Tehnologia de producție a pulberilor, comprimatelor, capsulelor.

Definiţia medicamentului - orice compus chimic pur sau produs complex, care datorită acţiunii exercitate
asupra organismului poate fi folosit pentru diagnosticul, prevenirea, tratamentul şi ameliorarea bolilor.
Originea medicamentelor

• vegetală - diferite părţi ale plantelor: frunze, flori, rădăcini, seminţe, scoarţă. Ex. morfina, atropina,
digoxinul.

• animală: hormoni (insulina porcină, bovină); enzime (tripsina, amilaza)

• minerală: caolinul, bentonita

• semisintetice: unele antibiotice (penicilina G)

• sintetice: chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, etc.

• metode biotehnologice:tehnologia ADN-ului recombinant, tehnica hibridomului (pentru obţinerea

anticorpilor monoclonali).
FORME MEDICAMENTOASE SOLIDE
Sunt: pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele, drajeurile şi granulele şi alte forme solide
asemănătoare.
1.PULBERILE sunt substanţe solide dispersate în particule uniforme, cu grad de diviziune determinat,
aspect omogen. Se obţin din substanţe solide uscate, mărunţite şi trecute prin site cu ochiuri de diferite
dimensiuni. În Farmacopeea Română sunt prevăzute 9 tipuri de site (se pot obţine pulberi foarte fine,
semifine, groscioare, etc).
Clasificare:

• după compoziţie sunt pulberi simple (cu o singură substanţă activă) şi compuse (conţin două sau
mai multe substanţe active).

• după calea de administrare există pulberi pentru uz extern şi pulberi pentru uz intern (se înghit).
Compoziţie: substanţa sau substanţele active şi excipientul.
Excipienţii sunt de 2 tipuri, în funcţie de calea de administrare a pulberii.

• pentru uz intern: zahărul, lactoza şi amidonul din diferite specii de graminee sau din alte plante. Ex.
din grâu, porumb, orez, cartof.

• pentru uz extern: talcul, amidonul şi mai rar Lycopodium (o pulbere galbenă, onctuoasă, foarte fină
care reprezintă sporii unei specii de ferigă, fiind folosită în special pentru obţinerea pudrelor cosmetice).
Rolul excipienţilor: completează cantităţile, pot funcţiona şi ca substanţe cu rol corector, pot preveni apariţia
reacţiilor fizico-chimice nedorite.
După calea de administrare se cunosc 2 tipuri de pulberi:

a) pulberi pentru uz extern

b) pulberi pentru uz intern

a) Pulberile pentru uz extern se folosesc în boli dermatologice, răni, având acţiune antimicrobiană,
dezinfectantă, dezodorizantă, adsorbantă, sicativă. Pulberile administrate pe răni deschise, piele lezată,
arsuri, pielea sugarilor trebuie să fie sterile. Pudrele sunt cele mai fine pulberi şi servesc la protejarea
mecanică, uscarea sau răcorirea pielii. Pudrele cosmetice (farduri, pudre depilatoare) se folosesc timp
îndelungat pentru îngrijirea pielii sănătoase şi pentru protecţie împotriva agenţilor atmosferici şi a razelor
solare şi conţin excipienţi, parfumuri, coloranţi.

b) Pulberile pentru uz intern sunt de 2 feluri: nedivizate şi divizate. Pulberile nedivizate se eliberează
într-un singur ambalaj (pachet, pungă de hârtie). Substanţele active au acţiune de intensitate redusă, dozarea
este imprecisă. Nu conţin excipient. Bolnavul îşi măsoară aproximativ cantitatea de administrat pentru odată,
folosind unităţi de măsură casnice (linguriţă rasă, vârf de cuţit). Un exemplu este reprezentat de pulberile cu
antiacide. Pulberile divizate sunt nişte preparate magistrale, conţin substanţe puternic active, greutatea unui
praf este cuprinsă între 0,25 g şi 1 g; fiecare doză este împachetată în plicuri sau se poate introduce în nişte
capsule de amidon (caşete).
Avantajele pulberilor: se prepară uşor; au aspect omogen, cele pentru uz intern au absorbţie bună prin
diluare, acţionând mai rapid decât alte forme farmaceutice (de ex. comprimatele).
Dezavantajele pulberilor: conservare dificilă datorită suprafeţei mari de contact cu aerul, umiditatea,
lumina, microorganismele; administrare dificilă în cazul pulberilor amare, uneori se poate produce
lichefierea pulberilor.
Pulberile se depozitează în recipiente bine închise, ferite de lumină şi umiditate, la temperatura camerei.
Pulberile efervescente se condiţionează în recipiente închise ermetic, în prezenţa unei substanţe
deshidratante.

2. CAPSULELE sunt preparate farmaceutice destinate administrării orale, formate dintr-un înveliş care
conţine doze unitare de substanţe active solide sau lichide. După compoziţia lor se clasifică în:
a) amilacee (caşete) - preparate din amidon (de obicei din făină de orez). Sunt formate din 2 cilindri plaţi,
turtiţi, cu diametrele puţin diferite care se închid prin suprapunere şi uşoară apăsare. Au un perete poros,
permeabil pentru gaze şi umiditate. Se folosesc exclusiv ca ambalaje pentru pulberile dozate, într-o capsulă
putând fi introdusă o cantitate de 0,25-3 grame. Se recomandă ca în momentul administrării capsula să fie
scufundată în apă, după care se introduce în gură şi se înghite cu apă sau ceai. Prin umectare cu apă se
înmoaie, devin elastice şi lunecoase în scurt timp şi se digeră sub acţiunea mecanică a bolului alimentar şi a
amilazelor, eliberând substanţele medicamentoase incluse în ele.
b) gelatinoase - se prepară din gelatină, pe cale industrială. După forma lor sunt de 2 tipuri:

1. operculate - sunt capsule cu înveliş tare, numite şi capsule dure, fiind constituite din 2 cilindri
coloraţi identic sau diferit, alungiţi, terminaţi în emisferă, care se îmbină unul cu altul. Frecvent conţin
substanţe active sub formă de pulberi. Capsulele pot fi inscripţionate cu marca fabricii, concentraţia de
substanţă activă sau un cod de identificare. De ex., unele antibiotice se condiţionează sub formă de capsule:
ampicilina, oxacilina, etc.
Avantaje: maschează gustul şi mirosul neplăcut al unor substanţe, asigură protecţia şi stabilitatea
substanţelor active, sunt uşor de înghiţit, datorită formei lor alungite, suprafeţei lucioase şi umectării rapide
în contact cu saliva, astfel încât alunecă uşor, au biodisponibilitate bună, se conservă timp îndelungat.
Dezavantaje: cost de producţie ridicat, limite de aplicare (nu toate persoanele le pot înghiţi - copii, bătrâni),
stagnare în esofag.

2. sferice - sau capsulele gelatinoase moi au formă sferică, prezintă un înveliş continuu, elastic, sigilat
ermetic, uneori fiind translucide. Se mai numesc şi perle. De obicei se administrează oral. Datorită
elasticităţii pereţilor, se deformează uşor şi pot fi înghiţite chiar şi atunci când au un volum mai mare. Astfel
se condiţionează unele vitamine liposolubile, de ex. vitamina E.
Avantaje: se înghit uşor, nu au gust sau miros neplăcut, au aspect modern, atractiv, substanţa activă se
absoarbe foarte uşor după ruperea învelişului, biodisponibilitatea este mare, sunt foarte stabile. Există şi
capsule moi pentru alte căi: rectală, vaginală, oftalmică, pentru supt, etc.
c) enterosolubile - sunt constituite dintr-un înveliş de gelatină formolizată sau cheratinizată. Sunt
gastrorezistente sau alcalinosolubile, rezistând la acţiunea sucului gastric şi se dizolvă doar în lichidul
intestinal.
O varietate de capsule operculate (transparente sau nu) este reprezentată de spansule, care conţin un amestec
de granule sau microdrajeuri, unele solubile la nivelul stomacului, altele în intestin. Ele pot conţine granule
sau microdrajeuri cu una sau mai multe substanţe active, eliberată sau eliberate la intervale diferite, sau
niveluri diferite.
Avantajele capsulelor: pot masca gustul neplăcut, pot proteja mucoasa gastrică de acţiunea iritantă a
substanţelor active; pot proteja substanţele active de inactivarea prin acidul clorhidric din sucul gastric, pot
dirija absorbţia.

3. COMPRIMATELE (TABLETELE) se obţin pe cale industrială, prin comprimarea substanţelor

medicamentoase sub formă de pulberi ca atare sau cu diferiţi excipienţi. Conţin doze unitare din una sau mai
multe substanţe active. De obicei au formă de discuri plate sau bombate cu diametru de 3-15 mm, dar există
şi comprimate de formă dreptunghiulară sau triunghiulară. Sunt albe sau de diferite culori. Comprimatele din
pulberi vegetale pot prezenta pigmentări sau particule diferit colorate, dar sunt omogen repartizate.
Ocupă un loc important în terapeutică, impunându-se în faţa pulberilor şi capsulelor datorită următoarelor
avantaje:

- preparare industrială cu randament ridicat şi cost scăzut

- cântărirea substanţelor se face riguros

- sunt stabile

- ocupă un spaţiu redus, fiind uşor manipulabile şi transportabile

- pe suprafaţă se imprimă diferite semne care permit identificarea sau şanţuri care ajută la divizarea
lor.

- mirosul şi gustul neplăcut sunt resimţite mai puţin ca la pulberi

- dezagregarea este mai rapidă ca a pilulelor

Dezavantaje: lipsa dezagregării, cimentarea, dificultăţi la înghiţire la copii sau bătrâni, doar unele substanţe
medicamentoase rezistă presării.
Există mai multe tipuri de comprimate:
- comprimatele bucale sunt plate, cu margini rotunjite (pentru a nu provoca iritaţii locale), au gust
plăcut, fiind de obicei dulci şi uneori aromatizate. Ele sunt de 2 feluri: comprimate pentru supt, care trebuie
să se dizolve treptat în gură în contact cu secreţia salivară şi conţin de obicei substanţe medicamentoase cu
acţiune locală la nivelul mucoasei bucale (antiseptice - ex. Faringosept) sau la nivelul mucoasei
gastrointestinale (antiacide - ex. Dicarbocalm) şi comprimate sublinguale, care conţin substanţe liposolubile
cu acţiune generală, care se absorb rapid la nivelul mucoasei bucale foarte bine vascularizată.
Medicamentele trec direct în circulaţia sangvină cu scurtcircuitarea ficatului şi fără a suferi acţiunea
sucurilor digestive. Sunt în general mici şi subţiri, de formă lenticulară sau plată. Cedează substanţa activă în
3’(ex. Nitroglicerina).

- comprimatele clasice sau neacoperite - care se administrează pe cale orală, prin ingerare. De obicei,
se caracterizează prin dezagregare şi cedare rapidă a substanţelor medicamentoase. Majoritatea conţin
substanţe active solubile în apă, destinate să fie absorbite din tractul gastrointestinal pentru acţiune
sistemică. Cedează substanţa activă în cca 30-60’.
- comprimatele acoperite - sunt acoperite cu unul sau mai multe straturi de amestecuri din variate
substanţe ca: rezine, gume, gelatină, ceruri, coloranţi, zaharuri, care sunt aplicate ca soluţie sau suspensie,
urmată de evaporare. Au suprafaţa netedă, adesea colorată şi lustruită. Dacă învelişul este un film polimeric
subţire sunt numite comprimate filmate. Acest strat de înveliş se distruge relativ repede. Comprimatele
acoperite trebuie să se dezagrege în 60', iar cele filmate în 30'.

- comprimatele efervescente - cedează substanţa activă în cca 5’. Substanţa activă este inclusă în
amestecuri de acid citric sau tartric cu bicarbonat de sodiu. În contact cu apa componentele reacţionează cu
degajare de CO2 care ajută la desfacerea sau dizolvarea substanţei active. Ex. Calciu efervescent 200,
Upsarin, preparate polivitaminice.
Maschează gustul neplăcut, amar prin adăugarea de edulcoranţi, au o complianţă mai mare în special la copii
şi bătrâni, sunt mai puţin iritante pentru mucoasa gastrică, dar au o tehnologie de fabricare mai complexă,
sunt mai instabile din punct de vedere chimic, au mărime şi greutate mai mare decât comprimatele
convenţionale şi au un cost mai ridicat.

- comprimatele retard sau cu acţiune prelungită sunt forme cu eliberare modificată care asigură o
cedare lentă şi controlată a substanţei active. După administrarea pe cale orală are loc în prima fază
eliberarea unei doze iniţiale şi stabilirea rapidă a unei concentraţii eficace, urmată de menţinerea acestei
concentraţii o anumită perioadă de timp. Cea mai simplă formă este constituită din cele în care nucleul,
acoperit cu o peliculă enterosolubilă conţine doza de întreţinere. La administrare stratul exterior se
dezagregă imediat, iar sâmburele numai în 2-4 ore după ce ajunge în intestin. Alte tipuri sunt cele cu straturi
multiple sau de tip sandwich şi cele cu matriţă inertă din plastic nedigerabil cum ar fi clorura de polivinil.

- comprimatele vaginale - de formă ovoidă, cedează substanţa activă în 2’; conţin de obicei
medicamente cu acţiune locală. Unele preparate sunt spumogene, ceea ce facilitează împrăştierea
substanţelor active pe mucoasa vaginală.

- comprimatele pentru prepararea soluţiilor de uz extern - conţin antiseptice cu care se prepară

soluţii ce se aplică la nivelul pielii şi mucoaselor. Ex. Cloramina B.

- comprimatele subcutanate (comprimate pentru implante sau pelete) - sunt sterile, se introduc cu
ajutorul unei incizii subcutanat şi cedează lent substanţa activă. Conţin mai ales hormoni şi reprezintă forme
de depozit sau retard, eliberând substanţa lent, timp de zile sau săptămâni. Ex pelete cu disulfiram.