CUPRINS

ARGUMENTUL ............................................................................................2
I. Introducere .................................................................................................3
II. Pulberi: genaralități .................................................................................5
II.1 Avantajele și dezavantajele pulberilor ....................................7
II.2 Preprietățile pulberilor .............................................................9
II.3 Clasificarea pulberilor .............................................................11
II.4 Condițiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească
pudrele ...........................................................................................13
III.Pulberile de uz extern .............................................................................14
III.1 Excipienți folosiți la prepararea pudrelor ...............................16
III.2 Prepararea pudrelor ..................................................................21
IV. Pudre dermatologice ..............................................................................35
IV.1 Exemple ......................................................................................36
IV.2 Antisepticele ...............................................................................38
IV.3 Antifungice .................................................................................39
IV.4 Ectoparaziticidele .......................................................................40
IV.5 Antipruriginoase ........................................................................40
IV.6 Exemple de pudre cu antibiotice – tipizate .............................41
V. Concluzii ..................................................................................................42
VI. Bibliografie .............................................................................................44
ANEXE ....................................................................................................45

1
1
 ARGUMENTUL

Pudrele fac parte din grupa formelor farmaceutice solide, ele

fiind preparate farmaceutice, care conțin una sau mai multe substanțe active,
asociate cu substanțe auxiliare și care se aplică pe piele și mucoase.
Au un grad mare de finețe foarte avansat, corespunzător sitelor
VIII sau IX. Din acest motiv ele pot să se asocieze cu o serie de antibiotice
sau alte substanțe active cu rol de a proteja mecanic, ajută la uscarea și
răcorirea pielii, la înfrumusețarea tenului sau la aplicarea și absorbția
substanțelor medicamentoase la nivelul epidermei sau mucoaselor.
Pudrele cu antibiotice sunt de obicei sterile și se pot aplica pe
răni deschise, arsuri și pielea fină a bebelușilor. De aceea ele pot fi atât
cosmetice și pudre medicamentoase. Un interes deosebit putem acorda
pudrelor de uz extern cu antibiotice care acționează asupra epidermei având o
formulare bazată pe substanțe active și excipienți, care se pot steriliza prin
două metode ce le vom prezenta în cele ce urmează.

2
2
 I. INTRODUCERE

Pulberile sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule ale

uneia sau ale mai multor substanţe active asociate cu substanţe auxiliare, care
se aplică pe piele sau pe mucoase.
Din punct de vedere tehnologic, pulberile sunt forme farmaceutice
solide, alcătuite din una sau mai multe substanţe active asociate cu substanţe
auxiliare.
Din punct de vedere al sistemului dispers, pulberile sunt sisteme
disperse eterogene de solid şi gaz, faza internă fiind constituită din particule
solide.
Aceste pulberi compuse de uz extern se caracterizează printr-un grad
avansat de fineţe. Pot fi administrate pentru a absorbi secreţiile, pentru
răcorire, în scop sicativ sau pentru a exercita o acţiune locală(antiseptice,
antiinflamatoare etc.).
Pudrele cu substanţe active conţin : sulf, acid salicilic, sulfamide,
antibiotice, vitamine.
Substanţele auxiliare folosite trebuie să îndeplinească anumite
condiţii:o bună toleranţă, un grad avansat de fineţe(particule sub 100
microni), aderenţă, compatibilitate cu substanţele cu care se asociază,
stabilitate.
Ca baze pentru pudre se folosesc : amidon, talc, caolin, carbonat de
magneziu, oxid de magneziu, bioxid de titan, aerosil.

3
3
 Aceste preparate sunt provenite din substanţe chimice sau produse
vegetale aduse la un grad de diviziune corespunzător pentru asigurarea
omogenităţii şi facilitarea administrării.
În cadrul lucrării de faţa m-am axat pe pudre de uz extern, cu
antibiotice, fiind recomandate în cazul rănilor deschse, arsuri sau pielea fină a
bebelușilor.
Am scos în evidenţă faptul că pudrele sunt preparate farmaceutice care
conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase active asociate cu
diferite substanţe ajutătoare şi care se aplică pe piele sau pe mucoase.

4
4
 II. PULBERI

Pudrele fac parte din capitolul formelor farmaceutice – pulberi. Pentru

a înțelege mai bine, această formă farmaceutică – pudre, trebuie să știm
câteva lucruri importante legate de pulberi, prima formă farmaceutică de la
care se pornește și prin anumite operații se ajunge la pudre.

GENERALITĂŢI
Pulberile sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule ale
uneia sau mai multor substanţe active în amestec, folosite ca atare sau
împărţite in doze.
Aceste preparate sunt provenite din substanţe chimice sau produse
vegetale aduse la un grad de fineţe corespunzător pentru asigurarea
omogenităţii şi facilitarea administrării.
Obţinerea pulberilor necesită o serie de operaţiuni dintre care cele mai
importante sunt :

PULVERIZAREA
1. Lovirea sau pisarea - în caz de drog vegetal
2. Tiriturarea sau frecarea
O metodă specială-porfirizarea(obţinerea unei pulberi foarte fine)
3. Pulverizarea prin intermediere(cu ajutorul unei substanţe)
4. Pulverizarea

5
5
 -FĂRĂ REZIDIU (sub care se pulverizează în întregime)
-CU REZIDIU
-CERNEREA-cu ajutorul sitelor-9 site
-AMESTECAREA-când avem de îndepărtat substanţe toxice sau
puternic active se aduce întâi la mojar o cantitate egală de pulbere
inerta.Amestecarea se face în ordine crescătoare a greutăţii şi descrescătoare a
densităţii a substanţelor active.
Gradul de fineţe al pulberilor este dependent de forţele de coeziune
intermoleculare rezultate din structura substanţelor care se iau în lucru şi de
modul de preparare.
Pulberile reprezintă una din cele mai vechi forme de administrare a
medicamentelor, iar prepararea amestecurilor de pulberi şi împartirea lor în
doze constituia una din principalele preocupări ale farmaciştilor.
Astăzi, importanţa pulberilor ca formă farmaceutică s-a diminuat
datorită introducerii în practică a unor preparate solide evoluate, cum sunt:
-comprimatele
-drajeurile
-capsulele
Pulberile prezintă importanţa şi ca produse intermediare pentru
prepararea altor forme farmaceutice.
În multe procese de lucru se folosesc substanţe active şi ajutătoare sub
formă de pulberi, care suferă apoi diferite transformări.
Practic, pulberile intervin în procesul de preparare a celor mai multe
preparate farmaceutice, cum sunt:
-cele solide-la prepararea unguentelor-suspensii;
-a suspensiilor fluide;
-a preparatelor injectabile-suspensii;

6
6
 -a aerosuspensiilor;
în felul acesta, calitatea pulberilor influentând calitatea preparatelor
farmaceutice obţinute.
Pulberile sunt sisteme disperse eterogene de solid în gaz, faza internă
fiind constituită din particule solide.

II.1 AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PULBERILOR

AVANTAJE
*Administrarea sub formă de pulberi oferă multiple posibilităţi de
asociere a substanţelor medicamentoase şi asigură o dozare precisă a acestora;
*Pulberile reprezintă o formă farmaceutică stabilă comparativ cu
preparatele lichide deoarece reacţiile chimice se produc foarte lent;
*Pulberile fiind constituite din particule de mici dimensiuni se dizolva
rapid în fluidele corpului şi de aceea rezultă o acţiune mai promptă decât în
corpul altor forme solide cum sunt comprimatele sau drajeurile;
*Trecerea rapidă în soluţie a pulberilor administrate oral micşorează
riscul apariţiei de iritaţii ale mucoaselor tractului gastro intestinal;
*Pulberile orale sunt mai uşor de înghiţit putând fi amestecate cu
alimente şi lichide;
*Prezintă comoditate la prelucrare, expediere şi administrare, în special
în terapia infantila şi la persoanele care prezinta dificultăţi la înghiţirea
comprimatelor şi a drajeurilor.

7
7
DEZAVANTAJE
*Datorită suprafeţei de contact mai mari, stabilitatea substanţelor
pulverizate este redusă deoarece acţiunea agenţilor externi este mai intensă.
*În anumite cazuri este necesară protejarea pulberilor sau
transformarea lor în comprimate sau drajeuri.
*Multe substanţe medicamentoase sunt mai greu accesibile pentru
bolnavi, datorită gustului neplăcut sau acţiunii iritante asupra mucoaselor;
*Pulberile necesită pentru preparare un timp apreciabil şi de aceea,
când este posibil, din aceleaşi componente se prepară capsule sau
comprimate;
*De asemeni, este foarte greu de a prelucra sub formă farmaceutică
substanţele medicamentoase higroscopice delicvescente, care se întăresc sau
se lichefiaza în amestec.

II.2 PROPRIETĂȚILE PULBERILOR

Materialele solide se pot găsi sub formă de pudre, pulberi, grisuri si

bucăţi.

8
8
 Pulberile sunt constituite din particule solide, fine, incoerente, care îşi
păstrează caracterele proprii.
Particulele individuale pot diferi ca formă şi dimensiuni.
Prin particule se întelege cantitatea cea mai mică a unei pulberi.
Particulele, cu dimensiuni care nu mai pot fi micşorate ulterior decât
prin ruperea legăturilor cristaline sau moleculare, ceea ce necesită o mare
energie sunt denumite particule primare.
Termenul de particulă este folosit la modul general pentru a desemna
orice unitate a materiei care are dimensiuni fizice definite.
Particulele pot fi cristale individuale sau substanţe amorfe.
În pulberi se pot găsi agregate de particule care iau naştere din particule
individuale prin procese anumite ca sinterizarea sau cresterea cristalelor.
Deosebit de acestea se pot găsi şi aglomerate constituite din mai multe
particule asociate, la care forţele de legătură sunt de altă natură: adeziune,
sarcini electrice, frecare.
Spre deosebire de agregate, aglomeratele pot fi desfăcute uşor prin
cernere, agitare, sau triturare uşoară.
În general un sistem pulverizant este constituit din particule primare,
agregate şi aglomerate.
Dimensiunile particulelor pulberilor farmaceutice pot cuprinde o gamă
destul de mare de mărimi a caror limită maximă este de 100µm.
Forma şi dimensiunile unei particule sunt dependente de procesul prin
care au fost obţinute şi de forţele intramoleculare de coeziune.
Proprietăţile specifice pulberilor farmaceutice sunt: dimensionale, de
suprafaţă, neologice şi farmaceutice.

Proprietăţi dimensionale

9
9
 Forma, dimensiunea particulelor şi mărimea suprafeţei specifice
reprezintă proprietăţi esenţiale ale pulberilor care influentează calitatea
farmaceutică şi medicală a produselor finite.
Suprafaţa specifică a unei pulberi este în funcţie de metoda cu care se
face determinarea.
Cele mai exacte masurători ale mărimii suprafeţei pulberilor fine se fac
prin metoda absorbţei cu gaze.

Proprietăţi superficiale
La suprafaţa particulelor se găseşte un câmp de forţe care atrag gaze
sau vapori, provocând absorbţia acestora.
Aceste forţe pot fi de natură fizică(absorbţie Van der Waals)sau de
natură chimică (chemosorbtie).
Absorbţia vaporilor de apă de catre pulberi prezintă interes în special
pentru substanţele higroscopice sau care se descompun în prezenţa apei.
Pulberile fine cu suprafaţă specifică mare pot adsorbi cantitaţi
apreciabile de apă, ceea ce poate influenţa nefavorabil stabilitatea preparatelor
farmaceutice.

Proprietăţi reologice
Curgerea pulberilor poate fi asemanată cu comportarea fluidelor ne
newtoniene care prezintă capacitatea de deformare plastică.
Curgerea este influenţată de forma şi mărimea particulelor de coeziune
dintre particule, de prezenţa umidităţii.

Proprietăţi farmaceutice

10
1
10
 Din punct de vedere farmaceutic un rol important îl au factorii care pot
influenţa dozarea corectă, stabilitatea şi eficacitatea acestora.
Mărimea particulelor influenţează solubilitatea şi viteza de cedare care
la rândul lor determină promptitudine efectului terapeutic.

II.3 CLASIFICAREA PULBERILOR

Se face după:
1 După compoziţie:
-pulberi simple-dintr-o singură substanţă;
-pulberi compuse-amestecuri din doua sau mai multe substanţe.
2 După modul de administrare:
-pulberi pentru uz intern
-pulberi pentru uz extern-pudre
3 După modul de formulare:
-pulberi divizate în doze determinate;
-pulberi nedivizate
4 După originea substanţelor:
-pulberi minerale;
-pulberi vegetale;
-pulberi animale;
-pulberi obţinute prin sinteză.
5 După natura prescripţiei:
-pulberi oficinale;

11
1
11
 -pulberi magistrale;
-pulberi preparate în industrie.
6 După gradul de fineţe, pulberile se grupează în:
-pulberi groscioare-pulvis grossus corespunzatoare sitelor IV si
V;
-pulberi fine-pulvis subtilis, care trec prin sita VII
-pulberi foarte fine-pulvis subtillis –simus, care corespund sitei
VIII;
-pulberi coloidale-pulvis impalpabilis.
Mai poate fi clasificată dupa gradul de fineţe al pulberii şi în:
-pulberi groscioare;
-pulberi mijlocii;
-pulberi semifine;
-pulberi fine;
-pulberi foarte fine;
-pulberi extrafine.

II.4 CONDIȚIILE DE CALITATE PE CARE TREBUIE SĂ LE

ÎNDEPLINEASCĂ PUDRELE sunt:
- să fie preparate omogene, care trebuie să adere pe piele, să fie onctuoase și
să alunece ușor;
- un grad de finețe avansat, particulele trebuie să aibă o dimensiune mai mică
sau egală cu 120 milimicroni, de regulă de 100 milimicroni;
- să nu fie toxice și iritante;
- să nu astupe porii de la nivelul pielii;

12
1
12
- să aibă pH aproximativ neutru, pentru a nu influența negativ echilibrul de la
nivelul epidermei;
- să nu fie higroscopice;
- să aibă densitate mică, putere mare de acoperire și să nu se șteargă repede;
- să aibă o bună absorbție pentru grosimi și să fie ușor astringente;
- pudrele colorate trebuie să prezinte o culoare omogenă. Pentru pudrele
cosmetice se folosesc coloranți insolubili în apă.

III. PUDRE DE UZ EXTERN

Pudrele sunt preparate farmaceutice care conţin una sau mai multe
substanţe medicamentoase asociate cu diferite substanţe ajutătoare şi care se
aplică pe piele sau pe mucoase.
Aceste pulberi compuse, de uz extern, se caracterizează printr-un grad
avansat de fineţe.
Pot fi administrate pentru a:
-absorbi secreţiile;
-răcorire;

13
1
13
 -în scop sicativ;
-exercită o actiune locală anti-cicatrizant;
-dezodorant;
-trata ulceraţiile şi plăgile.
Pudrele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-o bună toleranţă;
-un grad avansat de fineţe particulele sub 100µm.
-să aibă o aderenţa bună pe piele;
-compatibilitate cu medicamentele cu care se asociază;
-o bună stabilitate;
-să aibă o capacitate de absorbţie a umidităţii şi a grăsimilor;
-o bună capacitate de cedare a substanţei active;
-să aibă o bună conservabilitate.
La prelucrarea pudrelor se folosesc ca materii prime, următoarele:
-Substanţe active solide :
-sulf
-acid salicilic
-acid boric
-sulfamide
-antibiotice
-vitamine
-Substanţe active lichide sau moi :
-substanţe grase
-uleiuri volatile
-ihtiol, etc
-Baze folosite pentru pudre
-amidon

14
1
14
 -talc
-caolin
-carbonat de magneziu
-oxid de magneziu
-oxid de zinc
-oxid de titan
-licopodiu
-kiselgurul
-aerosil

EXCIPIENŢII
Pot fi:
-minerali
-vegetali
-de altă natură
Conditţile ce trebuiesc îndeplinite de excipient:
-grad avansat de fineţe;
-să fie hidrofob;
-să nu fie un suport favorabil dezvoltării microorganismelor;
-să fie sterilizabil.

III.1 EXCIPIENȚI FOLOSIȚI LA PREPARAREA PUDRELOR

Amidonul
Se foloseşte amidonul de orez, grâu, cartof şi porumb, ca ingrediente
pentru pudre.

15
1
15
 Amidonul de cartofi este mai puţin recomandabil deoarece are
granulaţia mare.
În prezenţa umidităţii amidonul formează coca de amidon.
„Amylum non mucilaginosum” are insuşirea de a absorbi mai multa apa decât
amidonul nativ si constituie o baza pentru pudre.
Amidonul are proprietăţi aderente si absorbante.
Amidonul este:
-inert din punct de vedere fiziologic;
-incolor;
-absoarbe apa şi lichidele apoase;
-are o bună capacitate de curgere si alunecare.
Se utilizează în pudre în asociere cu componente anorganice.
În ultimul timp s-a trecut la utilizarea de forme modificate deoarece
amidonurile naturale sunt atacate uşor de microorganisme.
Pasta cleioasă de amidon care se formează în prezenţa apei duce la
dificultăţi de sterilizare.
Derivaţi de amidon
-Autosorbul-este amidonul de orez tratat cu formol.
-Sunt produse obţinute prin diferite tratamente ale amidonurilor
naturale
-Pentru pudre se folosesc derivaţii de amidon sterilizabili si
rezonabili.
-ANM-Amylum non mucilaginosum.
Este un produs care rezultă din reacţia dintre amidon si
tetrametiloacetilen-diuree când se obţine o pulbere albă care nu se mai umflă
cu apă rece, rezistă la acţiunea vaporilor de apă în timpul autoclavării şi are o
degradare fermentativă mult diminuată.

16
1
16
 Amidonuri sterilizabile
În unele farmacopei figurează amidonuri modificate prin diferite
esterificări cu stabilitate superioară la incălzire şi în prezenţa apei.
Caolinul-Bolus Alba
Caolinul se prezintă sub două forme:
-uşor
-ponderos
În general, pentru prepararea pudrelor se foloseşte caolinul uşor,
coloidal, care se obţine prin electroosmoză.
Este o pulbere albă care poate fi adusă la granulaţie extrem de fină.
Prezintă o bună capacitate de absorbţie a apei, o mare putere de
acoperire şi de aderare.
Pentru pudre este necesar sa fie supuse sterilizarii.
Talcul
Asbestine
Are o bună capacitate de aderare şi de absorbţie a secreţiilor grase, dar
nu poate lega apa.
Este impurificat de bacterii şi de aceea se sterilizeaza cu grijă.
Se foloseşte pentru pudre care se aplică pe pielea intactă.
Este complet contraindicată aplicarea talcului pe plăgi deschise
deoarece particulule cristaline de talc produc iritare de durată a ţesuturilor cu
apariţia aşa numitelor granuloame de talc.
Este hidrosilicat de magneziu care poate să conţină şi silicat de
aluminiu purificat şi pulverizat.
Este o pulbere foarte fină, albă, onctuoasă la pipăit, fără miros şi fără
gust.
Se poate steriliza uşor.

17
1
17
 Talcul are o capacitate de absorbţie redusă, este excipientul cel mai
utilizat impreună cu amidonul si oxidul de zinc.
Când se aplică pe pielea sugarilor se sterilizează la 160°C timp de 3 ore
sau la 170°C timp de o oră.
Oxidul de zinc :
-se reprezintă ca o pulbere amorfă care absoarbe atât apa cât şi
uleiurile;
-aderă foarte bine pe piele;
-are proprietaţi sicative;
-are acţiune dezodorantă si dezinfectantă;
-este un astringent slab;
-un pH alcalin comunicat apei;
-ofera pudrelor culoarea albă.
Oxidul de titan :
-faţă de oxidul de zinc, are o capacitate de albire dublă;
-este o pulbere -albă
- inodoră
- amorfă
-utilizat ca ingredient al pudrelor cosmetice;
Bioxidul de titan :
-are o mare capacitate de acoperire;
-este foarte alb;
-proprietaţile de curgere si aderare sunt satisfăcătoare;
-este indiferent chimic;
-conferă dispensiilor apoase un pH neutru.
Carbonatul si oxidul de magneziu :
-prezintă o bună absorbţie a apei si a grăsimii;

18
1
18
 -aderă greu pe piele;
-nu are proprietaţi de curgere.
Stearatul de aluminiu alături de stearatul de magneziu şi de zinc :
-sporeşte capacitatea de aderare;
-acţiunea răcoritoare a pudrelor;
-lubrifiante;
-au bune proprietăţi de alunecare;
-au acţiune dezinfectantă şi astringentă
Alegerea şi asocierea unor componente pentru a obţine o bază de
pulberi cât mai corespunzătoare depinde de scopul terapeutic urmărit şi de
locul de aplicare.
Pudrele răcoritoare sunt constituite din componente bune conductoare
de căldură care pot absorbi căldura din piele.
Pudrele puternic absorbante nu se aplică pe suprafeţe care secretă
cantităti mari de fluide deoarece se formează cruste tari.
Uneori anumite medicamente pot fi aplicate direct sub formă de pudră
fără alte adaosuri.
O formă modernă de administrare a pudrelor este cea de aerosoli.
Bentonina
Este o argilă formată din silicaţi hidrataţi de aluminiu asociaţi cu oxid
de magneziu, fier, mangan.
Este o pudră fină albă sau slab cenuşie.
Se recomandă pentru pudre dezodorizante, depilatoare si pudre contra
transpiraţiei.
Licopadilul
-este o pulbere uşoară, galbenă;
-fără gust şi miros;

19
1
19
 -are o mare capacitate de alunecare
Kiselgurul
-pulbere de culoare cenuşie
-are o mare putere de absorbţie

III.2. PREPARAREA PUDRELOR

Prepararea pudrelor are urmatoarelor faze:

-uscarea;
-pulverizarea, mărunţirea;
-cernerea;
-amestecarea;
-sterilizarea.
Uscarea
Este operaţia de îndepartare, integrală sau în cea mai mare măsură a
unui lichid dintr-un material, prin incălzire şi este insoţită de transferul
lichidului de pe o suprafaţă, într-o fază cu vapori nesaturaţi.

20
2
20
 Uscarea este îndepartarea unui lichid cu ajutorul căldurii latente care
produce vaporizarea termică (vezi anexe).
Procesul uscării necesită încălzire.
Încălzirea se întâlneşte şi în alte procedee farmaceutice : evaporarea,
sterilizarea, etc.
În aceste procese are loc fenomenul de transfer al căldurii.
Teoria uscării se bazează pe transferul căldurii şi masei vaporilor.
Există însă şi metode de uscare în care nu se foloseşte căldura.
Uscarea se poate diferenţia de evaporare prin cantităţile relative de
lichid care se îndepartează din solidul umed supus uscării.
Uscarea se întalneşte în tehnologia farmaceutică pentru a asigura
curgerea liberă a solidelor şi prevenirea degradării în timpul stocării.
Uscarea porneşte fie de la un solid umed, fie de la o soluţie care în final
va forma un produs uscat.
Uscarea se poate face în două variante:
-uscarea în condiţii constante, care se realizează când aerul de
uscare are permanent aceeaşi umezeală şi temperatură.
-uscarea în condiţii variabile, când aerul îşi schimbă umezeala şi
temperatura.
Sunt trei posibilităţi:
-materialul circulă în echivalent, deci în acelaşi sens cu aerul;
-uscarea în contracurent, când curentul de aer are o direcţie
inversă faţă de mişcarea materialului;
-uscarea în curent încrucişat, când curentul de aer cade
perpendicular pe direcţia de mers a produsului.

Metode de uscare

21
2
21
 Uscarea la aer cald
Este cel mai simplu procedeu de uscare.
Se aplică substanţelor care pierd umiditatea şi nu sunt influenţaţi de
agenţi atmosferici.
Se întind în straturi subţiri, pe coli de hârtie, plăci de sticlă, faianţă sau
pe reţele de sârmă sau pânză.

Uscarea la cald
Este procedeul folosit în cazul substanţelor termosensibile.
Uscarea se face la temperaturi între 40-110°C.
La alegerea temperaturii se ţine cont de proprietăţile chimice ale
substanţei.

Uscarea în vid
Se utilizează în cazul substanţelor care cedează mai greu umiditatea,
dar se alterează la o temperatură mai ridicată.
Se aplică la uscarea materialelor valoroase: entrocte, lecitina etc.

Uscarea cu ajutorul substanţelor deshidratante

Se aplică la substanţele higroscopice, ca extracte uscate, săruri anhidre.
Ca substanţe deshidratante se folosesc: oxidul de calciu, clorura de
calciu, acidul sulfuric concentrat.

Deshidratarea sărurilor prin distilare azeotropă

Apa de cristalizare din unele săruri cu sulfatul de magneziu, sulfatul de
sodiu, sulfatul feros, poate fi eliminată prin distilare, după o prealabilă
amestecare a acestora cu benzen, toluen, xilen.

22
2
22
 Aceste substanţe lichide antrenează cu ele vaporii de apă în amestecuri
azeotrope.
La alegerea metodei de uscare şi a aparaturii trebuie sa ţinem seama de:
-cantitatea materialului de uscat;
-gradul de umiditate;
-structura şi proprietăţile substanţei;
-modul cum este fixată apa.

Aparatura utilizată pentru uscare

-etuva;
-etuva cu vid;
-dulapul de uscare;
-turnurile de uscare;
-uscătoarele cu talere, cu bandă;
-uscătoarele prin fluidizare etc.

Mărunţirea
Se realizează prin tăiere, forfecare, prenare, strivire, despicare, lovire,
frecare-titrare.
Mărunţirea este operaţia prin care se realizează diviziunea unui corp
solid în particule mai mici.

Cerinţele mărunţirii sunt:

-o manipulare mai uşoară a materialelor voluminoase;
-în proces se măreşte viteza de reacţie;
-se accelerează operaţiile fizice, cum sunt: dizolvarea, uscarea,
extracţia;

23
2
23
 -se asigură o omogenizare a pulberilor compuse;
-este o reabsorbţie mai bună în organism, datorită măririi
suprafeţelor solide.

Factorii care influenţează mărunţirea

-duritatea- exprimă tăria materialelor;
-umiditatea materialelor-influenţează operaţia de mărunţire.
O umiditate de peste 5% face ca apa materialului să scadă
productivitatea morilor;
-energia necesară pentru mărunţire;
-metodele de mărunţire şi gradul de mărunţire se aplică în funcţie
de scopul urmărit.

Pulverizarea
Se admite în general ca reducerea mărimii particulelor mari pâna la
dimensiuni de aproximativ 1 mm se numeşte mărunţire, iar reducerea în
continuare a mărimii particulelor se numeşte pulverizare.
Prin pulverizare are loc o creştere a gradului de dispensie prin
reducerea mărimii particulelor.
Mărimea suprafeţei pe unitatea de greutate, cunoscută ca suprafaţă
specifică, creşte prin reducerea mărimii particulelor.
Creşterea suprafeţei specifice prin pulverizare duce la creşterea vitezei
de dizolvare a substanţei medicamentoase conform ecuaţiei Noyes-Whitney,
precum şi a vitezei de absorbţie, ceea ce poate determina şi o creştere a
eficienţei terapeutice a substanţelor medicamentoase greu solubile în apă
(griseofulvina, amfotericina, acetatul de medroxiprogesterona,

24
2
24
bishidroxicumarina, tolbutomida, spironalactoma, digoxira, fenobarbitalul,
benzodiazepinele, methronidazolul, nifedipine etc.).
În operaţiile tehnologice cu pulberi şi granule, reducerea mărimii
acestora şi a diferenţei de mărime a particulelor contribuie la amestecarea mai
uşoară în vederea obţinerii unui amestec omogen, evitarea separării,
favorizarea curgerii, umplerea uniformă a matriţei la maşinile de comprimat şi
a capsulelor ceea ce asigură uniformitatea produselor respective etc.
O clasificare a mărimilor se face în:
-grosiere
-intermediare
-fine
în funcţie de mărimea particulelor care rezultă după operaţia de pulverizare.
Mărimea particulelor se determină cu ajutorul sitelor având un anumit
număr de ochiuri pe cm2 şi deci o anumită dimensiune a ochiurilor.
Se consideră în mod arbitrar ca particulele mai mari de 800-1000
microni sunt grosiere, cele între 50-100 microni si 800-1000 microni sunt
intermediare, iar cele mai mici de 50-100 microni sunt fine.
O pulbere ultrafină are mărimea particulelor de sub 1 micron.
Această clasificare este arbitrară şi importanţa ei este relativă.
Scopul pulverizării este de a transforma materialele constituite din
bucăţi sau particule grosiere în particule mici pe cât posibil omogene ca
mărime.
Din punct de vedere farmaceutic, reducerea dimensiunii particulelor şi
uniformitatea fineţei substanţelor medicamentoase sunt esenţiale pentru a
obţine preparate riguros dozate.

25
2
25
 Pulverizarea prezintă importanţa majoră din punct de vedere medical,
deoarece mărimea particulelor influenţează disponibilitatea biologică a
medicamentelor.
Principalele obiective ale pulverizării sunt:
-obţinerea de preparate omogene;
-mărirea vitezei de dizolvare;
-îmbunătăţirea absorbţiei substanţelor medicamentoase;
-uşurarea extracţiei din droguri vegetale.
Operaţia fizică de pulverizare constă dintr-un proces mecanic în care
materialele solide, sub formă de bucaţi, sunt supuse frecării, lovirii, izbirii,
pentru a se ajunge la particule mici de dimensiuni determinate.
În funcţie de mărimea particulelor obţinute, operaţia este denumită
sfărâmare sau mărunţire, când se obţin particule mici.
O limită netă de diferenţiere între cele două operaţii nu poate fi făcută.
În tehnologia farmaceutică, mărunţirea grosieră joacă un rol secundar,
în schimb pulverizarea este o operaţie de importanţă majoră.
Măcinarea substanţelor medicamentoase şi a aditivilor se face în utilaje
denumite mori prin exercitarea unor presiuni, frecări, forfecări, loviri sau prin
intermediul acţiunilor produse de un curent de lichid sau jet de gaze.
Unele mori sunt dotate şi cu site, care permit clasarea materialului.
Mărunţirea şi pulverizarea necesită un consum important de energie
mecanică care depinde de natura materialului, de gradul de mărunţire dorit şi
de utilaje.
Utilajele folosite pentru pulverizare fac parte din categoria aparatelor
neeconomice care au un consum mare de energie.

26
2
26
 Pulverizarea în domeniul farmaceutic urmareşte transformarea unor
materiale solide în fragmente foarte mici de dimensiuni sub 1 mm, iar ca
rezultat se obţine un produs denumit pulbere.
Pulverizarea pe scară mică poate fi realizată prin multe metode:
-pulverizarea la mojar;
-porfirizarea;
-pulverizarea prin intermediu;
-pulverizarea integrală şi cu rezidiu;
-pulverizarea în industrie.

Pulverizarea la mojar
Este operaţia cea mai frecventint întâlnită în practica farmaceutică de
receptură, în care pulverizarea se realizează cu ajutorul mojarului şi pistilului.

Porfirizarea
Este o metodă de pulverizare prin care se obţin pulberi foarte fine.
Operaţia se execută cu ajutorul unui pistil plat sau uşor concav la bază,
care acţionează frecând substanţa pe o placă perfect lustruită.
Acest procedeu vechi este mai rar aplicat, pulverizarea fină putând fi
obţinută astăzi cu aparate moderne cum sunt morile de tip mic.

Pulverizarea prin intermediu

Unele substanţe folosite în farmacie nu pot fi pulverizate prin simpla
triturare la mojar, datorită structurii lor elastice.
Pentru a se uşura pulverizarea se recurge la un intermediu.
Substanţele utilizate ca intermedii pentru pulverizare pot să ramână sau
nu în amestec.

27
2
27
 Intermediile solide nu se îndepartează după pulverizare, pe când
intermediile lichide sunt volatile şi se îndepărtează după pulverizare.
Pulverizarea materialelor vegetale, cum este secara cornută sau vanilia,
se face folosind ca intermediu zahărul.
La lichide se folosesc ca intermedii mai des alcoolul, eterul şi
cloroformul.

Pulverizarea integrală şi cu rezidiu

Procedeul prin care tot materialul luat în lucru este transformat în
pulbere poartă denumirea de pulverizare integrală sau fără rezidiu.
Pulverizarea cu rezidiu poate fi întîlnită în cazul substanţelor chimice,
numai când acestea sunt amestecate cu impurităţi care pot fi separate în urma
pulverizării şi cernerii.
De asemenea, produsele vegetale se pulverizează de obicei fără rezidiu.
La anumite cazuri, pulverizarea cu rezidiu este avantajoasă.
Astfel unele ţesuturi ale drogurilor vegetale mai dure, pot fi îndepărtate
în urma unei pulverizări cu rezidiu.
Dacă principiile active din plantă sunt localizate, în special în ţesuturile
mai fiabile, se poate separa în acest fel pulberea activă, înlăturând prin cernere
ţesuturile tari(lemnoase) care se pulverizează mai greu, acest procedeu
numindu-se pulverizare cu rezidiu.

Pulverizarea în industrie
Se lucrează cu materii prime uscate.
În cazuri speciale, când se cere un grad foarte avansat de fineţe, se
foloseşte pulverizarea umedă a materialului suspendat în apă.

28
2
28
 Prelucrarea cantităţilor mari de pulberi, aşa cum are loc în industrie,
cere utilizarea unor mijloace de măcinare şi cernere mecanice.
O clasificare schematică a echipamentului folosit în industria
farmaceutică, în funcţie de fineţea pulberilor, este următoarea:
-concasoare grosiere (dau particule de 5-10 mm)
-concasoare fine (dau particule de 0,1-5 mm)
-mori centrifugale (dau particule de mărimi de circa 0,1 mm)
-mori coloidale si micronizatoare (dau particule de 20
μm).Prelucrarea materialelor se face deseori în etape schimbând utilajul
deoarece pulverizarea în acelaşi aparat este neeconomică.
Mori centrifugale
Morile centrifugale cu discuri sau cu ciocane sunt utilaje care lucrează
cu viteza mare, de mare productivitate, utilizate adesea în industria
farmaceutica, în special pentru pulverizarea substanţelor elastice şi fibroase.
Substanţele cu duritate mare se macină dificil în astfel de mori.
Mori cu bile
Morile cu bile sunt foarte rezistente, care pot fi folosite pentru
măcinarea grosieră, fină şi foarte fină, a materialelor dure sau semidure aflate
în stare uscată sau în stare umedă.
Funcţionarea normală a morii depinde de alegerea corespunzatoare a
dimensiunii şi greutaţii bilelor.În general, morile cu bile lucrează foarte încet
şi produc zgomot, dar prezintă avantajul că dau pulberi foarte fine şi sunt
închise ermetic şi necesită energie redusă.
Mori vibratoare
Mărunţirea are loc sub actiunea vibraţiilor de o anumită frecvenţă şi
amplitudine.

29
2
29
 Mori cu jet
Pentru obţinerea de pulberi foarte fine, intre 1si 5 μ şi în unele cazuri
chiar de 0,25 μm se utilizează aşa numitele mori cu jet denumite şi mori cu
energie fluidă sau micronizatoare.
Mori coloidale
Pentru o măcinare foarte fină în care trebuie să se obţină particule cu
dimensiuni de ordinul milimicronilor sunt folosite morile coloidale.
Măcinarea materialului are loc în aceste mori prin frecare, lovire şi se
face pe cale umedă sau pe cale uscată.

Cernerea
La mărunţirea materialelor, indiferent de procesul folosit, se obţin
particule de mărimi diferite.
Din acest motiv măcinarea este urmată de cernre care are drept scop
repararea mecanică a particulelor de diferite mărimi.
Cernerea este operaţia de separare cu ajutorul sitelor, când rezultă două
fracţiuni, una care conţine particule mai mici decât dimensiunile ochiurilor şi
a doua care are particule de dimensiuni egale sau mai mari decât dimensiunile
orificiilor unei anumite site.
Cernerea se aplică şi după amestecare, pentru a se obţine un produs
uniform, fără particule mai mari sau aglomerări de pulberi.
După farmacopee, determinarea mărimii pulberilor se face cu ajutorul
sitelor standardizate.
Acestea sunt în număr de nouă, fiecare permiţând să se obţină un
anumit grad de mărunţire.

30
3
30
 Dintre proprietăţile tehnice ale pulberilor una din cele mai importante
este mărimea particulelor şi distribuţia acestei mărimi.
Cunoaşterea cât mai precisă a mărimii particulelor este necesară pentru
asigurarea unor condiţii de calitate farmaceutică şi de liodisponibilitate a
produselor.

Amestecarea
Amestecarea pulberilor este operaţia prin care se urmareşte realizarea
unei distribuţii uniforme a tuturor componentelor din amestec, fără ca acestea
să sufere vreo modificare de ordin fizic sau chimic.
Factorii semnificativi în procesul de amestecare:
-mărimea particulelor;
-densitatea particulelor;
-raportul cantitativ al componentelor;
-conţinutul în umiditate;
-sarcina electrostatică;
-diferite proprietăti fizice care pot duce la separarea
componentelor (densitatea, mărimea particulelor).
Operaţia de amestecare are importanţă deosebită pentru obţinerea de
preparate bine dozate şi cu aspect uniform.
În farmacie se folosesc metode manuale de amestecare, cum sunt:
-amestecarea cu spatula;
-triturarea la mojar;
-amestecarea în cutii care conţin bile;

31
3
31
 La receptură se caută să se pornească de la componente cu grad de
mărunţire fin şi cu mărimea particulelor cât mai unitară.
Substanţele puternic active sunt adesea diluate cu pulberi inerte cum ar
fi lactoza în proporţie de 1:10 sau 1:100.
Aceste pulberi titrate permit să se realizeze o dispersare mai uşoara a
medicamentelor prescrise în doze foarte mici.
La amestecurile formate din mai multe substanţe se amestecă la început
componentele aflate în cantităti mici, apoi se continuă încorporarea treptată a
celorlalte componente.
În industrie însă, este necesar ca fiecare substanţă să fie pulverizată şi
adusă la un grad de fineţe determinat.
Farmacopeea menţionează că pulberile compuse se obţin prin
amestecarea componentelor aduse la un grad de mărunţire apropiat şi
adăugate în ordinea crescândă a cantităţilor, cu excepţia celor cu densitate
mare care se adaugă la început indiferent de cantitate.
După amestecare, se trece pulberea compusă prin sita indicată, apoi se
omogenizează din nou printr-o triturare uşoară.
O uniformizare optimă a unui amestec de pulberi, un grad de fineţe
avansat necesită un timp de cca.15 minute.
În industrie se folosesc diferite amestecatoare de oţel inoxidabil care nu
influenţează substanţele active şi se curăţă uşor.
Mărimea acestor aparate se alege în raport cu necesităţile.

Sterilizarea

32
3
32
 Prin sterilizare se înţelege distrugerea sau îndepartarea tuturor
organismelor sub formă vegetativă sau sporulată din preparate
medicamentoase.
F.R.X.prevede ca pudrele destinate a fi aplicate pe pielea sugarilor, pe plăgi
deschise sau arsuri să fie sterilizate în vederea obţinerii unor produse sterile.
Metoda de sterilizare se alege în funcţie de proprietaţile fizico-chimice.
Sterilizarea pudrelor se aplică în cazul în care substanţele sunt
termorezistente şi se realizează cu ajutorul căldurii uscate, în aparate speciale
numite etuve, la diferite intervale de timp, în funcţie de temperatură:
-160°C cel puţin 3 ore;
-170°C cel puţin 1 oră;
-180°C cel puţin 30 minute.
Substanţele se pun în etuvă, în borcane închise, prevăzute cu dop.
Ustensilele se sterilizează în autoclav la 121-124°C cel puţin 30
minute.
Dacă substanţele sunt termolabile, pudrele se prepară pe cale aseptică,
se recurge la flambarea mojarului si a pistilului care constă în reducerea unei
cantităţi mici de alcool în mojar la care se dă foc până la arderea acesteia.
Preparatele sterile se prepară în laboratoare sterile sau în boxe sterile,
utilizându-se ustensile sterilizate în prealabil.

Conservare
Pudrele se conservă în recipiente bine închise, ferite de lumină şi de
umiditate.

Controlul pudrelor
În farmacopee se prevede:

33
3
33
 -determinarea mărimii particulelor şi a distribuţiei
granulometrice;
-determinarea densităţii aparente şi reale;
-determinarea porozităţii;
-determinarea suprafeţei specifice;
-determinarea capacităţii de aderare;
-determinarea capacităţii de absorbţie;
-determinarea umidităţii;
-ph;
-dozarea.

IV. PUDRE CU ANTIBIOTICE

Pudre cu antibiotice şi sulfamide

F.R. X prevede ca pulberile cu aplicare pe plăgi, pe arsuri şi pe pielea
sugarilor, să se prepare prin metode care să le asigure sterilitatea şi care să
permită evitarea unei contaminări ulterioare cu microorganisme.
Pudrele cu antibiotice trebuie să fie sterile pentru a evita
suprainfectarea rănilor sau o diminuare a antibioticului.
Sterilizarea pudrelor se obţine prin două procedee :

34
3
34
- sterilizarea pudrei după prima preparare în cazul când toate componentele
sunt termostabile;
- prepararea pe cale aseptică numai în cazul în care în formula respectivă
există componente termostabile ce se încorporează aseptic în amestecul de
excipienţi sterilizaţi în prealabil.
Sterilizarea excipienţilor se realizează la etuvă în diferite condiţii de
timp şi temperatură : 3 ore la 160°C, 1 oră la 170°C sau 30 minute la 180°C.
De preferat sterilizarea la 170°C a excipienţilor folosiţi la prepararea
pudrelor, sterilizare care se face în tăviţe metalice sau capsule de porţelan în
strat subţire.

IV.1 EXEMPLE

Rp : Cloramfenicol 0,20g
Oxid de zinc 2g
Talc 4g
Acid boric 4g
M.f. pulvis
D.S extern pentru pudrat
Preparare : Într-un mojar se pulverizează acidul boric cu ajutorul
alcoolului, iar după evaporare, se adaugă oxidul de zinc şi talcul triturând
după fiecare adăugare. Pulberea obţinută se cerne prin sita VIII.

35
3
35
 Acţiune – preparatul are acţiune antiseptică şi sicativă.

Rp: Tetraciclină
Mentol aa 1g
Oxid de zinc 30g
Talc q.s.ad. 100G
M.f.pudră
D.s.extern pentru pudrat
Preparare:
Se triturează la mojar oxidul de zinc cu talcul. Pulberea obținută se
trece prin sita VIII și apoi se sterilizează la etuvă la 170*C timp de 60 de
minute. Se pulverizează mentolul și se amestecă cu jumătate din cantitatea de
pulbere compusă obținută anterior. Într-un alt mojar se pulverizează
tetraciclina și se amestecă cu pulberea compusă. Cele două porțiuni se
reunesc și se triturează pentru omogenizare.
Preparatul se eliberează în recipiente închise etanș.
Deoarece tetraciclina este o substanță termolabilă ea se încorporează
aseptic în amestecul steril de oxid de zinc și talc.
Acest preparat are acțiune: antiseptică, antipruriginoasă și sicativă.

Rp. Sulfatiazol 1g
Dermatol 1,50g
Acid boric 0,30g
Tetraciclină 0,50g
Talc 7g
M.f.pulvis
D.s.extern pentru pudrat

36
3
36
 Preparare:
Se pulverizează acidul boric la mojar prin intermediul alcoolului
etilic, apoi se adaugă talcul și sulfatiazolul și amestecul se triturează până la
omogenizare.
Se trece pulberea prin sita VIII și se sterilizează la etuvă 60 de minute
la 170*C. Peste tetraciclina pulverizată într-un mojar steril, se adaugă treptat,
sub triturare continuă, jumătate din pulberea compusă obținută anterior.
Restul de pulbere compusă se amestecă în alt mojar, cu dermatolul pulverizat.
Cele două pulberi obținute se reunesc, se omogenizează. Se condiționează și
se eliberează în recipiente închise etanș.
De reținut!
Sulfatiazolul, acidul boric și talcul sunt substanțe termostabile și se
sterilizează la etuvă. Tetraciclina și dermatolul sunt termolabile și se
încorporează aseptic în pulberea care a fost sterilizată în prealabil.

IV.2 ANTISEPTICELE

Cliochinolul(clioquinol, vioform) şi clorchinaldolul (clorquinaldol,

saprosan), hidroxichindine halogenate, au proprietăţi antiseptice şi amebicide.
Sunt întrebuinţate pentru combaterea infecţiilor cutanate, în unguente,
loţiuni sau pudre 3%.
Pot fi cauza de iritatie locală.

37
3
37
 Cliochinolul, care conţine iod în moleculă, poate provoca fenomene de
iodism.

IV.3 ANTIFUNGICELE

Miconazolul (miconazde,daktarin)
Are proprietăţi fungicide cu aspect larg.
Toxicitatea faţă de ciuperci se datorează permeabilizării membranei
celulare a acestora.
Aplicat pe piele pătrunde în stratul cornos unde persistă 4 zile sau mai
mult, cantitatea absorbită nu depaşeşte 1%, ceea ce explică lipsa efectelor
sistemice.
Se administrează topic, sub formă de cremă, gel, loţiune sau pudră,
conţinând miconazol nitrat 2%, câte 1-2 aplicaţii/zi, timp de 2-4 săptămâni.
Provoacă rareori iritaţie şi maceraţia pielii (după Valentin Stroescu,
Farmacologie, Buc., 1995, p.606).

Tolnaftatul
Tolnaftatul (tolnaftate, sporiline, dinactin) este un fungicid activ faţă de
dermatofiţi.
Se administrează topic, în unguente, soluţie sau pudră 1%.

38
3
38
 Provoacă rareori iritaţie sau sensibilizare locală (idem. Dupa V.
Stroescu).
Talciclatul (tolciclate, tolmicen) este un anti fungic cu proprietăţi
asemănătoare tolnaftatului.
Se foloseşte ca unguent, loţiune sau pudră 0,5% pentru tratamentul
infecţiilor cu dermatofiţi (idem. Dupa V.Stroescu).

IV.4 ECTOPARAZITICIDELE

Sulful
Are proprietăţi paraziticide, fungicide, keratolitice şi anti seboreice.
Se utilizează în dermatologie mai ales sulful precipitat, care se prezintă
ca o pudră fină, cu suprafaţa mare.

IV.5 ANTIPRURIGINOASE

Ca antipruriginoase locale se utilizează metanolul 0,1-2%, camforul

0,5-2% şi fenolul 0,5-2%, care pot fi încorporate în unguente, loţiuni sau
pudre.
Aplicate pe piele provoacă o uşoară iritaţie, urmată de hipoestezie,
calmând uneori pruritul.

39
3
39
 Eficacitatea are probabil şi o componentă placebo.

IV.6 EXEMPLE DE PUDRE CU ANTIBIOTICE TIPIZATE

BANEOCIN – pulbere ce conține neomicină; flacon a 10g.

Indicații: local în infecții dermatologice (impetigo, foliculite,
micoze suprainfectate).
SANTADERM – pudră a 10g; conține neomicină, zinc bacitracină.
Indicații: tratamentul topic al formelor cutanate de herpes
simplex și zoster.

40
4
40
 V. CONCLUZII

Pudrele sunt preparate farmaceutice care conţin una sau mai multe
substanţe medicamentoase asociate cu diverse substanţe auxiliare care se
aplică pe piele sau mucoase.
Aceste pudre se caracterizează printr-un grad mare de fineţe
corespunzător sitelor VIII sau IX.
Pudrele sunt cele mai fine pulberi, care servesc la protejarea mecanică,
la uscarea şi răcorirea pielii, la înfrumuseţarea tenului sau la aplicarea şi
absorbţia substanţelor medicamentoase la nivelul epidermei sau mucoaselor.
Condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească această formă
farmaceutică sunt :
-un grad de fineţe avansat, particulele trebuie să aibă o dimensiune mai
mică sau egală cu 120 milimicroni, de regulă de 100 milimicroni;
-să fie preparate omogene, care trebuie să adere pe piele, să fie
onctuoase şi să alunece uşor;
-să nu fie toxice şi iritante;
-să nu astupe porii la nivelul pielii;
-să aibă PH aproximativ neutru, pentru a nu influenţa negativ echilibrul
la nivelul epidermei;
-să nu fie hidroscopice;
-să aiba densitate mică, putere mare de acoperire şi să nu se şteargă
repede;
-să aibă o bună absorbţie pentru grăsimi şi să fie uşor astringente;

41
4
41
 -pudrele colorate să prezinte o culoare omogenă, iar cele cosmetice să
conţină coloranţi insolubili în apă.
1.Pulberile sunt preparate farmaceutice solide, provenite din substanţe
chimice sau produse vegetale aduse la un grad de diviziune corespunzător
pentru asigurarea omogenităţii şi facilitarea administrării.
2.Gradul de fineţe al pulberilor este dependent de forţele de coeziune
intermoleculare rezultate din structura substanţelor care se iau în lucru şi
modul de preparare.
3.Pudrele care sunt pulberi de uz extern, sunt preparate farmaceutice
care conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase ajutătoare şi care se
aplică pe piele sau pe mucoase.
Aceste pulberi compuse, de uz extern, se caracterizează printr-un grad
avansat de fineţe.
4.În prepararea pudrelor se va ţine cont de fazele: uscarea, mărunţirea,
pulverizarea, cernerea, amestecarea şi sterilizarea.
5.Formele farmaceutice dermatologice, constituie modalitaţile de
administrare tipică a majorităţii substanţelor active folosite în bolile de piele.
6.Pudrele medicamentoase folosesc ca excipienţi talcul, oxidul de zinc,
cadmiul, carbonatul de calciu şi de magneziu, amidonurile.
7.Ele au efect protector, uşurează alunecarea şi micşorează frecarea,
astfel că au o aplicare avantajoasă în zonele de flexie.

42
4
42
VI. BIBLIOGRAFIE

1.Grecu I., Manciu D. - Polimorfismul şi activitatea medicamentelor, Editura

Medicala, Bucureşti 1975
2.Lupuleasa D., Fica C., Emese S. - Tehnologie farmaceutică, Editura Carol
Davila, Bucureşti 2005
3.Olteanu D., Stănescu V. - Prepararea medicamentelor în farmacie, Editura
Medicală, Volulul I, Bucureşti 1960
4.Stănescu V., Savopole E. - Substanţe auxiliare farmaceutice, Editura
Medicală, Bucureşti 1969
5.Stănescu V. - Tehnica farmaceutică, Editura Medicală, Bucureşti 1983
6.Stroescu V. - Bazele farmacologie ale practicii medicale, Editura Medicală,
Bucureşti 1995
7.Lupuleasa D., Belu I., Şaramet G., Mănescu O. - Îndreptar de forme
farmaceutice, Editura Medicală Universitară, Craiova 2005
8.F.R. a X-a, Editura Medicală, Bucureşti 1993
9.MEMOMED ediția 2010 – ed. Minesan - Universitară

43
4
43
 ANEXE

44
4
44