CUPRINS

CAPITOLUL I : CARACTERE GENERALE PRIVIN PULBERILE

FARMACEUTICE............................................................................................................4
1.1. Noțiuni generale privind pulberile farmaceutice......................................................4
1.2. Avantajele și dezavantajele pulberilor farmaceutice................................................5

CAPITOLUL II : CLASIFICAREA PULBERILOR FARMACEUTICE .................7

2.1 Clasificarea pulberilor conform Farmacopeei Române X........................................7
2.2 Clasificarea pulberilor conform Farmacopeei Europene IV....................................8

CAPITOLUL III : OBȚINEREA ÎN INDUSTRIE ȘI FARMACIE A PULBERILOR

FARMACEUTICE...........................................................................................................9
3.1 Prepararea pulberilor în farmacie............................................................................9
3.2 Prepararea pulberilor farmaceutice în industrie......................................................21

CAPITOLUL IV : EXEMPLE DE PULBERI FARMACEUTICE...........................27

4.1 Sare fără sodiu.......................................................................................................27
4.2 Săruri pentru rehidratare orală................................................................................29
4.3 Smecta....................................................................................................................31
4.4 Sulfat de bariu........................................................................................................33
4.5 Baneocin ................................................................................................................34

CAPITOLUL V : CARACTERELE ȘI CONTROLUL PULBERILOR.

CALITĂȚI DE DEPOZITARE A PULBERILOR FARMACEUTICE..................36
5.1 Controlul calității pulberilor conform Farmacopeei Române X...............................36
5.2 Condiții de depozitare a pulberilor farmaceutice......................................................39
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................41

3
 CAPITOLUL I
1.CARACTERE GENERALE PRIVIND PULBERILE FARMACEUTICE.

1.1..NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PULBERILE FARMACEUTICE.

Pulberile sunt forme farmaceutice solide, alcatuite din particule uniforme ale uneia
sau mai multor substanțe active, asociate sau nu cu substanțe auxiliare; sunt folosite ca
atare sau divizate în doze unitare și pot fi administrate pe cale orala sau aplicate pe piele
sau mucoase (F.R.X).
În suplimentul din 2004 al FR X sunt înscrise urmatoarele monografii de pulberi :
 Pulberi pentru aplicare cutanata : preparate constând din particule solide,
libere, uscate cu grade variate de finete. Ele conțin una sau mai multe
substanțe active cu sau fara excipienți și, dacă este necesar, materii
colorante autorizate; se prezinta ca pulberi unidoză sau multidoză.
 Pulberi orale : preparate ce constau în particule solide, libere, uscate cu
variate grade de finețe. Ele conțin una sau mai multe substanțe active cu sau
fară excipienți și, dacă este necesar, materii colorante și aromatizanti
autorizați. Sunt administrate pe gura cu apa sau alt lichid și se prezintă ca
pulberi unidoză sau multidoză.
 Pulberi utilizate pe alte cai : pulberi auriculare, pulberi oftalmice, pulberi
pentru picaturi orale sau preparate lichide de uz oral, pulberi pentru siropuri,
pulberi nazale, pulberi pentru injecții și perfuzii, pulberi pentru inhalații,
pulberi pentru soluții și suspensii rectale, care trebuie să îndeplinească
condițiile de la monografiile respective.
Denumirea de pulbere provine din substantivul latin pulvis, pulveris = praf,
pulbere.
O categorie aparte o constituie pudrele = pulberi de uz extern, cu grad avansat de
diviziune, destinate aplicarii pe piele sau pe mucoase, in scop terapeutic sau cosmetic.
Din punctul de vedere al sistemului dispers, pulberile sunt considerate sisteme
disperse eterogene de solid in gaz ( 74% solid, 26% aer).
Din punct de vedere fizic, forma farmaceutica de pulbere se prezinta in starea de
agregare solida, fiind alcatuita din particule solide, de forma si dimensiuni diferite,
dispersate (divizate) fin, care isi mentin proprietatile lor individuale.

4
 Ca forma farmaceutica, pulberile sunt frecvent intalnite atat in industrie, cat si in
practica de oficina; ele sunt, in general, mult mai stabile din punct de vedere fizico-chimic
si microbiologic, decat formele farmaceutice lichide si semisolide. Din aceste considerente,
forma farmaceutica de pulbere va fi preferata pentru formularea unor produse cu substante
active care prezinta stabilitate redusa.
Daca utilizarea de pulberi ca atare, fata de alte forme farmaceutice lichide,
semisolide si solide este limitata, folosirea pulberilor in prepararea altor forme
farmaceutice este mult extinsa.
Astfel, multe substante medicamentoase, ca pulbere, intra in compozitia diferitelor
forme farmaceutice: suspensii, unguente, paste, supozitoare, capsule, comprimate, granule,
suspensii injectabile, implanturi, suspensii oftalmice, suspensii otice, suspensii rinologice,
aerosoli.
In plus, majoritatea substantelor solide ( substante medicamentoase si substante
auxiliare) sunt livrate si se pastreaza in vrac sub forma de pulbere.
Din aceste motive, este important sa se cunoasca principalele proprietati ale
pulberilor, caracteristici care influenteaza calitatea formei farmaceutice in compozitia
careia ele sunt incluse ( ca materie prima, ca faza intermediara sau ca produs finit).

1.2.Avantajele și dezavantajele pulberilor.

A. Avantejele pulberilor,
 Facilitate de amestecare si omogenizare;
 Facilitate de administrare (sub forma de pulberi se pot asocia si administra multe
substante medicamentoase);
 Facilitate de dozare;
 Stabilitate superioara a substatelor active prin prelucrarea lor sub forma de pulbere,
comparativ cu alte forma farmaceutice;
 O mai mare activitate farmaceutica datorita suprafetei specifice mari;
 Absorbtia substantelor medicamentoase din pulberi este mai mare decat din alte
forme farmaceutice;
 Trecerea rapida in solutie a pulberilor, dupa ingerare, mai prezinta si avantajul
micsorarii riscului de aparitie a unor iritatii ale tractului gastrointestinal;
 Sunt o forma farmaceutica convenabila pentru formularile in care doza de
administrat este mare;

5
 Sunt un mod convenabil pentru eliberrarea si administrarea unor substante
insolubile ( saruri de bismut, oxid si carbonat de calciu, oxid si carbonat de
magneziu etc);
 Se pot formula si fabrica sub forma de pulberi o serie de substante
medicamentoase care sunt instabile in mediu lichid.

B. Dezavantajele pulberilor,
 Gustul neplacut sau amar al unor substante active;
 Dificultatea de a proteja de descompunere pulberile care contin substante
higroscopice, delicvescente sau materiale aromatice, volatile;
 Fabricarea pulberilor necesita un timp indelungat, cu variate operatii tehnologice
( uscare, maruntire, pulverizare, cernere, divizare, conditionare, ambalare si uneori
sterilizare);
 Fabricare costisitoare impusa de creearea de invelisuri individuale pentru dozele de
pulberi;
 Nu se pot administra sub forma de pulberi substante care sunt inactivate in stomac;
 Pentru a avea eficacitate terapeutica, pulberile trebuie sa fie un amestec omogen
din toate componentele si trebuie sa prezinte o marime avantajoasa a particulelor;
 Prin marirea suprafetei de contact cu agentii externi, stabilitatea substantelor
pulverizate este diminuata comparativ cu a celor nepulverizate;
 Pericolul variatiilor mari in dozarea substantelor foarte active in cazul pulberilor
nedivizate administrate pe cale orala ( masuri aproximative);
 Intelegerea gresita de catre pacient a modului de utilizare corecta a pulberii;
 Pulberile vrac sunt mai dificil de transportat;
 Unii pacienți suportă mai greu inghitirea de pulberi, din cauza gustului neplacut
sau actiunii iritante asupra mucoasei.

6
 CAPITOLUL II : CLASIFICAREA PULBERILOR
2.1. CLASIFICAREA PULBERILOR CONFORM FARMACOPEEI ROMÂNE X.

Pulberile se pot clasifica dupa mai multe criterii astfel :

 Natura si originea materiilor prime:
 Pulberi din produse naturale:
 Vegetale;
 Animale;
 Minerale;
 Pulberi din produse de semisinteza;
 Pulberi din produse de sinteza.
 Modul de formulare:
 Pulberi magistrale;
 Pulberi oficinale;
 Pulberi industriale;
 Compozitie:
 Pulberi simple ( o singura substanta activa);
 Pulberi compuse ( cel putin doua substante active);
 Conditiile de fabricare:
 Pulberi nesterile;
 Pulberi sterile ( oftalmice, arsuri, antibiotice, pielea sugarului,
rani deschise);

 Modul de dozare:
 Pulberi nedivizate ( multidoze);
 Pulberi divizate in doza unitare, conditionate individual
( unidoza);
 Gradul de finete: (conform FR X)
 Pulberi groscioare ( IV );
 Pulberi mijlocii ( V );
 Pulberi semifine ( VI );
 Pulberi fine ( VII );
 Pulberi foarte fine ( VIII );

7
  Pulberi extrafine ( IX );
 Pulberi coloidale.

2.2.Clasificarea pulberilor conform Farmacopeei Europene IV.

Farmacopeea Europeeana IV clasifica pulberile dupa gradul de finete astfel:

1. pulbere grosiera;
2. pulbere moderat de fina;
3. pulbere fina;
4. pulbere foarte fina;
 Calea de administrare:
 Pulberi care se administreaza pe cale orala ( de uz intern);
 Pulberi care se administreaza pe piele ( de uz extern);
 Pulberi care se administreaza pe mucoase, de uz extern
( oftalmica, otica, nazala, bucala, vaginala si rectala);
 Pulberi care se administreaza pe caile parenterale – pulberi
sterile, care se dizolva sau se suspenda „ex tempore”;
 Modul de administrare:
 Pulberi care se administreaza ca atare, in forma solida;
 Pulberi care sunt destinate prepararii de lichide : solutii, solutii
efervescente, siropuri, suspensii, emulsii;
 Pulberi destinate prepararii de medicamente injectabile : solutii
si suspensii;
 Pulberi pentru prepararea de colire : solutii si suspensii;
 Pulberi bioadezive;
 Actiunea farmacologica:
 Pulberi medicamentoase;
 Pulberi cosmetice.

8
 CAPITOLUL III : OBȚINEREA ÎN INDUSTRIE ȘI FARMACIE A
PULBERILOR

3.1.PREPARAREA PULBERILOR IN FARMACIE.

Prepararea pulberilor la receptură este astăzi mai frecvent întâlnită în farmaciile de

circuit închis, decât în farmaciile publice, dar și acolo în număr mic. Aceasta se datorează
fabricării, ca și în cazul altor forme farmaceutice, a unui număr mare de produse
industriale.
În farmacie se prepară:
 pulberi magistrale;
 pulberi oficinale;
 pulberi care se transformă ex tempore în: soluție, sirop, suspensie, soluție
efervescentă;
 pulberi compuse din forme farmaceutice industriale solide.
Pulberile magistrale se prepară la masa de receptură, iar pulberile oficinale, în
laboratorul farmaciei. Se utilizează aparatura din dotarea farmaciei: instrumente de
cântărire, mojare cu pistile, aparate electrice de pulverizat, mojare mecanice, etc.. Toate
ustensilele și aparatura vor fi menținute într-o stare de curățenie perfectă și de funcționare
corectă.
În farmacie, pulberile nedivizate se repartizează în: cutii de aminoplast, borcane de
sticlă, pungi de hârtie simplă sau cerată. O atenție deosebită se va acorda pulberilor de uz
extern și anume pudrelor sterile, care se vor condiționa în recipiente sterilizate.
Pulberile divizate se repartizează în: capsule de hârtie, pungi de hârtie, capsule
amilacee, capsule gelatinoase tari.
Capsulele de hârtie sunt confecționate din hârtie simplă sau cerată (pergaminată) și
au formă dreptunghiulară. Sunt numerotate după cantitatea de pulbere pe care o pot
condiționa, în mărimi standard, de la 0,1g la 10g.
Capsulele amilacee (cașete, hostia, buline) sunt învelișuri pentru pulberi preparate
dintr-o cocă de amidon și glicerină sau ulei de ricin 1g%, ca plasticizant și substanțe cu rol
conservant (nipaesteri). Sunt formate din două jumătăți de formă cilindrică, care se pot
îmbina prin apăsare ușoară.
Aceste învelişuri oferă avantajul unei administrări uşoare; prin umectare cu apă,

9
acestea se înmoaie în scurt timp şi se digeră sub acţiunea mecanică a bolului alimentar al
fermenţilor gastrici, eliberând substanţele incluse în ele.
Cașetele amilacee prezintă dezavantajul că sunt permeabile la aer şi vapori de apă,
ceea ce le face improprii pentru condiţionarea substanţelor higroscopice, eflorescente,
amestecuri eutectice, extracte vegetale, cărbune. Se recomandă ambalarea cașetelor cu
pulbere în cutii de aminoplast, borcane de sticlă sau pungi de hârtie cerată.
Capsulele gelatinoase sunt învelişuri din gelatină utilizate mai mult în industria de
medicamente, care condiţionează substanţele medicamentoase solide sau lichide.
Substanţele volatile şi higroscopice pot fi protejate bine prin utilizarea de hârtii
cerate, pliate dublu. Capsulele amilacee (cașetele) şi capsulele gelatinoase tari (capsule
operculate) nu se aruncă; acestea se înghit odată cu conţinutul.

Fazele preparării pulberilor în farmacie

În farmacie, formele magistrale de pulbere se prepară la cerere, pe bază de reţetă;
formele oficinale se prepară în cantităţi mici. Prepararea este efectuată de către farmacist,
cu un minimum de echipament de lucru.
Pulberile simple se obţin din substanţe medicamentoase solide, uscate în prealabil
dacă este cazul, pulverizate în mojare sau mori de diferite tipuri şi trecute prin sitele
indicate în monografiile respective.
Pulberile compuse se obţin prin amestecarea componentelor prescrise, aduse la un
grad de mărunţire apropiat şi adăugate în ordinea crescătoare a cantităţilor, cu excepţia
celor cu densitate mare care se adaugă la început. După amestecare, pulberile se trec prin
sita indicată şi se omogenizează din nou.
Cernerea este obligatorie pentru pulberile care sunt prescrise in căntităţi mai mari
de 20 g .
În cazul unui preparat magistral, fazele preparării unei pulberi sunt următoarele:
 verificarea reţetei;
 verificarea dozelor terapeutice maxime (unde este cazul);
 alegerea metodei de preparare, a ustensilelor, a tipului de condiţionare;
 cântărirea componentelor;
 pulverizare;
 cernere;
 amestecare şi omogenizare ;
 sterilizare eventuală (pulberi sterile pentru: plăgi, arsuri, pielea sugarilor; cu

10
 antibiotice);
 divizare;
 condiţionare şi ambalare.
 Verificarea reţetei - farmacistul are obligaţia să verifice dacă reţeta a fost
întocmită, formulată corect şi are completate toate datele necesare.
 Verificarea dozelor terapeutice maxime - dacă în formulă sunt prescrise substanţe
medicamentoase din grupele : „Serpandum" şi „Venerum", pentru acestea, se
verifică dozele terapeutice maxime. În cazul în care aceste doze sunt depăşite, se
procedează conform regulilor cunoscute, care se aplică şi pentru alte forme
divizate.
 Alegerea metodei de preparare, a ustensilelor, a tipului de condiţionare - se va
ţine seama de proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor solide asociate şi,
eventual, de modul de introducere a unor substanţe semisolide sau chiar lichide.
În farmacie, prepararea pulberilor se efectuează în mojar, cu o capacitate de 5-10
ori mai mare decât volumul final al pulberii.
Substanţele higroscopice se usucă şi după pulverizare, pentru a îndepărta umiditatea
fixată, în timpul acestei operaţii.
Când se prescriu substanţe eflorescente cristalizate (sulfat de sodiu, fosfat disodic,
sulfat de magneziu) în amestec cu alte pulberi, se vor utiliza substanţele uscate sau anhidre
în cantităţi corespunzătoare. Diferenţa în masă se completează cu lactoză pentru a menţine
dozajul indicat.
Substanţele foarte active se prepară sub formă de pulberi titrate, obţinute prin
diluare cu lactoză uscată, în proporţie de 1:10 sau 1:100. Umiditatea acestora nu trebuie să
depăşească 1%.
Pulberile efervescente se prepară din substanţe deshidratate şi nu trebuie să aibă o
umiditate mai mare de 1 % ; la dizolvare în apă, se obţine o soluţie limpede sau
opalescentă şi se produce efervescenţă.
Substanţele delicvescente (clorura de calciu cu 6 molecule de apă) nu pot fi
prelucrate sub formă de pulberi.
 Cântărirea componentelor
La prepararea pulberilor, se folosesc mijloace de cântărire sau de divizare de o
precizie care să permită respectarea condiţiilor monografiei „PULVERES” din FR X.
Pentru cântărirea unor cantităţi mai mici, se utilizează astăzi balanţe electronice de
tip Metler, Sartorius ; pentru cantităţi mai mari, se indică balanţa tehnică de receptură (de

11
tip Sibiu).
 Pulverizarea componentelor - pentru prepararea cantităţilor mici de pulberi,
pulverizarea substanţelor solide se realizează prin operaţia de triturare-frecare în
mojare, piuliţe, pe porfir, iar produsul este pulverizat între pistil şi peretele
mojarului.
Pistilul se învârteşte circular, iar forţa de presare, triturare sau lovire este
dependentă de duritatea materialului.
Procesul de reducere a substanţelor solide în particule fine, prin frecarea lor în
mojar, cu ajutorul pistilului, este denumit triturare (fr. triturer = a tritura, a sfărâma, a
zdrobi, a pulveriza şi lat. tritus, -a, -um = frecat sau de la tero, -trivi, -tritum, -terere = a
freca, a pisa). De asemenea termenul desemnează procesele prin care un amestec de
pulberi fine sunt amestecate intim într-un mojar.
Triturarea se efectuează de la dreapta la stânga, circular, cu apăsare puternică pe
pereţii mojarului, dependent de natura substanţei solide. În acest procedeu, pistilul acţio-
nează prin frecare şi presare, materialul fiind zdrobit între baza pistilului care se mişcă
circular, fundul şi pereţii mojarului. În practica farmaceutică, rotirea pistilului are loc în
sens invers, faţă de mişcarea acelor ceasornicului, iar poziţia pistilului este uşor înclinată.
În timpul triturării, se folosesc spatule flexibile sau cartele de celuloid pentru a aduna
materialul care aderă de peretele mojarului şi de pistil.
Triturarea se aplică majorităţii substanţelor. Este mai indicată pentru substanţele
mai puţin dure şi pentru cele care se încălzesc, se înmoaie sau se descompun prin lovire.
Mişcarea şi amestecarea circulară a pistilului pe pulberea din mojar conduce la
amestecarea componentelor şi la sfărâmarea agregatelor slabe de pulbere. Prin aplicarea
unei presiuni asupra pistilului, se poate efectua şi o zdrobire sau o mărunţire a solidului.
Mărunţirea bucăţilor mari de material se poate efectua prin lovirea (pisarea)
executată de către pistil perpendicular asupra solidului aflat în mojar.
Cantitatea de substanţă mărunţită trebuie să fie corespunzătoare dimensiunilor
mojarului, pentru ca loviturile să fie eficace. Când se lucrează cu nişte cantităţi prea mici,
pistilul poate sparge mojarul lovind în gol, iar dacă sunt cantităţi prea mari de material,
loviturile sunt amortizate de masa de substanţă.
Lovirea se utilizează, în special, pentru substanţele dure (acid tartric, alaun) sau
produsele vegetale cu ţesuturi mai tari (rădăcină de ipeca).
Reguli practice de pulverizare :
 operaţia de pulverizare se execută la loc uscat;

12
  fiecare ingredient se pulverizează separat;
 nu se pulverizează cantităţi mari de substanţă deodată ;
 substanţele anhidre se pulverizează, de asemenea, separat;
 substanţele care se descompun nu se triturează energic: sărurile de mercur, cloratul
de potasiu, azotatul de argint, sărurile coloidale, de argint etc.;
 substanţele colorate, colorante, solide volatile, oxidante, reducătoare sau cu miros
persistent se vor pulveriza în mojare speciale, destinate numai acestora;
 substanţele semisolide (moi) se pulverizează prin intermediul substanţelor solide
inerte;
 pulberile puternic active, toxice sau iritante (rădăcina de ipeca, frunzele de
beladonă, digitala, clorura mercurică) se pulverizează în mojar sub nişă sau mori de
capacitate mică, acoperite, pentru a evita împrăştierea substanţei solide fin
pulverizate, în atmosferă şi intoxicarea operatorului ;
 pulberi cu grad mare de fineţe se obţin prin porfirizare. Substanţa uscată sau
amestecată, cu un solvent adecvat, se triturează pe o placă de sticlă, porţelan, agat
sau porfir, cu un pistil din acelaşi material, dar cu baza plată. Metoda se utilizează
frecvent în practica stomatologică;
 substanţele aderente de pistil sau de pereţii mojarului se îndepărtează cu o cartelă
din material plastic ;
În general, operaţia de pulverizare se efectuează până ce tot materialul este
transformat în pulbere ; în acest caz, se realizează o pulverizare integrală sau fără reziduu.
Un eventual reziduu la cernere se pulverizează din nou şi se încorporează în amestec ; sunt
însă cazuri când este avantajoasă pulverizarea cu reziduu - atunci când părţile mai dure,
greu de pulverizat, ale produsului vegetal nu conţin principii active. Este cazul rădăcinii de
ipeca cu structură neomogenă, în care alcaloizii sunt localizaţi în ţesutul cortical şi liberian
friabil, iar prin pulverizarea obişnuită, ţesutul lemnos rămâne în fragmente mai mari care
sunt îndepărtate prin cernere (se consideră că reziduul la cernere este de 25 % reprezentând
proporţia de ţesut lemnos din rădăcina de ipeca supusă pulverizării). Dacă în urma
pulverizării, se obţine o pulbere mai concentrată decât cea prevăzută de FR X, se indică
diluarea cu lactoză (pulberea de rădăcină de ipeca, de opiu, de frunze de digitală).
Unele substanţe solide sunt elastice, iar altele tind să se aglomereze ori să reziste
măcinării prin simpla triturare cu pistilul în mojar; pentru aceste substanţe, se aplică
metoda de pulverizare prin intermediu. Acesta este procesul de reducere a mărimii
solidelor, cu ajutorul unui material adiţional, care poate fi uşor eliminat după ce

13
pulverizarea a fost completă sau, din contra, poate să rămână în produsul final. Substanţele
care se îndepărtează total după pulverizare, denumite intermedii volatile (efemere) sunt
lichide volatile folosite pentru, obţinerea unor soluţii concentrate de substanţe greu de
pulverizat, îndepărtate apoi prin continuarea triturării volatilizându-se; de exemplu, alcool
sau eter etilic, în proporţie de 10%, pentru pulverizarea substanţelor: mentol, iod, camfor,
timol, acid boric, şi cloroform pentru iod, acid stearic, săpun de sodiu. Substanţele utilizate
ca intermediu pentru pulverizare şi care pot să rămână în amestec se numesc intermedii
permanente (fixe), de exemplu zahărul folosit pentru pulverizarea unor produse vegetale ca
scleroţii cornului de secară şi vanilia, clorura de potasiu, seminţele de migdale amare,
seminţele de dovleac sau uleiul vegetal pentru pulverizarea cetaceului.
Unele substanţe cu densitate mică nu pot fi pulverizate în mojar deoarece se
aglomerează. În aceste cazuri, se procedează la pulverizarea prin frecare pe sită sau radere
pe sită, apăsând uşor bulgării de substanţă aglomerată deasupra unei site, de exemplu -
pulverizarea oxidului de magneziu sau carbonatului de magneziu cu sita IV.
 Cernerea solidelor - după pulverizarea componentelor, este necesară operaţia de
cernere, prin care se separă particulele de diferite mărimi. Dintr-un amestec
polidispers, se separă o singură categorie de particule cu o anumită dimensiune sau
se sortează fracţiuni cu dimensiuni diferite. FR X prevede cernerea obligatorie
pentru cantităţi de pulberi sau amestecuri de pulberi care depăşesc 20 g.
Reguli practice de cernere a pulberilor:
 Operaţia de cernere se realizează prin mişcări oscilatorii, fără a forţa trecerea
pulberii prin apăsare cu pistilul;
 cernerea se efectuează rapid ;
 pentru cernerea pulberilor de substanţe iritante sau toxice, se utilizează site
acoperite (rădăcina de ipeca, frunte de digitală);
 substanţele higroscopice şi eflorescente se usucă înaintea cernerii, pentru a evita
conglomerarea pulberii;
 cernerea se efectuează utilizând cantităţi convenabile de pulbere, în raport cu
suprafaţa sitei, lucrându-se cu porţiuni mici;
 pentru pulberile la care mărimea particulelor este sub 80 um sau la care se prevede
o anumită formă cristalină, determinarea gradului de mărunţire se efectuează prin
mijloace adecvate, înscrise în normele de calitate a produsului;
 eficacitatea cernerii este dependentă de gradul de pulverizare a substanţei, de
lungimea parcursului pulberii pe "reţeaua sitei, "de mişcarea produsului pe sită şi de

14
 grosimea stratului pulberii care se cerne;
 randamentul cernerii creşte, cu cât parcursul procesului pe reţea este mai lung şi
stratul mai subţire;
 pentru pudre şi pulberi de uz intern (absorbante, pansamente gastrice), se
recomandă o fineţe foarte avansată - sitele VII, VIII, IX (FRX);
 pentru pulberile care se dizolvă înainte de întrebuinţare, se indică un grad de
dispersie mediu - sitele V şi VI (FR X).
 Amestecarea şi omogenizarea pulberilor - este o operaţie de întrepătrundere a
particulelor componentelor între ele. Amestecul obţinut trebuie să fie statistic
omogen.
În practica farmaceutică, amestecarea pulberilor se efectuează în mojar, cu ajutorul
pistilului (prin triturare), cu cartele de celuloid sau cu spatula. Se pot folosi şi aparate
acţionate electric: mori cu bile sau mixere rotative de dimensiuni mici.
Reguli practice de amestecare a pulberilor
 realizarea unei pulberi omogene depinde de mărimea, forma şi greutatea specifică a
particulelor, de modul şi timpul de amestecare;
 pentru cantităţi mici de substanţe solide, care au o granulometrie apropiată,
amestecarea se realizează odată cu pulverizarea prin triturare în mojar; este mai
indicat ca fiecare componentă a pulberii compuse să fie, în prealabil, pulverizată şi,
eventual, cernută;
 un alt factor care influenţează amestecarea este proporţia componentelor. FR X
indică ordinea de amestecare a componentelor unei pulberi. Aceasta este în funcţie
de proprietăţile fizice ale componentelor; în general, se efectuează în ordinea
crescândă a cantităţilor şi în raport cu volumul substanţelor solide ; la început, se
adaugă pulberile cu volum mic.
Astfel, în cazul pulberilor compuse care conţin componente în proporţii diferite, se
vor adăuga, la început, cele în cantităţi mai mici, apoi, progresiv, celelalte pulberi, în
ordinea crescândă a cantităţilor. Constituenţii aflaţi în proporţie mare se vor adăuga treptat.
Este mai greu de obţinut o pulbere omogenă când una din componente este în proporţie
mai mică faţă de celelalte. Se va acorda o atenţie deosebită realizării unui amestec omogen,
mai ales când substanţa aflată în cantităţi mici este puternic activă sau toxică şi când există
riscul supra- sau subdozării sale. Este cazul pulberilor titrate 1 % sau 10%, în care
substanţele foarte active sunt diluate cu lactoză.

15
  ordinea de amestecare poate fi schimbată în funcţie de greutatea specifică a
substanţelor, la început, se adaugă cele cu greutate specifică mare, indiferent de
cantitate (subnitratul bazic de bismut se adaugă la început, iar oxidul de magneziu,
întotdeauna, în final, pentru a evita unele interreacţii între componentele asociate).
 ingredientele prescrise în cantităţi mari sau care au volum mare se adaugă în
amestecul de pulberi în mici porţiuni, omogenizând bine: se începe cu cea mai mică
cantitate, peste care se adaugă o nouă porţiune de pulbere, se amestecă şi apoi se
adaugă următoarea porţiune;
 substanţele puternic active, toxice şi stupefiante se adaugă în preparat, după ce, în
prealabil, porii mojarului în care se realizează amestecarea componentelor, au fost
acoperiţi prin triturarea unei cantităţi egale sau duble (faţă de substanţa puternic
activă) cu o pulbere inertă prescrisă în reţetă. Pentru cantităţi foarte mici de
substanţe puternic active, toxice şi stupefiante (sub 0,05 g) se utilizează pulberile
titrate ale acestora;
 substanţele colorate şi colorante se adaugă în amestecul de pulberi, în final, acestea
indicând totodată şi gradul de omogenitate a amestecului;
 substanţele higroscopice sau eflorescente se amestecă cu substanţe absorbante sau
inerte (lactoză, zaharoză);
 dacă prin amestecarea unor substanţe solide: fenol, camfor, mentol, timol,
fenazonă, fenacetină, aspirină, acetanilidă, salol, rezultă un amestec eutectic, la
temperatura obişnuită, aceste substanţe se vor tritura separat şi se vor dispersa cu un
diluant inert şi apoi se vor amesteca, foarte uşor cu spatula.
În mod obişnuit, ca diluanţi se utilizează: oxid de magneziu sau carbonat de
magneziu şi ca absorbanţi: caolin, amidon, bentonită. În general, se utilizează o cantitate de
diluant, egală cu compusul eutectic. Mult folosit este şi aerosilul (acidul silicic coloidal)
care previne formarea amestecurilor eutectice cu aspirină, salicilat de fenil şi alţi compuşi.
Adăugarea de aerosil 20% previne lichefierea, chiar sub presiunea de comprimare a unei
pulberi, necesară pentru obţinerea tabletelor.
 substanţele lichide (tincturi, extracte fluide, extracte moi) se dispersează în pulberi
absorbante (lactoză, talc, caolin, oxid de magneziu, cărbune, amidon, carbonat de
magneziu, oxid de zinc) în cantitate până la 10%, iar cele moi până la 30%, pentru
a se menţine starea de agregare solidă a preparatului; când lichidul este un solvent
volatil, el poate fi evaporat uşor, pe baia de apă (de exemplu, tincturile, extractele
fluide şi moi). În timpul evaporării, se poate adăuga lactoză, aerosil amidon,

16
 carbonat de calciu, ca diluant, pentru a creşte viteza de pierdere a solventului, prin
creşterea ariei suprafeţei de evaporare. Alteori, se poate utiliza o cantitate
echivalentă de extract uscat în locul tincturii sau extractului fluid sau moale;
 uleiurile volatile se dispersează cu o pulbere inertă absorbantă (oxid de magneziu
sau zahăr);
 substanţele, grase solide sau moi (ceara, stearina, lanolina) se topesc sau se dizolvă
în solvenţi volatili, după care se amestecă cu pulberile prescrise, până la
omogenizarea amestecului şi volatilizarea totală a solventului (alcool, eter etilic);
 substanţele higroscopice, care se înmoaie (se umezesc) din cauza afinităţii pentru
apa din aer pot fi preparate ca pulberi divizate, dacă se adaugă diluanţi şi absorbanţi
inerţi. Pentru protecţie, se utilizează capsule de hârtie cerată pliate dublu.
Substanţele delicvescente nu pot fi preparate ca pulbere;
 amestecarea componentelor se consideră terminată, când pulberea are un aspect
omogen (timp de amestecare 1-8 minute). Omogenitatea se verifică prin apăsarea
pistilului pe suprafaţa pulberii. FR X indică verificarea omogenităţii pulberii întinse
în strat subţire prin observare cu lupa;
 omogenizarea pulberilor se realizează şi prin cernere. Această operaţie nu este
totdeauna indicată, întrucât cernerea favorizează separarea componentelor fin
pulverizate de cele mai puţin pulverizate.
 Sterilizarea pulberilor - este operaţia întâlnită numai la prepararea pulberilor
sterile. FR X prevede sterilizarea obligatorie pentru pulberile (pudrele) destinate a
fi aplicate pe pielea sugarilor, pe plăgi deschise sau arsuri. Aceste preparate trebuie
să fie sterile. De asemenea, toate pulberile care conţin antibiotice se vor prepara pe
cale aseptică, pentru a asigura atât sterilitatea preparatului, cât şi stabilitatea
antibioticului, în vederea realizării efectului terapeutic.
Substanţele medicamentoase şi auxiliare termostabile, care intră în compoziţia
acestor pulberi, se vor steriliza la temperatura indicată.
Metodele de sterilizare se aleg în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale
medicamentelor şi materialelor de sterilizat, astfel:
 Sterilizarea cu aer cald - în etuve încălzite electric, la Temperatura de 140-180 °C.
Ustensilele, obiectele din porţelan şi sticlă se încălzesc 60 minute, la 180 °C.
Lanolina, vaselina, ceara, parafina, pulberile termostabile sc încălzesc trei ore, la
140 °C, sau două ore la 160 °C ;
 prepararea pe cale aseptică se aplică formulelor care conţin substanţe termolabile.

17
 întregul echipament de lucru, substanţele termostabile, recipientele vor fi, în
prealabil, sterilizate, iar operaţia de preparare se va efectua în boxa sterilă. Eticheta
recipientelor în care se condiţionează aceste pulberi va purta menţiunea preparat
aseptic.
Se poate recurge şi la asocierea cu substanţe conservante.
 Unele substanţe termolabile ca: uree, acid boric, glucoza, antibioticele ş.a. se
sterilizează prin agitare cu eter sau cloroform, într-un vas închis, după care se
filtrează în condiţii aseptice, în scopul îndepărtării solvenţilor volatili, care au
acţiune deshidratantă asupra microorganismelor.
 Sterilizarea prin radiaţii ultraviolete se aplică frecvent în vederea pregătirii boxei
sterile, pentru sterilizarea suprafeţelor, a aerului, ustensilelor şi ambalajelor, cu o
oră înainte de începerea lucrului. Pulberile de uz extern pot conţine substanţe
antiseptice aprobate de Ministerul Sănătăţii; pe eticheta preparatului se va menţiona
natura şi concentraţia acestora.
 Divizarea pulberilor - după operaţiile de cântărire, pulverizare, cernere şi
amestecare a componentelor, unele pulberi se repartizează în recipientul de
condiţionare şi apoi se ambalează. Aceste pulberi simple sau compuse se prepară
nedivizat; alte pulberi se împart în doze unitare care se condiţionează separat şi
apoi se ambalează împreună.
Pulberea neîmpărţită în doze se administrează prin măsurare aproximativă cu vârful
de cuţit. Unele produse realizate în industrie (Caseolact, Lecitină, Sare fără sodiu) au în
ambalaj şi o linguriţă dozatoare. Erorile sunt destul de mari, fiind o apreciere după volum.
Sub formă nedivizată se prepară majoritatea pulberilor farmaceutice pentru uz extern sau
pulberile folosite intern care conţin substanţe anodine : cărbune, produse vegetale,
substanţe antiacide.
Operaţia de divizare a pulberilor simple sau compuse, în doze unitare, are ca scop
împărţirea pulberii în cantităţi exacte (doze), necesare administrării pe cale internă şi
uneori pentru aplicaţii externe.
Majoritatea pulberilor divizate sunt de uz intern. Eliberarea în doze unitare prezintă
avantajul asigurării unui dozaj corect şi ameliorează conservarea preparatului, în plus, prin
introducerea în capsule amilacee sau gelatinoase, care se înghit odată cu pulberea, se poate
masca gustul sau mirosul neplăcut al unor componente.

Divizarea pulberilor se realizează prin trei procedee, în funcţie de:

18
  masa de pulbere ;
 volum;
 prin apreciere vizuală.
Pentru obţinerea unei precizii mari în dozarea pulberilor, se recurge la cîntărirea
fiecarei doze la balanţa a cărei sensibilitate este în concordanţă cu respectiva cantitate a
dozei unitare. Cântărirea fiecărei doze în parte asigură uniformitatea masei impuse de
farmacopee. Această metodă asigură cea mai mare exactitate, dar presupune un timp mai
îndelungat de lucru. Metoda serveşte pentru divizarea într-un număr mic de doze.
În vederea divizării uşoare a cantităţilor mari de pulberi se utilizează dispozitive de
dozare reglate după volumul de pulbere pe care-l ocupă doza unitară: linguriţa (sau
foarfecele) de divizare, prevăzută cu o cupă care cuprinde volumul de pulbere şi un sistem
de pârghii, al cărui braţ înlătură excesul de pulbere.
În practica farmaceutică, se foloseşte frecvent pentru divizarea pulberilor cea de-a
treia metodă : prin aprecierea vizuală a volumului, care reprezintă doza unitară, distribuită
pe cartele din celuloid sau material plastic. Pentru a avea erori cât mai mici, se vor cântări
la balanţă, în prealabil, un număr de doze, după al căror volum se vor aprecia celelalte
divizări, pulberea se dispune sub formă de conuri, prin curgere pe cartele. Cartelele au o
flexibilitate corespunzătoare, pentru a permite condiţionarea dozelor. Unele cartele sunt
prevăzute cu un cioc care facilitează deschiderea capsulelor de hârtie, altele au imprimate o
serie de cercuri concentrice, presupunând că doze egale de pulbere ocupă volume egale.
Pentru a se asigura o precizie a dozării, este necesar ca masa unei doze unitare de
pulbere să nu fie sub 0,20 g. Dacă este nevoie, se poate adăuga ca diluant, lactoză. În mod
uzual, masa unei doze de pulbere are valori de 0,20-0,50 g. La împărţirea dozelor după
volum, pot să apară erori din cauza proprietăţilor reologice ale pulberilor (fluiditate,
adezivitate, densitate aparentă).
Reguli practice de divizare a pulberilor:
 în scopul micşorării erorilor la divizare, amestecul de pulberi se împarte prin
cântărire în cinci sau maximum zece doze, care urmează să fie divizate prin
apreciere vizuală, pe cartele;
 cartelele se dispun în rânduri verticale sau orizontale, de la stânga la dreapta, câte
5/5 sau 5/10, unele peste altele, fiecare cartelă fiind acoperită de cartela următoare;
 divizarea pulberii se realizează tot cu o cartelă, care se ţine în mâna dreaptă;
pulberea este repartizată pe cartele printr-o uşoară lovire a cartelei cu pulbere, cu

19
 degetul arătător;
 pulberea de divizat se repartizează mai aproape de capătul cartelei, şi nu la mijlocul
cartelei, pentru a evita pierderile de substanţă, la introducerea dozelor în ambalaje;
 nu se admite divizarea a două doze pe o cartelă;
 pentru micşorarea erorilor în greutate se indică divizarea deodată a unui număr mic
de doze: 10, cel mult 20;
 nu se indică aşezarea cartelelor de divizat pulberi în şiruri orizontale sau verticale,
distanţate între ele, întrucât aprecierea vizuală, comparativă a volumelor de pulbere
este mai dificilă;
 pentru dozele care conţin cantităţi de pulbere mai mici de 0,20 g, se recomandă
diluarea cu substanţe auxiliare (lactoză) până la greutatea indicată, tot în vederea
micşorării pierderilor prin divizare şi condiţionare în ambalaje;
 se verifică exactitatea divizării prin cântărirea a 2 - 3 doze de pulbere, prelevate
arbitrar din masa de pulbere divizată;
 cu scopul de a reduce la minimum aderarea pulberii de cartelă sau ambalaje, se
indică acoperirea acestora cu un strat foarte fin de parafină solidă (cartele cerate,
ambalaje; pungi şi capsule de hârtie cerate sau pergaminate);
 după terminarea operaţiei de divizare, cartelele se şterg de praf cu tifon sau vată cu
alcool şi se dispun într-un pahar Berzelius, pentru a-şi păstra forma de jgbeab.
 Condiţionarea şi ambalarea pulberilor - operaţia care urmează divizării este
condiţionarea pulberilor. Pulberile nedivizate se eliberează în cutii din aminoplast,
borcane de sticlă, pungi de hârtie simplă sau cerată, pe care se indică modul de
administrare, numărul de ordine din registrul de copiere a reţetelor, data şi unitatea
în care s-a efectuat prepararea medicamentului, semnătura preparatorului; pudrele
sterile se vor condiţiona în recipiente sterilizate.
În administrarea medicamentelor solide de uz intern (pulberi nedivizate), bolnavii
folosesc:
 vârful de cuţit, care corespunde la aproximativ 0,5-1 g ;
 linguriţa rasă, aproximată la 2-4 g şi
 linguriţa cu vârf, la 4-5 g.

Pulberile divizate se condiţionează în capsule de hârtie, pungi de hârtie, capsule

amilacee sau capsule gelatinoase lari, cutii din aminoplast sau flacoane din sticlă.

20
Capsulele de hârtie se aleg după volumul dozei de pulbere; se deschid cu mâna prin
apăsare uşoară. Se pot utiliza şi dispozitive de deschidere specială. Nu se admite
deschiderea capsulelor prin suflare cu gura. După umplerea cu pulbere, capsulele se închid
prin îmbinare. Se presează uşor ca să capete forma unui plic, se grupează câte 3 sau 5 şi se
introduc în pungi de hârtie sau cutii din aminoplast, pe care se specifică aceleaşi notări ca
şi în cazul pulberilor nedivizate.
Capsulele amilacee (cașete, buline) se utilizează frecvent pentru repartizarea
dozelor unitare obţinute prin divizarea pulberilor pe cartele de celuloid. Numărul capsulei
amilacee se selectează în raport cu respectiva cantitate de pulbere care se poate introduce
în ea. Capacitatea capsulelor amilacee este dependentă şi de densitatea pulberii. Pulberile
cu volum mare faţă de capacitatea capsulei sunt uneori presate cu un piston sau dop.
Repartizarea pulberii în capsulele amilacee se efectuează după ce aceasta a fost mai
întâi divizată pe cartele de celuloid. Nu este permisă divizarea directă, în capsulele
amilacee, deoarece conduce la erori de greutate foarte mari. Se introduc în pungi de hârtie
sau cutii din aminoplast şi se aplică eticheta.
În farmaciile de spital şi policlinică (farmacii de circuit închis), mai ales, pulberile
divizate sunt repartizate direct în capsule gelatinoase operculate tari, cu ajutorul unui
aparat. Ele sunt deschise, apoi sunt ambalate în folii de aluminiu şi sigilate la cald;
eventual inscripţionate, cu denumirea produsului şi termenul de valabilitate.
 Păstrare. Eliberare din farmacie - pulberile se păstrează în farmacie la loc uscat,
răcoros, ferit de lumină, în vederea eliberării la bolnav. Se prepară la nevoie.
Eliberarea medicamentului este însoţită cu sfaturi şi indicaţii date pacientului,
privind modul de administrare şi de păstrare a acestuia.

3.2.PREPARAREA PULBERILOR ÎN INDUSTRIE.

În cantităţi mari, pe loturi sau şarje de fabricaţie, pulberile se prepară în industria de

medicamente, fie sub formă nedivizată, fie divizată.
Faţă de alte forme farmaceutice, industria de medicamente prepară un număr mic
de produse sub formă de pulberi.
Spaţii de producţie
Fabricarea pulberilor se efectuează în spaţii de producţie destinate numai acestor
forme ; aceste spaţii sunt compartimentate pe fazele de lucru: uscare, mărunţire,
pulverizare, cernere, amestecare şi omogenizare, divizare, condiţionare şi ambalare,

21
controlul calităţii, depozitare şi expediţie.
Zonele de lucru trebuie să fie prevăzute cu sisteme de desprăfuire, iar operatorii
trebuie să fie echipaţi adecvat, pentru a nu inhala particulele de pulbere cedate în atmosferă
şi a nu suferi intoxicaţii (în cazul procesării de substanţe de la „Separanda" sau „Venena").

Echipament de producţie
Fiecare compartiment este construit conform indicaţiilor din „Regulile de bună
practică în fabricaţie” şi este prevăzut cu echipamentul de producţie necesar operaţiei
farmaceutice care se va efectua:
 sisteme de manipulare şi transport pentru materiile prime;
 dispozitive de : mărunţire, cernere, amestecare;
 dispozitive de divizare şi repartizare a pulberilor divizate sau nedivizate în
articolele de condiţionate şi ambalare ;
 aparate de uscare.
Recipiente şi articole de condiţionare
Pulberile de uz oral se administrează, în general, cu apă sau cu un alt lichid adecvat;
în puţine cazuri, pulberea se înghite ca atare.
Pentru acest scop, sunt disponibile pulberi monodoză sau divizate în doze multiple -
pulberi multidoză.
Şi pentru uz extern, pe piele sau mucoase, se pot întâlni ambele tipuri de pulbere -
divizate sau nedivizate. În industrie, divizarea şi condiţionarea pulberilor se efectuează
automat. Pentru condiţionarea şi ambalarea pulberilor, se utilizează diferite tipuri de
învelişuri şi recipiente :
 pungi de hârtie simplă sau cerată; hârtia nu asigură protejarea pulberilor faţă de
agenţi externi. Prin aplicarea unor straturi de combinaţii macromoleculare, prin
ceruire sau parafinare ori prin acoperire cu metale, se îmbunătăţesc proprietăţile de
protecţie ale hârtiei;
 pungi din plastomer opac ; acestea sunt elastice, rezistente din punct de vedere
mecanic şi impermeabile, prezintă un ambalaj corespunzător pentru multe pulberi.
Pungile se pot suda în cazul condiţionării unei singure doze sau se pot închide prin
răsucirea capătului şi asigurarea închiderii cu ajutorul unei benzi de lipit
transparente sau a unei benzi metalice;
 sacii de polietilenă sau de clorură de polivinil, utilizaţi pentru păstrarea pulberilor

22
 în vrac, se introduc în lăzi de lemn sau în cutii de carton sau de tablă. Ambalajele
din carton pentru pudre se înlocuiesc tot mai mult cu recipiente sau cutii din
material plastic, flexibile. Din asemenea ambalaje, pulberea este extrasă printr-un
singur orificiu, prin apăsare pe pereţi şi se poate regla cantitatea de medicament
administrat;
 flacoane de sticlă sau cutii metalice inoxidabile ;
Recipientele cu pulberi nedivizate sunt însoţite de o măsură de eliberare a dozei;
iniţial s-a utilizat o linguriţă obişnuită. Dar, din cauza diferenţei în mărimea şi forma
linguriţelor utilizate de întreaga lume, cât şi din cauza densităţii pulberilor, umidităţii,
gradului de tasare sau apăsare, cât şi aprecierii personale a pacienţilor (care selectau o
linguriţă plină sau numai pe jumătate) s-a decis să se utilizeze alte dispozitive.
Acestea sunt, în general, linguriţe de măsurare, din plastomer opac sau transparent,
gradate în diviziuni pe pereţii interiori şi care corespund greutăţii pulberii, în funcţie de
densitatea acesteia;
 ambalaje moderne cum sunt: saşetele (fr. sachet = săculeţ) sau pliculeţele din
aluminiu, plastomer opac sau hârtie căptuşită cu polimer sau materiale complexe :
plastomer cu aluminiu. Folia de aluminiu sau hârtie este acoperită pe una sau pe
ambele părţi internă şi/sau externă cu polietilenă, PVC. Saşetele se pot suda la cald,
direct; acestea sunt saşetele termosudabile sau se lipesc prin intermediul lacurilor.
Acestea asigură o bună conservare şi o uşoară distribuire şi transport. în momentul
administrării, plicurile sunt desfăcute la locul marcat şi după prelevarea conţinutului, se
aruncă; se pot folosi şi saşete cu două compartimente obţinute prin sudare mediană; în
momentul folosirii, prin deschiderea lor, se efectuează amestecarea ex tempore a
conţinutului;
 folii tip „ blister" pentru repartizarea dozelor de pulbere ;
 capsule gelatinoase tari (operculate) după umplerea cu pulbere se introduc în
flacoane de sticlă cu deschidere largă, închise cu dop de polietilenă, în flacoane de
plastomer opac sau în folii de tip „blister" (condiţionare unitară a fiecărei capsule)
şi apoi se ambalează în cutii de carton, inscripţionate specific.
Pulberile divizate în pungi de hârtie sau din plastomeri se ambalează apoi în cutii
de carton inscripţionate specific.
Fazele procesului tehnologic
Procesul tehnologic de fabricare a pulberilor se derulează în mai multe faze :

23
  livrarea materiilor prime ;
 mărunţire;
 uscare;
 cântărire;
 pulverizare;
 cernere;
 amestecare/omogenizare;
 sterilizare eventuală;
 divizarea pulberii;
 condiţionare/ambalare;
 depozitare/expediţie;
 controlul calităţii.
Primele faze: livrarea materiilor prime, cântărirea se efectuează cu aceleaşi
mijloace şi în mod asemănător ca la alte forme farmaceutice.
Mărunţirea, uscarea şi pulverizarea se efectuează conform regulilor generale
descrise anterior la aceste operaţii farmaceutice. Aparatele de mărunţire şi pulverizare se
aleg în funcţie de natura fizico-chimică a materiilor prime. Fiecare materie primă se va
pulveriza separat şi apoi se cerne.
În industrie, cernerea este o operaţie obligatorie, având în vedere cantitatea mare de
materii prime care se procesează, cât şi pentru a obţine gradul de diviziune necesar la
fabricarea pulberii simple sau compuse.
În operaţia de amestecare-omogenizare, se va ţine seama de o serie de consideraţii
practice, astfel:
 dacă formulările de amestec conţin o proporţie mică de substanţe active, o
distribuţie mult mai bună se poate obţine prin adăugarea de material în trepte
(porţiuni) în mixer. Aceasta se mai poate obţine prin amestecarea iniţială a
substanţei active cu un volum diluant, aproximativ egal. Cantităţile următoare de
diluant, egale cu respectiva cantitate de material din mixer se adaugă şi se amestecă
în continuare; procesul continuă până ce tot materialul a fost adăugat;
 se va avea grijă ca volumul de pulberi din mixer să fie adecvat, deoarece o umplere
prea mare sau prea mică poate reduce semnificativ eficienţa omogenizării.
 omogenizatorul selectat trebuie să producă o amestecare adecvată a formulării.
 pentru materialele solide fragile sunt utilizate forţele de impact sau frecare,

24
 generate de forţele de forfecare;
 designul omogenizatorului trebuie să fie astfel ales, încât să poată fi uşor curăţat şi
întreţinut şi să asigure o descărcare totală a pulberii. Aceasta va reduce riscul de
contaminare şi, totodată, va proteja operatorul, de inhalare a produsului;
 în scopul de a determina timpul de amestecare adecvat, procesul trebuie controlat
prin prelevarea şi analiza de probe, la diferite intervale de timp. Această analiză
poate indica dacă în mixer apare separarea componentelor sau dacă apar probleme
când timpul de amestecare se prelungeşte;
 dacă particulele solide se freacă unele de altele, când se mişcă în interiorul
mixerului, se produc sarcini electrostatice. Acestea au ca rezultat formarea de
„grămezi” şi o reducere a amestecării prin difuzie, ceea ce poate cauza arderea
materialului solid de maşină sau de suprafeţele containerului.
Sterilizarea pulberilor - este o operaţie obligatorie pentru fabricarea de pulberi
sterile. Se utilizează şi în industrie, aceleaşi metode de sterilizare ca pentru prepararea
pulberilor, în farmacie, descrise anterior: sterilizarea cu aer cald; prepararea pe cale
aseptică; asocierea de substanţe conservante; sterilizarea prin radiaţii UV.
Divizarea pulberilor - repartizarea pulberilor în recipiente de condiţionare se
efectuează astfel:
 pulberile nedivizate se introduc în pungi de hârtie simplă sau cerată, borcane de
sticlă sau cutii metalice, prin cântărire directă sau volumetric, cu maşini automate,
după care se ambalează în cutii de carton inscripţionate specific;
 pulberile divizate se repartizează cu maşini automate în:
 folii cu godeuri, tip „blister” ;
 capsule gelatinoase tari;
 saşete de hârtie, aluminiu, plastomer sau complecşi.

În general, foliile pentru fabricarea saşetelor inscripţionate cu numele

medicamentelor sunt dispuse pe role şi asamblate într-o maşină automată, care le
prelucrează ca saşete. De obicei, la aceeaşi maşină, se efectuează în ordine succesivă:
confecţionarea saşetelor (pliculeţelor) prin sudarea pe trei laturi, introducerea pulberii
divizate cu dozatoare volumetrice (mai rar ponderale) şi închiderea etanşă prin sudarea
ultimei laturi. Pulberile sunt adăugate cu dispozitive diferite, cum ar fi : micropiston,

25
umplere sub vid, cupă de umplere care alunecă, plăci dozatoare (cupe telescopice), dispo-
zitive de aspirare, cât şi pâlnii de umplere pentru pulberile care nu curg liber. După
umplere, saşetele sunt sigilate la 100-145°C, timp de 0,5 secunde.
Greutatea dozelor se va verifica în timpul umplerii. De asemenea, după umplere,
saşetele sunt supuse unor diferite controale privind: închiderea; integritatea foliilor;
facilitatea de deschidere; permeabilitatea foliilor la gaze ; permeabilitatea la umiditate.
Aceste controale se efectuează şi pe folii atât înainte de preformare, cât şi după
umplerea lor cu pulbere, pe produsul finit.
Atât pe flacon, cât şi pe cutia de ambalaj, se specifică: denumirea şi formula
preparatului, concentraţia, cantitatea, unitatea producătoare, seria şi termenul de valabi-
litate (unde este cazul). În fiecare cutie, se introduce o fişă de control care prevede data
preparării, numărul şarjei,numărul verificatorului şi prospectul cu date fizico-chimice şi
farmacologice ale produsului (mod de întrebuinţare, indicaţii, efecte secundare etc).
Depozitare, expediţie şi transport
Pulberile se depozitează în recipiente bine închise, ferite de lumină şi umiditate, la
temperatura camerei. Pulberile efervescente se condiţionează în recipiente închise ermetic,
eventual, în prezenţa silicagelului. Transportul pulberilor se efectuează numai cu mijloace
de transport acoperite. Pe toată perioada de valabilitate, medicamentul trebuie să-şi
menţină calitatea şi efectul terapeutic.

26
CAPITOLUL IV :PULBERI DE UZ INTERN INDUSTRIALE

1. SARE FARA SODIU – Combinatii

27
Prezentare farmaceutică: pulbere conținând clorură de potasiu 55,50 g, clorură de
amoniu 20,50g, clorurade calciu 0,27g, citrat de magneziu 2g, acid citric 1g, amidon la
100g(flacon cu 50g).
Acțiune terapeutiă: aport electrolitic echilibrat cu excluderea ionilor de sodiu.
Indicații: afecțiuni însoțite de retenție hidrosalină, edeme, stări de hipokaliemie provocate
prin diuretice.
Mod de administrare: se adaugă alimentelor în locul sării de bucătărie.
Contraindicații: boala Addison, prudență în insuficiența renală și în insuficiența
cardiacă.Nu se asociază cu diuretice antialdosteronice (spironolactona, triamteren,
amilorid).

28
2.SĂRURI PENTRU REHIDRATARE ORALĂ

29
 Prezentare farmaceutică:pulbere conținând glucoza monohidrat 11,25g (corespunzator
la 10g glucoza anhidra), clorura de sodiu 1,75g, bicarbonat de sodiu 1,25g și clorura de
potasiu 0,75g (cutie cu 30 plicuri a 15g).
Acțiune terapeutică, indicații și mod de administrare: soluția obțnută după dizolvarea a
30g pulbere (2 plicuri ) în 1000 ml apă potabilă sau ceai de menta conține 111 mmol
glucoză, 90mmol Na, 80 mmol Cl, 30 mmol HCO și 20 mmol K.Ingerata substituie
pierderea de apa și săruri la bolnavii cu diaree acută infecțioasă, fiind utilă pentru
corectarea stărilor de deshidratare și dezechilibru electrolitic. Dozele necesare sunt de circa
50 ml/kg corp în deshidratarea ușoară (gradul I) si 80ml/kg corp în deshidratarea medie
(gradul II). Cantitatea se administreaza în decurs de 4ore (la copii cu lingurița sau la
inceput cu pipeta).
Reacții adverse: rareori vărsături (se repetă administrarea); uneori intoleranța la glucoza
cu prelungirea diareei ( se face hidratare parenterală).

30
3.SMECTA – Diosmectita

31
Prezentare farmaceutică: pudră în plicuri pentru suspensie orală conținând 3g
diosmectită dioctaedrică/plic, glucoză monohidrat 0,74g/plic, zaharinat de sodiu 7mg/plic,
vanlină 4mg/plic (cutii cu 10 si 30 plicuri).
Acțiune terapeutică :smectita prin structura sa laminară și vâscozitatea ridicată are o
putere mare de acoperire a mucoasei intestinale.Crește rezistența barierei de mucus prin
sporirea calității și cantității mucusului de la suprafața enterocitelor (mucoprotecție
activă).Fixează gazele digestive, reduce hipersensibilitatea intestinală, restaurează
integritatea functională a eritrocitelor, normalizează tranzitul intestinal fără a interfera cu
peristaltismul și fară modificarea volumului scaunelor.
Indicații: diareea acută a copilului ( se poate administra din prima zi de viată). Diareea
acută și cronică la adult, sindromul colonului iritabil(distensie, dureri abdominale,
tulburări de tranzit)
Interacțiuni medicamentoase: proprietățile adsorbante ale smectei pot perturba absorbția
altor medicamente.Se recomandă administrarea la distanta de Smecta a altor medicamente
(medie 2ore)
Mod de administrare: Diareea la adulti: 3plicuri/zi; diareea la copil:1plic/zi pentru 0-1 an,
2 plicuri/zi pentru 1-2 ani, 3plicuri/zi peste 3ani.Sindromul colonului iritabil:3plicuri/zi,
timp de 1 saptamana, după care 2plicuri/zi până la sfârșitul primei luni de tratament.Curele
se reiau la nevoie.Conținutul fiecărui plic se dizolvă în ½ pahar cu apa sau orice alt aliment
lichid sau semilichid.
Reacții adverse: foarte rar constipație;tranzitul normal se va relua dupa reducerea dozei
la jumatate.
Contraindicații:nu are.
Precauții: tratamentul nu înlocuiește rehidratarea , atunci când aceasta este necesară (per
os/i.v.).
Pentru evitarea interferării cu timpii/concentrațile de absorbție ale altor substanțe, orice alta
medicație per os se va administra cu cca 1 ora înaintea prizei de Smecta.

32
 4. SULFAT DE BARIU (pro Röntgen) - Barii sulfas,

Prezentare farmaceutică: pulbere de sulfat de bariu medicinal (cutie cu 135g);pasta

conținând sulfat de bariu medicinal 54% (tub cu 100g).
Acțiune terapeutică și Indicații: sare insolubilă de bariu, opacă la razele Röntgen.
Pulberea se folosește sub formă de suspensie, pentru examenul radiologic al tubului
digestiv; pasta este utilă pentru explorarea radiologica a esofagului.

33
5. BANEOCIN ( pulbere).

34
Indicatii: baneocinul este activ în toate infecțiile provocate de germeni patogeni
sensibili la neomicina și/ sau la bacitracină.
Baneocin pudra : infecții bacteriene ale pielii de mică extindere de ex. Herpes simplex,
herpes zoster/vezicule de varicela, impetigo contagios supurant, ulcere infectate ale
gambei, eczeme infectate, dermatite fesiere (la nou nascuți) infectate cu bacterii.
Prevenirea infecțiilor ombilicale la nou nascuți. După intervenții chirurgicale
(dermatologice) Baneocin pudră poate fi utilizat ca adjuvant în îngrijirea post-operatorie.
Compoziție :baneocin pudra :1 g conține Bacitracin zinc 250 UI, Sulfat de neomicina 5000
UI(5 mg)
Mod de administrare - se aplică un strat subțire de pudră pe rana, acoperit eventual cu un
pansament.
Contraindicații : hipersensibilitate cunoscută la bacitracina și/sau la neomicina sau la alte
antibiotice aminoglicozidice. Baneocinul nu trebuie aplicat în leziuni severe extinse ale
pielii deoarece absorbția medicamentului poate provoca ototoxicitate până la pierderea
auzului. Dacă există posibilitatea unei absorbții necontrolate, Baneocinul nu se va
administra pacienților cu tulburari excretorii grave de origine cardiacă sau renală cât și
celor cu leziuni vestibulare și/sau cohleare.In caz de timpan perforat nu se aplica Baneocin
in conductul auditiv extern.Nu se aplica Baneocin pe mucoasa oculara.
Efecte secundare:În aplicații externe, pe piele, mucoase și răni, Baneocinul este in general
bine tolerat. Rar pot aparea descuamări, uscăciunea pielii, congestia tegumentelor pielii și
prurit.Aplicat în dermatoze cronice și otita medie cronica, Baneocinul favorizează
sensibilizarea vis-a- vis de un mare numar de substanțe, printre care și neomicina. Aceasta
e poate manifesta prin răspunsul slab la tratament.În anumite situații pot aparea reacții
adverse. Alergiile ce se manifestă sub formă de eczeme de contact sunt extrem de rare.
Alergia la neomicina se asociază în 50% din cazuri cu o cross- alergie cu celelalte
antibiotice din clasa aminoglicozidelor.La pacienții cu leziuni extinse ale pielii se vor avea
în vedere absorbția Baneocinului și urmările ei.
Incompatibilități:nu sunt cunoscute incompatibilități la bacitracin și neomicina.
Conditii de pastrare :ferit de lumina sub 25°C ;pastrati pudra in locuri uscate.
Forma de prezentare :Baneocin pudra;cutii pentru pudra de 10g.
Producator:Sandoz

35
 CAPITOLUL V : CARACTERELE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII.

5.1 CONDIȚIILE DE CALITATE A PULBERILOR.

Pulberile trebuie să fie formulate, fabricate şi condiţionate în aşa fel încât să asigure
calitatea în relaţie cu biodisponibilitatea, stabilitatea fizico-chimică şi absenţa contaminării
microbiene. Calitatea pulberilor trebuie să se păstreze pe toată perioada de valabilitate.
Condiţiile de calitate a pulberilor se determină după farmacopee şi normele interne
de calitate.
FR X şi Ph. Eur. 4th prevăd:
 determinări fizico-chimice:
 omogenitate;
 gradul de fineţe a pulberii;
 masa totală pe recipient pentru pulberi nedivizate;
 masa volumică a unui solid;
 uniformitatea masei pentru pulberi divizate;
 sterilitatea pentru pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri şi pielea
sugarilor;
 dozarea pentru pulberi simple şi compuse (divizate şi nedivizate).
 determinări farmacotehnice:
 clasificarea granulometrică a pulberilor prin cernere;
 determinarea limitei dimensiunilor particulelor la microscop;
 volumul aparent;
 curgerea pulberilor;
 densitatea picnometrică a solidelor.

36
 A.Examenul caracterelor macroscopice.

Acest control se efectuează, în final, pe pulbere în farmacie, dar şi pe produsul

finit, din recipientul de condiţionare definitivă, în industrie.
Caractere vizuale
 aspect: pulberile sunt preparate farmaceutice solide alcătuite din
particule uniforme (FR X);
 omogenitate: pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform; întinse
în strat subţire pe o lamă de sticlă şi examinate cu lupa nu trebuie să
prezinte aglomerări de particule;
 culoare: aceasta este caracteristică substanţelor solide asociate;
uneori se folosesc şi substanţe moi şi lichide care pot imprima o culoare
specifică.
 Caractere olfactive
 gustul şi mirosul: sunt caracteristice componentelor asociate; trebuie
să se detecteze un miros specific al substanţelot, medicamentoase sau
auxiliare: arome, parfumuri etc.
 Caractere tactile - după etalarea pulberii pe dosul mâinii, se poate
preciza: la atingere: o senzaţie de textură rugoasă (nisipoasă) sau de pulbere
fină; o aderenţă mai mică sau mai mare de piele (bioadezivitate).

37
 B.Examenul microscopic şi distribuţia granulometrică

Prin acest control se determină: mărimea (dimensiunea); forma; omogenitatea

repartiţiei particulelor solide componente ale unei pulberi
Parametri caracteristici microstructurii pulberilor
Aceşti parametri au importanţă, în special, pentru pulberile destinate comprimării:
volumul aparent; densitatea aparentă şi reală; porozitatea.
Analiza reologică a pulberilor: această metodă se utilizează pentru a determina, în
condiţii bine definite, capacitatea de a curge vertical a pulberilor şi granulelor.
Determinarea capacităţii de adeziune (de aderenţă): se determină pentru pudrele
medicamentoase, cu dispozitive mecanice sau direct pe pielea uscată sau umedă.
Determinarea capacităţii de adsorbţie este o metodă specifică pentru pudrele
medicamentoase a căror substanţe auxiliare pot adsorbi o parte din substanţele active.
Determinarea capacităţii de cedare a substanţelor medicamentoase se efectuează
pentru componentele solubile în apă ale unei pulberi; procedeul reproduce condiţiile de
cedare ale substanţelor în mediu umed (în mod asemănător ca la aplicarea lor pe răni sau
mucoase).
Determinarea sterilităţii. Sterilitatea este o condiţie obligatorie prevăzută de FR
pentru pulberile destinate a fi aplicate pe pielea sugarilor, pe plăgi deschise sau pe arsuri.
De asemenea, pulberile de uz extern pot conţine substanţe antiseptice aprobate de
Ministerul Sănătăţii, iar pe eticheta preparatului se va preciza natura şi concentraţia
acestora.
Controlul sterilităţii preparatelor farmaceutice condiţio¬nate sub formă de pulberi
se efectuează prin metoda micro¬biologică. Tehnica determinării este indicată în FR X la
„Controlul sterilităţii”

38
 3.2.Condiții de depozitare a pulberilor.

Depozitarea pulberilor se face conform Farmacopeei Române X .

Pulberile efervescente se conservă în recipiente închise etanș sau bine închise, în
prezența silicagelului în capacul recipientului.
Conservarea pulberilor ridică probleme datorită suprafeței mari de contact a
acesteia cu
- mediul exterior- umiditatea( influențează negativ pulberile cu substanțe
higroscopice și delicvescente), aerul (prin oxigen, dioxid de carbon, monoxid de
carbon și alte gaze conținute),
- materialul de ambalaj.
Oxigenul favorizează oxidarea taninurilor, a compușilor fenolici, acidului ascorbic.Pentru
a evita aceste fenomene nedorite se adaugă antioxidanți.
Dioxidul de carbon produce reacții de carboxilare unor substanțe. Prin carbonatarea
hidroxidului de calciu se obține carbonat de calciu, din cianură de potasiu se obține acid
cianhidric care este toxic și volatil.
Alte gaze aflate întâmplător în atmosferă pot fi absorbite dacă recipientul nu este bine
închis .De exemplu hidrogenul sulfurat, dioxidul de sulf, acidul clorhidric duc la
modificarea compoziției pulberii care conține cărbune sau amidon.
Se recomandă ca pulberea să fie bine tasată în recipientul de condiționare pentru a elimina
golurile de aer.
Recipientul trebuie să fie umplut perfect pentru a limita spațiul liber de deasupra.
Se recomandă ermetizarea închiderii.
Lumina favorizează reacțiile de oxido-reducere, de hidroliză, de polimerizare,schimburile
alotropice, reacțiile de izomerizare.
Lumina poate duce la schimbarea culorii-
- sărurile de argint, mercur, bismut care se înnegresc,
- acidul tanic,crisarobina,adrenalina.

Pentru a evita aceste modificări. Substanțele fotosensibile se păstrază în ,

- recipiente de sticlă sau de porțelan colorate,
- recipiente învelite în hârtie de culoare neagră sau păstrate în dulapuri bine
închise,
recipiente metalice-să nu influențeze conținutul.

39
 Metalele precum cuprul,fierul, zincul, aluminiul sunt interzise pentru pulberi cu iod,
derivați halogenați , cianuri.
Insectele și microorganismele atacă pulberile vegetale ( cu mucilagii), animale și
unele substanțe (zahăr, amidon).
Adăugarea de conservanți este permisă numai pentru cei aprobați de Ministerul
Sănătății și aceștia trebuie specificați pe etichetă( natura și concentrația acestora).

40
 BIBLIOGRAFIE

1. Dobrescu D, Manolescu E, Subţirică V et al - MEMOMED 2004, ed a 10-a, Ed.Minesan

2. Cristea AN - Tratat de farmacologie, ed I., Editura Medicală, Bucureşti 2005
3. Feszt G (editor) – Îndrumător de lucrări practice de farmacologie, Litografia U.M.F Tg.
Mureş, 1988
4. Le Bars D, Gozariu M, Cadden S: Animal Models of Nociception, Pharmacological
Reviews, Vol. 53, Issue 4, 597-652, December 2001
5. Lüllmann şi colab. - Color Atlas of Pharmacology, 2nd edition, Thieme, 2000
6. Monea M, Cucuiet S, Bengea S – Curs de farmacologie, vol. I, Litografia U.M.F Tg.
Mureş, 2001
7. Mungiu OC (sub redacţia) – Tratat de algeziologie, Editura Polirom, 2002
8. Mungiu OC, Jaba IM, Tarţău L – Prescripţia medicală, Ghid practic. Editura Edit DAN,
Iaşi, 2004
9. Rang H. P. et al: Pharmacology, Fifth edition, Churchill Livingstone 2003
10. Stroescu V, Corciovei CI, Fulga I, Coman OA – Îndreptar pentru prescrierea
medicamentelor. Editura ALL, Bucureşti, 1998
11. Timmons R, Hamilton L: Principles of Behavioral Pharmacology, Prentice Hall in
1990

41