Controlul Calităţii Formelor Farmaceutice

Coordonator Conf. Univ. Dr. Maria Andreia Corciovă

Pulberi orale şi pulberi pentru administrare cutanată

Rezidenți Farmacie Generală An I

Târziu Virginia
Ratuşanu Andreea
Popovici Oltiţa
Sîncu George
Tofan Andrei
  Coordonator Rezidențiat Farmacie Generală
Prof. Univ. Dr. Lăcrămioara Ochiuz

 
 Cuprins:

Introducere
•Calitatea formelor farmaceutice
•Pulberi. Definitii. Clasificare
•Caracterele și controlul calității pulberilor
•Pulberi pentru administrare cutanată
•Condiții generale de calitate a pudrelor
•Pulberi pentru administrare orală
•Exemple de pulberi industriale orale
•Exemple de pulberi cu administrare cutanată
•Condiționare și conservarea pulberilor

•CONCLUZII
•
 Introducere

Calitatea formelor farmaceutice

În industrie ca și în oficină, farmacistul are obligația etică și legală de a furniza

medicamente corect dozate, eficace terapeutic și stabile fizic, chimic și microbiologic,
caracteristici care constituie calitatea. Astfel, calitatea unui medicament poate fi definită
ca suma factorilor care contribuie la puritatea, eficacitatea și stabilitatea produsului.

Importanța medicamentului și consecințele sale în plan uman, individual și social sunt

implicate în a satisface un număr mare de exigențe de ordin științific și tehnologic care
să-i asigure calitatea.

Asigurarea calității este un concept larg care cuprinde toate aspecte care individual sau
colectiv, pot influența calitatea unui produs, reprezintă un ansamblu de măsuri care
urmăresc obținerea de produse a căror calitate să corespundă scopului pentru care au
fost concepute.
 Pulberi. Definiții.Clasificăre

 Pulberile sunt forme farmaceutice solide, alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor substanțe
active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare; sunt folosite ca atare sau divizate în doze unitare și pot fi
administrate pe cale orală sau aplicate pe piele sau mucoase (F.R.X)
În Suplimentul din 2004 al FR X sunt înscrise urmatoarele monografii de pulberi :
 Pulberi pentru aplicare cutanată: preparate din particule solide, libere, uscate cu grade variate de finețe. Ele
conțin una sau mai multe substanțe active cu sau fară excipienți si, dacă este necesar, materii colorante
autorizate; se prezintă ca pulberi unidoza sau multidoza.
 Pulberi orale: preparate ce constau în particule solide, libere, uscate cu variate grade de finețe. Ele conțin una
sau mai multe substanțe active cu sau fară excipienți si, dacă este necesar, coloranți și aromatizanți autorizati.
Sunt administrate oral cu apă sau alt lichid și se prezintă ca pulberi unidoză sau multidoză.
 Pulberi utilizate pe alte căi: pulberi auriculare, pulberi oftalmice, pulberi pentru picături orale sau preparate
lichide de uz oral, pulberi pentru siropuri, pulberi nazale, pulberi pentru inhalatii, pulberi pentru soluții și
suspensii rectale, care trebuie să îndeplinească condițiile de la monografiile respective.
Ca formă farmaceutică, pulberile sunt frecvent întâlnite atât în industrie, cât și în practica de oficină; ele sunt
în general, mult mai stabile din punct de vedere fizico-chimic si microbiologic, decât formele farmaceutice lichide
și semisolide. Din aceste considerente, forma farmaceutică de pulbere va fi preferată pentru formularea unor
produse cu substanțe active care prezintă stabilitate redusă. 
 Clasificare:
Pulberile se pot clasifica după mai multe criterii astfel:
 Natura și originea materiilor prime: pulberi din produse naturale: vegetale; animale, minerale; pulberi din
produse de semisinteza; pulberi din produse de sinteză.
 Modul de formulare: pulberi magistrale; pulberi oficinale; pulberi industriale;
 Compoziție: pulberi simple ( o singură substanță activă); pulberi compuse ( cel puțin două substanțe active);
 Condițiile de fabricare: pulberi nesterile; pulberi sterile ( oftalmice, arsuri, antibiotice, pielea sugarului, răni
deschise);
 Modul de dozare: pulberi nedivizate ( multidoze); pulberi divizate in doze unitare, condiționate individual
( unidoza);
 Gradul de finețe: (conform FR X)- pulberi groscioare ( IV ); pulberi mijlocii ( V ); pulberi semifine ( VI );
pulberi fine ( VII); pulberi foarte fine ( VIII ); pulberi extrafine ( IX ); pulberi coloidale.
 Calea de administrare: pulberi care se administrează pe cale orală ( de uz intern); pulberi care se administrează
pe piele ( de uz extern); pulberi care se administrează pe mucoase, de uz extern ( oftalmică, otică, nazală, bucală,
vaginală și rectală); pulberi care se administrează pe căile parenterale – pulberi sterile, care se dizolvă sau se
suspendă „ex tempore”;
 Mod de administrare: pulberi care se administrează ca atare, în formă solidă , pulberi care sunt destinate
preparării de lichide: soluții, solutii efervescente, siropuri, suspensii, emulsii; pulberi destinate preparării de
medicamente injectabile : soluții și suspensii; pulberi pentru prepararea de colire : soluții și suspensii; pulberi
bioadezive;
 Caracterele și controlul calității pulberilor
Pulberile trebuie să fie formulate, fabricate şi condiţionate în aşa fel încât să asigure calitatea în relaţie cu biodisponibilitatea, stabilitatea fizico-chimică şi absenţa contaminării
microbiene.

Calitatea pulberilor trebuie să se păstreze pe toată perioada de valabilitate.

Condiţiile de calitate a pulberilor se determină după farmacopee şi normele interne de calitate. FR X şi Ph. Eur. 4th prevăd:

Determinări fizico-chimice:

 omogenitate;

 gradul de fineţe a pulberii;

 masa totală pe recipient pentru pulberi nedivizate;

 masa volumetrică a unui solid;

 uniformitatea masei pentru pulberi divizate;

 sterilitatea pentru pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri şi pielea sugarilor;

 dozarea pentru pulberi simple şi compuse (divizate şi nedivizate).

Determinări farmacotehnice:

 clasificarea granulometrică a pulberilor prin cernere

 determinarea limitei dimensiunilor particulelor la microscop;

 volumul aparent;

 curgerea pulberilor;

 densitatea picnometrică a solidelor.

Examenul caracterelor macroscopice - acest control se efectuează, în final, pe pulbere în farmacie, dar şi pe produsul finit, din recipientul de condiţionare definitivă, în
industrie.
Caractere vizuale:
• aspect: pulberile sunt preparate farmaceutice solide alcătuite din particule uniforme (FR X);
• omogenitate: pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform; întinse în strat subţire pe o lamă de sticlă şi
examinate cu lupa nu trebuie să prezinte aglomerări de particule;
• culoare: aceasta este caracteristică substanţelor solide asociate; uneori se folosesc şi substanţe moi şi lichide care
pot imprima o culoare specifică.
Caractere olfactive: gustul şi mirosul sunt caracteristice componentelor asociate; trebuie să se detecteze un miros
specific al substanţelot, medicamentoase sau auxiliare: arome, parfumuri etc.
Caractere tactile - după etalarea pulberii pe dosul mâinii, se poate preciza:
• la atingere: o senzaţie de textură rugoasă (nisipoasă) sau de pulbere fină; o aderenţă mai mică sau mai mare de piele
(bioadezivitate).
Examenul microscopic şi distribuţia granulometrică: - prin acest control se determină: mărimea (dimensiunea);
forma; omogenitatea repartiţiei particulelor solide componente ale unei pulberi
Parametri caracteristici microstructurii pulberilor: acești parametri au importanţă, în special, pentru pulberile
destinate comprimării: volumul aparent; densitatea aparentă şi reală; porozitatea.
Analiza reologică a pulberilor: această metodă se utilizează pentru a determina, în condiţii bine definite, capacitatea de a
curge vertical a pulberilor şi granulelor.

Proprietățile fizice ale pulberilor și în special proprietățile de curgere, comportarea reologică prezintă o importanță
deosebită deoarece determină parametrii de calitate a pulberii sau formelor farmaceutice în care vor participa.
 Studii efectuate în ceea ce privesc proprietățile reologice privind deformarea (deplasarea relativă a unor puncte din
masa solidului fără deplasarea centrului de greutate) care ambele mențin continuitatea corpului ne permit stabilirea unor
relații de bază între proprietățile fundamentale și comportarea la curgere a pulberilor.
Factorul de curgere influențează procesarea farmaceutică ( transvazare, amestecare, divizare, ambalare). La rândul lui,
factorul este influențat de mărimea și forma particulelor, densitatea particulelor, proprietățile coezive și adezive și
umiditatea adsorbită.
Comportarea la curgere a pulberilor este dependentă de caracteristicile volumetrice – densitatea aparentă și volumul
specific aparent, porozitatea pulberii ( fracțiunea din volumul aparent ocupată de pori).
Are rol în procesare: dozarea uniformă și reproductibilă în recipiente, dozarea uniformă și reproductibilă în mașini de
comprimat , evitarea includerii aerului în patul de pulbere.
• Determinarea capacităţii de adeziune (de aderenţă): se determină pentru pudrele medicamentoase, cu dispozitive
mecanice sau direct pe pielea uscată sau umedă.
• Determinarea capacităţii de adsorbţie: este o metodă specifică pentru pudrele medicamentoase a căror substanţe
auxiliare pot adsorbi o parte din substanţele active.
• Determinarea capacităţii de cedare a substanţelor medi­camentoase se efectuează pentru componentele solubile în
apă ale unei pulberi; procedeul reproduce condiţiile de cedare ale substanţelor în mediu umed (în mod asemănător ca la
aplicarea lor pe răni sau mucoase).
• Determinarea sterilităţii: Sterilitatea este o condiţie obligatorie prevăzută de FR X pentru pulberile destinate a fi
aplicate pe pielea sugarilor, pe plăgi deschise sau pe arsuri. De asemenea, pulberile de uz extern pot conţine substanţe
antiseptice aprobate de Ministerul Sănătăţii, iar pe eticheta preparatului se va preciza natura şi concentraţia acestora.
Controlul sterilităţii preparatelor farmaceutice condiţio­nate sub formă de pulberi se efectuează prin metoda micro­
biologică. Tehnica determinării este indicată în FR X la „Controlul sterilităţii”.
 Pulberi pentru administrare cutanată

 Sunt pulberi de uz extern. Se utilizează diferite pulberi unidoză sau multidoză. Pulberile administrate pe răni
deschise, piele vătămată, arsuri, pielea sugarilor trebuie să fie sterile. De asemenea, toate pulberile cu antibiotice
se prepară în condiţii aseptice.
 Pulberile multidoze, pentru administrare locală, sunt preferate pentru o condiţionare într-un recipient cu orificii
sau într-un recipient sub presiune (presurizat).
 Pulberile de uz extern mai sunt numite şi pudre.
 Pudrele sunt pulberi simple sau compuse nedivizate, cu un grad avansat de fineţe şi care se aplică pe piele sau
mucoase. Pudrele mai pot fi definite drept cele mai fine pulberi, care servesc la protejarea mecanică, la uscarea şi
la răcorirea pielii, la înfrumuseţarea tenului, precum şi la aplicarea şi la acţiunea substanţelor medicamentoase la
nivelul epidermei sau mucoaselor.
 Pudrele medicamentoase au una sau mai multe substanţe active alături de excipienţi şi se aplică în scop curativ
sau preventiv pe piele sau mucoase. Pot fi folosite pentru a adsorbi secreţiile, pentru răcorire sau pentru a exercita
acţiune locală pe tegumente, pe mucoase sau pe plăgi (cu efect antipruriginos, antimicrobian, antiinflamator etc.).
 În afara proprietăţilor generale ale pulberilor, pudrele prezintă anumite proprietăţi specifice, legate de modul de
administrare şi anume: capacitate de adsorbţie, porozitate, capacitate de cedare a substanţelor active,
sterilitate. Mărimea particulelor dintr-o pudră este de maximum 120 um (VIII). Prin pulverizare avansată se
măreşte supra­faţa de contact dintre particulele pudrei şi ţesuturile lezate, creşte puterea de absorbţie şi, în
consecinţă, acţiunea farmacologică. Pentru pudrele aplicate pe plăgi deschise, se recomandă un grad de diviziune
cât mai avansat.
Condiții generale de calitate a pudrelor

Pudrele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii generale de calitate şi anume :

 să fie omogene;
 să adere de piele (bioadezive);
 să fie onctuoase (adică să alunece uşor);
 să nu fie toxice sau iritante ;
 să nu astupe porii pielii;
 să nu fie higroscopice;
 să aibă masă specifică mică;
 să aibă pH apropiat de al pielii;
 să nu se şteargă repede;
 să aibă o bună adsorbţie pentru seboree;
 să fie uşor astringente;
 să aibă culoare omogenă (dispersarea coloranţilor);
 să nu fie solubile.
Pulberi pentru administrare orală
Farmacopeea înscrie monografiile pulberilor orale astfel: pulberi care se administrează ca atare, pulberile pentru
prepararea soluțiilor sau suspensiile și cele efervescente.
Conform Farmacopeei pulberile orale sunt constituite din particule solide, libere, uscate având diferite grade de finețe. Ele
conțin una sau mai multe substanțe active, cu sau fără adaos de excipienți, și dacă este necesar coloranți autorizați. Sunt
administrate cu sau / în apă sau cu un alt lichid corespunzător.
Acestea sunt formulate ca pulberi nedivizate sau divizate în doze şi sunt destinate, în general, dizolvării sau suspendării în
apă sau amestecării cu alimente - băuturi, de exemplu, sucuri de fructe sau ceaiuri şi apoi înghiţirii. În acest mod, se
administrează pulberile cu antiacide sau cu laxative, purgative etc.
Atât pulberile divizate, cât și cele nedivizate pentru administare orală sunt aromatizate și edulcorate, în scopul unei
administrări agreabile.
Preparatele sub formă de pulbere trebuie să îndeplinească anumite condiții, pentru a asigura caliatatea și administrarea
corectă:
• Să prezinte gust agreabil, miros si culoare atractive cât și o curgere liberă;
• Particulele de substante medicamentoase să fie adecvat de mici, dupa scopul urmarit; sa prezinte o dimensiune
uniforma pentru a se obține un produs omogen;
• Marimea particulelor și densitatea tuturor componentelor pulberii sa fie cât mai apropiate posibil, pentru a preveni
separarea;
• Pulberea sa fie stabilă din punct de vedere fizic, chimic si microbiologic, netoxică, bine tolerata si cu eficacitate
terapeutică;
• Sa se evite interactiunile fizico-chimice între substanțele active si substanțele auxiliare.
 Pentru pulberile care se administreaza oral, prin dizolvare cu apa, gradul de maruntire este corespunzator
sitei V;
pentru pulberile care se administreaza ca atare marimea este corespunzatoare sitei VII;
Ca substante auxiliare, in pulberile divizate de uz intern se intalnesc, in special, diluanti (lactoza) si adsorbanti
care uneori pot avea si rol de substante antiacide (oxid sau carbonat de magneziu, caolin, aerosil etc), iar in cele
nedivizate pentru administrare orala, se pot asocia edulcoranti, aromatizanti si coloranti.
Prepararea pulberilor la receptură este astăzi mai frecvent întâlnită în farmaciile de circuit închis, decât în
farmaciile publice, dar și acolo în număr mic. Aceasta se datorează fabricării, ca și în cazul altor forme
farmaceutice, a unui număr mare de produse industriale.
În farmacie se prepară:
• pulberi magistrale;
• pulberi oficinale;
• pulberi care se transformă ex tempore în: soluție, sirop, suspensie, soluție efervescentă;
• pulberi compuse din forme farmaceutice industriale solide.
În cantităţi mari, pe loturi sau şarje de fabricaţie, pulberile se prepară în industria de medicamente, fie sub
formă nedivizată, fie divizată.

Obs: Faţă de alte forme farmaceutice, industria de medicamente prepară un număr mic de produse sub formă de
pulberi.
Exemple de pulberi industriale orale
SMECTA (Diosmectita)
Substanță medicamentoasă sub formă de pulbere, divizată,ambalată în pachete sau plicuri de hârtie cerată; un plic conține doza pentru o
administrare. Este preparat industrial având avantajul unui dozaj foarte exact al substanței.
• Prezentare farmaceutica: pudra in plicuri pentru suspensie orala continand 3g diosmectita dioctaedrica/plic, glucoza monohidrat
0,74g/plic, zaharinat de sodiu 7mg/plic, vanlina 4mg/plic (cutii cu 10 si 30 plicuri).
• Actiune terapeutica: smectita prin structura sa laminara si vascozitatea ridicata are o putere mare de acoperire a mucoasei
intestinale.Creste rezistenta barierei de mucus prin sporirea calitatii si cantitatii mucusului de la suprafata enterocitelor (mucoptotectie
activa).Fixeaza gazele digestive, reduce hipersensibilitatea intestinala, restaureaza integritatea functionala a eritrocitelor, normalizeaza
tranzitul intestinal fara a interfera cu peristaltismul si fara modificarea volumului scaunelor.
• Indicatii: diareea acuta a copilului ( se poate administra din prima zi de viata). Diareea acuta si cronica la adult, sindromul colonului
iritabil(distensie, dureri abdominale, tulburari de tranzit)
• Interactiuni medicamentoase: proprietatile adsorbante ale smectei pot perturba absorbtia altor medicamente.Se recomanda administrarea
la distanta de Smecta a altor medicamente (medie 2ore)
• Mod de administrare: Diareea la adulti:3plicuri/zi; diareea la copil:1plic/zi pentru 0-
• 1 an, 2 plicuri/zi pentru 1-2 ani, 3plicuri/zi peste 3ani.Sindromul colonului iritabil:3plicuri/zi, timp de 1 saptamana, dupa care 2plicuri/zi
pana la sfarsitul primei luni de tratament.Curele se reiau la nevoie.Continutul fiecarui plic se dizolva in ½ pahar cu apa sau orice alt aliment
lichid sau semilichid.
• Reactii adverse: foarte rar constipatie;tranzitul normal se va relua dupa reducerea dozei la jumatate.
• Contraindicatii: nu are.
• Precautii: tratamentul nu inlocuieste rehidratarea , atunci cand aceasta este necesara(per os/i.v.).
Pentru evitarea interferarii cu timpii/concentratile de absorbtie ale altor substante, orice alta medicatie per os
se va administra cu cca 1 ora inaintea prizei de Smecta.
Exemple de pulberi cu administrare cutanată

Substanța medicamentoasă sub formă de pulbere nedivizată. Toată cantitatea

de pulbere se eliberează într-un singur ambalaj( pungă/ borcan) , preparat
industrial.
Baneocin pulbere cutanată este un medicament antibacterian care se aplică la
nivelul pielii. Acesta acţionează prin distrugerea anumitor bacterii care
determină afecţiuni ale pielii.
Baneocin pulbere cutanată este utilizat în:
• tratamentul anumitor infecţii şi ulceraţii de la nivelul pielii;
• tratamentul eczemelor şi arsurilor suprainfectate;

100 g pulbere cutanata contin zinc bacitracina 25000 UI si neomicina 500000

UI, sub forma de sulfat si excipienti: pulbere de baza sterila.
Neomicina, ca si toate antibioticele aminoglicozidice, traverseaza placenta.
S-au descris aparitia de leziuni ale aparatului cohlear la fat, in cazul
administrarii parenterale de doze mari la mama.
 Condiționare și conservarea pulberilor.

• Condiţionarea şi ambalarea pulberilor - operaţia care urmează divizării este condiţionarea

pulberilor. Pulberile nedivizate se eliberează în cutii din aminoplast, borcane de sticlă, pungi
de hârtie simplă sau cerată, pe care se indică modul de administrare, numărul de ordine din
registrul de copiere a reţetelor, data şi unitatea în care s-a efectuat prepararea
medicamentului, semnătura preparatorului; pudrele sterile se vor condiţiona în recipiente
sterilizate.
• Păstrare / Eliberare din farmacie - pulberile se păstrează în farmacie la loc uscat, răcoros,
ferit de lumină, în vederea eliberării la bolnav. Se prepară la nevoie. Eliberarea
medicamentului este însoţită cu sfaturi şi indicaţii date pacientului, privind modul de
administrare şi de păstrare a acestuia.
• În industrie pulberile se depozitează în recipiente bine închise, ferite de lumină şi umiditate,
la temperatura camerei. Transportul pulberilor se efectuează numai cu mijloace de
transport acoperite. Pe toată perioada de valabilitate, medicamentul trebuie să-şi menţină
calitatea şi efectul terapeutic.
 Concluzii

Importanța pulberilor constă în faptul că ele reprezintă atât o formă de

administrare a medicamentului ca atare dar ele sunt și forme intermediare
pentru Condiționarea substanțelor active în diferite alte preparate
farmaceutice.

Substanțele aduse sub formă de pulbere permit să se obțină un amestec

omogen a două sau mai multe componente și o dizolvare mai rapidă.

Pulberile au și o serie de dezavantaje, dintre care cel mai important aspect

este conservarea dificilă datorită faptului că au o suprafață mare de contact
ceea ce duce la descompunerea unor substanțe în contact cu aerul,
umiditatea și lumina.
Vă mulțumim!