Sunteți pe pagina 1din 4

STABILITATEA MEDICAMENTELOR

Industria farmaceutică are ca scop punerea pe piaţă (prezentarea) produselor fabricate. Dar nu este de ajuns ca ele să se conceapă, să se fabrice şi să se elibereze, trebuie de asemenea să li se asigure stabilitatea în timpul prevăzut pentru utilizarea lor. Astfel, unul din cei patru factori principali, care asigură calitatea unui medicament, pe lângă eficacitate, puritate şi inofensivitate este prezentat de stabilitate. Trebuie de spus că medicamentele condiţionate în forme dozate (comprimate, pulberi, soluţii, unguente etc.) pot suferi în timp o serie de transformări chimice care le modifică, alterîndu-le proprietăţile fizico-chimice, prin modificarea structurii moleculelor bioactive, ceia ce duce la pierderea parţială ori totală a activităţii farmacologice. Datorită acestui fapt medicamentele pot să nu mai corespundă scopului pentru care au fost elaborate şi pot să nu mai prezinte siguranţă pentru oameni bolnavi. După U.S.P. XXIII stabilitatea unui medicament include:

Stabilitatea fizică, se atestă (manifestă) prin păstrarea proprietăţilor fizice iniţiale:

aspect, culoare, gust, miros, uniformitate, formă cristalină, solubilitate.

Stabilitatea chimică, este dovedită prin menţinerea în limite constante a integrităţii chimice a fiecărui component.

Stabilitatea microbiologică, este manifestată prin menţinerea stabilităţii sau rezistenţe la dizolvarea microorganismelor, în condiţii determinate.

Stabilitatea terapeutică, care exclude orice modificare a activităţii terapeutice.

Stabilitatea toxicologică, care nu admite nici o mărire semnificativă a toxicităţii, evaluată cantitativ prin DL 50 . Printre procesele care pot afecta stabilitatea unui medicament se numără în primul rând

hidroliza şi oxidarea, dar mai pot avea loc şi descompuneri fotochimice sau alte procese.

Procesele care pot afecta stabilitatea unui medicament

hidroliza;

oxidarea;

polimerizarea;

descompuneri fotochimice;

alte procese.

Cîte odată se utilizează noţiunea de instabilitate. Sub denumirea de instabilitate (instabilităţi) sunt desemnate în primul rând modificările care apar în medicamentul finit sub

influenţa factorilor de mediu.

Urmări ale instabilită ții

pierderea activităţii medicamentului (ex.: hidroliza aspirinei sau oxidarea adrenalinei);

pierderea de vehicul (ex.: evaporarea de alcool din soluţiile alcoolice, evaporarea apei din creme);

pierderea uniformităţii conţinutului (ex.: sedimentarea suspensiilor);

scăderea biodisponibilităţii (ex.: învechirea comprimatelor are ca rezultat scăderea profilului de dizolvare);

pierderea eleganţei farmaceutice (ex.: decolorarea soluţiilor, colorarea comprimatelor);

producerea de compuşi toxici (ex.: produşi de degradare a medicamentelor).

Definiţia stabilităţii Un medicament se consideră stabil atât timp cât proporţia modificărilor apărute nu depăşeşte valorile prevăzute în specificaţiile reglementărilor respective (DAN).

1

Termen de valabilitate Timpul în care medicamentul este stabil se numeşte perioadă de stabilitate (durata de valabilitate), exprimat prin data limită de utilizare sau termen de valabilitate, înscris obligatoriu pe eticheta medicamentului industrial. El înseamnă că acesta este ultimul risc după care începe alterarea medicamentului şi reprezintă termenul de la care nu se mai permite utilizarea lui.

Cauzele instabilitatii medicamentelor

Modificari fizice

Modificari chimice

Modificari microbiologice

evaporarea pierderea apei absorbţia apei polimorfismul proprietăţi reologice şi alte proprietăţi mecanice ale formelor fluide şi vîscoase gradul de dispersie a fazelor lichide gradul de dispersie a fazelor solide recipientele de condiţionare primară

solvoliza (hidroliza) oxidarea

Agenţii biologici care pot

fotoliza polimerizarea izomeria optică

influenţa stabilitatea medicamentelor:

bacteriile, algele, ciuperci, virusrile, fungii enzime hidratante, oxidante etc. direcţi: materiile prime, echipamentul de producere, igiena personalului, microflora aerului indirecţi: forma farmaceutică, natura şi compoziţia sa

Degradarea unor medicamente prin oxidare:

HSO 3 - + Cu +2 →Cu + + HSO 3

O 2 +H 2 O+Cu + →Cu +2 + HO - + HO 2 O 2 +H 2 O+HSO 3 →H 2 SO 4 +HO 2 HO 2 + HSO 3 - →HSO 4 - + OH OH + HSO 3 - →HSO 3 + OH -

2HSO 3 →H 2 S 2 O 6

2HO 2 →H 2 O + 3/2 O 2 (7) HO 2 +ROH→ROOH + H 2 O (8)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

 

Grupările funcţionale

Exemple

Fenoli R-OH

Fenolii în cadrul steroizilor, alcaloizilor, antibioticelor,vitaminelor ş.a.

Cateholi

Adrenalin, noradrenalin, dofamin ş.a.

Eteri

R-O-R

Eterul dietilic

Tiolii

R-CH 2 SH

Dimercaptan

Tioesterii

R-S-R

Derivaţii fenateazinei

Acizii

R-COOH

Acizi graşi

Nitritii

R-NO 2

Amilnitriţii

Alcoolii

R-OH

C 2 H 5 OH

Aldehide

R-CHO

Formaldehida

2

Substanţe mai importante care hidrolizează

Gruparea labilă

Substanţa medicamentoasă

 

Ester

Acid acetilsalicilic, anestezice locale, Atropină, acetatul de hidrocortizon, Procaină, rezerpină

Lactonă

Policarpină, cumarina şi derivaţii ei, spironolactona

Amidă

Cloramfenicol, nicotinamida, leucomicina, sufonamide

Lactamă

Derivaţi

barbiturici,

benzodeazepine,

Cicloceserina,

cefalosporine, peniciline

 

Acetal

Eritromecină, neomicină, glicozide cardiotonice

Fenileter

Codeină, propanol

 

Tiazol

Tiamină

Metodele de analiză folosite la cercetarea stabilităţii produselor medicamentoase

- Fizice

- Chimice

- Fizico-chimice optice (polarografia)

spectrofotometrrice (UV-VIS, fluorometria, alte)

electochimice (polarometria, potenţiometria)

cromatografice (CSS, CGL, HPLC)

Cerinţele înaintate faţă de metodele de cercetare a stabilităţii medicamentelor

- specificitate

- precizie - sensibilitate

- reproductibilitate

Căile de mărire a stabilităţii medicamentelor

Metode de stabilizare fizică

Metode de stabilizare chimică

Metode de stabilizare antimicrobianţ

perfecţionarea proceselor tehnologice

Materiale de ambalaj

metale (aluminiu, inox)

sticla

polimeri

cauciucuri

Surse de literatură

3

Marius Bojiţă et al. ANALIZA ŞI CONTROLUL MEDICAMENTELOR, vol. 1 p. 153;

Dumitru Lupuleasa et al. TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ vol. 1 p. 126.

4