Dezvoltarea testelor de cedare in vitro din forme farmaceutice

speciale. Principii generale

Farmacist rezident: Bianca-Diana CRISTE

Îndrumător stagiu: Conf. Andreea Loredana VONICA-ȚINCU

Contents
Introducere.............................................................................................................................................................3
Forme farmaceutice injectabile...............................................................................................................................3
Semnificația testelor de eliberare in vitro...............................................................................................................3
Considerații în dezvoltarea metodei.......................................................................................................................4
Condiții de scufundare........................................................................................................................................5
Stabilitatea medicamentului...............................................................................................................................6
Introducere
În 2003, grupul de lucru pentru dizolvare din cadrul FIP a publicat un document privind testarea
dizolvării/eliberării medicamentelor pentru forme de dozare speciale/noi care cumula opiniile științifice
ale multor experți din domeniu la acel moment. Acest document a susținut activități, programe și
decizii în comunitatea științifică, tehnică și de reglementare. Datorită evoluției rapide a noilor practici
de testare in vitro, Grupul de interes special din cadrul FIP privind dizolvarea/eliberarea substanțelor
active a decis să revizuiască lucrarea anterioară și a adăugat propuneri pentru armonizarea în continuare
a practicilor de testare a eliberării in vitro pentru diferite forme farmaceutice de dozare(1).

Forme farmaceutice injectabile

Utilizarea tehnologiilor specializate de livrare a S.A a fost abordarea preferată pentru extinderea
eliberării in vio a medicamentelor, în special a formelor cu dozare orală. De exemplu, formulări cu
cedare controlată sau cu eliberare modificată, reduc frecvența dozării orale, convenționale,
îmbunătățesc profilul terapeutic și sporesc complianța pacientului. Odată cu creșterea utilizării
terapiilor complexe precum a proteinelor și peptidelor care nu pot fi dozate pe cale orală, în prezent,
administrarea parenterală este singura abordare realistă și preferată. În comparație cu formele de dozare
orale convenționale, cum ar fi tablete, medicamentele parenterale(injectabile) oferă mai multe avantaje,
inclusiv biodisponibilitate îmbunătățită datorită evitării efectului primului pasaj și a instabilității în
mediul gastrointestinal și creșterea solubilității.
Cu toate acestea, formulările injectabile convenționale se confruntă cu aceleași limitări ca și
formele de dozare orală tradiționale. Pentru a evita aceste provocări, au fost dezvoltate mai multe
sisteme de livrare injectabile și evaluate pentru capacitatea de a prelungi eliberarea, menține nivelurile
terapeutice și pentru a reduce la minim efectele secundare.

Semnificația testelor de eliberare in vitro

Eliberarea S.A. din formele de dozare, orale sau injectabile, poate fi evaluată direct sau prin studii in
vivo la oameni sau animale. Având în vedere timpul, efortul și cheltuielile extraordinare implicate într-
un studiu in vivo, testele de eliberare in vitro sunt utilizate pe scară largă ca măsură surogat a
performanței in vivo. În general, testarea de rutină a eliberării in vitro servește drept instrument de
control al calității pentru a sprijini eliberarea loturilor care s-au dovedit eficiente d.p.d.v. clinic și
biologic, și să justifice cerințele de revendicare a etichetei. În plus, astfel de teste sunt utile pentru o
evaluare timpurie a parametrilor de formulare și a metodelor de fabricație care pot avea un potențial
impact asupra biodisponibilității, în cazul formelor de dozare complexe precum formele noi injectabile.
În mod ideal, o metodă de eliberare in vitro ar trebui să simuleze condițiile în vivo și să nu afecteze
mecanismele de eliberare.
 Este destul de comun ca dezvoltarea activităților de formulare și a metodelor de eliberare in
vitro să se desfășoare în paralele, într-un mod similar cu formele de dozare orală. În diferite etape de
dezvoltare a formulărilor, se dobândesc cunoștințe și experiență considerabile cu privire la forma de
dozare și cerințele pentru caracterizarea acesteia. Acest proces permite introducerea mai multor
îmbunătățiri a produsului final, inclusiv testarea eliberării in vitro, pe măsură ce tratamentul
progresează prin mai multe faze clinice. Prin urmare, este evident că metoda utilizată de eliberare a
medicamentului utilizată în etapele incipiente ale dezvoltării medicamentului pot fi destul de diferite de
procedura finală de testare folosită pentru a evalua eliberarea in vitro.

Considerații în dezvoltarea metodei.

Pentru a asigura calitatea și performanța produsului (indicatori cheie ai performanței produsului), sunt
îndeplinite, selectarea atentă a unui aparat de eliberare in vitro, a mediului de eliberare, temperaturii și a
condițiilor de agitație sunt cruciale pentru dezvoltarea unei metode de eliberare a medicamentului pentru noi
forme de dozare injectabile. În plus, o investigație amănunțită a acestor parametri va permite obținerea unor
rezultate de succes și de încredere și prin urmare, ar trebui să se acorde o atenție corespunzătoare acestor
parametri în timpul dezvoltării metodologiei de testare a eliberării in vitro. Acești parametri capătă o
semnificație suplimentară datorită faptului că locul și volumul administrării in vivo pentru un noi injectabile vor
varia. Prin urmare, condițiile de testare experimentale ar trebui să poată discrimina variabilele de fabricație care
pot afecta performanța clinică, siguranța/și sau eficacitatea. În prezent, cele mai multe teste de eliberare in vitro
pe noi sisteme de livrare injectabilă au fost concepute și utilizate predominant în scopuri de control al calității și
evaluarea eliberării de la lot la lot. Cu toate acestea, ca și în cazul altor forme de dozare cu eliberare prelungită,
obiectivul unui test de eliberare in vitro ar trebui să fie confirmarea performanței clinice a unui produs
medicamentos. Pentru a obține relevanța in vivo, anumite variabile fiziologice relevante trebuie luate în
considerare înainte de inițierea unui experiment de eliberare in vitro și includ temperatura, metabolismul și
vascularizația, pH-ul țesuturilor, capacitatea tampon, nivelul de exercițiu, precum și volumul și osmolaritatea
produsului și răspunsul tisular (inflamație și/sau încapsularea fibroasă a produsului medicamentos. Prin urmare,
condițiile extreme de testare cum ar fi mediile de eliberare foarte acide sau alcaline, sau agitația și debitele mari
nu sunt de obicei considerate adecvate pentru dezvoltarea metodei de testare. În plus, datorită naturii non-
compediale a anumitor aparate de eliberare in vitro pentru produse injectabile noi, factori precum condițiile de
testare experimentală, calificarea metodei și etapele de validare trebuie de asemenea luate în considerare înainte
de dezvoltarea metodei. În timp ce Documentul de poziție FIP/AAPS din 2011 recomandă ca aparatele
compediale să fie utilizate ca primă abordare pentru formele de dozare “noi” sau “speciale”, participanții au fost
de acord ca modificările echipamentului compedial și dezvoltarea sau utilizarea alternativelor să fie acceptabile
când se dovedește că setup-ul compedial nu furnizează date semnificative. Având în vedere diversitatea design-
ului formulării și calea de administrare a noilor produse injectabile, nu este rezonabil să ne așteptăm la un singur
aparat sau metodă de evaluare a eliberării in vitro; ar trebui mai degrabă abordată o metodă mai holistică. Astfel,
atunci când se utilizează metode alternative in vitro, calificarea și validarea adecvat sunt necesare pentru a
demonstra că tehnica este solidă din punct de vedere științific, previzibil, exact și precis. Într-adevăr, astfel de
experimente sunt de neprețuit pentru a demonstra adecvarea metodei în demonstrarea calității produselor
medicamentoase și a performanței acestora. Ca și în cazul formelor de dozare orală, dezvoltarea metodei in vitro
pentru noi injectabile, ar trebui în cele din urmă să se concentreze pe relevanța clinică. Mai mult, trebuie
remarcat faptul că, în ciuda unei căi comune de administrare, condițiile experimentale in vitro pot fi selectate de
la caz la caz. De exemplu, condițiile de eliberare in vitro pentru lipozomi pot să nu fie similare cu cele pentru
implanturi. Adaptarea unui test de eliberare in vitro pentru a se potrivi cu mecanismul de eliberare și locul de
administrare este considerată o abordare mai potrivită în timpul dezvoltării metodei. Deși ar trebui făcută orice
încercare de a proiecta un test relevant din punct de vedere fiziologic, cele mai frecvent provocări includ lipsa
cunoștințelor de condițiile in vivo sub care are loc eliberarea medicamentului și complexitatea mecanismelor de
eliberare a noilor injectabile. De exemplu, poate fi necesară utilizarea unui anumit tip de test pentru unele clase
sau injectabile, sau dacă se administrează același medicament în formulări injectabile care au mecanisme diferite
d eliberare in vivo. Prin urmare, accentul ar trebui pus pe dezvoltarea unei metode care poate identifica influența
variabilelor critice de fabricație, diferenția performanța produsului între formulări și evalua calitatea produsului.
În plus, datorită multor aparate non-compediale utilizate pentru evaluarea medicamentului din injectabile,
cuplate cu potențialele interacțiuni fizico-chimice între forma de dozare și mediul fiziologic la locul de
administrare, datele de eliberare pot fi puternic denaturate de mici modificări ale metodei in vitro, mult mai mult
decât în cazul formelor de dozare convenționale. Caracterizarea datelor de eliberare a medicamentelor din
injectabilele noi este similară cu cea din formele de dozare convenționale prin faptul că profilul de eliminare este
generat în funcție de timp. O astfel de abordare, adică caracterizarea în mai multe puncte este crucială pentru
înțelegerea naturii mecanismului de eliberare a S.A. și de asemenea pentru eliberarea lot-la-lot de noi injectabile
și a fost de asemenea recomandată ca tehnică de evaluare a oricăror modificări ale performanței produsului în
timpul depozitării. Pentru a asigura o caracterizare multipunct de succes, intervalele de testare trebuie selectate
cu grijă în timpul fazei de dezvoltare a formulării produsului medicamentos. În plus, stabilirea specificațiilor de
eliberare a medicamentului ar trebui să se bazeze pe informațiile adunate la toate fazele dezvoltării clinice și să
fie aplicabile pe toată durata de valabilitate a unui produs medicamentos. În mod ideal, o metodă de eliberare in
vitro ar trebui să fie simplă, să aibă cerințe minime în mod ideal, o metodă de eliberare in vitro ar trebui să fie
simplă, sp aibă cerințe minime de configurare și să furnizeze date care sunt predictive pentru comportamentul in
vivo al formulării investigate. Prin urmare, un experiment tipic de eliberare in vitro pentru noi forme injectabile,
în timp real sau în condiții accelerate, implică de obicei selecția unui aparat de eliberare in vitro, mediu de
eliberare, temperatură și agitare.

Condiții de scufundare
Dintre parametrii care pot afecta eliberarea medicamentului, selectarea mediul de eliberare este critică în special
pentru că eliberarea S.A din injectabile complexe va avea loc probabil pe o perioadă lungă de timp. Pentru a
permite dizolvarea continuă a medicamentului, este importantă menținerea condițiilor de scufundare. După cum
este definit de unii autori, condițiile de scufundare există atunci când cantitatea declarată de medicament s-a
dizolvat complet în mediul de eliberare și are o concentrație care nu depășește o treime din solubilitatea saturată.
Alți autori au recomandat ca, concentrația medicamentului în mediul de eliberare să fie menținută la o
concentrație de saturație mai mică de 10% în orice moment din timpul experimentului. Deși este cunoscut faptul
că condițiile de scufundare pot să nu existe la locul injectării, este prudent ca acest aspect să fie luat în
considerare în timpul evaluării in vitro a eliberării medicamentului. Menținerea condițiilor de scufundare asigură
că viteza și amploarea procesului de dizolvare a medicamentului nu sunt afectate de nicio perturbare a
gradientului de concentrație, în special în cazul implanturilor injectabile. În anumite cazuri, atunci când se
bazează pe aparatul utilizat și pe sensibilitatea testului. Un volum mic din mediul de eliberare, suficient pentru a
menține condițiile de scufundare, poate fi folosit într-un studiu de eliberare in vitro. În astfel de cazuri, volumele
de eșantionare ar trebui ajustate astfel încât condițiile de scufundare să nu fie afectate. În plus, înlocuirea totală a
mediului ar trebui de asemenea luate în considerare pentru a asigura solubilitatea medicamentului, pentru a
menține condițiile de scufundare și pentru a preveni acumularea posibilă a oricăror produse de degradare pe
durata experimentului in vitro.

Stabilitatea medicamentului
Rolul principal al mediului de eliberare este de a simula condițiile fiziologice in vivo. Cu toate acestea,
instabilitatea anumitor molecule în mediul de eliberare poate reprezenta o problemă semnificativă de îngrijorare
în timpul selecției mediilor pentru un studiu de eliberare in vitro. În cazul anumitor molecule mici, degradarea
chimică poate apărea din cauza hidrolizei în mediul de eliberare, în timp ce moleculele mai mari, cum ar fi
proteinele, pot suferi denaturare fizică și în cele din urmă, agregat. O altă preocupare majoră cu aceste noi forme
cu acțiune prelungită este că degradarea medicamentului în mediul de eliberare poate apărea în orice moment în
timpul eliberării in vitro și prin urmare conduc la rezultate incorecte. În timp ce astfel de situații sunt ușor de
identificat și se rezolvă cu forme de dozare orală în care eliberarea medicamentului are loc de obicei în 24 de
ore, impactul mediilor de eliberare asupra instabilității medicamentelor este o provocare mai mare. O posibilă
soluție pentru instabilitatea medicamentului în mediile de eliberare este analiza cantității de medicament rămasă.
În cazul în care medicamentul neeliberat în forma de dozare suferă de asemenea de degradare, se adaugă un alt
strat de complexitate datorită impactului pe care îl are in vivo. De exemplu, degradarea moleculelor de proteine
neeliberate din injectabil nu numai că reduce cantitatea de medicament disponibilă in vivo dar poate de
asemenea duce la efecte toxice severe și/sau răspuns imun. Alte alternative pentru combaterea instabilității
medicamentului includ o creștere a frecvenței de eșantionare, medii de eliberare totală, înlocuirea, modificarea
condițiilor de depozitare a probelor retrase (adică congelate) până la analiza, ajustarea pH-ului mediului după
extragerea probei etc. având în vedere proprietățile variate de noi formulări injectabile, una sau mai multe dintre
alternativele prezentate pot fi considerate pentru a rezolva orice probleme de instabilitate a medicamentului în
mediile de eliberare, înainte de analiza eșantioanelor(2).
Bibliografie
1. Brown CK, Friedel HD, Barker AR, Buhse LF, Keitel S, Cecil TL, et al. FIP/AAPS joint workshop
report: dissolution/in vitro release testing of novel/special dosage forms. AAPS PharmSciTech [Internet].
2011 [cited 2023 Jan 9];12(2):782–94. Available from:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3309660/
2. Thakker K. Topicals and Transdermals. In Vitro Drug Release Testing of Special Dosage Forms. 2019.
155–175 p.