FORME FARMACEUTICE SOLIDE

I. FORME FARMACEUTICE PERMANENT SOLIDE

CLASIFICARE:

• Specii : amestecuri de plante, uscate, mărunţite corespunzător. Nu se utilizează ca

atare ci stau la baza pregătirii soluţiilor extractive;
• Ţigări medicamentoase : conţin specii cu substanţe medicamentoase active;
• Creioane : au formă de cilindru terminat cu un con şi conţin substanţe active şi
excipienţi; pot fi cauterizante (conţin azotat de argint), răcoritoare (conţin mentol);
• Pulberi ;
• Pachete : conţin pulberi în învelişuri de hârtie doza/doză . Dezavantajele sunt că o
parte din pulbere rămâne pe hârtie, precum şi faptul proprietăţile organoleptice (gust,
miros) neplăcute ale pulberii nu sunt mascate.
• Capsule ;
• Comprimate ;
• Drajeuri : se obţin prin acoperirea comprimatelor cu unul sau mai multe straturi care
pot conţine şi substanţe active.
• Tablete triturate: se realizează prin amestecarea substanţei active cu zahăr şi cu un
mucilagiu până la obţinerea unei paste consistente care apoi se decupează sau se
presează după un tipar (Cavit 9, Ascolecitina);
• Ciocolata : amestec de cacao, zahăr şi substanţe active; se foloseşte mai mult în
pediatrie
• Granulate, pilule, granule.
1.PULBERI
Sunt constituite din particulele uniforme ale unei singure substanţe farmaceutice sau ale
unui amestec de substanţe medicamentoase sau droguri.
Clasificare
1. după origine- naturale: a.) vegetale : ex. : pulberea de foi de digitală. Sunt solubile în
apă şi alcool.
b.) animale : cele mai stabile sunt cele obţinute prin liofilizare:
ex. pulberea de retrohipofiză.
c.) minerale: carbonatul de calciu
- sintetice.
2. după compoziţie- simple : o substanţă medicamentoasă asociată sau nu cu substanţe
auxiliare fără acţiune farmacodinamică.
- compuse.
3. după modul de utilizare- pe cale internă;
- pe cale externă : pulberile destinate aplicării pe tegumente se
numesc pudre şi se folosesc pe tegumentul indemn pentru efectul lor sicativ, răcoritor,
antipruriginos, iar pe plăgi ca antiseptice şi cicatrizante.
- pe cale nazală/pulmonară : prin prizare, respectiv aspirare.
Adăugarea de substanţe ajutătoare care cresc adezivitatea duce la obţinerea pulberilor
aglomerate. Condiţionarea ulterioară a amestecurilor uscate duc la obţinerea
comprimatelor, drajeurilor şi capsulelor, iar a amestecurilor umede, la obţinerea
granulatelor, pilulelor, granulelor.
Pulberile pot fi utilizate pentru prepararea formelor farmaceutice lichide ( soluţii,
suspensii) , moi (unguente) şi fuzibile (supozitoare).
 2.CAPSULE

Sunt forme farmaceutice care constau dintr-un învelis ce conţine substanţe

medicamentoase destinate administrării interne.
Proprietăţile învelisului:
- maschează gustul şi mirosul substanţei farmaceutice,
- protejează substanţa farmaceutică de acţiunea factorilor de mediu,
- sunt netoxice, fără acţiune farmacodinamică şi se descompun în organism, astfel
pot fi înghiţite împreună cu medicamentul.
După compoziţie avem:
- Capsule amilacee ( caşete) – se prepară din amidon. Au formă de cilindri plaţi,
perechi, cu diametre uşor diferite pentru a permite închiderea prin pătrundere şi suprapunere.
Sunt folosite la condiţionarea pulberilor obţinute după prescripţii magistrale. Formolizarea
amidonului le conferă gastrorezistenţă.
- Capsule gelatinoase – se prepară din gelatină ca preparate tipizate. Sunt de 2 feluri:
• Capsule operculate: alcătuite din două componente în formă de cilindri
alungiţi care se închid prin îmbucare. Sunt mai ermetice decât caşetele având astfel şi o
conservabilitate prelungită. Există 8 dimensiuni de capsule. Pot conţine pulberi sau granule.
De obicei, sunt 2 tipuri de granule: gastrosolvente şi intestinosolvente permiţând o absorbţie
dirijată a medicamentelor. Prin formolizarea gelatinei, capsula operculată devine acido
rezistentă.
• Capsule moi – sunt ovoidale sau sferice cu înveliş continuu. Conţin de obicei
lichide volatile, alterabile sau iritante pentru mucoasa gastrică. Capsulele mici, rigide, sferice
se numesc perle.
 3.COMPRIMATE

Sunt obţinute prin presarea/comprimarea substanţelor medicamentoase cu sau fără

adaus de substanţe auxiliare. Sunt forme farmaceutice tipizate, cu aspect uniform şi structură
omogenă şi compactă. Au de obicei formă de disc sau cilindru, cu suprafaţă plată sau
convexă, cu marginile intacte, dar pot avea şi alte forme particulare. Comprimatele de origine
vegetală (ex. polen) pot prezenta particule cu diferenţe de nuanţe dar întotdeauna sunt omogen
repartizate.
Comprimatele pot fi colorate sau pot conţine aromatizanţi sau corectori de gust.
Avantajele comprimatelor ca formă farmaceutică:
-dozare rapidă şi exactă,
-conservare bună,
- transport uşor,
-administrare comodă şi relativ sigură.
Pentru evitarea administrării eronate unele comprimate au imprimate semne
distinctive sau chiar denumirea medicamentului. În lipsa acestor particularităţi, comprimatele
izolate, fără ambalaj, neidentificabile, NU SE ADMINISTREAZĂ.
Dezavantajele comprimatelor:
- absorbţie mai dificilă ca a pulberilor,
- iritarea mucoasei gastrice mai frecvent decât la pulberi şi capsule,
- înghiţire anevoioasă.
Condiţionarea comprimatelor sub formă efervescentăevită aceste inconveniente.

Tipuri particulare de comprimate:

-orale, se mai numesc trochişti şi sunt folosite pentru tratamentul local al cavităţii
bucale şi a căilor respiratorii superioare;
-sublinguale, ex nitroglicerina;
- pentru utilizare hipodermică: implante,
-pentru utilizare intravaginală: comprimate vaginale,
-pentru utilizare externă: conţin substanţe antiseptice, astringente cu care se prepară
soluţii ce se aplică la nivelul pielii sau mucoaselor. Soluţiile sunt folosite sub formă de
gargară, comprese sau băi.
-comprimate cu acţiune prelungită: asigură o cedare controlată în timp a substanţei
active. Principiul realizării lor constă în condiţionarea substanţei active astfel încât stratul
exterior să se dezagrege imediat eliberând o doză iniţială cu o concentraţie sanguină eficace
urmând ca ulterior stratul/straturile interioare enterosolubile să menţină această concentraţie
prin dizolvarea treptată a substanţei active în intestin.
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE FUZIBILE

Sunt forme farmaceutice cu administrare externă, în cavităţi naturale care comunică

direct cu mediul extern şi care se topesc la temperatura corpului. După topire şi dizolvare,
substanţa activă acţionează local sau se absoarbe. În Farmacopee aceste preparate sunt
denumite supozitoare destinate administrării rectale, vaginale sau uretrale. În mod curent,
denumirea de supozitoare se foloseşte pentru supozitoare rectale, cele vaginale fiind
desemnate sub numele de ovule, iar cele uretrale ca bujiuri.

Supozitoare

Au o formă conică cu masa cuprinsă între 2-3 g la adult şi 1-2 g la preparatele pentru
copii. Cel mai utilizat excipient pentru supozitoare este untul de cacao pentru că se topeşte la
temperatura intrarectală şi nu irită mucoasa.
Administrarea supozitoarelor urmăreşte 3 scopuri:
- declanşarea reflexului de defecaţie,
- -ameliorarea/tratamentul patologiei rectului inferiorşi a anusului: hemoroizi,
proctite, anite.
- evitarea căii digestive: la cei operaţi pe tubul digestiv,
procese iritative ale tubului digestiv,
în cazuri de necooperare a bolnavilor (patologie psihiatrică)
în caz de stază portală cu absorbţie redusă prin mucoasa
intestinală.
Absorbţia rectală fiind mai lentă şi mai redusă decât cea intestinală, dozele de
substanţe active din supozitoare sunt cu până la 50% mai mari decât cele din tratamentul
peroral. Se prepară atât în industria medicamentului cât şi în farmacii.

Ovule

Au formă sferică sau ovoidă. Folosesc ca excipienţi untul de cacao, grăsimi sintetice
şi glicero-gelatina.
Administrarea urmăreşte un singur scop: efectul local.
Doza de substanţă activă din ovul de obicei nu depăşeşte doza/doza admisă pe cale
internă deoarece în prezenţa leziunilor mucoasei vaginale există posibilitatea unei absorbţii
crescute.
Se prepară în industrie şi în farmacii.

Bujiuri

Sunt forme farmaceutice destinate aplicării locale prin introducerea în uretră.

Folosesc ca excipient untul de cacao.
Mai există:
-otoconii (supozitoare auriculare): se administrează în conductul auditiv extern pentru
efect local în afecţiunile conductului auditiv extern şi ale urechii medii;
-bujiuri nazale: se introduc în narine.