi XI;
- Plasminogen – este convertit la plasmină, lizează fibrina şi alte proteine;
- Alfa 2-antiplasmina – inhibă plasmina;
- Activatorul tisular al plasminogenului (tPA) – activează plasminogenul;
- Urokinaza – activează plasminogenul;
- Inhibitorul activatorului plasminogenului -1 (PAI1) – inactivează tPA şi urokinaza (PAI
endotelial);
- Inhibitorul activatorului plasminogenului -2 (PAI2) – inactivează tPA şi urokinaza (PAI
placentar);
- Factorul procoagulant din cancer – activator patologic al X, legat de statusul procoagulant
din cancer

9
 Valorile normale ale factorilor coagulării
Testul factorilor de coagulare se efectuează după ce timpul de protrombină (PT) şi
timpul parţial de troboplastină (PTT) dau rezultate anormale.
Dacă unul din teste dă rezultate anormale, deficitele de factori ai coagulării sugerate
de acestea pot fi apoi testate aparte. Teste funcţionale şi cantitative pot determina care factor
al coagulării este afectat.
Valori normale:
Factorul I (fibrinogen) 0.15-0.35 g/dl
Factorul II (protrombina) 60-140%
Factorul IV (ionii de calciu) 9-11 mg/dl
Factorul V (proaccelerina) 60-140%

Factorul VII (proconvertina) 70-130%

Factorul VIII (factorul antihemofilic A) 50-200%

Factorul IX (factorul antihemofilic B / factorul Christmas) 60-140%

Factorul X (factorul Stuart-Power) 70-130%

Factorul XI (factorul antihemolitic C) 60-140%

Factorul XII (factorul Hageman) 60-140%

Interpretarea rezultatelor
Factor Deficit Exces
Deficit cronic: afecţiuni congenitale (ex.
Afecţiuni inflamatorii (ex. artrită
afibrinogenemie, hipofibrinogenemie),
reumatoida), lezări tisulare, infecţii
Factor afecţiuni dobândite (boala hepatică şi
acute, cancer, afecţiuni coronariene,
I malnutriţie severă);
infarct miocardic, atac cerebral,
Deficit acut: coagulare intravasculară
traumatisme, fumat
diseminată, fibrinoliză anormală
Deficit congenital (afecţiune ereditară
autozomal recesivă), deficit de vitamina K,
Factor
afecţiuni hepatice severe, administrarea de Nu prezintă nicio semnificaţie
II
medicamente anticoagulante, lupus
anticoagulant

10
 Hipoparatiroidism, dieta saracă în calciu,
Hiperparatiroidism, cancer osos,
nivel scăzut de vitamina D, deficit de
Factor hipertiroidism, sarcoidoză, tuberculoză
magneziu, nivel crescut de fosfor,
IV osoasă, repaos prelungit, ingestie
pancreatită, insuficienţă renală, malnutriţie,
crescută de vitamina D, transplant renal
alcoolism
Deficit congenital (afecţiune ereditară
Factor autozomal recesivă), afecţiuni hepatice,
Nu prezintă nicio semnificaţie
V coagulare intravasculară diseminată,
fibrinoliza anormală
Deficit congenital, afecţiuni hepatice, deficit
Factor
de vitamina K, administrare de Nu prezintă nicio semnificaţie
VII
medicamente anticoagulante, malabsorbţie
Deficit congenital (afecţiune ereditară X-
Factor Inflamaţii acute, sarcină, stres,
linkata), boli autoimune, coagulare
VIII traumatisme
intravasculară diseminată
Deficit congenital (afecţiune ereditară X-
Factor linkata), deficit de vitamina K, sindrom
Nu prezintă nicio semnificaţie
IX nefrotic, afecţiuni hepatice, coagulare
intravasculară diseminată

Deficit congenital (afecţiune ereditară

Factor autozomal recesivă), amiloidoză, deficit de
Nu prezintă nicio semnificaţie
X vitamina K, afecţiuni hepatice, administrare
de agenţi antivitamina K, cancer

Factor Deficit congenital (afecţiune ereditară),

Nu prezintă nicio semnificaţie
XI lupus eritematos sistemic, afecţiuni hepatice

Deficit congenital (afecţiune ereditară

autozomal recesivă), deficit de vitamina K,
Factor
coagulare intravasculară diseminată, Nu prezintă nicio semnificaţie
XII
administrare de medicamente
anticoagulante, afecţiuni hepatice

11
 Coagularea are loc în 3 etape:
1. Prima etapă este formarea tromboplastinei. Fără ionii de calciu, formarea acesteia este
practic imposibilă şi coagularea nu va mai avea loc. Tromboplastina intervine în cea de-a
doua etapă a coagulării.
2. Vitamina K are şi ea un rol important în coagularea sângelui. În prezenţa ei, ficatul fabrică
protrombina (o proteină), care este transformată de tromboplastină în trombină.
3. Trombina transformă fibrinogenul, o substanţă ce se află în plasma sângelui, în fibrină
insolubilă, o proteină de culoare alb-cenuşie. Fibrina formează o reţea, în ochiurile căreia se
fixează elementele figurate, formându-se astfel cheagul de sânge.
Hipercoagularea cresterea riscului de formare a cheagurilor într-o arteră sau într-o
venă, şi este cauzată de o creştere a nivelului factorilor de coagulare, de o diminuare a
cantităţii de enzime anticoagulante, de o încetinire a fluxului sangvin.

12
 CAPITOLUL II
ANTICOAGULANTE

II.1 Definiţie
Anticoagulantele sunt medicamente care diminuă sau împiedică procesul coagulării
sângelui.
Coagularea reprezintă transformarea fibrinogenului solubil în fibrină insolubilă.
Anticoagulantele sunt folosite pentru prevenirea formării trombusului şi a extinderii
unui trombus deja existent. Eficacitatea anticoagulantelor este evidentă în tromboze venoase.
Efectele sunt mai slabe în trombozele arteriale în care predomina trombocitele. Sunt
utile pentru prevenirea formării trombusului în chirurgia cardiacă şi pentru reducerea apariţiei
mortalităţii după infarctul miocardic.
Unul dintre medicamentele anticoagulante cele mai cunoscute şi utilizate este
heparina.
Descoperită în 1916 de MacLean, utilizată în tratamentul maladiei tromboembolice în
1936, dar abia în 1960 eficacitatea sa clinică a fost bine demonstrată. Este o mixtură
heterogenă de polizaharide şi oligozaharide cu greutate moleculară, variind între 1500-30000
daltoni, valoarea medie fiind de 150000.
Se găseşte în mastocite, mucoasa intestinală şi multe alte ţesuturi, dar pentru obţinerea
ei se foloseşte pulmonul de bou şi mucoasa stomacului de porc.
Acţiunea anticoagulantă a heparinei este imediată, de durată relativ scurtă şi se
evidenţiază atât in vitro cât şi in vivo. Heparina acţionează asupra mai multor factori ai
coagulării, trombocitelor şi peretelui vascular.

II.2. Clasificare
Anticoagulante:
a) naturale:
 Heparina
 Calciparina (heparinat de calciu)
 Hirudina (hirudoid)
 Fraxiparine (nadroparina)
 Clexane (enoxaparina)
 Clivarin (reviparina)

13
b) de sinteză:
 Antivitaminele k:
Cumarinice şi indandionice
 Acenocumarol
 Dicumarol

a) Anticoagulante naturale

HEPARINA

Se găseşte în organism, mai ales în granulaţiile metacromatice ale mastocitelor, celule

din peretele vaselor mici, precapilare, din plămâni, ficat, splina, rinichi. Intervine în
menţinerea stării fluide a sângelui.
Este un anticoagulant fiziologic, natural, care are acţiune şi in vitro. Concentraţia
heparinei în sânge, în condiţii normale este de 0,01 - 9 mg la%.
Această concentraţie creşte în: şoc anafilactic, leucemii, după iradiaţii.

Heparina nefracţionată

Acţiunea endotelială: este o acţiune complexă, de refacere a suprafeţei endoteliale

electronegative, de eliberare a factorului de creştere derivat din celulele endoteliale, precum
şi o activitate contrară efectelor factorului de creştere trombocitar.
Acţiunea plachetară: previne agregarea trombocitară indusă de trombine, previne
adeziunea acestora la locurile cu repetate leziuni vasculare (la acest nivel se combină cu
prostaciclina).
Heparinele cu greutate moleculară mică (HGMM)
Sunt produse prin depolimerizarea heparinei native, clasice, sau nefracţionate cu
ajutorul unor procedee fizice, chimice sau biologice. Fragmentele rezultate în urma
depolimerizării au o greutate moleculară de 3-6 kD, faţă de greutatea moleculară a produsului
iniţial care este de 15 kD.
Crearea şi dezvoltarea heparinelor cu greutate moleculară mică (HGMM) s-a bazat pe
ideea de a favoriza activitatea anti-Xa în raport cu cea anti-IIa, cu scopul de a favoriza
eficacitatea antitrombotică, în paralel cu diminuarea riscului hemoragic.
Acţiunea HGMM asupra factorilor Xa şi IIa variază în funcţie de greutatea lor
moleculară. Cu cât aceasta este mai mică, acţiunea lor este mai selectiv orientată către
blocarea factorului Xa, cu efecte antitrombotice notabile şi cu riscuri hemoragice mai mici. În
schimb, heparinele fracţionate cu greutate moleculară mai mare (~6kD) au o acţiune

14
anticoagulantă mai pronunţată, blocând preferenţial activitatea trombinei şi de aceea riscul
hemoragic al administrării lor este mai ridicat.
În tabelul de mai jos sunt prezentate principalele proprietăţi ale heparinelor cu greutate
moleculară mică.
Denumire Denumire Greutate Activitate Componenta Timp
generică comercială molecular anti ionică ½
ă medie Xa/antiII
(ore)
a
Enoxaparina Clexane 4300 D 2,7 / 1 Na 4,1
Dalteparin Fragmin 5000 D 2/1 Na 2,8
Tinzaparin Logiparin/Innohep 4500 D 1,9 / 1
Nadroparin Fraxiparin 4500 D 3,2 / 1 Ca 3,7
Ardeparin Normoflo 6000 D 1,8 / 1

Faţă de heparina nefracţionată, HGMM prezintă următoarele avantaje:

O biodisponibilitate superioară;
O relaţie doză-efect constantă şi previzibilă, care face posibilă administrarea de doze
standard sau fixe;
O acţiune anticoagulantă comparabilă cu aceea a heparinei native;
O durată prelungită a efectului antitrombotic;
O administrare simplă, pe cale s.c în 1 sau 2 prize zilnice;
O monitorizare mai facilă a coagulării, prin controale rare efectuate la intervale de zile sau
săptămâni;
Rezultate clinice superioare în tratamentul sindroamelor coronariene acute;
Accidente hemoragice mai puţin numeroase şi de severitate mai redusă;
Efecte secundare majore (trombocitopenie, osteoporoză) foarte rare sau absente după
administrarea cronică.
Heparinoizii de sinteză
Cuprind două clase moleculare noi:
1. Una iniţiată de forma sintetică a pentazaharidului - situs-ul din molecula heparinică de
recunoaştere şi activare a AT-III. Aceste preparate au o activitate anti-Xa intensă, disociată de
cea anti-IIa care este mult mai slabă. Reprezentantul principal este Fondaparinux (Arixtra).
2. Una cuprinzand molecule cu actiune strict anti-Iia - antitrombinele:
Ximelagatran (Argatroban);
Hirudin (Lepirudin).

15
 INDICAŢII
1. Heparinele nefracţionate:
Tratamentul unei tromboze venoase constituite şi/sau unei embolii pulmonare, în faza
acută a unui infarct miocardic şi angor instabil, în ocluziile arteriale acute, cu scopul de a
menţine o hipocoagulabilitate pentru limitarea extinderii trombozei;
Asigurarea tratamentului anticoagulant în cursul utilizării circuitelor extracorporeale:
chirurgie cardiacă, hemodializă;
Profilaxia trombozelor venoase profunde în situaţiile favorizante;
În cursul CIVD: nu este utilizată sistematic, doar în doze mici, sub supraveghere biologică
şi sub aport substitutiv de corecţia deficitelor hemostazei.
Indicaţii mai recente:
Tramentul angorului instabil;
Adjuvant în chimioterapia antineoplazică;
Adjuvant al terapiei antiinflamatorii;
Agent modulator pentru factorii de creştere.
2. Heparinele cu greutate moleculară mică:
Tind să înlocuiască heparinele nefracţionate în tratamentul şi profilaxia bolii venoase
trombotice, embolia pulmonară, în tratamentul sindroamelor coronariene acute;
Profilaxia trombozelor după intervenţiile chirurgicale generale şi ortopedice;
Tratamentul ocluziilor arteriale acute;
Tratamentul anginei instabile;
Tratamentul CIVD;
Profilaxia şi tratamentul trombozelor venoase asociate cu bolile hematologice;
Tratamentul şi profilaxia trombofiliilor congenitale şi dobândite;
Vasculopatiile asociate transplantului medular;
Vasculite;
Profilaxia şi tratamentul afecţiunilor vasculare secundare radio şi chimioterapiei;
Controlul metastazelor (prevenirea angiogenezei).
EFECTE SECUNDARE
1. Hemoragia
Este cea mai frecventă complicaţie.
Riscul hemoragic depinde de trei variabile:
Doza zilnică de heparină;

16
 Răspunsul individual al pacientului (un APPT de 2,5 ori mai mare măreşte riscul de 10
ori);
Factorii proprii bolanavului (vârsta mai mare de 65 ani, antecedente hemoragice, operaţii
recente, traumatisme, AVC, HTA, maladie hepatică sau renală).
Dacă apar sângerări semnificative se va opri administrarea de heparină (care nu mai
produce alungirea APTT după 4 ore, timpul său de înjumătăţire fiind de 90 min).
Când sângerările persistă se injectează protamină sulfat, care va neutraliza heparina
instantaneu (1 mg protamina neutralizează 100 U heparina). Doza de protamină depinde de
nivelul heparinei circulante şi de particularitatea momentului. Dacă trebuie folosită imediat
după injectarea bolusului de 10 000 U, sunt necesare 100 mg protamină; peste 60 min sunt
necesare numai 50 mg.
În cazul folosirii heparinei prin administrarea i.v. prin perfuzie continuă, se va lua ăn
considerare ½ din cantitatea primită în ultima oră: de exemplu, dacă pacientul primeşte 10
000 U/oră, sunt necesare 5 mg protamină.
Sulfatul de protamină trebuie administrat foarte încet, pentru a preveni producerea
hipotensiunii arteriale.
2. Trombocitopenia
Este o complicaţie mai rară, dar de temut. Se descriu două forme:
- o formă precoce, cea mai frecventă, care se produce în ziua a treia de la iniţierea
tratamentului; reversibilă spontan şi care nu se însoţeşte de nici o manifestare clinică;
- o formă tardivă, care survine în ziua 7-14, brutală; se poate complica cu tromboze arteriale
şi venoase.
Tratamentul principal este oprirea administrării de heparină şi înlocuirea cu
cumarinice.
3. Rezistenţa la heparină
Mecanismul de producere se pare că ar fi prin alterarea antitrombinei. S-a observat de
asemenea în cursul hipereozinofiliei, în folosirea anticoncepţionalelor orale, în coagulopatia
de consum, în trombocitoză. Deficitul de AT III este de obicei congenital, dar apare şi în
hemodiluţie. În aceste situaţii sunt necesare doze de 800 U/Kgc în timpul intervenţiilor de by-
pass. Deficitul de AT III se tratează cu concentraţie de AT III, dintre care cel mai eficient s-a
dovedit a fi Kyberniu.
4. Ribound-ul la heparină
Multe ore după neutralizarea cu protamină în chirurgia cardiacă, pot apărea sângerări
cu prelungirea timpului de coagulare. Fenomenul, atribuit reapariţiei heparinei circulante, s-ar
explica prin eliberarea heparinei sechestrate în ţesuturi şi reintrarea în spaţiul extracelular pe

17
cale limfatică. Unele studii au evidenţiat că celulele endoteliale eliberează mai uşor heparina
pe măsură ce nivelul sanguin al protaminei scade.
Rebound-ul heparinei apare, de obicei, la o oră după heparinizare şi poate dura 4-6 sau
mai multe ore.
Doza de protamină după care s-a dezvoltat cel mai rar ribound-ul heparinic a fost de 1,
6 mg/100 U. Sunt posibile două complicaţii ale supradozajului de protamină cardiovasculare
şi anticoagulante.
5. Alte complicaţii:
Manifestări alergice, mai ales eritem pruriginos;
Reacţie anafilactică cu posibil risc letal este rară;
Osteoporoza;
Hiperaldosteronism asimptomatic sau cu hiperkaliemie;
Alterarea testelor hepatice la 5-10% din pacienţi;
Eozinofilie apare la 5-10% dintre pacienţi şi dispare la 4-8 săptămâni de la întreruperea
tratamentului;
Alopecie - după tratamentele de lungă durată;
Scăderea concentraţiei de AT III care la cei cu deficit ereditar, poate agrava riscul
tromboembolic.

b)Anticoagulante de sinteza

Antagonisti ai vitaminei K
Anticoagulantele orale - cumarinice si indandionice - sunt substante chimice de sinteza.
Actiunea anticoagulantelor orale:
- actioneaza ca antimetaboliti ai vitaminei K;
- actiunea anticoagulanta este influentata de numerosi factori: persoanele debile, hepaticii sunt
mai sensibili; in insuficienta renala actiunea este prelungita;
- femeile care alapteaza sunt mai rezistente hormonal avand efect protector.
Administrare:
- administrat 6 saptamani scade mortalitatea in infarctul miocardic;
- in afectiuni cardiace reumatismale poate fi utila pentru prevenirea emboliilor la bolnavii cu
fibrilatie arteriala ;
- in tromboza venoasa si pulmonara sunt utile pentru prevenirea trombozei postoperatorii.
Efecte teratogene – administrarea AO in primele trei luni de sarcina determina la 20-
25% dintre feti malformatii congenitale complexe cunoscute sub numele de “sindromul

18
embriopatiei warfarinice” (anomalii faciale, atrofie optica, anomalii digitale, calcificari ale
epifizelor osoase si retard psihomotor). Daca anticoagularea este necesara in timpul sarcinii
heparina trebuie folosita in primul trimestru; AO se pot introduce din luna a patra pana in luna
a opta cu reluarea heparionoterapiei in luna a noua, inaintea nasterii.

Tratamente anticoagulante in infarctul miocardic

1. Prevenirea extinderii trombului coronarian duce la imbunatatirea evolutiei infarctului;
2. Atat prevenirea trombozelor venoase ale extremitatilor inferioare cat si prevenirea formarii
trombilor murali intracardiaci duc la prevenirea emboliilor;
3. Actiunea favorabila asupra socului febrei, durerii ajuta la imbunatatirea evolutiei
infarctului;
4. Conversiunea moleculelor mari lipoproteice in molecule mici duce la ameliorarea
tulburarilor de metabolism in arteroscleroza.

Monitorizarea tratamentului cu anticoagulante orale

Cea mai larg utilizata metoda pentru monitorizarea tratamentului cu AO este timpul
de protrombina (TP sau timpul Quik). Pentru determinarea acestuia se adauga plasmei
pacientului recoltata pe citrat, un extract tisular (tromboplastina) si calciu si se masoara timpul
scurs pana la formarea cheagului de fibrina. TP determina activitatea a trei dintre cei patru
factori ai coplexului protrombinic (factorii II, VII si X); TP este sensibil si la concentratia
factorului V care nu este dependent de activare prin intermediul vitaminei K.
La inceputul tratamentului cu AO prelungirea TP se datoreste scaderii concentratiei
factorului VII care are timpul de injumatatire cel mai scurt (cinci ore). In aceasta perioada
concentratia celorlalti factori ai complexului protrombinic este normala, iar coagularea
intrinseca nu este inca influentata. Din acest motiv heparina trebuia continuata cel putin 24-48
ore dupa atingerea TP terapeutic, inainte de a lasa pacientul numai pe AO. In functie de doza
administrata initial, timpul necesar pentru instalarea actiunii anticoagulante variaza intre 2 si 7
zile.
INR-ul reprezinta raportul intre TQ bolnav si TQ martor ridicat la putere ISI care este
un indice de sensibilitate international definit pentru fiecare tromboplastina prin raport cu o
tromboplastina standard. Cu cat ISI este mai aproape de 1 cu atat tromboplastina utilizata este
mai sensibila si precizia rezultatelor este mai mare.
In perioada de incarcare cu AO, TP sau INR trebuie masurate zilnic timp de o
saptamana; dupa atingerea obiectivului terapeutic TP sau INR se masoara de trei ori pe
saptamana in primele doua saptamani iar ulterior se poate reduce la o determinare pe luna.

19
Frecventa determinarilor trebuie crescuta de cate ori se introduc medicamente noi care ar
putea influneta eficienta anticoagularii.
II.3 MEDICAMENTE ANTICOAGULANTE – PROSPECTE

HEPARINA

Mecanism de acţiune:
- heparina potentează acţiunea antitrombinei III inactivând trombina precum şi factorii
de coagulare IX, X, XI, XII activi şi plasmina
Debutul efectului anticoagulant:
- la administrarea s.c. în 20-60 min
- la administrarea i.v. imediat
- timp de înjumătăţire 90 min
Formă de prezentare: f 5000 UI/1 ml (38,5 mg)
Indicaţii:
1. Tratamentul de urgenţă
2. Coagulopatie sistemică
3. Chirurgia cardiacă şi a vaselor mari
4. Intervenţii chirurgicale pelviene
5. Şoc
6. Endocardita subacută
7. Traumatisme majore
Contraindicaţii:
1. Hemoragii al afecţiunilor trombembolice
2. HTA
3. Hipotensiune arterială severă
4. AVC
Efecte secundare:
1. Hemoragii
2. Osteoporoză
3. Trombocitopenie
4. Alopecie
5. Necroză cutanată, urticarie
6. Febră
7. Cefalee
8. Alterarea probelor hepatice

20
 9. Greată, vărsături

Precauţii:
[Link]ţii IM
[Link] gastroduodenal
[Link]ţii intravenoase intermitente
[Link] capilară crescută după 4 zile de la întreruperea tratamentului
[Link]ţiuni hepatice, renale, biliare
Interacţiuni medicamentoase:
Potenţează acţiunea heparinei:
• agenţi trombolitici
• antiagreganţi
Scad acţiunea heparinei:
• digoxin
• tetraciclină
• nicotina
• antihistaminice
• nitroglicerină IV
Heparina scade acţiunea dopaminei.
Modul de administrare:
- SC
- IV - Administrare intermitentă: 25-100 U/kg/4 h
- PEV continuu
Nou născuţi şi copii < 1 an:
- PEV continuu: doza de atac 75 U/kg în 10 min. ( in bolus) urmat de doza de
intretinere 28 U/kg/h
Copii > 1 an:
- IV intermitent: doza de atac 50-100 U/kg , urmat de 50-100 U/kg/4h
- PEV continuu: doza de atac 75 U/kg în 10 min.( in bolus) urmat de doza de
întretinere 20 U/kg/h
Adulţi:
- profilaxie: 5000 U la 8-12 ore SC
- IV intermitent: iniţial 10000 U ( in bolus), apoi 50-70 U/kg la 4-6 ore
- PEV continuu: doza de atac 80 U/kg, doza de întretinere 18 U/kg/h în funcţie de
aPTT (aprox. 10-30 U/kg/h)

21
 Protocol de urmărire a tratamentului cu heparină (administrare sistemică)
- monitorizarea tratamentului se face în funcţie de aPTT (activated partial thromboplastin
time)
- valoarea normală aPTT= 16-25 sec
- aPTT final = (1,5-2) * aPTT initial
- aPTT se măsoară:
- la 4 h după doza de atac
- la 4h după orice schimbare de doză/ritm
- aPTT se menţine la valori 60-85 sec

aPTT Modificarea dozei Interval de determinare aPTT

50 U/kg bolus si cresterea La 4 h după schimbarea

< 50
ritmului PEV cu 10% ritmului PEV
Cresterea ritmului PEV cu La 4 h după schimbarea
50-59
10% ritmului PEV
60-85 Ritm nemodificat Ziua următoare

La 4 h după schimbarea
86-95 Reducerea ritmului cu 10%
ritmului PEV

Se opreste PEV pt. 30 min apoi La 4 h după schimbarea

96-120
se scade ritmul cu 10% ritmului PEV

Se opreste PEV pt. 60 min apoi La 4 h după schimbarea

> 120
se scade ritmul cu 15% ritmului PEV

Menţinerea permeabilităţii unui cateter:

- Copii < 10 kg: 10 U/ml sol. Heparină
- Copii mari, adulţi 100 U /ml
- Doze suplimentare sunt necesare după administrare de sânge, medicamente pe cateter sau se
recoltează sânge prin cateter
- Linii arteriale: 1U/ml (0,5-2 U/ml)
- Profilaxie pt. cateterism arterial 100-150 U/kg în bolus
Pe durata ultimelor 3-5 zile de tratament cu heparina (daca se preconizează
anticoagulare de lungă durată), se va asocia anticoagulant cumarinic (a cărui eficienţă se
va controla conform datelor prezentate la capitolul anticoagulantelor cumarinice. Heparina
în doze mari poate determina creşterea timpului Quick.)
Supradozare:

22
- se va administra PROTAMINĂ: f 10 mg/ml (5 ml, 10 ml, 25 ml)
- 1 mg de protamină neutralizează 100 U de heparină
- doza de Protamină necesară depinde şi de intervalul de la ultima administrare de heparină:
Doza de Protamină (mg) necesară
Intervalul de la ultima administrare
neutralizării 100 U de heparină
Imediat 1-1,5
30-60 min 0,5-0,75
>2 ore 0,25-0,375

- Mod de administrare: se reconstituie cu 5 ml apă distilată. Din sol. obţinută se

administrează lent în 10 min, max 50 mg pe 10 min
- Dacă heparina este administrată SC: 1-1,5 mg protamină/100 U heparină: o parte din doză
(25-50 mg) se va administra lent IV, apoi doza rămasă în PEV continuă în 8-16 ore
- Administrarea prea rapidă a Protaminei poate duce la hipotensiune, bradicardie,
reacţie anafilactică.
Durata tratamentului cu heparină
- Tromboza venoasă profundă (TPV): min 5 zile
- Embolia pulmonară (EP): 7-10 zile
- Cumarinicele se pot asocia heparinei din 1 zi de tratament cu excepţia TVP extinse şi EP
- Heparina şi cumarinicele se vor administra în paralel 3-5 zile

23
 CALCIPARINA
- are efecte asemănătoare heparinei sodice;
- poate fi administrată subcutanat, efectele durând 12 ore.
Indicaţii:
- este utilă în cazurile care necesită administrarea prelungită a heparinei;
- pentru prevenirea şi tratamentul tromboemboliilor.
Administrare:
- subcutanat;
- 500-10000 u.i. la 12 ore;
- este condiţionată în fiole de 1 ml cu 25000 u.i.

24
 Hirudina
- este substanţa anticoagulantă din secreţia bucală a lipitorii Hirudo medicinalis;
- se foloseşte local, sub formă de cremă sau gel, ca anticoagulant şi antiinflamator.

25
 Unguente ce conţin heparină
LIOTON GEL
Indicaţii terapeutice:
- Afecţiuni ale venelor: sindrom varicos, flebotromboză, tromboflebită, periflebită
superficială, ulcer varicos, edeme de stază.
- Flebită varicoasă postoperatorie; sechele ale safenectomie.
- Tratamentul local al contuziilor cu sau fără hematom (de exemplu leziuni închise accidentale
sau rezultate în urma activităţilor sportive ca întinderi ligamentare, echimoze, tumefacţii
articulare). Tratamentul local al flebitei superficiale care nu poate fi tratată prin compresie.
Doze şi mod de administrare:
Se aplică o dată până la de trei ori pe zi câte 3-10 cm gel pe suprafaţa afectată masând
uşor. Nu se depăşesc dozele recomandate.
Contraindicaţii:
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
Diateză hemoragică, purpură, trombocitopenie, hemofilie.
Reacţii adverse:
Rar poată să apară eritem la locul de aplicare sau reacţii de hipersensibilitate care
dispar la întrerupera utilizării medicamentului.
Supradozaj:
Nu s-au raportat cazuri de supradozaj. Datorită concentraţiei mici a substanţei active şi
absorbţiei slabe a heparinei, nu se înregistrează efecte sistemice semnificative. În cazul
ingerării accidentale se recomandă tratament simptomatic.
Proprietăţi Farmacologice
Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicaţie antivaricoasă, topice cu heparină sau heparinoizi.
Datele farmacologice experimentale demonstrează că Lioton Gel administrat topic
prezintă proprietăţi antitrombotice, fibrinolitice şi antiinflamatoare.
Proprietăţi farmacocinetice
Testele farmacocinetice efectuate la şobolan au arătat că heparina poate fi detectată în
plasmă până la 24 ore după administrare, cu o concentraţie plasmatică maximă atinsă după 8
ore. Excreţia este predominant renală. Administrarea cutanată a Lioton Gel nu a provocat
variaţii ale parametrilor de coagulare la om.

26
 GEL ANTIFLEBITIC
Indicaţii:
- Tromboze superficiale, tromboflebite, profilaxia flebitelor, luxatii, entorse, contuzii,
intinderi musculare, tenosinovite, contracturi, hematoame.
Mod de administrare: Aplicatii locale de mai multe ori pe zi.
Contraindicaţii:
- persoanele alergice la substanţele din care este compus;
- în infecţii bacteriene şi fungice ale pielii, varicelă;
- ulcer varicos, reacţii vaccinale.

27
 HEPATHROMBIN
Indicaţii:
- tromboza venoasă superficială, tromboflebita;
- flebite dupa injectii paravenoase, sindrom prevaricos, postflebitic, varice, ulcer de gamba,
hemoroizi, contuzii, bursite;
- leziuni posttraumatice, tendovaginita.
Mod de administrare: Aplicatii locale de mai multe ori pe zi.
Contraindicaţii:
- alergie la unul din componenţii produsului;
- ulcere de gambă care sângerează.
Efecte adverse:
- pot să apară reacţii alergice pe tegumente.

ENOXAPARIN (CLEXANE)

- Heparină cu greutate moleculară mică;

- Formă de prezentare: seringi preumplute 20 mg/0,2 ml; 40 mg/0,4 ml; 60 mg/0,6 ml;
80 mg/0,8 ml; 100 mg/1 ml
Indicaţii:
- Prevenţia tulburărilor trombo-embolice de origine venoasă, în special a celor care pot fi
asociate cu chirurgia generală sau ortopedică.
- Prevenţia trombo-embolismului venos la pacienţii imobilizaţi la pat datorită unei afecţiuni
medicale acute.

28
- Prevenţia formării de trombus în circuitul extracorporeal în timpul hemodializei. Numai
pentru Clexane 6000 UI anti-Xa/0,6 ml şi Clexane 8000 UI anti-Xa/0,8 ml:
- Tratamentul bolii trombo-embolice venoase, la pacienţii cu tromboză venoasă profundă,
embolism pulmonar sau ambele.
- Tratamentul anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic non-Q, în asociere cu acid
acetilsalicilic.
- Tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST
(STEMI), incluzând pacienţii trataţi medical sau care vor fi supuşi ulterior unei angioplastii
coronariene percutane (PTCA).
Doze si mod de administrare:
Adulţi:
Prevenţia tulburărilor trombo-embolice de origine venoasă
La pacienţii cu risc mic sau moderat de trombo -embolie venoasă, doza recomandată
este de 2000 UI anti-Xa enoxaparină (0,2 ml) o dată pe zi, timp de 7 până la 10 zile sau până
când riscul trombo-embolic a scăzut.
La pacienţii supuşi unei intervenţii chirurgicale, doza iniţială trebuie administrată cu
aproximativ 2 ore pre-operator.
La pacienţii cu risc mare, cum sunt cei supuşi intervenţiei chirurgicale ortopedice,
doza utilizată trebuie să fie de 4000 UI anti-Xa enoxaparină (0,4 ml) o dată pe zi, iar doza
iniţială trebuie administrată cu aproximativ 12 ore pre-operator.
În chirurgia ortopedică, s-a demonstrat că este benefică prevenţia cu o doză de 4000
UI anti-Xa enoxaparină (0,4 ml), o dată pe zi, timp de 4 până la 5 săptămâni după intervenţie.
Tratamentul cu enoxaparină 4000 UI anti-Xa/zi, timp de 3 săptămâni, după terapia
antitrombotică iniţială, s-a dovedit eficace în prevenirea trombozei venoase profunde după
operaţiile chirurgicale ortopedice (durata totală a profilaxiei TVP fiind de 4-5 săptămâni)
Prevenţia trombo-embolismului venos la pacienţii imobilizaţi la pat datorită unei
afecţiuni medicale acute
Doza recomandată este de 4000 UI anti-Xa enoxaparină (0,4 ml), o dată pe zi.
Este recomandată administrarea de enoxaparină timp de minimum 6 zile şi continuarea
până la revenirea completă a mobilizării, pe o durată de maximum 14 zile.
Prevenţia formării de trombus în timpul hemodializei, în circuitul extracorporeal
O doză de 100 UI anti-Xa enoxaparină/kg, introdusă în linia arterială la începutul
şedinţei de hemodializă, este, de obicei, suficientă pentru o şedinţă de 4 ore. Dacă apar inele
de fibrină, de exemplu în cazul prelungirii şedinţei de hemodializă peste durata normală, se
poate administra o doză suplimentară de 50 până la 100 UI anti-Xa enoxaparină/kg.

29
 Pentru pacienţii cu risc mare de hemoragie, doza trebuie scăzută la 50 UI anti-Xa
enoxaparină/kg, pentru abord vascular dublu sau la 75 UI anti-Xa enoxaparină/kg, pentru
abord vascular unic.
Tratamentul bolii trombo-embolice venoase
Doza recomandată este de 150 UI anti-Xa enoxaparină/kg, administrată subcutanat, o
dată pe zi.
În mod obişnuit, tratamentul cu Clexane este prescris pentru minim 5 zile şi trebuie
continuat până la instituirea tratamentului adecvat cu anticoagulante orale.
Tratamentul anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic non-Q
Doza recomandată este de 100 UI anti-Xa enoxaparină/kg, la fiecare 12 ore,
administrată subcutanat. Enoxaparina se administrează în asociere cu acidul acetilsalicilic, în
doză de 100 până la 325 mg o dată pe zi, oral.
La aceşti pacienţi, tratamentul cu Clexane trebuie prescris pentru minim 2 zile şi
trebuie continuat până la stabilizarea stării clinice. În mod obişnuit, durata tratamentului este
de 2 până la 8 zile.
Tratamentul infarctului miocardic acut cu supradenivelare de segment ST (STEMI)
Doza iniţială recomandată de enoxaparină sodică constă într-un singur bolus i.v. de
3000 UI anti-Xa (0,3 ml) şi o administrare subcutanată de 100 UI enoxaparină/kg (0,01
ml/kg). Se va continua cu o doză de 100 UI enoxaparină/kg (0,01 ml/kg), administrată
subcutanat, la fiecare 12 ore (doza maximă, subcutanată, este de 10000 UI numai pentru
fiecare din primele două doze administrate; ulterior se administrează o doză de 100 UI
enoxaparină/kg (0,01 ml/kg), subcutanat, la fiecare 12 ore).
Durata recomandată a tratamentului cu enoxaparină sodică este de 8 zile sau până la
externare, oricare dintre cele două situaţii intervine prima.
Pentru pacienţii trataţi prin PTCA (angioplastie coronariană): dacă ultima administrare
subcutanată de enoxaparină sodică a fost efectuată cu mai puţin de 8 ore înainte de umflarea
balonaşului, nu sunt necesare doze suplimentare. Dacă ultima administrare subcutanată a fost
efectuată cu mai mult de 8 ore înainte de umflarea balonaşului, trebuie administrat un bolus
i.v. de 30 UI anti-Xa enoxaparină/kg.
Pacienţi vârstnici:
Pentru tratamentul infarctului miocardic acut cu supradenivelare de segment ST la
pacienţi vârstnici, cu vârsta peste 75 de ani, nu trebuie utilizat un bolus i.v. iniţial. Se începe
administrarea cu 75 UI anti-Xa enoxaparină/kg, subcutanat, la fiecare 12 ore (maximum 7500
UI anti -Xa, numai pentru fiecare dintre primele două doze administrate subcutanat) şi se

30
continuă cu doze de 75 UI anti-Xa enoxaparină/kg, subcutanat, pentru următoarele
administrări.
Copii:
Nu este recomandată utilizarea la copii, deoarece dozele nu au fost stabilite.
Mod de administrare
Clexane se administrează sub formă de injecţie subcutanată pentru prevenţia bolii
trombo-embolice venoase, tratamentul trombozei venoase profunde sau pentru tratamentul
anginei pectorale instabile, al infarctului miocardic non- Q şi al infarctului miocardic acut cu
supradenivelare de segment ST; prin linia arterială a circuitului de dializă, pentru prevenţia
formării de trombus în circuitul extracorporeal în timpul hemodializei şi prin injectare
intravenoasă (bolus), printr-o linie de perfuzie intravenoasă, numai pentru doza iniţială, în
cazul indicaţiei de administrare în STEMI acut şi înainte de PCI, dacă este necesar.
Clexane nu trebuie administrat intramuscular.
Contraindicaţii:
- hipersensibilitate la enoxaparină, la heparină sau derivaţi ai acesteia, inclusiv alte heparine
cu greutate moleculară mică sau la oricare dintre excipienţi
- trombocitopenie la pacienţi cu test de agregare in vitro pozitiv în prezenţa enoxaparinei;
- endocardită bacteriană acută
- afecţiuni hemoragice majore şi condiţii cu risc crescut de hemoragie care nu poate fi
controlată, incluzând accidentul vascular hemoragic recent
- ulcer gastric sau duodenal activ
- alte afecţiuni cu risc crescut de hemoragie
- tratament concomitent cu heparină, în special în doze curative
- anestezie loco-regională, în cadrul procedurilor chirurgicale elective la pacienţi trataţi cu
heparine, în alt scop decât cel profilactic
Reacţii adverse:
Hemoragii
Hemoragiile au fost reacţiile cele mai frecvent raportate în studiile clinice. Acestea au
inclus hemoragii majore, raportate la cel mult 4,2% dintre pacienţi (pacienţi supuşi
intervenţiilor chirurgicale). Unele dintre aceste cazuri au fost letale.
Rare: cazuri de hematom spinal (sau hematom intrarahidian) au fost raportate în cazul
utilizării enoxaparinei sodice concomitent cu rahianestezia/anestezia epidurală, puncţia
spinală sau cu cateterele peridurale post-operatorii. Consecinţele au fost leziuni neurologice
de diferite grade, inclusiv paralizie pe termen lung sau permanentă.

31
 Rare: cazuri de trombocitopenie imuno-alergică, asociată cu tromboză; în unele dintre
aceste cazuri, tromboza s-a complicat cu infarct de organ sau cu ischemie la nivelul unui
membru.
Rare:
- vasculită cutanată, necroză cutanată, apărând de obicei la nivelul locului de injectare (aceste
manifestări au fost precedate, de obicei, de purpură sau plăci eritematoase, infiltrative şi
dureroase). Tratamentul cu enoxaparină sodică trebuie întrerupt.
- noduli la nivelul locului de injectare (noduli inflamatori, care nu sunt incluziuni chistice de
enoxaparină). Aceştia se remit după câteva zile şi nu trebuie să determine întreruperea
tratamentului.
Supradozaj:
Enoxaparina administrată oral este slab absorbită şi chiar dozele orale mari nu ar
trebui să aibă nicio consecinţă gravă. Absenţa oricărui potenţial efect advers poate fi verificată
prin dozarea plasmatică a activităţilor anti-Xa şi anti-IIa.
Supradozajul accidental după administrare parenterală poate produce complicaţii
hemoragice.
În mare parte, efectele enoxaparinei pot fi neutralizate prin administrarea intravenoasă,
lentă, de protamină sulfat sau clorhidrat. Cu toate acestea, chiar dacă se utilizează doze mari
de protamină, activitatea anti-Xa a enoxaparinei sodice nu este niciodată neutralizată complet
(maxim 60%).
Doza iniţială de protamină depinde de doza de enoxaparină administrată şi, de
asemenea, trebuie luată în considerare doza maximă recomandată de protamină (50 mg). La
om, datele despre dozele de protamină recomandate în caz de supradozaj cu enoxaparină sunt
foarte limitate. Datele disponibile până în prezent sugerează că administrarea a 100 de unităţi
anti-heparinice de protamină neutralizează activitatea anti-IIa generată de 100 UI de
enoxaparină, dacă enoxaparina s-a administrat în ultimele 8 ore. Dacă administrarea
enoxaparinei a avut loc cu mai mult de 8 ore în urmă sau dacă s- a constatat că este necesară o
a doua doză de protamină, se poate administra o perfuzie cu 50 de unităţi de protamină pentru
100 UI de enoxaparină. După 12 ore de la administrarea enoxaparinei, este posibil ca
administrarea de protamină să nu mai fie necesară.
Proprietăţi Farmacologice
Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antitrombotice, grupul heparinei. Enoxaparina face parte
din grupa numită heparine fracţionate sau heparine cu greutate moleculară mică. Substanţa
activă este sarea de sodiu.

32
 În sisteme in vitro purificate, enoxaparina sodică are o activitate anti-Xa mare
(aproximativ 100 UI/mg) şi o activitate anti-IIa sau antitrombinică mică (aproximativ 28
UI/mg). Aceste caracteristici anticoagulante sunt mediate prin intermediul antitrombinei III
(AT III), determinând activitatea anti-trombotică la om.
În afară de activitatea sa anti-Xa/IIa, au fost indentificate proprietăţi suplimentare ale
enoxaparinei, anti-trombotice şi anti-inflamatorii, atât la subiecţi sănătoşi şi pacienţi, cât şi la
modele non-clinice. Acestea includ inhibarea dependentă de ATIII a altor factori de
coagulare, cum este factorul VIIa, inducerea eliberării de factor inhibitor al căii tisulare
(FICT), precum şi reducerea eliberării factorului von Willebrand (FvW) din endoteliul
vascular în circulaţia sanguină. Se ştie că aceşti factori contribuie la efectul anti-trombotic
global al enoxaparinei.

REVIPARINUM (CLIVARIN )

Indicaţii:
- profilaxia trombozelor si tromboembolismului la pacienti cu risc trombogen mic sau mare;
- tratamentul tromboembolismului nervos;
- prevenirea coagularii in cursul hemodializei si a circulatiei extracorporale.
Contraindicatii:
- la pacienti cu alergie cunoscuta la reviparina sodica.
Precautii:
- hemoragii, nu se administreaza intramuscular;

33
- nu se amesteca cu injectii sau infuzii.
Administrare:
- Injectii s.c. : chirurgie cu risc tromboembolic moderat, profilaxie cu o doza zilnica de 1700
u.i. (0,25 ml), prima injectie cu 2 ore inaintea interventiei.
Chirurgie cu risc tromboembolic major, mai ales ortopedica, 4200 u.i. zilnic,
seara, prima injectie cu 12 ore inaintea interventiei.
- Durata tratamentului: atat cat exista rsicul tromboembolic, in medie 7-10 zile.

Greutate corporala Doza de clivarin Cantitate

35-45 kg 2864anti-xa 2/zi 0,5 ml
46-60kg 3436anti-xa 2/zi 0,6 ml
/61kg 5153anti-xa 2/zi 0,9 ml

Efecte adverse :
- incidenta crescuta a sangerarilor;
- reactii alergice: greata, cefalee, febra, dureri in membre etc.;
- la locul injectarii - reactii tisulare locale.

34
 NADROPARINUM (FRAXIPARINE )

- durata de actiune de 3 ore. Are actiune antitrombotica imediata si prelungita.

Indicatii:
- profilaxia bolii tromboembolice (tromboza venelor profunde, embolia pulmonara), in
chirurgia ortopedica si generala;
- prevenirea coagularii circuitului in circulatia extracorporala in cursul hemodializei;
- curativ: tromboza venoasa profunda constituita (trat. cel mult 10 zile);
- angor instabil, infarct miocardic fara unda Q in faza acuta (trat. 2-8 zile, pana la stabilizarea
clinica), asociata cu aspirine (100-325 mg/zi, oral).
Administrare:
- subcutanat, intramuscular in hemodializa, in tratamentul profilactic sau curativ;
- 7500 u. cu 2-4 ore inainte de interventie, apoi 7500 u./zi in chirurgia generala si profilaxia
bolii tromboembolice;
- 100 u./kg cu 12 ore inainte de interventie , apoi 100 u./kg/zi – 3 zile si 150 u./kg/zi-min. 10
zile, in chirurgia ortopedica.
Reactii adverse:
- manifestari hemoragice rare, trombocitopenie, alergii generale si locale.
Precautii:
- ulcer gastroduodenal evolutiv, accidente vasculare cerebrale, endocardita bacteriana acuta.

35
 SULODEXIDUM (VESSEL DUE )

Indicatii:
- arteriopatii periferice, flebopatii, sindroame posttromboflebitice, accidente vasuclare
ischemice, patologie vasculara cu risc de tromboza.
Administrare :
- 1-2 cp/zi la distanta de mese;
- 1 fiola/zi intramuscular sau intravenos in primele 15-20 zile;
- este indicat sa se inceapa tratamentul cu fiole si a se continua cu comprimate timp de 30-40
zile;
- tratamentul trebuie aplicat de cel putin 2 ori pe an.
Contraindicatii:
- hipersensibilitate individuala la produs, heparina sau heparin-like;
- diateze si boli hemoragice.
Reactii adverse:
- dureri si hematom la locul injectarii;
- alergie;
- la administrarea orala epigastralgii, greturi, vome.
Farmacodinamica: glicominoglican cu actiune antitrombotica si fibrinolina;
hipolipemiant si hipofibrinogenemiant.

36
 DALTEPARINUM (FRAGMIN)
Heparina cu masa moleculara mica preparata prin degradarea in mediu acid a
heparinei obtinuta din mucoasa intestinala de porc.
Farmacodinamica: actiune antitrombotica imediata si prelungita.
Indicatii terapeutice:
- profilaxia bolii tromboembolice (tromboza veneloe profunde, embolia pulmonara), in
chirurgia ortopedica si generala;
- prevenirea coagularii circuitului in circulatia extracorporala in cursul hemodializei;
- curativ: tromboza venoasa profunda constituita (trat. cel mult 10 zile);
- angor instabil, infarct miocardic fara unda Q in faza acuta (trat. 2-8 zile, pana la stabilizarea
clinica), asociata cu aspirine (100-325 mg/zi, oral).
Doze si mod de administrare:
- profilaxia tromboemboliei in chirurgie, 2500 u., s.c., cu 1-2 ore inainte de interventie. La
bolnavi cu risc moderat de tromboza urmeaza 2500 u. X 1/zi, 5 zile sau pana la mobilizarea
bolnavului. La bolnavi cu risc ridicat 2500 u. La 12 ore dupa interventie, apoi 5000 u. Zilnic.
- in circulatia extracorporala, i.v., 35 u./kg, urmata de 13 u./kg/ora in perfuzie i.v.
- pentru hemodializa cu durata sub 4 ore, o singura injectie cu 5000 u.
- dozele se reduc la bolnavi cu risc de complicatii hemoragice sau cu insuficienta renala acuta.
Contraindicaţii:
- hipersensibilitate la heparină sau derivaţi ai acesteia, inclusiv alte heparine cu greutate
moleculară mică sau la oricare dintre excipienţi
- trombocitopenie;
- endocardită bacteriană acută
- afecţiuni hemoragice majore şi condiţii cu risc crescut de hemoragie care nu poate fi
controlată, incluzând accidentul vascular hemoragic recent
- ulcer gastric sau duodenal activ
- alte afecţiuni cu risc crescut de hemoragie
- tratament concomitent cu heparină, în special în doze curative
- anestezie loco-regională, în cadrul procedurilor chirurgicale elective la pacienţi trataţi cu
heparine, în alt scop decât cel profilactic
Reacţii adverse:
Hemoragii
Hemoragiile au fost reacţiile cele mai frecvent raportate în studiile clinice. Acestea au
inclus hemoragii majore, raportate la cel mult 4,2% dintre pacienţi (pacienţi supuşi
intervenţiilor chirurgicale). Unele dintre aceste cazuri au fost letale.

37
 Rare: cazuri de hematom spinal (sau hematom intrarahidian) au fost raportate în cazul
utilizării enoxaparinei sodice concomitent cu rahianestezia/anestezia epidurală, puncţia
spinală sau cu cateterele peridurale post-operatorii. Consecinţele au fost leziuni neurologice
de diferite grade, inclusiv paralizie pe termen lung sau permanentă.
Rare: cazuri de trombocitopenie imuno-alergică, asociată cu tromboză; în unele dintre
aceste cazuri, tromboza s-a complicat cu infarct de organ sau cu ischemie la nivelul unui
membru.
Rare:
- vasculită cutanată, necroză cutanată, apărând de obicei la nivelul locului de injectare (aceste
manifestări au fost precedate, de obicei, de purpură sau plăci eritematoase, infiltrative şi
dureroase). Tratamentul cu enoxaparină sodică trebuie întrerupt.
- noduli la nivelul locului de injectare (noduli inflamatori, care nu sunt incluziuni chistice de
enoxaparină). Aceştia se remit după câteva zile şi nu trebuie să determine întreruperea
tratamentului.

38
 TINZAPARINUM (INNOHEP)
Farmacodinamica: Heparina cu greutate moleculara mica. Activitate anti-Xa mai mare
(90 u.i./ml) decat cea anti-II a sau antitrombotica (50 u.i./mnl). Nu creste timpul de sangerare,
nu modifica TCA.
Indicatii terapeutice:
- tratament profilactic al bolii tromboembolice venoase in chirurgia cu risc moderat sau
ridicat.
Contraindicaţii:
- hipersensibilitate la heparină sau derivaţi ai acesteia, inclusiv alte heparine cu greutate
moleculară mică sau la oricare dintre excipienţi
- trombocitopenie;
- endocardită bacteriană acută
- afecţiuni hemoragice majore şi condiţii cu risc crescut de hemoragie care nu poate fi
controlată, incluzând accidentul vascular hemoragic recent
- ulcer gastric sau duodenal activ
- alte afecţiuni cu risc crescut de hemoragie
- tratament concomitent cu heparină, în special în doze curative
- anestezie loco-regională, în cadrul procedurilor chirurgicale elective la pacienţi trataţi cu
heparine, în alt scop decât cel profilactic
Reacţii adverse:
Hemoragii
Hemoragiile au fost reacţiile cele mai frecvent raportate în studiile clinice. Acestea au
inclus hemoragii majore, raportate la cel mult 4,2% dintre pacienţi (pacienţi supuşi
intervenţiilor chirurgicale). Unele dintre aceste cazuri au fost letale.
Rare: cazuri de hematom spinal (sau hematom intrarahidian) au fost raportate în cazul
utilizării enoxaparinei sodice concomitent cu rahianestezia/anestezia epidurală, puncţia
spinală sau cu cateterele peridurale post-operatorii. Consecinţele au fost leziuni neurologice
de diferite grade, inclusiv paralizie pe termen lung sau permanentă.
Rare: cazuri de trombocitopenie imuno-alergică, asociată cu tromboză; în unele dintre
aceste cazuri, tromboza s-a complicat cu infarct de organ sau cu ischemie la nivelul unui
membru.
Rare:
- vasculită cutanată, necroză cutanată, apărând de obicei la nivelul locului de injectare (aceste
manifestări au fost precedate, de obicei, de purpură sau plăci eritematoase, infiltrative şi
dureroase). Tratamentul cu enoxaparină sodică trebuie întrerupt.

39
- noduli la nivelul locului de injectare (noduli inflamatori, care nu sunt incluziuni chistice de
enoxaparină). Aceştia se remit după câteva zile şi nu trebuie să determine întreruperea
tratamentului.

CUMARINICE
Medicatia cumarinica cuprinde antagonisti ai vitaminei K (inhibă sinteza hepatică a
factorilor de coagulare dependenti de vitamina K- fact. II, VII, IX,X)
Preparate:
- WARFARINA tb 1 mg, 2 mg, 2,5 mg, 4 mg, 5 mg, 7,5 mg, 10 mg
- ACENOCUMAROL: TROMBOSTOP tb 2 mg, SINTROM tb a 1 şi 4 mg
Farmacodinamica: Cel mai activ si mai putin toxic dintre derivatii de cumarina.
Actiunea anticoagulanta apare dupa 24-48 ore si dispare in 48 ore dupa oprirea administrarii.
Indicaţii:
1. Profilaxia si tratamentul bolilor tromboembolice
2. Valve artificiale(mecanice,tisulare)
3. Shunt sistemico-pulmonar
4. Tromboza venoasa profunda (TVP)
5. Infarct miocardic acut sau recurent
6. Fibrilatie atriala (FiA)( cardioversia se face dupa 3 saptamani de tratament
anticoagulant)

40
 7. Cardiomioptatia dilatativă cu tromb intracavitar decelabil ecocardiografic
Contraindicatii:
1. Diateze hemoragice
2. Hipertensiunea arteriala (HTA) maligna
3. Accident vascular cerebral (AVC)
4. Boli hepatice severe
5. Boli renale severe
6. Ulcer gastroduodenal
7. Interventii neurochirurgicale
8. Anestezie regională (spinală, epidurală etc.)
Efecte secundare:
1. Hemoragii
2. Necroza cutanata
3. Febra
4. Anorexie, greata, varsaturi
5. Diaree
6. Hemoptizie
7. Calcificări ale traheei
8. Alopecie
Precautii la pacienţii cu:
1. TBC
2. Diabet
3. Gangrene
4. Necroze cutanate
Interactiuni medicamentoase:
Potenteaza efectul
Potenteaza acţiunea Scad actiunea actiunea
hemoragic fără să
anticoagulantă: anticoagulanta :
influenteze efectul
Antibiotice Vit. K Aspirina
anticoagulant
Cimetidină Antacide AINS
Steroizi anabolizanţi Rifampicină Penicilina doze mari
D-thyroxin Griseofulvina
Clofibrat Gluthetimid
Chinidină Colestiramina
Alcool Sedative
Diuretice Alcool
Amiodarona Antihistaminice

41
 Metildopa

- doza de întretinere 0,05 mg/kg/zi - doza de intretinere 0,05mg/kg/zi

(0,05-0,34 mg/kg/zi)
- efectul apare în 37-60 ore - efectul apare in 24-36 ore
- este maxim la 5-7 zile, - este maxim la 48-72 ore
- timp de înjumătătire = 42 ore - timp de injumatatire = 8,5-24 ore

Interactiuni alimentare:
- se evită: varză, spanac, broccoli, salată, ceai verde, ceapă (fiartă sau prăjită), vit. A, E, C în
doză mare
Mod de administrare:
Warfarina Acenocumarol
Adulti:
- doza de atac 10-15 mg/zi - doza de atac 4mg/zi
- doza de întretinere 5-7,5 mg/zi - doza de intretinere 2mg/zi

Copii:
- doza de atac 0,1 - 0,2 mg/kg/zi - doza de atac 0,1mg/kg/zi
(maxim 10 mg/zi)

Monitorizarea tratamentului: INR, TP, Htc, Hb, hemoragii (gingivoragii, epistaxis spontan,
hemoragii conjunctivale, petesii, hematurie)
- INR: international normalized ratio = (TPpacient/TPmartor) ISI
- TP = timpul de protrombina determinat al pacientului
- TP martor = timp de protrombina al plasmei normale
- ISI = index de sensibilitate international
- INR se controlează zilnic în primele 5 zile, apoi de 3 ori pe săptămână 4 săptămâni.
Control periodic: după stabilirea dozei optime si obtinerea unei anticoagulări eficiente
INR se va controla lunar.

42
 Regula fundamentală: în situatiile ce necesita o anticoagulare indelungata,
tratamentul anticoagulant oral cu antagonisti ai vit.K se instituie sub heparinoterapie:
- tratament concomitent, cel putin 72 de ore ([Link]) (dacă este posibil
4-5 zile)([Link])
- obiectivul acestui tratament este un INR intre 2-3 si un timp de protrombina 1,5 –2 x martor
Initierea tratamentului:
Prima zi : doza initială de atac (vezi dozele mentionate anterior)
Zilele 2-4 : doza de atac modificata în functie de INR
INR Doză
1,1-1,3 Se repetă doza de atac
1,4-1,9 50% din doza de atac
2-3 50% din doza de atac
3,1-3,5 25% din doza de atac

>3,5 Se opreste trat. până când INR < 3,5, se

reîncepe cu 50% din ultima doză

Din ziua 5 (tratament de întretinere): se continuă cu doză de întretinere ajustată în

functie de INR:
INR Doză
1,1-1,4 Se creste doza cu 20%
1,5-1,9 Se creste doza cu 10%
2-3 Nu se schimbă doza
3,1-3,5 Se scade doza cu 10%

>3,5 Se opreste trat. până când INR < 3,5, se

reîncepe cu 20% din ultima doză

Valorile optime al INR în functie de afectiuni:

INR 2-3 INR 2,5-3,5 INR 3-4,5

Profilaxia si tratamentul TVP

Post IM pentru a
Infarct miocardic Valve mecanice
Valve tisulare preveni recurenta
Fibrilatie atrială

În cazul în care nu se poate determina INR, se va determina timpul de protrombină

(TP) a cărui valoare sub tratament anticoagulant se va menţine la 1,5-2 x valoarea martor.
Supradozare de cumarinice:
- se va administra vit. K;
- în hemoragii majore: transfuzie de sânge, plasmă congelată, si/sau concentrat de factor II,
VII, IX, X.

43
44
 DICUMAROL
- este un produs natural, izolat din trifoiul fermentat;
- in prezent se obtine pe cale sintetica.
Administrare:
- oral – 300 mg in prima zi, 200 mg a doua zi si 25- 150 mg/zi ca doza de intretinere.
Efecte adverse :
- tulburari gastrointestinale.

45
 CAPITOLUL III
NORME GENERALE DE SECURITATE ŞI PROTECŢIA MUNCII
ÎN DOMENIUL SANITAR

În vederea bunei desfăşurări a activităţii şi îndeplinirii sarcinilor de serviciu, toţi

salariaţii trebuie să respecte următoarele norme generale de securitate şi protecţia muncii:
a) să respecte cu stricteţe ordinea şi disciplina la locul de muncă şi să îndeplinească cu
conştiinciozitate sarcinile de serviciu şi normele de muncă şi disciplină ce le revin conform
legii, contractului de muncă, regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii,
regulamentului de ordine interioară şi dispoziţiile organelor de conducere privind desfăşurarea
activităţii în unitate;
b) să respecte cu stricteţe programul de lucru stabilit de conducere, folosind integral şi
cu maximum eficienţă timpul de lucru pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să apere şi
să gospodărească judicios bunurile unităţii;
c) să folosească cu răspundere aparatele, instrumentele, instalaţiile, maşinile, agregatele
etc., conform indicaţiilor tehnice stabilite, urmărind utilizarea lor eficientă şi menţinerea în
bună stare de funcţionare; se intervine responsabil şi eficient în cazul unor avarii;
d) să predea schimbului următor aparatele, instrumentele, instalaţiile, agregatele,
maşinile, şi tot ce ţine de locul de muncă în cea mai perfectă stare de funcţionare şi curăţenie,
pe bază de proces-verbal semnat de ambele părţi;
e) să respecte cu stricteţe normele de protecţie a muncii (folosirea echipamentului de
muncă şi protecţie), prevenirea incendiilor şi a oricăror situaţii care ar pune în primejdie
clădirile, instalaţiile, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea unor persoane;
46
 f) să încunoştiinţeze şeful ierarhic superior de îndată ce au luat cunoştinţă de existenţa
unor nereguli, abateri, lipsuri sau greutăţi în activitatea de serviciu, aprovizionarea,
întreţinere, în scopul luării de măsuri pentru prevenirea sau remedierea situaţiilor respective;
g) să respecte regulile de acces în locurile de muncă şi să nu permită intrarea
persoanelor străine în locuri interzise;
h) să menţină ordine şi curăţenie la locul de muncă;
i) să promoveze şi să aplice în practică cele mai noi metode adoptate de ştiinţa medicală
sau de specialitate, în vederea creşterii calităţii muncii, îngrijirii bolnavilor şi ocrotirii
sănătaţii acestora;
j) să-şi ridice nivelul profesional prin studii individuale, participarea activă la toate
formele de perfecţionare, să participe la activitatea altor organe de specialitate, cursuri de
specializare sau perfecţionare;
k) să răspundă cu promptitudine la toate chemările unităţii făcute prin şeful ierarhic
superior în timpul programului; iar în afara orelor de program să se facă numai în cazuri
excepţionale.

Instructiuni proprii SSM pentru farmacie

Normele de protectia a muncii in farmacie sunt la fel de importante ca toate celelalte

reguli de buna practica farmaceutica. Relatia pe care farmacistul o stabileste cu toti clientii
care recurg la serviciile sale este caracterizata de devotament, grija si competenta. In aceeasi
masura lucratorul in farmacie trebuie sa cunoasca si sa respecte normele de protectie a muncii
pentru a reduce riscurile de imbolnavire profesionala sau de accidentare.
Activitatile principale in ceea ce priveste exercitarea profesiei de farmacist implica:
prepararea formulelor farmaceutice ale medicamentelor, fabricarea si controlul
medicamentelor, controlul medicamentelor in laborator, depozitarea, conservarea si
distribuirea medicamentelor, acordarea de informatii si consultanta privind medicamentele.
Desfacerea medicamentelor în punctele şi unităţile farmaceutice se va efectua în
conformitate cu reglementările Ministerului Sănătăţii.
Medicamentele prevăzute în tabelul "VENENA" vor fi păstrate, sub cheie, într-un
dulap cu uşi din lemn masiv, fără geanl. Dulapul va purta inscripţia "VENENA". Cheia
dulapului va fi păstrată de către şeful unităţii sau de către farmacistul desemnat în acest scop.
Depozitarea medicamentelor şi a materialelor în dulapuri, pe rafturi, pe stelaje se va
face în aşa fel încât să nu fie depăşită sarcina maximă admisă pentru mobilierul respectiv.

47
 Medicamentele puternic active cuprinse în tabelul "SEPARANDA” vor fi păstrate în
dulapuri separate, purtând inscripţia „SEPARANDA".
Substanţele inflamabile şi explozive vor fi depozitate în spaţii special amenajate,
asigurându-se aerisirea acestor spaţii, precum şi etanşeitatea recipientelor.
Medicamentele care conţin substanţe toxice vor fi păstrate în dulapuri din lemn masiv
sau metal, asigurate cu cheie; dulapurile vor fi amplasate în încăperi special amenajate.
Încăperile vor fi prevăzute, la uşi şi ferestre, cu gratii metalice.
Păstrarea substanţelor toxice şi a produselor care conţin substanţe toxice se va face în
recipiente de sticlă etanşe; recipientele fragile vor fi protejate cu cadre metalice sau din lemn,
nuiele, plastic etc.; spaţiul dintre recipient şi cadru se va umple cu materiale absorbante, alese
astfel încât, la spargerea recipientului, conţinutul să nu intre în reacţie cu materialul absorbant.
Manipularea substanţelor toxice se va face numai cu ustensile destinate acestui scop şi
care vor fi spălate şi păstrate separat.
Transportul, manipularea şi depozitarea materialelor se vor efectua sub supravegherea
unei persoane desernnate şi instruite în acest scop, în vederea prevenirii accidentelor.
Se interzice accesul cu flacără deschisă în spaţiile de lucru în care se depozitează şi
manipulează lichi de inflamabile şi volatile. Lichidele vor fi încălzite numai pe baie de abur,
uti1izându-se condensator cu reflux.
Pardoselile vor fi păstrate curate pentru a împiedica pericolul alunecării. În cazul în
care, accidental, se varsă pe pardoseli substanţe inflanlabile, toxice sau corosive, acestea
vor fi evacuate la reţeaua de canalizare prin spălare cu apă.
Mobilierul depozitului va fi confecţionat din materiale incombustibile.
Spălarea ambalajelor şi a ustensilelor se va face în spaţii special amenajate care vor
avea în dotare soluţii neutralizante.
Manipularea substanţelor se va face de către personal calificat şi instruit în acest scop.
Fiecare recipient, pungă sau pachet depozitate vor fi etichetate.
Spaţiile de recepţie şi expediţie vor avea încăperi separate de lucru.
Se interzice păstrarea şi uscarea pe conducte1e de aburi, gaz, calorifer etc. a
îmbrăcămintei şi a altor materiale îmbibate cu produse inflamabile sau care prezintă pericol de
auto aprindere.
Uşile spaţiilor de lucru vor fi astfel construite încât să se deschidă spre exterior.
Se interzice ocuparea cailor de acces in farmacie, cu orice fel de materiale.
Iarna, caile de acces vor fi deszapezite si acoperite cu materiale antiderapante.
Igiena

48
 Senzatia placuta de curatenie ca de oglinda, pe care o avem cand intram in farmacie nu
este doar o masura ce acopera doar aspecte ce tin de satisfacerea simturilor estetice. Igiena
este un aspect foarte important din punctul de vedere al normelor de protectie a muncii in
farmacie. Scopul sau este acela de a asigura promovarea si protectia sanatatii in farmacie atat
pentru lucratori cat si pentru clienti.
Procedura de igiena trebuie sa fie aplicata de catre toti lucratorii in farmacie si de
catre farmacistul sef, in baza legislatiei aferente. Igiena se refera la toate masurile si
procedurile care sunt menite sa previna imbolnavirile si sa reduca accidentele.
Aceasta include si igiena si intretinerea echipamentului de lucru si a echipamentului
de protectie. Operatiile necesare pentru intretinerea si asigurarea igienei in conformitate cu
normele de protectie a muncii in farmacie, se refera la: curatenie, dezinsectie, deratizare.
Prin aceste actiuni se va efectua decontaminarea pentru indepartarea
microorganismelor de pe toate suprafetele, se vor distruge microorganismele patogene, se
elimina preventiv insectele daunatoare si razatoarele.
De asemenea este important ca angajatorul sa respecte hotararea nr. 856/2002 privind
evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei privind depozitarea deseurilor inclusiv a
deseurilor periculoase.
Promovarea excelentei
In realizarea profesiei sale, asistentul de farmacie este obligat sa promoveze excelenta
pentru a aduce beneficii sanatatii populatiei. In acest spatiu, care parca isi asteapta clientii
pentru a le oferi remedii pentru problemele somatice, lucratorii isi desfasoara activitatea in
conformitate cu normele de protectia muncii in farmacie.
Cresterea serviciilor farmaceutice din punct de vedere calitativ implica si adoptarea
tuturor masurilor necesare din punctul de vedere al sigurantei in munca, cu scopul prevenirii
riscurilor de accidentare sau imbolnavire profesionala si de a mentine intregul sistem in stare
functionala, de echilibru.
Echipamentele, au un rol foarte important in acest sens, de aceea managerii si
lucratorii in farmacie se vor asigura ca au respectat toate regulile de gestionare si utilizare a
echipamentelor. Acestea trebuie sa corespunda conditiilor pentru care au fost proiectate
precum si conditiilor legale de functionare.
Design-ul si amplasarea lor sunt realizate astfel incat sa reduca la maxim riscul
contaminarii si al oricarui tip de eroare. In optiunea pentru un anumit tip de echipament se
tine cont de posibilitatea pe care o ofera acesta de a fi usor de spalat intretinut.

49
 BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru Dobrescu - AGENDA MEDICALĂ 2007, editura Universitara, Bucuresti, 2014

2. FARMACOPEEA ROMANA EDIŢIA A – X- A, editura Medica, 2010
3. Dumitru Dobrescu, Simona Negres - MEMO-MED, editura Minesan, 2007
4. Valerian Postolache – MEDICINA DE AMBULATORIU 1989
5. Zotta. I– CHIMIE FARMACEUTICĂ, editura Medicala Bucuresti, 1962

50