Universitatea de Vest “ Vasile Goldiș ” Arad

Facultatea de Farmacie, An V

REFERAT LA DISCIPLINA
BIOFARMACIE

Coordonator:
Conf. univ. dr. Ardelean Simona

Studenți:
Ianculescu Daniela
Panaghiu Claudiu
Preda Alexandra
 Biodisponibilitatea substanțelor medicamentoase din
forme farmaceutice vaginale

Noțiuni de biofarmacie

Studiul mecanismelor de actiune a substantelor medicamentoase asupra organismului sub toate

aspectele este prerogativa farmacologiei, iar natura actiunii acestora este studiata de o ramura a
farmacologiei-farmacodinamia.In ultimele decenii, in cadrul farmacodinamicii a aparut o noua
latura, farmacocinetica, care cerceteaza absorbtia, distribuția, metabolismul și eliminarea
substanțelor medicamentoase în funcție de doza administrată și de timp.Iar după 1960 a apărut o
nouă disciplină de frontieră, derivată din tehnologia medicamentelor și ancorată mai ales la
farmacologia clinică-biofarmacia (gr. pharmakon-medicament, bios-viață, cu alte cuvinte poate
fi tradus ca fiind știința care se ocupă cu studiul vieții medicamentului).
Ca ramură științifică a farmaciei, biofarmacia cercetează acțiunea factorilor farmaceutici
asupra efectului farmacoterapeutic al medicamentului.Obiectivul de studiu al ei îl constituie
interacțiunea dintre preparatul medicamentos ,ca și sistem fizico-chimic, și macroorganism, ca
sistem biologic, principiile căreia favorizează eliberarea medicamentelor cu acțiune terapeutică
optimă.
Prepararea medicamentelor, fiind subordonată scopului terapeutic scontat, avea până nu demult
ca țel realizarea în primul rând a medicamentelor exact dozate în forme medicamentoase
acceptabile pentru administrare.Calitatea medicamentului trebuia să corespundă exigențelor
Farmacopeei sau altor documente de normare.Cât privește efectul farmacoterapeutic, acesta era
considerat problemă de cercetare în etapa de confirmare clinică a remediului.Însa condițiile
tradiționale de calitate, cum ar fi identitatea, puritatea, doza, stabilitatea si altele. nu mai sunt
suficiente pentru a caracteriza medicamentul din punct de vedere biofarmaceutic.Exista
medicamente vare corespund total acestor conditii, efectul terapeutic al lor fiind scazut
,inexistent sau chiar toxic.Neechivalenta terapeutica a medicamentului are loc atunci cand una si
aceeasi substanta medicamentoasa prescrisa in aceleasi doze si in aceleasi forme
medicamentoase , insa preparata de diferiti producatori sau in transe diferita, manifesta la
administrare activitati terapeutice diferite.
Organizaţii de prestigiu pe plan mondial definesc biodisponibilita- tea în următoarele moduri:
1. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S) defineşte biodispo- nibilitatea ca fiind
cantitatea de substanţă activă care este absorbită de la locul de acţiune şi ajunge în
circulaţia sistemică.
 2. Organizaţia Food & Drug Administration (F.D.A) defineşte biodisponibilitatea ca fiind
cantitatea de substanţă medica- mentoasă eliberată din forma farmaceutică care este
absorbită, ajunge la locul de acţiune şi exercită efectul farmacodinamic.
3. Organizaţia American Pharmaceutical Association (A.P.A) defineşte biodisponibilitatea
ca fiind cantitatea de substanţă activă absorbită şi nemodificată cu ocazia primului pasaj
(intestinal, hepatic sau pulmonar).
În concluzie, biodisponibilitatea poate fi definită ca fiind parametrul care indică cantitatea de
substanţă activă, cedată din formă, absorbită, distribuită şi care ajunge la locul de acţiune,
manifestând efect terapeutic, precum şi viteza cu care se derulează acest proces.

Echivalenţa medicamentelor; tipuri de echivalenţă; bioechivalenţa

medicamentelor
Pentru evaluarea medicamentelor utilizate în terapie, din punct de vedere al substanţelor
medicamentoase conţinute, formă farmaceutică şi efect terapeutic, avem următoarele tipuri de
echivalenţă:
A. Echivalenţa farmacologică
Este când există două forme farmaceutice care conţin substanţe diferite, dar care sunt capabile
să producă acelaşi efect farmacodinamic.
B. Echivalenţa chimică
Este prezentă la două forme farmaceutice diferite, dar care conţin aceleaşi doze din aceleaşi
substanţe medicamentoase.
C. Echivalenţa farmaceutică
Este când există două forme identice cu aceleaşi doze de substan-
ţă activă, dar care pot diferi din punct de vedere al auxiliarilor utilizaţi.
D. Echivalenţa biologică (bioechivalenţa)
Este când există două forme identice sau diferite care conţin aceeaşi substanţă în cantităţi
identice şi care administrate pe aceeaşi cale realizează aceleaşi concentraţii sanguine în acelaşi
timp.
Obiectivul principal în prescrierea şi administrarea medicamentelor a fost, pentru o lungă
perioadă de timp, administrarea de forme farmaceutice echivalente din punct de vedere
farmaceutic (forme identice care conţin doze egale din aceeaşi substanţă activă, dar care pot avea
auxiliari deosebiţi).
În urma observaţiilor clinice, s-a ajuns la concluzia că uneori administrarea unor forme
echivalente farmaceutic pot conduce la insuccese de ordin terapeutic datorită supradozărilor sau
datorită atingerii unor concentraţii plasmatice în domeniul subterapeutic.
Cauzele incriminate în apariţia unor astfel de probleme erau:
- fie legate de medicament (formulare, tehnologie de preparare,
serii diferite etc.);
- fie legate de subiecţii cărora le-a fost administrat medicamentul.
În urma acestor observaţii, s-a infirmat postulatul echivalenţei medicamentelor şi s-a
introdus în farmacologie o noţiune nouă, şi anume: bioechivalenţa medicamentelor.
 Două medicamente sunt bioechivalente dacă au aceeaşi biodisponibilitate,
biodisponibilitatea fiind dată de cantitatea de substanţă medicamentoasă absorbită (disponibilă
biologic), capabilă de efect farmacodinamic la locul de acţiune şi de viteza cu care se realizează
acest proces.

Utilitatea cunoaşterii biodisponibilităţii medicamentelor din punct de

vedere farmacoterapic
Variaţii ale biodisponibilităţii medicamentelor pot fi rezultatul modificării unor parametri
farmacocinetici, ca de exemplu: latenţa, durata şi intensitatea efectului terapeutic, cleareance-ul
etc., cu consecinţe asupra efectului terapeutic al substanţelor medicamentoase.
În funcţie de modul în care sunt afectaţi parametrii farmacocinetici, pot rezulta următoarele
situaţii, şi anume:

a.întârzierea efectului terapeutic prin scăderea vitezei de absorbţie, evident mai ales la substanţe
medicamentoase cu debut rapid, ca de exemplu: analgezice, hipnotice etc.
b.diminuarea efectului terapeutic prin scăderea cantităţii de substanţă absorbită şi diminuarea
concentraţiei sanguine la echilibru (Css), când administrarea se face în doze repetate la substanţe
administrate în boli cronice, ca de exemplu: antihipertensive, antidiabetice, antiaritmice,
antitiroidiene etc.
c.apariţia unor efecte adverse locale datorită scăderii vitezei de absorbţie prin creşterea timpului
de stagnare la locul administrării (tetraciclina, doxiciclina etc.)
d.apariţia unor efecte adverse sistemice prin supradozare (creşterea vitezei de absorbţie), mai ales
la medicamente cu indice terapeutic scăzut, ca de exemplu: digoxina, fenitoina etc.

Există substanţe medicamentoase la care diferenţa de biodisponibilitate între diferitele forme

este mare, ca de exemplu: digoxina, cloramfenicolul, acidul acetilsalicilic, neostigmina etc.
Datorită problemelor legate de fluctuaţii ale biodisponibilităţii diferitelor forme farmaceutice,
conţinând aceeaşi substanţă activă, se recomandă următoarele:

-înlocuirea de către farmacist a unui medicament cu alt medicament se poate realiza numai în
cazul în care medicamentele respective sunt bioechivalente;
-nu este recomandată substituirea diferitelor medicamente, chiar dacă conţin aceeaşi substanţă
medicamentoasă în cazul în care: substanţa medicamentoasă conţinută are indice terapeutic mic,
medicamentul este o formă retard, substanţa medicamentoasă are aspecte particulare din punct de
vedere farmacocinetic şi în cazul în care medicamentele respective sunt utilizate în tratamentul
unor boli cu indice de mortalitate ridicat, ca de exemplu: cardiotonice, antianginoase,
antidiabetice etc.
Viteza absortiei unui medicament este influentata de calea de administrare . Aceasta viteza
creste in ordinea :
 Calea orala < subcutanata < intramusculara < intraperitoneala < intravenoasa

Biodisponibilitatea substantelor medicamentoase din forme

farmaceutice vaginale

Istoric
Preocuparea pentru tratamentul local al infectiilor vulvo-vaginale este citatǎ incǎ din timpul
lui HERODOT (484 i.e.n.).
Pentru tratarea localǎ a vaginitelor se prescriau diferite remedii cu efect astringent, sub formǎ
de irigatii, pudre inerte sau astringente, badijonǎri.
Tratamentul local al leucoreei apela la irigatii simple cu apǎ si sǎpun, cu infuzii din foi de
nuc, alaun, sulfat de cupru.
Dupǎ spǎlǎturi se mentinea in vagin subnitrat de bismut sau tampoane imbibate cu glicerolat
si tanin, care se schimbau la douǎ zile.
In Evul Mediu, substantele active aglomerate sub formǎ de bastonase se introduceau intr-un
sǎculet de material textil si astfel erau introduse in vagin. Aceste preparate denumite „pessarii”
descrise de HIPPOCRATE aveau in partea inferioara un fir care facilita scoaterea lor din vagin,
dupa tratament.
Folosirea amestecurilor de cearǎ cu unturǎ de porc in diferite proportii a dus la obtinerea unor
preparate asemǎnǎtoare ovulelor.
Introducerea de cǎtre DIEUDONNE in 1897 a masei gelatinǎ-glicerinǎ ca excipient pentru
ovule a marcat un progres in realizarea acestei forme, fiind utilizatǎ cu succes si in prezent,
alǎturi de alti excipinti.
In 1898, masa glicerino-gelatinoasǎ este oficializatǎ de Farmacopeea Britanicǎ, iar in 1908 de
Farmacopeea Francezǎ.
In prima editie a Farmacopeei Romane (1863) sunt inscrise supozitoarele vaginale- globule
camforate sau globulete pentru „branchǎ”.
Pentru prima datǎ, editia a IV-a FR din 1926 oficializeazǎ si o monografie de generalitǎti
privind globulele, ca excipient fiind prevǎzut untul de cacao si masa de gelatinǎ-glicerinǎ.
In FR editia a V-a din 1943 sunt inscrise trei monografii de generalitǎti, separat pentru
supozitoare rectale, vaginale si uretrale. Supozitoarele vaginale sunt denumite si globule sau
ovule si se preparǎ cu unt de cacao cu adaos de 3-4% cearǎ sau din masǎ glicero-gelatinoasǎ. Se
inscrie si o monografie de globule cu ihtiol.
In editia a VI-a a FR din 1948 se mentin cele 3 monografii de generalitǎti separate
(supozitoare, ovule si bujiuri).
 FR ed. a VII-a (1956) inscrie o monografie de generalitǎti pentru supozitoarele vaginale, dar
se renuntǎ la monografia de generalitǎti pentru supozitoarele uretrale.
In FR editiile a VIII-a (1965), a IX-a (1976) si a X-a (1993) este inscrisa o singurǎ
monografia de generalitǎti cu cele trei tipuri de supozitoare. FR X supl. 2004 si Ph. Eur. 4th 2004
incadreazǎ formele vaginale in : „Prerarate farmaceutice administrate pe mucoase”.

Vaginul este un canal foarte elastic, format din tesut muscular ceea ce-i permite sa se
"ajusteze"; in medie are o lungime cuprinsa intre 8 si 12 cm si o largime de 2,5 cm.
Normal, un vagin sanatos este in acelasi timp si curat, datorita prezentei aici a bacteriilor
specifice, lactobacilii, cu rol esential în mentinerea sănătătii vaginale, reprezentând practic un
grup heterogen de tulpini bacteriene Gram pozitive prezente în proporție de 95% la nivel vaginal
în perioada fertilă a femeilor. Există mai multe specii de lactobacili, dar cele care au efecte
benefice sunt lactobacilii Dorderline (Bacillus vaginae) capabili să producă hidrogen peroxid. La
femeile cu vaginoză bacteriană se găsesc lactobacilii care nu produc hidrogen peroxid, asa
numiții lactobacili "răi". Lactobacilii sunt responsabili de mediul acid protector (pH-ul acid al
vaginului < 4.5).
 Vaginul are un sistem propriu de curatare, mucozitatile nu stagneaza ci sunt eliminate spontan
spre exterior. Toaleta excesiva, cu sapunuri dure, spalaturile intravaginale dese nu vor ajuta deloc
la curatenia vaginului, din contra. De asemenea, nu se vor folosi solutii cu substante iritante sau
caustice, deoarece mucoasa este foarte sensibila si pentru a nu produce o suprainfectie, se
recomanda administrarea de solutii sterile, cu instrumental sterilizat.
Dezechilibrul florei vaginale (scaderea aciditatii naturale) va avea ca rezultat imbolnavirea
vaginului.
Pentru formularea medicamentelor cu aplicare pe mucoasa vulvo-vaginala, se are in vedere
locul de administrare, precum si afectiunea de tratat, fara a ignora caracteristicile mucoasei
vaginale: suprafata 0,1 – 0,15 m², pH 3,8 – 4,5 si cu valori spre 6-8, in stari patologice, infectii;
pH-ul creste, de asemenea cu varsta, dupa menopauza, cand secretia ovariana inceteaza.
Medicamentele vaginale sunt forme farmaceutice lichide, semisolide sau solide, destinate a fi
administrate pe mucoasa vulvo – vaginala, in vederea unei actiuni locale.
Administrarea unor substante pe cale vaginala, este cunoscuta din cele mai vechi
timpuri, grecii, egiptenii, foloseau irigatii simple cu apa si sapun, sulfat de cupru, flori de
musetel, frunze de nuc, in diferite afectiuni.
Forme farmaceutice endovaginale oficializate FR X:
1. Ovulele, la monografia SUPPOSITORIA
2. Capsulele vaginale la monografia CAPSULAE
3. Comprimatele vaginale la monografia COMPRESSI
Pentru afectiunile vulvei, se indica forme lichide (solutii si suspensii), forme semisolide
(unguente) si solide (pudre).
Pentru afectiunile endovaginale, pe langa formele lichide se administreaza curent forme
solide, ovule, comprimate si capsule vaginale.
In functie de forma farmaceutica se selecteaza substantele auxiliare, vehiculele, tehnologia de
preparare, recipientele de conditionare primara si secundara.
Datorita puternicii vascularizari, mucoasa vaginala permite transferul in circulatia generala al
unor substante medicamentoase (ca: antibiotice, sulfamide, hormoni, s.a.), administrate pentru
actiune locala, astfel ca pot aparea fenomene toxice dupa administrarea unor forme farmaceutice
cu hormoni sau prostaglandine.
In general, la nivelul mucoasei endovaginale, substantele medicamentoase lipofile sunt mai
absorbabile decat cele hidrofile; premenstrual si in timpul ciclului, absorbtia moleculelor
hidrofile creste.
Forme farmaceutice vaginale

Sunt forme farmaceutice semisolide, sau solide administrate pe mucoasa vulvo - vaginala in
scopul obtinerii unui efect terapeutic local.
Distingem:
1. ungventele vulvo - vaginale

Sunt forme farmaceutice semisolide, ce se aplica pe mucoasa vulvo - vaginala in vederea

obtinerii unui efect antifungic sau antiinflamator.
2. ovulele sunt forme farmaceutice solide care se obtin prin inglobarea unei doze unitare de
principiu activ, intr-un excipient format din amestecul in parti egale gelatina - glicerina; ele se
topesc la temperatura corpului eliberand substanta medicamentoasa activa.

Ex. ovule cu: Ovestrol (efect antimicotic)

Tricomicon (efect antitrihomoniazic)

3. comprimate vaginale
Sunt forme farmeceutice solide care contin doze unitare de substanta medicamentoasa.
Umectate in apa inainte de utilizare, aceste comprimate se introduc intravaginal pentru
tratamentul unor afectiuni genitale (vaginite, leucoree).

Ex.: comprimatul vaginal Nistatin (antimicotic)

 Bibliografie:

1. Popovici I., Lupuliasa D., Tehnologie Farmaceutică, vol.I, Polirom, Iași, 1997
2. Leucuta S.: Biofarmacie şi farmacocinetică. Editura Dacia Cluj-Napoca,
2002
3. Cristea A., Farmacologie Generala, Ediția a II-a, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 2014