CUPRINS

ARGUMENT........................................................................................................................ 2

CAP. I. GENERALITĂȚI .................................................................................................. 3

1.1. DEFINIȚIE........................................................................................................ 3

1.2. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PULBERILOR ................................ 4

1.3. CLASIFICAREA PULBERILOR ..................................................................... 4

1.4. PROPRIETĂȚILE PULBERILOR ................................................................... 6

CAP. II. PREPARAREA PULBERILOR .......................................................................... 8

2.1. USCAREA ........................................................................................................ 8

2.2. MĂRUNȚIREA ȘI PULVERIZAREA ........................................................... 10

2.3. CERNEREA ȘI CLASAREA PULBERILOR ............................................ 16

2.4. AMESTECAREA PULBERILOR .................................................................. 18

CAP. III. PUDRE ............................................................................................................... 21

CAP. IV. PUDRE SICATIVE ............................................................................................ 23

CAP. V. PUDRE CU SUBSTANȚE GRASE ................................................................... 27

CAP. VI. PUDRE CU SUBSTANȚE MOI ....................................................................... 29

CAP. VII. PUDRE CU ANTIBIOTICE ȘI SULFAMIDE ................................................ 30

CONCLUZII ...................................................................................................................... 34

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................ 35

1
 ARGUMENT

Pulberile sunt preparate farmaceutice solide constituite din particule uniforme ale
unei singure substanțe medicamentoase sau ale mai multor substanțe în amestec, folosite ca
atare sau împărțite în doze, destinate administrării interne sau externe. Din punct de vedere
fizic pulberile sunt dispersii de solid în solid.
Importanța pulberilor constă în faptul că ele reprezintă o formă de administrare ca
atare, dar reprezintă și o formă intermediară pentru prepararea altor forme farmaceutice:
soluții injectabile, comprimate, unguente, suspensii, supozitoare. Forma particulelor
determină volumul pulberii: forma sferică face posibilă obținerea unei pulberi dense,
compacte, iar forma aciculară sau de bastonașe care se dispun neordonat dau o masă
poroasă.
Avantajul utilizării pulberilor constă în faptul că pot asociate cu mai multe
substanțe medicamentoase, asigurându-se o dozare precisă a acestora. De asemenea, având
în vedere faptul că reacțiile chimice se produc foarte lent, pulberile reprezintă o formă
farmaceutică stabilă comparativ cu preparatele lichide.
Pulberile se pot adiministra pe cale interă sau pe cale externă (pudre), aplicându-se
pe piele sau mucoase. Pudrele sunt cele mai fine pulberi, servind la protejarea mecanică, la
uscarea și răcorirea pielii, la înfrumusețarea tenului sau la aplicarea și absorbția
substanțelor medicamentoase la nivelul epidermei sau mucoaselor.
Pudrele se utilizează în dermatologie pentru prevenirea și vindecarea unor boli de
piele, dar au o aplicabilitate largă și în cosmetică pentru îngrijirea pielii sănătoase și
tratarea unor aspecte instetice ale pielii.
În prezentul proiect am ales studierea acestor forme farmaceutice, având în vedere
gama variată de produse dermatologice și cosmetice sub formă de pudre întâlnită în
farmacii și larga utilizare a acestora în randul populației de toate vârstele.

2
 CAPITOLUL I
GENERALITĂȚI

1.1. DEFINIȚIE

Pulberile farmaceutice sunt preparate solide bținute din una sau mai multe substanțe
medicamentoase pulverizate și amestecate, care se folosesc ca atare sau împărțite în doze.
Din această definiție rezultă necesitatea utilizării operației de pulverizare și
amestecare, precum și clasificarea pulberilor în dozate și nedozate. Aceste preparate provin
din substanțe chimice și produse vegetale aduse la un grad de diviziune corespunzător
pentru asigurarea omogenității și facilitarea administrării.
Pulberile reprezintă una din cele mai vechi forme de administrare a
medicamentelor, iar prepararea amestecurilor de pulberi și împărțirea lor în doze a
constituit una din principalele preocupări ale farmaciștilor.
Astăzi importanța pulberilor ca formă farmaceutică a rămas aceeași, chiar dacă au
fost introduse în practică unele preparate solide evoluate, cum ar fi: comprimatele,
drajeurile sau capsulele. Pulberile prezintă importanță și ca produse intermediare pentru
prepararea altor forme farmaceutice. În multe procese de lucru se folosesc substanțe active
și ajutoare sub formă de pulberi care suferă apoi diferite transormări.
Din punct de vedere cinetic, pulberile prezintă unele asemănări fizice cu lichidele,
deoarece ele au un caracter mobil, fluid, în funcție de mărimea, forma, capacitatea de
adeziune a particulelor, umiditate și alți factori fizici. Caracterul mobil se pune în evidență
la amestecarea, transfuzarea pulberilor în operația de divizare și ambalare a acestora.
Din punct de vedere fizico-chimic pulberile pot forma dispersii grosiere,
macroeterogene, microdispersii până la dispersii coloidale, în funcție de mărimea
particulelor dispersate, natura lor și acțiunea cu mediul de dispersie.
În mod obișnuit, într-o pulbere particulele nu au aceeași mărime, ele putând fi chiar
de ordinul milimetrilor. Gradul de finețe al sistemului dispers solid reprezentat de pulberi

3
se alege, din punct de vedere tehnologic, în funcție de tipul formei farmaceutice de
administrare.

1.2.AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PULBERILOR

Avantajele pulberilor constă în faptul că administrarea sub această formă oferă

multiple posibilități de asociere a substanțelor medicamentoase și asigră o dozare precisă a
acestora. Pulberile reprezintă o formă farmaceutică stabilă comparativ cu preparatele
lichide deoarece reacțiile chimice se produc foarte lent.
Pulberile, fiind constituite din particule de mici dimensiuni, se dizolvă rapid în
fluidele corpului și de aceea rezultă o acțiune mai promptă decât în cazul altor forme
solide, cum ar fi comprimatele sau drajeurile. Trecerea rapidă în soluție a pulberilor
administrate oral micșorează riscul apariției de iritații ale mucoaselor tractului gastro-
intestinal. Pulberile orale sunt mai ușor de înghițit, ele putând fi amestecate cu alimente sau
lichide.
Dezavantajele pulberilor se datorează suprafeței de contact mai mare. Stabilitatea
substanțelor pulverizate este redusă deoarece acțiunea agenților externi ca: oxigen,
umiditate, radiații solare, este mai intensă. De aceea în anumite cazuri este necesară
protejarea pulberilor sau transformarea lor în comprimate sau drajeuri.
Un alt inconvenient este reprezentat de faptul că multe substanțe medicamentoase
sunt mai greu accesibile pentru bolnavi, datorită gustului nepăcut sau acțiunii iritante
asupra mucoaselor.

1.3. CLASIFICAREA PULBERILOR

Clasificarea pulberilor se poate face după mai multe criterii:

● După numărul substanțelor pe care le conțin pot fi:

- pulberi simple: constituite dintr-o singură substanță sau drog;
- pulberi compuse: constituite din două sau mai multe substanțe active sau
droguri.

4
● Pulberile compuse, la rândul lor, pot fi clasificate din punct de vedere al naturii și
proprietăților componenților în:
- pulberi cu substanțe toxice;
- pulberi cu săruri cu apă de cristalizare;
- pulberi cu substanțe higroscopice și delicvescente;
- pulberi cu substanțe care dau amestecuri autentice;
- pulberi cu extracte lichide apoase sau hidroalcoolice;
- pulberi cu substanțe oxidoreductoare;
- pulberi cu substanțe colorate;
- pulberi cu atibiotice, etc.

● După natura administrării, pulberile pot fi:

- pulberi de uz intern, care se administrează pe cale bucală;
- pulberi de uz extern, care se administrează pe piele sau pe mucoase
(pudre).

● După natura prescripției pot fi:

- pulberi oficinale;
- pulberi magistrale;
-pulberi preparate de industrie.

● După modul de dozare pot fi:

- pulberi divizate în doze determinate;
- pulberi nedivizate;

● După gradul de finețe pot fi:

- pulberi groscioare;
- pulberi semifine;
- ulberi fine;
- pulberi foarte fine;
- pulberi extrafine.

5
 ● După origine pot fi:
- pulberi minerale;
- pulberi produși de sinteză;
- pulberi vegetale.

1.4. PROPRIETĂȚILE PULBERILOR

Pulberile pot fi considerate sisteme disperse de solid în gaz în care faza disperastă
este atât de concentrată încât particulele se ating reciproc, dar acest contact dintre
particulele solide este destul de relativ datorită straturilor de aer absorbite de la suprafață.
Particulele componente pot fi deplasate relativ ușor și de aceea se vorbește despre
curgerea pulberilor. Particulele reprezintă unitatea cea mai mică a unei pulberi.
Pulberile sunt constituite din particule solide fine, incoerente care își păstrează
caracterele proprii. Particulele individuale pot diferi ca formă și dimensiuni. Particulele cu
dimensiuni care nu mai pot fi micșorate ulterior decât prin ruperea legăturilor cristaline sau
moleculare se numesc particule primare.
Termenul de particulă este deseori folosit la modul general pentru a desemna orice
unitate a materiei prime care are dimensiuni fizice definite.
Particulele pot fi cristale individuale sau substanțe amorfe. În pulberi se pot găsi
agregate de particule, care iau naștere din particule individuale prin anumite procese cum
ar fi creșterea cristalelor.
În afară de acestea particulele se pot găsi și aglomerate, constituite din mai multe
particule asociate, la care forțele de legătură sunt influențate de sarciena electrică și de
frecare. Spre deosebire de agregate, aglomeratele pot fi desfăcute ușor prin cernere, agitare
sau triturare ușoară. În general un sistem pulverulent este constituit din particule primare,
agregate și aglomerate.
Dimensiunile particulelor pulberilor farmaceutice pot cuprinde o gamă destul de
largă de mărimi a căror limită maximă este de 100 µm.
Forma și dimensiunile unei particule sunt dependente de procesul prin care au fost
obținute și de forțele intramoleculare de coeziune. Proprietățile specifice pulberilor
farmaceutice sunt: dimensionale, de suprafață, reologice și farmaceutice.

6
 Proprietăți dimensionale
Forma și dimensiunea particulelor și marimea suprafeței specifice reprezintă
proprietăți esențiale ale pulberilor,care influențează calitatea farmaceutică și medicală a
produselor finite.
Deoarece forma particulelor este neregulată, nu este posibil să se desemneze cu
precizie absolută mărimea particulelor. S-a încercat să se precizeze dimensiunea
asanumitului „diametru echivalent al particulei”, care reprezintă diametrul cercului care are
aceeași suprafață ca și perticula. Suprafața specifică a unei pulberi depinde de metoda cu
care se face determinarea. Determinarea suprafeței pulberilor se face prin metoda
absorbției cu gaze.

Proprietăți superficiale (de suprafață)

La suprafața particulelor se găsește un câmp de forțe care atrage gaze sau vapori
provocând absorbția acestora. Aceste forțe sunt de natură fizică (absorbția Van der Waals)
sau de natură chimică. Absorbția vaporilor de apă de către pulberi prezintă interes în
special în cazul substanțelor higroscopice.
Pulberile fine, cu suprafața specifică mare, pot absorbi cantități apreciabile de apă,
ceea ce poate influența nefavorabil stabilitatea preparatelor farmaceutice.

Proprietăți reologice
Curgerea pulberilor poate fi asemănată cu comportarea fluidelor newtoniene, care
prezintă capacitatea de deformare plastică. Curgerea este influențată de forma și mărimea
particulelor, de coeziunea dintre particule și de prezența umidității.

Proprietăți farmaceutice
Din punct de vedere farmaceutic, un rol important îl au factorii care pot influența
dozarea corectă, stabilitatea și eficacitatea acestora.
În trecut, dimensiunea particulei și uniformizarea funcției pulberilor erau
considerate esențiale pentru obținerea unor preparate omogene și riguros dozate.
În ultimele două decenii, reducerea dimensiunilor particulelor a devenit o cerință
imperioasă impusă de necesitatea de a determina o cedare rapidă a medicamentului în
sisteme biologice, deoarece mărimea particulelor influențează solubilitatea și viteza de
cadare, care, la rândul lor, determină promptitudinea efectului terapeutic.

7
 CAPITOLUL II
PREPARAREA PULBERILOR

Prepararea pulberilor necesită o serie de operațiuni, și anume: uscarea, mărunțirea,

pulverizarea, cernerea, amestecarea și divizarea în cazul pulberilor divizate.
Aceste operațiuni se realizează în condiții și cu aparatură diferită, în funcție de
materialul de prelucrare, gradul de pulverizare necesar și scopul urmărit. Gradul de finețe
al pulberilor este dependent de forțele de coeziune intermoleculare, rezultate din structura
substanțelor care se iau în lucru, precum și de modul de preparare.

2.1. USCAREA

Uscarea este operația care are drept scop înlăturarea parțială sau totală a umidității
dintr-o substanță medicamentoasă. Prin îndepărtarea umidității din diferite substanțe se
ușurează manipularea și transportul acestora, se asigură o mai bună conservare și se
facilitează prelucrarea lor prin pulverizare.
În general substanțele, indiferent de natura lor, se pulverizează în condiții mai bune
dacă sunt uscate. Substanțele, materiile prime conțin în mod normal o cantitate determinată
de umiditate, cantitate fixată în Farmacopee între anumite limite. În cazul în care
umiditatea produselor depășește limitele admise, ele trebuie uscate. Atunci când umiditatea
se îndepărtează în totalitate, produsele venind în contact cu atmosfera își recâștigă
umiditatea prin absorbția vaporilor de apă, până la instalarea unui echilibru.
În cursul operației de uscare viteza de uscare este factorul cel mai important. Viteza
descrește continuu pe măsură ce substanța se usucă. Practic, în prima jumătate a timpului
de uscare, materialul cedează circa 90% din umiditatea lui, iar în adoua jumătate restul de
10%.
În mod obișnuit nu se urmărește realizarea unei uscări complete, care din punct de
vedere practic nici nu este posibilă, ci se urmărește să se atingă umiditatea de echilibru,
umiditate a cărei valoare diferă în funcție de natura substanței.

8
 Uscarea se realizează prin mai multe metode, dintre care cele mai importante sunt
următoarele:
- uscarea prin expunere la aer
- uscarea în curent de aer cald la etuvă
- uscarea în exicator.

Uscarea prin expunere la aer

Aceasta este cea mai simplă metodă și este aplicabilă substanțelor care pierd ușor
umiditatea superficială, precum și materialelor care nu sunt influențate de agenții
atmosferici. Uscarea se realizează la o temperatură de 20-30˚C. Materialul de uscare se
întinde pe o placă de sticlă sau metal, pe o rețea de sârmă sau de pânză, în strat subțire și se
expune la aer. Periodic materialul de amestecă.

Uscarea cu aer cald la etuvă

Această metodă se aplică substanțelor termostabile și se efectuează în etuvă la

105˚C, timp de 3-4 ore, conform FR X. Etuva este un dispozitiv de uscare în care aerul este
menținut la o temperatură constantă. Este confecționată din metal, are pereți simpli sau
dubli și are rafturi dispuse etajat.

Uscarea în exicator

Această operațiune se folosește în cazul substanțelor deja uscate, dar care pot
absorbi cu ușurință umiditatea din atmosferă. Metoda se execută în prezența unor substanțe
deshidratante (Pentoxid de fosfor, Clorură de claciu anhidră, Silicagel anhidru) și la
temperatura camerei timp de 24 de ore.

9
 2.2. MĂRUNȚIREA ȘI PULVERIZAREA

Pulverizarea este operația de reducere a dimensiunilor particulelor unei substanțe

solide la o stare de diviziune mai avansată, cu ajutorul acțiunii forțelor mecanice. Scopul
pulverizării este de a transforma materialele constituite din bucăți sau particule grosiere în
particule mici și, pe cât posibil, omogene ca mărime.
Din punct de vedere farmaceutic, reducerea dimensiunii particulelor și
uniformitatea fineții substanțelor medicamentoase sunt esențiale pentru a obține preparate
riguros dozate. Pulverizarea prezintă o importanță majoră din punct de vedere medical,
deoarece mărimea particulelor influențează disponibilitatea biologică a medicamentelor.
Principalele obiective ale pulverizării sunt:
 Obținerea de preparate omogene;
 Mărirea vitezei de dizolvare;
 Îmbunătățirea absorbției substanțelor medicamentoase;
 Ușurarea extracției din drogurile vegetale.

Obținerea de preparate omogene

Materiile prime solide necesare la prepararea medicamentelor se prezintă sub formă

de particule a căror mărime variază de la dimensiuni de câțiva micrometri până la un
milimetru sau chiar mai mari. Calitatea pulberilor și a altor preparate care conțin particule
solide dispersate este influențată de mărimea particulelor.
Omogenitatea și dozarea corectă a acestor medicamente nu poate fi asigurată decât
folosind substanțe fin pulverizate, cu particule ce au mărimi apropiate.

Mărirea vitezei de dizolvare

Micșorarea dimensiunilor particulelor substanțelor solide este însoțită de o creștere

apreciabilă a suprafeței specifice, ceea ce sporește viteza de dizolvare, datorită contactului
mai mare dintre substanță și solvent. Astfel, viteza de dizolvare este de 1000 de ori mai
mare când o particulă este redusă de la 1 mm la 1 µm. S-a constatat chiar o creștere a
solubilității unor medicamente prin pulverizare la dimensiuni sub 1 µm. Deși această

10
creștere este relativ mică, ea poate avea importanță în mărirea vitezei de absorbție, mai ales
în cazul medicamentelor greu solubile.

Îmbunătățirea absorbției substanțelor medicamentoase

Absorbția medicamentelor necesită dizolvarea acestora în fluidele gastro-

intestinale. Numeroase studii din ultimul timp au demonstrat influența dimensiunii
particulelor asupra vitezei de absorbție și a eficacității terapeutice a medicamentelor.
Nivelele sanguine ale unor medicamente administrate sub formă de pulberi,
suspensii, capsule sau comprimate sunt mai ridicate dacă se folosesc particule cu
dimensiuni reduse, de ordinul micrometrilor.

Ușurarea extracției din drogurile vegetale

Extracția principiilor active din droguri vegetale brute cu ajutorul solvenților

corespunzători se face în condiții bune dacă dimensiunea particulelor de produs vegetal
este relativ redusă. Mărunțirea drogurilor permite pătrunderea slventului în țesuturi și o
extracție selectivă.

A. Operația fizică de pulverizare – Mărunțirea

Pulverizarea constă într-un proces mecanic în care materialele solide sub formă de
bucăți sunt supuse frecării, lovirii, tăierii pentru a se ajunge la particule mici de dimensiuni
determinate.
În funcție de mărimea particulelor obținute operația este numită sfărâmare, când se
obțin particule mari, și măcinare sau mărunțire, când se obțin particule mici. Nu poate fi
stabilită o diferențiere netă între cele două operații.
În general, prin sfărâmare rezultă particule neuniforme, iar pentru a se ajunge la o
pulbere cât mai unitară este necesară clasarea materialului, care se realizează cu ajutorul
sitelor.
Procesul de măcinare poate avea o eficacitate mărită datorită forfecării, proces care
apare într-un mediu de dispersie fluid sau gazos adică, măcinarea umedă sau în curent de
aer.

11
 În tehnologia farmaceutică mărunțirea grosieră joacă un rol secundar, în timp ce
pulverizarea are un rol mult mai important.
Măcinarea substanțelor medicamentoase se face în utilaje denumite mori, prin
exercitarea unor presiuni, frecări, forfecări, loviri sau prin intermediul acțiunilor produse
de un curent de lichid sau un jet de gaze. Unele mori sunt dotate și cu site, care permit
clasarea materialului.
Operația de mărunțire nu este atât de simplă precum pare, ci, în majoritatea
cazurilor, forțele acționează combinat: strivirea cu frecarea, lovirea cu strivirea și frecarea,
despicarea, lovirea și frecarea, etc.
Pentru materialele dure este indicată lovirea și strivirea, pentru cele moi este eficace
frecarea, pentru materialel friabile, despicarea, iar pentru drogurile vegetale, tăierea.
Mărunțirea și pulverizarea necesită un consum important de energie mecanică, energie care
depinde de natura materialului, de gradul de mărunțire dorit, dar și de utilaj.
Sfărâmarea, mărunțirea sau concasarea au drept scop transformarea unui corp solid
din bucăți mari în fragmente mai mici. În farmacie, operația de mărunțire se realizează cu
ajutorul mojarului și pistilului sau cu ajutrul unor mori de dimensiuni mai mici.
Drogurile vegetale care sunt constituite mai ales din țesuturi fibroase, se mărunțesc
prin tăiere cu ajutorul foarfecelor sau al cuțitelor. În industrie sfărâmarea se realizează cu
ajutorul concasoarelor și al morilor de diferite tipuri.
În domeniul farmaceutic, pulverizarea urmărește transformarea unor materiale
solide în fragmente mai mici, iar ca rezultat se obține un produs numit pulbere.

Pulverizarea se obține prin mai multe metode:

 Pulverizarea la mojar;
 Porfirizarea;
 Pulverizarea prin intermediu;
 Pulverizarea integrală și cu reziduu.

Pulverizarea la mojar

Aceasta este operația cel mai des întâlnită în practica farmaceutică, în care
pulverizarea se realizează cu ajutorul mojarului și pistilului. Mojarul este un vas de forma

12
unei cupe cu baza plată și cu pereții groși, pentru a avea rezistența necesară. Pistilul are
forma cilindrică, unul dintre capete având drept terminație o calotă sferică turtită.
Majoritatea mojarelor sunt confecționate de obicei din porțelan, mai rar din sticlă.
În unele cazuri se mai folosesc și mojare din fier, bronz, marmură, în funcție de natuta
substanței de pulverizat.
Pistilele sunt confecționate din același material ca și mojarele respective. Mojarele
au diferite mărimi, dar precizarea mărimii lor se face în funcție de dimensiunile
diametrului mojarului și ale lungimii pistilului. Raza cea mai mică de curbură a mojarului
trebuie să fie mai mare decât raza calotei de frecare a pistilului respectiv.
Mărunțirea bucăților mari de material se face prin lovire. Lovirea se efectuează
lovind cu putere substanța aflată pe fundul mojarului, cu pistilul pe o direcție
perpendiculară.
Operația se execută luând în lucru o cantitate potrivităde substanță, astfel încât
lovirea pistilului să fie eficace. Atunci când se lucrează cu cantități prea mici, pistilul poate
lovi în gol provocând spargerea mojarului, iar atunci când se lucrează cu cantități prea
mari, loviturile pistilului sunt amortizate în masa de substanță.
Această metodă de pulverizare se aplică substațelor dure sau produselor vegetale
care au țesuturi mai tari, ca de exemplu acid tartric, rădăcină de Ipeca.
Pulverizarea prin triturare este procedeul în care pistilul acționează asupra
materialului aflat în mojar prin frecare și presare. Pulverizarea se datorează zdrobirii
substanței între baza pistilului, care se mișcă circular și pereții mojarului.
Forța în cazul triturării este dependentă de structura și consistența substanței, dar în
orice caz, este mai mică decât în cazul pulverizării prin lovire.
În practica farmaceutică, rotirea pistilului se face de obicei în sens invers față de
sensul de învârtire al acelor de ceasornic, iar poziția pistilului este ușor înclinată. Pentru a
menține întrega cantitate de produs în zona de triturare, se recomandă să se desprindă
pulberea aderentă pe pereții mojarului, cu ajutorul unei cartele sau spatule.
Triturarea se aplică substanțelor mai puțin dure, dar și substanțelor care se
încălzesc, se înmoaie sau se descompun prin lovire. În general majoritatea substanțelor
folosite în farmacie pot fi pulverizate prin triturare la mojar.
Unele substanțe cu densitate mică nu pot fi pulverizate la mojar,deoarece se
aglomerează și de aceea este greu de obținut o pulbere omogenă. În aceste cazuri se
procedează la pulverizarea substanței respective prin frecare, apăsând ușor bulgării de

13
substanțe aglomerate asupra unei site.De exemplu: oxid de magneziu, carbonat de
magneziu.

Porfirizarea

Porfirizarea este o metodă de pulverizare prin care se obțin pulberi foarte fine.
Operația de pulverizare se execută cu ajutorul unui pistil plat sau ușor concav la bază, care
acționează frecând substanța pe o placă perfect lustruită.
Atât pistilul cât și placa sunt confecționate dintr-un material foarte dur și rezistent,
ca de exemplu porfirul (o rocă vulcanică cu feldspat, foarte dură, șlefuită) sau oțelul
inoxidabil. Porfirizarea poate fi făcută lucrând cu substanțe uscate, atunci când acestea sunt
solubile în apă sau se alterează în prezența ei (săruri de bismut, săruri de mercur,fier
metalic) sau cu substanțe umezite cu o anumită cantitate de apă, atunci când acestea sunt
insolubile (fosfat tricalcic, carbonat de calciu).

Pulverizarea prin intermediu

Unele substanțe folosite în farmacie nu pot fi pulverizate prin simpla triturare la

mojar, datorită structurii lor electrice. Pentru a ușura triturarea se recurge la un intermediu.
Intermediile pot să fie volatile (efemere) și nu rămân în amestecul de pulberi sau solide
(permanente) și rămân în amestec. Intermediile solide nu se îndepărtează în timpul
pulverizării, dar cele lichide sunt volatile și se îndepărtează prin pulverizare.
Un exemplu de pulverizare prin intermediu volatil este pulverizarea anestezinei cu
ajutorul eterului sau pulverizarea camforului cu ajutorul alcoolului etilic sau pulverizarea
iodului cu ajutorul cloroformului sau a eterului.
Un exemplu de pulverizare prin intermediu solid sau permanent este pulverizarea
vanilinei prin intermediul zahărului.

Pulverizare integrală sau cu reziduu

Conform FR X pulverizarea se realizează integral, fără reziduu. Un eventul reziduu

la cernere se pulverizează din nou și se încorporeză în amestec.

14
 Pulverizarea integrală se întâlnește de obicei în cazul substanțelor chimic pure sau
numai atunci când acestea sunt amestecate cu impurități care pot fi îndepărtate în urma
pulverizării sau cernerii. În anumite cazuri, pulverizarea cu reziduu este avantajoasă.
Astfel, unele țesuturi ale drogurilor vegetale mai dure pot fi îndepărtate în urma unei
pulverizări cu reziduu.
Pulverizarea cu reziduu este admisă pentru rădăcina de Ipeca, la care principiile
active sunt localizate în țesuturile dure (lemnoase), înlăturând prin cernere țesuturile tari.

Există și alte tipuri de pulverizare:

Pulverizare prin radere – se aplică la cetaceu, ceară, stearină, parafină solidă, untul
de cacao, etc;
Pulverizare prin precipitare – este bazată pe concentrarea soluției și evaporarea
solventului, când se obțin particule de dimensiuni diferite, în funcție de viteza de
precipitare, concentrația soluției, temperatură și se aplică pentru obținerea sulfului
precipitat;
Pulverizarea prin hidratare – se aplică la tratarea menajată cu apă a oxidului de
calciu, care este o reacție exodermă și se formează hidroxid de calciu sub formă de pulbere
foarte fină;
Pulverizarea prin sublimare - se aplică la carbonatul de amoniu, clorura se amoniu,
clorura mercurică, iod, camfor, sulf sublimat;
Pulverizarea prin reacții chimice - se aplică la obținerea unui precipitat fin de
carbonat de calciu, dacă la orice sare solubilă de calciu se adaugă săruri ale acidului
fosforic sau ale acidului salicilic.
Pulverizarea este o operație obligatorie la prepararea pulberilor în farmacie.

B. Pulverizarea în industrie

Materiile prime nu pot fi obținute întotdeauna de la producător cu dimensiuni

optime și de aceea se impune pulverizarea prin diferite metode.
Alegerea aparaturii se face în funcție de proprietățile materialului, dimensiunile
inițiale, gradul de finețe cerut, gradul de omogenitate al produsului final, riscul de
contaminare. Se lucrează cu materii prime uscate. În cazuri speciale, când se cere un grad
foarte avansat de finețe, se folosește pulverizarea umedă a materialului suspendat în apă.

15
 Pulverizarea umedă a materialului suspendat în apă

Pulverizarea unor cantități mari de pulbere, așa cum are loc în industrie, cere
utilizarea unor mijloace de măcinare și cernere mecanice. Un criteriu însemnat pentru
alegerea utilajelor este consumul rațional de energie.
Prelucrarea materialelor se face în etape, schimbând utilajele deoarece pulverizarea
în același aparat este neeconomică.
Dintre morile folosite în industrie mai importante sunt:
● Morile centrifuge cu discuri sau ciocane
Acestea sunt utilaje care lucrează cu viteză mare, de mare productivitate, utilizate
adesea în industria farmaceutică în special pentru pulverizare a substanțelor elastice și
fibroase.
Substanțele cu duritate mare se macină dificil în aceste mori.
● Morile cu bile
Acestea sunt instalații de măcinat care acționează prin lovirea și frecarea
materialului cu ajutorul unor corpuri de măcinat, respectiv cu ajutorul unor bile.
Aceste mori prezintă dezavantajul că lucrează foarte încet și produc mult zgomot,
dar au avantajul că dau pulberi foarte fine, sunt închise ermetic și necesită un consum redus
de energie.
● Morile coloidale
Aceste mori permit obținerea unor pulberi cu dimensiunea particulelor mai mică de
0,1 µm, mărime care nu se poate obține în mod obișnuit sau prin pulverizare pe cale uscată.

2.3 CERNEREA ȘI CLASAREA PULBERILOR

Procesul de măcinare este urmat de cernere care are drept scop separarea mecanică
a particulelor de diferite mărimi. Cernerea este operația de separare cu ajutorul sitelor în
urma cărora rezultă două fracțiuni: una care conține particule mai mici decît dimensiunea
ochiului și a doua care are particule de dimensiuni egale sau mai mari decât dimensiunea
ochiurilor unei anumite site.
Cernerea se aplică și după amestecare, pentru a obține un produs uniform fără
particule mai mari sau aglomerări de pulberi.

16
 Cazuri mai precise de cernere sunt: desfacerea aglomeratelor mai afânate sau
îndepărtarea pulberii foarte fine din unele produse (amestecuri de pulberi, granulate,
particulele unor droguri vegetale).
Clasarea sau sortarea reprezintă împărțirea unui produs pulverizat în fracțiuni cu
domenii înguste ale mărimii particulelor definite. În acest scop se folosesc sitele sau alte
procedee. Trecerea pulberilor printr-o serie de site cu dimensiuni descrescătoare ale
ochiurilor duce la obținerea mai multor porțiuni cu grade diferite de finețe.
Clasara poate fi făcută și prin separarea particulelor indvidulae de mărimi diferite
într-un curent ascendent de aer. În FR X gradul de mărunțire este dependent de sitele
folosite la cernere.
Aceste site nu sunt dependente între ele, fiecare permițând să se obțină un anumit
grad de mărunțire. Numerotarea sitelor este indicată printr-o cifră romană scrisă în
paranteză, după numele substanței iar această numerotare este făcută convențional,
dependent de mărimea laturii interioare a ochiurilor, exprimată în micrometri (µm), de
numărul de ochiuri corespunzătoare pe cm2 și de grosimea firelor de țesătură.

Sitele standard sunt numerotate astfel:

 sita numărul I: pentru fragmente mari;
 sita numărul II: pentru fragmente mijlocii;
 sita numărul III: pentru fragmente mici;
 sita numărul IV: pentru pulberi groscioare;
 sita numărul V: pentru pulberi mijlocii;
 sita numărul VI: pentru pulberi semifine;
 sita numărul VII: pentru pulberi fine;
 sita numărul VIII: pentru pulberi foarte fine;
 sita numărul IX: pentru pulberi extrafine.

În Farmacopee se face precizarea că rezidul de la cernere nu trebuie să fie mai mare

de 5%. Practic pulverizarea se face astfel încât cantitatea de pulbere să treacă prin sita
desemnată și că cel mult 40% din cernut poate trece și prin sita următoare.
Sitele farmaceutice se compun din corpul sitei și din rețeaua sau pânza sitei.
Pânzele sunt confecționate din rețele sau țesături din fire metalice de fier galvanizat, oțel
inoxidabil, aluminiu, alamă sau alte materiale cum ar fi fire de păr, fire de mătase, fire

17
sintetice. Țesăturile sunt fixate pe un cadran de lemn, tablă sau cercuri de sârmă și acestea
alocate apoi la corpul sitei, care este un cilindru a cărui înălțime este unică în raport cu
diametrul.
Ochiurile pânzelor sunt de formă pătrată, circulară sau poligonală și au diferite
dimensiuni. Sitele la care dimensiunea ochiului este mai mare de 1 mm, sunt denumite
ciururi. Materialul care trece prin sită este numit cernut, iar rezidul care rămâne pe pânza
sitei după cernere se numește refuz.
În procesul de cernere productivitatea sitelor depinde de următorii factori: lungimea
parcursului pulberii deasupra sitei propriu-zise, mișcarea materialului pe sită, grosimea
stratului de material. Cu cât parcursul materialului este mai mare, cu atît calitatea cernerii
este mai ridicată.
Calitatea cernerii se poate stabili determinând cantitatea de pulbere mai fină care
rămâne în refuz după o cernere mai îndelungată. În mod normal, pulberea fină trebuie să
treacă în întregime prin sită, permițând să se facă cernerea la viteze mici. Dar o alunecare
fină și liniștită a materialului prin sită, precum și a unui strat gros de material, poate face ca
particulele fine să rămână în straturile superioare fără a veni în contact cu ochiurile sitei,
astfel că ele rămân pe sită.
Cernerea dă rezultate superioare cu cât este mai subțire stratul de material, cu cât
acestea parcurg un drum mai lung și cu cât sunt executate mișcări mai ample și eventual
însoțite de șocuri. Nu se recomandă presarea materialului prin ochiurile sitei, deoarece se
produce deteriorarea rețelei.
O importanță majoră o are forma ochiurilor sitei în relație cu forma particulelor de
pulbere cu care se lucrează. Dintre proprietățile tehnice ale pulberilor, una dintre cele mai
importante este mărimea pulberilor și distribuția acestei mărimi.
Cunoașterea cât mai precisă a mărimii particulelor este necesară pentru asigurarea
unor condiții de calitate farmaceutică și de biodisponibilitate a produselor.

2.4 AMESTECAREA PULBERILOR

Amestecarea este operația prin care se urmărește realizarea unei distribuții uniforme
a tuturor componentelor din amestec, fără ca acestea să sufere vreo modificare de ordin
fizic sau chimic. Mărimea particulelor, densitatea particulelor, raportul cantitativ al
componentelor sunt factori semnificativi în procesul de amestecare.

18
 Omogenitatea teoretică ideală a unui amestec format din două substanțe luate în
cantități egale se obține dacă fiecare particulă este înconjurată de particulele celeilalte
componente.
Acest sistem de ordonare maximă nu poate fi menținut, deoarece este deranjat de
cele mai mici influențe. Alegerea metodei de amestecare se face în funcție de: masa
amestecului, raportul cantitativ al componentelor, conținutul de umiditate, sarcina
electrostatică, diferite proprietăți fizice care pot duce la separarea componentelor
(densitate, mărimea particulelor).
Operația de amestecare are importanță deosebită pentru obținerea de preparate bine
dozate și cu aspect uniform. În farmacie se folosesc metode manuale de amestecare cum
sunt: amestecarea cu spatula, triturarea la morjar, amestecarea în cutii care conțin bile.
La receptură se caută să se pornească de la componente cu grad de mărunțire fină și
cu mărimea particulelor cât mai unitară. Substanțele puternic active sunt adesea diluate cu
pulberi inerte (titrate) cum ar fi lactoza în proporție de 1:10 sau 1:100.
Aceste pulberi titrate permit să se realizeze o dispersie mai ușoară a
medicamentelor prescrise în doze foarte mici. La amestecurile formate din mai multe
substanțe se amestecă la început componentele aflate în cantități mai mici, apoi se continuă
încorporarea treptată a celorlalte componente.
Pulberile cu densitate mică se adaugă în porțiuni mici peste celelalte componente cu
un grad de finețe satisfăcător și nu se procedează întotdeauna la pulverizarea fiecărui
ingredient. În industrie este necesar ca fiecare substanță să fie pulverizată și adusă la un
grad de finețe determinat.
Farmacopeea menționează că pulberile compuse se obțin prin amestecarea
componentelor aduse la un grad de mărunțire apropiat și adăugate la ordinea crescândă a
cantităților, cu excepția celor cu densitate mare care se adaugă la început indiferent de
cantitate. După amestecare se trece pulberea compusă prin sita indicată, apoi se
omogenizează din nou printr-o triturare ușoară.
Substanțele moi sau lichide se amestecă fie cu componentele asociate în pulberea
dată, fie cu zahăr, lactoză sau pulberi vegetale.
Uleiurile volatile se încorporează în pulberile compuse fie cu unul dintre
componenții pulberii, substanță aptă să disperseze esența și apoi se amestecă cu celelalte
componente sau cu poțiuni din pulberea compusă, fie cu zahăr pentru a obține un oleozahar
și acestea se amestecă cu celelate componente pentru a obține o pulbere omogenă.

19
 O uniformizare optimă a unui amestec de pulberi, cu grad de finețe avansat necesită
un timp de 15 minute. În industrie, se folosesc diferite amestecătoare de oțel inoxidabil
care nu influențează substanțele active și care se curăță ușor.
Mărimea acestor aparate se va alege în raport cu necesitățile.

20
 CAPITOLUL III
PUDRE

Pudrele sunt preparate farmaceutice care conțin una sau mai multe substanțe
medicamentoase asociate cu diverse substanțe auxiliare și care se aplică pe piele sau pe
mucoase. Acestea sunt pulberi de uz extern caracterizate printr-un grad avansat de finețe
corespunzător sitelor VIII și IX.
Pudrele sunt cele mai fine pulberi, servind la protejarea mecanică, uscarea și
răcorirea pielii, la înfrumusețarea tenului sau la aplicarea și absorbția substanțelor
medicamentoase la nivelul epidermei și mucoaselor.
Condițiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească această formă farmaceutică
sunt următoarele:
1. Un grad avansat de finețe, particulele trebuie să aibă o dimensiune mai mică sau
egală cu 120 µm, de regulă de 100 µm;
2. Să fie preparate omogene, care trebuie să adere pe piele, să fie onctuoase și să
alunece ușor;
3. Să nu fie toxice și iritante;
4. Să nu astupe porii de la nivelul pielii;
5. Să aibă un pH aproximativ neutru, pentru a nu influența negativ echilibrul de la
nivelul epidermei;
6. Să nu fie higroscopice;
7. Să nu aibă densitate mică, putere mare de acoperire și să nu se șteargă repede;
8. Să aibă bună absorbție pentru grăsimi și să fie ușor astringente;
9. Pudrele colorate trebuie să prezinte o culoare omogenă. Pentru puderele
cosmetice se folosesc coloranți insolubili în apă.

Se întâlnesc două mari categorii de pudre:

- pudre cosmetice – asigură protecția mecanică a pielii și corectează
eventualele imperfecțiuni. Aceste pudre conțin de obicei coloranți, parfumuri, conservanți.

21
 - pudre medicamentoase – conțin substanțe medicamentoase alături de alți
excipienți. Se folosesc în scop curativ sau profilactic. Substațtele active din componența
pudrelor sunt reprezentate, în majoritatea cazurilor, de antibiotice, sulfamide, acid salicilic,
camfor, mentol, dermatol. Se folosesc pentru adsorbția secrețiilor, răcorirea pielii sau
acțiune locală antiinflamatoare, antipruriginoasă și antimicrobiană.
Ambele tipuri de pudre (medicamentoase și cosmetice) acționează asupra
epidermei, diferența dintre acestea constă în componentele prezentate în formulare.
În formularea pudrelor se stabilesc substanțele active și bazele de pudre sau
excipienții.
Excipienții reprezintă cea mai mare parte a pudrelor medicamentoase și cosmetice.
Ei trebuie să aibă stabilitate chimică mare, toleranță bună, să se pulverizeze ușor, să se
sterilizeze, să nu permită formarea crustelor și să nu fie mediu prielnic pentru dezvoltarea
microorganismelor.
Excipienții utilizați la prepararea pulberilor se clasifică astfel:
- substanțe anorganice: talc, caolin, oxid de magneziu, carbonat de magneziu,
carbonat de calciu, oxid de zinc, oxid de titan;
- substanțe organice: amidon, stearat de magneziu, stearat de zinc;
- substanțe de origine vegetală: pudra de mătase, licopodium;
- substanțe de origine animală: albumina din lapte.

22
 CAPITOLUL IV
PUDRE SICATIVE

Pudrele sicative au rolul de a reține secrețiile pielii împiedicând frecarea și

macerarea pielii.
Se folosesc:
● substanțe active cu acțiune:
- astringentă: tanin, săruri de bismut, formaldehidă, oxid de zinc,
alaun;
- antiseptică: acid acetilsalicilic, dermatol;
- antisudorifică: acid acetilsalicilic, carbonat de magneziu;
- fotoprotectoare: săruri de bismut, tanin.
● excipienți: talc, oxid de zinc, amidon.

Rp/ Acidi salicylici 0,30 g

Amyli tritici 2,00 g
Talci 7,00 g
M. f. pulvis subtilissimus
D. S. extern pentru pudrat

Preparare:
Peste acidul salicilic pulverizat la mojar se adaugă amidonul și apoi talcul, triturând
după fiecare adăugare. Pulberea compusă obținută se trece prin sita VIII. Se condiționează
și se eliberează în cutii de material plastic.

Compoziție:
Acidul salicilic se prezintă sub formă de cristale aciculare incolore sau pulbere
cristalină albă, fără miros, cu gust caracteristic dulceag, apoi acru. Deoarece reacționează
cu metalele, nu se vor folosi lingurițe metalice pentru manipularea acestuia și nici site cu

23
fir metalic pentru cernerea pudrei obținute. Pentru cernere se utilizează site cu fir de
mătase sau de nylon.
Amylum tritici sau amidonul de grâu este obținut din cariopsele plantei Triticum
aestivum L. (Triticum Vulgare Vill) Gramineae. Este o pulbere fină, albă, fără miros și fără
gust. Conform F.R. X se păstrează în recipiente închise etanș, pe etichetă specificându-se
natura amidonului (Amylum tritici, Amylum maydis sau Amylum solani).
Talcul este un hidrosalicilat de magneziu natural, purificat și pulverizat. Este o
pulbere foarte fină albă, onctuoasă la pipăit, aderentă, fără miros, fără gust, lipsită de
granulații nisipoase. Este insolubil în apă. Conform F.R. X, talcul nu trebuie să conțină mai
mult de 500 microorganisme aerobe pe gram, iar talcul folosit pentru pudrarea mănușilor
chirurgicale sau pentru aplicarea pe pielea sugarilor trebuie să fie steril.
Rețeta magistrală prezentată este o pudră și se folosește pentru aplicare pe pielea
copiilor. În acest caz nu se va folosi o concentrație de acid salicilic mai mare de 5%,
datorită acțiunii caustice a acestuia pe pielea delicată a copiilor.
Pudra destinată toaletei sugarilor trebuie să fie sterilă și se prepară astfel: în mojar
se obține o pulbere compusădin talc și amidon care se cerne prin sita VIII și se supune
sterilizării la etuvă o oră la 170˚C. Se pulverizează acidul salicilic într-un mojar sterilizat și
peste acesta se adaugă excipienții sterilizați în prealabil. Se triturează amestecul pentru
omogenizare. Pudra obținută se condiționează în flacoane închise etanș.

Acțiune:
Preparatul are acțiune antiseptică (acidul acetilsalicilic) și sicativă (talcul și
amidonul).

Rp./ Mentholi 0,10 g

Talci 10,00 g
M. f. pulvis subtilissimus
D. S. extern pentru pudrat.

Preparare:
Se pulverizează mentolul la mojar, se adaugă talcul treptat, triturând după fiecare
adăugare. Pulberea obținută se trece prin sita VIII și se eliberează în pungi de hârtie cerată
sau în flacoane de sticlă.

24
 Compoziție:
Mentolul se prezintă sub formă de cristale aciculare casante, incolore sau pulbere
cristalină albă, cu miros puternic de mentă și gust arzător la început, apoi răcoritor. Se
poate pulveriza la mojar și prin intermediul unui solvent volatil, de exemplu alcool etilic,
dar în acest caz adăugarea talcului se face înainte de evaporarea completă a alcoolului,
pentru a evita pierderea unei părți din mentol prin volatilizare.
Cernerea preparatului se realizează printr-o sită destinată numai cernerii produselor
care conțin substanțe volatile. Deoarece pulberea conține o substanță volatilă,
condiționarea se face în pungi de hârtie cerată sau în flacoane de sticlă pentru a evita
pierderea unei cantități din menthol prin volatilizare.
Dacă pudra este destinată administrării pe pielea sugarilor aceasta trebuie să fie
sterilă. Talcul fiind o substanță termostabilă se poate steriliza la etuvă o oră la 170˚C, iar
mentolul, care este termolabil, se va încorpora aseptic în talcul sterilizat și răcit.

Acțiune:
Pudra are acțiune antipruriginoasă și sicativă.

Rp./ Mentol 0,10 g

Camfor 0,15 g
Talc 10,00 g
M. f. pulvis subtilissimus
D. S. extern pentru pudrat.

Preparare:
1. Se triturează la mojar camforul și mentolul. Peste amestecul eutectic format se
adaugă talcul în mici porțiuni, triturând după fiecare adăugare, până la omogenizarea
preparatului. Pulberea obținută se trece prin sita VIII.
2. Se lucrează în două mojare: în primul se pulverizează mentolul și se amestecă cu
jumătate din cantitatea de talc; în celălalt mojar se pulverizează camforul și se amestecă cu
restul de talc. La final cele două porțiuni se amestecă și se triturează pentru omogenizare,
iar pudra obținută se trece prin sita VIII.

25
 Compoziție:
Camforul este cetona borneolului și se prezintă ca o masă cristalină albă cu miros
caracteristic care la temperatura camerei se volatilizează. Se păstrează ferit de lumină, în
recipiente închise etanș. În funcție de proveniență poate fi natural (obținând camforul
levogir, din partea cristalizabilă a uleiului extras prin distilare din lemnul și frunzele
speciei Cinnamonum camphora – Lauraceae) sau de sinteză (camfor dextrogir sau
racemic).
În cazul în care camforul și mentolul sunt prevăzute în formulă în cantități mici și
nu pot influența negativ pulberea compusă care se obține datorită amestecului eutectic pe
care-l formează, se recurge la prima metoda de preparare.
Dacă amestecul eutectic care se formează prin triturarea împreună la mojar a
mentolului și a camforului este în proporție mare față de masa pudrei și poate influența
negativ umiditatea acesteia, se recurge la a II-a metoda de preparare.
În cazul în care pulverizarea camforului și a mentolului se face prin intermediu
volatil (folosind alcool etilic sau alt solvent volatil), adăugarea talcului se face înainte de
volatilizarea completă a solventului volatil.

Acțiune:
Preparatul are acțiune antipruriginoasă și antiseptică.

26
 CAPITOLUL V
PUDRE CU SUBSTANȚE GRASE

Pudrele care se aplică pe suprafețe întinse care exudează cantități mari de lichide, se
aglomerează din cauza umidității și se formează cruste. Pentru a scădea capacitatea de
adsorbție a acestor pudre ele se supun hidrofobizării, care se realizează cu ajutorul
substanțelor grase:
- solide: ceara, alcoolul etilic, cetaceul, colesterolul.
- semisolide: lanolina, untura de peste.
- lichide: ulei de parafină.
Încorporarea substanțelor grase solide în pulberi se poate face prin una din
următoarele metode:
1. Dizolvarea substanțelor grase în solvent volatil și amestecarea soluției
obținute cu excipientul ce urmează a fi hidrofobizat. Amestecarea se realizează până la
evaporarea completă a solventului și etalarea substanțelor grase pe particulele solide ale
excipientului.
2. Topirea substanțelor grase și amestecarea cu excipientul ce urmează a fi
hidrofobizat. Această metodă se folosește când substanța grasă este în cantitate relativ
mare sau când nu este solubilă în solvent volatil.

I II
Rp./ Alcoholi cetylici 0,20 g 0,50 g
Bismuthi subgallatis 1,00 g 1,00 g
Amyli tritici 3,00 g 3,00 g
Talci 5,00 g 5,00 g
M. f. pulvis subtilissimus
D. S. estern pentru pudrat.

27
 Preparare:
1. Se dizolvă alcoolul cetilic într/o cantitate dublă de spirt eterat și soluția obținută
se amestecă cu amidonul în mojar. Se adaugă talcul și în final dermatolul. Pulberea
compusă se cerne prin sita VIII și se eliberează în flacoane de material plastic.
2. După topirea alcoolului cetilic într-o patentulă pe baia de apă se adaugă
amidonul și patentula se menține pe baia de apă, triturând în continuu pentru omogenizare.
Peste amestecul obținut și care se aduce într-un mojar încălzit, se adaugă talcul și
dermatolul triturând după fiecare adăugare. Se cerne prin sita VIII.

Compoziție:
Galatul bazic de bismut sau dermatolul este o pulbere fină, galbenă, fără miros sau
fără gust. Conform F.R. X, se păstrează în recipiete bine închise, ferit de lumină.
Deoarece în prima formulă alcoolul cetilic este în cantitate mică, se poate solubiliza
în spirt eterat luat în cantitate dublă. Dizolvarea se realizează într-o eprubetă și la nevoie
amestecul se poate încălzi în baia de apă (dacă aceasta este cu focul stins).
Spirtul eterat este un amestec de eter etilic 25% și alcool etilic 75% (Licoare
Hoffmann).
Cantitatea de alcool cetilic din formula II este mare și se preferă topirea acestuia și
apoi amestecarea cu amidon în patentulă pe baia de apă, prepararea continuând într-un
mojar încălzit, în caz contrar se solidifică alcoolul cetilic și rezultă un amestec neomogen
prin distribuția lui neomogenă în masa de pulbere.
Cea mai ușoară și utilizată metodă pentru încălzirea mojarului este adăugarea de
apă fierbinte în interiorul său, menținerea acesteia timp de câteva minute, urmată de
îndepărtarea apei și ștergerea mojarului la interior.

Acțiune:
Preparatul are acțiune antiseptică și adsorbantă datorită talcului și mai puțin
amidonului care a fost hidrofobizat.

28
 CAPITOLUL VI
PUDRE CU SUBSTANȚE MOI

Substanțele moi de tipul ihtiolului și gudroanelor vegetale se încorporează mai ușor

în pulberi după o prealabilă dispersare într-un solvent volatil.

Rp./ Ammonii ichthyolsulfonici 0,50 g

Zinci oxydi 2,00 g
Amyli tritici |
Talci | aa 5,00 g
M. f. pulvis subtilissimus
D. S. extern pentru pudrat.
Preparare:
Se cântărește ihtiolul într-o capsulă de porțelan și peste el se adaugă o cantitate
dublă de spirt eterat. Amestecul obținut se triturează pentru omogenizare. Separat se
prepară o pulbere compusă din oxid de zinc, amidon de grâu și talc. Peste pulberea
compusă obținută se aduce treptat dispersia de ihtiol în spirt eterat și se triturează pentru
omogenizare. Pudra obținută se poate usca după cernerea prin sita VIII.
Compoziție:
Ihtiolul (ammonium sulfobituminosum, ihtiosulfonat de amoniu) este un produs
obținut prin distilarea uscată a gudroanelor din unele șisturi bituminoase, sulfonate și
neutralizate cu amoniac. Este un lichid vâscos, negru în strat gros și brun în strat subțire, cu
miros puternic caracteristic. Este solubil în apă și glicerol și parțial solubil în alcool. Este
miscibil cu lanolina și vaselina și nemiscibil cu parafina lichidă și uleiurile grase. Dacă se
încorporează ca atare în pulberea compusă determină aglomerarea acesteia.
Se preferă folosirea spirtului eterat pentru solubilizarea ihtiolului, pentru a nu mări
gradul de aglomerare al pulberii. La triturarea amestecului, spirtul eterat se evaporă și
ihtiolul rămâne dispersat uniform.
Acțiune:
Preparatul are acțiune antiseptică și sicativă.

29
 CAPITOLUL VII
PUDRE CU ANTIBIOTICE ȘI SULFAMIDE

Conform F.R. X, pulberile care se aplică pe plăgi, pe arsuri și pe pielea sugarilor

trebuie să se prepare prim metode care să le asigure sterilitatea și care să permită evitarea
unei contaminări ulterioare cu microorganisme
Pudrele cu antibiotice trebuie să fie sterile pentru a evita o suprainfectare a rănilor
sau o diminuare a activității atibioticului.
Starea sterilă se poate obține prin două procedee:
- sterilizarea pudrei după preparare în cazul în care toate componentele sunt
termostabile;
- prepararea pe cale aseptică, numai în cazul în care formula respectivă sunt
prevăzute componente termostabile. Substanțele termolabile se încorporează aseptic în
amestecul de excipienți sterilizați în prealabil. Sterilizarea excipienților se poate realiza la
etuvă în diferite condiții de timp și temperatură: 3 ore la 160˚C, o oră la 170˚C sau 3
minute la 180˚C. În general pentru excipienții utilizați la prepararea pudrelor se preferă
sterilizarea la 170˚C, în strat subțire, în tăvițe metalice sau în capsule de porțelan.

Rp./ Chloramfenicoli 0,20 g

Zinci oxydi 2,00 g
Talci |
Acidi borici | aa 4,00 g
M. f. pulvis subtilissimus sterilisatum
D.S. extern pentru pudrat.

Preparare:
Într-un mojar se pulverizează acidul boric cu ajutorul alcoolului și după evaporarea
alcoolului se adaugă oxidul de zinc și talcul triturând după fiecare adăugare. Pulberea
obținută se trece prin sita VIII și se supune sterilizării la etuvă la 170˚C. Într-un mojar

30
sterilizat se pulverizează cloramfenicolul și peste acesta se adaugă treptat amestecul de
excipienți sterilizat și răcit.

Compoziție:
Cloramfenicolul (levomicetină) este o pulbere cristalină albă sau alb-gălbuie, fără
miros, cu gust amar. Deși este rezistent la 100˚C, nu se poate steriliza la 170˚C pentru că
este inactivat la 170˚C, motiv pentru care pudra se prepară pe cale aseptică.
Acidul boric se prezintă sub formă de lamele cristaline, lucioase, cu aspect sidefos,
grase la pipăit, sau pulbere alcalină albă, fără miros, cu gust slab acru. Pentru a obține bune
rezultate se preferă, întotdeauna, în cazul acidului boric pulverizarea prin intermediu
volatil.
La obținerea rețetei magistrale se lucrează în mojar sterilizat sau, când este posibil,
se lucrează în boxă sterilă.
Recipientul în care se condiționează pudra obținută trebuie să fie închis etanș pentru
a evita contaminarea ulterioară cu microorganisme.
Dacă în farmacie nu avem la dispoziție cloramfenicol pulbere putem folosi capsule
sau drajeuri de cloramfenicol. În cazul drajeurilor trebuie îndepărtat stratl de drajefiere,
care se realizează cu ajutorul unui tifon umed, iar sâmburele de cloramfenicol se șterge cu
o hârtie de filtru sau cu un tifon uscat și se usucă la etuvă 100˚C.

Acțiune:
Preparatul are cațiune antiseptică și sicativă.

Rp./ Tetraciclini |
Mentholi | aa 1,00 g
Zinci oxydi 30,00 g
Talci q.s.ad. 100,00 g
M. f. pulvis subtilissimus
D.S. extern pentru pudrat.

31
 Preparare:
Se triturează la mojar oxidul de zinc și talcul. Pulberea obținută se trece prin sita
VIII și apoi se sterilizează la etuvă 60 de minute la 170˚C.
Se pulverizează mentolul și se amestecă cu jumătate din cantitatea de pulbere
compusă obținută anterior.
În alt mojar se pulverizează tetraciclina și se amestecă cu restul de pulbere
compusă. Se reunesc cele două porțiuni și se triturează pentru omogenizare.
Preparatul se eliberează în recipiente închise etanș

Compoziție:
Tetraciclina este o pulbere cristalină galbenă, fărăr miros, cu gust amar, care
conform FR X se păstrează în recipiente închise, ferite de lumină.
Tetraciclina și mentolul sunt substanțe termolabile și se vor încorpora pe cale
aseptică în amestecul steril de talc și oxid de zinc.

Acțiune:
Preparatul are acțiune antiseptică, antipruriginoasă și sicativă.

Rp./ Sulfathiazoli 1,00 g

Bismuthi subgalatis 1,50 g
Acidi borici 0,30 g
Tetraciclini 0,50 g
Talci 7,00 g
M. f. pulvis
D.S. extern pentru pudrat.

Preparare:
Se pulverizează acidul boric la mojar prin intermediul alcolului etilic, apoi se
adaugă talcul și sulfatiazolul și amestecul se triturează pentru omogenizare.

32
 Se trece pulberea obținută prin sita VIII și se sterilizează la etuvă 60 de minute la
170˚C. Peste tetraciclina pulverizată într-un mojar se adaugă treptat și sub triturare
jumătate din pulberea compusă obținută anterior.
Într-un alt mojar se amestecă restul pulberii compuse cu dermatolul pulverizat
anterior. Cele două pulberi obținute se reunesc și se omogenizează.
Se ambalează și se eliberează în recipiente închise etanș.

Compoziție:
Sulfatiazolul, acidul boric și talcul sunt substanțe termostabile și pot fi sterilizate la
etuvă. Deoarece tetraciclina și dermatolul sunt substanțe termolabile se încorporează pe
cale aseptică în pulberea compusă obținută și sterilizată anterior.

Acțiune:
Preparatul are acțiune antiseptică și sicativă.

33
 CONCLUZII

- Pudrele sunt preparate farmaceutice care conțin una sau mai multe substanțe
medicamentoase asociate cu diverse substanțe axiliare și care se aplică pe piele sau
mucoase.
- Pudrele trebuie să fie preparate omogene, să adere pe piele, să fie onctuoase, să
alunece ușor și să nu astupe porii de la nivelul pielii.
- Pudrele trebuie să aibă un pH aproximativ neutru, pentru a nu influența negativ
echilibrul de la nivelul epidermei, să nu fie toxice și iritante și să nu fie higroscopice;
- Pudrele cosmetice asigură protecția mecanică a pielii și corectează eventualele
imperfecțiuni.
- Pudrele medicamentoase se folosesc pentru absorbția secrețiilor, răcorirea pielii,
au acțiune antiinflamatoare locală, atipruriginoasă, rol antimicrobian, fiind utilizate în scop
profilactic sau curativ.
- Prepararea pulberilor presupune o serie de operatiuni: uscare, mărunțire,
pulverizare cernere și amestecare.
- Pudrele sicative au rolul de a menține secrețiile pielii împiedicând frecarea și
macerarea pielii.
- Pentru a scădea capacitatea de adsorbție a unor tipuri de pulberi și pentru a evita
formarea crustelor, aceste pudre se supun hidrofobizării, proces care se realizează cu
ajutorul substanțelor grase.
- Substanțele moi de tipul ihtiolului și gudroanelor vegetale se încorporează mai
ușor în pulberi după o prealabilă dispersare într-un solvent volatil.
- Pulberile care se aplică pe plăgi, pe arsuri și pe pielea sugarilor trebuie să se
prepare prin metode care să le asigure sterilitatea și care să permită evitarea unei
contaminări ulterioare cu microorganisme.
- Pudrele cu antibiotice trebuie să fie sterile pentru a evita o suprainfectare a rănilor
sau o diminuare a activității antibioticului.

34
 BIBLIOGRAFIE

1. Cristea Aurelia Nicoleta, Farmacologie generală, Editura Didactică și Pedagogică,

București, Ediția a II-a, 2009

2. Cristea Aurelia Nicoleta, Tratat de Farmacologie, Editura Medicală, București,

2005

3. Coman I., Mareș M., Micologie medicală aplicată, Editura Junimea, Iași, 2000

4. Dobrescu D., Farmacoterapie practică, Editura Medicală, București, 1989

5. Stroescu V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ediția a VII-a, Editura

Medicală, București, 2001

6. Stroescu V., Farmacologie clinică, Ediția a V-a, Editura Medicală, București, 2010

7. Popovici Iuliana, Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică, vol. 1, Editura Polirom,

Iași, 2001

8. Popovici Iuliana, Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică, vol. 2, Editura Polirom,

Iași, 2008

9. Popovici Iuliana, Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică, vol. 3, Editura Polirom,

Iași, 2009

10. ***Farmacopeea Română, Ediția a X-a, Editura Medicală, București, 1993

11. ***Memomed, Ediția a XXI-a, Editura Universală Medicală, București, 2015

35