Farmacologie generală

Farmacologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul medicamentelor sub diferite

aspecte (gr. pharmakon = remediu şi logos = ştiinţă).

Farmacologia are mai multe ramuri: .

 Farmacocinetica

 Farmacodinamia

 Farmacotoxicologia

Farmacologia poate fi împărţită în:

 Farmacologie experimentală,

 Farmacologie clinică,

0 altă clasificare deosebeşte:

 Farmacologia generală,

 Farmacologia specială.

MEDICAMENTUL

Medicament - este acea substanţă care se administrează în scopul de a preveni, ameliora,

vindeca sau studia o boală sau un simptom.

Medicamentele sunt desemnate cu mai multe denumiri:

 Denumirea chimică,

 Denumirea comună internaţională (D.C.I.),

 Denumirea comercială

Clasificarea medicamentelor se poate face după mai multe criterii.

 După origine

 După modul de administrare deosebim;

 După toxicitate deosebim:

 După modul de preparare:

 medicamentele pot fi obţinute în farmacie (oficină) după formule fixe înscrise în

Farmacopee (medicamente oficinale),

 sau după reţete individualizate (preparate magistrale),

 sau se obţin în industria farmaceutică (medicamente tipizate sau industriale).

Formele medicamentoase sau preparatele farmaceutice sânt modalităţi concrete de

condiţionare (în farmacie sau în industrie) a substanţelor medicamentoase.

Forme farmaceutice solide sunt pulberile, capsulele, pilulele, comprimatele, drajeurile,

granulele, supozitoarele, ovulele sau, globulele.

Forme farmaceutice semisolide (moi), sunt unguentele, ceratele, săpunurile medicinale,

emplastrele, lichidele adezive.

Formele farmaceutice lichide se clasifică, după lichidul în care sunt dispersate

substanţele medicamentoase, în:

- forme farmaceutice apoase nezaharate: soluţii, şi suspensii,

- forme farmaceutice apoase zaharate: siropuri, poţiuni,

- forme farmaceutice alcoolice: soluţii alcoolice, tincturi,

- forme farmaceutice uleioase: uleiuri cu proprietăţi farmaceutice proprii

(ulei de ricin, untură de peşte), soluţii uleioase.

Formele farmaceutice gazoase cuprind aerosolii.

De exemplu, Algocalminul se găseşte sub formă de comprimate, supozitoare, şi fiole.

In compoziţia unui medicament intră, pe lângă substanţele active farmacologic, denumite

principii active, şi substanţe adjuvante, o serie de ingrediente inactive farmacologic,

care au rol de diluanţi, conservanţi, corectori de gust sau de miros, coloranţi, agenţi de

dispersie.

Doza este cantitatea de medicament care se administrează o dată sau într-un anumit

interval de timp, în scopul obţinerii unui anumit efect.

FARMACOCINETICA GENERALA

Farmacocinetica urmăreşte modificările suferite de medicament în organism, sub aspectul

proceselor de absorbţie, transport, distribuţie, metabolizare şi eliminare.

ABSORBTIA
Prin absorbţie se înţelege pătrunderea medicamentului de la locul de administrare în

circulaţia sangvină.

Absorbţia este dirijată de legile generale ale transportului prin membranele biologice

(liposolubilitate, grad de disociere, mărimea moleculei ete.).

Factorii care influenţează absorbţia sunt dependenţi de substanţa medicamentoasă sau

de organism.

Factorii care depind de substanţa sunt - forma farmaceutică, proprietăţile fizico-chimice ca

şi concentraţia.

Noţiunea de biodisponibilitate defineşte fracţiunea de principiu activ care ajunge în

circulaţia generală, ca şi viteza cu care ajunge. Biodisponibilitatea unui medicament este

variabiă în funcţie de forma medicamentoasă (mai mare pentru pulberi şi soluţii decât

pentru comprimate, drajeuri).

Factorii care influenţează absorbţia dependenţi de organism sunt:

- calea de administrare,

- unele particularităţi fiziologice sau patologice.

Absorbţia digestivă are loc la nivelul mucoaselor bucală, gastrică, intestinală şi rectală.

Sublingual absorbţia se realizează rapid şi se evită inactivarea la nivelul hepatic.

Absorbţia poate fi modificată prin diverşi factori ca:

prezenţa alimentetor, a unor preparate de fier, calciu, aluminiu sau magneziu,

(ex. absorbţia Tetraciclinei este mult redusă în prezenţa alimentelor lactate şi a

antiacidelor).

Prin mucoasa rectală absorbţia este mai lentă şi uneori inegală, dar prezintă avantajul

că evită inactivarea hepatică.

Absorbţia pe cale respiratorie are loc mai ales la nivelul alveolelor pulmonare şi este

rapidă datorită suprafeţei mari şi circulaţiei bogate. Absorbţia are loc la nivelul mucoaselor

nazală, traheo-bronşică.

Absorbţia la nivelul mucoaselor. Anumite forme farmaceutice (soluţii, suspensii,

pulberi, unguente) pot fi aplicate pe mucoasele conjunctivale, orală, nazală, faringiană,

rectală, uretrală, vezicală, vaginală, pentru efecte locale.

3

Absorbţia cutanată este redusă în cazul tegumentelor normale, dar poate creşte mult

în prezenţa unor leziuni. De regulă, aplicarea pe piele urmăreşte obţinerea unor efecte

locale, dar în condiţiile unei absorbţii crescute pot apărea reacţii adverse cu caracter toxic.

In unele cazuri se urmăreşte absorbţia substanţelor active prin piele în scopul obţinerii unei

acţiuni generale, cum este cazul Nitroglicerinei administrate sub formă de unguent sau

emplastre.

Absorbţia după administrarea parenterală (injectabilă, s.c., i.m., i.v.) este avantajoasă

în cazuri de urgenţă.

TRANSPORTUL

Transportul medicamentelor în sânge se face sub două forme:

-forma liberă (dizolvată în plasmă) sau

-forma legată (de albuminele plasmatice).

Numai forma liberă este activă farmacologic şi capabilă să treacă în diferite compartimente

lichidiene, să fie metabolizată şi excretată.

Intre Fenilbutazonă şi Trombostop intervine o competiţie faţă de albuminele plasmatice:

Fenilbutazona deplasează moleculele de Trombostop, căruia îi creşte concentraţia şi astfel

riscul de hemoragii.

DISTRIBUTIA

Medicamentul, ajuns de la locul de administrare în sânge, în urma absorbţiei, difuzează şi

în celelalte compartimente lichidiene: interstiţial şi intracelular.

Distribuţia se conformează în general aceloraşi principii ca şi absorbţia, fiind guvernată de

legile traversării prin membranele biologice.

In ţesuturi, o parte din medicament este fixată la nivelul receptorilor specifici care

condiţionează efectul (farmoreceptorul este un complex biochimic sau un substrat având

capacitatea de a fixa specific o substanţă farmacodinamică) , altă parte se fixează

reversibil pe proteinele tisulare, de unde se eliberează treptat.

METABOLIZAREA
Unele medicamente nu suferă nici un fel de transformări în organism şi se elimină ca atare

(ex. eterul, halotanul, Penicilina G).

Majoritatea medicamentelor însă suferă în organism o serie de biotransformări care duc la

formarea de metaboliţi, de cele mai multe ori inactivi.

Metabolizarea medicamentelor are loc predominant la nivelul ficatului sub influenţa

enzimelor microzomiale, dar şi în alte ţesuturi: rinichi, mucoasă intestinală, sânge.

ELIMINAREA

Eliminarea este procesul principal prin care încetează acţiunea medicamentelor. Un

medicament se poate elimina pe mai multe căi, dar există o cale electivă pentru fiecare.

Eliminarea renală este cea mai importantă cale de eliminare a substanţelor hidrosolubile

şi se realizează prin filtrare glomerulară şi /sau secreţie tubulară.

Eliminarea digestivă se face prin secreţiile salivară, gastrică, intestinală, şi mai ales prin

bilă. Eliminarea pe cale respiratorie este în cazul substanţele gazoase şi volatile. Unele

substanţe se pot elimina şi prin secreţiile bronşice (ex. iodurile).

Eliminarea cutanată aste redusă şi se face prin celulele epiteliale, prin fanere şi mai ales

prin secreţia glandelor sudoripare.

Eliminarea medicamentelor prin laptele matern este importantă pentru consecinţele

toxice pe care le poate avea asupra sugarului (ex. Morfină, Cloramfenilcol).

FARMACODINAMIE

Totalitatea modificărilor produse de un medicament asupra organismulul se numesc acţiuni

sau efecte.

Acţiunile medicamentelor se pot clasifica după mai multe criterii:

 ca intensitate şi utilitate terapeutică deosebim acţiuni principale şi acţiuni secundare;

 după locul de acţiune deosebim acţiuni locale, şi generale;

 după durată, acţiunea poste fi reversibilă sau ireversibilă;

Mecanisme de acţiune
Efectele medicamentelor implică o interacţiune de ordin fizic, fizico-chimic, şi chimic cu

materie vie. Acţiunea medicamentelor se poate exercita la nivel molecular, la nivel celular,

sau la nivelul organismului întreg.

Majoritatea medicamentelor acţionează specific la nivelul unor macromolecule

receptoare (denumite farmacoreceptori, formând complexe care comandă anumite acţiuni

biologice. Cei mai mulţi receptori sunt proteine sau acizi nucleici; ei pot avea funcţii

enzimatice, pot interveni în mecanismele transportoare prin membrane, sau reprezintă

componente structurale importante pentru biologia celulară.

Fixarea medicamentului pe receptori poate determina acţionarea acestora urmată de

efecte de tip stimulator sau inhibitor (ex. Adrenalina stimulează inima şi produce

vasodilataţie coronariană), sau poate determina blocarea receptorilor (ex. beta-blocantele

impiedică efectele stimulării simpato-catecolaminergice).

Anumite substanţe acţionează nespecific prin mecanisme fizice sau fizico-chimice. Astfel,

antiacidele gastrice corectează hiperaciditatea sucului gastric, manitolul şi purgativele

saline acţionează ca molecule osmotic active, dezinfectantele dezorganizează structura

celulară sau împiedică funcţia unor enzime esenţiale pentru viaţa celulelor.

Acţiunea medicamentului la nivel celular se poate exercita la nivelul membranei

celulare sau în interiorul celulelor.

Structura chimică este determinantă pentru acţiunea unui medicament, mici modificări

ale structurii putând anula sau inverse efectul. Doza, calea de administrare, momentul şi

ritmul administrării, vârsta şi masa corporală, paralel cu metabolizarea şi eliminarea, sunt

factori importanţi care condiţonează efectul unui medicament.

FARMACOTOXICOLOGIE

Farmacotoxicologia se ocupă cu studiul intoxicaţiilor medicamentoase (acute şi cronice) şi

cu modalităţile de tratament; de asemenea, studiază cauza şi tipul reacţiilor adverse

produse de medicamente.

Intoxicaţiile medicamentoase acute apar în cazul administrării unor doze excesive de

medicament, sau în cazul ingerării accidentale sau intenţionate a unor cantităţi mari de

medicament (supradozare absolută).

Intoxicaţiile cronice apar la administrări repetate, timp îndelungat şi se datorează

acumulării în organism de cantităţi excesive de medicament (ca în cazul intoxicaţiei cronice

cu hipnotice barbiturice).

Dependenţa - este o stare de intoxicaţie cronică ce se caracterizează prin necesitatea

imperioasă subiectivă şi/sau obiectivă de folosire a unor medicamente sau toxice.

Principalele substanţe care pot ptovoca dependenţă sunt opiul, morfina şi derivaţii săi,

amfetamina, cocaina, alcoolul etilic, lisergida (LSD) şi, în mai mică măsură, nicotina şi

cofeina.

Reacţii adverse.

Ele trebuie deosebite de efectele secundare care însoţesc efectul terapeutic principal şi

rezultă din mecanismul de acţiune al substanţei (ex. uscăciunea gurii produsă de Atropină

administrată ca antispastic).

Reacţiile adverse pot fi uneori deosebit de severe, pun în pericol viaţa pacienţilor, necesită

spitalizare şi cresc mult costul tratamentului.

In funcţie de mecanismul de producere, reacţiile adverse se pot clasifica în următoarele

tipuri:

Reacţiile adverse toxice sunt dependente de doză şi de caracterul medicamentului, ca

şi de reactivitatea individuală. Ele au un tropism particular faţă de un anumit organ sau

sistem (ex. Streptomicina este ototoxică, Cloramfenicolul este toxic pentru măduva

hematopoietică).

Efectele mutagene produc modificări ireversibile ale genotipului. Efectele

carcinogenetice constau în posibilitatea unor medicamente da a induce transformarea

canceroasă a celulelor (ex. Aminofenazona).

Unele medicamente administrate în cursul sarcinii pot avea efecte nocive asupra

produsului da concepţie. Administrarea în primele zile de gestaţie poate duce la moartea

embrionului (efect embriotoxic), în timp ce administrarea între a 2-a şi a 8-a săptămână

de sarcină determină grave malformaţii (efect teratogen), uneori incompatibile cu viaţa; în

ultima perioadă a sarcinii (antenatală), unele medicamente pot produce tulburări

funcţionale grave la făt şi nou-născut.

Reacţiile adverse de tip idiosincrazic sau de intoleranţă se manifestă ca reacţii

neobişnuite, fie diferite calitativ de efectul normal, fie determinate de doze care în mod

normal sunt lipsite da nocivitate.

Reacţiile adverse prin mecanism alergic sau reacţiile de hipersensibilitate nu sunt

dependente de doză, şi presupun un contact anterior cu substanţa respectivă sau cu o

substanţă înrudită structural. Uneori acest prim contact cu medicamentul sau produsul

înrudit poate trece neobservat. Este necesară o perioadă de aproximativ 10 zile de la

primul contact până la instalarea stării de alergie..

Sensibilizarea apare mai frecvent după aplicarea locală pe mucoase sau tegumente, şi

mai rar după administrarea orală sau parenterală.

In funcţie de mecanismul de producere deosebim:

reacţii da tip anafilactic (astm bronşic, angioedem, urticarie, şoc anafilactic);

reacţie citolitică (granulocitopenii, trombocitopenii, anemii hemolitice);

reacţii de tip întârziat (dermatite).

Se recomandă ca, în toate situaţiile în care există riscul apariţiei unei reacţii alergice grave,

să existe la îndemină medicaţia antialergică necesară (hemisuccinat de hidrocortizon şi

adrenalină).

INTERACTIUNI MEDICAMENTOASE

La administrarea concomitentă a două sau mai mai multe medicamente pot să

apară interacţiuni, cu consecinţe favorabile (creşterea efectului terapeutic) sau defavorabile

(scăderea efectului terapeutic sau apariţia unor reacţii adverse).

Interacţiunile pot să apară "în vitro" (ex. la amestecarea a două substanţe), ca urmare a

unor fenomene de ordin fizic sau fizico-chimic, caz în care se numesc incompatibilităţi, sau

apar în organism, putând fi de ordin farmacocinetic sau farmacodinamic.

Incompatibilităţile sunt frecvente pentru soluţiile injectabile amestecate în aceeaşi seringă

şi mai ales când se prepară perfuzii IV conţinând glucoză, electroliţi, hidrolizate proteice,

vitamine, anticoagulante, antibiotice.

Pot surveni precipitări, oxidări sau alte reacţii care au drept rezultat inactivarea uneia sau

mai multor componente. Aceste incompatibilităţi impun limitarea amestecării soluţiilor în

seringă sau în flaconul de perfuzie.

Interacţiuni de ordin farmacocinetic pot avea loc la nivelul oricăreia din etapele

farmacocinetice (absorbţie, transport, distribuţie, metabolizare, eliminare) şi pot avea

consecinţe asupra eficacităţii terapeutice şi reacţiilor adverse.

Interacţiuni de ordin farmacodinamic sunt:

 de tip sinergic, atunci când medicamentele acţionează în acelaşi sens, sau

 de tip antagonist, când acţionează în sens contrar.

Exemple de acţiuni sinergice sunt potenţarea efectului deprimant al alcoolului etilic de către

hipnotice şi tranchilizante. Reducerea efectelor se poate produce prin acţiuni asupra

aceloraşi receptori (antagonism competitiv), sau prin acţiuni asupra unor receptori diferiţi a

căror activare determină efecte opuse. Antagonismul competitiv poate fi exemplificat de

histamină şi antihistaminice, iar antagonismul fiziologic de asocierea unui vasoconstrictor

adrenergic cu un vasodilatator musculotrop.

 Antibioticele - substanţe produse de microorganisme mucegaiuri, bacterii, plante superioare,

 Chimioterapicele de sinteză sunt produse pe cale sintetică.

Clasificare antibiotice în funcţie de structura chimică

 Beta-lactamine -peniciline, cefalosporine, monobactami şi carbapenemi

 Aminoglicozide -streptomicina, gentamicina, kanamicina, tobramicina, amikacina

 Macrolide, care pot fi antibacteriene -eritromicina sau antifungice -amfotericina B şi nistatina

Clasificare antibiotice în funcţie de structura chimică

 Lincosamide -lincomicina şi clindamicina

 Ansamicine -rifampicina
  Polipeptide -polimixine, bacitracina

 Tetracicline

 Antibiotice cu structuri variate: cloramfenicol, vancomicina, griseofulvina.

Chimioterapicele de sinteză

 Sulfamide antibacteriene şi trimetoprim;

 Chimioterapice antituberculoase

 acid aminosalicilic,

 izoniazida,

 etambutol,

Chimioterapicele de sinteză

 Chinolone antibacteriene

 de generaţia I şi II

 Antifungice

 ketoconazol,

 clotrimazol,

 miconazol

 Antiprotozoarice

 metronidazol

Acţiunea bactericidă

 se realizează prin intoxicarea letală ireversibilă, în proporţie de aproape 100% a agenţilor

microbieni.

 acţiune bactericidă absolută - germenii sunt influenţaţi pe toată durata ciclului celular,

 acţiune degenerativ-bactericidă -medicamentul acţionează numai în faza de multiplicare

celulară.

 inhibarea multiplicării germenilor,

ulterior pot fi omorâţi prin intervenţia mecanismelor de apărare ale organismului

Antibiotice si chimioterapice cu spectru îngust

 de tipul penicilinelor - acţionează în special pe cocii gram pozitivi şi negativi şi pe bacilii gram
pozitivi sau
  de tipul streptomicinei - acţionează îndeosebi pe bacilii gram negativi, dar şi pe cocii gram
pozitivi şi negativi.

Chimioterapice cu spectru larg

 reprezentate prin

 tetracicline,

 cloramfenicol,

 peniciline cu spectru larg,

 sulfamide.

influentează

 -cocii şi bacilii gram pozitivi şi negativi,

 -spirochetele,

 -rikettsiile,

 -micoplasmele şi

 -chlamidiile.

recomandate în infecţii polimicrobiene şi

- ca tratament iniţial în infecţii grave cu germeni neprecizaţi.

Mecanismul acţiunii antibacteriene

 inhibarea sintezei peretelui bacterian -beta-Iactamine,

 -cycloserina,

 -vancomicina,

 -bacitracina,

 -antifungice imidazolice

Mecanismul acţiunii antibacteriene

 modificarea permeabilităţii sau lezarea membranei citoplasmatice

 -polimixine şi

 -antifungice polienice
Mecanismul acţiunii antibacteriene

 afectarea funcţiei subunităţilor ribozomale 30S sau 50S,

 cu inhibarea reversibilăi a sintezei proteice -eritromicina,

 -clindamicina,

 -tetracicline,

 -cloramfenicol

Mecanismul acţiunii antibacteriene

 legarea de subunitatea ribozomală 30S cu perturbarea sintezei proteice şi eventual moarte

celulară - aminoglicozide

 afectarea metabolismului acizilor nucleici,

 A. prin inhibarea ARN-polimerazei ADN-dependente - rifampicina,

 B. fie prin inhibarea girazei -chinolonele

Mecanismul acţiunii antibacteriene

 blocarea specificăi a unor etape metabolice esenţiale pentru microorganisme,

 de antimetaboliţi de tipul sulfamidelor şi trimetoprimului;

 inhibarea enzimelor virale esenţiale pentru sinteza ADN şi replicare,

 de către analogi ai acizilor nucleici de tipul zidovudina, ganciclovir, vidarabina, acyclovir

Instalarea rezistenţei dobândite

 Mutaţii cromozomiale, survenite spontan, ce conduc la selecţionarea mutanţilor rezistenţi, prin

afectarea selectivă a germenilor sensibili.

 Prin plasmide - elemente genetice extracromozomiale - constituite din ADN şi localizate în

citoplasmă.

 pot conţine fie factor R-determinant al rezistenţei, fie numai factor RTF-de transfer al
rezistenţei, fie ambele categorii de factori.

 prin inactivarea antibioticului de către enzime produse de bacteriile rezistente

 - penicilinele şi cefalosporinele sunt inactivate de beta-Iactamaze mediate

 plasmidic pentru stafilococi

 sau cromozomial pentru bacilii gram negativi.

 Modificarea permeabilităţii şi transportului membranar al antibioticului la nivelul celulei

bacteriene cu împiedicarea consecutivă a ajungerii acestuia la locul acţiunii.
  ex - rezistenţa unor tulpini de gonococ la penicilină, cloramfenicol, tetraciclină, streptomicină.

 alterarea locului unde acţioneazăi chimioterapicele -

 ex., în cazul streptomicinei, schimbarea structurii receptorului pentru antibiotic de la nivelul

subunităţii ribozomale 30S.

Reacţiile adverse

 toxice,

 alergice

 de cauză bacteriolgică

Reacţiile toxice

 streptomicina şi aminoglicozidele au toxicitate pentru nervul acustico-vestibular

 gentamicina şi kanamicina sunt şi nefrotoxice

 eritromicina şi tetraciclinele sunt hepatotoxice

 cloramfenicolul are toxicitate marcată faţă de maduva hematopoietică

Reacţiile alergice

 posibile pentru toate chimioterapicele,

 sunt frecvente pentru peniciline şi clindamicina

 relativ frecvente pentru streptomicina, cefalosporine, sulfamide, acid nalidixic, unele

chimioterapice antituberculoase.

Reacţiile adverse de natură bacteriologică sau biologică

 selectarea germenilor rezistenţi cu agravarea tabloului clinic

 apariţia fenomenelor de disbacterioză, indeosebi după administrarea orală a chimioterapicelor

antibacteriene;

 bacterioliza masivă, în cazul unor germeni producători de endotoxine, cu eliberarea acestora şi

înrăutăţirea tabloului clinic, uneori stare de şoc-colaps - reacţia Herxheimer

ANTIBIOTICELE BETALACTAMICE

 penicilinele,

 cefalosporinele,

 carbapenemii şi

monobactamii,
PENICILINELE

 sunt derivaţi ai acidului 6-aminopenicilanic rezultat din condensarea a doi aminoacizi, alanina şi
metilcisteina.

 penicilina G sau benzilpenicilina, penicilina naturala produsa de Penicilium notatum şi P.

chrysogenum, primul antibiotic folosit terapeutic.

 peniciline cu spectru relativ ingust -coci gram pozitivi şi negativi, bacili gram pozitivi,
actinomicete, spirochete, leptospire:

 benzilpenicilina,

 fenoximetilpenicilina şi

 feneticilina

 peniciline antistafilococice care alatură spectrului de activitate al grupei precedente şi

stafilococii -germeni obişnuit rezistenti la penicilina G:

 meticilina,

 oxacilina,

 cloxacilina, dicloxacilina,

 flucloxacilina şi

 nafcilina

 peniciline cu spectru larg, active si fata de bacili gram negativi:

 ampicilina,

 amoxicilina şi

 hetacilina.

 penicilinele cu spectru larg active fata de Pseudomonas: carbenicilina şi ticarcilina;

 penicilinele cu spectrul ingust, active fata de Enterobacteriaceae - mecilinamul.

 penicilinele cu spectru larg active fata de Pseudomonas:

 carbenicilina şi

 ticarcilina

 penicilinele cu spectrul ingust, active fata de Enterobacteriaceae

 mecilinamul

Mecanismul de actiune
  fixarea acestora pe proteine receptoare specifice PBP -"penicilin-binding proteins" situate in
membrana citoplasmica a bacteriei.

 actionarea receptorilor specifici produce împiedicarea formarii peretelui celulelor bacteriene ca

urmare a inhibarii procesului de consolidare a polimerului peptoglicanic

BENZILPENICILINA SI PENICILINELE CU SPECTRU ANTIMICROBIAN ASEMANATOR

 Benzilpenicilina -sub forma de sare sodica sau potasica,

 se administreaza intramuscular sau intravenos, doza curenta fiind de 2-5 milioane/zi, fracţionat
la 2-12 ore.

Benzatin benzilpenicilina

 se administreaza intramuscular profund sub forma de suspensie, preparata cu apa distilata, doza
de 600.000 - 1.200.000 Ul /zi.

 in doza unica in faringita streptococica şi scarlatina şi

 in administrare repetata, la 7-14 zile, pentru profilaxia infectiei streptococice la bolnavii cu

reumatism poliarticular acut, timp indelungat (circa 5 ani).

 Fenoximetilpenicilina -penicilina V şi feneticilina sunt peniciline acidorezistente ce pot fi

administrate oral.

 Fenoximetilpenicilina, comprimate sau sirop -utila in infectii uşoare cu germeni sensibili

-faringite, otite, sinuzite, infectii bucale cu fuzospirili-

 cate 800.000 UI. la 6 ore timp de 10 zile sau profilactic, la copiii expuşi infectiilor streptococice,
cate 200.000 UI. la 12 ore.

PENICILINELE ANTISTAFILOCOCICE

 meticilina

 oxacilina,

 cloxacilina,

 dicloxacilina,

 flucloxacilina şi

 nafcilina.

PENICILINELE CU SPECTRU LARG

 ampicilina şi

 derivaţii acesteia -pivampicilina, bacampicilina, talampicilina, hetacilina

 şi amoxicilina.
PENICILINELE CU SPECTRU LARG ACTIVE FATA DE PSEUDOMONAS

 carboxipeniciline -carbenicilina şi ticarcilina şi

 ureidopeniciline -mezlocilina, azlocilina şi piperacilina.

Spectru de activitate cuprinde coci gram pozitivi, parte din bacilii gram
negativi ca şi majoritatea tulpinilor de Pseudomonas aeruginosa
=piocianic

PENICILINELE ACTIVE INDEOSEBI FATA DE ENTEROBACTERIACEE

 mecilinam, pivmecilinam şi temocillină, antibiotice cu spectru antibacterian ingust -E. coli,

Enterobacter, Klebsiella, Salmonella, Shigella.

CEFALOSPORINELE

 sunt antibiotice beta-Iactamice avand ca nucleu de baza acidul 7 amino cefalosporanic

 au actiune bactericidă, ca urmare a actiunii pe proteine receptoare specifice - PBP3 de la

suprafata celulei bacteriene, cu impiedicarea formarii puntilor transversale la nivelul polimerului
peptoglicanic din structura peretelui bacterian şi activarea autolizinelor acestuia.

MONOBACTAMII

 antibiotice beta-Iactamice, monociclice, rezistente la actiunea beta-Iactamazelor, active fata de

bacilii gram negativ aerobi, inclusiv fata de Pseudomonas.

 actiunea este de tip bactericid, secundara impiedicarii sintezei peretelui bacterian.

 reprezentanti

 aztreonamul,

 carumonamul

 tigemonamul.

CARBAPENEMII

 sunt antibiotice beta-Iactamice, cu spectru antibacterian larg, in general rezistente la beta-

Iactamaze

 reprezentanti -imipenemul, biapenemul şi meropenemul

 Imipenemul -actiune bactericida intensa fata de majoritatea germenilor patogeni cu perete

celular -gram negativi, gram pozitivi şi anaerobi,

ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE DE SINTEZA Tetraciclinele şi cloramfenicolul. Sulfamidele, chinolonele

şi nitrofuranii.
Chimioterapicele antituberculoase. Antimicoticele, antiviralele, antiprotozoaricele şi antihelminticele.
Chimioterapicele anticanceroase.

ANTIBIOTICELE BACTERIOSTATICE CU SPECTRU LARG

 sunt reprezentate prin

 tetracicline şi

 cloramfenicol

TETRACICLINELE

 cu actiune bacteriostatica şi spectru larg de activitate antimicrobiana -germeni gram pozitivi şi

negativi, aerobi şi anaerobi, spirochete, micoplasme, rickettsii, chlamidii, unele protozoare.

 actiunea bacteriostatica este secundara acumularii intracelulare a tetraciclinelor -prin travesarea

peretelui bacterian şi membranei citoplasmatice a germenilor

 cu inhibarea sintezei proteice bacteriene, consecinta a fixarii antibioticului pe subunitatile

ribozomiale 30 S,

 cu blocarea legarii aminoacil-ARNt de complexul ARNm-ribozom.

 tetracicline de generaţia 1-a:

 tetraciclina, oxitetraciclina, clortetraciclina, rolitetraciclina, demecociclina şi metaciclina

 tetracicline de generaţia 2-a:

 doxiciclina şi minociclina

 Ca reactii adverse :

 tulburari digestive -anorexie, greturi, varsaturi, colici prin actiune directa, cat şi secundar
modificarii echilibrului bacterian la nivel colic

 reactii alergice relativ rare -mai frecvente in aplicare locala

 reactii de fotosensibilizare.

 Tetraciclina se administreaza

 de obicei oral -ca tetraciclina clorhidrat 1-2 g/zi la adult, fractionat in 3-4 prize, timp de 1-3
saptamani

 exista şi preparate injectabile -im. sau iv. rar folosite, -datorita riscului toxic crescut, doze de 0,5-
1g la 12 ore.

 Doxiciclina

 -vibramicin, se administreaza oral 100 mg la12 ore primele 24 de ore, apoi 100 mg/zi priza
unica.
 CLORAMFENICOLUL

 antibiotic cu spectru larg -majoritatea germenilor gram pozitivi şi negativi, ca şi numeroşi

germeni anaerobi, inclusiv Bacillus fragilis

 actiune bacteriostatica secundara inhibarii sintezei proteice bacteriene prin fixarea pe

subunitatea 50 S a ribozomilor 70 S.

 cloramfenicolul este un antibiotic de rezervă, putin folosit datorita potentialului toxic ridicat.

 Cloramfenicolul este indicat in infectii grave cu germeni insensibili la alte antibiotice: febra
tifoida, meningite, abcese cerebrale, septicemii cu punct de plecare abdominal.

 Cloramfenicolul poate fi administrat

 oral, sub forma de cloramfenicol palmitat, 1-4 g/zi fractionat la 6 ore;

 intravenos sub forma de cloramfenicol sodiu succinat, doze echivalente celor orale

 topic - unguente şi

solutii oftalmice sau otice continand cloramfenicol 1 %.

 reacţii adverse :

 deprimarea hepatopoiezei cu pancitopenie -cu patogenie probabil idiosincrazica

 "sindromul cenuşiu", mai frecvent la nou-nascut in cazul dozelor ridicate, -anorexie, voma,
distensie abdominala, culoare cenuşie a pielii, letargie şi mortalitate de 40-50%.

 rar pot apare stomatită, diaree, nevrită optică, confuzie mintală.

ANTIBIOTICE SI CHIMIOTERAPICE DE SINTEZA

SULFAMIDELE ANTIBACTERIENE SI TRIMETOPRIMUL

 1. SULFAMIDELE ANTIBACTERIENE

 au spectru antimicrobian larg, incluzând germeni gram pozitivi şi gram negativi, chlamidii,
micoplasme, actinomicete, unele protozoare.

 nu sunt active fata de S. viridans, Proteus, Serratia,şi in timp, utilizarea intensă şi deseori
necorespunzätoare a determinat instalarea fenomenului de rezistentă in cazul multor
microorganisme.

SULFAMIDELE ANTIBACTERIENE

 sunt chimioterapice de sinteza derivate de sulfanilamida, structura similara acidului

paraaminobenzoic (APAB).

 Gruparea amino in pozitia para fata de gruparea sulfonamidica este esentiala pentru actiunea
antimicrobiana.
 Prin substituiri la nivelul gruparii amide şi, prin acilarea gruparii amino s-a obtinut un numar
mare de derivati cu particularitati farmacocinetice

 La doze terapeutice, sulfamidele au actiune bacteriostatica.

 Mecanismul de actiune are la baza asemanarea structurala dintre sulfonilamida şi acidul

paraaminobenzoic.

 Acidul folic este, la nivelul celulei microbiene, un component esential al multor sisteme
enzimatiee, dar majoritatea bacteriilor nu pot folosi acidul folic preformat, fiind necesara sinteza
lui intracelulara din APAB.

 Dupa durata actiunii, sulfamidele pot fi:

 cu durata de acţiune scurta, timp de injumatatire 1-7 ore sulfizoxazol -sulfafurazol.

 cu durata de acţiune medie, timp de injumatatire 8-24 de ore: sulfametoxazol, sulfafenazol,

sulfadiazină.

 cu durata de acţiune lunga, timp de injumatatire peste 24 de ore: sulfadoxină,

sulfametoxidiazină

 produc reacţii adverse alergice -rash, urticarie, prurit, febră, dermatită exfoliativă fatală,
periarterită nodoasă, eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson,

 tulburări gastrointestinale, afectare hepatică cu colestază,

 tulburări sanguine -agranulocitoză, trombocitopenie, anemie hemolitică şi anemie aplastica,

 manifestări neurotoxice - tulburări de vedere, stare confuzivă, nevrite periferice,

 fenomene nefrotoxice -oligurie, anurie, colici renale

 Sulfizoxazolul (Neoxazol) se administrează oral, în doze de 2 g (4 compr.) iniţial, apoi 1 g (2

compr.) la fiecare 6 ore.

 Este indicat în infecţii urinare sau sistemice (meningite) cu germeni sensibili.

 Sulfadiazina se administrează în doze de 4-6 g/zi la adulţi, fractionat la interval de 6-12 ore. Este
utilă în meningite cu germeni sensibili.

 Sulfametoxidiazina (Sulfametin) se administrează în doză iniţială de 1 g, apoi căte 500 mg o

dată/zi. Este indicată în infecţii respiratorii, ORL, biliare, urinare cu germeni sensibili.

 Ftalilsulfatiazolul şi Succinilsulfatiazolul au proprietăţi asemănătoare; se administrează în doză

de 4-6 g/zi.

 Salazosulfapiridina (Salazopyrin) este indicată în enterocolita ulcero-hemoragică.

 Aplicarea topică a sulfamidelor este restrînsă, deoarece prezintă risc de sensibilizare, eficacitate
redusă şi acţiune iritantă locală.
 Fac excepţie sulfacetamida, sub formă de colir utilizată în infecţii oculare superficiale cu
germeni sensibili şi Malfenidul sub formă de soluţie sau unguent utilizate pentru profilaxia
infecţiei arsurilor.

TRIMETOPRIMUL

 este un derivat diaminopirimidinic cu actiune antibacteriana de tip bacteriostatic, superioara ca

intensitate sulfamidelor, realizata prin inhibarea marcata a dihidrofolatreductazei microbiene,
enzima care catalizeaza transformarea acidului dihidrofolic inactiv in acid tetrahidrofolic biologic
activ.

 Trimetoprimul asociat cu o sulfamida - sulfametoxazol, in proportie de 5/1 , realizeaza asociatia

– cu denumirea de co-trimoxazol (biseptol, septrin)

 Este indicat in:

 infectiile tractului urinar,

 unele cazuri de uretrita gonococica,

 infectii respiratorii,

 infectii gastrointestinale cu Salmonella sau Sighella rezistente la antibiotice,

 in otita medie la copil cauzata de H. influenzae.

 Chimioterapice antituberculoase

 Majoritatea schemelor terapeutice prevăd

 -administrarea zilnică în primele 2-3 luni,

 -urmată de administrarea bisăptămânală a unor asociaţii polichimioterapice.

 In ţara noastră programul naţional de chimioterapie a TBC prevede, în formele de TBC cu bacili
prezenţi în spută,

 pentru primele 3 luni asociaţia Izoniazida + Rifampicină + Etambutol,

 urmată apoi în următoarele 6 luni de asociaţia izoniazida cu Streptomicină sau Etambutol.

 In formele grave sau cînd există factori agravanţi (silicoză, diabet) se administrează iniţial 4
chimioterapice asociate 3 luni, ulterior 3 medicamente asociate pentru încă 6 luni

MEDICAŢIA ANTITUBERCULOASĂ

 Medicamentele folosite în tratamentul TBC sunt clasificate în două grupe mari:

 antituberculoase majore, primare sau de primă alegere din care fac parte Izoniazida,
Rifampicina, Etambutolul şi Streptomicina, şi

 antituberculoase minore, secundare mai putin eficiente şi mai toxice, grupă care cuprinde
Pirazinamida, Etionamida, Cicloserina, Viomicina
 1.ANALGEZICELE OPIOIDE

 medicamente cu actiune analgezica intensa,

 însotita de calmarea anxietatii,

 sedare şi

 euforie

 Ele actioneaza asupra sistemului nervos central, favorizand procesele care controleaza inhibitor
durerea.
 Efectele sunt consecinta actionarii unor receptori specifici, receptori opioizi, care corespund
peptidelor opioide endogene, ce reprezinta agoniştii fiziologici.
 Ele actioneaza asupra sistemului nervos central, favorizand procesele care controleaza inhibitor
durerea.
 Efectele sunt consecinta actionarii unor receptori specifici, receptori opioizi, care corespund
peptidelor opioide endogene, ce reprezinta agoniştii fiziologici.

Clasificare- in functie de comportamentul fata de receptorii opioizi

 agonişti (morfina, petidina, metadona);
 agonişti partiali (buprenorfina);
 agonişti-antagoniti (pentazocina, nalbufina)
 antagonişti (naloxona)
Opiul şi morfina
 Opiul este sucul uscat din capsulele de mac alb – Papaver somniferum album. Opiul oficinal,
folosit ca medicament, se prepara prin uscarea, pulverizarea şi titrarea opiului brut.
 Morfina este cel mai important alcaloid din opiu
 Morfina şi celelalte opioide actioneaza la nivelul mecanismelor fiziologice centrale, care
controleaza senzatia şi suferinta dureroasa, mecanisme ce implica sistemele peptidelor opioide,
 cel serotoninergic şi noradrenergic. Sunt accentuate influentele inhibitorii asupra mecanismelor
neuronale ale durerii.

Actiunea analgezică
 se manifesta,prin inlaturarea caracterului de suferinta a senzatiei dureroase, care devine
suportabila.
 durerea continua sa fie perceputa de bolnav, dar implicatiile emotionale, cu caracter de
suferinta - anxietate, panica, sindrom psiho-vegetativ - sunt atenuate.
 durerea clinica, care este insotita evident de suferinta, este mai puternic influentata decât cea
provocata experimental;
 durerea prelungita, care are o componenta emotionala majora, raspunde mai bine decât cea de
scurta durata.
 Morfina şi celelalte opioide actioneaza la nivelul mecanismelor fiziologice centrale, care
controleaza senzatia şi suferinta dureroasa, mecanisme ce implica:
 sistemele peptidelor opioide,
 cel serotoninergic şi
 noradrenergic.
 Sunt accentuate influentele inhibitorii asupra mecanismelor neuronale ale durerii.
 este maxim la circa 1 ora de la injectarea subcutanata sau intramusculara şi se menţine 4-6 ore;
 in cazul administrarii orale, efectul este maxim la 1-2 ore, fara sa atinga valoarea obţinuta prin
injecţie, şi dureaza 3-7 ore.

Morfina produce in doze terapeutice

 liniştire,
 o senzaţie de ameţeala
 uşoara confuzie, cu caracter placut sau neplacut - disforie.
 in caz de dureri şi anxietate, calmarea acestora este urmata de o stare de bine.
 uneori, pot surveni tulburari psihice: gandirea işi pierde secvenţa logica, imaginaţia se
exacerbeaza.
 dupa dozele mari, bolnavul adoarme, dar poate fi trezit cu uşurinta.
 efectul liniştitor şi euforizant, -unul din factorii care favorizeaza dezvoltarea dependenţei.
 la anumite persoane, morfina provoaca fenomene de excitatie

Mecanismul analgeziei
 se datoreaza interactiunii acestora cu receptorii specifici, numiti “receptori opioizi", care sunt
receptori naturali ai unor substante endogene, numite "morfin-like" sau opioizi.
 receptorii se gasesc in doua forme interconvertibile, una cu afinitate mare pentru agonişti,
cealalta pentru antagonişti.
 lonii de sodiu favorizeaza cea de a doua stare.
 Astfel, au fost descrişi receptorii μ K(kapa), σ (sigma), δ (delta) şi ε (epsilon).
 S-a precizat existenta subtipurilor μ1 şi μ2; δ1 şi δ2; k1-k3;
 subtipurile μ şi δ intervin in analgezia supraspinala fata de stimuli termici şi viscerali chimici.
 Agoniştii μ sunt analgezici atat fata de durerea produsa de stimuli termici, cat şi fata de durerea
viscerala indusa de stimuli chimici.
 Agoniştii δ (delta ) sunt analgezici numai in durerea indusa prin stimuli termici.
 Agoniştii K nu produc analgezie supraspinala. Sunt analgezici prin actiune la nivel spinal, fata de
durerea viscerala indusa prin stimuli chimici. Prin actiune supraspinala produc insa sedare.
 Agoniştii σ (sigma) nu au actiune analgezica. Produc disforie şi halucinatii, explicate prin
asemanarea cu receptorii fenciclidinei.
 Receptorii ε (epsilon) au numai localizare supraspinala şi ar fi implicati in activarea cailor
descendente enkefalinergice
 Morfina, petidina şi metadona se comporta agonist fata de receptorii μ şi k.
 Naloxona este antagonist fata de receptorii μ , k şi σ.
 Alte substante actioneaza diferentiat, agonist partial sau antagonist fata de unii sau altii dintre
aceşti receptori.
 Compuşii care au, in acelaşi timp, actiuni agoniste şi antagoniste, in functie de receptori, sunt
denumiti agonişti-antagonişti:
 pentazocina (folosita ca analgezic),
 nalorfina (folosita ca antidot in intoxicatia acuta cu opioide) şi
buprenorfina

Morfina
 deprimă centrul respirator prin stimularea unor receptori μ (μ 2) de la acest nivel
 şi ii scade reactivitatea la actiunea excitanta a bioxidului de carbon.
 la dozele terapeutice, debitul ventilator nu este modificat, deoarece micşorarea frecventei este
compensata de creşterea amplitudinii mişcarilor respiratorii; totuşi se produce oarecare retentie
de bioxid de carbon.
 Dupa dozele mari, respiratia devine rara şi superficiala, iar debitul ventilator scade marcat.
 In intoxicatie, respiratia poate deveni periodica (de tip Cheyne-Stokes) şi, in cele din urma, se
opreşte prin paralizie centrala.
 Centrul tusei este deprimat şi sensibilitatea la aferentele vagale diminueaza.
 Efectul antitusiv este intens, dar rar utilizat din cauza pericolului dependentei.
 Morfina, in doze terapeutice, provoaca uneori greata şi voma. Efectul se datoreaza stimularii
zonei chemoreceptoare specifice din bulb (trigger zone - CTZ) declanşatoare a vomei şi este
favorizat de stimularea vestibulara.
 Dozele mari de morfina deprima centrul vomei au actiune antivomitiva.

 contracta sfincterul Oddi. Efectul, inegal in conditii clinice, poate duce la creşterea presiunii
biliare, cu dureri insotite de creşterea amilazei şi lipazei plasmatice (ce poate persista 24 de ore
dupa o singura doza).
 tonusul şi amplitudinea contractiilor ureterale sunt, de obicei, marite, dar la persoanele la care
morfina scade evident diureza, motilitatea ureterala poate fi diminuata.
 creşte tonusul muşchiului detrusor şi al sfincterului vezical, ceea ce face mictiunea dificila.

 In doze mari, morfina produce bronhospasm, probabil prin actiune histamino-eliberatoare.

  Starea astmaticilor poate fi inrautatita, la aceasta contribuind, de asemenea, deprimarea
respiratiei şi reflexului de tuse, ca şi uscarea secretiilor.
 Contractia sfincterului pupilar, datorata stimularii nucleului parasimpatic Edinger-Westphal al
nervului oculo-motor, produce mioză caracteristica.

 provoaca vasodilatatie arteriala şi venoasa şi deprima reflexele circulatorii, putand fi cauza de

hipotensiune arteriala cu caracter ortostatic.
 Dilata vasele cerebrale, consecutiv creşterii dioxidului de carbon determinata de deprimarea
respiratiei, ceea ce duce la creşterea presiunii lichidului cefalo-rahidian.
 Vasele cutanate sunt de asemenea dilatate, putand apare congestia pielii, sudoratie şi eventual
prurit (prin componenta histaminica).
 Dozele mari pot provoca deprimarea centrului termoreglator cu tendinta la hipotermie,
influentarea secretiei adenohipofizare şi scaderea secretiei de LH, FST, ACTH şi tirotrofina.

Morfina -efectele asupra tubului digestiv

 se datoreaza actionarii unor receptori morfinici situati in plexurile nervoase intramurale.
 motilitatea stomacului scade, dar creşte tonusul portiunii antrale şi al duodenului incipient.
 creşte tonusul intestinal, mai ales la nivelul sfincterelor; pot apare spasme, urmate uneori de
scurte perioade de hipotonicitate,
 tranzitul intestinal este intarziat, consistenta scaunului creşte şi se produce constipalie

Sulfatul de morfina
 se administreaza obişnuit in injectii subcutanate, cate 10 - 20 mg o data. In urgenta, de exemplu
in edemul pulmonar acut, se pot injecta intravenos 4-8 mg.
 Calea orala este mai putin utilizata. Farmacopeea Romana prevede ca doze maxime 20 mg
pentru o data şi 60 mg pentru o zi.

Preparatele de opiu

 pulberea de opiu oficinală - contine morfina 10%; se administreaza oral, doza maxima fiind de
150 mg pentru o data şi 500 mg/zi;

 tinctura de opiu - contine morfina 1% şi se administreaza oral, doza maxima permisa este de 1,5
9 o data şi 5 g/zi (1 g cuprinde 56 picaturi).

 -tinctura anticolerina sau tinctura Davilla - contine morfina 0,17% şi oleuri volatile 6%.

 Toxicitatea acuta a morfinei este mare.

 Exista posibilitatea aparitiei de fenomene toxice grave pentru deze ce depaşesc 30 mg

subcutanat.

 Dozele mai mari de 60 mg subcutanat sau 120 mg oral pot fi mortale.

Intoxicatia acută

 Se manifesta prin:
 deprimarea profunda a sistemului nervos central cu coma,

 relaxare musculara,

 mioza,

 respiratie CheyneStokes şi, în stadiul agonie, colaps, midriaza, paralizia respiratiei. Ca tratament,
se recomanda, în primul rand, mentinerea libera a cailor respiratorii şi asigurarea unei respiratii
adecvate. Se injecteaza intravenos naloxonă sau nalorfină, care combat deprimarea respiratorie,
actionand ca antidoturi specifice.

 Ca tratament, se recomanda, în primul rand, mentinerea libera a cailor respiratorii şi asigurarea

unei respiratii adecvate. Se injecteaza intravenos naloxonă sau nalorfină, care combat
deprimarea respiratorie, actionand ca antidoturi specifice.

 Pentru tratamentul morfinomaniei sau al dependentei de alte opioide este necesara, în primul
rand, oprirea administrarii toxicului.

 Pentru a evita sindromul de abstinenta grav, morfina se inlocuieşte cu metadona (un analog al
morfinei), care suprimata la randul ei, dupa circa 10 zile, provoaca un sindrom de abstinenta
relativ benign. Dupa dezintoxicare, se pot administra timp indelungat antagonişti, de felul
naloxonei sau ciclazocinei,

 Codeina sau metilmorfina, un ester al morfinei, care se gaseşte in cantitaţi mici in opiu (0,5%),
este preparata obişnuit din morfina. Are acţiune analgezica mai slaba decat morfina şi este un
antitusiv eticace. Pericolul de dependenţa este comparativ mic. Are proprietaţi antitusive
marcate. Deprima puţin respiraţia

 2.ANALGEZICELE, ANTIPIRETICELE, ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE

 cuprind un grup heterogen de compuşi, cu structura chimica diferita, dar cu efecte

farmacologice şi reactii adverse asemanatoare.

 Analgezia, actiunea antipiretica şi cea antiiflamatoare sunt atribuite unui mecanism metabolic
comun de diminuare a sintezei prostaglandinelor, ca urmare a inhibarii ciclooxigenazei, enzima
ce catalizeaza ciclizarea oxidativa a acidului arahidonic cu formarea endoperoxizilor ciclici -
substante precursoare ale prostaglandinelor, tromboxanilor şi prostaciclinei.

 prostaglandinele E şi F ar intensifica efectul altar mediatori ai inflamatiei (in special al

bradikininei).

 Inrudit cu proprietatile antiinflamatorii este efectul protector fata de arsurile solare şi prin
ultraviolete.

 Actiunea antipiretica s-ar datora inhibarii formarii de prostaglandine şi impiedicarii raspunsului

sistemului nerves central la interleukina1, cu normalizarea mecanismelor termoreglatoare
Clasificare

1. salicilati (ac. acetilsalicilic, salicilatul de sodiu, diflunisal);

2. derivati de pirazol (fenilbutazona, oxifenbutazona, antipirina, aminopirina şi dipirona);

3. derivati de p-aminofenol (paracetamol);

4. acizi indolacetici şi analogi (indometacina, sulindac);

5. acizi heteroarilacetici (tolmetin, diclofenac, ketorolac)

6. acizi arilpropionici (ibuprofen, ketoprofen, naproxen)

7. acizi antranilici sau fenamati (acidul mefenamic, acidul meclofenamic).

8. acizi enolici (piroxicam, tenoxicam).

Salicilatii

 In aceasta grupa sunt cuprinşi o serie de derivati ai acidului salicilic (care nu poate fi folosit ca
atare pe cale generala, din cauza actiunii iritante), care in doze mici au efect antipiretic şi
analgezic, iar in doza mare au efect antiinflamator.

Acidul acetilsalicilic

 Aspirina este esterul acidului acetic cu acidul salicilic. Are actiune analgezica, antipiretica şi
antiinflamatoare de intensitate moderata.

 Efectul se datoreaza impiedicarii dereglarii centrului termoreglator sub influenţa pirogenilor.

 Acidul acetilsalicilic are actiune de stimulare a SNC manifestată prin influentarea respiratiei, prin
modificari de comportament şi prin greturi şi varsaturi.

 Dozele medii de salicilati cresc ritmul şi amplitudinea respiratiei. Dozele mari, toxice, deprima
respiratia, conducand initial la alcaloză respiratorie care, ulterior, va fi inlocuita de acidoza
metabolica.

 Efecte metabolice şi endocrine -favorizeaza eliberarea de ACTH, fara insa ca actiunea

antiinflamatorie sa fie mediata prin glucocorticoizi.

 Inhiba puternic sinteza hepatica de protrombina.

 Produce disfunctie plachetara, inhiband prelungit agregarea plachetara, datorita tot inhibarii,
prin acetilare ireversibila, a ciclooxigenazei plachetare cu reducerea consecutiva a
tromboxanului A2

 Este prelungit astfel timpul de sangerare. Inhibarea functiilor plachetare poate fi utila pentru
profilaxia trombozelor arteriale la bolnavii cu risc de infarct de miocard sau accidente cerebro-
vasculare. Dozele crescute de acid acetilsalicilic (peste 5 g/zi) au efect uricozuric. Dozele mici (1-
2 g/zi) pot, din contra, sa diminueze excretia urinara a uratilor.
REACTII ADVERSE

 Produce curent disconfort epigastric, anorexie, arsuri gastrice, greturi, voma.

 Cauza iritarii mucoasei gastrice şi a efectului ulcerigen consta, foarte probabil, in inhibarea
formarii unor prostaglandine, in special de tip E.

 Aceste prostaglandine micşoreaza secretia clorhidropeptidica şi maresc secretia de mucus (prin

intermediul AMPc).

 In lipsa efectului citoprotector al prostaglandinelor apar leziunile caracteristice.

 Dozele terapeutice mari sau administrarea timp indelungat provoaca fenomene cunoscute sub
numele de salicism.

 Sindromul consta în ameţeli, cefalee, tinitus şi surditate parţiala, tulburari de vedere, greaţa,
voma, somnolenţa sau excitaţie cu stare confuziva, hipertermie, erupţii acneiforme.

 Daca dozele sunt foarte mari, se produce intoxicatie acuta

 tulburarile neuropsihice se agraveaza, apar fenomene psihotice,

 paranoide şi halucinatorii, convulsii, bolnavul intra în coma, face colaps prin dilatare vasculara
directa şi paralizie vasomotorie centrala şi poate muri prin insuficienţa respiratorie.

 intoxicaţia salicilica este caracterizata şi prin dezechilibre metabolice importante.

 Dozele mari stimuleaza centrul respirator (prin acumulare metabolica de bioxid de carbon şi prin
acţiune directa); alcaloza respiratorie care rezulta se compenseaza repede.

 Dozele toxice provoaca acidoza respiratorie prin deprimarea respiraţiei, la care se adauga
ulterior o acidoza metabolica (prin acumulare de metaboliţi acizi).

Doze

 Doza analgezica şi antipiretica pentru o data este de 0,5-1 g, eventual repetat la 4 ore; la copii se
recomanda 10-20 mg/kgc la fiecare 6 ore (fara a depaşi 3,5 g/zi).

 In reumatismul poliarticular acut se administreaza 5-8 g/zi (fractionat, cate 1 g o data).

Acetilsalicilatul de lizină

 este mai solubil în apa decat acidul acetilsalicilic şi mai bine suportat gastric, neproducand
sangerari digestive. Se injecteaza intramuscular sau intravenos cantitatea corespunzatoare la 1 g
acid acetilsalicilic.

Salicilatul de sodiu

 are proprietati asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar este mai slab analgezic. Gustul este
neplacut, iritatia gastrica frecventa, iar fenomenele de salicism apar deseori chiar la doze
terapeutice. Utilizarea este limitata, singura indicatie fiind reumatismul poliarticular

Diflunisal
  este derivat fluorat al acidului acetilsalicilic, cu polenta antiinflamatoare şi analgezica superioara
aspirinei şi actiune prelungita, 8-12 ore. Este util in stomatologie, administrat înaintea unor
proceduri chirurgicale minore. Doza curenta este de 0,5 g la 12 ore.

Derivatii de pirazolon

Acest grup de medicamente include

 fenilbutazona,

 oxifenbutazona,

 antipirina,

 aminopirina şi

 dipirona.

Fenilbutazona (butazolidina) şi oxifenbutazona (tanderil)

 sunt derivati de pirazolidin 3-5 diona, cu actiune predominanta antiinflamatorie-antireumatica.

 calmeaza durerea şi scad fenomenele inflamatorii în poliartrita reumatoida, spondilita

ankilopoetica, reumatismul cronic, criza gutoasa, tromboflebita

Fenilbutazona -efecte nedorite

 iritaţia gastrica cu arsuri,

 dureri epigastrice, greata, voma;

 activarea ulcerului gastroduodenal şi favorizarea complicatiilor sale (hemoragie digestiva,

perforatii).

 se produce retenţje hidrosalina (prin actiune directa asupra rinichiului);

 volumul plasmatic creşte,

 pot apare edeme, este favorizata decompensarea insuficientei cardiace.

 rareori, pot surveni: necroza tubulara renala, necroza hepatica, dermatita (care poate evolua
catre o forma exfoliativa), agranulocitoza sau reactii leucemoide

Fenilbutazona administrare

 Se administreaza obişnuit oral, 600 mg/zi, timp de 7-10 zile.

 Pentru a diminua riscul reactiilor adverse, mai ales iritatia gastrica, doza zilnica se fractioneaza in
trei prize, imediat dupa mese.

 La nevoie, se poate continua cu doze de intretinere de 200 mg/zi (in doua prize, dupa mese), dar
tratamentul de durata trebuie evitat.

 Se poate administra şi pe cale rectala (in supozitoare) sau injectabil intramuscular profund.
Metamizolul sodic (algocalmin, novalgin)

 are efecte analgezice-antipiretice asemanatoare acidului acetilsalicilic, dar efecte

antiinflamatoare reduse.

 eficace in cefalee, mialgii, nevralgii, dureri post-extractii dentare, durerea din disfunctia
temporo-mandibularä.

0,5 g oral sau paranteral, la nevoie.

Derivaţii de para-amino-fenol

 paracetamol (acetaminofen), substanta cu potenta antipiretica şi analgezica medie, dar fara

etecte antiinflamatorii.

 actioneaza predominant la nivelul sistemului nervos central, unde inhiba ciclooxigenaza.

Derivatii indolacetici- Indometacina

 Administrata in poliartrita reumatoida, atenueaza fenomenele inflamatorii la circa 60% din

bolnavi.

 Efectul favorabil, de ordin subiectiv şi obiectiv, se manifesta prin diminuarea redorii matinale,
micşorarea volumului articulatiilor inflamate, reducerea durerii, creşterea functionalitatii.

 Rezultatele bune pot fi obtinute şi in spondilartrita ankilopoetica, coxartroza, crize de guta.

Alte antiinflamatorii – antireumatice

 Ibuprofenul (brufen) este un compus de sinteza cu structura arilpropionica.

 Eficacitatea este net superioara acidului acetilsalicilic in condiţii experimentale, dar

asemanatoare clinic la bolnavii cu poliartrita reumatoida.

 Acidul flufenamic (arlef), compus din grupa fenamatilor, este un antiinflamator antireumatic cu
acţiune intensa. Este relativ bine suportat. Poate fi cauza de tulburari digestive, foarte rar
citoliza hepatica.

 Piroxicamul (feldene) este un oxicam - acid enolic benzotiazinocarbozamidic, cu proprietaţi

antiinflamatoare marcate şi toleranţa relativ buna.